luarea deciziilor

Luarea deciziilor este procesul prin care se face o alegere între opțiuni sau modalități de
rezolvare a diferitelor situații de viață în diferite contexte: la nivel de muncă, familial,
sentimental sau de afaceri (folosind metodologii cantitative puse la dispoziție de administrație).
Luarea deciziilor constă, practic, în alegerea unei opțiuni dintre cele disponibile, pentru a
rezolva o problemă actuală sau potențială (chiar și atunci când un conflict latent nu este
evident).
În termeni de bază, conform lui Hellriegel și Slocum (2004), este „procesul de definire a
problemelor, de colectare a datelor, de generare de alternative și de selectare a unui curs de
acțiune”.
La rândul său, Stoner (2003) definește luarea deciziilor ca fiind „procesul de identificare și
rezolvare a unui curs de acțiune pentru a rezolva o problemă specifică”.
Luarea deciziilor la nivel individual se caracterizează prin faptul că o persoană își folosește
raționamentul și gândirea pentru a alege o soluție la o problemă care apare în viață; Adică,
dacă o persoană are o problemă, trebuie să fie capabilă să o rezolve individual, luând decizii
din acel motiv specific.
În luarea deciziilor, alegerea unei căi de urmat este importantă, așa că într-o stare anterioară
trebuie evaluate alternative de acțiune. Dacă aceștia din urmă nu sunt prezenți, nu va exista
nicio decizie. Pentru a lua o decizie, indiferent de natura ei, este necesar să cunoașteți, să
înțelegeți și să analizați o problemă, pentru a o putea rezolva. În unele cazuri, pentru că sunt
atât de simple și cotidiene, acest proces se desfășoară implicit și se rezolvă foarte repede, dar
sunt și alte cazuri în care consecințele unei alegeri proaste sau bune pot avea repercusiuni
asupra vieții și dacă este într-un context de lucru în succesul sau eșecul organizației, pentru
care este necesară desfășurarea unui proces mai structurat care să poată oferi mai multă
securitate și informații pentru rezolvarea problemei.

Importanța luării deciziilor

Deciziile pot fi clasificate luând în considerare diferite aspecte, precum frecvența cu care apar.
Ele sunt clasificate în funcție de circumstanțele cu care se confruntă aceste decizii, indiferent
de situația de a decide și de modul de decizie.
Deciziilehttp://es.wikipedia.org/w/index.php?
title=Toma_de_decisiones&action=edit&section=2 programate
Sunt cele care se iau frecvent, adică sunt repetitive și devine o rutină să le luăm; ca tipul de
probleme care se rezolvă și apar cu o anumită regularitate deoarece există o metodă de
soluționare bine stabilită și de aceea pașii pentru abordarea acestui tip de probleme sunt deja
cunoscuți, din acest motiv, se mai numesc și decizii structurate . Persoana care ia acest tip
de decizie nu are nevoie să proiecteze nicio soluție, ci pur și simplu este guvernată de cea
care a fost urmărită anterior.
Deciziile programate sunt luate în conformitate cu politici, proceduri sau reguli, scrise sau
nescrise, care facilitează luarea deciziilor în situații recurente, deoarece limitează sau exclud
alte opțiuni.
De exemplu, managerii rareori trebuie să-și facă griji cu privire la intervalul de salariu al unui
angajat nou angajat, deoarece, de regulă, organizațiile au o singură grilă de salariu pentru
toate pozițiile. Există proceduri de rutină pentru a trata problemele de rutină.
Deciziile programate sunt folosite pentru a aborda probleme recurente. Fie că este complex
sau simplu. Dacă o problemă este recurentă și dacă elementele sale componente pot fi
definite, prezise și analizate, atunci aceasta poate fi un candidat pentru o decizie programată.
De exemplu, deciziile cu privire la cantitatea de produs care trebuie transportată în inventar pot
implica căutarea multor date și prognoze, dar o analiză atentă a elementelor problemei poate
produce o serie de decizii de rutină, programate. În cazul Nike, cumpărarea timpului de
publicitate la televizor este o decizie programată.
Într-o oarecare măsură, deciziile programate ne limitează libertatea, deoarece persoana are
mai puțin spațiu pentru a decide ce să facă. Cu toate acestea, scopul real al deciziilor
programate este să ne elibereze. Politicile, regulile sau procedurile pe care le folosim pentru a
lua decizii programate ne economisesc timp, permițându-ne să acordăm atenție altor activități
mai importante. De exemplu, a decide cum să gestionăm plângerile individuale ale clienților ar
fi foarte costisitoare și consumatoare de timp, în timp ce o politică care spune „14 zile vor fi
permise pentru modificări la orice achiziție” face lucrurile mult mai simple. Acest lucru îi va oferi
reprezentantului serviciului pentru clienți mai mult timp pentru a rezolva probleme mai
complicate.
Deciziihttp://es.wikipedia.org/w/index.php?
title=Toma_de_decisiones&action=edit&section=3 neprogramate
Denumite și nestructurate , sunt decizii care se iau în fața unor probleme sau situații care
apar rar, sau care necesită un model sau un proces de soluție specific, de exemplu: „Lansarea
unui produs nou pe piață”, în acest tip de decizie -luarea, este necesar să se urmeze un model
decizional pentru a genera o soluție specifică acestei probleme specifice.
Deciziile neprogramate abordează probleme rare sau excepționale. Dacă o problemă nu a
apărut suficient de frecvent pentru a fi acoperită de o poliță sau este atât de importantă încât
merită un tratament special, ar trebui tratată ca o decizie neprogramată. Probleme precum
alocarea resurselor unei organizații, ce să faci cu o linie de producție eșuată, cum să
îmbunătățești relațiile cu comunitatea - de fapt, cele mai importante probleme cu care se va
confrunta managerul - vor necesita de obicei decizii neprogramate.

Generalități și aspecte fundamentale

Înainte de a pătrunde în proces și în alte elemente de luare a deciziilor, s ă ne

uităm la câteva aspecte, care nu vor servi doar ca suport pentru continuarea
studiului, ci vor fi și foarte utile pentru o înțelegere profund ă a subiectului.

În sens general, o decizie este o alegere pusă în fața anumitor alternative,

unde în multe cazuri rămânem cu îndoială, adică dacă am luat sau nu cea
mai corectă decizie.

Vom prezenta definiția luării deciziilor după cum urmează:

„Este un proces în care sunt identificate, evaluate și selectate cele mai
bune acțiuni, pe baza alternativelor evaluate, pentru a rezolva problemele
sau dificultățile prezentate sau pentru a profita de oportunități.”

După cum vedem în definiție, nu ne confruntăm întotdeauna cu aceea și

situație, uneori trebuie să rezolvăm probleme sau dificultăți prezentate în
activitatea organizațională, ceea ce ne obligă să readucem situația la pozi ția
inițială sau anterioară, în alte cazuri decizia trebuie să dea ne ofer ă
posibilitatea de a ne permite să profităm de oportunitățile de depășire a
obiectivelor programate.

Aceste aspecte, probleme sau dificultăți și oportunități necesită o

identificare precisă, deoarece nu numai că sunt diferite prin defini ție (a șa
cum am văzut în paragraful anterior), dar oferă și un domeniu de aplicare
diferit.

Uneori este mai ușor să identifici o problemă decât o oportunitate, ajungând

la prima prin criterii furnizate de terți, fie că sunt clienți sau angaja ți ai
organizației, din cauza nerespectării planurilor de lucru sau în raport cu
perioadele anterioare.

În acest sens, Pounds, W. (1969) citat în Stonner, J.F. (2004) exprim ă

următoarele.
„Procesul de identificare a problemei este de obicei informal și intuitiv.
Există patru situații care indică în general managerilor existența unor
posibile probleme: când există o abatere de la experiența trecută, când
există o abatere de la planul stabilit, când alți oameni prezint ă probleme
managerului și când concurenții au rezultate mai bune decât organiza ția. a
administratorului în cauză.

Dacă este importantă identificarea problemelor, ceea ce uneori nu este o

situație simplă, este mai important să profităm de oportunități, datorită
amplorii acestora din urmă.

Potrivit lui Peter Drucker (1993) în Managing for Results, exist ă un grup de
realități în organizații, dintre care se remarcă următoarele:

„Rezultatele vin din exploatarea oportunităților, nu din rezolvarea

problemelor.”

„Pentru a obține rezultate, resursele trebuie adaptate la oportunit ăți, nu la

probleme.”

„Concentrați resursele pe oportunități critice”

Caracteristici decizionale

Nu toate problemele apar în situații similare, așa că în unele cazuri deciziile

luate trebuie să fie structurate, iar în altele nestructurate Să vedem în ce
constă fiecare și cum să le abordăm.

Știm că problemele pot fi simple sau complexe, de importanță mai mare sau
mai mică, repetitive sau izolate în apariția lor.

Ținând cont de cele de mai sus, atunci când problemele sunt recurente, fie
ele simple sau complexe, și suntem în măsură să deținem controlul asupra
compoziției lor, putându-ne proiecta cu previziune și certitudine, putem
elabora proceduri, politici, reguli care ne permit pentru a lua decizii rapide și
sigure În acest caz ne aflăm în fața unei decizii structurate.
Dimpotrivă, problema prezentată nu este recurentă sau complexitatea,
importanța sau implicația ei este de așa natură încât nu permite utilizarea
mijloacelor pregătite anterior, de aceea trebuie făcute raționamente
specifice pentru aceasta, ne aflăm în fața unei decizii nestructurate.

Elemente de observat pentru luarea corectă a deciziilor

Atunci când luăm decizii, urmărim un obiectiv, deci nu este vorba de a

decide „cu orice preț și cu orice preț”, așa cum se exprimă uneori, ci mai
degrabă că decizia ne permite să obținem un rezultat așteptat, și că este
rațional și logic conform la probe. Pentru a face acest lucru trebuie s ă
observăm anumite elemente, dintre care unele dintre cele mai semnificative
le vom prezenta mai jos:

• Toate problemele sau situațiile nu sunt și nici nu au aceeași amploare,

urgență sau altă caracteristică, așa că trebuie să prioritizăm rezolvarea celor
care la un moment dat sunt potrivite pentru momentul în care ne afl ăm.

• Nu încercați să rezolvați singur toate problemele, ci analizați și efectua ți o

descentralizare corectă față de colaboratorii noștri, precum și să ridica ți la
superiorii noștri ceea ce nu este în puterea noastră de a rezolva, adic ă
responsabilitatea altor domenii. , deși aveți grijă cu acestea din urmă și
ridicați doar ceea ce este strict necesar, deoarece dacă acest lucru nu se
realizează, imaginea noastră în fața superiorilor ar fi afectat ă și am putea da
semne de incompetență sau acomodare.

• Obțineți cât mai multe informații despre problemă sau dificultate și despre
oportunitate și profitați la maximum de ea. Nu ne limitam, informeaza-ne in
moduri diferite, pe cat posibil.

• Acționați fără grabă, dar cât mai repede posibil, deoarece o pierdere inutil ă
de timp ar putea constitui o incapacitate de a profita de o oportunitate sau o
nerezolvare a unei probleme sau dificultăți.
• Abordarea noastră nu trebuie să vizeze doar rezolvarea problemei sau
profitarea de oportunitate, ci mai degrabă încercarea de a analiza
consecințele asupra părților sau întregului în cauză.

• Securitatea în decizie și în rezultatele de obținut este esențială, a șa c ă

trebuie să luăm în considerare riscurile și nivelul de certitudine, sau nu, pe
care îl putem atinge.

Procesul de luare a deciziilor

Procesul de luare a deciziilor constă din mai multe etape sau etape, care
sunt:

• Definirea și identificarea problemelor de rezolvat sau a oportunit ăților de

profitat.
• Diagnosticul și analiza cauzelor.
• Determinarea alternativelor posibile.
• Analiza și evaluarea alternativelor găsite.
• Selectarea celei mai bune alternative.
• Implementarea și executarea acțiunilor ce urmează a fi întreprinse.
• Monitorizarea si controlul procesului.

Definirea si identificarea problemelor de rezolvat sau a oportunitatilor de

profitat

Acest pas inițial este extrem de important, deoarece dacă nu definim și

identificăm problema de rezolvat, sau oportunitatea de a profita, am lucra pe
o bază eronată și toate acțiunile ulterioare vor fi distorsionate, nepermi țându-
ne să realizăm. rezultatele necesare. Este esențial să nu confundați problema
în sine cu simptomele pe care le provoacă, problemă care apare frecvent.

Un alt aspect este descompunerea problemei în elemente, deoarece în

majoritatea cazurilor aceasta este complexă.

Diagnosticul și analiza cauzelor

Odată identificată și definită problema, este necesar să se efectueze un
diagnostic eficient care să ne permită să efectuăm o analiză adecvată a
cauzelor care o cauzează, să stabilim obiectivele care trebuie urm ărite cu
decizia, care trebuie să ne permită pentru a ajunge la o soluție
satisfăcătoare.

Determinarea alternativelor posibile

Determinarea alternativelor nu ar trebui să fie limitată, cu cât sunt mai

multe, cu atât este mai probabil să găsim cea potrivită. Exprimăm acest
lucru, deoarece în multe ocazii când se găsesc una sau două alternative
(uneori chiar una) tendința este de a opri. Căutăm pe cele potrivite Spunem
asta pentru că, după cum vom vedea mai târziu, am găsit chiar alternative
care ar putea oferi o soluție la ceea ce avem nevoie, dar din anumite motive
aplicarea lor nu este fezabilă.

Analiza și evaluarea alternativelor găsite

Grupul de alternative găsite trebuie să fie supus unei analize și evalu ări
riguroase deoarece nu toate cele găsite îndeplinesc cerințele pentru a fi
aplicate cu eficacitatea necesară.

Pentru analiza și evaluarea acestuia trebuie să vedem dacă există posibilit ăți
de aplicare a acestuia din punct de vedere al timpului, resurselor
disponibile, posibilităților financiare, personalului de a-l realiza, dac ă
îndeplinește obiectivele propuse, ce riscuri sau consecințe ar putea aduce
diferitelor domenii. a organizaţiei sau pentru ea în ansamblu.

Alegerea celei mai bune alternative

Cu toate elementele prevăzute anterior, precum și altele în func ție de

organizația în cauză, trebuie să selectăm alternativa care corespunde cel
mai pe deplin obiectivelor propuse.

Aspecte care trebuie avute în vedere pentru aceasta sunt: dac ă solu ția pe
care o permite este parțială sau totală, nivelul riscurilor, flexibilitatea în fa ța
schimbărilor, nivelul de certitudine în soluție, relația cost-beneficiu și altele
în funcție de situație.

Implementarea si executarea actiunilor ce urmeaza a fi intreprinse

Odată selectată alternativa de utilizat, este necesar să se elaboreze un plan

care să cuprindă toate aspectele fundamentale pentru rezolvarea problemei
sau pentru a profita de oportunitate. Acest plan trebuie s ă con țin ă ac țiunile
necesare programate corect, costul acestora, definirea persoanelor care
trebuie să-l respecte și perioada de execuție.
Monitorizarea si controlul procesului.

Întocmirea planului și bunăvoința realizatorilor și executorilor nu este

suficientă trebuie să asigurăm o monitorizare și un control adecvat al
procesului nu numai pentru a verifica executarea corectă a acestuia și
dispoziția și starea de spirit a executorilor, ci pentru a face corecturi; in
cazurile necesare.

În procesul decizional există două elemente de mare importan ță cărora

trebuie acordată o mare atenție, acestea sunt: calitatea luării deciziilor și
acceptarea deciziei de către cei care trebuie să execute acțiunile.

Există diverse criterii cu privire la care dintre cele două ar trebui să aib ă
prioritate, cu un grup neneglijabil care consideră că calitatea ar trebui s ă
aibă prioritate.

În opinia acestui autor, ambele aspecte sunt transcendentale și foarte

importante, așa că trebuie acordată atenție prioritară ambelor, întrucât
dezvoltarea efectivă a unei decizii depinde în mare măsură de acceptarea
persoanelor care trebuie să le execute, nu numai de calitatea acesteia, cu
toate acestea, dacă în anumite situații speciale este esențial să se
prioritizeze unul față de celălalt, aceasta trebuie făcută fără a înceta s ă se
acorde atenție adecvată fiecăruia dintre aspectele menționate.

Aspecte care influențează luarea deciziilor

Studiem cu atenție pașii de urmat pentru luarea deciziilor, însă în toate
cazurile nu este necesar și nici nu sunt efectuate în detaliu a șa cum am
văzut, doar în cazuri de mare complexitate și importanță aceștia sunt
respectați cu fidelitate. Ființele umane au resurse și abilități care, înso țite de
intuiția și experiența lor, le permit să ia decizii adecvate într-un timp mult
mai scurt și cu rezultate satisfăcătoare.

Cu toate acestea, unii cercetători au evocat aspecte de interes legate de

subiect, cum ar fi Herbert Simon, care, după cum se exprimă în Stonner, J. F.
Administrația a expus termenul de raționalitate limitată pentru a sublinia c ă:

„Facilitorii de decizie din viața reală trebuie să se confrunte cu informa ții

incomplete despre natura problemelor și soluțiile lor posibile, cu lipsa de
timp sau bani pentru a aduna informații mai complete, percepții
distorsionate, incapacitatea de a-și aminti cantități mari de informații și
limitele lor. propria inteligență.”

De asemenea, expuși în Stonner, cercetătorii Tversky și Kahneman au

aprofundat în teoria anterioară, sugerând că oamenii iau decizii bazate pe
aspecte empirice, adică practică și experiență, folosind reguli sau proceduri
elementare pentru a identifica și determina soluții. Propunând aceasta, trei
procese empirice de luare a deciziilor:

„Oamenii judecă adesea posibilitatea unui eveniment prin contrastul cu

amintirile lor. [...] este mai ușor să ne amintim evenimentele a căror apari ție
este frecventă. Prin urmare, se crede că evenimentele care sunt mai
disponibile în memorie au o șansă mai mare de a avea loc în viitor. „[......]
memoria umană este, de asemenea, afectată de cât de recent s-a întâmplat
ceva”.

„Oamenii tind să cântărească posibilitatea unui eveniment comparându-l cu

o categorie preexistentă.”
„Oamenii nu trag concluzii din aer. În general, deciziile pornesc de la o
valoare inițială [......] și apoi se fac ajustări la acea valoare pentru a ajunge la
o decizie finală.”

Aplicarea acestor aspecte (raționalitate limitată și decizii bazate pe dovezi

empirice) sunt esențiale în economisirea timpului în luarea deciziilor, dar nu
sunt excluse anumite judecăți subiective și apariția unor elemente
denaturante.

Tehnici și metode de luare a deciziilor

Luarea deciziilor se poate face individual sau în grup În ceea ce s-a discutat
până acum accentul a fost legat de individ, așa că vom aborda câteva
metode și aspecte esențiale ale luării deciziilor în grup.

Cele mai utilizate metode de luare a deciziilor de grup sunt prin majoritate și
prin consens.

Metoda majorității este folosită în esență atunci când timpul de care

dispunem este scurt sau când importanța problemei nu este mare, ea const ă
în decizia adoptată reprezentând criteriile majorității grupului. Este rapid ă,
deși uneori poate prezenta unele dezavantaje atunci când minoritatea nu se
simte angajată în decizia luată întrucât are alte criterii decât cea luat ă, a șa
că este necesar un tratament adecvat și convingerea acestor persoane
pentru a obține înțelegerea lor asupra acordului adoptat. , acesta din urm ă
este foarte important pentru obținerea rezultatelor așteptate.

Consensul consumă mai mult timp în dezvoltarea lui, fiind folosit frecvent
pentru decizii importante, presupune că toți membrii grupului sunt de acord
și își asumă decizia finală ca a lor. Are anumite caracteristici precum:
utilizarea sa realizează o participare ridicată, de unde nivelul de angajament
al tuturor membrilor grupului; Este nevoie de o comunicare ridicat ă, în care
toți cei care doresc să intervină o fac și este benefic pentru fiecare s ă se
exprime, și mai ales cu respect pentru toate opiniile.
Există mai multe tehnici de luare a deciziilor de grup, cele mai utilizate fiind
brain stormingul și interacțiunea, fiecare cu specificitățile sale pe care le
vom detalia mai jos.

În ambele cazuri există un grup de principii generale de utilizare, cum ar fi:

• Obiectivul întâlnirii trebuie să fie clar conceput și să fie sub controlul

membrilor grupului.

• Grupul în timpul întâlnirii trebuie să fie ghidat și dirijat de cineva care s ă-l
motiveze și să-i îndrume în mod corespunzător (un facilitator), care trebuie
să aibă experiență și stăpânire a tehnicii pe care urmează să o folosească.

• Facilitatorul trebuie să stimuleze generarea de idei, cu spontaneitate și

fără restricții.

• Toți membrii grupului își pot exprima liber criteriile, care nu trebuie
criticate sau infirmate.

• Ideile ridicate sunt acceptate și nu dezbătute.

• Ideile prezentate trebuie adunate pe bannere, table sau alte mijloace care
permit vizualizarea de catre toata lumea.

• Ideile sunt colectate într-un mod depersonalizat și cu fraze care exprim ă

clar conținutul lor.

Furtuna de creieri.

Împreună cu principiile generale anterioare, această tehnică are urm ătoarele

caracteristici:

• Cea mai mare performanță este în grupuri mici.

• Este de mare folos și importanță pentru realizarea diagnosticelor, adic ă

colectarea de informații despre dificultăți, probleme sau altele.
• În timpul întâlnirii membrii grupului își exprimă ideile legate de subiectul în
cauză, esențial este că sunt multe idei, nu sunt discutate când sunt
prezentate de către participanți chiar dacă cineva nu este de acord.

Tehnica interacțiunii

Are avantaje față de tehnica anterioară atunci când membrii grupului sunt de
specialități diferite.

• La fel ca în „brainstorming” criteriile sunt emise și înregistrate, dar în

acest caz sunt îmbogățite sau extinse acest lucru se face cu consensul
grupului;

• Odată adunate toate ideile, acestea sunt reduse ținând cont de cele care
fac parte din altele, sau că există repetări care sunt eliminate.

• Odată ce lista a fost redusă, ideile sunt ponderate după importanța lor,
stabilindu-se priorități în funcție de criteriile grupului.

Luarea deciziilor în grup are avantaje, dar și dezavantaje, a șa c ă ar trebui

folosită în funcție de situația existentă și nu cu orice preț.

Permite, printre alte aspecte: rezolvarea problemelor sub forma cooper ării
între membrii grupului; ca membrii să se exprime cu deplină libertate de
exprimare; că în final se poate ajunge la un acord rațional și benefic pentru
grup sau organizație în ansamblu; Nu este de a satisface toate dorin țele
individuale; Nu se impune idei ale vreunui membru al grupului sau ale
persoanelor de categorie profesională superioară.

Situații speciale în luarea deciziilor

Epoca noastră este marcată de dezvoltarea rapidă a tehnologiei sau de

schimbări economice profunde, motiv pentru care uneori apar situații
deosebite, decizii de foarte mare complexitate sau importan ță, subiecte
puțin cunoscute, intervenția unui număr mare de variabile, situații de mare
incertitudine. . sau schimbări turbulente, printre altele, astfel c ă șefii
organizațiilor nu sunt în măsură să ia decizia corespunzătoare, aceasta
necesită aplicarea unei abordări mai științifice folosind speciali ști cu
capacități și abilități în matematică, sisteme care să fie utilizate pe
computere, neexcluzând ca aceste persoane să-și folosească intui ția și alte
aspecte subiective.

Munca comună a acestor specialiști cu șefii organizației nu trebuie să se

desfășoare în mod arbitrar, ci printr-un proces care să garanteze executarea
corectă și să rezulte în luarea deciziilor.

Procesul trebuie să garanteze: identificarea problemei, pregătirea

reprezentărilor sau modelelor despre evenimentele sau procesele de lucru
cu dificultăți, pregătirea unui prototip, determinarea soluției care se
consideră cea mai potrivită și ulterior implementarea, monitorizarea și
controlul.

Pentru aceste situatii speciale se folosesc anumite tehnici in functie de

necesitati si cerinte specifice.

rezumat

Studiem cum într-un număr mare de situații din existența noastră, individual
sau în grup, și atunci când ne confruntăm cu situații diferite din via ța
familială, socială sau profesională, ne confruntăm cu momente în care
trebuie să facem o alegere.

O decizie este o alegere care se confruntă cu anumite alternative, unde în

multe cazuri rămânem să ne întrebăm dacă am luat sau nu cea mai corect ă
decizie.

Am văzut că nu ne confruntăm întotdeauna cu aceeași situație, uneori trebuie

să rezolvăm probleme sau dificultăți care apar, ceea ce ne impune să
readucem situația la poziția inițială sau anterioară, și cum decizia cu alte
ocazii trebuie să ne ofere posibilitatea profitând de oportunit ățile de dep ășire
a obiectivelor programate.
În același mod, problemele nu apar în situații similare, așa că în probleme
recurente, fie ele simple sau complexe, și dacă suntem în situația de a avea
control asupra compoziției lor și de a ne putea proiecta cu previziune și
certitudine, ne putem dezvolta proceduri, politici, reguli care permit luarea
deciziilor, atunci ne confruntăm cu luarea deciziilor structurate.

Dimpotrivă, dacă problema prezentată nu este recurentă sau complexitatea,

importanța sau implicația ei nu permite utilizarea mijloacelor preg ătite
anterior, ne aflăm în fața unei decizii nestructurate.

Elementele care au fost prezentate trebuie luate în considerare și studiate

cu atenție pentru luarea corectă a deciziilor.

Procesul decizional constă din mai multe etape sau etape pe care le
reiterăm:

• Definirea și identificarea problemelor de rezolvat sau a oportunit ăților de

profitat.
• Diagnosticul și analiza cauzelor.
• Determinarea alternativelor posibile.
• Analiza și evaluarea alternativelor găsite.
• Selectarea celei mai bune alternative.
• Implementarea și executarea acțiunilor ce urmează a fi întreprinse.
• Monitorizarea si controlul procesului.

În ceea ce privește calitatea deciziei, precum și acceptarea acesteia, s ă ne

amintim că ambele sunt transcendentale și foarte importante, așa că trebuie
acordată atenție prioritară ambelor.

Luarea deciziilor se poate face individual sau în grup, cele mai utilizate
metode de luare a deciziilor în grup sunt prin majoritate și prin consens.

Metoda majoritară este folosită în esență atunci când timpul de care

dispunem este scurt sau când importanța problemei nu este mare.
Consensul consumă mai mult timp în dezvoltarea lui, fiind folosit frecvent
pentru decizii importante, presupune că toți membrii grupului sunt de acord
și își asumă decizia finală ca a lor.

DEZVOLTAREA GÂNDIRII

Gândul este activitatea și creația minții; Este tot ceea ce este adus la existență prin
activitatea intelectului. Termenul este folosit în mod obișnuit ca formă generică care
definește toate produsele pe care mintea le poate genera inclusiv activitățile raționale ale
intelectului sau abstracțiile imaginației; Tot ceea ce este de natură mentală este considerat
gândit, indiferent dacă este abstract, rațional, creativ, artistic etc.
Dezvoltarea gândirii înseamnă activarea proceselor mentale generale și specifice în cadrul
creierului uman, pentru a dezvolta sau demonstra abilități fundamentale, abilități de zonă
și abilități specifice, folosind strategii, metode și tehnici în timpul procesului de predare-
învățare cu scopul realizării semnificative, funcționale, productive și învățarea de calitate,
și servirea persoanei în viața de zi cu zi și/sau profesională, adică pot fi utilizate și
generalizate în diferite situații.
Ce se întâmplă cu dezvoltarea cognitivă la școală?
Fundamentele lui Piaget și Vygotsky
Acești doi autori evidențiază structurile pe care copiii le dezvoltă în pregătirea pentru
învățare în timpul copilăriei.
Pentru Piaget, cea mai importantă realizare cognitivă a copilăriei târzii este gândirea
operațională concretă, prin care copiii pot raționa logic despre lucruri și evenimente.
Vygotsky credea că atenția lui Piaget pentru o astfel de gândire a fost un mare progres,
așa cum a fost promovat de școlile din acea vreme.
Principii logice.
Locul logicii în dezvoltarea gândirii operaționale concrete în copilărie; Ea are în vedere trei
structuri logice pe care Piaget le descrie: clasificarea, identitatea și reversibilitatea.
Clasificarea obiectelor, ideilor și oamenilor.
Clasificarea este procesul de organizare a lucrurilor în grupuri, în funcție de unele
proprietăți pe care le au în comun.
 Clasificarea conduce la conceptul conex de includere în clasă, ideea că un obiect poate
aparține mai multor clase. Până la vârsta școlară, puțini copii înțeleg cu adevărat
includerea într-o clasă.
Odată ce copiii înțeleg relația dintre o categorie și subcategoria ei, ei pot înțelege apoi
marea varietate de relații. Aceștia înțeleg că categoriile sau subcategoriile pot fi oricare
dintre următoarele:
· Ierarhic.
· Suprapus.
· Separat.
Un copil care poate aplica principiile logice într-o manieră coerentă și rațională este mai
bine echipat pentru a analiza problemele.
Identitate și reversibilitate.
Identitatea este ideea că anumite caracteristici ale unui obiect rămân aceleași chiar și
atunci când alte caracteristici se schimbă. Copiii care înțeleg identitatea înțeleg că
schimbările superficiale nu modifică substanța sau cantitatea de bază a acelui obiect.
Reversibilitatea , ideea că uneori un lucru care a fost schimbat poate reveni la starea
inițială.
Atât identitatea, cât și reversibilitatea sunt importante pentru înțelegerea matematicii.
Principiile logice se aplică și întâlnirilor sociale zilnice.
Logica si cultura.
Ideea lui Piaget că copiii din copilărie înțeleg și aplică treptat idei logice pe care nu le
înțelegeau înainte. Copiii mai mari fac greșeli pe care copiii mai mici nu le fac, arătând din
nou că copiii de vârstă școlară își aplică noua logică chiar și atunci când aceasta îi
conduce pe calea greșită.
Accentul lui Vygotsky asupra influenței contextului sociocultural al învățării este completat
de ideile lui Piaget. Vygotsky, puternic influențat de oamenii din jurul lor.
În Zimbabwe, de exemplu, înțelegerea de către copii a conceptului logic de clasificare a
fost influențată nu numai de vârsta lor, ci și de caracteristicile școlii lor și de statutul
socioeconomic al familiei lor.
Prelucrarea informației.
Pentru a înțelege cunoașterea rezultă din teoria procesării informațiilor. Oamenii au un
mecanism asemănător cu cel al computerului atunci când captează informații, apoi aplică
procese mentale care sunt executate în trei funcții: căutarea unor elemente specifice de
informație atunci când au nevoie de ele, analizarea situațiilor folosind strategii specifice de
rezolvare a problemelor care servesc în general la găsirea. soluțiile corecte și exprimă cea
mai bună soluție într-un format pe care o altă persoană îl poate înțelege.
Mulți copii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani nu numai că învață rapid la școală, dar își
depășesc și cei în vârstă. Alți copii de la acea vârstă îi abuzează în casele lor. A avea
experiențe pe care puțini adulți își doresc să le aibă.
Copiii mai mari de vârstă școlară își folosesc mintea mult mai eficient.
Memoria.
Registrul senzorial este prima componentă a sistemului de procesare a informațiilor.
Stochează informațiile de stimul primite doar pentru o scurtă clipă după ce au fost primite,
pentru a permite procesarea acesteia. Senzațiile sunt păstrate pentru un moment în timp
ce persoana selectează unele senzații care devin percepții. Primul pas al procesării
informațiilor este destul de bun în copilăria timpurie și continuă să se îmbunătățească ușor
până la vârsta de 10 ani. Majoritatea senzațiilor care ajung în registrul senzorial sunt
pierdute sau aruncate, dar informații semnificative sunt transferate în memoria de lucru
pentru analiză ulterioară.
Memoria de lucru este locul unde are loc activitatea mentală. Funcționează mereu, este
umplut în mod constant cu informații noi, așa că gândurile și amintirile nu sunt de obicei
păstrate pentru mult timp. Cele mai multe dintre ele sunt aruncate, în timp ce câteva sunt
transferate în memoria pe termen lung. Memoria de lucru este una dintre componentele
care se îmbunătățește clar în copilărie.
Memoria pe termen lung este aproape nelimitată până la sfârșitul copilăriei. Colaborează
la reacții organizate la stimuli. Ceea ce este crucial aici nu este doar stocarea, ci și
recuperarea, cu excepția cazului în care ceva o distruge (de ex. O lovitura. )
Viteza de procesare.
Copiii mai mari gândesc mult mai repede decât copiii mai mici. Viteza crește direct
capacitatea mentală, deoarece gândirea accelerează și permite mai multe gânduri să fie
menținute și procesate în mintea conștientă în același timp. La școală, o putere de
procesare mai mare înseamnă că puteți răspunde la întrebarea unui profesor cu mai multe
idei relevante în timp ce vă observați colegii de clasă.
Viteza gândirii continuă să crească. La vârsta adultă, începe să scadă încet. Dar progresul
pare de fapt mai mult o chestiune de învățare din experiență decât de simpla maturizare.
Nu există nicio dovadă că creierul crește literalmente mai mult în copilărie.
Pe măsură ce oamenii își folosesc abilitățile intelectuale, multe procese care la început
necesită muncă mentală grea devin automate ulterior.
Baza de cunoștințe.
Copiii știu mult mai multe în anii școlari decât în anii preșcolari. Cu cât știu și își amintesc
mai mult, cu atât învață mai mult. Adică, având o bază largă de cunoștințe .
Cercetările ulterioare evidențiază faptul că conexiunile dintre micile informații se
îmbunătățesc pe măsură ce baza de cunoștințe se extinde.
Procese de control.
Mecanismele care coordonează memoria, viteza de procesare și cunoștințele sunt
procese de control. Aceste procese includ atenția selectivă, reglarea emoțională și
metacogniția. Când cineva dorește să se concentreze doar pe o parte din tot materialul din
registrul senzorial. Procesele de control își asumă un rol.
Cortexul prefrontal, unde creierul reglează și coordonează emoțiile și gândurile. O funcție
executivă tocmai pentru că controlează celelalte părți. Problema de bază a copiilor cu
AD/HD este capacitatea redusă de a controla impulsurile și sunt ușor distrași.
Atentie selectiva.
Unul dintre cele mai importante procese de control este capacitatea de a-și concentra
gândirea asupra a ceea ce este important. Copiii de grădiniță sunt foarte ușor distrași. În
schimb, elevii de clasa a cincea lucrează independent. Ar putea, de asemenea, să tacă în
urma unei demonstrații.
Spre sfârșitul copilăriei, temele școlare devin mai dificile și durează mai mult, dar profesorii
au încredere că elevii persistă în efort, așteptare și gândire.
Atenția selectivă, adică capacitatea de a ignora distragerile și de a se concentra pe
informații relevante. Concentrarea pe ceea ce ar trebui să fie amintit și ignorarea a ceea
ce ar trebui uitat sunt, de asemenea, elemente importante ale atenției selective.

Control îmbunătățit.
Controlul proceselor mentale începe în anii preșcolari, deoarece copiii prezintă semne de
reglare emoțională. Aceste procese sunt puternic influențate de răspunsurile din cadrul
familiei și de valorile culturale ale copiilor.

Metacogniția.
Metacogniția înseamnă „a gândi la gândire”, abilitatea de a evalua o sarcină cognitivă
pentru a determina cel mai bun mod de a o face și apoi de a monitoriza și ajusta
performanța cuiva la acea sarcină. În acest fel, pe măsură ce avansează prin a treia
copilărie, copiii pot îmbunătăți controlul asupra cunoștințelor lor, schimbându-și ideile dacă
este necesar.
Pe la 8 sau 9 ani, ei trebuie să identifice sarcinile care implică o dificultate mai mare, devin
mai precisi și mai eficienți atunci când învață. Pe scurt, copiii mai mari abordează sarcinile
cognitive într-un mod mai strategic și analitic.
Toate acestea fac parte din metacogniție, inclusiv procesele de control și strategiile de
memorie.

Dezvoltarea gândirii lui John Dewey:

În timpul șederii sale în Statele Unite, Dewey a fost profund interesat de reforma teoriei și
practicii educaționale. El a contrastat principiile sale educaționale în școala experimentală
de laborator, numită Școala Dewey, înființată la Universitatea din Chicago în 1896.
Principiile educaționale propuneau învățarea prin activități de diferite tipuri, mai degrabă
decât prin conținut curricular consacrat și s-au opus metodelor autoritare. Dewey credea
că ceea ce era oferit de sistemul educațional al timpului său nu le oferă cetățenilor o
pregătire adecvată pentru viața într-o societate democratică. El a considerat, de
asemenea, că educația nu trebuie să fie doar o pregătire pentru viața viitoare, ci ar trebui
să ofere și să aibă sens deplin în însăși dezvoltarea și realizarea ei. Lucrările și scrierile
sale au influențat semnificativ schimbările profunde experimentate în pedagogie în Statele
Unite la începutul secolului XX, manifestate prin schimbarea accentului de la realitatea
instituțională și birocratizată la realitatea personală a elevului. El a criticat educația care
punea accent atât pe distracția relaxată a elevilor, pur și simplu distrați-i, cât și pe
orientarea exclusivă către lumea profesională.
Ca filozof, Dewey a subliniat tot ceea ce este practic, străduindu-se să demonstreze modul
în care ideile filozofice ar putea acționa în treburile vieții de zi cu zi. Abordarea sa logică și
filosofică a fost una de schimbare permanentă, adaptarea la nevoi și circumstanțe
specifice. Procesul de gândire în filosofia sa este un mijloc de planificare a acțiunii și de
depășire a obstacolelor dintre ceea ce există și ceea ce este proiectat. Adevărul este o
idee care a pătruns în experiența practică. Dewey l-a urmat pe filozoful și psihologul
american William James, fondatorul mișcării filozofice a pragmatismului; Propria filozofie a
lui Dewey, numită și instrumentalism sau experimentalism, derivă din pragmatismul lui
James.
Caracteristici ale dezvoltării gândirii lui John Dewey:
Pentru a caracteriza gândirea lui John Dewey, trebuie mai întâi să ne întoarcem la
moștenirea sa academică și culturală.
Pentru Fabrizio Ravaglioli, Dewey moștenește lucruri din cultura europeană care au reușit
să se filtreze în Statele Unite, dar nu doar din cultura mamă engleză, utilitarista și
empirista, ci prezintă și o puternică influență a elementelor franceze și mai ales germane.
Potrivit lui Ravaglioli, „biografia culturală a lui Dewey reflectă cel puțin geneza teoriei lui
Dewey și particularizează unele lucruri”.
Autori precum Darwin, Huxley, Comte, Hegel, James și Mead pot fi înregistrați ca influențe
mari asupra gândirii sale.
Spre sfârșitul secolului relația dintre Dewey și James este mai intensă, psihologia lui
James dezvăluie matricele biologice ale comportamentului uman. Dewey încearcă să lege
Darwin de Hegel, un Hegel verificat prin cercetări empirice.
Pentru Ravaglioli, în cadrul culturii pragmatice americane, poate una dintre cele mai
pertinente definiții este „instrumentalismul”, aceasta este o doctrină biologică care
încorporează procedeele experimentale ale științelor fizice.
Dewey observă continuitatea dintre mijloace și scopuri și propune o teorie a evaluării
aprecierii situațiilor, inspirată din instrumentalism și bazată pe știința socială. Tabelul de
valori al lui Dewey include, pe lângă democrație și știință, acțiune, muncă, individualitate
socializată, grup și este în contrast cu comportamentul clasei bogate dedicată consumului
evident.
Educatia
Educația este o necesitate a vieții, deoarece asigură transmiterea culturală; În societățile
complexe s-a specializat în instruirea formală și, în același timp, notează ca unul dintre
scopurile sale acela de a menține contactul cu experiența directă, stabilirea continuității
teoriei cu practica. Este legătura dintre experiența participării cu activitățile care vizează
dobândirea simbolurilor culturale care conferă educației moderne funcția sa socială
particulară.
Ideea lui Deywen despre educație este similară cu cea a lui Durkheim. Coincide cu
procesul de socializare și recunoaște diferențierea istorică a practicii educației.
Dar în ceea ce privește sociologia educației, Dewey se desparte de Durkheim și Weber
pentru autor, sociologia educației este interesată de descrierea situațiilor educaționale și
de evoluția acestora.
Dewey vrea să atingă un echilibru între educația indirectă și educația formală.
Dewey este convins că numai societatea democratică, în care a trăit, este capabilă să
realizeze pe deplin educația, înțeleasă ca proces și funcție socială. „Democrația este mai
mult decât o formă de guvernare”. Ea ratifică corespondența perfectă a societății
democratice cu natura procesului de învățământ.
Știința educației
Dewey încearcă să evite conceptul rigid, formalist al științei.
Pentru autor, din cauza relației strânse dintre teorie și practică, acțiunea educațională nu
poate fi îndepărtată din conceptul, altfel eronat, după cum s-a văzut, de știință pure.
Pentru Dewey, educația menține un aspect pragmatic experimental, riscant. În momentul
acțiunii este o artă.
Pentru Dewey este imposibil să construiască știința educației pe „tehnici derivate”.
Pentru autor, caracterul științific al unei științe a educației este negarea unei științe pure,
înțeleasă metafizic ca o reflectare a unei secțiuni a realului, și afirmarea naturii
pragmatice, instrumentale, a cunoașterii științifice, terminând cu excluderea existenței. a
unui conţinut specific şi prestabilit al ştiinţei educaţiei. Nicio disciplină nu poate descrie
complet fenomenul educațional.
Știința educației reconstruiește întregul, folosind informațiile disponibile. „Științele sunt
sursele științei educației”.
Democraţie
Pentru Dewey, cele două elemente ale criteriului nostru sunt direcționate către democrație.
Prima înseamnă nu numai puncte de interes comun mai numeroase și mai variate, ci și
cunoașterea intereselor reciproce ca factor de control social. Al doilea înseamnă nu doar o
interacțiune mai liberă între grupurile sociale, ci și o schimbare a obiceiurilor sociale,
readaptarea continuă a acestora în fața noilor situații produse de schimburi variate. Aceste
două game sunt tocmai cele care caracterizează o societate constituită democratic.
O societate este democratică în măsura în care facilitează participarea la bunurile sale a
tuturor membrilor săi în condiții egale și asigură reajustarea flexibilă a instituțiilor sale prin
interacțiunea diferitelor forme de viață asociate. O astfel de societate trebuie să aibă un tip
de educație care să ofere indivizilor un interes personal pentru relațiile și controlul
societății și obiceiurile spirituale care produc schimbări sociale fără a introduce dezordine.

A învăța să înveți, a preda să gândești, a preda să înveți și chiar a învăța să predai, sunt
sintagme care circulă în prezent în diferite contexte educaționale. Școala, ca instituție de
învățământ, îndeplinește multe și variate funcții; dar într-un efort de sinteză am putea
spune că este să înveți cum să gândești (creativ, critic, autonom). Dar pentru a face acest
lucru, în acest sistem schimbător și dinamic, trebuie să le permitem elevilor noștri să
devină conștienți că procesul de învățare nu presupune doar încorporarea unei serii de
conținuturi/informații care ne face competenți într-o anumită materie, ci și încorporarea de
noi Învățături pe care le avem deja anterior ne vor oferi o structură de gândire și
capacitatea de a răspunde la anumite situații sociale și personale.