Dezvoltarea psihosociala in tinerete 1. Particularitatile sferei emotionale.

Tineretea cuprinde o perioada de varsta destul mare, de aceea este dificil de a vorbi despre careva caracteristici specifice sferei emotionale. De aceea vom prezenta dinamica proceselor emotionale in aceasta perioada cu reflectarea sarcinilor de baza de dezvoltare. Problemele de baza ce cer solutionare in aceasta perioada sunt: atingerea identitatii si a intimitatii. Identitatea reprezinta efortul indivizilor de integrare intr-un anumit context social (de recunoastere a apartenentei la o anumita comunitate) si de identificare a statusurilor si rolurilor specifice pe care le detine in acesta (de diferentiere, de recunoastere a calitatilor personale). Se considera ca primul cercetator al identitatii este W. James. Exista o difirenta intre conceptele eu si identitate, primul ingloband in sine si procesul formarii celei din urma identificarea. De fapt, dupa cum mentioneaza Ilut, identitatile se prezinta ca o multitudine de componente ale Eu-lui, in combinatie prezentand anumite stiluri personale, raspunsuri la situatiile concrete de viata. Formarea identitatii a persoanei are loc intr-un context specific, determinat de structura complexa a societatii. Ne referim la conditiile pe care le impune apartenenta la un anumit grup social mic, care implica o atmosfera social-psihologica, aceasta la rindul ei, determinata de structurile macrosociale. Succesul sau esecul socializarii, dupa cum considera cercetatorii Berger, Lucman (2000) rezulta din calitatea simetriei intre 2 realitati obiectiva si subiectiva. Cea obiectiva este determinata de programul institutionalizat al grupului de apartenenta, iar cea subiectiva - de capacitatile individuale, si combinindu-se organic formeaza un tip distinct, o identitate mai mult sau mai putin integrata in contextul social. Intimitatea presupune stabilirea relatiilor apropiate cu altul si reprezinta o unitate a 2 identitati. Teoria lui P. Sternberg demonstreaza cit de dificil este sa obtii succes in relatii intime. Dupa el, exista 3 componente a dragostei: intimitatea, pasiunea, hotarire/ obligatiune. 1. Intimitatea simtul apropierii care apare in relatii de dragoste. Oamenii se simt legati unul de altul, au interese si activitati comune, fac schimb unul cu altul de lucruri, ganduri si emotii. 2. Pasiunea atractia fizica, excitatie si comportament sexual in relatii. Necesitatile sexuale sunt importante, dar nu unice care motiveaza comportamentul omului in procesul interrelationarii. De exemplu, necesitatea in acceptare, stima de sine tot au un rol important. Uneori intimitatea duce la aparitia pasiunii, alteori pasiunea precede intimitatea. Dar poate exista si pasiune fara intimitate si intimitate fara pasiune. 3. Hotarire/ obligatiune. Acest component poate avea o perspectiva apropiata si departata. Perspectiva apropiata hotararea despre existenta dragostei sau constientizarea ei. Perspectiva departata constientizarea importantei pastrarii acestei dragoste.

Intimitate Dragoste romantica Dragoste amicitie

Pasiune Dragoste oarba

Hotarire / Responsabilitate

Dragostea dupa faza dezvoltarii sale balanseaza intre intimitate, sexualitate si responsabilitate. (Kutter, 1998) Intimitatea poate fi distrusa de emotii negative. Frica de a fi respins, la fel, reprezinta un obstacol in stabilirea intimitatii, mai ales cand directioneaza spre identificare falsa: dorinta de a face pe plac altui, dar nu realizarea necesitatilor interne. Mijloacele traditionale de curtare pot impiedica intimitatea daca se compun din actiuni rituale si sunt lipsite de un schimb sincer de emotii. Sunt cazuri cand dragostea il face pe om sa fie trist. Aceasta tristete poate fi conditionata de dezamagiri in omul iubit, despartirea cu el, etc. Dragostea poate crea si dezamagiri si furie. Gelozia poate fi una din cauze care duce la aparitia acestor stari. Uneori iritabilitatea, furia, aparute in urma geloziei, nu se exprima deschis si sunt indreptate asupra sa. Autobiciuirea duce la pasivitate, neajutorare, dezamagire si uneori devine motiv pentru sinucidere. Gelozia mai poate avea si o alta iesire: activism, dorinta de a urmari si persecuta pe celalalt. In perioada de sarcina se manifesta discomfort fizic care favorizeaza tendinte impulsive, de tip obsesiv, stari depresive, anxietate si alte tendinte de normalitate marginala. Partenerii in asteptarea copilului ofera unul altuia sprijin emotional. Desigur ca aceasta depinde de atitudinea fata de copil, este dorit sau nu. Cu aparitia copilului cresc considerabil eforturile fizice si emotionale ale parintilor, legate de devierile de somn, cheltuieli financiare, ritm incarcat, conflicte din motivul repartizarii obligatiilor. Mama este obosita, tatal se simte respins si ambii simt o limitare a libertatii sale. Si totusi aparitia primului copil reprezinta o trecere a familiei intr-o stare noua, si nu o criza. Se vorbeste foarte mult de dependenta copilului de mama. De fapt dependenta mamei fata de copil este tot atat de mare. Ea se realizeaza nu numai prin alaptare, ci si prin componentele active numeroase ce insotesc acest proces. In esenta dupa nasterea copilului acesta se va adapta la conditiile generale ce sunt in familie, dar concomitent familia se va adapta nu numai la prezenta copilului in contextul ei, ci si la caracteristicile personale ale copilului nou aparut. Unii copii sunt dificili, dorm greu, nu mananca, plang, nu stabilesc usor relatii cu cei din jur chiar daca mama lor este o persoana echilibrata. R. Bell a insistat asupra diferentelor mari care exista intre copii. Acei copii care sunt veseli de felul lor, surid, stabilesc usor relatii cu cei din jur, provoaca cel putin cateva conditii de optimizare a mediului familial: creeaza momente de fericire si bucurie legate de spectacolul cresterii lor, atenuiaza tensiunea unor stari de discomfort provocate adultilor, creeaza parintilor incredere in rolul lor parental, securizeaza atractia fata de familie ca un adevarat camin. Emotiile au un rol enorm si in activitatea profesionala. Diversele directii ale activitatii de munca ale omului creeaza si dezvolta o multitudine de aspecte si laturi a emotionalitatii lui. 2. Dezvoltarea constiintei de sine. Cu varsta creste pentru om importanta valorii si aprecierii lumii interne a sa si a pozitiei spirituale. Dar pentru majoritatea fundamental devine autoacceptarea, ce presupune acceptarea pozitiva a aptitudinilor sale, independenta, posibilitatea de a controla viata sa, credinta in puterile sale. Autoaprecierea personalitatii depinde de faptul ce vrea ea sa devina, ce loc vrea sa ocupe in lumea aceasta, prin ce metode va realiza aspiratiile sale, si criteriile individuale de autoapreciere a succeselor si insucceselor sale. Autoaprecierea influenteaza nivelul atins de dezvoltare a personalitatii, ea se ridica daca aspiratiile personalitatii se realizeaza si scad daca scopurile n-au fost atinse. In caz de esec, personalitatea are cateva posibilitati de sustinere, intretinere constante a Euconceptiei:

Explicarea intr-un mod a esecului sau, utilizand rationalizarea Respingerea, negarea insuccesului Scaderea nivelului sau de aspiratii Antrenarea intr-o alta activitate, in care este posibilitatea mai mare de a obtine succes.

Eu-conceptia individualizeaza autoaprecierea. Ceea ce pentru unul reprezinta un succes, altul il percepe ca esec. Cu varsta autoaprecierea devine mai diferentiata. Adultul poate foarte inalt sa-si aprecieze unele din capacitatile sale, de exemplu, nivelul intelectual, si foarte jos altele, de exemplu, nivelul posibilitatilor fizice. Acest fapt unii psihologi il explica prin astfel: eu-conceptia unica cu varsta se divizeaza intr-un sir de euconceptii independente una de alta. (eu-mama, eu-profesionist etc.)

Deoarece dezvoltarea omului are loc in context cronologic si psihologic, eu-conceptia personalitatii poseda un context temporal individual. Autoperceptia si autoaprecierea varstei sale are diverse directii de dezvoltare la fiecare varsta. Este cunoscut faptul ca preadolescentul tinde sa fie mai matur decit virsta sa cronologica, iar varstnicii invers, doresc sa fie mai tineri. Uneori virsta cronologica pierde total importanta pentru lumea interna a personalitatii. Exista deosebiri in autoconstiinta si si la nivel gender. Din cercetarile lui I. Kon putem conchide ca eu - imaginea a barbatilor contine preponderent informatie despre valoarea eu-lui in sfera de munca, sportiva si sexuala, iar femeile tinere reflecta in eu imagine incat ele sunt de atragatoare in exterior. Tinerii sunt predispusi sa supraaprecieze capacitatile sale, fie statutul sau in grup sau aptitudinile personale, iar autoaprecierile tinerelor sunt mai modeste si reale. Eu-conceptia fetelor este mai individualizata in comparatie cu cea a barbatilor, a caror eu conceptie este mai socializata. Femeile mai mult decat barbatii au nevoie in relatii apropiate, de incredere si intime cu o persoana. Daca eu-imaginea reala a femeii este departe de eu imaginea ideala (de exemplu, nu are relatii de incredere cu apropiatul), atunci se simte fragila, neimplinita decat barbatul. Cu atat mai mult femeile utilizeaza mecanisme de aparare pentru a stabiliza eu-conceptia, mascand autoaprecierea insatisfacatoare a realitatii(sublimarea, comunicarea cu copilul etc), in timp ce barbatii sunt mai directi (de exemplu, alcoolismul). Nivelul de satisfactie de eu-l corporal influenteaza autoaprecierea tinerilor. Atractia fizica a femeilor la aceasta varsta este mai importanta decat pentru barbati, deoarece succesul femeii mai mult depinde de capacitatea ei de a crea un cuplu stabil, in timp ce succesul barbatului este determinat de realizarile lui personale. Astfel, in plan social, femeia atractiva poate spera la un castig mai mare de la faptul ce impresie creeaza, decat un barbat care arata la fel de atractiv. 3. Diferentele gender. Notiunea gender a fost pentru prima data utilizata in sensul actual de psihologul britanic Robert Stoller (1968), fiind preluata de teoreticienii din miscarea feminista si folosita in scopul definirii diferentelor socio-culturale determinate dintre masculinitate si feminitate. Astfel, s-a realizat o distinctie de traditionalul termen sex, pe seama caruia a fost lasata disjunctia conditionata biologic. Ideea data este vehiculata in literatura de specialitate de circa doua decenii, incercindu-se o explicatie a tuturor diferentelor dintre femei si barbati, si este initiata de scriitoarea Simone de Beauvoir, autoarea celei mai deliberate opere ale feminismului sec XX Al doilea sex publicata in 1949, considerata si lucrare care a generat valul in aceasta miscare. Autoarea sus numita a schitat doar ideea generala, mentionand in traditia timpului ca nu factorii biologici, psihologici sau economici , ci constructele sociale perpetuate prin traditia patriarhala determina distinctia dintre barbat si femeie. Peste circa un deceniu aceasta idee a fost preluata si dezvoltata, devenind actualmente principala in explicarea identitatii feminine si masculine. Identitatea de gen rezulta din sistemul de relatii si institutii sociale care prin socializare duc la asimilarea de catre individul uman a normelor, valorilor cultural determinate, interiorizarea unui ansamblu de statusuri si roluri sociale care-i orienteaza conduitele in raport cu realitatea obiectiva. Rolul de gen se afla in grija parintilor, incepand cu nasterea copilului. Psihologul rus I. Kon mentioneaza pe larg influentele pe care le exercita parintii in acest scop: Comunicarea, organizata in asa mod, ca sa dezvolte un comportament in conformitate cu prescriptiile normelor sociale fata de un gen sau altul; Reactii pozitive la stimulii comportamentali din partea copilului, corespunzatori apartenentei sexuale; Dezvoltarea unor modele de conduita in conformitate cu sexul copilului.

Astfel, are loc o asimilare activa a rolurilor de gen prin identificare imitarea comportamentului parintilor, tipizare organizarea conduitelor in conformitate cu regimul sanctiunilor gratificarilor, autocategorizare

aderare la o anumita categorie de gen si organizarea comportamentului in conformitate cu prescriptiile acesteia. (Kon, 1995). S-au efectuat in ultimii ani numeroase studii ce se refera la diferentele psihologice, legate de personalitatea feminina si masculina ce se formeaza inca din pubertate si adolescenta si devine relativ evidenta in perioadele tineretei si al maturitatii. Eleanor Maccoby si Carol Jacklin au facut o complexa inventariere a diferentelor psihice dintre cele doua sexe. Iata care sunt cele mai semnificative aspecte ale acestor diferentieri:

Tinerele sunt mai sensibile la stimulii vizuali colorati, la sunete si zgomote, au abilitati manuale mai mobile, rapide si coordonate, aptitudini verbale mai pregnante si suporta, adesea, mai usor stresurile. Tendintele depresive sunt mai frecvente si mai puternice la femei. Au o intuitie mai buna, sunt mai sensibile si mai romantice, mai creative in activitatile zilnice; Baietii au sensibilitati spatio-vizuale mai dezvoltate, au aptitudini matematice, capacitati de abstractizare evidente. Au o afectivitate mai controlata, mai realista, au mai multa obiectivitate.

Contextul social actual tot mai mult se dezice de modelele patriarhale, inlocuindu-le cu realitati noi care impun schimbarea imaginii steriotipizate despre identitatea de gen masculina si feminina. In R.Moldova nivelul activismului economic al femeii in 2000 era mai inalt decat cel al barbatilor: 71,14 fata de 69,66. (datele Bancii Mondiale); numarul persoanelor de sex feminin in institutiile de invatamant superior este mai mare cu circa 5 % decat cel al barbatilor; studiile cu referinta la distribuirea rolurilor parentale arata ca tatii acorda tot mai mult timp educatiei copiilor, circa tinerii tati din mediul urban si 1/8 din cel rural, pe cind cei de virsta medie 1/8 din orase, 1/3 din localitatile satesti (Cuznetov, 2002); tatii realizeaza activitati care pot fi atribuite traditional femeilor plimbare, joc, lectura, dezvoltare, educatie. Aceasta perioada de tranzitie care, pe de o parte, implica o schimbare cardinala a rolurilor de gen, iar pe de alta mai mentine o oarecare inegalitate in tratarea genurilor, intensifica conditiile de concurenta sociala. In asemenea conditii se poate semnala despre un conflict ascuns al genurilor, manifestarile caruia se rasfrang asupra diferitor aspecte ale vietii sociale: incepand cu educatia ineficienta a copiilor, rata sporita a divorturilor, cazuri de violenta in familie si pana la stagnarea tuturor initiativelor de schimbare. 4. Socializarea tinarului. Procesul socializarii continua pe parcursul tineretei, dar nu se sfarseste. Schimbarile in structura rolurilor sociale ce au loc in tinerete, reprezinta momente de cotitura in viata. (Clause, 1995). Noi altfel privim lucrurile, altfel ne comportam, conformam convingerile, montajele, valorile noastre in corespundere cu acele roluri pe care le interpretam si cu acele contexte in care traim. In realitate acest proces reprezinta unul de dezvoltare personala, necatind ca aceste schimbari sunt cu mult mai subtile si mai putin sistemice decat acele schimbari ce au loc in adolescenta si sunt de o durata mai lunga. Dezvoltarea tinarului poate fi descrisa in contextul a 3 sisteme independente, care se coraporteaya la diverse aspecte ale personalitatii lui. Ele includ dezvoltarea personalului eu ca om, eu ca membru al familiei si eu ca subiect al activitatii de munca. (Okun, 1984)