Ion Gheorghe Maurer

Maurer s-a născut ca Jean Georges Maurer în 1902 la București. În documente secrete ale Ministerului de Externe Britanic era menționată ca dată a nașterii ziua de 8 iulie 1899, iar ca loc al nașterii comuna Vorumloc din județul Târnava Mare.^[1] Bunicul său patern, sas din Sighișoara, se mutase în Muntenia. Tatăl său a fost profesor de franceză și germană și director la școala Buftea din București^[2], mama franțuzoaică, profesoară de franceză, se numea Jeanne Émilie Desmaret.^[3] Maurer nu a vorbit, însă, limba germană, ci vorbea fluent limbile română și franceză.^[4]^[5] După ce a studiat dreptul la București (până în 1923) și apoi la Sorbona la Paris unde și-a luat doctoratul în 1925,^[6] Maurer a activat ca judecător la Agnita^[7] apoi ca asistent de procuror sau procuror la Sighișoara.^[8] A încercat să intre în Baroul de Târnava Mare, dar n-a reușit. În cele din urmă a fost primit în Baroul Avocaților de București. Ca avocat a reprezentat în instanțele juridice atât marile bănci românești, cât si „ilegaliști” comuniști români în procesele politice dinainte de război.^[9]

Familia

Prima soție s-a numit Dana Gavrilovici, după alte surse, Lucreția. Ea era mai în vârstă decât el și avea două fiice cu el^[10] precum un fiu din prima ei căsătorie, Alexandru Niculescu, care a devenit ofițer.

S-a recăsătorit în 1949 cu Elena (Lili) Stănescu, fostă soție a prietenului său N.D.Cocea și cu care a avut un băiat, Jean Maurer, care trăiește la München.

Soția a murit cu un an înainte de moartea lui, dar — temându-se de producerea unui atac de inimă — fiul său a ținut acest fapt în secret, deci Maurer a murit cu credința că soția sa încă mai trăiește și este tratată într-un spital.^[11]^{[nefuncțională]}

Cariera politică

În anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din România.

Între anii 1947-1951, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. A fost ales membru titular al Academiei Române din 1955.

În guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris.

A fost numit ministru de externe în 1957 în guvernul condus de Chivu Stoica. În 1958 a fost ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție de șef de stat). A fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR în 1960, poziție pe care a păstrat-o și după numirea sa ca prim-ministru în 1961.

Ion Gheorghe Maurer și Joseph Luns în 1967

În lupta pentru putere care a urmat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1965, Maurer, împreună cu Emil Bodnăraș și Manea Mănescu (și alți membri importanți în CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu împotriva lui Gheorghe Apostol. În anii care au urmat, Maurer a contribuit la consolidarea puterii lui Ceaușescu, de exemplu prin înlocuirea din funcția de ministru de externe al lui Corneliu Mănescu.

În perioada cât a fost prim-ministru (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 până la 28 martie 1974), a făcut numeroase vizite în străinătate, pentru a înlesni relațiile economice sau a întări legăturile politice. A făcut câte două vizite în URSS și China (martie 1964) pentru a media în conflictul dintre cele două mari țări socialiste. La 28 septemberie 1967 a călătorit în secret la Hanoi, cu scopul de a convinge guvernul comunist al Vietnamului de Nord să-și schimbe poziția dură și să adere la demersurile care aveau ca scop terminarea războiului cu Vietnamul de Sud. În mandatele sale economia României a înregistrat o creștere medie de peste 9% pe an.^[12]

În 1971 a fost la una dintre multele vânători comune cu Nicolae Ceaușescu în județul Covasna. Cu această ocazie s-a iscat un conflict între cei doi legat de cine a doborât un urs, după ce amândoi au tras aproape în același timp. Cu toate că părerea asistenților prezenți era că glonțul ucigaș a fost al lui Maurer, un funcționar al ministerului rugat să facă arbitrajul, Feneser, a decis, că trofeul aparține lui Ceaușescu. Maurer a protestat și, în urma schimbului de cuvinte, Ceaușescu s-a supărat și a plecat cu elicopterul, fără să ia parte la ospățul obișnuit de după vânătoare.^[13] Localnicii care au participat la aceste vânători au păstrat o amintire plăcută despre Maurer, pe care îl considerau un om curajos, fin, cu simțul umorului, care înțelegea limba maghiară, spre deosebire de Ceaușescu, care țipa tot timpul, era arogant cu oamenii, și nu avea curaj.^[14]

În 1972, în aceeași zi când Ceaușescu îi îndemna pe activiștii comuniști să lupte pentru realizarea planului cincinal în 4 ani și jumătate, Maurer a surprins opinia publică prin discursul său de la Cluj, în care a declarat, că „Mai bine mai puțin, dar mai bine”. Discursul său a fost ignorat de mass-media, un semn sigur al marginalizării sale treptate, și ascensiunii Elenei Ceaușescu.

La ședința CC al PCR din 25-26 martie 1974, au fost îndepărtați din funcții mai mulți adversari ai lui Nicolae Ceaușescu.^[15] Maurer a fost scos la pensie la cererea lui, pe motiv de boală, dar a păstrat cele mai multe avantaje personale ale elitei comuniste (vilă cu piscină în interior, 2 mașini de lux, șofer, gardă de corp etc.). În anii care au urmat a fost invitat de onoare la toate evenimentele publice mari ale partidului și statului (congrese, sărbătorile cu ocazia zilei naționale etc.).

Și-a trăit anii lungi de pensie într-o vilă luxoasă aflată pe bulevardul Primăverii din București, confiscată de statul comunist de la proprietarii originari în ultimii ani ai deceniului 1940.

Károly Király, un alt fost demnitar înalt al nomenclaturii comuniste căzut în dizgrație, i-a transmis lui Maurer copia uneia dintre scrisorile sale de protest din primăvara lui 1987. Maurer a dat pe 25 august 1987 un răspuns foarte scurt, precizând că este de acord cu toate criticile și observațiile formulate de Király, cu excepția paragrafului care exprimă convingerea, că lucrurile mai pot fi îndreptate.^[16]

După condamnarea represiunii mișcării de revoltă a muncitorilor din Brașov din noiembrie 1987, a fost pus în stare de arest la domiciliu.^{[necesită citare]}

După revoluția din 1989 a rămas sceptic, nu s-a mai implicat în viața publică. Într-un interviu acordat revistei "Flacăra" în 1992, el afirma că, în afară de Ion Iliescu, care îi mai cerea, prin 1990, câte un sfat, nici foștii, nici actualii demnitari nu-l vizitau.^[17]

Note

^ British Documents 1946, 2000
^ În documentele britanice din 1946 - ar fi predat, poate, și la o școală din Ploiești
^ Florian Banu etc 2011
^ Hans Vastag, György Mandics, Manfred Engelmann: „Temeswar - Symbol der Freiheit“ (Timișoara – simbolul libertății), Editura Amalthea, Viena 1992, p. 42, ISBN: 978-38500-2311-5
^ Irina Gridan. Parallélismes et convergences (III) Ion Gheorghe Maurer à Paris à l’été 1964 : Realpolitik et offensive du sourire. Arhivele Totalitarismului, 2009, XVII (64-65), pp.99-122. ffhal-00622158f
^ Jstor
^ British Documents 1946, 2000
^ British Documents 1946, 2000
^ Jurnalul “Der Spiegel, nr. 26, 1970
^ [https://www.contributors.ro/un-aristocrat-rosu-ion-gheorghe-maurer-si-pseudo-justitia-comunista/ Un aristocrat roșu-Ion-Gheorghe-Maurer
^ The Independent, 15 februarie 2000, Articolul lui Gabriel Partos
^ Charles K., Wilber (1981). Socialist Models of Development. Pergamon Press. p. 915.
^ „Disznó voltál, miért nem lőttél? (Porc ai fost, de ce nu ai tras?)”. Arhivat din original la 23 decembrie 2007. Accesat în 12 ianuarie 2009.
^ Vörös és fekete Bodvajban. Un bătrân de 89 ani, Veress János, povestea că la o asemenea vânătoare i-a reproșat lui Maurer că de ce a pierdut ocazia, și nu a tras la momentul oportun, dar el neștiind bine românește a spus textual: „Porc ai fost. De ce nu ai tras?” Maurer a râs cu poftă, nu s-a supărat, și a evocat momentul de mai multe ori în viitor.
^ Pe 28 martie 1974 Ceaușescu a preluat și funcția de șef de stat prin noua funcție de președinte al republicii.
^ Scrisoarea lui I.G. Maurer către Károly Király (lb. maghiară) Arhivat în 6 noiembrie 2020, la Wayback Machine., pg. 9.
^ Știrea morții lui Maurer, Ziua, 10 februarie 2000.

Bibliografie

Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 245–252
Lavinia Betea, Ion Gheorghe Maurer - Maurer și lumea de ieri: mărturii despre stalinizarea României - Editura Dacia, 2001
Lavinia Betea - Maurer și lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României - Arad, Editura Ioan Slavici, 1995
British Documents on Foreign Affairs:Reports and Papers from the Foreign Office - confidential print m South-eastern Europe, January 1946-June 1946, University Publication of America 2000

Vezi și

Lista șefilor de stat ai României

Legături externe

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – M
Interviul lui Jean Maurer, 16 noiembrie 2005, Cotidianul
Mircea Malița: Maurer este cel care a îndepărtat România de ruși Arhivat în 19 ianuarie 2012, la Wayback Machine., 22 februarie 2011, Diana Rotaru, Jurnalul Național
De ce s-a despărțit Ceaușescu de Maurer, 12 mai 2013, Lavinia Betea, Adevărul
Cine-a ,,organizat” accidentul lui Maurer: sovieticii sau Ceaușescu?, 14 mai 2013, Lavinia Betea, Adevărul
Florian Banu etc 2011

Predecesor: Grigore Preoteasa	Ministrul Afacerilor Externe 15 iulie 1957 – 15 ianuarie 1958	Succesor: Avram Bunaciu
Predecesor: Chivu Stoica	Prim-ministrul României 21 martie 1961 – 29 martie 1974	Succesor: Manea Mănescu

[1] British Documents 1946, 2000

[2] În documentele britanice din 1946 - ar fi predat, poate, și la o școală din Ploiești

[3] Florian Banu etc 2011

[4] Hans Vastag, György Mandics, Manfred Engelmann: „Temeswar - Symbol der Freiheit“ (Timișoara – simbolul libertății), Editura Amalthea, Viena 1992, p. 42, ISBN: 978-38500-2311-5

[5] Irina Gridan. Parallélismes et convergences (III) Ion Gheorghe Maurer à Paris à l’été 1964 : Realpolitik et offensive du sourire. Arhivele Totalitarismului, 2009, XVII (64-65), pp.99-122. ffhal-00622158f

[6] Jstor

[7] British Documents 1946, 2000

[8] British Documents 1946, 2000

[9] Jurnalul “Der Spiegel, nr. 26, 1970

[10] [https://www.contributors.ro/un-aristocrat-rosu-ion-gheorghe-maurer-si-pseudo-justitia-comunista/ Un aristocrat roșu-Ion-Gheorghe-Maurer

[11] The Independent, 15 februarie 2000, Articolul lui Gabriel Partos

[12] Charles K., Wilber (1981). Socialist Models of Development. Pergamon Press. p. 915.

[13] „Disznó voltál, miért nem lőttél? (Porc ai fost, de ce nu ai tras?)”. Arhivat din original la 23 decembrie 2007. Accesat în 12 ianuarie 2009.

[14] Vörös és fekete Bodvajban. Un bătrân de 89 ani, Veress János, povestea că la o asemenea vânătoare i-a reproșat lui Maurer că de ce a pierdut ocazia, și nu a tras la momentul oportun, dar el neștiind bine românește a spus textual: „Porc ai fost. De ce nu ai tras?” Maurer a râs cu poftă, nu s-a supărat, și a evocat momentul de mai multe ori în viitor.

[15] Pe 28 martie 1974 Ceaușescu a preluat și funcția de șef de stat prin noua funcție de președinte al republicii.

[16] Scrisoarea lui I.G. Maurer către Károly Király (lb. maghiară) Arhivat în 6 noiembrie 2020, la Wayback Machine., pg. 9.

[17] Știrea morții lui Maurer, Ziua, 10 februarie 2000.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]