înconjur

română

Din a înconjura (derivat regresiv).

Declinarea substantivului înconjur
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înconjur	înconjururi
Articulat	înconjurul	înconjururile
Genitiv-Dativ	înconjurului	înconjururilor
Vocativ	înconjurule	înconjururilor

(loc.adv.) Fără înconjur = fără nici o ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul.
Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect.