Books by Loredana Huzum
Lucrarea caută în primul rând să ofere un răspuns, fie și doar parțial, la întrebarea: care este ... more Lucrarea caută în primul rând să ofere un răspuns, fie și doar parțial, la întrebarea: care este idealul adecvat al dreptății în distribuția serviciilor de îngrijiri de sănătate? În încercarea de a răspunde la această întrebare ea supune analizei critice principalele trei idealuri (sau teorii) ale dreptății în distribuția serviciilor medicale: egalitarianismul, suficientismul și prioritarianismul.
Egalitarianismul este apărat actualmente în două versiuni. În prima versiune, care este şi cea mai răspândită, egalitarianismul susţine că idealul adecvat al dreptăţii în distribuţia serviciilor medicale este idealul accesului egal al cetăţenilor la aceste servicii. În cea de a doua versiune, a cărei influenţă creşte din ce în ce mai mult astăzi, el susţine că dreptatea în sănătate cere nu atât accesul egal la serviciile medicale, ci ca cetăţenii să beneficieze de oportunităţi egale de a fi sănătoşi (să beneficieze, spre exemplu, de aceleași oportunități efective de a alege un stil de viață sănătos sau de aceleași oportunități efective de a-și procura o asigurare medicală).
Idealul egalității de acces este susținut, la rândul său, în două versiuni principale: una maximalistă și una suficientistă. Cele două diferă în răspunsul pe care îl oferă la întrebarea ”acces egal la ce?” În versiunea maximalistă, exigența dreptății ideale este accesul egal al cetățenilor cu nevoi egale de sănătate la ”serviciile de îngrijiri medicale cele mai bune posibil”. Egalitarienii suficientiști apără, în schimb, o idee mult mai modestă: aceea că dreptatea cere doar accesul egal la un nivel ”decent” sau ”adecvat” de servicii medicale. Nivelul ”decent” sau ”adecvat” de servicii medicale este specificat fie ca acces (egal) la serviciile medicale esențiale pentru implementarea și prezervarea egalității oportunităților indivizilor de a-și realiza planurile de viață, fie ca acces (egal) la acel pachet de servicii medicale stabilit prin deliberare democratică de către membrii societății.
Conform prioritarianismului, idealul dreptăţii în sănătate cere îmbunătățirea accesului la serviciile medicale al tuturor cetățenilor, însă cu prioritate al celor care o duc cel mai rău în cadrul societății. Din perspectiva prioritarianismului, persoanele care o duc cel mai rău în cadrul societăţii trebuie să beneficieze de un acces la serviciile medicale cât mai bun posibil. În sfârşit, conform suficientiştilor, idealul adecvat al dreptăţii în distribuţia serviciilor medicale este acela care susţine că până şi persoanele care o duc cel mai rău în cadrul societăţii trebuie să beneficieze, pe tot parcursul vieții, de accesul la un pachet „decent” de servicii medicale.
Ideea fundamentală în favoarea căreia se argumentează în cadrul lucrării este aceea că egalitarianismul este, în toate versiunile sale, un ideal cel puțin problematic și că întrebarea ”Care este idealul adecvat al dreptăţii în distribuţia serviciilor de îngrijiri de sănătate?” trebuie să-şi găsească răspunsul undeva pe drumul de la egalitarianism spre suficientism şi prioritarianism. Principala opţiune a autoarei este totuși suficientismul. Plauzibilitatea suficientismului ca ideal al dreptății în distribuția serviciilor medicale depinde, însă, de răspunsul pe care îl oferă la întrebarea „În ce constă un minim suficient sau adecvat de îngrijiri medicale?” Mai precis, pentru a avea șanse reale de a oferi cel mai bun răspuns la această întrebare, suficientismul are nevoie de o specificare foarte exigentă a ceea ce constituie un pachet „suficient” sau „adecvat” de servicii medicale (așa cum sunt și specificările oferite de obicei de filosofii egalitarieni accesului egal la îngrijirea medicală). O astfel de specificare este cea oferită de Ronald Dworkin pe baza criteriului asigurării medicale prudente.
Cele mai mari probleme ale idealului maximalist al egalității de acces sunt considerate, de obicei, fie faptul că încercarea de a-l realiza ar cere, practic, cheltuieli nelimitate pentru furnizarea și îmbunătățirea serviciilor medicale (cheltuieli nesustenabile economic pentru nici o țară, oricât de dezvoltată), fie faptul că ar cere o deversare masivă de fonduri de la alte arii de activitate umană importante în cadrul societății (precum, spre exemplu, cultura sau educația). În opinia autoarei, principala problemă a acestui ideal este alta: aceea că el nu este, de fapt, un ideal al dreptății în distribuția serviciilor medicale. Idealul egalității de acces la cele mai bune posibil servicii medicale descrie cea mai dezirabilă stare de lucruri în privința distribuției serviciilor medicale în condiții de abundență în ceea ce privește disponibilitatea acestora. Specificul unui ideal al dreptății este, însă, dimpotrivă, faptul că descrie cea mai dezirabilă stare de lucruri în distribuția anumitor bunuri sociale sau naturale în condiții de disponibilitate limitată a acestora.
Principala problemă a idealului suficientist al egalității de acces este, în schimb, aceea că interzice orice formă de asigurare medicală privată (de vreme ce el condamnă ca injuste absolut orice diferențe calitative – oricât de mici ar fi acestea – în furnizarea serviciilor medicale pentru pacienți cu nevoi medicale egale). Singurul sistem just de distribuție a serviciilor medicale este, din perspectiva acestui ideal, un sistem care nu oferă nimănui, nici măcar celor care ar fi dispuși să plătească suplimentar, posibilitatea de a accesa servicii medicale superioare calitativ celor disponibile de obicei pentru ceilalți cetățeni cu nevoi medicale similare.
Egalitatea oportunităților pentru sănătate este considerată, de asemenea, problematică în primul rând pentru că refuză orice drept de a beneficia de serviciile medicale de care ar avea nevoie persoanelor vinovate de cauzarea propriilor boli sau/și persoanelor vinovate pentru faptul că nu posedă o asigurare medicală. Aceasta face ca egalitatea oportunităților să fie, pe de o parte, un ideal mult prea dur (de vreme ce, din perspectiva sa, până și furnizarea unor servicii medicale de urgență persoanelor vinovate de cauzarea propriilor boli sau/și pentru faptul că nu posedă o asigurare medicală este injustă) și, pe de altă parte, un ideal contra-intuitiv/implauzibil (de vreme ce neagă, spre exemplu, dreptul la îngrijire medicală al persoanelor care s-au îmbolnăvit ca urmare a exercitării liber alese a unor meserii cunoscute ca periculoase pentru sănătate). În plus, idealul se află în conflict deschis cu unele dintre cele mai ferme convingeri morale aflate la baza eticii medicale.
Lucrarea evidențiază, de asemenea, și că, pe lângă numeroasele divergenţe, între filosofii contemporani ai dreptăţii în distribuţia serviciilor de îngrijire medicală există şi un teren sau corp comun de idei, presupoziţii sau intuiţii. Ideile care alcătuiesc acest corp comun sunt, probabil, cele mai sigure afirmaţii pe care le putem face cu privire la dreptatea distributivă în îngrijirea medicală. Există, mai precis, două astfel de idei. Prima dintre ele este ideea că dreptatea cere accesul universal (chiar dacă nu neapărat egal) la serviciile de îngrijiri de sănătate. Altfel spus, o societate în care fie şi numai unii cetăţeni nu au acces la sistemul de îngrijiri medicale este o societate (cel puţin parţial) nedreaptă. A doua idee comună tuturor filosofilor contemporani preocupați de problema dreptății în sănătate este aceea că, indiferent de cine are dreptate în disputa cu privire la exigențele ideale ale acesteia, în practică doar dreptul universal la un nivel „decent” de sănătate sau de servicii de îngrijiri de sănătate este defensibil şi fezabil. Nici o țară, oricât de dezvoltată economic și avansată tehnologic, nu poate avea la dispoziție resursele necesare garantării unui acces ideal la serviciile medicale pentru fiecare dintre cetățenii săi. Toate societăţile reale sunt nevoite să-şi limiteze cheltuielile pentru sănătate în relaţie cu alte bunuri sociale (educația, cultura etc.). Din acest motiv, inclusiv egalitarienii care cred că, la modul ideal, dreptatea cere accesul universal (egal) la cele mai bune posibil servicii medicale, acceptă totuși că în realitate trebuie să ne mulţumim – şi este rezonabil să fim mulţumiţi – cu un acces la servicii medicale mai puţin decât ideale (atâta vreme cât toți cetăţenii beneficiază, totuşi, cel puţin de accesul la un nivel „decent” sau „adecvat” de servicii medicale).
Papers by Loredana Huzum
The paper explores the recent debate on the question of direct evaluative discrimination against ... more The paper explores the recent debate on the question of direct evaluative discrimination against women in academia. One side of this debate advocates – via scholars such as Virginia Valian, Jennifer Saul, Louise Antony, Corinne A. Moss-Racusin, or Christine Wenneras and Agnes Wold – the hypothesis of „systematic and pervasive” direct undervaluation of women academics’ scientific qualifications, achievements, and performances, presenting this hypothesis as one of the main possible explanations for women’s severe underrepresentation in academia in the developed countries, and in math intensive disciplines like STEM – science, technology, engineering, and mathematics – or in philosophy. The other side advocates – especially via scholars like Stephen J. Ceci and Wendy M. Williams – the hypothesis that gender discrimination in academic evaluation is, in fact, only a problem of the past, not a current one. Which hypothesis is most plausible and best supported by the available evidence? Ar...
Politici sociale și academice pentru femei
It is now a well known fact that, although their proportion increased in the last decades, women ... more It is now a well known fact that, although their proportion increased in the last decades, women are underrepresented in Academia (especially in the developed countries, and in disciplines like the math intensive fields or in philosophy). Research also revealed that the underrepresentation of women increases with each step forward in the hierarchy of academic ranks, women being concentrated at the bottom of this hierarchy. My paper explores the main expanations provided in the literature for these two facts: the cognitive differences between men and women, women’s individual chioces and preferrences, and women’s unequal opportunities (compared with men) for starting and developing an academic career. I try to highlight that each of these factors plays an important role in explaining women’s underrepresentation in Academia and their concentration at the bottom of the hierarchy of academic ranks.
Social and Academic Policies for Women. Proceedings of the International Conference
Are women academics systematically and pervasively undervalued? This question started a very impo... more Are women academics systematically and pervasively undervalued? This question started a very important debate between the scholars concerned to explain the underrepresentation of women or gendered vertical segregation in academia in the developed countries (especially in math intensive disciplines like STEM or in philosophy). However, as I try to highlight in this paper, at least as carried until now by its main contenders, this debate seems not, in fact, a general debate about the question of evaluative discrimination against women in academia, but only a debate about the question of direct evaluative discrimination against women academics. Judging by the evidence they usually invoke, both sides in the debate – or, at least their most visible and prominent advocates – are only concerned to show that women are/ are not directly discriminated in evaluating their scientific merits and professional achievements in peer review, interviewing, hiring, tenure, or grant funding. But what about indirect evaluative discrimination against women academics? If we want a complete answer to the question if women academics are currently systematically and pervasively undervalued, we must answer this question as well. Unfortunately, this is usually a neglected question in the debate about the evaluative discrimination against women academics. This state of affairs creates a very important problem, especially for the scholars who argued against the “systematic and pervasive” evaluative discrimination against women academics hypothesis or for the hypothesis that the undervaluation of women is not a real problem in the current academic landscape. Their argumentation leaves open the possibility that, although not directly discriminated, women academics may be currently more indirectly disadvantaged than men in evaluating their scientific merits and professional achievements (so that this indirect evaluative discrimination can be a significant cause for their underrepresentation or for the gendered vertical segregation in academia).
The paper explores the recent debate on the question of direct evaluative discrimination against ... more The paper explores the recent debate on the question of direct evaluative discrimination against women in academia. One side of this debate advocates – via scholars such as Virginia Valian, Jennifer Saul, Louise Antony, Corinne A. Moss-Racusin, or Christine Wennerås and Agnes Wold – the hypothesis of „systematic and pervasive” direct undervaluation of women academics’ scientific qualifications, achievements, and performances, presenting this hypothesis as one of the main possible explanations for women’s severe underrepresentation in academia in the developed countries, and in math intensive disciplines like STEM – science, technology, engineering, and mathematics – or in philosophy. The other side advocates – especially via scholars like Stephen J. Ceci and Wendy M. Williams – the hypothesis that gender discrimination in academic evaluation is, in fact, only a problem of the past, not a current one. Which hypothesis is most plausible and best supported by the available evidence? Are indeed current women academics so systematically and pervasively (directly) undervalued as some scholars hypothesize? Or is the best evidence currently available pointing in the other direction? In trying to answer such questions, in this paper I review the evidence (and the main limitations of the evidence) for each hypothesis. I conclude that best supported by the relevant body of evidence is the hypothesis of systematic and pervasive (direct) evaluative bias against women academics being most likely only a problem of the past, not a current one.
The paper investigates the hypothesis of „systematic and pervasive” undervaluation/underestimatio... more The paper investigates the hypothesis of „systematic and pervasive” undervaluation/underestimation of women academics’ scientific qualifications, achievements, and performances. Several scholars concluded that this hypothesis “is very likely to be true” and presented it as one of the main possible explanations for women’s severe underrepresentation in academia in the developed countries, and in math intensive disciplines like STEM – science, technology, engineering, and mathematics – or in philosophy. Here I briefly argue against this conclusion. I try to show that a careful and complete look at the best available evidence points, in fact, to the conclusion that this hypothesis is most likely to be false (at least if by evaluative discrimination we mean direct evaluative discrimination against women).
One of the most important recent findings about health inequalities is that they are explained on... more One of the most important recent findings about health inequalities is that they are explained only in a very small extent by differences in access to health care. The impact of health care on health is very limited. The main factors that explain health inequalities are the so called social determinants of health (such as income, education, conditions of work, living conditions or the power and influence over policy decisions). În this paper, I outline the main impact of these findings on health policy and, in particular, on theorizing the relation between justice and health in contemporary bioethics and/or political philosophy.
In this paper, I seek to achieve three objectives. The first is to present the main ideas and arg... more In this paper, I seek to achieve three objectives. The first is to present the main ideas and arguments of capabilism as a theory of health justice, as it was recently developed by Jennifer Prah Ruger and Sridhar Venkatapuram. The second is to show that this theory can successfully deal with the most important objections so far against it. Nevertheless, I also argue that we need to be cautious about the idea that capabilism is the best theory of health justice we have until now. At least for now, capabilism has a major disadvantage against its main rival – namely, Rawlsianism – in theorizing health justice. The disadvantage lies in the fact that, unlike Rawlsianism, capabilism is not yet a complete theory of (social and, consequently, health) justice.
This paper is organized in four main sections. The first section argues that globalization is bes... more This paper is organized in four main sections. The first section argues that globalization is best explained and defined as a (neo)liberal world order. In the second and, respectively, third section, I defend globalization from two main criticisms against it. The first criticism is the idea that globalization is a (neo)imperialist world order. The second criticism is the thesis that globalization inherently promotes “the development of underdevelopment”. I try to highlight, on the contrary, that globalization offers significant opportunities for economic development for all countries, including for those that are currently poor and underdeveloped. However, in the last section of the paper, I argue that globalization is also a key factor in explaining some unacceptable and dangerous phenomena from contemporary world. Among these are the proliferation of financial crises, the “democratic deficit” of national and global political decisions, social polarization, social atomization, the explosion of international crime, or the constant degradation of the environment. In order to prevent its collapse, all these negative effects of globalization must be corrected or at least reduced as much as possible.
The ideal of equal access is the ideal of distributive justice in health
care with most defenders... more The ideal of equal access is the ideal of distributive justice in health
care with most defenders in contemporary moral and political philosophy.
However, its defenders disagree about the proper interpretation of the
requirements of this ideal. These differences of opinion forces us to distinguish between several versions of the ideal of equal access to health care. The primary objective of this study is to present these versions of the ideal of equal access and the main arguments underlying the fundamental differences between them. Another objective of it is to show that we have important reasons to consider that equal access is not, in any of its versions, an adequate ideal of justice in the distribution of health care.
Presentations by Loredana Huzum
Reviews by Loredana Huzum
Uploads
Books by Loredana Huzum
Egalitarianismul este apărat actualmente în două versiuni. În prima versiune, care este şi cea mai răspândită, egalitarianismul susţine că idealul adecvat al dreptăţii în distribuţia serviciilor medicale este idealul accesului egal al cetăţenilor la aceste servicii. În cea de a doua versiune, a cărei influenţă creşte din ce în ce mai mult astăzi, el susţine că dreptatea în sănătate cere nu atât accesul egal la serviciile medicale, ci ca cetăţenii să beneficieze de oportunităţi egale de a fi sănătoşi (să beneficieze, spre exemplu, de aceleași oportunități efective de a alege un stil de viață sănătos sau de aceleași oportunități efective de a-și procura o asigurare medicală).
Idealul egalității de acces este susținut, la rândul său, în două versiuni principale: una maximalistă și una suficientistă. Cele două diferă în răspunsul pe care îl oferă la întrebarea ”acces egal la ce?” În versiunea maximalistă, exigența dreptății ideale este accesul egal al cetățenilor cu nevoi egale de sănătate la ”serviciile de îngrijiri medicale cele mai bune posibil”. Egalitarienii suficientiști apără, în schimb, o idee mult mai modestă: aceea că dreptatea cere doar accesul egal la un nivel ”decent” sau ”adecvat” de servicii medicale. Nivelul ”decent” sau ”adecvat” de servicii medicale este specificat fie ca acces (egal) la serviciile medicale esențiale pentru implementarea și prezervarea egalității oportunităților indivizilor de a-și realiza planurile de viață, fie ca acces (egal) la acel pachet de servicii medicale stabilit prin deliberare democratică de către membrii societății.
Conform prioritarianismului, idealul dreptăţii în sănătate cere îmbunătățirea accesului la serviciile medicale al tuturor cetățenilor, însă cu prioritate al celor care o duc cel mai rău în cadrul societății. Din perspectiva prioritarianismului, persoanele care o duc cel mai rău în cadrul societăţii trebuie să beneficieze de un acces la serviciile medicale cât mai bun posibil. În sfârşit, conform suficientiştilor, idealul adecvat al dreptăţii în distribuţia serviciilor medicale este acela care susţine că până şi persoanele care o duc cel mai rău în cadrul societăţii trebuie să beneficieze, pe tot parcursul vieții, de accesul la un pachet „decent” de servicii medicale.
Ideea fundamentală în favoarea căreia se argumentează în cadrul lucrării este aceea că egalitarianismul este, în toate versiunile sale, un ideal cel puțin problematic și că întrebarea ”Care este idealul adecvat al dreptăţii în distribuţia serviciilor de îngrijiri de sănătate?” trebuie să-şi găsească răspunsul undeva pe drumul de la egalitarianism spre suficientism şi prioritarianism. Principala opţiune a autoarei este totuși suficientismul. Plauzibilitatea suficientismului ca ideal al dreptății în distribuția serviciilor medicale depinde, însă, de răspunsul pe care îl oferă la întrebarea „În ce constă un minim suficient sau adecvat de îngrijiri medicale?” Mai precis, pentru a avea șanse reale de a oferi cel mai bun răspuns la această întrebare, suficientismul are nevoie de o specificare foarte exigentă a ceea ce constituie un pachet „suficient” sau „adecvat” de servicii medicale (așa cum sunt și specificările oferite de obicei de filosofii egalitarieni accesului egal la îngrijirea medicală). O astfel de specificare este cea oferită de Ronald Dworkin pe baza criteriului asigurării medicale prudente.
Cele mai mari probleme ale idealului maximalist al egalității de acces sunt considerate, de obicei, fie faptul că încercarea de a-l realiza ar cere, practic, cheltuieli nelimitate pentru furnizarea și îmbunătățirea serviciilor medicale (cheltuieli nesustenabile economic pentru nici o țară, oricât de dezvoltată), fie faptul că ar cere o deversare masivă de fonduri de la alte arii de activitate umană importante în cadrul societății (precum, spre exemplu, cultura sau educația). În opinia autoarei, principala problemă a acestui ideal este alta: aceea că el nu este, de fapt, un ideal al dreptății în distribuția serviciilor medicale. Idealul egalității de acces la cele mai bune posibil servicii medicale descrie cea mai dezirabilă stare de lucruri în privința distribuției serviciilor medicale în condiții de abundență în ceea ce privește disponibilitatea acestora. Specificul unui ideal al dreptății este, însă, dimpotrivă, faptul că descrie cea mai dezirabilă stare de lucruri în distribuția anumitor bunuri sociale sau naturale în condiții de disponibilitate limitată a acestora.
Principala problemă a idealului suficientist al egalității de acces este, în schimb, aceea că interzice orice formă de asigurare medicală privată (de vreme ce el condamnă ca injuste absolut orice diferențe calitative – oricât de mici ar fi acestea – în furnizarea serviciilor medicale pentru pacienți cu nevoi medicale egale). Singurul sistem just de distribuție a serviciilor medicale este, din perspectiva acestui ideal, un sistem care nu oferă nimănui, nici măcar celor care ar fi dispuși să plătească suplimentar, posibilitatea de a accesa servicii medicale superioare calitativ celor disponibile de obicei pentru ceilalți cetățeni cu nevoi medicale similare.
Egalitatea oportunităților pentru sănătate este considerată, de asemenea, problematică în primul rând pentru că refuză orice drept de a beneficia de serviciile medicale de care ar avea nevoie persoanelor vinovate de cauzarea propriilor boli sau/și persoanelor vinovate pentru faptul că nu posedă o asigurare medicală. Aceasta face ca egalitatea oportunităților să fie, pe de o parte, un ideal mult prea dur (de vreme ce, din perspectiva sa, până și furnizarea unor servicii medicale de urgență persoanelor vinovate de cauzarea propriilor boli sau/și pentru faptul că nu posedă o asigurare medicală este injustă) și, pe de altă parte, un ideal contra-intuitiv/implauzibil (de vreme ce neagă, spre exemplu, dreptul la îngrijire medicală al persoanelor care s-au îmbolnăvit ca urmare a exercitării liber alese a unor meserii cunoscute ca periculoase pentru sănătate). În plus, idealul se află în conflict deschis cu unele dintre cele mai ferme convingeri morale aflate la baza eticii medicale.
Lucrarea evidențiază, de asemenea, și că, pe lângă numeroasele divergenţe, între filosofii contemporani ai dreptăţii în distribuţia serviciilor de îngrijire medicală există şi un teren sau corp comun de idei, presupoziţii sau intuiţii. Ideile care alcătuiesc acest corp comun sunt, probabil, cele mai sigure afirmaţii pe care le putem face cu privire la dreptatea distributivă în îngrijirea medicală. Există, mai precis, două astfel de idei. Prima dintre ele este ideea că dreptatea cere accesul universal (chiar dacă nu neapărat egal) la serviciile de îngrijiri de sănătate. Altfel spus, o societate în care fie şi numai unii cetăţeni nu au acces la sistemul de îngrijiri medicale este o societate (cel puţin parţial) nedreaptă. A doua idee comună tuturor filosofilor contemporani preocupați de problema dreptății în sănătate este aceea că, indiferent de cine are dreptate în disputa cu privire la exigențele ideale ale acesteia, în practică doar dreptul universal la un nivel „decent” de sănătate sau de servicii de îngrijiri de sănătate este defensibil şi fezabil. Nici o țară, oricât de dezvoltată economic și avansată tehnologic, nu poate avea la dispoziție resursele necesare garantării unui acces ideal la serviciile medicale pentru fiecare dintre cetățenii săi. Toate societăţile reale sunt nevoite să-şi limiteze cheltuielile pentru sănătate în relaţie cu alte bunuri sociale (educația, cultura etc.). Din acest motiv, inclusiv egalitarienii care cred că, la modul ideal, dreptatea cere accesul universal (egal) la cele mai bune posibil servicii medicale, acceptă totuși că în realitate trebuie să ne mulţumim – şi este rezonabil să fim mulţumiţi – cu un acces la servicii medicale mai puţin decât ideale (atâta vreme cât toți cetăţenii beneficiază, totuşi, cel puţin de accesul la un nivel „decent” sau „adecvat” de servicii medicale).
Papers by Loredana Huzum
care with most defenders in contemporary moral and political philosophy.
However, its defenders disagree about the proper interpretation of the
requirements of this ideal. These differences of opinion forces us to distinguish between several versions of the ideal of equal access to health care. The primary objective of this study is to present these versions of the ideal of equal access and the main arguments underlying the fundamental differences between them. Another objective of it is to show that we have important reasons to consider that equal access is not, in any of its versions, an adequate ideal of justice in the distribution of health care.
Presentations by Loredana Huzum
Reviews by Loredana Huzum
Egalitarianismul este apărat actualmente în două versiuni. În prima versiune, care este şi cea mai răspândită, egalitarianismul susţine că idealul adecvat al dreptăţii în distribuţia serviciilor medicale este idealul accesului egal al cetăţenilor la aceste servicii. În cea de a doua versiune, a cărei influenţă creşte din ce în ce mai mult astăzi, el susţine că dreptatea în sănătate cere nu atât accesul egal la serviciile medicale, ci ca cetăţenii să beneficieze de oportunităţi egale de a fi sănătoşi (să beneficieze, spre exemplu, de aceleași oportunități efective de a alege un stil de viață sănătos sau de aceleași oportunități efective de a-și procura o asigurare medicală).
Idealul egalității de acces este susținut, la rândul său, în două versiuni principale: una maximalistă și una suficientistă. Cele două diferă în răspunsul pe care îl oferă la întrebarea ”acces egal la ce?” În versiunea maximalistă, exigența dreptății ideale este accesul egal al cetățenilor cu nevoi egale de sănătate la ”serviciile de îngrijiri medicale cele mai bune posibil”. Egalitarienii suficientiști apără, în schimb, o idee mult mai modestă: aceea că dreptatea cere doar accesul egal la un nivel ”decent” sau ”adecvat” de servicii medicale. Nivelul ”decent” sau ”adecvat” de servicii medicale este specificat fie ca acces (egal) la serviciile medicale esențiale pentru implementarea și prezervarea egalității oportunităților indivizilor de a-și realiza planurile de viață, fie ca acces (egal) la acel pachet de servicii medicale stabilit prin deliberare democratică de către membrii societății.
Conform prioritarianismului, idealul dreptăţii în sănătate cere îmbunătățirea accesului la serviciile medicale al tuturor cetățenilor, însă cu prioritate al celor care o duc cel mai rău în cadrul societății. Din perspectiva prioritarianismului, persoanele care o duc cel mai rău în cadrul societăţii trebuie să beneficieze de un acces la serviciile medicale cât mai bun posibil. În sfârşit, conform suficientiştilor, idealul adecvat al dreptăţii în distribuţia serviciilor medicale este acela care susţine că până şi persoanele care o duc cel mai rău în cadrul societăţii trebuie să beneficieze, pe tot parcursul vieții, de accesul la un pachet „decent” de servicii medicale.
Ideea fundamentală în favoarea căreia se argumentează în cadrul lucrării este aceea că egalitarianismul este, în toate versiunile sale, un ideal cel puțin problematic și că întrebarea ”Care este idealul adecvat al dreptăţii în distribuţia serviciilor de îngrijiri de sănătate?” trebuie să-şi găsească răspunsul undeva pe drumul de la egalitarianism spre suficientism şi prioritarianism. Principala opţiune a autoarei este totuși suficientismul. Plauzibilitatea suficientismului ca ideal al dreptății în distribuția serviciilor medicale depinde, însă, de răspunsul pe care îl oferă la întrebarea „În ce constă un minim suficient sau adecvat de îngrijiri medicale?” Mai precis, pentru a avea șanse reale de a oferi cel mai bun răspuns la această întrebare, suficientismul are nevoie de o specificare foarte exigentă a ceea ce constituie un pachet „suficient” sau „adecvat” de servicii medicale (așa cum sunt și specificările oferite de obicei de filosofii egalitarieni accesului egal la îngrijirea medicală). O astfel de specificare este cea oferită de Ronald Dworkin pe baza criteriului asigurării medicale prudente.
Cele mai mari probleme ale idealului maximalist al egalității de acces sunt considerate, de obicei, fie faptul că încercarea de a-l realiza ar cere, practic, cheltuieli nelimitate pentru furnizarea și îmbunătățirea serviciilor medicale (cheltuieli nesustenabile economic pentru nici o țară, oricât de dezvoltată), fie faptul că ar cere o deversare masivă de fonduri de la alte arii de activitate umană importante în cadrul societății (precum, spre exemplu, cultura sau educația). În opinia autoarei, principala problemă a acestui ideal este alta: aceea că el nu este, de fapt, un ideal al dreptății în distribuția serviciilor medicale. Idealul egalității de acces la cele mai bune posibil servicii medicale descrie cea mai dezirabilă stare de lucruri în privința distribuției serviciilor medicale în condiții de abundență în ceea ce privește disponibilitatea acestora. Specificul unui ideal al dreptății este, însă, dimpotrivă, faptul că descrie cea mai dezirabilă stare de lucruri în distribuția anumitor bunuri sociale sau naturale în condiții de disponibilitate limitată a acestora.
Principala problemă a idealului suficientist al egalității de acces este, în schimb, aceea că interzice orice formă de asigurare medicală privată (de vreme ce el condamnă ca injuste absolut orice diferențe calitative – oricât de mici ar fi acestea – în furnizarea serviciilor medicale pentru pacienți cu nevoi medicale egale). Singurul sistem just de distribuție a serviciilor medicale este, din perspectiva acestui ideal, un sistem care nu oferă nimănui, nici măcar celor care ar fi dispuși să plătească suplimentar, posibilitatea de a accesa servicii medicale superioare calitativ celor disponibile de obicei pentru ceilalți cetățeni cu nevoi medicale similare.
Egalitatea oportunităților pentru sănătate este considerată, de asemenea, problematică în primul rând pentru că refuză orice drept de a beneficia de serviciile medicale de care ar avea nevoie persoanelor vinovate de cauzarea propriilor boli sau/și persoanelor vinovate pentru faptul că nu posedă o asigurare medicală. Aceasta face ca egalitatea oportunităților să fie, pe de o parte, un ideal mult prea dur (de vreme ce, din perspectiva sa, până și furnizarea unor servicii medicale de urgență persoanelor vinovate de cauzarea propriilor boli sau/și pentru faptul că nu posedă o asigurare medicală este injustă) și, pe de altă parte, un ideal contra-intuitiv/implauzibil (de vreme ce neagă, spre exemplu, dreptul la îngrijire medicală al persoanelor care s-au îmbolnăvit ca urmare a exercitării liber alese a unor meserii cunoscute ca periculoase pentru sănătate). În plus, idealul se află în conflict deschis cu unele dintre cele mai ferme convingeri morale aflate la baza eticii medicale.
Lucrarea evidențiază, de asemenea, și că, pe lângă numeroasele divergenţe, între filosofii contemporani ai dreptăţii în distribuţia serviciilor de îngrijire medicală există şi un teren sau corp comun de idei, presupoziţii sau intuiţii. Ideile care alcătuiesc acest corp comun sunt, probabil, cele mai sigure afirmaţii pe care le putem face cu privire la dreptatea distributivă în îngrijirea medicală. Există, mai precis, două astfel de idei. Prima dintre ele este ideea că dreptatea cere accesul universal (chiar dacă nu neapărat egal) la serviciile de îngrijiri de sănătate. Altfel spus, o societate în care fie şi numai unii cetăţeni nu au acces la sistemul de îngrijiri medicale este o societate (cel puţin parţial) nedreaptă. A doua idee comună tuturor filosofilor contemporani preocupați de problema dreptății în sănătate este aceea că, indiferent de cine are dreptate în disputa cu privire la exigențele ideale ale acesteia, în practică doar dreptul universal la un nivel „decent” de sănătate sau de servicii de îngrijiri de sănătate este defensibil şi fezabil. Nici o țară, oricât de dezvoltată economic și avansată tehnologic, nu poate avea la dispoziție resursele necesare garantării unui acces ideal la serviciile medicale pentru fiecare dintre cetățenii săi. Toate societăţile reale sunt nevoite să-şi limiteze cheltuielile pentru sănătate în relaţie cu alte bunuri sociale (educația, cultura etc.). Din acest motiv, inclusiv egalitarienii care cred că, la modul ideal, dreptatea cere accesul universal (egal) la cele mai bune posibil servicii medicale, acceptă totuși că în realitate trebuie să ne mulţumim – şi este rezonabil să fim mulţumiţi – cu un acces la servicii medicale mai puţin decât ideale (atâta vreme cât toți cetăţenii beneficiază, totuşi, cel puţin de accesul la un nivel „decent” sau „adecvat” de servicii medicale).
care with most defenders in contemporary moral and political philosophy.
However, its defenders disagree about the proper interpretation of the
requirements of this ideal. These differences of opinion forces us to distinguish between several versions of the ideal of equal access to health care. The primary objective of this study is to present these versions of the ideal of equal access and the main arguments underlying the fundamental differences between them. Another objective of it is to show that we have important reasons to consider that equal access is not, in any of its versions, an adequate ideal of justice in the distribution of health care.