Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                

Arghezi - Testament

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3

Testament Tudor Arghezi

Considerat al doilea mare poet roman dupa Eminescu, Tudor Arghezi creeaza o opera originala care a influentat literatura vremii. Plecand de la aspectele traditionale, ofera alternative poetic moderne. Personalitate creatoare controversata, Arghezi realizeaza o opera apreciata superlativ sau dimpotriva, revendicata de clasici si de moderni deopotriva, poetul putand fi descris ca un clasic al viitorului (Al. George). Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga si Joc secund de Ion Barbu. Poezia este asezata in fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite (1927), si are rol de manifest literar, realizat insa cu mijloace poetice. Testament este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara, despre menirea literaturii, despre rolul artistului in societate. Totodata, poezia este o arta poetica moderna, pentru ca in cadrul ei apare o tripla problematica, specifica liricii moderne: transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului, raportul dintre inspiratie si tehnica poetica. Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie lasata ca mostenire unui fiu spiritual. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept unica mostenire cartea, metonimie care desemneaza opera literara. Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si prin marcile expresivitatii: forme pronominale si verbale la persoana I si a II-a singular, topica afectiva. Titlul poeziei are o dubla acceptiune: sensul denotativ (de act juridic) si sensul conotativ (aluzie la Testamentele biblice). Astfel creatia argheziana devine o mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului. Textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri, incalcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul lirc este organizat sub forma unui monolog adresat/dialog imaginar intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi, intre rob si Domn. Incipitul contine ideea mostenirii spirituale, care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant. Conditia poetului este concentrata in versul decat un nume adunat pe-o carte, iar poezia apare ca bun spiritual si peren: Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte.... Metafora seara razvratita face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor, care se leaga de generatiile viitoare, prin carte, creatie poetica, treapta a prezentului. Enumeratia rapi si gropi adanci, ca si versul urmator Suite de batranii mei pe branci, sugereaza drumul dificil al cunoasterii si al acumularilor strabatut de inaintasi. Formula de adresare, vocativul fiule, desemneaza un potential cititor, poetul identificandu-se in mod simbolic cu un tata, cu un mentor al generatiilor viitoare. De asemenea, poetul se infatiseaza ca o veriga in lantul temporal al generatiilor, carora, incepand cu fiul evocat in poem, le transmite mostenirea, opera literara. Cartea este o treapta in desavarsirea cunoasterii.

In strofa a doua, cartea este numita cartea de capatai a urmasilor. Cartea hrisov are pentru generatiile viitoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei sau unei marturii istorice, un document al existentei si al suferintei stramosilor. Ideea centrala din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume obiectuala. Astfel sapa, unealta de lucru, devine condei, unealta de scris, iar brazda devine calimara; asupra cuvintelor poetul aplica aceeasi truda transformatoarea prin care plugarii supuneau pamantul. Efortul poetic presupune insa un timp indelungat, necesar transfigurarii artistice si trudei asupra cuvintelor, sugerat prin paralelismul dintre munca fizica si aceea spirituala. Strofa a patra debuteaza cu o confesiune lirica: Am luat ocara si torcand usure/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure. Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile, dar si sa stigmatizeze raul din jur, arta avand functie cathartica si, in acelasi timp, moralizatoare. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizeaza, devine indreptar moral, iar opera literara capata valoarea justitiara. In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea si revolta sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin vioara. Arghezi, adept al esteticii uratului preluate de la scriitorul francez Charles Baudelaire, considera ca orice aspect al realitatii, indifirent ca este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi. Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplativa, Domnita pierde in favoarea mestesugului poetic. Poezia este atat rezultatul inspiratiei, al harului divin (slova de foc), cat si al mestesugului, al trudei poetice (slova faurita). Conditia poetului este redata in versul Robul a scris-o, Domnul o citeste: artistul este un rob, un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului, Domnul. Elemente inovatoare ale limbajului poetic pot fi relevate la fiecare nivel al textului poetic. La nivel lexico-semantic se observa acumularea de cuvinte nepoetice, care dobandesc valente estetice, potrivit esteticii uratului. Ineditul limbajului arghezian provine din valorificarea diferitelor straturi lexicale in asocieri surprinzatoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (gramadii), cuvinte si expresii populare (rapi, pe branci), termeni religiosi (icoane, Dumnezeu), neologisme (obscur). Versul Facui din zdrente muguri si coroane exprima ideea transfigurarii artistice a unor aspecte ale realitatii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale. La nivel morfosintactic sugestia trudei creatorului se realizeaza cu ajutorul dislocarii topice si sintactice. Jocul timpurilor verbale sustine ideile artei poetice. Singurul verb la viitor, forma negativa, nu-ti voi lasa, sustine caracterul testamentar al poeziei. Utilizarea frecventa a verbelor la persoana I singular, timpul trecut, sugereaza rolul poetului: am ivit, am prefacut, torcand, iscat-am. Verbele la prezent infatiseaza efectele si esenta poeziei. Materialitatea imaginilor artistice se realizeaza la nivel stilistic, prin fantezia metaforica, asocierile semantice surprizantoare, innoirea metaforei, comparatii inedita, epitete rare si oximoron. Sonoritatile dure, sugerand asprimea existentei si truda cautarii, sunt conferite si de versificatie: strofe inegale ca numar de versuri, cu metrica (9-11 silabe) si ritmul variabile, in functie de intensitatea sentimentelor si de ideile exprimate, dar se conserva rima imperecheata. In concluzie, Testament este o arta poetica moderna prin tripla problematica abordata de poet. Orice act creator spiritual implica si cultul poetului pentru traditie, pentru stramosi si totodata responsabilitatea creatorului fata de urmasi, idee sugerata de poezie, dar exprimata totodata n mod explicit: "Poezia e insasi

viaa, e umbra si lumina care catifeleaza natura si da omului senzatia ca traieste cu planeta lui n cer. Pretutindeni n toate este poezie, ca i cum omul si-ar purta capul cuprins intr-o aureola de icoana." (T. Arghezi)

S-ar putea să vă placă și