Eroi, Zei și Ființe Fabuloase în Arta Geto-Dacică

Introducere

Cercetările pe care le-am întreprins cu privire la religia geto-dacilor au început în anul 2011 când am elaborat lucrarea de licenţă, atunci am analizat multiplele ipostaze ale lui Zalmoxis şi am realizat o reconstituire istoriografică a drumului pe care acest personaj misterios l-a parcurs în literatura antică şi modernă. Fascinat şi intrigat de nenumăratele ipoteze legate de natura, numărul şi numele zeilor ce populau panteonul tracilor nordici, am decis să abordez religia lor dintr-un unghi diferit, să întreprind o cercetare pornind de la reprezentările artistice întâlnite pe piesele metalice. În vederea realizării acestui obiectiv, am parcurs cele mai reprezentative lucrări despre tezaurele descoperite în România şi în Bulgaria, apoi am analizat imaginile de pe obiectele aflate în componența lor. Demersul desfăşurat în prezenta lucrare a avut drept scop dorinţa de a prezenta şi lămuri, dacă nu toate, măcar o parte din confuziile ce se regăsesc în legătură cu spiritualitatea geto-dacilor.

Epoca cercetată este cuprinsă între secolul al V-lea a.Chr şi secolul I p.Chr., studiul se concentrează asupra ariei geografice locuite de geto-daci, dar vor fi aduse în discuţie şi cele mai importante descoperiri efectuate în arealul locuit de tracii odrisi (aceștia se găseau dincolo de Munții Balcani, în unele perioade puterea lor s-a extins până la Dunăre).

Geții sunt identificați istoric și arheologic în Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea. Numele geţilor apare pentru întâia oară în izvoarele scrise greceşti, unde sunt prezentaţi cu apelativul „cei care se fac nemuritori. Herodot relatează în Cartea a IV-a din Istorii, că ei sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci, singurii care au îndrăznit să opună rezistenţă regelui persan Darius, care în jurul anului 514-513 a.Chr. ajunsese cu armatele sale la gurile Dunării. După ce scoate în evidență bărbăția geților, Herodot nu pierde ocazia de a prezenta istoriei divinitatea căreia acești traci i se închinau şi îi aduceau sacrificii umane – este vorba despre zeul Zalmoxis. Despre practicile desfăşurate în cultul dedicat acestei divinități misterioase se cunosc puţine lucruri, de la primele informaţii greceşti până la lexicoanele bizantine revin aceleaşi clişee (Zalmoxis, sau după alte surse Zamolxis, eliberat din sclavie de filosoful Pitagora, se întoarce la geți, iar aceștia îl divinizează ca pe „cel mai mare dintre zei, dedicându-i jertfe umane).

În sursele latine populaţia din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș este desemnată cu numele de daci. Acest nordic trib al tracilor apare pentru întâia oară în literatură în secolul I a. Chr. în lucrarea Comentarii De Belo Galico, a lui Julius Caesar. Deoarece geţii şi dacii vorbeau aceeaşi limbă (știm asta de la Strabon) şi cu siguranţă se închinau aceloraşi zei (deci îi legau strânse relaţii de rudenie) istoricii moderni se referă adesea la ei folosind termenul de geto-daci, termen utilizat pentru a îmbina sursele literare greceşti referitoare la geţi cu cele latine despre daci, şi pentru a evidenţia asemănările dintre cele două uniuni de triburi, unitatea politică, militară şi religioasă realizată sub regii Burebista şi Decebal (în perioadele sale de apogeu, teritoriul Regatului Dac s-a întins de la Carpații Păduroși până la Munții Balcani, iar acțiunile regilor daci au interferat cu politica celui mai puternic imperiu din Europa – Imperiul Roman).

Lucrarea este structurată în cinci capitole, în primul am prezentat tezaurele de aur și argint prelucrate artistic (tezaure așa zis toreutice[1]), care aparţin secolelor V-III a.Chr. Printre cele mai importante descoperiri din acest interval de timp se întâlnesc coifuri şi cnemide[2] din metal preţios, vase bogat decorate cu personaje umane şi animale, de asemenea, arta geţilor abundă cu obiecte folosite pentru a împodobi harnaşamentul cailor.

În capitolul 2 am realizat o expunere a pieselor metalice cu reprezentări figurative din perioada Regatului Dac, secolele I a.Chr.-I p.Chr. Obiectele caracteristice ultimelor două secole dinaintea cuceririi romane sunt în marea lor majoritate podoabe (falere[3], fibule[4], coliere şi brăţări).

În capitolul 3, dedicat perioadei de apogeu a aristocraţiei getice, am analizat imaginile de pe obiectele de metal. Temele iconografice cele mai întâlnite sunt tema cavalerului lăncier şi cea a personajului care stă pe tron; mai apar personaje feminine aflate în compania animalelor fantastice şi scene unicat precum scena sacrificiului, şi scena hierogamiei[5]. 

În capitolul 4 am adus în discuţie temele artistice din perioada Regatului Dac și am analizat deosebirile și asemănările cu iconografia perioadei precedente.

În ultimul capitol am discutat despre bestiarul real și imaginar al geto-dacilor. Animalele reale întâlnite în arta geto-dacilor sunt: taurul, ţapul, berbecul, cerbul, ursul, mistreţul, calul, vulturul, şarpele, lupul etc... Dintre animalele fantastice întâlnim: păsări supranaturale, grifoni, hipogrifi și, nu în ultimul rând, draconul dacic (faimosul balaur cu cap de lup și trup de șarpe care șuiera a moarte).

Pe parcursul lucrării vor fi folosite prescurtările: a.Chr. (lat. ante Christum – „înainte de Hristos) și p.Chr. (lat. post Christum – „după Hristos).

Capitolul 1

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE APARȚINÂND SECOLELOR V-III a.Chr.

Geții, cel mai războinic neam al tracilor, au intrat în istorie cu arma în mână, înfruntând una din cele mai puternice forțe ale lumii antice, Imperiul Persan. Era pe la anul 514 sau 513 a.Chr., când Darius, divinul rege al persanilor, a sosit la gurile Dunării cu armată numeroasă, pentru a se războii cu nomazii sciți și cu aliații lor. Atunci, populațiile din zonă au luat contact cu superioritatea militară și culturală a Imperiului Persan, iar părțile Traciei, din vecinătatea Mării Negre, au fost puse sub ascultarea marelui rege.

În următorii ani, atât Darius, cât și fiul său – Xerxes, au pornit război împotriva Eladei, polisurile grecești, unite pentru prima dată împotriva unui dușman comun, au reușit să respingă atacurile de la Maraton, Termopile și Salamina. Preocupați de conflictele cu grecii, persanii își vor pierde influența asupra țărmurilor Traciei.

În secolul al IV-lea a.Chr. au avut loc în Tracia expediţiile scitului Ateas și ale macedonenilor Filip al II-lea și Alexandru cel Mare; în timpul acestor contacte militare şi culturale, se remarcă la Dunărea de Jos, pe pământul stăpânit de traco-geți, existența unor formaţiuni politice conduse de o puternică aristocraţie locală, care nu se sfia să-și etaleze originea nobilă și statutul social. Mai marii locului își împodobeau brațele cu șerpi de aur, purtau coifuri de paradă și cnemide frumos decorate, beau din cupe de argint și luau cu ei în mormânt animale, oameni, bogății.

Cele mai importante descoperiri de obiecte din metale prețioase cu reprezentări figurative din perioada secolelor V-III a.Chr., sunt:

Tezaurul de la Băiceni

A fost descoperit în timpul unor lucrări agricole efectuate în anul 1959 pe dealul Laiu, în raza localităţii Băiceni, judeţul Iaşi.

Comoara cântăreşte aproximativ 2,5 kg – nu provine dintr-un tumul[6] – este alcătuită dintr-un coif cu calota conică, o brăţară în formă de spirală cu protome de berbec, mai multe aplice vestimentare şi de harnaşament. Toate obiectele sunt confecţionate din aur[7].

Piesa cea mai interesantă o reprezintă coiful (Fig.1.a.), după cum am spus, este realizat în totalitate din aur, are decorat pe obrăzarul drept un bărbat cu capul descoperit, cu părul tuns scurt, imberb, care stă aşezat pe un tron, lângă spătarul tronului se află un arc şi un şarpe (Fig.1.b., Fig.1.c.).

Personajul este îmbrăcat într-o cămaşă de zale şi ţine în mâna stângă un rhyton[8], iar în cea dreaptă un vas de tip fială. Pe obrăzarul stâng sunt redaţi doi şerpi cu capete de pasăre, iar apărătoarea de ceafă este ornamentată cu doi cai înaripați sau doi hipogrifi[9].

Ţinând seama de forma aplicelor, de metalul folosit, de modelul coifului şi de temele artistice abordate, Dumitru Berciu şi Mihai Gramatopol datează tezaurul la sfârşitul secolului al V-lea a.Chr. sau începutul secolului al IV-lea a.Chr. şi îl atribuie geţilor.

Coiful de la Poiana Coţofeneşti

A fost descoperit în anul 1928 pe raza satului Coţofeneşti, comuna Poiana, judeţul Prahova. Piesa este din aur masiv, are calota ornată cu şiruri de protuberanţe (Fig.2.a.). Deschiderea feţei este dreptunghiulară, lăsând descoperit întregul chip al purtătorului, partea frontală a calotei acoperă fruntea în totalitate, pe ea sunt redaţi doi ochi expresivi cu sprincene mari şi răsucite. Pe ambele obrăzare este înfăţişată scena unui sacrificiu – un personaj masculin,