Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                
Wikipedia

Biblia

Un editor consideră că această pagină conține citate prea multe sau prea extinse pentru a constitui un articol enciclopedic valid. Vă rugăm să îmbunătățiți articolul ștergând citatele în exces sau transferându-le la Wikicitat.
Biblia
Volume
Vechiul Testament
Noul Testament
Biblia ebraică[*]​
Informații generale
Genreligious literature[*][[religious literature (genre of literature)|​]]
text religios
Ediția originală
Titlu original
Bibbia
La Bible
Biblia
الكتاب المقدس
Santa Biblia
Biblija
Bíblia Sagrada
The Holy Bible
la Biblio
Βίβλος
Света Библија
Limbaebraica biblică arhaică
limba aramaică
Limba greacă comună Modificați la Wikidata
Dewey Decimal220
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Biblia (din limba greacă βιβλίον, plural βιβλία - cărți) se referă la Scripturile sacre din iudaism și creștinism. Pentru evreii religioși, Biblia constă doar din Biblia ebraică. Pentru creștini, Biblia constă din Vechiul Testament (o versiune a Bibliei ebraice) împreună cu Noul Testament. Biblia este cea mai răspândită carte din lume.

Biblia - prima ediție tipărită (Gutenberg, 1455)
Biblia din anul 1866

Scrierile din Biblia ebraică sunt compilații ale unor documente separate (numite „cărți”), scrise într-un interval de timp de circa 1000 de ani.[1][2] Istoricii Bibliei consideră că Biblia ebraică este rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți,[3] provenind din cărturarii aflați în serviciul conducătorilor politici și clericali din regatele Israelului și Iudeei antice.[4] Cărțile acestea au fost adunate în secolele I-II d.Hr. pentru a forma prima Biblie ebraică, Tanach sau Hamikrá.

Vechiul Testament creștin este bazat la unele biserici nu pe originalul ebraic, ci pe o traducere in greacă a Bibliei ebraice cunoscută sub numele de Septuaginta, realizată înainte de crearea formei definitive a Bibliei ebraice. Odată cu adăugarea Evangheliilor și a altor scrieri suplimentare ia naștere Biblia creștină sau Sfânta Scriptură, care conține atât Vechiul Testament (cunoscut, în general sub denumirea de „text ebraic”), cât și Noul Testament (cunoscut în general sub denumirea de „text grec”, datorită limbii în care a căpătat caracter public și notorietate).

Conform lui R. E. Friedman, data cea mai timpurie la care a început scrierea Bibliei ebraice ar putea fi 922 î.Hr.[5] Cele mai vechi inscripții care cuprind texte din Biblie sunt două amulete în formă de mici suluri de argint care datează din 587-586 î.Hr. și sunt scrise în paleo-ebraică.[6] Scrierea Noului Testament s-a încheiat în jur de 120 d.Hr.[7] Modificarea sa a continuat până la Comma Johanneum, adăugată în 1522 d.Hr.[8] La origini a avut cincisprezece sau șaisprezece autori.[7]

Structura Bibliei

modificare

Prima parte a Bibliei creștine este numită Vechiul Testament (din grecescul "palaia diathékè"). Vechiul Testament reprezintă în mare traducerea grecească (sau din aceasta în alte limbi) a textului sacru ebraic așa cum era el prin secol II î.H. O împărțire cu origine evreiască pe criterii funcționale a Vechiului Testament îl împarte pe acesta în Legea ("Legea lui Moise", "Pentateuhul", adică primele "cinci cărți" ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte. A doua parte a Bibliei creștine este numită Noul Testament.

Interpretări ale textului biblic

modificare
  • Biblia, ca document literar, se integrează în literatura antică a Orientului Apropiat. Această literatură este în mare parte anterioară textelor biblice care s-au inspirat deseori din ea, mai ales în privința relatărilor referitoare la originea lumii și a umanității.[9]
  • O altă categorie de scrieri care au precedență în alte culturi ce i-au dominat pe evrei, sunt legile:

Legile sunt indispensabile oricărei societăți cât de cât organizate; pentru a le spori autoritatea, ele erau puse adesea pe seama unei divinități, așa cum s-a întâmplat cu celebrul cod al lui Hammurabi (sec. al 18-lea î.H.), pe care i-l înmânase zeul Șamaș. În Israel se socotea că toate legile îi fuseseră date lui Moise de către Iahve și din această pricină ele sunt consemnate în Pentateuh.[10]

— Edmond Jacob, Vechiul Testament
  • Concepția însăși de trimis al lui Dumnezeu, care se află la baza profetismului biblic, este un împrumut, el provenind de la amoriți, așa cum arată tăblițele de la Mari[11] Ed. Jacob constată:

E destul de curios să constați că autenticitatea mozaică a Pentateuhului, care a constituit vreme de secole criteriul dreptei credințe, atât în iudaism cât și în creștinism, nu are un fundament solid în Pentateuh. […] Teza conform căreia întreg Pentateuhul a fost scris de Moise nu se întâlnește decât începând cu secolul întâi înainte de Hristos. Prima mențiune apare în cartea Jubileelor, un fel de parafrază la Facere, unde Dumnezeu însuși scrie Pentateucul pentru Moise. Admisă de către Filon din Alexandria, Flavius Josephus și autorii Noului Testament, această teză se încetățenește în ansamblul tradiției evreiești și creștine, nefiind contestată decât de câțiva eretici. Nașterea simțului critic mai întâi la evrei și mai târziu, sub influența lor, și la creștini, va opune argumente serioase împotriva mozaicității globale a Pentateucului. S-a recunoscut astfel că era imposibil să i se atribuie lui Moise însemnarea despre regii care au domnit peste Edom înaintea unui rege peste Israel (Geneza 36:31) și a fortiori relatarea propriei sale morți (Deuteronom cap. 34). S-a încercat totuși uneori ocolirea acestor dificultăți admițându-se că Moise s-a folosit de documente anterioare, inclusiv din epoca străveche, însă pentru mințile cât de cât critice a fost evident că «sursele» lui Moise erau nu anterioare, ci posterioare epocii în care a trăit.[12]

— Edmond Jacob, Vechiul Testament
  • Din punctul de vedere al mesajului, Biblia este o saga ce redă în mod coerent și irezistibil teme eterne, fundamentale și general-umane: eliberarea unui popor, rezistența permanentă la opresiune și lupta pentru egalitate socială. Ea exprimă elocvent sentimentul profund al posedării unei origini, al experienței și destinului comun atât de necesare supraviețuirii oricărei comunități umane.
  • În termeni pur istorici, azi știm că Biblia s-a constituit într-o primă etapă ca răspuns la greutățile și provocările cu care istoria încerca poporul minusculului regat Iuda în timpul ultimelor lui decenii de existență (adică ultimele decenii ale sec. VII î.H.), ca și acelea ale comunității încă și mai reduse a celui de-al doilea Templu din Ierusalim, în timpul perioadei post-exilice.[13] Ea are uneori alura unui basm popular, așa cum de exemplu se întâmplă în relatarea din Facere, unde Dumnezeu miroase fumul ofrandei lui Noe și plăcut impresionat fiind, decide să cruțe Pământul pe viitor de distrugeri catastrofale. Relatarea din Geneza 8:20-21 este de altfel o reluare a descrierii mitului babilonian al lui Ut-Napiștim, care și el dându-se jos din corabie după potop, își impresionează zeii cu vaporii suavi ai unui sacrificiu.[14]), sau descrierile fabuloase din Facere (Geneză) unde „Fiii lui Dumnezeu” se împreunează cu fiicele oamenilor, uriașii umblând pe atunci, ni se spune, pe Pământ (Geneza 6:1-4). Ideea aceasta atât de recurentă în Vechiul Testament a zeului căruia trebuie să-i aduci ofrande pe altar, al zeului antropomorfic mirosind fumul, denotă originea iudaismului în forme ale religiei primitive, în care se considera că omul nu se poate apropia de un superior, uman sau divin, fără a-i oferi acestuia un dar. Sacrificiile animale cu rol de ofrande alimentare pornesc de la ideea că credinciosul se pune de acord cu divinitatea împărtășindu-i acesteia o bucată din animalul vânat sau crescut și ucis pentru consum.[15] Alura de basm a Bibliei apare însă nu numai în Vechiul Testament, căci o regăsim și în Noul Testament, unde, de exemplu, Iisus și Fecioara Maria sunt descriși de către Apocalipsă într-un cadru populat de „balauri roșii cu șapte capete și zece coarne” ca pe niște persoane fabuloase; de ex., Iisus are „păr și cap alb ca lâna și ca zăpada, picioare ca arama arsă, glas ca vuietul apelor, ține în mâna dreaptă 7 stele și din gură îi iese o sabie ascuțită cu 2 tăișuri”, „fața lui e ca soarele când strălucește în puterea lui”, „e așezat pe un nor alb iar pe cap are o cunună de aur și în mână ține o seceră ascuțită, dar este și călare pe un cal alb”.[16]

Versiuni ale Bibliei

modificare
Articol principal: Canon biblic.
 
Biblia lui Șerban Cantacuzino (1688)

Biblia ebraică constă din trei secțiuni: „Legea” (Torah), „Profeții” (Neviim) și „Scrierile” (Ketuvim), care se regasesc in Vechiul Testament al creștinilor. De la inițialele numelor celor trei secțiuni, este cunoscută în ebraică sub numele de „Tanakh”. Biblia ebraică este scrisă în ebraica clasică, cu excepția câtorva texte în aramaică.

Biblia creștină conține Vechiul Testament, conținând cărțile Tanakhului, la care se adaugă pentru anumite biserici și diferite alte cărți (în general în lb. greacă), denumite și cărți deuterocanonice sau apocrife, și Noul Testament, alcătuit din cele patru Evanghelii plus Faptele Apostolilor (al doilea volum la Evanghelia după Luca), Epistolele pauline, Epistolele catolice și Apocalipsa. Numai 8 din cele 27 de cărți din Noul Testament sunt scrise în mod cert de autorii cărora le sunt atribuite.[17].

Despre ediția 1819, Sankt Petersburg, vezi: [18]

Biblia în limba română

modificare
Articol principal: Traduceri ale Bibliei în limba română.

Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688.[19] Biblia a cunoscut mai multe traduceri în limba română. Denominațiile neoprotestante folosesc traducerea Bibliei în limba română de Dumitru Cornilescu, cu sau fără explicații. De remarcat că traducerea Cornilescu a fost inițial acceptată de Biserica Ortodoxă, prima traducere a lui Dumitru Cornilescu a apărut cu binecuvântarea patriarhului României, fiind ulterior respinsă de Biserica Ortodoxă (după ce preotul Dumitru Cornilescu a început să dea învățături specifice cultelor evanghelice cum ar fi îndreptățirea prin credință), dar folosită de Oastea Domnului și de confesiunile neoprotestante. Criticii din vremea publicării ei au considerat-o „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă și curgătoare, care lipsește oricărei alte traduceri; fiind expusă într-o limbă care vorbește înseși inimilor oamenilor”.[20] Biserica Ortodoxă Română a generat, la rândul ei, mai multe traduceri de-a lungul timpului, fie integrale fie parțiale, a Sfintei Scripturi, e.g., Biblia „Carol al II-lea”, Palia de la Orăștie, „Biblia pe versuri tocmită”.

Concepția despre Biblie bazată pe Sola Scriptura

modificare

Biblia drept cuvânt revelat al lui Dumnezeu

modificare

Deși cei mai mulți creștini consideră Biblia a fi Cuvântul revelat al lui Dumnezeu (sau că autorul ei este Dumnezeu însuși),[21] bazându-se în mod special pe mai multe citate din Biblie: „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (Timotei 3:16), „Cuvântul Domnului rămâne în veac” (Petru 1:25), „căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului: ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt” (Petru 1:21), „Domnul a vorbit” / „Cuvântul Domnului a vorbit”, acest lucru nu poate fi demonstrat științific. Pe de o parte, unii creștini se bazează pe o logică circulară (premisa prin care se încearcă să se demonstreze un fapt având ca dovadă faptul însuși): „Biblia este cuvântul lui Dumnezeu pentru că așa scrie în Biblie, iar ceea ce scrie în Biblie trebuie să fie adevărat pentru că este cuvântul lui Dumnezeu”.

Doctrina infailibilității Bibliei

modificare

Unii creștini afirmă infailibilitatea Bibliei (definiția lui Wayne Grudem): „Scriptura, în manuscrisele sale originale, nu afirmă nimic contrar faptelor obiective”.[22][23][24] Un alt teolog consideră acestă definiție „mai simplistă”.[25]

Argumentul este deductiv: Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate minți.[26] Conform lui D.M. Beegle, cei care cercetează Biblia inductiv (nu deductiv) nu pot fi de acord cu lipsa de greșeli a ei.[26]

Conform unor creștini, doctrina infailibilității Bibliei își are sprijin și în sursele exterioare Bibliei, cum ar fi scrierile istoricilor romani, care atestă, spre exemplu, existența lui Isus Hristos. Ei privesc anumite versete din Vechiul Testament drept profeții cu privire la Mesia (identificat de creștini cu Isus Hristos), ceea ce le întărește convingerea de infailibilitate a scripturii, considerând împlinirea acestor susțineri creștine drept miraculoasă. Din punct de vedere al studiilor biblice afirmația că Vechiul Testament ar fi proorocit vreodată ceva despre Isus nu este un adevăr istoric,[27] iar puținele legături dintre biografia lui Isus din Noul Testament și imaginea lui Mesia din Vechiul Testament au fost inventate de creștinii deja convinși că Isus era Mesia.[27] Alte coincidențe provin din interpretarea drept proorocii ale unor versete care nu constituie profeții, sau ale unor versete care sunt proorocii, dar nu menționează cuvântul Mesia.[27]

Susținătorii literalismului biblic „neagă ideea că infailibilitatea și lipsa de greșeli ale Bibliei ar fi limitate doar la teme spirituale, religioase sau de mântuire și nu în domeniile istoriei sau științelor empirice. Noi negăm că ipotezele științifice despre istoria Pământului pot fi folosite legitim pentru a răsturna învățăturile Scripturii despre crearea lumii și despre potop.”[28]

Semnatarii „Aserțiunii de la Chicago asupra lipsei de greșeli a Bibliei” afirmă că deoarece nu mai există manuscrise originale ale Bibliei, cele care există azi nu pot fi privite drept lipsite de greșeală.[29][23]

Louis Markos a scris:

Mi-e tare milă de Bart Ehrman. Se pare că fundamentalismul în care a fost crescut credinciosul creștin devenit debunker al Bibliei nu l-a pregătit pentru încercările cărora a trebuit să le facă față la facultate. El a fost învățat în mod corect că nu există contradicții în Biblie, dar a fost școlit, foarte greșit, să interpreteze natura necontradictorie a Bibliei în termeni moderni, științifici și post-iluminiști. Adică el a fost stimulat să testeze adevărul Bibliei printr-un sistem de verificare care există de doar 250 de ani.[30]

În ce privește creștinismul, termenul de bibliolatrie este folosit într-un sens derogatoriu referitor la cei care fie au o devoțiune extremă față de Biblie, fie susțin o accepțiune foarte severă a doctrinei lipsei de greșeli a Bibliei.[31]

Dacă e s-o spun pe șleau, motivul pentru care nu există mulți cercetători de ținută care cred în «lipsa de greșeli» a Bibliei este deoarece, o spun cu tot respectul, nu este o teză care să poată fi susținută. Biblia este plină de contradicții, și da, de greșeli. ... Întrebarea nu e dacă există discrepanțe și, da, erori în Biblie, ci dacă aceste erori subminează în mod fundamental credibilitatea textului. Chiar cei mai conservatori, credincioși și pioși cercetători academici ai Bibliei recunosc problemele textului ei.[32]

— Robin Ngo, Bible Secrets Revealed. Robert Cargill responds to viewers’ questions on the History Channel series

Majoritatea creștinilor și a evreilor nu practică interpretarea literală a Bibliei conform metodei Sola Scriptura.

De-a lungul secolelor XVIII și XIX, diverse episoade ale Bibliei (de exemplu potopul lui Noe,[33] crearea lumii în șase zile, crearea femeii dintr-o coastă a bărbatului) au fost privite din ce în ce mai mult drept legendare decât drept literal adevărate. Aceasta a condus la punerea în continuare la îndoială a veracității textelor biblice. Conform unui articol din Theology Today publicat în 1975, „Au fost lungi perioade din istoria bisericii în care lipsa de erori a Bibliei nu a fost o problemă crucială. S-a observat de fapt că doar în ultimele două secole putem vorbi în mod legitim de o doctrină formală a lipsei de erori a Bibliei. Argumentele pro și contra au umplut multe cărți și aproape fitecine poate deveni parte la această discuție”.[34]

În anii 1970 și 1980, totuși, dezbaterea din cercurile teologice, care era centrată pe problema dacă Biblia era doar infailibilă ori atât infailibilă cât și lipsită de greșeli, a ieșit în prim-plan. Unele seminarii creștine, cum ar fi Princeton Theological Seminary și Fuller Theological Seminary, au adoptat formal doctrina infailibilității dar au respins doctrina lipsei de erori. Fuller, de exemplu, explica:

Acolo unde lipsa de greșeli se referă la ceea ce Sfântul Duh vorbește bisericilor prin scriitorii Bibliei, susținem folosirea acesteia. Atunci când accentul cade pe sublinierea prea pronunțată a unor chestiuni cum ar fi detaliile cronologice, secvențele precise de evenimente și aluziile numerice, vom considera termenul drept greșit și necorespunzător.[35]

Cealaltă parte a dezbaterii s-a centrat în jurul magazinului Christianity Today și cărții intitulate The Battle for the Bible de Harold Lindsell.[36] Autorul afirma că prin pierderea doctrinei lipsei de greșeli se va obține dezbinarea bisericii, iar fundamentaliștii s-au raliat acestei idei.

Aceasta a făcut parte din controversele Convenției Baptiștilor de Sud (SBC); în final SBC a adoptat poziția că Biblia este atât infailibilă cât și lipsită de greșeli, cum este redat în ediția din anul 2000 a Baptist Faith and Message.

Pastorul evanghelic Steve Gregg afirmă că inerantismul fundamentalist contra căruia luptă cu îndârjire Bart Ehrman nu mai este demult o credință evanghelică, Ehrman clădindu-și casa pe nisip, adică pe inerantism superstițios. Conform lui Gregg credința că Biblia nu are niciun fel de greșeli este o superstiție.[37]

Coerența internă

modificare
Articol principal: Coerența internă a Bibliei.

Un argument adus de credincioși în sprijinul originii supranaturale a Bibliei e ceea ce se consideră a fi coerența ei internă teologică (și factuală), în ciuda numeroșilor autori umani care au contribuit la scrierea ei de-a lungul unei perioade extrem de extinse de timp, în contexte foarte variate.

În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) prof. Richard Friedman, prezentat ca autoritate mondială în materie de Biblie ebraică[1] afirmă că ea nu este o carte, ci cărți, o întreagă bibliotecă[1] având între 100 și 150 de autori,[3] scrisă de-a lungul unui mileniu.[1][38] Tot el afirmă că este un miracol că acești autori au reușit să prezinte un mesaj coerent.[3]

Contradicțiile din Biblia ebraică sunt o problemă pentru cei care au un concept elenist, deci monist, de adevăr unic.[39] Dar ele nu erau o problemă în lumea ne-elenizată care a produs Biblia ebraică.[39]

Critici

modificare

Aceste afirmații pot fi testate în mod științific prin studiul transmiterii și coerenței logice a Bibliei. Bart Ehrman afirma faptul că potrivit celor mai de seamă cercetători biblici de limbă engleză (William L. Petersen, Eldon J. Epp, AnneMarie Luijendijk, Kim Haines-Eitzen și David C. Parker) „originalele Bibliei” nu mai există și de fapt nu mai are niciun sens să discutăm despre ele, fiind un concept absurd.[40]

Despre copierea Bibliei: Bart Ehrman susține că el nu are niciun motiv să creadă în miracolul că Biblia a fost inspirată de Dumnezeu, deoarece nu s-a produs miracolul copierii exacte.[41] De exemplu, bibliștii dezbat dacă la scena sacrificării lui Isaac, Avraam „a văzut un [singur] berbec” sau „a văzut berbec în spatele lui” — scrie „unul” sau „în spatele”? Codexul de la Leningrad susține varianta cu un singur berbec, dar gramatica este eronată, aceasta depinde de o singură literă care putea fi copiată greșit, iar diverși copiști ai Bibliei ebraice susțineau versiuni diferite ale relatării, semn că textul masoretic se afla într-un proces de evoluție în Evul Mediu.[42][43]

Cât despre coerența internă a Bibliei: Bart Ehrman consideră că Biblia nu are un singur răspuns la problema suferinței, diverși autori ai Bibliei oferind soluții diverse și adesea contradictorii.[44] De exemplu, doctrina profeților este „bine faci, bine găsești, rău faci, rău găsești”, Iov și Ecleziastul consideră că doctrina profeților nu este adevărată, iar doctrina din Cartea lui Daniel și Apocalipsa lui Ioan este „bine faci, rău găsești, rău faci, bine găsești, dar continuă să faci binele pentru o răsplată postumă”.[44]

Finkelstein și Silberman analizează motivele pentru care bibliștii nu mai cred că Moise ar fi scris ceva din Biblie: dublete sau triplete de povești, uneori contradictorii, plus refrenul „până-n zilele noastre”, plus anacronisme.[45]

Afirmația că Biblia are o inerentă coerență internă conține o oarecare doză de subiectivitate, căci este evident că evreii vorbesc despre propria lor Biblie (textul masoretic) cu interpretarea ei, care diferă[46] teologic de aceea despre care vorbesc creștinii (adică Biblia creștină, Vechiul Testament ce provine în unele traduceri ale Bibliei dintr-un document diferit de cel masoretic și care a primit o interpretare teologică diferită, de exemplu interpretarea diverșilor profeți în chestiunea lui Mesia).

William John Lyons a citat diverși autori care afirmă: „Ca oricare altă știință reală, Teologia Noului Testament își are scopul în ea însăși, fiind total indiferentă față de orice dogmă și de Teologia Sistematică ... spiritul cercetării istorice a înlocuit actualmente doctrina tradițională a inspirației”.[47]

În general creștinismul liberal nu are nicio problemă cu faptul că în Biblie există greșeli și contradicții.[48] Creștinii liberali resping dogma că Biblia ar fi lipsită de greșeli,[48] pe care o văd drept idolatrizarea (fetișizarea) Bibliei.[49] Martin Luther declara cu emfază „dacă dușmanii noștri apelează la Scriptură contra lui Hristos, noi apelăm la Hristos contra Scripturii.”[49] Un fost episcop al Bisericii Episcopale din SUA declara că interpretarea literală a Bibliei este erezie.[50][51]

Christine Hayes declara: „Oamenii care pun semnul egal între adevăr și fapt istoric vor sfârși prin a vedea Biblia cu dispreț, drept o urzeală de minciuni naivă și rudimentară, deoarece este plină de elemente care nu pot fi literal adevărate. Dar a o vedea astfel este o confuzie de gen literar. Hamlet de Shakespeare deși plasat în Danemarca, un loc real, nu este fapt istoric.”[52] John J. Collins declara: „Majoritatea savanților biblici s-au împăcat cu faptul că o mare parte (nu toată!) din narațiunea biblică este doar vag legată de istorie și nu poate fi verificată.”[53] Jean-Paul Yves Le Goff, doctor în istorie cu o teză despre relația dintre revelație și istoria creștinismului din punct de vedere al istoricilor moderni,[54] declara pe YouTube că validitatea istorică a Vechiul Testament este redusă, iar validitatea istorică a Noului Testament este și ea redusă, dar acestea nu sunt motive pentru a nu fi credincios.[55]

Răspunsul la critici

modificare

Allan Bloom consideră că antropologia și critica superioară sunt blasfemii când sunt aplicate Bibliei.[56]

Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze științific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de știință cum am eu nevoie de Securitate.[57]

— Petre Țuțea

Concepția ortodoxă asupra Bibliei

modificare

Biblia reprezintă un proces progresiv revelatoriu, Dumnezeu lucrând prin oameni ce nu sunt desăvârșiți (i.e. fără de păcat). În concepția ortodoxă, Biserica Ortodoxă singură este păstrătoarea și interpretatoarea infailibilă a Bibliei.[58][59] Prin urmare, revelația nu este (doar) o sumă de cunoștințe teoretice transmise textual, ci o trăire spirituală (i.e. duhovnicească) ce se poate obține doar într-un anumit context. Scopul suprem al revelației nu este descrierea actelor lui Dumnezeu, ci dezvăluirea scopului final al existenței umane.[59] Deși Revelația supranaturală s-a desăvârșit odată cu Hristos, aceasta este activă, în continuare, în Biserică, urmărindu-se unirea credinciosului cu Hristos prin dialog revelator și personal.[59]

În concepția ortodoxă, Biblia nu poate fi înțeleasă fără Sf. Tradiție. Aceasta este însuflarea Duhului Sfânt (în sens strict, de la Apostoli încoace) și actualizarea Scripturii în Biserică.[59]

Nu există un document oficial care să afirme poziția Bisericii Ortodoxe în legătură cu interpretarea Bibliei.[60] Cel mai apropiat de un astfel de statut, este declarația de la Moscova din august 1976, a unei comisii doctrinale ortodoxo-anglicană, ce afirmă:[60]

  • Biblia este un tot unitar
  • Este de inspirație divină și de expresie umană
  • Exprimă cuvântul lui Dumnezeu în limbaj omenesc

În general, ortodoxia nu este preocupată îndeosebi cu critica biblică, întrucât distinge trei diferite niveluri hermeneutice ale Bibliei:[61]

  1. Istorică (în care se încadrează și critica biblică)
  2. Teologică
  3. Mistică

Conform lui Constantin Oancea „Biserica ortodoxă nu a făcut niciodată din chestiunea autorului unei cărți o chestiune dogmatică.”[62]

Conform Bibliei diortosite de Bartolomeu Anania (2001) „Pentru Noul Testament a fost folosită ediția critică a lui Kurt Aland.”[63] Adică a fost folosit Novum Testamentum Graece numit și „text critic”, „aparat critic” sau Nestle-Aland.[64] Anania sublinia necesitatea de a actualiza periodic atât textul după care se traduce cât și traducerile Bibliei.[65]

Emanuel Conțac a exprimat îndoieli că Biblia ortodoxă ediția 2001 ar fi fost tradusă după textul critic.[66]

Bisericile ortodoxe dezaprobă citirea Bibliei de către laici.[67]

Alte concepții legate de Biblie

modificare

Arheologie

modificare

Ze'ev Herzog afirma că arheologia ne prezintă o imagine complet diferită a istoriei Israelului antic față de cea care reiese din poveștile din Biblie.[68][69][70][71]

Cred că trebuie să evităm extremele.

Minimaliștii reduc Biblia la o fraudă pioasă, iar asta cred eu merge mult, mult prea departe.

Pe de altă parte dacă noi, ca oameni moderni, citim Biblia în mod literal precum fundamentaliștii, o reducem la absurd.

Eu aș căuta să evit ambele extreme.[70]

—  William Dever, Lateline. It Ain't Necessarily So

Interpretarea alfabetului folosit conduce la o cronologie a scrierii Bibliei

modificare

Azi teologii acceptă însă că în decursul timpului nu numai redactorii inițiali au pus text în Biblie, ci și scribii, anume cei care au recopiat textul de la o generație la alta și uneori au schimbat textul fără s-o menționeze.[72] Apare astfel întrebarea dacă și ei au fost inspirați de Dumnezeu, sau mai inspirați de Dumnezeu decât redactorii inițiali, mai ales că motivația unor astfel de corecturi e evidentă, și anume atenuarea antropomorfismelor (ex.: Numeri 11:15; Zaharia 2:12; Plangeri 3:20).[73]

Credința că Biblia constituie „cuvântul revelat al lui Dumnezeu” nu ține cont de faptul că textul sacru iudaic se bazează pe falsuri istorice, cum este de exemplu concepția că sistemul de vocalizare (vocalele din Biblia ebraică) este străvechi (textele ebraice cele mai vechi conțin doar consoane).[74] Vocalele au fost adăugate în secolul XI d.Hr.[75] (în mod obișnuit ebraica se scrie fără vocale, iar textul biblic nu conținea spații sau semne de punctuație[76]).

Cele mai vechi manuscrise masoretice vocalizate datează de la sfârșitul secolului IX e.n.[77]

Biblia privită din punct de vedere moral

modificare

Important este că, fie că afirmațiile ei sunt sau nu adevărate, Biblia este presupusă a fi sursa moralității noastre. Iar poveștile biblice ale distrugerii Ierihonului de către Iosua și invadării spațiului vital (lebensraum) al Țării Făgăduite nu pot fi în general distinse din punct de vedere moral de invadarea Poloniei de către Hitler sau de masacrarea kurzilor și arabilor din mlaștini de către Saddam Hussein. Biblia poate fi o operă de ficțiune captivantă și poetică, dar nu este o carte potrivită pentru ca s-o dai copiilor tăi spre a le forma moralitatea.[78]

— ABC Radio National, 26 noiembrie 2006, Background Briefing. Richard Dawkins and God.

Teza de mai sus este departe de a fi un punct de vedere doar al ateilor, ci este acceptată pe larg în breasla bibliștilor, conform lui Shaye J.D. Cohen: „Cercetarea/cercetătorii moderni ai Bibliei (CMB) pornesc de la premizele următoare: ... Biblia conține multe idei/legi pe care modernii le consideră scandaloase”.[79]

În anumite școli elementare și gimnaziale din statul Utah, SUA, Biblia a fost interzisă drept carte pornografică și violentă.[80][81][82] Legislația din acest stat interzice cărțile pornografice din bibliotecile școlare.[80][81][82] Similar în statul Texas.[83][84]

Note

modificare
  1. ^ a b c d Bible Unearthed Discoveries of Old versions of the bible pe YouTube 0:38:40-0:39:42. Citat: „Israel Finkelstein has come here to San Diego to discuss this with one of the world's leading authorities on the old testament professor Richard Friedman the situation with the Bible is not just that it's a very old book but there's a tremendous difference from the oldest part of the Bible to the youngest part of the Bible so the the first sentence in the Bible whatever that is was written a thousand years before the last sentence in the Bible and in between there's maybe a hundred or 150 authors living in this century this century this century and so even when you know Hebrew you learn it's a different Hebrew all the way through it even when you think you understand one of the authors of the Bible but there's another author of the Bible who sees things differently so people say it's not a book it's books it's not a book it's a literature it's a library people use all these metaphors to try to capture the idea that the Bible is this amazing collection over so much time professor”
  2. ^ „Free Hebrew Bible Course with Shaye Cohen”. Biblical Archaeology Society. . Accesat în . 
  3. ^ a b c Bible Unearthed Discoveries of Old versions of the bible pe YouTube 1:23:49-1:24:37. Citat: „but I still haven't really come to understand how it worked out so well we're not talking about one author sitting down and designing something so it comes out nicely at the end we're talking about 100-150 authors in the whole bible writing and you get a story that flows and works so well and makes such sense and has consistency in it that to me that is you know I hesitate to use the word but a miracle”
  4. ^ Davies, Philip R. (). „Reading the Bible Intelligently”. Relegere: Studies in Religion and Reception. 1 (1): 145–64. doi:10.11157/rsrr1-1-392. ISSN 1179-7231. Accesat în . 
  5. ^ Sheler, Jeffery L. (). Is the Bible True?: How Modern Debates and Discoveries Affirm the Essence of the Scriptures. HarperCollins. pp. 37–38. ISBN 978-0-06-201346-0. 
  6. ^ Barkay et al. 2004, pp. 41-71.
  7. ^ a b Ehrman, Bart D. (). The New Testament: A Historical Introduction to the Early Christian Writings. Oxford University Press. p. 8. ISBN 978-0-19-508481-8. The New Testament contains twenty-seven books, written in Greek, by fifteen or sixteen different authors, who were addressing other Christian individuals or communities between the years 50 and 120 C.E. (see box 1.4). As we will see, it is difficult to know whether any of these books was written by Jesus' own disciples. 
  8. ^ McDonald, Grantley (). „The Johannine Comma from Erasmus to Westminster”. În van Miert, Dirk; Nellen, Henk J. M.; Steenbakkers, Piet; Touber, Jetze. Scriptural authority and biblical criticism in the Dutch Golden Age: God's word questioned. 1. Oxford: Oxford University Press. pp. 61–72. doi:10.1093/oso/9780198806837.003.0003. ISBN 978-0-19-880683-7. 
  9. ^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas, 1993, p. 6.
  10. ^ Ed.Jacob, op. cit., p. 35
  11. ^ Britannica online 2008, Iudaism, p. 5 din 213.
  12. ^ Ed. Jacob, op. cit., p. 46-47.
  13. ^ Israel Finkelstein, Neil Așer Silberman, Biblia dezgropată, Noile date ale arheologiei, ultimul capitol (înainte de anexe).
  14. ^ J. R. Porter (profesor emerit de teologie la Universitatea Exeter, fost membru al Sinodului Bisericii Angliei, fost membru al Oriel College (Universitatea Oxford)), lucrarea Biblia, editată de Evergreen (Taschen GmbH) în 2007, colecția Istorie Universală, p. 33.
  15. ^ J. R. Porter, op.cit., p. 122.
  16. ^ Paul Bâlă, Octavian Chețan, Mitul creștin, Editura Enciclopedică Română, 1972, p. 127-128.
  17. ^ Burton, Julie (). „Controversial Book Sheds New Light on Life of Jesus”. Reuters. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ Calendar Național, editura Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, 1999, p.282-283
  19. ^ Al. Piru, Istoria literaturii române, Ed. Grai și suflet-Cultura națională, București, 1994. p. 14
  20. ^ Alexandru Măianu Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu Arhivat în , la Wayback Machine.
  21. ^ „1. De ce este Biblia Cuvântul lui Dumnezeu? | GBV România”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ Grudem, Wayne A. (). Systematic theology: an introduction to biblical doctrine. Leicester: Inter-Varsity Press. p. 90. ISBN 978-0-85110-652-6. OCLC 29952151. Scripture in the original manuscripts does not affirm anything that is contrary to fact. 
  23. ^ a b Henry, C.F.H. (mai 2001). „Bible. Inerrancy and Infallibility of”. În Elwell, Walter A. Evangelical Dictionary of Theology. Baker Academic. p. 159. ISBN 978-0-8010-2075-9. 
  24. ^ Plummer, Robert L. (). „Question 4. Does the Bible Contain Error?”. 40 Questions About Interpreting the Bible: 2nd ed. 40 Questions series. Kregel Academic. p. unpaginated. ISBN 978-0-8254-7703-4. Accesat în . Wayne Grudem provides this helpful definition of inerrancy: 
  25. ^ Kim, Mark (). Loving God through the Truth, Second Edition: An Introduction to Systematic Theology. Wipf and Stock Publishers. p. 8 nota 35. ISBN 978-1-6667-6952-4. Accesat în . 
  26. ^ a b Feinberg, Paul D. (). Geisler, Norman L., ed. Inerrancy. Zondervan. p. 271. ISBN 978-0-310-39281-1. 
  27. ^ a b c Ehrman, Bart (). „Who Invented Christianity? A Suffering Messiah”. Jesus, Interrupted: Revealing the Hidden Contradictions in the Bible (And Why We Don't Know About Them). HarperCollins e-books. pp. 228–236. ISBN 9780061173943. 
  28. ^ Henry, Carl Ferdinand Howard () [1979]. „The Chicago Statement on Biblical Inerrancy”. God, Revelation and Authority. 4. Wheaton, Ill: Crossway Books. pp. 211–219. ISBN 978-1-58134-056-3. Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ "Chicago Statement on Biblical Inerrancy", Journal of the Evangelical Theological Society vol. 21 no. 4 (December 1978), 289-296.
  30. ^ Markos, Louis (). „Ehrman Errant”. First Things. Accesat în . 
  31. ^ Geisler, Norman L.; Feinberg, Paul D. (). Introduction to philosophy : a Christian perspective. Grand Rapids, Mich.: Baker Book House. ISBN 978-0-8010-3735-1.  p. 307
  32. ^ Ngo, Robin (). „Bible Secrets Revealed”. Biblical Archaeology Society (în engleză). Accesat în . 
  33. ^ Plimer, Ian (1994), Telling Lies for God: Reason vs Creationism, Random House
  34. ^ Coleman, R. J. (). „Biblical Inerrancy: Are We Going Anywhere?”. Theology Today. 31 (4): 295–303. doi:10.1177/004057367503100404. ISSN 0040-5736. 
  35. ^ „What We Believe and Teach”. Fuller Theological Seminary (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Lindsell, Harold. The Battle for the Bible. Zondervan, 1978. ISBN: 978-0-310-27681-4
  37. ^ Responding to Bible Critic Bart Ehrman by Steve Gregg pe YouTube
  38. ^ Cf. „Background on Scholars”. icarusfilms.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  39. ^ a b Hayes, Christine. „Literary Prophecy: Perspectives on the Exile (Jeremiah, Ezekiel and 2nd Isaiah)”. Open Yale Courses. Accesat în . 
  40. ^ „Is the Original New Testament Lost? Ehrman vs Wallace (Debate Transcript)”. Credo Courses. . Accesat în .  Ehrman se referă printre alții la Krans, Jan; Verheyden, Joseph (). Patristic and Text-Critical Studies: The Collected Essays of William L. Petersen. BRILL. ISBN 978-90-04-19613-1. 
  41. ^ Ehrman, Bart (). „Introduction”. MISQUOTING JESUS. The Story Behind Who Changed the Bible and Why (în engleză) (ed. First). New York: HarperSanFrancisco. p. 11. ISBN 9780060738174. If one wants to insist that God inspired the very words of scripture, what would be the point if we don't have the very words of scripture? In some places, as we will see, we simply cannot be sure that we have reconstructed the original text accurately. It's a bit hard to know what the words of the Bible mean if we don't even know what the words are! This became a problem for my view of inspiration, for I came to realize that it would have been no more difficult for God to preserve the words of scripture than it would have been for him to inspire them in the first place. If he wanted his people to have his words, surely he would have given them to them (and possibly even given them the words in a language they could understand, rather than Greek and Hebrew). The fact that we don't have the words surely must show, I reasoned, that he did not preserve them for us. And if he didn't perform that miracle, there seemed to be no reason to think that he performed the earlier miracle of inspiring those words. 
  42. ^ Hasson, Nir (). „Israeli Scholars Discover Corrections, Erasures, Revisions in Oldest Biblical Manuscript”. Haaretz.com. Accesat în . 
  43. ^ Andrews, Edward D. (). „OTTC GENESIS 22:13: Was the ram "behind him" [Abraham] Or was it "one" ram?”. Christian Publishing House Blog. Accesat în . 
  44. ^ a b Ehrman, Bart (). „Suffering and a Crisis of Faith”. God's Problem. How the Bible Fails to Answer Our Most Important Question—Why We Suffer (în engleză) (ed. Adobe Acrobat eBook Reader). New York: HarperCollins. p. 7. ISBN 9780061578311. But I had been asked to teach a course called “The Problem of Suffering in the Biblical Traditions.” I welcomed the opportunity because it seemed like an interesting way to approach the Bible: examining the responses given by various biblical authors to the question of why there is suffering in the world, in particular among the people of God. It was my belief then, and continues to be my belief now, that different biblical authors had different solutions to the question of why God’s people suffer: some (such as the prophets) thought that suffering came from God as a punishment for sin; some thought that suffering came from God’s cosmic enemies, who inflicted suffering precisely because people tried to do what was right before God; others thought that suffering came as a test to see if people would remain faithful despite suffering; others said that suffering was a mystery and that it was wrong even to question why God allowed it; still others thought that this world is just an inexplicable mess and that we should “eat, drink, and be merry” while we can. And so on. It seemed to me at the time, and seems so now, that one of the ways to see the rich diversity of the scriptural heritage of Jews and Christians was to see how different authors responded to this fundamental question of suffering. 
  45. ^ Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher () [2001]. „Introduction: Archaeology and the Bible”. The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 11. ISBN 978-0-684-86913-1. The first question was whether Moses could really have been the author of the Five Books of Moses, since the last book, Deuteronomy, described in great detail the precise time and circumstances of Moses' own death. Other incongruities soon became apparent: the biblical text was filled with liter¬ary asides, explaining the ancient names of certain places and frequently noting that the evidences of famous biblical events were still visible "to this day." These factors convinced some seventeenth century scholars that the Bible's first five books, at least, had been shaped, expanded, and embel-lished by later, anonymous editors and revisers over the centuries.
    By the late eighteenth century and even more so in the nineteenth, many critical biblical scholars had begun to doubt that Moses had any hand in the writing of the Bible whatsoever; they had come to believe that the Bible was the work of later writers exclusively. These scholars pointed to what appeared to be different versions of the same stories within the books of the Pentateuch, suggesting that the biblical text was the product of several recognizable hands. A careful reading of the book of Genesis, for example, revealed two conflicting versions of the creation (1:1—2:3 and 2:4-25), two quite different genealogies of Adam's offspring (4:17-26 and 5:1-28), and two spliced and rearranged flood stories (6:5-9:17). In addi¬tion, there were dozens more doublets and sometimes even triplets of the same events in the narratives of the wanderings of the patriarchs, the Exo¬dus from Egypt, and the giving of the Law.     
  46. ^ Ed. Jacob, op. cit., p. 18
  47. ^ Lyons, William John (). Canon and Exegesis: Canonical Praxis and the Sodom Narrative. A&C Black. p. 17. ISBN 978-0-567-40343-8. On the relationship between the results of his work and the task of Christian theology, Wrede writes that how the 'systematic theologian gets on with its results and deals with them—that is his own affair. Like every other real science, New Testament Theology's has its goal simply in itself, and is totally indifferent to all dogma and Systematic Theology' (1973: 69).16 In the 1920s H. Gunkel would summarize the arguments against Biblical Theology in Old Testament study thus: 'The recently experienced phenomenon of biblical theology being replaced by the history of Israelite religion is to be explained from the fact that the spirit of historical investigation has now taken the place of a traditional doctrine of inspiration' (1927-31: 1090-91; as quoted by Childs 1992a: 6). 
  48. ^ a b Chryssides, George D. (). Christianity Today: An Introduction. Religion Today. Bloomsbury Academic. p. 21. ISBN 978-1-84706-542-1. Accesat în . 
  49. ^ a b Dorrien, Gary J. (). The Barthian Revolt in Modern Theology: Theology Without Weapons. Westminster John Knox Press. p. 112. ISBN 978-0-664-22151-5. Accesat în . 
  50. ^ Chellew-Hodge, Candace (). „Why It Is Heresy to Read the Bible Literally: An Interview with John Shelby Spong”. Religion Dispatches. Accesat în . 
  51. ^ Spong, John Shelby (). „Stating the Problem, Setting the Stage”. Biblical Literalism: A Gentile Heresy: A Journey into a New Christianity Through the Doorway of Matthew's Gospel. HarperOne. p. 22. ISBN 978-0-06-236233-9. To read the gospels properly, I now believe, requires a knowledge of Jewish culture, Jewish symbols, Jewish icons and the tradition of Jewish storytelling. It requires an understanding of what the Jews call ‘midrash.’ Only those people who were completely unaware of these things could ever have come to think that the gospels were meant to be read literally. 
  52. ^ „The Stories of the Patriarchs (Genesis 12-36), Christine Hayes, Open Yale Courses (Transcription), 2006”. Center for Online Judaic Studies. . Accesat în . 
  53. ^ Collins, John J. (). „Old Testament in a New Climate”. Reflections. Yale Divinity School: 4–7. ISSN 0362-0611. Accesat în . 
  54. ^ Jean-Paul Yves Le Goff. Fondements historiques de la théologie chrétienne : du paradigme historico-théologique au paradigme hypothético-rationnel. Histoire. Université de Bretagne occidentale - Brest, 2014. Français. NNT : 2014BRES0017. tel-02403007
  55. ^ Römer-Finkelstein.m4v pe YouTube JPY Le Goff
  56. ^ Bloom, Allan (). „The Student and the University”. The Closing of the American Mind (în engleză) (ed. Pbk). New York: SIMON & SCHUSTER PAPERBACKS. pp. 374–375. ISBN 0-671-65715-1. Accesat în . I am distinguishing two related but different problems here. The contents of the classic books have become particularly difficult to defend in modern times, and the professors who teach them do not care to defend them, are not interested in their truth. One can most clearly see the latter in the case of the Bible. To include it in the humanities is already a blasphemy, a denial of its own claims. There it is almost inevitably treated in one of two ways: It is subjected to modern "scientific" analysis, called the Higher Criticism, where it is dismantled, to show how "sacred" books are put together, and they are not what they claim to be. It is useful as a mosaic in which one finds the footprints of many dead civilizations. Or else the Bible is used in courses of comparative religion as one expression of the need for the "sacred" and as a contribution to the very modern, very scientific study of the structure of "myths". (Here one can join up with the anthropologists and really be alive.) A teacher who treated the Bible naively, taking at its word, or Word, would be accused of scientific incompetence and lack of sophistication. Moreover, he might rock the boat and start the religious wars all over again, as well as a quarrel within the university between reason and revelation, which would upset comfortable arrangements and wind up by being humiliating to the humanities. Here one sees the traces of the Enlightenment's political project, which wanted precisely to render the Bible, and other old books, undangerous. This project is one of the underlying causes of the impotence of the humanities. The best that can be done, it appears, is to teach "The Bible as Literature," as opposed to "as Revelation," which it claims to be. In this way it can be read somewhat independently of deforming scholarly apparatus, as we read, for example, Pride and Prejudice. Thus the few professors who feel that there is something wrong with the other approaches tend to their consciences. 
  57. ^ M.G. (). „Petre Tutea: Biblia are nevoie de stiinta cum am eu nevoie de Securitate”. ziuaonline.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  58. ^ Căpușan, Dacian But (). „SCRIPTURĂ-TRADIȚIE-BISERICĂ ÎN ORTODOXIE ȘI PROTESTANTISM”. Studia Ubb Theol. Orth. 60 (nr. 1): 153–166. 
  59. ^ a b c d Stăniloae, Dumitru (). Teologia Dogmatică Ortodoxă. vol. 1 (ed. 2-a). Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. p. 37-39, 43-45. 
  60. ^ a b Vasilescu, Elena (). „Ortodocșii și Cartea Sfîntă”. Text și discurs religios. 1. Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”. pp. 389–395. 
  61. ^ Stylianopoulos, Theodore G. (). „Perspectives in Orthodox Biblical Interpretation”. Greek Orthodox Theological Review. 47 (1–4): 327–338. 
  62. ^ Oancea, Constantin (). Suport de curs. Introducere în Studiul Vechiului Testament. p. 56. 
  63. ^ Anexe. Notă asupra ediției, dervent.ro, arhivat din original la , accesat în  
  64. ^ „Nestle-Aland :: academic-bible.com”. Home. Accesat în . 
  65. ^

    Dată fiind iuțeala cu care se răspândea creștinismul, e lesne de imaginat și repeziciunea cu care manuscrisele autografe erau copiate în zeci și sute de exemplare pentru aria, din ce în ce mai largă, a comunităților creștine. Așa se explică faptul că o bună parte din ele au înfruntat secolele și că până în zilele noastre au ajuns nu mai puțin de 2500 de manuscrise, dintre care 167 cuprind Noul Testament în întregime. Desigur, originalele nu ni s‘au păstrat, dar codici precum Sinaiticus (sec. IV), Vaticanus (sec. IV), Alexandrinus (sec. V), Parisiensis (sec. V), Freesianus (secolele IV-V), ca să cităm doar pe cele mai importante, se constituie în tot atâtea mărturii asupra vechimii textelor noutestamentare. De aici, și imensele posibilități ale filologilor biblici de a alcătui ediții critice tot mai bune și mai utile, pe care le pun la îndemâna traducătorilor. Evoluția acestor ediții, pe de-o parte, și evoluția fiecărei limbi naționale, pe de alta, sunt principalele rațiuni pentru care Biblia se cere tradusă – sau cel puțin revizuită – periodic, spre folosul și desfătarea cititorilor ei.

    — Bartolomeu Anania, „Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi” Biblia, 2001
  66. ^ Conțac, Emanuel (). „Iunia și Nimfa – avatarurile unor identități feminine din NT”. Plērōma. IX (1): 5–34. 
  67. ^ Mihăilă, Alexandru (). „Contactul cu Biblia ca premisă pentru hermeneutica biblică ortodoxă”. În Ioniță, Alexandru M. Interpretarea Biblică între Biserică și Universalitate: perspective interconfesionale. Studia oecumenica. Andreiana. p. 155. ISBN 978-973-595-948-7. Accesat în . Un aspect mai puțin cunoscut este faptul că Biserica Ortodoxă a interzis laicilor să citească Biblia în cadrul unui sinod care a primit acceptul tuturor celor patru scaune patriarhale de atunci. În faimoasa Mărturisire de credință a patriarhului Dositei II Nottara al Ierusalimului, aprobată de Sinodul de la Ierusalim din 1672, la prima întrebare li se interzice celor fără instruire teologică specială (deci laicilor) să citească Biblia.17 Cu siguranță motivul acestei interdicții a fost teama de răstălmăcirea învățăturii de credință, mai ales că în secolul anterior izbucnise în apus Reforma, iar efectele ei erau în creștere.
    17 I.N. Karmires, Ta dogmatika kai symbolika mnēmeia tēs orthodoxou katholikēs Ekklēsias, vol. 2, p. 768.     
  68. ^ Herzog, Ze'ev (). „Deconstructing the walls of Jericho”. Ha'aretz. Arhivat din original la . Accesat în . 
  69. ^ Herzog, Ze'ev (). „Deconstructing the walls of Jericho”. lib1.library.cornell.edu. Ha'aretz. Arhivat din original la . Accesat în . 
  70. ^ a b „24/04/00: It Ain't Necessarily So”. Lateline. . Arhivat din original la . Accesat în . PROFESSOR ZE'EV HERZOG, ARCHAEOLOGY, TEL AVIV UNIVERSITY: Yes, I claim that archaeology is undergoing a tremendous revolution and my purpose in presenting the ideas to the general public were to explain that biblical archaeology is not anymore the ruling paradigm in archaeology and that archaeology became an independent discipline with its own conclusions and own observations which indeed present us a picture of a reality of ancient Israel quite different from the one which is described in the biblical stories. 
  71. ^ Masalha, Nur (). The Zionist Bible: Biblical Precedent, Colonialism and the Erasure of Memory. Routledge. p. 228. ISBN 978-1-317-54465-4. critical archaeology — which has become an independent professional discipline with its own conclusions and its observations — presents us with a picture of a reality of ancient Palestine completely different from the one that is described in the Hebrew Bible; Holy Land archaeology is no longer using the Hebrew Bible as a reference point or an historical source; the traditional biblical archaeology is no longer the ruling paradigm in Holy Land archaeology; for the critical archaeologists the Bible is read like other ancient texts: as literature which may may contain historical information (Herzog, 2001: 72-93; 1999: 6-8). 
  72. ^ Edmond Jacob, op. cit., p. 18-19
  73. ^ Ed. Jacob, loc. cit.
  74. ^ Ed. Jacob, op. cit., p. 20.
  75. ^ Baden, Joel S. The Book of Genesis: An Online Bible Study; Session 1, January 18, 2021 pe YouTube Yale Bible Study (Studiu biblic de la Universitatea Yale). Citat: „Okay, now let's say you had a text of only constants that was super important, 9:43 and you wanna make sure that everyone pronounces every word exactly right. 9:48 You don't have to worry about the consonants, they've been set for years, you wanna ensure that there's no mistakes, 9:53 and that everyone's on the same page. Nobody says, on thy beginning. So the next step is obvious, 9:59 you've gotta find a way to write the vowels in among all of those consonants that are already there. 10:05 And that's exactly what happened in the 11th century AD.”
  76. ^ Dabija, Nicoleta (). „Hermeneutica încrederii în textul biblic. Moshe Idel” (PDF). În Munteanu, Eugen. Receptarea Sfintei Scripturi. Iași: Ed. Univ. Alexandru Ioan Cuza. p. 173. ISBN 978-973-640-659-1. 
  77. ^ Evans, Craig A. (octombrie 2008). „Introduction”. În Evans, Craig A.; Tov, Emanuel. Exploring the Origins of the Bible: Canon Formation in Historical, Literary, and Theological Perspective. Acadia Studies in Bible and Theology. Baker Academic (publicat la ). ISBN 9781585588145. Accesat în . The oldest Masoretic manuscripts date from the late ninth century CE (e.g., Codex Cairensis [C] on the Prophets). 
  78. ^ Richard Dawkins and God ABC, 26 noiembrie 2006. Citat: „The point is that whether true or not, the Bible is held up to us as the source of our morality. And the Bible story of Joshua's destruction of Jericho, and the invasion of the lebensraum of the Promised Land in general is morally indistinguishable from Hitler's invasion of Poland or Saddam Hussein's massacres of the Kurds and the Marsh Arabs. The Bible may be an arresting and poetic work of fiction but it is not the sort of book you should give your children to form their morals.”
  79. ^ Ruml, Beardsley (). „Shaye J.D. Cohen's Lecture Notes: INTRO TO THE HEBREW BIBLE @ Harvard (BAS website) (78 pages)”. p. 2. 
  80. ^ a b Cole, Samantha (). „Bibles Banned From Utah Schools After Parent Demanded Its Removal”. VICE. Accesat în . 
  81. ^ a b Gehrke, Robert (). „Angry a school banned the Bible, lawmakers want full control now, Robert Gehrke says”. The Salt Lake Tribune. Arhivat din original la . Accesat în . 
  82. ^ a b Matza, Max (). „Utah primary schools ban Bible for 'vulgarity and violence'”. BBC News. Accesat în . 
  83. ^ Texas School BANS the Bible, Fox News Loses It pe YouTube. The Young Turks⁠(en)[traduceți].
  84. ^ Salam, Erum (). „Texas school district pulls the Bible, The Bluest Eye and other books from library”. the Guardian. Accesat în . 

Bibliografie

modificare
  • Barkay, Gabriel; Lundberg, Marilyn J.; Vaughn, Andrew G.; Zuckerman, Bruce (). „The Amulets from Ketef Hinnom: A New Edition and Evaluation”. Bulletin of the American Schools of Oriental Research. 334 (334): 41–71. doi:10.2307/4150106. ISSN 0003-097X. JSTOR 4150106. 
  • Édouard Montet, Histoire de la Bible, Paris, Payot, 1924
  • Danielle Fouilloux, Dicționar cultural al Bibliei, București, Nemira, 2006
  • Jacques Brosse, Maeștrii spirituali, București, Editura PRO, 2007 ISBN 978-973-145-020-9
  • Josh McDowell, Mǎrturii care cer un verdict, Societatea Misionarǎ Românǎ, Wheaton IL SUA,1992

Legături externe

modificare
 
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Biblia

Vezi și

modificare

Lectură suplimentară

modificare
  • Armstrong, Karen. Biblia. O biografie. București, Editura Orion, 2023, 293 p. ISBN 978-606-43-1481-9


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Biblia&oldid=16699467