ANDREA PALLADIO

(1508-1580)

La 19 august, anul acesta, se implinesc 400 de ani de la moartea lui Palladio. A raporta despre el, opera si influenta sa, nu este numai un exercitiu de istorie a arhitecturii sau o enumerare a celor mai importante cladiri concepute de el, ci este o intrebare asupra conceptului de arhitectura de azi si cel din vremea lui Palladio. Pentru a ne aminti de el ca o personalitate, care inca influenteaza, ar trebui sa recunoastem lipsa de istorie a arhitecturii moderne, dar si incapacitatea ei de a invata din istorie, ca o cauza esentiala a dezvoltarii arhitecturii de astazi, iar de aici fiecare sa traga o concluzie potrivita mentalitatii sale. Andrea Palladio, de fapt Andrea di Pietro della Gondola, zidar din Vicenza, invata acolo meseria, si obtine prin protectorul sau, contele Trissino, o pregatire umanista (dupa care, ca un obicei, si-a schimbat numele, punandu-l in legatura cu "pallas"-palat). Il cunoaste pe Sebastiano Serlio, cel mai mare teoretician al arhitecturii din acele timpuri, din cartile caruia invata forme si masuri ale arhitecturii, la fel ca si din operele lui Vitrus si Albertis. Mai multe stationari in Roma, i-au facut cunoscute operele arhitecturale ale renasterii, din care Palladio a invatat si in plus a studiat si analizat vechile cladiri romane. Ca urmare a lucrarilor sale teoretice, apare in 1570 "I Quattro Libri dell' Architettura", rezumatul tuturor experientelor unui arhitect, care putea construi dar si refelecta si care a determinat timp de mai multe secole arhitectura in Europa si America. Cladirile sale din Vicenza si din imprejurimi (in Venetia si in Veneto), care astazi sunt in conditii deplorabile, pot fi impartite in trei grupari, fiecare cu caracteristicile proprii: palatele, vilele si bisericile. Palatele au fost cel mai mult influentate de modelele istorice si preiau partial elementele altor cladiri, pentru a le combina intr-un mod nou si original. Acest lucru este evident in "Basillica" din Vicenza. Aici, a construit o inchidere sub forma unei arcade; aceasta este una din cele mai frumoase construite in secolul 16. Totusi, detaliile au fost preluate din cartile lui Serlios si din biblioteca Sansovinos din Venetia. In alcatuirea fatadelor palatelor Palladio a folosit coloane si pilastre, elemente folosite si inainte in manierism. Vilele sale au fost influentate de modul de constructie al vilelor romane, tipice nobililor tarii. Le-a ordonat dupa principii simetrice si a adaugat un element important: coloanele, care redau imaginea unui templu antic. Aceste forme

prototipe au fost fie concentrate numai ele intr-o cladire, cum se intampla in cazul vilei Rotonda, fie dezvoltate in cladiri marete, care domina o zona intreaga, ca in cazul vilei Trissina. In cazul bisericilor, Palladio a incarcat sa combine ideea sa asupra unui templu frontal cu varianata latina a crucifixului si cu sectiunea bazilica. Exterioarele cladirilor sale se afla in stransa legatura cu .....Acestea se dezvolta profund in jurul axei de mijloc sau, ca in cazul vilelor, deasupra unei incrucisari de axe dreptunghiulare. Din asta rezulta evidentierea mijlocului in .... .Laturile sunt asezate inapoia frontalei. Ele evidentiaza fie cubusurile cladirii, ca in multe din vile construite de el, sau sa scape de peretele din spatele unei asezari de coloane, ca in cazul palatului Chiericati. Mijlocul fatadei poate fi evidentiat si printr-un ....... . Pentru cladiri, Palladio a dezvoltat un sistem geometric, care fixeaza camerele separate atat in suprafata cat si in inaltime si in acelasi timp lua in considerare si functia fiecareia dintre camere, dar si simbolistica lor. In acest fel se nasc camere care traiesc prin tensiunea dintre lat si lung, inalt si jos, larg si stramt si care vor supravietui in lantul cladirilor de-a lungul timpului. Pentru asta, el si-a organizat cladirile cu o mare rigurozitate, fapt ce l-a ajutat si cu proiectele pe care le-a realizat. Cu ajutorul defintilor precise ale formei si masurii, a formei si a simbolului, ca si a arhetipului de fatada plus informatiile asupra proportiilor legate de masura , el a creat "Quattro Libri" , opera care a fixat structurile de baza ale constructilor. Pornind de la acesta, putea orice arhitect sa lucreze in continuare. Ceea ce Palladio si operele sale au cladit pentru urmatoarele secole, este remarcabil si nu poate fi trecut cu vederea. Anglia a fost tara in care influenta sa a fost cea mai mare. Inigo Jones a studiat opera lui Palladio inca de la inceputul secolului 17, dupa care a construit mai multe cladiri, printre care Banqueting Hall. Cateva secole mai tarziu, a aparut o miscare - ca reactie impotriva barocului numita astazi palladism. Aderentii miscarii au avut ca model cartea "Quatro Libri", iar ceea ce numim Georgian Architecture, si-a avut izvoarele in dezvoltarea curentului si a acestei carti-model. In acest curent nu au fost tipice elementele ornamentale, ci ordinea matematica riguroasa ce a caracterizat cladirile lui Palladio, si al caror stil se regaseste in mai toate constructiile engleze din secolul 18. Arhitectura palladiana a aparut si in Potsdam si Berlin (Knobeldorffs Oper). Proiectele de opera ale lui Gottfried Semper sunt de neinchipuit fara Teatro Olimpico. Thomas Jefferson si-a construit casa Monticello, facand o copie a Rotondei, arhitectii elvetieni Reinhart si Reichlin au proiectat in anul 1972 o casa locuibila in Tessin, care este in intregime influentata de Rotonda.

Organizatia ruseasca Inturist detine o cladire, care face parte din schitele tarzii ale lui Palladio (construita in 1933), Venturi si Rauch au introdus in concursul lor de proiecte pentru muzeul de arta si meserie din Frankfurt (1980) acel motiv palladian bine cunoscut " Serliana", care, cum spune si numele, provine de la Serlio, dar care a devenit un prototip datorita lui Palladio. Acesta a fost folosit si de Philip Johnson la cladirea sa AT&T din New York. Arata Isozaki a folosit cu siguranta si el anumite motive plladaniene. Si nu in ultimul rand, caseole de locuit americane, care fara influenta lui Palladio sunt inimaginabile. Daca astazi operele si influenta lui Palladio sunt inca recunoscute, este datorita transformarii arhitecturii: arhitectura ca un fapt in stransa legatura cu istoria; arhitecura, nu ca o inovatie, ci ca o dezvoltare continua ale anumitor prototipuri. Cine analizeaza stilul constructiilor de dupa razboi si stilul de contructie al bisericilor "moderne", va observa cat de gresit a fost drumul constant spre nou. O reintoarcere asupra stilului lui Palladio este astazi imposibil, insa ideile sale pot fi luate intotdeauna in considerare.

MUZEUL DE ARTA DIN FRANKFURT

Tarmul Mainului se intinde dupa oras, intre Podul de fier si Podul idependentei, pana la asa numitul Parcul muzeelor. De acolo se zaresc opt muzee: casa Liebig, Staedel, Muzel Postei, Muzeul de arhitectura, Muzeul de film, Muzeul de instrumente muzicale, Muzeul popular si Muzeul de arta. De ce se afla aici un asemenea numar de institutii culturale, nu se poate explica, nici din prizma contactului pe care l-ar putea avea cladirile intre ele, iar vizitarea tuturor muzeelor intr-o singura zi este de asemenea imposibila. O impartire mai buna ar fi fost benefica si pentru Frankfurt. Gandul ca aici - ca un raspuns al numeroaselor case contruite de-a lungul raului - s-ar putea introduce si ceva cultural, ar fi o posibilitate. Se pare ca relictele din secolul al 19-lea au au renascut, astfel ca s-au format cartiere ale domniei, ale bancilor, ale ambasadei. Asta tine doar de partile periferice, dar ele se desfasoara pe fundalul orasului. Orasul Frankfurt a infiintat sapte birouri de arhitectura: Hoelzinger si Goepfert din Bad Nauheim Hans Hollein din Viena Richard Meier din New York Heinz Mohl din Karlsruhe

Novotny si Maehner din Offenbach Trint/Quast din Koln Robert Venturi din Philadelphia Impartirea a dus la anumite nemultumiri, deoarece alegerea parea sa fie facuta in favoarea unor directii iar inegalitatea dintre birourile germane si cele straine sarea in ochi. Bineinteles, arhitectii trebuiau sa se supuna intr-o oarecare masura proprietarilor si cateodata chiar sa isi vanda cladirile construite dupa ideile acestora. Intr-un asemenea caz, se pune intrebarea, totusi de ce au fost infiintate aceste birouri. Si de ce de catre apartenetii republicii si nu de altii. Aceste intrebari au fost puse si pe cale juridica, unii sustinatori ai acelei arhitecturi, care nu este catalogata neaparat drept "moderna". Furia colegilor arhitecti din Frankfurt a fost mare, cand dupa o decizie luata, posibilitatea de a lua parte la constructia muzeelor a fost pusa pe seama unui concurs programat de arhitectura. Cat de subinteleasa a fost aceasta furie a lor, ramane de vazut, in reabilitarea Roemerberg-Dilemma-ului, sarcina ce le-a fost incredintata. Cand acesta va fi terminat, se va afla raspunsul. Decizia juriului asupra concursului pentru Muzeul de arta a fost, cu un vot majoritar, ca Venturi, Meier si Hollein sunt castigatori. Acest vot a fost pe buna dreptate. Nu s-a datorat atat angajamentului pe care l-au aratat Venturi si Meier, ci calitatii foarte bune a muncii lor. Acelasi lucru se poate spune si despre Hollein, exceptand anumite dificultati pe care le-a intampinat. Toti cei trei arhitecti au dat proiectului lor si un continut spiritual, i-au dat nu numai o idee, ci au gasit si o forma arhitecturala corespunzatoare. Bineinteles se poate adauga si teoria de 3,5 grade inclinare a lui Meier, ca si motivatia sa puternica, acestea fiind cele mai recunoscute aspecte ale muncii lui. Dar ceea ce a reusit el sa faca din acestea, cum a folosit unghiurile in actuala casa a Muzelui, in vila Metzler, asemanator cu vila Strozzi - acestea sunt concepte foarte disciplinate intr-o forma maiestruoasa. Ca de aici s-a format un adevarat constructor, pe cine ar putea sa mire? Nici chiar orasul Frankfurt nu a fost mirat.