învățătură

română

Etimologie

Din a învăța + sufixul -ătură.

Pronunție

• AFI: /ɨn.və.ʦə'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului învățătură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	învățătură	învățături
Articulat	învățătura	învățăturile
Genitiv-Dativ	învățăturii	învățăturilor
Vocativ	învățătură	învățăturilor

1. sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept.
2. cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune.
3. pregătire, studiu, școală; ucenicie.
4. precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat.

Expresii

• A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online