PORTOFOLIU
PORTOFOLIU
PORTOFOLIU
PORTOFOLIU
LA LIMBA I LITERATURA
ROMN
Poezia este alctuit din dou pri. Prima parte este tiu care
exprim atitudinea eroului liric, iar a doua parte este restul
poeziei care include valoarea testamental; accentul cade pe dou
verbe la modul indicativ, viitor (stinge-mi-s-or, am s-ajung), pe
verbe la modul conjunctiv (s nu inchidei, s lsai, s citeasc)
i unul la imperativ (aezai-mi-o). Ele scot in eviden dorin a-
testament a eului liric. Imaginile artistice sunt prezente i ele:
vizuale (la miez de noapte, la rsrit de Soare, crii Sale, codri);
dinamice (am s-ajung, s nu inchidei, s-o lsai aa deschis,
aezai-mi-o); auditive (Iar de n-au s-auz dnii/ Al strvechii
slove bucium). Elemetnele prozodice sunt: strofa care este
catren; este scris in picior metric troheie. Din pucnt de vedere
dispozitiv rima tinde spre a fi incruciat, iar din punct de vedere
metric rima este masculin. Din figurile de stil ii fac aparen a
metonimiile Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra crii Sale,
Ci s nu inchidei cartea/ Ca pe recile-mi pleoape i metafora
Aezai-mi-o ca pern / Cu toii codrii ei in zbucium.
COMENTARIU LITERAR
,,RONDELUL ROZELOR CE MOR
Date despre autor.Alexandru Macedonski apartine literaturii romane de
la sfarsitu secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.Aceasta
perioada literara are particularitatea ca se afla la interferenta curentelor
literare.
Dumitru Micu apreciaza ca in opera lui Macedonski
"parnasianismul fuzioneaza cu
romantismul,clasicismul,naturalismul,decadentismul,simbolismul".In
timp ce Tudor Vianu il plaseaza pe Macedonski printre clasicii literaturii
romane,caracterizandu-l ca fiind "unul dintre poetii care,pornind de la
experientele fundamentale ale sufletului omenesc,au atins in cantecul lor
armonia si plentitudinea,faurind modele durabile pentru intreaga creatie
ulterioara",scriitorul este revendicat de ideologia altor curente literare.El
este teoreticianul curentului innoitor numit simbolism,publicand
articolele "Poezia viitorului"si"Simbolismul" pentru a-si arata adeziunea
la noua grupare.Poezia sa insa,desi contine elemente simboliste,denota
un limbaj mult prea explicit.Opera sa contine,de asemenea,elemente
parnasiene,dar care nu pot fi detectate in stare pura.
Universul poeziei sale contine urmatoarele volume:"Prima
verba"(1872),"Poezii","Excelsior","Flori sacre","Poema rondelurilor".
Poema rondelurilor.Rondelul este o poezie cu forma fixa alcatuita
din 13 versuri,3 catrene si un vers liber,iar primele doua versuri sunt
asemenatoare sau identice cu ultimele doua versuri ale strofei a
doua,versul independent fiind reluarea primului vers.
Macedonski preia structura rondelului din literatura
franceza,compunand,intre 1916 si 1920,54 de astfel de poeme integrate
volumului publicat postum,in 1927,intitulat "Poema
rondelurilor".Volumul cuprinde cinci cicluri:"Rondelurile
pribege","Rondelul celor patru vanturi","Rondelul rozelor","Rondelurile
Senei","Rondelurile de portelan"si constituie opera sa de maturitate
deplina,ilustrativa,in special,prin perfectiunea formala.
Aparitie.Tema."Rondelul rozelor ce mor" este cel mai cunoscut
poem incadrat in cel de-al treilea ciclu,fiind construit pe tema
perisabilitatii.
Structura si semnificatii.Poezia respecta structura rondelului,fiind
alcatuita din trei strofe si un vers liber,imbinand rigoara parnasiana a
perfectiunii normale cu fondul de idei bazat pe corespondenta de factura
simbolista intre planul exterior si cel interior.
Laitmotivul poeziei-rozele-simbolizeaza
puritatea,frumusetea,gingasia naturii;acestuia i se alatura,de fiecare
data,constructia atributiva "ce mor",care denota perisabilitatea
lor,manifestata atat in plan exterior,"in gradini",cat si in cel interior:"si
mor si-n mine".Prezenta pronumelui personal de persoana intai,marca
gramaticala a eului lirc,interiorieaza mesajul poeziei si
sugereaza,totodata,corespondenta dintre natura si sentimentele
umane.Destinul individului este similar cu cel al rozelor,a caror atingere
prezenta este pusa in antiteza cu trecutul lor,fapt care accentueaza starea
de tristete care domina intreaga poezie:"S-au fost atat de viata pline".Ca
si speranta efemera in eternitatea clipei,rozele mor,lasand in urma
nostalgia poetica.
Trecerea timpului este sugerata prin repetarea cuvantului
"vremea";aceasta trecere implica moartea si jalea in momentul perceperii
"fiorului"mortii.Jalea si fiorul anticipeaza destinul tragic al florilor din
gradini.
"Amurgu-ntristator"este un simbol al sfarsitului de
viata,completat de "valmasaguri de suspine".Moartea,numita metaforic
"marea noapte care vine",este intampinata cu resemnare de florile care
"duioase-si pleaca fruntea lor".
In aparenta,poezia descrie ofilirea rozelor in gradini;in
esenta,insa,ea are implicatii existential-umane,referindu-se la
perisabilitatea individului in lume,la destinul sau tragic si totusi acceptat
cu resemnare,la moarte:"E vremea rozelor ce mor".
Starea de spleen,corespondentele,muzicalitatea versurilor
realizata prin refren,prin rima imbratisata,masura de 8-9
silabe,sinestezia(imbinarea vizualului cu olfactivul prin prezenta
"rozelor",dar si cu auditivul,prin "suspine")sunt elemente care se inscriu
in estetica literara simbolista.
Concluzie.Rondelurile macedonskiene constituie o lirica a
originalitatii,care imbina armonios forma parnasiana cu fondul romantic
sau simbolist.
COMENTARIU LITERAR
,,CHIPUL TU,MAM DE
GRIGORE VIERU
,,Mama,tu esti patria mea.Iata asa afirma marele
poet Grigorie Vieru despre mama-sa,cui i-a
dedicat majoritatea poeziilor sale,printre care se
numara si poezia ,,Chipul tau,mama.Titlul poeziei
este o cheie de intelegere a textului.Tema poeziei
este dragostea poetului fata de mama.Ideia
principala a textului este ca mama este acea fiinta
sfinta care a vazut si stie de toate.Motivele
dominante in poeziea sunt :motivul mamei care
semnifica primul cuvint,semnifica nasterea,o fiinta
mareata fara de pacat ;motivul privighetorii care
semnifica libertatea si melncolia ;motivul lacrimii
care semnifica durerea,tristetea ;motivul ochilor-
ochiul este asociat cu lumina si capacitatea de
perceptie spirituala.Este o poezie polimorfa,scrisa
in versuri libere.Mama pentru Grigorie Vieru era
totul,si cum afirma el : ,,Pierzind pe mama,iti
ramine Patria.Dar nu mai esti copil .
GENURILE LITERARE :
Genuri literare
Termenul de gen literar provine din latinescul genus (neam, rasa, fel, mod)
si, in literatura, numeste o clasa de opere literare. Genul literar a fost
definit avnd ca elemente de referinta relatia ce se stabileste intre cretor si
lumea inconjuratoare, precum si felul in care acesta comunica in opera
respectiva idei, sentimente, atitudini.
1. Genul LIRIC cuprinde acele opere literare in care scriitorul (cel mai
adesea, poet) comunica direct impresiile, gndurile, sentimentele, ideile si
atitudinile sale. Cel care le exprima este insusi poetul. Uneori,
sentimentele autorului intra in rezonanta cu simtamintele cititorului,
intmplare fericita, ce da valoarea operei si, uneori, viata lunga a acesteia.
Specii ale genului liric:
# cult:
- imnul -- Poezie sau cntec solemn compus pentru preamarirea unei idei,
a unui eveniment, a unui erou legendar etc. Imnurile religioase premaresc
divinitatea. Odata cu formarea statelor nationale, imnul devine si un
cntec solemn adoptat oficial ca simbol al unitatii nationale a statului. Este
inrudit si cu oda.
# popular
# cult
- legenda -- specie a genului epic (popular), in versuri sau proza, prin care
se explica, apelndu-se, de obicei, la fantastic, geneza unui lucru (fiinte,
fenomen,) al unui eveniment istoric ori se evoca ispravi neobisnuite ale
unor eroi atestati sau nu de catre documente.
# popular
- legenda -- ***
- balada -- ***
# cult
# popular
- Irozii
- oratia de nunta
COMENTARIU LITERAR
,,LUCEAFRUL,, DE MIHAI
EMINESCU
Poemul "Luceafarul" a aparut in 1883 in Almanahul Societatii Social-literare
"Romania Juna" din Viena,fiind apoi reprodus in revista "Convorbiri literare".
Incipitul poemului se afla sub semnul basmului, timpul fiind mitic "A fost o data
ca-n povesti/Afost ca niciodata".
Primele sapte strofe constituie uvertura poemului,partea intai fiind o splendida
poveste iubire.Atmosfera este in concordanta cu mitologia romana,iar imaginarul
e de factura poetica.Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare,in
cadru nocturn,realizat prin motive romantice: luceafrul,marea castelul, fereastra,
oglinda.Fata contempla Luceafrul de la fereastra dinspre mare a castelului. La
randu-i,Luceafarul, privind spre "umbra negrului codru", o indrageste pe fata si
se lasa
coplesit de dor. Semnificatia alegoriei este ca fata pamanteana aspira spre
absolut, iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialitatii.
La chemarea fetei "O, dulce-al noptii mele domn/De ce nu vii tu?Vina!",
Luceafarul se smulge din sfera sa pt a se intrupa prima oara din cer si mare ca un
"tanar voievod", totodata "un mort frumos cu ochii vii". Stralucirea ochilor care
ilustreaza viata interioara, este interpretata de fata ca semn al mortii "Lucesti fara
de viata/Si ochiul tau ma-ngheata". Ea intelege incandescenta din ochii
Luceafarului ca semn al glacialitatii si refuza sa-l urmeze.Urmand repetatei
chemari-descantec "Cobori in jos, luceafar bland", cea de-a doua chemare va fi
din soare si noapte. In antiteza cu imaginea angelica a primei intruchipari,
aceasta este circumscrisa demonicului dupa cum o percepe fata "O, esti frumos,
cum numa-n vis un demon se arata".
Pt a doua oara, paloarea si lucirea fetei, semne de dorinta de absolut, sunt
intelese de fata ca atribute ale mortii. Desi unica intre pamanteni, fata refuza din
nou sa-l urmeze, recunoscand ca nu poate raspunde cu aceeasi intensitate pasiunii
lui si ca nu-l poate intelege. Daca fata (omul comun) nu se poate ridica la
conditia nemuritoare, Luceafarul (geniul), este capabil, din iubire si din dorinta
de cunoastere absoluta, sa coboare la conditia de muritor "Da, ma voi naste din
pacat/ Primind o alta lege;/Cu vecinicia sunt legat,/Ci voi sa ma dezlege".
Partea a doua care are in centru idila dintre fata de imparat, numita acum
Catalina, si pajul Catalin, infatiseaza repeziciunea cu care se stabileste legatura
sentimentala intre exponentii lumii terestre. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa
celei ideale. Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie a
omului comun. Chiar daca accepta iubirea pamanteana, Catalina inca aspira la
iubirea ideala pt Luceafar "O, de luceafarul din cer/ M'a prins un dor de moarte".
Partea a treia ilustreaza planul cosmic si constituie cheia de bolta a poemului.
Spatiul parcurs de Luceafar este o calatorie regresiva temporal, in cursul careia el
traieste in sens invers istoria creatiei universului.Zborul cosmic ilustreaza actul
cunoasterii absolute prin puterea sentimentelor, lirismul, setea de iubire. Punctul
in care ajunge este spatiul demiurgic atemporal, momenul dinaintea nasterii
lumilor "Caci unde ajunge nu-i hotar/ Nici ochi spre a cunoaste/ Si vremea
incearca in zadar/ Din goluri a se naste". In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul,
insetat de repaos, adica de viata finita, destingere, este numit Hyperion. Acesta ii
cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire pt a descifra taina iubirii absolute, in
numele careia este gata de sacrificiu: Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din
privire,/ Si pentru toate da-mi in schmb/ O ora de iubire Demiurgul refuza
cererea lui Hyperion. El pastreaza pentru final argumentul infidelitatii fetei,
dovedindu-I inca o data Luceafarului superioritatea sa si in iubire fata de
nemuritoarea Catalina: Si pentru cine vrei sa mori?/ Intoace-te, te-dreapta/ Spre-
acel pamant ratacitor/ Si vezi ce te asteapta.
Partea a patra este constituita simetric fata de prima, prin interferenta celor
doua planuri: terestru si cosmic.
Idila Catalin-Catalina are loc intr-un cadru romantic, creat prin prezenta
simbolurilor specifice. Peisajul este umanizat, tipic eminescian, scenele de iubire
se petrec departe de lume, sub crengile de tei inflorite, in singuratate si liniste, in
pacea codrului, sub lumina blanda a lunii. Declaratia de dragoste a lui Catalin,
patimasa lui sete de iubire exprimata prin metaforele noaptea mea de patimi,
durerea mea, visul meu din urma il proiecteaza pe acesta intr-o alta lumina
decat cea din partea a doua a poemului. Profunzimea pasiunii si unicitatea iubirii,
constituirea cuplului adamic, il scot pe Catalin din ipostaza terestra.
Imbatata de amor, Catalina are inca nostalgia astrului iubirii si-I adreseaza
pentru a treia oara chemarea, de data aceasta modificata, Luceafarul semnificand
acum steaua norocului: Cobori in jos, luceafar bland,/ Alunecand pe-o raza,/
Patrunde-n codru si in gand,/ Norocu-mi lumineaza!
Luceafarul exprima dramatismul propriei conditii care se naste din constatarea
ca relatia om-geniu este incompatibila. Atitudinea geniului este una de
interiorizare a sinelui, de asumare a eternitatii si ,odata cu ea, a indiferentei.
Omul comun este incapabil sa-si depaseasca limitele, iar geniu manifesta un
profund dispret fata de aceasta incapacitate: Ce-ti pasa tie, chip de lut,/ Dac-oi fi
eu sau altul?. Geniul constata cu durere ca viata cotidiana a omului urmeaza o
miscare circulara, orientata spre accidental si intamplator: Traind in cercul
vostru stramt/ Norocul va petrece,/ Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si
rece.