SUSPENSIILE FOLOSITE IN AFECTIUNILE

APARATULUI
DIGESTIV

ARGUMENT

Am ales aceasta tema deoarece afectiunea aparatului digestiv

reprezinta o afectiune care se regaseste la un numar crescut de
pacienti (incepand chiar de la copii).
Stresul zilnic, alimentatia necorespunzatoare, consumul
bauturilor alcoolice, reprezinta unele din cauzele aparitiei bolilor
gastrointestinale.
Ca asistent de farmacie trebuie sa cunosc toate medicamentele
folosite in bolile gastrointestinale.
Pentru practica medico-farmaceutica, suspensiile prezinta un
interes crescand. Este tot mai mare diversitatea preparatelor ce
pot fi conditionate sub aceasta forma, datorita progresului facut
in ultima vreme in cunoasterea mecanismului de actiune a unui
numar mare de agenti de stabilizare a acestor sisteme disperse.
Datorita multiplelor avantaje pe cale le prezinta suspensiilor,
prepararea lor, atat in farmacite cat si in industrie, cunoaste o
dezvoltare accentuata.

INTRODUCERE

Cunoasterea si diagnosticul bolnavului nu pot constitui un

scop in sine.
Istoria arata ca medicina isi are originea nu in speculatii
fiziologice sau in anumite cunostinte teoretice, ci in instinctul de
conservare al individului.
A vindeca sau cel putin a usura suferinta a fost dintotdeauna
scopul practicilor medicale. Dar, este cunoscut faptul ca este
mai usor sa se previna, decat sa se vindece boala. Uneori, unele
boli nu pot fi prevenite, nici tratate dar se poate reda
organismului o parte sau intreaga sa capacitate de munca
pentru un anumit timp.
Despre medicina se spune ca: medicina este o arta care
vindeca uneori, usureaza adesea si consoleaza totdeauna.
Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de
organe si sisteme. Acestea sunt intr-un echilibru dinamic, intr-o
activitate echilibrata, in sensul ca uneori domina fiinta unuia
dintre sisteme, alteori a altuia.
Echilibrul biologic dintre organism si mediu, cu posibilitatea
manifestarilor reactiilor de adaptare ale organismului se
numeste stare de sanatate. Manifestarea acestui echilibru
biologic sub influenta unor factori interni sau externi cu
limitatea capacitatii de adaptare a organismului la mediu se

numeste stare de boala. Boala este un proces complex, dinamic

la care ia parte intregul organism.
Daca fiecare bolnav este un mic univers, multi sunt
veritabile drame.
Asistenta are adeseori menirea sa acorde bolnavului ingrijiri,
de aceea ea trebuie sa posede o serie de calitati psihologice,
tact, stapanire, blandete fata de bolnav, fata de suferinta lui.
Medicina moderna Farmacologia oferta mii de pagini
despre utilizarea rationala a medicamentelor.
Numai ca, daca in literatura, lectura este o problema de
gust, in medicina ea este o problema de viata.

CAP. I

APARATUL DIGESTIV:

Complexul de organe care asigura transformarile fizice si

chimice ale alimentelor, in scopul asimilarii lor ca si al eliminarii
reziduurilor, formeaza aparatul digestiv. Acesta este alcatuit din
tubul digestiv care se intinde de la nivelul gurii pana la anus si
din glandele anexe: glandele salivare, ficat, pancreas (vezi
anexele).

TUBUL DIGESTIV SI DIFERITELE SALE

PARTI:

Tubul digestiv masoara aproximativ 9 metri lungime. Incepe

cu: cavitatea bucala, se prelungeste la nivelul gatului cu
farindele, apoi, la nivelul toracelui, cu esofagul, continua la

nivelul abdomenului cu stomacul, urmat de intestine(intestinul

subtire si colon-intenstin gros), rect si anus.

Cavitatea bucala:
Este portiunea initiala a aparatului digestiv si este formata
din dinti si limba, constituie poarta de intrare a tractului
digestiv. Dintii asigura masticatia alimentelor, prima etapa a
digestiei, iar limba are rolul de a impinge bolul alimentar spre
partea din spate a gurii, pentru a patrunde in faringe.
Faringele:
Este un organ care apartine atat aparatului digestiv cat si
aparatului respirator. Este conductul care se intinde din partea
din spate a cavitatii bucale pana la esofag. Este format din
muschi care asigura primul timp al deglutitiei. Acesti muschi se
contracta si propulseaza alimentele in esofag.
Esofagul:
Este un organ musculo-membranos, tubular, care face
legatura dintre faringe si stomac. Este responsabil pentru al
doilea timp al deglutitiei iar datorita muschilor de la nivelul
peretilor sai bolul alimentar progreseaza datorita unei contractii
reflexe. La partea sa inferioara are un sfincter, cardia care se
deschide in momentul adecvat pentru a lasa alimentele sa
treaca in stomac.
Stomacul:
Se prezinta ca o portiune dilatata a tubului digestiv, este un
rezervor extensibil in forma de J, situat dedesubtul
4

diafragmei, constituit din doua parti: partea superioara are rol

de rezervor, iar partea inferioara are rolul de a malaxa si de a
transforma alimentele intr-un amestec de fragmente mici,
impregnate cu sucurile secretate de glandele stomacului.
Aceste amestec denumit chim gastric trece in intestinul subtire
printr-un inel muscular numit sfincter piloric.
Intestinul subtire:
Are o lungime intre 5 si 8 metri, incepe le pilor si se termina
la nivelul valvulei ileocecale. El cuprinde trei segmente:
duodenul, jejunul si ileonul, care formeaza bucle de dimensiuni
mari, denumine anse intestinale. Intestinul subtire primeste
secretiile pancreasului si ale ficatului; asigura partea esentiala a
digestiei si a absorbtiei atat a elementelor nutritive cat si a apei
pe care le contine chimul gastric cat si a medicamentelor.
Peretele intestinului, prezinta numeroase vilozitati
intestinale, acestea cresc suprafata intestinala de contact cu
chimul, facilitand absortia acestuia.
Intestinul gros:
Este segmentul terminal al tubului digestiv incepe de la
nivelul valvulei ileocecale si se termina la anus. Este dispus ca
un cadru cu trei laturi si cuprinde cecul, urmat de colon. Are
aproximativ 2 metri, iar functia principala este de concentrare a
materiilor nedigerabile si transformarea lor in materii fecale,
care se elimina prin anus. Colonul absoarbe, prin mucoasa lui
apa si diverse elemente care se afla in reziduurile chimului cat
si unele substante medicamentoase.

Rectul si anusul:
Constituie ultima portiune a tubului digestiv si asigura
controlul evacuarii materiilor fecale care patrund in rect si
declanseaza reflexul de defecatie.
Anusul se compune dintr-un sfincter intern si unul extern,
evacuare materiilor fecale necesitand actiunea coordonata a
celor doua.

GLANDELE DIGESTIVE:
Acestea sunt glande anexe ale tubului digestiv si secreta
sucuri continand diverse enzime care faciliteaza digestia,
accelerand procesul.
Glandele salivare:
Sunt anexate in jurul cavitatii bulace in care isi varsa
secretia. Aceste glande sunt: glande labiale, glanda parotida,
glanda submandibulara si glanda sublinguala. Rolul lor este de
a produce saliva si de a o secreta in gura prin intermediul
canalelor lor.
Ficatul:
Este cea mai voluminoasa glanda din organism, dotata cu
multiple functii metabolice. Este situata in partea dreapta a
abdomenului, sub diafragm si cantareste aproximativ 1,5 kg.
Indeplineste mai multe functii vitale cum ar fi elaborarea
6

proteinelor indispensabile organismului; produce bila din

grasimile alimentare degradate care participa la digestia
grasimilor. Bila este stocata in vezica biliara care se contracta in
momentul meselor si trimisa in intestinul subtire prin
intermediul unor canale.
Pancreasul:
Este o glanda mixta cu: secretie interna-endocrina si secretie
externa-exocrina, situata in partea stanga, superioara, a
abdomenului, in spatele stomacului. In interiorul pancreasului
se gaseste un canal principal-canalul lui Wirsung si un canal
accesoriu-canalul lui Santorini care dreneaza sucul pancreatic
catre duoden. Aceste canale formeaza pancreasul exocrin. In
interiorul glandei se mai gasesc insulele lui Langerhans ale
caror celule secreta glucagonul (celule alfa) si insulina (celule
beta) care formeaza impreuna pancreasul endocrin.

CAP. II

SUSPENSIILE:
1.GENERALITATI

Farmacopeea Romana oficializeaza pentru prima data in

editia aVIII-a, suspensiile ca forma farmaceutica, intr-o
monografie de generalitati, definindu-le ca preparate
farmaceutice care contin substante solide, insolubile, dispersate
in apa sau ulei.
Privite din punct de vedere fizico-chimic, suspensiile sunt
sisteme disperse eterogene constituite din doua faze, una
externa, continua, lichida si a doua interna, dispersata,
reprezentata de particule solide, insolubile sau foarte putin
solubile in mediul de dispersie. Suspensiile sunt prin urmaremai-concis- sisteme eterogene de solid in lichid (s/l).
Dimensiunea particulelor fazei solide dispersate este
cuprinsa intre 0,1-100; sub 0,1 incepe domeniul sistemelor
disperse coloidale.
Potrivit farmacopeei, in cadrul suspensiilor se includ numai
preparatele apoase sau uleioase, care prezinta caracterul
general de a fi suficient de fluide pentru a putea fi omogenizate
prin agitare si constituite din substanta solida insolubila
dispersata, mediul de dispersiune fluid si agenti de stabilizare.
In definitia farmacopeei, termenul de apa si ulei trebuie
inteles intr-un fel asemanator aceluia de faza apoasa respectiv
uleioasa din cadrul emulsiilor. Mediul de dispersiune apa este
constituit din apa, lichide miscibile cu apa ca glicerolul, alcoolul,
propilenglicolul, solutii de diferite substante medicamentoase
sau ale unor agenti de vascozitate, etc., iar prin mediu de
dispersiune ulei se inteleg uleiuri grase vegetale, ulei de
parafina, oleat de etil, substante miscibile cu uleiurile ca

lanolina, ceara , solutiile uleioase ale unor substante

medicamentoase liposolubile ca vitamine, hormoni, etc.
Sistemul dispers caracteristic suspensiilor de substante
active solide insolubile dispersate intr-un mediu de dispersiune,
se intalneste in cadrul unui mare numar de forme farmaceutice
cum sunt unguentele dermice si oftalmice, supozitoarele,
pilulele, a unor capsule gelatinoase continand suspensii
uleioase, suspensii oftalmice fluide, suspensii de uz parenteral
in special cu efecte retard, suspensii utilizate ca mase de
umplere a cavernelor in tratamentul antituberculos, etc. Aceste
tipuri de suspensii se trateaza in cadrul formelor farmaceutice
respective deoarece problemele legate de formulare, excipientii
utilizati dar mai ales tehnologia de conditionare si preparare
difera uneori apreciabil de la o forma la alta. De asemenea
conditiile de calitate si control ale acesteia sunt deosebite si
caracteristice formei farmaceutice carora le apartin. Din aceste
motive, in capitolul de fata se trateaza numai suspensiile fluide
apoase si uleioase de uz intern si extern, exclusiv cele oftalmice
si parenterale.
Oficializarea suspensiilor in F.R. VIII-a ca si in alte farmacopei
reflecta frecventa prescriptiilor sub forma de suspensii atat la
receptura cat si in formularea preparatelor industriei. Un numar
tot mai mare de substante active consacrate terapeutic cat si
din cele nou introduse in arsenalul medicamentos, datorita
insolubilitatii sau solubilitatii reduse in vehiculul prescris,
trebuie sa fie prelucrate sub forma de suspensii ca, de exemplu,
antibiotice, hormoni, sulfamide, anestezice, unele saruri
anorganice insolubile, etc.
9

AVANTAJELE SUSPENSIILOR:
Formularea substantelor insolubile sub forma de suspensii
prezinta urmatoarele avantaje:
Mascarea gustului neplacut al unor medicamente;
Modificarea vitezei de absorbtie
Asigurarea stabilitatii chimice la substantele unde derivatii
solubili prezinta stabilitate redusa;
Au o biodisponibilitate superioara fata de alte preparate
solide: comprimate, drajeuri sau capsule. Efectul apare
curand dupa administrare deoarece substanta activa sub
forma de particule libere sau in vehicul poate sa actioneze
imediat;
Asigurarea administrarii uniforme sub forma lichida a
medicamentelor insolubile sau putin solubile in vehiculul
prescris.
Permit administrarea medicamentelor insolubile sau mai
putin solubile in concentratii ridicate;
Favorizeaza mascarea gustului neplacut al unor substante
medicamentoase, prin administrarea unui derivat insolubil
in locul medicamentului cu gust dezagreabil
Prin administrarea acestei forme farmaceutice cu grad de
dispersie mai redus, se poate incetini viteza de absorbtie a
medicamentului, in vederea asigurarii unui efect de durata
Inbunatatesc stabilitatea chimica prin prepararea unei
suspensii in locul unei solutii
10

 Constituie administrarea preferata pentru o serie de

medicamente importante in pediatrie, inlocuindu-se unele
preparate solide mai greu de acceptat si mai dificil de
dozat. Dozarea suspensiilor in functie de varsta poate fi
facuta mai corect prin administrarea cu lingurita
dozatoare.

DEZAVANTAJELE SUSPENSIILOR
Instabilitate mare (cea mai instabila forma
farmaceutica);
Uneori inexactitate la dozare datorita sedimentarii
rapide;
In timp se poate produce sedimentarea particulelor,
aglomerarea, cresterea cristalelor si cimentarea
sedimentului;
Au o biodisponibilitate inferioara solutiilor si
emulsiilor;
Sunt sisteme disperse nestabile din punct de vedere
cinetic si termodinamic.

11

2.CLASIFICAREA SUSPENSIILOR
Suspensiile se pot clasifica dupa diferite criterii:
1.
-

Dupa calea de administare:

Suspensii de uz intern sau orale;
Suspensii cu aplicare dermica, sau de uz topic;
Suspensii de uz parenteral;

2. Dupa raportul fazelor:

- Suspensii in care prepondereaza faza fluida;
- Suspensii in care prepondereaza faza solida;
3. Dupa proprietatile reologice:
- Suspensii cu viscozitate newtoniana;
- Suspensii cu viscozitate nenewtoniana, si anume:
- cu viscozitate tixotropa;
- cu viscozitate netixotropa;
- cu comportare plastica;
- cu comportare elastica;
4. In functie de natura lichidului ce serveste ca mediu de
dispersie:
- Hidrosuspensii (suspensii apoase);
- Organosuspensii (suspensii uleioase);
5. In functie de dimensiunea particulelor fazei interne:
- Suspensii monodisperse (particulele au aceeasi marime sau
apropiata);
- Suspensii polidisperse (particulele dispersate sunt de
dimensiuni foarte diferite);
6. Dupa natura si originea fazei suspendate:

12

- Suspensii in care faza insolubila este introdusa ca atare, de

la inceput in preparat;
- Suspensii in care faza insolubila apare in cursul prelucrarii
preparatului.

3.FACTORII CARE INFLUENTEAZA

STABILITATEA
SUSPENSIILOR
Prelucrarea substantelor medicamentoase sub forma de
suspensii trebuie sa indeplineasca cerinte de realizare in toate
cazurile de produse omogene, cu stabilitate fizico-chimica si
biologica cat mai mare.
13

O stabilitate ideala, in cazul suspensiilor, presupune absenta

totala a sedimentarii substantei active dispersate, aceasta fiind
in orice moment uniform repartizata in mediul dispersant; din
punct de vedere fizic, o astfel de stabilitate absoluta nu este
posibil sa se obtina in cazul suspensiilor. In aceste preparate
particulele substantei solide dispersate sedimenteaza treptat
sub actiunea fortei gravitationale, ducand la neomogenitatea
distributiei principiului activ in masa substratului sau.
Trebuie subliniat ca instabilitatea suspensiilor se manifesta
atat prin tendinta particulelor fazei solide de a sedimenta mai
mult sau mai putin rapid- aceasta este instabilitatea cinetica,
cat si prin tendinta de modificare a gradului de dispersie, prin
cresterea dimensiunii particulelor, respectiv instabilitatea
agregativa.
Deoarece suspensiilor lichide nu li se poate asigura o
stabilitate absoluta, este necesar ca cel putin sa se realizeze
preparate in care sedimentulul sa fie usor si rapid, redispersat
prin agitare, in asa fel ca starea de dispersie omogena sa
dureze un timp suficient de lung pentru prelevarea si
administrarea unei doze exact cunoscute.
Stabilitatea suspensiilor este conditionata de participarea a
numerosi factori care contribuie la dezomogenizarea sistemului
sau la pastrarea omogenitatii acestuia.
P. Rohdewald studiind influenta concentratiei de oxid de zinc
asupra sedimentarii, constata ca o sedimentare libera a
acestuia se observa numai la o concentratie de 0,05 g/10 ml; la
o concentratie la 0,10 g oxid de zinc se pune in evidenta o
sedimentare franata iar la 0,5 g faza lichida, aceasta curge prin
stratul de substanta solida. In cazul talcului, particulele
sedimenteaza liber pana la o concentratie de 0,5/10ml; la o
14

concentratie de 1,5 g talc/ 10ml si peste apare sedimentarea

franata.

FENOMENUL DE CRESTERE A
CRISTALELOR
Un fenomen care influenteaza calitatea suspensiilor, care
este legat de particulele fazei interne, este fenomenul de
crestere a cristalelor. Acest proces, deseori semnalat la
suspensiile medicamentoase, este de evitat deoarece survin
modificari ale gradului de dispersie initial, duce la sedimente
cimentate a caror redispersare este dificila sau imposibila, apar
modificari reologice ale suspensiei precum si aspecte negative
in ceea ce priveste administrarea suspensiilor parenterale,
oftalmice sau dermice.
Fenomenul de crestere a cristalelor este dependent de
existenta unui grad de solubilitate in apa a substantelor
medicamentoase suspendate. In general nu se poate vorbi de o
insolubilitate a substantelor prelucrate sub forma de suspensii,
chiar in cazul celor considerate foarte greu solubile sau practic
insolubile.
Cu cat sistemul este mai polidispers si contine forme stabile
si metastabile ale particulelor, exista conditii mai prielnice
pentru cresterea in functie de timp a cristalelor. De asmenea,
din punct de vedere practic, trebuie tinut cont ca utilizarea de
substante care maresc solubilitatea particulelor, influenteaza
cresterea dimensiunii particulelor.
15

Fenomenul de crestere a marimii particulelor este influentat

si de alti factori ca: pH-ul mediului, natura si calitatea
solventului, de recipientele de pastrare a suspensiei, etc.
Fenomenul de crestere a cristalelor poate fi stanjenit si
impiedicat prin utilizarea unei substante care micsoreaza
solubilitatea fazei dispersate, prin folosirea de substante
adjuvante care formeaza o pelicula sau film in jurul particulelor
suspendate printr-un fenomen de absorbtie care impiedica
dizolvarea particulelor mai mici si stanjeneste depunerea
moleculelor sau ionilor pe particulele mai mari din solutia
suprasaturata. Utilizarea polisorbatilor in anumite concentratii si
asocierea unui agent de marire a viscozitatii corespunde acestui
scop.

4.SUSPENSII IN GENERAL
Suspensiile sunt forme farmaceutice lichide obtinute
prin divizarea fina a unei substante medeicamentoase solide,
insolubile intr-un lichid. Denumirea de suspensie provine de la
16

adjectivul latinesc suspensum, -a, -uni atarnat, ridicat sau

verbul suspendo, -ere = a atarna. In general, termenul
suspensie desemneaza un sistem dispers bifazic, format dintrun solid, fin, divizat intr-un mediu de dispersie lichid, gaz sau
solid.
Aceasta definitie denota varietatea de dispersii, in care faza
solida este dispersata tip suspensie, dar acestea nu sunt numai
in stare de agregare fluida.
Spre deosebire de emulsii care sunt tot dispersii grosiere,
microeternogene de lichid in lichid, suspensiile sunt dispersii
mecanice de solid in lichid.
Dar numeroase probleme si proprietati ale suspensiilor sunt
identice cu acelea ale emulsiilor. Din punct de vedere fizicochimic, suspensiile sunt sisteme disperse grosiere,
microeterogene, fluide, constituite din doua faze:
- Faza dispersata: solida, fin divizata, discontinua, interna,
reprezentata de substanta medicamentoasa; aceasta poate
fi o pulbere insolubila sau cu o solubilitate limitata in cea
de-a doua faza;
- faza dispersanta: lichida, continua, externa, numita
mediu de dispersie sau vehicul.
Suspensiile pot contine si un al treilea component:agentul de
suspensie, de dispersie sau de stabilitate, care se adauga in
general intr-o suspensie daca substanta medicamentoasa este
sub 20%, dar stabilizantul poate lipsi din formula.
Marimea particulelor solide suspendate este cuprinsa intre
0,1 si 100 pm; datorita acestui grad de dispersie, suspensiile
sunt clasificate in grupa dispersiilor microeterogene, particulele
solide fiind, in general, vizibile cu ochiul liber.

17

Limita minima de marime a particulelor solide dispersate

este de 0,1 pm si preparatele fluide cu aceasta dimensiune sau
mai mare sunt denumite farmaceutic, suspensii.
Daca particulele solide insolubile sunt sub 0,1 pm, sistemul
dispers este considerat coloidal si este clasat, dupa cum s-a
prezentat, intre solutiile moleculare, care sunt dispersii
omogene si suspensiile cu particule vizibile, care sunt dispersii
eterogene, grosiere.
Mediul de dispersie poate fi :
O faza hidrofila: apa, solutii apoase, solutii extractive apoase,
dispersii hidrofile macromoleculare, asociate sau nu cu alcool,
glicerol, propilenglicol etc;
O faza lipofila: uleiuri vegetale, parafina lichida, solutii
uleioase sau alte substante miscibile cu acestea ca: lanolina,
ceara, spanuri.
Particulele solide insolubile sunt destinate fie:
absorbtiei fiziologice, in cazul administrarii suspensiei pe
caile orala si parenterale;
pentru o actiune locala, pe piele si mucoase.
Faza dispersata interna este formata din particule solide
discrete sau dintr-o retea de particule, rezultata din
interactiunea particula-particule.
Ca urmare a evolutiei conceptului de suspensie, aceste
forme disperse sunt definite modern astfel: suspensiile
farmaceutice constituie un sistem de eliberare a substantei
medicamentoase in care particulele solide insolubile sunt
dispersate ca unitati individuale sau ca o retea de particule intrun mediu lichid continuu.

18

Suspensiile pot fi considerate forme farmaceutice lichide in

care o pulbere de particule insolubile, cu o dimensiune
adecvata este suspendata.
Aproape toate sistemele de suspensii depun faza solida in
repaus; de aceea nu este absolut necesar sa se evite separarea
celor doua faze, ci sa se micsoreze viteza de sedimentare si
produsul final sa permita o redispersare usoara a particulelor
suspendate.
Astfel, o suspensie de buna calitate trebuie:
sa asigure o dispersie adecvata a particulelor solide in
vehicul;
sa prezinte o sedimentare mica a particulelor;
sa ramana omogena, o perioada de timp suficienta,
necesara pentru prelevarea si administrarea dozei de catre
pacient.
Farmacopeea defineste suspensiile ca preparate
farmaceutice lichide, constituite din una sau mai multe
substante active, insolubile, suspendate
intr-un mediu de dispersie lichid si destinate administrarii
interne sau externe.
a) Aspectul: suspensiile sunt preparate fluide, opace,
omogene dupa agitare, avand culoarea, mirosul si gustul
caracteristic componentelor;
b) Marimea particulelor: acest parametru se determina
prin examinare microscopica a unei mase din preparat
care contine 10 mg substanta activa suspendata.
Suspensia care se va examina se etaleaza pe o lamela
microscopica citindu-se la microscop dimensiunea
particulelor respective. In urma citirii se considera
corespunzatoare suspensiile la care 90% din particulele
examinate au un diamentru mai mic decat
19

50 m iar 10% din particule pot sa aiba un diametru de cel

putin 180 m.
c) Masa totala pe recipient: se determina prin cantarirea
individuala a continutului din 10 recipiente.
d) Stabilitatea. Suspensiile pot sedimenta in timp dar dupa
o agitare de 1-2 minute trebuie sa se redisperseze si sa-si
mentina omogenitatea pe durata administrarii.
e) Identificarea se va face conform componentelor din
monografia respectiva;
f) Dozarea. Se efectueaza conform prevederilor din
monografia respectiva.

5.TIPURI DE SUSPENSII
In functie de modul de preparare sunt doua feluri de
suspensii:
- Suspensii defloculate
- Suspensii floculate
In cazul in care la prepaprarea suspensiilor, se asigura
umectarea particulelor fazei interne, reducerea tensiunii
interfaciale solid/lichid, prezenta unei bariere de potential
electric, a invelisului de solvatare, a unei bariere, structural
mecanice de catre compusi macromoleculari ca si a unei bariere
de viscozitate, se obtin suspensii defloculate. Aceste
suspensii se caracterizeaza printr-o dispersare individuala a
particulelor care isi pastreaza caderea lor libera. Ele se depun
lent unele peste altele. Particulele mai mari au o viteza de
sedimentare mai mare, in timp ce particulele mai mici raman un
timp mai lung in partea superioara si creeaza o zona
opalescenta greu de delimitat.
Dupa F. Briner, K. Steiger-Trippi, procesul de sedimentare la
aceste suspensii decurge astfel: din suspensie sedimenteaza
20

particulele in functie de marimea lor, la fundul flaconului, unde

se stratifica si sedimentul creste treptat pana la un volum final
maxim. Lichidul supernatant este cel mai adeseori tulbure.
Cand sedimentarea este completa, se obtin sedimente de
volum redus foarte dificil de redispersat chiar dupa o agitare
energica. Acestea sunt sedimente cimentate.
Datorita dezavantajelor pe care le prezinta suspensiile
defloculate, in prezent, in urma unor cercetari din ultimii ani, se
considera ca este preferabil sa se obtina suspensii floculate,
prin flocularea particulelor fazei disperse in conditii bine
precizate, astfel incat sedimentul care se formeaza in acest tip
de suspensii, sa fie usor redispersat si sa ocupe aproximativ
intreg volumul preparatului.
In suspensiile floculate, particulele dispersate sunt legate
intre ele pentru a forma flocoane care sedimenteaza rapid cu o
viteza determinata de porozitatea lor. In acest caz, datorita
faptului ca cele mai mici particule fac parte din agregate nu mai
exista o zona opalescenta deasupra sedimentului. Agregatele
inglobeaza cel mai adesea din lichidul dispersant si ocupa un
volum important. Aceasta particularitate duce la sedimente
poroase, usor redispersabile, foarte voluminoase, care poate
ocupa chiar intregul volum al preparatului. Pe de alta parte in
aceste suspensii particulele nu sunt impachetate, comprimate
unele peste altele si prin urmare nu survine fenomenul de
cimentare.

21

METODE DE OBTINERE A SUSPENSIILOR

FLOCULATE
Avand in vedere avantajele pe care le prezinta suspensiile
floculate comparativ cu cele defloculate, rezulta necesitatea
prelucrarii substantelor medicamentoase sub forma de
suspensii floculate.
Se practica doua metode de obtinere a suspensiilor floculate
si anume:
- Flocularea prin ajustarea tensiunii interfaciale solid-lichid;
- Flocularea cu ajutorul polimerilor hidrofili.
A. Flocularea prin ajustarea tensiunii interfaciale solid-lichid:
Intrucat umectarea completa a particulelor hidrofobe este
obtinuta cand totalitatea interfetei solid-lichid este acoperita cu
un film monomolecular
dintr-o substanta tensioactiva, in mod practic, cand se produce
o astfel de invelire, se obtine o suspensie defloculata.
Daca insa, cantitatea de agent umectant este insuficienta
pentru obducerea completa a interfetei solid-lichid, tensiunea
interfaciala va pastra o valoare suficient de ridicata pentru a
provoca o diminuare a suprafetei specifice a sistemului dispers,
favorizand stabilitatea de interfete solid-solid prin aglomerarea
particulelor intre ele. Pentru o suprafata specifica determinata,
tendinta de aglomerare va fi cu atat mai puternica cu cat
valoarea tensiunii interfaciale solid-lichid va fi mai mare.
Deoarece starea defloculata a suspensiilor este determinata
de existenta unei sarcini electrice la suprafata particulelor,
realizarea flocularii se poate face si prin neutralizarea sarcinii
electrice a particulelor cu ajutorul unor electroliti
22

corespunzatori. Prin aceasta se evita respingerea totala dintre

particule si realizarea de flocoane sau agregate de particule.
B. Flocularea cu ajutorul polimerilor hidrofili:
Metoda de mai sus se poate completa avantajos prin
asocierea unui polimer hidrofil substantelor tensioactive.
Polimerii hidrofili, produsi naturali semisintetici sau sintetici,
formeaza prin absorbtie pe suprafata particulelor suspendate,
un film de coloid protector,care constituie o bariera mecanica
de viscozitate precum si o bariera hidratata. In acest sens,
polimerii hidrofili joaca un rol de protectie fata de fenomenul de
floculare, se opun flocularii sau se poate spune ca au o actiune
defloculanta. In acelasi timp insa acesti agenti au si o actiune
contradictorie, opusa si anume de favorizare a flocularii prin
formarea de poduri sau punti intre particule. Prin urmare,
utilizand o asociere de agent tensioactiv cu un polimer hidrofil
in anumite proportii-stabilite experimental pentru fiecare caz in
parte se poate realiza umectarea particulelor solide si
formarea de punti intre particule, obtinandu-se suspensii
floculate.
O alta metoda de obtinere de suspensii floculate este aceea
de tratare a unei substante medicamentoase cu caracter acid,
sau bazic slab cu o baza sau un acid pana la o valoare a pH-ului,
care duce la formarea de flocoane stabile in regiunea de
minima solubilitate.
Oricare ar fi metoda de floculare utilizata, starea floculata a
suspensiilor reprezinta o stare mai stabila din punct de vedere
termodinamic, decat starea defloculata. Interfetele solid-solid
create intre particule vor da nastere unei viscozitati de structura
care va influenta stabilitatea fizica a preparatelor. Pe de alta
23

parte mediul de dispersiune continand polimeri hidrofili poseda

el insusi o viscozitate de structura. Prin determinarea viscozitatii
structurale a suspensiilor floculate ca si prin testele de
sedimentare care se efectueaza, se pot stabili criterii de
apreciere a gradului de floculare si deci a calitatii suspensiilor
respective. Daca se practica flocularea, in conditii necontrolate,
se poate ajunge la formarea unor coaguli prin superfloculare
cand stabilitatea suspensiei este anihilata.

6.COMPOZITIA SUSPENSIILOR

Parti componente ale suspensiilor

Suspensiile sunt formate din urmatoarele componente:
o Substanta insolubila suspendata reprezentand faza
interna;
o Mediul de dispersie sau faza dispersanta
24

o Agentul de suspendare
Stabilitatea suspensiilor
F.R. X precizeaza ca suspensiile pot sedimenta in timp dar dupa
o agitare de 1-2 minute trebuie sa se redisperseze iar
omogenitatea sa fie mentinuta pe durata administrarii. Spre
deosebire de emulsii, suspensiile sedimenteaza foarte rapid.
Dintre exigentele calitative prevazute la suspensii mentionam
urmatoarele:
o Sa aiba stabilitatea cat mai ridicata;
o Sedimentul sa fie redispersabil.
Factorii care influenteaza stabilitatea suspensiilor
- Dimensiunile particulelor fazei disperse;
- Vascozitatea mediului de dispersie;
- Concentratia fazei disperse;
- Forma particulelor dispersate;
- Proprietatile fizico-chimice a fazei dispersate.

SUBSTANTE ACTIVE
MATERII PRIME.SUBSTANTE
MEDICAMENTOASE

Pentru formularea si prepararea diferitelor tipuri de suspensii

se utilizeaza diverse materii prime:
Substante medicamentoase;
Substante auxiliare:
Vehicule;
Adjuvanti si aditivi;
25

 Materiale si recipiente de conditionare, ambalare.

Toate substantele medicamentoase utilizate pentru
prepararea suspensiilor trebuie sa indeplineasca conditiile de
calitate inscrise in farmacopee sau in fisa de fabricare.
Substantele vor fi selectate in functie de scopul terapeutic
urmarit si de calea de administrare a suspensiei.
In functie de aceste considerente se va alege raportul
substanta medicamentoasa-substante auxiliare pentru
realizarea formei farmaceutice dorite.
Astfel:
- Pentru calea orala, concentratia de substanta
medicamentoasa variaza intre 0,1-10%, in general
suspensiile cu antibiotice vor contine o cantitate mai mare:
0,125-0,500g antibiotic in 5 ml suspensie.
- Pentru suspensiile radioopace se utilizeaza concentratii
mai mari de suflat de bariu: 35%, 60% si 70%.
- Suspensiile antiacide contin cantitati de substante solide
neutralizante, cuprinse intre 5-15%, iar ca geluri
anorganice, pana la 50% din masa suspensiei;
- In cazul substantelor puternic active si toxice, masa
prelucrata sub forma de suspensie nu trebuie sa
depaseasca doza terapeutica maxima pentru 24h (F.R.X);
- Suspensiile injectabile contin substante medicamentoase
in raport de 0,5-5%;
- Suspensiile pentru uz extern pot contine peste 10-20%
substante solide;
- Pastele de dinti contin 35-66% agenti abrazivi insolubili.
Dimensiunea particulelor solide insolubile dintr-o suspensie
administrata pe cale orala sau pe piele si mucoase trebuie sa fie
26

de 50 m, cu exceptia cailor parenterale, unde particulele

suspendate au marimea frecventa de 40 m.
Substantele medicamentoase formulate ca suspensii fac
parte din variate clase farmacologice:
Antibiotice:
Cefalosporine: cefalexin si cefadrin;
Cloramfenicol palmitat;
Tetracicline: tetraciclina, minociclina, doxicilina;
Macrolide: eritrimicine, clindamicina, amfotericina B;
Peniciline: benzinpenicilina potasica, ampicilina,
amoxicilina, dicloxactilina, pivampicilina;
Aminoglicozide: kanamicina, novabiocina calcica;
Polimixine: colistin;
Antimicotice: nistatina, grizeofulvina, clotrimazol,
metronidazol;
Sulfamide: sulfamerazina, sulfametazina, sulfametoxazol;
Antimicrobiene: clotrimazol, trimetoprim + sulfametoxazol,

fenitoina, nitrofurantoin, acid nalidixic, acid salicilic;

Diuretice: hidroclorotiazida;
Sedative: acid fenilbarbituric;
Anticonvulsivante: primidon;
Expectorante: terpinhidrat;
Antiinflamatoare steroidiene si nesteroidiene:
hidrocortizon, prednison, prednisolon, dexametazona,

indometacin;
Antihipertensive: metildopa;
Antitermice: paracetamol, acid acetilsalicilic;
Radioopace: suflat de bariu;
Antidiareice: salicilat bazic de bismut, furazolidon;
Antipruriginoase: mentol, camfor;
Antiscabie: sulf;
Antiflatulente: simeticona;
Cheratolitice: acid salicilic;
Anestezice locale: bezocaina;
Analgezice: propoxifen;
27

 Antiacide: carbonat de calciu, oxid si carbonat de

magneziu, hidroxid de aluminiu, alcool, hidroxid de
magneziu, caolin, sucralfat etc;
Absorbante: oxid de zinc, caolin, talc;
Abrazive: carbonat si fosfat de calciu, pirofosfat de calciu;
Antihelmintice: pyrantel, tiabendazol.

PROPRIETATI FIZICE ALE

SUSPENSIILOR
MARIMEA PARTICULELOR

Determinarea marimii particulelor si frecventa

particulelor de diferite dimensiuni.
Determinarea marimii particulelor si distributia lor dupa
marime se poate face cu ajutorul metodelor mocroscopice, sau
a dispozitivelor electronice.
Marimea particulelor se determina prin examinarea la
microscop a unei mase de preparat, care contine aproximativ
10 mg substanta activa suspendata, intinsa intr-un strat subtire
pe lama de microscop. 90% din particule trebuie sa prezinte un
diametru de cel mult 50 micrometri, pentru 10% din particulele
examinate se admite un diametru de cel putin 180 micrometri.
a) Metode microscopice

28

Observarea microscopica permite evoluarea formei si a

distributiei particulare individuale dupa dimensiuni.
Cea mai simpla metoda este numararea la microscop a
particulelor de marimi diferite intr-o camera de numarare, cum
sunt cele pentru celule sanguine; cum sunt hematocitometrele.
Observarea microscopica permite evaluari corecte ale formei
si dimensiunilor particulelor in suspensie; permite sa se distinga
particulele floculate de cele nefloculate si cu ajutorul
microfotografiei se poate face controlul acestor caracteristici in
timp.
Stereomicroscoapele folosite recent permit realizarea unei
investigatii structurale mai exacte. Unele metode sunt bazate
pe legea lui Stokes.
Intr-o suspensie la care toate datele sunt cunoscute, se
poate calcula marimea particulei directe din timpul de
sedimentare.

b) Dispozitive electronice:
Cele mai rapide metode de masurare a particulelor se
bazeaza pe utilizarea unor dispozitive ectronice de masurare.
Particulele trebuie sa treaca separat printr-un orificiu ingust si
sunt numarate prin inregistrare, fie a numarului de intreruperi a
unei raze de lumina, fie ca schimbarilor survenite in
conductibilitatea electrica a sistemului. Un astfel de dispozitiv
electric este si contorul Coulter.
Dimensiunile sesizabile sunt cuprinse intre 0,2 si 300
micrometrii Contorul Coulter. Aparatul face parte din

29

instrumentatia moderna pentru determinarea relatiilor marimefrecventa.

Coulter a descris aparatul sau in 1956 si procedeul a ajuns
sa fie acceptat pretutindeni ca o metoda convenabila si valabila
pentru analiza dimensiunii particulei.
Contorul Coulter determina numarul si dimensiunea
particulelor suspendate intr-un lichid conductibil electric.
Aceasta se realizeaza fortand suspensia sa treaca printr-o mica
deschidere, avand de fiecare parte cate un electrod imersat.
Daca suspensia este suficient diluata, particulele vor trece prin
orificiu, numai cate una. Cand fiecare particula trece prin
orificiu, ea inlocuieste electrolitul cu propriul ei volum
schimband astfel rezistenta electrica de-a curmezisul orificiului.
Pentru determinarea dimensiunii particulelor, R.C. Kaye si
H.Seager folosesc masuratori ale constantei dielectrice. Metoda
se bazeaza pe urmatorul principiu: constanta dielectrica a fazei
apoase fiind inveariabila si diferita de constanta dielectrica a
substantei suspendate, masuratorile efectuale asupra unei
suspensii vor da valori cu atat mai crescute cu cat numarul de
particule din suspensie este mai mare.
La o anumita constanta dielectrica a suspensiei corespunde
o concentratie g/V a substantei suspendate. Introducand
aceasta concentratie in formula Stokes, modificata de autori, se
poate calcula raza particulelor suspendate la un anumit timp si
se pot construi curbe de distributie ale cantitatilor in grame %
de substanta sedimentata, in functie de diametrul particulelor.
Marimea particulelor poate fi calculata in functie de timpul de
sedimentare.
c) Distributia granulometrica:
30

Analiza granulometrica prin metoda cernerii se efectueaza

cu ajutorul sitelor standardizate caracteristice prin dimensiuni
bine determinate ale lanturilor ochiurilor tesaturii metalice. In
principiu, se determina prin cantarire, fractiunea de pulbere
care trece pintr-o sita cu ochiul de o marime cunoscuta care
este retinuta de sita mai fina, care urmeaza in seria de site.

7.SUBSTANTE AJUTATOARE SI AGENTI

UTILIZATI LA
PREPARAREA SUSPENSIILOR
Pentru asigurarea stabilitatii suspensiilor, este necesara
utilizarea unor substante ajutatoare si agenti, in functi de
factorii si procesele care influenteaza stabilitatea si asupra
caror isi exercita actiunea. In general agentii utilizati fie ca
maresc gradul de eficacitate al dispersarii- sunt agenti de
dispersare- fie ca reduc efectele de agregare, marind
stabilitatea sistemului dispers, acestia sunt stabilizatori. In cele
31

ce urmeaza, vom prezenta sintetic grupele de substante

utilizate, la prepararea suspensiilor:
- Substante tensioactive ionice sau neionice utilizate ca
agenti de umectare, pentru evitatarea, fenomenului de
flotare, pentru evitarea fenomenului de crestere a
cristalelor si de cimentare a sedimentului, pentru cresterea
potentialului zeta al particulelor;
- Electroliti anorganici care actioneaza ca agenti
dispersanti prin cresterea potentialului zeta al particulelor,
numiti si agenti de peptizare sau pentizatori;
- Polimeri de saruri organice ale acizilor alchil, aril
sau aril-alchil sulfonici, socotiti ca agenti dispersanti
propriu-zisi; nu reduc tensiunea interfaciala, nu sunt ca
atare umectanti; modifica prin absorbtie fizica sarcina

particulelor;
Compusi macromoleculari, care sunt agenti stabilizanti,
prin formarea particulelor de absorbtie in jurul particulelor
dispersate si prin cresterea viscozitatii fazei externe.
Aceasta categorie de agenti de stabilizare este deosebita
de importanta in practica prepararii suspensiilor

8.AGENTI DE SUSPENSIE

Agenti de suspensie. F.R. VIII precizeaza ca la suspensii cu

un continut de 80% substante insolubile nu se mai folosesc
agenti de suspensie.

32

Agentii de suspensie nu trebuie sa produca modificari

actiunii terapeutice ale componentelor medicamentoase cu care
se asociaza si nu trebuie sa reactioneze cu acestea.

Agentii de suspensie au rolul:

-

De
De
De
De

a
a
a
a

mari liofilia particulelor solide suspendate;

favoriza dispersarea;
micsora vitea de sedimentare;
favoriza redispersarea sedimentului.

In tehnologia farmaceutice se utilizeaza urmatoarele tipuri

de agenti de suspendare:
1. Agenti umectanti:
Au o mare importanta cand trebuie prelucrat sub forma de
suspensie o substanta liofoba. Sunt auxiliari de importanta
deosebita mai ales cand pulberea suspendata este hidrofoba si
nu este umectata de apa datorita tensiunii superficiale foarte
mare de la interfata lichid-solid. Astfel apa nu poate umezi
suprafata pulberii, nu poate patrunde in porii dintre particule.
Particulele substantelor hidrofobe nu pot fi umectate datorita
faptului ca la suprafata acestora este absorbit un strat subtire
de aer ceea ce determina o densitate scazuta a pulberii
respective. Pentru umectare se utilizeaza substante amfifile
care datorita structurii moleculare se absorb la suprafata
particulelor orientandu-se cu partea hidrofila spre apa iar cu
partea hidrofoba spre pulbere eliminandu-se aerul absorbit la
suprafata, densitatea particulelor respective devenind mai mare
si astfel eliminandu-se fenomunul de flotare.

33

In asemenea cazuri este necesara utilizarea unor agenti

umectanti. Ca agenti de umectare se utilizeaza, in primul rand,
substante amfifile, deci substante care au in molecula o parte
hidrofila si alta hidrofoba. Aceste molecule se absorb la
suprafata particulei orientandu-se cu partea hidrofila catre
exterior. Astfel confera particulei caracterul hidrofil.
Ca agenti umectanti se utilizeaza tenside, ca de exemplu:
laurilsulfat de natriu, TWEEN 80, preparate de saponine,
polisorbati in concentratie de 0,1-0,5%.
Dispersarea uniforma a substantelor insolubile in mediul
lichid depinde de umectarea si repartizarea lor in sistem. La
prepararea unei suspensii poate aparea chiar de la inceput un
punct critic din cauza neumectarii particulelor de catre un
vehicol dispersant, producandu-se flotatia sau sedimentarea.
Umectarea unui solid de catre un lichid poate fi ilustrata de
comportarea unei mici picaturi de lichid plasata pe o suprafata
plana solida. Gradul de umectare se masoara prin marimea
unghiului de contact.
Daca picatura se raspandeste pe suprafata solidului, unghiul
de contact este 0, o faza va umecta complect cealalta faza si se
poate spune ca lichidul uda complect solidul. Cand unghiul de
contact este cuprins intre 0 si 90grade are loc o umectare
partiala. La unghiuri de contact de 180 grade umectarea nu are
loc.
Conceptul unghiului de contact este important pentru ca da
indicii asupra gradului de umectare si atrage atentia asupra
importantei proprietatilor superficiale. Cu cat unghiul de contact
34

este mai mic cu atat capacitatea de imprastiere este mai buna,

iar in cazul unghiurilor mai mari de 90grade se produce
respingerea lichidului. Procesul de umectare poate fi urmarit
aplicand ecuatia lui Young care este dedusa din vectorii de
forta.
Importanta umectarii poate fi ilustrata in cazul prepararii
unei suspensii cu melitprednisolona, substanta care nu poate fi
udata in mediu apos, deoarece >90grade. Adaosul unei mici
cantitati de Tween 80 micsoreaza unghiul pana aproape de 0,
si permite obtinerea unei dispersii fine.
Substantele tensioactive se absorb la interfetele aer-lichid si
solid-lichid, diminuand si reducand atat L cat si SL. Ca urmare
apare o reducere a unghiului de contact, aerul este deplasat de
la suprafata particulelor si are lor umectarea.
Mecanismul de actiune al tensio- activilor se datoreste
absorbtiei preferentiale a lantului hidrocarbonat pe suprafata
hidrofoba in ce parte polara a moleculei este orientata catre
faza apoasa.
Prezinta eficienta maxima, tensioactivii ale caror H.L.B. au
valori intre 7 si 9.
Cantitatea de agent tensioactiv necesara depinde de
marimea suprafetei specifice fazei dispersate. Teoretic, o
umectare completa se realizeaza cand totalitatea interfetei
solid-lichid va fi acoperita cu un film macromolecular de agent
tensioactiv. In aceasta situatie particulele dispersate individual
in faza externa vor sedimenta lent. Sedimentul format va fi greu
de redispersat. De aceea in practica pentru remedierea acestui
inconvenient se recurge la asocierea unui agent tensioactiv in
35

cantitate mai mica decat cea necesara pentru a forma un film

macromolecular, cu un polimer hidrofil.
Glicerina si substantele higroscopice similare trec in spatiile
dintre particulele deplasand aerului, astfel incat in cursul
operatiei de amestecare apa poate patrunde si umecta
particulele individuale.
2. Agenti dispersanti.
Acesti auxiliari actioneaza in primul rand reducand forta de
coeziune dintre particule prin incarcarea particulelor respective
cu sarcini electrice de acelasi semn. In aceasta grupa se includ
atat substantele tensioactive care actioneaza si ca umectanti,
cat si electroliti anorganici sau organici, numiti agenti
peptizanti, care absorbandu-se pe suprafata particulelor le
confera o sarcina electrica de acelasi semn. Particulele
incarcate se resping, impiedicand agregarea si evitand astfel
flocularea. In aceasta categorie pot fi inclusi urmatorii auxiliari:
substante tensioactive, electroliti anorganici, electroliti organici.
3. Agenti stabilizanti
Sunt auxiliari care actioneaza prin marirea vascozitatii
mediului de dispersie impiedicand sedimentarea cat si prin
formarea unei pelicule liofile in jurul particulelor solubile
dispersate.
Agenti stabilizanti anorganici
Bentonina este un silicat coloidal natural formator de geluri
utilizat in concentratii 2% sau 5% la prepararea suspensiilor cu
oxid de zinc, bioxid de titan , la prepararea suspensiilor de
pigmenti utilizate in procesul tehnologic de drajefiere.
Veegum este un silicat de aluminiu si magneziu coloidal, o
bentonita purificata; se utilizeaza sub forma unei magme 4%,
36

pentru suspendarea oxidului de zinc, carbonatului de calciu,

sulfatului de bariu, caolinul, oxidul de titan, sulf, etc. Se prefera
tipul de vegum HV.
Aerosilul, un bioxid de siliciu coloidal, are bune calitati de
stabilizare a suspensiilor, dupa unii autori, superioare
bentonitei. Se utilizeaza in concentratie de 1,5-3%, asociat cu
Tween 80, la suspendarea oxidului de zinc, talcului.
Silicatul de magneziu si caolinul pot fi utilizate de asemenea
ca agenti stabilizatori pentru suspensi de uz extern.
Agenti stabilizanti organici
Aceasta categorie de stabilizatori este foarte importanta
fiind utilizata la prepararea majoritatii suspensiilor. Mentionam
in primul rand o serie de produsi utilizati ca si agenti de
emulsionare si anume guma arabica, guma tragacanta,
pectinele, alginatii, agarul, gelatina, derivati de celuloza
metilceluloza, etilceluloza, carboximetilceluloza, alcool
polivinilc, etc. Acesti agenti se pot utiliza ca atare- guma aratica
sau tragacanta- sau mai ales sub forma de mucilagii.
Cantitatile utilizate pot fi exprimate in procente de la o suta
de ml de faza apoasa:
Guma arabica 2-5%
Guma tragacanta 0,5-1%
Pectinele 1-2%
Metilceluloza 1%
Carboximetilceluloza sodica 0,5%
Alcool polivinilc 1-2%
Polivinilpiolidona 1%
Pe langa acesti stabilizatori, pot fi folositi si alti agenti ca:
Amidonuri modificate cum este hidroxietilamidonul, in

concentratii de 2-5%, pentru suspendarea sulfului, oxidului de

zinc, cloramidurii de mercur.
37

Alginatul de propilenglicol in concentratii sub 1%, de 0,60,8%, stabilizeaza suspensiile cu subnitrat de bismut, bioxid de
titan.
Carbopolii actioneaza prim marirea viscozitatii mediului de
dispersie si prin tipul de curgere pastica pe care-l confera
preparatelor. Se utilizeaza carbopolul 934 si 941, de exemplu, la
suspensiile cu sulf, oxid de zinc.
Tot ca agenti de suspendare trebuie mentionati: glicerolul,
sorbitolul, siropul simplu sau solutii concentrate de
zaharoza, polietilenglicolii 400-600, care contribuie la
cresterea viscozitatii mediului de dispersie.
Pentru prepararea suspensiilor uleioase, se utilizeaza agenti
stabilizanti cu afinitate fata de mediul dispersant nepolar. Dintre
acestia, in special utilizat, este monostearatul de aluminiu
pentru suspendarea pulberilor hidrofile in suspensii uleioase,
precum si in cazul suspensiilor uleioase injectabile cu actiune
retard.
Pentru corectarea gustului si mirosului unor suspensii
destinate administrarii orale se asociaza diferiti excipienti care
sunt: vanilia, cacaua, zaharina, etc.
Deoarece mediul de dispersiune al suspensiilor, in general
permite dezvoltarea microorganismelor, mai ales datorita
prezentei unor polimeri- ca agenti stabilizatori- este necesara
utilizarea de agenti de conservare, dintre care mai ales:
nipaderivatii 0,1%, apoi acidul sorbi 0,1 -0,2% si boratul
fenilmercuric 1: 100 000.
Trebuie sa se sublinieze in mod deosebit, ca alegerea
diferitelor substante ca agenti de dispersare sau stabilizare,
este necesar sa se faca cu mult discernamant pentru fiecare
caz in parte. Multi din agentii de suspendare sunt polielectroliti,
38

au un caracter ionic si pot duce la reactii cu unele substante

medicamentoase cu care se asociaza. In general compusii
macromoleculari cu mare capacitate de absorbtie pot influenta
negativ cedarea substantelor active.

9.PREPARAREA SUSPENSIILOR SI
APARATURA

Pe baza notiunilor privitoare la stabilitatea suspensiilor si a

factorilor care o influenteaza, rezulta ca prepararea
suspensiilor, in general, se realizeaza prin dispersarea fazei
solide insolubile intr-un mediu de dispersiune apos sau uleios,
aceasta continand doua faze:
- Divizarea, respectiv pulverizarea substantei solide
insolubile;
- Amestecarea, respectiv dispersarea in mediul lichid
dispersant.
Divizarea substantelor solide insolubile se poate face prin
mai multe procedee si anume: procedee de dispersare si
procedee de condensare.

39

Procedeele de dispersare include: dispersarea mecanica,

dispersarea electrica, dispersarea chimica si cu ajutorul
ultrasunetelor.
Pentru prepararea suspensiilor farmaceutice, procedeele de
dispersare mecanica sunt cele mai utilizare. Pentru cantitati
mici, in farmacie, operatiunea de pulverizare se realizeaza la
mojar manual, cand nu se obtin particule de dimensiunile cele
mai corespunzatoare, cu ajutorul mojarelor cu pistilul actionat
mecanic, dar mai ales cu ajutorul morilor de pulverizare
electrice de capacitate mica sau prin porfirizare cu mojare de
agat. In industrie, pulverizarea se practica in mori de diferite
tipuri, inclusiv coloidale, care permit obtinerea de pulberi
micronice.
Procedeele de dispersare electrica sau chimica sunt mai
putin sau deloc utilizare in domeniul farmaceutic. Metoda de
dispersare cu ajutorul ultrasunetelor consta in divizarea
substantei solide in mediul dispersant sub actiunea undelor
ultrasonore cu frecventa de 105 -10 Hz. In aceasta metoda cele
6

doua faze ale prepararii de divizare si amestecare a fazei

solide cu mediul lichid- se fac concomitent.
Procedeele de divizare prin condensare sunt, mai ales,
urmatoarele:
- Prin inlocuirea partiala sau totala a fazei dispersate in care
substanta care ne intereseaza formeaza o dispersiune
moleculara, cu un alt mediu in care aceasta nu este
solubila. De exemplu precipitarea palmitatului de
cloramfenicol dintr-o solutie de propilenglicol, cu ajutorul

40

apei sau a unei solutii apoase de polimer hidrofil ca agent

de stabilizare;
- Obtinerea substantei active greu solubile sau insolubile in
urma unei reactii chimice, intr-un vehicul care serveste ca
mediu de dispersiune. De exemplu, obtinerea bazei
isolubile a clorhidratului de oxitetraciclina, prin
precipitarea la un pH de 4,3 cu o solutie de acetat de
sodiu, in solutia apoasa a unui agent de stabilizare.
La aplicarea metodelor de condensare, cele doua faze ale
prepararii suspensiilor au loc simultan. Avantajul acestor
metode consta in obtinerea de particule foarte fine, cu un grad
de dispersiune mai ridicat si in acelasi timp de o polidispersitate
mai redusa decat in cazul metodelor de divizare prin dispersare.
In cazul cand faza dispersata nu s-a obtinut prin condensare
asa cum se intampla la prepararea celor mai multe suspensii
urmeaza a doua faza, de introducere a substantei
medicamentoase in mediul dispersant. In functie de numeroase
conditii si de fiecare prescriptie, se utilizeaza un agent
umectant , alcool, glicerina sau un tensid, daca este cazul un
peptizator, de asemenea se asociaza un stabilizator in
concentratie adecvata, corectori de gust si miros si un
conservant.
Farmacopeea Romana a VIII-a, in monografia de generalitati,
cu privire la prepararea suspensiilor, se refera la aceasta
metoda de preparare in doua faze, precizand ca pulberile, daca
este cazul, se trateaza cu un umectant, dupa care se tritureaza
cu agentul de suspendare ca atare sau sub forma de mucilag,
viscos, se adauga apoi in portiuni mici sub agitare mediul de
dispersare pana cand se completeaza la greutatea prescrisa.

41

Daca in compozitia vehiculului dispersant intra mai multe

componente, triturarea initiala a fazei solide se face cu fluidul
cu viscozitate mai mare.
Dispersarea substantei solide in vehicul se face in mojare,
prin agitare in recipiente sau aparate electrice de omogenizat,
atat la receptura cat si in industrie. Se pot utiliza agitatoare si
omogenizatoare de tip Mixer, Turmix, Ultraturax, mori coloidale.
In cazul cand substanta activa insolubila care urmeaza sa fie
suspendata este puternic activa sau toxica, nu este permisa
depasirea dozei maxime pentru 24 de ore, in cantitatea totala a
suspensiei. Aceasta limitare a farmnacopeei are la baza
precautia de evitare a unor accidente care s-ar putea produce in
cazul cand la administrare nu este asigurata o omogenizare a
suspensiei prin agitare, cand ultimele portiuni din preparat ar
contine o cantitate mai mare de substanta activa suspendata.
Conditia de usoara redispersare a fazei interne suspendate
presupune ca, prin agitare timp de 1-2 minute, suspensia
trebuie sa se omogenizeze.

10.CONTROLUL DE CALITATE AL
SUSPENSIILOR

42

Analiza si controlul de calitate al suspensiilor include

numeroase determinari ca:
- Stabilirea marimii particulelor si a distributiei
granulometrice;
- Urmarirea procesului de sedimentare sau a vitezei de
-

sedimentare;
Determinarea potentialului zeta al suspensiilor;
Masurarea absorbtiei luminoase;
Controlul vascozitatii suspensiilor:
Metoda capilarelor;
Metoda caderii bilei;
Metoda rotatiei;
Capacitatea de redispersare a sedimentului;
Controlul pH-ului;
Controlul variatiei tensiunii superficiale;
Urmarirea comportarii suspensiilor la temperaturi ridicare

sau scazute;
- Urmarirea comportarii suspensiilor sub actiunea luminii.

11.CONSERVAREA SUSPENSIILOR
In farmacie suspensiile se prepara doar la nevoie intrucat nu
sunt forme farmaceutice conservabile mult timp, cantitatile
preparate fiind destinate unui consum in timp scurt, de cateva
zile.
43

Conservarea limitata a suspensiilor se refera in primul rand

la stabilitatea fizica, care este conditionata de foarte numerosi
factori greu controlabili si de echilibrat, in formularea si
prepararea acestora.
Cu toate acestea in ultimul timp, datorita progreselor in
studiul acestor forme, numarul de preparate tip suspensie
prelucrate industrial a crescut.
Mai nou se produc suspensii uscate ce contin pulberi uscate
sau granule destinate a fi suspendate in apa sau in alt vehicul
inainte de administrarea orala. Astfel se evita fenomenele de
istabilitate fizica a suspensiilor conventionale si prezinta
avantaje legate de trasportul lor.
Stocare si transport neinfluentate de temperaturi sezoniere.
Suspensiile se introduc, in flacoane de capacitate mai mare,
pentru a permite agitarea si redispersarea fazei solide
sedimentate si se eticheteaza cu mentiunea a se agita inainte
de intrebuintare.
Conservarea suspensiilor se face la loc racoros, deoarece
variatiile de temperatura si mai ales temperaturile ridicare pot
produce modificari nedorite in stabilirea acestora.
Eliberarea suspensiilor se va face numai daca se pot
redispersa usor la agitare. In cazul in care suspensia prezinta
sedimente cimentate, capacitatea de curgere este modificata
nepermitand o prelevare normala a dozelor indicate, se
considera degradata si nu se elibereaza.
Pentru protectia suspensiei de contaminare microbiana se
utilizeaza agenti de conservare.

44

CAP.III

SUSPENSII UTILIZATE IN MEDICATIA

APARATULUI
DIGESTIV

A. ANTIBIOTICE ALE TRACTULUI DIGESTIV:

1. AMOXICILINUM:
Prezentare farmaceutica:
Amox pulbere pentru suspensie orala- 1g/60ml
Amoxicilina pulbere pentru suspensie orala 125 mg/5ml
Ospamox granule pentru suspensie orala 125/60 mg/5ml
Actiune terapeutica:
Antibiotic din familia lactaminelor, din grupul penicilinelor
de tip A.
Spectrul amoxicilinei este urmatorul:
-specii sensibile: streptococ A, streptococ mitis, sanguis, D
faecalis, Pneumococ, gonococ, meningococ lepthospires,
Corynebacterium, E. Colli, Proteus mirabilis, Salmonella,
Shigella, Haemophilus influenzae, Bordetella pertusis, Brucella,
Vibriocholerae, Staphulococi neproducatori de penicilinaza.
-specii rezistente: stafilococi producatori de pinicilinaza
Klebsiella, Enterobacter Serratia, Proteus rettgeri, Providencia,
Pseudomonas, Mycoplasme, Chlamidii, Ricketsii, Acinetobacter.
Indicatii:
-Infectii cu germeni sensibili din sfera respiratorie, ORL si
stomatologica, ginecologica, digestive si biliare, meningiene,
septicemii si endocardite.
Mod de administrare:
45

- Adulti 15-20 mg/kgc/zi (1 g/24H).

- Copil si sugari 25-50 mg/kgc/zi;
In infectii severe doza la adult poate fi dublata, iar la copil si
sugar se poate ajunge la 100 mg/kgc/zi, in 3-4 prize.
Contraindicatii:
- Alergie la antibiotice din grupul penicilinelor;
- Mononucleaza infectioasa;
- Asociere cu allopurinol.
Precautii:
- In caz de insuficienta renala se adapteaza posologia la
valorile creatininei;
- In sarcina si alaptare se tine cont de pasajul transplacentar
si prin laptele matern.
Interactiuni:
- Cu Allopurinolul: risc crescut de reactii cutanate.
Reacti adverse:
- Manigestari alergice: urticarii, eozinofilie, edem Quincke,
rar soc anafilactic;
- Eruptii cutanate maculopapuloase de origine alergica sau
nu;
- Manifestari digestive: greata, varsaturi, diaree, candidoze;
- Alte manifestari: crestere moderata si tranzitorie a
transaminazelor, nefrite intersititiale acute, anemie,
leucopenie, trombopenie- reversibile.
Au fost semnalate cateva cazuri de enterocolit
apseudomembranoasa.

46

2.AMPICILINUM:
Prezentare farmaceutica:
Ampicilina- pulbere pentru suspensie orala- 125 mg/5 ml
Compozitie:
Un flacon cu 30 g pulbere pentru suspensie orala contine
ampicilina trihidrat 1,732 g si excipienti: lactoza, Tween 60,
aroma caramel ,vanilina, arome de banane, benzoat de
sodiu, citrat de sodiu hidratat, guma arabica, zahar
farmaceutic.
Grupa farmaceutica: antibiotice, peniciline cu spectru
larg.
Actiune terapeutica:
Ampicilina are un spectru de actiune largit fata de celelalte
peniciline, care cuprinde microorganisme gram-pozitiv si
gram-negativ: streptococi alfa si beta hemolitici, Streptoccus
pneumonae, stafilococi nesecretori de penicilinaza, Bacillus
anthracis, Clostridium sp., Listeria, unele tulpini de
enterococi, Haemophilus influenzae, Neisseria gonorrhoeae,
Neisseria meningitidis, Proteus mirabilis, unele tulpini de
Salmonella, Shigella, Escherichia coli. Ampicilina este
inactivata de penicilinaze si nu este activa fata de
microorganisme secretoare de penicilinaze, precum
majoritatea tulpinilor de stafilococi, Pseudomonas
aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Serratia,
Proteus vulgaris. Nu este activa fata de ricketsi si
mycoplasme.
Indicatii terapeutice:
47

Ampicilina este indicata in infectii usoare- moderate

produse de microorganisme sensibile:
- Infectii ale aparatului respirator: faringite, pneumonii,
bronsite acute, bronsite cronice acutizate, tuse convulsiva,
ca alternativa la terapia cu eritromicina:
- Infectii ale pielii si tesuturilor moi;
- Infectii ale aparatului urogenital; pielonefrita acuta si
cronica, pielita, cistita, uretrita, prostatita, gonoree, avort
septic, anexita, salpingita, endometrita, parametrita,
pelviperitonita, febra peurperala;
- Infectii ale aparatului digestiv: diaree bacteriana,
salmoneloza, shigeloza, febra tifoida si paratifoida, infectii
biliare;
La pacientii cu encefalopatie hepatica ampicilina este
indicata pentru reducerea sintezei de amoniac la nivel
intestinal.
Doze si mod de administrare:
Doza uzuala recomandata este de 50-100 mg/kgc pe zi,
fractionata la 12 ore.
Mod de administrare:
Se adauga in flacon apa proaspat fiarta si racita pana la
semnul marcat, pentru a obtine 60 ml suspensie. Se agita
pentru omogenizare timp de 1-2 minute. Daca este nevoie, se
completeaza cu apa fiarta si racita pana la semn.
Contraindicatii:
- Hipersensibilitate la peniciline sau la oricare din excipientii
produsului;
- Mononucleoza infectioasa.
Precautii:

48

Aparitia oricaror manifestari alergice impune intreruperea

tratamentului si instituirea unui tratament specific. Se
recomanda prudenta la pacientii cu teren atopic. Pacientii
alergici la peniciline pot prezenta reactivitate incrucisata pentru
cefalosporine.
La pacientii cu diaree severa sau cu varsaturi nu se
recomanda administrarea ampicilinei pe cale orala, doarece
exista riscul absorbtiei antibioticului in cantitate redusa.
In timpul tratamentului indelungat exista riscul
suprainfectiilor bacteriene sau fungice cu germeni rezistenti.
Daca in timpul tratamentului apare diaree severa si
persistenta, trebuie suspectata aparitia colitei
pseudomembranoase. In acest caz, administrarea antibioticului
trebuie oprita si se instituie tratamentul specifc; administrarea
medicamentelor antiperistaltice este contraindicata.
Interactiuni:
Deoarece penicilinele au actiune bactericida, nu se asociaza
cu antibiotice bacteriostatice. Nu se recomanda administrarea
concomitenta cu allopurinol.
Ampicilina poate reduce eficacitatea contraceptivelor orale
care contin estrogeni. Administrarea concomitenta de
probenecid determina concentratii plasmatice crescute si
prelungite de antibiotic, prin reducerea eliminarii renale.
La doze mari, ampicilina poate modifica rezultatele dozarii
glicemiei si glicozuriei, precum si a proteinelor serice totale, in
cazul utilizarii metodelor colorimetrice.

49

Deoarece nu exista studii controlate la om care sa

evidentieze eventualele efecte teratogene, ampicilina se va
administra in timpul sarcinii numai daca este absolut necesar.
Deoarece ampicilina se excreta in laptele matern si poate
produce reactii de hipersensibilizare la sugar, se vor lua in
considerare fie intreruperea alaptarii, fie intreruperea
tratamentului.
Ampicilina nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicul
sau de a folosi utilaje.

B. MEDICAMENTE ANTIACIDE:
1.Aluminium hidroxidatum:
Prezentare farmaceutica:
ALU-PHAR- suspensie interna 320 mg/5 ml 500ml;
Actiune terapeutica:
- Antiacid prin actiune neutralizanta si actiune tampon;
- Protector al mucoasei esogastroduodenale.
Indicatii terapeutice:
- Tratamentul simptomatic al durerii din afectiunile
esogastroduodenale: boala ulceroasa, gastrita hiperacida;
- Adjuvant in terapia cortizonica.
Mod de administrare:
- 1 lingurita de 3 ori/zi, inainte de mese sau in timpul
aparitiei durerilor.
50

Contraindicatii:
- Achilie gastrica, gastrita hipoacida, staza gastrica.
Reactii adverse:
- Foarte rare: greata, varsaturi, constipatie.
2.Almagel-suspenie
Prezentare farmaceutica:
Almagel-gel-suspensie-indulcit si aromatizat, pentru uz
intern, continand la 5 ml si hidroxid de aluminiu gel 0,3 g,
hidroxid de magneziu gel 0,1 g.
Actiune terapeutica:
Anatiacid gastric neutralizat prin hidroxidul de aluminiu si
hidroxidul de magneziu.
Indicatii terapeutice:
Ulcer duodenal si ulcer gastric, gastrita hiperacida,
esofagiata de reflux.
Mod de administrare:
Oral, cate 1-2 lingurite la 1 si 3 ore dupa mese, apoi se reia
ciclul masa-antiacid.
Contraindicatii:
Abdomen acut, gastrita hipoacida, alergie la benzocaina,
stari de hiperfosfatemie; prudenta in insuficienta renala
avansata.
Antiacidele pe baza de aluminiu si magneziu micsoreaza
absorbtia intestinala a tetraciclinelor, dioxinei si altor
medicamente; administrarea acestora trebuie facuta cu cel
putin o ora inainte sau 3 ore dupa Almagel.
Reactii adverse:
51

Tratamentul indelungat, abuziv, poate cauza carenta

fosfatica, cu osteoporoza, hipercalciurie si nefrolitiaza
secundata.
3.Maalox, suspensie pentru uz intern
Compozitie:
Maalox suspensie buvabila, plicuri: hidroxid de aluminiu
0,5235g; hidroxid de magneziu 0,5985 g, parahidroxibenzoat de
metil 0,0150 g; parahidroxibenzoat de propil 0,0075 g;
excipienti aromatizati q.s.p. 15 ml.
Maalox suspensie buvabila, flacon: hidroxid de aluminiu 3,49
g; hidroxid de magneziu 3,99 g; parahidroxibenzoat de metil 0,1
g; parahidroxi-benzoat de propil 0,05 g; excipienti aromatizati
q.s.p. 100 ml.
Proprietati:
Maalox calmeaza timp de mai multe ore durerile tractului
digestiv superior.
Antiacid, protector al mucoasei esogastroduodenale,
transparent la radiatiile X.

Indicatii:
Tratamentul simptomatic al tulburarilor datorate aciditatii
gastrice. Gastrita, hernie hiatala, dispepsie, ulcer
gastroduodenal, aciditate esofagiana.
Contraindicatii:
Insuficienta renala severa. In cazul unor tulburari renale
grave se cere avizul medicului sau farmacistului.
Precautii:
52

De administrare la pacientii cu dializa renala cronica. Daca

durerile digestive persista, consultati mediul. Daca durerile sunt
asociate cu febra sau vomismente, consultati imediat mediul.
Acest produs poate modifica absorbtia altor medicamente. In
caz de tratament asociate, consultati medicul. Alte
medicamente pot fi administrate dupa aproximativ 2 ore de la
administrarea antiacidului.
Posologie si mod de administrare:
Acest medicament se administreaza in momentul durerilor
sau la 90 de minute dupa masa. De obicei maximum de 6 ori pe
zi. Plicuri, solutie buvabila 1-2 plicuri in momentul durerilor sau
la 90 de minute dupa masa. Flacon, suspensie buvabila 1-2
linguri in momentul durerilor sau la 90 de minute dupa masa.
Agitati flaconul/plicul inainte de folosire.
Efecte secundare posibile:
La fel ca toate produsele active, acest medicament poate
produce, la anumite persoane, efecte neplacute: constipatie,
diaree.

C.MEDICAMENTE ANTIULCEROASE:
1. Epicogel suspensie:
Prezentare farmaceutica:

53

Flacoanele de 125 ml. Fiecare 5 ml contin: hidroxid de

aluminiu gel -405mg, hidroxid de magneziu- 100 mg,
dimeticona 125 mg.
Actiune terapeutica:
Epicogel are un gust placut si o formula echilibrata
asigurand remarcabile proprietati antiacide si antiflatulente
precum si o motilitate intestinala normala.
Hidroxidul de magneziu si hidroxidul de aluminiu gel previn
si/sau calmeaza durerile in cazul ulcerului gastric, duodenal,
esofagitei de reflux si gastritei, prin neutralizarea acidului
clorhidric din sucul gastric.
Mucoasa gastrica este astfel protejata de actiune acidului si
pepsinei. Hidroxidul de aluminiu disperseaza dimeticona, astfel
incat aceasta formeaza un strat protector la nivelul mucoasei
gastrice si exercita un efect antispumant prin reducerea
tensiunii superficiale a bulelor de aer, facand posibila
transformarea lor in bule mai mari, usor de eliminat. Distensia
abdominala si dispepsia vor fi astfel reduse. Efectul constipant
al hidroxidului de aluminiu gel este anulat de hidroxidul de
magneziu.
Indicatii terapeutice:
Epicogelul este indicat in urmatoarele afectiuni: ulcer
gastric, ulcer duodenal, esofagita de reflux, gastrita, hernie
hiatala, flautulenta, dispepsie.
Mod de administrare:
Posologia este de 1-2 lingurite de 4 ori/zi intre mesele
principale sau dupa mese si inainte de culcare.

54

Contraindicatii:
Abdoment acut, gastrita hipoacida, alergie la benzocaina,
stari de hiperfosfatemie; prudenta in insuficienta renala
avansata.
Reactii adverse:
Epicogel intarzie absorbtia izoniazidei, tetraciclinelor,
chinidinei, indometacinului, furosemidului, barbituricelor si
digoxinului.
2.Gastrobent, suspensie pentru uz intern
Compozitie :
Suspensie apoasa continant, la 100 g, bentonita coloidala
6g, oxid de magneziu 1,6 g, lidocaina hcl. 0,01g.
Actiune terapeutica:
Absorband si protector, antiacid gastric de tip neutralizant,
slab anestezic de suprafata.
Indicatii:
Ulcer gastric si duodenal, gastrita, esofagita de reflux, colita.
Mod de administrare:
Adulti: in ulcer evolutiv 5-7 linguri/zi pana la ameliorarea
simptomatologiei subiective, in continuare 3-4 linguri/zi 8-15
zile, apoi 3-4 lingurite/zi pentru intretinere; alte indicatii: 3-4
linguri/zi in prima saptamana, apoi 3-4 linguri/10 1-2 saptamani.
Copii: 3-6 lingurite/zi in faza acuta, apoi 3 lingurite/zi 8-12
zile.
Contraindicatii:

55

Abdomen acut, hemoragii digestive, gastrita hipoacida,

alergie la una din componente; prudenta la bolnavii cu
insuficienta renala; compusii de magneziu scad absorbtia
intestinala a tetraciclinei, digoxinei si altor medicamente.
3.Alfogel, gel pentru administrare perorala
Compozitie:
Fiecare plic a 16g contine: fosfat de aluminiu, gel: 55%.
Actiune terapeutica:
Alfogel este un antiacid cu actiune tampon. Capacitatea
Alfogel-ului de a tampona variaza in functie de valoarea pH-ului,
fiind mai puternica la valori mai scazute ale pH-ului, cand
agresivitatea aciditatii gastrice si a pepsinei fata de mucoasa
gastrica si duodenala este mai accentuata. Alfogel exercita o
actiune protectoare si de absorbtie prin formarea unui invelis
protector pe mucoasa gastrica, prevenind astfel contactul
acesteia cu acidul gastric.
Indicatii terapeutice:
Ulcer gastric si duodenal, ulcer peptic postoperator; gastrite,
duodenite, dispepsie gastrica, esofagite; intoxicatii prin ingestie
de substante toxice sau caustice.
Contraindicatii:
Hipersensibilizare la fosfatul de aluminiu; ilues; hemoragii
gastrogastrica este astfel protejata de actiunea acidului
clorhidric si pepsinei. Hidroxidul de aluminiu disperseaza
dimeticona, astfel incat aceasta formeaza un strat protector la
nivelul mucoasei gastrice si exercita un efect antispumant, prin
reducerea tensiunii superficiale a bulelor de aer, facand posibila
56

transformarea lor in bule mai mari, usor de eliminat. Distensia

abdominala si dispepisa vor fi astfel reduse. Efectul constipant
al hidroxidului de aluminiu gel este anulat de hidroxiul de
magneziu.
Indicatii:
Ulcer gastric, ulcer duodenal, esofagita de reflux, gastrita,
hernie hiatala, flautulenta, dispepsie.
Mod de administrare:
Posologia este de 1-2 lingurite de 4 ori pe zi, intre mesele
principale sau dupa mese si seara inainte de culcare.
4.Gaviscon Mentol suspensie orala 200ml
Indicatii:
Gaviscon Mentol Suspensie orala apartine unui grup de
medicamente numite supresori ai refluxului, care formeaza un
strat protector peste continutul stomacului, impiedicand acidul
gastric sa paraseasca stomacul, unde actioneaza, si sa
patrunda in esofag, unde provoaca durere si disconfort.
Acest medicament este utilizat pentru tratamentul
simptomelor refluxului gastro-esofagian, cum sunt regurgitatia
acida, senzatia de arsura in capul pieptului si indigestia care
apar, de exemplu, dupa mese sau in timpul sarcinii sau la
pacientii cu simptome asociate esofagitei de reflux.
Compozitie:
Fiecare 10 ml de suspensie orala contin alginat de sodiu
500mg, hidrogenocarbonat de sodiu 267 mg si carbonat de
calciu 160 mg. Celelalte componente sunt: carbonat de calciu,
carbomer, parahidroxibenzoat de metil si parahidroxibenzoat de
propil, zaharina sodica, hidroxid de sodiu, aroma de menta nr. 4,
57

aroma de menta nr. 5 si apa purificata. Acest medicament nu

contine zahar sau gluten.
Precautii:
Nu utilizati medicamentul daca stiti ca sunteti alergic la
oricare dintre componente.
Sarcina si alaptarea:
Puteti lua acest medicament daca sunteti gravida sau
alaptati.

Mod de administrare:
Adulti si copii in varsta de peste 12 ani: 10-20 ml dupa
mese si inainte de culcare.
Copii sub 12 ani: se va administra numai la recomandarea
medicului. Daca ati uitat sa luati o doza, nu este necesar sa
dublati doza data viitoare ci doar continuati sa luati
medicamentul asa cum ati luat si inainte. Daca luati prea mult
din acest medicament, este putin probabil sa va afecteze in
vreun fel. Totusi, va puteti simti balonati. Adresati-va medicului
daca aceasta senzatie nu dispare.

58

D.MEDICAMENTE ANTIHELMINTICE:
1.Albendazolum:
Prezentare farmaceutica:
ZENTEL suspensie orala 2% (100 mg/5ml);
Actiune terapeutica:
- Antihelmintic, apartinand clasei benzimidazolilor;
- Are efect antiparazitar asupra nematodelor si a celei mai
mari parti a cestodelor;
- Efectul antihelminetic se exercita prin inhibarea
polimerizarii tubulinelor, blocand absorbtia glucozei de
catre parazit si provocand moartea acestuia.
Indicatii terapeutice:
- Parazitoze intestinale- oxiuraza, ascaridioza,
anchilostomoze, tricocefaloze, tenioze.
Mod de administrare:
Adulti si copil peste 2 ani:
- In ascaridioza, anchilostomoza, triocefaloza: 20 ml din
suspensia de 2% in priza unica;

59

- In oxiuraza: 20 ml din suspensie de 2% in priza unica, cu

repetarea dozei peste 7 zile, sau 2 capsule de 200 mg in
priza unica, cu repetarea la 7 zile.
Contraindicatii:
Sarcina si alaptare.
Reactii adverse:
- Tulburari gastrointestinale;
- Cefalee.

E: MEDICATIA TULBURARII
TRANZITULUI
GASTROINTESTINAL:
1.Debridat: 24 mg/ 5ml granule pentru suspensie orala.
Prezentare farmaceutica:
- Substanta activa este maleatul de trimebutina.
- Celelalte componente: polisorbat 80, aroma naturala de
portocale, zahar, colorant galben amurg (E 110).
- 100gr granule pentru suspensie orala contine trimebutina
0,787gr , 5 ml de solutie reconstituita, contine trimebutina
24mg.
- Flacon de 250ml contine 152,5 gr granule pentru
suspensie orala.
- Flacon de 125ml contine 76,25 gr granule pentru
suspensie orala.
Indicatii terapeutice:
- In cazul durerilor din cadrul bolilor digestive sau biliare
- Corecteaza tulburarile tranzitului gastrointestinal care sunt
legate de aceste afectiuni.
60

Contraindicatiii:
- Alergie la trimebutina sau la oricare alt component al
acestui medicament.
Precautii si atentionari:
- Pacient cu diabet zaharat
- Pacient cu intoleranta la fructoza, sindrom de
malabsorbtie, la glucoza si galactoza sau insuficienta
zaharozei (boli ereditare rare).
- Nu trebuie luat in primul trimestru de sarcina.
Doze si mod de administrare:
- Adulti- flacon de 250ml- doza uzuala 15ml x 3/zi pana la 6
pe zi
- Copii flacon 125ml peste 6 luni 2,5 ml x3/zi
-6 luni- un an 5ml x 2/zi
- 1 an- 5 ani 5ml x 3/zi
- peste 5 ani 10 ml x 3/zi
Reactii adverse: - reactii la nivelul pielii.
2.Enterosgel:
Grupa farmaceutica:
- detoxifiant selectiv
- 70% polymethysiloxane polyhydrate, 30% apa purificata;
- Nu contine: zahar, indulcitor artificial, factoza, gluten,
grasimi, coloranti, aromatizanti sau conservanti.
Indicatii terapeutice:
- Dezechilibru al florei intestinale, indigestie, ulcer gastric si
duodenal, diaree acuta de orice cauza, diaree cronica,
sindrom de malabsorbtie, intoxicatie alimentare, cu alcool,
cu narcotice, boli hepatice si renale cronice, boli alergice,
afectiuni dermatologice, etc.
61

Enterosgelul intareste sistemul imunitar, nu se absoarbe in

sange si se elimina pe cale naturala in 12 ore de la
administrare.
Contraindicatii: istoric de atonie intestinala.
Doze si mod de administrare:
- Se administreaza pe cale orala 1-2 ore inainte sau dupa
masa si se recomanda omogenizarea dozei intr-un pahar
de apa.
- Adulti 15 g x 3/zi
- Copii mai mari de 5 ani 10-15 g x 3/zi
-mai mici de un an 1,7 g x 3/zi
Reactii adverse: greata sau constipatie foarte rar.
3.Duphalac: suspensie orala 66,7%
Grupa farmaceutica:
- 1000ml duphalac oral, o solutie apoasa contine lactoza
667g;
- Nu contine excipienti, in afara de lactoza contine zaharuri
inrudite cu galactoza.
Indicatii terapeutice:
-

Constipatie, encefalopatie portala sistemica, tratamentul

si prevenirea comei sau precomei hepatice.

Contraindicatii:
- Hipersensibilitate la lactoza;
- Sindrom ocluziv, abdomen dureros de etiologie
nedeterminata;
- Sindrom de malabsorbtie;
- Nu se recomanda utilizare o lunga perioada de timp.
Doze si mod de administrare:
- Doza zilnica trebuie ajustata individual;
- Constipatie cronica- adulti 15-45 ml
-copii 5-15 ml
-sugar 5 ml
62

Doza trebuie administrata in priza unica in timpului

micului dejun
Reactii adverse:
-

Dureri abdominale
Diaree
Greata
Varsaturi.

BIBLIOGRAFIE
TEHNICA FARMACEUTICA- Editura didactica si pedagogica
Bucuresti, 1974
Autori: Profesor doctor IONESCU STOIAN- I.M.F. Bucuresti
Conf. Dr. ADAM LUDOVIC I.M.F. Tg. Mures
Conf. Dr. RUB SAIDAC AURELIA- I.M.F. Cluj
Prof. Dr. CIOCANELEA V.- I.M.F. Cluj
Conf. Dr. BAN I.- I.M.F. Cluj
Asistent univ. Dr. GEORGESCU ELENA I.M.F.
Bucuresti
Dr. SAVOPOL E I.C.S.M.C.F. Bucuresti
MEDICAMENTE ROMANESTI IN TRATAMENTUL BOLILOR
INFECTIOASE
Editura Medicala- Bucuresti, 1981
Autori: ALEXANDRU DUMINICA MOISE- Conf. I.M.F.
Bucuresti- Medic primar sef de
sectie
Dr. CONSTANTIN BOCARNEA- Sef de lucrari I.M.F.
Bucuresti- Medic primar
FARMACOLOGIE- Editura Universul- Bucuresti
Autori: Dr. MICHAELA CONSTANTINIDI,
Dr. LAURENTIA PANOIU,
Farm. ZOE MARINESCU
MEMOMED 2013

63

Autori: DUMITRU DOBRESCU medic primar- profesor doctor

docent
LILIANA DOBRESCU- medic primar
SIMONA NEGRES- Conf. Dr. Farm. Primar
FORME FARMACEUTICE: EDITIA 2012
Autor: Prof. ROATA-MOALE MARIN

64