Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                
Everand Logo

Bine ați venit la Everand!

  • Descoperiți milioane de cărți electronice, cărți audio și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

    De la $11.99/lună după perioada de încercare. Anulați oricând.

    Politicile publice. Raționalitate și decizie în spațiul administrativ
    Politicile publice. Raționalitate și decizie în spațiul administrativ
    Politicile publice. Raționalitate și decizie în spațiul administrativ
    Cărți electronice178 pagini2 ore

    Politicile publice. Raționalitate și decizie în spațiul administrativ

    De Țicu Dorina

    ()

    Citiți previzualizarea

    Informații despre cartea electronică

    Volumul constituie o introducere normativă în sfera de interes reprezentată de politicile publice aferente spațiului administrativ, adresându-se atât specialiștilor, cât și factorilor de decizie din acest domeniu. Autoarea evocă problemele actuale din câmpul politicilor publice, oferind modele decizionale și indicând provocările cele mai importante la adresa paradigmelor clasice.

    LimbăRomână
    EditorAdenium
    Data lansării14 iun. 2016
    ISBN9786068622354
    Politicile publice. Raționalitate și decizie în spațiul administrativ

    Legat de Politicile publice. Raționalitate și decizie în spațiul administrativ

    Cărți electronice asociate

    Politică pentru dvs.

    Vedeți mai mult
    Vedeți mai mult

    Episoade podcast asociate

    Categorii relevante

    Recenzii pentru Politicile publice. Raționalitate și decizie în spațiul administrativ

    0 evaluări

    0 evaluări0 recenzii

    Ce părere aveți?

    Apăsați pentru evaluare

    Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

      Previzualizare carte

      Politicile publice. Raționalitate și decizie în spațiul administrativ - Țicu Dorina

      2013).

      Introducere

      Decizia, afirma Paulo Coelho, este o substanță în absența căreia omul simte disperare. La nivel general, decizia și procesul decizional pot fi considerate motorul unei persoane, familii, al unui grup sau al unei instituții, colectivități, societăți sau chiar pentru un stat în ansamblul său. Din punct de vedere individual, este ceea ce animă ființa umană, iar dacă ne raportăm la nivel individual și societal, un modus vivendi.

      Procesul decizional este mecanismul prin care indivizii, actori publici sau nu, instituționalizați sau nu, adoptă hotărâri care se reflectă ulterior în comportamente, acțiuni individuale, de grup, în plan instituțional (cu toate nivelele sale). Decizia este motorul acțiunii, iar acțiunea înseamnă dinamică, evoluție, transformare, indiferent de domeniul asupra căruia se aplică aceste concepte.

      La nivelul politicilor publice, la nivel administrativ, decizia și procesul decizional al politicilor publice se referă la procedura prin care politicile publice sunt hotărâte, construite, adoptate, implementate sau chiar evaluate (ceea ce însumează ciclul unei politici publice). Decizia și procesul decizional în ce privește politicile publice înseamnă succesul (mai mult sau mai puțin fructificat) al acestor politici în comunitate, la nivel instituțional sau statal, în raport cu ceea ce denumim ca fiind binele general identificat sau identificabil în spațiul public. Necesitatea atingerii acestui deziderat devine, așadar, cel puțin o provocare pornită pe linie teoretico-empirică pentru analiza deciziei și a procesului decizional în spațiul politicilor publice sau în spațiul administrativ. Este normal ca provocarea să fie (și chiar este!) și una științifică, atât prin natura demersului nostru, cât și prin natura disciplinei Administrației publice sau a Politicilor publice.

      În raport cu aceste considerente, studiul deciziei și al procesului decizional la nivelul politicilor publice este unul fascinant, actual și provocator, atât timp cât nu s-a identificat formula perfectă a politicilor publice și atât timp cât procesele aferente, inclusiv cele decizionale, ridică tot felul de întrebări despre cum se pot lua cele mai bune decizii în spațiul public-administrativ, despre actorii implicați, mecanismele specifice, criteriile decizionale, tipologiile deciziilor și despre felul în care se raționează atunci când se alege cea mai bună cale de urmat, despre atingerea dezideratelor stabilite inițial, în acest sens, de către decidenți, despre valorile implicate atât la nivel personal, cât și la nivel de grup sau instituțional.

      Pornind de la aceste linii trasate succint, studiul nostru își propune să se încadreze acelorași provocări epistemice și practice într-o manieră personalizată. Demersul propus este unul teoretic, pornind de la definirea principalelor concepte: decizia și raționalitatea (capitolul I), pentru ca în următorul capitol să suprapună cele două noțiuni ciclului politicilor publice cu toate etapele sale (de la definirea problemei până la evaluarea ei).

      Cel de-al doilea capitol va aborda decizia în spațiul administrativ, prin intermediul modelelor decizionale, identificând pe parcurs diferențele dintre aceste modele din perspectiva teoriei generale decizionale și a raționalității. Din acest punct de vedere, demersul nostru se dorește a fi un construct logic, sistematizat pas cu pas, ce trebuie urmărit pe etape pentru a înțelege și pentru a legitima concomitent plasarea deciziei și a procesului politicilor publice la un alt nivel paradigmatic, cel al comportamentului organizațional și al guvernanței colaborative (capitolul III). Această plasare nu se va realiza din start, ea nu va fi anticipată la nivelul structurilor lucrării, ci se va construi sub ochii cercetătorului, ai consumatorului de text, ca un puzzle care va fi complet numai în momentul în care fiecare piesă se va fi identificat și plasat la locul cuvenit.

      Pe această cale, ne propunem să plasăm politicile publice în contextul unei provocări intelectuale și să identificăm soluția (noastră) la nivelul unei sau al unor paradigme care îmbină latura comportamentală a persoanei cu latura instituțional-administrativă – ceea ce poartă numele de paradigma comportamentului organizațional – aflată în strânsă legătură cu cea a guvernanței colaborative (ce va fi realizată în capitolul III). Considerăm că doar astfel putem să obținem o imagine completă asupra spațiului politicilor publice, a procesului decizional la acest nivel și asupra spațiului administrativ.

      Din acest punct de vedere, lucrarea de față își propune să fie un ghid teoretic pentru cei care studiază politicile publice și spațiul administrativ din perspectiva teoriei decizionale generale, oferind noțiuni fundamentale prin prisma variabilelor fundamentale (decizie, raționalitate, politici publice și modele decizionale) și a teoriilor dezvoltate în acest câmp al cunoașterii, cercetării (sistemism, comportament organizațional, guvernanță colaborativă).

      Capitolul I

      Raționalitate și decizie – un drum în dublu sens

      Raționalitatea și decizia sunt două concepte care intră în raporturi logice atât de strânse, încât ar putea să pară nefiresc să discutăm separat despre ele. Cu toate acestea, problema rațiunii și a raționalității poate trece dincolo de sfera decizională, și, chiar dacă deciziile intră în sfera unui proces rațional și raționalizat, sfera decizională nu se rezumă doar la atât.

      A cerceta decizia în afara unui proces rațional sau raționalizat ni se pare un demers imposibil (chiar dacă vorbim și despre cazul deciziilor ce transgresează sfera raționalității), după cum căutarea în planul deciziei a maximului de raționalitate este irațională. Pe de altă parte, nu există un anumit tip de raționalitate unică, ci există raționalități: „Opiniile, deciziile, acțiunile, reacțiile, atitudinile sunt judecate drept raționale sau iraționale, ținându-se seama de diverse criterii și indicii. Complementar, iraționalitatea este judecată conform mai multor criterii sensibil diferite. Pe scurt, nu există un unic algoritm de raționalitate sau iraționalitate" (Iliescu, 2005, p. 3).

      În calitate de componentă ontică, raționalitatea ține de fiecare actor-decident în parte. Din acest punct de vedere, analiza procesului decizional prin prisma raționalității devine necesară pe de o parte, iar pe de altă parte ridică numeroase întrebări epistemice: Cum putem defini decizia într-o manieră cât mai cuprinzătoare? Dar raționalitatea? Ce este o decizie rațională? Ce înseamnă proces decizional? Care sunt modelele decizionale? Cum pot fi acestea analizate? Care sunt limitele deciziei în sfera raționalității? Dar dincolo de ea? Cum se aplică toate aceste dimensiuni în sfera politicilor publice?

      La nivelul acestui prim capitol, demersul analitic urmează cursul separării celor două concepte (decizie și raționalitate) și apoi reunirea lor pe tărâmul politicilor publice. Considerăm din start că acest construct separat este unul didactic, care are finalități de comprehensiune, iar acolo unde este cazul, asemănările dintre termeni sunt identificate, după cum sunt trasate și elementele de diferență specifică. De fapt, trebuie să subliniem că nu susținem ideea suprapunerii celor două dimensiuni, ci doar că ele pot forma un binom care pare să aibă o istorie unică. A vorbi concomitent despre un istoric al deciziei și al raționalității sub umbrela deciziei raționale (cunoscută în literatura de specialitate ca teoria alegerii publice) este un demers recunoscut și acceptat. Reducționistă ar fi însă doar rămânerea la acest nivel analitic. Cum nu susținem nici suprapunerea termenilor, dar nici separația lor totală, considerăm că demersul cel mai potrivit este acela de a imagina un parcurs dublu, orientat de la decizie la raționalitate, apoi de la raționalitate la decizie.

      I.1. Decizia – definiții, concepte, tipologii și etape

      Studiul deciziei nu este o problematică nouă, după cum nu este nici o temă care să fi fost abordată într-o manieră similară dintotdeauna. Așa cum percepem astăzi decizia și procesul decizional, tematica pusă în discuție intră sub incidența unor abordări moderne. O istorie a deciziei pornește de la concepțiile filosofice, sociale și politice ale fiecărei epoci, debutând cu antichitatea. Putem vorbi despre „o paradigmă a principiilor conflictuale (Voinea, 2008, p. 15); la gânditorii milesieni, la Socrate și la Platon apare o paradigmă a gândirii decizionale în termenii valorilor de adevăr sau în termeni axiologici, iar la Aristotel o paradigmă ce se fundamentează pe decizie în raport cu consecințele actelor individuale sau o „paradigmă a deciziei bazată pe criterii axate pe valori relative sau utile (ibidem, p. 16). Și în cazul lui Aristotel, aceeași paradigmă etică este suprapusă pe conceptul deciziei, aceasta fiind un produs al unui proces care implică actori morali, care, deși pot să fie supuși erorii, pot raționa (odată cu viziunea aristotelică) vizând scopuri etico-morale. Ulterior, epoca Imperiului Roman construiește un anumit tip de decizie, care are la bază aceleași principii morale de inspirație platoniciană și care sunt determinate de legi, iar Evul Mediu timpuriu, de la Sfântul Augustin și Toma d’Aquino, plasează decizia într-un spațiu dual – religios sau laic – pe același fundal al principiilor morale. Ceea ce schimbă optica asupra deciziei este aplicarea principiului hazardului cu referire la acest concept, aducând în prim-plan posibilitatea de alegere individuală, ideea de preferință, dar și aceea de eroare, situând astfel decizia într-o lume total laică. De fapt, acesta este momentul în care posibilitatea de a alege intră în mod real în sfera deciziei.

      Teoria modernă a deciziei se va contura pe aceleași linii cu cele ale modelului alegerii raționale (asupra căruia nu vom insista aici, ci în cadrul unui capitol separat) cu cele două dimensiuni, cea de inspirație continentală, respectiv cea anglo-saxonă, iar începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea, studiul deciziei va fi influențat de statistică și de matematică: Daniel Bernoulli (1954, pp. 23-36) sau Marchizul de Condorcet (1874, p. 339) pun bazele calculului probabilității, iar Thomas Bayes (1999, p. 372) întemeiază teoria statistică evaluativă ce estimează șansa din perspectiva credințelor subiective.

      Modernitatea de secol XX va plasa decizia în spațiul social prin lucrările lui Max Weber (2007, p. 56) sau Talcott Parsons (1937, p. 62). În anii ’70 și ’80, studiul deciziei scoate procesul din aria raționalității și îl transpune în planul neuro-bio-fiziologiei, prin intermediul căreia se constată că procesele decizionale nu se realizează doar la nivelul creierului, ci și în sistemele circulator, neurologic și metabolic.

      Viziunea transdisciplinară își pune pecetea asupra cercetărilor din domeniu prin studiile realizate de Robert Axelrod (1995, p. 25) sau Nigel Gilbert (1995, p. 39), care aduc în discuție necesitatea analizării deciziei prin prisma unor instrumente metodologice noi – de exemplu experimentul – în condițiile artificializării lumii și a noilor tehnologii.

      Dacă plasăm decizia în contextul social și în cel al organizării statale sau prestatale, în societățile neinstituționalizate sau în cele instituționalizate, observăm că aceasta este prezentă în toate comunitățile umane, acolo unde oamenii au decis că trebuie să se guverneze sau să se autoguverneze. Decizia este, așadar, un element sine qua non atât al societăților cu stat, cât și al celor fără stat, după cum s-ar exprima, pe o linie antropologică, maximaliștii și minimaliștii¹. Dintr-o perspectivă modernă, decizia intră sub incidența științelor socioumane precum: filosofia, economia, politologia, administrația publică, psihologia, relațiile internaționale, precum și a celor de graniță, istoria politică, filosofia politică, economia politică, dreptul constituțional sau politicile publice, văzute ca o specializare aflată la granița dintre politologie și administrație publică. Din această perspectivă, definirea termenului va fi dificil de realizat.

      Definiția dată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române surprinde mai multe dimensiuni ale termenului. Decizia este acea „hotărâre luată în urma examinării unei probleme, a unei situații. Este acea soluție luată (Coteanu, 1998, p. 266). Un sens mult mai particularizant dat termenului presupune că este „o hotărâre a unui organism administrativ sau al unui organism de jurisdicție (ibidem).

      Prima definiție pune decizia în raport cu o situație inițială problematică, una care necesită rezolvare și pe care o rezolvă, iar cea de-a doua definiție plasează termenul pe tărâmul unor domenii de activitate clar determinate, în speță administrația publică. Deciziile nu apar însă doar în domeniul administrativ. Sunt prezente și în sfera politicului, economicului, socialului în general, a culturalului sau, de ce nu, la nivelul unei familii sau între diferite persoane, între prieteni și chiar între inamici.

      Aceste definiții nu ne sunt suficiente. Este clar că definirea deciziei este puternic conectată de domeniul în care aceasta este însușită. La modul general, decizia „pune accentul pe alegerea unei căi de acțiune sau adoptarea unei soluții din mai multe posibile, și anume aceea care este considerată cea mai avantajoasă în atingerea unor obiective (Mihu, 2008, p. 2). O altă definiție susține că decizia științifică – atribut al omului modern – „reprezintă un proces dinamic de alegere rațională a unei linii de acțiune din mai multe variante posibile în vederea realizării unui obiectiv (Păunescu, Petcu, 2000, p. 11). Ea reprezintă „orice modificare de comportament care, decurgând dintr-o trebuință, este declanșată după un proces de evaluare, în vederea realizării (aducerea la momentul prezent) a unui obiect prefigurat"

      Îți este utilă previzualizarea?
      Pagina 1 din 1