CARACTERIZAREA LUI PRISTANDA

Considerat un clasic/model al literaturii romane (alaturi de Creanga, Slavici si

Eminescu), I.L.Caragiale ramane remarcabil prin literatura sa de factura umoristica:
schitele sale celebre (Dl Goe, Vizita, Bubico) sau comediile realiste (O
scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa). Toate personajele sale se asociaza
dictonului Prin ras se indreapta moravurile, iar Ghita Pristanda este si el construit
astfel.
Statutul social este definit prin mai multe ipostaze. In primul rand, este un
functionar al statului, politist, care are ca rol pastrarea ordinii publice. In al doilea
rand, este un om cu o situatie materiala modesta, cu o familie numeroasa (dupa
cum se lamenteaza mereu noua suflete, coane Fanica). In al treilea rand, joaca
rolul de subordonat supus si devotat al celor care sunt la putere, adica Tipatescu,
Zoe si Trahanache.
Tipologia sa este complexa, desi este un personaj secundar, pentru ca este
investit cu functia de reflector: cunoaste toate secretele importante din oras, are
spirit de observatie, stie cum sa intoarca situatia in favoarea lui sau a celor pe care
ii cosidera importanti. Fiind personaj de comedie, este schematizat, ca simbol al
lingusirii (tipologia clasica a slugii istete); totusi, apar elemente realiste, pt.ca
I.L.Caragiale urmareste sa satirizeze prin el aspecte ale societatii contemporane
lui. Astfel, el este un personaj tipic in imprejurari tipice, reprezentativ pentru o
categorie sociala (functionarul obisnuit) si psihologica (omul oportunist, profitor,
care isi urmareste, pana la urma, propriile interese). Desi nu este prezentat in
evolutie ca un personaj realist clar, este influentat de mediul in care traieste (se
adapteaza lumii politice corupte si invata diplomatia si adaptarea la orice situatie).
In plus, este prezentat veridic, fara idealizare, cu calitati (precum istetimea) si
defecte (ipocrizia). In concluzie, Ghita Pristanda nu mai este construit in totalitate
pe schema traditionala a slugii, ci castiga in individualizare si devine simpatic
cititorilor.
Portretul fizic este schematic, pentru ca accentul se pune pe aspectul moral si
pe tipicitate. Apar, totusi, cateva indicatii scenice si/sau dezvaluiri ale personajului
care permit conturarea vestimentatiei sale: poarta uniforma in timpul serviciului,
adica mondir (tunica militara), chipiu (sapca) si sabie, dar cand pleaca in oras
sa spioneze se imbraca ivileste pentru a nu fi recunoscut. Notatiile
fizice/fiziologice redate de didascalii sugereaza ca Ghita stie foarte bine sa joace un
rol, e ca un actor pe scena, trecand cu usurinta de la o mimica la alta. De exemplu,
cand Tipatescu il lauda pentru afacerea cu steagurile el se da de gol (uitand de
sine si razand), dar apoi incearca rapid sa repare gafa, prefacandu-se nestiutor
(naiv si umilit).
Portretul moral se construieste pe baza sireteniei, ca trasatura dominanta,
corelata cu disimularea: mereu isi urmareste interesele. De aceea, chiar daca
Tipatescu i-a ordonat sa il aresteze pe Catavencu, el il scoate din arest si il aduce sa
vorbeasca doar cu Zoe atunci cand aceasta ii comanda; il si linguseste pe
Catavencu, spunandu-I ca ii citeste gazeta in fiecare dimineata ca pe o evanghelie,
constient fiind ca acesta ar putea devein un om influent in oras. Cat despre calitati
si defecte, acestea se impletesc ca si in cazul altor personaje realiste: Ghita este
atat abil, descurcaret, cu spirit de observatie, adaptabil, dinamic, convingator, cat si
prefacut, aparent zelos, exagerandu-si conditia umila, cu aere de superioritate,
slugarnic etc. In ceea ce priveste conflictele, el prefera sa nu se implice in ele, ci sa
le medieze, constient ca, astfel, va fi recompensat sau ca va afla informatii care il
vor ajuta ulterior; asa se explica de ce Catavencu ajunge mereu sa vorbeasca cu
Zoe in urma aranjamentelor facute de Ghita.
Caracterizarea directa utilizeaza toate cele trei modalitati (indicatii scenice,
alte personaje, autocaracterizare). Indicatiile scenice sunt numeroase; de pilda,
lista de personaje de la debutul piesei il prezinta pe Ghita drept politaiul orasului.
Se sugereaza nu doar senzatia eroului ca este singurul care pastreaza ordinea in
oras, ci si coruptia acestuia (prin termenul cu nuanta dispretuitoare politai).
Celelalte personaje ii surprind trasaturile importante. De exemplu, Tipatescu il
cunoaste cel mai bine si il considera descurcaret (tu nu esti baiat prost), dar stie
si ca se poate baza pe fidelitatea lui (esti omul nostru). Autocaracterizarea
surprinde aceeasi exagerare a personajului, provocand ilaritate: eram prapadit de
ostenit, grea misie, misia de politai, zi si noapte la datorie etc.
Caracterizarea indirecta se asociaza cu modalitatile de realizare a comicului.
Astfel, comportamentul specific personajului starneste rasul: se catara pe gard sa
vada mai bine pe fereastra la Catavencu si sa auda ce se vorbeste; sta plictisit si
asculta revolta sefului, aprobandu-l absent; in loc sa pastreze ordinea la adunarea
electoral, el provoaca bataia, in momentul in care incearca sa il scoata cu forta pe
Catavencu din sala etc. Limbajul declanseaza si el rasul, pentru ca Ghita vrea sa
para instruit, dar foloseste gresit neologismele (bampir, catindrala, famelie),
se exprima pleonastic (ce-mi da in gand ideea?) sau aproba mecanic ce spun
ceilalti (ticul sau verbal fiind curat/intr-adevar). Raportarea la mediu este clara
in cazul sau (comicul de caractere si moravuri): se integreaza acestei lumi si ii
respecta regulile, conform devizei sotiei (Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot ca
satulul nu crede la al flamand!). Totodata, onomastica accentueaza trasaturile
sale esentiale: pristanda este un joc popular moldovenesc in care dansatorii
asculta de ordinele unui conducator, asa cum face si Ghita; diminutivul prenumelui
indica relatiile de familiaritate si de compromis stabilite cu celelalte
personaje. Iese in evidenta raportul cu Tipatescu, deoarece reia mecanismul
cuplului sluga/stapan din comedia clasica; intr-o maniera moderna, insa, niciunul nu
este mai usor de pacalit si chiar din actul I, scena 1 se observa abilitatea
amandurora de a se influenta reciproc. O modalitate specifica de caracterizare
indirecta ramane monologul dramatic, plasat, de pilda, in actul I, scena 2 (dincolo
de lamentarile lui Ghita sau de invidia ca seful are si putere, si avere, se dezvaluie
triunghiul amoros Tipatescu/Zoe/Trahanache si se surprinde importanta lui Ghita in
pastrarea secretului).
In concluzie, desi Ghita este un personaj secundar, el dinamizeaza de multe ori
actiunea textului dramatic, aduce vesti, dezvaluie informatii importante etc. Faptul
ca el rosteste ultima replica a textului Curat constitutional! Muzica! Muzica! are si
o alta semnificatie; el devine un alter ego al lui I.L.Caragiale purtand viziunea
satirica despre lume si concluzionand, oarecum, amar, ca de fapt- in acest univers
nimic nu s-a schimbat si nu se rezolva principial/moral/legal.