Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                

Iosua (carte)

șaselea carte a Bibliei, compunere 24 capitului

Cartea lui Iosua (în limba ebraică ספר יהושע, "Sefer Iehoșua"; în LXX, Ἰησοῦς, "Isus" adică Isus Navi sau Iosua Navi), este a șasea carte în Tanakh și în Vechiul Testament. În cadrul celui dintâi, este prima carte din seria Profeților dintâi (sau Primii profeți), din diviziunea Neviim. În Vechiul Testament, este prima din seria așa-numitelor "cărți istorice". Cartea descrie cucerirea și împărțirea Canaanului de către prima generație de israeliți după exod, sub conducerea lui Iosua.

Biblia ebraică
Portal Iudaism
Portal Creștinism

Mulți savanți interpretează cartea lui Iosua ca referindu-se la ceea ce ar fi considerat astăzi genocid.[1][2]

Compoziție

modificare

Tradiția iudaică îi atribuie scrierea cărții lui Iosua. Conform cercetărilor lui Martin Noth, cartea este prima din cele patru ale Istoriei deuteronomiste, editorul ei final fiind cunoscut ca Deuteronomistul (Dtr). Printre sursele folosite de acesta s-ar putea afla J și E combinate.

Date arheologice

modificare

Lester L. Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urma anului 2007), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea.[3]

Conform Ann E. Killebrew, „Cei mai mulți cercetători de azi acceptă faptul că majoritatea poveștilor despre cuceriri din Cartea lui Iosua sunt lipsite de realitate istorică”.[4]

Datarea efectuată de Kathleen Kenyon, conform căreia Ierihonul nu era locuit în timpul invaziei lui Iosua Navi, este acceptată consensual de arheologi.[5]

(Desigur, asta, pentru unii, a făcut poveștile Bibliei și mai miraculoase decât erau—Iosua a distrus un oraș care nici măcar nu exista!)[6]

— William G. Dever, Recent Archeological Discoveries and Biblical Research

În 2005, Pierre de Miroschedji a publicat un articol în revista La Recherche. El scria:

În general, niciun arheolog serios nu mai crede în ziua de azi că evenimentele povestite în Cartea lui Iosua ar avea vreo bază istorică reală. Prospecțiunile arheologice, în special la începutul anilor 1990, au dezvăluit că a israeliților cultură a apărut pe dealurile din centrul țării, drept continuare a culturii cannaanite a epocii anterioare.[7]

El subliniază că nimic nu împiedică utilizarea Bibliei în arheologie,[8] sub formă de izvor supus criticii, așa cum arheologii procedează cu oricare alt document [9].

Consensul istoricilor este că israeliții antici nu au intrat în Canaan dinafara lui și nu l-au cucerit într-o campanie militară.[10][11][12]

„Există puține lucruri pe care le putem salva din poveștile lui Iosua despre distrugerea rapidă, în totalitate, a orașelor canaanite și anihilarea populației locale. Pur și simplu nu s-a întâmplat; dovezile arheologice sunt incontestabile.”

Aceasta este judecata unuia dintre cei mai conservatori istorici ai Israelului antic. Cu siguranță, există istorici mult mai conservatori care încearcă să apere istoricitatea întregii relatări biblice începând cu Avraam, dar munca lor se bazează pe presupoziții confesionale și este un exercițiu de apologetică mai degrabă decât de istoriografie. Majoritatea savanților biblici s-au împăcat cu faptul că o mare parte (nu toată!) din narațiunea biblică este doar vag legată de istorie și nu poate fi verificată.[13]

— John J. Collins

Mai recent, Lorenzo Nigro de la Expediția italo-palestiniană la Tell es-Sultan a susținut că a existat un fel de așezare în acest loc în timpul secolelor al XIV-lea și al XIII-lea î.Hr.[14] El afirmă că expediția a detectat straturi de epocă de bronz târziu II în mai multe părți ale tellului, deși straturile sale superioare au fost puternic tăiate de operațiunile de nivelare în timpul epocii fierului, ceea ce explică lipsa materialelor din secolul al XIII-lea.[15] Nigro respinge ideea că aceste descoperiri dau crezare narațiunii biblice despre cucerirea Canaanului de către Iosua.[16]

Conținut

modificare

De obicei cartea este împărțită în trei părți:

  1. Cucerirea Canaanului (1-12)
  2. Împărțirea teritoriului între cele douăsprezece triburi (13-22)
  3. Discursul de adio al lui Iosua (23-24)

SCHIȚA CĂRȚII

modificare

I. INTRAREA ÎN CANAAN 1:1-5:12

a. Dumnezeu îi vorbește lui Iosua, 1:1-9

b. Iosua vorbește poporului, 1:10-15

c. Poporul făgăduiește ascultare, 1:16-18

d. Iscodirea Ierihonului, Rahav, 2:1-24

e. Trecerea tordanului, 3:1-17

f. Pietre de aducere aminte, 4:1-24

g. Tăierea împrejur, 5:1-8

h. Roadele țării, mana încetează, 5:9-12


II. CUCERIREA ȚĂRII 5:13-12:24

a. Căpetenia oștirii Domnului, 5:13-15

b. Cucerirea Ierihonului, 6:1-27

c. Nelegiuirea lui Acan, 7:1-26

d. Luarea cetății Ai, 8:1-29

e. Altarul de pe muntele Ebal, 8:30-35


CAMPANIA SUDICĂ

a. Regii țării se unesc 9:1 -2

b. Viclenia Gabaoniților, 9:3-27

c. Marea luptă de la Gabaon, 10:1-11

d. Soarele și luna se opresc, 10:12-15

e. Uciderea celor cinci regi, 10:16-27

f. Alte izbînzi ale lui Iosua, 10:28-43


CAMPANIA NORDICĂ

a. Marea bătălie de la apele Meron, 11:1-15

b. Cuceririle lui Iosua, 11:16-12:24


III. ÎMPĂRȚIREA ȚĂRII 13-24

a. Teritorii necucerite, 13:1-7

b. Împărțirea Transiordaniei, 13:8-33


ÎMPĂRȚIREA CANAANULUI

a. Ținutul seminției lui Iuda, 14:1-15:63

b. Ținutul seminției lui Beniamin, 16:1-10

c. Ținutul seminției lui Manase, 17:1-18

d. Măsurarea teritoriului rămas, 18:1-10

e. Ținutul lui Beniamin, 18:11-28

f. Ținutul lui Simeon, 19:1-9

g. Ținutul lui Zabulon, 19:10-16

h. Ținutul lui Isahar, 19:17-23

i. Ținutul lui Așer, 19:24-31

î. Ținutul lui Neftali, 19:32-39

j. Ținutul lui Dan, 19:40-48

k Partea lui Iosua, 19:49-51

l. Cetățile de scăpare, 20:1-9

m. Cetățile Leviților, 21:1-45

n. Semințiile din Transiordania, 22:1-34

o. Ultimele cuvinte ale lui Iosua, 23:1-16

p. Ultima adunare, 24:1-28

r. Moartea lui Iosua, 24:29-33

  1. ^ Lemos 2016, pp. 27-28.
  2. ^ Lemos, T. M. (). „Dispossessing Nations: Population Growth, Scarcity, and Genocide in Ancient Israel and Twentieth-Century Rwanda”. Ritual Violence in the Hebrew Bible. Oxford University Press. pp. 27–66. ISBN 978-0-19-024958-8. 
  3. ^ Grabbe, Lester L. (). „Some Recent Issues in the Study of the History of Israel”. Understanding the History of Ancient Israel. British Academy. pp. 57–58. doi:10.5871/bacad/9780197264010.003.0005. ISBN 978-0-19-726401-0. 
  4. ^ Killebrew, Ann E. (). Biblical Peoples and Ethnicity: An Archaeological Study of Egyptians, Canaanites, Philistines, and Early Israel, 1300–1100 B.C.E. Society of Biblical Lit. p. 186. ISBN 978-1-58983-097-4. Most scholars today accept that the majority of the conquest narratives in the book of Joshua are devoid of historical reality; ... 
  5. ^ Robert L. Hubbard, Jr. (). Joshua. Zondervan. p. 203. ISBN 978-0-310-59062-0. The current scholarly consensus follows the conclusion of Kenyon: Except for a small, short-lived settlement (ca. 1400 B.C.), Jericho was completely uninhabited ca. 1550-1100 B.C. 
  6. ^ Dever, William G. () [1989]. „2. The Israelite Settlement in Canaan. New Archeological Models”. Recent Archeological Discoveries and Biblical Research (în engleză). SUA: University of Washington Press. p. 47. ISBN 0-295-97261-0. Accesat în . (Of course, for some, that only made the Biblical story more miraculous than ever—Joshua destroyed a city that wasn't even there!) 
  7. ^ „D'une façon générale, aucun archéologue sérieux ne croit plus aujourd'hui que les événements rapportés dans le livre de Josué ont un fondement historique précis. Des prospections archéologiques, au début des années 1990, en particulier, ont révélé que la culture israélite a émergé dans les collines du centre du pays, en continuité avec la culture cananéenne de l'époque précédente.” Pierre de Miroschedji, revue La Recherche nr. 391 din 01-11-2005, dosarul Les archéologues réécrivent la Bible, p. Parametri lipsă! (Format:P.)32
  8. ^ idem p. 33
  9. ^ În același timp, un cititor simplu al Bibliei care nu cunoaște arheologie ar trebui să-și spună că el citește un document scris cu mult mai târziu despre perioadele dinainte de 700 î.e.n.
  10. ^ Lawson Younger Jr., K. (). „Early Israel in Recent Biblical Scholarship”. În Baker, David W.; Arnold, Bill T. The Face of Old Testament Studies: A Survey of Contemporary Approaches. Baker Publishing Group. p. 200. ISBN 978-0-8010-2871-7. Besides the rejection of the Albrightian 'conquest' model, the general consensus among OT scholars is that the Book of Joshua has no value in the historical reconstruction. They see the book as an ideological retrojection from a later period—either as early as the reign of Josiah or as late as the Hasmonean period. 
  11. ^ Ehrlich, Carl S. (). „Joshua, Judaism and Genocide”. În Congress, E.A.J.S.; Borrás, Judit Targarona; Sáenz-Badillos, Ángel. Jewish Studies at the Turn of the Twentieth Century, Volume 1: Biblical, Rabbinical, and Medieval Studies. Jewish Studies at the Turn of the Twentieth Century. Brill. p. 117. ISBN 978-90-04-11554-5. It behooves us to ask, in spite of the fact that the overwhelming consensus of modern scholarship is that Joshua is a pious fiction composed by the deuteronomistic school, how does and how has the Jewish community dealt with these foundational narratives, saturated as they are with acts of violence against others? 
  12. ^ Brettler, Marc Zvi (). „נביאים NEVIʾIM”. În Berlin, Adele; Brettler, Marc Zvi. The Jewish Study Bible (în engleză) (ed. 2nd). Oxford University Press. p. 951. ISBN 978-0-19-997846-5. Recent decades, for example, have seen a remarkable reevaluation of evidence concerning the conquest of the land of Canaan by Joshua. As more sites have been excavated, there has been a growing consensus that the main story of Joshua, that of a speedy and complete conquest (e.g. Josh. 11.23: 'Thus Joshua conquered the whole country, just as the LORD had promised Moses') is contradicted by the archaeological record, though there are indications of some destruction and conquest at the appropriate time. 
  13. ^ Collins, John J. (). „Old Testament in a New Climate”. Reflections. Yale Divinity School: 4–7. ISSN 0362-0611. Accesat în . 
  14. ^ Nigro 2020, p. 202.
  15. ^ Nigro 2020, pp. 202-204.
  16. ^ Nigro 2020, p. 204.

Bibliografie

modificare

Vezi și

modificare