Bauhaus

O noua Unitate Intre Arta si Tehnica

Bauhausul n-a fost o institute cu un program clar; el a fost o

idee si Gropius a formulat cu mare precizie aceasta idee: arta si
tehnica – o noua unitate. El voia ca Bauhausul sa cuprinda
pictura, sculptura, teatrul, ba chiar si baletul, textilele fotografia
mobilierul – pe scurt, totul de la ceasca de cafea pana la
urbanism.

Prin contopirea deliverata a Academiei de arte si a Scolii de Arte

decorative din Weimar intr-o unica institutie de invatamant
denumita Staatliches Bauhaus (Scoala de stat pentru constructii)
isi incepea existent o scoala de arte si arhitectura care a fost
unica prin incercarea ei de a lega creatia artistic si meseria
manuala, arta si tehnica, arhitectura cu artele plastic, artele
aplicate si industria intr-o sinteza atotcuprinzatoare.
Primii ani de existent ai acestei scoli s-au desfasurat in
atmosfera tulbure, de criza sociala si avant revolutionar ce a
urmat dupa infrangerea Germaniei in primul razboi mondial.
Gropius aderase la Consiliul Muncii pentru Arta, asociatie
formata din numerosi arhitecti si artisti care inscria in fruntea
primului sau manifest lozinca: “Arta si poporul vor fi unul”. La
sfarsitul anului 1918 se infiintase Grupul Noiembrie, care cerea
tuturor artistilor revolutionary, atat expresionisti cat si cubisti,
care rupsesra cu vechile forme de arta, sa se uneasca sis a
colaboreze in numele viitorului artei. In lumina acestui punct
“un plan de arhitectura utopica” cuprinzand proiecte de
arhitectura picture si sculptura. Dupa dizolvarea sa in 1921,
sarcinile arhitecturale ale Consiliului au fost preluate de catre
Cercul celor Zece (Zeh-nerring) format din Bartning, Gropius,
Haring, Hilberseimer Bruno si Max Taut. Aceasta grupare ------
transformata mai tarziu in asociatia profesionala Der Ring
( Cercul ) – lupta pentru promovarea arhitecturii modern si
pentru rezolvarea problemelor arhitecturale ridicate de o sarcina
atat de importanta pe plan social ca aceea a construirii marilor
centre muncitoresti si a locuintelor “minimale”
Era firesc ca aceste preocupari sociale sa se reflecte in
programul si activitatea scolii; ca urmare, in primii ani de
existent la Weimar ea a avut de intampinat numeroase greutati
de ordin administrative si politic, guvernul landului fiind speriat
de radicalismul ideilor Bauhausului. Dupa cum noteaza Giedion,
Bauhausul luase nastere sub o constelatie in acelasi timp
favorabila si nefavorabila ; favorabila, pentru ca in toate
domeniile, totul era in miscare, “aerul parea ca explodeaza de
sarcini noi” si astfel s-a putut infiinta o scoala de stat care si-a
propus sarcini revolutionare si care a creat forme noi in
numeroase domenii ale artei ; dar in acelasi timp, imprejurarile
externe ii erau nefavorabile si in lupta necontenita pe care a
trebuit s-o duca impotriva fortelor reactionare ostile ea a fost
strivita.
Perioada de la Weimar a scolii a fost o perioada de
experimentari de laborator. Gropius reunise un grup de profesori
facand parte din avangarda miscarii artistice europene: Klee,
Kandinsky, Feininger, Itten, Schleemer, Moholy-Nagy etc. uniti
prin acelasi nihilism fata de trecutul si prezentul burghez, prin
aceeasi ura pentru academism, ei urmareau gasirea unor noi
mijloace de expresie artistic, corespunzatoare omului
contemporan. La aceste tendinte, s-au adaugat incercarile
grupului olandez De Stijl, in frunte cu Van Doesburg, de a
influenta Bauhausul – considerat prea “expresionist” – pe linia
“neoplasticismului” lui Mondrian.
In primii sai ani de scoala a suferit intr-adevar influentele
expresionismului ; frontspiciul primului manifest al scolii
desenat de Lyonel Feininger, este concludent in aceasta privinta.
Dar scoala isi propunea de la inceput un program care – cel
putin in domeniul arhitecturii – era rationalist. Gropius voia o
sinteza a artelor realizata in vastul domeniu al constructiilor, o
arhitectura moderna “atotcuprinzatoare” ca insasi natura
umana”. Pentru Gropius, scopul arhitectului era sa creeze o
unitate din complexul de problem tehnice, sociala si plastic ale
constructiei.
Manifestul lansat de Bauhaus in 1919, preciza:
“Scopul final al oricarei activitati creatoare este constructia.
Ornamentarea ei constituia inainte princiapal preocupare a
artelor plastic. Astazi ele se complac intr-o multumire de sine
egoista de care vor putea fie liberate doar printr-o colaborare
constienta a tuturor factorilor interesati. Arhitectilor, pictorilor
si sculptorilor le revine sarcina de a se stradui sa cunoasca si
sa inteleaga din nou structura complexa a constructiei in
ansamblu si in partile ei component ; atunci operele lor se
vor impregna de la sine de spiritual architectural pe care l-
au pierdut, datorita artei de salon (subl.n.).
Arhitecti, sculptori, pictori – cu totii trebuie sa ne reintoarcem
mestesugarilor eliberata de vechea tendinta de a ridica un zid
despartitor intre… artisti si mestesugari! Sa ne unim aspiratiile,
sa gandim sis a cream impreuna noile constructii ale viitorului,
care sa intruchipeze totul: arhitectura, plastic si picture intr-o
unica creatie.
Asa cum sublinia Giulio Carlo Argan, in gandirea lui Gropius,
constructia insemna “tot ce fac oamenii pentru a modifica, a
adapta, a organiza si a define ambianta existentei in comun”,
El considera ca exista o unitate fundamental intre toate genurile
de proiectare si viata, intelegand prin proiectare organizarea,
din punct de vedere al functiunilor si al formelor, a tuturor
produselor faurite de om, de la scaune si pana la orase. In
acest sens proiectarea devenea o parte integranta a vietii,
necesara fiecarui om si interesand pe fiecare in organizarea
cadrului de viata al societatii.
Aceasta ducea, dupa Gropius, la “o cetatenie comuna a tuturor
formelor de munca de creatie si la interdependent lor logica in
cadrul lumii modern”, menita sa-l scoata pe artist din turnul sau
de fildes, sa-l faca sa renunte la teoria “artei pentru arta” sis a-l
reintegreze in viata reala, de munca zilnica, productive. Pornind
de la aceste principia, Bauhausul s-a straduit pe de o parte sa
realizeze reunirea tuturor artelor in cadrul constructiei, iar
pe de alta, sa faureasca o unitate intre arta si industrie,
consacrandu-se proiectarii produselor tehnice. El a urmarit sa
mediteze prin arta trecerea de la artizanat la industrie, dar sa
impiedice, in acelasi timp ca mecanismul industrial “sa distruga
sensul viu al realitatii, constiinta libera a valorilor,
inventivitatea, gustul participarii individuale la actiunea
colectiva, care a dat secole intregi o facand din el marea putere
progresiva a civilizatiei”.
In anul 1923, Bauhausul a organizat la Weimar, la cererea
oficialitatilor, o mare expozitie a lucrarilor realizate in cei patru
ani de existent. Expozitia – avand ca tema programul principal
al scolii: Arta si tehnica – o noua unitate – prezenta studiile
teoretice si obiectele executate de elevii scolii in material
diverse. Succesul expozitiei n-a impiedicat insa ca in anul
urmator opozitia conservatoire sa determine guvernul Turingiei
sa inchida scoala.
Orasul lui Goethe si al traditiilor clasice, Weimar, nu fusese
locul potrivit pentru desfasurarea activitatii Bauhausului.
Ducand o lupta continua pentru a-si asigura existent, Bauhausul
e nevoit in anul 1925 sa-si gaseasca alta resedinta. Astfel s-a
incheiat perioada de experiente de la Weimar.
Cu cateva luni inainte luase fiinta cercul “Prietenii grupului
Bauhaus” care numara in conducerea sa personalitati de frunte
ale intelectualitatii germane: Peter Behrens, Albert Einstein,
Oscar Kokoshka, Gerhardt Hauptmann, Franz Werfel, Arnold
Schonberg. Numeroase orase – Mannheim, Darmstadt, Dessau
se oferise sa gazduiasca scoala, care opta in cele din urma pentru
Dessau. Aici I se pusesera la dispozitie fondurile necesare pentru
construirea unui nou local, care fu proiectat de Gropius.
La Dessau scoala si-a revizuit programul, afirmandu-si
principiile rationaliste, numind ca profesori de atelier pe cativa
din fostii elevi si fixandu-si mai précis sarcinile: un invatamant
reunind proiectarea, tehnica si practica de atelier ; lucrarile de
prototipuri pentru productia industrial si vanzarea de modele
pentru industrie. Faptul ca sectorul de arhitectura a fost largit si
ca unele cursuri au fost preluate de catre absolventi ai scolii,
educati in principiile unirii artei cu problemele practicii
industrial, au contribuit in mare masura la accentuarea formale
sterile. Linia scolii a inceput sa se indrepte de la “arte si meserii”
catre “arta si tehnica” spre o mai larga intelegere a arhitecturii si
a designului ; proiectarea de prototipuri pentru industrie a
devenit o activitate permanenta, asigurand o stransa legatura cu
practica si cu cerintele tehnologice.
Munca de proiectare de constructive, de decorare interioara si de
echipa cu mobilier si instalatii tehnice a noii cladiri a scolii a
reunite intr-o colaborare stransa toate fortele profesorilor si
elevilor. Realizarea ansamblului – intr-un timp scurt, de un an –
a insemnat concretizarea tuturor principiilor Bauhausului si, in
primul rand a ideii de a reproiecta forma tuturor obiectelor
incepand cu clantele si mobilierul si terminand cu cladirea si
ansamblul urbanistic.
Cu cladirea Bauhausului, Gropius facea un mare pas inainte fata
de lucrarile sale anterioare, aceasta este rolul clasificarilor
teoretice si al experientelor din primii ani de invatamant ai noii
scoli. O noua conceptie spatial arhitecturala era aplicata
pentru prima oara intr-o constructive complexa, care rupee
atat prin continut, prin rezolvarea functional si constructive cat
si prin formele sale plastic cu toate dogmele trecutului.
Invechita conceptie medieval a separarii profesorilor de elevi si
a invatamantului de locuinta era inlocuita cu conceptia moderna,
democratic, a unirii intr-un unic colectiv de munca, a elevilor si
profesorilor. In locul unei universitati rigidge, de tip Oxford sau
Cambridge, un program scolar complex reunea, intr-o oaza de
studio si concentrare, scoala cu atelierele si clasele ei, caminul
studentesc si locuintele profesorilor, cantina, salile de mese, de
conferinte si de spectacole, cu conducerea administrative,
birourilor si atelierul directorului.
In locul unei cladiri unice – in al carui volum rigid sa fie
ingramadite cele mai diverse functiuni, diferite --, constructii
differentiate potrivit specificului lor, net delimitate si in
acelasi timp functionand in stransa dependenta. Accentul
principal era pus pe scoala, care continea atelierele, salilie de
cursuri si cele de expozitie, ce se puteau combina ; un imens
perete vitrat unea intregul volum. Caminul era un bloc de sase
etaje cuprinzand 28 de camera studio, legat de scoala printr-o
galerie de piloti, care ingroba cantina, sala de spectacole si
amfiteatrul. Un corp separate cuprindea scoala profesionala
legata de corpul principal printr-o pasarela in care erau
amplasate birourile administratiei si atelierul lui Gropius.
Volumele si functiunile se intrepatrundeau, realizand
unitatea ansamblului asigurand circulatia rapida si logica
intre toate partile componente.
Sistemul constructive era de asemenea diferentiat, fiecare
functiune fiind realizata in modul cel mai adecvaat si mai
rational. Rupand-o cu teoria “fatadei principale” si a “punctului
de vedere unic”, dogmatizata in secolele prcedente, Gropius
ridica in spatiu volume independente, astfel tratate plastic
incat sa imprime fiecaruia caracterul necesar – scoala,
birouri administrative sau locuinte --, inlaturand ornamental
devenit inutil si lasand noile material sa-si dezvolte posibilitatile
plastic. Si aceasta, nu la intamplare, ci potrivit unor noi reguli
estetice, unor noi principia de proportionare si echilibrare,
unei noi viziuni spatial.
Perioada de 6 ani in care a functionat la Dessau,a fost perioada
cea mai productive si mai eficienta a scolii, cu un larg rasunet pe
plan international. Experienta Bauhausului este raspandita prin
numeroase carti – editate incepand din 1925, in celebra colectie
Bauhausbucher, sub directa ingrijire a lui Gropiu si
tehnoredactate de Moholy-Nagy – si prin revista In anul 1926
institutul Bauhaus este recunoscut de stat ca Scoala superioara
de proiectare iar in luna decembrie a aceluiasi an se muta in
noua sa cladire.
Dar in anul 1928, ,Gropius demisioneaza de la conducerea
scolii, pentru a se putea dedica in intregime activitatii de
proiectate. Este inlocuit pana in 1930 de catre Hannes Meyer
Mies van der Rohe. In anul 1932 deputatii nazisti din consiliul
communal obtin inchiderea Bauhausului, care se muta la Berlin,
devenind o institutie particulara. In aprilie 1933, nazistii ocupa
sediul scolii, iar consiliul profesoral in frunte cu Mies van der
Rohe, hotaraste autodizolvarea Bauhausului.
Astfel, si-a incheiat activitate dupa 13 ani de existent dramatic,
prima scoala de arhitectura moderna si design din lume.
Importanta conceptiilor sale rationale si multilateral pentru
invatamantul artelor si arhitecturii nu mai trebuie demonstrate
azi, cand principiile lui Gropius au fost insusite de mult scoli
avansate de arhitectura ; trebuie insa subliniat faptul ca aceste
principia au fost elaborate in anii 20 ai secolului nostrum cand
marea majoritate a scolilor de arhitectura erau dominate de
invatamant academic rupt de viata.
Arhitectura moderna era inca opera catorva arhitecti indrazneti,
nonconformist care lupta din greu cu inertia obtuza a
oficialitatilor si cu gandirea arhitecturala retrograde a majoritatii
confratilor. Gropius reusise insa sa inchege o adevarata scoala sa
organizeze un invatamant multilateral pus pe baza noi, si ceea ce
a preconizat si a infaptuit Bauhausul in 13 ani de existent tine de
domeniul miracolului. Numai in primii 6 ani scoala a fost
absolvita de peste 500 de elevi care, in afara contributiei proprii
in productia industrial sau in atelierele de proiectare, au avut un
deosebit rol de propagandisti ai metodelor si conceptiilor
Bauhausului in numai intr-un deceniu, o raspandire universal.
Dupa desfiintarea Bauhausului, metodele sale au continuat sa
exercite o puternica influent ape plan mondial, mai ales ca
urmarea a faptului ca o buna parte din profesori si elevi
emigrasera din Germania nazista in diferite tari europene si in
Statele Unite.
Totusi, Bauhausul murise. Nici o alta scoala n-a putut sa-I ia
locul, nici una n-a mai avut un ascendant atat de puternic asupra
practicii si gandirii arhitecturale. Sarcina dezvoltarii ulterioare a
limbajului architectural ramanea in mainile unui mic grup de
creatori care, dupa cum spunea un critic in anul 1928 cand se
infiinta asociatia CIAM ( Congresele international de arhitectura
moderna) incapeau toti intr-un singur autobuz.

Metode de invatamant si
profesorii Bauhausului
Ne-am straduit sa gasim o noua metoda de educatie menita sa
promoveze o noua stare de spirit creatoare, care sa duca in cele
din urma la o noua atitudine fata de viata.
Walter Gropius.

Principalul aport al Bauhausului, originalitatea si noutatea

acestei institutii atat de deosebita de orice forma de invatamant
anterioara, a fost metoda sa pedagogica, sistemul sau de
organizare si de predare. Fara indoiala ca aparitia sa trebuie pusa
in legatura cu noile metoda pedagogice aparute la inceputul
secolului nostrum – scoala libera, asocierea activitatii teoretice
cu cea practica, accentual pus pe munca individuala a elevului
--, dar in invatamantul de arta si arhitectura doar Bauhausul, a
incercat o formula originala, diferita de cea traditionala.
Incercand sa creeze proiectanti pentru industrie si meserii
artistice, Bauhausul a elaborate un program complet si ordonat
de insusire a tuturor meseriilor, cu tehnica si mijloacele lor
specific de expresie, indreptat spre un obiectiv principal : munca
de echipa in constructii.
Un curs preliminary, cu durata de 6 luni, dadea elevului primele
notiuni teoretice: proportie si scara, ritm, lumina, umbra,
culoare. Paralel, elevul avea posibilitatea de a lucre practic, cu
materialele si uneltele cele mai diverse, insusindu-si tehnicile si
gasindu-si singur, dupa talent si aptitudini domeniul in care
dorea sa lucreze.
Cursurile incepeau cu stidierea proprietatilor si a modului de
prelucrare a pietrei, lemnului, metalelor, argilei, sticlei si
textilelor, precum si studiul culorilor, si erau insotite de lectii
elementare asupra formei. Prin aceste cursuri se urmarea si
ideilor sale, formarea unui “tip complet”.
Gropius considera ca numai daca elevul dobandea de la inceput
cunostinta interdependentei fenomenelor din lumea
inconjuratoare, el va fi in stare sa-si dezvolte personalitatea, si sa
dea intreaga masura a capacitatii sale creatoare, nu de un
invatamant specializat avea nevoie economia industrial –
sustinea el – ci de unul general, capabil sa recompuna o imagine
globala a lumii, in locul sutelor de aspect disparate care izoleaza
oamenii in loc sa-I apropie.
Printr-o structura concentric a invatamantului, elevul capata de
la inceput elementele esentiale ale proiectarii si tehnicii, o
perspective imediata a intregului domeniu al activitatii sale
viitoare pe care studiile ulterioare o adanceau si o largeau mereu
; aceste studii, mergand de la general la particular, se deosebeau
de cursul preliminar doar prin nivel si grad de amanuntime, dar
nu prin esenta.
Mai tarziu, elevul era deprins sa-si exprime ideile – sa dea o
expresie vizibila acestor idei – prin limbajul formelor plastic,
care trebuia sa fie cat mai obiectiv. Pentru aceasta, el urma sa
asimileze o serie de cunostinte stiintifice asupra modului de
organizare plastic a formei, si o teorie care sa ofere o baza
generala, suficienta “pentru a conduce mana care modeleaza
forma si a permite unui grup sa lucreze impreuna intr-un mod
armonios”. Pentru a inarma elevul cu o cunoastere obiectiva a
faptelor prin intermediul simtului visual se studiau formele
natural, geometria, principiile de constructive, compozitia,
spatial, culorile, desenul, proportiile, iluziile optice etc.
Urmarind sa inlature orice influenta a invatamantului academic,
Gropius a scos in mod deliberat prin programul de invatamant
cursurile de istorie a artei. Aceasta nu se datora insa unui
nihilism cultura sau unei atitudini de negare a perioada in care
aceste valori fusesera absolutizate ; fortele lor creatoare fusesera
supuse unui profund complex de inferioritate, care nu ar fi putut
fi inlaturat daca s-ar fi continuat in mod organizat laudarea
nemasurata a trecutului artistic. Gropius urmarea lichidarea
acestui complex, de neincredere in fortele energiilor, pentru a
merge inainte fara reticente si fara inhibatoare priviri inapoi.
Gropius afirma ca a impune studiul istoriei artei si a arhitecturii
inainte ca elevul sa fi dobandit maturitatea necesara cristalizarii
unei conceptii creatoare propii si ca in el sa se fi dezvoltat
capacitatea de a trage din trecut invataminte pentru present, nu
putea duce decat la o aglomerare de cunostinte nesemnificative,
moarte.
Noul system acorda o atentie deosebita practicii manual in
atelierele scolii. Ea avea scopul de a pregati proiectanti care,
datorita perfectei cunoasteri a materialelor si a modului lor de
prelucrare, sa poata influenta direct productia industrial. In
atelierele scolii erau executate de catre elevi modele pentru
productia de serie, tipuri-standard de obiecte de uz cotidian, care
erau elaborate si perfectionate cu multa atentie. Elevii erau
trimisi apoi sa faca un stadiu in uzine pentru a cunoaste
metodele productiei de serie. Pe de alta parte, muncitori
calificati din uzine veneau sa discute cu profesorii si elevii
Bauhausului problemele si necesitatile industriei. Aceasta
influenta reciproca a dus la o perfecta integrare si la realizarea
unor produse de serie de o inalta calitate tehnica si artistic.
Dupa trei ani de studii (desen si lucru manual), elevul dadea un
exemplu pentru obtinerea certificatului de calfa.
Titlu de maistru era acordat dupa un nou ciclu de studii,
consacrat constructiilor : elevul invata pentru aceasta desenul
architectural si de executie, facea experiente cu noile material
asigura o pregatire de architect, de designer sau de professor
pentru cei dotati care terminau si ciclul al doilea.
Desi personalitatile ce conduceau acest invatamant experimental
erau foarte deosebite ca structura si conceptie creatoare,
Bauhausul a izbutit cu timpul sa ajunga la o omogenizare, a
creatiilor sale, datorita spiritului de munca in colectiv, cultivat
cu multa grija de Gropius.
Gropius considera ca selectionarea celor mai potriviti profesori
constituie un factor decisive pentru a obtice rezultate superioare
intr-o institutie de invatamant, de calitatile personale ale
acestora depinzand succesul oricarei noi idei pedagogice. El
acorda chiar o mai mare atentie calitatilor umane ale profesorilor
decat pregatirile lor tehnice, deoarece considera ca o colaborare
fructuoasa cu tineretul depinde in primul rand de caracteristicile
personale ale maestrului.
De aceea s-a ocupat personal de alegerea profesorilor, invitand
pentru a preda la Bauhaus o pleiada de artisti straluciti, carora
le-a acordat deplina libertate de a-si exprima sistemele lor
pedagogice si le-a creat totodata conditii pentru a-si desfasura
mai departe activitatea personala de creatie.
El declara ca daca o institutie a reusit sa atraga oameni cu
remarcabile calitati artistice, ea trebuie de la inceput sa le ofere
largi posibilitati pentru dezvoltarea lor personala, dandu-le timp
si spatiu pentru lucrari particulare. Lucrand la operele proprii in
cadrul institutiei, ei dadeau nastere unei atmosphere de creatie
extreme de stimulatoare pentru dezvoltarea tinerelor talente.
Gropius spunea: “Nimic nu dauneaza mai mult viabilitatii unei
scoli de proiectare decat faptul ca profesorii sai sunt obligati ani
de-a randul sa-si dedice intreaga lor actrivitate claselor. Chiar
cel mai bun dintre ei oboseste in acest cerc vicios si cu timpul se
inacreste. In fond, arta nu este o ramura a stiintei care sa poata fi
invatata Spre deosebire de materiile tehnice – care trebuiau
predate intr-un spirit stiintific riguros si organizat, cursurile de
desen erau libere, la discretia artistului. Avand scopul de a da
orientare si impuls artistic muncii individuale a elevilor, ele nu
erau prea dese, dar cuprindeau elementele esentiale pentru
stimularea elevilor.
Talentul la desen – spunea Gropius – inca nu este arta.
O educatie artistic eficiente este doar cea care ofera hrana pentru
imaginative si pentru fortele creatoare, cea care da studentului o
atmosfera intensive de lucru. O astfel de atmosfera, un astfel de
“fluid” poate lua nastere doar prin unirea unui numar de
personalitati care sa lucreze impreuna pentru un scop comun.
Este ceea ce a reusit sa creeze Gropius la Bauhaus, imprimand
tuturor personalitatilor creatoare ce lucrau aici un crez comun
care urmarea legarea artelor plastic cu arhitectura intr-o
atotcuprinzatoare sinteza.
Gropius considera miscarea artistic a timpului mai avansata
decat cea arhitecturala. Iata de ce in aceasta scoala de arhitectura
si constructii au fost atrasi sa lucreze numerosi pictori care au
avut, in primii ani de experiente ai Bauhausului un rol important
in formarea unor noi viziuni plastic arhitecturale.
Printre primii artisti invitati sa lucreze la Bauhaus a fost tanarul
pictor elvetian Johannes Itten, care preda pe atunci la Viena,
dupa o metoda noua si originala, compozitia si dezolvarea
simtului spatial.
Gropius i-a incredintat lui Itten “cursurile preliminarii”, atat de
importante in cadrul invatamantului sau “in trepte”. Subtil
theoretician si bun cunoscator al psihologiei artei, Itten si-a putut
aplica aici metodele pedagogice. Pe primul plan se afla studierea
proprietatilor materialelor, din cunoasterea carora elevul
dobandea o mai buna intelegere a structurii si a Lionel
Feininger (1871-1956), artist sensibil si receptive la curentele
de avangarda, a fost printer putinii care au activat la Bauhaus de
la infiintarea si pana la inchiderea scolii, in 1933. Pictor
expresionist preocupat cu problemele spatiului, influentat si de
rezultatele experientei cubiste, Feininger urmarea crearea unei
imagini a spatiului prin planuri constructive luminoase, limitate
de drepte intersectate si ordonate ca fatetele unui cristal. Sub
influenta spiritului arhitectural al scolii, viziunea sa plastic avea
sa se simplifice, dobandind o constructive clara si o mai mare
profunzime. Personalitatea sa a contribuit in mare masura la
fixarea in scoala a unui climat spiritual favorabil muncii
creatoare.
Intre 1920-1929 sectia de teatru sic ea de sculptura sunt conduse
de pictorul Oscar Schlemmer (1888-1943).
Regizor si dramaturg, Schlemmer incerca innoirea limbajului
teatral prin creearea de noi raporturi intre om si mediu, intre
miscarea in spatiu, urmarind sa realizeze o noua sinteza artistic
menita sa puna in mijlocul unui univers umanizat, o masura
comuna: figura umana. In 1923 el prelua conducerea teatrului
Bauhaus, iar in 1926 avea loc premiera lucrarii sale Baletul
triadic, a carei muzica fusese compusa de Hindemith.
Marele pictor Vassili Kandinsky (1866-1944) preda la Bauhaus
intre 1922 si 1933, cursurile de compozitie abstracta si picture
monumental. Kandinsky are aici cea mai fecunda perioada din
creatia sa – asa-numita perioada “arhitecturala” – in care
formele compozitiilor sale dinamice se precizeaza, orientandu-se
spre abstractizarea geometrica: puncte, fascicule de linii drepte
sau frante, dreptunghiuri, iar mai tarziu cercuri.
Invitat in 1920, Paul Klee (1879-1940) ramane la Bauhaus 10
ani, predand teoria artei, picture pe sticla si tapiseria. Sistemul
sau pedagogic – pe care-l expunea in 1924 in Padagogisches
metoda subtila de analiza a posibilitatilor si valorilor plastic ale
fiecarui semn, punct sau linie, inscrise pe hartie sau pe panza, in
vederea crearii unei forme sau expresii plastic.
In perioada 1923—1928, pictorul si sculptorul Laszlo Moholy-
Nagy (1895-1946), preda cursuri menite sa aduca importante
inovatii in arta tiparului, fotografiei, publicitatii, sculpturii in
material noi. Metoda sa, expura in lucrarea Von Material zu
Architektur (De la material la arhitectura) aparuta in 1929, este
bazata pe idea de a inlocui caracterul static al artei clasice prin
dinamismul characteristic vietii modern. Spirit cercetator si
inventive, Moholy-Nagy a creat forme noi din material nefolosit
pana la el in sculptura – ca plexigasul – sculpture cinetice in care
lumina joaca un rol essential, fotomontaje, fotograme.
Prezentarea grafica a colectieti Bauhausbucher a ilustrat ideile
sale novatoare in materie de paginatie a cartilor.
In sfarsit dupa 1926, in epoca de la Dessau a scolii au fost
cooptati in corpul profesoral o serie de absolventi la varsta de 22
de ani la conducerea sectiei de mobilier, --- Josef Alberts si
Herbert Bayer.
Activitatea creatoare a acestui grup de profesori a contribuit la
cresterea prestigiului international al Bauhausului ; manifestarile
si expozitiile profesorilor au construit evenimente importante in
viata artistic international, mentinand in permanente scoala in
central atentiei miscarilor de avangarda. Insa in anul 1921 Van
Doesburg vizitate Bauhausul, incercand, si in buna masura
reusind sa determine orientarea ei spre tendinte constructiviste
ale grului De Stijl ; Malevici publica in 1926, in colectia
Bauhausbucher, lucrarea sa Lumea Non-reprezentarii; tot in
aceasta colectie mai figurau lucrari de Mondrian, Van Doesburg,
Oud, Klee, Kandisnky.

incercarile de modernizare a artei teatrale; Gropius

Aceasta echipa de mari artisti si cercetatori in domeniul formei a
imprimat Bauhausul, inca de la inceput, o atmosfera de
entuziasm creator, in care personalitati din cele mai diferite,
mergand pe drumuri proprii si pastrandu-si individualitatea,
invatau sa actioneze in spiritual aceluiasi program, urmarind
acelasi scop: o munca in colectiv, in care pe diverse planuri se
elaborau forme noi, bazate pe noi viziuni spatial si se urmarea
realizarea unor sinteze intre toate domeniile artei.

Principiile Arhitecturale ale Bahausului

 “Ideile culturale nu se pot raspandi si dezvolta mai rapid
decat noua societate pe care acestea cauta sa o serveasca. Totusi
cred ca nu merg prea departe afirmand ca in totalitatea viziunii
sale colectivul Bauhauslui a ajutat la restaurarea arhitecturii si a
proiectarii contemporane ca arta sociala.”
Walter Gropius.

ARHITECTURA SI VIATA

In domeniul arhitecturii, scopul Bauhausului nu a fost sa

promoveze un nou stil, ci sa regandeasca pe baze noi intreaga
proiectare – inteleasa in sensul ei cel mai general : crearea
formei intregului mediu ambient. “ Un stil Bauhaus ar fi
insemnat o recunoastere a insuccesului nostrum, marturisea
Gropius ; ar fi insemnat intoarcerea la inertie, la academismul
inchistat impotriva caruia luptasem”.
Bauhausul a fost prima institutie din lume care si-a pus in
program promovarea in arhitectura a unei stari de spirit
creatoare apte sa duca la o noua atitudine fata de viata si de
conditiile reale ale civilizatiei industrial.
Gropius analiza critic pozitia rigid rationalista exprimata de
lozinca : concordant cu scopul este egala cu frumusetea.
dar numai echilibrul armonios al proportiilor si culorilor ii pot
da frumusete. In arhitectura numai imbinarea armonioasa dintre
finctiune, tehnica si proportii poate conferi ansamblului
frumusete si tocmai crearea acestei armonii face sarcina
arhitectului atat de dificila si de complexa.
Precizandu-si mai tarziu pozitia, Gropius scria in Scope of total
architecture : “O adevarata arhitectura ar trebui sa fie proiectarea
vietii insasi, ceea ce implica o profunda cunoastere a
problemelor biologice, sociale, tehnice si artistice.. Scopul
nostrum principal ar trebui sa fie producerea unui tip superior de
om, capabil de o viziune sintetica si refuzand sa paseasca prea
devreme pe caile stramte ale specializarii. Secolul nostru a
produs cu milioanele “tipul expert” sa facem loc acum “tipului
de ampla viziune”. Consecvent acestui principiu – care a stat la
baza intregii sale creatii arhitecturale – Gropius a legat
arhitectura cu practica, a dat elevilor sai o noua metoda de a
gandi atat problemele professional cat sip e cele ale vieti si
societati, ajutandu-I sa-si elibereze fortele creatoare de
dogmatism.
In secolul al XX-lea – sublinia Gropius – arhitectura regasea in
sfarsit legatura fireasca cu progresul ethnic, cu noile tipuri de
material si structure constructive. In toate tarile avansate se
dezvolta o noua conceptie constructive, un spirit creator adac
inradacinat in viata si in societate, ingloband intr-un obiectiv
unitar toate domeniile creatiei umane ; bazata pe puternice
dedusa prin natura constructiei si din functia pe care aceasta
urma s-o indeplineasca.
“Trecuta epoca a formalismului – scria Gropius – a inversat idea
fireasca potrivit careia caracterul unei constructii este cel care
determina latura sa ternica, iar aceasta din urma, la randul ei,
influenteaza structura ; arhitectii au uitat ceea ce este
fundamental si determinant, accentual trecand asupra aspectului
formal exterior si asupra mijloacelor respective de exprimare.
Noua conceptie a structurii, care incepe sa se dezvolte cu
incetul, se reintoarce la un principiu de baza : crearea unui
obiect care sa functioneze correct – fie care este vorba de o
locuinta sau de o piesa de mobilier – presupune studierea
prealabila a naturii sale . O asemenea studiere a principiilor de
baza ale unei constructii depinde in aceeasi masura de mecnica,
static, optica si acustica, ca si de legile proportiilor”.
Pentru Gropius, proportia este o categorie a universului spiritual,
iar materialele de constructive si structura – suportul material
prin care se manifesta conceptia creatorului. Fiind legata de
functia constructive, proportia ii confera, dincolo de simpla
valoare utilitara, tensiune si viata spiritual. Este firesc ca opera
sa poarte amprenta creatorului ei, deoarece acesta allege, dintre
diverse solutii posibile ale unei teme date, pe cea care
corespunde, in limitele impuse de epoca, personalitatii si
accentuarea caracterului individual, subiectiv, al operei care
trebuie sa aiba o valoare obiectiva.
In contextual artistic al epocii, aceasta viziune rationalista a lui
Gropius aparea ca o reactive impotriva subiectivismului
expresionist, pentru legarea arhitecturii de problemele reale ale
timpului si societatii.
In realizarea de tipuri de obiecte de uz curent, Gropius vedea o
stringent necesitate sociala. El ingloba in categoria acestor
obiecte si locuinta, ceea ce constituia un mod nou, revolutionar,
de punere a problemei, aceasta idee, enuntata si de Loos,
impunea arhitectului stapanirea unor noi metode de investigare a
necesitatilor sociale si cunoasterea unui document mult mai vast
decat cel strict profesional.

LOCUINTA STANDARDIZATA
 La Bauhaus au fost create unele dintre primele proiecte tip
de locuinte moderne, concepute pentru a fi prefabricate si
executate in serie.
Locuinta pentru marile mase devenea, pentru prima oara in
istorie, o problema arhitecturala. Industria punea la dispozitia
constructorilor o tehnica noua si noi material, care eliberau
arhitectura servitutea milenara a zidului de sprijin. Fabricile
trimiteau pe piata de consum milioane de obiecte de uz curent
care usurau viata si schimbau traditii si obiceiuri adanc
inradacinate de secole. Sub presiunea maselor care cereau
conditii umane, civilizate de a trai, se ridica problema cazarii
decente a milioane de oameni.
Trebuiau gasite noi tipuri de locuinte de masa, economice si
prevazute cu confort si echipament modern. Se propunea
industrializarea si prefabricarea lor, pentru a le realiza in serii
mari si la preturi reduse, similara procesului continuu din
industrie. Se ridica apoi problema crearii unor noi tipuri de
uzine, de cladiri administrative, de scoli, teatre, centre social-
culturale etc. Se punea sarcina remodelarii asezarilor urbane,
desfigurate de o dezvoltare haotica si facand tot mai grea viata
oamenilor, lipsiti de aer, soare, verdeata. In sfarsit, se impunea
crearea unor noi viziuni spatial, gasirea unor noi expresii plastic,
corespunzatoare unor conceptii estetice modern.
Nimeni nu stapanea inca acest process, care cuprindea toate
domeniile vietii, rasturna toate valorile traditionale si impunea
Realismul lui Gropius si-a gasit in acei ani expresia deplina in
atacarea acestor problem de mare importanta pentru dezvoltarea
societatii contemporane, problem pe care cu luciditate si
clarviziune a incercat printer primii sa le resolve.
Spre deosebire de arhitectii de avangarda din alte tari care lucrau
singuri, izolati, Gropius avusese posibilitatea – si forta – de a
crea un colectiv puternic, entuziast, pe care l-a indrumat spre
rezolvarea acestor sarcini. Astfel se explica de ce solutiile
elaborate in munca de echipa din cadrul Bauhausului au
construit, in toate domeniile abordate, puncte de cotitura care au
ramas in parte valabile pana astazi.
A te ocupa de prefabricarea si stardadizarea elementelor de
constructive, intr-un moment cand nu existau nici macar
premisele unui interes cat de mic din partea statului sau a mari
industrii, insemna nu numai un act de curaj, dar si o mare putere
de previziune cu privire la dezvoltarea ulterioara a arhitecturii, la
sarcinile sale sociale si complexe si la cele mai rationale metode
rezolvare a acestor sarcini.
Punctul de vedere al lui Gropius, ramas valabil pana astzi, era
urmatorul : industrializarea metodelor de constructive constituie
un imperative istoric ; ea trebuie insa realizata prin stadardizarea
si prefabricarea elementelor de constructive si nu a cladirilor
intregi, pentru a nu cadea in uniformitate si monotonie, pentru a
pastra ansamblurilor personalitatea si diversitatea plastica prin
modul variat de ansamblare a Aceasta latura a ideilor lui
Gropius trebuie subliniata, deoarece ea raspunde unora din
criticile ce i-au fost aduse.
Cautarile in domeniul arhitecturii de masa – locuinta
individuala, blocuri collective, noi constructii urbane –
infaptuite la Bauhaus reprezinta de fapt o etapa a unui proces
inceput mai demult, dar caruia Bauhausul i-a dat un impuls
viguros : procesul de socializare a arhitecturii, a trecerii ei din
sfera individuala sau a cerintelor statului in sfera colectivitatii, a
maselor, a necesitatilor stringent de viata.
Rolul lui Gropius, si al scolii sale in aceasta privinta este
deosebit de important ; el poate fi apreciat la justa sa valoarea
abia astazi cand constatam ca majoritatea solutiilor preconizate
acum 50 de ani constituie bunuri commune, definitive intrate in
practica arhitecturala.
Iata, de exemplu, ce declara Gropius in anul 1924, intr-un
articol, care nici azi nu si-a pierdut actualitatea : “Reducerea
pretului de cost al constructiei locuintelor este de o importanta
hotaratoare pentru economia unei tari. Incercarile de a reduce
costul metodelor conventionale mestesugaresti de constructive
prin introducerea unei tehnici organizatorice mai riguroase au
dus doar la usoare imbunatatiri. Problema nu a fost atacata in
profunzime. Noul scop ar fi fabricarea in serie a locuintelor prin
metode de productie in masa, locuintele nemaifiind construite pe
santier, ci produse in fabric special sub forma de parti sau de
unitati component potrivite pentru ansamblare. Avantajele
acestei metode de productie vor fi tot mai tari, in masura in care
va devein posibila ansamblarea pe santier a masini. Aceasta
metoda de ansamblare uscata va inlatura nu numai torsiunea si
deformarea diverselor parti ale constructiei din cauza umezelii,
ci si pierderea de timp necesitata de uscarea caselor construite
prin metode conventionale de zidarie”.
Gropius demonstra ca pe plan national necesitatile de locuit ale
majoritatii cetatenilor sunt asemanatoare ; de ce atunci locuintele
n-ar putea adopta planuri si structure asemanatoare, fiind
construite in serie ca pantofii, hainele sau automobilele?
Locuintele construite fiecare in alt stil, dupa planuri diferite, cu
material diverse, dupa gusturile cele mai dubioase ale
proprietarilor sau arhitectilor, nu inseamna fuga de monotonie,
ci “atitudine de parveniti cheltuitori si lipsiti de gust”. Desigur,
sublinia Gropius o standardizare rigida ar duce la inabusirea
individualitatii umane. Exigentele individuale pot fi satisfacute
prin standarfizarea unor elemente din care sa se compuna apoi
locuinte diverse, tot asa cum anumite piese standardizate de
masini sunt intersanjabile ; ar fi necesara doar elaborarea unor
proiecte de ansamblare diversificate, realizate cu elemente
industrializate aflate in stoc.
Inca din 1924 Gropius punea deci problema industrializarii
constructiei in termini exact si precisi. El enumera toate
avantajele acestei industrializari : precizia executiei in fabrici
specializate ; timpul scurt necesitat de montajul pe teren ; munca
de mai mica specializare , uneori chiar necalificata, ceruta de
operatiile de montaj; eliminarea proceselor umede pe santier,
cresterea generala a calitatii locuintelor etc.
Gropius elabora o metoda si o tehnica noua, fara a avea nici un
exemplu practic si nici premisele economice necesare.
El vedea integrarea constructiei de locuinte intr-un system de
industrializare totala, cuprinzand standardizarea usilor,
ferestrelor, scarilor, a panourilor de finisaj interior, a mobile –
asemanator sistemului existent in productia de trenuri, vapoare,
automobile si avioane. Frumusetea ansamblurilor urma sa fie
asigurata prin desenul simplu, précis fara adugarea de profile si
ornamentatii straine proprietatilor structural ale materialelor, si
prin folosirea unui finisaj de calitate.
Gropius isi dadea seama de greutatea aplicarii unui astfel de
system, menit sa infaptuiasca o adevarata revlutie in practica
rutiniera, invechita a constructorilor, dar care lovea in interesele,
antreprenorilor si ale speculantilor de locuinte. El preconiza :
deschiderea de santiere experimentale in care noile elemente sa
fie bine verificate inainte a fi standardizate ; o stransa colaborare
intre producatori, economist si artisti, similara cu cea din
industrie, unde se verifica experimental, prin numeroase
incercari preliminarii, orice obiect care urmeaza a fi produs in
serie ; o stricta coordonare si planificare, precum si investitii
considerabile pentru a se produce in serie locuinte ieftine, care
orice bun de consum ; crearea de institute specializate In
proiectarea si studierea proiectelor experimentale si a celor
definitive etc.
“O modificare atat de radical a industriei constructiilor – spunea
el – nu poate avea loc decat treptat. Insa in ciuda tuturor
argumentelor impotriva unui asemenea process, el se va
dezvolta in mod inevitabil. Enorma risipa de material, timp si
munca, cauzata de executia unor cartiere intregi de locuinte prin
metode mestesugaresti si dupa nenumarate proiecte individuale,
fara nici o legatura intre ele, in loc de a fi produs in serie, dupa
planuri standardizate si totusi flexibile – nu mai poate fi
justificata sub nici un motiv.
Era prima abordare moderna a problemei locuintei in contextual
ei social ; afirmand ca statele si comunitatile sunt obligate – din
punct de vedere social, economic si cultural – sa foloseasca toate
mijloacele posibile in vederea reducerii pretului de cost al
locuintelor si a asigurarii unor conditii de trai demne pentru
marile mase, Gropius reintegra arhitectura in cadrul ei general,
punandu-I in fata, pe prim plan sarcinile ei sociale.

UN NOU DOMENIU DE CREATIE :

ESTETICA INDUSTRIALA
 “Ce trebuie sa facem ca sa dam noii generatii o perspective
mai promitatoare asupra profesiunilor ei viitoare, de proiectanti,
meseriasi sau arhitecti?... Cum putem selection persoanele cu
talente artistice si sa le formam cu ajutorul unei educatii
extensive, manual si intelectuale, pentru o munca creatoare
independent in cadrul productiei industrial?
.. Cum putem crea acest nou tip de muncitor, capabil sa
intruneasca calitatile artistului, tehnicianulu si producatorului?”
Walter Gropius
Gropius incerca sa realizeze in cadrul Bauhausului o noua
unitate intre arte si meserii, unitate pierduta in decursul evolutiei
societatii capitaliste.
Noile principia de modelare artistic a obiectelor industrial,
elaborate aici, au construit puncte de cotitura in dezvoltarea
artelor decorative. Pentru prima oara artistii au incercat sa
inteleaga industria, pentru a-I deslusi legi estetice specific.
Industria mai lua inca drept model pentru productia de serie
obiectele realizate mai inainte pe cale artizanala. Dar acolo unde
maiestria mestesugarului manual – creator si totodata executants
al obiectului – realize o opera de arta, masina producea o
contrafacere impersonal, urata si de proasta calitate. Gropius
analiza modul in care industria moderna redusese conditia
artizanatului de la aceea de unic creator al obiectului de arta la
cea de simplu executants al unei singure operatii in cadrul unui
process mecanizat pe care nu-l mai poate intelege in ansamblu.
Noile produse ale industriei trebuie proiectate intr-un mod nou,
in ateliere-laborator, de catre creatorii capabili sa uneasca
functionalitatea perfecta cu o forma estetica noua si cu cerintele
fabricatiei in serie. Pentru ca tipizarea sa nu ajunga la
uniformizare si dezumanizare, Gropius propunea o tipizare
diversificata, bazata pe studierea amanuntita a prototipurilor si
in primul rand pe crearea acestora de catre artisti-proiectanti,
elaborarea prototipurilor ramanand o opera de creatie.
Eforturile sale s-au indreptate spre dezvoltarea noului tip de
proiectant, a carui creatie sa treaca de la planseta de desen la
modelarea cu propria-I mana – in lemn, fier, sticla sau argila – a
prototipurilor perfecte, modele-standard apte de a fi preluate de
industrie si trecute in productia de masa. Astfel se lichida
contradictia dintre procesul de productie industrial – supus unor
norme tehnologice si metode economice, rationale – si forma
artizanala, nascuta din cu totul alte metode munca si franand de
fapt productia in serie.
Pornind de la functiunea si destinatia produselor de consum, de
la cerintele proceselor tehnologice de productie de la structura si
modul specific de prelucrare ale fiecarui material, la Bauhaus se
urmarea descoperirea unor noi posibilitati de expresie plastic, a
unor noi principia estetice care sa determine forma obiectelor.
Gropius se declara un adversar hotarat al goanei dupa forme noi
ca scop in sine, al folosirii de elemente pur decorative care nu
sunt consecinta fireasca a naturii obiectelor. El relua in aceasta
privinta argumentele lui Loos, sustinand ca omul modern are
nevoie de o locuinta moderna, echipata cu obiecte de uz curent
functionale, bine adaptate scopului lor, frumoase, durabile, si
ieftine.
Cercetarea fundamentala infaptuita la Bauhaus dovedea ca
metodele modern de fabricatie dau nastere in mod necesar unor
forme si structure noi, cu totul diferite de formele traditionale.
Introducerea in locuinta a incalzirii central, a iluminatului
electric, a instalatiilor sanitare moderne, si apei curente, -- adica
a intregului echipament produs de tehnologia moderna,
determinase o schimbare esentiala a locuintei si prin aceasta, a
modului de trai traditional. Intre locuinta si echipament exista
deci o stransa interdependent ; de aceea Bauhausul a reproiectat
fiecare obiect in parte prin incercari sistematice – teoretice si
practice – in domeniul formelor, al tehnologiei si economiei, pe
baza unei stricte analize a modului sau de functionare. Probleme
“frumosului” era pusa pe baze obiective : forma obiectului cere
o prealabila si complete cunoastere a elementelor economice,
tehnologice si structural.
Ascutitul realism si spirit practice al lui Gropius, inclinat spre
analiza sistematica a problemelor ridicate de viata moderna, a
imprimat de la inceput un character unitar acestei metode de
proiectare, cu toate tendintele, uneori divergente, ale
profesorilor. Gropius insista in special asupra contractului strans
pe care elevii trebuiau sa-l aiba cu problemele economice,
absolute necesare pentru a permite fabricarea in serie a
produsului tipizat. Elevii invatau totodata sa cunoasca natura si
posibilitatile specific fiecarui material, astfel incat masina –
considerate ca o continuare si o perfectionare a uneltei manual –
sa poata fi folosita cu randament optim. Procurarea de comenzi
din partea industriei si executarea lor in atelierele scolii prin
munca de colectiv a profesorilor si studentilor a constituit o
metoda sigura de a pune la incercare cunostintele elevilor si de a
le perfection.
Noile modele, expuse in stare de functiune in cladirea scolii, au
fost atat de concludente incat numerosi fabricanti au incheiat
imediat contracte cu drept de autor pentru multiplicarea lor in
serie. Formele mobilelor metalice create la Bauhaus de catre
Breuer, Alberts sau Mies van der Rohe s-au raspandit in toata
Europa, devenind un symbol al esteticii moderne si
functionaliste.
Atelierele Bauhausului erau de fapt laboratoare in care nastea o
noua activitate de creatie, astazi larg raspandita si fara de care
este neconceput productia moderna : estetica industrial numita si
“industrial-design” ; odata cu ea, apare si creatorul formelor
produselor industriale “industrial-designer”.
“Designer-ul” este un proiectant complex, el creeaza forma
obiectelor in conformitate cu functia lor si cu tehnologia de
uzinare, studiaza modul lor de folosire, adaptand oamenilor
lucrurile si nu invers, dand utilului o forma estetica pe care
masina o poate executa cu o perfectiune ideala.
Viziunea estetica a artistilor de la Bauhaus, transmisa modelelor
create de ei si multiplicate in industrie, a reusit sa resolve
contradictia arta-industrie si prin, crearea industrial-design-ului,
sa regaseasca noi punti intre arta si viata.

CRIZA BAUHAUSULUI
 “Cand am incercat sa descopar cauzele pentru care roadele
acestei incercari ce a fost Bauhausul nu s-au aratat mai devreme,
mi-am dat seama ca in ultimii ani flexibilitatea naturii umane a
fost pusa mult prea mult la incercare.
Inertia fireasca a omului nu a putut tine pasul cu torentul rapid
de schimbari care s-au produs in toate domeniile de activitate –
material si spiritual.”
Walter Gropius

Bauhausul se nascuse cu cateva decenii prea devreme,

intr-o societate contradictorie, nepregatita sa accepte inca
principiile pentru care milita acesta. Progresismul ideilor, opuse
doctrinelor oficiale, si ridicalismul metodelor ridicau impotriva
sa, intr-o coalitie unanima, cercurile conservatoire, miscari
nationaliste, reactionarea si fasciste, pe toti reprezentantii unei
gandiri obscure si retrograde.
In toata existent ei, scoala a fost o oaza intr-o incercuire de forte
ostile. Incercarea de a adapta realitatea la ideile sale s-a dovedit
utopica : toate conditiile existente ii erau potrivnice, Desigur, nu
era vorba de factori care tineau numai de natura umana, cum
considera Gropius, ci, in primul rand de structura sociala, de
nivelul si caracterul productiei industrial. Industria – cu cateva
exceptii – nu era interesata sa realizeze in productia in masa
prototipurile de inalt nivel artistic furnizate de Bauhaus ; ele
pareau prea “scumpe” unor fabricanti cu orizontul limitat de
socoteli ingust negustoresti. Au trebuit sa treaca ani pentru ca ei
sa se convinga ca “frumosul se vinde mai bine”.
Criza economica din 1929-1933 n-a facut decat sa accentueze
refuzul industriei. Pentru realizarea mobilierului metallic al lui
Marcel Breuer, Gropius ceruse uzinelor “Mannesmann” cativa
metrii de teava fara sudura. Raspunsul fabricantilor fusese
“uzina nu are teava pentru astfel de jucarii”. Dar numai cativa
ani mai tarziu, prototipurile de mobilier metallic concepute la
Bauhaus – “imprumutate” de fabricanti fara plata drepturilor de
autor – erau realizate in serie si cucereau piata europeana.
Gropius rezolvase principal problemele prefabricarii locuintelor
de masa in special a celor cu 2-3 niveluri, asa-numitul “sistem
fagure”, Solutia cea mai buna pentru rezolvarea economica a
problemei locuintelor de masa, permitand in acelasi timp si o
remodelare a structurii urbane. Dar, primul bloc de acest tip nu a
putut fi realizat decat 10 ani mai tarziu, in Olanda. Astazi,
aceasta solutie este un bun comun al practicii arhitecturale.
In interior, Bauhausul se prezenta ca un cazan in fierbere, in care
se agitau tendinte divergente. Radicalismul, spiritual de fronda,
subiectivismul, nihilismul fata de trecut al unora faceau ca
incercarile de a rezolva contradictiile trecutului sa dea nastere
altora noi. Astfel, unii dintre profesori absolutizau tehnica si o
proclamau generatoare spontana de frumos, independente de
conditiile sociale si de omul care o manuia. Eroare
fundamentala, denuntata de Gropius si infirmata rapid de viata.
Criza Bauhausului a fost de fapt reflexul crizei generale a
societatii burgheze post-belice: o criza pe plan economic si
social, agravata de criza din 1929-1933, ce aruncase in mizerie
si disperare milioane de oameni si crease o imensa stagnare
industrial ; o criza pe plan spiritual, o prabusire a unor valori
consfintite de secole si un vid ce nu putea fi inca umplut de alte
certitudini. Totodata, aceasta a fost si o criza in crestere. O
intreaga generatie de intelectuali – artisti, scriitori, poeti,
muzicieni – se straduiau, intr-o tumultoasa efervescenta
creatoare, sa gaseasca drumuri noi, inchegand o arta si o cultura
moderna. Antagonismele din sanul Bauhausului reflectau
procesul ce se desfasura in sanul intelectualitatii epocii : o
puternica lupta de opinii, din care aveau sa rasa adevarurile
viitoare.
Printre criticile aduse Bauhausului este aceea de a fi militat
pentru un “stil” rigid si dogmatic, rece si inflexibil in
obiectivitatea sa. Respingand aceasta afirmatie, Gropius arata ca
fota Bauhausului a stat tocmai in faptul ca nu urmarea crearea
unui stil sau stabilirea de dogme si de reguli fixe, care se
invechesc inevitabil dupa un timp ; a existat doar o minte
directoare si un mediu extreme de prielnic pentru o munca in
colectiv, o metoda comuna de cercetare si un mod unitar de a
raspunde problemelor timpurilor modern, bazate pe o conceptie
mai mult sau mai putin asemanatoare despre lume si viata.
Una dintre ideile cele mai larg raspandite despre Bauhaus a fost
aceea ca el ar fi luptat pentru crearea unu sti “stil international”
o arhitectura impersonal lipsita de specific national, valabila in
oricare punct al globului, in orice conditii naturale si sociale.
Aceasta idee a fost raspandita in special dupa aparitia cartii The
International Style. Architecture since 1922 de H.R. Hitchcock
si Philip Johnson, aparuta in 1932 la New York. Autori cartii
incercau sa stabileasca trasaturile principale ale arhitecturii
modern, sustinand ca regulile aceste arhitecturi sunt destul de
precise pentru a fi unitare si destul de supple, pentru a permite
interpretari individuale in cadrul unei evolutii generale. Ei
dadeau acestei arhitecturi numele de Stil international, precizand
totusi ca acest stil nu urmarea stergerea deosebirilor nationale,
bazate pe caractere mostenite de veacuri, nici a particularitatilor
artistice individuale, specific fiecarui creator.
Neintelegerea o crease in parte, involuntary, chiar Gropius ; in
1925 el scrisese o carte aparuta in colectia Bauhausbucher, al
carei titlu era International Architektur. Gropius sublinia in
aceasta lucrare ca arhitectura contemporana imbina specificul
individual si national cu unele trasaturi caracteristice, comune
tuturor tarilor; caracterul unitar al arhitecturii modern –
determinat de traficul international, de tehnica moderna si de
material noi – dincolo de granitele nationale, nu impiedica insa
ca aceasta arhitectura sa ramana specifica legata de popoare si
indivizi.
Arhitectura este totdeauna nationala – spunea Gropius
respingand cu energie parerile preconcepute asupra asa-numitei
arhitecturi internationale :
“As vrea sa smulg una din etichetele false cu care am fost
impodobit eu si altii. Nu a existat nici un <<stil international>>,
afara daca nu vrem sa vorbim despre anumite realizari tehnice
universal ale epocii noastra – care apartin utilajului intellectual
al oricarei natiuni civilizate… Scheletele de otel sau beton,
ferestrele insiruite, placile in consola sau pavilionele plutind pe
piloti sunt doar mijloace contemporane impersonale – material
bruta ca sa spunem asa – cu care pot fi create diferite manifestari
arhitecturale regionale.
Realizarile constructive ale epocii stilului gotic, boltile sale,
arcele, contrafortii si pinaclurile au devenit in acelasi mod, o
experienta comuna internationala. Cu toate acestea, cat de multe
variante regionale de expresie arhitecturala au luat nastere din
ele in diferite tari”.
Cu toate lipsurile lor – inerente unei incercari atat de ambitioase
– ideile enuntate in anii ’20 de Bauhaus au fecundat intreaga
gandire arhitecturala contemporana. In acest deceniu hotarator,
scoala lui Gropius a stat in primele randuri ale creatorilor noului
mod de a gandi arhitectura.