Monopol Ul
Monopol Ul
Monopol Ul
1. Definirea monopolului
2. Clasificarea monopolurilor
3. Conditii comparative în care sunt puse să funcţioneze cele două tipuri de
modele – piaţa concurenţială pură şi perfectă şi monopolul
4. Monopolurile în economia României
5. Stabilirea şi controlul preţurilor în condiţii de monopol
6. Cererea către firmă şi încasările
7. Mecanismul de funcţionare a monopolului
8. Studii de caz
MONOPOLUL
În structura oricărei economii de piaţă, după cum s-a putut constata, pe lângă
concurenţă, apare şi monopolul, fie ca o replică la concurenţă, fie ca o formă
modificată a acesteia. În întelesul obişnuit – luat ca o replică la concurenţă – o
întreprindere are situaţia de monopol atunci când ea este unicul producător al unui
produs omogen din ramură, în prezenţa unui număr mare de cumpărători. Consecinţa
fundamentală este următoarea: preţul nu mai este stabilit, în mod exogen, prin jocul
liber al forţelor pieţei, ca în cazul concurenţei perfecte, ci este fixat, împreună cu
volumul producţiei, de însăşi firma producătoare. Prin urmare, o firmă pusă în
situaţia de a fi monopolistă trebuie să fie singura care oferă produse pe piaţă fără alţi
producători concurenţi (naţionali sau străini), iar produsul să nu fie substituibil.
CLASIFICAREA MONOPOLURILOR
Apariţia monopolurilor are la bază mai multe cauze. Totodată, ele îmbracă
mai multe forme şi au diferite roluri şi funcţii într-o economie naţională. De aceea
apare necesitatea ca încă de la început să se facă o clasificare a acestora, luând ca
criterii principale formele monopolurilor şi cauzele care le dau naştere şi care
contribuie la dezvoltatea lor. Punerea în evidenţă a principalelor cauze ale apariţiei şi
menţinerii monopolurilor într-o economie de piaţă poate consitui de altfel şi o primă
explicaţie a apariţiei acestora, domeniilor în care ele se dezvoltă, precum şi formele
pe care le îmbracă.
În economiile de piaţă monopolurile îmbracă diferite forme, printre care
menţionăm:
a. Înţelegerile secrete între marile firme. Concentrarea producţiei şi
capitalului prin acumulări şi prin cumpărări şi fuziuni de întreprinderi
şi firme pe linie orizontală şi pe linie verticală are ca rezultat
reducerea numărului de firme concurente. Între acestea se realizează
cu mai multă uşurinţă înţelegeri secrete pentru împărţirea pieţelor,
stabilirea cotelor de producţie şi a mărimii preţului de vânzare a
produselor pe piaţă.
b. Monopolul natural. Economia de scară realizată în anumite domenii
contribuie la scăderea costurilor de producţie într-o măsură atât de
mare încât alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar putea
ajunge la o atare performanţă. În acelaşi timp, în anumite domenii nici
tehnologic şi nici economic nu ar fi posibilă existenţa mai multor
întreprinderi concurente deoarece ar însemna cheltuile prea mari de
investiţii. Sunt exemplele clasice privind reţelele de distribuţie a
electricităţii, gazelor şi apei, reţelele de termoficare, sistemele de
irigaţii, reţeaua de căi ferate. Dublarea sau triplarea acestor reţele
numai din dorinţa de a exista întreprinderi concurente ar fi iraţional
din punct de vedere economic, întrucât pe de o parte, ar necesita o
dublare sau triplare a volumului de investiţii, iar pe de altă parte, între
aceste întreprinderi s-ar putea realiza întelegeri secrete, pentru fixarea
preţurilor şi, în fond, problema restaurării concurenţei tot nu s-ar
rezolva.
c. Monopolul legal. Există anumite produse sau sectoare de interes
strategic (apărarea naţională) şi de interes public care trebuie să intre
sub incidenţa controlului public. În această privinţă pot fi menţionate
cele aparţinând sectorului sănătăţii sau celor care trebuie supuse
controlului public, cum sunt, de exemplu, fabricarea şi distribuţia unor
medicamente sau substanţe farmaceutice (morfină) producţia şi
comercializarea tutunului şi alcoolui, precum şi producţia şi utilizarea
uranului, a izotopilor radioactivi, producţia banilor, timbrelor etc.
d. Monopolul tehnologic. Generat în special de proprietatea asupra
patentului de invenţie şi a dreptului de autor, ceea ce conferă
inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului produs
sau asupra noii tehnologii întreaga perioadă prevăzută de lege (15-17
ani pentru patente) De altfel orice producător de produs nou vândut pe
piaţă dispune, o perioadă, de poziţia de monopol, perioadă care va
dura până când alte firme vor veni pe piaţă cu produse similare sau
substitubile. În condiţiile contemporane, monopolul tehnologic este
foarte răspândit datorită, pe de o parte, sistemului în care se
desfăşoară cercetările şi inovările, iar pe de altă parte, preocupărilor
de a stimula şi extinde activitatea de cercetare-dezvoltare, generatorul
principal al procesului de inovare.
e. Monopolul asupra mărcii comerciale. Cuprinde astăzi un mare
număr de produse ale industriei moderne. Imaginea produsului creată
de originalitatea modelelor reînnoite la anumite intervale de timp, şi
garanţia calităţii produselor sunt legate de marca comercială care este
unică, irepetanbilă şi recunoscută prin investiţia făcută în reclama
insistentă, prin seriozitatea şi promptitudinea cu care sunt serviţi
clienţii.
f. Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri. Cum sunt
energia, unele minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorită în
special rarităţii acestora şi proprietăţii asupra unor zăcăminte
importane.
P P P
Ci(p)
C(p)
C(p)
0 Q 0 Q 0 Q
P,Im
10
Cerere elastică
Elasticitate unitară
Im
IT
25
IT
0 Q
5 10
MECANISMUL DE FUNCŢIONARE A
MONOPOLULUI
Situaţia de monopol apare atunci când există o singură firmă ofertantă în
prezenţa unei multitudini de cumpărători ai unui produs care, de regulă, nu poate fi
substituit cu alte produse. Pentru a realiza un profit maxim firma monopolistă este
pusă în situaţia de a alege (fixa) atât preţul, cât şi cantitatea de produse, alegere
compatibilă cu condiţiile cererii pentru produsul respectiv şi cu curbele costului.
Aceasta se deosebeşte de situaţia concurenţei perfecte când firma putea alege numai
cantitatea.
Firma monopolistă este singurul producător şi furnizor al unui produs. De
aceea, analiza nu se mai face pe cele două planuri – firmă şi ramură – ,ci numai la
nivelul ramurii. Acest lucru are importanţă principală deoarece firma este aceea care
controlează atât cererea, cât şi oferta în interesul său şi în detrimentul
consumatorului.
În condiţiile concurenţei perfecte firma putea să producă şi să vândă fără
restricţii pentru a-şi maximiza profitul la preţul impus de piaţă. Curba cererii la
nivelul firmei individuale concurente este orizontală. Ea coincide cu curba venitului
marginal Vm şi este egală cu preţul p. Cu alte cuvinte, venitul suplimentar (adiţional),
care rezultă din producţia unei unităţi adiţionale şi vândută pe piaţă, reprezintă
venitul marginal. Acesta coincide cu curba cererii şi este egal cu preţul de vânzare al
produsului impus de piaţă. Pentru firmă, curba cererii este infinit elastică sau perfect
elastică (fig. 7.1).
p, Vm p
p0
Δp
D, Vm, p
p1
D
p
0 Q 0 Q
Q0 Q1
Din datele tabelului se observă că venitul marginal este mai mic decât preţul
de vânzare (care reprezintă venitul mediu). Din aceste date se pot contitui cele două
curbe: cea privind cererea (care se confundă cu venitul mediu), şi cea privind venitul
marginal, redate în graficul din fig. 7.3.
Atât datele din tabel, cât şi graficul din fig. 7.3 explică relaţia dintre curba
venitului marginal şi curba cererii, precum şi poziţia în care se află fiecare din cele
două curbe.
Acum poate apărea şi mai clar faptul că firma monopolistă este pusă în
situaţia de a alege una din alternativele:
a. Să fixeze un preţ, de regulă, mai mare. Firma însă nu ştie să determine
cantitatea deoarece aceasta depinde de cererea globală a consumatorilor.
Nu se poate susţine că monopolistul poate fixa un preţ prea ridicat, aşa
cum ar fi dorinţa sa. Creşterea preţului este limitată de cererea globală. O
creştere a preţului îndepărtează o anumită parte a cererii, ceea ce necesită o
anumită restrângere a producţiei;
b. Să fixeze cantităţile ce ar urma să fie produse şi vândute. Aceasta este
legată însă de limita cererii globale şi de preţ. Firma monopolistă nu va
putea spori după dorinţă nici producţia şi nici vânzarea acesteia întrucât
există o limită a cererii. La un preţ mai ridicat clienţii cumpără mai puţine
produse. Pentru a spori vânzarea, firma va trebui să scadă preţul.
50
D = Venitul
mediu = p
Q
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
-20
Vm
(venitul
-40 marginal)
-60
-80
Studii de caz:
Dereglementarea sectorului de electricitate din California
California a fost printre primele state în ceea ce priveşte dereglementarea
electricităţii. Economiştii au recunoscut că existau mulţi potenţiali furnizori de
generare a energiei electrice şi o sumedenie de potenţiali vânzători ai serviciilor de
electricitate. Singurul monopol natural se regăsea în transmisia dintre generatorii de
electricitate şi vânzătorii ei. Vechile companii de electricitate au integrat toate aceste
funcţii. Separarea lor putea duce la apariţia competiţiei în toate sectoarele cu
excepţia transmisiei. Competiţia crescândă în acele părţi ale sistemului în care este
posibilă structurarea ei ar duce la o mai mare eficienţa şi în final la preţuri mai
scăzute şi servicii mai bune – sau cel puţin aşa s-a sperat.
În 2000, dereglementarea părea să fie un dezastru, căuzând preţuri piperate la
electricitate, capacitate generatoare insuficientă ce a condus la căderi de curent şi
servicii întrerupte, companii de electricitate falimentare şi plăţi masive din partea
guvernului. În mod cert, lucrurile nu mergeau conform planului. Tocmai de aceea
nimeni nu s-a arătat surprins de acuzele aduse. Criticii blamau dereglementarea.
Susţinătorii spuneau că în ciuda dereglementării, guvernul îşi asumase un rol prea
mare prin fixarea preţurilor plafon şi prevenirea încheierii contractelor pe termen
lung. Bine intenţionate sau nu, aceste restricţii au expus companiile de electricitate
unei îngrădiri imposibile: preţul mare al benzinei ducea la preţuri crescute ale
energiei electrice cu mult mai mari decât preţurile controlate de vânzători. Problema
nu o reprezintă dereglementarea, dar modul în care era facută. Existau afirmaţii
conform cărora firmele care controlau circulaţia benzinei s-au folosit de puterea lor
de monopol (sub dereglementare) pentru creşterea preţului acesteia. Consumatorii ar
fi fost mulşi într-un fel sau altul. Pentru a fi siguri, modul de protecţie a
consumatorului prevăzut de procesul de dereglementare californian era o reţetă a
dezastrului; totuşi criticii rămâneau sceptici că, în ciuda dereglementarii, există
vreun mod sigur de protejare a consumatorilor. În momentul de faţă controversele
privind dereglementarea Californiei continuă să existe.
BIBLIOGRAFIE