Nuvela n vreme de rzboi aprut n 1898 este o oper realist cu adnci ecouri din sfera

naturalismului. Tema acestei excelente nuvele desi autorul o subtitulase Schit este obsesia.
Hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui su, preotul Iancu din Podeni, plecat pe front ca s
scape de urmrire, cci fusese cpitanul unei bande de hoti, trieste la nceput, iluzia fugar c
fratele su nu se mai ntoarce. Curnd, obsesia rentoarcerii fratelui pune stpnire pe el si-l
devoreaz, pn la urm.
Dezumanizarea lui StavracheIn vreme de razboi - momentele subiectului
In vreme de razboiIn vreme de razboi
In vreme de razboi
www.eReferate.ro -Cea mai buna inspiratie...
n vreme de razboi
de Ion Luca Caragiale
Nuvela "n vreme de razboi" aparuta n 1898 este o opera realista cu
adanci ecouri din sfera naturalismului.
Tema acestei excelente nuvele desi autorul o subtitulase "Schita" este
obsesia.
Hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui sau, preotul Iancu din
Podeni, plecat pe front ca sa scape de urmarire, caci fusese capitanul
unei bande de hoti, traieste la nceput, iluzia fugara ca fratele sau
nu se mai ntoarce. Curnd, obsesia rentoarcerii fratelui pune
stapnire pe el si-l devoreaza, pna la urma.
n vreme de razboi este o proza de sondare psihologica a unei "fiinte
auxioare, strivita n cele din urma de alienare, rezultata dintr-o
evolutie tragica de tip apasator".
Nebunia apare ca element concluziv, catastrofic: "cauzata de ticalosul
Popa Iancu. La avertismentul dat de Iancu Georgescu ("Gndeai c-au
murit, neica ?") ritmul lui de viata, se precipita, alienndu-l".
Nebunia lui Stavrache, ajunsa n final la forme paroxiste, se afla n
el nsusi, iar situatiile exterioare, create prin prezenta fratelui
sau Popa Iancu, au rolul de a declansa rostogolirea iminenta spre
drama neasteptata.
Traseul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice, iar
cele trei capitole, urmarind cresterea obsesiei lui Stavrache si
transformarea ei n nebunie,creaza o tipologie si compune un destin
uman tragic aflat sub stapnirea neiertatoare a unei tare ereditare.
Primul capitol al nuvelei se constitue ca o adevarata expozitiune, n
care se precizeaza datele esentiale despre cele doua personaje, aflate

n relatie de rudenie: Hangiul Stavrache este negustor si proprietarul

unei pravalii, iar fratele sau este preotul Iancu din Podeni dar si
conducatorul unei bande de hoti n final prinsa de stapnire. Pentru a
se salva Popa Iancu se nroleaza ca voluntar si pleaca la razboi,
averea sa ramnnd n mostenire lui Stavrache.
Momentul intriga i constitue gndul care-l chinuie pe Stavrache n
legatura cu ntoarcerea fratelui sau, desi o scrisoare primita l
asigurare ca acesta a murit. Actiunea nuvelei creste treptat n
tensiune, urmarindu-se obsesiile lui Stavrache, cosmarurile pe care le
traieste, terorizat de imaginea fratelui, de presupusa replica a
acestuia, care devine laitmotiv: "Gndeai c-am murit,neica ?".
n capitol al doilea aflam ca, o data cu mostenirea averii, Stravache
este chinuit de vedenia fratelui mort. n acest capitol se insista
asupra nvalmaselilor de gnduri, se trece mereu din realitate n vis,
nct se confunda planurile, sugerndu-se
degenerarea psihica a lui Stavrache, proiectata pe fundalul unui mediu
social bntuit de anomalii, caruia fratele sau i apare cnd n haine
de ocnas, cnd mbracat militar, dar totdeauna gata sa-l ucida.
Punctul culminant si deznodamntul conflictului, prezentate n
capitolul al treilea , l reprezinta momentul ntlnirii reale dintre
cei doi frati. Cnd popa Inacu i cere lui Stavrache sa-l ajute cu o
suma de bani pe care acesta i delapidase din banii regimentului,
hangiul, ajuns la capatul ncordarii psihice, nebunneste. Replica lui
popa Iancu, usor modificata fata de aceea din starile halucinatorii
ale lui Stavrache ("Ma credeai mort, nu-i asa ?"), vine ca o
extraordinata lovitura peste mintea buimacita a hangiului. Cu o arta
desavrsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinea si
comportarea eroului.
Lantrile cauzale snt ntr-o ordine crescnda si radata de la simpla
criza, psihologica de la nceput care abia se nfiripa, ea se adncese
mereu si teptat sus imperiul obsesiilor, conducnd la trecerea de la
starile halucinatorii la starea explosiva si violenta, premergatoare
nebuniei, declansnd iremediabil dementa, iar actiunile eroului snt
dirijate treptat de presimtirea ca popa Iancu nu e mort, de obsesia
ntoarcerii fratelui si de starea de violenta din momentul
confruntarii directe cu acesta. Autorul prezinta astfel, un caz
patologic, o fisa clinica, ce are ca mobil patima navutirii.
Stavrache este, n acelasi timp, un negustor necinstit, avar si
nemilos, plasat fiind n contextul unui mediu social, n care setea de
mbogatire are consecinte nefaste asupra individului, dezumanizndu-l.

Natura joaca si ea un rol important n nuvela. Ea este perceputa att

vizual ct si auditiv. ntmplarile se petrec noaptea si ntr-un cadru
de toamna si iarna.
Personajul principal al nuvelei este surprins att din perspectiva
sugerata prin descrierea cadrului natural, deci din perspectiva
povestitorului - narator, ct si din perspectiva relatiei directe cu
celelalte personaje - prin dialog - si al confruntarii cu sine - prin
monolog.

*Structura nuvelei
Nuvela este structurata in trei capitole:
Capitolul I. Popa lancu din Podeni, capetenia unei bande de hoti, este in pericol de a fi prins de
potera si de aceea, fratele sau, Stavrache, il sfatuieste sa se inroleze voluntar in armata si sa plece
pe frontul din Balcani, pentru a i se pierde urma. Popa lancu urmeaza sfatul fratelui sau, iar
averea ii ramane lui Stavrache, atunci cand acesta primeste o scrisoare prin care este anuntat ca
lancu Georgescu a murit "pe campul de onoare de trei gloante inamice primite in pantece".
Capitolul al II-lea urmareste indeaproape obsesiile si cosmarurile lui Stavrache, iscate din teama
ca fratele sau nu ar fi murit si ca s-ar putea intoarce sa-i ia averea.
Capitolul al HI-lea ilustreaza intalnirea si confruntarea dramatica dintre cei doi frati si
declansarea nebuniei lui Stavrache.
Momentele subiectului
Firul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice si contureaza treptat obsesia lui
Stavrache si evolutia ei spre nebunie. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o detaliata
analiza psihologica, sugerand in acelasi timp o tara ereditara, genetica ce se manifesta in
structura psihica a fratilor Georgescu. inceputul nuvelei este o adevarata expozitiune, in care se
prezinta datele esentiale ale celor doua personaje si imprejurarile care le determina destinele.
Timp de doi ani, o ceata de talhari, "spoiti cu carbuni pe ochi" si foarte cruzi, bagasera in sperieti
pe locuitorii din "trei hotare", prin furturi, torturi si omoruri. Hotii fusesera prinsi de potera in
padurea Dobrenilor si acum era cautata capetenia bandei.
Popa lancu din Podeni, vaduv si bogat, locuia impreuna cu maica-sa. Averea popii crestea vazand
cu ochii, isi cumparase doua mosii, multe vite, oi si cai de rasa, construise un han si o casa de

piatra si se spunea ca avea "si banet". Lumea banuia ca popa "gasise vreo comoara", dar toate
acestea "bateau la ochi" si au starnit suspiciunea oficialitatilor. intr-o noapte, cand pe mama o
trimisese la targ impreuna cu argatii, popa lancu isi insceneaza un jaf, fiind gasit a doua zi "legat
butuc, cu muschii curmati de stransura franghiilor, cu calusu-n gura" si plangandu-se ca l-au
schingiuit si "i-au luat o groaza de bani". Ironia ascutita a lui Caragiale descopera cateva
inadvertente ale "jafului", mirandu-se cum cainii, care erau "ca niste fiare", nu latrasera si nu
fusesera nici adormiti sau omorati, cum de nu-i furasera popii si caii, "un buiestras minunat si
doua iepe de prasila".
Dupa doua saptamani de la aceasta intamplare, se auzi de o alta talharie ingrozitoare asupra
arendasului de ia Darmanesti, care fusese pradat, chinuit, apoi omorat impreuna cu o batrana cu
care statea. Dupa aceasta faradelege, hotii "spoiti cu negru cazura in lanturile justitiei" si cand
popa se intoarse acasa de la treburile lui negustoresti afla ca ceata de talhari fusese prinsa.
Speriat, se duse degraba la "neica Stavrache, hangiul, frate-sau mai mare", ca sa-l invete ce sa
faca.
Stavrache avea un han asezat "in drum", era "om cu dare de mana" si fusese si el infricosat sa nu1 calce hotii, asa ca acum, ca-i prinsesera, rasuflase usurat. Popa lancu vine Ia han si ii destainuie
fratelui sau, "ca la un duhovnic", ca el era "capul bandei de talhari", ca isi inscenase jaful "ca sa
adoarma banuielile", iar acum regreta amarnic, scuzandu-se ca "dracu-l impinsese". Spaima lui
este ca talharii, acum ca fusesera prinsi, il vor demasca si pe el, de aceea venise disperat la fratele
lui mai mare, ca sa-i ceara un sfat: "- Ce-i de facut, neica Stavrache? scapa-ma!". in acel moment
sosesc Ia han, cu galagie mare, "vreo douazeci de voluntari tineri", cu un ofiter si trei sergenti
care se duceau la razboi si voiau sa se odihneasca pana dimineata, cand trebuia "s-apuce trenul
militar". Lui Stavrache ii vine ideea sa-l trimita si pe frate-sau, lancu, voluntar pe front, il rade si
il tunde "muscaleste", apoi, "dupa ce s-a sarutat de multe ori cu neica Stavrache, a pornit cu
vesela banda, fara sa se mai uite inapoi".
Despre preotul lancu nu se mai stia nimic in Podeni, "parca intrase-n pamant" si oamenii au adus
alt preot in sat, pentru ca nu puteau sa ramana "fara liturghie". Tocmai cand se-ntorcea de la
parastasul de noua zile al mamei sale, Stavrache primeste o scrisoare de la fratele lui, care fusese
expediata inaintea luptelor de la Plevna si din care afla ca lancu fusese numit sergent si decorat
cu "Virtutea militara". Ironia lui Caragiale este acida, descriind starea de spirit a lui Stavrache,
care verifica din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge ca era trimisa inaintea bataliei
de la Plevna, in care, se stia, murisera foarte multi romani si se intreba, in subconstient, daca
lancu o fi scapat cu viata. El se intereseaza si de pedepsirea talharilor si, afland ca acestia nu-si
tradasera capetenia, Stavrache isi exprima dispretul pentru judecatorii incompetenti ("Ce mai
judecatori!") si se intreaba daca fratele lui ar indrazni sa se mai intoarca si sa-si revendice averea,
care era acum administrata de hangiu: "O veni? n-o veni?".
Dupa un timp, Stavrache primeste alta scrisoare, de data asta cu "slova straina", prin care i se
anunta moartea fratelui sau, "sublocotenentul lancu Georgescu, voluntar inaintat din grad in grad
in timp de campanie", rapus "de trei gloante inamice primite in pantece". Cel care scrisese

instiintarea elogia curajul si vitejia eroului, care, zambind, "si-a cantat singur popeste foarte
frumos: vecinica pomenire!". Dupa ce "a plans mult, mult, zdrobit de trista veste", Stavrache se
incurajeaza barbateste pentru ca "nu trebuie sa se lase coplesit asa de durere" , iar, ca urmare,
face toate demersurile necesare pentru a mosteni averea fratelui mai mic si intra oficial in posesia
ei. Autorul este cel care deapana sirul intamplarilor cu obiectivitate, intervine cu paranteze sau
scurte comentarii privind atitudinea si comportamentul hangiului.
Intriga. Consultand un avocat in privinta conditiilor legale de pastrare a averii mostenite, hangiul
afla ca numai popa este singurul care ar avea dreptul sa-i ceara restituirea bunurilor, dar el "cine
stie unde s-o fi prapadit". Din acest moment, pe Stavrache incepe sa-1 chinuie gandul in legatura
cu posibila intoarcere a fratelui sau si actiunea nuvelei creste in tensiune.
Desfasurarea actiunii. in cei cinci ani care trecusera de la .terminarea razboiului, nimeni nu-1
deranjase pe Stavrache, in afara de aparitiile de cosmar ale lui popa Iancu, "care venea din cand
in cand, de pe alta lume, sa tulbure somnul fratelui sau". Visele chinuitoare ale lui Stavrache
devin obsesii, se transforma treptat in cosmaruri care il terorizeaza, el traind parca aievea
momentele tulburatoare ale "vizitei instrainatului", dar de fiecare data isi linisteste sufletul cu o
sfestanie in memoria fratelui mort.
O prima imagine in cosmarurile hangiului este intruchipata de aparitia fratelui sau in haine de
ocnas, "stins de oboseala, bolnav, cu fata hirava si cu ochii-n fundul capului ca in clipa mortii".
Hainele vargate si opincile erau sfasiate, iar palmele, gleznele si talpile erau "pline de sange",
pentru ca evadase din ocna si strabatuse prin codri, "trecuse prapastii", iar acum cerea fratelui sau
"o bardaca de apa", dupa care lesinase. Stavrache i se adreseaza cu un glas incarcat de ura si de
teama ca-si va pierde averea: "- Ticalosule, () ne-ai facut neamul de ras! () Pleaca! Du-te inapoi
de-ti ispaseste pacatele!". Luptandu-se cu moartea, ocnasul se agata cu disperare "de frate-sau cu
o mana de gat si cu alta de bratul stang () cu o putere covarsitoare", il tranteste la pamant si,
punandu-i ghenunchiul in piept, ii zice, razand "ca un nebun" si scrasnind din dinti: "- Gandeai cam murit, neica?". Atunci cand "nebunul a voit sa-1 sugrume", hangiul, "smintit si el de frica
mortii", si-a adunat puterile, 1-a imbrancit pe ocnas pe usa si acesta "a pierit in intunericul
noptii". inspaimantat, tremurand din toate incheieturile si facandu-si cruci peste cruci" pentru
odihna sufletului raposatilor, Stavrache s-a dus a doua zi la biserica, simtindu-se foarte tulburat si
neputand manca nimic.
A doua aparitie de cosmar are loc intr-o noapte, cand, incercand sa doarma, o "ploaie rece de
toamna" legana cu "miscarea sunetelor" gandurile omului, care se roteau in cercuri din ce in ce
mai largi si "tot mai domol", cand hangiului i se paru ca aude "un cantec de trambite .. .militari,
desigur". Iesind afara, Stavrache "ramane ca trasnit", recunoscand in capitanul care conducea
compania pe fratele mort, care scoase usa din tatani si, "razand cu hohot", striga: "- Gandeai cam murit, neica?". Apoi, capitanul alearga sa-1 prinda pe hangiu, care, speriat, "se-ndarjeste si-l
strange de gat, il strange din ce in ce mai tare", iar chipul militarului se lumina din ce in ce mai
mult, radea zgomotos si vesel, intrebandu-1: "- Gandeai c-am murit, neica?". Uitandu-se tinta Ia
frate-sau, popa Iancu dadu comanda de plecare, "trambitele sunara, soldatii isi ridicara armele si,

urmata de obstea satului, compania pleca, avand in frunte pe capitanul al carui ras acoperea
cantecul trambitelor si zgomotul multimii".
Dimineata, hangiul se duse "tremurand de friguri" la popa din sat si-l ruga sa vina sa faca o
sfestanie casei.
Vremea urata, "o sloata nepomenita: ploaie, zapada, mazarica si vant vrajmas" se abatu peste sat
si tinu trei zile si trei nopti, drumul era pustiu, "nici un glas de caine nu se mai auzea".
Stavrache isi schimbase firea, devenise irascibil, suspicios, avea reactii ciudate in relatiile cu
clientii. Un exemplu edificator il constituie atitudinea pe care o are hangiul fata de fetita care
venise cu doua sticle sa cumpere "de un ban gaz" si "de doi bani tuica", rugandu-1 "sa nu mai pui
gaz in a de tuica si tuica-n a de gaz, ca alaltaieri" si sa scrie in caietul de datorii, pentru ca n-avea
bani.
Dialogul cu fetita il include in lumea negustorilor avari si nemilosi: "Scrie-v-ar popa sa va scrie,
de parliti! () De mici va-nvatati la furat, fire-ati ai dracului!".
Vremea de afara si gandurile tulburi ale eroului constituie un tablou naturalist sugestiv pentru
evolutia obsesiilor, iar vedeniile, halucinatiile chinuitoare, marcate de obsedanta intrebare
"Gandeai c-am murit, neica?", invalmaseala de obsesii provoaca treceri de la realitate Ia vis, cele
doua planuri se confunda, sugerand astfel degradarea psihica progresiva a lui Stavrache.
Punctul culminant este reprezentat de momentul intalnirii reale dintre cei doi frati. Desi afara
viscolul urla, Stavrache aude glasuri de oameni si batai in usa de la drum a pravaliei. Erau doi
oameni infofoliti din cauza viforului, care solicita gazduire pentru noapte, intrucat caii erau
"prapaditi" iar ei inghetati bocna. Argatii dusera caii in grajd, trasera sania in curtea hanului, iar
calatorii intrara la caldura. Cand Stavrache veni cu mancarea, unul dintre cei doi barbati se
culcase in pat, cu spatele la el si incepuse sa sforaie.Vrand sa afle de unde stie calatorul cum il
cheama, hangiul se apleca peste omul de pe pat, care-i raspunse: "- Cum sa nu te cunosc, neica
Stavrache, daca suntem frati buni?"
Ajuns la capatul incordarii psihice, hangiul se clatina puternic, de parca "tot viforul care urla in
noaptea grozava" ar fi napadit dintr-o data peste el, "deschise gura mare sa spuna ceva, dar gura
fara sa scoata un sunet nu se mai putu inchide; ochii clipira de cateva ori foarte iute si apoi
ramasera mari, privind tinta (); mainile voira sa se ridice, dar cazura tepene de-a lungul trupului".
Replica lui popa Iancu, aproape la fel cu aceea din cosmarurile lui: "- Ma credeai mort, nu-i
asa?", constituie lovitura definitiva primita de mintea buimacita si confuza a lui Stavrache, care
confunda realitatea cu imaginile din cosmaruri. Popa venise sa-i ceara cincisprezece mii de lei,
ca sa acopere suma delapidata de el din fondurile regimentului, ca altfel "trebuie sa ma-mpusc".
Deznodamantul. Cu o arta desavarsita, Caragiale analizeaza reactiile, atitudinile si
comportamentul hangiului: "Drept orice raspuns, Stavrache se ridica in picioare foarte linistit; se

duse drept la icoane; facu cateva cruci si matanii; apoi se sui in pat si se tranti pe o ureche,
strangandu-si genunchii in coate", incepand sa horcaie si sa geama.
Daca la inceput criza psihologica abia se infiripa, ea se adanceste evolutiv, sub imperiul
obsesiilor, ducand la o manifestare exploziva si violenta premergatoare nebuniei si declansand
dementa. Fratele il atinse cu mana, dar "la acea usoara atingere, un racnet! - ca si cum i-ar fi
implantat in rarunchi un junghi rosit in foc - si omul adormit se ridica drept in picioare, cu chipul
ingrozitor, cu parul valvoi, cu mainile inclestate, cu gura plina de spuma roscata". Rasturnand
masa, lumanarea se stinse si "odaia ramase luminata numai de candela icoanelor". Stavrache se
napusti asupra fratelui sau, il tranti la pamant si incepu sa-1 stranga de gat si sa-1 muste. "Atunci
incepu o lupta crancena", incercand sa-i desparta, camaradul lui popa Iancu este si el trantit la
pamant. Profitand de neatentia fratelui sau, popa isi scoase cureaua de la brau si lega strans
picioarele hangiului dezlantuit, apoi ii dadu pumni in ceafa si in furca pieptului, pana cand
"Stavrache () se prabusi ca un taur, scrasnind si ragind". Afara, viscolul ajunsese "in culmea
nebuniei", facand sa trosneasca "zidurile hanului batran". in timp ce-i legau mainile deasupra
capului, Stavrache "ii scuipa si radea cu hohot". Camaradul cauta lumanarea si o aprinse, dar,
cum "ii dete lumina in ochi, Stavrache incepu sa cante popeste."
Istovit de incaierare, popa Iancu se uita la fratele lui mai mare care "canta nainte, leganandu-si
incet capul, pe mersul cantecului, cand intr-o parte cand intr-alta" si se gandeste ca n-are noroc.
Finalul nuvelei prezinta un caz patologic tipic, autorul reusind sa intocmeasca o adevarata fisa
clinica, in care notatiile simptomelor fiziologice sunt unele medicale.
REZUMAT
Alaturi de Ioan Slavici, Caragiale este in literatura noastra creatorul nuvelei realist-psihologice.
Universului comic din piesele de teatru si schite i se substituie in nuvela In vreme de razboi
dimensiunea tragica a existentei umane.
Tema nuvelei este obsesia. Firul epic urmeaza linia unei compozitii clasice (expozitie, punct
culminant si deznodamant), iar cele trei capitole, urmarind cresterea obsesiei lui Stavrache si
transformarea ei in nebunie, creeaza o tipologie si compun un destin uman tragic aflat sub
stapanirea neiertatoare a unei tare ereditare (defect congenital).
In capitolul I (adevarata expozitiune) se precizeaza datele esentiale despre hangiul Stavrache
(negustor, proprietarul unei pravalii) si fratele sau popa Iancu din Pondeni (conducatorul unei
bande de hoti, prinsa de stapanire). Pentru a scpa, popa Iancu se inroleaza voluntar in razboi,
averea sa ramanand lui Stavrache.
Momentul-intriga il constituie gandul care il chinuie pe hangiu in legatura cu intoarcerea fratelui
sau, desi o scrisoare primita il asigurase ca acesta a murit. Tensiunea creste treptat, odata cu
obsesia lui Stavrache, care este terorizat de imaginea fratelui si de presupusa replica a acestuia,
devenita laitmotiv obsedant: Gandeai c-am murit, neica?. In acest capitol (al II-lea) se trece
mereu din realitate in vis incat planurile se confunda, sugerand degenerarea psihica a
personajului.

Punctul culminant si deznodamantul conflictului (capitolul al III-lea) este reprezentat de

momentul intalnirii dintre cei doi frati. Cand Iancu ii cere lui Stavrache o suma de bani pe care ii
delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la capatul incordarii psihice, innebuneste. Cu o
arta desavarsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinile si comportarea eroului.
Intamplarile sunt tesute intr-o ordine gradata si crescanda, iar actiunile eroului sunt dirijate
treptat de presimtirea ca popa Iancu nu e mort, de obsesia intoarcerii fratelui si de starea de
violenta din momentul confruntarii directe cu acesta. Autorul prezinta astfel un caz patologic, ce
are ca mobil patima inavutirii. Stavrache este, in acelasi timp, un negustor necinstit, avar si
nemilos, plasat fiind in contextul unui mediu social, in care setea de imbogatire are consecinte
nefaste asupra individului, dezumanizandu-l. de aici, drama.
Personajul principal este surprins atat din perspectiva povestitorului-narator, din perspectiva
sugerata de cadrul natural, cat si din perspectiva relatiei directe cu celelalte personaje (dialog) si
a confruntarii cu sine (monolog).
In primul plan, scriitorul este cel care relateaza faptele si sugereaza inlantuirile cauzale.
Caragiale realizeaza investigatia patologica prin relatari si descrieri, conturand, in acelasi timp,
figura lui Stavrache in contextul nuvelei.
Al doilea plan, cel dialogat, este construit gradat, atat in real, cat si in halucinatiile personajului.
In plan real, intalnirea dintre Stavrache si popa este realizata in dialoguri comprimate, insotite de
indicatii de regie.
In capitolul al II-lea, dialogul se concentreaza pe sublinierea starii de incordare, datorate temeri
de a nu pierde averea.
Dialogul cu fetita (din capitolul al III-lea) il situeaza pe Stavrache in lumea negustorilor, a
hangiilor necinstiti, avari, nemilosi, evidentiind practicile marunte, surse sigure de imbogatire.
Dialogul viu si plin de miscare pregateste deznodamantul: nebunia lui Stavrache, care, odata
declansata, face loc tonului relatarii si investigatiilor. Astfel ca, de-a lungul celor doua pagini
care incheie nuvela, apar doar cateva linii de dialog.
La nivelul spaimei halucinatorii, dialogul puncteaza obsesia: Credeai c-am murit, neica?.
Trebuie subliniat insa monologul interior al personajului, care presupune si el o anumita gradatie,
intr-o interesanta cladire de ipoteze asupra starii eroului.
Din cea de-a treia perspectiva, a cadrului natural, putem observa ca toate intamplarile se petrec
noaptea (atat cele reale, cat si cele imaginare): popa vine la fratele sau noaptea, ii apare in
halucinatii tot noaptea, fetita vine sa cumpere gaz si rachiu seara tarziu, tot noaptea Iancu se
intoarce sa ceara bani fratelui sau.
Natura este perceputa prin sensibilitatea eroului, iar elementul auditiv devine pregnant: Afara
ploua maruntel ploaie rece de toamna, si boabele de apa prelingandu-se de pe stresini si picand in
clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit (); sunetul repetat la infinit marcheaza obsesia ce se
transfera din plan auditiv in creierul innebunit al lui Stavrache.
Caragiale nu descrie interioare, lumea de obiecte din jur, aspecte vestimentare; universul il
intuim insa prin prezentarea individului, a carui existenta ne face sa intrevedem datele realitatii
in care se misca.
In ultimul capitol, decsrierea este sustinuta si prin reactiile organice ale personajelor si de
elemente vizuale ce descriu o natura infioratoare. Cadrul este propice sosirii lui popa Iancu.