Adolescentii si socializarea Ce este socializarea? Tipuri de socializare la adolescenti De ce este importanta socializarea pentru copii?

Teoria invatarii sociale Statusul, rolul social si aparitia conflictelor intre copii si parinti Comportamente antisociale Tulburarea de opozitie Forme Factori Tratament Tulburarea de conduita Forme Factori Tratament Daca in articolul Tipurile de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi am descris, in cateva randuri, invatarea prin socializare, dar si alte tipuri de invatare, in acest articol vom dezvolta in amanunt acest subiect, pentru ca este, poate, cel mai important mod de acumulare al cunostintelor.
o o o o o o

Dar nu numai din punct de vedere al invatarii este importanta socializarea . Individul, ca celula a societatii, trebuie sa invete si sa se adapteze unui astfel de sistem, sa ii adopte valorile si, prin el, sa se dezvolte, participand la insasi dezvoltarea propriei comunitati. Asadar, atunci cand vorbim de om, vorbim, implicit, si de societatea din jurul lui, dar si de felul cum el socializeaza cu semenii sai.

Ce este socializarea?
Exista multe definitii a ceea ce inseamna socializarea, insasi omul fiind definit de catre filosofi prin acest termen ca animal social. Totusi, ce inseamna, propriu-zis, socializarea? Sa fie, oare, vorbitul cu vecinii despre mici complezante? Schimbul de replici cu un coleg? Poate simpla prezenta a unui individ intr-un grup social? Sau, intr-un mod mai idilic, sentimentul de a nu fi singur, dat prin simpla comunicare, vorbita sau nu, cu alti oameni? Raspunsul este unul destul de ambiguu, fiecare interpretandu-l in propriul fel. Exista, chiar, doua ramuri ale stiintei care studiaza fenomenul socializarii, unul fiind, desigur, sociologia, iar al doilea Psihologia Sociala. Asa cum bine te-ai obisnuit din articolele noastre, vom insista asupra socializarii din punctul de vedere al efectului sau asupra psihicului unei persoane, al unui copil. Asadar, ce reprezinta socializarea pentru un copil? Exista doua idei fundamentale care guverneaza aceasta stiinta: 1. Nimic nu exista care sa nu fie influentat si conditionat social 2. In societate, absolut totul are corespondente psihologice Asadar, putem pe buna dreptate deduce ca, un copil privat de socializare, nu exista. Probabil te mira acest argument care, la prima vedere, pare lipsit de logica? Cum nu exista? Il vad, il tin de mana, e chiar pe scaun!. Adu-ti aminte ca am mentionat corespondentul psihic: el, copilul, neavand un termen de comparatie, crezi ca isi realizeaza existenta? Dar ceilalti membri ai societatii stiu ca el exista? Sa iesim putin din sfera teoriilor si sa intram in cea practica. Ce reprezinta, mai concret, socializarea, pentru un copil? Aria sociala a copilului incepe sa prinda contur inca din primele luni din viata, atunci cand bebelusul cauta sa aiba interactiuni cu parintii sai, fiind urmate de

crearea primilor prieteni, integrarea in mediul scolar si apoi in cel al locului de munca. Astfel, parintii devin primii sai prieteni, primele persoane cu care acesta ia contact, interactioneaza si cu care se joaca. Apoi, in parcul de joaca, un copil va cauta sa fie parte a unui grup de copii, cu care va dori sa petreaca timp. In faza de preadolescenta si adolescenta, acesta isi va face primii prieteni buni si isi va largi aria de cunostinte, odata cu aparitia dorintei de autonomie.

Tipuri de socializare la adolescenti

Desi unii autori si psihologi considera ca socializarea primara cea care cuprinde invatarea de la ceilalti a limbajului, normelor si valorilor se desfasoara in primii ani de viata, tind sa cred ca aceasta se intinde pe o perioada mai lunga, uneori chiar si la varste mature. Normele si valorile unei societati pot fi intr-o continua schimbare, uneori chiar schimbandu-se insasi societatea. Asadar, adolescentii, luand contact cu microgrupuri noi, trec printr-o forma de socializare primara, in care invata regulile, normele si valorile acestora. Socializarea secundara este si ea prezenta in viata adolescentilor. Orientata spre realism, mai mult decat spre idealism, aceasta este reprezentata de adaugarea unor idei noi la cele deja invatate in primul stadiu. De exemplu, daca intr-o prima instanta un adolescent invata ca trebuie sa fie obedient fata de parinti si profesori, prin socializare si intalnirea unor alte modele, va invata ca, uneori, si acestia gresesc si ca trebuie sa isi sustina propriile cauze, chiar daca asta inseamna un conflict cu autoritatile. Socializarea anticipativa este, insa, predominanta pentru adolescenti. Ea continua pana tarziu, in tanara maturitate, si este reprezentata de asimilarea unor norme si valori pentru ca persoana in cauza sa isi poata crea un rol social, un statut, pentru a se putea integra in cadrul organizational sau institutional dorit. De exemplu, alegerea unui drum profesional este, adeseori, facuta datorita socializarii, datorita mediului din jurul unui tanar, ca influenta a parintilor sau a prietenilor. Desi socializarea este, in general, un aspect necesar in viata oricarui om, socializarea anticipativa poate conduce, de multe ori, la conflicte interioare . Astfel, un tanar influentat prin socializare in alegerea unei meserii, care, insa, nu este in acord cu valorile sale morale, va renunta, intr-un final, la ea, sau va obtine rezultate mediocre. Puteti citi despre acest subiect in articolul Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii. Resocializarea este mai rar intalnita, insa prezenta, de asemeni, in viata adolescentilor. Astfel, aceasta este reprezentata de momentul cand acesta isi va asuma o noua pozitie sociala, fiind nevoit sa invete noi reguli, conduite si valori. Familia este principalul agent de socializare, atat pentru copilul de varste mici cat si pentru adolescent. Exista, insa, alti cinci factori, la fel de importanti: grupul de prieteni (peer group), scoala, locul de munca, mass-media si statul.

De ce este importanta socializarea pentru copii?

Importanta socializarii este una cruciala pentru dezvoltarea oricarui om. Prin ea, un copil invata sa devina un om complet, adaptat vietii si normelor grupurilor din care face parte. Fiinta umana, bruta, este in esenta sa animalica. Ea poate fi slefuita doar prin intermediul contactelor cu alti membri ai unor grupuri, comprtamentul structurandu-se conform cerintelor acestora. Ea dezvolta constiinta si responsabilitatea propriilor fapte, maturitatea si adaptarea la viata de zi cu zi. Normele, traditiile, valorile, modurile de viata si conceptiile se transmit doar prin socializare, fiind necesare pentru o integrare a individului in grupurile din care face parte. Asadar, socializarea este acel proces prin care un copil deprinde gandirea, normele, valorile, modalitatile de participare la viata sociala, rationalizarea posibilelor consecinte, responsabilitatea si, intr-un final maturizarea .

Socializarea influenteaza personalitatea, transformand-o, conturand-o si ajutand-o sa se adapteze. La randul ei, personalitatea influenteaza socializarea, astfel construindu-se un premanent schimb intre cele doua. De ce este important ca un adolescent sa socializeze? Deoarece prin acest lucru el va deveni un om complet, capabil sa se descurce pe cont propriu.

Teoria invatarii sociale

Totusi, socializarea nu se rezuma doar la atribute morale ci cuprinde si o arie mai larga, ce este adeseori folosita in sistemele de invatamant moderne. Astfel, prin studierea relatiilor sociale si a efectelor acestora asupra noastra, a aparut teoria invatarii sociale. Despre invatarea sociala am discutat, pe scurt, in articolul Tipurile de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi, insistand, insa, pe aspectul scolar. Totusi, socializarea, asa cum am precizat mai sus, ajuta la invatarea mult mai multor lucruri. Asadar, invatarea prin socializare poate fi folosita cu succes pentru a dezvata un adolescent de orice obicei rau, pentru a il ajuta sa inteleaga mai bine unele notiuni si pentru a il face sa isi depaseasca propriile limite. Cu ajutorul intuitiei si rabdarii, prin socializare, orice parinte poate fi un ghid in viata pentru adolescentul sau. Studiile au demonstrat ca o informatie este mult mai usor asimilata de catre un tanar, daca inainte de aceasta el a participat la o rutina intr-un cadru social. Mai practic spus, inainte de a trimite copilul la lectii, este bine sa il lasati sa iasa afara, cu prietenii, pentru o ora sau doua . In ciuda acestor studii, este des intalnita practica prin care parintii interzic copilului sa socializeze cu prietenii lor, inainte de a isi termina temele, pentru ca, mai apoi, sa se planga de dezinteresul scolar al acestora.

Statusul, rolul social si aparitia conflictelor intre copii si parinti

Deseori confundate, exista diferente intre status si rol social si, desi pare greu de conceput pentru parinti ca un adolescent sa aiba aceste doua atributii in afara familiei, ele exista si participa la constructia personalitatii lui. Statusul este reprezentat de locul pe care il ocupa o persoana, intr-un sistem, la un moment dat. De exemplu un adolescent este, intr-un sistem familial, fiul parintilor lui. Uneori, statusul sau este de subordonat al acestora. Alteori, de egal. In sistemul scolar, adolescentul este elev. Pentru prietenii sai, el poate fi prieten bun sau, poate, lider. Initial, termenul status a fost folosit pentru desemnarea prestigiului social. Acum, insa, el este folosit pentru a determina si alte incadrari ale unei persoane, in diferite alte sisteme. Totusi, adeseori, se foloseste sub forma initiala. S-a observat ca cei care au un status de un nivel mic, in cadrul unui sistem (ca cel familial), vor incerca sa obtina un status de nivel ridicat in alte microgrupuri din care fac parte. Concret, daca sistemul familial din care face parte un adolescent este unul de tip autoritar, acesta va incerca sa castige prestigiu social in alte cercuri, cum ar fi grupul de prieteni sau scoala. Acesta este si motivul pentru care multi parinti cred ca interzicerea unor drepturi ale copilului va aduce cu sine si mai bune rezultate scolare. Totusi, in aceasta situatie intervin si alti factori psihologici, ca de exemplu revolta, rezultatul fiind opus celui scontat, adolescentul fiind tentat sa evadeze spre grupul de prieteni, unde va incerca sa devina lider. Uneori, intre diferitele statusuri pe care le are un om, pot aparea conflicte. De exemplu, asa cum am aratat mai sus, un adolescent poate avea o pozitie de subordonat in cadrul familiei, in timp ce in cadrul grupurilor de prieteni, acesta poate fi considerat un lider. Desigur, cea mai buna situatie

este cea de echilibru. Asadar, daca socializarea adolescentului este una larga (el fiind o persoana populara), este bine sa va intrebati, ca parinti, daca acordati corect statusul familial copilului dumneavoastra. Adeseori, parintii pot face greseli de perceptie, si astfel, de comportament, datorate unor standarde prea ridicate sau prea joase. Rolul se afla in stransa corelatie cu statusul. El este cel prin acre societate prescrie anumite comportamente, atitudini si valori celor cu un anumit status. Ca de exemplu, de la un elev, societatea asteapta ca acesta sa fie preocupat de scoala, sa invete si sa participe la orele de curs. Astfel, rolul este mai mult o chestiune de perceptie sociala preconceptii decat o perspectiva realista. Un individ poate juca un rol social mai bine sau mai putin bine. Greseala, in cazul adolescentilor, este ca cei din jurul lor se asteapta ca acestia sa fie constanti in exercitarea rolurilor, morali, intrun format ideal. Putini sunt cei care iau in considerare statusul special al adolescentei, faptul ca acestia nu si-au atins, inca, deplinatatea maturitatii si responsabilitatii si ca le este imposibil sa inteleaga toate consecintele faptelor lor. Exista 3 forme de roluri, fiecare avand aplicabilitate in mediul familial, ca si grup social. Rolul prescris este cel prin care parintii se asteapta de la un comportament ideal de la un copil, intr-un cadru social. Rolul personal este ceea ce percepe adolescentul ca trebuie sa faca din pozitia sa. Rolul pus in act este ceea ce face adolescentul in situatia concreta. Astfel, aparitia conflictelor intre parinti si copii se datoreaza, in mare parte, unui dezechilibru intre cele trei categorii de roluri. De exemplu, parintii se asteapta de la un adolescent ca acesta sa participe la masa in familie, cel putin o data pe saptamana, asa cum fac familiile. Acesta este rolul prescris. Adolescentul, insa, a carui scara de valori este diferita de cea a parintilor, datorita nevoilor sale de la aceasta varsta, crede ca timpul liber pe care il are trebuie sa il petreaca impreuna cu prietenii. Acesta este rolul personal. Astfel, existand o neconcordanta intre cele doua roluri, manifestarea rolului pus in act este sub forma unui conflict, adolescentul participand obligat de parinti la masa familiala, insa fara a se implica, asa cum ar dori acestia. Rolul social al unui adolescent este unul difuz, spre deosebire de cel al unui functionar bancar, de exemplu, care discuta cu ceilalti doar subiecte ce se pot incadra intr-o anumita arie. Asadar, prima greseala a parintilor, in ceea ce priveste socializarea cu copiii lor, este stabilirea unor reguli stricte. Desigur, unele seturi de reguli, precum cele ale atributiilor casnice, sunt binevenite. Totusi, regulile ce se refera strict la viata psihica si sociala a unui copil trebuiesc sa fie fluctuante, deoarece nevoile sale se schimba de-a lungul timpului. Parintii trebuie sa tina cont, in primul rand, de aceste nevoi, iar mai apoi sa stabileasca reguli, impreuna cu adolescentul.

Comportamente antisociale
O categorie aparte, insa cu mari influente in viata sociala si, implicit, in viata personala a unui individ, este cea a comportamentelor antisociale. Adolescentii pot fi capabili de anumite comportamente antisociale, ce ar trebui sa ridice unele intrebari parintilor lor. Cunoasterea comportarii sociale normale a unui adolescent ne poate ajuta in determinarea unor tipuri de tulburari sociale si in intelegerea unor comportamente antisociale. O tulburare de comportament se datoreaza, in primul rand, unei greseli in educatia sociala primita, reprezentata prin acumularea unor valori, norme sau idei. Exista doua tipuri de tulburari de comportament la adolescenti: tulburarea de opozitie si tulburarea de conduita, ambele fiind problematice pentru viata de familie si nu numai.

Tulburarea de opozitie Forme

sfidarea parintilor si a altor autoritati agresivitate verbala incapacitate de autocontrol nerespectarea regulilor Aceasta poate aparea inca de la varstele mici. Un exemplu in acest sens, pentru copiii mici, este plansul sau tipatul atunci cand ii este refuzata o dorinta. Adolescentul se manifesta, intai, prin sfidarea sau jignirea parintilor, pentru ca, mai apoi, daca tulburarea nu este tratata, acesta sa inceapa sa distruga obiectele din jurul sau sau sa se raneasca. Agresivitatea poate conduce la lovituri, zgarieturi, aruncatul obiectelor, trantitul usii, etc.

Formele mai grave ale tulburarilor de opozitie din adolescenta pot fi de tipul chiulului, integrarii in grupuri rau famate, fugii de acasa, intarzierii la ore.

Factori
Factorii cauzatori ai tulburarilor de opozitie pot avea o natura diferita de la adolescent la adolescent. In general, acest comportament asocial este datorat unei asocieri intre factorii sociali, familiali si genetici. Totusi, adeseori, aceste comportamente sunt invatate prin socializare, astfel incat, in cele mai multe cazuri, agresivitatea este intalnita si la unul dintre parinti sau o ruda apropiata. Aceasta tulburare este des intalnita in cazul persoanelor impulsive sau usor irascibile.

Tratament
Tratamentul pentru tulburarile de opozitie trebuie facut dupa ce adolescentul a fost diagnosticat, in urma unor investigatii, de catre un specialist. Diagnosticul se pune doar daca acest comportament este unul permanent si afecteaza relatiile sociale ale copilului. Totusi, chiar daca aceste aspecte nu sunt prezente, este indicat sa apelati la ajutorul unui psihoterapeut, deoarece aceste manifestari sunt simptomele unor probleme psihice ce pot conduce la altele, mult mai grave.

Tulburarea de conduita Forme

incalcarea normelor molare si sociale incalcarea drepturilor celorlalti consum de alcool si droguri furt minciuna agresivitate vagabondaj prostitutie

Factori
Principalul factor al acestei tulburari sociale este mediul familial. S-a constatat ca adolescentii ce manifesta tulburarea de conduita sunt cei ce provin din familii agresive, destramate, provenite din clase sociale defavorizate, dezorganizate, etc. Statisticile arata ca peste 90% dintre adolescentii ce au primit lovituri din partea parintilor in copilarie au manifestat, la un moment dat, o astfel de tulburare. De asemeni, neglijenta educationala sau lipsa unei educatii corespunzatoare conduce, adeseori, la o astfel de tulburare. Trasaturile de temperament sunt date de catre factorii genetici. Unele tulburari psihice minore se pot agrava daca mediul familial nu este corespunzator, conducand la un comportament antisocial de tip tulburare de conduita.

Tratament

Daca tulburarea de conduita se manifesta de mai mult de 6 luni, constant, este necesara interventia unui specialist, de tipul unui psihoterapeut. Acesta va poate indruma spre un tip de terapie adecvata pentru adolescentul dumneavoastra si poate imbunatati calitatea vietii acestuia.