DREPT PROCESUAL CIVIL 1

AN 4 DREPT IF
TITULAR CURS: CONF.UNI.DR. DINU GHEORGHE

1
2
CUPRINS
CAPITOLUL I – Consideraţii generale privind procesul civil ........................................................... 5

1.1. Noţiunea dreptului procesual civil şi legătura acestuia cu dreptul material civil ......................... 5
1.2. Definirea procesului civil. Fazele şi etapele pe care acesta le parcurge ....................................... 7
1.3. Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil ................................................................ 10
1.4. Normele de procedură civilă ....................................................................................................... 23

CAPITOLUL II – Acţiunea civilă .......................................................................................................... 29

2.1. Noţiune. Natura juridică şi corelaţia dintre dreptul subiectiv civil, acţiunea civilă şi dreptul la 29
acţiune……………………………………………………………………………....................................
2.2. Elementele acţiunii civile............................................................................................................. 37
2.3. Clasificarea actiunilor civile …. .................................................................................................. 39

CAPITOLUL III – Participanţii la procesul civil ………………………………………………........ 47

47
3.1. Instanţa de judecată şi rolul acesteia în procesul civil................................................................
3.2. Părţile în procesul civil .............................................................................................................. 56

3.3. Formele de participare ale terţilor în procesul civil. Intervenţia forţată.

Intervenţia voluntară………………………………………………………………………...
3.4. Reprezentarea judiciară convenţională a părţilor în procesul civil………….…...……………
3.5. Avocatul. Asistenţa juridică şi dreptul la apărare………………………….............................
3.6. Formele participării procurorului în procesul civil…………………………...........................

CAPITOLUL IV – Competenţa în materie civilă ............................................................................... 77

4.1. Noţiunea şi clasificarea normelor de competenţă...................................................................... 77

4.2. Competenţa jurisdicţională a instanţelor judecătoreşti.............................................................. 84
4.3. Incidente procedurale cu privire la instanţa sesizată................................................................. 93
4.4. Întinderea competenţei instanţei sesizate.................................................................................. 102

CAPITOLUL V – Actele de procedură. Termenele procedurale. Sancţiuni pentru nerespectarea 109

condiţiilor referitoare la actele de procedură şi termenele procedural ............................................

5.1. Actele de procedură.................................................................................................................. 109

5.2. Termenele procedurale............................................................................................................. 117

5.3. Sancţiuni................................................................................................................................... 121

CAPITOLUL VI - JUDECATA ÎN FAŢA INSTANŢEI DE FOND. – Etapa scrisă ....................... 133

6.1. Cererea de chemare în judecată................................................................................................... 134

6.2. Întâmpinarea………………………………………………………........................................... 145
6.3. Cererea reconvenţională…………………………………………............................................. 147
6.4. Citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură…………….............................................. 149
6.5. Măsuri asiguratorii .................................................................................................................... 154

3
CAPITOLUL VII – Etapa dezbaterilor ............................................................................................ 161

7.1. Şedinţa de judecată………………………………………………............................................. 161

7.2. Probele ...................................................................................................................................... 173
7.3. Incidente procesuale ce pot să apară în cursul judecăţii ............................................................ 213

CAPITOLUL VIII – Etapa deliberării............................................................................................... 229

8.1. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii………………………………............................................ 229

8.2. Hotărârea judecătorească............................................................................................................. 230

CĂILE DE ATAC

CAPITOLUL IX – Judecata in caile de atac. Apelul ......................................................................... 241

9.1. Noţiuni generale privind apelul……………………………….….............................................. 242

CAPITOLUL X – Căile extraordinare de atac .................................................................................. 257

10.1. Recursul .................................................................................................................................. 257

10.2. Contestaţia în anulare .............................................................................................................. 271
10.3. Revizuirea ............................................................................................................................... 277
10.4. Recursul în interesul legii.Caracteristici………………………………................................... 289

PROCEDURI SPECIALE

CAPITOLUL XI – Consideraţii generale privind procedurile speciale ............................................ 291

11.1. Procedura necontencioasă………………………………………............................................ 291

11.2. Procedura arbitrală ………………………………………......…............................................ 293
11.3. Ordonanţa preşedinţială……………………………………….….......................................... 307
11.4. Procedura partajului judiciar .................................................................................................. 313
11.5. Procedura divorţului………………………………………………........................................ 323
11.6. Provedura punerii sub interdictie judiciara............................................................................. 330
11.7. Hotararea de declarare a mortii ............................................................................................... 333
11.8. Procedura ofertei de plata si consemnatiunii ........................................................................... 335
11.9. Procedura ordonantei de plata ................................................................................................. 337
11.10.Procedura cu privire la cererile de valoare redusa ................................................................... 341
11.11.Procedura evacuarii din imobilele folosite sau ocupate fara drept........................................... 344
11.12.Inscrierea drepturilor dobandite in temeiul uzucapiunii .......................................................... 346
11.13.Procedura refacerii inscrisurilor si hotararilor disparute ......................................................... 350
11.14.Cautiunea judiciara ................................................................................................................. 351

ADDENDA................................................................................................................................................ 353
ÎNTREBĂRI GRILĂ................................................................................................................................. 439
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................................... 488

4
 CAPITOLUL I – Consideraţii generale privind procesul civil

1.1. Noţiunea dreptului procesual civil şi legătura acestuia cu

dreptul material civil

Apărut ca o necesitate, pe o anumită treaptă a evoluţiei istorice, statul,

care „nu-şi poate realiza funcţia sa socială decât prin intermediul dreptului1”
are, pe lângă funcţia legislativă şi executivă, o funcţie jurisdicţională
„încredinţată unor organe proprii a căror misiune este de a soluţiona, prin
hotărâri susceptibile de execuţiune silită, toate conflictele de drept şi toate
problemele care-i sunt supuse de cei interesaţi”2.
Înfăptuirea justiţiei în cauzele civile se realizează în conformitate cu
procedura stabilită de lege, pe baza unui ansamblu de norme juridice ce
reglementează această procedură3.
Pentru a-şi îndeplini rolul, procesul civil nu se poate desfăşura oricum,
haotic. De aceea, în timp, au fost create şi perfecţionate instrumentele cu
ajutorul cărora să se poată asigura, în sensul cel mai larg, apărarea. Ele au fost
stocate în Coduri, sau în legi speciale şi devenite procedură, constituie
„totalitatea formelor pe care cetăţenii trebuie să le urmeze, pentru a obţine
dreptatea, iar tribunalele spre a o da”4.
Ramură distinctă a sistemului de drept, dreptul procesual civil
reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează modul de
judecată de către instanţele judecătoreşti a pricinilor privitoare la drepturi
civile ori la interese legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei,
precum şi modul de executare silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor
titluri executorii5.
Dreptul procesual civil prezintă următoarele caractere6:
a) caracter sancţionator - dreptul procesual civil, prin asigurarea
rezolvării litigiilor civile purtând asupra drepturilor subiective, garantează
eficacitatea dispoziţiilor de drept material care consacră aceste drepturi;

1
M.Luburici,Teoria generală a dreptului, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti 1994,p.134
2
E.Heroveanu,Principiile procedurei judiciare, Institutul de Arte Grafice „Lupa” N.Stroilă, 1932 Vol.I, p. 26
3
A.Hilsenrad, I.Stoenescu, Procesul civil în R.P.R., Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1957, p.13 (apud
Fl.Măguranu)
4
Garsonnet,Traite theorique et pratique de procedure civile,II,Ed.II, p. 158 apudE.Dan.,Codul de
procedurăcivilă adnotat,Ed.Librăriei SOCEC & Comp., Societate anonimă, p. XVII.
5
V.M.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Editura Naţional, Bucureşti 1997, p.158
(citat în continuare Tratat I)
6
ibidem 5

5
 b) caracter reglementar - dreptul procesual civil este limitat de
dispoziţiile cuprinse în Constituţie şi în alte acte normative, care, în general,
sunt de ordine publică;
c) caracter formalist – actele de procedură sunt supuse unor
exigenţe de
formă şi unor termene;
d) caracter de drept comun - dreptul procesual civil constituie
dreptul comun al procedurii şi se aplică oricărui litigiu care nu are o procedură
distinctă.
Dreptul material civil cuprinde totalitatea normelor juridice care
reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi nepatrimoniale între persoane
fizice şi juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică. Dreptul procesual civil
reprezintă aspectul sancţionator al dreptului material civil, conferindu-i
eficacitate prin folosirea constrângerii de către stat. Dreptul material civil ar fi
ineficace dacă, pe calea procesului civil, nu s-ar asigura şi realizarea lui, tot
astfel, procesul civil ar fi de neconceput fără existenţa unui drept material care
să-l apere şi să-l valorifice7.
Dreptul procesual civil reglementează fazele şi etapele pe care le
parcurge procesul civil, respectiv faza judecăţii şi faza executării silite. Fiecare
din aceste faze având mai multe etape.
Norma procesuală este menită să ofere căile cele mai potrivite pentru
realizarea drepturilor subiective consacrate de dreptul material.
În legătură cu drepturile subiective civile, se impun următoarele
precizări:
 se au în vedere nu numai drepturile recunoscute de legislaţia civilă,
ci şi cele care intră în conţinutul ramurilor de drept comercial, de
drept al familiei, de drept al muncii, etc.;
 se au în vedere şi situaţiile în care se urmăreşte pe calea justiţiei
realizarea sau apărarea unui interes, nu numai situaţiile în care se
încearcă valorificarea unui drept subiectiv;
 executarea silită se poate realiza nu numai în baza hotărârilor
instanţei judecătoreşti ca principale titluri executorii, ci şi în baza
altor titluri executorii, carora legea le recunoaste acest beneficiu şi
care provin de la alte organe.
Legătura dintre dreptul procesual civil şi dreptul material civil, trebuie

7
V.M.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, p. 42
(apud Gh. Dinu)

6
înţeleasă în sensul că norma procesuală este subordonată normei de drept
substanţial.
Desigur, dreptul procesual civil are legături şi cu alte ramuri de drept
– dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul comercial.
Dreptul constituţional conţine norme cu valoare de principii pentru
toate celelalte ramuri ale dreptului, deci şi pentru dreptul procesual civil. În
acest sens art.123 din Constituţie prevede că justiţia se înfăptuieşte în numele
legii, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Se au în vedere,
principiile publicităţii, dreptului la apărare, care dau expresie democratismului
din ţara noastră.

1.2. Definirea procesului civil. Fazele şi etapele pe care acesta le

parcurge8

În conformitate cu art.6 pct.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului: “Orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauză să în mod
echitabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care
va decide asupra drepturilor şi obligaţiilor sale civile sau asupra temeiniciei
oricărei acuzaţii în materie penală împotriva ei. Hotărârea trebuie să fie
pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis persoanelor
sau publicului în timpul întregului său a unei părţi din proces, în interesul
moralităţii, ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate
democratică, când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la
proces o cer sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, când
datorită unor împrejurări speciale publicitatea ar fi de natură să aducă
atingere intereselor justiţiei”, Constituţia consacră în art.21 accesul liber la
justiţie – “orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor,
a libertăţilor şi intereselor sale legitime” – “nici o lege nu poate îngrădi acest
drept”.
Persoana ale cărei drepturi subiective civile sunt contestate sau
încălcate se poate adresa instanţei competente pentru a restabili această situaţie.
Sesizarea instanţei se face prin cererea de chemare în judecată.
Prin proces în sens etimologic se înţelege mers, evoluţie, desfăşurarea
unui fenomen, eveniment. Noţiunea de proces în sens juridic presupune o
evoluţie, de la sesizarea instanţei (prin cererea de chemare în judecată) şi până
la actul final al judecăţii care este hotărârea.

8
V.M.Ciobanu, Tratat I, p.p.148

7
 Procesul civil este activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi,
organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea
de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile, în vederea
realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi
executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii,
conform procedurii prevăzute de lege9.
Procesul civil serveşte ca formă specială a constrângerii de către stat,
pentru valorificarea în concret a dreptului subiectiv încălcat şi prin aceasta, la
restabilirea ordinii de drept tulburate.
Procesul civil parcurge două faze principale:

1. Faza judecăţii care se desfăşoară în:

1.1. Judecata în prima instanţă, care la rândul ei parcurge patru
etape:
a) etapa scrisă;
b) etapa cercetării procesului;
c) etapa dezbaterilor în fond;
d) etapa deliberării şi pronunţării hotărârii
1.2. Judecata în căile de atac

2. Faza executării silite

1.Faza judecăţii care se desfăşoară mai întâi în faţa instanţei de fond

şi se finalizează cu deliberarea şi pronunţarea hotărârii. Faza judecăţii în primă
instanţă este declanşată prin cererea de chemare în judecată, care investeşte
instanţa competentă. Această fază cuprinde după cum am menţionat, mai multe
etape:
a) Prima etapă (etapa scrisă), constând din încunoştiinţarea reciprocă a
părţilor despre pretenţiile, apărările şi probele ce urmează a fi administrate în
vederea dovedirii lor.
b) Etapa cercetării procesului (a doua etapă) apare ca o necesitate în
derularea procesului având ca scop formarea convingerii judecătorului, cu
privire la raportul juridic substanţial dintre părţi, în baza probelor depuse de
părţi dar şi în temeiul concluziilor parţilor referitoare la eventualele excepţii
procesuale invocate.
c) Cea de a treia etapă este etapa dezbaterilor în fond, în care părţile îşi

9
G.Boroi, M.Stancu Drept Procesual Civil; Editura Hamangiu 2015; pag 3

8
susţin în mod real pretenţiile. Etapă complexă - se desfăşoară, de regulă, la mai
multe termene de judecată, dând posibilitatea părţilor să-şi susţină în mod real şi
contradictoriu pretenţiile şi apărările, să administreze probe şi să pună concluzii.
În procesul contencios în care se dispută un drept, judecătorul nu poate rezolva
litigiul numai pe baza cererii reclamantului, ci trebuie să cheme în faţa sa şi
persoana care se pretinde că a încălcat dreptul şi care poartă denumirea de
pârât. Dezbaterea dintre părţi este condusă şi controlată de judecător, cu
respectarea unor principii fundamentale (principiul contradictorialităţii,
principiul dreptului de apărare, principiul rolului activ al judecătorului,
principiul disponibilităţii, principiul publicităţii şi principiul oralităţii).
d) După închiderea dezbaterilor, urmează etapa deliberării şi
pronunţării hotărârii.
Prin epuizarea acestor etape se finalizează judecata în prima instanţă,
dar partea nemulţumită poate declanşa etapa căilor de atac. Poate exista şi o
etapă a căilor extraordinare de atac, care vizează, în condiţiile legii, hotărâri
definitive sau irevocabile.
1.2. Judecata în căile de atac – acestea sunt instituţii procesuale care
permit reexaminarea, în situaţiile expres prevăzute de lege, a unei hotărâri
judecătoreşti în scopul îndreptării eventualelor erori.
Apelul este o cale de atac ordinară, în principiu suspensiva de executare
şi devolutivă. Partea interesată poate exercita recursul, care reprezintă o cale de
atac extraordinară, de reformare, nedevolutivă, în principiu nesuspensivă de
executare.
De asemenea legea permite şi alte căi extraordinare de atac, pentru
motive limitativ prevăzute, cum ar fi contestaţia în anulare şi revizuirea.

2. Faza executării silite care include activitatea instanţei de executare şi

a executorilor judecătoreşti care-şi îndeplinesc atribuţiile procesuale sub
controlul instanţei.
Nu este obligatoriu ca procesul civil să parcurgă toate aceste etape, în
consecinţă se impun următoarele precizări:
 faza executării silite intervine în cazul hotărârilor susceptibile
de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a
statului, în măsura în care debitorul nu-şi execută de bună voie
obligaţia, astfel dacă debitorul îşi va executa de bună voie
obligaţia consemnată în titlu executoriu faza executării va lipsi;
 în ipoteza în care creditorul pune în executare un alt titlu

9
 executoriu decât o hotărâre judecătorească, va exista numai
faza executării;
 este posibil ca procesul să se termine fără o judecată propriu-
zisă atunci când reclamantul îşi retrage acţiunea sau renunţă la
dreptul său, tranzacţionează ori lasă pricina în nelucrare ori
partea interesată nu exercită căile de atac împotriva hotărârii pe
care o consideră legală şi temeinică.
 De asemenea se poate pune în executare un alt titlu executoriu
(act autentic notarial, o cambie sau bilet la ordin, un contract
căruia legea îi recunoaşte puterea de titlu executoriu) nemai
fiind necesară parcurgerea fazei judecăţii.

1.3. Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil

Principiile fundamentale sunt pilonii care stau la baza procesului civil

oferind o orientare în desfăşurarea întregului proces.
Principiile organizării şi funcţionării justiţiei pot fi definite ca reguli cu
caracter general pe baza cărora sunt structurate şi îşi exercită atribuţiile
prevăzute de lege sistemul de instituţii care compun puterea judecătorească,
raporturile dintre aceste instituţii precum şi relaţiile pe care le stabilesc cu
celelalte autorităţi ale statului, cu organizaţiile private şi cu cetăţenii10.
Principiile de drept constituie idei conducătoare ale conţinutului tuturor
normelor juridice, cuprind cerinţe obiective ale societăţii, cerinţe cu manifestări
specifice fiecărei ramuri de drept11.
Respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil constituie o
îndatorire pentru toate părţile implicate în proces, astfel că şi judecătorul are
îndatorirea să asigure respectarea şi de asemenea să respecte el însuşi principiile
fundamentale ale procesului civil , sub sancţiunea legii. Pentru încălcarea
principiilor fundamentale de către judecător, acesta poate fii sancţionat
disciplinar iar hotărârea atacată este susceptibilă de a fi desfiinţata în condiţiile
legii (art 20).
Cu titlu de noutate, actualul Cod de procedură civilă, reglementează în
mod explicit principiile fundamentale ale procesului civil, art.5 - art.15, într-un
capitol distinct al Titlului preliminar.

10
Fl. Măgureanu, Drept procesual civil, Ediţia a IV-a, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2001, p. 26
11
N. Popa “Teoria generală a dreptului” Editura ACTAMI, Bucureşti, 1998, p. 112

10
 Aceste principii fundamentale sunt:
1. Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil;
2. Principiul disponibilităţii;
3. Principiul contradictorialităţii;
4. Rolul activ al judecătorului;
5. Principiul legalităţii;
6. Principiul egalităţii;
7. Dreptul la apărare;
8. Principiul oralităţii dezbaterilor;
9. Principiul publicităţii;
10. Principiul continuităţii;
11. Principiul nemijlocirii;
12. Principiul bunei credinţe;
13. Limba desfăşurării procesului;
14. Încercarea de împăcare a părţilor.

1. Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil

Principiu inspirat din reglementările statuate de Declaraţia Universală a

Drepturilor Omului (art.10)12, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile
şi politice (art.14)13, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale (art.6, paragraful 1)14, cât şi din Constituţia României15

12
“ Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un
tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra
temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.” – Art.10 –Declaratia fundamental a
drepturilor omului, adoptatata Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948
13
“Toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoană are dreptul ca litigiul în
care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi
imparţial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate
împotriva ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Şedinţa de
judecată poate fi declarată secretă în totalitate sau pentru o parte a desfăşurării ei, fie în interesul bunelor
moravuri, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică, fie dacă interesele vieţii
particulare ale părţilor în cauză o cer, fie în măsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut
necesar, când datorită circumstanţelor speciale ale cauzei, publicitatea ar dăuna intereselor justiţiei; cu toate
acestea, pronunţarea oricărei hotărâri în materie penală sau civilă va fi publică, afară de cazurile când
interesul minorilor cere să se procedeze altfel sau când procesul se referă la diferende matrimoniale ori la
tutela copiilor.” - Pactul Internaţional Cu Privire La Drepturile Civile Şi Politice * Adoptat şi deschis spre
semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Intrat în vigoare la 23 martie 1976,
România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în „Buletinul Oficial al
României“, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.
14
Dreptul la un proces echitabil 1. “Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil,
public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî
fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii
penale îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de
şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în

11
(art.21, alin.3) reflectă importanţa conferită de legiuitorul intern regulilor
determinate de convenţiile internaţionale asupra drepturilor fundamentale ale
omului. Principiul care se desprinde din coroborarea prevederilor cuprinse în
aceste norme certifică în primul rând garanţia la o instanţă pentru existenţa unui
proces echitabil (exercitat prin dreptul oricărei persoane de a sesiza instanţa
respectivă), iar în al doilea rând se impune dreptul justiţiabilului de a obţine
pronunţarea unei hotărâri date de instanţa sesizată, în urma examinării cererii
sale. Garanţia unui proces echitabil constă în independenţa şi imparţialitatea
instanţei investite cu soluţionarea cererii. Independenţa instanţei se raportează
atât la părţile implicate în proces cât şi la independenţa acesteia faţă de celelalte
puteri constituite în stat - puterea executivă şi puterea legislativă.
Imparţialitatea este determinată prin lipsa oricăror prejudecaţi sau idei
preconcepute privitoare la soluţionarea unui proces. Imparţialitatea poate fii
apreciată sub două aspecte:
- imparţialitatea subiectivă – constă în posibilitatea convingerii judecătorului
despre o anumită situaţie;
- imparţialitatea obiectivă - judecătorul oferind toate garanţiile, suficiente spre
a exclude în persoana sa, orice bănuială legitimă16 .
Instanţa trebuie să fie stabilită prin lege, această condiţie referindu-se
nu numai la reglementările legislative de funcţionare şi organizare a instanţelor,
dar legea impune reguli stricte de compunere şi constituire a acestora.
Referindu-ne la noţiunea de „termen optim şi previzibil” apreciem că
terminologia aleasă de legiuitorul nostru defineşte într-un mod explicit
principiul celerităţii procedurilor judiciare. Celeritatea trebuie să caracterizeze
orice procedură de soluţionare a cauzei, judecătorul revenindu-i obligaţia de a
evita trenarea procesului, prin respectarea termenelor legale şi a celor
judecătoreşti, având la îndemână posibilitatea aplicării de sancţiuni
corespunzătoare părţii care nu le respecta (art.241). Încălcarea acestui drept
poate fii înlăturată prin invocarea de către partea ce se consideră vătămată a
„contestaţiei privind tergiversarea procesului”, aceasta vizând luarea măsurilor
legale pentru îndreptarea situaţiei.

interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când
interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată
absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă
atingere intereselor justiţiei” Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale -
Roma, 4.XI.1950
15
Constitutia Romaniei – “Accesul liber la justiţie , Art. 21- (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”
16
G.Boroi, M.Stancu ;Drept Procesual Civil; Editura Hamangiu 2015; pag 11

12
 2. Principiul disponibilităţii

Prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina

atât declanşarea procedurii judiciare dar şi încetarea acesteia, înainte de a
interveni o hotărâre asupra fondului cauzei(art.406-407 C.proc.civ.).
Procesul civil este caracterizat de disponibilitate în sens material şi în
sens procesual. Principiul disponibilităţii cuprinde următoarele drepturi17 :
 dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul civil. Procesul
trebuie deschis de acea persoană care pretinde că i s-a încălcat sau
nesocotit un drept subiectiv civil, ori care nu-şi poate realiza interesul
decât pe calea justiţiei. În mod excepţional, instanţa poate acţiona din
oficiu, dar pentru aceasta, are nevoie de o prevedere legală;
 dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale
apărării. Limitele cererii sunt determinate de reclamant, el fiind cel care
stabileşte cadrul procesual, persoanele chemate în proces şi obiectul
procesului. Instanţa este ţinută să se pronunţe, în limitele investirii,
numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată şi asupra
obiectului determinat al pricinii, stabilit prin cererea de chemare în
judecată, deoarece nici o dispoziţie legală nu prevede posibilitatea
instanţei de a se pronunţa asupra vreunei chestiuni necerută de nici una
din părţi şi pusă în discuţie din oficiu de instanţă. Legea procesuală
îngăduie părţilor să cheme în cadrul procesului început şi alte persoane
sub forma intervenţiei forţate (chemare în judecată a altei persoane,
chemarea în garanţie, arătarea titularului dreptului), de asemenea terţele
persoane pot interveni în proces sub forma intervenţiei voluntare
principale sau accesorii;
 dreptul de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, dreptul de
achiesare şi dreptul de a stinge litigiul printr-o tranzacţie. Spre
deosebire de procesul penal care este guvernat de principiul oficialităţii,
procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii care permite
părţilor să intervină în cursul obişnuit al procesului. Renunţarea la
acţiune sau la dreptul material dedus judecăţii, la o cale de atac,
achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului, la hotărâre, sau
tranzacţia, sunt forme prin care se poate pune capăt procesului civil, în
orice fază ar fi acesta. Rolul activ al judecătorului dă dreptul acestuia să

17
I.Stoenescu; S.Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977, p. 126-130; V.M. Ciobanu, Tratat I, p. 136-140; Fl.Măgureanu, op.cit., p.38-40

13
 lămurească părţile asupra consecinţelor grave pe care le au aceste acte
de dispoziţie;
 dreptul de a ataca sau nu prin căile de atac legale, hotărârea
judecătorească, şi de a stărui sau nu în calea de atac exercitată. Partea
care a pierdut procesul în faţa instanţei de fond, este îndreptăţită să
atace cu apel sau cu recurs hotărârea, sau de a achiesa în mod expres
sau tacit, ori de a renunţa, la calea de atac exercitată;
 dreptul de a cere executarea hotărârilor judecătoreşti. Partea care a
câştigat definitiv procesul are în interes să ceară punerea în executare
silită a hotărârii judecătoreşti dacă debitorul nu-şi execută de bună voia
obligaţia. În virtutea principiului disponibilităţii, partea care a câştigat,
poate să renunţe la executare .
Principiul disponibilităţii nu are un caracter absolut, fiind susceptibil de
limitări, însă numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

3. Principiul contradictorialităţii

Principiul contradictorialităţii se întâlneşte în raporturile dintre părţi

şi în raporturile dintre părţi şi instanţă manifestându-se în toate fazele şi etapele
procesului civil, excepţie făcând etapele deliberării şi pronunţării hotărârii.
Contradictorialitea în procesul civil îngăduie părţilor să participe
activ la prezentarea, argumentarea şi dovedirea dreptului lor, în cursul
desfăşurării judecăţii, având dreptul de a discuta şi combate susţinerile făcute de
fiecare din ele, precum şi de a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor
instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi
temeinice18. În conţinutul său principiul contradictorialităţii asigură, pe de o
parte dreptul părţilor de a prezenta şi discuta întregul material probator, şi pe de
altă parte, dreptul părţilor de a-şi expune părerea şi argumentele lor, în fapt şi în
drept, cu privire la toate problemele ce trebuie soluţionate, de la o simplă cerere
incidentă sau ridicarea unei excepţii până la dezbaterea însăşi a fondului cauzei,
instanţa neputând să se pronunţe fără a asculta concluziile părţilor19
Contradictorialitatea se manifestă chiar din etapa prealabilă
dezbaterilor, deoarece prin cererea de chemare în judecată şi prin întâmpinare
părţile îşi aduc la cunoştinţă reciproc pretenţiile şi apărările lor, precum şi
probele de care înţeleg să se servească.

18
V.M. Ciobanu, Tratat I, p.125; Fl.Măgureanu, op.cit., p.40
19
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 120

14
 La primirea cererii de chemare în judecată, preşedintele fixează
termenul de judecată şi dispune citarea părţilor, acesta neputând hotărî decât
după citarea sau înfăţişarea părţilor. Atunci când se constată că partea care
lipseşte nu a fost legal citată, judecata se amână. Pentru ca principiul
contradictorialităţii să fie respectat, nu este necesar ca partea să îşi fi exprimat
efectiv opinia, ci este suficient să i se fi conferit această posibilitate20. Astfel,
chiar dacă nici una din părţi nu se prezintă, dar a fost legal citată, instanţa poate
dispune măsuri în dosar, dacă cel puţin una din părţi a solicitat judecarea cauzei
în lipsă, în condiţiile art. 411, alin 1, pct. 2 C.proc.civ.
Preşedintele completului dă cuvântul ambelor părţi, punând în
discuţia acestora orice împrejurare de fapt sau de drept care poate ajuta la
soluţionarea pricinii.
Un alt aspect al contradictorialităţii îl constituie faptul că
încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică, nici o probă nu poate fi opusă
celeilalte părţi dacă nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta, hotărârea
neputându-se întemeia pe un act depus după încheierea dezbaterilor.
Ca atare, probele, excepţiile sau incidentele procesuale, orice alte
chestiuni de drept procesual sau substanţial ori chestiuni de fapt, vor fi supuse
de instanta în discuţia contradictorie a părţilor, în caz contrar hotărârea
judecătorească fiind sancţionată potrivit legii.
Principiul contradictorialităţii se va manifesta atât între raporturile
dintre părţi, dar şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.
Principiul contradictorialităţii se întâlneşte şi la judecarea căilor de
atac, dacă termenul de exercitare a acestora curge de la comunicarea hotărârii,
instanţa va dispune că hotărârea să fie comunicată pentru ca părţile să o poată
examina şi să poată decide dacă o atacă sau nu prin căile legale.
Acest principiu îşi găseşte aplicare şi în faza executării silite, întrucât
debitorul care este încunoştiinţat cu privire la executarea silită poate să se apere
pe calea contestaţiei la executare.
Nerespectarea acestui principiu fiind considerat deosebit de
important, deoarece asigură şi dreptul la apărare şi aflarea adevărului, este
sancţionat cu nulitatea hotărârii.

20
G.Boroi, Codul2001, pag.117

15
 4. Principiul rolului activ al judecătorului

Principalele aspecte sub care se manifestă rolul activ al judecătorului

se desprind din art. 22 C.proc.civ., precum şi din alte prevederi legale care
dezvoltă sau particularizează principiul invocat în articolul menţionat.
Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 22
C.proc.civ., obligă instanţa, ca mai întâi de toate, să dea acţiunii calificarea
juridică exactă şi în funcţie de aceasta să verifice condiţiile de admisibilitate a
cererii şi să se pronunţe apoi în concret asupra tuturor capetelor de cerere.
Codul de procedură civilă cuprinde şi alte dispoziţii referitoare la rolul
activ al judecătorului (ex. – art. 254, pct.5 C.proc.civ. lasă la aprecierea instanţei
să solicite noi probe, dacă probele propuse de părţi nu sunt îndestulătoare, chiar
dacă nu au fost propuse în termenul prevăzut de lege şi chiar dacă părţile se
împotrivesc), aceasta nefiind o obligaţie a instanţei, ci o facultate.
Rolul activ al judecătorului în procesul civil se concretizează astfel21:
 dă calificare exactă cererii, în raport de conţinutul ei şi nu după
denumirea dată de parte;
 conduce dezbaterile, putând să ia măsurile legale pentru bună
desfăşurare a procesului civil;
 invocă din oficiu încălcarea normelor imperative;
 are posibilitatea de a pune întrebări părţilor şi de a pune în discuţia lor
orice împrejurarea de fapt sau de drept care duce la soluţionarea
pricinii;
 facultatea de a ordona probe din oficiu, chiar peste voinţa părţilor
(proba dispusă de instanţă trebuie să fie legală, concludentă şi pusă în
discuţia părţilor pentru a fi dezbătută);
 are obligaţia de a folosi toate mijloacele legale pentru a preveni orice
greşeală în cunoaşterea faptelor în vederea descoperirii adevărului .
Judecătorul nu numai că are dreptul de a supune în dezbaterea
parţilor împrejurările de fapt sau de drept ale speţei, dar are şi dreptul de a
invoca din oficiu încălcarea normei juridice de ordine publică. În toate
cazurile excepţiile procesuale sau oricare motive invocate de judecător din
oficiu, vor fi supuse în discuţia părţilor.

16
 5. Principiul legalităţii

Principiul legalităţii este consacrat de art. 7 C.proc.civ., legalitatea

reprezentând o condiţie obiectivă într-un stat de drept, precum o garanţie în procesul
de înfăptuire a justiţiei, excluzându-se arbitrariul sau lipsa de previziune.
Principiul legalităţii, principiu cadru, înăuntrul căruia trebuie să se
regăsească toate celelalte principii22, implică respectarea actelor normative
existente de către toate organele de stat, de toate persoanele juridice de drept
public şi privat, de toţi cetăţenii, de la cel mai umil cetăţean până la şeful
statului23.
Principiul legalităţii semnifică faptul că desfăşurarea întregii
activităţi procesuale, toate actele participanţilor la procesul civil, deliberarea şi
hotărârea pronunţată, trebuie să aibă loc şi să se realizeze numai în conformitate
cu prevederile legii. Art. 124 din Constituţie prevede că: “Justiţia se înfăptuieşte
în numele legii. Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Judecătorii
sunt independenţi şi se supun numai legii”. Principiul legalităţii se referă atât la
legalitatea instanţei cât şi la independenţa judecătorilor.
Legalitatea instanţelor presupune constituirea acestora în
conformitate cu dispoziţiile legii. În acest sens, art.126 alin.1 din Constituţie
prevede că “Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin
celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege”. Respectarea principiului
legalităţii impune respectarea tuturor dispoziţiilor legale referitoare la
compunerea şi constituirea instanţei24, la competenţa25 acestora, precum şi a
celor referitoare la procedura de soluţionare a pricinilor civile.
Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii, este
consacrată în Constituţie (art.124 alin.3: “judecătorii sunt independenţi şi se
supun numai legii”) şi este garantată şi de alte dispoziţii legale (Legea privind
organizarea judiciară, Codul de procedură civilă).
Separarea funcţiilor jurisdicţionale de celelalte funcţii ale organelor
statului, delimitarea riguroasă a atribuţiilor acestor organe, scoaterea instanţelor
judecătoreşti din sfera de interese de orice fel, stabilirea unor incompatibilităţi şi
a unor situaţii în care judecătorul, procurorul sau grefierul pot fi recuzaţi,

21
V.M. Ciobanu, Tratat I, p. 133
22
Fl. Măgureanu, op.cit., p. 28
23
I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Ediţia a II-a, Editura ALL BECK Bucureşti, 2002, p. 34(citat în
continuare Tratat)
24
Vz. Infra nr.3.1.1.
25
Se are în vedere respectarea normelor de competenţă generală, materială şi teritorială. A se vedea art.126
alin.2 din Constituţie.

17
incompatibilitatea cu alte funcţii ca şi inamovibilitatea, constituie garanţii ale
independenţei judecătorului26.
Atât părţile cât şi ceilalţi participanţi la procesul civil, sunt datori să se
supună dispoziţiilor legale,orice act întreprins de aceştia, cu încălcarea normelor
imperative ale legii, fiind cenzurat de instanţă sau riscându-se ca hotărârea
dispusă să devină susceptibilă de a fi desfiinţată în căile de atac.
Principiul legalităţii este reafirmat şi în privinţa căilor de atac (art. 457
C.proc.civ.) cât şi referitor la executarea silită (art. 625 C.proc.Civ).

6. Principiul egalităţii

Egalitatea părţilor în desfăşurarea procesului civil,reprezintă un

principiu fundamental al acestuia, fiind consacrat prin art.8 C.proc.civ, prin care
părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, fără discriminări şi
în mod egal. Principiu cu valoare constituţională , egalitatea în procesul civil
are în vedere pe de o parte tratarea părţilor litigante în mod egal de către
judecător, în ceea ce priveşte exerciţiul drepturilor recunoscute de legea
procesual civilă, iar pe de altă parte egalitatea în raporturile dintre părţi şi
instanţă. Judecarea cauzelor pentru toţi cei implicaţi în activitatea judiciară
trebuie să se realizeze de către aceleaşi organe şi după aceleaşi reguli. Astfel, pe
toată durata desfăşurării procesului civil, părţilor trebuie să li se recunoască
aceleaşi drepturi şi să li se impună aceleaşi îndatoriri, ceea ce înseamnă că, în
situaţii identice, parţilor nu li se poate acorda un tratament diferit. O situaţie
similară a fost consacrată în jurisprudenţa instanţei europene a drepturilor
omului, pe principiul egalităţii armelor, care semnifica tocmai obligativitatea
aplicării unui tratament de egalitate a parţilor pe toată durata desfăşurării
procesului, în faţa instanţei.

7. Principiul dreptului la apărare

Potrivit prevederilor art.24 din Constituţie dreptul la apărare este

garantat, în tot cursul procesului părţile având dreptul să fie asistate de un
avocat ales sau numit din oficiu (art.13 alin.1 şi 2 C.proc.civ).

26
I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol.I, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1995 (apud Fl.Măgureanu), p.
26-27. Art.125 din Constituţie prevede că:”Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în
condiţiile legii. Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor
sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. Funcţia de
judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior”.

18
 Realizarea dreptului la apărare prin modul de organizare şi funcţionare
a instanţelor este asigurată de27:
 existenţa unui sistem de principii care stă la baza organizării şi
funcţionării instanţelor precum legalitatea, egalitatea, publicitatea
etc.
 reglementarea instituţiilor incompatibilităţii, abţinerii şi recuzării;
 obligaţia judecătorului de a avea un rol activ;
 organizarea ierarhică a instanţelor în vederea realizării controlului
judiciar;
O garanţie a acestui principiu o reprezintă şi ajutorul public judiciar,
prevăzut de art.6 lit.a din OG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie
civilă28.
Dreptul la apărare se realizează şi prin posibilitatea ca partea să fie
asistată de un avocat, existând chiar posibilitatea ca aceştia să nu se prezinte
personal în sala de judecată, ci prin reprezentant, dacă instanta nu va dispune
imperativ prezenta părţilor în persoană.

8. Principiul oralităţii dezbaterilor

Principiul oralităţii este consacrat în art.15 C.proc.civ., şi se referă la

dezbaterile asupra fondului sau la dezbaterile asupra oricărei alte chestiuni de
fapt sau de drept supuse discuţiei părţilor.
În vederea respectării acestui principiu preşedintele completului are
obligaţia, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, de a da cuvântul părţilor pentru a-şi
susţine oral pretenţiile, a discuta regularitatea actelor de procedură, a propune
probe şi a formula concluzii. Prin lege pot fi instituite şi excepţii de la acest
principiu, de exemplu în cazul cererilor cu valoare redusă unde procedură este
scrisă, dar instanţa poate dispune şi în această situaţie înfăţişarea părţilor.
Tot cu titlu de excepţie de la principiul oralităţii, se poate menţiona şi
situaţia în care părţile solicită expres acest lucru, judecata urmând a se face
numai pe baza actelor depuse la dosarul cauzei.
Încălcarea principiului oralităţii dezbaterilor atrage nulitatea hotărârii
pronunţate, invocata pe calea apelului sau după caz a recursului, în condiţiile
prevăzute de lege. Încălcarea acestui principiu care înseamnă totodată şi
încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, are loc dacă

27
V.M. Ciobanu , Tratat I, p. 127-128
28
M.Of.nr.327 din 25 aprilie 2008

19
preşedintele completului nu dă cuvântul părţilor, pentru ca acestea să-şi susţină
pretenţiile, probele, să combată cererile celorlalte părţi, şi să formuleze
concluzii în fond. Prin aceasta se produce o vătămare părţii care nu poate fi
înlăturată decât prin anularea hotărârii29.

9. Principiul publicităţii

Publicitatea şedinţei de judecată este consacrată în art. 17 din Codul

de procedură civilă: “şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile când
legea dispune altfel”. Prin acest principiu se statuează că procesul civil se
desfăşoară în faţa instanţei de judecată, în şedinţă publică, în prezenţa părţilor, a
apărătorilor acestora, dar şi în prezenţa oricărei altor persoane străine de litigiu,
care doreşte să participe la dezbateri.
De la acest principiu există două excepţii:
- desfăşurarea şedinţei în camera de consiliu, în cazurile expres
prevăzute de lege;
- declararea şedinţei ca secretă, din oficiu sau la cererea părţilor, în
cazurile limitativ enumerate la art. 213, alin 2, C.proc.civ.
Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică, sub sancţiunea
nulităţii.

10. Principiul continuităţii

Principiul continuităţii presupune că judecarea pricinii să se facă de la

început şi până la sfârşit de acelaşi complet de judecată, într-o singură şedinţă,
care să se încheie prin deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârii. Acest
principiu este consacrat prin art. 19 C.proc.civ., precum şi de art. 214 alin.1 care
dispune ca membrii completului de judecată să rămână aceiaşi în tot cursul
judecăţii.
În legislaţia noastră acest principiu are o aplicativitate limitată la
faptul a hotărârea trebuie să fie pronunţată de aceiaşi judecători în faţa cărora s-
au pus concluziile în fond.
Nerespectarea acestui principiu atrage casarea hotărârii potrivit
art.304, pct.2 C.proc.civ.
Excepţia de la acest principiu constă în cazurile în care pentru „motive

29
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat cu legislaţie, jurisprudenţă şi doctrină, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 192 (citat în continuare Codul de procedură civilă)

20
temeinice” un judecător trebuie înlocuit în condiţiile legii. Dacă înlocuirea
survine după ce s-a dat cuvântul pe fond părţilor, cauza se repune pe rol. Pot
constitui motive temeinice de înlocuire a unui judecător: detaşarea, intrarea în
concediu de creştere a copilului, promovarea sau transferul.

11. Principiul nemijlocirii

Acest principiu constă în obligaţia instanţei de a cerceta direct şi

nemijlocit întregul material probator, toate elementele care servesc la lămurirea
împrejurărilor cauzei, de către instanţă care va pronunţa soluţia în cauză (art.16
C.proc.civ.). Nemijlocirea impune cu necesitate folosirea unor dovezi primare30,
respectiv cerinţa ca între instanţă şi conţinutul faptic ce urmează a fi stabilit, să
existe cât mai puţine verigi intermediare, ca numărul de izvoare şi mijloace
interdependente pentru probaţiune, în cadrul oricărei probe judiciare, să fie
redus, pe cât posibil, la minim31.
Conform legislaţiei actuale, administrarea dovezilor se face de către
completul de judecată în întregul său la sediul instanţei, dacă legea nu dispune
altfel.
De la acest principiu se admit câteva excepţii :
 administrarea de probe prin procedura asigurării dovezilor (art.239-
363 C.proc.civ.);
 administrarea probelor înafara localităţii de reşedinţă a instanţei, se va
efectua prin comisie rogatorie, de către o instanţă de acelaşi grad sau
chiar mai mică în cazurile prevăzute de lege (art.261 C.proc.civ).
 dovezile administrate de o instanţă necompetentă rămân câştigate
judecăţii şi instanţa competentă nu va putea dispune refacerea lor,
decât pentru motive temeinice (art. 137 C.proc.civ.);
 dovezile administrate într-o cerere perimată, rămân valabile în
măsura în care noua instanţă socoteşte că nu este de trebuinţă
refacerea lor.(art. 422, alin. 2 C.proc.civ.);
 instanţa care soluţionează cererea de strămutare poate hotărî că
actele îndeplinite şi probele administrate de instanţă înainte de
strămutare să rămână valabile (art. 145, alin.2 C.proc.civ.).
 administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici
(art.366-388 C.proc.civ)

30
I.Leş, Tratat, p. 52
31
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 131

21
 12. Principiul bunei credinţe

În lumina acestui principiu, părţile sunt obligate să exercite cu bună-

credinţă drepturile procedurale, potrivit scopului în vederea căruia acestea au
fost recunoscute, fără încălcarea drepturilor altei părţi. Art.12 C.proc.civ.
ridicând bună credinţă la rang de principiu fundamental al procesului civil32.
Limita principiului bunei-credinţe, este dată de abuzul de drept, care presupune
exercitarea drepturilor de către titularul lor, cu rea-credinţă, în alt scop decât
acela pentru care a fost recunoscut de lege. Partea care încalcă acest principiu va
putea fi obligată, la cerere, la plata unei amenzi judiciare pentru prejudiciile
cauzate şi/sau la plata unei despăgubiri pentru amânarea judecării cauzei.

13. Limba desfăşurării procesului

Art. 18, alin.1 C.proc.civ. statuează că desfăşurarea procesului va avea

loc în limba română, dealtfel şi cererile cât şi actele procedurale se vor întocmi
în limba română. Desfăşurarea procesului civil în limba română reprezintă
reflecţia în plan procesual civil a regulii fundamentale inserat în art. 128 din
Constituţie. Totuşi, în cazul cetăţenilor străini şi apatrizilor, CPC prevede şi o
excepţie de la această regulă, aceştia putând să ia cunoştinţă de toate actele şi
lucrările dosarului, să vorbească în instanţă şi să pună concluzii, prin
intermediul unui traducător, dacă legea nu prevede altfel. Aşadar, reţinem că
potrivit art. 150, alin.4 C.proc.civ., înscrisurile redactate într-o limbă straină se
vor depune în copie certificate, însoţite de traducerea legalizată, efectuată de un
translator autorizat, iar dacă una din părţi sau dintre persoanele care urmează a
fii audiate nu cunoaşte limba romana, instanţa va folosi un traducător autorizat
(art. 255 C.proc.civ). judecătorul sau grefierul vor putea face oficiul de
traducător.

14. Încercarea de împăcare a părţilor

Fiind reglementat la capitolul dedicat principiilor fundamentale,

trebuie să recunoaştem puterea de linie directoare în procesul civil şi „încercării
de împăcare a părţilor”.
Acest principiu vizează pe de o parte recomandarea adresată părţilor de

32
G.Boroi, M.Stancu – Drept procesual civil, Ed. Hamagiu 2015, pag.31

22
către magistratul cauzei de a apela la mediere, iar pe de altă parte obligaţia
judecătorului de a acorda sfaturi de împăcare părţilor (art. 21 C.proc.civ).

1.4. Normele de drept procesual civil

Normele de procedură civilă reglementează modul de judecată a

pricinilor civile şi punerea în executare silită a hotărârilor judecătoreşti sau a
altor titluri executorii33.
Activitatea reglementată de normele de procedură civilă se desfăşoară
în timp şi spaţiu şi cu privire la anumite persoane.

Aplicarea normelor de procedură civilă în timp

Art. 15, alin.2 din Constituţie, consacră principiul neretroactivităţii

legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Înscrierea
principiului neretroactivităţii în Constituţie se justifică prin faptul că asigură
securitatea juridică în condiţii mai bune, crescând încrederea cetăţenilor în
sistemul de drept. Astfel art. 24 C.proc.civ. dispune ca dispoziţiile legii noi de
procedură să se aplice numai proceselor şi executărilor silite începute după
intrarea acesteia în vigoare, iar pentru procesele sau executările silite începute
sub legea veche, acestea să rămână supuse dispoziţiilor legii sub care au
înfiinţat conform art. 25, alin 1 C.proc.civ. (tempus regit actum).
În materia dreptului procesual civil, actele de procedură efectuate sub
imperiul legii vechi rămân valabil efectuate dacă au fost respectate dispoziţiile
legii respective, iar după intrarea în vigoare a legii noi, actele de procedură vor
fi efectuate potrivit prevederilor acesteia. Normele de procedură civilă nu
retroactivează şi nu supravieţuiesc, ci sunt de imediată aplicare34.
Principiul aplicării imediate a legii noi, impune următoarele
precizări :
35

 normele de organizare judecătorească sunt de imediată aplicare. În

cazul desfiinţării unor instanţe, pricinile în curs de judecată, indiferent
de faza sau etapa în care se află, vor trece la instanţele nou înfiinţate (art
25, alin 3 C.proc.civ.);
 legea aplicabilă mijloacelor de probă distinge între admisibilitatea şi

33
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 168
34
Fl:Măgureanu, op.cit., p.22
35
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p.77-80

23
 forţa probantă a anumitor mijloace de probă şi pe de altă parte
administrarea probelor. Condiţiile de admisibilitate şi puterea
doveditoare a probelor preconstituite şi a prezumţiilor legale vor fi
guvernate de legea în vigoare la data producerii (sau săvârşirii) lor, pe
de altă parte administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la
data administrării lor, deci legea nouă este de imediată aplicare.
Hotărârilor judecătoreşti cât şi executărilor silite le sunt aplicabile legea
în vigoare din momentul declanşării lor36.

Aplicarea normelor de procedură civilă în spaţiu

Aplicarea normelor de procedura civilă în spaţiu prezintă un aspect

intern şi unul internaţional.
Astfel potrivit art. 28, alin.1 C.proc.civ, dispoziţiile legii de procedură
se aplică pe întreg teritoriul ţării, dacă prin lege nu se dispune altfel. Legile de
procedură civilă sunt legi teritoriale şi se aplică pe teritoriul ţării unde se
desfăşoară judecata, excluzând aplicarea legii altui stat.
În situaţia în care litigiul are un element de extraneitate (calitatea de
cetăţean străin a uneia dintre părţi; naţionalitatea părţii persoană juridică;
domiciliul sau sediul părţii în străinătate) Codul, în Cartea a VII-a conţine
norme juridice referitoare la procesul civil internaţional.
Executarea hotărârilor judecătoreşti străine este posibilă numai după
investirea lor cu formulă executorie de către tribunalul judeţean sau al
Municipiului Bucureşti, după verificarea condiţiilor cerute de legile
internaţionale.

Despre aplicarea normelor de procedură civilă asupra persoanelor

La aplicarea normelor de procedură civilă asupra persoanelor, se are

în vedere principiul egalităţii, principiu consfinţit în art. 16 din
Constituţie:”cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări…Nimeni nu este mai presus de lege”
Egalitatea în faţa instanţelor judecătoreşti se aplică în egală măsură
cetăţenilor români şi străini şi persoanelor fără cetăţenie, aceştia având aceleaşi
drepturi ca şi cetăţenii români, cu excepţia exercitării drepturilor politice (art.
163 din Legea 105/1992). Cetăţenii străini beneficiază în faţa instanţelor

36
G.Boroi, M.Stancu – Drept procesual civil, Ed. Hamagiu 2015, pag.9

24
române, în procesele privind raporturile de drept internaţional privat, de scutiri
sau reduceri de taxe, precum şi de asistenţă juridică gratuită, în aceleaşi condiţii
ca şi cetăţenii români sub condiţia reciprocităţii cu statul de cetăţenie sau de
domiciliu al persoanei străine.

Clasificarea normelor de procedura civilă

Normele de procedură civilă se clasifică după următoarele criterii :

1.după obiectul lor,
2.după întinderea câmpului de aplicare şi
3.după caracterul conduitei pe care o prescriu37.

1. Clasificarea normelor de procedură civilă după obiect

Această clasificare în funcţie de obiectul de reglementare prezintă
interes pentru calificarea normelor după conduita pe care o prescriu ca şi pentru
rezolvarea conflictelor în timp a normelor de procedură.
După natura raporturilor pe care le reglementează, normele de
procedură civilă se împart în :
a) norme de organizare judecătorească care reglementează organizarea şi
funcţionarea instanţelor judecătoreşti, numirea şi avansarea
magistraţilor, desemnarea acestora în funcţii de conducere a instanţelor,
statutul magistraţilor, compunerea şi constituirea completelor de
judecată şi în legătură cu aceasta incompatibilitatea, abţinerea şi
recuzarea. Izvorul acestor norme îl reprezintă Legea de organizare
judecătorească, dar şi alte acte normative;
b) norme de competenţă care reglementează delimitarea atribuţiilor
instanţelor judecătoreşti faţă de atribuţiile altor organe cu activitate
jurisdicţională (competenţa generală ), repartizarea pricinilor civile între
instanţe de grad diferit (competenţa materială) şi între instanţe de
acelaşi grad (competenţa teritorială);
c) norme de procedură propriu-zise care reglementează modul de
judecată a cauzelor civile şi de executare silită a titlurilor executorii.
Aceste norme se clasifică în : norme de procedură contencioasă, norme
de procedură necontencioasă şi norme de executare silită. Sediul
principal al acestora fiind Codul de procedura civilă.

37
V.M.Ciobanu, Tratat I, p.168-175; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 66-74; Fl.Măgureanu op.cit., p. 16-
21

25
 2. Clasificarea normelor de procedură după întinderea câmpului de
aplicare
După acest criteriu distingem între :
a) norme generale care se aplică în toate cazurile şi în orice materie
dacă legea nu prevede altfel. În materia dreptului procesual civil,
norma generală este Codul de procedură civilă;
b) norme speciale aplicabile numai într-o anumită materie, expres
stabilită de lege. Aceste norme sunt de strictă interpretare şi deci nu
pot fi aplicate prin analogie. Norma specială se va aplica cu
prioritate ori de câte ori se referă la un caz ce intră în prevederile
sale şi se va completa cu cea generală întrucât, de regulă, norma
specială derogă numai sub anumite aspecte de la normă generală.
Norma specială se va aplica prioritar fata de normă generală, norma de
drept general reprezintă situaţia de drept comun, iar norma specială constituie
excepţia.
Pentru aspecte pe care nu le reglementează norma specială se va
completa cu normele generale în materie, nu cu alte norme speciale, în afara
cazurilor expres prevăzute de lege.
În funcţie de natura interesului ocrotit, normele dreptului procesual civil
sunt împărţite în:
 norme de ordine publică - atunci când norma protejează un interes
public sau chiar un interes al societăţii
 norme de ordine privată – este atunci când norma urmăreşte ocrotirea
unui interes individual.
3. Clasificarea normelor de procedură după caracterul conduitei pe
care o prescriu
Această clasificare se face după posibilitatea recunoscută de legiuitor
părţilor de a se îndepărta de la prevederile legii, şi din acest punct de vedere
distingem între:
a) norme imperative care impun părţilor o anumită conduită, sub
sancţiunea prevăzută de normă, fiindu-le interzis să deroge de la
aceasta;
b) norme dispozitive care îngăduie părţilor să-şi exercite dreptul de
dispoziţie, derogând de la dispoziţiile pe care le cuprind.
În principiu au caracter imperativ normele care determină ordinea
firească a judecăţii , fazele şi etapele pe care le parcurge procesul civil şi cele
care consacră principii fundamentale ale dreptului procesual civil.

26
 Au caracter dispozitiv normele care stabilesc facilităţi pentru ambele
părţi sau pentru una din ele.
Fiecare din aceste categorii de norme prezintă caractere specifice :
 normele imperative impunând o anumită conduită, părţile nu pot
conveni, chiar cu autorizarea instanţei să se abată de la ele. în timp
ce în cazul normelor dispozitive părţile se pot înţelege expres sau
tacit că în anumite limite, ale ordinii de drept, să deroge de la
dispoziţiile legii;
 sancţiunea care intervine în cazul nerespectării normei procedurale
este diferită după cum norma este imperativă , caz în care intervine
nulitatea absolută, decăderea, perimarea sau normă dispozitivă, caz
în care intervine nulitatea relativă;
 încălcarea normei imperative poate fi invocată de oricare dintre
părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în timp ce
nerespectarea normei dispozitive poate fi invocată numai de partea
în favoarea căreia a fost prescrisă norma;
 încălcarea prevederilor unei norme imperative poate fi invocată în
orice fază a procesului, chiar şi direct în faţa instanţei de apel şi de
recurs în timp ce încălcarea unei norme dispozitive poate fi
invocată doar într-un anumit termen şi în anumite condiţii.

27
28
 CAPITOLUL II – Acţiunea civilă
2.1. Noţiune. Natura juridică şi corelaţia dintre dreptul subiectiv
civil, acţiunea civilă şi dreptul la acţiune

Noţiunea de acţiune civilă este definită în art. 29, Tilul 1, cartea I

(Dispoziţii generale) a actualului Cod de procedură civilă ca:”ansamblul
mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv
pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi
pentru apărarea părţilor în proces.”
Referitor la noţiunea de acţiune civilă, în doctrină s-au făcut
următoarele precizări38:
 acţiunea civilă este de conceput numai în legătură cu protecţia
drepturilor subiective civile şi a unor interese apărate de lege, pentru care
calea justiţiei este obligatorie (ex. – cererile posesorii, în materia filiaţiei,
a divorţului);
 acţiunea civilă cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale organizate de
legea procesuală pentru protecţia dreptului subiectiv sau a altor interese
care se pot realiza numai pe calea justiţiei(cereri, apărări de fond, excepţii
procesuale, cai de atac);
 indiferent de dreptul care se valorifică, acţiunea este uniformă, în sensul
că ea cuprinde aceleaşi mijloace procesuale;
 acţiunea se individualizează, devine proces imediat ce titularul dreptului
subiectiv apelează la acţiune.
Noţiunile de acţiune civilă şi drept subiectiv civil sunt noţiuni
independente, aparţinând unor ramuri diferite de drept, respectiv dreptul
procesual civil şi dreptul civil.
Dreptul subiectiv civil este o posibilitate, putere ori facultate
recunoscută de legea civilă subiectului activ, persoană fizică său persoană
juridică. În temeiul acestei posibilităţi subiectul activ poate avea el însuşi o
anumită conduită în limitele prevăzute de lege, poate pretinde o conduită
corespunzătoare subiectului pasiv, sau poate apela la concursul forţei de
constrângere a statului39.
Legătura dintre dreptul subiectiv civil şi acţiunea civilă o constituie

38
idem 33
39
Ghe.Dinu, Drept civil. Partea Generală, Editura Ex-Ponto, Constanţa, 2003, p. 71

29
dreptul la acţiune ca parte integrantă a dreptului subiectiv civil în virtutea căruia
titularul poate face apel, când dreptul este încălcat, la forţa coercitivă a statului.
Acţiunea civilă fiind abstractă şi generală, nu se confundă cu dreptul
la acţiune.
Dreptul la acţiune se naşte în momentul în care dreptul subiectiv civil
este încălcat, dar pentru a pune în mişcare formele procedurale ce alcătuiesc
conţinutul acţiunii este necesară şi voinţa titularului acestui drept.
În conţinutul dreptului la acţiune se includ o serie de drepturi cum ar
fi: dreptul de a sesiza instanţa, de a administra probe, de a exercita căile de atac,
etc.
Dreptul pretins determină caracterul acţiunii şi îi imprimă calificarea
să, astfel acţiunea va fi prescriptibilă sau imprescriptibilă după cum şi dreptul ce
se valorifică este prescriptibil sau imprescriptibil, acţiunea va fi personală sau
reală potrivit naturii dreptului ce se valorifică, acţiunea va fi mobiliară sau
imobiliară în funcţie de bunul ce formează obiectul dreptului40.
Acţiunea civilă se pune în mişcare prin cererea de chemare în
judecată, aceasta reprezentând forma concretă a manifestării acţiunii civile.
Acţiunea civilă are o existenţă de sine stătătoare, independentă de voinţa
titularului dreptului subiectiv de a sesiza sau nu instanţă.
Condiţiile cerute pentru exerciţiul acţiunii civile, respectiv pentru
punerea în mişcare a tuturor formelor procedurale ce intră în conţinutul acţiunii
civile (cererea de chemare în judecată, căile de atac etc.) sunt următoarele:
 afirmarea unui drept subiectiv civil ce se cere protejat;
 interesul urmărit prin punerea în mişcare a acţiunii;
 capacitatea procesuală;
 calitatea procesuală.

Afirmarea unui drept. Formularea unei pretenţii.

Pornind de la corelaţia dintre acţiunea civilă şi dreptul subiectiv civil,

pentru punerea în mişcare a acţiunii civile, aşa cum se dispune prin art. 30,
alin.1 C.proc.civ.:”oricine are o pretenţie împotriva altei persoane sau
urmăreşte soluţionarea în justiţie a unui situaţii juridice are dreptul de a face o
cerere înaintea instanţei competente”, dar se cere în primul rând existenţa unui
drept subiectiv ce se cere protejat, ori a unui interes legitim care nu se poate
realiza decât pe calea justiţiei.

40
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 48

30
 Condiţiile ce se cer a fi îndeplinite de dreptul subiectiv civil pentru a
se bucura de protecţie juridică sunt următoarele:
1. să fie recunoscut şi ocrotit de lege;
2. să fie exercitat conform scopului recunoscut de lege;
3. să fie exercitat cu bună-credinţă, adică să nu fie exercitat abuziv;
4. să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii
suspensive41.
În cazul drepturilor afectate de un termen sau de o condiţie
suspensivă, creditorul poate cere măsuri de asigurare sau conservare, ori poate
cere asigurarea dovezilor. În ipoteza în care dreptul nu este actual, cererea va fi
respinsă ca prematură42, însă reclamantul va putea introduce o nouă cerere la
împlinirea termenului sau condiţiei. Acţiunea nu poate fi respinsă dacă pârâtul
nu a invocat excepţia prematurităţii, în cazul în care dreptul era afectat de
termen şi a acceptat discuţia asupra fondului. În cazul în care se constată că nu
sunt îndeplinite aceste condiţii sau că reclamantul nu justifică un drept
subiectiv, cererea va fi respinsă.

Interesul

Interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte punând

în mişcare acţiunea civilă pentru valorificarea dreptului subiectiv civil ce se cere
protejat .
Interesul poate fi: material sau moral după cum se urmăreşte obţinerea
unui folos patrimonial sau a unei satisfacţii morale, de ordin nepatrimonial.
Interesul moral nu se confundă cu prejudiciul moral şi nici cu
reparaţia materială a daunelor morale.
Interesul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (art.33):
1. să fie legitim, adică să nu vină în contradicţie cu legea sau cu
bunele moravuri;
2. să fie determinat, adică folosul să fie practic, material sau moral, ce
poate fi realizat de parte, în eventualitatea admiterii formei procedurale

41
Daca la declansares actiunii civile dreptul subiectiv pretins de reclamant nu este actual, cererea va fi
respinsa ca premature chiar si atunci cand data implinirii termenului suspensiv ar fi foarte apropiata sau
conditia suspensiva ar fi pe punctual de a se realize; daca insa in momentul in care instanta urmeaza a se
pronunta asupra exceptiei de prematuritatea cererii, dreptul subiectiv a devenit actual(s-a implinit termenul
suspensiv ori s-a realizat conditia suspensiva), atunci cererea de chemare in judecata nu va mai putea fi
respinsa ca premature, ci va trebui cercetata pe fond – E.Heroveanu, pag.150;V.M.Ciobanu, vol.I, pag.269,
nota92
42
Exceptia de prematuritate a cererii este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie.

31
exercitate, să fie unul concret, iar nu abstract, cerinţa fiind echivalentă cu
cerinţa existenţei interesului însuşi.
3. să fie născut şi actual, în sensul că acesta să existe în momentul în
care se exercita acţiunea civilă, iar cel interest, dacă nu ar recurge la acţiune s-ar
expune unui prejudiciu;
4. să fie personal, în sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze direct
pe cel care recurge la forma procedurală43. De la această cerinţă există anumite
derogări în cazurile în care legea recunoaşte legitimare procesuală activă şi altor
persoane sau organe, precum procurorul, autoritatea tutelară, etc.
Lipsa interesului în exercitarea acţiunii poate fi invocată prin
intermediul unei excepţii de fond şi peremtorii, excepţia lipsei de interes44. În
cazul în care instanţa constată că acţiunea este lipsită de interes sau că interesul
nu îndeplineşte condiţiile menţionate, o va respinge. Excepţia lipsei de interes
poate fi invocată şi de procuror sau de instanţă din oficiu.

Capacitatea procesuală şi sancţiunea lipsei capacităţii procesuale

Capacitatea procesuală reprezintă aplicaţia pe plan procesual a

capacităţii civile .
Capacitatea procesuală este aptitudinea generală a persoanelor de a
dobândi şi exercita drepturi dar şi de a-şi asuma obligaţii, în plan procesual,
pentru a valorifica în justiţie dreptul său în legătură cu care s-a născut litigiul.
Capacitatea procesuală se analizează sub două aspecte, respectiv capacitatea
procesuală de folosinţă şi capacitatea procesuală de exerciţiu.

Capacitatea procesuală de folosinţă

Capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă acea parte a capacităţii

procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi
obligaţii procesuale civile.
În cazul persoanelor fizice capacitatea de folosinţă începe la naştere şi
încetează la moarte. În anumite situaţii expres prevăzute de lege capacitatea de
folosinţă a persoanei fizice poate fi limitată. Îngrădirile aduse capacităţii de

43
Procesul civil este in principiu un process al intereselor private, dar pot exista desigur si exceptii, ca in cazul
unui interes colectiv (de ex.interesul consumatorilor unui tip de produs) iar de un asemenea interes s-ar putea
prevala in justitie numai organelle expres prevazute de lege.
44
Conditia interesului, se verifica in functie de data cererii de chemare in judecata, sau de cea a exercitarii
oricarui alt mijloc procedural ce intra in continutul actiunii civile.

32
folosinţă înseamnă, implicit, incapacitate transpusă pe plan procesual, în sensul
că persoana respectivă nu poate figura ca parte în proces, în limitele îngrădirii.
În cazul persoanelor juridice capacitatea de folosinţă se dobândeşte de
la data înregistrării, fie la data actului de dispoziţie care le înfiinţează, fie de la
data recunoaşterii ori autorizării înfiinţării lor. Capacitatea de folosinţă a
persoanelor juridice încetează la data încetării persoanei juridice45.
Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă (legitimaţio ad processum) se
invocă pe cale de excepţie (excepţie de fond, peremptorie, absolută) de către
oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul
procesului. Întrucât partea nu are folosinţa unui anumit drept subiectiv civil,
înseamnă că cererea va fi respinsă ca şi când dreptul lipseşte, deci, ca nefondată.

Capacitatea procesuală de exerciţiu

Prin capacitate procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei

persoane de a-şi valorifica singură drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini
singură obligaţiile procedurale, deci de a sta în judecată.
În cazul persoanelor fizice capacitatea deplină de exerciţiu se
dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani, sau, în cazul minorului care se
căsătoreşte, la vârsta de 16 ani, sau în anumite condiţii, pentru motive
temeinice, instanţă de tutelă poate recunoaşte minorului capacitate deplină de
exerciţiu de la aceasă vârstă.
Art. 57, alin.2 C.proc.civ., prevede că:”Partea care nu are exerciţiul
drepturilor procedurale nu pot sta în judecată decât dacă este reprezentată,
asistată ori autorizată în condiţiile prevăzute de legile sau, după caz, de
statutele care îi reglementează capacitatea ori modul de organizare.”
Se poate întâmpla ca o persoană să aibă capacitatea de folosinţă, dar
să nu aibă capacitate de exerciţiu. Această situaţie este rezolvată prin textul
instituit de art. 57 – 58 C.proc.civ. care se referă la trei situaţii distincte, după
cum o persoană este lipsită de capacitate de exerciţiu (reprezentarea) sau are o
capacitate de exerciţiu restrânsă (asistarea) ori este vorba, în ambele cazuri,
despre efectuarea unor acte procesuale de dispoziţie (autorizarea) .
Reprezentarea intervine în cazul persoanelor fizice lipsite de

45
Legea recunoaste persoanei juridice si o capacitate de folosinta anticipata, chiar de la data actului de
infiintare, astfel persoana juridical poate sta in judecata anterior inregistrarii, dar numai in limita
capacitatiiprocesuale anticipate si restranse, iar pentru actele care depasesc limitele stabilite de art.205, alin3,
C.civil, vor sta in judecata numai fondatorii, asociatii, reprezentantii si orice alte personae care au lucrat in
numele persoanei juridice in curs de constituire. G.Boroi (coord), DN Theohari, Noul Cod vol.I, pag.148

33
capacitate de exerciţiu (minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi persoanele
puse sub interdicţie judecătorească), aceste persoane fiind reprezentate de
părinţi, tutori sau curatori. În situaţia în care cel lipsit de capacitate de exerciţiu
nu are reprezentant legal şi se impune soluţionarea urgentă a cauzei, se va numi
un curator special care să-l reprezinte pe incapabil până la numirea
reprezentantului legal. Numirea curatorului de către instanţă este impusă de
necesitatea ca cealaltă parte să nu fie expusă riscului de a suporta amânarea
judecăţii până la numirea reprezentantului legal. De asemenea în ipoteza în care
există contrarietate de interese între reprezentatul legal şi cel reprezentat se va
asigura reprezentarea incapabilului în proces şi apărarea acestuia de către un
curator .
Asistarea intervine în cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu
restrânsă (minorii între 14 – 18 ani) şi este realizată de către ocrotitorul legal.
Aceasta nu se confundă cu asistarea părţii de către avocat care se realizează în
cadrul asistenţei juridice sau a asistenţei judiciare, după caz. Minorii cu
capacitate de exerciţiu restrânsă vor fi citaţi şi vor sta personal în proces, dar
asistaţi de părinţi sau în lipsa acestora de către tutore.
În situaţia în care reprezentantul legal sau minorul asistat de
ocrotitorul legal doreşte să săvârşească un act de dispoziţie instanţa nu poate lua
act de acesta decât cu autorizarea specială prealabilă dată de organul competent.
Desemnarea curatorului special se va face de către instanţa care judecă
procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare
instanţă judecătorească. În cazul în care instanţa îşi declină competenţa în
favoarea unei alte instanţe în a cărei rază teritorială există un alt barou, se
apreciază că noua instanţă va trebui să numească un nou curator special.
Autorizarea intervine în situaţia în care reprezentantul legal al celui
lipsit de capacitate de exerciţiu sau minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu
şi ocrotitorul legal care îl asistă efectuează acte procesuale de dispoziţie, pentru
acestea fiind necesară autorizarea specială a instanţei de tutelă cât şi avizul
consiliului de familie (tutela)
Persoanele juridice dobândesc capacitate de exerciţiu la data înfiinţării
lor şi se realizează prin intermediul organelor sale de administrare aşa cum
acestea sunt desemnate prin actul de constituire, statut, contract de mandat.
De reţinut este şi situaţia statuată de art. 56, alin.2 C.proc.civ., potrivit
căreia asociaţiile, societăţile fără personalitate juridică sau alte entităţi fără
personalitate juridică, dacă sunt constituite conform legii, pot sta în judecata atât
ca pârât cât şi ca reclamant.

34
 Lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu poate fi invocată în orice
stare a pricinii (art. 57, alin. 3 C.proc.civ.) pe calea excepţiei de fond,
peremptorie şi absolută. Sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu
este nulitatea relativă. Instanţa va acorda un termen pentru îndeplinirea
lipsurilor, reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia vor putea confirma
toate sau numai o parte din aceste acte. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de
exerciţiu poate fi invocată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite în
mod evident prin consacrarea sancţiunii, dar şi de cealaltă parte, care nu poate fi
obligată să accepte o judecată în care actele de procedură ale adversarului stau
sub semnul anulării.

Calitatea procesuală. Definiţie. Justificare. Sancţiunea lipsei

calităţii procesuale.

În afară de capacitatea procesuală trebuie justificată şi îndreptăţirea de a

figura în acel proces, deci părţile trebuie să aibă şi calitate procesuală46.
Calitatea procesuală, aşa cum reiese din art. 36 Cartea I C.proc.civ.,
presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care
este titulara dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală
activă) şi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate
procesuală pasivă)47.
Calitatea procesuală nu trebuie confundată cu interesul, deoarece există
şi situaţii în care acţiunea civilă nu poate fi exercitată de persoana care are un
interes personal sau din contră poate fi exercitată de o persoană care nu are un
interes personal şi direct (acţiunea oblică sau dreptul recunoscut al procurorului
de a porni orice acţiune civilă pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime
ale minorului).
Calitatea cerută pentru a putea exercita o acţiune în justiţie, trebuie să
corespundă cu cea de titular al dreptului, deoarece acţiunea are ca obiect
protecţia dreptului subiectiv.
Reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea va trebui să justifice atât
calitatea sa procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtului,

46
Deosebirea dintre capacitatea procesuală şi calitatea procesuală consistă în aceea că, pe când capacitatea
procesuală se determină în general pentru o anumită categorie de persoane, potrivit normelor de drept comun,
calitatea procesuală priveşte posibilitatea unei persoane de a lua parte, ca reclamant sau pârât, la un anumit
proces, la speţă şi ea se determină în raport cu litigiul concret care se judecă, prin îndeplinirea unor condiţiuni
particulare şi de aceea se spune că părţile trebuie să-şi legitimeze dreptul lor de a sta în instanţă (I.Stoenescu,
S.Zilberstein, op.cit., p. 286)
47
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 280; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 286.

35
instanţa fiind obligată să verifice ambele calităţi, fie înainte de începerea
dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor asupra
fondului dreptului (ex.dacă se invoca excepţia lipsei calităţii procesuale active
în cazul cererilor reale), deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega
valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material
dedus judecăţii48. Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie
(excepţie de fond, peremptorie, absolută) în afară de partea interesată, de
procuror şi de instanţă din oficiu, iar în caz de admitere atrage respingerea
acţiunii. Acţiunea va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate
procesuală (art. 40, alin.1 C.proc.civ).

Despre transmisiunea legală sau convenţională a calităţii

procesuale49

Drepturile şi obligaţiile ce intră în conţinutul raportului juridic dedus

judecăţii pot fi transmise în cursul procesului, având loc în acest caz şi o
transmisiune a calităţii procesuale active sau pasive, după caz. Transmisiunea
poate fi legală sau convenţională.
Transmisiunea este legală când prin lege se prevede trecerea drepturilor
procesuale asupra anumitor persoane fizice sau juridice50.
În cazul persoanelor fizice, transmisiunea legală se realizează pe calea
succesiunii sau moştenitorii, acceptanţii preluând poziţia procesuală a autorului
lor (de cuius). Fac excepţie situaţiile în care sunt puse în discuţie drepturi
nemijlocit legate de persoană sau legea prevede o altă soluţie în caz de deces a
uneia din părţi.
În cazul persoanei juridice, transmisiunea legală se realizează pe calea
reorganizării acesteia prin fuziune sau divizare, astfel încât persoana juridică
nou creată dobândeşte calitatea de reclamant sau pârât pe care o avea persoana
supusă reorganizării (pentru că persoana juridică nou creată preia atât drepturile,
cât şi obligaţiile, atât creanţele, cât şi debitele).
Transmisiunea convenţională intervine în baza înţelegerii dintre una din
părţi şi o terţă persoană, ca în cazul cesiunii de creanţă, a preluării datoriei şi a
vânzării sau donării bunului litigios, procesul continuând în contradictoriu cu
cel care a dobândit calitate procesuală activă, cu cel care a preluat datoria sau cu
cumpărătorul ori donatarul.

48
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 286
49
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 287-288; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 58
50
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 289

36
 Despre întinderea transmisiunii calităţii procesuale

Transmisiunea procesuală poate fi universală (când se transmit toate

drepturile şi obligaţiile procesuale), cu titlu universal (când se transmite o
fracţiune din patrimoniu, cu drepturile şi obligaţiile procesuale corespunzătoare)
şi cu titlu particular (când drepturile şi obligaţiile transmise privesc anumite
bunuri determinate).
Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobândeşte calitatea
procesuală preia procesul în starea în care se găseşte în acel moment, actele
procesuale săvârşite de autorul său fiindu-i opozabile51. Dacă transmiţătorul era
în termen pentru exercitarea unei căi de atac, cel care a dobândit calitatea
procesuală o va putea exercita el, trebuind să dovedească doar transmisiunea
calităţii.

2.2. Elementele acţiunii civile

Elementele acţiunii civile determină cadrul necesar52, indispensabil al

oricărei acţiuni şi servesc la individualizarea acesteia în raport cu altă acţiune.
Distingem astfel ca elemente definitorii ale acţiunii civile:
 părţile
 obiectul
 cauza

2.2.1. Părţile acţiunii civile

Acţiunea civilă fiind legată de dreptul subiectiv, nu poate fi concepută

fără existenţa cel puţin a unei persoane care să fie interesată în protecţia
dreptului subiectiv nesocotit sau încălcat.
În momentul în care acţiunea civilă este exercitată este nevoie de cel
puţin două persoane, una care pretinde (reclamantul) şi una care se opune
(pârâtul). Aceste persoane dacă îndeplinesc condiţiile necesare pentru exerciţiul
acţiunii civile (afirmarea unui drept actual, capacitate procesuală, calitate

51
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 58
52
A se vedea I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 237 “Nu se poate concepe o acţiune fără elementul
subiectiv, respectiv fără părţile litigante şi, tot astfel, fără formularea unei pretenţii concrete, alcătuind
obiectul acţiunii şi fără fundamantarea juridică a dreptului reclamantului, constând în precizarea cauzei, a
temeiului juridic al acestui drept”.

37
procesuală şi interes), devin părţi în procesul civil53.
Părţile au denumiri specifice în raport cu diferitele faze ale procesului
civil. Astfel, în etapa judecăţii în fond părţile poartă denumirea de reclamant şi
pârât. Partea care exercită o cale de atac poartă denumirea de apelant, recurent,
revizuent sau contestator, întrucât prin activitatea sa urmăreşte reformarea sau
retractarea hotărârii atacate. În schimb partea căreia îi este favorabilă hotărârea
atacată, intimatul, urmăreşte menţinerea acesteia54
Părţile sunt persoanele între care s-a legat iniţial raportul juridic dedus
judecăţii. Părţilor iniţial legate prin acţiune li se pot adăuga şi terţe persoane,
prin intervenţia voluntară sau forţată.

2.2.2. Obiectul acţiunii civile

Obiectul acţiunii civile este ceea ce se cere prin acţiunea respectivă55,

concretizându-se în raport cu mijlocul procesual folosit.
Indiferent de obiectul dreptului subiectiv civil, acţiunea are
întotdeauna ca obiect protecţia acestui drept sau a unor interese pentru
realizarea cărora calea justiţiei este obligatorie chiar dacă nu se contestă un
drept56 (ex- procedura necontencioasă – art.527 – 540 C.proc.civ. în care nu se
urmăreşte un drept potrivnic fată de o altă persoană).
În cazul cererii de chemare în judecată obiectul acţiunii constă în
pretenţia concretă a reclamantului. Excepţiile procesuale au ca obiect invocarea
încălcării unor norme de organizare judecătorească, de competenţă sau de
procedură propriu-zisă (excepţii de procedură), sau a unor lipsuri referitoare la
exerciţiul dreptului la acţiune (excepţii de fond). Măsurile asigurătorii au ca
obiect luarea unor măsuri de indisponibilizare şi conservare a bunului în litigiu.
Căile de atac au ca obiect desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti care se
atacă.
Obiectul executării silite constă fie în bunurile debitorului care pot fi
vândute pentru satisfacerea creanţei creditorului, fie în obligaţia debitorului de a
preda bunul determinat prevăzut în titlul executoriu.

2.2.3. Cauza acţiunii civile

53
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 261
54
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 332
55
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 237
56
V.M.Ciobanu, Tratat I, p.262

38
 Prin cauza acţiunii civile se înţelege scopul către care se îndreaptă
voinţa celui care reclamă sau se apără, scopul care exprimă şi caracterizează
voinţa sa în justiţie, scop explicat cu împrejurările şi motivele speciale care au
determinat partea să acţioneze57.
Cauza unei acţiuni este temeiul juridic al cererii (causa petendi)
fundamentul legal al dreptului pe care una din părţi îl valorifică împotriva
celeilalte părţi58.
Cauza acţiunii (causa petendi) nu se confundă cu cauza raportului
juridic (causa debendi), aceasta din urmă constituind fundamentul dreptului
invocat de cel care formulează pretenţia.
Cauza acţiunii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 să existe – acestă condiţie de regulă, se îndeplineşte, fiind
neconceput ca o persoană să se adreseze instanţei fără a avea vreun
scop;
 să fie reală – intentarea acţiunii să fie determinată de scopul pe
care titularul dreptului urmăreşte să-l obţină prin hotărârea
judecătorească;
 să fie licită şi morală – adică să nu contravină legii şi regulilor de
convieţuire morală şi socială.

2.3. Clasificarea acţiunilor civile59

Criteriile după care se clasifică, în general, acţiunile civile sunt:

 scopul material urmărit de reclamant;
 natura dreptului ce se valorifică prin intermediul acţiunii;
 calea procedurală aleasă de parte pentru apărarea dreptului.

2.3.1. Clasificarea acţiunilor civile după scopul material urmărit de

reclamant

După acest criteriu acţiunile civile (cererile) se clasifică în acţiuni:

 în realizarea dreptului,
 în constatarea dreptului

57
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 263
58
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 238
59
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 240; V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 290; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 50

39
  în constituirea de drepturi.

Acţiuni în realizarea dreptului - acţiuni în adjudecare, în

condamnare sau în executare

Acţiunile în realizarea dreptului (art.30 alin 1 C.proc.civ.) sunt acele

acţiuni prin care reclamantul, ce se pretinde titularul unui drept subiectiv,
solicită instanţei să-l oblige pe pârât la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru
nu mai este posibil, la despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat60.
Hotărârile pronunţate în cadrul acestor acţiuni constituie titlu
executoriu.
Categorii de acţiuni în realizarea dreptului:
 acţiunea în revendicare;
 acţiunea prin care se cere predarea unui bun sau a unei sume de
bani;
 evacuarea dintr-un imobil;
 rezilierea sau rezoluţiunea unui contract.

Acţiuni în constatarea dreptului

Acţiunile în constatare sau în recunoaşterea dreptului (art.35

C.proc.civ.), sunt acele acţiuni prin care reclamantul solicită instanţei să
constate numai existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al pârâtului
împotriva sa.
În această situaţie, hotărârea instanţei nu este susceptibilă de executare
silită .
61

Acţiunile în constatare pot fi:

 acţiuni pozitive – prin care se cere constatarea existenţei unui drept
al reclamantului;
 acţiuni negative – care au ca scop constatarea inexistenţei unui
drept al pârâtului faţă de reclamant;
 acţiuni declaratorii – cele prin care se cere instanţei să se constate
existenţa sau inexistenţa unui raport juridic62ori să pronunţe că un

60
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 241
61
C.S.J.,s.civ., dec. nr. 3107/1994, B.J.1994, pag.85
62
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 296; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 60

40
 raport juridic există sau nu63. Are un asemenea caracter, spre
exemplu, acţiunea prin care unul dintre soţi solicită instanţei de
judecată să constate că un anumit bun este comun, sau dimpotrivă,
că face parte din categoria bunurilor proprii64;
 acţiuni interogatorii – sunt acele acţiuni prin care titularul dreptului
cheamă în mod preventiv în judecată o persoană care ar putea să-i
conteste dreptul, pentru a o întreba dacă recunoaşte sau nu dreptul.
Are caracter interogatoriu, spre exemplu, cererea moştenitorului
legal care cheamă în judecată pe cel ce se pretinde legatar universal
spre a-şi justifica pe baza testamentului, pe care îl invocă, această
calitate65;
 acţiuni provocatorii – acţiunile prin care este chemată în judecată
persoană ce ridică în mod public şi serios pretenţii asupra dreptului
reclamantului, tulburându-i astfel exerciţiul liber al dreptului său.
Prin promovarea acestei acţiuni, pârâtul este provocat să-şi
valorifice pretenţiile, în cazul admiterii acţiunii, dreptul contestat se
consolidează, iar în situaţia în care acţiunea este respinsă, acel drept
devine, practic, inexistent66.
Potrivit art.35 C.proc.civ.: “Cel care are interes poate să ceară
constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită
dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de
lege”. Deci textul impune pentru admisibilitatea acţiunii în constatare, condiţia
negativă ca partea să nu poată să ceară realizarea dreptului dedus judecăţii pe
altă cale. Această condiţie este o cerinţă specială a acţiunii în constatare, care se
adaugă celor patru condiţii generale de exercitare a oricărei acţiuni (drept,
interes, calitate şi capacitate procesuală). Întrucât caracterul subsidiar al acţiunii
în constatare este o condiţie pentru însăşi exercitarea dreptului la acţiune,
înseamnă că existenţa, la îndemâna titularului dreptului, a unei acţiuni în
realizare, este invocată prin intermediul unei excepţii de fond.
Acţiuni în constituire de drepturi – cereri în transformare

Prin aceste acţiuni reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte

şi date pe care le invocă, pentru a deduce consecinţele ce se impun în vederea

63
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 248
64
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 18
65
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 20
66
M.Costin, I,Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 49

41
creării unei situaţii juridice noi între părţi67.
Hotărârile pronunţate produc efecte numai pentru viitor (ex. acţiunea
de divorţ, cererea de încuviinţare a adopţiei sau de desfacere a acesteia, cererea
de punere sub interdicţie sau ridicarea acesteia). Există însă şi situaţii în care
deşi se crează o situaţie juridică nouă, hotărârea produce efecte şi pentru trecut
(ex. stabilirea filiaţiei faţă de mama sau faţă de tata, tăgăduirea paternităţii,
anularea căsătoriei).

2.3.2. Clasificarea acţiunilor civile după natura dreptului ce se

valorifică prin acţiune

În funcţie de caracterul patrimonial sau nepatrimonial ce se valorifica,

putem deosebi:
- cereri nepatrimoniale (fără valoare economică), cum ar fi cererea de
divorţ, cererea în anularea căsătoriei, cererea de stabilire a paternităţii, cererea
în tăgăduirea paternităţii, cererea prin care se solicita încuviinţarea, desfacerea
sau desfiinţarea adopţiei, etc.
- cereri patrimoniale, prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de
creanţă, se împart la rândul lor în:
 cereri personale (mobiliare sau imobiliare)
 cereri reale
 cereri mixte
Acest criteriu de clasificare are în vedere acţiunile prin care se
valorifică drepturile reale, drepturile de creanţă, sau în acelaşi timp un drept real
sau de creanţă (acţiuni personale, acţiuni reale, acţiuni mixte).
Această clasificare prezintă importanţă sub aspectul calităţii
procesuale, al competenţei teritoriale şi al prescripţiei68.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală, în cazul acţiunilor personale,
titularul dreptului se îndreaptă împotriva subiectului pasiv din raportul
obligaţional. Acţiunea reală conferă, prin dreptul real pe care-l apără, şi un drept
de preferinţă fată de creditorii personali ai pârâtului, pe când acţiunea personală
nu exclude concursul altor creditori, afară de cazul creditorilor privilegiaţi. În
consecinţă acţiunea reală va fi îndreptată numai împotriva deţinătorului bunului,
deoarece dreptul real conferă drept de urmărire.
Referitor la competenţa teritorială în cazul acţiunilor personale, se

67
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 297-298
68
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 301

42
aplică regula de drept comun acţiunea fiind de competenţa instanţei de la
domiciliul pârâtului (art.5 C.proc.civ.). această regulă este aplicabilă şi
acţiunilor reale cu excepţia celor imobiliare. În cazul acţiunilor mixte
competenţa este alternativă sau facultativă.
Cât priveşte prescripţia – există acţiuni reale imprescriptibile extinctiv
(acţiunea în revendicare imobiliară) şi acţiuni reale prescriptibile în termenul de
10 de ani (art.2518 C.civ.) sau în alte termene (art.2519-2521 C.civ.). acţiunile
personale sunt prescriptibile în termenul general de prescripţie de 3 ani
(art.2517 C.Civil).

Acţiunile personale

Acţiunile personale sunt acele acţiuni prin care se valorifică drepturile

de creanţă izvorâte din contracte sau din alte acte juridice, precum şi a acelora
care îşi au sursa în lege, fapte cauzatoare de prejudicii etc69. (ex. acţiunea pentru
plata pensiei de întreţinere, acţiunea pentru revocarea unei donaţii).
Aceste acţiuni sunt nelimitate ca număr, deoarece şi numărul
drepturilor de creanţă este nelimitat.
Acţiunile personale pot fi imobiliare sau mobiliare după cum dreptul
personal valorificat are ca obiect un bun imobil prin natura sa, prin destinaţie,
prin obiectul la care se aplică sau un bun mobil prin natura sa, prin determinarea
legii, prin anticipaţie.

Acţiunile reale

Acţiunile reale sunt acţiunile prin care se valorifică un drept real sau
apărarea posesiei unui bun (ex. acţiunea în revendicare, cererea confesorie,
cererea negatorie, cererea de partaj, cererea în grăniţuire).
Aceste acţiuni sunt limitate ca număr deoarece, drepturile reale sunt
limitate.
Acţiunile reale pot fi mobiliare sau imobiliare, după cum dreptul
valorificat are ca obiect un bun mobil sau un bun imobil.
Acţiunile reale pot fi clasificate şi în cereri petitorii sau posesorii,
după cum urmăresc apărarea unui drept real sau a altui drept real imobiliar, ori
doar apărarea posesiei, ca simpla situaţie de fapt.

69
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 48

43
 Acţiunile mixte

Sunt acele acţiuni prin care se valorifică în acelaşi timp un drept de

creanţă şi un drept real, în cazul în care drepturile invocate au aceeaşi cauză
generatoare sau se găsesc într-un raport de conexiune.
Acţiunile mixte se clasifică în70:
1. acţiuni ce urmăresc executarea unui act juridic, care a creat sau
transferat un drept real asupra unui imobil, dând naştere totodată unor
obligaţii personale (ex. obligaţia vânzătorului din contractul de vânzare
– cumpărare de a preda lucrul vândut);
2. acţiuni în anulare sau rezoluţiune a unui act juridic prin care se
transmite sau se constituie un drept real imobiliar (ex. acţiunea în
revocarea donaţiei unui imobil pentru neexecutarea de sarcini).

2.3.3. Clasificarea acţiunilor civile după calea procedurală aleasă de

parte pentru apărarea dreptului

Art.123 C.proc.civ. prevede că cererile accesorii, adiţionale şi

incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
După acest criteriu cererile se împart în principale, accesorii, adiţionale şi
incidentale.
Cererea principală este cererea prin care se declanşează procesul.
Cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluţia data
cererii principale. Pentru a califica o cerere drept accesorie este esenţial, pe de o
parte, să depindă de soluţia dată cererii principale, iar pe de altă parte, să se
raporteze la cererea principală din acelaşi proces, iar nu din procese diferite71.
Caracterul accesoriu său principal al unei cereri depinde de calea procesuală
aleasă, iar nicidecum de caracterul principal ori accesoriu al dreptului dedus
judecăţii72.
Cererea adiţională este acea cerere prin care o parte modifica
pretenţiile sale anterioare, pretenţii formulate printr-o cerere principală,
accesorie sau incidentala.
Cererile incidentale sunt acele cereri care pot avea o existenţă de sine
stătătoare, dar care au fost formulate ulterior cererii principale, deci într-un

70
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 250-252
71
M.Tăbârcă- comentariu la decizia C.S.J. nr. 1645/2000, în Juridica nr.6/2000, p. 243-244(apud M.Tăbârcă)
72
V.M.Ciobanu, G.Boroi, M.Nicolae, notă la decizia C.S.J. nr.VIII/2000, în Dreptul nr.5/2001, p. 222-
227(apud M.Tăbârcă)

44
proces deja început. Spre deosebire de cererile accesorii, cererile incidentale
sunt, în fond, cereri principale, dar care, fiind formulate într-un proces deja
început, reprezintă incidente procedurale, de unde şi denumirea de cereri
incidente73.
Acţiunile accesorii şi incidentale, pot fi întâlnite în cazul în care există
o acţiune principală pusă în mişcare. Acţiunile formulate într-un proces care a
început, se numesc acţiuni incidentale (ex. cererea de chemare în garanţie).

73
ibidem 55

45
CAPITOLUL III – Participanţii la procesul civil

3.1. Instanţa de judecată şi rolul acesteia în procesul civil

3.2. Părţile în procesul civil

46
 3.3. Terţii

3.1. Instanţa de judecată şi rolul acesteia în procesul civil

În statul de drept, rolul de a înfăptui justiţia şi l-a asumat statul, prin

organele sale legal constituite. Justiţia reprezintă o funcţie importantă în orice
stat modern, iar funcţionarea sa implica organe statale care funcţionează în baza
unor principii proprii.
Un rol important în înfăptuirea justiţiei revine instanţei de judecată în
calitate de autoritate statală specializată. Activitatea instanţei de judecată se
declanşează prin actul de sesizare, respectiv prin cererea de chemare în
judecată, act care investeşte instanţa şi o obligă74 să soluţioneze pricina.
Soluţionarea litigiului civil de către instanţa de judecată implică
cercetarea cauzei, adică stabilirea pe baza probelor administrate, a situaţiei de
fapt care a generat litigiul între părţi, şi soluţionarea cauzei cercetate prin
aplicarea textului de lege corespunzător situaţiei de fapt stabilite75.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 304/200476, justiţia se realizează prin
următoarele instanţe judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţi de
apel, tribunale, tribunale specializate, instanţe militare şi judecătorii.
Organizarea judiciară instituită prin Legea 304/2004 are ca finalitate
asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei prin
respectarea dreptului la un proces echitabil, în mod imparţial şi independent de
orice influenţe exterioare. Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toate
persoanele, competenţa judiciară şi procedura de judecată fiind stabilite de lege.
În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie77, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala

74
În acest sens Cod civil prevede că:”Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede,
sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”
75
A se vedea în acest sens V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 306
76
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
576 din 29 iunie 2004, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 124/2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1168 din 9 decembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 71/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.300 din 11 aprilie 2005. Legea
nr.304/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr. 827 din 13 septembrie 2005, în temeiul
art.XVI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o
nouă numerotare.
77
CONSTITUTIA ROMANIEI-CAP.VI,Autoritatea judecătorească,Sectiunea.1,Instanţele judecătoreşti,
ART.126:Instanţele judecătoreşti:(1) Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin
celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de
judecată sunt prevăzute numai prin lege.(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi
aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.”

47
ţării (art.18 şi următoarele din L304/2004). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ,
judeca conf. art. 97 C.proc.civ.: recursurile declarate impotriva hotărârilor
curţilor de apel, recursurile în interesul legii asigurând interpretarea şi aplicarea
unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, orice alte cereri date prin
lege potrivit competenţei sale. 78
Instanţa supremă este structurată în patru secţii, Completul de 9
judecători şi Secţiile Unite, fiecare având competenţă proprie.
Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt următoarele: Secţia civilă
şi de proprietate intelectuală; Secţia penală; Secţia comercială; Secţia
contencios administrativ şi fiscal.
Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia
cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate. În cadrul
acestora funcţionează secţii pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale,
cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze
pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi
numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii (art.35 din
Legea 304/2004) şi prin art.96 C.proc.civ. îi sunt atribuite spre judecare în
prima instanţă cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, iar că
instanţa de apel judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de
tribunale în prima instanţă sau că instanţa de recurs în cazurile expres prevăzute
de lege.
Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul
fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti, având în circumscripţie toate
judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti (art.36 alin.1-2
din Legea nr.304/2004). În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz,
complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze
cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze
privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi în raport cu natura şi
numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii (art.36 alin.3
din Legea nr.304/2004).
Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care se
pot înfiinţa la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă
sediul în municipiul reşedinţă de judeţ (art.37 alin.2din Legea 304/2004). Datele
la care vor începe să funcţioneze tribunalele specializate vor fi stabilite, în mod

78
A se vedea si art. 21 si urm. din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicat MO
nr.827/13.09.2005; art.51 din L317/2004 privind Consiliul Suprem al Magistraturii, republicata MO,
nr.628/1.09.2012; art.9.1, art.21 din L35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, MO
nr.196/13.03.2008

48
eşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul conform al Consiliului
Superior al Magistraturii (art.142 alin.1 din Legea 304/2004).
Judecătoriile reprezintă un organ al puterii judecătorești din România
cu atribuții de a soluționa litigiile în primă instanță conform prevederilor art.94
şi sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele
municipiului Bucureşti (art.38 din L 304/2004). De asemenea, în cadrul
judecătoriilor se organizează secţii sau complete specializate pentru minori şi
familie.

3.1.1. Compunerea şi constituirea instanţei de judecată

Compunerea instanţelor consta în alcătuirea instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte compunerea completelor de judecată, soluţiile au
evoluat în istoria dreptului de la sistemul judecătorului unic, care oferă avantajul
unei recrutări mult mai exigente a personalului judecătoresc, la sistemul colegial
predominant în dreptul modern79.
Între acestea se situează sistemul mixt, promovat în ultimele decenii de
legiuitorul român, şi care reprezintă incontestabil cea mai optimă soluţie în
legătură cu modalitatea de compunere a instanţelor judecătoreşti80.
Legiuitorul nostru a optat pentru un sistem diferenţiat după cum
judecata are loc: în prima instanţă sau într-o cale de atac.
Aceste dispoziţii se regăsesc în legea de organizare judiciară81, în
sensul că de această dată legiuitorul a consacrat în mod expres sistemul de
compunere a instanţelor, astfel:
 „Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a
judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format
dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi
de asigurări sociale.”82 – aşadar fiind stabilită şi o excepţie, în cazul
conflictelor de muncă şi de asigurări sociale, unde completul se

79
Pentru argumente şi contraargumente a se vedea V.M. Ciobanu, Tratat I, p. 50-51
80
I.Leş, Tratat de drept procesual civil, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2002
81
Legea 304/2004 – privind organizarea judiciara, Republicată în temeiul art. XIV al titlului XVI din Legea
nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 304/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004 şi
a mai fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
71/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 11 aprilie 2005.
82
Art.54 (1), din legea 304/2004

49
 formează dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari83(art.55, alin.1 din
legea 304/2004)
 Cât priveşte apelurile şi recursurile, acestora li se aplica sistemul
colegialităţii, în acest sens art 55 alin 2 specifică: „Apelurile se judecă
în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format
din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.”
În legătură cu alcătuirea completelor de judecată legea prevede că
acestea se stabilesc de colegiile de conducere ale instanţelor la începutul anului,
urmărindu-se asigurarea continuităţii acestora.
Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se realizează aleatoriu, în
sistem informatizat, acestea neputând fi date altui complet, decât în condiţiile
prevăzute de lege (art.52-53 din Legea nr.304/2004).
Normele care reglementează compunerea instanţei sunt norme de
organizare judecătorească cu caracter imperativ, astfel încât greşita compunere
poate fi invocată de oricare din părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu84.
Constituirea instanţei înseamnă alcătuirea ei complexă, cu toate
organele şi persoanele cerute de lege85. Constituirea instanţei nu se confundă cu
compunerea instanţei, deoarece alături de judecătorul unic sau alături de
completul de judecată la derularea procesului mai participă grefierul, respectiv
magistratul asistent la ICCJ, asistentul judiciar, precum şi procurorul.
Se are în vedere participarea procurorului în cazurile în care legea
prevede obligativitatea concluziilor sale şi participarea grefierului sau a
magistratului asistent la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În anumite cazuri expres prevăzute de lege concluziile procurorului în
pricinile civile sunt obligatorii ( ex.- punerea sub interdicţie şi ridicarea
interdicţiei, în materia încuviinţării, a anulării şi desfacerii adopţiei, etc.).

83
- persoană care participă la constituirea completelor de judecată în cauzele privind conflictele de muncă şi
asigurări sociale. Numirea în funcţie a acestora se face de către ministrul justiţiei, la propunerea Consiliul
Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani
şi care îndeplinesc cumulativ următoarele cerinţe: a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate
deplină de exerciţiu;b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică adecvată;c) nu au antecedente
penale, nu au cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie; d) cunosc limba română; e) sunt apte, din punct de
vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei. A.j. se bucură de stabilitate pe durata mandatului şi
se supun numai legii; lor li se aplică dispoziţiile legale privind obligaţiile, interdicţiile, incompati-bilităţile,
abaterile şi sancţiunile disciplinare stabilite de lege pentru judecători şi procurori. Sancţiunile disciplinare se
aplică a.j. de către ministrul justiţiei; împotriva sancţiunilor disciplinare se poate face contestaţie, în termen de
30 de zile de la comunicarea sancţiunii, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în
circumscripţia căreia funcţionează cel sancţionat; hotărârea curţii de apel este definitivă. In litigiile de muncă
şi asigurări sociale a.j. participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate; opinia lor se
consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
84
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 309
85
Fl:Măgureanu, op.cit., p. 69

50
 Alături de completul de judecată, în instanţă mai participă şi grefierul –
persoană auxiliară a instanţei care îndeplineşte următoarele atribuţii :
 îndeplineşte toate atribuţiile ce-i revin în baza legii , executând
orice alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul preşedintelui
completului de judecată;
 întocmeşte citaţiile şi mandatele de aducere, completează
borderourile şi expediază corespondenţa;
 ţine la zi registrele de evidenţă privind lucrările de punere în
executare a hotărârilor;
 au rolul de a atesta conformitatea celor hotărâte de judecători prin
semnarea încheierilor,minutei, hotărârii, etc.

3.1.2. Incidente procesuale privind compunerea şi constituirea

instanţei de judecată. Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea.

Pentru că hotărârea ce urmează a se pronunţa, să fie dată în condiţii de

obiectivitate, judecătorul trebuie să nu fie interesat în cauza pe care o judecă şi
să nu fie pus în situaţia de a se pronunţa de două ori asupra ei, ori de a-şi
controla propria hotărâre86. În situaţia în care obiectivitatea judecătorului ar
putea fi pusă la îndoială, partea interesată poate formula obiecţii care constituie
incidente procesuale ce împiedică pe judecător să judece pricina. Pentru a
asigura condiţii de obiectivitate legea procesuală a reglementat instituţiile
incompatibilităţii, abţinerii şi recuzării.

Incompatibilitatea

Incompatibilitatea reprezintă situaţia în care un judecător este oprit în a

participa la soluţionarea unei pricini, deoarece se afla sub incidenţa uneia dintre
cauzele limitativ prevăzute de lege.
Art. 41 şi 42 C.proc.civ. prevede că :”Judecătorul care a pronunţat o
încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate
judeca aceleaşi pricini în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi
nici după trimiterea spre rejudecare “. Din această dispoziţie legală rezultă
următoarele cazuri de incompatibilitate:
 judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte
la judecata aceleiaşi pricini în căile de atac - în apel sau în recurs;

51
  judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte
la judecata aceleiaşi pricini în cazul în care s-a dispus casarea cu trimitere
şi rejudecarea cauzei;
 judecătorul nu poate soluţiona o pricină în care a fost martor, expert,
arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat asistent sau mediator
(art. 41 alin. 2 C.proc.civ.).
Incompatibilitatea nu priveşte numai pe judecători, ci şi pe procuror,
grefier, asistentul judiciar sau magistraţii asistenţi (art. 54 C.proc.civ.).
Cazurile de incompatibilitate sunt de strictă interpretare, neputând fi
extinse prin analogie87.
Legea distinge două categorii de cazuri de incompatibilitate:
 cazurile de incompatibilitate absolută, care la rândul lor disting între:
- judecătorul care s-a pronunţat printr-o hotărâre interlocutorie
sau printr-o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza, nu mai poate
judeca aceiaşi pricina în apel, recurs, contestaţie în anulare sau
revizuire;
- judecătorul care s-a pronunţat printr-o hotărâre interlocutorie
sau printr-o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza, nu mai poate
judeca aceiaşi pricina nici după trimiterea cauzei spre rejudecare;
- judecătorul care a fost fost martor, expert, arbitru, procuror,
avocat, asistent judiciar, magistrat asistent sau mediator într-o
cauză, nu mai poate lua parte la judecata în aceiaşi cauza.
 cazurile de incompatibilitate relativă, expres prevăzute de art.42, alin.1,
C.proc.civ., pot fi grupate în următoarele categorii:
- ambiţia sau amorul propriu ce l-ar putea influenţa pe magistrat
în soluţionarea cauzei, din cauza faptului că şi-a exprimat părerea
asupra pricinii înainte de pronunţarea hotărârii;
- interesul direct sau indirect al judecătorului în legătură cu
soluţionarea pricinii
- calitatea de soţ sau concubin, rudă sau afin a judecătorului cu
una din părţi sau cu avocatul său mandatarul uneia dintre părţi;
- ura sau vrăjmăşia, care ar putea să existe între judecător, soţul
ori concubinul, rudele sau afinii acestuia, pe de o parte, şi una

86
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 311
87
Împrejurarea că la soluţionarea cererii de revizuire a participat un judecător care a făcut parte din completul
care a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii întrucât
incompatibilitatea unui judecător este limitată numai la cazurile limitativ prevăzute de art.24 C.Proc.civ.
(C.S.J., sec.civ., dec. nr.3910/1998, B.J./1998, p. 86 (apud M.Tăbârcă)

52
 dintre părţi ori chiar soţul sau concubinul, rudele sau afinii
acestuia pe de altă parte;
- existenţa altor elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli
cu privire la imparţialitatea să.88
Pe parcursul judecăţii, incompatibilitatea se invocă pe cale de excepţie.
Excepţia incompatibilităţii este o excepţie de procedură deoarece priveşte
încălcarea regulilor referitoare la compunerea instanţei. Pentru că tinde la
amânarea judecăţii, ca efect al admiterii ei excepţia este dilatorie. Excepţia este
absolută (interesul ocrotit prin normele89 care reglementează incompatibilitatea
este unul general, pentru că societatea este interesată ca în toate pricinile să se
asigure o judecată obiectivă) şi poate fi invocată de oricare din părţi, de
procuror sau de instanţă din oficiu, oricând.
Dacă excepţia de incompatibilitate este respinsă, instanţa va pronunţa o
încheiere interlocutorie (care leagă instanţa în sensul că nu mai poate reveni
asupra acestei soluţii ), încheiere care nu mai poate fi atacată decât odată cu
fondul.

Abţinerea şi recuzarea

Mijloacele procesuale de invocare a incompatibilităţii (atât a celei

absolute cât şi a celei relative) sunt: abţinerea, respectiv recuzarea.
Recuzarea este dreptul pe care îl au părţile din proces de a cere în
anumite cazuri expres prevăzute de lege, cazuri în care se presupune că
judecătorul nu ar fi obiectiv, datorită legăturii de rudenie sau afinitate cu una din
părţi, afecţiunii ce o poartă uneia din părţi sau datorită stării conflictuale care
există între el şi una din părţi, ca judecătorul să se retragă de la judecată.
În acelaşi timp există obligaţia judecătorului de a încunoştiinţa pe
preşedintele instanţei despre existenţa vreunui motiv de recuzare şi de a se
abţine de la judecată.
Cazurile de abţinere şi de recuzare sunt prevăzute în art. 42 C.proc.civ.:
 când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii sau afinii lor au vreun
interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin până la
gradul al patrulea inclusiv, cu vreuna din părţi;
 când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până

88
G.Boroi;M.Stancu – Drept procesual civil;Ed.Hamangiu 2015, pag.67
89
Normele privitoare la incompatibilitate nu se pot considera dispozitive din moment ce sunt date pentru a
proteja interesul general al bunei administrări a justiţiei-Gh. Piperea, Consideraţii privind natura juridică a
incompatibilităţii, în Dreptul nr.2/1996, p. 46-52 (apud M.Tăbârcă)

53
 la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul său mandatarul unei părţi sau
dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;
 dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină
asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa
unde una din părţi este judecător;
 dacă el sau soţul său, ascendenţii ori descendenţii, au primit daruri ori
alte avantaje de la una din părţi;
 dacă între aceleaşi persoane şi un din părţi a fost o judecată penală în
timp de cinci ani înaintea recuzării;
 dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
 dacă soţul sau o rudă a sa, şi-a spus părerea cu privire la pricina ce este
investit a o judeca într-o cale de atac, înaintea altei instante;
 dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al
patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la
gradul al patrulea inclusiv.
 dacă este ruda până la gradul al patrulea sau afin, ori soţ cu un alt
membru al completului de judecată
 atunci când există alte elemente care ar putea naşte îndoieli privind
imparţialitatea sa.
Judecătorii aflaţi într-una din situaţiile enumerate de lege, sunt obligaţi
să se abţină sau pot fi recuzaţi. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi procurorilor,
grefierilor, asistenţilor judiciari şi magistraţilor asistenţi (art.54 C.proc.civ.).
Abţinerea este reglementată printr-o normă imperativă, iar recuzarea
printr-o normă dispozitivă. Aşadar, părţile care cunosc existenţa vreunui motiv
de recuzare pot renunţa să-l invoce în cazul în care au totuşi încredere în
obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorului90. Judecătorul se poate abţine
numai dacă în privinţa lui există un motiv de recuzare, din cele prevăzute în
art.41-42 C.proc.civ. În cazul în care cererea de abţinere a fost admisă şi
judecătorul continuă să facă parte din complet, abţinerea nu ar putea fi invocată
de părţi, pe cale de excepţie. Pentru a îndepărta judecătorul din complet partea
trebuie să invoce excepţia de recuzare sau excepţia nelegalei compuneri a
completului91.
Competentă să se pronunţe asupra abţinerii sau recuzării este instanţa

90
Gr.Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol.1, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960,
p.122, nota 10
91
M.Tabaraca, in VM Ciobanu, M.Nicolae, Noul Cod, vol.1,pag.159, nr.10.

54
sesizată cu judecarea pricinii92. Cererile de recuzare inadmisibile se
soluţionează de instanţa în faţa cărora au fost formulate (art.47 alin.4
C.proc.civ.). Cererea de recuzare93 va fi judecată de instanţa ierarhic superioară
numai în cazul în care din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de
judecată (art.50 alin.2 C.proc.civ.).
Judecata cererii de abţinere sau recuzare se face în camera de consiliu,
fără prezenţa părţilor, judecătorul a cărui recuzare se cere va fi ascultat numai
dacă se considera necesar (art.51alin.1 C.proc.civ.).
Instanţa competentă se pronunţă prin încheiere. Încheierea prin care
instanţa se pronunţă asupra abţinerii în sensul admiterii sau respingerii şi cea
prin care s-a admis recuzarea se pronunţă în şedinţa publică.
Căile de atac sunt prevăzute în art.53 alin.1-3, C.proc.civ. Formularea
cu rea credinţă a unei cereri de recuzare, poate atrage aplicarea amenzii
judiciare, conf.art.187, alin 1, pct.1, lit.”b” C.proc.civ.

Alte incidente procedurale referitoare la alcătuirea instanţei

Instanţa poate fi greşit alcătuită şi atunci când sunt încălcate orice alte
prevederi legale în legătură cu compunerea sau constituirea acesteia.
Astfel distingem următoarele cazuri:
 când la judecata participa un număr mai mic sau mai mare de
judecători, decât cel prevăzut expres de lege, pentru pricina respectivă;
 când în completul de judecata participa un judecător suspendat
sau eliberat din funcţie;
 când pricina este soluţionată de un judecător stagiar, dar nu
este menţionată de art.23 alin.1 din Legea 303/2004;
 atunci când la judecată nu participa procurorul, deşi potrivit
legii, în cauza respectivă, concluziile acestuia erau obligatorii;
 participarea la judecata a unui procuror care este suspendat sau
eliberat din funcţie;
 dacă grefierul, asistentul judiciar sau magistratul asistent nu
participa la şedinţa de judecată.
Mijloacele procedurale de punere în discuţie a acestor incidente sunt:

92
Recuzarea este un incident procedural care în aplicarea regulii “accesoriul urmează soarta principalului”,
cade în competenţa de soluţionare a instanţei sesizate cu judecata cererii principale-P.Perju, Sinteză teoretică a
jurisprudenţei Curţii de Apel Suceava în domeniul dreptului civil şi procesual civil, în Dreptul nr. 6/1999,
pag.129 (apud M.Tăbârcă)
93
A se vedea ADDENDA, Anexa 2

55
  excepţia procesuală - dacă judecată este în curs de desfăşurare;
 apelul – dacă hotărârea nu este definitivă
 recursul - când hotărârea este definitivă, dar nu este irevocabila.
Excepţie face contestaţia în anulare94.

3.2 Părţile în procesul civil

3.2.1.Consideraţii generale privind poziţia procesuală a părţilor în

procesul civil

În orice mijloc procesual ce intră în compunerea acţiunii (judecata în

primă instanţă, în căile de atac, etc.) poziţia părţilor în procedura de drept
comun, contencioasă este contradictorie. Poziţia ofensivă sau defensivă dintr-o
formă procesuală se poate transforma. Astfel, spre exemplu, în cererea
reconvenţională pârâtul iniţial este reclamant, iar reclamantul iniţial pârât.
Poziţia contradictorie a părţilor este specifică numai în procedura contencioasă
deoarece spre deosebire de această procedură necontencioasă se caracterizează
prin inexistenţa unei contrarietăţi de interese, prin caracterul unilateral al cererii,
care nu se îndreaptă împotriva unui adversar, care ar fi interesat să se opună la
admiterea cererii.
Rolul părţilor în proces este esenţial, deoarece înfăptuirea justiţiei
gravitează în jurul lor, astfel încât dacă procesul este necesar părţilor şi părţile
sunt necesare procesului, fără părţi şi fără instanţă neputând exista proces95.
Aşa cum am mai arătat, părţile poartă denumiri diferite în procesul
civil, în raport cu faza procesului, astfel în:
 judecata în primă instanţă părţile se numesc pârât şi
reclamant,
 apel părţile se numesc apelant şi intimat,
 recurs recurent şi intimat,
 contestaţia în anulare părţile se numesc contestator şi
intimat,
 revizuire revizuient şi intimat,
 faza executării silite creditor şi debitor.

94
VM Ciobanu, G.Boroi, TC Briciu, Drept procesual civil. Curs selective, editia 5, Ed.C.H.Beck2011
95
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 317

56
 3.2.2.Condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a fi parte în proces

Condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi

parte în proces constituie în acelaşi timp condiţii pentru exerciţiul dreptului la
acţiune96.
Indiferent de forma procesuală şi indiferent dacă este vorba de un
litigiu între două părţi sau de o coparticipare procesuală, trebuie îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
 dreptul;
 interesul;
 capacitatea procesuală;
 calitatea procesuală.

3.2.3. Coparticiparea procesuală

Frecvent sunt întâlnite cazurile când în faţa instanţelor de judecată

două sau mai multe persoane, având acelaşi interes se prezintă împreună, în
calitate de reclamant sau în calitate de pârât. Aceste situaţii poartă numele de
„coparticipare procesuală” sau „liticonsorţiu procesual”
Potrivit art. 59 C.proc.civ.: “Mai multe persoane pot fi împreună
reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie
comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele
există o strânsă legătură”. Prin această dispoziţie legea procesuală oferă
posibilitatea coparticipării procesuale, înlăturând astfel riscul pronunţării unor
hotărâri contradictorii la care s-ar ajunge dacă persoanele între care există
legătura menţionată ar figura ca părţi în procese distincte.
Coparticiparea procesuală poate fi subiectivă sau obiectivă după cum
se referă la existenţa unei pluralităţi de părţi cu interese identice, sau la reunirea
într-un singur proces a mai multor cereri între aceleaşi părţi sau împreună cu
alte părţi dacă între acestea există legătură. Coparticiparea subiectivă poate fi
activă (mai mulţi reclamanţi), pasivă (mai mulţi pârâţi) şi mixtă (mai mulţi
reclamanţi şi mai mulţi pârâţi)97. Coparticiparea procesuală subiectiva este
opusă coparticipării procesuale obiective.
În raport de rolul voinţei părţilor, coparticiparea procesuală poate fi
facultativă sau necesară (obligatorie).

96
vezi supra 2.4.
97
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 73

57
 În cazul coparticipării facultative, raporturile dintre coparticipanţi sunt
guvernate de principiul independenţei procesuale prevăzut în art.60 alin.1
C.proc.civ.: “Actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre
reclamanţi sau pârâţi nu le pot profita celorlalţi şi nici nu îi pot prejudicia”.
Renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi nu produce efecte faţă de
reclamanţii care vor continua judecata. De asemenea, în situaţia în care acţiunea
unui reclamant este îndreptată împotriva mai multor persoane având calitatea de
pârât, renunţarea faţă de unul dintre aceştia, nu produce nici un efect cu privire
la poziţia procesuală a celorlalţi, procesul continuând împotriva acestora.
Art.60 alin.2 C.proc.civ. derogă de la regula independenţei procesuale
a coparticipanţilor în sensul că dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul
unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor
sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau
termenele încuviinţate numai unora dintre ei folosesc şi celorlalţi. Deci, dacă
obligaţia este indivizibilă sau solidară, exercitarea şi admiterea căii de atac
unuia dintre coparticipanţi poate folosi şi celor care nu au exercitat calea sau
cărora le-a fost respinsă fără a fi soluţionat fondul98.
Menţionăm că numai actele utile îşi întind efectele asupra celorlalţi.
La art.60, alin.3 C.proc.civ., se statuează că instanţa are obligaţia
citării coparticipanţilor, dacă potrivit legii aceştia nu au termen în cunoştinţă,
când nu s-au înfăţişat sau când nu au îndeplinit un act de procedura în termen.
Coparticiparea facultativă este regulă, totuşi există şi cazuri de
coparticipare necesară (obligatorie), cum ar fi ieşirea din indiviziune.

3.2.4. Drepturile şi îndatoririle procesuale ale părţilor. Abuzul de

drept procesual

Legea procesuală acordă o serie de drepturi procedurale părţilor

pentru a garanta exerciţiul liber al acţiunii civile. De asemenea, legea impune
anumite îndatoriri procesuale părţilor sub sancţiunile prevăzute de lege.

Drepturile procesuale ale părţilor99

Activitatea parţilor pe parcursul desfăşurării procesului se face în limita

drepturilor procedurale conferite de lege, dar şi cu respectarea obligaţiilor

98
Curtea de Apel Bucureşti, sec. a III-a civilă, dec. nr.682/1999 în Culegere de practică judiciară în materie
civilă pe anul 1999, Editura Rosetti, p. 341 (apud M.Tăbârcă)
99
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 320; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 273; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 74

58
procesuale impuse de aceasta.
Dintre drepturile procesuale ale părţilor putem enumera:
 dreptul fiecărei părţi de a adresa cereri instanţei;
 dreptul de a participa la judecata pricinii şi deci dreptul la citare100;
 dreptul de apărare, care implică dreptul de a răspunde celeilalte părţi,
dreptul de a administra probe, dreptul de a cunoaşte piesele dosarului,
dreptul de a fi asistat de avocat, dreptul de a recurge la interpret, etc.;
 dreptul de a participa personal la proces sau prin mandatar (excepţie
făcând cazurile limitativ prevăzute de lege);
 dreptul de a recuza pe judecător, procuror, grefier, asistentul judiciar,
magistratul – asistent şi experţi;
 dreptul de a ataca hotărârea şi încheierile instanţei;
 dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecată în cazul
câştigării procesului;
 dreptul de a dispune de soarta procesului prin renunţarea la judecată sau
la dreptul subiectiv, prin recunoaşterea pretenţiilor reclamantului, prin
achiesarea la hotărârea pronunţată sau prin încheierea unei tranzacţii.
 Dreptul de a cere executarea silită

Principalele îndatoriri ale părţilor101

 îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele

prevăzute de lege sau dispuse de judecător102, sub sancţiunea
nulităţii, perimării, decăderii, etc.;
 de a contribui la desfăşurarea procesului şi de a urmări finalizarea
acestuia;
 de a-şi dovedi pretenţiile sau apărările;
 exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă şi potrivit
scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Cel ce
deturnează dreptul procesual de la scopul pentru care a fost
recunoscut şi îl exercită cu rea-credinţă săvârşeşte un abuz de drept
procesual.

100
Cu respectarea dispozitiilor prevazute de art.154 si urmatoarele C.proc.civ.
101
idem 99
102
In actuala reglementare art.10, alin.1, C.proc.civ. prevede obligatiile partilor: “Părţile au obligaţia să
îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi
probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot
astfel, finalizarea acestuia.”

59
 Abuzul de drept procesual

Buna-credinţă, rea-credinţa şi abuzul de drept sunt noţiuni care au

primit, în timp, diferite interpretări. În esenţă, abuzul de drept acoperă o paletă
foarte largă de situaţii aflate între două extreme: ilicitatea (cu toate criteriile
obiective şi subiective pe care le cunoaştem) şi simpla denaturare a finalităţii
dreptului, sau, utilizarea greşită a acestuia.
Art.12 C.proc.civ. prevede că: “(1) Drepturile procedurale trebuie
exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost
recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.
(2)Partea care îşi exercita drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru
prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii,
şi la plata unei amenzi judiciare.(3) De asemenea, partea care nu îşi
îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile procesuale răspunde potrivit alin.
(2).”.
Abuzul de drept procesual presupune un element subiectiv - constând
în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural şi un element obiectiv -
constând în deturnarea dreptului de la scopul social-economic pentru care a fost
recunoscut, de la finalitatea sa legală.
În literatura de specialitate103 sunt apreciate ca forme de manifestare a
exerciţiului abuziv de drept următoarele:
 introducerea cu rea-credinţă a unei cereri de chemare în judecată, vădit
netemeinice, cu scopul de a-l şicana pe pârât, sau cu scopul de a obţine
foloase necuvenite, sau rezistenţa cu rea credinţă a pârâtului în faţa unei
cereri a cărei temeinicie este evidentă;
 introducerea unei cereri de chemare în judecată fără ca în prealabil să
fie pus în întârziere pârâtul;
 introducerea cu rea-credinţă a posibilităţii de a cere citarea pârâtului
prin publicitate;
 introducerea cu rea-credinţă a unei cereri de recuzare, de strămutare, de
acordare a asistenţei juridice gratuite, de verificare de scripte;
 cererile repetate de amânare104;

103
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 232
104
Neprezentarea la proces a apărătorului ales, la termenul când s-a soluţionat cererea de apel şi neanexarea, la
cererea de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului, a actelor pentru depunerea cărora partea
ceruse şi primise termen, sunt dovezi care confirmă faptul că prin cererea de amânare s-a urmărit doar
tergiversarea soluţionării cauzei. Atitudinea procesuală a părţii, reprezentată prin avocat ales de aceasta,
constituie exerciţiul abuziv al dreptului la apărare, corect apreciat de tribunal care a respins cererea pentru o
nouă amânare datorată lipsei apărătorului - Curtea de Apel Iaşi, dec. civ. nr.1854/1999, Jurisprudenţa pe anul

60
  cererile de măsuri asiguratorii multiple sau excesive;
 exercitarea abuzivă a dreptului de dispoziţie sub forma renunţării la
judecată sau a tranzacţiei;
 exercitarea abuzivă a dreptului de a folosi căile de atac;
 exercitarea abuzivă a contestaţiei la executare (introducerea acesteia cu
vădita rea-credinţă).
Pe parcursul procesului, exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale
poate fi invocată pe cale de excepţie (deoarece vizează condiţiile de regularitate
în care se desfăşoară procedura de judecată, excepţia exercitării abuzive a
drepturilor procesuale poate fi calificată ca o excepţie de procedură şi pentru că
scopul urmărit de cel care o invocă este respingerea sau anularea cererii
abuzive, excepţia este dirimată; această excepţie poate fi invocată şi de
judecător având în vedere rolul său activ, astfel încât poate fi calificată drept o
excepţie absolută)105.
Pentru exerciţiul abuziv al dreptului procesual legea prevede anumite
sancţiuni: amendă judiciară, despăgubiri către partea interesată, anularea actelor
de procedură, respingerea cererii (art.187 -189 C.proc.civ.).

3.3. Participarea terţilor la judecată. Intervenţia forţată. Intervenţia

voluntară.

Noţiunea de „terţi” desemnează atât persoanele complet străine de

proces (penitus extranei), cât şi persoanele care sunt introduse într-un proces pe
parcursul acestuia şi care din acel moment devin şi ele părţi (terţi intervenienţi)
În materie civilă hotărârea pronunţată produce efecte relative, având
autoritate de lucru judecat numai cu privire la părţile din procesul respectiv, nu
şi fata de terţi. Există uneori interesul, apărut în cursul procesului de a face că
hotărârea să fie opozabilă şi altor persoane decât cele între care s-a legat iniţial
raportul procesual, de asemenea există posibilitatea ca terţe persoane să aibă
interes de a interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane106
Pentru că hotărârea civilă să producă efecte şi asupra altor persoane,
este necesară introducerea acestora în proces.
Exista şi anumite cazuri expres prevăzute de lege, când terţii sunt
practic obligaţi să intervină într-un proces în curs de desfăşurare, sub sancţiunea

1999, p. 167 (apud M.Tăbârcă)

105
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 632
106
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 324

61
de a nu îşi mai putea ulterior valorifica drepturile sau interesele.
Legea procesuală a dat posibilitatea să se cheme în cadrul procesului
început terţe persoane, reglementare uzitată sub forma intervenţiei forţate, şi de
asemenea a îngăduit terţelor persoane să ceară introducerea lor în proces sub
forma intervenţiei voluntare.

Intervenţia forţată

S-a definit introducerea forţată în cauză că fiind instituţia procesuală

care, în situaţiile determinate de lege, impune soluţionarea procesului civil şi în
raport cu o terţă persoană asupra căreia s-ar putea răsfrânge efectele hotărârii
judecătoreşti107
Codul de procedură civilă reglementează în art.68 – 79 C.proc.civ. trei
forme de intervenţie forţată după cum urmează:
 chemarea în judecată a altor persoane;
 chemarea în garanţie;
 arătarea titularului dreptului.
Chemarea în judecată a altor persoane este reglementată în art.68 –
71 C.proc.civ.
Potrivit art.68 alin.1 C.proc.civ.: “Oricare din părţi poate să cheme în
judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri
separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul”.
Se au în vedere situaţiile în care terţul ar putea să pretindă aceleaşi
drepturi ca şi reclamantul (cesiunea de creanţă, pluralitatea de creditori, etc.).
Această formă de intervenţie poate fi folosită atât de pârât cât şi de
reclamant, diferind numai momentul până la care o pot face. În acest sens art.68
alin.3 C.proc.civ. dispune că pârâtul poate formula cererea o dată cu
întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar art.68 alin.3
C.proc.civ. prevede că reclamantul poate depune această cerere cel mai târziu
până la încheierea dezbaterilor înaintea primei instanţe108.
Nerespectarea acestor termene va atrage sancţiunea decăderii, în
condiţiile prevăzute de art.185 alin (1) C.proc.civ (deşi în literatura de
specialitate se susţine de unii autori ca cererea ar urma să se respingă ca

107
I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I. Articolele 1-449, Ed. C. H. Beck,
Bucureşti, 2011, p. 133.
108
Explicaţia acestei reguli stă pe de o parte în împrejurarea că, de cele mai multe ori, reclamantul află abia în
cursul dezbaterilor despre existenţa altui creditor cu privire la acelaşi drept şi, pe de altă parte, în necesitatea
de a nu permite pârâtului să folosească cererea de intervenţie forţată ca un mijloc pentru tergiversarea

62
inadmisibila109 iar în alte opinii s-a susţinut că că sancţiunea ar fi nulitatea110)
Cererea de chemare în judecată a altor persoane111 care ar putea să
pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul va fi motivată şi se va comunica atât
celui chemat, cât şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat
se vor alătura copii după cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi de pe
înscrisurile de la dosar (art.69 alin.2 C.proc.civ.).
Instanţa va lua act de depunerea cererii, iar apoi o va soluţiona pe
fond, odată cu cererea principală. Dacă cererea nu poate fi primită instanţa va
pronunţa o încheiere de respingere a cererii ca inadmisibilă, iar dacă cererea
este tardiv introdusă instanţa luând act de aceasta va dispune prin încheiere,
judecarea separată, cu excepţia când părţile convin judecarea împreună a celor
două cereri.
Cel chemat în judecată dobândeşte calitate de intervenient în interes
propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă (art.70 C.proc.civ.).

Chemarea în garanţie este reglementată de art.60 – 63 C.proc.civ.

Potrivit art.72 alin.1 C.proc.civ.: “Partea interesată poate să cheme în
garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte, cu o cerere
separată în garanţie sau în despăgubire”.
Cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul,
sub toate formele, potrivit cu natura acestui drept112. Această garanţie poate să
reiasă din lege sau din contractul încheiat de părţi.
Cererea de chemare în garanţie este admisibilă ori de câte ori partea
care ar cădea în pretenţii s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere
în despăgubiri. Această cerere are un dublu scop permiţând chematului în
garanţie să-şi administreze probele pe care le consideră necesare, obligaţia de
garanţie devenind activă, iar dacă garantul pierde procesul, prin aceeaşi hotărâre
instanţa admite cererea de chemare în garanţie, soluţionând astfel ambele
cereri113.
Întrucât cererea de chemare în garanţie114 apare ca o adevărată acţiune
grefată pe cererea principală, în mod firesc legiuitorul a impus ca aceasta să fie

judecăţii - Gr.Porumb, op.cit., p.159, nota 6

109
G.C.Frentiu, D.L.Baldean, Noul Cod 2013, pag.110
110
M.Tabarca, Drept procesual civil 2013, vol.I, pag.373
111
A se vedea ADDENDA, Anexa 3
112
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 332
113
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 306; V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 334.
114
A se vedea ADDENDA, Anexa 4

63
făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată115.
Cu toate că cererea de chemare în garanţie este de cele mai multe ori
formulată de către pârât, din dispoziţiile art.73 alin 2-3, rezultă că cererea de
chemare în garanţie poate fi formulată şi de către reclamant, precum şi de către
intervenientul principal. Cererea făcută de pârât se va depune o dată cu
întâmpinarea sau până la prima zi de înfăţişare, iar cererea de chemare în
garanţie făcută de reclamant sau intervenientul principal, se va depune până la
încheierea dezbaterilor înaintea primei instanţe.
Potrivit art.72 alin.2 C.proc.civ.: “În aceleaşi condiţii, cel chemat în
garanţie poate, să cheme în garanţie o altă persoană”. Şirul chemărilor în
garanţie nu este limitat expres în prevederile legale.
Cererea de chemare în garanţie se soluţionează o dată cu cererea
principală. Când judecata cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în
garanţie, instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit.
Rămâne deci la aprecierea instanţei dacă judecarea cererii de chemare în
garanţie are drept efect întârzierea soluţionării acesteia din urmă.
Arătarea titularului dreptului este reglementată de art.75 – 77
C.proc.civ.
Potrivit art.75 C.proc.civ.: “Pârâtul care deţine un lucru pentru altul
sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe
acela în numele căruia deţine lucrul său exercită dreptul, dacă a fost chemat în
judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului”.
Din interpretarea textului legal rezultă că această formă de intervenţie
forţată este numai la dispoziţia pârâtului, nu şi a reclamantului. De asemenea,
nu orice pârât poate folosi această formă de intervenţie forţată, ci numai pârâtul
chemat în judecată printr-o acţiune reală.
La fel ca şi în cazul celorlalte intervenţii forţate, instanta trebuie să se
pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii. După admiterea în
principiu a cererii, terţul indicat dobândeşte calitatea de parte în proces şi are
obligaţia de a formula întâmpinare(art.77 alin.2 raportat la art.65 alin 3
C.proc.civ).
Cererea116 privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată şi
se va depune o dată cu întâmpinarea.
Cererea va fi comunicată celui arătat ca titular al dreptului, împreună
cu citaţia şi înscrisurile de la dosar.

115
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 123, nota 1
116
A se vedea ADDENDA, Anexa 5

64
 În legătură cu soluţionarea acestor cereri sunt posibile următoarele
situaţii117:
1. cel arătat ca titular al dreptului se înfăţişează şi recunoaşte susţinerile
pârâtului, iar reclamantul consimte, acesta va înlocui pârâtul iniţial, care
astfel va fi scos din proces(art.77 alin.3 C.proc.civ.);
2. cel arătat ca titular al dreptului se înfăţişează, dar reclamantul nu este de
acord ca pârâtul iniţial să fie înlocuit.
3. terţul tăgăduieşte arătările pârâtului sau deşi a fost citat legal, nu se
prezintă la proces (art.77 alin.4 C.proc.civ.).
În aceste situaţii cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de
intervenient principal, judecata urmând să fie continuată între
reclamant, pârât şi intervenientul principal.

Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane

Potrivit art. 78 alin. (1) şi (2) din NCPC, dacă legea prevede expres,
judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar
dacă părţile se împotrivesc. Când lipseşte o prevedere în sensul de mai sus în
materie contencioasă, dar raportul juridic dedus judecăţii impune participarea şi
a altor persoane la judecată, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea
introducerii în cauză a acestora.
În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune,
judecătorul va pune în discuţia parţilor necesitatea introducerii în cauză a altor
persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului,
iar judecătorul apreciază ca pricina nu poate fi soluţionată fără participarea
terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.
Putem desprinde concluzia că în materie contencioasă regula este ca
judecătorul nu va putea dispune introducerea unui terţ din oficiu, ,,cu excepţia
cazurilor expres prevăzute de lege”, iar în materie necontencioasa, întotdeauna
când considera necesară intervenţia unei terţe persoane, judecătorul poate
dispune introducerea în proces a acesteia din oficiu, chiar dacă există o
împotrivire a părţilor.
Potrivit art. 79 NCPC în cadrul acestei proceduri se conturează două reguli:
 Prima este aceea potrivit căreia, terţului se va comunica, prin citaţie, şi
„termenul până la care va putea să arate excepţiile, dovezile şi celelalte
mijloace de apărare de care înţelege să se folosească” – această regulă

117
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 336; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 80

65
 prezentând aplicabilitate deosebită în cazul procedurii contencioase.
 Cea de-a doua regulă se conturează în obligaţia terţului de a lua
procedura în starea în care se află la momentul introducerii în proces,
actele de procedură ulterioare urmând a fi îndeplinite şi faţă de acesta.
De asemenea, se statuează o dispoziţie importantă – instanţa, la
solicitarea celui introdus în proces, va putea dispune re administrarea
probelor sau administrarea de noi probe (alin 2).
Aşadar, este operantă o veritabilă excepţie de la regula potrivit căreia
terţul este obligat să preia procedura în starea în care se află, creându-se o
situaţie mai favorabilă, în materie de probaţiune, terţului introdus din oficiu,
decât celui care intervine în calitate de intervenient118
Cel introdus în proces va fi citat, odată cu citaţia comunicându-i-se, în
copie, şi încheierea prin care se dispune această măsură, cererea de chemare în
judecată, întâmpinarea, precum şi înscrisurile anexate acestora. Prin citaţie i se
va comunica şi termenul până la care va putea să arate excepţiile, dovezile şi
celelalte mijloace de apărare de care înţelege să se folosească; termenul nu va
putea fi mai lung decât termenul de judecata acordat în cauză119.

Intervenţia voluntară

Intervenţia voluntară consta în cererea de introducere a unui terţ, din

iniţiativă să, într-un proces aflat deja în curs de judecată şi pornit de alte părţi,
cu scopul de a-şi apăra un drept propriu sau de a sprijini apărarea uneia dintre
părţile din acel proces şi este reglementată în art.61 –67 C.proc.civ..
Intervenţia voluntară se regăseşte legiferată sub două forme respectiv
intervenţia principală (sau agresivă) şi intervenţia accesorie (sau alăturată).
Aşadar legea distinge între cele două forme de intervenţie, prin intervenţia
voluntară se înţelege posibilitatea recunoscută de lege terţelor persoane de a
interveni, din proprie iniţiativă, într-un proces pornit de alte părţi pentru a-şi
apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din proces.
Potrivit art.61 C.proc.civ.: “(1)Oricine are interes poate interveni într-
un proces ce se judecă între părţile originare.(2) Intervenţia este principală,
când intervenientul pretinde pentru sân, în tot sau în parte, dreptul dedus
judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.(3) Intervenţia este accesorie, când
sprijină numai apărarea uneia dintre părţi”.

I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I. Articolele 1-449, Ed. C. H. Beck,
118

Bucureşti, 2011, p. 136.

66
 În consecinţă, terţul trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu
sau interesul uneia dintre părţi. Consecinţele cu privire la judecarea cererii de
intervenţie sunt diferite, după cum este vorba de cererea principală sau
accesorie:
• judecarea cererii de intervenţie principală nu este influenţată de
renunţarea la judecată sau la dreptul pretins de reclamant ori de
achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului, după admiterea
în principiu a cererii de intervenţie. În aceste cazuri intervenţia
accesorie cade;
• în cazul intervenţiei principale, dacă judecarea cererii ar duce la
întârzierea judecării cererii principale, se poate dispune
disjungerea. Intervenţia accesorie fiind o apărare se judecă
împreună cu cererea principală.

Intervenţia voluntară principală

Intervenţia voluntară principală este cererea de intervenţie a terţului în

interes propriu120 într-un proces în curs de judecată şi va fi făcută în forma
prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, îndreptându-se împotriva
ambelor părţi din proces, atât a reclamantului cât şi a paratului.
Cererea de intervenţie principală se poate face numai în faţa primei
instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor în fond, chiar şi în cazul când
instanta amâna pronunţarea.
Cu învoirea părţilor, intervenţia în interes propriu se poate face şi în
instanţa de apel (art.62 alin.3 C.proc.civ.). Pentru ca cererea de intervenţie să fie
admisibilă direct în apel, este necesar acordul expres121 al părţilor.
Legea nu prevede un moment până la care terţul poate să intervină în
instanţă de apel, în opinia doctrinară optându-se pentru a se aplica în mod
corespunzător dispoziţiile legale de la judecata în prima instanţă, momentul
fiind, deci, acela al închiderii dezbaterilor de fond înaintea instanţei de apel.122
Intervenţia voluntară principală este inadmisibilă în recurs, deoarece
recursul nu are caracter devolutiv, şi nu este admisibilă nici în căile de atac de
retractare – contestaţia în anulare şi revizuire, deoarece în aceste căi

119
Av. Dr. Claudia Rosu, Modificari aduse Noului Cod de procedura civila prin Legea nr. 76/2012
120
A se vedea ADDENDA, Anexa 6
121
O invoire tacita(dedusa de exemplu din neprezentarea partilor in fata instantei de apel sau lipsa unui
raspuns al partilor in acest sens) nu este de natura sa conduca la aprecierea cererii de interventie ca fiind
admisibila.
122
G.Boroi; M.Stancu – Drept procesual civil;Ed.Hamangiu 2015, pag.100

67
extraordinare de atac nu este posibilă lărgirea cadrului procesual cu alte părţi.
Cererea de intervenţie voluntară principală va produce efecte numai
după încuviinţarea în principiu a acesteia, din acest moment instanţa fiind
investită cu judecarea pretenţiei terţului intervenient, care dobândeşte calitatea
de parte în proces, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate.
În cazul în care cererea de intervenţie este respinsă ca inadmisibila
terţul are posibilitatea de a-şi valorifica pretenţia pe calea unei cereri principale.

Intervenţia voluntară accesorie

Intervenţia accesorie are un scop limitat, deoarece intervenientul nu

invocă un drept propriu şi nu urmăreşte pronunţarea unei hotărâri pentru el, ci
pentru partea în favoarea căreia a intervenit123.
Potrivit art.63 C.proc.civ.: “(1) Cererea de intervenţie accesorie va fi
făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se
va aplica în mod corespunzător.(2) Intervenţia accesorie poate fi făcută până la
închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare
de atac.”.
Constituind o cerere incidentală prin care terţul doar sprijină pe
reclamant sau pe pârât, ne invocându-se un drept propriu, intervenţia voluntară
accesorie duce la lărgirea cadrului procesual numai sub aspectul părţilor şi nu al
obiectului litigiului.
Dacă intervenţia accesorie este făcută în căile de atac, instanţa va
putea pune în discuţie admisibilitatea în principiu numai dacă cererea de
exercitare a căii de atac este valabilă, în sensul că dacă apelul său recursul sunt
nule, cererea de intervenţie accesorie va fi respinsă ca inadmisibilă124.
Competenţa de a se pronunţa asupra cererii de intervenţie principală
sau accesorie aparţine instanţei sesizate cu cererea principală.
Este necesar că instanţa să asculte părţile şi terţul intervenient, iar apoi
să se pronunţe asupra încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie. În acest
sens instanţa va trebui să verifice dacă terţul justifică un interes, dacă cererea să
are legătură cu cererea principală, dacă este admisibilă iar în cazul intervenţiei
principale dacă cererea a fost făcută în termen.
Instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei
printr-o încheiere interlocutorie, care nu se poate ataca decât odată cu fondul

123
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 326; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 76
124
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p.119

68
(art.52 alin.2 C.proc.civ.).
După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune comunicarea către
părţile iniţiale care pot depune întâmpinare.
Intervenientul devine parte în proces (din momentul admiterii în
principiu a cererii sale) şi va lua procedura în starea în care se află în momentul
admiterii intervenţiei.
Cererea de intervenţie se judecă odată cu cererea principală
(art.67alin.1). Stingerea sau întreruperea judecării cererii principale va produce
în mod inevitabil aceleaşi efecte şi asupra cererii de intervenţie voluntară
accesorie (accesorium sequitur principale).

3.4. Reprezentarea judiciară a părţilor în procesul civil

Instituţia reprezentării părţilor în procesul civil este denumită şi

reprezentare judiciară şi constă în posibilitatea legală a părţilor din proces să îşi
exercite drepturile procesuale, printr-o altă persoană numită reprezentant şi care
acţionează în numele şi în interesul părţii ce l-a mandatat în acest sens.
În procesul civil, reprezentarea părţilor este posibilă, exceptând
situaţiile în care aceasta nu este îngăduita. Astfel, spre exemplu, în procesul de
divorţ reprezentarea părţilor este posibilă numai în situaţiile prevăzute de
art.920, alin.1 C.proc.civ. (dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de
libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are
reşedinţa în străinătate). În mod excepţional reprezentarea nu poate funcţiona,
partea fiind obligată să se înfăţişeze personal la judecată. În acest sens art. 131
alin. 1 C.pr.civ., conferă primei instanţei dreptul de a solicita înfăţişarea
personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate, în scopul de a încerca
împăcarea părţilor. Potrivit art.80 C.proc.civ. reprezentarea reprezentarea poate
fi:
 Legală (în cazul persoanei fizice lipsite de capacitate procesuală de
exerciţiu125; în cazul persoanei juridice, alte cazuri prevăzute expres de
lege);
 Convenţională (atunci când reprezentarea se face în baza convenţiei
încheiate între reprezentat şi reprezentant);
 Judiciara (ca element de noutate reprezentarea poate avea ca izvor şi
o hotărâre judecătorească, judecătorul numind un reprezentant, cu
arătarea în încheiere a limitelor şi duratei reprezentării).

125
Art.80, alin 2 C.proc.civ.

69
 Art.80 alin.1 C.proc.civ. prevede că: “Părţile pot să exercite drepturile
procedurale personal sau prin reprezentant”.
Deşi regulă în materie procesual civilă este că reprezentarea
convenţională se face prin avocat, legiuitorul în art.83 alin.1, a specificat că, în
faţa primei instanţe, precum şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate şi de
un mandatar, doar că acesta neavând calitatea de avocat, nu poate pune
concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului, dar poate formula
cereri în faţa instanţei, poate propune probe, poate îndeplinii orice alte acte de
procedură în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă.
Dacă dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o dispoziţie
judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat de-asemenea nu
este obligatorie (ex. – administratorul sechestru va putea sta în judecată în
numele părţilor cu privire la bunul pus sub sechestru).
Justificarea calităţii de reprezentant al persoanei fizice, se dovedeşte
prin înscris autentic sau prin declaraţie verbală făcută în instanţă şi consemnată
în încheierea de şedinţă, în cazul mandatarului ne avocat (art.85, alin. 1-2) iar în
cazul în care mandatarul este avocat prin procură, supus condiţiilor de formă şi
de fond prevăzute de legea specială. Procură se poate da numai unei persoane cu
capacitate de exerciţiu deplină şi trebuie făcută prin înscris sub semnătură
legalizată.
Dovada calităţii de reprezentant se face prin:
– procură specială ad litem (înscris autentic) – pentru mandatarul
neavocat;
– împuternicire avocaţială (în baza contractului de asistenţă juridică126)
– pentru mandatarul avocat;
– împuternicire – pentru consilierul juridic care reprezintă persoana
juridică;
– hotărâre judecătorească, dispoziţie de curatelă, acte de stare civilă –
pentru reprezentarea legală ori judiciară.
Lipsa dovezii calităţii de reprezentant se invocă pe cale de excepţie în
temeiul art. 82 C.pr.civ. Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant duce la
anularea cererii numai dacă nu va fi acoperită până la termenul pe care îl acordă
instanţa în scopul remedierii situaţiei.
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţie de fond, peremptorie

126
Conform Statutului profesiei de avocet, art.122 alin.1- Elementele obligatorii ale contractului de asistenta
juridica sunt:1) datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul professional si
reprezentantul acesteia; b) datele de identificare ale clientului, cu indicarea reprezentantului legal sau a
mandatarululi clientului, atunci cand este cazul.

70
şi absolută poate fi invocată oricând în cursul aceleiaşi instante, dar nu poate fi
invocată în căile de atac dacă nu a fost invocată în judecată pe fond..
Potrivit art.81 alin.1 C.proc.civ.: “Renunţarea la judecată sau la
dreptul dedus judecăţii, achiesarea la hotărârea pronunţată, încheierea unei
tranzacţii, precum şi orice alte acte procedurale de dispoziţie nu se pot face de
reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu încuviinţarea prealabilă
a instanţei sau a autorităţii administrative competente.”. Din această dispoziţie
legală rezultă că actele procesuale de dispoziţie127 pot fi făcute de mandatar
numai în temeiul unei procuri speciale.
În dreptul comun mandatul încetează prin moartea celui care l-a dat
sau dacă acesta a devenit incapabil. Prin derogare, în materie procesual civilă,
mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a
devenit incapabil, mandatul fiind valabil până la retragerea lui de către
moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului (art.88 C.proc.civ.).
Renunţarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părţi
decât de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în şedinţă în prezenţa
părţii. Mandatarul care renunţă la împuternicire este ţinut să înştiinţeze atât pe
cel care i-a dat mandatul, cât şi instanţa, cul cel puţin 15 zile înainte de termenul
de înfăţişare sau de îndeplinirea termenelor căilor de atac (art.89 alin.1 şi alin.2
C.proc.civ.).
Art.2 alin.3 din Legea 51/1995128 prevede că „avocatul are dreptul să
asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii
judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie...”, deci legea acordă preferinţă
reprezentării prin avocat.
Potrivit art.28 alin.1 din Legea 51/1995 privind organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat, avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte
partea pe baza unui contract de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă, care

127
Procura dată cu menţiunea generală “de a întreprinde orice va fi nevoie pentru soluţionarea litigiilor” nu
este suficientă pentru îndeplinirea acelor acte procesuale care conţin elementul de dispoziţie, cum este
renunţarea. Pentru a putea face un asemenea act, mandatarul are nevoie de o procură specială, care să arate
expres că este dată şi pentru îndeplinirea actului renunţării la judecată -C.S.J., sec.com., dec. nr. 17/1998,
B.J./1998, p. 242 (apud M.Tăbârcă)
128
Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.113 din 6 martie 2001, cu modificările şi completările aduse prin: Legea nr.489/2002
privind modificarea şi completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat,
publicată în Monitorul Oficial nr.578 din 5 august 2002; Legea nr.201 privind completarea Legii nr.51/1995,
publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 28 mai 2005; Legea nr.255/2004 privind modificarea şi completarea
Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial nr. 559
din 23 iunie 2004; Ordonanţa Guvernului nr.94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată
în Monitorul Oficial nr.303 din 31 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr.507/2004, publicată în
Monitorul Oficial nr. 1080 din 19 noiembrie 2004; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.190/2005, publicată
în Monitorul Oficial nr.1179 din 28 decembrie 2005

71
dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.
Întrucât art.81 alin.1 C.proc.civ. nu face distincţie între mandatarul
avocat şi neavocat se consideră că pentru actele de dispoziţie şi avocatul are
nevoie de o procură specială.
În ceea ce priveşte persoana juridică, îşi poate exercita drepturile
procesuale atât prin reprezentant legală cât şi prin reprezentant convenţional.
Potrivit art.84, alin 1 C.proc.civ. persoana juridică poate fi reprezentată numai
de consilier juridic sau avocat. De regulă, aceasta este reprezentată în procesul
civil prin consilier juridic129. Consilierul juridic este obligat să susţină interesele
persoanei juridice în instantă, să exercite căile de atac legale şi să ia măsurile
necesare apărării intereselor legale ale acesteia.
Consilierul juridic îşi justifică calitatea de reprezentant în faţa
instanţei prin împuternicire. Menţionăm că, şi acesta are nevoie de o delegaţie
specială pentru actele procesuale de dispoziţie.
În cazul în care persoana juridică nu are consilier juridic ori având nu-
l poate folosi deoarece reprezintă şi interesele unităţii potrivnice sau când are
nevoie de o asistenţă juridică specială, va putea recurge la apărarea intereselor
prin avocat.

3.5. Avocatul. Asistenţa juridică şi dreptul la apărare.

Potrivit art.24 din Constituţie: “ (1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un
avocat, ales sau numit din oficiu.”.
Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi
funcţionare autonomă, în condiţiile legii şi ale statutului profesiei, exercitarea
acesteia fiind supusă Constituţiei, legii, statutului profesiei, convenţiilor
internaţionale la care România este parte şi regulilor eticii profesionale.
Dreptul la apărare, drept fundamental cetăţenesc are două
accepţiuni130:
 într-o accepţiune largă, cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor
procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva
acuzaţiilor ce i se aduc, să conteste învinuirile, să scoată la iveală
nevinovăţia să;
 în accepţiunea să restrânsă, dreptul la apărare cuprinde doar

A se vedea Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în
129

Monitorul Oficial nr.867/5.12.2003

72
 posibilitatea folosirii unui avocat.
În vederea acordării de asistenţă juridică între parte şi avocat se
încheie un contract de asistenţă juridică131 care prevede în mod expres
întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului, iar în baza acestuia,
avocatul se legitimează prin împuternicirea avocaţială132.
Asistenţa judiciară este asigurată prin intermediul barourilor, prin
serviciile de asistenţă judiciară de pe lângă instanţele de judecată şi organele de
urmărire penală din circumscripţia lor. Serviciile de asistenţă judiciară asigură şi
apărarea gratuită în cazuri excepţionale, dacă drepturile persoanei lipsite de
mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere (art.159 din Statutul profesiei
de avocat coroborat cu art.78 din Legea nr.51/1995).
Reprezentarea în procesul civil este aşadar caracterizată prin
îndeplinirea actelor de procedura de către un reprezentant, în numele şi în
interesul altei persoane (reprezentat).
Potrivit art.80 C.proc.civ. părţile pot sta în judecata prin reprezentant
ales, în condiţiile legii. În cazuri speciale, cum ar fi instanţele de fond, cererile
de divorţ, răspunsul la interogatoriu, legea impune parţilor a se prezenta
personal în faţa instanţei. Reprezentarea poate fi legală, convenţionala sau
judiciara.
Reprezentarea legală intervine în cazul persoanelor juridice (art.209
C.proc.civ.) sau în cazul persoanelor fizice atunci când acestea sunt lipsite de
capacitate procesuală de exerciţiu.
De lege lată, reprezentarea în noua accepţiune a Codului de procedura
civilă poate avea ca izvor şi o hotărâre judecătorească, în această situaţie
reprezentarea fiind judiciara133:
Persoana fizică poate fi reprezentată nu numai de avocat, ci şi de o
persoană care nu are această calitate. Reprezentarea prin mandatar neavocat
poate intervenii atât în faţa instanţei de fond dar şi în apel. Aşadar persoanele
fizice nu mai au obligaţia de a fi reprezentate prin avocat în calea extraordinară
de atac a recursului.

130
I.Muraru “Drept constituţional şi instituţii politice” Editura Actami, Bucureşti, 1998, p. 205
131
Pentru un model de contract de asistenţă juridică a se vedea ADEENDA, Anexa 8, conform Statutului
profesiei de avocat (Anexa nr.I), publicat în Monitorul Oficial nr.45 din 13 ianuarie 2005
132
A se vedea ADDENDA, Anexa 9, conform Statutului profesiei de avocat (Anexa nr.II)
133
Art. 80-Formele reprezentării: (4) Când legea prevede sau când circumstanţele cauzei o impun pentru a se
asigura dreptul la un proces echitabil, judecătorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant
în condiţiile art. 58 alin. (3), arătând în încheiere limitele şi durata reprezentării.
(5) Când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească, asistarea
reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie. Dispoziţiile art. 83 alin. (3) şi art. 84 alin. (2) sunt
aplicabile.

73
 Conţinutul mandatului judiciar trebuie să fie o procura ad litem, adică o
procura specială data pentru reprezentarea în judecată.
Partea care pierde procesul urmând a fi obligată la plata sumelor pentru
care partea potrivnică a beneficiat de reduceri sau scutiri. Avocaţii desemnaţi
pentru asigurarea apărării şi asistenţei judiciare au dreptul să ceară instanţei de
judecată ca onorariul lor să fie pus în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a
căzut în pretenţiile sale. În aceste situaţii dispozitivul hotărârii care cuprinde
obligaţia de plată a acestor sume constituie titlu executoriu.

3.6. Formele participării procurorului în procesul civil.

Procurorul, în calitatea sa de reprezentant al Ministerului Public, are o

poziţie independentă în proces, conform art.131 din Constituţia României,
acesta reprezentând interesele societăţii şi apărând ordinea de drept precum şi
drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Potrivit art.92 C.proc.civ.: “Procurorul poate porni acţiunea civilă,
ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime
ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi
în alte cazuri expres prevăzute de lege”. În actuala formulare dispoziţia legală
limitează dreptul procurorului de a declanşa acţiunea civilă numai dacă este
necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale
persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor.
Intentarea acţiunii civile de către procuror trebuie să fie o modalitate
subsidiară de acţiune, în sensul că procurorul va trebui să verifice dacă există
posibilitatea ca respectiva acţiune să fie introdusă de titularul dreptului material.
Pentru a se evita situaţia în care titularul renunţând la dreptul său,
acţiunea procurorului să devină caducă , acesta va lua contact cu persoana în
favoarea căreia introduce acţiunea134, iar titularul dreptului subiectiv dedus
judecăţii va fi introdus în proces. Aşadar procurorul poate introduce acţiune în
cazul stabilirii maternităţii (art.422C.civ.); acţiunea în stabilirea paternităţii
(art.425 C.civ); acţiunea în tăgada paternităţii (art.429 C.civ.); acţiune în
anularea căsătoriei pentru viciul de consimţământ al soţului minor (art.298
C.civ.)
Potrivit art.93: “În cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1), titularul
dreptului va fi introdus în proces şi se va putea prevala de dispoziţiile art. 406,
408, 409 şi art. 438-440, iar dacă procurorul îşi va retrage cererea, va putea

134
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 98

74
cere continuarea judecăţii sau a executării silite.”. Titularul dreptului va fi
introdus în proces prin citarea sa de către instanţa de judecată, titularului
comunicându-i-se o copie a cererii de chemare în judecată şi eventual o copie
după întâmpinarea făcută de pârât.
Potrivit dispoziţiei citate, introducerea acţiunii de către procuror nu
afectează dreptul de dispoziţie al titularului. Titularul dreptului civil material
poate face uz de dreptul său de dispoziţie, renunţând la judecată sau la dreptul
pretins, sau poate să facă o tranzacţie cu pârâtul.
Participarea procurorului la judecata procesului civil este facultativă şi
lipsa lui nu poate constitui motiv de casare a hotărârii. Procurorul poate pune
concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este
necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor
(art.92.alin.2 C.proc.civ.). Procurorul nu este ţinut să justifice în faţa instanţei
sau a părţilor din proces motivele care îl determină să participe la judecata
pricinilor civile.
În anumite situaţii legea prevede obligativitatea participării
procurorului la judecata pricinii civile (art.92 alin.3 C.proc.civ.).
Concluziile procurorului sunt obligatorii potrivit legii în următoarele
situaţii, enumerarea nefiind limitativa:
 cererea de decădere din exerciţiul drepturilor părinteşti
(art.508 alin.2 C.civ.);
 punerea sub interdicţie şi ridicarea interdicţiei
judecătoreşti(art. 939 alin.3 şi art.942 alin.1 C.proc.civ.);
 soluţionarea cererii de expropriere (art.23 alin.1 din Legea
33/1994, republicata135);
 declararea dispariţiei şi a morţii precum şi anularea hotărârii
declarative de moarte (art.945 alin.4.;art.948 alin.2; art.949
C.proc.civ);
 cererile în materie de adopţie (art.76 alin.1 din Legea
273/2004 privind procedura adopţiei, republicata136);
 soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau
ordonanţe (art.30 alin.4 din legea 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, republicata); etc.
Dacă legea prevede obligativitatea participării procurorului, această
obligaţie persistă şi pentru căile de atac. Lipsa concluziilor procurorului, atunci

135
M.Of.nr.472 din 5 iulie 2011
136
M.Of.259 din 19 aprilie 2012

75
când participarea la judecata a acestuia era obligatorie, atrage sancţiunea
nulităţii absolute a hotărârii (art.92 alin 3 C.proc.civ.)
În toate cazurile (inclusiv în căile de atac) Ministerul Public nu
datorează taxa de timbru sau cauţiuni (art.92, alin.6 C.proc.civ.)
Concluziile puse de procuror trebuie să fie documentate şi precise, să
cuprindă o corectă încadrare a faptelor şi să aibă în vedere ocrotirea drepturilor
şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie sau
ale acelei părţi din procesul civil care este lipsită de reprezentare juridică şi nu-
şi formulează o apărare corespunzătoare.
În cea ce priveşte recursul în interesul legii, promovarea acestuia este
conferită de art.514 C.proc.civ. şi procurorului general al parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului
justiţiei.
În favoarea persoanelor menţionate în alin.1 art.92 C. proc. civ.,
procurorul poate să ceară executarea silită indiferent dacă procesul a fost sau nu
declanşat de el. Procurorul poate, în condiţiile legii, să exercite căile de atac
împotriva oricărei hotărâri, iar în cazurile prevăzute limitativ de alin.1 poate să
ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea persoanelor
prevăzute în alineatul menţionat(art.92 alin.5 C.proc.civ.).
În faza executării silite, procurorul poate să acţioneze pentru
promovarea executării silite sau prin introducerea contestaţiei la executare şi
cererea de întoarcere a executării silite.

76
 CAPITOLUL IV – Competenţa în materie civilă.

4.1. Noţiunea şi clasificarea normelor de competenţă.

4.1.1. Noţiune

În dreptul procesual civil prin competenţă se înţelege aptitudinea

recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti (sau a unui alt organ de
jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională) de a judeca o anumită pricină (a
soluţiona un anumit litigiu)137.
Competenţa se raportează la instanţa judecătorească (sau la alt organ
de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională) şi nu la judecătorii încadraţi la
acea instanţă sau la secţiile sau completele specializate ale unei instante138.
Competenţa este reglementată în Codul de procedură civilă, Cartea I,
Titlul III “Competenţa instanţelor judecătoreşti”.

4.1.2. Clasificarea normelor de competenţă

Clasificarea normelor de competenţă se face după următoarele

139
criterii :
 dacă ne raportăm la organe din sisteme diferite sau la organe
din acelaşi sistem, distingem între:
 competenţa generală şi
 competenţa jurisdicţională. Aceasta se clasifica la rândul ei
în:
 competenţa materială şi
 competenţa teritorială.
Competenţa materială cuprinde:
 competenţa materială funcţională (care se stabileşte după
felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de
instanţe) şi
 competenţa materială procesuală (care se stabileşte în
funcţie de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus
judecăţii).

137
V.M.Ciobanu, Tratat I,1996, p. 371
138
G.Boroi,M.Stancu, Drept procesual civil, Ed.Hamagiu 2015, pag.157
139
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 136; V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 371; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 152

77
 Competenţa teritorială poate fi:
 competenţă teritorială de drept comun,
 competenţă teritorială alternativă sau facultativă şi
 competenţă teritorială exclusivă sau excepţională.
Această clasificare are în vedere criteriul potrivit căruia reclamantul are
posibilitatea să introducă cererea la instanţa de drept comun din punct de vedere
teritorial (domiciliul sau sediul paratului), are alegerea între mai multe instanţe
deopotrivă competente sau cererea trebuie introdusă la o anumită instanţă
(părţile nu pot conveni să se judece la o alta instanţă).
 după caracterul normei care reglementează competenţa, distingem între:
 competenţă absolută (reglementată de norme cu caracter
imperativ, fiind reglementata de norme juridice de ordine
publica) şi
 competenţa relativă (reglementată de norme cu caracter
dispozitiv, reglementata de norme juridice de ordine privată).
Au caracter imperativ (absolut), normele de competenţă generală,
normele de competenţă materială şi normele de competenţă teritorială exclusivă.
Are caracter dispozitiv(relativ), norma de competenţă teritorială(în
pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot să dispună),
altele decât cele de competenţă exclusivă sau excepţională.

4.1.3. Principiul stabilirii competenţei generale a instanţelor

judecătoreşti. Delimitarea între competenţa instanţelor judecătoreşti şi
competenţa altor organe cu activitate jurisdicţională140

Înfăptuirea justiţiei este încredinţată, de regulă, instanţelor

judecătoreşti, soluţionarea unor pricini civile fiind dată în competenţa altor
organe cu activitate jurisdicţională, în cazurile expres prevăzute de lege.
Potrivit art.126 alin.1. din Constituţie :”Justiţia se realizează prin
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti
stabilite de lege”. Aşadar, dacă legea nu prevede expres competenţa altui organ
jurisdicţional sau cu activitate jurisdicţională, litigiul va reveni spre soluţionare
instanţelor judecătoreşti.
Accesul liber la justiţie consacrat în art. 21 din Constituţie impune ca
în toate cazurile să existe posibilitatea sesizării instanţelor judecătoreşti.
Pentru a stabili competenţa generală a instanţelor judecătoreşti este

140
A se vedea V.M.Ciobanu, Tratat I, pp. 373

78
necesar să fie identificate punctele de contact care există între activitatea
instanţelor judecătoreşti şi cea a altor organe de jurisdicţie sau cu activitate
jurisdicţională cărora legea pentru organizarea şi funcţionarea lor le-a
recunoscut posibilitatea de a soluţiona unele pricini civile din domeniul lor de
activitate.

Delimitarea între competenţa instanţelor judecătoreşti şi

competenţa în materia controlului de constituţionalitate

Potrivit art.1 din Legea 47/1992141 Curtea Constituţională este garantul

supremaţiei Constituţiei, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din
România, este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune
numai Constituţiei şi prezentei legi.
Potrivit art. 146 din Constituţie, Curtea Constituţională îndeplineşte
următoarele atribuţii:
 se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre Preşedinţii
celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a
Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel
puţin 25 de senatori precum şi din oficiu asupra iniţiativelor de
revizuire a Constituţiei;
 se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri
internaţionale, la sesizarea unuia din preşedinţii celor două Camere, a
unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
 se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a
hotărârilor plenului Senatului, Camerei Deputaţilor sau a celor două
Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre Preşedinţii
celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui grup de cel puţin
50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
 hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi
ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj
comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de
Avocatul Poporului142;

141
Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.643 din 16 iulie 2004
142
“Se ridica problema de a sti carui organ ii revine competent de a controla constitutionalitatea actelor cu
character normative de o fortajuridica inferioara legilor sau ordonantelor, cum ar fi hotararile de govern,
ordinele ministrilor, etc. Pornind de la art.146 din Constitutie si de la cele ale Legii nr.554/2004 privind

79
  soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre
autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia din
preşedinţii celor două Camere, a primului – ministru sau a preşedintelui
Consiliului Superior al Magistraturii;
 hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui
partid politic.
Curtea Constituţională se supune numai Constituţiei şi legii ei
organice şi este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale.
Competenţa sa nu poate fi contestată de nici o autoritate publică (art.1 şi 3 din
Legea 47/1992).
Curtea Constituţională îndeplineşte rolul de judecător electoral
deoarece veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui
României şi confirmă rezultatele sufragiului.
Curtea Constituţională acţionând ca garant al instituţiilor statului
îndeplineşte şi următoarele atribuţii care-i revin în exclusivitate :
 constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea
funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate
Parlamentului şi Guvernului (art. 146 lit. g din Constituţie);
 dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui României (art. 146 lit. h din Constituţie);
 veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea
referendumului şi confirmă rezultatele acestuia (art. 146 lit. i din
Constituţie);
 verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative
de către cetăţeni ( art. 146 lit. j din Constituţie);
 îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
În consecinţă instanţele judecătoreşti nu au competenţă în aceste
probleme.
Totuşi în condiţiile în care în faţa unei instanţe judecătoreşti se ridică o
excepţie de neconstituţionalitate, instanţa poate respinge excepţia respectivă
fără a o trimite Curţii Constituţionale, condiţia fiind ca acea excepţie să nu aibă
nici o înrudire asupra cauzei.

contenciosul administrative si folosind argumentul per a contrario, se desprinde concluzia potrivit careia
competent de se pronunta asupra constitutionalitatii acestor acte, prin ipoteza acte administrative, nu mai
apartine Curtii Constitutionale, ci instantelor judecatoresti, in temeiul pleatitudinii lor de competent.”-

80
 Delimitarea între competenţa instanţelor judecătoreşti şi
competenţa în materia contenciosului administrativ

Orice informaţii care se referă la sau rezultă din activităţile unei

instituţii sau autorităţi publice ce utilizează sau administrează resurse financiare
publice, unei regii autonome, companii naţionale, precum şi oricărei societăţi
comerciale aflate sub autoritatea unei autorităţi publice centrale sau locale şi la
care statul român sau, după caz, o unitate administrativ teritorială este acţionar
unic ori majoritar.143
Potrivit art.1 din Legea nr.544/2004144 privind contenciosul
administrativ: ”Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său
ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, se poate
adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea
actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea
pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public “.
Condiţiile de sesizare a instanţei, în cadrul procedurii de drept comun
de contencios administrativ, sunt următoarele:
 actul atacat să fie un act administrativ unilateral (art.2, alin.1, lit c din
Legea 554/2004)
 actul administrativ unilateral să emane de la o autoritate publica
 actul să fi produs o vătămare unei persoane fizice sau juridice într-un
drept al acesteia
 să fie exercitata procedura administrativă prealabila prevăzută de lege
 cererea să fie introdusă în termen de 6 luni conform art.11, lit.a, b, c, cu
excepţiile prevăzute la alin.2-4, din Legea 554/2004;
 actul atacat să nu facă parte din categoria actelor exceptate de lege de

V.M.Ciobanu, G.Boroi, T.C.Briciu, Curs selective 2011, pag.107

143
Legea nr. 544/2001 a fost modificată prin Legea nr. 371/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
837 din 11 octombrie 2006; pe de o parte, s-a realizat o lărgire a noţiunii de “autoritate/instituţie publică” prin
includerea în aceasta a companiilor naţionale şi a unor categorii de societăţi comerciale; de asemenea, în cazul
regiilor autonome, a fost înlăturată condiţionarea ca ele să folosească resurse financiare publice; pe de altă
parte, prin aceeaşi lege, a fost largită categoria excepţiilor de la liberul acces la informaţiile de interes public
prin adăugarea cazurilor în care publicitatea informaţiilor aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală
ori industrială.
144
Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.663 din 23 octombrie 2001. Ulterior, au fost emise Normele metodologice din
7 februarie 2002 de aplicare a Legii nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.123 din 7 februarie 2002. Normele si hotărârea au fost publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.167 din 8 martie 2002. Până în prezent, Legea nr. 544/2001 a fost
modificată de 3 ori, prin: Legea nr. 371/2006, Legea nr. 380/2006 şi Legea nr. 188/2007.

81
 la controlul prin intermediul contenciosului administrativ.
Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ potrivit. art.5 din Legea
nr.544/2004 :
 actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile
acestora cu Parlamentul;
 actele de comandament cu caracter militar;
 actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea cărora se
prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară;
 actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război,
al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi
securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice,
precum şi pentru înlăturarea calamităţilor naturale, epidemiilor şi
epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
În consecinţă aceste cereri nu pot fi soluţionate de instanţe, ci de
organele care le-au emis.
Ca element de noutate în materia excepţiilor, Legea nr.554/2004
prevede invocarea excepţiei de nelegalitate în faţa instanţelor de judecată,
indiferent de obiectul litigiului.
Odată sesizată cu această excepţie, instanţa în faţa căreia s-a invocat
este obligată să suspende judecarea pricinii şi să trimită dosarul în vederea
soluţionării acestei excepţii de nelegalitate instanţei de contencios administrativ
competente, respectiv tribunal sau Curte de apel.
Instanţa de contencios administrativ, în situaţia în care respinge
excepţia de nelegalitate, după rămânerea irevocabilă a soluţiei, trimite dosarul
instanţei în faţa căreia s-a invocat excepţia, care va continua judecata, repunând
cauza pe rol.
În situaţia în care excepţia de nelegalitate este admisă irevocabil,
instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate, repunând pe rol
pricina o va soluţiona fără să ţină seama de actul în litigiu a cărei nelegalitate a
fost admisă.
Din punct de vedere teritorial, competenta de soluţionare a acţiunii în
contencios administrativ aparţine alternativ instanţei de la domiciliul
reclamantului sau celei de la domiciliul paratului, alegerea aparţinând
reclamantului.

82
 Delimitarea între competenţa instanţelor judecătoreşti şi
competenţa în anumite materii

Competenţa Curţii de Conturi

Potrivit art. 140 alin.1 din Constituţie Curtea de Conturi exercită

controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a
resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii
organice, litigiile rezultate din activitatea Curţi de Conturi se soluţionează de
instanţele judecătoreşti specializate, toate atribuţiile jurisdicţionale fiind
transferate secţiilor de contencios administrativ ale instanţelor judecătoreşti.
Curtea de Conturi ca organ suprem de control financiar funcţionează
pe lângă Parlament exercitându-şi atribuţiile în mod independent, prezentând
anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public
naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.
Potrivit actualei reglementări Consilierii de conturi sunt numiţi de
Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi
inamovibili pe toată durata acestuia, fiind supuşi incompatibilităţilor prevăzute
de lege pentru judecător.
Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi
numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a
Curţii.

Competenţa în materia litigiilor de muncă

În această materie, competenta aparţine, de regulă instanţelor

judecătoreşti, iar ca excepţie putem exemplifica:
 Consiliul Superior al Magistraturii - în domeniul răspunderii
disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor;
 Plenul Curţii Constituţionale – cu competenţă exclusivă în stabilirea
abaterilor, sancţiunilor şi a modului de aplicare a acestora fata de
judecătorii săi;
 Consiliul de disciplina a baroului, pentru abaterile săvârşite de avocaţii
membri ai baroului respectiv;
 Consiliul de disciplina al Camerei executorilor judecătoreşti pentru
abaterile săvârşite de către executorii judecătoreşti

83
  Consiliul de mediere pentru abaterile săvârşite de mediatori.

Competenţa în materia exercitării drepturilor şi îndatoririlor

părinteşti

Neînţelegerile dintre părinţi cu privire la exercitarea drepturilor sau la

îndeplinirea îndatoririlor părinteşti se soluţionează de către instanţă de tutela.
Aceasta hotărăşte:
 Stabilirea locuinţei minorului (art.496 alin.3 C.Civ)
 Schimbarea locuinţei copilului minor (art.497 C.Civ.)
 Asupra cererii făcute de minorul care a împlinit 14 ani conf. art.498
C.Civ.
 Numele de familie al copilului rezultat din căsătoria părinţilor ce nu au
nume comun (art.449 C.Civ.)
 Exercitarea autorităţii părinteşti (art.486 C.Civ.), etc.

Competenţa în materia actelor şi înregistrărilor de stare civilă

În concordanţă cu prevederile Legii nr.119/1996145 republicata,

atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de către:
 Consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului
Bucureşti,
 serviciile publice comunitare locale de evidenta a populaţiei;
 comandantul navei sau aeronavei în cazul în care naşterea,
căsătoria sau decesul are loc la bordul acestora
 reprezentanţii diplomatici sau consulari ai României
În cazul în care se refuza efectuarea unei înregistrări de stare civilă,
persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia
domiciliază (art.9 din Legea nr.119/1996)

4.2 Competenţa jurisdicţională a instanţelor judecătoreşti

Prin intermediul regulilor de competenţă jurisdicţională se realizează o

delimitare a atribuţiilor concrete ale instanţelor judecătoreşti, orice sistem
judiciar fiind constituit dintr-un număr însemnat de instanţe judecătoreşti, unele

145
M.Of.nr. 339 din 18.05.2012

84
dintre ele de acelaşi grad, iar altele de grad diferit. Astfel se impune o delimitare
a atribuţiilor în cadrul celor două forme ale competenţei jurisdicţionale,
respectiv competenţa materială şi competenţa teritorială.

4.2.1. Competenţa materială (ratione materiae)

Stabilindu-se ca pricina este de competenta instanţelor judecătoreşti,

urmează a se stabili, în cadrul sistemului acestor organe, cărei instante îi va fi
dată spre judecare: judecătorie, tribunal, curte de apel sau Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, în funcţie de regulile de competenţă în materie.
Competenţa materială presupune o delimitare a competenţei
instanţelor judecătoreşti pe linie ierarhică, între instanţe de grad diferit sau între
instanţe de drept comun şi instanţe speciale. Competenţa materială se află în
legătură cu organizarea întregului sistem judiciar şi este astfel determinată de
consideraţii de ordin general146, astfel încât încălcarea normelor de competenţă
materială poate fi invocată de oricare din părţi, de procuror sau de instanţă din
oficiu în orice stare a pricinii (a se vedea şi art. 317alin.2C.proc.civ.).
Competenţa materială este reglementată în C. proc. civ.Titlul III:”
Competenţa după materie”.

Competenţa materială a judecătoriilor

Potrivit art. 94 C.proc. civ., pct.1, lit.”a-k” – judecătoriile judecă în

prima instanţă doar cererile expres şi limitativ prevăzute de lege ca fiind în
competenţa lor, al căror obiect este evaluabil sau inevaluabil în bani:
 cererile date de C.civil în competenţa instanţei de tutela şi de
familie, exclusiv cazurile pentru care legea prevede expres altfel;
 cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă,
potrivit legii;
 cererile având ca obiect administrarea clădirilor sau spatiilor
aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, sau a
asociaţiilor de proprietari şi persoane fizice;
 cererile de evacuare;
 cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, dreptul de
trecere, alte servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate
prevăzute de lege;

85
  cererile privitoare la strămutarea de hotare sau cererile în
granatuire;
 cererile posesorii

cererile privind obligaţia de a face sau de a nu face, ne
evaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extra
contractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor
instanţe.147
 cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane;
 cererile de împărţeala judiciară, indiferent de valoare148;
 orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000
lei, inclusiv, indiferent de calitatea parţilor, profesionişti sau
neprofesionişti149;

orice alte cereri date prin lege în competenţa lor (art.94 pct.4
C.proc.civ)150
Rezultă că în materie civilă judecătoriile au plenitudine de
competenţă în ceea ce priveşte judecata în fond.

Competenţa materială a tribunalelor

Potrivit art. 95 C.proc.civ151. tribunalele judecă :

1. în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în
competenţa altor instante. Astfel vor fi de competenta tribunalului cererile
evaluabile în bani:
 a căror valoare este mai mare de 200.000 lei, indiferent de calitatea
parţilor,
 indiferent de valoarea obiectului lor, precum şi cele ne evaluabile
în bani, în cazurile expres prevăzute de lege, cum ar fi: conflictele

146
Gr.Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol.I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, p. 35
147
Vor fi de competent judecatoriei, cererile privind obligatia de a face sau de a nu face , evaluabile in bani
daca valoare acestora este de cel mult 200000 lei.
148
Daca actiunea de partaj este formulata pe cale principala, este aplicabil textul de lege, iar daca este
formulat ca cerere accesorie sau pe cale incidental, atunci competent se va determina in functie de cererea
principal, conform regulei stabilite de art.123 C.proc.civ.
149
Se observa ca textul de lege nu nu cuprinde in domeniul sau de aplicare litigiile patrimoniale derivate din
raporturi juridice de drept public (contencios administrative sau fiscal, asigurari sociale, etc.)
150
Mentionam cu titlu de exemplu: cererile de asigurare a probelor pe cale principal (art.360 alin 1
C.proc.civ.), contestatia in anulare si revizuirea exercitate impotriva unei hotarari pronuntate de judecatorie,
cererea de indreptare a erorilor material din propriile hotarari sau incheieri,cererea de investire cu formula
executorie a titlurilor executorii altele decat hot.judecatoresti, cererile de valoare redusa solutionate
conf.art.art.1025-1032 C.proc.civ., etc.
151
Tribunalul este instanta de drept comun in ceace priveste judecata in prima instanta si instanta de exceptie

86
 de muncă152, cererile în materie de asigurări sociale153, cererile în
materia asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli
profesionale154;cererile în materie de expropriere atunci când este
aplicabilă Legea nr.33/1994; cererile pentru recunoaşterea,
respectiv încuviinţarea executării silite, a hotărârilor judecătoreşti
sau a altor titluri executorii pronunţate ori, după caz, emise în altă
ţară (art.1098,1102,1125 C.proc.civ.); cererile pentru repararea
pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară,
privare nelegală de libertate ori în alte cazuri (art.541 alin.3
C.proc.pen.)
În materie de contencios administrativ şi fiscal, tribunalul este instanţă
de drept comun în ceea ce priveşte judecata în prima instanţă.
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de judecătorie în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor
pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului;
Potrivit art.95, pct.4 C.proc.civ., tribunalele judecă şi în orice alte
cererii date prin lege în competenţa lor.
Astfel, tribunalele sunt competente să soluţioneze în prima instanţă
sau după caz, într-o cale de atac, următoarele:
 conflictele de competenţă dintre două judecătorii sau dintre o
judecătorie şi un organ cu activitate jurisdicţională (art.135 C.proc.
civ.);
 declaraţia de abţinere/cererea de recuzare, atunci când din cauza
abţinerii sau recuzării la judecătorie nu se poate constitui completul
 căile extraordinare de atac de retractare (revizuire sau contestaţia în
anulare) împotriva propriilor lor hotărâri;
 cererile de îndreptare a greşelilor materiale, de lămurire sau de
completare a propriilor hotărâri şi încheieri (art.442-444 C.proc.civ.);
 contestaţiile la titlu care vizează propriile hotărâri (art.713 alin.3
C.proc.civ.);
 incidentele privind arbitrajul (art.128 C.proc.civ);
 cererile şi căile de atac prevăzute de legea nr.31/1990 (art.63)

in ceace priveste judecata in apel si in recurs

152
Art.208 din Legea nr.62/2011
153
Art.152-153 din legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, M.Of.nr.852 din 20.12.2010
154
Art.103-104 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea privind asigurarea pentru accidente de munca si boli
profesionale, republicata, M.Of.nr.251 din 08.04.2014

87
 procedurile de prevenire a insolventei şi de insolventa (art.8 şi art.41
din Legea 85/2014)
 cererile de încetare a folosirii clauzelor abuzive
 cererile care izvorăsc dintr-o practică concurenţă neloială
 cererile privind acordarea personalităţii juridice federaţiilor şi
confederaţiilor sindicale (art.42 alin.2 din Legea 62/2011)
 etc.
De asemenea, referitor la competenţa tribunalelor specializate155, au o
competentă specială în materie (a se vedea Tribunalul Bucureşti, Tribunalul
Galaţi şi Constantă). Astfel, tribunalele specializate preiau cauzele de
competenta tribunalului în domeniile în care funcţionează.

Competenţa materială a Curţilor de Apel

Potrivit art.96 pct.1,2,3- C. proc. civ156. Curţile de Apel judecă:

 în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios
administrativ, privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale. Această
dispoziţie trebuie coroborată cu dispoziţiile prevăzute de art.10 alin.1
din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, care
prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de
autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi
impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari
de 1.000.000 lei, se soluţionează în fond, de secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se
prevede altfel;
 ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de tribunale în primă instanţă. Curţile de apel devin instanţă de drept
comun în ceace priveşte judecata apelurilor, tribunalele fiind instanţă de
drept comun în ceace priveşte judecata în prima instanţă;
 ca instanţe de recurs, cazurile anume prevăzute de lege, aşadar acestea
devin prin reglementarea actuală, instante de excepţie în ceea ce
priveşte judecata în recurs ;
 în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
Curţile de Apel au şi o competenţă diversă putându-se pronunţa în

155
Parlamentul Romaniei a modificat prin Legea nr. 296 din 14 noiembrie 2013 organizarea judiciara. In
cuprinsul Legii nr. 296/2013, asa cum a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 699/20013, este specificata
limita de jurisdictie a tribunalelor specializate.

88
orice alte materii date prin lege în competenţa lor: soluţionează conflictele de
competenţă dintre două tribunale din aceeaşi rază teritorială; soluţionarea
cererilor de strămutare pe motiv de rudenie sau afinitate; soluţionează căile
extraordinare de atac de retractare îndreptate împotriva propriilor lor hotărâri,
etc.

Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 97 C.proc.civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

 recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor
hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
 recursurile în interesul legii;
 orice alte cererii date prin lege în competenţa sa.
În conformitate cu art. 21 din Legea 304/2004 - Secţia I civilă, Secţia
a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie judecă:
 recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor
hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva
hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi
atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de
apel.
Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă, conform art.22
din Legea 304/2004:
 în primă instanţă, procesele şi cererile date prin lege în competenţa de
primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
 apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de
curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel;
 contestaţiile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă
de curţile de apel, de Curtea Militară de Apel şi de Secţia penală a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
 apelurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor
judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar
cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel;
 recursurile în casaţie împotriva hotărârilor definitive, în condiţiile
prevăzute de lege;

156
Art.3C.proc.civ. a fost modificat prin art. I pct.3 din Legea nr.219/2005

89
  sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unei probleme de drept
În conformitate cu art.23 din Legea nr.304/2004, Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie soluţionează:
 cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute de lege;
 conflicte de competenţă, în cazurile prevăzute de lege;
 orice alte cereri prevăzute de lege;

4.2.2. Competenţa teritorială

Competenţa teritorială (ratione personae vel loci) presupune o

delimitare între competenţele instanţelor de acelaşi grad157. Formele de
competenţă teritorială sunt următoarele: competenţa teritorială de drept comun,
competenţa teritorială alternativă sau facultativa şi competenţa teritorială
exclusiva sau excepţională.

Competenţa teritorială de drept comun

Competenţa teritorială de drept comun este acea formă a competenţei

teritoriale care instituie regula potrivit căreia cererea de chemare în judecată se
adresează instanţei din circumscripţia teritorială în care îşi are domiciliul
pârâtul158.
Potrivit art. 107 alin.1 C.proc.civ. :” Cererea de chemare în judecată
se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul
pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.”.
Această regulă îşi are originea în dreptul roman, exprimată sub forma
adagiului „actor sequitur forum reia” de unde a fost preluată ulterior şi de
legislaţiile procesuale moderne.
În literatura de specialitate159 s-a arătat că această regulă (actor
sequitur forum rei) se întemeiază în cazul acţiunilor personale pe ideea
prezumţiei de bună-credinţă – pârâtul nu datorează nimic reclamantului –
presupunere ce corespunde în procesul civil prezumţiei de nevinovăţie ce
funcţionează în cadrul procesului penal. Tot astfel, în cazul acţiunilor reale,
considerându-se că aparenţele trebuie să fie prezumate până la proba contrarie,

157
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 170
158
I.Leş, Tratat , p. 197
159
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 166; V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 423; I.Leş, Tratat, p. 198

90
ca fiind conforme cu realitatea, este de presupus că persoana care deţine un bun
sau îl are la dispoziţia sa este chiar proprietar al bunului.
În cazul persoanelor juridice se prevede că cererea îndreptată împotriva
unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.
Cererea îndreptată împotriva unei asociaţii sau societăţi fără
personalitate juridică se face la instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit
înţelegerii dintre asociaţi, i s-a încredinţat preşedenţia sau direcţia asociaţiei ori
societăţii, iar , în lipsa unei asemenea persoane, la instanţa domiciliului
oricăruia dintre asociaţi. În acest caz reclamantul va putea cere instanţei
numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaţiilor.

Competenţa teritorială alternativă sau facultativă

În anumite cazuri, în afară de instanţa de la domiciliul sau sediul,

pârâtului mai sunt competente să soluţioneze pricina şi alte instanţe, competenţa
teritorială facultativă dând dreptul reclamantului de a alege între instanţele
deopotrivă competente.
Cazuri de competenţă teritorială alternativă:
 art. 109 C.proc.civ. :” Cererea de chemare în judecată împotriva unei
persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului
unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru
obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din
acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte
săvârşite de acesta.”;
 art.111 C.proc.civ. :” Cererile îndreptate împotriva statului,
autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor
persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la
domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul
pârâtului.”.Considerăm ca prin această dispoziţie, legiuitorul a urmărit
evitarea supraaglomerării instanţei de la sediul persoanei juridice de
drept public, şi totodată, prin instituirea unei competente teritoriale
alternative, a oferit o măsură de protecţie reclamantului care cheamă în
judecata instituţia publica;
 art. 112 alin.1 C.proc.civ. : “ Cererea de chemare în judecată a mai
multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare
dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu,
cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre

91
 debitorii principali” prevederea are ca scop evitarea inconvenientelor ce
ar apărea atunci când paraţii ar trebui chemaţi în judecata înaintea unor
instante diferite dar cel mai important consideram ca prin aceasta
prevedere se elimină riscul pronunţări unei hotărâri contradictorii în
aceiaşi cauza ;
 art. 113 C.proc.civ. prevede că instanţa alternativă competentă, fata de
cele prevăzute în art.107-112 şi:
 în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, instanţă de la sediul
reclamantului;
 în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere (inclusiv
alocaţiile de stat pentru copii), instanta din circumscripţia unde
domiciliază creditorul reclamant;
 în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau
rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract
pentru executarea obligaţiei;
 pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de locaţiune cât şi
cererile în prestaţie tabulară, în justificare tabulară sau în
rectificare tabulară, instanta locului unde se afla imobilul;
 în cazul cererilor ce izvorăsc dintr-un contract de transport,
instanta locului de plecare sau de sosire;
 pentru cererile ce au ca izvor un bilet la ordin, o cambie, un cec
sau un alt titlu de valoare, instanta locului de plată
 instanta domiciliului consumatorului, atunci când cererea vine
din partea unui consumator care are încheiat un contract cu un
profesionist sau când acestuia i-a fost produsă o pagubă de către
un profesionist160;
 în sfârşit pentru cererile ce izvorăsc dintr-o faptă ilicită, instanta
în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs
prejudiciul.
Art.113, alin.2 prevede ca, „atunci când pârâtul exercită în
mod statornic, în afara domiciliului său, o activitate
profesională ori o activitate agricolă, comercială, industrială
sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate
introduce şi la instanţa în circumscripţia căreia se află locul
activităţii respective, pentru obligaţiile patrimoniale născute

160
Notiunea de consummator sic ea de profesionistau intelesul stability de legislatia speciala in material
protectiei drepturilor consumatorilor, respective Legea 296/2004, republicata in M.Of. nr.224 din 24.03.2008.

92
 sau care urmează să se execute în acel loc” fără a se exclude
posibilitatea introducerii cereri la domiciliul sau sediul
paratului, conform regulilor de drept comun.
 art.114, alin.2 C.proc.civ. reglementează un alt caz de competenta
alternativă a instanţei la care persoana ocrotită poate introduce cererea
privind autorizarea de către instanţă de tutela şi de familie a încheierii
unor acte juridice
 art.115 alin.1, prevede că în materie de asigurare, cererea privitoare la
despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căruia se
află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate ori locul unde
s-a produs riscul asigurat. Alegerea competenţei prin convenţie este
nulă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire.Cu
titlu de noutate, alin 3 stabileşte că în materia asigurării obligatorii de
răspundere civilă, terţul prejudiciat poate introduce acţiunea şi la
instanţa domiciliului sau sediului său. Dispoziţiile nu se aplică în
materie de asigurări maritime, fluviale sau aeriene.
Alegerea între instanţele deopotrivă competente revine reclamantului
(art.116 C.proc.civ.)şi este irevocabilă, competenţa teritorială fiind pe deplin
stabilită, astfel încât, ulterior reclamantul nu mai are posibilitatea de a cere
declinarea competenţei în favoarea altei instanţe.
Opţiunea reclamantului nu poate fi contestată nici de pârât şi nici din
oficiu de instanţă, numai dacă a fost sesizată una din instanţele competente
alternativ, în caz contrar, pârâtul va putea invoca excepţia de necompetenţă, la
prima zi de înfăţişare161.

Competenţa teritorială exclusivă sau excepţională

Competenţa teritorială exclusivă este acea formă a competenţei

teritoriale care determină capacitatea unei instanţe de a soluţiona în exclusivitate
anumite cauze civile162.
Competenţa teritorială este exclusivă (sau excepţională) în
următoarele situaţii:
 în cazul litigiilor privitoare la bunuri, atunci când legea
dispune imperativ şi exhaustiv (cererile privitoare la drepturile
reale imobiliare(art.117 C.proc.civ), în materie de moştenire

161
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 69, notă
162
I.Leş, Tratat, p. 202

93
 (art.118 C.proc.civ.), în cazul cererilor privitoare la societăţi
(art.119 C.proc.civ.), al cererilor în materia insolventei sau
concordatului preventiv (art.120 C.proc.civ.) şi al celor
formulate de un profesionist împotriva unui consumator)
 în cazul litigiilor referitoare la persoane sau în cazurile unor
litigii privitoare la drepturi de care părţile nu pot dispune.
Art. 117 C.proc.civ. prevede că : “ Cererile privitoare la bunuri
imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele.”
Raţiunea acestei competenţe excepţionale rezidă în constatarea că judecarea
unor asemenea procese necesită de regulă administrarea unor dovezi, ca
expertize, cercetări la faţa locului şi alte probe, care pot fi efectuate cu mai
multă uşurinţă şi cheltuieli mai reduse la instanţa în a cărei rază teritorială se
află imobilul163. Spre deosebire de corespondentul său din reglementarea
anterioară (art.13 C.proc.civ.1865), se prevede în mod expres de această dată, că
norma de competenţă exclusivă are în vedere numai cererile reale imobiliare
(forum rei sitae).
Apreciem că legiuitorul a ţinut să distingă, pe cât posibil, în mod
evident toate posibilităţile, aşadar presupunând că imobilul este situat în
circumscripţiile mai multor instanţe, reclamantul poate înainta cererea să la
instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din
aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare din instanţele în
circumscripţiile cărora se află imobilul (art. 117 alin. 2 C.proc.civ.).
Art. 118 C.proc.civ. dispune că în materie de moştenire, sunt de
competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului :
 cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor
testamentare;
 cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la
pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
 cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva
vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului
testamentar.
Raţiunea reglementării acestei competenţe excepţionale constă în
aceea că, de regulă, la ultimul domiciliu al defunctului se găsesc cele mai
importante bunuri ale acestuia şi documentele referitoare la moştenire.
Această competenţă încetează odată cu finalizarea procedurii

163
Tribunalul mun. Bucureşti, sec. a IV-a civilă, dec. nr. 372/1992, în Culegere de practică judiciară civilă pe
anul 1992, p. 225 (apud M.Tăbârcă)

94
succesorale.
Art. 119 C.proc.civ. prevede că :”Cererile în materie de societate,
până la sfârşitul lichidării sau, după caz,până la radierea societăţii, sunt de
competenţa exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia societatea îşi are
sediul principal.”
Aceste dispoziţii îşi au raţiunea în necesitatea soluţionării unitare a
tuturor acţiunilor care izvorăsc din contractul de societate. La sediul instanţei în
circumscripţia căreia societatea îşi are principalul său sediu se pot soluţiona cu
mai multă uşurinţă toate problemele care vizează existenţa şi funcţionarea
societăţii164.
Art. 120 C.proc.civ. prevede că cererile în materia reorganizării
judiciare şi a falimentului sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în
circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului.
Un nou caz de competenta teritorială exclusiva este instituit în art.121
C.proc.civ. şi priveşte cererile formulate de un profesionist împotriva unui
consumator, specificând că instanţa competenta este numai instanţă de la
domiciliul consumatorului.
În cazul litigiilor referitoare la persoane sau în cazurile unor litigii
privitoare la drepturi de care părţile nu pot dispune competenta este de-
asemenea exclusiva, aşa cum am mai specificat, această concluzie
desprinzându-se din interpretarea per a contrario a art.126 alin 1 C.proc.civ. În
cazul în care legea nu prevede expres, pentru acestea, instanta competenta din
punct de vedere teritorial, se va aplica regula de drept comun înscrisă în art.107
C.proc.civ.
Competenţa teritorială va avea caracter exclusiv şi atunci când o
cerere, care are caracter incidental, urmează să fie soluţionată de instanta care
judecă pretenţia pe fond (cererile de asigurare a dovezilor, de refacere a
inscrisurilor sau a hotărârilor dispărute)

4.3. Incidente procedurale cu privire la instanţa sesizată

Înfăptuirea justiţiei în statul de drept trebuie să se întemeieze pe un

ansamblu de principii care să garanteze stabilirea adevărului şi respectarea legii
în toate cauzele supuse judecăţii. Înfăptuirea unor asemenea obiective implică
cerinţa ca în exercitarea atribuţiilor lor, judecătorii să fie imparţiali, spre a

164
I.Leş, Tratat, p. 206

95
exclude astfel orice influenţă asupra actului de justiţie165.
Pentru ca judecata să se desfăşoare în condiţii de obiectivitate şi
imparţialitate, legea procesuală a reglementat instituţiile delegării şi strămutării,
ceea ce permite soluţionarea pricinii de către o altă instanţă egală în grad cu cea
competentă în mod normal.

4.3.1. Strămutarea pricinilor

Strămutarea pricinii166 este o instituţie menită a înlătura suspiciunile

ce ar putea să apară cu privire la obiectivitatea instanţei de judecată, pentru
motivele expres prevăzute de lege, astfel strămutarea apare ca o prorogare
judecătorească a competentei, deoarece prelungirea competentei instanţei la
care s-a strămutat pricina este efectul unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a
încuviinţat cererea de strămutare.
Potrivit art.145 alin.1 C.proc.civ167 pricina va putea fi strămutata
numai la o instanţă de acelaşi grad cu instanţă de la care s-a cerut strămutarea.
În actuala reglementare impusă de noul Cod de procedura civilă sunt
prevăzute expres două motive de strămutare168:
 bănuiala legitimă;
 siguranţa publică.
Primul motiv pentru care se poate cere strămutarea pricinii se referă la
cazurile de bănuială legitimă. Bănuiala se socoteşte legitimă de câte ori se poate
presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurării
pricinii, calităţii părţilor ori vrăjmăşiei locale (art.140 alin.2 C.proc.civ.).
Cererea de strămutare întemeiată pe acest motiv poate fi făcută de
partea interesată în orice stare a pricinii, competenţa aparţinând Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
Strămutarea pentru bănuiala legitima se va formula de către partea
interesată, cererea fiind de competenta curţii de apel, dacă strămutarea se cere
de la o instanţă a judecătoriei sau tribunalului, sau Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, dacă strămutarea se cere de la curtea de apel(art.141 alin.2 şi art.142

165
I.Leş, Tratat, p. 226
166
Pentru un model de cerere de strămutare a se vedea ADDENDA, Anexa 12
167
Art. 145 (1) „În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei
alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta judecarea
cauzei la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de
apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea”.
168
Actualul Cod de procedura civila nu mai reglementeaza ca motiv de stramutare, situatia in care una din
parti are doua rude sau afini pana la gradul al patruleainclusiv printer magistratii instantei.

96
alin.1 C.proc.civ)
Strămutarea se poate solicita şi pentru motive de siguranţă publică,
definite prin art. 140 alin.3 Cod proc.civ., ca fiind acele împrejurări care creează
presupunerea că judecata procesului la instanţa competentă ar putea produce
tulburarea ordinii publice. Acest motiv de strămutare, nu poate fi invocat de
părţi ci numai de către procurorul de la Parchetul de pe lângă instanţa supremă
în orice stare a pricinii, competenţa aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.

Soluţionarea cererii de strămutare

Procedura de soluţionare a cererii de strămutare este reglementată în

art.144 C.proc.civ. , potrivit acestui text de lege cererea se judecă în camera de
consiliu, cu citarea părţilor. Ca măsură premergătoare, preşedintele instanţei
care soluţionează cererea de strămutare va putea cere dosarul pricinii şi să
ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de
urgenţă această măsură instanţei respective (art.143 C.proc.civ.).
Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă nici
unei căi de atac (art.144 alin.2 C.proc.civ.). În doctrină, s-a arătat că această
dispoziţie trebuie înţeleasă în sensul că hotărârea de strămutare nu este supusă
căii ordinare de atac a apelului, considerându-se că o astfel de hotărâre este
susceptibilă de a forma, spre exemplu, obiectul unei contestaţii în anulare sau al
unei revizuiri dacă ar exista vreunul din motivele de exercitare a acestor căi de
retractare169. În hotărârea dată asupra cererii de strămutare se va arăta în ce
măsură actele îndeplinite de instanţa de la care pricină a fost strămutată se vor
păstra (art.145 alin.2 C.proc.civ.170). În lipsa unei astfel de menţiuni instanta la
care a fost strămutata cauza va reface toate actele îndeplinite de instanţă de la
care s-a cerut strămutarea.
În cazul admiterii cererii, dosarul va fi trimis unei instanţe egale în
grad cu cea de la care pricină a fost strămutată, instanţă care va fi înştiinţată de
îndată despre admiterea cererii de strămutare.. Dacă după admiterea cererii de
strămutare instanţa de la care a fost strămutată pricina continuă să judece,
strămutarea poate fi invocată pe calea excepţiei strămutării - excepţie de
procedură, dilatorie şi absolută - de către partea interesată, de procuror sau de

169
Fl. Măgureanu, op.cit., p. 178
170
Acest text constituie o derogare de la principiul nemijlocirii potrivit căruia probele sunt administrate
înaintea instanţei care soluţionează pricina.

97
instanţă din oficiu171.
Instanţa de la care s-a cerut strămutarea va fi încunoştiinţata, de
îndată, despre admiterea sau respingerea cererii de strămutare, iar dacă a fost
dată o hotărâre privind soluţionarea judecăţii, aceasta va fi desfiinţata de drept
prin efectul admiterii cererii de strămutare.

4.3.2. Delegarea instanţei

Delegarea instanţei intervine în ipoteza în care din anumite

împrejurări instanţa competentă în mod normal ar fi împiedicată să funcţioneze
un timp îndelungat, caz în care instanţa supremă la cererea părţii interesate va
desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să soluţioneze pricina.
Instituţia reglementată în art.147 C.proc.civ.îşi găseşte aplicare doar în
condiţiile de excepţie care rezultă din text, respectiv intervenţia unor împrejurări
excepţionale de natură să facă imposibilă funcţionarea acelei instanţe,
împrejurare care trebuie să persiste un timp îndelungat.
Cererea de delegare se soluţionează în toate cazurile de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.

4.3.3. Excepţia de necompetenţă

Excepţiile procesuale sunt mijloace prin care, în condiţiile legii, partea

interesată, procurorul sau instanţa din oficiu invocă în cadrul procesului civil şi
fără a pune în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale ori lipsuri
referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, urmărind, după caz, respingerea sau
anularea cererii formulate de reclamant172.
Necompetenţa reprezintă situaţia procesuală ivită ca urmare a faptului că
organul de jurisdicţie sesizat cu o acţiune civilă nu are capacitatea de a soluţiona
litigiul dintre părţi173. Necompetenţa este o stare anormală în desfăşurarea
procedurii judiciare, fapt ce impune înlăturarea acesteia , din iniţiativa părţilor
sau a instanţei de judecată, în anumite situaţii, prin mijloacele procedurale
expres prevăzute de lege174.
Mijloacele procesuale de invocare a necompetenţei diferă în funcţie de
etapa în care se găseşte pricină şi caracterul normei de competenţă încălcate.

171
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 95, a se vedea nota 2
172
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 245
173
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 313
174
I.Leş, Tratat, p. 218

98
 Astfel, necompetenţa se invocă prin intermediul excepţiei de
necompetenţă, în cursul judecăţii, înainte de a se pronunţa o hotărâre sau pe
calea apelului său recursului în raport cu momentul invocării.
Excepţia de necompetenţă este mijlocul procesual prin care partea
chemată în faţa instanţei necompetente poate solicita acesteia să se desesizeze şi
să trimită cauza spre soluţionare la instanţa de judecată sau la organul cu
atribuţii jurisdicţionale competent potrivit legii175.
Invocarea în apel a necompetentei primei instante se face după cum
necompetenta este de ordine publica - aceasta la rândul ei distingând intre
necompetenta generală şi cea teritoriala exclusiva, sau de ordine privată – în
cazul competentei teritoriale de drept comun şi al competentei teritoriale
alternative.

Regimul juridic al excepţiei de necompetenţă absolută

Excepţia de necompetenţă absolută poate fi invocată în orice fază a

judecăţii de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu.
Dacă excepţia nu a fost ridicată în faţa primei instanţe poate fi invocată
direct în apel ori în recurs, prin cererea de apel sau de recurs, ori, cel mai târziu
la prima zi de înfăţişare, sub sancţiunea decăderii. Excepţia trebuie pusă, în mod
obligatoriu, în discuţia părţilor.
În aplicarea principiului "judecătorul acţiunii este şi judecătorul
excepţiei" competenţa de a soluţiona excepţia aparţine instanţei sesizate cu
acţiunea principală, fiind posibile următoarele soluţii:
 se pronunţă o hotărâre fie de respingere,
 fie de admitere a excepţiei de necompetenta;
Excepţia de necompetenta este o excepţie de procedura ce se rezolva înainte de
administrarea probelor, înainte de discutarea fondului pretenţiei formulate de
reclamant.
Prin respingerea excepţiei de necompetenta, instanţa va pronunţă o
încheiere, declarându-se competentă şi va trece la judecarea pricinii. Încheierea
poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză (art.132 alin.2
C.proc.civ).
Dacă excepţia este admisă, instanta îşi va declina printr-o hotărâre
(sentinţa sau decizie) competenţa, fiind totodată obligată să stabilească instanta
judecătorească competenta sau alt organ cu activitate jurisdicţionala competent.

175
ibidem 139

99
 Trimiterea dosarului către instanţă considerată a fi competenta sau către
organul cu activitate jurisdicţionala competent, se va face de îndată (art.132
alin.3 C.proc.civ).
Actele de procedură îndeplinite de instanţă necompetentă sunt lovite de
nulitate (art.179 alin.1 C.proc.civ.), excepţie făcând dovezile administrate în
faţa instanţei necompetente , care rămân câştigate cauzei.
Hotărârea de declinare competenţei se bucura de autoritate de lucru
judecat, însă, în această materie, efectele autorităţii de lucru judecat se produc
numai în ceea ce priveşte instanţa care se dezinvesteşte, nu şi în privinţa
instanţei arătate ca fiind competentă.

4.3.4. Conflictele de competenţă. Regulatorul de competenţă

Conflictul de competenta este definit ca situaţia în care două sau mai multe
instante judecătoreşti ori alte organe cu activitate jurisdicţionala se considera
deopotrivă competente să soluţioneze o pricină sau, dimpotrivă, se considera
toate necompetente şi îşi declina reciproc competenta.
Potrivit acestei definiţii, conflictele de competenţă pot fi:
 pozitive (când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă
competente să soluţioneze aceeaşi pricină, refuzând să-şi decline
competenţa, art.133 pct.1 C.proc.civ)
 negative (în acele situaţii în care două sau mai multe instanţe se
declară necompetente să soluţioneze o anumită pricină, declinându-şi
reciproc competenţa, art.133. pct.2 C.proc.civ.).
Conflictele de competenţă pot exista nu numai între instanţele
judecătoreşti, ci şi între acestea, pe de o parte, şi alte organe cu activitate
jurisdicţională, pe de altă parte (art.135 alin.3 C.proc.civ.).
Aceste incidente pot apare numai între instanţe judecătoreşti nu şi între
completele de judecată ale aceleiaşi instanţe. În cazul în care un complet sau o
secţie apreciază că pricina trebuie judecată de un alt complet sau de o altă
secţie, preşedintele instanţei va soluţiona administrativ această problemă prin
încheiere176.
Pentru existenţa conflict negativ de competentă, se cer a fi îndeplinite
următoarele condiţii177:
 două sau mai multe instanţe să fie sesizate cu aceeaşi pricină (să existe

176
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 180
177
I.Leş, Tratat, p. 222; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 180

100
 triplă identitate de elemente: aceleaşi părţi, obiect, cauza)178;
 instanţele să se fi declarat necompetente;
 cel puţin una dintre instante trebuie să fie competenta de soluţionare a
cererii deduse;
 declinările de competenta intre instante să fie reciproce;
În plus, în cazul unui conflict negativ179 de competenţă mai este necesar
că hotărârea de declinare a competenţei să fi rămas irevocabilă.
Procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă este reglementată
în art.135 C.proc.civ.
Potrivit art.134 C.proc.civ.:"Instanţa, înaintea căreia s-a ivit conflictul
de competenţă, va suspenda din oficiu judecarea cauzei şi va înainta dosarul
instanţei în drept să hotărască asupra conflictului".
Din textul de lege rezultă, că dreptul de a sesiza instanţa competentă să
se pronunţe asupra conflictului intervenit, aparţine în exclusivitate instanţei
înaintea căreia acesta s-a ivit, părţile nefiind îndreptăţite în acest sens.
Competentă să se pronunţe asupra conflictului este instanţa ierarhic
superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, sau instanţa judecătorească
ierarhic superioară celei aflate în conflict (în cazul în care acesta se iveşte între
o instanţă judecătorească şi un alt organ cu activitate jurisdicţională). Această
soluţie rezultă din prevederile art.135 alin. 1-3 C.proc.civ.
Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî în camera de
consiliu , fără citarea părţilor şi dacă constată existenţa conflictului de
180

competenţă, va stabili instanţa competentă şi va trimite dosarul acesteia.

Hotărârea prin care se decide asupra conflictului de competenţă are autoritate de
lucru judecat. Conflictele de competentă, fie pozitive, fie negative, se rezolvă de
către instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, şi
poartă denumirea de regulator de competenţă (art.135 alin.1 C.proc.civ.).
Hotărârea irevocabilă prin care se statuează asupra conflictului de
competenţă este obligatorie pentru instanţa desemnată, în sensul că dacă nu au
apărut temeiuri noi, neverificate de instanţa care a pronunţat hotărârea, aceasta

178
Pentru a exista conflict pozitiv de competenţă, instanţele trebuie să fie investite să judece aceeaşi pricină, să
existe identitate de părţi, obiect şi cauză -C.S.J., decizia nr.235/1999, B.J./1999, pag. 111 (apud M.Tăbârcă)
179
“Conflictul negativ de competenţă apare în faţa instanţei care s-a pronunţat ultima cu privire la competenţă
şi numai în momentul în care hotărârea acestor instanţe, de declinare a competenţei, a rămas irevocabilă”,
Curtea de Apel Bucureşti, sec. a IV-a civilă, dec. nr. 19/1999 în Culegere de practică judiciară în materie
civilă pe anul 1999, Editura Rosetti, p. 244 (apud M.Tăbârcă)
180
Soluţionarea conflictului de competenţă în camera de consiliu, nu înseamnă că şedinţa este secretă în sensul
art.121 alin.2 C.proc.civ. Publicitatea în acest caz fiind înlăturată din necesitatea de a se asigura soluţionarea
rapidă a incidentului procedural. A se vedea în acest sens, M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 78, nota
2

101
nu mai are posibilitatea de a-şi verifica propria competenţă, hotărârea având
putere de lucru judecat.
În cazul unui conflict de competentă apărut între o instanţă judecătorească şi un
tribunal arbitral, acesta se rezolvă de instanţa judecătorească ierarhic superioară
celei aflate în conflict (art.554 alin.3 C.proc.civ).

4.4 Întinderea competenţei instanţei sesizate

Ca regulă generală, instanţa sesizată cu o cerere de chemare în judecată

este competentă să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate de reclamant.
Soluţionarea completă a litigiului, impune instanţei sesizate să se pronunţe nu
numai asupra pretenţiilor invocate de reclamant în cererea sa, ci să-şi extindă
competenţa şi asupra cererilor sau incidentelor ivite în cursul judecăţii. Astfel,
instanţa devine competentă să se pronunţe şi asupra apărărilor pârâtului, a
incidentelor procedurale ridicate în cursul procesului ori cu privire la alte cereri
care în mod normal nu ar intra în competenţa sa181.

4.4.1. Întinderea competenţei instanţei sesizate prin cererea

reclamantului în privinţa apărărilor pârâtului

Potrivit principiului consacrat în dreptul procesual civil "judecătorul

acţiunii este şi judecătorul excepţiei"182, instanţa sesizată de reclamant este
competentă să se pronunţe şi asupra mijloacelor de apărare ale pârâtului chiar
dacă soluţionarea acestora ar fi în mod normal de competenţa altei instanţe.
Aplicarea acestei reguli se justifică, deoarece numai astfel se asigură o
judecată unitară şi se evită pronunţarea unor soluţii contradictorii, judecătorul
acţiunii fiind în măsură să cunoască cel mai bine raporturile dintre părţi şi să
rezolve toate incidentele ivite în faţa sa, incidente indisolubil legate de acţiunea
principală.
Regula menţionată prezintă şi unele excepţii importante, numite în
literatura de specialitate183 chestiuni prejudiciabile.
Chestiunile prejudiciabile sunt probleme care trebuie să fie soluţionate
de instanţa competentă, în prealabil şi definitiv, urmând a fi invocate cu putere
de lucru judecat în faţa instanţei sesizate cu acţiunea principală.
Includem în categoria chestiunilor prejudiciabile următoarele situaţii:

181
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 182
182
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 186; V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 431; I.Leş, Tratat, p. 210
183
ibidem 167

102
 1. regula consacrată de art.27 alin.7 C.proc.pen."penalul tine în loc civilul
", situaţie în care instanţa civilă este obligată să suspende judecata până
la soluţionarea definitivă a procesului penal. Soluţia se impune datorită
efectelor pe care le produce hotărârea pronunţată asupra laturii penale a
cauzei184, respectiv autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu
privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei
acesteia;
2. invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe, în
faţa instanţei sesizate cu acţiunea principală. Dacă în cursul judecăţii,
părţile sau instanţa din oficiu, invocă neconstituţionalitatea unei
prevederi legale aplicabile raportului juridic litigios, excepţia ridicată se
trimite Curţii Constituţionale, instanţa putând dispune prin încheiere
suspendarea judecăţii, până la rezolvare, în baza art.413 alin.1, pct.1
C.proc.civ.
3. întrebarea preliminară (prejudiciabila) adresată Curţii de Justiţie a
Uniunii Europene, conform art.267 TFUE, atunci conform prevederilor
tratatelor pe care Uniunea Europeană se întemeiază, judecata cauzei se
suspendă de drept.
4. Contestarea legalităţii unor acte administrative cu caracter normativ,
care se poate invoca numai pe calea de acţiune în faţa instanţei de
contencios administrativ, în termenele şi condiţiile prevăzute de legea
specială , nefiind posibilă invocarea pe cale de apărare într-un proces în
curs.

4.4.2. Întinderea competenţei instanţei sesizate prin cererea

reclamantului în privinţa incidentelor de procedură

Potrivit art.124 alin.2 C.proc.civ., incidentele procedurale se

soluţionează de instanta în faţa căreia se invoca, în afara cazurilor în care legea
prevede expres altfel.
Incidentele de procedură sunt acele împrejurări intervenite în
desfăşurarea procesului civil care determină modificări cu privire la cadrul în
care se desfăşoară procesul civil (intervenţia terţilor) sau în legătură cu instanţa
sesizată (recuzarea, abţinerea etc.).
În sens mai larg, prin incident de procedura, se înţelege deci, orice

184
I.Leş, Tratat, p. 212

103
contestaţie care se grefează pe cererea principală şi care este de natură să
suspende, să întrerupă sau să stingă ori să modifice soluţia. În sens restrâns,
incidentul de procedură, este acela care nu aduce modificări fondului dezbaterii
în cursul procesului, neincluzând deci acele incidente ce modifică această
dezbatere, lărgind sau micşorând cadrul procesual.185
Potrivit principiului „accesorium sequitur principale "(accesoriul
urmează soarta principalului)186, competentă să se pronunţe asupra tuturor
incidentelor procedurale este instanţa sesizată cu cererea reclamantului, cu
excepţia situaţiilor în care legea stabileşte în mod expres că asupra incidentelor
de procedură se pronunţă obligatoriu o altă instanţă (spre ex.cererea de delegare
este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Aceeaşi regulă se va
aplica şi în cazul căilor de atac.

4.4.3. Prorogarea competenţei. Prorogarea legală, judecătorească

şi convenţională

Prorogarea competenţei semnifică extinderea competenţei instanţei

sesizate şi asupra unor cereri care, în mod normal, ar intra în atribuţiile altor
instanţe.
Prorogarea de competenţă poate interveni în temeiul legii (prorogarea
legală), în temeiul unei hotărâri judecătoreşti(prorogarea legală) sau în temeiul
voinţei părţilor(prorogarea convenţională sau voluntară).

Prorogarea legală

Prorogarea legală este acea formă a prorogării de competenţă care

intervine în temeiul unei dispoziţii exprese a legii.
Constituie cazuri de prorogare legală potrivit dispoziţiilor legale în
vigoare:
 În cazul mai multor capete principale de cerere întemeiate pe un titlu
comun (având aceiaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă
legătură) deduse spre judecare printr-o cerere unică, instanta competenţa
sa le soluţioneze se determina în funcţie de pretenţia care impune
competenta de grad mai înalt (art.99 C.proc.civ.)
 coparticiparea procesuală pasivă (art.112 C.proc.civ:" Cererea de

185
G.Boroi, M.Stancu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu 2015, pag.247
186
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 188

104
 chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa
competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi
sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă
pentru oricare dintre debitorii principali "). Rezultă că din momentul
sesizării uneia dintre instanţe, aceasta devine competentă să soluţioneze
pricina şi în raport cu pârâţii care domiciliază în circumscripţia altor
instanţe187;
 putem include intre cazurile de prorogare legală şi aplicarea normei
prevăzută de art.118 alin.2 C.proc.civ, în măsura în care moştenirile
succesive s-au deschis în circumscripţiile unor instante judecătoreşti
diferite, fiind foarte clar specificat de legiuitor „ultimul domiciliu al
oricăruia dintre defuncţi”;
 soluţionarea cererilor accesorii şi incidentale (art.123 C.proc.civ:"
Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de
instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de
competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu
excepţia cererilor prevăzute la art. 120 "). Rezultă că, în ipoteza în care
reclamantul formulează mai multe capete de cerere, dintre care unele
accesorii188 acestea se vor soluţiona de instanţa competentă pentru
cererea principală, chiar dacă în mod normal competenţa ar reveni altei
instanţe. Cererile accesorii sunt cereri care se grefează pe acţiunea
principală, în consecinţă competenţa instanţei sesizate se va proroga şi
asupra acestora chiar dacă, formulate separat, ar intra în atribuţiile altei
instanţe. De asemenea, cererile cu caracter incidental vor fi
soluţionate de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală;
 conexitatea (art.139 C.proc.civ.) reprezintă de asemenea un caz de
prorogare legală a competentei. Prin conexarea cauzelor se urmăreşte
asigurarea bunei desfăşurări a activităţii procesuale , economisirea de
timp precum şi de cheltuieli necesare judecăţii şi evitarea pronunţării
unor hotărâri contradictorii189.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, de lege lată,

187
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 433
188
Cererea de partaj are caracter accesoriu şi revine, potrivit art.123 C.proc.civ., în căderea instanţei
competente să judece cererea principală de desfacere a căsătoriei, în speţă a judecătoriei. Prorogarea de
competenţă în favoarea judecătoriei referitoare la cererea de partaj a bunurilor comune a operat de la data
sesizării instanţei, data cererii de chemare în judecată, şi operează pe tot parcursul soluţionării cauzei.
Împrejurarea că instanţa investită să judece acţiunea principală şi cererea accesorie dispune ulterior judecata
deosebită a cererii accesorii nu produce efecte juridice asupra competenţei materiale a acesteia – C.S.J.,
sec.civ., dec. nr. 3111/2000, Pandectele Române nr.2/2001, p. 142 (apud M.Tăbârcă)
189
Gr.Porumb, op.cit., p. 363, nota 3

105
 conexarea se admite chiar cu nesocotirea normelor de competenta
materială, dar fără eludarea normelor de competenta teritorială
exclusivă.
Deşi prin definiţie litispendenţa presupune acelaşi proces în legătură cu
care s-au formulat mai multe cereri la aceiaşi instanţă sau la instanţe
diferite, dar deopotrivă competente, totuşi în literatura de specialitate s-
a considerat că şi aceasta reprezintă un caz de prorogare legală a
competentei190.

Prorogarea judecătorească

Prorogarea judecătorească este acea formă a prorogării de competenţă

care intervine în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.
Instituţia prorogării de competenţă poate avea loc în una din
următoarele situaţii191:
 în cazul delegării altei instanţe, în condiţiile determinate de art.147
C.proc.civ;
 în cazul când din cauza recuzării nu se poate alcătui completul de
judecată (art.52 alin.1 C.proc.civ.);
 în cazul strămutării procesului civil (art.145 C.proc.civ.);
 în cazul administrării unor dovezi prin comisie rogatorie (art.261
alin. 2-5 C.proc.civ.). Instituţia se foloseşte şi în procesele cu
elemente de extraneitate. În acest caz procedura se realizează prin
intermediul Ministerului Justiţiei192;
 admiterea apelului, anularea hotărârii atacate cu trimitere spre
rejudecare în condiţiile art.480 alin.3 C.proc.civ.;
 în cazul admiterii recursului şi casării unei hotărâri judecătoreşti cu
trimitere la o altă instanţă de acelaşi grad, dar diferită de cea care a
soluţionat fondul (art.497 şi art.498 alin.2 C.proc.civ.).

Prorogarea convenţională (voluntară)

Prorogarea convenţională este acea formă a prorogării de competenţă

190
A.Hilsenrad, I.Stoenescu, op.cit.pag.127; G.Porumb, Codul comentat, vol.I, pag.96
191
I.Leş, Tratat, p. 217
192
In acest caz prorogarea este partial, deoarece vizeaza numai administrarea probei respective, ne
solutionandu-se si fondul.

106
care intervine în temeiul înţelegerii dintre părţi193, când legea procesuală
permite părţilor să deroge de la normele de competenţă194.
Convenţia dintre părţi trebuie să fie expresă şi să menţioneze neechivoc
instanţa desemnată pentru soluţionarea litigiului. De asemenea, este necesar că
părţile să aibă capacitate procesuală de exerciţiu, iar consimţământul lor să fie
liber şi neviciat.
Aşadar, pentru a opera prorogarea convenţională trebuie să se
îndeplinească următoarele condiţii:
 părţile să aibă capacitatea procesuală de exerciţiu;
 consimţământul lor să fie liber şi neviciat;
 convenţia parţilor să fie expresă (deşi în literatura de specialitate s-a
considerat ca aceasta poate fi şi tacita, dacă paratul nu invoca excepţia
de necompetenta);
 instanta aleasă să fie exact determinată în convenţia părţilor;
 instanta aleasă să nu fie necompetenta absolut.

193
Codul de procedura civila actual prevede o derogare de la regulile de competent teritoriala exclusive.
194
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 437; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 185

107
108
 CAPITOLUL V - Actele de procedură. Termenele
procedurale. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor
referitoare la actele de procedură şi termenele procedurale

5.1 Actele de procedură

5.1.1. Noţiune

Organizarea şi desfăşurarea procesului civil este reglementată în mod

amănunţit de legiuitor, astfel toate aceste prevederi legale sunt denumite forme
procedurale şi impun condiţiile necesare şi suficiente pentru efectuarea unui
anumit act de procedura.
Codul de procedura civilă nu cuprinde o definiţie legală a actului de
procedura.
În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar în ceea
ce priveşte definirea actului de procedură. Lipsa unei definiţii legale a actului de
procedură, lipsă explicată prin natura juridică variabilă a acestora, a condus la
formularea unor opinii diferite.
Astfel, unii autori au definit actul de procedură ca fiind orice act
(operaţiune juridică sau înscris) făcut pentru declanşarea procesului, în cursul şi
în cadrul procesului civil de către instanţa judecătorească, părţi şi ceilalţi
participanţi la proces, legat de activitatea procesuală a acestora195.
În altă opinie se susţine că actul de procedură reprezintă orice
manifestare de voinţă şi orice operaţie juridică făcută în cursul şi în cadrul
procesului civil de către instanţa de judecată, părţi sau ceilalţi participanţi la
proces, în legătură cu exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor lor
procesuale196.
O altă opinie defineşte actul de procedură ca orice manifestare de voinţă
făcută în cursul şi în cadrul procesului civil, de către instanţa de judecată, părţi
sau alţi participanţi la activitatea judiciară, în vederea producerii unor efecte

195
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 405; V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 455
196
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 12

109
juridice determinate197.
Opinia noastră este că actul de procedură poate fi definit ca fiind orice
act scris198 formulat pentru declanşarea procesului sau pe parcursul şi în cadrul
procesului civil, de către cei ce participă la realizarea acestuia (instanţele
judecătoreşti sau alte entităţi cu activitate jurisdicţională, părţi şi ceilalţi
participanţi la proces).

5.1.2. Clasificare

La baza clasificării actelor de procedură există mai multe criterii199,

diversitatea acestora fiind determinată de numărul mare al acestor acte care
alcătuiesc structura procesului civil.
1. După subiecţii procesuali de la care emană distingem între:
 actele părţilor (cererea de chemare în judecată, întâmpinarea,
cererea reconvenţională etc.);
 actele procedurale ale instanţei (încheierile, hotărârea
judecătorească etc.) actele procedurale ale instanţei
(încheierile, hotărârea judecătorească etc.) care pot fi:
- acte de procedura
- acte administrative
 actele altor participanţi la proces (depoziţia de martor,
întocmirea raportului de expertiză etc.);
 actele organelor auxiliare justiţiei (actele executorului
judecătoresc, dovezi de comunicare a actelor de procedură,
procese verbale de luare a măsurilor asiguratorii,etc.).
2. După cadrul de întocmire actele de procedură se împart în:
 acte judiciare, care se îndeplinesc în faţa instanţei (depoziţia
martorului, interogatoriul părţii etc.);
 acte extrajudiciare, îndeplinite în cadrul procesului civil, dar
în afara instanţei (expertiză, administrarea probelor prin
comisie rogatorie etc.).
3. După forma de manifestare de voinţă a subiectului de la care emană, actele
de procedură se clasifică în:
 acte scrise (cererea de chemare în judecată, întâmpinarea etc.);

197
I.Leş, Tratat, p. 245
198
Excepţia de la forma scrisă a actului de procedură este prevăzută în art.82 alin.2 C.proc.civ. şi art.246
alin.1C.proc.civ. Excepţia trbuie coroborată cu prevederile art.127 C.proc.civ.

110
  acte verbale sau orale (depoziţia de martor, răspunsul la
interogatoriu,susţinerile şi concluziile parţilor, pronunţarea
hotărârii, etc.).
4. După conţinut, distingem între:
 acte de procedură care conţin o manifestare de voinţă
(încheierea, cererea de chemare în judecată etc.);
 acte de procedură care constată o operaţie procesuală (citaţia,
comandamentul etc.).
5. După faza în cadrul căreia se îndeplinesc, pot fi :
 acte de procedură specifice judecăţii în primă instanţă
(cererea de chemare în judecată etc.);
 acte de procedură specifice judecăţii în faţa instanţei de
control judiciar (raportul asupra recursului etc.);
 acte de procedură specifice fazei de executare silită
(comandamentul).

5.1.3. Condiţii

Actele de procedură se îndeplinesc în termene şi condiţii expres

prevăzute de lege pentru fiecare caz în parte. În plus, faţă de condiţiile specifice
fiecărui act de procedură, acestea sunt supuse unor condiţii generale de
validitate.
Condiţiile generale pe care orice act de procedură trebuie să le
îndeplinească sunt următoarele:
1. actele de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă sau să fie
consemnate într-un alt act de procedura încheiat în scris. Forma scrisă
este necesară deoarece astfel se poate dovedi uşor existenţa actelor de
procedură şi se asigură conservarea lor200;
2. din cuprinsul actului de procedură trebuie să rezulte că au fost
îndeplinite şi respectate cerinţele legii. Conţinutul actului nu poate fi
completat cu probe extrinseci, cum ar fi martori, prezumţii sau
înscrisuri201;
3. actele de procedură se îndeplinesc în limba română (art.18 alin.4
C.proc.civ.)

199
A se vedea I.Leş, Tratat, p. 248-252; V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 455-456; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 188-189
200
I.Stoenescu; S.Zilberstein, op.cit., p. 406
201
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 457

111
 Potrivit art.128 din Constituţie:"Procedura judiciară se desfăşoară în
limba română". Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul
să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii
organice. Cetăţenii străini şi apartizii care nu înţeleg limba română au dreptul de
a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de
a pune concluzii, prin interpret.
Pentru nerespectarea condiţiilor legale privind actele de procedura,
Codul de procedura civilă cuprinde sancţiuni, care diferă în funcţie de
însemnătatea formei procedurale şi de interesul care impune respectarea formei,
distingându-se astfel:
- nulitatea actului de procedura,
- obligaţia de completare sau de refacere a actului,
- obligaţia de a despăgubi partea vătămată prin încălcarea formelor
procedurale,
- sancţiuni pecuniare,
- sancţiuni disciplinare.
De asemenea în cuprinsul Codului de procedura civilă se regăsesc inserate şi
unele sancţiuni specifice cum ar fi de exemplu neluarea înseamă a unor acte
procedurale( a se vedea art.64 alin.4, art.172,art.292 alin.2, art.295, art.323
alin.2, art.377 alin.2, art.428)
Pentru nerespectarea condiţiilor legale privind actele de procedura,
Codul de procedura civilă cuprinde sancţiuni, care diferă în funcţie de
însemnătatea formei procedurale şi de interesul care impune respectarea formei,
distingându-se astfel:
- nulitatea actului de procedura,
- obligaţia de completare sau de refacere a actului,
- obligaţia de a despăgubi partea vătămată prin încălcarea formelor
procedurale,
- sancţiuni pecuniare,
- sancţiuni disciplinare.
De asemenea în cuprinsul Codului de procedura civilă se regăsesc inserate şi
unele sancţiuni specifice cum ar fi de exemplu neluarea înseamă a unor acte
procedurale( a se vedea art.64 alin.4, art.172,art.292 alin.2, art.295, art.323
alin.2, art.377 alin.2, art.428)

Cererile în justiţie.Condiţii generale.

112
 Mijlocul procedural prin care o persoană solicita instanţei ocrotirea
drepturilor sale sau recunoaşterea intereselor sale legitime poartă numele de
cerere. Declanşarea procesului civil se realizează prin formularea de către
reclamant a cererii de chemare în judecată, dar pe parcursul desfăşurării
procesului părţile sau participanţii la proces pot formula şi alte tipuri de cereri,
condiţiile generale pe care acestea trebuie să le îndeplinească fiind cuprinse în
art.148-152 Cod proc.civilă.
Aşadar, din prevederile legale desprindem următoarele indicaţii:

cererilor adresate instanţei de judecata pot fi formulate în forma
scrisă sau în formă electronică (art.148 alin.1C.proc.civ.), iar ca
excepţie este permisă şi formularea orală a unor cereri în
cazurile expres prevăzute de lege (art.148 alin.4)202
 orice cerere adresată instanţelor de judecata trebuie să cuprindă:
instanta căreia îi este adresată; numele şi prenumele, domiciliul
sau reşedinţa părţilor în cazul persoanei fizice, sau denumirea şi
sediul în cazul persoanei juridice. Cererea poate cuprinde şi
adresa de electronică, numărul de telefon şi fax, etc.
 Obiectul şi valoarea pretenţiei, prin obiect înţelegându-se
indicarea pretenţiei concrete deduse judecării, dar în cazul
valorii aceasta se va indica în mod expres în cazul bunurilor
evaluabile pecuniar, în funcţie de aceasta stabilindu-se instanta
competenta material, dar şi valoarea taxelor judiciare de timbru;
 Motivul cererii cu indicarea circumstanţelor determinante, de
fapt şi de drept, care au determinat petentul la formularea
cererii către instanţă;
 Semnătura.
Sancţiunea pentru nerespectarea acestor cerinţe este atragerea nulităţii
cererii de chemare în judecată.
Cererea, atunci când trebuie comunicata, se va redacta într-un număr de
exemplare suficient spre a fi comunicată tuturor participanţilor la proces
(art.149 alin.1), excepţie fiind cazul în care părţile au un reprezentant comun
sau când partea figurează în mai multe calităţi juridice, atunci comunicarea se
va redacta într-un singur exemplar pentru aceasta.

202
Dintre cererile pentru care Codul de procedura civila prevede posibilitatea formularii orale se poat
enumera: cererea de abtinere si cererera de recuzare (art.43 alin.3 si art 47 alin.1), declaratia privind dreptul de
reprezentare(art.85 alin.2), precizari privind indreptarea cererii de chemare in judecata, propunerea de probe,
cererea de renuntare la judecata sau de insusire a dreptului pretins, contestatia privind tergiversarea
procesului, etc.

113
 Potrivit art.150 C.proc.civ. atunci când cererea adresată instanţei este
însoţită de înscrisuri, acestea trebuiesc ataşate fiecărui exemplar al cererii ce
urmează a se comunica participanţilor la proces şi se vor certifica de parte
conform cu originalul.
Întotdeauna un exemplar al cereri, cât şi un exemplar al inscrisurilor ce
o însoţesc se va întocmi pentru instanţă.
Cererile adresate instanţei de judecată, de regulă sunt supuse taxelor de timbru
judiciar203, excepţie făcând doar cazurile expres prevăzute de lege(art.149 alin.6
C.proc.civ.). În condiţiile legii, atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice,
pot beneficia de scutiri, reduceri sau eşalonări pentru plata taxelor judiciare de
timbru.

Citarea şi comunicarea actelor de procedura

Citarea are ca scop aducerea la cunoştinţă parţilor despre existenţa

litigiului, despre data şi locul şedinţei de judecată. Instanţa se va pronunţa
numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin
reprezentant, în afară de cazurile prin care legea dispune altfel (art.153 alin.1
C.proc.civ.).
Dispoziţiile legale care se desprind şi au un caracter imperativ, impun
următoarele principii cu privire la citarea părţilor în procesul civil:
- este necesar ca toate părţile implicate în procesul civil să fi fost legal citate,
chiar dacă nu este obligatoriu să se înfăţişeze;
- regula este citarea parţilor, iar excepţia este prevăzută expres de lege, atunci
când judecata poate avea loc fără citarea parţilor sau citarea este lăsată la
aprecierea instanţei.204 Termenul în cunoştinţă este reglementat de art.229
C.proc.civ. şi trebuie reţinut că acesta nu se aplica:
 în cazul reluării judecăţii după ce a fost suspendată;
 în cazul repunerii pe rol;
 în cazul deţinuţilor sau al militarilor încazarmaţi;
 în cazul în care, pentru motive temeinice, instanta a dispus ca
partea să fie citata la fiecare termen;
 în cazul în care una din părţi este chemată la interogatoriu, când
s-a stabilit şi termenul pentru acesta;

203
Legea cadru in materia taxelor de timbru este OUG nr.80/2013, publicata in MO nr.392/ 29 iunie 2013
204
Spre exemplu atunci cand se iveste situatia conflictului de competent, a contestatiei privind tergiversarea
procesului, a cererii de investire cu formula executorie, respective in cazul asigurarii dovezilor, al procedurii
necontencioase judiciare, al ordonantei presedentiale, a cererilor de valoare redusa, etc.

114
  în cazul în care instanţă de apel sau de recurs fixează termen
pentru rejudecarea fondului procesului după anularea hotărârii primei
instante sau după casarea cu reţinere.
Preschimbarea unui termen de judecată nu se poate face decât pentru
motive temeinice, la cererea oricărei părţi sau chiar din oficiu, fără a se face
distincţie, în dispoziţia legală, dacă este vorba de primul termen de judecată sau
de cele stabilite în cursul judecăţii şi nici dacă părţile au luat la cunoştinţă prin
citare de termenele de judecată. Cererea de preschimbare se soluţionează în
camera de consiliu, fără citarea părţilor, de către completul de judecată investit
cu judecarea cauzei.
Citaţia se va emite obligatoriu în forma scrisă şi trebuie să cuprindă, sub
sancţiunea nulităţii, următoarele (art.157 alin 1 C.proc.civ.):
 data emiterii citaţiei;
 numărul dosarului
 anul, luna şi ora înfăţişării;
 numele de familie şi prenumele sau denumirea părţii potrivnice
cât şi obiectul cererii;
 numele de familie şi prenumele sau denumirea celui citat cât şi
locul citarii;
 menţiunea ca prin înmânarea citaţiei sub semnătură de primire,
personal ori prin împuternicit, cel citat se consideră că este
încunoştiinţat de termenele de judecată ulterioare celui pentru
care i s-a înmânat citaţia
 calitatea celui citat;
 indicarea, eventual, a taxei de timbru sau a taxei judiciare,
datorată de cel citat;
 alte menţiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanţă
 stampila instanţei şi semnătura grefierului.
Citaţia se va înmâna sub dovada sau prin încheierea de către agentul
procedural, a unui proces verbal , care trebuie să cuprindă conform art.164
alin.1 C.proc.civ., următoarele:
 anul, luna, ziua şi ora când dovadă a fost luată sau procesul-
verbal a fost întocmit;
 numele de familie, prenumele şi funcţia agentului, precum şi,
dacă este cazul, ale funcţionarului de la primărie;
 numele de familie şi prenumele sau denumirea, după caz, şi
domiciliul ori sediul destinatarului, cu arătarea numărului etajului,

115
apartamentului său camerei, dacă cel citat locuieşte într-o clădire cu mai multe
etaje ori apartamente sau în hotel, precum şi dacă actul de procedură a fost
înmânat la locuinţa sa, depus în cutia poştală ori afişat pe uşa locuinţei. Dacă
actul de procedură a fost înmânat în alt loc, se va face menţiune despre aceasta;
 numele, prenumele şi calitatea celui căruia i s-a făcut
înmânarea, în cazul în care actul de procedură a fost înmânat altei persoane
decât destinatarului;
 denumirea instanţei de la care emană citaţia ori alt act de
procedură şi numărul dosarului;
 semnătura celui care a primit citaţia sau alt act de procedură,
precum şi semnătura agentului sau, după caz, funcţionarului de la primărie care
o certifică, iar în cazul în care se întocmeşte proces-verbal, semnătura agentului,
respectiv a funcţionarului primăriei.
Procesul verbal se va încheia cu indicarea motivelor pentru care a fost
încheiat.
Considerăm important de reţinut că se vor cita inclusiv terţii
intervenienţi, precum şi martorii, experţii, traducătorii, interpreţii sau alţi
participanţi la procesul civil, dacă este cazul (art.173 C.proc.civ.).
Citarea se va face conform regulilor de determinare a locului de citare imperativ
inserate în art.155 C.proc.civ., iar în caz de alegere de domiciliu sau de sediu în
vederea citarii şi a comunicării actelor de procedura, cu indicarea expresă a
persoanei însărcinate cu primirea acestora, la adresa indicată în acest scop.
În reglementarea actuală, legea permite ca toate actele de procedură să fie
comunicate părţii şi la căsuţa poştală (art.158 C.proc.civ.) indicată de acesta.
Sub sancţiunea nulităţii, citaţia şi celelalte acte de procedura trebuiesc înmânate
părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, modul de calcul
făcându-se pe zile lucrătoare, regresiv, începând de la data termenului de
judecată(art.159 c.proc.civ.).
Potrivit art.165 C.proc.civ. procedura de comunicare a citaţiei sau a
altor acte de procedura, se considera îndeplinită:
 la data semnării dovezii de înmânare sau de încheiere a procesului
verbal, indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedura
personal;
 în cazul citarii sau comunicărilor efectuate prin poştă sau curier
rapid, procedura se considera îndeplinita la data semnării de către parte a
confirmării de primire ori la data consemnării refuzului acestuia de a primi
corespondenţa;

116
  în cazul citarii sau comunicărilor efectuate prin fax, poştă
electronică sau alte asemenea mijloace, procedura se considera îndeplinita la
data confirmării expedierii, certificata de grefierul care a făcut transmiterea.
Proba îndeplinirii procedurii de citare se face numai cu dovada de
înmânare sau cu procesul-verbal încheiat de agentul procedural, nefiind admise
alte probe (precum proba cu martori).
În cazul în care se constată neregularităţi sau încălcări ale procedurii de
citare sau de comunicare a actelor procedurale, instanţa vă ordona refacerea
procedurilor respective. Invocarea neregularităţilor se poate face de oricare
dintre părţile implicate în proces sau chiar de instanta din oficiu (art.160
C.proc.civ.)

5.2. Termenele procedurale

5.2.1. Noţiune. Clasificare

În accepţiunea să procesuală noţiunea de termen evocă perioada de timp,

stabilită de lege sau de judecător, înăuntrul căreia trebuie îndeplinit sau
dimpotrivă este oprită întocmirea unui anumit act de procedură205.
Termenul procedural este definit de art.180, alin.1 C.proc.civ. ca fiind
intervalul de timp în care pot fi îndeplinite anumite acte de procedură, sau în
care este interzisă îndeplinirea anumitor acte de procedură206.
Clasificarea termenelor procedurale se poate face după mai multe
207
criterii :
1.După modul în care sunt stabilite distingem între:
 Termenele legale, stabilite expres de lege, durata acestora neputând fi
modificată de părţi sau instanţă decât în cazuri excepţionale, respectiv
în cazul termenelor legale imperfecte. Spre exemplu, legea stabileşte
imperativ termenul de 30 de zile pentru declararea apelului (art.468
alin.1 C.proc.civ.) sau a recursului (art.485 alin.1C.proc.civ.), termenul
de 5 zile înainte de începerea procesului pentru înmânarea citaţiei şi a
celorlalte acte de procedura(art.159 C.proc.civ.), termenul de 10 zile
înaintea termenului de judecata pentru depunerea la dosar a raportului
de expertiză (art.336 alin.1 C.proc.civ.), etc.excepţiile fiind de
asemenea expres prevăzute de lege;

205
I.Leş, Tratat, p. 268
206
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 422

117
  Termenele judecătoreşti, stabilite de instanţă în cursul procesului
pendenţe, dar şi primul termen de judecată, termenele pentru
administrarea probatoriului sau pentru dezbateri, etc. caracterizându-se
prin aceea că pot fi reduse sau prelungite de instanţa de judecată, în
funcţie de necesităţi.;
 Termenele convenţionale, stabilite de părţi (fără intervenţia sau
incuviinţarea instanţei) în situaţii de excepţie când legea procesuală
permite aceasta. Spre exemplu, cel fixat de părţi în materia arbitrajului
(art.341alin.2C.proc.civ).
2. După caracterul lor termenele de procedură sunt:
 Termenele imperative (peremptorii) sau active sunt acelea care impun
exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor acte de procedură în
perioada de timp stabilită. Au acest caracter, spre exemplu, termenele
de exercitare a căilor de atac;
 Termenele prohibitive (dilatorii) sau de inhibiţie sunt acelea înăuntrul
cărora legea interzice îndeplinirea vreunui act de procedură. Spre
exemplu, termenul lăsat debitorului pentru îndeplinirea obligaţiilor de
bună-voie înaintea executării silite.
3.După sancţiunea care intervine în ipoteza nerespectării lor termenele
procedurale sunt:
 Termenele absolute sunt termenele a căror nerespectare afectează
validitatea actelor de procedură atrăgând sancţiunea decăderii sau
nulităţii acestora;
 Termenele relative sunt acele termene a căror nerespectare nu afectează
validitatea actelor de procedură, ci atrag numai sancţiuni pecuniare sau
disciplinare.
4.După durata lor sau după modul de calcul termenele de procedură pot
fi clasificate în termene stabilite pe ani, luni, săptămâni, zile, ore.

5.2.2. Calculul termenelor de procedură

Modul de calcul al termenelor de procedură este reglementat în

art.181C.proc.civ.
Termenele pe zile se calculează după sistemul exclusiv, ceea ce
înseamnă că ziua în care începe să curgă termenul şi ziua în care acesta se
sfârşeşte nu intră în calcul (art.181alin.1, pct.2,C.proc.civ.).
207
I.Leş, Tratat, p. 271

118
 Termenele stabilite pe ore încep să curgă la miezul nopţii zilei următoare
(art.181alin.1 pct.1,C.proc.civ.).
Termenele statornicite pe ani, luni, săptămâni se sfârşesc în ziua
anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare (art.181alin.1, pct.3
C.proc.civ.). În ipoteza în care termenul se sfârşeşte într-o lună care nu are zi
corespunzătoare zilei de plecare (29, 30, 31 ale lunii), termenul se va socoti
împlinit în ultima zi a lunii respective (art.101alin.4C.proc.civ.).
Dacă termenul se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul
este suspendat, durata acestuia se va suspenda până la sfârşitul primei zile
lucrătoare următoare (art.181alin.2 C.proc.civ.).
Singura excepţie, calculul termenului pe minute se întâlneşte în
procedura licitaţiilor, unde se fac trei strigări din 5 în 5 minute.

5.2.3. Durata termenelor procedurale

Termenele procedurale au în mod inevitabil un punct iniţial, de plecare

şi un punct final, de împlinire.
Punctul iniţial este reprezentat de momentul de la care termenul
începe să curgă. Ca regulă generală, potrivit art.184 alin.1C.proc.civ.,
termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea
nu dispune altfel. În anumite situaţii expres prevăzute de lege, cererea de
comunicare a unui act de procedură, către partea adversă, echivalează cu
comunicarea actului respectiv208.
Legea prevede următoarele patru cazuri de echipolenţa, de strictă interpretare
acestea neputând fii extinse prin analogie, astfel:
 un prim caz consacrat de art.169 c.proc.civ. precizează că dacă părţile
au avocat sau consilier juridic, cererile, întâmpinările sau orice alte
acte de procedura se pot comunica direct între aceştia;
 un al doilea caz de echipolenta este prevăzut de art.184 alin.2
C.proc.civ., care statuează că actul se considera comunicat părţii şi în
cazul în care acesta a primit o copie după act sub semnătura, precum şi
în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte părţi;
 în cazul cailor extraordinare de atac, dacă apelul a fost introdus înainte
de termen, hotărârea se considera comunicată la data depunerii cererii
de apel (se aplică şi în materia recursului);
 un ultim caz apare în situaţia în care hotărârea s-a comunicat odată cu

208
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 157, nota

119
 încheierea de încuvinţare a executării silite, atunci termenul de apel ,
respectiv de recurs curge de la această comunicare, chiar dacă ea a avut
un alt obiectiv (art.468 alin.2 şi art 485 alin.1 teza ÎI C.proc.civ.).

Punctul de împlinire al termenului de procedură este acela în care

efectul termenului se realizează, respectiv data de la care încetează posibilitatea
de a mai îndeplini actul de procedură (în cazul termenelor imperative) sau data
de la care se poate îndeplini în mod valabil actul de procedură (în cazul
termenelor prohibitive)209. În cazul termenelor prohibitive, partea poate să
acţioneze şi înainte că termenul să înceapă a curge, deoarece exerciţiul dreptului
nu poate fi oprit de faptul că termenul nu a început să curgă, ci numai de faptul
că termenul s-a împlinit210.
Între punctul iniţial şi cel de împlinire al termenului procedural se
interpune un interval de timp care reprezintă durata acestui termen, perioadă în
care este permisă, sau dimpotrivă este oprită întocmirea unui act procedural.
Deşi termenele procedurale se caracterizează prin fixitatea şi
continuitatea lor, în anumite cazuri expres prevăzute de lege acestea pot fi
întrerupte sau suspendate.

Întreruperea sau suspendarea termenelor procedurale

În doctrină se distinge, între cauze generale de întrerupere şi cauze

speciale stabilite de lege doar în anumite materii.
În actualul Cod de procedura civilă sunt reglementate trei cazuri generale
de întrerupere a termenelor procedurale:
 o primă cauză generală de întrerupere a termenelor de procedură este
prevăzută în art.184 alin.3 C.proc.civ.şi statuează că termenul
procedural să nu curgă sau dacă a început să curgă să se întrerupă
atunci când una din părţi este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are
doar capacitate restrânsă de exerciţiu, măsură ce durează până când se
desemnează o persoană spre a-l reprezenta sau asista pe incapabil;
 o altă cauză generală o reprezintă moartea uneia dintre părţi, conf.
art.184 alin.4, pct.1 C.proc. civ., în această situaţie fiind necesar a se
face o nouă comunicare, pe numele moştenirii211, iar de la data acesteia

209
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 215, nota 7; V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 463
210
A se vedea E.Heroveanu “Pagini de practică judiciară şi extrajudiciară” , Editura Librăriei Juridice, 1944,
pag.6-7 (apud M.Tăbârcă)
211
Comunicarea se va face la ultimul domiciliu al partii decedate, pe numele mostenirii, fara a se arata numele

120
 începând să curgă un nou termen;
 moartea reprezentantului, legal sau convenţional, al uneia din părţi
conduce conform reglementarilor cuprinse în art.184 alin.4 pct.2 la cea
de-a treia cauză generală de întrerupere a termenului de procedura. În
acest caz se va face o singură comunicare părţii, iar de la data acestei
comunicări va începe să curgă un nou termen.
Cauzele speciale de întrerupere a termenelor de procedură sunt expres
prevăzute de lege, după cum urmează:
- Potrivit art.417 C.proc.civ.:"Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea
unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea
care justifică un interes".
Termenul de perimare este susceptibil de a fi suspendat şi în cazurile şi
condiţiile prevăzute de art.418 C.proc.civ., dar legea reglementează şi cazurile
speciale de întrerupere şi suspendare a termenului de prescripţie a dreptului de a
cere executarea silită (art.708 şi art.707 C.proc.civ.)
Suspendarea termenului de procedură reprezintă acea modificare a
cursului acestuia care constă în oprirea curgerii termenului pe perioada
existenţei unei cauze expres prevăzute de lege. La încetarea acestor situaţii,
termenul îşi reia cursul, în calcul fiind inclus şi timpul înainte de suspendare.
Constituie cauze de suspendare conform reglementarilor legale :
- aşa cum s-a arătat, art.418 alin.1C.proc.civ.: "Cursul perimării este
suspendat cât timp durează suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în
cazurile prevăzute de art.413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă
suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată"
- cât şi art. 412 şi art. 413 C.proc.civ. referitoare la suspendarea de drept
şi facultativă a judecăţii.

5.3 Sancţiuni. Nulitatea actelor de procedură

5.3.1. Noţiune. Clasificare

Nulitatea reprezintă o sancţiune civilă constând în desfiinţarea cu efect

retroactiv (de la data încheierii sale), a unui act juridic încheiat cu încălcarea
cerinţelor legale212.
Nulitatea constituie sancţiunea care atrage nevalabilitatea actelor

si calitatea fiecarui mostenitor.

212
M.Mureşan, Dicţionar de Drept civil, 1980, p. 341-342

121
juridice procesuale din cauza neobservării sau încălcării condiţiilor prevăzute de
lege cu ocazia întocmirii sau aducerii lor la îndeplinire213.
În dreptul procesual civil, prin nulitate înţelegem sancţiunea
procedurală ce intervine în cazul actului de procedură care nu îndeplineşte
condiţiile cerute de lege pentru a fi considerat un act valabil întocmit şi care
lipseşte actul, în tot sau în parte, de efectele ce le-ar produce dacă ar fi un act
încheiat cu respectarea condiţiilor de valabilitate cerute de lege214.
Clasificarea nulităţilor procedurale se face după mai multe criterii:
1. în funcţie de natura interesului ocrotit, distingem intre:
 nulităţile absolute ce sunt nulităţile care intervin în cazul
încălcării unor norme imperative.
 nulităţile relative ce intervin în cazul încălcării unor norme
dispozitive.
Între nulitatea relativă şi nulitatea absolută există deosebire de regim
juridic:
- în timp ce nulitatea absolută poate fi invocată în orice fază a
procesului civil, nulitatea relativă poate fi invocată înăuntrul termenelor
prevăzute de lege;
- nulitatea absolută poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror
atunci când participă la judecata şi de instanţă din oficiu, pe când
nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea în favoarea căreia a
fost prevăzută dispoziţia încălcată, dacă neregularitatea nu a fost
cauzată prin propria fapta;
- viciile unui act afectat de nulitate absolută nu pot fi acoperite, în timp
ce partea interesată poate renunţa la invocarea nulităţii relative.
2. După izvorul lor, dacă există sau nu un text de lege care să prevadă
expres sancţiunea nulităţii, deosebim:
 nulităţile exprese sunt cele stabilite anume de lege.
 nulităţile virtuale sunt acelea care-şi au izvorul în nesocotirea
principiilor fundamentale sau a altor reguli de drept procesual
civil.
4. După cum nulitatea intervine pentru nerespectarea condiţiilor proprii
unui act de procedură sau datorită dependenţei acelui act de procedură,
clasificare ce interesează efectele nulităţii, nulităţile pot fi proprii şi
derivate.

213
M. Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 318
214
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 465; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 407.

122
 O consacrare implicită a distincţiei dintre nulităţile proprii şi cele
derivate se poate găsi chiar în dispoziţiile art.106 C.proc.civ215.

4. După întinderea efectelor sale nulitatea poate fi:

 nulitatea totală este nulitatea care desfiinţează actul juridic în
întregime.
 nulitatea parţială este nulitatea care desfiinţează numai o parte
din efectele actului juridic civil, celelalte efecte menţinându-se
întrucât nu contravin legii. Regula de bază în dreptul civil, o
constituie nulitatea parţială, nulitatea totală fiind excepţia. În
materie procesuală distincţia dintre cele două categorii de nulităţi
este deosebit de pregnantă în domeniul căilor de atac. Astfel, în
materia recursului instanţa de control judiciar are posibilitatea de a
dispune casarea totală sau parţială a hotărârii. În aceste condiţii,
partea din hotărâre care nu a fost casată dobândeşte autoritate de
lucru judecat 216.
5. După natura condiţiilor a căror nerespectare determină ineficienţa
actului de procedură, nulităţile pot fi:
 extrinseci (în cazul nesocotirii unor condiţii externe ale actului
de procedură) şi
 intrinseci (în cazul nesocotirii unor condiţii ce ţin de natura
actului).
6. După modul în care operează nulităţile sunt:
 nulităţi de drept (care operează în temeiul legii) şi
 nulităţi judiciare (care operează în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti).

5.3.2. Cazuri de nulitate

Codul de procedură civilă, prevede în art. 175 şi 176 cazurile de

nulitate, clasificându-le în cazuri de:
1. nulitate condiţionată, care intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ,
următoarele condiţii :
 dacă exista un act de procedura întocmit cu nerespectarea cerinţelor
legale;

215
I.Leş, Tratat, p. 285
216
I.Leş, Tratat, p. 286

123
 actul de procedura să fi produs părţii o vătămare;
vătămarea nu se poate înlătura decât prin anularea actului217.
2. nulităţi necondiţionate, care nu sunt condiţionate de existenţa
vreunei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea
procesuală, reprezentarea procesuală, competenta instanţei, compunerea sau
constituirea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, alte cerinţe extrinseci
actului de procedura, dacă legea nu dispune altfel.

5.3.3. Mijloace de invocare a nulităţii

Nulitatea poate fi invocată prin mijloace diferite în raport cu momentul

invocării şi caracterul normelor încălcate.
De regulă, nulitatea se invocă pe cale de excepţie, aceasta având forme
diferite, în raport cu neregularitatea procedurală invocată. Excepţia de
procedură fiind nu mijloc tehnic prin care se invocă încălcări ale normelor de
drept procesual poate avea forme diferite218, astfel nulitatea poate fi invocată pe
calea excepţiei de necompetenţă, a excepţiei lipsei procedurii de citare, a
excepţiei incompatibilităţii.
Potrivit art.178 alin. 1 şi 2 C.proc. civ.:”Nulitatea absolută poate fi
invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în
orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel. Nulitatea relativă
poate fi invocată numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a
fost cauzată prin propria faptă.”. Din textul de lege rezultă că nulitatea absolută
poate fi invocată în orice stare a pricinii, iar nulitatea relativă numai la prima zi
de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a se pune
concluzii în fond (art.178 alin.3 C.proc.civ.).
Din punct de vedere al celor care pot invoca nulitatea, nulitatea absolută
poate fi invocată de oricare dintre părţi, sau de instanţă din oficiu, nulitatea
relativă poate fi invocată numai de partea interesată, protejată prin dispoziţia
legală.
Art.178 alin.2 C.proc.civ., referitor la nulitatea relativă prevede că
nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul fapt. Această
dispoziţie poate fi considerată ca o formă de sancţionare a abuzului de drept
procesual 219.
Asupra excepţiei instanţa se pronunţă prin încheiere sau prin hotărâre

217
G.Boroi, M.Stancu – Drept procesual civil, Ed.Hamangiu 2015 –pag.296
218
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 477

124
care poate fi sentinţă sau decizie. Dacă excepţia se admite, instanţa va pronunţa
o încheiere dacă rămâne investită în continuare (ex.recuzarea) sau în alte cazuri
va pronunţa o hotărâre (ex.declinarea competenţei)220.
Nulitatea poate fi invocată şi prin alte mijloace, respectiv apel, recurs,
contestaţie în anulare, revizuire etc.

5.3.4. Efectele nulităţii

Regula “quod nullum est, nullum producit effectum221” consacrată în

materia nulităţilor actelor juridice se aplică şi în cazul constatării nulităţii unui
act de procedură, indiferent dacă este vorba de o nulitate absolută sau despre o
nulitate relativă.Actul lovit de nulitate este ineficient şi ca urmare efectele
produse indiferent de natura normelor încălcate vor fi înlăturate. În consecinţă,
ca şi în dreptul comun nulitatea produce aceleaşi efecte, indiferent că este
absolută sau relativă.
Articolul 179 alin.1 C.proc.civ. prevede că actul de procedura nul sau
anulabil este desfiinţat de la data întocmirii lui, nulitatea operând şi retroactiv,
sancţiunea nulităţii resfrângându-se asupra întregului act de procedură, în
general.
Potrivit art.179 alin.3 C.proc.civ.:”Desfiinţarea unui act de procedură
atrage şi desfiinţarea actelor de procedura următoare, dacă acestea nu pot
avea o existenţă de sine stătătoare”. Pornind de la legătura existentă între actele
de procedură, legiuitorul a conferit nulităţilor procedurale un efect extensiv
asupra altor acte de procedură, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă
de sine stătătoare. Existenţa unui raport de dependenţă între actele de procedură
trebuie stabilită în concret de instanţa competentă, ceea ce înseamnă că simplu
fapt că un act de procedură succede altuia nul, nu înseamnă că automat că va
avea aceeaşi soartă.
Referitor la domeniul de aplicare al acestei dispoziţii, opiniile sunt
diferite în literatura de specialitate, unii autori222 considerând că textul este
aplicabil numai actelor de procedură ce urmează actului anulat, iar alţi autori223
dimpotrivă susţin că nulitatea se poate extinde şi asupra actelor anterioare sau
concomitente actului anulat.

219
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 162, nota 2
220
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 478
221
“ceea ce este nul produce efecte nule”
222
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 226, nota 4
223
I.Deleanu, Tratat de procedură civilă, Editura Servo-Sat, 2000, vol.1, p. 279 (apud I.Leş)

125
 Deşi nulitatea lipseşte actul de efecte în ceea ce priveşte funcţia să
procesuală în anumite situaţii actele care conţin, manifestări de voinţă, declaraţii
sau constatări de fapt îşi vor produce efectele224. Spre exemplu, introducerea
cererii de chemare în judecată întrerupe cursul prescripţiei extinctive, chiar dacă
a fost introdusă la o instanţă necompetentă sau chiar dacă este nulă pentru lipsă
de forme. Admiterea excepţiei de necompetenţă, nu aduce atingere probelor
administrate în instanţa necompetentă, acestea rămânând câştigate cauzei,
instanţa competentă va dispune refacerea lor numai pentru motive temeinice.
De regulă, actele nule pot fi refăcute (refacerea constând în înlocuirea
actului viciat cu un act nou) sau remediate (prin completarea, modificarea sau
rectificarea actului). În anumite situaţii refacerea actului se realizează în faţa
aceleiaşi instanţe (ex.citarea din nou a părţilor), iar în alte cazuri de o altă
instanţă (ex.în caz de casare cu reţinere, actul va fi refăcut de instanţa de
recurs)225.

Decăderea

5.3.5. Noţiune. Cazuri

Decăderea reprezintă o sancţiune procedurală care constă în pierderea

dreptului privitor la declararea unei căi de atac, sau la îndeplinirea unui alt act
de procedură, ce nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege226.
Decăderea este prevăzută de art.185 alin.1 C.proc.civ.:”Când un drept
procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia
atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea
dispune altfel. Actul de procedura făcut peste termen este lovit de nulitate”.
Decăderea intervine în cazul nerespectării termenelor imperative, nu şi
în cazul nerespectării termenelor judecătoreşti, situaţie în care instanţa ar avea
posibilitatea de a acorda un nou termen pentru îndeplinirea actului de
procedură227.
În consecinţă, putem defini decăderea ca fiind o sancţiune procedurală
determinată de neexercitarea unui drept procedural în termenul prevăzut de
lege.
Fiind destinată să garanteze celeritatea procedurii judiciare şi să

224
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 479
225
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 203
226
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 216, nota 2
227
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 480

126
contribuie la apărarea intereselor legitime ale părţilor, decăderea îndeplineşte
două funcţii228:
 funcţia preventivă, care se realizează prin simpla ei consacrare legală,
avertizând părţile cu privire la consecinţele la care se expun prin
nerespectarea termenelor prevăzute de lege;
 funcţia sancţionatorie, care vizează sancţionarea titularului dreptului
pentru neexercitarea lui în termenul defipt de lege.
Decăderea, ca sancţiune procedurală poate interveni în următoarele
cazuri229:
 când legea procesuală a stabilit un termen fix pentru exercitarea unui
drept sau pentru îndeplinirea unui alt act procedural, iar partea a lăsat să
expire acel termen fără a beneficia de el230;
 când legea procesuală stabileşte că exercitarea unui drept trebuie să se
facă într-o anumită etapă procesuală şi partea nu a respectat această
cerinţă231 sau când legea procesuală impune o ordine în efectuarea
actelor de procedură şi partea nu a respectat-o232.
Pentru ca sancţiunea decăderii să opereze se cer a fi îndeplinite
următoarele condiţii233:
1. Să existe un termen imperativ (peremptoriu) care să impună
obligaţia exercitării dreptului înăuntrul acelui termen.
Sancţiunea decăderii se aplică numai termenelor legale, fiind
uneori expres prevăzută de lege, iar alteori fiind dedusă din
scopul pentru care s-a acordat de instanţă un anumit termen;
2. Neexercitarea de către părţi a dreptului în termenul stabilit de
lege sau de instanţă. Această condiţie rezultă din dispoziţiile
art.185 C.proc.civ. Decăderea ca sancţiune procedurală nu se
răsfrânge direct asupra actelor de procedură, ci asupra dreptului
neexercitat în termen;
3. Inexistenţa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii.
Legea prevede derogări exprese de la sancţiune, dar exista şi

228
I.Leş, Tratat, p. 300
229
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 480-483; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 205
230
Nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, atrage neluarea lor în considerare, deoarece
neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul defipt de lege, atrage decăderea-Curtea de Apel Ploeşti,
dec.nr.94/1997, B.J./1993-1997, p. 597 (apud M.Tăbârcă)
231
Motivul de recurs privind necompetenţa teritorială nu poate fi primit dacă această excepţie nu a fost
invocată la prima zi de înfăţişare în faţa instanţei de fond-C.S.J., dec. nr.1098/1995, B.J./1995, p. 389 (apud
M.Tăbârcă)
232
Potrivit art.29 alin.1 C.proc.civ., propunerea de recuzare se face înainte de începerea oricărei dezbateri.
233
I.Leş, Tratat, p. 300-305

127
 derogări voluntare, astfel decăderea nu operează în următoarele
ipoteze:
 atunci când este expres prevăzută de lege (ex. art.262
alin 4 C.proc.civ.);
 când decăderea priveşte una dintre părţile legate printr-
un raport de solidaritate sau indivizibilitate, iar cel
puţin una dintre părţi a îndeplinit actul de procedura în
termen (art.60 alin.2 C.proc.civ.);
 când partea care ar putea invoca decăderea renunţa la
acest drept;
 dacă legea oferă expres o soluţie alternativă pentru
nerespectarea unor termene imperative.
Sancţiunea decăderii nu operează de drept, aceasta trebuie invocata şi
apoi verificată, prin îndeplinirea celor trei condiţii, ca mai apoi să fie pronunţată
de instanţă. Decăderea se invocă prin intermediul excepţiei tardivităţii, diferit
funcţie de natura normelor încălcate. În cazul încălcării unei norme imperative
decăderea poate fi invocată de oricare din părţi, de procuror sau de instanţă din
oficiu. Dacă norma încălcată are un caracter dispozitiv, decăderea poate fi
invocată numai de partea interesată şi numai la primul termen de judecată, care
are loc după cunoaşterea motivului decăderii.

5.3.6 Efectele decăderii

Decăderea are ca efect pierderea dreptului procedural neexercitat în

termenul stabilit de lege. De asemenea, decăderea atrage ineficienţa actelor de
procedură întocmite după expirarea termenului definit de lege sau de
judecător234, fiind o stare de drept care atrage şi precede nulitatea235.
Deşi nulitatea şi decăderea sunt două sancţiuni procedurale aflate într-o
strânsă legătură, totuşi acestea nu pot fi identificate, între ele existând deosebiri
determinate de cauzele de invocare şi condiţiile de existenţă236. Astfel, în timp
ce nulitatea sancţionează nerespectarea termenelor prohibitive sau neobservarea
formelor legale, decăderea intervine în cazul nesocotirii termenelor imperative.
Nulitatea invocată pentru neobservarea formelor legale, este condiţionată de
existenţa unei vătămări şi de imposibilitatea înlăturării acesteia pe altă cale

234
I.Leş, Tratat, p. 308
235
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 483
236
Pentru amănunte a se vedea V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 484-487

128
decât cea a anulării actului. Spre deosebire de actul nul, care poate fi refăcut cu
respectarea condiţiilor cerute de lege, actul tardiv nu mai poate fi refăcut,
decăderea stingând dreptul subiectiv procesual ce trebuia exercitat în termenul
legal. Decăderea, ca sancţiune procedurală trebuie deosebită de prescripţia
extinctivă.
Prescripţia extinctivă reprezintă stingerea dreptului la acţiune în sens
material, prin neexercitarea acelui drept în intervalul de timp stabilit de lege.
Asemănările dintre dintre cele două sancţiuni pot duce la o identificare
a acestora, mai ales datorită faptului că ambele determină stingerea unor
drepturi237 ca urmare a nerespectării unor termene prevăzute de lege.
Aceste instituţii se deosebesc în principal, prin prisma efectelor pe care
le produc. Prescripţia extinctivă stinge numai dreptul la acţiune în sens material,
pe când decăderea stinge însuşi dreptul subiectiv neexercitat în termenul
prevăzut de lege. Prescripţia extinctivă are reguli proprii privind întreruperea,
suspendarea şi repunerea în termen, pe când decăderea nu se bucură, de lege
lată, de o asemenea reglementare. Termenele de prescripţie sunt mai numeroase
şi mai lungi, în timp ce termenele de decădere sunt mai scurte şi mai puţine.
Articolul 186 C.proc.civ. reglementează condiţiile în care poate fi
dispusă repunerea în termen, astfel rezulta că trebuiesc îndeplinite cumulativ
următoarele cerinţe:
 partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul
imperativ dispus, să facă dovada existenţei unor motive
temeinice care au generat aceasta;
 partea care a pierdut termenul să solicite repunerea în termen în
termenul stabilite de legiuitor pentru aceasta, respectiv cel mult
15 zile de la încetarea împiedicării.
Repunerea în termen nu poate fi acordată din oficiu de către instanţă,
ci trebuie solicitat de partea interesată.
Dacă se cere repunerea în termen cu privire la un act de procedura care
trebuie îndeplinit înainte de pronunţarea hotărârii, instanta se va pronunţa printr-
o „încheiere interlocutorie”, care nu poate fi atacată decât odată cu fondul; dar
dacă se solicita repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac instanţa va
pronunţă o „încheiere”, dacă va admite repunerea în terme sau o hotărâre, în
cazul respingerii atât a repunerii în termen cât şi a căii de atac.

5.3.7. Amenzi judiciare şi despăgubiri

237
A se vedea I.Leş, Tratat, p. 308

129
 Amenda judiciară cât şi despăgubirile sunt sancţiuni procedurale
autonome şi distincte de toate celelalte sancţiuni de drept civil, bucurându-se de
o reglementare distinctă în Codul de procedură civilă.
Amenda judiciară se aplică în cazurile expres prevăzute de lege, pentru
abateri săvârşite în cursul procesului civil şi constă într-o obligaţie pecuniară a
celui care şi-a exercitat abuziv drepturile procesuale. Exercitarea abuzivă a
drepturilor procesuale se invocă pe cale de excepţie, care întrucât vizează
condiţiile de regularitate în care se desfăşoară judecata poate fi calificată drept o
excepţie de procedură, iar pentru că scopul urmărit prin invocarea acesteia este
respingerea sau anularea cererii abuzive, excepţia este dirimată. Excepţia este
absolută, deoarece poate fi invocată de oricare din părţi şi poate fi luată în
considerare şi din oficiu, instanţa aplicând amenda fără să fie necesară o cerere
a părţii interesate.
Potrivit art.187 C.proc.civ. următoarele fapte săvârşite în legătură cu
procesul vor putea fi sancţionate de către instanţă, dacă legea nu prevede altfel,
cu amendă judiciară de la 100 lei la 1000 lei:
 introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri vădit netemeinice;
 formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;
 obţinerea, cu rea-credinţă, a citării prin publicitate a oricărei părţi;
 obţinerea, cu rea-credinţă, de către reclamantul căruia i s-a respins
cererea, a unor măsuri asiguratorii prin care pârâtul a fost păgubit;
 contestarea, cu rea credinţă, a scrierii sau semnăturii unui înscris.
De asemenea, se va aplica amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei,
celorlalţi participanţi la proces, în următoarele situaţii:
 neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune
mărturie când este prezent în instanţă, în afară de cazul în care acesta
este minor;
 neprezentarea avocatului, a reprezentantului sau a celui care asista
partea;
 refuzul expertului de a primi lucrarea sau ne depunerea lucrării în
termenul fixat, ori refuzul de a da lămuririle cerute;
 neluarea, de către conducătorul unităţii în cadrul căreia urmează a se
efectua o expertiză, a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau
pentru efectuarea la timp a expertizei, precum şi împiedicarea de către
orice persoană a efectuării expertizei în condiţiile legii;
 neprezentarea unui înscris sau a unui bun, de către cel care îl deţine, la

130
 termenul fixat în acest scop de către instanţă;
 refuzul sau omisiunea unei autorităţi ori a altei persoane de a comunica
la cererea instanţei, la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă
din datele şi evidenţele ei;
 cauzarea amânării judecării sau executării silite de către cel însărcinat
cu îndeplinirea actelor de procedură;
 împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a
atribuţiilor ce revin judecătorilor, experţilor desemnaţi de instanţă în
condiţiile legii, agenţilor procedurali, precum şi altor salariaţi ai
instanţei.
Potrivit art. 188 C.proc.civ. se sancţionează cu amendă de la 100 lei la
1000 lei nerespectarea de către oricare dintre părţi sau de către alte persoane a
măsurilor luate de către instanţă pentru asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei
de judecată, iar cu aceleaşi valori de amendă se va sancţiona şi nerespectarea de
către orice persoană a dispoziţiilor privind desfăşurarea normală a executării
silite.
Art.189 C. proc. civ. reglementează posibilitatea ca, la cererea părţii
interesate, cel care cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea judecăţii sau a
executării silite, prin săvârşirea faptelor prevăzute în art.187 C.proc.civ., şi 188
C.proc.civ. poată fi obligată, pe lângă amendă, la plata unor despăgubiri1,
pentru paguba cauzată prin amânare.
Despăgubirile pot fi acordate şi în ipoteza, în care partea, deşi a
săvârşit una din faptele menţionate, nu a fost amendată. Amendă şi
despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui
obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Împotriva încheierii cel
obligat la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare, solicitând,
motivat, să se revină asupra amenzii sau despăgubirii sau să se dispună
reducerea acestora (art.191 alin.1 C.proc.civ.). Cererea se face în termen de 15
zile, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii
(art.191 alin.2C.proc.civ.). Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă,
dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele
instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea (art.191 alin.3
C.proc.civ.).

131
132
133
CAPITOLUL VI – Judecata în faţa primei instante. Etapa
scrisă.

Procesul civil parcurge un drum îndelungat, respectiv de la sesizarea

instanţei competenţe şi până la pronunţarea unei soluţii definitive şi
irevocabile238. Procesul civil, ca activitate procesuală complexă, parcurge două
faze:
 faza judecăţii şi
 faza executării silite.
Faza judecăţii, cuprinde, de regulă, două etape:
 judecata în prima instanţă
 judecata în căile de atac
Judecata în prima instanţă este declanşată prin introducerea cererii de
chemare în judecată şi se considera încheiată la momentul pronunţării hotărârii
judecătoreşti. Etapele procesuale pe care le parcurge judecata în prima instanţă
sunt:
 etapa scrisă,
 etapa cercetării procesului
 etapa dezbaterilor în fond
 etapa deliberării şi pronunţării hotărârii.
Etapa scrisă, debutează cu introducerea cererii de chemare în judecată, în
care părţile iau la cunoştinţă de pretenţiile şi apărările lor, cât şi de mijloacele de
probă ce se intenţionează a se administra pe parcursul procesului, dar care
totodată investeşte instanţa şi stabileşte cadrul procesual în care se va desfăşura
judecata, constituind o etapă pregătitoare dezbaterilor ce vor avea loc în condiţii
de contradictorialitate şi publicitate în faţa completului de judecată. Alături de
cererea de chemare în judecată, etapa scrisă mai cuprinde întâmpinarea, cererea
reconvenţională şi citarea părţilor.
Actele de procedură, îndeplinite în această etapă au rolul de a fixa cadrul în
care se va desfăşura procesul civil, referitor la părţi şi la pretenţiile acestora.
Etapa cercetării procesului începe de la primul termen de judecata la
care părţile sunt legal citate şi se încheie atunci când judecătorul se declara
lămurit, declarând prin încheiere cercetarea procesului încheiată.
Etapa dezbaterilor în fond presupune discuţiile dintre părţi, în
contradictoriu asupra împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept invocate de

238
I.Leş, Tratat, p. 353

134
părţi sau de instanta din oficiu.
Etapa deliberării şi pronunţării hotărârii cuprinde în fapt două etape
distincte:
 deliberarea239 care are loc în secret, în camera de consiliu şi constituie o
operaţiune complexă în cadrul căreia participa numai judecătorii
completului căruia i-a fost repartizată cauza, care în baza probelor
deduse judecăţii hotărăsc asupra soluţiei ce va fi comunicată părţilor.
Cu ocazia deliberării se soluţionează toate cererile formulate în
respectivul proces.
 pronunţarea hotărârii are loc în şedinţa publică şi reprezintă rezultatul
deliberărilor avute de judecători în camera de consiliu.

6.1. Etapa scrisă. Cererea de chemare în judecată

Deoarece această etapă are ca principal scop încunoştinţarea reciprocă

a parţilor despre pretenţiile deduse judecăţii, legiuitorul a considerat impetuos
necesară stabilirea detaliată a modalităţilor în care părţile îşi aduc la cunoştinţă
pretenţiile, respectiv apărările formulate în procesul civil.
Etapa scrisă cuprinde cererea de chemare în judecată (formulată de
reclamant), întâmpinarea (formulată de pârât), cererea reconvenţională
(introdusă de pârât, dacă acesta îşi formulează pretenţii proprii faţă de
reclamant), cereri prin care terţii sunt atraşi în proces (cerere de intervenţie,
cerere de chemare în judecată a altor persoane, care pretind aceleaşi drepturi ca
şi reclamantul, cerere de chemare în garanţie, cerere de arătare a titularului
dreptului real).

6.1.1. Noţiune. Condiţii generale de formă

Cererea de chemare în judecata constituie actul de procedura prin care se

declanşează procesul civil şi este definită ca fiind acel mijloc general prin care o
persoană solicită concursul instanţelor judecătoreşti în vederea ocrotirii
drepturilor şi intereselor sale legale240.
Potrivit art.192 alin 1 C.proc. civ.: ” Pentru apărarea drepturilor şi

239
Art. 395 C.proc.civ.-Deliberarea (1) După închiderea dezbaterilor, completul de judecată deliberează în
secret asupra hotărârii ce urmează să pronunţe.(2) La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa
cărora au avut loc dezbaterile. Fiecare dintre membrii completului de judecată are îndatorirea să îşi exprime
opinia, începând cu cel mai nou în funcţie. Preşedintele îşi exprimă opinia cel din urmă.
240
V.M.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.II, Editura Naţional, Bucureşti, 1997, pag.8

135
intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiţiei prin sesizarea
instanţei competente cu o cerere de chemare în judecată. În cazurile anume
prevăzute de lege, sesizarea instanţei poate fi făcută şi de alte persoane sau
organe.”.astfel ca sesizarea instanţei prin cererea de chemare în judecata
deducem că reprezintă un element constitutiv şi formal al acţiunii civile.
Indiferent dacă cererea adresată instanţei judecătoreşti, are caracter
introductiv sau incidental, ea trebuie să îndeplinească condiţiile menţionate în
art. 148 C.proc.civ. Potrivit acestui text de lege, orice cerere adresată instanţelor
judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei,
numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor şi
ale reprezentantului, obiectul cererii şi semnătura.
Exceptând situaţiile, expres prevăzute de lege, în materie civilă, instanţa
nu se sesizează din oficiu, ci la cererea persoanei vătămată în drepturile sale,
care solicită concursul acesteia în vederea restabilirii dreptului subiectiv civil
încălcat sau contestat. Actul de sesizare al instanţei, este cererea de chemare în
judecată. Necesitatea formulării cererii de chemare în judecată se justifică şi
prin principiul potrivit căruia, nimeni nu-şi poate face dreptate singur241.
În consecinţă, putem defini cererea de chemare în judecată, ca fiind
actul procedural prin care reclamantul investeşte instanţa de judecată cu o
pretenţie civilă242, solicitând concursul organelor specializate ale statului în
vederea ocrotirii drepturilor şi intereselor sale legale243.
În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se
poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condiţiile
stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la
cererea de chemare în judecată (art.193 C.proc.civ.). Cerinţa îndeplinirii unei
proceduri prealabile sesizării instanţei este reglementată prin norme
imperative244, legea condiţionând sesizarea instanţei de îndeplinirea ei.
Astfel, în materia contenciosului administrativ, înainte de a se adresa
instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră
vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act
administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în
termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în
parte a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic

(citat în continuare Tratat II)

241
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 24
242
I.Leş, Tratat, p. 353
243
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 181, nota1
244
V.M.Ciobanu, nota II la C.S.J., decizia nr. 416/1995, Dreptul nr.10/1997 (apud I.Leş)

136
superior, dacă acesta există. Pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă
şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii
actului, acest termen de 6 luni fiind un termen de prescripţie. De asemenea, este
îndreptăţită să introducă această cerere şi persoana vătămată într-un drept al său
sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual,
adresat altui subiect de drept din momentul când a luat cunoştinţă, pe orice
cale, de existenţa acestuia, în termen de 6 luni (art.7 alin.1, 3 coroborate cu
art.7 alin.7 din Legea nr.554/2004, legea contenciosului administrativ). În
ipoteza în care persoana vătămată este nemulţumită de răspunsul primit la
plângerea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns de la autoritatea emitentă în
termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii se poate adresa instanţei de
contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în
parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune
morale.
Cerinţa îndeplinirii unei proceduri prealabile sesizării instanţei este
prevăzută şi de 1015245 privind procedura somaţiei de plată, care în art.1
instituie obligativitatea creditorului ca înaintea sesizării instanţei, să îl someze
pe debitor să facă plata creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă
obligaţii de plată a unor sume de bani consemnate printr-un înscris ori
determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însuşit de părţi prin
semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind
executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
Cerinţa unei proceduri prealabile a fost instituită şi de art. 60.1 din
Legea nr. 115/2012, care stabilea toate cazurile în care trebuie urmată
procedura prealabilă instanţei de judecată., care dispunea că reclamantul va
încerca, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, şedinţa de
informare privind medierea, obligatorie inclusiv în materie penală. Însa în
Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 464 din data de 25 iunie 2014 a fost
publicată Decizia Curții Constituționale nr. 266/2014 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 60.1 din Legea nr. 192/2006 privind
medierea şi organizarea profesiei de mediator.
Cererea de chemare în judecată, trebuie să îndeplinească
condiţiile generale prevăzute în art.194 C.proc.civ.astfel în cuprinsul acesteia se
va menţiona:
 numele de familie şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa parţilor, respectiv

245
„Creditorul ii va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecatoresc sau prin scrisoare
recomandata, cu continut declarat si confirmare de primire, o somatie, prin care ii va pune in vedere sa

137
denumirea şi sediul social, al persoanei juridice. Se va menţiona de asemenea în
cazul persoanei fizice codul numeric personal, iar în cazul persoanei juridice
codul de identificare fiscală sau codul unic de înregistrare, numărul de
înmatriculare de la registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor
juridice, cât şi contul bancar ale reclamantului şi ale paratului.
 când cererea se face prin mandatar, acesta va alătura cererii procura în
original sau copie legalizată, care obligatoriu va cuprinde numele, prenumele şi
calitatea acestuia. Dacă mandatarul este avocat procura să vă cuprinde numele,
prenumele şi sediul profesional al acestuia. Chiar şi în situaţia în care cererea
este făcută de parte personal, dar în instanţă se prezintă numai mandatarul,
acesta trebuie să-şi justifice calitatea de reprezentant sub sancţiunea neluării în
considerare a prezenţei sale şi pe cale de consecinţă a absenţei părţii246.
Cererea de chemare în judecată sau cererea pentru exercitarea unei căi
de atac se considera valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită (art.152
C.proc.civ.), aceasta deoarece, instanţa, în temeiul rolului ei activ, va califica
cererea după scopul urmărit de parte şi nu după denumirea acesteia247.

6.1.2. Elementele cererii de chemare în judecată248

Elementele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu

cererea de chemare în judecată sunt prevăzute în art.194 C.proc.civ.:
1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele
juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de
înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul
persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă reclamantul
locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde
urmează a i se face toate comunicările privind procesul, de
asemenea se va menţiona şi codul numeric personal, iar pentru
persoanele juridice codul de identificare fiscală atât pentru
reclamant cât şi pentru parat;
2. numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces,

plateasca suma datorata in termen de 15 zile de la primirea acesteia.”

246
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p.138
247
Dacă prin cererea intitulată “întâmpinare” pârâta a invocat că a amenajat şi folosit terenul în litigiu de peste
35 de ani, comportându-se ca un veritabil proprietar, instanţa trebuie să pună în discuţia părţilor calificarea
cererii ca fiind o cerere reconvenţională, prin care s-a invocat dobândirea dreptului de proprietate prin
uzucapiune-Tribunalul Bucureşti, sec. a III-a civilă, dec. nr. 186/1998, Culegere de practică judiciară civilă pe
anul 1998, pag.168 (apud M.Tăbârcă)
248
Pentru un model de cerere de chemare în judecată a se vedea ADDENDA, Anexa 15

138
 iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia şi sediul
profesional (art.194 lit.b C.proc.civ.);
3. obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci
când preţuirea este cu putinţă. Evaluarea obiectului cererii de
chemare în judecata revine în sarcina reclamantului, care va depune
şi înscrisurile sau modul de calcul care a determinat obţinerea
valorii declarate.249;
4. arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea
(art.194 lit.d C.proc.civ.). Prin motive de fapt se înţelege cauza
cererii de chemare în judecată, dar şi circumstanţele sau
împrejurările, instituţii sau principii care au dus la formularea
cererii, iar prin motive de drept se va arăta temeiul legal pe care
partea şi-a întemeiat cererea, indicarea acestora revenind, firesc,
reclamantului. Cauza cererii de chemare în judecată nu poate fi
schimbată de instantă, aceasta însă o poate încadra corect în situaţia
de drept. ;
5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere(art.194
lit.e C.proc.civ.). În această situaţie partea poate solicita fie proba cu
înscrisuri – unde va fi obligată să prezinte anexat la cererea de
chemare în judecata atâtea copii certificate pentru conformitate,
după înscrisurile propuse, câţi paraţi sunt în proces, fie
interogatoriul paratului. În cazul în care se solicita dovadă cu
martori reclamantului îi revine obligaţia de a indica numele de
familie,prenumele şi adresa fiecărui martor propus spre audiere,
astfel încât aceştia să poată fi citaţi.
6. semnătura(art.194,lit.f,C.proc.civ.)- aceasta atestând voinţa
reclamantului de a declanşa procedura chemării în judecată.
În legătură, cu aceste elemente pe care trebuie să le cuprindă o cerere de
chemare în judecată se impun următoarele precizări:
 Menţiunile cerute de art.194 lit.aC.proc.civ.sunt de o
importanţă incontestabilă, întrucât sunt de natură să identifice părţile între care
urmează să se desfăşoare întreaga activitate judiciară250. Procesul civil implică
o stare conflictuală între cel puţin două persoane, astfel încât apare necesară,
identificarea acestora, sub toate aspectele vizate de lege (nume,prenume,
domiciliu, respectiv denumire şi sediu).

249
Obiectul cererii de chemare in judecata trebuie sa fie licit, posibil si determinat sau determinabil.

139
 Indicarea domiciliului, respectiv sediul251 ,părţilor, reprezintă, alături de
nume un atribut necesar atât pentru corecta identificare a părţilor cât şi pentru a
asigura prezenţa acestora în faţa instanţei de judecată prin îndeplinirea corectă a
procedurii de citare. Textul are în vedere, nu atât domiciliul, în sensul dat
acestei noţiuni de art.13 din Decretul 31/1954252, ci locul unde persoană poate fi
găsită pentru a i se comunica actele de procedură253. Domiciliul indicat, poate fi
cel real sau ales de părţi, soluţie desprinsă, din dispoziţiile art.158 C.proc civ.,
alegerea acestuia fiind posibilă atât prin convenţia părţilor, cât şi prin
manifestarea unilaterală de voinţă a uneia din părţi254. În principiu, se admite că
numai persoana fizică îşi poate alege domiciliul la care urmează a fi citată,
persoana juridică urmând a fi citată la locul prevăzut în art.158C.proc.civ255.
De asemenea, legea prevede, că dacă reclamantul locuieşte în străinătate,
trebuie să indice în cerere şi domiciliul ales în România, unde urmează a i se
face toate comunicările privind procesul.
Aceste dispoziţii se aplică şi persoanelor juridice, acestea urmând a fi
identificate prin atribute corespunzătoare prevăzute de lege (denumire, sediu,
numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul
persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar).
 Cerinţa menţionată în art.194pct.b C.proc.civ., trebuie îndeplinită atât
în situaţia în care cererea de chemare în judecată este făcută prin
reprezentantul convenţional sau legal al titularului, cât şi în situaţia în
care partea adversă este reprezentată. Neindicarea calităţii de
reprezentant face să se prezume că reclamantul lucrează în nume
propriu256, cu consecinţa respingerii cererii ca fiind introdusă de o
persoană lipsită de calitate procesuală. Cerinţa trebuie îndeplinită şi în
situaţia asistării minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă de către
ocrotitorul legal, deoarece în acest caz minorul introduce personal
cererea, dar alături de el semnează şi reprezentantul. De asemenea,
soluţia se impune şi în ipoteza în care o persoană ar sta în judecată, atât

251
Se va face distinctie intre domiciliu (resedinta sau domiciliul ales) care este un atribut al persoanei fizice si
cel de sediu (sau sediu ales) care determina calitatea de persoana juridical a partii
252
Potrivit art.13 din Decretul 31/1954:”Domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa
statornică sau principală”.
253
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 187
254
Pentru modele de cerere privind alegerea sau schimbarea domiciliului părţilor, a se vedea ADDENDA,
Anexele 16-17
255
Întrucât citarea are ca finalitate încunoştinţarea părţii despre termenul de judecată, ea trbuie să fie făcută la
locul unde partea locuieşte efectiv..- C.S.J., dec. nr.87/1993, B.J./1993, p. 126 (apud M.Tăbârcă)
256
I.Leş, Tratat, p. 357

140
 în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentant257, dovada calităţii de
reprezentant se va face prin înscrisuri emise sub forma prevăzută de
art.151 C.proc.civ., care se va anexa cererii de chemare în judecată;
 Prin obiect al cererii de chemare în judecată, în sensul art.194 pct.c
C.proc.civ. se înţelege pretenţia concretă a reclamantului258, adică ceea
ce se cere prin actul de investire al instanţei. Codul are în vedere şi
obiectul material al dreptului pretins, referindu-se atât la valoarea
acestuia cât şi la modul de identificare a imobilelor259.
Obiectul cererii trebuie să îndeplinească condiţiile generale de
valabilitate (licit, posibil, determinat sau determinabil).
Valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, se stabileşte de
reclamant260, acesta având posibilitatea să facă modificări sau completări 261
până la prima zi de înfăţişare. Pârâtul poate contesta această valoare, situaţie în
care va aprecia instanţa în baza probelor administrate, probe propuse de părţi
sau de instanţă în baza rolului ei activ.
Determinarea corectă a obiectului cererii de chemare în judecată,
prezintă importanţă deoarece fixează limitele judecăţii262, determină
competenţa instanţei, stabilirea taxei de timbru judiciar, dar ajută şi la
determinarea admisibilităţii sau inadmisibilităţii unor mijloace de probă263.
 Arătarea motivelor de fapt şi de drept în cuprinsul cererii de chemare în
judecată contribuie la determinarea cadrului în care se va desfăşura
întreaga activitate de soluţionare a litigiului264. Menţionarea motivelor
prezintă importanţă, atât pentru instanţă, care va fi în măsură să
cunoască cauzele care au generat litigiul între părţi, cât şi pentru pârât,
întrucât în raport de cele invocate de reclamant îşi va pregăti apărarea.
Prin motive de fapt şi de drept, art.112 pct.4 C.proc.civ., desemnează
toate acele împrejurări, circumstanţe, dar şi principii, instituţii, categorii, reguli

257
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 27
258
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 28; Fl. Măgureanu, op.cit., p. 218
259
V.M.Ciobanu; G.Boroi, op.cit., p. 189
260
Obiectul pricinii asupra căruia instanţa trebuie să se pronunţe este stabilit prin cererea de chemare în
judecată, nu prin probele administrate în cauză-C.S.J., sec.com. dec. nr. 3058/1998, B.J./1998, p. 262 (apud
M.Tăbârcă)
261
Un model de cerere de modificare sau completare a cererii iniţiale de chemare în judecată este prezentat în
ADDENDA, Anexa 18
262
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul este obligat să determine obiectul acţiunii, în cadrul căruia
urmează a se soluţiona procesul, instanţa neputând să depăşească aceste limite. Obligaţia instanţei de a se
pronunţa numai cu privire la obiectul acţiunii constituie, corelativ, garanţia aplicării principiului
disponibilităţii recunoscut părţii reclamante- C.S.J., sec.civ., dec. nr.1966/1993, Jurisprudenţa C.S.J., p. 33
(apud M.Tăbârcă)
263
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p.189
264
I.Leş, Tratat, p. 360

141
juridice a căror cunoaştere este necesară pentru explicarea şi lămurirea
obiectului procesului265.
Sancţiunile aplicabile în cazul lipsei menţiunilor expres prevăzute, din
cuprinsul cererii de chemare în judecată sunt prevăzute de art.196 alin.1
C.proc.civ. sub sancţiunea nulităţii. Nulitatea fiind expresă, vătămarea se
prezumă conform art.176 alin.C.proc.civ.
Astfel, când cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele
prevăzute de lege, aceasta se va pune în vedere reclamantului, sub condiţia ca
în termen de 10 zile de la primirea comunicării scrise să facă completările sau
modificările ce se impun. Dacă reclamantul nu se conformează în termenul
acordat, se va dispune prin încheiere dată în camera de consiliu, anularea
cererii. Excepţie face semnarea cererii de chemare în judecată, care se poate
acoperi de reclamant în tot cursul judecăţii în faţa primei instante.
În cazul în care cel care formulează cererea de chemare în judecata are calitatea
de mandatar şi nu a menţionat aceasta, atunci sancţiunea care intervine va fi
respingerea plângerii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală
activa, iar dacă dovezile pe care se sprijină cererea nu sunt indicate, sancţiunea
aplicată este decăderea (art.254 alin.1 C.proc.civ.)

6.1.3. Introducerea cererii de chemare în judecată

Cererea de chemare în judecată se depune la instanţa competentă, la

cerere anexându-se atâtea copii câţi pârâţi sunt. Dacă mai mulţi pârâţi au un
reprezentant comun sau dacă pârâtul are mai multe calităţi juridice se va
comunica o singură copie de pe cererea de chemare în judecată şi de pe
înscrisurile depuse (art.113 C.proc.civ.).
Cererea trebuie să se depună în forma scrisă, de către reclamant personal sau
prin reprezentant, dar poate fi trimisă şi prin poştă sau curier. Spre deosebire de
reglementările anterioare, în actualul Cod de procedura civilă se specifică şi
posibilitatea depunerii cererii de chemare în judecata prin trimiterea acesteia
prin poştă electronică (scanată) sau prin fax266.
Cererea care se trimite prin poştă, se depune la registratură, unde
primeşte dată certă, după care se prezintă preşedintelui instanţei, împreună cu
plicul pe care se află aplicată data poştei pentru a se putea stabili dacă cererea a

265
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 190
266
Depunerea cererii prin aceste mijloace nu va inlatura obligatia reclamantului de a depune cererea si anexele
acesteia in forma scrisa.

142
fost depusă înăuntrul termenului de prescripţie267. În acest sens art. 183 alin.3
C.proc.civ. prevede că : ” În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa
oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de
serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea
militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca
dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.”. Dacă cererea se
depune personal de reclamant sau prin împuternicit al acestuia, aceasta se va
înregistra se îndată şi va primi data certa prin aplicarea stampilei de intrare.
Dacă depunerea s-a făcut în termenul prevăzut de lege, cererea de chemare în
judecata împreună cu anexele care o însoţesc, se predau preşedintelui instanţei
sau persoanei desemnate de acesta, care va lua măsurile ce se impun în vederea
stabilirii aleatorii a completului de judecată. Completul de judecata căruia i-a
fost repartizată cauza are obligaţia de a verifica dacă cererea este de competenţa
sa şi dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute de art.194-197 C.proc.civ.
În contextul noi reglementari, etapa scrisă a judecăţii se desfăşoară
anterior primului termen de judecată, astfel după depunerea cererii de chemare
în judecata de către reclamant, aceasta îi va fi comunicată paratului, care la
rândul său va formula întâmpinare şi dacă este cazul cerere reconvenţională,
care se vor aduce la cunoştinţă reclamantului pe cale administrativă,şi numai
după îndeplinirea acestor proceduri fixându-se primul termen de judecată.
Judecătorul, după verificarea modului în care au fost îndeplinite
condiţiile cerute de lege referitoare la completarea cererii de chemare în
judecată, dar şi la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, va
dispune prin rezoluţie comunicarea acesteia către parat, care are obligaţia, sub
sancţiunea prevăzută de lege, de a depune în termen de 25 de zile de la
comunicarea cererii de chemare în judecata în condiţiile art.165 C.proc.civ.,
întâmpinare.
Întâmpinarea se aduce la cunoştinţă reclamantului, de îndată, tot pe
cale administrativă, după cum am mai specificat.
Reclamantul are obligaţia de a răspunde la întâmpinarea paratului,
acest răspuns se va depune în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.
În termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare,
judecătorul va fixa prin rezoluţiune, primul termen de judecata la cel mult 60 de
zile de la data rezoluţiei.
Odată cu fixarea termenului de judecata se va dispune şi citarea

267
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 455; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 223; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p.
193

143
parţilor, inclusiv a reclamantului, deoarece din prevederile art.201 C.proc.civ.
rezultă că nu se mai acorda termen în cunoştinţă reclamantului la primirea
cererii de chemare în judecată, chiar dacă aceasta este depusă de reclamant
personal sau prin mandatar. Pentru termenele următoare şi primul termen fixat
după casarea cu trimitere, determinată de necercetarea fondului, rămân
aplicabile dispoziţiile art.159 C.proc.civ268 cât şi cele ale art.201 alin.5
C.proc.civ269, în procesele urgente şi în funcţie de circumstanţele cauzei.
În cazul în care cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele
prevăzute de lege, iar reclamantul este de faţă i se va pune în vedere să
completeze sau să modifice cererea. În cazul în care cererea a fost trimisă prin
poştă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile acesteia şi termenul
până la care urmează să facă completările sau modificările necesare.
Potrivit art.200 alin.3 C.proc.civ.270 acordarea termenului271 de 10 zile
de la primirea comunicării, pentru completarea sau modificarea cererii de
chemare în judecată se face în toate cazurile cu menţiunea că nerespectarea
acestui termen va atrage anularea cererii.
După trecerea rezoluţiei pe cererea de chemare în judecată, cererea se
trimite la registratură unde va fi înregistrată în registrul general de dosare,
numărul de înscriere reprezentând numărul dosarului. Cererea se mai înscrie în
opisul alfabetic, în registrul informativ şi în registrul de termene al arhivei.

6.1.4. Efectele cererii de chemare în judecată

Cererea de chemare în judecată, ca formă de manifestare a acţiunii

civile produce efecte importante, atât pe planul dreptului procesual, cât şi pe cel
al dreptului substanţial. Efectele specifice ale introducerii cererii de chemare în

268
Art.159 C.proc.civ., dispune că:“Citaţia si celelalte acte de procedura, sub pedeapsa nulităţii, vor fi
înmânate pârţii cu cel puţin 5 zile înaitea termenului de judecată. În pricinile urgente,sau atunci cand legea
prevede in mod expres, judecatorul poate dispune scurtarea termenului de inmanare a citatiei ori actului de
procedura...i”.
269
Art.201 alin.5” În procesele urgente, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) pot fi reduse de judecător în
funcţie de circumstanţele cauzei.”
270
Alin.3 al art.200 C.proc.civ” Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica
în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă
completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune
obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).”
271
Termenul acordat pentru completarea cererii nu este un termen de judecată, care ar presupune comunicarea
cererii de chemare în judecată în forma prezentată de reclamant şi citarea pârâtului, ci un termen
administrativ. De aceea, comunicarea lipsurilor cererii de chemare în judecată, în cazul în care aceasta a fost
primită prin poştă, se face printr-o adresă, nu prin citaţie-M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p.177-178,
nota 1

144
judecată sunt următoarele272:
 cererea de chemare în judecată investeşte instanţa cu soluţionarea
pricinii la care se referă. În materie civilă, numai în mod excepţional
instanţa se poate sesiza din oficiu, în marea majoritate a cazurilor
activitatea instanţei de judecată trebuie să fie declanşată prin
introducerea unei cereri de chemare în judecată de către cel interesat în
restabilirea dreptului subiectiv civil încălcat sau contestat;
 cererea de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se
va desfăşura judecata, cu privire la părţi şi obiectul litigiului. Cadrul în
care se desfăşoară judecată este stabilit de reclamant care prin cererea
de chemare în judecată indică persoana împotriva căreia se îndreaptă
pretenţiile sale, respectiv pârâtul. Instanţa nu poate lărgi cadrul
procesual, prin introducerea din oficiu a altor persoane în proces,
această posibilitate fiind recunoscută, în condiţiile prevăzute de lege
numai părţilor. Referitor la obiectul litigiului instanţa nu poate acorda
mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, în caz contrar,
hotărârea pronunţată poate fi casată în temeiul art.488C.proc.civ. sau
reformată în temeiul art.509 C.proc.civ.;
 în cazul competenţei teritoriale alternative, stabilirea instanţei
competente, deoarece prin introducerea cererii de chemare în judecată
la una din instanţele deopotrivă competente să judece (art.116
C.proc.civ.), acesta îşi exprimă opţiunea pentru instanţa aleasă, ulterior
după alegerea făcută reclamantul nu mai poate reveni asupra acesteia;
 de la data introducerii cererii de chemare în judecată operează punerea
în întârziere a debitorului, promovarea cererii având următoarele
consecinţe: de la această dată pârâtul va fi considerat posesor de rea-
credinţă, încetând astfel şi bună credinţă a posesorului unui bun ; riscul
pieirii fortuite a bunului va fi suportat de pârât ; pârâtul datorează
creditorului daune interese moratorii şi compensatorii;
 introducerea cererii de chemare în judecată întrerupe cursul
prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune. Întreruperea operează
chiar şi în cazul în care cererea de chemare în judecată se introduce la o
instanţă necompetentă în conformitate cu art.2539 alin.1 C.civ.. Efectul
intreruptiv de prescripţie extinctivă este condiţionat de admiterea
cererii prin hotărâre irevocabilă. Dacă cererea va fi respinsă, anulată

272
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 456-458; V.M.Ciobanu,Tratat II, p. 51-53; Fl.Măgureanu, op.cit., p.
224-225; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 195-197.

145
 sau perimată sau dacă reclamantul renunţă la judecată prescripţia nu va
fi socotită întreruptă;
 cererea de chemare în judecată produce efectul transmiterii anumitor
acţiuni cu caracter strict personal asupra moştenitorilor, respectiv a
acelor acţiuni care nu pot fi introduse decât de titularul dreptului la
acţiune, în schimb odată introdusă înainte de deces de către titular
poate fi continuată de moştenitori273.
 Dreptul ce se urmăreşte a fi valorificat prin cererea de chemare în
judecata devine litigios. Potrivit art.1653 C.civ. dreptul este litigios
dacă exista un proces început şi neterminat cu privire la existenţa sau
întinderea sa.

6.2. Întâmpinarea

Întâmpinarea conform art. 205 alin 1 C.proc.civ, este actul de

procedură prin care pârâtul răspunde în scris pretenţiilor formulate în cererea de
chemare în judecată, arătând totodată apărările sale274. Întâmpinarea este
mijlocul procedural graţie căruia pârâtul poate, mai înainte de dezbaterea orală
a procesului, să-şi prezinte în scris apărările sale, şi totodată , să indice probele
pe care se sprijină acele apărări275.
În reglementarea actuală, întâmpinarea este obligatorie la judecata în
primă instanţă, în apel, în recurs şi în căile extraordinare de atac de retractare
(contestaţia în anulare şi revizuirea), având caracter facultativ numai în cazurile
expres prevăzute de lege276.
Potrivit art.205 C.proc.civ. întâmpinarea va cuprinde:
 numele de familie şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau
reşedinţa paratului, respectiv în cazul persoanelor juridice, denumirea
şi sediul, precum şi codul unic de înregistrare sau codul de înregistrare
fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere
în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, dacă reclamantul nu
le-a menţionat deja în cererea de chemare în judecată;
 excepţiile de procedură pe care pârâtul le invocă fata de cererea
reclamantului. Deşi textul se referă numai la excepţiile de procedură,
totuşi în întâmpinare pot fi invocate şi excepţii de fond, care trebuie

273
I.Leş, Tratat, p. 367; A se vedea ADDENDA, Anexa 19 pentru model de întâmpinare
274
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 266
275
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 277
276
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 197

146
 soluţionate înainte de cercetarea în fond a pricinii. Art. 248 alin 1
C.proc.civ . obligă instanţa să se pronunţe asupra excepţiilor de fond
sau de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte cercetarea în
fond a pricinii277;
 răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii. Întâmpinarea
va cuprinde apărările de fond pentru fiecare capăt de cerere al
reclamantului, atât apărările în fapt cât şi apărările în drept. Dacă
reclamantul a formulat mai multe capete de cerere, răspunsul din
întâmpinare trebuie să se refere la fiecare din acestea;
 dovezile cu care paratul se apără împotriva fiecărui capăt de cerere.
Dacă pârâtul solicită dovadă cu martori va arăta în întâmpinare numele
şi locuinţa acestora (art.148 alin.1 C.proc.civ.). În ipoteza în care
pârâtul solicită proba prin înscrisuri, vor anexă la întâmpinare copii
certificate de pe înscrisuri în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt plus
un exemplar pentru instanţă (art. 150 C.proc.civ.). Dacă mai mulţi
reclamaţi au un singur reprezentant, sau un reclamant stă în judecată în
mai multe calităţi juridice, se va depune la dosar pentru aceste părţi
câte o singură copie. (art.149 alin.1 C.proc.civ.) şi un exemplar pentru
instantă, în mod obligatoriu;
 semnătura pârâtului. Întâmpinarea trebuie să fie semnată de parat
personal sau de reprezentantul acestuia, lipsa semnăturii conducând la
aceeaşi sancţiune care operează şi în cazul în care cererea de chemare
în judecată nu este semnată278, respectiv nulitatea întâmpinării,
semnătura constituind şi în acest caz o formalitate esenţială.
În cazul coparticipării procesuale pasive pârâţii pot răspunde toţi
împreună sau numai o parte din ei printr-o singură întâmpinare, pârâtul care nu
a depus întâmpinare putându-se folosi de întâmpinarea depusă de ceilalţi
pârâţi(art.207 C.proc.civ.).
Întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în
mod expres altfel. Întâmpinarea se depune în termen de 25 zile de la
comunicarea cererii de chemare în judecată( art. 201 C.proc.civ.).
Prin dispoziţie expresă legea poate prevedea şi alte termene de depunere a
întâmpinării, aşa cum este cazul în materia ordonanţei de plată, unde termenul
este redus la 3 zile (art.1018 C.proc.civ.).
Întâmpinarea se va comunica reclamantului, de îndată, dar de la această regulă

277
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p.182
278
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p.198

147
legiuitorul a fixat expres şi excepţii279, în aceste cazuri reclamantul va lua la
cunoştinţă de conţinutul întâmpinării prin consultarea dosarului cauzei.
Nedepunerea întâmpinării atrage decăderea paratului din dreptul de a mai
propune probe şi de a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publica.
Aşadar paratul nu va mai putea invoca excepţii relative (cum ar fi
necompetenta teritorială relativă) dar nu va mai putea depune nici cerere
reconvenţională şi nici cereri de intervenţie forţată. Neformularea întâmpinării
în nici un caz nu va fi apreciată ca o recunoaştere a pretenţiilor reclamantului,
formulate de acesta prin cererea de chemare în judecată.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, trebuie specificat, ca în
actuala reglementare nu mai se prevede posibilitatea acordării, la cerere, a unui
termen pentru pregătirea şi formularea întâmpinării , în cazul paratului
care nu este reprezentat sau asistat de avocat.

6.3. Cererea reconvenţională

În procesul civil, pârâtul poate renunţa la poziţia procesuală defensivă, de

apărare, faţă de pretenţiile formulate de reclamant şi să adopte o poziţie
ofensivă, ridicând pretenţii proprii împotriva acestuia280. Această posibilitate
este oferită de lege pârâtului de art. 209-210 C.proc.civ., arătându-se că dacă
pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere
reconvenţională. Cererea reconvenţională281 este mijlocul procedural
prin care pârâtul formulează pretenţii proprii faţă de reclamant282 sau actul
procedural prin intermediul căruia pârâtul urmăreşte valorificarea unui drept
propriu faţă de reclamant283. Pe calea cererii reconvenţionale se vor formula
pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta, aşadar
doar pretenţii care au legătură cu cererea de chemare în judecată.
Cererea reconvenţională are un caracter incidental fata de cererea de
chemare în judecată, iar în cazul în care instanţa va constata că paratul pretinde
prin cererea să reconvenţionala pretenţii ce nu derivă din acelaşi raport juridic
sau nu sunt strâns legate de obiectul cererii de chemare în judecată, se va pune
în discuţia parţilor excepţia inadmisibilităţii formulării acelor pretenţii şi

279
Ex. Art.204, alin.1 teza finala C.proc.civ. prevede ca intampinarea la cererea aditionala nu se comunica
reclamantului,sau in material ordonantei de plata, art.1018 alin.4 C.proc.civ., urmand ca acesta sa ia la
cunostiinta de continutul acesteia prin consultarea dosarului cauzei;
280
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 55
281
Pentru un model de cerere reconvenţională, a se vedea ADDENDA, Anexa 20
282
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 199
283
I.Leş, Tratat, p. 374

148
cererea se va putea respinge ca inadmisibila, în temeiul art.209 alin.1
C.proc.civ.
Cererea reconvenţională se depune sub sancţiunea decăderii, odată cu
întâmpinarea, sau dacă paratul nu are obligaţia depunerii întâmpinării, aceasta
se va depune cel târziu la primul termen de judecată, termenul de depunere al
cererii reconvenţionale este un termen procedural imperativ absolut, iar
nerespectarea acestuia va duce la respingerea acesteia ca tardiva.
Cererea reconvenţională se va judeca odată cu cererea principală,
instanta însă, în timpul judecăţii, poate dispune disjungerea acesteia şi
judecarea separată, de către aceiaşi instanţă.
În principiu cererea reconvenţională are un caracter facultativ, pârâtul
având dreptul de a alege între valorificarea pretenţiilor sale pe această cale sau
printr-o acţiune civilă separată. Menţionăm că există şi cazuri în care cererea
reconvenţională este obligatorie284.
În cazul în care s-a formulat o cerere reconvenţională instanţa nu
trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii ei în principiu ci ea va fi rezolvată
prin hotărâre sau va dispune prin încheiere disjungerea ei şi o va judeca
separat285.
Introducerea unei cereri reconvenţionale, aşadar, va urmări:
 zădărnicirea obligaţiei pe care reclamantul a formulat-o împotriva
paratului (ex. pârâtul poate pretinde în cererea reconvenţională
rezilierea, rezoluţiunea sau anulare unui contract din care derivă dreptul
pretins de reclamant în cererea de chemare în judecată);
 obligarea reclamantului la o contraprestaţie (ex. Chiriaşul - pârât poate
pretinde proprietarului - reclamant, care a înaintat instanţei o cerere de
chemare în judecată având ca obiect evacuarea acestuia dintr-un
imobil, contravaloarea investiţiei făcute de el în imobilul
proprietarului);
 diminuarea efectelor obligaţiei paratului fata de reclamant (ex.atunci
când paratul debitor solicita prin cererea reconvenţională de la
reclamantul creditor efectuarea unei plăti sau prestaţii care deşi nu a
devenit scadenta şi exigibila, ea urmează a se împlini ca urmare a unei
înţelegeri contractuale)
Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi

284
Potrivit art.608 C.proc.civ., instanţa nu va putea desface căsătoria numai din vina reclamantului, dacă soţul
pârât nu a depus cerere reconvenţională
285
O.Ungureanu, Sinteză teoretică şi practică privind cererea reconvenţională, R.R.D. nr.11/1998, pag.39-46
(apud M.Tăbârcă)

149
cererea de chemare în judecată (art.209 alin.3 C.proc.civ.), fiind obligatoriu să
se specifice instanţă de judecata căreia aceasta i se adresează, să se facă referire
la cererea principală şi să se menţioneze numărul dosarului în care este depusă.
Având natura juridică a veritabile cereri de chemare în judecată, cererea
reconvenţională este supusă comunicării (art.209 alin.5 C.proc.civ.).
Potrivit art.120 alin. 2 C.proc.civ. cererea principală se poate judeca
separat de cererea reconvenţională în cazul în care numai prima ar fi în stare de
judecată. În toate cazurile disjungerea este şi trebuie să fie o situaţie de
excepţie286, această măsură urmând a fi luată numai în situaţia în care nu s-ar
aduce atingere bunei administrări a justiţiei. În toate situaţiile în care cererea
reconvenţională este strâns legată de soluţia ce ar urma să se pronunţe în
acţiunea principală nu este indicată disjungerea pentru a se evita pronunţarea
unor hotărâri contradictorii287. Cererea reconvenţională aşadar, poate avea şi un
caracter subsidiar fata de cererea principală, paratul solicitând ca aceasta să fie
admisă doar în cazul în care cererea principală este admisă.
Având în vedere că în cazul formulării unei cereri reconvenţionale,
pârâtul iniţial devine reclamant, iar reclamantul dobândeşte calitatea de pârât,
în literatura de specialitate s-a ridicat problema de a cunoaşte dacă în calitatea
sa de pârât, reclamantul ar putea formula, la rândul său, o asemenea cerere .
Unii autori288 au răspuns negativ considerând că depunerea de către reclamant a
unei acţiuni reconvenţionale ar conduce la tergiversarea judecăţii. Alţi autori289,
dimpotrivă recunosc posibilitatea reclamantului de a formula cerere
reconvenţională în toate cazurile, deoarece legea nu interzice în mod expres
această posibilitate.

6.4. Citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură

Citarea este un act procedural prin care se aduce la cunoştinţa părţilor şi

altor participanţi la procesul civil data şi locul desfăşurării judecăţii. Prin
citarea părţilor se traduc în viaţă două principii fundamentale ale procedurii
civile, respectiv contradictorialitatea şi dreptul la apărare290.
Potrivit art.153 C.proc.civ.:”Instanta poate hotărî asupra unei cereri
numai dacă părţile au fost citate ori s-au înfăţişat, personal sau prin

286
I.Leş, Tratat, p. 378
287
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 465
288
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 275, nota 14
289
A se vedea V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 203
290
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p.411

150
reprezentant,în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel”. Instanţa
este obligată să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care
lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor impuse de lege, sub sancţiunea
nulităţii.Aşadar, în procesul civil părţile nu sunt obligate să se înfăţişeze în
instanţă, însă este necesar ca ele să fie legal citate.
Din aceste dispoziţii legale, cu caracter imperativ, rezultă că291:
 judecata se face de regulă cu citarea părţilor, excepţiile292 fiind expres
prevăzute de lege;
 în procesul civil, este obligatoriu că părţile să fie legal citate, nefiind
obligate să se înfăţişeze.
Citarea părţilor nu este obligatorie la fiecare termen de judecată. În
acest sens art.229 C.proc.civ. reglementează instituţia “termenului în
cunoştinţă”, prevăzând că partea care a depus cererea personal sau prin
mandatar ori care a fost prezentă la înfăţişare, personal sau prin mandatar, nu va
mai fi citată, în tot cursul procesului presupunându-se că ea cunoaşte termenele
următoare.
De la această regulă art.229 alin.2 prevede excepţii în următoarele
cazuri:
 redeschiderea judecăţii după ce a fost suspendată;
 stabilirea unui termen pentru chemarea la interogatoriu;
 repunerea procesului pe rol;
 în cazul în care hotărârea primei instante a fost anulată, iar instanţă de
apel sau de recurs va fixa un termen pentru rejudecarea fondului
procesului;
 citarea militarilor în termen şi a deţinuţilor;
 când instanta considera că există motive temeinice pentru citarea
parţilor la fiecare termen.
Termenul în cunoştinţă sau pentru care au fost trimise citaţiile nu poate
fi preschimbat decât pentru motive temeinice şi numai cu citarea părţilor, în
termen scurt în camera de consiliu. Cererea de preschimbare a primului termen
de judecată este de competenţa preşedintelui instanţei, a vicepreşedintelui
instanţei, a preşedintelui de secţie , ori a judecătorului care îl înlocuieşte. În
cursul judecării procesului cererea de preschimbare a termenului se
soluţionează de către completul de judecată (art.230 C.proc.civ.).

291
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 234; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 210
292
Ordonanţa preşedinţială va putea fi dată şi fără citarea partilor (art.999 alin.2 C.proc.civ.); Instanţa
competentă să judece conflictul de competenţă va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor (art.135
alin. 4 C.proc.civ.) etc.

151
 Citaţia293 trebuie să cuprindă potrivit art. 157 alin 1 C.proc.civ.:
 numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului;
 arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare;
 arătarea instanţei şi sediul ei;
 numele, prenumele/denumirea, calitatea celui citat, locul unde se
citează;
 numele, prenumele/ denumirea părţii potrivnice şi felul pricinii;
 când este cazul se vor menţiona şi sumele privind taxa judiciara de
timbru şi timbrul judiciar;
 asumarea de către cel citat a luării la cunoştinţă de termenul de judecata
prin înmânarea citaţiei sub semnătură de primire;
 alte menţiuni prevăzute de lege;
 parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului.
Menţiunile referitoare la indicarea datei de înfăţişare, la indicarea
instanţei şi sediului acesteia, la numele, domiciliul şi calitatea celui citat, la
parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului sunt prevăzute sub sancţiunea
nulităţii.
Vor fi citate părţile, inclusiv terţii intervenienţi, precum şi martorii,
experţii, interpreţii şi dacă este cazul, alţi participanţi la procesul civil.
Pentru autorităţile publice, persoanele juridice, persoanele lipsite de
capacitate de exerciţiu, persoanele aflate sau domiciliate în străinătate, ori
pentru persoanele al căror domiciliu nu este cunoscut, bolnavii internaţi,
deţinuţii, personalul misiunilor diplomatice, militarii sau persoanele care fac
parte din echipajul navelor şi nu au un domiciliu cunoscut, legea prevede reguli
speciale de citare în art.155 C.proc.civ :
 statul, alte unităţi administrativ teritoriale şi celelalte persoane juridice
de drept public se citează la sediul central al administraţiei respective
 persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, se citează la
sediul principal sau cel al sucursalei ori, după caz, la sediul
reprezentanţei;
 asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică se citează prin
organele lor de conducere, la sediul administraţiei lor;
 cei supuşi procedurii insolventei se citează la sediul acestora sau după
deschiderea procedurii conform legii speciale;
 incapabilii se citează prin reprezentanţii lor legali, iar în caz de numire

293
Pentru un model de citaţie a se vedea ADDENDA, Anexa 21

152
 a unui curator special, citarea se face prin acesta;
 personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României,
cetăţenii români trimişi ca funcţionari la organizaţii internaţionale,
precum şi membrii lor de familie care locuiesc cu ei, aflaţi în străinătate
vor fi citaţi prin Ministerul Afacerilor Externe. Cetăţenii români aflaţi
în străinătate în interes de serviciu vor fi citaţi prin organele centrale
care i-au trimis sau în subordinea cărora se află cei care i-au trimis;
 în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care România
este parte sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă
procedură, cei care se află în străinătate, având domiciliul sau reşedinţa
cunoscută se citează prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire.
Dacă pârâtul locuieşte în străinătate preşedintele va fixa un termen mai
îndelungat. Prin citaţie, pârâtul urmează a fi informat şi despre
obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, unde i se vor face toate
comunicările privind procesul;
 în cazul celor cu domiciliu sau reşedinţa necunoscută se va proceda
potrivit art.167, respectiv vor fi citaţi prin publicitate. Citarea prin
publicitate se face prin afişarea citaţiei la uşa instanţei, portalul
instanţei de judecată şi la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat, iar
în cazuri speciale se poate dispune publicarea în Monitorul oficial al
României sau într-un ziar mai răspândit.;
 moştenitorii, până la intervenirea lor în proces vor fi citaţi printr-un
curator special numit de instanţă.
Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se va face din oficiu
prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum
şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel
căruia i se comunică actul294.
Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul
sau reşedinţa celui citat, cu excepţia următoarelor situaţii speciale (art.161
C.proc.civ.):
 oriunde se afla cel citat;
 citarea celor ce se găsesc sub arme se face la la unitatea din care fac
parte;
 pentru cei care locuiesc în cămine sau hoteluri în lipsa lor, citaţia se va
înmâna administratorului acestora;

294
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 236; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 214

153
  pentru cei care alcătuiesc echipajul unei nave, înmânarea citaţiei se
face, în lipsa unui domiciliu cunoscut la căpitănia portului unde se
găseşte înregistrat vasul;
 pentru deţinuţi, înmânarea citaţiei se face la administraţia închisorii;
 pentru bolnavii aflaţi în spitale, ospicii sau sanatorii, înmânarea se face
la direcţia aşezământului.
În aceste situaţii, înmânarea citaţiei şi a celorlalte acte de procedură se
face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care-
şi va arăta clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna
dovada. Dacă funcţionarul său persoana însărcinată cu primirea corespondenţei
nu arată “în clar” numele, prenumele şi calitatea, chiar dacă este semnată
dovada de primire a citaţiei sau a actului de procedură, procesul verbal încheiat
de agentul procedural este lovit de nulitate, conform art.164 alin.3
C.proc.civ295.
La înmânarea citaţiei pot apare următoarele situaţii (art.163
C.proc.civ.):
 cel citat se află la domiciliu şi primeşte citaţia, caz în care agentul
procedural va înmâna acestuia dovada pe care este obligat să o
certifice;
 cel citat se află la domiciliu şi refuză citaţia sau nu vrea să semneze
dovada de primire, caz în care agentul va afişa citaţia pe uşa locuinţei
acestuia întocmind un proces-verbal;
 cel citat nu se găseşte la domiciliu agentul va înmâna citaţia unei
persoane din familie sau , în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte
cu cel citat, cu excepţia minorilor şi a persoanelor lipsite de capacitate
de exerciţiu. Persoana care primeşte citaţia va semna de primire, iar
agentul va întocmi un proces-verbal;
 în cazul în care persoana citată locuieşte la hotel sau într-o clădire cu
mai multe apartamente şi nu este indicat numărul camerei sau
apartamentului, agentul va înmâna citaţia administratorului, portarului,
ori celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte .
Dacă persoanele menţionate nu doresc ori nu pot să semneze de
primire, agentul va încheia proces verbal , lăsând citaţia în mâna lor. În cazul în
care aceştia refuză să primească citaţia agentul o va depune o înştiinţare în cutia
poştală a acestuia sau în lipsa acesteia o va afişa pe uşa locuinţei celui citat (art.
163 alin. 3 C.proc.civ.).

154
 Proba îndeplinirii procedurii de citare sau de comunicare a actului de
procedură se face numai cu dovada de primire sau, după caz, cu procesul-
verbal, nefiind admisibilă administrarea altor probe296.
Procesul verbal trebuie să cuprindă potrivit art.164 C.proc.civ.: anul,
luna, ziua şi ora când a fost încheiat, numele, prenumele şi funcţia celui care l-a
încheiat ,numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea,
indicarea instanţei de la care porneşte actul de procedură, arătarea înscrisurilor
comunicate, numele, prenumele şi calitatea celui care i s-a făcut înmânarea sau
locul unde s-a făcut afişarea şi semnătura celui căruia i s-a înmânat cât şi a celui
care a încheiat procesul-verbal. Deasemenea, în procesul verbal se va menţiona
situaţia în care persoana citată refuză să semneze dovada de primire.

6.5. Măsurile asigurătorii

În vederea preîntâmpinării unei situaţii nefavorabile pentru reclamant,

legea oferă acestuia posibilitatea de a solicita instanţei luarea unor măsuri
asiguratorii de natură a indisponibiliza şi conserva bunurile care formează
obiectul litigiului. Acestea nu sunt măsuri de executare silită, ci doar măsuri ce
au ca scop asigurarea părţii asupra posibilităţii realizării executării silite, după
obţinerea titlului executoriu.
Măsurile asigurătorii sunt mijloace procesuale care intră în conţinutul
acţiunii civile297 având ca scop împiedicarea dispariţiei sau degradării bunului
în legătură cu care s-a născut litigiul (în cazul acţiunilor reale), sau evitarea
diminuării activului patrimonial (în cazul acţiunilor personale)298.Codul de
procedură civilă reglementează următoarele măsuri asiguratorii:
 sechestrul asigurator (art.952-968);
 poprirea asiguratorie(art.969-971);
 sechestrul judiciar (art.972-976).

6.5.1. Sechestrul judiciar (art.972-976 C.proc.civ.)

Sechestrul judiciar este măsura asiguratorie care constă în

indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului299, până la

295
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 147
296
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 216; Pentru dovada de comunicare a se vedea ADDENDA, Anexa 22
297
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 204
298
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 61
299
In cazurile si conditiile expres prevazute de lege, masura pote fi aplicata si asupra altor bunuri ale

155
obţinerea unui titlu executoriu, acesta fiind încredinţat spre păstrare şi
administrare, pe toată durata procesului, de regulă, unei terţe persoane300
denumită administrator - sechestru şi desemnată potrivit legii.
Potrivit art.973 alin.1 C.proc.civ. : “Ori de câte ori există un proces
asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun
mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate
comună, instanţa de judecata va putea să încuviinţeze, la cererea celui
interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este
necesară pentru conservarea dreptului respectiv.”
Pentru încuviinţarea acestei măsuri persoana interesată, trebuie să
invoce motive temeinice, din care să rezulte necesitatea conservării dreptului ce
face obiectul litigiului (teama că bunul va fi sustras, distrus sau alterat de
posesorul său actual). De asemenea, se cere depunerea unei cauţiuni.
Această măsură poate fi dispusă numai la cererea celui interesat şi
numai dacă măsura este necesară pentru conservarea dreptului301 Pentru
aplicarea sechestrului judiciar nu este suficientă numai existenţa unui proces în
curs, ci judecătorul trebuie să aibe în vedere necesitatea conservării dreptului
respectiv care să nu se poată realiza decât prin aplicarea acestei măsuri302.
Cererea303 privind sechestrul judiciar se soluţionează de instanţa
competentă să rezolve acţiunea principală, cu excepţia situaţiilor prevăzute de
art. 973 alin.2 C.proc.civ., când în mod excepţional se poate încuviinţa
sechestrul judiciar chiar dacă nu există un proces cu privire la acel bun. Cererea
referitoare la încuviinţarea unui sechestru judiciar este admisibilă, chiar fără a
exista un proces, doar asupra: unui bun pe care debitorul îl oferă pentru
liberarea să; unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se
teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual; unor bunuri
mobile care alcătuiesc garanţia creditorului când acesta învederează
insolvabilitatea debitorului său sau când are motive temeinice să se teamă că
debitorul va fugi ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări. În aceste situaţii
cererea urmând a fi soluţionată de instanţa în a cărei circumscripţie se află
bunul ( art. 974 alin. 2 C.proc.civ.).
Soluţionarea cererii privind sechestrul judiciar se face în şedinţă
publică, cu citarea părţilor, iar în caz de admitere instanţa va putea să oblige pe

debitorului cu privire la care nu exista un proces (art.973 alin.2 C.proc.civ.).

300
I.Leş, Tratat, p. 163
301
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 208
302
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 594, nota 2
303
Un model de cerere de sechestru judiciar este prezentat în ADDENDA, Anexa 23

156
cel care a solicitat înfiinţarea sechestrului judiciar să depună o cauţiune.
Instanţa se pronunţă prin încheiere care este supusă apelului în termen de 5 zile
de la pronunţare, la instanta ierarhic superioară.
Dacă instanţa găseşte cererea întemeiată o va admite, bunul sechestrat
urmând a fi încredinţat unei persoane numită administrator - sechestru, care
poate fi o persoană desemnată de părţi sau de instanţă (art.976 alin.1
C.proc.civ.). Administratorul - sechestru acţionează ca un mandatar al părţilor
litigante, drepturile şi obligaţiile sale fiind guvernate de principiile contractului
de mandat304.
Administratorul - sechestru va putea efectua cu privire la bun acte de
conservare şi administrare, va încasa venituri şi sume datorate şi va putea plăti
datorii cu caracter curent, precum şi cele constatate prin titlu executoriu.
Deasemenea, el va putea sta în judecată în numele părţilor ce se află în litigiu
cu încuviinţarea prealabilă a instanţei care l-a numit (art. 976 alin. 2
C.proc.civ.).
Dacă a fost numit ca administrator - sechestru o altă persoană decât
deţinătorul bunului, instanţa va fixa pentru activitatea depusă o remuneraţie,
stabilind totodată şi modalităţile de plată (art. 976 alin.4 C.proc.civ.).
Hotărârea de admitere a cererii de încuviinţare a sechestrului judiciar
are un caracter provizoriu305, până la definitivarea soluţiei din acţiunea
principală când bunul va fi predat părţii care a câştigat procesul.
În baza art.977 C.proc.civ. în cazuri urgente şi numai până la soluţionarea
cererii de sechestru judiciar, instanţa va putea numi un administrator
provizoriu.

6.5.2. Sechestrul asigurator (art. 952-968 C.proc.civ.)

Sechestrul asigurator este măsura asiguratorie destinată să

indisponibilizeze bunurile mobile sau imobile ale pârâtului, până la terminarea
procesului, în scopul de a garanta reclamantului posibilitatea de a-şi realiza
creanţa constatată prin hotărârea ce se va pronunţa306.
Deosebirea dintre sechestru judiciar şi cel asigurator constă în aceea că
primul poartă asupra unui bun determinat care formează obiectul litigiului
dintre părţi, în timp ce sechestrul asigurator indisponibilizează în patrimoniul
pârâtului bunuri care nu formează obiect al litigiului, dar care urmează să fie

304
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 596, nota 4
305
I.Leş, Tratat, p. 165
306
I.Leş, Tratat, p. 162

157
vândute prin executare silită pentru a satisface creanţa creditorului, în
momentul obţinerii titlului executoriu307. Aşadar se poate concluziona că
sechestrul asigurator se va aplica exclusiv în cazul în care litigiul principal are
ca obiect o creanţă pecuniară.
Condiţiile necesare pentru înfiinţarea sechestrului asigurator sunt
prevăzute de art.952 C.proc.civ.:
1. Creanţa creditorului să fie constatată printr-un act scris, care nu
constituie potrivit legii titlu executoriu;
2. Creanţa să fie exigibilă308;
3. Creditorul să dovedească că a intentat acţiunea309.
În ipoteza în care, creanţa creditorului este constatată prin înscris, dar
acesta constituie, potrivit legii, titlu executoriu, cererea de înfiinţare a
sechestrului va fi respinsă ca fiind lipsită de interes, creditorul putând cere
direct executarea silită310. Legea permite şi creditorului, a cărui creanţă
exigibilă nu este constatată prin înscris să solicite înfiinţarea acestei măsuri,
dacă dovedeşte că a intentat acţiunea şi depune odată cu cererea de sechestru, o
cauţiune de jumătate din valoarea reclamată (art.953 alin.2C.proc.civ.). În cazul
în care sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de lege, respectiv, creanţa
pretinsă de debitor este exigibilă, constatată prin înscris şi există dovada
intentării acţiunii pe fond, depunerea unei cauţiuni este lăsată la aprecierea
instanţei (art.953alin.1 C.proc.civ.).
Cu titlu de excepţie, atunci când creanţa nu este exigibila, legea
permite încuviinţarea acestei măsuri şi în situaţiile prevăzute de art.953 alin.3
C.proc.civ.:
 când debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau
nu a dat asigurările promise;
 când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire;
 când există pericolul ca debitorul să-şi ascundă sau risipească averea
sa.
În toate aceste situaţii, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea
celorlalte condiţii prevăzute de lege şi va fi obligat la plata unei cauţiuni în
cuantumul stabilit de instanţă.

307
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 230
308
Creanta se considera exigibila daca obligatia debitorului a ajuns la scadenta sau acesta este decazut din
beneficial termenului de plata
309
M.Tabarca, Drept procesual civil 2013, vol.II, pag.693
310
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 204, nota 1

158
 Cererea311 de sechestru asigurator, fiind o cerere incidentală este de
competenţa instanţei care judecă acţiunea principală. Judecata se face de
urgenţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere executorie, care
poate fi atacată cu apel312 în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se
judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor (art.954
C.proc.civ.).
Având în vedere caracterul executoriu al încheierii, măsura va fi adusă
la îndeplinire de executorul judecătoresc, potrivit regulilor privitoare la
executarea silită care se aplică în mod corespunzător, fără vreo alta formalitate
şi fără somaţie ori înştiinţare prealabilă. Sechestrul va se aplica numai în
măsură necesară realizării creanţei, executorul ţinând cont de suma stabilită
prin încheierea de admitere a cererii de sechestru până la care instanţa a
încuviinţat măsura asiguratorie313.
Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului se
poate face contestaţie la executare de către debitor, chiar şi de creditor sau de o
terţă persoana (art.954 alin.4C.proc.civ.).
Sechestrul asigurator poate încetează la cererea debitorului, dacă va da
garanţiile stabilite de instanţă. Cererea se soluţionează în camera de consiliu cu
citarea în termen scurt a părţilor, prin încheiere supusă apelului în termen de 5
zile de la pronunţare. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere (art.957 alin.1
C.proc.civ.).
Această măsură asiguratorie, poate înceta şi în cazul în care cererea
principală în temeiul căreia a fost încuviinţată, a fost anulată, respinsă sau
perimată prin hotărâre irevocabilă, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la
judecarea acesteia. Instanţa se pronunţă asupra cererii debitorului prin încheiere
irevocabilă dată fără citarea părţilor (art.957 alin.2 C.proc.civ.).
Fiind o măsură cu caracter conservator, în mod firesc valorificarea
bunurilor sechestrate, este posibilă numai după obţinerea titlului executoriu de
către creditor314 , astfel încât sechestrul asigurator se transforma în sechestru
executoriu (art. 958 C.proc.civ.).

311
Pentru modele de cereri de sechestru asigurator şi de ridicare a acestei măsuri, a se vedea ADDENDA,
Anexele 24-25
312
In cazul in care competent de prima instanta apartine Curtii de Apel, calea de atac este recursul (art.958
C.proc.civ.)
313
G.Boroi, M.Stancu, Drept procesual civil 2015, pag. 364
314
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p.593

159
6.5.3. Poprirea asiguratorie (art. 969-970 C.proc.civ.)

Poprirea asiguratorie315 este o măsură ce constă în indisponibilizarea

unor sume de bani, titluri de valoare sau altor bunuri mobile incorporale
urmăribile datorate debitorului de o terţă persoană în temeiul unor raporturi
juridice existente.
Specificul popririi, constă în intervenţia în mod obişnuit, a trei
subiecţi de drept (creditorul popritor, debitorul poprit şi terţul poprit). Pot fi
întâlnite situaţii în care există două subiecte (ex.creditorul popritor este în
acelaşi timp şi terţ poprit şi nu poate opera compensaţia legală), sau patru
subiecte (ex.când terţul poprit are de încasat o creanţă de la un debitor al său).
Dacă în art.970 se prevede că în cazul cererii de poprire bancară nu este necesar
ca în cuprinsul acesteia, creditorul să individualizeze terţii popriţi, per a
contrario rezulta că în cererile de poprire care privesc alţi terţi decât o bancă,
indicarea acestora este obligatorie.
În temeiul art.953-958 C.proc.civ., dispoziţiile din materia
sechestrului asigurator, care reglementează înfiinţarea, aducerea la îndeplinire
şi ridicarea acestuia se aplică în mod corespunzător.

315
Un model de cerere de poprire asiguratorie este prezentat în ADDENDA, Anexa 26

160
161
 CAPITOLUL VII – Etapa dezbaterilor

7.1. Şedinţa de judecată

Actualul Cod de procedura civilă distinge, în faza judecăţii în prima

instanţă, intre:
 cercetarea procesului
 dezbaterea în fond a procesului
Dezbaterea cauzei se desfăşoară preponderent în şedinţă publică, dacă
părţile nu convin altfel, şi reprezintă cea de a doua etapă a procesului civil.
Şedinţa de judecată este o fază importantă a procesului civil, întrucât în această
perioadă se clarifică faptele care au generat litigiul între părţi, prin
administrarea şi cercetarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă, se
stabilesc drepturile încălcate sau contestate în legătură cu care instanţa va emite
o hotărâre de restabilire a ordinii de drept încălcate316.
Activităţile premergătoare şedinţei de judecata sunt stabilite prin Codul
de procedura civilă şi prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de
judecată, în sarcina grefierului de şedinţă. Potrivit art.103 alin.1 din
Regulament, grefierul de şedinţa are obligaţia ca înaintea şedinţei de judecată,
cu cel puţin două zile, să preia sub semnătura, de la arhiva dosarele în vederea
pregătirii acestora.Grefierul îndeplineşte următoarele activităţi:
 verifica legalitatea îndeplinirii procedurilor de citare sau de
comunicare, iar în cazul în care sunt constatate deficienţe ale acesteia
va informa preşedintele completului de judecată, care în conformitate
cu prevederile art.241 alin.3 C.proc.civ. va ordona luarea măsurilor de
refacere a procedurilor;
 completează condica de şedinţă, în care sunt trecute dosarele, în
ordinea înscrisă în lista cauzelor, menţionându-se: numărul curent,
numele sau denumirea parţilor, numărul dosarului şi obiectul cauzei,
termenul acordat;
 întocmeşte potrivit art.215 alin.1 C.proc.civ., pentru fiecare şedinţă de
judecată o listă cu procesele ce se dezbat în ziua respectivă, în care se
va indica şi ora fixată pentru strigarea cauzei. Ordinea înscrierii
dosarelor pe listă va fi prioritara cauzelor urgente, urmate de cele
rămase în divergenta şi cele ce au primit termen în continuare. Lista se

316
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 466

162
 afişează pe portalul instanţei şi pe uşa sălii de judecată, cu cel puţin o
oră înainte de începerea şedinţei.
În această etapă a procesului civil, un rol important revine completului
de judecată, prezidat, de regulă de judecătorul desemnat, după caz, de
preşedintele instanţei sau al secţiei. Şedinţa de judecată este condusă de
preşedintele completului care deschide, suspenda şi ridica şedinţa, dar care
exercită şi poliţia şedinţei, putând lua măsurile necesare pentru păstrarea ordinii
şi bunei-cuviinţe, precum şi a solemnităţii şedinţei de judecată (art.216-217
C.proc.civ.).
În scopul asigurării ordinii şi bunei-cuviinţe, pot fi îndepărtaţi din sala
de şedinţă, minorii şi persoanele care au o ţinută necuviincioasă sau care
tulbură mersul dezbaterilor . Dacă printre persoanele îndepărtate din sală se află
vreuna din părţi, care nu a fost asistată de avocat, înaintea încheierii
dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sală şi i se vor pune în vedere toate
faptele petrecute în lipsa sa, precum şi declaraţiile celor ascultaţi.
De asemenea, legea prevede că persoanele care participă la şedinţă sunt
obligate să aibă o ţinută cuviincioasă, că este interzis accesul în sală cu arme,
cu excepţia celor care le poartă în interes de serviciu (art.217 alin.3-
4C.proc.civ.).

7.1.1. Principalele momente în desfăşurarea judecăţii

Grefierul va fi prezent în sala de şedinţa cu o jumătate de oră înainte

de începerea şedinţei de judecată, pentru a pune la dispoziţie celor interesaţi,
dosarele cauzelor spre consultare.
Grefierul de şedinţa va anunţa publicului intrarea în sală a
judecătorilor. Deschiderea şedinţei de judecată se face de
preşedintele completului de judecată. Pricinile se judecă în ordinea stabilită pe
lista afişată, având prioritate cele urgente, rămase în divergenţă (art.215
alin.2C.proc.civ.) . La începutul şedinţei se pot cere instanţei amânarea
cauzelor care nu sunt în stare de judecată (art.220 C.proc.civ.). Amânarea
judecăţii se poate dispune şi pentru remedierea unor neregularităţi procedurale
sau pentru lipsă de apărare, însă în toate cazurile soluţia trebuie să fie justificată
de interesele părţilor . Urmează apoi procesele care nu s-au amânat la începutul
şedinţei şi care sunt în stare de judecată, în ordinea de pe lista de şedinţă.
Judecătorul poate schimba ordinea de pe lista de şedinţă, la cererea părţii şi

163
numai pentru motive temeinice317.
Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare, poate fi dispusă numai în
mod excepţional şi este lăsată la aprecierea instanţei, care în raport de
temeinicia motivelor invocate va admite sau respinge cererea318.
Instanţa poate încuviinţa amânarea judecăţii şi în temeiul înţelegerii
părţilor numai o singură dată în cursul judecăţii (art.221 alin.1C.proc.civ.).
Dezbaterile fiecărui proces încep cu strigarea cauzei şi apelul parţilor,
care se face de către grefierul de şedinţă. Acesta va face referatul cauzei,
comunica concluziile în urma verificării modului în care acestea au fost citate
şi prezintă pe scurt obiectul pricinii.
Legalitatea procedurii de citare este verificată personal de preşedintele
completului de judecată, iar în situaţia în care constată că partea care lipseşte nu
a fost legal citată va dispune amânarea judecăţii (art.153 alin 2C.proc.civ.).
Dacă procedura de citare este legal îndeplinită faţă de ambele părţi, instanţa va
judeca pricina, chiar dacă este prezentă numai una din părţi şi chiar în lipsa
ambelor părţi cu condiţia ca cel puţin una din ele să fi cerut judecata în lipsă. În
ipoteza în care niciuna din părţi, deşi legal citate, nu se prezintă la judecată şi
nu au cerut nici judecata în lipsă, judecata se suspendă(art.411 alin.1
C.proc.civ.)319. Preşedintele completului verifică de asemenea respectarea
dispoziţiilor legale privitoare la taxa de timbru.
Dacă una dintre părţi sau ambele părţi sunt prezente, sau cel puţin una
dintre părţi a cerut judecarea în lipsa, iar procedura de citare a fost legal
îndeplinita se va trece la judecarea cauzei.
Înainte de a se intra în dezbateri, instanţa are obligaţia de a încerca
stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părţilor, sens în care va solicita
înfăţişarea personală a parţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. În acest
sens art.227 alin.1 C.proc.civ. dispune că:”…judecătorul va încerca împăcarea
părţilor, dându-le îndrumările necesare...”, împăcare care dacă se realizează,
va fi consemnată de judecător în cuprinsul hotărârii. Hotărârea care consfinţeşte
înţelegerea părţilor este definitivă şi executorie, fiind susceptibilă de a fi atacată
numai cu recurs la instanta ierarhic superioară.

317
Art.215 alin.4 Codul de procedură civilă
318
Neexistând obligaţia acordării termenului în orice împrejurare, admiterea cererii pentru amânarea
procesului presupune aprecierea instanţei în raport cu natura litigiului, complexitatea lui şi împrejurările
specifice în care cererea a fost înregistrată-Curtea de Apel Iaşi, dec. nr. 1175/1999, Jurisprudenţa/1999 (apud
M.Tăbârcă)
319
Instanţa este obligată să suspende judecata dacă nici una dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii şi
nu s-a cerut judecarea în lipsă, deoarece dispoziţia înscrisă în art. 411 pct.2 C.proc.civ. este imperativă şi nu
facultativă- C.S.J., sec. com., dec. nr.3465/1998, B.J./1998, p. 268 (apud M.Tăbârcă)

164
 După cum am mai arătat, judecarea procesului presupune două etape:
cercetarea procesului şi dezbaterile pe fond.
Dacă s-a trecut la cercetarea procesului, instanta se va pronunţa mai
întâi asupra excepţiilor de procedura, precum şi asupra eventualelor excepţii de
fond care fac inutilă cercetarea cauzei. Unirea excepţiei cu fondul este posibilă
numai dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în
legătură cu dezlegarea în fond a pricinii (art.137C.proc.civ.).
După această etapă preliminară, instanţa va încuviinţa probele pe care
părţile le propun considerându-le concludente, dar va putea solicita şi din oficiu
probe considerate necesare pentru judecarea cauzei. Potrivit art.244 alin.1
C.proc.civ., judecătorul dacă se considera lămurit, va declara cercetarea
procesului încheiată şi va fixa un termen pentru dezbaterea fondului în şedinţa
publică. În desfăşurarea acestei etape a procesului civil, un moment esenţial îl
constituie „prima zi de judecata”, care înlocuieşte în reglementarea actuală
termenul clasic de „prima zi de înfăţişare” cunoscută din cuprinsul Codului de
procedura civilă de la 1865..
Prima zi de judecata prezintă o importanţă majoră deoarece reprezintă
termenul până la care părţile legal citate, pot îndeplini anumite acte de
procedura, iar în actuala reglementare se stabilesc şi în sarcina instanţei
anumite îndatoriri care trebuiesc îndeplinite până la acest termen320.
Aşadar, din punct de vedere procedural, prima zi de judecata prezintă
importanţă deosebită, deoarece până în acest moment sau în raport cu acesta, se
pot exercita anumite drepturi procedurale şi pot interveni modificări în structura
acţiunii civile321. Astfel, din punct de vedere probatoriu, deoarece numai în
raport cu această dată părţile pot îndeplini anumite acte de procedura, cum ar fi
propunea de probe, depunerea întâmpinării sau a cererii reconvenţionale, sub
sancţiunea decăderii. Până la prima zi de înfăţişare pot fi admise cereri de
modificare a acţiunii322, ulterior acestui termen admiterea cererii este
condiţionată de consimţământul pârâtului.
Instanţa are îndatorirea ca la primul termen de judecată, la care părţile
legal citate vor fi ascultate, să estimeze durata necesară pentru cercetarea
procesului, astfel încât soluţionarea acestuia să se facă într-un termen optim şi
previzibil (art.238 alin.1 C.proc.civ.).

320
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 201
321
I.Leş, Tratat, p. 390-392; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 109-111; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 241
322
Spre deosebire de reglementarea anterioara, legea nu mai permite ca reclamantul sa solicite la primul
termen de judecata, acordarea unui nou termen, in vederea modificarii cererii de chemare in judecata si a
propunerii de noi probe.

165
 De-asemenea la primul termen de judecata la care părţile au fost legal
citate, judecătorul are obligaţia să verifice şi să stabilească dacă instanta
sesizată este competenta general, material şi teritorial să judece pricina şi să
consemneze în încheierea de şedinţă (care are un caracter interlocutoriu)
temeiurile de drept pentru care se constată competenta instanţei sesizate.
Judecătorul va pune în vedere parţilor legal citate, la primul termen de
judecată, că pot conveni că probele să fie administrate de către avocaţii sau
consilierii lor, în condiţiile art.367-388 C.proc.civ.
Un moment procesual important îl constituie susţinerea cauzei de către
părţi, scop în care instanţa va da mai întâi cuvântul reclamantului, apoi
pârâtului. Această ordine se poate schimba în situaţia în care pârâtul invocă
unele excepţii de procedură. Încheierea acestei procedurii se va face după ce
părţile vor depune concluziile pe fond care reprezintă o prezentarea sintetizată a
întregului proces, în viziunea fiecărei părţi.
Când preşedintele instanţei de judecata va considera că toate aspectele
de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei au fost lămurite, va declara dezbaterile
închise, iar instanta se va retrage pentru deliberare.

7.1.2. Încheierile de şedinţă

Încheierea de şedinţă, în esenţă, reprezintă actul procedural în care se

consemnează conţinutul dezbaterilor din cadrul unei şedinţe de judecată sau
oglindă scrisă a dezbaterilor orale , care permite urmărirea modului în care
evoluează procesul. Potrivit art.232 alin.1C.proc.civ.:” Pe baza notelor de
şedinţă, iar dacă este cazul şi a înregistrărilor efectuate, grefierul redactează
încheierea de şedinţă.”. Din această dispoziţie legală, rezultă obligativitatea
consemnării activităţii desfăşurate la fiecare termen de judecată într-un act
procedural numit încheiere de şedinţă. Instanţa este dispensată de această
obligaţie numai în cazul în care hotărârea s-a pronunţat la termenul la care a
avut loc şi dezbaterea cauzei în fond323. Încheierea de şedinţa se va redacta în
cel mult 3 zile de la data şedinţei de judecată, de către grefier (art.232 alin.2
C.proc.civ.) Încheierile de şedinţă, de regulă, preced hotărârea, motiv pentru
care se numesc premergătoare. Încheierile premergătoare, după cum sunt
clasificate în art.235 C.proc.civ., se clasifică în două categorii: încheieri
preparatorii şi interlocutorii.
Încheierile preparatorii au scopul de a pregăti darea hotărârii şi nu

323
I.Leş, Tratat, p. 499

166
conţin nimic în sensul orientării probabile către o anumită soluţie324. Încheierile
preparatorii sunt acelea prin care instanţă de judecata ia unele măsuri în vederea
cercetării şi soluţionării cauzei, putând oricând reveni asupra lor.
Încheierile interlocutorii sunt acelea prin care instanţa soluţionând
anumite probleme controversate, pregăteşte rezolvarea pricinii. Asupra acestor
încheieri instanţa nu mai poate reveni. Aceste încheieri prejudecă fondul, lasă
să se întrevadă soluţia procesului bucurându-se astfel de trăsăturile
caracteristice autorităţii lucrului judecat.325
Din punct de vedere al conţinutului, încheierea de şedinţă, trebuie să
cuprindă aceleaşi elemente ca orice hotărâre judecătorească:
 practicarea- partea introductivă, în care se trece compunerea instanţei,
părţile prezente, concluziile puse şi probele administrate;
 motivarea- sau considerentele, în care se va arăta temeiul care a
determinat o anumită dispoziţie sau justificarea rezolvării unei excepţii;
 dispozitivul- care cuprinde măsura ordonată de instanţă (de ex.:
efectuarea unei expertize, soluţia pronunţată la o excepţie ridicată,
refacerea procedurii de citare pentru una din părţi), nefiind necesară însă
şi menţiunea privitoare la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva
încheierii, deoarece, de regulă, acestea se atacă o dată cu fondul. Se va
menţiona de-asemenea, şi termenul la care s-a amânat judecata.
Lipsa încheierii de şedinţă atrage nulitatea hotărârii, deoarece lipsa ei
face imposibilă exercitarea controlului judiciar vizând compunerea instanţei,
prezenţa părţilor, concluziile formulate şi conţinutul apărărilor în fapt şi în
drept326.
Încheierile premergătoare, atât cele preparatorii cât şi cele
interlocutorii se pot ataca numai odată cu fondul, fiind susceptibile de aceiaşi
cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii finale.

7.1.3. Etapa cercetării procesului. Excepţiile procesuale

reglementate de Codul de procedură civilă şi caracteristicile acestora.

Aşa cum s-a arătat, judecata procesului se desfăşoară în două etape:

 etapa cercetării procesului
 etapa dezbaterilor în fond

324
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 474
325
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 243
326
C.S.J. sec.civ., dec. nr.2322/1993, B.J./1993; Curtea de Apel Iaşi, dec.civ. nr.1141/1999,
Jurisprudenţa/1999; C.S.J., sec.civ., dec. nr. 387/1994, B.J./1994 (apud M.Tăbârcă)

167
 În cadrul cercetării procesului, instantă, în conformitate cu dispoziţiile
art. 237 alin.2 C.proc.civ. vă urmării:
 rezolvarea excepţiilor ce se invoca ori pe care aceasta le poate
ridica din oficiu;
 va examina cererile de intervenţie ale părţilor sau formulate de
terţe persoane, în condiţiile legii;
 va examina pretenţiile parţilor, cât şi apărările acestora, pe baza
cererii de chemare în judecată, a întâmpinării sau a răspunsului
la întâmpinare, a explicaţiilor date de părţi în vederea susţinerii
acestora;
 va stabili care pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate;
 va dispune, dacă părţile o cer, măsuri asiguratorii, măsuri
pentru asigurarea dovezilor sau a unei situaţii de fapt;
 va lua act de renunţarea la judecata a reclamantului, de
achiesarea paratului sau de tranzacţia părţilor;
 va administra şi încuviinţa probele propuse de părţi sau
solicitate din oficiu, în condiţiile legii;
 va decide asupra oricăror alte cereri specifice primului termen
de judecată, la care părţile sunt legal citate;
 va îndeplini orice alt act de procedura necesar soluţionării
cauzei, inclusiv verificări în registrele prevăzute de legi
speciale.
Cercetarea procesului, aşa cum reiese din dispoziţiile art.240 alin.1
C.proc.civ., are loc în faţa judecătorului, în camera de consiliu, cu citarea
parţilor, iar dacă este vorba de căile de atac, cercetare se va desfăşura în şedinţa
publică.
Această măsura se va aplica proceselor pornite începând cu data de 1
ianuarie 2016. Pentru procesele iniţiate până la data de 31 decembrie 2015,
cercetarea procesului cât şi dezbaterea fondului se va face în şedinţa publică,
exceptând cazurile expres prevăzute de lege.
Judecătorul apreciază momentul în care este lămurit şi prin încheiere va
declara cercetarea procesului încheiată, fixând termen pentru dezbaterea
fondului în şedinţa publică.
Acesta este considerat un moment de referinţă în desfăşurarea
procesului, făcând delimitarea între cele două etape ale judecării procesului.
Încheierea care se pronunţa va avea un caracter interlocutoriu potrivit art.244
alin.1 C.proc.civ.

168
 Exista posibilitatea ca procesul să se finalizeze după etapa cercetării
acestuia, nemaifiind necesară etapa dezbaterilor, sub condiţiile enumerate de
art.243 C.proc.civ.327

Excepţiile procesuale

În actualul cod de procedura civilă, excepţiile procedurale au fost

definite în cuprinsul art.245 328ca fiind acele mijloace prin care, în cadrul
procesului civil, partea interesată, procurorul sau instanţa din oficiu invocă, în
condiţiile prescrise de lege şi fără a pune în discuţie fondul pretenţiei,
neregularităţi procedurale sau lipsuri privind exerciţiul dreptului la acţiune,
urmărind întârzierea sau împiedicarea judecăţii în fond329. Ca mijloc de apărare,
excepţia este folosită, de regulă, de către pârât, dar în anumite situaţii ea poate
fi exercitată şi de reclamant, intervenienţii din proces, procuror sau chiar de
către instanţă din oficiu.În legătură cu excepţiile procesuale în literatura de
specialitate şi în practica judiciară s-au făcut precizările următoare330 :
 excepţiile constituie mijloace de apărare, dar nu se confundă cu
apărările de fond, nici chiar atunci când tind la respingerea sau anularea
cererii;
 excepţia procesuală presupune existenţa unui proces civil în curs;
 excepţiile procesuale nu pun în discuţie fondul pretenţiei formulate;
 admiterea excepţiei duce la întârzierea judecăţii sau la împiedicarea
judecăţii fondului, rezultă că în principiu admiterea unei excepţii
procesuale nu afectează dreptul reclamantului şi că hotărârea
pronunţată în urma admiterii unei excepţii procesuale nu are putere de
lucru judecat în ceea ce priveşte fondul pretenţiei .
Excepţiile procesuale , ca natura juridică sunt apărări procedurale, în
sensul art.31 C.proc.civ, sub nici o formă ne se vor confunda cu apărările de
fond.

327
Art.243 C.proc.civ.:” Împrejurări care pun capăt procesulu:În cazul în care, în cursul cercetării procesului,
reclamantul renunţă la judecarea cererii de chemare în judecată ori la dreptul pretins, intervine învoiala
părţilor sau sunt admise cereri ori excepţii care pun capăt în întregime procesului, fără a mai fi necesară
dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în şedinţă publică, judecătorul se va pronunţa asupra
cauzei prin hotărâre.”
328
Art.245 C.proc.civ.” Excepţia procesuală este mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată,
procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale
privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de
judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea
judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.”
329
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 116
330
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 218

169
 Excepţiile procesuale se clasifică după mai multe criterii331:
 după obiectul lor, excepţiile procesuale se clasifică în:
- excepţii de procedură
- excepţii de fond.
Excepţiile de procedură au în vedere încălcarea regulilor de procedură
referitoare la compunerea instanţelor şi competenţa de judecată a acestora. Fac
parte din această categorie spre exemplu: excepţia de incompatibilitate,
abţinere, recuzare, necompetenţă, excepţia de conexitate, excepţia de
tardivitate, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia de
perimare, etc.
Excepţiile de fond au în vedere lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului
la acţiune. Sunt excepţii de fond: excepţia de prematuritate, a lipsei de interes,
excepţia lipsei de calitate procesuală sau de capacitate procesuală, prescripţia
dreptului de a obţine condamnarea pârâtului, excepţia autorităţii lucrului
judecat, excepţia imunităţii de jurisdicţie, excepţia privind caracterul subsidiar
al acţiunii în constatare a acţiunii faţă de acţiunea în realizare332. Excepţia de
fond se aseamănă cu excepţia de procedură sub raportul terenului pe care se
plasează dezbaterile, deoarece partea care invocă excepţia nu contrazice dreptul
ce face obiectul judecăţii, dar nici nu-l recunoaşte, altfel spus invocarea
excepţiei nu pune în discuţie fondul dreptului333.
 După efectul procedural pe care tind să-l realizeze, excepţiile
procesuale se clasifică în:
- excepţii dilatorii şi
- excepţii peremptorii;
Excepţiile dilatorii sunt acelea care determină doar o întârziere a
soluţionării cauzei334, cum ar fi amânarea acesteia, refacerea unor acte de
procedura, declinarea competentei, etc. Fac parte din această categorie spre
exemplu: excepţia de incompatibilitate, excepţia de recuzare, excepţia lipsei de
citare, excepţia de litispendenţa sau de conexitate, etc.
Excepţiile peremptorii sau dirimate, sunt acele excepţii care tind la
împiedicarea judecăţii pe fond, prin anularea cererii, respingerea cererii ca
inadmisibila, respingerea cererii ca prematura, ca lipsită de interes, ca fiind
introdusă de o persoană fără calitate procesuală sau împotriva unei persoane

331
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 264-265;V.M.Ciobanu, Tratat II, p.116-120; Fl.Măgureanu, op.cit.,
p.245-246
332
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 207
333
S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, Precizări privind instituţia excepţiilor în dreptul procesual civil, S.C.J.
nr.1/1983, p.43-48 (apud M.Tăbârcă)

170
fără calitate procesuală, etc. Se includ în această categorie următoarele excepţii:
excepţia puterii lucrului judecat, lipsei calităţii sau a capacităţii procesuale,
perimarea, prematuritate, tardivitatea, etc.
 După caracterul imperativ sau dispozitiv al normei încălcate
excepţiile pot fi:
- absolute şi
- relative.
Excepţiile absolute privesc încălcarea unor norme juridice de ordine
publică. Acestea pot fi invocate de orice parte interesată, de procuror sau de
instanţă din oficiu în orice fază a procesului335.
Excepţiile relative privesc încălcarea unor norme dispozitive, care
ocrotesc cu precădere interesele părţilor. Astfel ca excepţiile relative, pot fi
invocate numai de partea interesată şi numai într-un anumit termen, de regulă,
la primul termen de judecată ce urmează celui la care s-a săvârşit
neregularitatea procedurală, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune
concluzii pe fond336.
Neinvocarea excepţiilor relative în termenele prevăzute de lege atrage
sancţiunea decăderii din dreptul de a le mai invoca (art.185 alin.1 C.proc.civ.)

Soluţionarea excepţiilor procesuale

Potrivit art.248 C.proc.civ.:“ Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra

excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot
sau în parte,administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a
cauzei.”
În cazul în care sunt invocate mai multe excepţii în acelaşi timp,
judecătorul trebuie să deducă ordinea de soluţionare din caracterul şi efectele pe
care le produc în proces337, ceea ce înseamnă că trebuie avută în vedere
apartenenţa acestora la categoria excepţiilor absolute sau a celor relative338. În
astfel de situaţii se va soluţiona cu întâietate acea excepţie care face de prisos
soluţionarea celei următoare339.
În cazul în care instanţa consideră că excepţia este întemeiată, o va
admite pronunţând o încheiere, dacă dispune amânarea judecăţii, respectiv o

334
I.Leş, Tratat, p. 398
335
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 265
336
I.Leş, Tratat, p. 398
337
I.Leş, Tratat, p. 400
338
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 246
339
I.Deleanu, op.cit., p.58

171
hotărâre în cazul în care respinge sau anulează cererea, ori îşi declină
competenţa.
Dacă excepţia este respinsă, instanţa se pronunţă prin încheiere
interlocutorie şi continuă judecata.
Încheierile prin care s-au admis ori s-au respins excepţiile pot fi atacate
numai odată cu hotărârea de fond, dacă legea nu prevede o altă soluţie340.

Principalele excepţii de procedură reglementate de Codul de

procedură civilă

Codul de procedură civilă reglementează în mod expres excepţia de

necompetenţă341, excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu,342 lipsa calităţii de
reprezentant343, litispendenţa, conexitatea şi excepţia puterii lucrului judecat.

Excepţia de litispendenţă.

Potrivit art. 138 alin. 1 C.proc.civ. :”Nimeni nu poate fi chemat în

judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai
multor instanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instante prin cereri
distincte” Litispendenţa presupune două cereri identice prin părţi, obiect şi
cauză, cereri adresate la două sau mai multe instanţe de fond, deopotrivă
competente. Dacă s-ar admite că aceeaşi pricină să fie judecată de două ori,
există riscul pronunţării unor soluţii contradictorii, situaţie ce poate fi înlăturată
prin invocarea excepţiei de litispendenţă. Excepţia de litispendenţă este o
excepţie de procedură, dilatorie şi absolută, astfel încât ea poate fi ridicată de
oricare din părţi sau de instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii344.
Dacă excepţia este admisă dosarul se va trimite instanţei care a fost mai
întâi investită, iar în cazul în care pricinile se află în judecată la instanţe de
grade diferite, dosarul se va trimite instanţei cu grad mai înalt (art.138 alin. 4
C.proc.civ.).

340
Încheierea primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii poate fi atacată cu apel doar
odată cu fondul, spre deosebire de încheierea de admitere a unei asemenea cereri, care poate fi apelată separat-
C.S.J., sec.com., dec. nr. 2671/1998, B.J./1998, p. 270 (apud M.Tăbârcă)
341
A se vedea supra 4.3.3.
342
A se vedea supra 2.4.3.
343
A se vedea supra 3.2.6.
344
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 247

172
 Conexitatea

Potrivit art. 139 alin.1 C.proc.civ. :” Pentru asigurarea unei bune

judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care
sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză
au între ele o strânsă legătură.” Spre deosebire de litispendenţă care presupune
o triplă identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză) , în cazul conexităţii între
elemente este suficient să existe numai o strânsă legătură.
Mijlocul procedural prin care se pune în discuţie necesitatea conexării
este excepţia. Excepţia conexităţii este o excepţie de procedură dilatorie şi
absolută345. Excepţia de conexitate are ca efect, în caz de admitere a
acesteia trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa mai întâi investită, afară
numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.
Dacă una din pricini este de competenţa unei instanţe (competenţă absolută)
întrunirea se va face la acea instanţă.

Excepţia puterii lucrului judecat

Reglementată în art. 430 C.proc.civ. : ” Hotărârea judecătorească ce

soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei
excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare,
autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.” şi art. 431
C.proc.civ. :” 1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi
calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.
2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu,
dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”
Puterea de lucru judecat este reglementată ca o prezumţie legală,
absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, iar în Codul de
procedură civilă ca o excepţie de fond, peremptorie şi absolută346.
Puterea lucrului judecat se caracterizează prin exclusivitate (ceea ce
face ca un nou proces, între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi
cauză, să nu mai fie admis), incontestabilitate (care face ca o hotărâre
irevocabilă să nu mai poată fi atacată), executorialitatea (posibilitatea de a
pune în executare silită hotărârea definitivă) şi obligativitatea (care face că

345
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 227, nota 4
346
I.Leş, Tratat, p. 408

173
părţile să se supună efectelor lucrului judecat, iar partea în favoarea căruia
acţionează să nu poată renunţa la dreptul de a o invoca.).347

7.2 Probele

7.2.1. Noţiune şi clasificare. Subiectul, obiectul şi sarcina probei

Pentru a se putea pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, judecătorul

trebuie să cunoască şi să se convingă asupra raporturilor juridice civile dintre
părţi, cât şi asupra faptelor care au dus la naşterea conflictului, ca să poată
aplica norma de drept corespunzătoare. Nici un litigiu nu se poate soluţiona
numai în baza afirmaţiilor făcute de părţi, care de regulă sunt contradictorii,
fiecare parte apărându-şi interesele proprii. Aşadar pentru a convinge
judecătorul, afirmaţiile făcute de părţi trebuiesc dovedite şi susţinute prin
probe.
Probele prezintă o importanţă majoră în procesul civil. Prin probă se
înţelege mijlocul juridic de stabilire a existenţei unui act sau fapt juridic şi, prin
aceasta, a dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile348.
Generic, proba înseamnă un mijloc de a stabili adevărul referitor la
fapte sau acte juridice din care persoana interesată pretinde că izvorăsc drepturi
sau obligaţii. Concret prin probă se înţelege un mijloc de convingere folosit
efectiv într-o anumită ocazie pentru stabilirea faptului pretins de persoana care-
şi valorifică un drept subiectiv349.
În sens mai larg, prin probă înţelegem fie acţiunea de stabilire a
existenţei sau inexistenţei unui raport juridic concret fie mijlocul prin care se
poate stabili raportul juridic ce trebuie dovedit, fie rezultatul realizat prin
folosirea mijloacelor de probă, adică măsura în care acestea au reuşit să
formeze convingerea judecătorului cu privire la existenţa sau inexistenţa
raportului juridic civil concret litigios350.
Cuvântul probă sinonim celui de dovadă, terminologic este folosit în
trei sensuri351:
 probă că mijloc juridic de stabilire a existenţei drepturilor subiective şi
obligaţiilor civile;

347
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 518; Fl. Măgureanu, op.cit., p. 288
348
Ghe.Beleiu, op.cit., p. 120
349
O.Căpăţână, Tratat de drept civil, vol.1, 1989, p. 262 (apud Gh.Dinu)
350
G.Boroi, Drept civil. Partea generală, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1999, p. 141
351
Ghe. Dinu, op.cit., p. 112

174
  probă că operaţiune de prezentare, în faţa justiţiei, a mijloacelor de
probă (înscrisuri, mărturii, probe materiale, cercetarea la faţa locului,
expertize) prin care se tinde la formarea convingerii magistratului în ce
priveşte existenţa drepturilor şi obligaţiilor civile;
 probă că rezultat obţinut prin folosirea diferitelor mijloace de dovadă.
În mod obişnuit, prin probă înţelegem mijlocul de probă, dovada
putându-se să se facă prin înscrisuri, martori, prin prezumţii şi prin mărturisirea
uneia din părţi . Codul de procedură civilă reglementează ca mijloace de probă
expertiza şi cercetarea la faţa locului.
În literatura de specialitate, probele sunt clasificate după mai multe
352
criterii :
 în funcţie de locul unde se efectuează dovezile, probele pot fi judiciare
(care se administrează în faţa instanţei de judecată) şi extrajudiciare
(administrate în afara instanţei de judecată;
 după natura lor probele pot fi personale (care constau în fapte ale
omului pozitive, negative sau de abţinere) şi probe materiale (care
vizează fapte ce se percep prin intermediul unor lucruri care prin
particularităţile lor dovedesc raportul dedus judecăţii);
 în funcţie de legătura dintre faptul generator de drepturi şi probă se face
distincţie între probe directe (care dovedesc prin ele însele raportul
dedus judecăţii) şi probe indirecte (caracterizate prin aceea că între
faptul generator de drepturi şi dovadă se interpune un alt fapt
intermediar);
 după izvorul lor probele pot fi primare (care provin dintr-o primă sursă
şi implică un raport direct, nemijlocit între probă şi fapt) şi secundare
(provenite din a doua sau a treia sursă);
 după modul cum judecătorul percepe faptele pot fi probe percepute
personal de judecător şi probe constând în perceperea faptelor de
alte persoane.

Subiectul, obiectul şi sarcina probei

Probele sunt administrate în procesul civil pentru a ajuta pe judecător

să-şi formeze convingerea în legătură cu faptele cercetate. Rezultă că subiectul

352
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 341-343; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 148-149; Fl.Măgureanu, op.cit.,
p.250-251

175
probei este judecătorul353.
Obiectul probei este format din actele ori faptele juridice care sunt
izvoare ale raporturilor juridice concrete, actele ori faptele juridice care au dat
naştere la dreptul subiectiv civil şi obligaţia corelativă. Astfel cum rezultă din
art.250 C.proc.civ. prin obiectul probei înţelegem faptele juridice generatoare
de drepturi şi obligaţii, fapte de ineficacitate sau fapte extintive de drepturi şi
obligaţii.
Faptele care pot fi dovedite în procesul civil pot fi materiale (care se
exteriorizează în concret) sau psihologice (materializate numai prin
consecinţele pe care le determină)354.
Pot fi dovedite atât faptele pozitive, cât şi faptele negative355.
Faptele pozitive sau negative pot forma obiectul probaţiunii numai dacă
sunt determinate, întrucât cele nedefinite sunt aproape imposibil de dovedit.
Anumite fapte, considerate de lege ca existente, nu pot fi contestate şi
ca urmare, dovada lor nu este necesară, datorită faptului că sunt notorii şi
prezumtive, fiind în acelaşi timp cunoscute de un cerc larg de persoane356.
Sunt constante (prezumtive) acele fapte pe care legea le consideră
existente şi cu privire la care judecătorul nu poate admite său ordonă dovezi357.
Faptele notorii sunt fapte cunoscute de un număr mare de persoane,
dovada acestora realizându-se doar prin probarea notorietăţii.
Formează de asemenea, obiect probaţiunii, faptele cunoscute personal
de judecător, din alte împrejurări decât acelea ale dosarului, judecătorul
trebuind să pronunţe hotărârea judecătorească numai în baza probelor
administrate în cauză.
Faptele necontestate de părţi pot intra în obiectul probaţiunii, ele fiind
acele fapte asupra cărora părţile sunt de acord că exista, instanţa urmând a-şi
forma convingerea şi în raport cu administrarea acestora.
Sarcina probei este reglementată în art.249 C.proc.civ.:”Cel care face
o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”. Primul care se
adresează justiţiei este reclamantul, deci lui îi revine mai întâi sarcina de a
dovedi cele pretinse (onus probandi incubit actori şi probaţio incubit ei qui

353
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 250
354
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 228
355
Ex.: Art.49 C.civil – cel care solicita declararea mortii unei personae pe cale judecatoreasca trebuie sa
dovedeasca, printer altele, ca timp de cel putin doi ani nu s-a primit nicio informative sau indiciu despre
existent acelei personae, art.1341 – cel care solicita restituirea platii nedatorate trebuie sa faca dovada faptului
ca nu datora nimic celui caruia i-a facut plata, etc.
356
I.Leş, Tratat, p. 434; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 251
357
I.Leş, Tratat, p. 434

176
dicit, non ei qui negat).Numai după ce reclamantul dovedeşte faptul generator,
paratul poate ieşi din pasivitate, încercând dovedirea netemeiniciei pretenţiei
acestuia.
După ce reclamantul a făcut dovada afirmaţiilor sale, este rândul
pârâtului ca, în apărare, să dovedească faptele pe care îşi sprijină cererile sale,
sarcina probei trecând la el (în excipiendo reus fit actor).
Există situaţii când pârâtul dobândeşte şi calitatea de reclamant, având
primul sarcina probei. Este situaţia în care pârâtul invocă excepţii procesuale
pentru a paraliza pretenţiile reclamantului, caz în care va avea primul sarcina
probei. De asemenea, sarcina probei revine întâi pârâtului şi în cazul în care
acesta introduce o cerere reconvenţională sau cerere de chemare în garanţie.
În anumite cazuri însă, pârâtul păstrându-şi această calitate, are totuşi
primul sarcina probei358. Este cazul prezumţiilor legale relative care deplasează
obiectul probei beneficiarului prezumţiei, de la faptul de dovedit la faptul vecin
şi conex pe care se bazează prezumţia.
Putem afirma că în procesul civil sarcina probei este împărţită între
părţi, la care se alătură şi rolul activ al judecătorului, acesta putând să ordone
din oficiu administrarea probelor necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Aşadar sarcina probei prezintă o importanţă deosebită, deoarece dacă
partea căruia îi revine aceasta nu va putea propune suficiente probe spre
administrare, nu deţine probe sau nu va mai putea produce alte probe, atunci
aceasta va pierde. Dacă în această situaţie se regăseşte reclamantul, cererea de
chemare în judecata îi va fi respinsă ca nefondată.

7.2.2. Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi

aprecierea probelor

Orice mijloc de probă, pentru a fi admisibil, trebuie să îndeplinească

anumite condiţii generale privitoare la: legalitatea, verosimilitatea, pertinenţa şi
concludenţa lor359.
 Prima condiţie referitoare la legalitatea probei, impune ca
proba solicitată de parte să nu contravină legii materiale sau
procesuale.
 A doua condiţie de admisibilitate se referă la cerinţa ca proba
să fie verosimilă, adică să tindă la dovedirea unor fapte

358
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 251
359
I.Leş, Tratat, p. 435

177
 credibile, să nu contravină legilor naturii360.
 Cea de a treia condiţie se referă la pertinenţa probei, adică la
legătura acesteia cu obiectul procesului. O probă este
pertinentă atunci când ea se referă la fapte care trebuie să fie
demonstrate în sprijinul pretenţiilor sau apărărilor formulate de
părţi361.
 Concludenţa probei, priveşte posibilitatea acesteia de a
contribui la soluţionarea litigiului. Orice probă concludentă
este şi pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este şi
concludentă. În acest sens art.255 C.proc.civ., obligă instanţa
să încuviinţeze numai acele probe care pot ajuta la dezlegarea
pricinii.
Administrarea probelor presupune cercetarea următoarelor aspecte:
propunerea probelor, încuviinţarea probelor şi administrarea propriu-zisă a
acestora.
Propunerea probelor se face de reclamant prin cererea de chemare în
judecată (art.194 alin.e C.proc.civ.) şi de pârât prin întâmpinare (art.205 pct.d
C.proc.civ.).
Dacă probele nu au fost propuse prin cererea de chemare în judecată
sau prin întâmpinare, pot fi cerute, sub sancţiunea decăderii până la prima zi de
înfăţişare (art.241 C.proc.civ.)362. De la această regulă, legea prevede anumite
cazuri de excepţie în care pot fi admise probe chiar după prima zi de înfăţişare,
dacă nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea, dacă
administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii sau când dovada nu a
fost cerută în termen datorită neştiinţei sau a lipsei de pregătire a părţii care nu
a fost reprezentată sau asistată de avocat (art.138C.proc.civ.).
În cazul admiterii probelor în condiţiile art.254 alin.(2) C.proc.civ.,
partea adversă are dreptul de a cere contraprobă numai asupra aceluiaşi aspect
(art.254 alin.(3)C.proc.civ.).
Excepţiile de la sancţiunea decăderii au fost prevăzute de legiuitor în
cuprinsul art.254 alin.2 C.proc.civ.indicându-se următoarele situaţii în care
partea poate să ceară probe, dincolo de termenele prevăzute de lege:
 necesitatea probei reiese din modificarea cererii;
 nevoia administrării probei reiese din cercetarea

360
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p.231
361
I.Leş, Tratat, p. 436
362
A se vedea şi ADDENDA, Anexele 27-29, pentru modele de cereri de probatorii

178
 judecătorească, iar partea nu o putea prevedea;
 partea învederează instanţei motive temeinice pentru a justifica
nedepunerea în termen a probelor cerute;
 administrarea probelor nu duce la amânarea judecăţii;
 exista acordul expres al tuturor părţilor363.
Dacă pentru administrarea probelor încuviinţate în condiţiile mai sus
expuse, este amânată judecata, partea este obligată sub sancţiunea decăderii din
dreptul de a administra proba, să depună în termen de 5 zile de la încuviinţarea
probei:
 lista martorilor, atunci când se cere proba cu martori;
 copii certificate de pe înscrisurile încuviinţate ca probă;
 interogatoriul, în cazul în care acesta trebuie comunicat;
 dovada platii cheltuielilor necesare efectuării expertizei364.
Asupra probelor propuse de părţi instanţa se pronunţă prin încheiere
motivată. Potrivit art.258 C.proc.civ.:”Încheierea prin care se încuviinţează
probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă
încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu
administrarea lor”. Încheierea de încuviinţare este preparatorie, pentru că nu
lasă să se întrevadă soluţia ce va fi dată. Instanţa nu este legată de această
încheiere, astfel încât dacă administrarea unor dovezi nu mai este necesară
poate pune în discuţia părţilor posibilitatea renunţării la probe365.
Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată (art.261
C.proc.civ.)., în ordinea statornicită de aceasta (art.260 C.proc.civ.).
Dovezile vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra
fondului (art.260 alin.3 C.proc.civ.). În măsura în care este posibil, dovadă şi
dovada contrară vor fi administrate în acelaşi timp (art.260 alin.4 C.proc.civ.).
Există anumite situaţii de excepţie în care probele nu sunt administrate
direct de instanţa care soluţionează pricină:
 administrarea probelor prin comisie rogatorie (art.261 alin.2
C.proc.civ.);
 cercetarea probelor printr-un judecător delegat (art.296C.proc.civ.);
 probele administrate de o instanţă necompetentă sau de o instanţă de la
care pricină a fost strămutată sau într-o cerere perimată rămân câştigate
cauzei (art.145 alin.2 şi art.422 alin.2C.proc.civ.).

363
G.Boroi, M.Stancu, Drept procesual civil, ed.Hamangiu 2015
364
Termenul de 5 zile poate curge de la numirea expertului sau intr-un termen stabilit de instanta
365
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 232, nota 1

179
 Aprecierea probelor se face în mod liber, fiind desfiinţate probele
formale a căror forţă probantă era prestabilită de lege366. În etapa deliberării,
judecătorul va cerceta cu atenţie probele administrate în cauză urmând a
pronunţa soluţia în baza acestora şi în raport cu intimă să convingere.

7.2.3. Proba prin înscrisuri. Înscrisurile autentice. Înscrisurile sub

semnătură privată. Administrarea probei prin înscrisuri

Înscrisul reprezintă un mijloc legal de dovadă, constând în orice act sau

document scris (sens restrâns), precum şi în orice lucru care poartă o scriere sau
o însemnare de orice fel (în sens larg, prin care se atestă existenţa unui act
juridic sau a unui fapt juridic, ori o anumită împrejurare sau situaţie privitoare
la acestea)367.
Prin înscris se înţelege, de asemenea, orice declaraţie despre un act
juridic sau un fapt juridic stricto sensu, făcută prin scriere de mână,
dactilografiere, litografiere, imprimare pe hârtie sau pe orice material368.
În doctrină înscrisurile sunt clasificate după mai multe criterii369:
 după scopul urmărit la întocmirea lor, înscrisurile se clasifică în
înscrisuri preconstituite (întocmite cu intenţia de a fi folosite ca
mijloace de probă) şi înscrisuri nepreconstituite (prin care nu se
urmăreşte îndeobşte un scop probator)370;
 după obiectul lor, înscrisurile preconstituite se împart în înscrisuri
originare (întocmite pentru a constata încheierea, modificarea sau
stingerea unui raport juridic), recognitive (întocmite cu scopul de a
înlocui un înscris originar dispărut sau distrus) şi confirmative
(întocmite pentru a confirma un act anulabil);
 în funcţie de modul lor de întocmire, înscrisurile preconstituite se
clasifică în înscrisuri autentice şi înscrisuri sub semnătură privată,
care la rândul lor sunt clasificate în înscrisuri sub semnătură privată
propriu-zise şi înscrisuri care valorează început de dovada scrisă;
 după raportul dintre ele, înscrisurile se împart în originale, duplicate şi
copii371;

366
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 253
367
Ghe.Dinu, op.cit., p. 116
368
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 163; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p.235
369
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 347-356; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 163-165;
370
I.Leş, Tratat, p. 442
371
Copiile dupa copii nu au nici o putere doveditoare (art.286 alin.4 C.proc.civ.)

180
  după criteriul semnăturii, distingem între înscrisuri semnate şi
nesemnate.
 după suportul prin care sunt reprezentate (instrumentum probationem)
distingem intre înscrisurile pe suport de hârtie sau alt suport material,
înscrisurile în format electronic şi înscrisurile pe suport informatic.

Înscrisurile autentice

Definiţia înscrisului autentic este prevăzută în art.269 C.proc.civ., din

care se deduce că pentru a fi autentic un înscris trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
 să fie întocmit sau autentificat de o autoritate publică, de notarul
public sau de o altă persoană investită de stat cu autoritate publica;
 agentul instrumentator al actului să fie competent din punct de vedere
material şi teritorial;
 să fie întocmit cu respectarea formalităţilor prevăzute de lege pentru a
îi fi recunoscută forma autentică.
Uneori forma autentică este cerută ad validitatem, însă de cele mai
multe ori părţile recurg la ea pentru avantajele pe care le prezintă ad
probationem372:
 înscrisul autentic face dovada datei sale până la înscrierea în fals;
 înscrisul autentic se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate,
proba contrară revenind celui care îl contestă;
 înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi
lichidă are putere de titlu executoriu în momentul în care aceasta
ajunge la scadenţă (devine exigibil) şi deci poate fi pus în executare
fără sesizarea instanţei (art.66 din Legea nr.36/1995);
 înscrisul autentic face deplina dovadă, fata de orice persoană, până la
înscrierea în fals în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului
instrumentator, făcute în limitele atribuţiilor sale. Celelalte menţiuni,
înscrise în baza declaraţiilor părţilor, fac dovadă până la proba contrară.
Art.270 alin.1 C.proc.civ. consacră opozabilitatea erga omnes a celor
constatate prin înscrisul autentic, prevăzând că actul autentic are deplină
credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce
constată. Această dispoziţie trebuie interpretată în sensul că opozabilitatea

372
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 348; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 165

181
actului faţă de terţi priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor contractante,
considerate ca fapte a căror existenţă nu poate fi ignorată de terţi373.
Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetenţei sau a
incapacităţii funcţionarului, sau din lipsă de forme, este valabil ca înscris sub
semnătură privată, dacă este semnat de părţile contractante (art.271C.proc.civ.).
Dispoziţia se aplică numai în situaţia în care forma autentică este cerută ad
probationem, caz în care operaţiunea juridică rămâne valabilă, deoarece legea
impune pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată singură condiţie a
semnării înscrisului de către părţi. Dacă forma autentică reprezintă o condiţie
de valabilitate a operaţiunii juridice, actul va fi lovit de nulitate absolută şi nu
se mai pune problema probei374.

Înscrisul sub semnătură privată

Înscrisurile sub semnătură privată375 sunt înscrisuri întocmite de părţi,

fără intervenţia unui organ de stat, şi semnate de părţi sau de partea de la care
emană, indiferent de suportul material pe care acestea se regăsesc.Condiţia
esenţială a oricărui înscris sub semnătură privată este semnarea acestuia de
partea sau părţile care se obligă. Termenul de “semnătură” se referă la
semnătura executată de mâna autorului, fiind excluse semnăturile
dactilografiate, litografiate, executate prin parafă ori punere de deget, şi nu
trebuie să cuprindă numele şi prenumele persoanei în întregime, fiind suficientă
executarea semnăturii obişnuite a persoanei. Art.272 teza II-a C.proc.civ.
defineşte înscrisul sub semnătură privată ca acel înscris care poartă semnătura
parţilor, indiferent de suportul sau material, iar în art. 268 C.proc.civ.
legiuitorul stabileşte în mod expres puterea doveditoare a semnăturii de pe
acesta, ca fiind de deplină credinţă până la proba contrară.376Art. 274 şi 275
C.proc.civ. stabilesc în mod expres condiţiile speciale pentru validitatea
înscrisului sub semnătură privată în cazul convenţiilor sinalagmatice, respectiv
în cazul inscrisurilor sub semnătură privată prin care o singură parte se obliga
la plata unei sume de bani, legea cerând în mod excepţional îndeplinirea unor
condiţii speciale, respectiv “cerinţa multiplului exemplar “şi cerinţa “scrierii în
întregime ori a punerii formulei bun şi aprobat”.

373
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 350; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 166
374
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 238
375
Inscrisurile sub semnatura private sunt definite in cuprinsul art.272 teza I C.proc.civ.
376
Puterea doveditoare a semnaturii de pe un inscris sub semnatura private este dovedita atat prin semnatura
executata olograf, dar si in cazul semnaturii electronice, in conditiile impuse de Legea 455/2001

182
 Cerinţa multiplului exemplar sau condiţia pluralităţii de
exemplare

Potrivit art.274 C.civ.:” (1) Înscrisul sub semnătură privată, care

constată un contract sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacă a fost
făcut în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt.
(2) Un singur exemplar original este suficient pentru toate persoanele având
acelaşi interes. …”
Cerinţa multiplului exemplar este cerută numai în cazul înscrisurilor
sub semnătură privată care constată convenţii sinalagmatice, cu următoarele
excepţii:
 în cazul în care convenţia sinalagmatică este constatată printr-o
hotărâre judecătorească;
 în cazul în care înscrisul s-a redactat într-un singur exemplar care a fost
lăsat în păstrarea unui terţ;
 în cazul contractelor încheiate prin corespondenţă;
 în raporturile dintre profesionişti (art.277 alin.1 C.proc.civ.);
 în cazul unui înscris nul ca înscris autentic, dar valabil ca înscris sub
semnătură privată-intrepretare per a contrario a art.271 coroborat cu
precizările art. 272 C.proc.civ.;
 în cazul în care înscrisul este recunoscut expres de părţi;
 în cazul în care una din părţi şi-a îndeplinit obligaţia o dată cu
semnarea înscrisului sau mai înainte;
 în cazul în care una din părţi nu se opune la folosirea înscrisului
întocmit într-un singur exemplar şi prezentat de cealaltă parte în
instanţă.
 lipsa menţiunii privind numărul de exemplare redactate se acoperă dacă
toate exemplarele se prezintă în instanţă
 terţii nu se pot prevala de lipsa menţiunii multiplului exemplar.
Art.274 alin.1C.civ.interpretat per a contrario arată că nu este cerută
îndeplinirea formalităţii multiplului exemplar pentru actele juridice unilaterale
şi nici pentru înscrisurile ce constată convenţii unilaterale377. Art.274 C.civ. nu
se aplică nici în cazul contractelor sinalagmatice imperfecte, care în momentul
încheierii nu dau naştere decât la o obligaţie unilaterală, fiind susceptibile de a
produce ulterior o obligaţie pentru partea care iniţial nu era obligată.

377
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 239

183
 Nerespectarea multiplului exemplar atrage nulitatea înscrisului ca
mijloc de probă, nu şi nulitatea convenţiei, care va putea fi dovedită prin alte
mijloace de probă378. Sancţiunea pentru nerespectarea formalităţii prevăzute de
art.274 C.proc.civ. este nulitatea relativă, fiind urmărită ocrotirea intereselor
părţilor contractante.379

Cerinţa scrierii în întregime ori a punerii formulei “bun şi

aprobat”

O alta condiţie specială este stipulata în art.275 C.proc. civ.:” (1)

Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o
alta să-i plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie
să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin că, în afară
de semnătură, să fie scris cu mâna să bun şi aprobat pentru.........., cu arătarea
în litere a sumei sau a cantităţii datorate.”
Aceasta menţiune este cerută în cazul inscrisurilor sub semnătură
privată care constată obligaţii unilaterale, având ca obiect o sumă de bani sau o
cantitate de bunuri fungibile.
Menţiunea nu este necesară:
 când înscrisul este scris în întregime de mâna celui care se
obligă,
 dacă obligaţia unilaterală are ca obiect un lucru cert şi
determinat ori prestaţii de a face sau a nu face;
 în cazul chitanţelor liberatorii;
 în cazul înscrisului nul ca înscris autentic care constată o
obligaţie unilaterală ce are ca obiect o sumă de bani sau o
câtime oarecare de lucruri fungibile,
 în raporturile dintre profesionişti;
 dacă este semnat380.
În cazul în care există nepotrivire între suma indicată în act şi cea
consemnată în formula bun şi aprobat, obligaţia se prezumă că este pentru
suma cea mai mică, dacă nu se poate proba în care parte este greşeala
(art.1181C.civ.).
Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la formalitatea bun şi

378
ibidem 346
379
G.Boroi, Codul 2001,p. 373
380
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 256

184
aprobat atrage nulitatea înscrisului ca mijloc de probă, fără a fi însă afectată
valabilitatea obligaţiei unilaterale, aceasta putând fi dovedită prin alte mijloace
de probă, înscrisul putând fi considerat început de dovada scrisă.

Forţa probanta a înscrisului sub semnătură privată

Forţa probanta a înscrisului sub semnătură privată rezulta din semnătura

părţii (sau semnăturile părţilor), aceasta făcând deplina credinţa despre existenţa
consimţământului părţii care la semnat (art.268 alin.1 C.proc.civ.). În ceea ce
priveşte puterea doveditoare a înscrisului sub semnătură privată, art.273
alin.1C.civ.şi art. 301 C.proc.civ., prevăd că acela căruia i se opune un act sub
semnătură privată este obligat să recunoască sau să conteste scrierea sau semnătura,
până la primul termen după depunerea acestui, sub sancţiunea decăderii. Înscrisul
sub semnătură privată, recunoscut de acela căruia i se opune, sau considerat de lege
ca recunoscut, are între părţile care l-au subscris şi între cei care le reprezintă
drepturile acelaşi efect că actul autentic (art.273 C.proc.civ.).
Partea care are dreptul de contesta un înscris sub semnătură privată ce i se
opune ,este obligată să conteste formal scrisul ori semnătura sa, în caz contrar se va
prezuma o recunoaştere tacită a acestuia.
Înscrisurile electronice aşa cum sunt definite în Legea nr.455/2001381,
cărora li s-a încorporat, ataşat sau li s-a asociat o semnătură electronică, bazată pe
un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată
cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este
asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură
privată (art.5 din Legea nr. 455/2001).
Mai mult, dacă înscrisul electronic care îndeplineşte condiţiile prezentate
este recunoscut de partea căruia i se opune, acesta poate fi asimilat din punct de
vedere al efectelor pe care le produce între părţi, unui înscris autentic (art.6 din
Legea nr.455/2001).
Dacă partea căruia i se opune un înscris sub semnătură privată nu
recunoaşte înscrisul sau semnătura, protestând împotriva acestuia pretinzând că
înscrisul a fost falsificat, atunci instanţa este obligată să dispună efectuarea unei
expertize tehnice de specialitate, scop în care expertul sau specialistul este dator să
solicite certificate calificate, precum şi orice alte documente necesare, potrivit legii,
pentru identificarea autorului înscrisului, a semnatarului ori a titularului de
certificat (art.8 din Legea nr.455/2001).

381
Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, publicată în Monitorul Oficial nr. 429/31.07.2001

185
 Data înscrisului sub semnătură privată

Indicarea datei pe înscrisurile sub semnătură privată este o menţiune a

parţilor, sau a părţii care a întocmit actul, şi care are aceiaşi putere probatorie
cu oricare alta menţiune a înscrisului respectiv.
Data înscrisului, prin ea însăşi, nu face credinţa faţă de terţi, spre
deosebire de celelalte menţiuni care formează cuprinsul înscrisului şi care aşa
cum am arătat au putere doveditoare până la proba contrară.
Terţilor le va fi opozabila numai data certă a înscrisului sub semnătură
privată.
Înscrisul dobândeşte dată certă, potrivit art.278 alin.1 pct.1-6
C.proc.civ.:
 din ziua prezentării la o instituţie sau autoritate publică,
făcându-se despre aceasta menţiune în scris;
 din ziua în care înscrisul a fost prezentat spre a i se oferi data
certa de către un notar public, executor judecătoresc sau alt
funcţionar public cu competenţe în această privinţe;
 din data înscrierii într-un registru sau alt document public,
anume desemnat;
 din ziua trecerii înscrisului chiar în forma prescurtata, în
înscrieri autentice;
 din ziua morţii sau din ziua în care a survenit neputinţa fizică a
părţii care a semnat înscrisul sau a uneia din părţile care a
semnat.
 Din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceiaşi natura care să
dovedească neîndoielnic anterioritatea înscrisului
Între părţi dată este valabilă până la proba contrarie, faţă de terţi data
înscrisului nu este opozabilă decât din ziua în care a devenit certă382, spre
deosebire de vechea reglementare, data certa este necesară şi în cazul
chitanţelor liberatorii

Administrarea probei prin înscrisuri

Părţile au dreptul, dar şi obligaţia de a alătura la cererea de chemare în

judecată sau la întâmpinare, atâtea copii certificate de pe înscrisurile de care

382
I.Leş, Tratat, p. 448. În acelaşi sens, a se vedea I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 351; V.M.Ciobanu,
Tratat II, p. 170; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 257.

186
înţeleg să se folosească ca mijloace de probă383, câte exemplare sunt necesare
pentru comunicare, plus un exemplar pentru instanţă. Certificarea se face prin
folosirea formulei “conform cu originalul” urmată de semnătura titularului sau
a reprezentantului legal.
Înscrisurile pot fii depuse aşadar în copie certificata, partea care l-a
depus având obligaţia de a avea asupra sa şi varianta originală, pentru a o
prezenta instanţei, la cererea expresă a acesteia, sub sancţiunea respingerii
probei384.
Înscrisurile depuse de părţi rămân dobândite judecăţii şi nu mai pot fi
retrase fără învoirea părţii potrivnice (art.292 alin.6 C.proc.civ.). Acordul părţii
potrivnice în acest sens trebuie să fie expres, el neputând fi dedus din tăcerea
sau absenţa părţii385. Dacă înscrisul depus este original, poate fi retras cu
condiţia depunerii la grefă a unei copii legalizate (art.292 alin.4C.proc.civ.).
În situaţia în care înscrisul nu se găseşte la partea care doreşte să-l
folosească, ci la partea potrivnică, instanţa poate ordona înfăţişarea lui (art.293
C.proc.civ.). Partea care învederează deţinerea înscrisului trebuie să dovedească
împrejurarea că adversarul se află în posesia lui ori această dovadă să reiasă din
dezbateri. Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul propus pentru a
dovedi deţinerea sau existenţa înscrisului, dacă din probele administrate reiese
că l-a ascuns sau l-a distrus, sau dacă, după ce s-a dovedit reţinerea înscrisului,
nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite
pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris
(art.295 C.proc.civ.).
Instanţa este obligată, potrivit art.293 alin.2 C.proc.civ., să admită
cererea de înfăţişare a înscrisului dacă: înscrisul este comun părţilor; partea
potrivnică s-a referit în proces la înscris; potrivit legii, partea potrivnică este
obligată să înfăţişeze înscrisul.
Instanţa are însă obligaţia, să respingă cererea de înfăţişare a
înscrisului, în întregime sau în parte, în următoarele cazuri prevăzute de art.294
C.proc.civ.:
 când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale;
 când înfăţişarea înscrisului ar încălca îndatorirea de a păstra secretul;
 când înfăţişarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a altei
persoane, ori ar expune-o dispreţului public.

383
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 257
384
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 208, nota 1
385
ibidem 121

187
 În ipoteza în care înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţii sau a
altei persoane, instanţa va dispune aducerea lui în termenul fixat în acest scop.
Cel care deţine înscrisul este îndreptăţit să refuze aducerea acestuia în cazurile
prevăzute de art.294 C.proc.civ. Înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe
cheltuiala părţii care a cerut dovada, suma de plată fiind stabilită prin încheiere
irevocabilă (art.298 C.proc.civ.).
Art.298 C.proc. civ. prevede că, în ipoteza în care înscrisul nu poate fi
transmis (cărţi funciare386, planuri, registrele autorităţilor..), cercetarea lui se va
face cu citarea părţilor la acea autoritate de către completul de judecată sau se
recurge la comisie rogatorie (dacă înscrisul se găseşte în altă localitate).
În situaţia în care înscrisul depus de părţi este contestat sau instanţa are
îndoieli cu privire la autenticitatea acestuia, se recurge la verificarea de scripte
sau la procedura falsului. Instanţa renunţă la procedura falsului, dacă partea
care a intenţionat să se folosească de acel înscris considerat fals, renunţă în a-l
mai folosi.

Verificarea inscrisurilor (art.301-303 C.proc.civ.)

Verificarea inscrisurilor este procedura la care se recurge atunci când

partea căreia i se opune înscrisul respectiv, nu recunoaşte scrierea sau
semnătura de pe un înscris387 sub semnătură privată. Înscrisul sub semnătură
privată poate să fie contestat exclusiv de cel care are calitatea de parte în proces
şi numai dacă i se opune ca probă.388 În unele opinii se considera că instanţa din
oficiu nu poate iniţia procedura verificării de înscrisuri389, deşi în baza art.22
alin.C.proc.civ., în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice,
judecătorul are posibilitatea de a dispune verificarea înscrisului sub semnătură
privată recunoscut de partea căreia i se opune.
Art.301 C.proc.civ.prevede că:”(1) Acela căruia i se opune un înscris
sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul
ori semnătura(...). (2) Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia de la care
se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura
acestuia”. Din această dispoziţie legală, rezultă că, spre deosebire de
moştenitorii lor care pot avea o atitudine echivocă, declarând că nu cunosc

386
În acest sens, art.43 alin.3 din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, prevede că:” Nici o
autoritate nu va putea cere trimiterea originalului cărţii funciare sau a planurilor de identificare a
imobilelor”.
387
I.Leş, Tratat, p. 450
388
V.Danila, G.Boroi Noul Cod vol.I, pag.630
389
Ibidem 391

188
scrierea sau semnătura autorului, părţile înscrisului sub semnătură privată sunt
datoare să recunoască sau să conteste scrierea sau semnătura390.
Dacă partea căreia i se opune înscrisul, declară că nu recunoaşte scrisul
sau semnătura, preşedintele completului o va obliga să scrie şi să semneze sub
dictarea să părţi din înscris. Refuzul de a scrie va putea fi socotit că o
recunoaştere a scrisului (art.302 alin.2 C.proc.civ.). Prezumţia de recunoaştere
a scrisului, dedusă din refuzul de a scrie sau de a semna, este relativă şi trebuie
completată cu alte dovezi391.
În ipoteza în care după această verificare, instanţa nu este lămurită, se
poate dispune efectuarea unei expertize, în vederea căreia părţile vor fi obligate
să depună: înscrisuri autentice; înscrisuri private, netăgăduite de părţi; partea
din înscris netăgăduită; scrisul sau semnătura făcută înaintea instanţei.
Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi
părţi (art.303 C.proc.civ.). În funcţie de rezultatul expertizei instanţa va decide
asupra înlăturării înscrisului sau menţinerii acestuia ca mijloc de probă392.
Verificarea de înscrisuri se face de regulă în fata instanţelor de fond,
instanţă de apel procedând la o verificare a inscrisurilor numai în cazul celor
care nu au fost înfăţişate în prima instanţă, fiind depuse direct în apel. Instanţa
poate proceda la verificarea inscrisurilor şi în recurs sau în cursul judecării unei
cereri de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art.509 alin.1 pct.5 C.proc.civ.,
dacă intimatul contesta veridicitatea înscrisului depus de revizuient.393

Procedura falsului (art. 304-308 C.proc.civ.)

Înscrierea în fals este o operaţie ce se declanşează atunci când partea

interesată declară că un înscris este plăsmuit394. Spre deosebire de verificarea de
scripte, care este aplicabilă numai înscrisului sub semnătură privată, procedura
înscrierii în fals poate avea ca obiect atât un înscris sub semnătură privată cât şi
un înscris autentic395.
În cazul înscrierii în fals, dacă partea care foloseşte înscrisul nu este
prezentă, instanţa va amâna judecata şi va dispune înfăţişarea părţilor în

390
M.Tăbărcă, Codul de procedură civilă, p. 238
391
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 238, nota 2; Când expertiza criminalistică a înscrisului nu este
concludentă, se pot administra şi probe testimoniale pentru a se stabili fapte materiale privitoare la scrierea sau
semnarea actului-Curtea de Apel Cluj, sec.civ., dec. nr. 1329/2000, B.J./2000, vol.1, pag.296 (apud
M.Tăbârcă)
392
I.Leş, Tratat, p. 451
393
G.Boroi, M.Stancu, Drept procesual civil 2015, pag.446
394
ibidem 358
395
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 240, nota 1

189
persoană sau prin mandatar cu procură specială (dacă dovedesc o împiedicare
bine determinată), termen la care cel ce a invocat înscrisul îl va depune pentru
verificare şi va arăta mijloacele sale de apărare (art.304 C.proc.civ.).
Preşedintele completului va constata prin proces-verbal starea
materială a înscrisului, respectiv dacă există pe el ştersături, adăugiri sau
îndreptări, apoi îl va semna împreună cu părţile şi grefierul, spre neschimbare
şi-l va depune la grefă (art.305 C.proc.civ.).
La termenul stabilit de instanţă, preşedintele întreabă partea care a
înfăţişat înscrisul dacă înţelege să se folosească de el, urmând să procedeze în
funcţie de răspunsul acesteia. Astfel, dacă partea lipseşte, nu doreşte să
răspundă sau declară că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat din
proces. În schimb, în lipsa părţii care a defăimat înscrisul sau în situaţia în care
aceasta refuză să răspundă ori nu mai stăruie în declaraţie, înscrisul va fi socotit
că recunoscut (art.306 C.proc.civ.).
În situaţia în care părţile îşi menţin poziţia iniţială, una susţinând că
înscrisul este fals, iar cealaltă stăruind în folosirea înscrisului, instanţa va
înainta înscrisul împreună cu procesul-verbal încheiat procurorului, urmând ca
acesta să facă cercetări şi să sesizeze instanţa penală dacă constată existenţa
unei infracţiuni (art.307 C.proc.civ.). Până la definitivarea cercetărilor, instanţa
poate dispune suspendarea judecăţii, numai dacă partea care a defăimat
înscrisul este în măsură să indice pe autorul sau complicele falsului.
Dacă acţiunea penală s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de
instanţa civilă, pe cale incidentală, prin orice mijloc de probă (art.308
C.proc.civ.).
Declaraţia de înscriere în fals trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
motivele pe care se sprijină.

7.2.4. Proba cu martori. Persoanele care pot fi ascultate ca

martori. Administrarea probei cu martori. Aprecierea probei cu
martori.

Martorii sunt persoane străine de interesele în conflict, care relatează în

faţa instanţei de judecată fapte sau împrejurări referitoare la pricina ce se
judecă, fapte ce ar putea servi la soluţionarea ei. Declaraţia acestora poartă
numele de mărturie sau proba testimoniala. Mijlocul de probă este depoziţia
martorului, în care se materializează cunoştinţele acestuia despre faptele trecute

190
pe care le-a recepţionat şi memorat, iar nu martorul396.
Trăsăturile specifice mărturiei sunt:
 cunoaşterea personală de către martor a faptelor litigioase pe
care le relatează în faţa instanţei
 aceasta se va face verbal în faţa instanţei de judecată, deoarece
administrarea probelor se face sub principiul nemijlocirii,
cazurile de excepţii de la acest principiu fiind limitativ
prevăzute de lege.

Admisibilitatea probei cu martori

Regulă generală în materie este că faptele juridice stricto sensu pot fi

dovedite, neîngrădit cu martori397.
Regulile şi excepţiile, referitoare la probarea actelor juridice prin
declaraţiile martorilor sunt prevăzute în art.309-310 C.proc.civ.
Art.309 C.proc.civ. instituie două reguli restrictive privitoare la
admisibilitatea probei cu martori:
 interdicţia de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare
decât cea stabilită de lege: “Dovada actelor juridice al căror obiect are
o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar,
nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură
privată”(art.1191alin.1C.civ.). Această regulă se aplică la toate actele
juridice indiferent de felul lor, acte unilaterale sau convenţii, acte prin
care se stabilesc raporturi juridice, sau prin care se recunosc, se
confirmă, se modifică, se transmit sau se sting raporturi juridice
preexistente398;
 interdicţia de a dovedi cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde
actul scris:”Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra
sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-
ar fi zis înaintea, la timpul său în urma confecţionării actului, chiar cu
privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250
lei”(art.1191alin.2C.proc.civ.). Referitor la limitele în care se aplică
această regulă, în literatura de specialitate399 s-au făcut anumite

396
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 250
397
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p .363
398
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 252
399
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 364-365; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 190-191; Fl.Măgureanu, op.cit.,
p. 259; I.Leş, Tratat, p. 458; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 252

191
 precizări: regula priveşte numai părţile contractante, terţii putând folosi
proba cu martori pentru a combate conţinutul actului; restricţia se
aplică numai înscrisurilor preconstituite; eroarea, dolul, violenţa, cauza
ilicită sau imorală, frauda legii se pot dovedi cu martori; mărturia este
admisibilă pentru a stabili un fapt ulterior încheierii convenţiei cum ar
fi stingerea sau rezilierea obligaţiei; proba cu martori este admisă
pentru a dovedi sensul exact al unor clauze atunci când acestea sunt
confuze sau susceptibile de mai multe înţelesuri, deoarece a interpreta
nu înseamnă a proba în contra sau peste cuprinsul actului scris.

Codul de procedura civilă, în art.309 prevede următoarele restricţii:

 celui ce a introdus o cerere de chemare în judecată, pentru o sumă mai
mare de 250 lei, chiar dacă va dori să-şi restrângă cererea la 250 lei, nu
i se va încuviinţa proba cu martori400;
 nu se va putea dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui
înscris.
De la cele două reguli restrictive privitoare la admisibilitatea probei cu
martori legea consacră următoarele excepţii, astfel ca:
 la art.309 alin.2 teza ÎI C.proc.civ. se instituie admisibilitatea probei cu
martori în dovedirea unui act juridic, contra unui profesionist, dacă
actul juridic a fost încheiat de acesta în timp ce se afla în exerciţiul
activităţii sale profesionale, iar legea specială să nu îi fii impus proba
scrisă.
 Iar la art.309 alin.4 şi alin.5 C.proc.civ. se instituie de asemenea
posibilitatea derogări de la regula impusa actelor a căror validitate se
cere proba scrisă ad probationem, respectiv în cazurile în care:
 exista un început de dovadă scrisă (art.310 C.proc.civ.) - se
numeşte început de dovadă scrisă potrivit alin.(1):”orice, chiar
şi nesemnata şi nedatată, care provine de la o persoană căreia
acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în
drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul
pretins”. Început de dovadă scrisă poate constitui potrivit

400
Proba cu martori nu se vadmite nici în cazul în care cererea de chemare în judecată este introdusă pentru o
sumă mai mică de 250 lei, dar care este rest dintr-o creanţă mai mare, neconstatată prin înscris; când în aceeaşi
instanţă o parte face mai multe cereri pentru care nu are înscrisuri, dacă toate aceste cereri unindu-se trec peste
suma de 250 lei, dovada cu martori nu poate fi admisă, chiar dacă creditorul ar pretinde că aceste creanţe
provin din cauze diferite, că s-au născut în diferite epoci, afară numai dacă creditorul a dobândit aceste
drepturi de la persoane diferite;

192
 art.358 C.proc.civ. şi refuzul nejustificat al părţii de a se
prezenta la interogatoriu sau de a răspunde, precum şi
răspunsul fragmentar;
 se invoca imposibilitatea materială sau morală de a-şi
întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic (art.309
alin.4 pct.1 C.proc.civ.)- la obligaţiile care se nasc din
cvasicontracte, delicte sau cvasidelicte; la depozitul necesar în
caz de incendiu, ruină, tumult sau naufragiu şi la depozitele ce
fac călătorii la hotelul în care trag; la obligaţiile contractate în
caz de accidente neprevăzute, când părţile se aflau în
imposibilitate de a-şi pre constitui înscrisuri;
 se dovedeşte imposibilitatea conservării probei scrise
(art.309,alin.4,pct.3 C.proc.civ.) - dacă creditorul a pierdut titlu
ce-i servea de dovadă scrisă, din cauză de forţă majoră, cât şi în
cazul dispariţiei acestuia dintr-un caz fortuit.
 părţile convin cu privire la folosirea probei cu martori
pentru dovedirea actelor juridice, fără a se aduce atingere
ordinii publice sau bunelor moravuri;
 actul juridic este atacat pentru eroarea, dolul, violenta,
lipsa cauzei, cauza ilicita sau imorală, fraudarea legii chiar
şi atunci când actul juridic este constatat printr-un înscris
autentic;
 este necesară lămurirea clauzelor actului juridic, în sensul
clarificării clauzelor confuze, obscure sau susceptibile de mai
multe înţelesuri.

Persoane care pot fi ascultate ca martori

Propunerea martorilor se va face de către reclamant în cererea de

chemare în judecată, iar paratul va arăta martorii în întâmpinare, sub sancţiunea
decăderii din proba, cu excepţiile prevăzute de art.254 alin.2 C.proc.civ.
propunerea martorilor se face nominal, indicându-se numele, prenumele şi
adresa fiecărui martor aceste date fiind necesare pentru procedura de citare a
acestora.
În cazul în care într-o cerere de chemare în judecată sau într-o
întâmpinare se va solicita numai admiterea probei testimoniala, fără a se

193
nominaliza martorii în condiţiile mai sus specificate, aceasta va echivala cu
lipsa propunerii probei în condiţiile legii şi va fi sancţionata cu decăderea părţii
din dreptul de a propune proba respectivă.
De regulă, orice persoană poate fi ascultată ca martor, excepţiile
fiind prevăzute expres de lege în art.315 C.proc.civ. Legea nu impune o
condiţie de vârstă, însă prevede că la aprecierea depoziţiei minorului sub 14
ani, ca şi la aceea a persoanelor lipsite de discernământ, instanţa va ţine seama
de situaţia specială a martorului401. Instanţa însă, poate limita numărul
martorilor propuşi.
Potrivit art.315 alin. (1) pct.1-5 C.proc.civ., nu pot fi ascultaţi ca
martori:
1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
2. soţul, sau fostul soţ, logodnicul sau concubinul;
3. interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi;
4. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna din părţi;
5. cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.
Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori,
rudele sau afinii până la gradul al treilea inclusiv şi soţul, chiar despărţit
(art.315 alin.2C.proc.civ.). Pentru audierea acestor persoane, în cauzele
privitoare la starea civilă sau divorţ, nu este necesar acordul părţilor, deoarece
art.316 C.proc.civ.prevede posibilitatea audierii ca martori a rudelor şi afinilor,
cu excepţia descendenţilor.
Sunt scutiţi de a fi martori, potrivit art.317 C.proc.civ., deci care
au dreptul de a refuza de a face depoziţia:
1. cei cărora au îndatorirea de a păstra secretul profesional sau de
serviciu, cum sunt: slujitorii cultelor, medicii, moaşele, asistenţii
medicali, farmaciştii, avocaţii, notarii publici şi orice alţi muncitori pe
care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate
lor în exerciţiul îndeletnicirii, dacă aceştia nu au fost dezlegaţi de
această îndatorire, excepţie făcând doar slujitorii cultelor;
2. funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, judecătorii sau
procurorii, activi sau chiar şi după încetarea funcţiei lor, asupra
împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate;
3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi sau ar expune pe
vreuna din persoanele arătate în art.315 la pct.1 şi 2 la o pedeapsă
penală sau la dispreţul public.

401
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 195

194
 Cel desemnat ca martor este obligat să se prezinte, în schimb, pentru
persoanele menţionate în art.317 este o facultate, nu o obligaţie, de vreme ce
sunt scutiţi a fi martori402.
Aşa cum am specificat, toate persoanele care sunt scutite de a fi
martori, potrivit art.315 C.proc.civ., pot fi ascultate ca martori cu condiţia să
aibă dezlegarea (consimţământul) persoanelor sau autorităţilor publice ce ar
putea fi lezate prin mărturia lor. Singura excepţie este interdicţia totală a
slujitorilor cultelor de a fi martori.

Administrarea probei cu martori

Martorii se propun de părţi prin cererea de chemare în judecată şi

prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Dacă proba se
solicită în cursul judecăţii, în condiţiile art.254 C.proc.civ., lista martorilor se
va depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare
(art.311 alin.2C.proc.civ.). După încuviinţarea probei cu martori, instanţa va
dispune citarea acestora. Împotriva martorului care lipseşte la prima citare,
instanţa poate emite mandat de aducere, iar dacă există urgenţă se poate emite
mandat chiar de la primul termen403. Dacă, după mandatul de aducere, martorul
nu se înfăţişează, instanţa va trece la judecată (art.313 alin.3C.proc.civ.).
Instanţa poate să mărginească numărul martorilor propuşi , ţinând
cont însă de principiul egalităţii părţilor în proces, de poziţia părţilor, de măsura
în care situaţia de fapt necesită probatorii mai ample sau mai sumare404.
Fiecare martor va fi ascultat separat, iar cei care nu au fost ascultaţi
nu pot fii de fată.
Instanţa va proceda la identificarea martorului verificând datele de
identitate ale acestuia, după care îi va cere acestuia să arate dacă se afla sub
incidenţa prevederilor art.315 C.proc.civ.
Înainte de a fi ascultat, martorul depune jurământul:”Jur că voi
spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu”. Referirea la divinitate se schimbă potrivit credinţei religioase a
martorului. Preşedintele instanţei are obligaţia de atrage atenţia martorului ca
declaraţia mincinoasă reprezintă săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă,
şi se va sancţiona conform legii. Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu
depune jurământ, însă i se atrage atenţia să spună adevărul.

402
M.Tăbâcă, Codul de procedură civilă, p. 246
403
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 197
404
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 426, nota 6; M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 244

195
 Lipsa unora dintre aceste elemente va atrage nulitatea procedurii de
audiere, numai în măsura în care partea interesată face dovada vătămării
suferite prin necunoaşterea datelor prevăzute de text, iar vătămarea nu poate fi
înlăturată decât prin anulare405.
Martorii pot fi reaudiaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă şi chiar
confruntaţi cu alţi martori.
Mărturia se consemnează de grefier după dictarea preşedintelui
completului şi va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de judecător,
grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de înscris. Dacă martorul nu
doreşte sau nu poate să semneze, se va consemna. Orice adăugiri, ştersături sau
schimbări în cuprinsul mărturiei, trebuie încuviinţate şi semnate de judecător,
de grefier şi martor, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seamă. Locurile nescrise
din declaraţie trebuie împlinite cu linii, astfel încât să nu se poată adăuga nimic
(art. 323 C.proc.civ.).
După audiere martorul poate rămâne în sala până la sfârşitul
cercetării, dacă instanta nu dispune altfel.
Martorul are dreptul de a i se deconta cheltuielile de transport,
cazare şi masa (dacă este din alta localitate) precum şi dreptul de a fi
despăgubit pentru veniturile nerealizate datorită faptului că a fost prezent ca
martor. Aceste cheltuieli sunt în sarcina părţii care l-au propus ca martor şi se
stabilesc la cererea martorului, de către instanţă de judecata prin încheiere
executorie.

Aprecierea probei cu martori

Proba cu martori prezintă anumite particularităţi406, în primul rând

trebuie stabilită problema sincerităţii martorului (art.324 C.proc.civ.), iar în al
doilea rând trebuie stabilită buna-credinţă a martorului şi dacă mărturia
corespunde realităţii.
Prima problemă se rezolvă cu ajutorul unor aspecte de fapt valabile
de la o speţă la alta, ţinându-se seama de interesul martorului în proces,
afecţiunea sau duşmănia pe care martorul o poartă fata de parte, izvorul
informaţiilor susţinute de acesta şi nu în ultimul rând prin verificarea
elementelor asupra cărora martorul este interogat de preşedinte înainte de
audiere (art. 318 C.proc.civ.), ca în final depoziţia martorului să fie confruntată

405
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 246
406
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 374-376; V.M.Ciobanu, Tratat.II, p. 199-200; Fl.Măgureanu, op.cit.,
p. 262

196
cu împrejurările de fapt ale spetei, stabilite şi prin alte mijloace de probă. Odată
stabilită sinceritatea martorului, instanţa trebuie să aprecieze în ce măsură
mărturia reflectă realitatea. Pentru a stabili dacă mărturia corespunde realităţii,
ştiinţa pune la îndemâna instanţelor metode pentru a constata elementele care
sunt de natură a influenţa justeţea percepţiilor şi memoriei martorului407.
Din punct de vedere psihologic mărturia constă în perceperea,
memorarea unui fapt, iar apoi reproducerea acestuia în faţa instanţei.
Judecătorul apreciind depoziţiile martorilor va trebui să urmărească aceste trei
momente, pentru ca în funcţie de vârstă, profesie, grad de cultură şi intervalul
de timp care s-a scurs între observare şi reproducere să aprecieze valoarea
depoziţiei408.
Forţa probanta a mărturiei este lăsată la aprecierea instanţei, care are
datoria de a evalua critic declaraţiile martorilor, stabilind măsura în care acestea
au dovedit fără îndoială faptele ce au fost probate sau din contră dacă declaraţia
este nesigură şi atunci faptele trebuiesc dovedite prin alte mijloace de probă.

7.2.5. Mărturisirea. Noţiunea şi caracterele juridice ale

mărturisirii. Clasificare. Administrarea probei mărturisirii.
Interogatoriul.

Mărturisirea conform dispoziţiilor art.348 alin.(1) C.proc.civ. este

recunoaşterea de către una dintre părţi a unui fapt pe care adversarul său îşi
întemeiază pretenţiile şi care este de natură să producă efecte probatorii
împotriva celui ce a făcut-o409. Mărturisirea nu se confundă cu mărturia întrucât
ea provine de la una din părţile litigante şi nu de la un martor, persoană ce nu
este implicată direct în proces410.
Până în 1950 mărturisirea avea o forţă probantă deosebită, fiind
considerată o “regină a probelor”, calificată astfel deoarece obliga pe judecător
să pronunţe hotărârea în baza ei indiferent de intimă să convingere. În prezent
mărturisirea are aceeaşi valoare probantă ca şi celelalte mijloace de probă.
Mărturisirea prezintă următoarele caractere juridice411 :
 este un act juridic unilateral de voinţă constând în recunoaşterea
pretenţiei sau faptului afirmat de partea adversă;

407
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 262
408
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 199
409
I.Leş, Tratat, p. 471
410
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 262
411
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 387-388; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 201; Fl.Măgureanu, op.cit., p.
262-263

197
  constituie un mijloc de probă împotriva autorului ei, favorabil celui
care-şi întemeiează pretenţiile pe faptul mărturisit, astfel încât datorită
consecinţelor sale grave, cel care o face trebuie să aibe capacitate
deplină de exerciţiu;
 este un act juridic personal, nu poate fi făcută decât de titularul
dreptului sau de mandatar;

nu poate fi dedusă din tăcerea părţii, fiind un act juridic de dispoziţie412

Clasificare

Potrivit art 348 alin.2 C.proc.civ. mărturisirea poate fi judiciară şi

extrajudiciară.
Mărturisirea extrajudiciară este cea făcută în afara judecăţii procesului
şi poate fi scrisă sau verbală. Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate fi
folosită ca dovadă când obiectul convenţiei nu poate fi dovedit cu martori (art.
1205 C.civ.).
Mărturisirea judiciară poate fi spontană ( recunoaşterea se obţine din
proprie iniţiativă a părţii, fără a fi necesară intervenţia instanţei) sau provocată
(obţinută prin intermediul interogatoriului).
După structura ei mărturisirea poate fi simplă, calificată şi complexă.
Mărturisirea simplă este aceea prin care faptul invocat de adversar este
recunoscut fără nici o rezervă.
Mărturisirea calificată constă în schimbarea urmărilor juridice ale
faptei, atunci când pe lângă faptul invocat de adversar partea chemată la
interogatoriu mai recunoaşte şi alte împrejurări conexe cu acel fapt, dar care
sunt de natură să schimbe esenţa faptului principal.
Mărturisirea este complexă atunci când partea care o face adaugă unele
împrejurări ulterioare, distincte, de natură să restrângă sau să anihileze faptul
principal413.

Administrarea probei mărturisirii

Mărturisirea poate fi obţinută spontan sau prin procedura

interogatoriului reglementată în art. 351-358 C.proc.civ.

412
Prin excepţie de la acest caracter, art.358 C.proc.civ., prevede că instanţa poate considera refuzul
nejustificat al părţii de a se prezenta sau de a răspunde la interogatoriu ca o mărturisire deplină sau numai ca
un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
413
I.Leş, Tratat, p. 476

198
 Interogatoriul se va încuviinţa numai când este vorba de chestiuni de
fapt şi cu respectarea următoarelor cerinţe: faptele să fie personale părţii
chemate la interogatoriu şi să fie în legătură cu pricina, putând duce la
dezlegarea ei.
Părţile pot solicita interogatoriul prin cererea de chemare în judecată şi
respectiv prin întâmpinare. Dacă părţile nu au solicitat interogatoriul în
condiţiile precizate, instanţa poate încuviinţa luarea interogatoriului şi după
prima zi de înfăţişare în condiţiile art. 254 alin.4 pct.c C.proc.civ. Potrivit
art.351 C.proc.civ. instanţa poate ordona din oficiu luarea interogatoriului.
Interogatoriul trebuie să constea în întrebări referitoare la fapte
personale, pertinente şi concludente, instanţa neadmiţând întrebările care sunt
neconcludente sau jignitoare.
Interogatoriul este o probă care implica numai părţile participante la
proces.
Partea care a propus interogatoriul va formula în scris întrebările pe
care le considera relevante lămuriri cauzei, iar pe aceiaşi foaie vor fi
consemnate şi răspunsurile celui interogat.
Cel chemat la interogatoriu va fi întrebat de către preşedinte asupra
fiecărui fapt în parte, răspunsurile urmând a fi trecute pe aceeaşi foaie cu
întrebările. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagină de preşedinte, grefier,
de cel care l-a propus, precum şi de partea care a răspuns după ce a luat
cunoştinţă de cuprins. În cazul în care se fac adăugiri, ştersături sau schimbări,
acestea vor fi semnate, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seamă. Dacă părţile nu
doresc sau nu pot să semneze se va face menţiune în josul interogatoriului ( art.
354 C.proc.civ.).
Art. 355 C.proc.civ prevede că statul, persoanele juridice de drept
public, persoanele juridice de drept privat vor răspunde în scris la interogatoriul
ce li se va comunica. Fac excepţie societăţile comerciale de persoane, respectiv,
societăţile în nume colectiv şi societăţile în comandită simplă, a-i căror asociaţi
cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogatoriu.
Cu ocazia interogatoriului pot apare următoarele situaţii:
 partea se prezintă şi recunoaşte faptele asupra cărora este întrebată, caz
în care rezultă o mărturisire care poate fi simplă, calificată sau
complexă.
Art. 349 alin.2 C.proc.civ. consacră regula indivizibilităţii
mărturisirii, astfel că mărturisirea judiciară nu va putea fi divizata
împotriva autorului ei, decât atunci când cuprinde fapte distincte şi care

199
 nu au legătură între ele. În doctrină şi practică mai veche se considera
că regulă indivizibilităţii se aplică în cazul mărturisirii calificate.
Această soluţie se întemeia pe faptul că atunci când partea adaugă
unele împrejurări ulterioare, de natură să schimbe calificarea juridică a
faptului principal invocat de adversar, ea nu a înţeles practic să facă o
mărturisire. În cazul mărturisirii complexe regula indivizibilităţii s-ar
aplica numai dacă între faptul principal şi faptul ulterior există o
legătură de conexitate. În condiţiile actuale în care judecătorul are un
rol activ, regula indivizibilităţii nu mai are un caracter obligatoriu, ea
constituind doar o îndrumare pentru judecător care va putea primi
mărturisirea în tot sau în parte414;
 partea se prezintă dar tăgăduieşte faptele prezentate de partea adversă,
caz în care se vor administra alte probe fără că atitudinea negativă a
părţii interogate să constituie vreo probă în favoarea sau împotriva
vreuneia din părţi415;
 partea deşi legal citată nu se prezintă la interogatoriu sau prezentă fiind,
fără motive temeinice, refuză să răspundă. Lipsa părţii de la
interogatoriu sau refuzul nejustificat de a răspunde dau dreptul
judecătorului că, apreciind să considere aceste împrejurări fie ca o
mărturisire deplină, fie ca un început de dovadă scrisă416. În cazul în
care este posibilă administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu sau
refuzul de a răspunde trebuie socotită numai ca un început de dovadă
care urmează să fie completată cu alte probe spre a se stabili
împrejurările reale ale cauzei417. Numai în cazul în care nu există
posibilitatea administrării altor probe şi din cercetarea împrejurărilor
concrete ale cauzei, instanţa ajunge la convingerea că lipsa la
interogatoriu sau refuzul de a răspunde exprimă o recunoaştere a
pretenţiilor părţii potrivnice, ea o poate considera mărturisire deplină în
favoarea celeilalte părţi, cu puterea probantă pe care i-o oferă art. 358
C.proc.civ418. Interogatoriul se completează având toate întrebările
poziţionate pe jumătatea din stânga a paginii, în dreapta lăsându-se

414
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 205; I.Leş, Tratat, p. 476
415
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 264; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 273
416
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 265, nota 3
417
Tribunalul mun. Bucureşti, sec. a III-a civilă, dec. nr. 1009/1991, Culegere de practică judiciară pe anul
1991, p.172; Curtea de Apel Bucureşti, sec. a IV-a civilă, dec. nr.3557/2000, Culegere de practică judiciară în
materie civilă pe anul 2000, p. 434 (apud M.Tăbârcă)
418
Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. 3/1956, Îndreptar interdisciplinar de practică
judiciară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 309 (apud V.M.Ciobanu)

200
 liber pentru răspunsuri. Răspunsurile trebuie să fie, de regulă, prin Da
şi Nu.
Mărturisirea judiciară, fiind un act de voinţa unilateral, se considera, în
principiu, irevocabila. În mod excepţional aceasta poate fi revocata
dacă cel care a făcuto va probă că aceasta a fost făcută printr-o eroare
de fapt scuzabilă.

7.2.6. Prezumţiile. Noţiune. Clasificare.

Prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul le trage dintr-un

fapt cunoscut spre a stabili unul necunoscut (art.327 C.proc.civ.), aşadar
acestea sunt probe indirecte.
Prezumţiile sunt rezultatul a două raţionamente419:
 din cunoaşterea probelor directe (martori, înscrisuri, etc.), judecătorul
induce printr-un raţionament existenţa în trecut a unui fapt vecin şi
conex cu faptul generator de drepturi;
 din cunoaşterea faptului vecin şi conex, deduce existenţa faptului
generator de drepturi, datorită legăturii de conexitate dintre aceste două
fapte. În cazul prezumţiilor legale acest raţionament nu este opera
judecătorului, ci este impus acestuia de lege420.
Legea distinge între două categorii de prezumţii:
 prezumţii legale şi
 prezumţii judiciare sau simple.
Prezumţiile legale sunt expres determinate de lege şi nu pot fi
interpretate extensiv. Art.328 C.proc.civ. indică caracterul prezumţiilor legale:
”(1) Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este
stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu
toate acestea, partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul
cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta.(2) Prezumţia legală
poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.”
Prezumţiile legale se clasifică în prezumţii legale absolute şi prezumţii
legale relative.
Prezumţiile legale absolute sunt acelea împotriva cărora, în principiu,
nu este permisă dovada contrară, iar prezumţiile legale relative sunt acelea
împotriva cărora se poate face dovada contrară.

419
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 213; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 268
420
ibidem 383

201
 Prezumţiile judiciare sau simple nu sunt prevăzute de lege, ci sunt
lăsate la aprecierea judecătorului, întemeiate pe probe directe sau pe un început
de dovada scrisă ori anumite situaţii. Prezumţiile simple pentru admisibilitate,
trebuie să îndeplinească anumite condiţii (art.329 C.proc.civ):
 să aibă greutate şi putere de a naşte probaţiunea;
 folosirea prezumţiilor simple este admisă numai în măsura în care este
admisă şi proba cu martori.
Art.329 C.civ., aduce o limitare dreptului instanţei de a recurge la
proba prin prezumţii, în sensul că ele pot fi permise numai în cazurile când este
permisă proba prin martori421.

7.2.7. Expertiză. Sediul materiei. Admisibilitatea şi administrarea

expertizei. Forţa probantă.

Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanţa sau părţile pot

recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare
cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate422.
Expertiza este reglementată în art. 330 – 340 C.proc.civ. Potrivit art.
330 alin. 1 C.proc.civ. dacă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa
consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi la cererea
părţilor sau din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele
asupra cărora ei urmează să se pronunţe şi termenul în care trebuie să se
efectueze expertiză. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea expertizei să
aibă loc cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată.
Instanţa va dispune efectuarea unei expertize dacă apreciază că acest
lucru este necesar. Există şi situaţii în care expertiza este obligatorie sub
sancţiunea nulităţii hotărârii423:
 expertiza în materia punerii sub interdicţie (art.937 alin.2 C.proc.civ.);
 expertiza medico-legală pentru stabilirea vârstei, în cazul înregistrării
tardive a naşterii (art. 18 alin.2 din Legea nr. 119/1996);
 expertiza pentru stabilirea valorii aportului în natură, atunci când se
înfiinţează o societate cu răspundere limitată cu unic asociat (art. 13
alin.3 din Legea 31/1990);
 expertiza pentru evaluarea aportului în natură, avantajele rezervate

421
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 399
422
I.Leş, Tratat, op.cit., p. 466
423
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 265; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 260

202
 fondatorilor, operaţiunilor încheiate de fondatori în contul societăţii pe
acţiuni ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa
(art.26 şi art.38 alin. 1 din Legea nr. 31/1990).
Propunerea expertizei se face de către părţi prin cererea de chemare în
judecată sau prin întâmpinare, ori de către instanţă din oficiu.
Dacă părţile nu se înţeleg în legătură cu numirea experţilor, ei vor fi
numiţi de instanţă, prin tragere la sorţi în şedinţă publică, de pe lista întocmită
de biroul local de expertiză (art.331 alin.1 C.proc.civ.). Proba cu expertiza se
administrează de către instanţă care judecă procesul, iar dacă expertiza ar
necesita cercetări într-o localitate mai îndepărtată se poate efectua prin comisie
rogatorie, de către o alta instanţă. Prin încheiere instanţa va stabili obiectul
expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă expertul, data la care trebuie
depus raportul de expertiză şi remuneraţia expertului.
Raportul de expertiză cuprinde424:
 partea introductivă, în care se menţionează organul care a dispus
efectuarea expertizei, data la care s-a dispus efectuarea acesteia,
numele şi prenumele expertului sau ale specialistului, specialitatea
acestuia, data întocmirii raportului de expertiză, obiectul acesteia şi
întrebările la care expertul sau specialistul urmează să răspundă,
materialul pe baza căruia expertiză a fost efectuată şi dacă părţile care
au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
 descrierea operaţiunilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau
explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii pe
baza celor citate de expert sau de specialist;
 concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea
expertului sau specialistului asupra obiectului expertizei.
Raportul trebuie depus la instanţă cu cel puţin 10 zile înainte de
termenul fixat pentru judecata, iar în situaţii urgente acesta putând fi micşorat.
Dacă nu se respectă acest termen oricare dintre părţi poate să solicite un nou
termen spre a lua la cunoştinţă de rezultatele raportului de expertiză, caz în care
instanta are obligaţia de a acorda un nou termen.
În situaţia în care instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută poate
dispune o nouă expertiză sau doar completarea raportului cu un supliment. De-
asemenea şi părţile pot solicita printr-o cerere de lămurire sau de completare,
formulata la primul terme de judecată ce urmează depunerii raportului de

424
Art.21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică, judiciară şi
extrajudiciară, aprobată prin Legea 156/2002

203
expertiză , lămurirea sau completarea raportului de expertiză.
Sarcina efectuării expertizei de către experţii numiţi este obligatorie, ea
neputând fi refuzată decât pentru motive temeinice425. Dacă expertul nu se
înfăţişează, instanţa poate dispune înlocuirea lui. Expertul poate fi înlocuit nu
numai în situaţia în care nu se înfăţişează înaintea instanţei, ci şi atunci când
datorită unor cauze ce sunt imputabile, nu depune raportul de expertiză426.
Dacă expertiza se administrează de o altă instanţă prin comisie
rogatorie, numirea experţilor şi stabilirea plăţii ce li se cuvine se va putea lăsa
în sarcina acestei instanţe (art. 340 C.proc.civ.).
Experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.
Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului
dacă se cunoaşte motivul la această dată, iar în celelalte cazuri termenul va
curge de la dată când s-a ivit motivul de recuzare, Recuzarea se judecă în
şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a expertului (art. 332 C.proc.civ.).

Forţa probantă a expertizei

Instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, acestea

constituind numai elemente de convingere, lăsate la aprecierea judecătorului. În
toate situaţiile, fie că sunt admise sau nu concluziile expertizei, instanţa trebuie
să motiveze poziţia sa427. Dacă în cauză au fost administrate expertize
contradictorii, instanţa trebuie să accepte motivat una din ele sau să le înlăture
pe amândouă, iar nu să facă o medie aritmetică428.
Menţiunile făcute în raportul de expertiză fac dovada până la înscrierea
în fals, având în vedere calitatea experţilor de delegaţi ai instanţelor
judecătoreşti.
Dacă părţile nu sunt de acord cu concluziile raportului de expertiză pot
depune obiecţiuni sau pot cere o contraexpertiză. Acest drept poate fi exercitat
până cel mai târziu la primul termen de după depunerea expertizei.

Mijloacele materiale de probă

Probele materiale sunt reglementate de art.341-344 C.proc.civ., care

constituie dreptul comun în materie, cu completările ce se regăsesc în normele

425
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 266
426
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 254, nota 1
427
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 381-382; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 265
428
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 212

204
speciale şi sunt reprezentate de lucruri care prin aspect, semne, urme pot servi
la soluţionarea procesului. Propunerea probei cu mijloace de proba se face în
condiţiile dreptului comun, prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin
întâmpinare.
Materialele de probă puse la dispoziţia instanţei se vor păstra de către
această pană la soluţionarea definitivă a cauzei, când vor fi înapoiate celor în
drept de a le primi.

7.2.8. Cercetarea la faţa locului

Cercetarea la faţa locului este considerată o probă judiciară

directă şi reprezintă mijlocul prin care instanţa ia cunoştinţă în mod direct de
429

starea unor lucruri, de situaţia unui imobil sau despre alte împrejurări de fapt ce
pot avea importanţă pentru soluţionarea litigiului430.
Cercetarea la faţa locului, se solicită de partea interesată sau se dispune
din oficiu de instanţă prin încheiere. În încheiere, se vor preciza împrejurările
de fapt ce urmează a fi lămurite şi va fi fixat termenul la care părţile vor fi
citate. Încheierea prin care s-a dispus efectuarea unei cercetări locale este
preparatorie, astfel încât instanţa poate reveni asupra ei431.
La faţa locului, instanţa va putea asculta martorii şi experţii pricinii
pentru a obţine informaţii suplimentare, caz în care şi aceştia vor fi citaţi pentru
data şi locul în care urmează să se efectueze descinderea locală.
În cauzele în care, participarea procurorului este obligatorie, acesta va
însoţi completul de judecată la locul cercetat . În cazurile în care participarea
procurorului, este obligatorie şi acesta nu a mers la faţa locului, procesul-verbal
întocmit cu această ocazie este lovit de nulitate absolută, iar constatările făcute
în lipsa procurorului nu vor putea servi la soluţionarea cauzei432.
Rezultatul cercetării se consemnează într-un proces-verbal, în care se
vor descrie operaţiile efectuate la faţa locului, constatările instanţei şi
susţinerile părţilor.

429
ibidem392
430
I.Leş, Tratat, p. 470
431
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 258, nota 2
432
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 259

205
 7.2.9. Asigurarea dovezilor

Potrivit art.359 alin.1C.proc.civ.:”Oricine are interes să constate de

urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri
mobile sau imobile, sau să dobândească recunoaşterea unui înscris, a unui fapt
ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este
primejdie că ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor”.
De regulă, asigurarea dovezilor433 poate fi dispusă în condiţiile în care
există primejdie că acestea să dispară sau să fie mai greu de administrat în
viitor. Prin excepţie de la regulă art.359 alin.2 C.proc.civ. prevede că:”Cererea
poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul
îşi dă învoirea”.
Asigurarea dovezilor se poate solicita, fie pe cale principală (înainte de
judecata fondului pricinii), fie pe cale incidentală (după ivirea litigiului între
părţi).
Competenţa de soluţionare aparţine în primul caz judecătoriei în
circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul cercetării, iar în cel de-al
doilea caz instanţei care judecă pricina (art.360 alin 1 C.proc.civ.).
Cererea se judecă în camera de consiliu, cu sau fără citarea părţilor.
Instanţa se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată cu recurs în
termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de la
comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor (art.361 alin.2 C.proc.civ.).
În cadrul procedurii asigurării dovezilor se poate solicita şi constatarea
de urgenţă a unei stări de fapt434 care ar putea să înceteze sau să se schimbe
până la administrarea dovezilor. În acest sens art. 364 C.proc.civ. dispune că
orice persoană care are interes să constate de urgenţă o anumită stare de fapt
care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, va
putea cere instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea să
delege un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie să constate la faţa
locului această stare de fapt. Preşedintele poate încuviinţa efectuarea acestei
constatări fără înştiinţarea aceluia împotriva căruia se face. Împrejurările cu
privire la starea de fapt respectivă vor fi consemnate într-un proces verbal, care
face dovadă până la proba contrară.
În caz de primejdie în întârziere, administrarea dovezii şi constatarea
prin executori judecătoreşti se vor putea face şi în zilele de sărbătoare şi chiar

433
A se vedea ADDENDA, Anexa 32, pentru model de cerere privind asigurarea de dovezi
434
Pentru un model de cerere de delegare a unui executor judecătoresc pentru constatarea unei stări de fapt, a
se vedea ADDENDA, Anexa 33

206
în afara orelor legale cu încuviinţarea instanţei. (art. 365 C.proc.civ.)
Dovezile administrate în aceste condiţii pot fi folosite şi de partea care
nu a cerut administrarea lor (art.368 C.proc.civ.), text ce constituie o aplicaţie a
principiului prevăzut în art.257C.proc.civ., potrivit căruia dovezile nu aparţin
părţilor, ci cauzei435.

7.2.10. Cercetarea procesului în cazul administrării probelor de

către avocaţi436 (art.366-388C.pro.civ.)

Codul de procedura civilă prevede şi posibilitatea administrării

probelor de către avocaţi şi consilieri juridici, care, potrivit legii reprezintă
partea437.
Dispoziţiile referitoare la administrarea probelor de către avocaţi sau
consilieri juridici sunt aplicabile în următoarele condiţii:
 litigiul să aibă caracter patrimonial;
 litigiul să poarte asupra unor drepturi de care părţile pot dispune prin
tranzacţie.
Dacă aceste două condiţii sunt îndeplinite, la prima zi de
înfăţişare,instanţa va pune în discuţie parţilor posibilitatea administrării
probelor potrivit acestei subsecţiuni, iar părţile pot conveni ca avocaţii sau
consilierii juridici care le asistă şi le reprezintă drepturile să administreze
probele în cauză. Consimţământul în acest sens, este irevocabil, şi se va da de
către părţi, personal sau prin mandatar cu procură specială, fie înaintea instanţei
care va lua act despre aceasta prin încheiere, fie prin înscris întocmit în faţa
avocatului, care este obligat să certifice consimţământul şi semnătura părţii pe
care o asistă sau o reprezintă. În cazul coparticipării procesuale, dacă părţile
sunt asistate de acelaşi avocat, consimţământul se va da de fiecare dintre ele
separat. Pentru aplicarea acestei proceduri, fiecare parte este obligată să declare
că îşi alege domiciliul la avocatul care o reprezintă438 (art.368C.proc.civ.).

435
G.Papu, Unele consideraţii asupra asigurării dovezilor pe cale principală, Revista de drept comercial, nr.
9/1998, p.77-78 (apud M.Tăbârcă)
436
În conformitate cu art.388C.proc.civ., dispoziţiile se aplică corespunzător şi consilierilor juridici, care
potrivit legii reprezintă partea
437
Menţionăm că acestă procedură a fost introdusă iniţial în vechiul Codul de procedură civilă prin Ordonaţa
de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, însă a fost abrogată ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.59/2001, fiind reintrodusăprin art.I pct.32 din Legea nr.219/2005, ca mai apoi sa fie iar abrogata prin prin
Legea nr. 76/2012.
438
Fiind specificata numai notiunea de domiciliu se ridica problema daca aceasta sectiune priveste numai
persoanele fizice, avand in vedere ca persoanele juridice detin sau isi pot allege un sediu. A se vedea si
G.Boroi, M.Stancu –Drept procesual civil Ed. Hamagiu 2015 – pag.231

207
 Încuviinţarea administrării probelor

În cazul în care părţile sunt reprezentate în condiţiile descrise şi se

constată validitatea consimţământului, şedinţele de judecată se pot desfăşura în
camera de consiliu, cu participarea obligatorie a avocatului, iar atunci când este
cazul cu participarea părţilor sau mandatarilor acestora. Prin urmare, în această
procedură, obligatorie este prezenţa reprezentanţilor, şi nu a părţilor, prezenţa
acestora fiind lăsată la aprecierea instanţei de judecată, soluţie desprinsă din
dispoziţiile art.369C.proc.civ.
Potrivit art.370C.proc.civ. după constatarea validităţii
consimţământului părţilor referitor la aplicarea acestei proceduri, instanţa:
1. va rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu;
2. va hotărî asupra cererilor de intervenţie formulate de părţi sau de terţe
persoane, în condiţiile legii;
3. va examină fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de
chemare în judecată, a întâmpinării şi a explicaţiilor avocaţilor;
4. va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt
contestate;
5. la cerere, va dispune, în condiţiile legii, măsuri asiguratorii, măsuri
pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt,
în cazul în care aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte,
potrivit art.1141alin.6 C.proc.civ.(nu au fost încuviinţate prin încheiere
executorie de preşedintele completului de judecată);
6. va lua act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de
tranzacţia părţilor;
7. va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente,
precum şi cele pe care, din oficiu le consideră necesare pentru
judecarea procesului. Încheierea prin care se încuviinţează dovezile va
arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovadă
încuviinţate pentru dovedirea lor;
8. va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la prima zi
de înfăţişare. Pentru cererile care se pot formula şi după acest moment,
instanţa poate acorda un termen scurt dat în cunoştinţa părţilor prin
avocat.
În acestă procedură se aplică şi dispoziţiile referitoare la obligaţia
judecătorului de a încerca împăcarea părţilor, scop în care, instanţa poate solicita
înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dacă părţile

208
se împacă, instanţa va constata condiţiile împăcării în cuprinsul unei hotărâri
date fără drept de apel.
Dacă probele nu au fost solicitate la prima zi de înfăţişare, mai pot fi
invocate numai dacă: nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea
prevedea ori administrarea acesteia nu pricinuieşte amânarea judecăţii (art.
370alin.3 coroborat cu art.254 pct.2,3 C.proc.civ.).
Lipsa neîntemeiată a părţii la termenul de încuviinţare a probelor atrage
decăderea acesteia din dreptul de a mai propune şi administra orice dovadă, cu
excepţia celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea dovezilor de
către cealaltă parte şi va putea combate dovezile acesteia (art.370 alin.4
C.proc.civ.).
În vederea administrării probelor de către avocaţi, instanţa va acorda un
termen de până la 6 luni, în raport cu volumul şi complexitatea probelor. Acest
termen poate fi prelungit în condiţiile prevăzute de art.371 alin.2C.proc.civ.,
respectiv dacă în cursul administrării probelor:
1. se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia, potrivit
legii, trebuie să se pronunţe instanţa. În acest caz, termenul se
prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei sau incidentului;
2. a încetat, din orice cauză, contractul de asistenţă juridică dintre una din
părţi şi avocatul său, situaţie în care termenul se prelungeşte cu cel mult
o lună pentru angajarea altui avocat;
3. una dintre părţi a decedat. În această situaţie, termenul se prelungeşte
cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art.412 alin.1 pct.1
C.proc.civ.439sau cu termenul acordat părţii interesate pentru
introducerea în proces a moştenitorilor;
4. are loc suspendarea procesului, caz în care, termenul se prelungeşte cu
perioada suspendării, dispoziţiile art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.440,
nefiind însă aplicabile.

Programul de administrare a probelor

În cel mult 5 zile de la încuviinţarea probelor, avocaţii părţilor au obligaţia

de a prezenta instanţei programul de administrare a acestora, semnat de avocaţi, cu
precizarea locului şi datei la care urmează a fi administrată fiecare probă.

439
Potrivit art.412 alin.1 pct.1 C.proc.civ., judecata se suspendă de drept prin moartea uneia din părţi, afară de
cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor
440
Potrivit art.411alin.1 pct.2 C.proc.civ., insatanţa va suspenda judecata dacă nici una dintre părţi nu se
înfăţişează la strigarea pricinii.

209
 În cazul în care este încuviinţată o expertiză, în programul administrării
probelor părţile vor trece numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala
lor, precum şi numele consilierilor fiecăreia dintre ele. Dacă părţile nu se
înţeleg cu privire la alegerea expertului, ele vor solicita instanţei să procedeze
la desemnarea acestuia (art.379C.proc.civ.).
Programul se încuviinţează de instanţă, în camera de consiliu, şi este
obligatoriu pentru părţi şi avocaţii acestora, iar dacă este cazul va fi comunicat
şi procurorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în
mod direct, sub luare de semnătură (art.372 alin.1 şi 3 C.proc.civ.).
Nerespectarea nejustificată a programului de administrare a probei
atrage decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba respectivă (art.372
alin.6 C.proc.civ.).

Procedura de administrare a probelor

Dispoziţiile referitoare la administrarea dovezilor prevăzute în art.255-

264 C.proc.civ. se aplică şi în cazul administrării probelor de către avocaţi,
(art.387 C.proc.civ.).

Locul administrării probelor

Probele se administrează la cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice
alt loc convenit, dacă natura probei impune aceasta.

Incidente procedurale
Dacă în cursul administrării probelor una dintre părţi formulează o
cerere, invocă o excepţie, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident
privind administrarea probelor, partea va sesiza instanţa care, cu citarea celeilalte
părţi, prin încheiere dată în camera de consiliu, se va pronunţa de îndată. În cazul
în care este necesar, instanţa se poate pronunţa asupra incidentului ridicat de
parte şi în termen de cel mult 15 de zile de la dată când a fost sesizată. Încheierea
prin care instanţa se pronunţă poate fi atacată, însă numai o dată cu fondul
pricinii (art.373C.proc.civ.).Astfel, dacă pe parcursul administrării probelor se
solicită înlocuirea martorilor, ascultarea din nou sau confruntarea acestora ori se
propun noi martori, competentă să se pronunţe asupra acestor cereri este instanţa
de judecată. De asemenea, instanţa se pronunţă şi cu privire la admisibilitatea
altor probe ce se dovedesc necesare şi care nu puteau fi prevăzute pentru a fi
solicitate (art.382, alin.2 C.proc.civ.).

210
 De asemenea, la cererea avocatului său a părţii interesate, instanţa
poate lua măsura amenzii şi obligării la plata de despăgubiri, în cazurile şi
condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.187-190 C.proc.civ.441(art.387
alin.2C.proc.civ.).

Proba prin înscrisuri

În cazul în care s-a solicitat proba prin înscrisuri, părţile, prin avocaţi,
sunt obligate să-şi comunice înscrisurile, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură (art.372 alin.3
Teza a II-a C.proc.civ.).
Dacă înscrisul ce urmează a fi folosit ca mijloc de probă, este deţinut
de o autoritate sau de o terţă persoană, instanţa va dispune aducerea lui în
termenul fixat şi comunicarea acestuia în copie fiecărui avocat
(art.374coroborat cu art.295 C.proc.civ.).
În cazul înscrisurilor sub semnătură privată, dacă una dintre părţi nu
recunoaşte înscrisul sau semnătura, avocatul părţii interesate va solicita
instanţei de judecată să procedeze la verificarea de scripte442(art.375
C.proc.civ.).

Proba cu martori
Referitor la administrarea cu martori, art.376 C.proc.civ. stabileşte
următoarele reguli:
 martorii vor fi ascultaţi, la locul şi data prevăzute în programul
încuviinţat de instanţă, de către avocaţii părţilor, care vor cere
martorilor să arate:
 numele, îndeletnicirea, locuinţa şi vârsta;
 dacă sunt rude sau afini cu una din părţi şi în ce grad;
 dacă se află în serviciul uneia din părţi;
 dacă se află în judecată, în duşmănie sau în legături de interes cu
vreuna din părţi.
 fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei ne ascultaţi neputând fi de
faţă, iar după ascultare, martorul rămâne în sală până la sfârşitul
cercetării;
 martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte, putând
totuşi folosi însemnări, dar numai cu privire la cifre sau denumiri;

441
supra 5.3.7.
442
supra 7.2.3.

211
 ascultarea martorilor se face fără prestare de jurământ, punându-li-se
însă în vedere că, dacă nu spun adevărul, săvârşesc infracţiunea de
mărturie mincinoasă.
 martorii sub 14 ani şi persoanele care din pricina debilităţii mintale sau
în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ, nu pot fi ascultate de
avocaţi, ci numai de instanţa de judecată.
Mărturia poate fi consemnată atât de o persoană convenită de părţi, cât
şi de notarul public.
În prima situaţie, când declaraţia martorului este consemnată de o
persoană convenită de părţi, aceasta se va semna pe fiecare pagină şi la sfârşitul
ei, de către avocaţii părţilor, de cel care a consemnat-o şi de martor, după ce
acesta a luat la cunoştinţă de cuprinsul consemnării. Orice adăugiri, ştersături
sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate prin semnătura celor
care au semnat iniţial, sub sancţiunea de a nu fi luate în seamă. Dacă mărturia a
fost stenodactilografiată, acesta va fi transcrisă şi atât stenograma, cât şi
transcrierea vor fi semnate şi depuse la dosar (art.377 C.proc.civ.).
De asemenea, părţile pot conveni ca declaraţiile martorilor să fie
consemnate şi autentificate de notarul public, dispoziţiile art.377C.proc.civ.
fiind aplicabile (art.378 C.proc.civ.).

Expertiza
În cazul în care s-a încuviinţat o expertiză, expertul este obligat şi să o
predea avocaţilor părţilor, sub semnătură de primire, cu cel puţin 30 de zile
înaintea termenului fixat de instanţă pentru administrarea probelor. Expertul are
de asemenea obligaţia să dea explicaţii avocaţilor şi părţilor şi să se conformeze
dispoziţiilor art.337C.proc.civ. şi următoarelor443(art.379 alin.2 şi 3
C.proc.civ.).

Cercetarea la faţa locului

Dacă s-a dispus o cercetare la faţa locului, aceasta se va efectua de
către instanţă în conformitate cu art.345-347 C.proc.civ.444.
Procesul-verbal încheiat la faţa locului va fi întocmit în atâtea
exemplare câte părţi sunt şi va fi înmânat avocaţilor acestora în cel mult 5 zile
de la efectuarea cercetării (art.380 C.proc.civ.).

443
supra 7.2.7
444
idem 404

212
 Interogatoriul
În cazul în care s-a solicitat interogatoriul părţii, instanţa va cita părţile
la termenul stabilit, în camera de consiliu. Copii după interogatoriul luat,
precum şi după cel dispus şi primit în condiţiile art.355 alin.1C.proc.civ.445, vor
fi înmânate de îndată avocaţilor părţilor (art. 381C.proc.civ.).
După administrarea tuturor probelor încuviinţate de instanţă
reclamantul, prin avocatul său, va redacta concluziile scrise privind susţinerea
pretenţiilor sale, pe care le va trimite prin scrisoare recomandată cu confirmare
de primire, sau le că înmâna în mod direct, sub luare de semnătură, celorlalte
părţi din proces şi, când este cazul, Ministerului Public. După primirea
concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul său, va redacta
propriile concluzii scrise pe care le va comunica, în aceleaşi condiţii,
reclamantului (art.383 C.proc.civ.).
Din înscrisurile care, potrivit legii, constată administrarea fiecărei
probe, avocaţii vor alcătui câte un dosar pentru fiecare parte şi pentru instanţă,
numerotat, şnuruit şi semnat de aceştia pe fiecare pagină, care va fi prezentat
instanţei la expirarea termenului acordat (art.384 C.proc.civ.).

Procedura de judecată

Dosarul întocmit de avocaţi se înaintează instanţei de judecată, care va

fixa termen, dat în cunoştinţa părţilor, ce nu poate depăşi 15 zile de la data
primirii dosarului.
La termenul fixat, instanţa are următoarele posibilităţi:
 să procedeze la judecarea în fond a procesului, acordând părţilor
cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat;
 să dispună prin încheiere motivată, să fie administrate nemijlocit în faţa
sa toate sau numai unele din probele administrate de avocaţi, scop în
care instanţa va stabili termene scurte, date în cunoştinţă părţilor. În
cazul în care se vor asculta martori, instanţa va dispune citarea acestora
în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente.

445
supra 7.2.5.

213
 7.3. Incidente procesuale ce pot să apară în cursul judecăţii

7.3.1. Suspendarea judecăţii. Noţiune. Forme. Procedura

suspendării şi efectele ei. Încetarea suspendării.

Prin suspendarea judecăţii se înţelege oprirea cursului acesteia, datorită

apariţiei unor împrejurări voite de părţi, care nu mai stăruie în soluţionarea
pricinii, sau independent de voinţa lor, fiind în imposibilitate fizică sau juridică
de a se prezenta la judecată446.
Suspendarea intervine numai în condiţiile determinate de lege şi
constituie un obstacol temporar în normală desfăşurare a activităţii judiciare447.
Cazurile generale de suspendare sunt reglementate în art.411-413
C.proc.civ. În funcţie de natura împrejurărilor care o determină, suspendarea
poate fi voluntară şi legală448. Cazurile de suspendare legală a judecăţii pot fi
grupate în cazuri de suspendare de drept şi cazuri de suspendare facultativă.
Indiferent de felul suspendării aceasta măsură va fi dispusă numai de
către instanţă, în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Suspendarea voluntară determină întreruperea temporară a activităţii
judiciare datorită unor împrejurări dependente de voinţa părţilor, care poate fi
tacita sau expresă.
Art. 411 C.proc.civ. prevede două cazuri de suspendare voluntară :
 când amândouă părţile o cer449. Acest caz de suspendare voluntară a
judecăţii reprezintă o aplicaţie a principiului disponibilităţii, concretizat
prin dreptul părţilor de a dispune de obiectul procesului450;
 dacă nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii451. În acest
caz, voinţa părţilor este tacită, dedusă din împrejurarea că niciuna
dintre ele nu se prezintă la termenul de judecată. Dacă reclamantul sau
paratul au cerut în scris judecarea pricinii, procesul are loc chiar dacă
ambele părţi lipsesc452.
În aceste cazuri, instanţa nu poate repune din oficiu cauza pe rol pentru

446
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 477; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 217
447
I.Leş, Tratat, p. 493
448
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 269
449
A se vedea ADDENDA, Anexa 34, pentru un model de cerere de suspendare voluntară a judecăţii
450
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 279
451
În lipsa părţilor de la dezbaterea cauzei, în condiţiile în care procedura de citare a fost legal îndeplinită,
instanţa este obligată să constate suspendarea, în condiţiile art.242 pct.2 C.proc.civ., dacă nici una din părţi nu
a cerut judecarea pricinii şi în lipsa ei..-Curtea de Apel Cluj, sec.civ., dec. 178/1999, B.J./1999, p. 192 (apud
M.Tăbârcă)
452
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 270

214
a rezolva fondul pricinii, întrucât cauza de suspendare a intervenit ca urmare a
voinţei părţilor. Părţile pot cere redeschiderea judecăţii, cu plata
corespunzătoare a taxei de timbru, respectiv jumătate din taxa datorată pentru
cererea a cărei judecata s-a suspendat453.
Suspendarea de drept a judecăţii este aceea pe care instanţa de
judecată este obligată să o pronunţe ori de câte ori constată existenţa vreunuia
din cazurile prevăzute în art. 412 C.proc.civ.454:
 prin decesul uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere
termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor455;
 prin interdicţie sau punere sub curatelă a unei părţi până la numirea
tutorelui sau curatorului;
 prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia din părţi,
întâmplată cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;
 prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului, până la numirea noului
tutore sau curator;
 prin deschiderea procedurii insolventei , în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti irevocabile.
 când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea
lichidatorului;
 când instanta formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri
preliminare adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
 în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Dispoziţiile legale menţionate în art. 412 C.proc.civ. opresc cursul
procesului deoarece odată intervenite, nu se mai asigură respectarea
principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al părţilor456. Astfel, în
funcţie de împrejurarea ivită se vor lua măsurile necesare prin introducerea în
cauză a moştenitorilor părţii decedate, numirea şi citarea reprezentantului legal,
numirea unui alt mandatar, introducerea în cauză a părţii care şi-a redobândit
capacitatea procesuală de exerciţiu sau introducerea în cauză a
administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar.
Suspendarea intervine numai dacă aceste împrejurări se ivesc înainte de
închiderea dezbaterilor, dacă apar după acest moment procesual ele nu

453
OUG nr.80/2013 art.9 lit.g
454
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 280; A se vedea şi ADDENDA, Anexa 35, pentru un model de cerere de
suspendare legală de drept a judecăţii
455
Pentru un model de cerere de introducere în cauză a moştenitorilor, a se vedea ADDENDA, Anexa 36
456
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 271

215
împiedică pronunţarea hotărârii457.
Suspendarea de drept a judecăţii intervine şi în următoarele situaţii458:
 în cazul prevăzut de art.134 C.proc.civ. – „instanţa înaintea căreia s-a
ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu orice altă
procedură şi va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască asupra
conflictului”. În acest caz suspendarea va opera până la soluţionarea
conflictului de competenţă;
 în cazul prevăzut de art. 49 C.proc.civ. – până la soluţionarea cererii de
abţinere nu se va face nici un act de procedură. În acest caz
suspendarea durează până la rezolvarea acesteia;
 în cazul prevăzut de art. 27 alin. 7 C.proc.pen. – care consacră regula
“penalul ţine în loc civilul “, dispunând că judecata în faţa instanţei
civile se suspendă până la soluţionarea definitivă a cauzei penale;
 de asemenea în cazul prevăzut de art.75 din Legea 85/2014 privind
procedura de prevenire a insolventei şi de insolventa, care prevede
suspendarea de drept de la data deschiderii procedurii insolventei a
tuturor acţiunilor
 art.520 alin 2, prevede de asemenea ca până la pronunţarea hotărârii
prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de către ICCJ,
cauza va fi suspendată
 în cazul prevăzut de art.138, referitor la litispendenţa
 în cazul art.221 alin.2 C.proc.civ. care prevede că dacă după o
amânarea a cauzei prin învoiala parţilor, acestea nu stăruiesc în
continuarea judecăţii, instanţa va suspenda judecata.
Suspendarea facultativă este acea formă a suspendării care permite
judecătorului că, în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze
asupra oportunităţii sistării temporare a judecăţii459.
Potrivit art. 413 alin.1 C.proc.civ. instanţa poate suspenda judecata
 când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existenţa sau
neexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi;
 când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o
înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

457
Dacă decesul părţii a intervenit după închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe, sancţiunea nulităţii
atinge numai decizia tribunalului, nu şi sentinţa judecătoriei-Curtea de Apel Bucureşti, sec. a IV-a civilă, dec.
nr. 839/1999, Juridica nr.1/2000, p. 39-40 (apud M.Tăbârcă)
458
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 271; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 281-282
459
I.Leş, Tratat, p. 495. A se vedea şi ADDENDA, Anexele 37-38, pentru modele de cereri privind
suspendarea legală facultativă

216
  în alte cazuri prevăzute de lege.
Primul caz de suspendare vizează o chestiune prealabilă, de a cărei
soluţionare ar depinde şi soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză460.
Al doilea caz de suspendare facultativă a judecăţii se întemeiează pe
declanşarea urmăririi penale pentru o infracţiune care ar avea o influenţă
hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunţe.
În aceste cazuri suspendarea va opera până când hotărârea pronunţată
în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Alte cazuri de suspendare facultativă sunt prevăzute în:
 art. 143 alin.1 C.proc.civ., care prevede că în situaţia în care s-a
formulat o cerere de strămutare, preşedintele poate să ordone, fără
citarea părţilor suspendarea judecării pricinii, comunicând de
urgenţă această măsură instanţei sesizate cu pricină a cărei
strămutare s-a solicitat;
 art. 242 C.proc.civ. prevede că instanţa poate suspenda judecată
când constată că desfăşurarea normală a procesului este
împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor
prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în
judecată sau în cursul judecăţii, caz în care instanţa va arăta în
încheiere care obligaţii nu au fost respectate
 art.520 alin 4, prevede de asemenea ca până la pronunţarea
hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de
către ICCJ, cauzele similare, aflate pe rolul altor instante decât cea
care a făcut sesizarea, vor fi suspendate;
 art.1075 alin.1 C.proc.civ., privind litispendenţa internaţională;
 art.673 teza I C.civ, potrivit căreia instanta sesizată cu cererea de
partaj poate suspenda pronunţarea partajului, pentru cel mult un an,
pentru a nu aduce prejudicii grave celorlalţi coproprietari.

460
Rezolvarea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei de obligare la plata taxei de timbru, luată de
instanţa de apel, este o chestiune prealabilă, care avea influenţă hotărâtoare asupra dreptului dedus judecăţii,
deoarece urmează a se stabili dacă acest drept poate fi exercitat cu sau fără plata taxei judiciare de timbru. În
mod corect instanţa a oprit cursul judecăţii până la soluţionarea definitivă a contestaţiei privind achitarea taxei
judiciare de timbru-C.S.J., sec. civ. dec. nr. 1944/2000, Pandectele Române nr.2/2001, p.144 (apud
M.Tăbârcă)

217
 Procedura suspendării şi efectele ei

Asupra suspendării procesului instanţa, în toate cazurile, se va pronunţa

prin încheiere, care poate fi atacată separat cu recurs (art.414
alin.1C.proc.civ.)461.
Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului
judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea,
cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a
procesului (art. 414 alin.2 C.proc.civ.)
Ca efect suspendarea determină o sistare temporară a judecăţii462, faţă
de toate părţile din proces, instanţa rămânând în continuare investită cu
judecarea procesului. Întrucât suspendarea judecăţii reprezintă un incident
procedural, apreciem că încheierea de suspendare are un caracter interlocutoriu,
indiferent de felul suspendării463. Orice act de procedură efectuat în timpul
suspendării (cu excepţia cererii de redeschidere a judecăţii) este lovit de
nulitate. Nulitatea fiind relativă poate fi invocată numai de partea în favoarea
căreia a operat suspendarea464.
Data la care s-a dispus suspendarea voluntară a judecăţii constituie de
la care începe să curgă termenul de perimare, iar în celelalte cazuri de
suspendare, respectiv de drept sau facultativa, termenul de perimare va începe
să curgă ulterior momentului suspendării. Dacă împrejurarea care a dus la
suspendarea judecăţii a încetat să mai existe, procesul îşi reia cursul şi judecata
se considera redeschisa.

Încetarea suspendării

Aşadar, dacă a dispărut împrejurarea care a produs suspendarea

judecăţii, procesul îşi reia cursul, adică se redeschide465.
Judecata poate reîncepe:
 prin cererea de redeschidere466 făcută de una din părţi când ea s-a
suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor (art.415 pct.1

461
Cu exceptia cazului in care suspendarea a fost pronuntata de ICCJ, cand hotararea este definitiva
462
I.Leş, Tratat, p. 498
463
G.Boroi, M.Stancu Drept procesual civil, ed.Hamangiu 2015, pag.505
464
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 272
465
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 285
466
Un model de cerere de reluare a judecăţii după suspendare este prezentat în ADDENDA, Anexa 39

218
 C.proc.civ.);
 în cazul suspendării legale de drept467, prin cererea de redeschidere a
judecăţii făcută de partea interesată, cerere în care vor fi menţionate
persoanele introduse în cauză (art. 415 pct.2 C.proc.civ.);
 în cazurile de suspendare legală facultativă, procesul rămâne suspendat
până când procesul care a determinat suspendarea va fi soluţionat
printr-o hotărâre definitivă;
 în cazurile prevăzute de art.412 alin.1 pct.7 C.proc.civ.după
pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
 în cazul de suspendare legală de drept prevăzut în art.134 C.proc.civ.
judecata se reia după rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a
soluţionat conflictul de competenţă;
 în cazul prevăzut de art. 143 C.proc.civ. judecata se reia după
soluţionarea cererii de strămutare, iar în cazul prevăzut de art. 242
C.proc.civ. judecata se reia prin cererea de redeschidere formulată de
reclamant, dacă acesta şi-a îndeplinit obligaţiile menţionate în
încheierea prin care instanţa a dispus suspendarea, cu plata
corespunzătoare a taxelor de timbru.

7.3.2. Perimarea. Definiţia şi natura juridică. Delimitarea de

decădere. Domeniul de aplicare şi condiţiile perimării. Constatarea şi
efectele perimării.

Perimarea reprezintă sancţiunea procedurală ce determină stingerea

procesului civil ca urmare a lipsei de stăruinţă a părţilor în judecată468, în acest
caz ne mai existând continuitate în actele de procedura, datorită rămânerii
procesului în nelucrare.
Perimarea se înfăţişează ca o sancţiune ce se răsfrânge asupra întregii
activităţi procesuale, şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se
găseşte: judecată sau executare silită, fiind determinată de lipsa de stăruinţă a
părţilor în soluţionarea litigiului469.
În legătură cu natura juridică a perimării, în literatura de specialitate
au fost exprimate mai multe opinii. Astfel, majoritatea autorilor470, apreciază că
perimarea are o natură juridică mixtă, în sensul că este atât o sancţiune

467
Art.412 C.proc.civ.
468
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 336
469
I.Leş, Tratat, p. 308
470
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 483; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 225; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 273

219
procedurală intervenită ca urmare a nerespectării termenelor prevăzute de lege,
dar şi o prezumţie că părţile au renunţat la acţiune, dedusă din nestăruinţa
vreme îndelungată în judecată.
De asemenea, s-a susţinut că natura juridică a perimării este numai de
sancţiune determinată întotdeauna de neglijenţa în îndeplinirea obligaţiilor
procesuale, care atunci când are la bază intenţia părţii de abandonare a
procesului, sancţionează tocmai împrejurarea că acesta nu a renunţat la
judecată, în formele şi cu respectarea condiţiilor prescrise de lege, lăsând că
starea de incertitudine să planeze asupra cauzei471.
Pentru a opera perimarea, trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:
- investirea instanţei cu o cerere care să declanşeze judecata în prima
instanţă sau într-o cale de atac
-rămânerea în nelucrare timp de 6 luni
-lăsarea în nelucrare să se datoreze culpei părţilor.

Delimitarea de decădere472

Perimarea, nu se confundă cu decăderea, între aceste instituţii existând

anumite asemănări şi deosebiri.
Astfel, între perimare şi decădere există următoarele asemănări:
 ambele sunt sancţiuni procedurale care se aplică în caz de nerespectare
a termenelor legale imperative;
 nici perimarea şi nici decăderea nu afectează dreptul subiectiv, ambele
pot însă afecta indirect dreptul de a obţine condamnarea pârâtului;
 efectele produse sunt aceleaşi, respectiv pierderea dreptului de a se
prevala de actele perimate, ori de cele făcute peste termen, acestea fiind
nule ca urmare a perimării sau decăderii.
Între aceste instituţii există şi unele deosebiri esenţiale:
 perimarea desfiinţează atât actele subsecvente momentului împlinirii
termenului de perimare, cât şi pe cele anterioare acestui moment, în
timp ce decăderea afectează numai actul tardiv şi cele ulterioare lui,
fără a afecta actele anterioare;
 perimarea atrage nulitatea actelor de procedură îndeplinite de toate

471
Al.Bacaci, Aspecte teoretice şi din practica judiciară ale instituţiei perimării, Revista română de drept,
nr.12/1983, p. 45
472
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 235; Fl.Măgureanu, op.cit. p. 277

220
 părţile din proces, pe când decăderea afectează numai actele părţii care
le-a îndeplinit tardiv;
 în cazul perimării, actele de procedură pot fi refăcute dacă dreptul la
acţiune nu s-a prescris, în timp ce actul tardiv nu poate fi refăcut.

Domeniul de aplicare şi condiţiile perimării

Potrivit art.416 alin.1C.proc.civ.:”Orice cerere de chemare în judecată,

contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de
revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în
nelucrare din vina părţii timp de 6 luni.”.
Din acestă dispoziţie legală rezultă că perimarea poate opera dacă sunt
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii473:
1-investirea instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în
primă instanţă sau într-o cale de atac.
Prin această condiţie cu caracter general, legea are în vedere actul de
procedură prin care se declanşează judecata în primă instanţă sau acele acte
care determină continuarea judecăţii în căile de atac. Rezultă că, domeniul de
aplicare al perimării este general, sancţiunea procedurală operând atât în etapa
judecăţii în fond cât şi în cea a căilor de atac. Perimarea vizează orice acţiune
prescriptibilă sau imprescriptibilă474.
2- rămânerea cauzei în nelucrare timp de un an în materie civilă şi
6 luni în materie comercială.
Perimarea sancţionează dezinteresul manifestat de părţi în desfăşurarea
activităţii judiciare, şi se întemeiază pe o prezumţie de abandonare a judecăţii
dedusă din simplul fapt al rămânerii litigiului în nelucrare un anumit interval de
timp475.
Termenul de perimare este imperativ, fiind de un an în materie civilă,
iar în materie comercială şi în matera executării silite este de 6 luni.
Fiind termene procedurale, termenele de perimare se calculează potrivit
regulilor de drept comun stabilite de art.181 alin.1 pct.3 şi alin.2 C.proc.civ.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de
procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina părţii, de

473
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 289-290
474
Se apreciaza ca recursul in interesul legii nu este supus perimarii si nici sesizarea ICCJ in vederea
pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (M.Tabarca Drept procesual
civil 2013 vol.II p.505)
475
I.Leş, Tratat, p. 314

221
actele de procedură ce trebuiau să urmeze în mod firesc476. În concret,
perimarea începe să curgă de la data ultimului act de procedură îndeplinit în
cauză477.
Termenul de perimare este susceptibil de întrerupere prin îndeplinirea
unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care
justifică un interes (art.417C.proc.civ.).
Deasemenea, termenul de perimare este susceptibil de suspendare, în
cazurile prevăzute de art.418 C.proc.civ.:
 până la încetarea suspendării legale facultative a judecăţii, dispusă de
instanţă în cazurile prevăzute de art.413 C.proc.civ.;
 timp de 1 lună de la dată când s-au petrecut faptele care au prilejuit
suspendarea legală de drept a judecăţii, în temeiul art.412 C.proc.civ.,
dacă aceste fapte s-au petrecut în ultimele 3 luni ale termenului de
perimare;
 cât timp partea a fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina
unei împrejurări mai presus de voinţa ei;
 în alte cazuri expres prevăzute de lege.
3-rămânerea cauzei în nelucrare să se datoreze culpei părţii .
Această condiţie a perimării, la care se referă expres art.416
alin.3C.proc.civ., exprimă caracterul de sancţiune al acestei instituţii de drept
procesual civil478. Pentru a opera perimarea, trebuie să se constate că rămânerea
în nelucrare a pricinii se datorează culpei părţii.
Codul de procedură civilă, prevede situaţiile în care nu operează
perimarea, partea nefiind în culpă:
 când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu ;
 dacă, fără vina părţii cererea nu a ajuns la instanţa competentă să o
judece sau nu se poate fixa termen de judecată.

Constatarea şi efectele perimării

Cererea479 pentru constatarea perimării poate fi făcută de partea

interesată. Perimarea poate fi constatată şi de instanţă din oficiu, prin punerea
pe rol pentru a constata dacă sunt îndeplinite condiţiile perimării(art.420 alin.1

476
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 275
477
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 491, nota 10
478
I.Leş, Tratat, p. 318
479
A se vedea ADDENDA, Anexa 40, pentru model de cerere de constatare a perimării

222
C.proc.civ.), dar aceasta se poate invoca şi pe cale de excepţie480.
Cererea de perimare fiind un incident procedural faţă de cererea
principală, trebuie soluţionată de instanţă în aceeaşi compunere şi constituire ca
pentru judecarea cererii perimabile481.
De regulă perimarea este o sancţiune procedurală care funcţionează pe
cale de excepţie, dar indiferent de mijlocul procedural de invocare a perimării
(cerere de perimare sau excepţia de perimare), dacă instanţa constată că
perimarea nu a operat va pronunţa o încheiere, care poate fi atacată odată cu
fondul (art. 421 alin.1C.proc.civ.).
Dacă instanţa constată că a operat perimarea, atunci va pronunţa o
hotărâre care este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare
(art.421 alin.2 C.proc.civ.). În actuala reglementare, spre deosebire de
prevederile din Codul de procedura civilă de la 1865, recursul poate fi exercitat
şi împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea recursului. În schimb
hotărârea de perimare a contestaţiei în anulare sau a revizuirii este supusă
recursului, numai dacă şi hotărârea ce urmează să se pronunţe asupra
contestaţiei în anulare sau revizuirii este susceptibilă de recurs482.
Trebuie menţionat, că deşi perimarea este reglementată de norme de
ordine publica şi operează de drept, prin art.420 alin.3 C.proc.civ. se dispune ca
cererea de perimare a unei cereri de chemare în judecată nu poate fii ridicată
pentru prima dată în instanţă de apel (nici direct în recurs sau în celelalte cai
extraordinare de atac).

Efectele perimării

Perimarea are ca efect principal stingerea procesului civil, în faza în

care se află împreună cu toate actele îndeplinite în cauză, părţile fiind repuse în
situaţia anterioară introducerii cererii perimate.
Perimarea operează împotriva oricăror persoane fizice sau juridice,
inclusiv împotriva incapabililor (art.416 alin.1 C.proc.civ.).
Dacă se constată perimarea cererii de chemare în judecată, dispare şi
efectul intreuptiv de prescripţie extintivă al acesteia. Însă partea interesată poate
adresa o nouă cerere instanţei, întrucât perimarea nu aduce atingere dreptului
subiectiv al reclamantului şi nici dreptului la acţiune (dacă nu a intervenit
prescripţia), dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate putând fi

480
Exceptia de perimare este o exceptie de procedura, absoluta si peremptorie
481
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 295
482
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 276

223
folosite în măsura în care noua instanţă socoteşte că nu este necesară refacerea
lor.
Ca efect al perimării apelului, hotărârea de primă instanţă devine
definitivă, însă numai din momentul pronunţării hotărârii prin care s-a constatat
perimarea apelului483.
Dacă se perimă recursul, perimarea stinge nu numai judecata la instanţa
de recurs, dar împiedică exercitarea unui nou recurs, astfel încât hotărârea
recurată devine irevocabilă484.
Dacă se perimă contestaţia în anulare sau revizuirea, calea
extraordinară de atac pentru motivul invocat prin cererea perimată nu mai poate
fi reiterată485.
Potrivit art. 419 C.proc.civ., în cazul în care sunt mai mulţi reclamanţi
sau pârâţi împreună cererea de perimare sau actul întrerupător de perimare al
unuia foloseşte şi celorlalţi. Prin această dispoziţie se instituie regula
indivizibilităţii perimării, chiar dacă textul se referă expres numai la cererea de
perimare şi la actul întrerupător de perimare486.
Sancţiunea perimării se răsfrânge şi asupra cheltuielilor de judecata
acestea vor fi suportate de cel care a introdus cererea de chemare în judecată şi
care ulterior s-a perimat.
Conform art.423 C.proc. civ. O cerere care a rămas în nelucrare timp
de 10 se considera perimata, chiar dacă lipsesc motivele imputabile părţilor.
Aceasta prevedere consacra instituţia perimării instanţei. Aceasta sancţiune
intervine de drept, însă trebuie constatata de instantă, din oficiu sau la cererea
părţii interesate, potrivit prevederilor legale.

7.3.3. Actele de dispoziţie ale părţilor. Renunţarea la judecată şi la

drept. Achiesarea. Tranzacţia.

Principiul disponibilităţii, conferă părţilor dreptul ca prin acte

procesuale de dispoziţie să dispună de soarta procesului. Astfel, reclamantul
poate renunţa la judecată sau la dreptul pretins (desistarea), pârâtul are
posibilitatea de a achiesa la pretenţiile reclamantului sau la hotărârea
pronunţată împotriva să, sau părţile pot pune capăt litigiului, prin încheierea
unei tranzacţii.

483
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 297
484
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 487
485
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 234
486
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 297; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 277

224
 Fiind acte cu consecinţe juridice deosebite, pot fi făcute numai de parte
personal, părţile trebuie să aibă capacitate procesuală deplina de exerciţiu sau
să îndeplinească condiţiile expres prevăzute de lege, atunci când exista
capacitatea procesuală de exerciţiu restrânsă, de asemenea reprezentarea poate
fi şi prin mandatar cu procură specială, iar reprezentanţii legali cu autorizarea
autorităţii tutelare487.

Desistarea - Renunţarea la judecată şi la drept488

Desistarea reclamantului se concretizează sub forma renunţării la

judecată sau prin renunţarea la dreptul subiectiv pretins.
Renunţarea la judecată este actul de dispoziţie al reclamantului prin
care acesta renunţă la acţiunea formulată prin cererea de chemare în judecată
(art.406-407 C.proc.civ.).
Reclamantul personal sau prin mandatar cu procura specială, poate să
renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, dacă nu
s-a intrat în dezbaterea fondului. Dacă a început judecata fondului este necesar
consimţământul expres sau tacit al pârâtului.
În prima situaţie, când nu se cere acordul pârâtului, la cererea acestuia,
instanţa îl va obliga pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată (art.406
alin.3C.proc.civ.).
Asupra renunţării la judecată, instanţa se pronunţă prin hotărâre, prin
care se dispune închiderea dosarului, hotărâre care însă poate fi atacată cu
recurs conform art.483 C.proc.civ. Termenul de recurs împotriva hotărârii prin
care se ia act de renunţarea la judecată este cel de drept comun, prevăzut de
art.485 C.proc.civ., iar nu termenul la care ar putea fi exercitată calea de atac
împotriva hotărârii date asupra fondului în pricina respectivă489.
În situaţia în care există o coparticipare procesuală activă, renunţarea
unuia dintre reclamanţi, nu produce nici un efect faţă de ceilalţi reclamanţi, care
doresc să continue judecata. De asemenea, renunţarea la judecată a
reclamantului nu afectează soluţionarea unei cereri de intervenţie principale sau
a unei cereri reconvenţionale490.
Renunţarea la judecată este un act de dispoziţie unilateral şi pe cale de

487
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 278
488
Modele de cereri de renunţare la judecată sau la dreptul pretins, sunt prezentate în ADDENDA, Anexele
41-42
489
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 280, nota 4
490
A se vedea în acest sens, C.S.J., decizia nr. 445/2000, B.J./2000, p. 196 (apud M.Tăbârcă)

225
consecinţă, irevocabil, dar dacă dreptul la acţiune nu s-a prescris, reclamantul
va putea introduce o nouă cerere pentru valorificarea aceluiaşi drept491,
deoarece renunţarea la acţiune echivalează cu o desistare de la judecata cererii
introduse, iar nu ca o renunţare la însuşi dreptul pretins492.
Codul de procedură civilă, conferă reclamantului şi posibilitatea de a
renunţa la însuşi dreptul subiectiv dedus judecăţii. Astfel, potrivit art.408 alin.1
C.proc.civ.:”Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi
dreptul pretins, dacă poate dispune de aceasta, fără a fi necesar acordul
pârâtului”.
Spre deosebire de renunţarea la judecată, care nu se poate face după
ce s-a intrat în dezbaterea fondului, decât cu învoirea celeilalte părţi, renunţarea
la însuşi dreptul subiectiv se poate face în orice fază a procesului, deci şi în
recurs sau în căile extraordinare de atac, fără învoirea părţii adverse493.
Datorită consecinţelor mai grave pe care le produce renunţarea la însuşi
dreptul subiectiv, legea impune că renunţarea să se facă în şedinţă publică sau
prin act autentic (art.408 alin.3 C.proc.civ.).
Dacă renunţarea la dreptul pretins se face în faţa primei instanţe,
aceasta va pronunţa o hotărâre prin care respinge în fond cererea de chemare în
judecată, iar la cererea pârâtului, reclamantul va fi obligat la cheltuieli de
judecată. Hotărârea este supusă recursului în toate cazurile, inclusiv atunci când
se renunţa la drept în faţa instanţei de recurs. Renunţarea reclamantului la
dreptul invocat nu are nici un efect asupra cererii reconvenţionale, a celei
conexe sau asupra cererii de intervenţie principală.

Achiesarea

Achiesarea este un act procedural de dispoziţie prin care pârâtul poate

recunoaşte pretenţiile reclamantului sau prin care partea care a pierdut procesul
renunţă la dreptul de a exercita calea de atac împotriva hotărârii respective.
Achiesarea la pretenţii constă într-o recunoaştere pură şi simplă a
pretenţiilor reclamantului494. Recunoaşterea poate fi totală sau parţială, după
cum pârâtul recunoaşte în tot sau în parte pretenţiile reclamantului. Achiesarea
la hotărâre este reglementată de art.463-464 c.proc.civ. Achiesarea este totală
atunci când priveşte hotărârea în întregul ei şi parţială atunci când priveşte

491
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 239
492
C.S.J., decizia nr. 1036/1994, B.J./1994, p. 103 (apud M.Tăbârcă)
493
Tribunalul Suprem, decizia nr.2240/1975, Repertoriu III, pag. 297 (apud V.M.Ciobanu, G.Boroi)
494
I.Leş, Tratat, p. 488

226
numai o parte din soluţiile cuprinse în dispozitivul hotărârii.
Recunoaşterea totală a pretenţiilor reclamantului conduce la finalizarea
activităţii judiciare în cauza supusă instanţei spre soluţionare495. În cazul în care
pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului, instanţa la cererea
acestuia, va pronunţa o hotărâre parţială în măsura recunoaşterii496 (art.436
C.proc.civ.). În temeiul art.448 pct.9 C.proc.civ., hotărârea parţială este
executorie de drept.
Achiesarea nu poate opera în procesele în care sunt angajate drepturi de
care părţile nu pot dispune497.
Achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea pronunţată, poate
fi expresă sau tacită498. Achiesarea tacită, este posibilă în toate situaţiile, dar
trebuie să rezulte dintr-o atitudine neechivocă a părţii499.

Tranzacţia

Tranzacţia este un contract prin care părţile termină un proces început

sau preîntâmpină un proces ce se poate naşte, prin concesii reciproce, constând
în renunţări reciproce la pretenţii sau în prestaţii noi săvârşite ori promise de o
parte în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul care este litigios
sau îndoielnic500.Tranzacţia este reglementată de art. 2267-2278 Codul civil şi
în Codul de procedură civilă (art.438-441).
Fiind un act de dispoziţie, în cazul în care părţile doresc să pună capăt
litigiului printr-o tranzacţie, instanţa este datoare să verifice dacă acestea au
capacitatea de a tranzacţiona, dacă actul este expresia liberei lor voinţe, precum
şi dacă, prin încheierea tranzacţiei nu se urmăreşte realizarea unor scopuri
ilicite501.
Tranzacţia judiciară502 poate interveni oricând în cursul judecăţii,
inclusiv în judecata în căile de atac sau chiar în faza executării silite503.
Pentru a produce efecte, tranzacţia trebuie să fie consfinţită de instanţă
prin hotărâre. Hotărârea pronunţată de instanţă în cazul unei tranzacţii se

495
idem 445
496
Pentru un model de cerere privind pronunţarea unei hotărâri parţiale, a se vedea ADDENDA, Anexa 43
497
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 10; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 495; Fl.Măgureanu,
op.cit., p. 280
498
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 242; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 301
499
I.Leş, Tratat, op.cit., p. 490
500
Fr.Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucureşti, 1999, p. 604
501
C.S.J., decizia nr. 552/1990, B.J./1990-1992, p. 286 (apud M.Tăbârcă)
502
Model de cerere prin care părţile solicită încheierea unei tranzacţii judiciare şi pronunţarea unei hotărâri de
expedient este prezentat în ADDENDA, Anexa 44

227
numeşte hotărâre de expedient.
Hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor se dă fără drept de apel
(art.273 C.proc.civ.), dar poate fi atacată cu recurs sau contestaţie în anulare.
Revizuirea este însă inadmisibilă, deoarece hotărârea de expedient nu este
rezultatul unor dezbateri contradictorii şi nu stabileşte o situaţie de fapt în baza
probelor administrate, ci reprezintă acordul părţilor în legătură cu stingerea
litigiului dintre ele504.

Dezbaterea în fond a procesului

Dezbaterea în fond a procesului este marcată de închiderea cercetării

procesului, se desfăşoară în şedinţa publică şi se poartă asupra împrejurărilor de
fapt şi temeiurilor de drept, invocate de părţi în cererile lor sau ridicate de
instanta din oficiu. Dezbaterea fondului se poate desfăşura, ca o excepţie şi în
camera de consiliu, în aceiaşi zi sau la un alt termen, atunci când părţile şi-au
exprimat acordul în acest sens.
Împrejurările de fapt reprezintă împrejurările invocate de părţi în
cererile sau apărările lor, existenţa acestora urmând a fi stabilită pe baza
probelor administrate în cauză.
Elementele de drept reprezintă încadrarea juridică a faptelor sau a
actelor invocate de părţi sau de instanta din oficiu, respectiv determinarea
normei juridice aplicabile precum şi interpretarea acesteia.
De regulă dezbaterea în fond a procesului are loc la un singur termen
de judecată şi nu mai poate avea loc administrarea de noi probe, însă în mod
excepţional, instanta poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, în
cazul în care din dezbateri rezultă necesitatea acestei măsuri (art.391
C.proc.civ.)
Atunci când instanta considera lămurite toate împrejurările de fapt cât
şi temeiurile de drept, preşedintele închide dezbaterile orale şi contradictorii şi
va reţine cauza pentru deliberare şi pronunţarea hotărârii.

503
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 302
504
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 281

228
229
 CAPITOLUL VIII - Etapa deliberării

8.1. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii

După închiderea dezbaterilor urmează etapa deliberării şi pronunţării

hotărârii. Deliberarea reprezintă operaţia în cadrul căreia judecătorii stabilesc
soluţia ce urmează să fie pronunţată cu privire la litigiul dintre părţi505. Codul
de procedura civilă reglementează etapa deliberării şi pronunţării hotărârii în
art.395-405, acestea constituind dreptul comun în materie şi fiind aplicabile în
mod corespunzător şi încheierilor (art.234 alin.1 C.proc.civ.).
Deliberarea se realizează, în secret, fie în şedinţă, fie în camera de
consiliu, imediat după închiderea dezbaterilor.În cazuri justificate, pronunţarea
poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile (art.396 alin.1
C.proc.civ.)506 După deliberare, dacă completul este format din mai mulţi
judecători, preşedintele completului adună părerile judecătorilor, începând cu
cel mai nou în funcţie, el pronunţându-se cel din urmă. Indiferent de locul său
data când are loc deliberarea, la aceasta participa numai membrii completului în
faţa căruia au avut loc dezbaterile. Dacă din motive întemeiate un judecător este
împiedicat a participa la deliberări, cauza se repune pe rol. Dacă vor fi mai mult
de două păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie cel mai mult, sunt datori
să se unească într-o singură părere (art.398 alin.3C.proc.civ.).
Dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se judecă din nou în
complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau în cel mult 20 zile (art.399 alin.1
C.proc.civ.)de la ivirea divergentei507. Completul de divergenţă are atribuţii
limitate, la cercetarea chestiunilor asupra cărora judecătorii completului
obişnuit nu s-au putut pune de acord. După soluţionarea punctelor rămase în
divergenţă, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua
judecarea pricinii (art.399 alin.5C.proc.civ.).
După încheierea deliberării, se va întocmi de îndată conf.art.401
C.proc.civ. o mânuţă care va cuprinde soluţia. Acest act de procedura va alcătui
dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către
judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor
rămaşi în minoritate. După pronunţarea minutei, urmează redactarea hotărârii,

505
I.Leş, Tratat, p. 504
506
Prin norme special termenul de amanare se poate modifica, spre ex. in cazul ordonantei presedentiale se
poate amana cu cel mult 24 de ore (art.998 alin.4 C.proc.civ.)
507
In cazurile considerate urgent acest termen se reduce la 7 zile

230
cu respectarea exigenţelor prevăzute în art.426 C.proc.civ.
Dispozitivul se pronunţă, în numele legii508, de preşedinte în şedinţă
publică, (art.402 C.proc.civ.). Hotărârea se redactează în două exemplare
originale şi se comunică părţilor în copie în cazul în care de la comunicare
începe să curgă termenul de exercitare a apelului său recursului. Data hotărârii
este data la care minuta este pronunţata conform legii.
Soluţiile care pot fi pronunţate în urma deliberării sunt:
 admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost
formulată, atunci când pretenţiile reclamantului s-au dovedit a
fi întemeiate;
 admiterea în parte a cererii, atunci când pretenţiile
reclamantului s-au dovedit numai în parte a fi întemeiate
 respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată,
dacă pretenţiile reclamantului s-au dovedit după administrarea
probelor, nefondate;
 anularea cererii, respingerea ca inadmisibila, prescrisa, lipsită
de interes, etc. Atunci când se admite o excepţie procesuală
peremptorie.

8.2. Hotărârea judecătorească

8.2.1. Definiţie şi clasificare

Hotărârea judecătorească reprezintă actul de dispoziţie final şi cel mai

important al judecăţii, prin care instanţa pune capăt litigiului dintre părţi509.
După obiectul lor, hotărârile judecătoreşti se clasifică în sentinţe,
decizii şi încheieri (art.424 C.proc.civ.). Sentinţele sunt hotărârile prin care
instanţele rezolvă fondul cauzei în primă instanţă sau prin care prima instanţă
se dezinvesteşte fără a soluţiona cauza, în temeiul unei excepţii procesuale.
Deciziile sunt hotărârile prin care se soluţionează apelul, recursul, precum şi
recursul în interesul legii. Toate celelalte hotărâri date de instanţă în cursul
judecăţii se numesc încheieri (art.424 C.proc.civ.). Hotărârile prin care instanta
se pronunţa asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii, se numesc, după
caz, sentinţa sau decizie.
După durata acţiunii lor, există hotărâri propriu-zise, care

508
În acest sens, art.261 alin.1 C.proc.civ.:”Hotărârea de dă în numele legii…”
509
M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 247

231
soluţionează fondul pricinii şi au de regulă, o acţiune nelimitată în timp, şi
hotărâri provizorii, cu efecte limitate în timp şi prin care se iau măsuri
vremelnice în cursul procesului.
După puterea legală şi forţa executorie510, hotărârile sunt nedefinitive,
definitive şi irevocabile.
Sunt nedefinitive hotărârile care pot fi atacate cu apel, sau după caz cu
recurs.
Au caracter definitiv, hotărârile nesusceptibile de apel, dar nici cu
recurs. Sunt hotărâri definitive, potrivit art.634 C.proc.civ.:
 hotărârile date în primă instanţă, potrivit legii, fără drept de apel,
neatacate cu recurs;
 hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;
 hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel sau,
chiar atacate cu apel, dacă judecata acestuia s-a perimat ori cererea de
apel a fost respinsă sau anulată;
 hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu
recurs;
 orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Hotărârile definitive sunt acele hotărâri care nu mai pot fi atacate cu
apel sau cu recurs.
După cum pot sau nu să fie puse în executare511, hotărârile sunt
executorii (pronunţate în acţiuni în realizarea dreptului, dacă sunt definitive se
bucură de execuţie vremelnică) şi neexecutorii (pronunţate în acţiuni în
constatare). Potrivit art.633 C.proc.civ. sunt executorii:
 hotărârile date în apel, dacă legea nu prevede altfel;
 hotărârile date în prima instanţă, fără drept de apel, ori cele în
legătură cu care părţile au convenit să exercite direct recursul.
După modul de condamnare al debitorului512, pot fi hotărâri cu o
singură condamnare (prin care pârâtul este obligat la efectuarea unei prestaţii
unice, determinate, precum predarea unui bun, plata unei sume de bani, etc.) şi
hotărâri cu condamnare alternativă (care prevăd, pe lângă obligaţia
principală, o obligaţie secundară, subsidiara, care se va executa dacă nu mai
este posibilă executarea celei principale).

510
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 506, nota 6
511
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 283
512
I.Leş, Tratat II, p. 512

232
 După conţinutul lor513, hotărârile pot fi integrale (care soluţionează
pricina în întregime, dezinvestind instanţă de întregul dosar) şi hotărâri parţiale
(pronunţate la cererea reclamantului, în situaţia achiesării parţiale a pârâtului la
pretenţiile reclamantului).

8.2.2. Conţinutul hotărârii judecătoreşti

Hotărârea judecătorească, trebuie să fie redactată (întotdeauna acest act

de procedura va îmbrăca forma scrisă), cu respectarea exigenţelor impuse de
lege.
Astfel, potrivit art.425 C.proc.civ., hotărârea se dă în numele legii şi va
cuprinde:
 denumirea instanţei care a pronunţat-o şi numărul dosarului;
 numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată şi
numele şi prenumele grefierului;
 numele, prenumele, sau după caz denumirea parţilor, domiciliul, sediul
sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s-au judecat; numele
mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor, cu arătarea
calităţii lor, precum şi dacă au fost prezente sau au lipsit;
 dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
 numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacă a
participat la şedinţă;
 obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor cu arătarea
dovezilor;
 arătarea concluziilor procurorului;
 motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum
şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor (probele care au fost
administrate);
 calea de atac şi termenul în care se poate exercita;
 menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică, precum şi
semnăturile judecătorilor şi grefierului. Lipsa semnăturilor poate fi
complinită oricând în cursul procesului.
Aşadar, elementele care sunt părţile esenţiale şi indispensabile ale
oricărei hotărâri judecătoreşti514sunt: practicaua, considerentele şi
dispozitivul.

513
I.Leş, Tratat, p. 512
514
I.Leş, Tratat, p. 517

233
 Practicaua, sau partea introductivă se întocmeşte de grefier şi va
cuprinde elementele prevăzute de art.233 alin 2 şi 3 C.proc.civ, iar când
dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, aceasta va cuprinde
numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi
calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului,
numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi
menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere.
Considerentele va cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale
părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor
administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia,
arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, respectiv cele pentru care s-
au respins cererile părţilor. Motivele de fapt şi de drept care au format
convingerea instanţei reprezintă un element important al hotărârii judecătoreşti.
Motivarea trebuie să fie clară şi simplă, concisă şi fermă 515 şi să fie în
concordanţă cu faptele stabilite. Motivarea necorespunzătoare sau nemotivarea
hotărârii atrage casarea acesteia516. Motivarea hotărârii se va face în termen de
cel mult 30 de zile de la pronunţare (art.426 alin.5 C.proc.civ.517).
Dispozitivul cuprinde soluţia completului de judecată, concretizată în
minuta redactată după deliberare şi pronunţată în şedinţă publică518.
Dispozitivul trebuie să cuprindă numele, prenumele, codul numeric personal şi
domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de
înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în
registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul
bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor
de judecată acordate,soluţia adoptată de instanţă cu privire la cererea principală,
cererile accesorii sau incidentale. De asemenea în dispozitiv se menţionează
calea de atac şi termenul în care poate fi exercitată, iar dacă hotărârea nu este
susceptibilă de o cale de atac ordinară se face precizarea că este definitivă.
Ultimele menţiuni cuprinse în dispozitiv vor arăta dacă hotărârea este
executorie, data pronunţării ei şi dacă pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică
sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum şi semnăturile
judecătorilor şi grefierului (art.425 pct.3C.proc.civ.).

515
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 285
516
Gr.Porumb, op.cit., vol.1, p. 518, nota 4
517
Termenul este unul relativ, astfel ca nerespectarea acestuia nu atrage nulitatea hotararii, insa poate atrage
eventuala raspundere disciplinara a judecatorului, in conditiile prevazute de L303/2004
518
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 285

234
 8.2.3. Efectele hotărârii judecătoreşti

Hotărârea judecătorească, ca act final al judecăţii produce următoarele

consecinţe juridice519:
1.Dezinvesteşte instanţa de soluţionarea pricinii, ceea ce înseamnă
că odată pronunţată sentinţa, judecătorii nu mai pot reveni asupra fondului
cauzei. Efectul se produce chiar din momentul pronunţării hotărârii, în acest
sens art.429 C.proc.civ. dispune că:”după pronunţarea hotărârii nici un
judecător nu mai poate reveni asupra părerii sale”. De la această regulă există
următoarele excepţii:
 îndreptarea erorilor materiale (art.442 C.proc.civ.);
 lămurirea dispozitivului hotărârii (art.443C.proc.civ.);
 completarea hotărârii (art.444 C.proc.civ.);
 contestaţia la titlu (art.711 alin.2 C.proc.civ.).
2.Hotărârea constituie din punct de vedere probator înscris
autentic, astfel încât în ce priveşte constatările personale ale judecătorilor,
hotărârea face dovada până la înscrierea în fals520.
3.Hotărârea are putere executorie, adică constituie titlu executoriu.
Investirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanţă (art.374
alin.2 C.proc.civ.).
De regulă, hotărârea produce efecte declarative521, constatând drepturi
preexistente judecăţii. Hotărârile declarative produc efecte retroactiv, de la data
introducerii cererii de chemare în judecată. Există însă şi hotărâri constitutive
de drepturi sau de situaţii juridice noi, care, de regulă, produc efecte numai
pentru viitor.
4.Hotărârea definitivă se bucură, de la pronunţare, de puterea
lucrului judecat. Puterea lucrului judecat este reglementată ca o prezumţie
legală absolută, irefragabilă şi ca o excepţie de fond peremptorie şi absolută522.
5.Hotărârea judecătorească este obligatorie fata de părţi şi succesorii
acestora şi opozabila oricărei terţe persoane, atât timp cât aceasta nu face
dovada contrară.

519
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pp.513; V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 268-269; Fl.Măgureanu, op.cit., p.
287-288; I.Leş, Tratat, p. 519-521
520
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 287
521
I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 513
522
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 270

235
 8.2.4. Termenul de graţie

Urmărirea silită începe la cererea creditorului şi numai după obţinerea

la cererea acestuia a titlului executoriu523, însă instanţa poate acorda debitorului
o amânare sau eşalonare pentru executarea hotărârii524. În acest sens art.397
alin.3 C.proc.civ.dispune condiţiile în care se acordă acest termen. Termenul de
graţie se acordă în situaţii deosebite de prima instanţă, de instanţă de apel sau
chiar de instanţă de recurs, în cazul în care rejudeca pricina în fond după
casarea cu reţinere.
Cu toate acestea, creditorul va putea să ceară executarea şi înainte de
împlinirea termenului de graţie dacă: debitorul se sustrage de la obligaţiile
legale care au ca scop realizarea executării silite; îşi risipeşte averea sa mobilă
sau imobilă; alţi creditori execută hotărâri asupra averii sale; prin fapta sa a
micşorat asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori
încuviinţate sau este în stare de insolvabilitate cunoscută (art.675
alin.1C.proc.civ.). Aceste situaţii de revocare a termenului de graţie se
soluţionează de instanţa de executare (art.675 alin.2 C.proc.civ.). Prevederile
art.675 alin.1 nu sunt incidente în cazul în care creditor este statul sau o unitate
administrativ teritorială.

8.2.5. Cheltuielile de judecată

Cheltuielile de judecată reprezintă sumele de bani pe care trebuie să le

suporte părţile în legătură cu activitatea lor procesuală525 şi se compun din taxa
judiciară de timbru, onorariile avocaţilor, ale experţilor, sume cuvenite martorilor şi
alte cheltuieli făcute de părţi.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat de partea care introduce
cererea de chemare în judecată sau care exercită o cale de atac. Valoarea taxei de
timbru este stabilită prin OUG nr.80/2013526, astfel: cererile şi acţiunile evaluabile
în bani se taxează în funcţie de sumă cu o valoare fixă la care se adaugă un procent
de 8; 7; 5; 3;2 sau 1% pentru ce depăşeşte o valoare, de asemenea stabilită de lege;
în cazul cererilor sau acţiunilor neevaluabile în bani (ex.-având ca obiect acordarea
personalităţii juridice), legea stabileşte o taxă fixă.

523
I.Leş, Tratat, p. 521
524
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 286
525
I.Leş, Tratat, p. 330
526
OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie
2013

236
 Toate aceste cheltuieli se suportă de partea care a pierdut procesul.
Cheltuielile de judecată se acordă numai la cerere, instanţa neavând
posibilitatea să dispună, din oficiu, plata acestor cheltuieli. În temeiul rolului
său activ, instanţa are însă, obligaţia ca înainte de încheierea dezbaterilor să
atragă atenţia părţilor cu privire la acest drept al lor. Dacă părţile nu au cerut
cheltuieli de judecată, ele pot fi cerute printr-o acţiune separată..
Instanţa se pronunţă asupra cheltuielilor de judecată în dispozitivul
hotărârii, ţinând seama de următoarele principii: culpa procesuală şi repararea
integrală a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare527.
Regula este că părţii care a câştigat procesul, i se vor acorda integral
cheltuielile făcute. De la această regulă, legea prevede o excepţie: pârâtul care a
recunoscut de la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi
obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în
întârziere înainte de chemarea în judecată ( art.454 C.proc.civ.).
În cazul în care pretenţiile părţilor au fost încuviinţate numai în parte,
instanţa va aprecia în ce măsură, fiecare din ele poate fi obligată la partea
cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor (art.453 alin.2
C.proc.civ.). Problema compensării cheltuielilor de judecată, se poate pune
numai în situaţia în care părţile sunt obligate reciproc cu privire la unele capete
de cerere, deci atunci când pârâtul a formulat cerere reconvenţională ori au fost
făcute cereri de intervenţie şi cererea incidentală a fost admisă, în tot sau în
parte odată cu cererea principală528.
În cazul coparticipării procesuale, cheltuielile de judecată vor fi
suportate în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul pe care îl
are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei (art.455 C.proc.civ.).
Textul reprezintă o aplicaţie a principiului înscris în art.451 C.proc.civ., astfel
încât fiecare parte este ţinută să suporte cheltuielile de judecată pe care le-a
provocat prin cererea sau apărarea să529.

8.2.6. Investirea cu formulă executorie

Cu caracter general, art.433 C.proc.civ. dispune ca hotărârile

judecătoreşti au putere executorie. Pentru că hotărârea să poată fi pusă în
executare silită, este necesară îndeplinirea unei formalităţi, respectiv investirea

527
I.Leş, Tratat, p. 342
528
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 305
529
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 306

237
cu formulă executorie530, dacă legea nu prevede altfel. În acest sens, art. 641
C.proc.civ531. prevede că hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai
dacă este investit cu formula executorie, afară de încheierile executorii, de
hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de
lege, dacă se execută fără formulă executorie.
Investirea cu formulă executorie se face de prima instanţă (art.641
alin.2 C.proc.civ.), chiar dacă hotărârea să a fost modificată sau casată în căile
de atac532. Instanţa are obligaţia de a verifica dacă hotărârea este definitivă sau
irevocabilă, deoarece, de regulă, numai acestea pot fi puse în executare silită.
Instanţa se pronunţă prin încheiere, dată fără citarea părţilor.
Formula executorie este prevăzută în art.641 alin.6
C.proc.civ .:”Noi Preşedintele României Dăm împuternicire şi ordonăm
533

executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul (se vor indica elementele

de identificare ale acestuia)pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de
investire cu formula executorie. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine
îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar
procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în
condiţiile legii.(Urmează semnătura preşedintelui şi a grefierului).
Hotărârea investită cu formulă executorie constituie titlu executoriu
şi se va da numai părţii care a câştigat sau reprezentantului ei.

8.2.7. Executarea provizorie

Prin excepţie, de la regula potrivit căreia numai hotărârile definitive sau

irevocabile pot fi puse în executare silită, se pot pune în executare şi hotărâri
nedefinitive dacă se bucură de execuţie vremelnică. Executarea provizorie se
prezintă sub două forme: executare provizorie de drept şi judecătorească.
Executarea provizorie de drept intervine, în cazurile prevăzute în
art.448 C.proc.civ. când hotărârea are ca obiect:
1. stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei
minorului, precum şi modul de exercitare a dreptului de a avea legături
personale cu minorul;
2. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă,
precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor;

530
A se vedea ADDENDA, Anexa 45, pentru un model de cerere de investire cu formulă executorie
531
Art. 374 alin.1 a fost modificat prin art.I pct. 15 din Legea nr. 459/2006
532
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă., p. 299
533
Art.269 alin.1 a fost modificat prin art.I pct.5 din Legea nr. 459/2006

238
3. despăgubiri pentru accidente de muncă;
4. rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru
copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;
5. despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale ori
sănătăţii, dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestaţii băneşti
periodice;
6. reparaţii grabnice;
7. punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;
8. cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveşte posesia;
9. hotărârile pronunţate în temeiul recunoaşterii de către pârât a pretenţiilor
reclamantului, pronunţate în condiţiile art. 436;
10. în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.
Executarea provizorie judecătorească se poate încuviinţa de instanţă
şi este reglementată în art.449 C.proc.civ.:” Instanţa poate încuviinţa
executarea provizorie a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va
considera că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului
ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum şi atunci când ar aprecia
că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru
creditor. În aceste cazuri, instanţa îl va putea obliga pe creditor la plata unei
cauţiuni”. Din text rezultă că această măsură poate fi încuviinţată, numai dacă
hotărârea se referă la bunuri şi numai în împrejurările de excepţie menţionate.
Execuţia judecătorească provizorie se acordă la cererea scrisă sau
verbală a creditorului, făcută instanţei până la închiderea dezbaterilor. Dacă
prima instanţă a respins cererea, ea poate fi reiterată în apel (art.449
alin.4C.proc.civ.). Instanţa de apel, poate suspenda534 execuţia vremelnică la
cererea motivată a debitorului, cu plata unei cauţiuni. Suspendarea poate fi
dispusă şi pe calea ordonanţei preşedinţială, cu plata unei cauţiuni (art.450
C.proc.civ.).
Cazurile în care execuţia provizorie nu se poate încuviinţa sunt
prevăzute de art.449 alin.2C.proc.civ.:
1. în materie de strămutare de hotare, desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a
oricăror lucrări având o aşezare fixă;
2. când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din
cartea funciară.

534
Pentru modele de cereri de suspendare a execuţiei vremelnice a se vedea ADDENDA, Anexele 46-47

239
 8.2.8. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii

Procedura îndreptării erorilor sau omisiunilor din hotărârile

judecătoreşti este reglementată în art.442 alin.1 C.proc.civ. şi se aplică în
scopul remedierii erorilor materiale strecurate în hotărâre cu prilejul redactării,
şi care nu afectează legalitatea şi temeinicia acesteia.
Pot fi remediate prin acestă procedură, erorile sau omisiunile cu privire
la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte
erori materiale (art.442 alin.1 C.proc.civ).
Erorile materiale din hotărâre pot fi îndreptate la cererea535 părţii
interesate sau din oficiu. Cererea se soluţionează fără citarea părţilor, însă în
situaţia în care instanţa apreciază că este necesar poate cita părţile pentru darea
unor lămuriri.
Cererea de îndreptare are caracter incidental şi ca atare va fi soluţionată
de un complet având compunerea prevăzută de lege pentru darea hotărârii a
cărei îndreptare s-a solicitat536.
Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. În cazul
admiterii cererii, îndreptarea se face pe ambele exemplare originale ale
hotărârii.
Împotriva încheierii pronunţate se poate exercita aceeaşi cale de atac ca
şi împotriva hotărârii îndreptate (art.446 C.proc.civ.).
Procedura se aplică şi în cazul îndreptării erorilor materiale din
încheieri.
În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul,
întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori aceasta cuprinde dispoziţii
potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească
dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice537. Spre deosebire de
îndreptare, interpretarea nu poate fi dispusă din oficiu, ci numai pe baza unei
cereri formulate de parte (art.443 alin.1C.proc.civ.538).
Cererea de interpretare a hotărârii se soluţionează de urgenţă, prin
încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părţilor539.
Încheierea se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în
dosarul de hotărâri al instanţei (art.443 alin.3C.proc.civ.).

535
A se vedea ADDENDA, Anexa 48, pentru un model de cerere de îndreptare a erorilor materiale
536
V.M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 311, nota 1
537
Modele de cereri privind lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice din hotărârile judecătoreşti sunt
prezentate în ADDENDA, Anexele 49-50
538
Art.2811alin.1 C.proc.civ. a fost modificat prin art.I pct.38 din Legea nr.219/2005
539
I.Leş, Tratat, p. 530

240
 Posibilitatea completării hotărârilor judecătoreşti este reglementată în
art.444 C.proc.civ.şi se aplică în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe
asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri
conexe sau incidentale. Cererea de completare540 se introduce în acelaşi termen
în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar
în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile
de la pronunţare.
Cererea se soluţionează, de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre
separată (art.444 alin.2C.proc.civ.). Hotărârea pronunţată este supusă aceloraşi
căi de atac ca şi hotărârea completată (art.446 C.proc.civ.).
Aceste dispoziţii se aplică şi în situaţia în care instanţa a omis să se
pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau
apărătorilor, cu privire la drepturile lor (art.444 alin.3C.proc.civ.).
Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea,
lămurirea sau completarea hotărârii (art.447 C.proc.civ.).

540
Pentru un model de cerere de completare a hotărârii judecătoreşti, a se vedea ADDENDA, Anexa 51

241
 CAPITOLUL IX – JUDECATA ÎN CĂILE DE ATAC

Hotărârile judecătoreşti date în prima instanţă pot fi contestate de oricare

dintre părţi, aceştia având la dispoziţie mijloacele procedurale prin care să supună
hotărârea , controlului în faţa unei instante superioare, cu scopul de a se îndrepta
erorile săvârşite în instanţă de fond. Aceste mijloace procedurale, prin care partea
care se considera lezată, încearcă anularea sau reformarea (totală sau parţială) a
unei hotărâri judecătoreşti sunt căile de atac.
Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului
judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare
şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din
Constituţie, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele
acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.541
Căile de atac consacrate de Codul de procedura civilă, se clasifica în :
 Căile de atac ordinare – apelul;
 Căile de atac extraordinare – recursul, contestaţia în anulare şi
revizuirea.
Calea de atac ordinară, poate fi exercitată de oricare parte din proces,
pentru simplul fapt ca partea respectivă este nemulţumită de hotărârea pronunţată,
suprimarea acesteia putând fi dispusă numai printr-o dispoziţie legală expresă.542
În schimb în cazul cailor extraordinare de atac, acestea vor putea fi
exercitate numai în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege.
În funcţie de instanţa competentă în soluţionarea căii de atac exercitate,
căile de atac sunt:
 de reformare - (apelul şi recursul) sunt acelea prin care se realizează
controlul judiciar şi sunt soluţionate de o instanţă superioară celei ce a
pronunţat hotărârea atacată;
 de retractare - (contestaţia în anulare şi revizuirea) sunt acelea care se
soluţionează chiar de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi care
vizează retragerea propriei hotărâri şi pronunţarea uneia legale.
În funcţie de provocarea sau nu a unei noi judecăţi în fond, căile de
atac se împart în:
 devolutive sunt cele care, provoacă o nouă judecată în fond, fără
restricţii în ceea ce priveşte administrarea probelor. Cale de atac

541
Curtea de Apel Craiova, Secţia civilă, decizia nr. 374/24.04.2008
542
G.Boroi,M.Stancu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu 2015 pag.577

242
 devolutivă este apelul. Efectul devolutiv este limitat de regulă
tantum devolutum quantum iudicatum, potrivit căreia în apel nu
se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.
 nedevolutive sunt cele prin care se realizează un control asupra
hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, în
principiu, probe noi, şi fără a se determina o nouă judecată în
fond a pricinii, acestea sunt: recursul, contestaţia în anulare,
revizuirea, recursul în interesul legii.
În funcţie de faptul dacă termenul prevăzut pentru exercitarea căi de atac
suspendă sau nu executarea hotărârii atacate, căile de atac sunt:
 suspensive de executare de drept (apelul);
 nesuspensive de executare (recursul, contestaţia în anulare, revizuirea).
Aceasta clasificare vizează doar hotărârile susceptibile de executare
silită. De regulă căile extraordinare de atac sunt nesuspensive de
executare silită.
Aşadar, calea de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti reprezintă un
remediu posibil şi necesar faţă de erorile judiciare care se pot săvârşi, aşa încât
dezinvestirea instanţei care a pronunţat hotărârea nu semnifică şi încheierea
procesului. Dintr-o asemenea perspectivă, prin exercitarea căii de atac, partea nu
urmăreşte atât anularea hotărârii, cât, mai ales, obţinerea unei noi hotărâri, cu
desăvârşită eficacitate şi efectivitate. Având un asemenea scop şi repunând în
discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii adoptate, căile de atac trebuie să se afle
sub semnul rigorii.543

Apelul

9.1. Noţiuni generale privind apelul

Apelul este o cale ordinară de atac prin intermediul căreia oricare dintre
părţi poate solicita unei jurisdicţii superioare reformarea hotărârii pronunţate de
instanţa de fond544.
Apelul constituie o formă de manifestare a acţiunii civile, un mijloc
procesual ce intră în conţinutul acesteia, şi ca urmare, dreptul de apel reprezintă
o componentă a dreptului la acţiune, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

543
Ion Deleanu, Dispoziţii generale cu privire la exercitarea căilor de atac în Proiectul Codului de procedură
civilă, în ,,Revista Română de Drept Privat” nr. 5/2009, p. 25-30
544
I.Leş, Tratat, p. 545

243
Aceasta înseamnă că pentru a exercita calea de atac a apelului trebuie
îndeplinite condiţiile generale de exerciţiu a dreptului la acţiune la care se
adaugă şi unele condiţii speciale545.
În raport cu dispoziţiile care-l reglementează, apelul poate fi
caracterizat ca o cale de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă şi
suspensivă de executare546.

9.1.1.Elementele apelului. Subiectele apelului. Obiectul

apelului

Subiectele apelului

Subiectele apelului sunt părţile care s-au judecat în faţa primei instanţe.
Au calitate de părţi şi succesorii în drepturi ai părţilor, precum şi persoanele sau
organele cărora legea le recunoaşte legitimare procesuală activă, alături de
titularii drepturilor, în cazul în care au sesizat prima instanţă de fond547.
Dreptul de a exercita calea de atac a apelului aparţine şi terţilor care au
intrat în proces, fie la cererea uneia din părţi, fie din proprie iniţiativă.
În mod excepţional, se recunoaşte acest drept unor persoane care nu au
participat la judecata în primă instanţă, în următoarele situaţii548:
 dobânditorul cu titlu particular al unui drept sau bun ce formează
obiectul litigiului, dacă transmisiunea a avut loc după pronunţarea
hotărârii de fond, şi înainte de expirarea termenului de apel;
 creditorul chirografar, poate exercita apelul pe calea acţiunii oblice,
subrogatorii în numele debitorului său, cu excepţia cauzelor cu caracter
strict personal (art.974C.civ.).
Partea care introduce cererea se numeşte apelant, iar partea împotriva
căreia se declara apel poartă denumirea de intimat.
Trebuie făcută precizarea că nu doar calitatea de parte în proces este
suficientă pentru exercitarea acestei căi de atac. Astfel, partea care declară apel
trebuie să justifice un interes, ceea ce presupune că aceasta a căzut în pretenţii
ca urmare a judecăţii în faţa primei instanţe. Cererea de apel formulată de
partea care a avut câştig de cauză în faţa instanţei de fond, în sensul că i s-au
admis toate pretenţiile, va fi respinsă ca fiind lipsită de interes. Dar este

545
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 302
546
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 305
547
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 335; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 302; I.Leş, Tratat, p. 551
548
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 302-303

244
suficient ca partea să nu fi avut câştig de cauză în privinţa unui capăt de cerere,
indiferent de importanţa acestuia, pentru a justifica cererea sa de apel549.
În cazul coparticipării procesuale, apelul poate fi declarat de oricare
dintre coparticipanţi, dar numai pentru apărarea propriilor interese. Însă, dacă
obligaţia este solidară sau indivizibilă, exercitarea şi admiterea căii de atac
unuia dintre coparticipanţi poate folosi şi celor care nu au exercitat calea sau
cărora le-a fost respinsă fără a fi soluţionat fondul550.
Art.473 C.proc.civ. reglementează apelul provocat551, declarat de
intimatul din apelul principal împotriva altui intimat sau a unei persoane care a
figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal. Apelul
provocat poate fi exercitat numai dacă apelul principal, ar fi de natură să
producă consecinţe asupra situaţiei juridice a intimatului din apelul principal552.
Apelul se exercită de partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe,
împotriva părţii adverse. În cazul raporturilor procesuale simple, cel
nemulţumit de hotărâre (apelantul) introduce cererea împotriva adversarului
(intimat). Dacă la prima instanţă a existat o coparticipare procesuală, pot fi unul
sau mai mulţi apelanţi şi unul sau mai mulţi intimaţi, după cum au declarat apel
unul sau mai mulţi coparticipanţi, respectiv s-a formulat apel împotriva unuia
sau mai multor coparticipanţi553.
Apelul incident , reglementat de dispoziţiile art.472 C.proc.civ. prevede
ca intimatul care nu a declarat apel are posibilitatea de a adera la calea de atac
exercitată de partea potrivnică. Potrivit art.472 alin.1 C.proc.civ.:”Intimatul
este în drept, chiar după împlinire termenului de apel, să adere la apelul făcut
de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea
hotărârii primei instanţe”. Aderarea la apel sau apelul incident oferă
intimatului posibilitatea de a solicita reformarea hotărârii, având ca finalitate
menţinerea echilibrului în situaţia juridică a părţilor554.
Apelul incident se exercită după împlinirea termenului de apel, până la
prima zi de înfăţişare. Aderarea la apel se face printr-o cerere555 proprie, care se
depune direct la instanţa de apel. Aderarea la apel nu se poate face prin
întâmpinare, acestea fiind acte procedurale care îndeplinesc funcţii diferite şi
incompatibile. Prin întâmpinare intimatul invocă toate mijloacele procedurale şi

549
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 303; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 413
550
idem 6
551
A se vedea, ADDENDA, Anexa 52
552
I.Leş, Tratat, p. 552
553
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 304
554
Pentru amănunte a se vedea I.Leş, Tratat, p.551; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 305-306
555
Pentru un model de cerere de aderare la apel, a se vedea ADDENDA, Anexa 53

245
probele pe care le opune fiecărui capăt din cererea apelantului, pe când prin
aderarea la apel, intimatul tinde la reformarea hotărârii primei instanţe556.
Soarta apelului incident depinde de apelul principal557. Astfel, dacă
apelantul principal îşi retrage apelul său dacă acesta este respins ca tardiv, ca
inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea
la apel rămâne fără efecte. Acest raport de dependenţă nu mai există în cazul în
care aderarea la apel s-a făcut înăuntrul termenului de apel, acesta
considerându-se apel principal.

Obiectul apelului

Pot fi atacate cu apel, potrivit art.466 alin.1 C.proc.civ., hotărârile date

în primă instanţă, dacă legea nu prevede altfel.
Regula este că pot fi atacate cu apel toate hotărârile date de judecătorii
şi tribunale în primă instanţă, indiferent dacă s-au pronunţat sau nu în fond,
apelul fiind, calea obişnuită de atac, care permite judecarea în faţa unei instanţe
superioare, în al doilea grad de jurisdicţie558.
De la această regulă, legea prevede anumite excepţii. Astfel, nu pot fi
atacate cu apel, dar pot fi atacate cu recurs:
 hotărârile pronunţate în ultimă instanţă sau în primă şi ultimă instanţă,
pe care legea le declară fără drept de apel: renunţarea la dreptul
pretins se constată printr-o hotărâre dată fără drept de apel (art.410
C.proc.civ.); hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor se dă fără
drept de apel (art.440C.proc.civ.), hotărârile pronunţate asupra
perimării (art.421 alin.2C.proc.civ.); hotărârea de anulare a acţiunii
arbitrale data de curtea de apel (art.613 alin.4C.proc.civ.);
 hotărârile date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală
privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până
la 1 miliard de lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie
comercială, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în
registrele de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii, precum şi în alte
cazuri prevăzute de lege (art.466 C.proc.civ.)559; Dacă aceste cereri
sunt formulate pe cale accesorie sau incidentală, în lumina principiului
“accesorium sequitur principale” soluţia dată asupra lor este supusă

556
I.Deleanu, Aderarea la apel în procesul civil, Dreptul nr. 2/2001, p. 42-43
557
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 308
558
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 328
559
Art.2821C.proc.civ., este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004

246
 căilor de atac prevăzute pentru cererea principală560;
Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată
cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii. Dacă
hotărârea finală este inapelabilă acelaşi caracter îl vor avea şi încheierile
premergătoare561.

9.1.2. Termenul şi formele apelului. Termenul pentru exercitarea

apelului. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de apel. Cererea de
apel

Termenul pentru exercitarea apelului

Termenul de apel reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia se poate

exercita calea de atac a apelului562 şi este reglementat în art.468-469 C.proc.civ.
Termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă
legea nu dispune altfel (art.468 alin.1C.proc.civ.). Prin această dispoziţie legea
instituie dreptul comun în materie de apel, atât în ceea ce priveşte durata
termenului, cât şi în privinţa momentului de la care acesta începe să
curgă.Termenul de apel ete un termen imperativ (peremptoriu), legal şi absolut.
În ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de
apel, art.468 alin.2 şi 3C.proc.civ. consacră principiul echivalenţei
(echipolenţei) care presupune că în cazurile prevăzute de legiuitor , un act de
procedură poate fi înlocuit printr-un alt act de procedură:
 termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută
odată cu somaţia de executare563 (art.468 alin.2C.proc.civ.).
Echipolenţa constă în aceea că deşi hotărârea a fost comunicată odată
cu somaţia de executare, considerându-se greşit că este susceptibilă de
executare, această comunicare marchează în realitate momentul de la
care începe să curgă termenul de apel şi nu termenul de executare564;
 dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se
socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel (art.468

560
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 318
561
I.Leş, Tratat, p. 549
562
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 312
563
Dacă apelul nu a fost declarat înăuntrul termenului prevăzut de lege şi care, în speţă, a început să curgă de
la primirea sentinţei o dată cu somaţia de executare, va fi respins ca tardiv formulat-Curtea de Apel Bucureşti,
sec.. a III-a civilă, dec. nr.2623/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999, Editura
Rosetti, p. 234 (apud M.Tăbârcă)
564
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 285, nota 1

247
 alin.3C.proc.civ.). În această situaţie, legea prezumă că introducerea
apelului înainte de comunicarea hotărârii echivalează cu luarea ei la
cunoştinţă565;
 termenul de apel începe să curgă împotriva părţii care a cerut
comunicarea hotărârii către adversar, de la dată când a cerut-o (art.184
alin.2C.proc.civ.). Soluţia se întemeiază pe o prezumţie de cunoaştere a
conţinutului hotărârii de vreme ce partea a solicitat comunicarea
acesteia numai adversarului566.
Legea îngăduie şi derogări de la termenul de drept comun pe care-l
stabileşte, derogări care pot viza numai durata sau numai punctul de plecare al
termenului ori atât durată, cât şi punctul de plecare567:
 termenul de apel împotriva încheierii prin care, în prima instanţă, se
respinge ca inadmisibila cererea de intervenţie voluntară este de 5 zile
(art.64 alin.4 C.proc.civ.)
 încheierea de respingere a cererii de de asigurare a dovezilor poate fi
atacată cu apel în termen de 5 zile (art.361 alin.2 C.proc.civ.);
 încheiere prin care se dispune scoaterea la vânzare a bunului în cadrul
procedurii partajului, stabilirea termenului de efectuare a vânzării prin
bună învoială, respectiv efectuarea vânzării prin intermediul executorului
judecătoresc pot fi atacate separat numai cu apel în termen de 15 zile de la
pronunţare (art. 990 alin.4 C.proc.civ.);

ordonanţa preşedinţiala poate fi atacată numai cu apel în termen de 5
zile(art.999 alin.1 C.proc.civ.)568
Termenul de apel este un termen imperativ şi de decădere care, de
regulă, curge continuu, fără a fi susceptibil de întrerupere. De la această regulă,
există următoarele excepţii:
 termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă
apel. În acest caz se face din nou o singură comunicare a hotărârii, la
cel din urmă domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate
numele şi calitatea fiecărui moştenitor. Termenul de apel va începe să
curgă din nou de la data comunicării. Pentru moştenitorii incapabili, cu
capacitate de exerciţiu restrânsă sau dispăruţi ori în caz de moştenire
vacantă, termenul începe să curgă din ziua în care se numeşte tutorele,
curatorul sau administratorul provizoriu (art.469 alin.1C.proc.civ.);

565
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 313
566
I.Leş, Tratat, op.cit., p. 556
567
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 318
568
G.Boroi, M.Stancu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu 2015

248
  termenul de apel se întrerupe prin moartea mandatarului căruia i s-a
făcut comunicarea. În acest caz se va face o nouă comunicare părţii, la
domiciliul ei, iar termenul de apel va începe să curgă din nou de la
această dată (art.469 alin.4 C.proc.civ.);
Dacă partea a decăzut din termenul prevăzut de lege, dintr-o
împrejurare mai presus de voinţa ei, atunci, prin dovedirea întârzierii cu
motive temeinice, poate solicita repunerea în termen , în acelaşi termen
formulând şi cererea de apel569.
Dacă apelul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege, acesta va fi
respins ca tardiv formulat. Hotărârea primei instanţe se definitivează la data
expirării termenului de apel, iar nu la data respingerii acestuia ca tardiv570.
Instanţa competentă să soluţioneze cererea de apel este instanţa
ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Soluţia rezultă din
dispoziţiile art.282 alin.1 C.proc.civ.571, care dispun că:”hotărârile date în
primă instanţă la judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile
date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel”.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de apel aparţine:
 tribunalului, când apelul este exercitat împotriva hotărârilor pronunţate
în primă instanţă de judecătorie;
 curţii de apel, când apelul este exercitat împotriva hotărârilor
pronunţate în primă instanţă de tribunal.
Se impune a se menţiona că din prevederile legale rezulta că ICCJ nu
va judeca niciodată că instanţa de apel.

Cererea de apel

Cererea de apel va cuprinde, potrivit art.470 alin.1 C.proc.civ:

 numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa
părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi,
după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere
în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă
apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România,
unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
 arătarea hotărârii care se atacă;

569
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 343; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 314
570
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 315; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 320
571
Art.282 alin.1 C.proc.civ. a fost modificat prin art.I pct.39 din Legea nr.219/2005

249
  motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;
 dovezile invocate în susţinerea apelului;
 semnătura.
În legătură cu elementele prevăzute în art.470 alin.1lit.a)C.proc.civ.,
acestea sunt necesare pentru corecta identificare a părţilor, însă nu au un
caracter esenţial, întrucât sunt prevăzute şi în cererea de chemare în judecată,
precum şi în alte acte aflate la dosar572. Lipsa acestor elemente nu este
sancţionată, în principiu, cu nulitatea, aceasta putând fi invocată numai în
măsura în care partea interesată ar dovedi existenţa unei vătămări care nu poate
fi înlăturată altfel.
Cerinţa referitoare la arătarea hotărârii ce se atacă, este prevăzută sub
sancţiunea nulităţii (art.471alin1C.proc.civ.). Hotărârea atacată, trebuie
individualizată prin indicarea instanţei care a pronunţat-o, a numărului sentinţei
şi a datei pronunţării573.
Motivele de fapt şi de drept reprezintă elemente importante ale cererii
de apel, pentru că numai în acest fel se realizează un echilibru între părţi,
intimatul fiind în măsură să cunoască criticile aduse de apelant hotărârii
atacate574.
Potrivit art.478 alin.2 C.proc.civ.:”Părţile nu se vor putea folosi
înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât
cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în
întâmpinare”.
Din această dispoziţie, rezultă că părţile pot folosi în apel motivele
invocate în faţa primei instanţe. Având în vedere caracterul devolutiv al acestei
căi de atac, instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra acestora. Apelul
fiind o cale de atac prin care se critică hotărârea primei instanţe, legea pretinde
apelantului să arate nemulţumirile sale faţă de modul în care s-a desfăşurat
judecata în fond, şi faţă de hotărârea atacată, în fapt şi în drept575.
Motivele pe care se întemeiază apelul trebuie menţionate în cererea de
apel . Nemotivarea apelului atrage sancţiunea nulităţii.
576

Dacă dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri, nearătate la prima

572
I.Leş, Tratat, p. 558
573
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 324
574
I.Leş, Tratat, p.558
575
Simpla nemulţumire în declaraţia de apel, în sensul că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, nu
constituie o motivare a apelului în fapt şi în drept-C.S.J., sec. com. dec. nr.3259/1998, B.J./1999, p. 346 (apud
M.Tăbârcă)
576
Pentru un model de cerere de apel în care nu sunt menţionate motivele, a se vedea ADDENDA, Anexa 54.
Pentru depunere de motive de apel, a se vedea, ADDENDA, Anexa 55

250
instanţă, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art.194 lit. e)
C.proc.civ.
Cererea de apel trebuie semnată, sub sancţiunea nulităţii, cel mai târziu
la prima zi de înfăţişare. Lipsa semnăturii se poate împlini în condiţiile art.196
alin.2C.proc.civ577.
Cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub
sancţiunea nulităţii (art.471 alin.1C.proc.civ.). Dacă motivele de apel sunt
formulate separat, acestea pot fi depuse direct la instanţa de apel578. Termenul
pentru depunerea motivelor de apel se socoteşte de la comunicarea hotărârii,
chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare (art.471 alin.4
C.proc.civ.)579. La cererea de apel se vor alătura atâtea copii câţi intimaţi sunt.
Conform art.470 alin.2 C.proc.civ., la cererea de apel se va ataşa şi
dovada achitării taxelor de timbru. În cazul în care cererea de apel este
netimbrată ori se timbrează insuficient, aceasta se anulează. Lipsa dovezii taxei
de timbru poate fi însă complinita până la primul termen de judecata la care
partea a fost legal citata în apel.

9.1.3. Efectele apelului

Cererea de apel produce următoarele efecte580, specifice acestei căi de

atac:
 investeşte instanţa de apel cu judecarea apelului. Dacă în cazul
judecăţii în prima instanţă, în mod excepţional, instanţa se poate sesiza
din oficiu, instanţa de apel nu se sesizează niciodată din oficiu. Din
momentul sesizării instanţa de apel, dobândeşte dreptul şi obligaţia de a
proceda la soluţionarea cauzei581;
 efectul suspensiv de executare. Efectul suspensiv de executare este o
trăsătură definitorie a hotărârilor susceptibile de apel582, acestea
neputând fi puse în executare silită cât timp sunt susceptibile de apel şi
nici pe perioada judecării cererii de apel583. Efectul suspensiv de

577
Soluţia de anulare a apelului pe motiv că nu a fost semnat de toţi apelanţii este nelegală întrucât lipsa
semnăturii se poate împlini în tot cursul judecăţii, iar instanţa nu a pus în discuţia părţilor această excepţie-
Curtea de Apel Cluj, sec. civ., dec. nr. 1748/2000, B.J./2000, vol.1, p. 361 (apud M.Tăbârcă)
578
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 323, nota 2
579
Alineatul 4 al art.287 a fost introdus prin art.I pct. 41 din Legea nr.219/2005
580
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 349-351; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 315-323; I.Leş, Tratat, p. 561-568;
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 325-326
581
I.Leş, Tratat, p. 562
582
idem 31
583
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 315

251
 executare nu se produce în cazul hotărârilor care sunt executorii de
drept şi nici în cazul hotărârilor date în prima instanţă cu executare
provizorie. Însă, instanţa de apel poate încuviinţa suspendarea execuţiei
vremelnice, cu darea unei cauţiuni, al cărei cuantum îl va fixa instanţa.
Dacă prima instanţă a respins cererea pentru încuviinţarea execuţiei
vremelnice, această cerere poate fi reiterată în apel. De asemenea,
efectul suspensiv al apelului, nu se produce în acele cazuri în care
apelantul a achiesat expres sau tacit la hotărârea pronunţată împotriva
sa584;
 efectul devolutiv, în sensul că apelul provoacă o nouă judecată în fond
a pricinii, cu privire la problemele de fapt şi de drept. Efectul devolutiv
al apelului cunoaşte două limite585: instanţa de apel va cerceta cauza
numai cu privire la motivele indicate de apelant în cererea de apel; prin
apel nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.
Efectul devolutiv al apelului vizează numai ceea ce s-a judecat de către
prima instanţă, nefiind admise modificări cu privire la calitatea părţilor, obiectul
sau cauza cererii de chemare în judecată şi nici formularea unor cereri noi. În
acest sens, art.476 alin.1C.proc.civ.prevede că:”Apelul exercitat în termen
provoacă o nouă judecata asupra fondului, instanţă de apel statuând atât în
fapt, cât şi în drept”.
Referitor la calitatea părţilor, în literatura de specialitate586 s-a precizat
că noţiunea de calitate se raportează la dreptul material (spre ex: în prima
instanţă reclamantul care a pretins bunul în calitate de proprietar, nu-şi poate
modifica această calitate în apel pretinzând bunul în calitate de creditor).
De asemenea, legea nu îngăduie modificarea obiectului sau a cauzei
cererii de chemare în judecată. Schimbarea obiectului, ar conduce la privarea
părţilor de beneficiul dublului grad de jurisdicţie. În apel partea nu poate
schimba temeiul juridic, astfel cum a fost formulat în cererea de chemare în
judecată, o atare atitudine constituind o modificare inadmisibilă a unui element
esenţial al judecăţii587.
În apel, nu vor fi primite nici cererile noi, distincte de cele formulate în
prima instanţă.
Excepţiile de procedură nu sunt considerate cereri noi, astfel încât
acestea pot fi valorificate în apel, ţinând seama de apartenenţa acestora la

584
I.Leş, Tratat, p. 562
585
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 326
586
I.Leş, Tratat, p. 564
587
I.Leş, Tratat, p. 565

252
categoria excepţiilor absolute (care pot fi invocate pentru prima oară în apel)
sau relative (care pot fi invocate în instanţa de apel numai dacă au fost ridicate
în termen în faţa primei instanţe şi aceasta le-a respins sau a omis să se pronunţe
cu privire la ele, afară de cele care vizează termenul de judecată sau hotărârea
care nu au putut fi valorificate în faţa primei instanţe)588.

9.1.4. Procedura de judecată a apelului. Principalele momente în

desfăşurarea judecăţii. Probele în apel. Soluţii în apel

După primirea dosarului, la instanţa de apel se desfăşoară o procedură

prealabilă soluţionării cauzei în şedinţă publică. Procedura prealabilă vizează în
primul rând fixarea termenului de judecată şi asigurarea contradictorialităţii şi a
dreptului de apărare în faţa instanţei de apel589.
În cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege,
instanta căreia i-a fost repartizat dosarul, va stabili lipsurile cererii de apel şi îi
va comunica în scris apelantului completările şi modificările , pe care are
obligaţia de a le face în termen de cel mult 10 zile de la comunicare.
Primul termen de judecată se fixează la cel puţin 60 de zile, astfel încât,
de la primirea citaţiei, intimatul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi
pregăti apărarea. Dacă intimatul locuieşte în străinătate, preşedintele va putea
fixa un termen mai îndelungat. Prin citaţie, intimatul va fi informat că are
obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, unde urmează a i se face
comunicările privind procesul.
Preşedintele va dispune să se comunice intimatului, odată cu citaţia, o
copie după cererea de apel, împreună cu copiile de pe înscrisurile alăturate şi
care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere obligaţia de a
depune întâmpinare cu cel puţin 15 zile înainte de termenul stabilit pentru
judecată (art.471 alin.5C.proc.civ.).
În cazul în care intimatul nu a primit în termenul prevăzut de lege,
comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi
de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună întâmpinare.
În ceea ce priveşte compunerea completului de judecată, judecarea
apelului se face, în complet de doi judecători, atât la tribunale cât şi la curţile de
apel.
Apelul se judecă după regulile de la judecata în prima instanţă având în

588
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 332
589
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 327

253
vedere şi dispoziţiile speciale în materia apelului. Astfel, se vor aplica şi în apel
dispoziţiile privitoare la înfăţişări şi dezbateri, la condiţiile în care părţile pot fi
reprezentate în justiţie, la invocarea şi soluţionarea excepţiilor, administrarea
dovezilor, deliberarea şi pronunţarea hotărârii, renunţarea, achiesarea,
tranzacţia, cu condiţia să nu contravină dispoziţiilor din materia apelului590.
O primă dispoziţie specială în materia apelului, este prevăzută în art.478
alin.2 C.proc.civ.:”Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de
alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât de cele invocate la prima
instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel
poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din
dezbateri”. Art.478 alin.1C.proc.civ.obligă instanţa de apel să se pronunţe, în
fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă în cazul în care apelul nu
se motivează, ori motivarea apelului său întâmpinarea nu cuprind motive,
mijloace de apărare sau dovezi noi591.
De asemenea, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauză sau
obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi
(art.478 alin.3 C.proc.civ.).
Altă dispoziţie specială, prevăzută în art.479 alin.1C.proc.civ., stabileşte
limitele în care instanţa de apel va cerceta fondul pricinii. Astfel, potrivit art.479
alin.1C.proc.civ.:”Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel,
stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de
ordine publică pot fi invocate şi din oficiu”.
Deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârii urmează aceleaşi
reguli ca şi în cazul judecării în prima instanţă.

Probele în apel

În ceea ce priveşte posibilităţile instanţei de apel cu privire la probe,

legea prevede anumite dispoziţii speciale:
 posibilitatea folosirii în apel a probelor invocate în faţa primei instanţe
sau a celor arătate în motivarea apelului său în întâmpinare (art.478
alin.2 C.proc.civ.).
Probele administrate la prima instanţă formează un lucru definitiv
dobândit atât cauzei cât şi părţilor, atât în favoarea, cât şi în sarcina acestora,
fără ca cel care doreşte a se prevala de ele în apel, să mai aibă obligaţia de a le

590
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 338
591
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 328

254
menţiona în cerere592.
În apel are loc o nouă judecată în fond a cauzei, astfel încât instanţa de
apel poate încuviinţa administrarea de noi probe, cu condiţia ca acestea să fie
solicitate prin motivarea apelului său prin întâmpinare593.
Art.479 alin.2 C.proc.civ. îngăduie instanţei de apel să încuviinţeze
administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
 posibilitatea refacerii sau completării probelor administrate la prima
instanţă, precum şi administrarea unor probe noi. Aceste măsuri pot fi
dispuse de instanţa de apel, numai dacă aceasta le consideră necesare
pentru soluţionarea cauzei, astfel încât cel care solicită refacerea unei
probe trebuie să-şi motiveze cererea sa. Spre deosebire de recurs, în
apel sunt admisibile orice fel de probe noi, cu condiţia, ca aceste probe
să fie propuse de părţi prin cererea de apel sau prin întâmpinare, afară
de cazul în care necesitatea probei rezultă din dezbateri594.
Propunerea probelor în apel, aşadar, va putea fi făcută de apelant prin cererea de
apel, respectiv odată cu depunerea motivelor de apel, sau de intimat, prin
întâmpinare.
Probele vor fi administrate după regulile de la judecata în primă
instanţă.

Soluţii în apel

În legătură cu soluţiile care pot fi pronunţate de instanţa de apel, Codul

de procedură civilă prevede în art.480, că instanţa de apel poate păstra ori
schimba în tot sau în parte, hotărârea atacată.
Păstrarea hotărârii atacate echivalează cu respingerea cererii de apel.
Respingerea apelului are ca efect menţinerea sentinţei împotriva căreia s-a
exercitat calea de atac595. Această soluţie se pronunţă de instanţa de apel atunci
când motivele invocate de apelant au fost găsite neîntemeiate596.
Instanţa de apel poate admite cererea de apel, anulând sau doar
schimbând hotărârea atacată în tot sau în parte. În acest caz este însă necesar să
se arate de instanţa de apel că s-a admis apelul şi să se reproducă soluţia dată de

592
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 330
593
A se vedea I.Leş, Tratat, p. 571
594
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 333
595
Curtea de Apel Bucureşti, sec. a III-a civilă, dec. nr. 3385/1999, Culegere de practică judiciară în materie
civilă pe anul 1999, Editura Rosetti, pag. 343 (apud M.Tăbârcă)
596
I.Leş, Tratat, p. 572

255
instanţa de apel pe fond597.
Dacă instanţa de apel constată că, în mod greşit, prima instanţă a
soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în
lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel desfiinţează hotărârea
atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe (art.480
alin.3C.proc.civ.598).
Dacă hotărârea a fost desfiinţată pentru încălcarea normelor referitoare
la competenţă, instanţa de apel anulând hotărârea atacată, va trimite cauza
spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională
competent, afară de cazul când constată propria sa competenţă. În acest caz,
precum şi atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanţă a
judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi
hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare În acest caz, hotărârea
pronunţată va putea fi atacată cu apel, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Potrivit art.481 C.proc.civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale
de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată.
Decizia instanţei de apel poate fi atacată pe calea recursului, dacă legea
nu prevede altfel. Hotărârea dată în apel poate de asemenea, să constituie obiect
al revizuirii sau al contestaţiei în anulare.

597
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 334
598
Art.297 alin.1 C.proc.civ. a fost modificat prin art.I pct. 44 din Legea nr.219/2005

256
257
 CAPITOLUL X – Căile extraordinare de atac

10.1. Recursul

10.1.1. Noţiuni generale privind recursul

Recursul este cale extraordinară de atac, prin care partea interesată sau
procurorul solicită, în condiţiile şi pentru motivele prevăzute de lege,
desfiinţarea unei hotărâri dată fără drept de apel, în apel sau de un organ cu
activitate jurisdicţională, în cazurile prevăzute de lege599. Sediul materiei îl
reprezintă art. 483-502 C.proc.civ., iar acolo unde normele speciale nu
reglementează se vor aplica regulile generale privind judecata în prima instanţa
şi în apel, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii juridice a recursului.
Recursul se caracterizează prin următoarele600:
 este o cale de atac extraordinară, prin care se urmăreşte exclusiv
controlul de legalitate a hotărârii atacate, de către o instanţă superioară
celei ce a pronunţat hotărârea atacată, strict pentru motivele prevăzute
de lege601;
 este cale de atac de reformare, deoarece se adresează unei instanţe
superioare în scopul exercitării controlului judiciar şi al casării hotărârii
nelegale şi netemeinice;
 în principiu, recursul nu este suspensiv de executare602. Recursul
suspendă executarea silită a hotărârii numai în “Recursul suspendă de
drept executarea hotărârii în cauzele privitoare la strămutarea de
hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări
având o aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de
lege.”(art.484 alin.1 C.proc.civ.). În celelalte cazuri hotărârea este
executorie, însă instanţa poate dispune suspendarea la cererea părţii
interesate, cu depunerea unei cauţiuni în condiţiile prevăzute la art.719
C.proc.civ.;
 prezintă caracter nedevolutiv, deoarece nu determină o rejudecare în
fond a cauzei.

599
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 336
600
I.Leş, Tratat, p. 557-558
601
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 337
602
Suspendarea deciziei recurate se face numai după plata unei cauţiuni a cărei valoare este stabilită de
preşedintele completului de judecată.

258
 10.1.2. Elementele recursului. Subiectele, obiectul şi motivele
recursului

Subiectele recursului

În recurs, partea care exercită calea de atac poartă denumirea de

recurent, iar cea împotriva căreia se exercită recursul, intimat. Poate avea
calitate de recurent sau de intimat oricare dintre părţi, indiferent de poziţia
procesuală avută în faţa instanţei de fond.
Pentru exercitarea căilor de atac ordinare sau extraordinare calitatea de
parte în proces nu este suficientă, fiind necesar pentru cel ce declară apel sau
recurs să justifice şi interesul de a ataca hotărârea603.
Referitor la participarea terţilor în proces, cadrul procesual nu poate fi
mărit cu ocazia judecării recursului, deoarece nici unei persoane nu i se poate
pretinde să se judece direct în faţa instanţei de recurs, fără a se fi judecat mai
întâi în faţa instanţei de fond604. Hotărârea judecătorească are, în principiu,
efecte numai cu privire la părţile care s-au judecat şi de aceea numai acestea
sunt cele care pot exercita căile de atac. Terţii care nu au fost părţi în proces nu
au deschisă calea recursului chiar dacă aveau interes să intervină în proces605,
singura formă de intervenţie care poate fi primită direct în recurs, fiind
intervenţia accesorie (art.63 alin.2 C.proc.civ.).

Obiectul recursului

Sunt hotărâri susceptibile de recurs, potrivit art.483alin.1C.proc.civ -

hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile
prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională606.
În prima categorie se încadrează acele sentinţe care au fost pronunţate
fără drept de apel607. Aceste cazuri sunt limitativ prevăzute de lege: în cazul

603
Partea care a câştigat procesul, hotărârea instanţei de apel fiindu-i favorabilă, nu justifică interes pentru a
declara recurs, neputând demonstra drepturile ce i-au fost lezate- Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a
civilă, decizia nr. 2809/2000 în Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2002, p. 442-443
604
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 340
605
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia nr. 3201/2000 în Culegere de practică judiciară în
materie civilă 2000, op.cit., p. 444
606
În recurs nu poate fi analizată critica privitoare la necomunicarea motivării sentinţei pentru că obiectul
recursului este decizia tribunalului, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui aspect, soluţionând procesul în
baza unei excepţii ce era prioritară- Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă, decizia nr.159/2000, în
Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000, op.cit., p. 454
607
I.Leş, Tratat, p. 579

259
conflictelor de competenţă (art.132 alin.4C.proc.civ.); hotărâri de expedient
(art.440 C.proc.civ.); hotărârea prin care instanţa a luat act de renunţarea
reclamantului la judecată (art.406 alin.6 C.proc.civ.); hotărârea de perimare
(art.421 alin.2 C.proc.civ.); hotărârea dată în baza recunoaşterii pretenţiilor
(art.437 alin.1 C.proc.civ.).
Principala categorie a hotărârilor susceptibile de recurs sunt cele
pronunţate în apel, indiferent de soluţia la care s-a oprit instanţa de apel. Recursul
nu poate fi însă exercitat, omisso medio608, trecând peste calea de atac a apelului,
concluzie desprinsă din aplicarea coroborată a dispoziţiilor art.483 C.proc.civ. cu
cele ale art.634 C.proc.civ. Hotărârea dată în primă instanţă care nu a fost atacată
cu apel nu mai poate fi atacată nici cu recurs, ea devenind irevocabilă la expirarea
termenului de apel609.
În cazul hotărârilor pronunţate într-o contestaţie în anulare, revizuire sau
contestaţie la executare, regula este că acestea pot fi atacate cu recurs numai dacă
şi hotărârile pronunţate asupra fondului erau susceptibile de recurs610.Pot fi
atacate cu recurs şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. Potrivit
art.51 alin.3 din Legea nr.371/2004, hotărârile pronunţate de CSM în materie
disciplinara sunt supuse recursului, competenţa aparţinând Completului de 5
judecători al ICCJ.
Încheierile premergătoare pot fi atacate cu recurs numai o dată cu fondul
cauzei, cu excepţia celor prin care s-a întrerupt cursul judecăţii în faţa instanţei
de apel (art. 483 alin 1coroborat cu art. 466 alin.2C.proc.civ.)611. Exista de-
asemenea şi încheieri premergătoare, care nu sunt supuse nici unei căi de atac,
deci nu sunt supuse recursului, dar exista şi posibilitatea atacării cu recurs a
încheierilor premergătoare, în mod separat, la o instanţă ierarhic superioară.

Motivele de recurs

Simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea

pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci recurentul are obligaţia să-şi

608
În cazul în care nici una din părţi nu a declarat apel împotriva sentinţei, aceasta a rămas definitivă prin
neapelare, astfel că recursul nu se poate exercita omisso medio-Curtea de Apel Cluj, sec. civ. dec. nr.
1546/2000, B.J./2000, vol.1, p. 350 (apud M.Tăbârcă)
609
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 366; M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 344, nota 1
610
I.Leş, Tratat, p. 580
611
Acest text de lege face ca încheierea prin care se respinge excepţia tardivităţii apelului să nu poată fi
atacată separat cu recurs, deoarece nu întrerupe sau suspendă cursul judecăţii ci, dimpotrivă, permite
continuarea acesteia-Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2521/2000 în Culegere de
practică judiciară în materie civilă 2000, op.cit., p. 445-446

260
întemeieze recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege612.
Potrivit art.488 C.proc.civ.613:”casarea unei hotărâri se poate cere
numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

1. Când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale

Acest motiv de casare vizează situaţiile în care instanţa a fost alcătuită

cu încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea şi constituirea instanţei de
judecată. Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale atunci când
completul nu a fost compus cu numărul de judecători prevăzut de lege pentru
pricina respectivă (un aspect cantitativ al compunerii) ori completul nu a fost
constituit cu toate organele şi persoanele cerute de lege (grefier, procuror,
asistent judiciar) dar şi atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din
complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abţinere sau
de recuzare (aspectul calitativ al compunerii)614. Acest motiv poate fi invocat, în
condiţiile legii şi pentru incompatibilitatea grefierului, a procurorului sau a
asistenţilor judiciari.
Motivul de casare prevăzut de art.488 pct.1C.proc.civ., este de ordine
publică, exceptând ipoteza referitoare la motivele de incompatibilitate prevăzute
de art.42 C.proc.civ., astfel încât poate fi invocat de oricare dintre părţi, de
procuror sau de instanţă din oficiu615.

2.Când hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat
parte la dezbaterea în fond a pricinii

Acest motiv de casare are în vedere nerespectarea principiului

continuităţii dezbaterilor 616, principiu ce presupune că hotărârea să fie
pronunţată de judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei în fond 617.
Principiul continuităţii nu este un motiv absolut, deoarece, în condiţiile legii,
poate intervenii schimbarea completului de judecata căruia i s-a repartizat
aleatoriu cauză sau a componenţei acestuia, fără a atrage casarea hotărârii de
fond astfel pronunţate.Şi acest motiv de casare este de ordine publică, astfel că
poate fi invocat de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu.

612
C.S.J., sec. com. dec. nr.458/1994, Jurisprudenţa C.S.J., set.2/1995, p.10 (apud M.Tăbârcă)
613
Partea introductivă a art. 304 C.proc.civ., a fost modificată prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004
614
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 353, nota 1
615
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 342
616
I.Leş, Tratat, p. 588
617
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 343

261
 3. Când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine
publica a altei instanţe

Motivul poate fi invocat atât în cazul încălcării normelor de competenţă

generală, cât şi a celor de competenţă jurisdicţională, deoarece dispoziţiile
art.488 alin.1 pct.3 C.proc.civ. nu fac nici o distincţie în ceace priveşte natura
normei vizate de acest motiv de casare.
Termenul de instanţe este folosit în sens larg, desemnând atât instanţele
judecătoreşti, cât şi alte organe cu activitate jurisdicţională618.
Referitor la condiţiile de invocare, acestea diferă, după caracterul
normei de competenţă încălcate. Astfel, motivul de casare întemeiat pe
necompetenţa absolută poate fi invocat de oricare dintre părţi, chiar după
expirarea termenului pentru depunerea motivelor de recurs, de procuror sau de
instanţă din oficiu. În schimb, necompetenţa relativă, poate fi invocată ca motiv
de casare numai dacă această excepţie mai întâi în faţa instanţei de fond, cel mai
târziu la prima zi de înfăţişare619.

4.Când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti

Depăşirea atribuţiilor “puterii judecătoreşti” reprezintă o situaţie gravă

de natură a înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat, fapt pentru care
nesocotirea lui atinge prestigiul justiţiei şi dăunează interesului public620.
Motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.4C.proc.civ. nu se
poate identifica cu depăşirea competenţei, pentru că, înainte de toate, cele două
motive de casare sunt reglementate distinct de art.488 C.proc.civ. Motivul de
casare prevăzut la punctul 3 priveşte încălcarea normelor de competenţă, pe
când cel de-al patrulea motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii
constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor
autorităţi statale621.
Prin sintagma “depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti” se înţelege
incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau
legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică,
instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe

618
I.Leş, Tratat, p. 589; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 343
619
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 387; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 344
620
I.Leş, Tratat, p. 590
621
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 353, nota 2

262
aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească622.
Acest motiv de casare este de ordine publică, neregularitatea procesuală
putând fi invocată în orice stare a pricinii.

5. Când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de

procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii

Se pot include în acest motiv de casare diferite neregularităţi de ordin

procedural, începând de la ne semnarea cererii de chemare în judecată,
încălcarea dispoziţiilor referitoare la citarea părţilor, nesocotirea principiului
oralităţii, publicităţii, contradictorialităţii623 etc.
Casarea hotărârii pentru acest motiv se poate obţine în mod diferit, în
funcţie de caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de procedură încălcate.
Nulitatea absolută poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror
sau de instanţă din oficiu, în orice stare a judecăţii cauzei, sub condiţia ca pentru
dovedirea ei să nu fie necesar a se administra alte mijloace de probă decât
înscrisurile noi sau cele aflate deja la dosar624.
Nulitatea relativă poate fi invocată ca motiv de recurs numai de partea
ocrotită de normă încălcată şi numai dacă a fost ridicată sub formă de excepţie
în faţa instanţei de fond, la primul termen ce a urmat săvârşirii neregularităţii şi
înainte de a se pune concluzii în fond, dar instanţa a respins excepţia sau a omis
să se pronunţe cu privire la ea625.
Motivul de casare, poate fi atât de ordine publica cât şi de ordine
privată, după cum prin intermediul său se invoca încălcarea unor norme
procedurale de ordine publică sau de ordine privată.

6. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura cauzei

Motivarea hotărârii judecătoreşti este un element indispensabil al

acestui important act procedural626, astfel încât, instanţa de judecată este
obligată să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au
format convingerea instanţei, şi au dus la admiterea cererii, precum şi cele

622
T.Pop “Conţinutul sintagmei depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti”, Dreptul nr.10/1996, p. 36
623
I.Leş, Tratat, p. 591
624
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 345
625
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 389
626
I.Leş, Tratat, p. 593

263
pentru care s-au înlăturat cererile părţilor627.
Motivarea hotărârii constituie pentru părţi o garanţie puternică
împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element
necesar în exercitarea controlului prin căile de atac628. Acest motiv de casare
este considerat de ordine publica.629

7. A fost încălcată autoritatea de lucru judecat

Introdus ca element de noutate în reglementările actualului Cod de

procedura civilă, acest motiv de casare vizează respectarea efectului hotărârilor
judecătoreşti, respectiv autoritatea de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat
poate fi invocată pentru prima dată şi în faţa instanţei de recurs, atât de părţi cât
şi de instanta din oficiu, aceasta reprezentând o derogare de la dispoziţiile
art.488 alin.2 C.proc.civ.
Acesta reprezintă un motiv de ordine publica.

8. Când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii

Motivul de casare cuprinde două ipoteze. Prima ipoteză “pronunţarea

unei hotărâri lipsită de temei legal” vizează aplicarea unei norme juridice
străine situaţiei de fapt630, putându-se ivi în acele situaţii în care din modul de
redactare al hotărârii nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu631.
Ipoteza a doua “încălcarea sau aplicarea greşită a legii”se referă la
situaţia în care instanţa recurge la texte de lege aplicabile speţei, dar fie le
încalcă, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea extinsă sau
prea restrânsă, ori cu totul eronată*. Spre ex.-aplicarea unei legi române, deşi
raportul cu element de extraneitate era cârmuit de o lege străină632. Acest motiv
de casare este singurul pentru care poate fi exercitat recursul omisso medio , în
condiţiile art.459 alin.2 C.proc.civ.

627
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 346
628
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 391
629
G.Boroi, M.Stancu-Drept procesual civil, Ed.Hamangiu 2015, pag.644
630
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 348
631
I.Leş, Tratat, p. 595
632
ibidem 79

264
10.1.3. Termenul şi formele recursului. Instanţa competentă să soluţioneze
cererea de recurs. Termenul de recurs. Cererea de recurs
Instanţa competentă să soluţioneze cererea de recurs este instanţa
imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel (art.483
alin.4C.proc.civ.633).
În mod asemănător, în cazul hotărârilor nesusceptibile de apel, dar care
pot fi atacate cu recurs, recursul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară
celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Recursul, potrivit art.483 alin.3 C.proc.civ. urmăreşte să supună ICCJ
examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de
drept aplicabile, astfel acest text de lege stabileşte, de lege lată, instanta
supremă, că instanţa de drept comun competenţă în materie de recurs.

Termenul de recurs

Termenul de recurs, ca şi în cazul termenului de apel, este de 30 zile de

la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (art.485 C.proc.civ.).
Termenul de 30 zile prevăzut de art.485 C.proc.civ.constituie dreptul
comun în materia recursului. De la această regulă există excepţii atât în ceea ce
priveşte durata termenului, cât şi în ceea ce priveşte punctul de la care termenul
începe să curgă.
În ceea ce priveşte durata termenului de recurs, Codul de procedură
civilă instituie anumite termene speciale de recurs, constituind excepţii de la
regula menţionată634:
 Încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, când hotărârea de
fond este definitivă, aceasta poate fi atacată cu recurs, la instanta
ierarhic superioară în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia;
 Împotriva hotărârii de suspendare şi a celei de respingere a cererii de
repunere pe rol se poate declara recurs pe toată durata suspendării
judecării procesului;
 Împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenţie voluntară, ca
inadmisibila, se poate declara recurs, la instanta ierarhic superioară în
termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea care a fost prezenta,
respectiv de la comunicare pentru partea lipsa;
 Hotărârea de perimare este supusă recursului, la instanta ierarhic

633
Art.299 alin.2 C.proc.civ. a fost modificat prin art. I pct.45 din Legea nr.219/2005
634
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 351; I.Leş, Tratat, p. 583

265
 superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare;
 În cazul ordonanţei preşedinţiale, când competenta de prima instanţă
aparţine curţii de apel, aceasta este supusă recursului, în termen de 5
zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea parţilor sau de la
comunicare, dacă s-a dat fără citarea părţilor.
Termenul de recurs este un termen de procedură legal, imperativ şi
absolut . Nerespectarea lui va atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de
635

a mai exercita recursul. Partea decăzută are posibilitatea de a solicita instanţei,

repunerea în termen, dacă dovedeşte prin motive temeinic justificate întârzierea.
Neexercitarea recursului în termenul stabilit de lege, aşa cum am mai
spus, atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita această cale de atac şi
face că hotărârea să devină irevocabilă.
Tardivitatea recursului, poate fi invocată de partea interesată, dar poate
fi luată în considerare şi din oficiu. Dacă nu se dovedeşte prin întâmpinare, că
recursul a fost depus peste termen, sau dacă această dovadă nu reiese din dosar,
el se va socoti făcut în termen (art.485 alin.2 C.proc.civ.).

Cererea de recurs

Potrivit art.486 alin.1C.proc.civ.636va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii,

următoarele menţiuni:
 numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia
se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al
avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice,
denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului
juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul
în care recurentul locuieşte în străinătate;
 numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea
şi sediul intimatului;
 indicarea hotărârii care se atacă;
 motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor
sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu
separat;
 semnătura părţii sau a mandatarului părţii, a avocatului său a

Fl.Măgureanu, op.cit., p. 352

635

Art.3021C.proc.civ., a fost introdus prin Ordonanţa de Urgenţă nr.58/25.06.2003 şi modificat prin Legea nr.
636

195/25.05.2004. Pentru o declaraţie de recurs, a se vedea ADDENDA, Anexa 57

266
 consilierului juridic.
La cererea de recurs, sub sancţiunea nulităţii, se va ataşa dovada
achitării taxei de timbru, conform legii.
Lipsa calităţii de reprezentant va atrage nulitatea cererii de recurs, însă
nulitatea nu va interveni decât în condiţiile art.82 alin.1 C.proc.civ, la care
art.486 alin.3 C.proc.civ.face trimitere în mod expres. În cazul în care instanţa
va sesiza lipsa dovezii calităţii de reprezentant, a celui care a acţionat în numele
părţii, va acorda un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor şi numai dacă
acestea nu se acoperă, va anula cererea.
Principalul efect al introducerii cererii de recurs consta în investirea
instanţei de recurs cu soluţionarea acestei căi de atac.
Recursul se depune la instanta a cărei hotărâre se ataca, sub sancţiunea
nulităţii (art.490 alin.1 C.proc.civ.). Cererea se va depune în cazul persoanelor
juridice prin consilier juridic sau avocat, excepţie făcând persoanele fizice care
pot depune cererea personal sau prin mandatar, aceasta derogare fiind dobândita
în urma declarării neconstituţionalităţii art.13 alin.2 şi a art.83 alin.3 C.proc.civ.
De asemenea, menţionam că lipsa indicării hotărârii atacate se va
sancţiona cu nulitatea expresă a cererii de recurs. Motivarea recursului se va
face prin cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art.470 alin.5
C.proc.civ., fiecare motiv de recurs va fi arătat şi dezvoltat separat.

10.1.4. Procedura de judecată a recursului

Procedura de judecată a recursului se desfăşoară potrivit art.483 şi urm.

C.proc.civ.637, după comunicarea hotărârii, preşedintele instanţei fixează termen
de judecată şi dispune citarea părţilor şi comunicarea motivelor de recurs.
Intimatul are obligaţia de a depune întâmpinare638 .Conform reglementarii
prevăzute de art.494 reţinem ca procedura de judecată a recursului se va
desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi judecata în fond sau în apel.

Judecata recursului

La termenul stabilit pentru judecata recursului, preşedintele completului

va da cuvântul părţilor, după citirea raportului639 (art.495 C.proc.civ.). Mai

637
Exceptie de la procedura obisnuita facand cazurile reglementate de art.493 C.proc.civ. reglementeaza
procedura de filtrare a recursurilor, aplicabila numai in cazurile in care recursul este de competentaICCJ.
638
Pentru un model de întâmpinare la cererea de recurs, a se vedea ADDENDA, Anexa 59
639
Procedura aplicabila numai recursurilor judecate de ICCJ.

267
întâi se va da cuvântul intimatului, apoi recurentului, iar ultimul va lua cuvântul,
atunci când este cazul, procurorul. Recurentul va dezvolta oral motivele de
casare, iar intimatul va răspunde acestor motive. Înainte de a se trece la
dezbaterea motivelor de casare, instanţa va soluţiona excepţiile de procedură
care fac de prisos cercetarea în fond a recursului.
Instanţa, prin soluţionarea recursului, nu rejudecă pricina în fond, ci
controlează hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate de
recurent640.
Dacă recursul este declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii,
nu poate fi atacată cu apel, instanţa de recurs va examina cauza sub toate
aspectele.
Art.492C.proc.civ641. consacră regula inadmisibilităţii probelor noi în
recurs, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse odată cu cererea de recurs,
respectiv cu întâmpinarea, sub sancţiunea decăderii. Această regulă se
întemeiază pe o raţiune precisă, anume aceea că esenţialmente recursul nu este o
cale devolutivă de atac, ci un mijloc procedural prin care se realizează doar un
examen al hotărârii atacate642. Limitarea privitoare la probele ce pot fi
administrate există numai pentru etapa recursului, după casare putând fi
administrată orice probă necesară soluţionării cauzei643.
Şi în etapa recursului pot apare incidente de procedură, de natură să
întrerupă sau să stingă cursul judecăţii sau să modifice soluţia. Astfel, recursul:
poate fi suspendat pentru motivele prevăzute de art.411-415C.proc.civ.; se poate
perima (art.416 C.proc.civ.), dacă a rămas în nelucrare din vina imputabila
părţii, timp de şase luni644.

10.1.5. Soluţii în recurs

Potrivit art.496 alin.1C.proc.civ.:”Instanţa verificând toate motivele

invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori
poate constata perimarea lui”.
În cazul admiterii recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot
sau în parte (art.496 alin.2C.proc.civ.).

640
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 358
641
Art. 305C.proc.civ., a fost modificat prin Legea 195/2004
642
I.Leş, Tratat, p. 600
643
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 357, nota 2
644
Nu vor constitui cauze de perimarecazurile in care actul de procedura trebuia efectuat din oficiu sau cand
motivele care au facut ca cererea sa nu ajunga la instanta competenta, nu este imputabila partii (alin.3, art.416
C.proc.civ)

268
 Casarea hotărârii atacate se pronunţă pentru motivele pentru cele
prevăzute de art.488 C.proc.civ., precum şi în toate cazurile în care instanţa a
cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea
fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea
de probe noi. În scopul asigurării unei judecăţi unitare, dacă instanţa găseşte
întemeiat cel puţin unul dintre motivele de casare invocate de către recurent,
respectiv unul dintre motivele de ordine publica ridicate din oficiu de instantă,
recursul va fi admis se se va dispune casarea totală a hotărârii atacate 645.
Casarea poate fi totală, atunci când vizează întreaga hotărâre atacată,
sau parţială, când se desfiinţează numai o parte din hotărârea atacată sub
aspectul capetelor de cerere soluţionate sau în raport de unele dintre părţile din
proces, în cazul coparticipării procesuale.
Distincţia dintre casarea totală şi parţială, prezintă importanţă pentru
stabilirea limitelor în care se va rejudeca fondul după casare646.
Din punct de vedere al instanţei care va judeca pricina după casare se
face distincţie între casarea cu reţinere şi casarea cu trimitere647.
Casarea cu trimitere constituie regulă pentru ICCJ, iar casarea cu
reţinere este regulă pentru tribunale sau curţi de apel
Prin excepţie de la regula potrivit căreia, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, casează cu trimitere, se prevede că instanţa supremă casează cu
reţinere spre rejudecarea fondului dacă recursul se admite conform art.498
alin.2 C.proc.civ.648.
Recursul poate fi respins ca:
 nefondat, când instanţa de recurs constată că hotărârea atacată este
legală şi temeinică649;
 fiind tardiv introdus, caz în care hotărârea devine irevocabilă la
expirarea termenului de recurs650;
 inadmisibil, în situaţia în care este este exercitat omisso medio,
împotriva unei hotărâri de primă instanţă neapelată, deşi partea avea la
îndemână calea de atac a apelului651;
 neavenit, în situaţia în care recursul a fost exercitat de intervenientul

645
In noua reglementare s-a renuntat la solutia modificarii atacate. A se vedea V.M.Ciobanu, M.Nicolae, Noul
cod, vol.I, pag.1136
646
I.Leş, Tratat, p. 603
647
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 362
648
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 365
649
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 403
650
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 361; I.Leş, Tratat, p. 602
651
ibidem 100

269
 accesoriu, fără ca partea în favoarea căreia s-a intervenit să fi declarat
recurs (art.67 C.proc.civ.);
 nesusţinut, în materia divorţului, dacă la judecată se prezintă numai
pârâtul (art.928 C.proc.civ.).
Recursul mai poate fi anulat, spre exemplu, ca netimbrat sau insuficient
timbrat ori ca fiind introdus de o persoană, fără calitate procesuală.
Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este irevocabilă chiar dacă
prin aceasta s-a soluţionat fondul pricinii (art.633 alin.1 pct.5 C.proc.civ.). Fiind
irevocabilă, această hotărâre nu mai poate fi atacată cu un nou recurs, ci numai
prin intermediul contestaţiei în anulare sau revizuirii, pentru motivele prevăzute
expres de lege.
Hotărârea instanţei de recurs produce efecte procedurale importante652:
 dacă recursul a fost admis, hotărârea casată nu are nici o putere
(art.500 alin.1C.proc.civ.). Expresia “casată” trebuie înţeleasă în sens
larg, ca referindu-se la orice hotărâre schimbată, desfiinţată în recurs, şi
nu limitată numai la cazurile prevăzute de art.488 C.proc.civ.653. În
determinarea efectelor hotărârii instanţei de recurs, trebuie avută în
vedere distincţia între casarea parţială, caz în care hotărârea atacată îşi
menţine efectele în privinţa chestiunilor care nu au format obiectul
recursului, şi casarea totală, caz în care părţile sunt repuse în situaţia
anterioară, hotărârea nedobândind autoritate de lucru judecat în privinţa
problemelor dezlegate prin hotărârea atacată654;
 dacă recursul a fost respins, hotărârea atacată devine irevocabilă655,
puterea de lucru judecat al acesteia consolidându-se definitiv656.

10.1.6. Judecata în fond după casare

Art.501 C.proc.civ.stabileşte limitele în care instanţa va rejudeca pricina

după casare. După casarea hotărârii recurate, pricina urmează să se rejudece în
fond, instanta competenta fiind instanţă de recurs în cazul în care hotărârea s-a
casat cu reţinere, sau instanta care a pronunţat hotărârea recurata, sau de o
instanţă de acelaşi grad, în cazul casării cu trimitere.
Instanţa care rejudecă fondul are obligaţia de a respecta indicaţiile date

652
I.Leş, Tratat, p. 610-611
653
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă
654
I.Leş, Tratat, p. 610
655
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 403
656
ibidem 104

270
de instanţa de recurs cu privire la problemele de drept dezlegate de aceasta.
Această regulă trebuie respectată atât de instanţa sesizată după casarea cu
trimitere spre rejudecare, cât şi de instanţa de recurs, în caz de casare cu
reţinere657.
Cazurile de incompatibilitate fiind de strictă interpretare, în cazul
casării cu reţinere, rejudecarea fondului o poate realiza chiar completul de
judecată care s-a pronunţat asupra recursului. În schimb, în cazul casării cu
trimitere spre rejudecare la instanţa care a pronunţat hotărârea casată, la
judecată nu pot participa judecătorii care s-au pronunţat în cauză, întrucât
aceştia sunt incompatibili658.
Judecata după casare se realizează cu respectarea împrejurărilor care au
determinat casarea, instanţa de fond, ţinând seama de toate motivele invocate şi
având deplină putere să aprecieze probele şi să stabilească faptele, ţinând seama
de indicaţiile date prin decizia care a admis recursul. Când hotărârea a fost
casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va începe de la actul
anulat (art.501 alin.2C.proc.civ.).
În caz de casare parţială, instanţa va rejudeca numai ceea ce s-a
desfiinţat, restul hotărârii devenind irevocabilă, în cazul casării totale procesul
se rejudecă în întregime659.
După casarea hotărârii devin aplicabile şi prevederile art.481
C.proc.civ.660 care consacră principiul potrivit căruia, recurentului nu i se poate
crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea
atacată.
Dacă pricină a fost rejudecată de instanţa de recurs (casarea cu reţinere),
aceasta va pronunţa o decizie irevocabilă. În cazul casării cu trimitere, instanţa
de rejudecare va pronunţa o sentinţă sau o decizie, după cum pricina se trimite
la prima instanţă ori la instanţa de apel. Sentinţa pronunţată de prima instanţă,
poate fi atacată cu apel sau cu recurs. Împotriva deciziei pronunţată de instanţa
de apel se poate exercita calea de atac a recursului.

657
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 367
658
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 366; I.Leş, Tratat, p. 612
659
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 413
660
Art.296 Teza a II-a C.proc.civ. a fost modificat prin art. I pct. 43 din Legea nr. 219/2005

271
 10.2. Contestaţia în anulare

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare,

nesuspensivă de executare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea
atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria
hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată661.
Contestaţia în anulare oferă părţilor un mijloc procedural eficient pentru
a obţine o nouă judecată în cazul săvârşirii unor importante neregularităţi
procedurale, de natură a nesocoti principiul dreptului la apărare sau al
contradictorialităţii662.
Codul de procedură civilă consacră în art.503-504, două forme ale
contestaţiei în anulare, care se deosebesc între ele prin condiţiile de
admisibilitate şi prin motivele diferite pentru care pot fi exercitate.

10.2.1. Contestaţia în anulare obişnuită663. Motive şi condiţii de

admisibilitate

Contestaţia în anulare obişnuită este calea extraordinară de atac prin

intermediul căreia partea interesată poate obţine retractarea unei hotărâri
judecătoreşti irevocabile pentru motivele expres prevăzute de art.503 alin.1
C.proc.civ., dar numai dacă motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului
său recursului664.
Potrivit art.503 C.proc.civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată în
următoarele cazuri:
 când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina,
nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
 dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale;
 când instanta omiţând cercetarea vreunui motiv invocat de recurent în
termenul legal, respinge recursul sau îl admite în parte;
 când instanta a omis a se pronunţa asupra unuia dintre recursurile
declarate în cauză.
Primul motiv pentru care se poate exercita contestaţia în anulare
obişnuită are în vedere nerespectarea dispoziţiilor procedurale privitoare la

661
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 370
662
I.Leş, Tratat, p. 615
663
A se vedea ADDENDA, Anexa 60
664
I.Leş, Tratat, p. 616

272
citare665, putând fi invocat numai de partea faţă de care s-a săvârşit
neregularitatea. În ceea ce priveşte sfera de aplicare a acestui motiv de
contestaţie, din textul legal rezultă că legea nu vizează neregularitatea citării în
general, ci numai nesocotirea dispoziţiilor privitoare la citare pentru ziua când s-
a judecat pricina666. Cu alte cuvinte, legea distinge între neregulata citare la
termenele anterioare judecării cauzei în fond şi neregulată citare pentru ziua
când pricină a fost judecată în fond667. Asemenea situaţii pot apare când: partea
nu a fost citată; când citaţia nu cuprinde elementele prevăzute de lege; nu s-au
respectat dispoziţiile legale referitoare la înmânarea citaţiei etc.
Contestaţia în anulare întemeiată pe acest motiv nu poate fi exercitată
atunci când, în condiţiile art.89 alin.2C.proc.civ., partea nelegal citată s-a
înfăţişat la instanţă dar nu i s-a acordat un termen pentru a-şi pregăti apărarea,
întrucât prin prezentare viciul procedural care putea fi invocat pe calea
contestaţiei în anulare a fost înlăturat668.
Cel de al doilea motiv de contestaţie în anulare obişnuită, vizează
încălcarea normelor de competenţă cu caracter imperativ. Au caracter imperativ,
normele de competenţă generală, materială şi teritorială excepţională. Pentru a fi
admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe acest motiv, este necesar ca în
faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă să nu se fi ridicat şi respins excepţia de
necompetenţă absolută669. Dacă excepţia de necompetenţă a fost invocată în faţa
instanţei de fond, iar aceasta a respins-o, calea contestaţiei în anulare devine
inadmisibilă670.

Condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare obişnuite rezultă

expres din dispoziţiile art.504 C.proc.civ.:
 hotărârea atacată să fie irevocabilă (definitivă);
 motivele să nu fi putut fi invocate pe calea apelului său recursului.
Prima condiţie se referă la obiectul contestaţiei în anulare obişnuită,
legea precizând că prin această cale extraordinară de atac pot fi desfiinţate
numai hotărârile care sunt irevocabile în sensul art.503 alin.1 C.proc.civ671.

665
Citarea contestatoarei la judecata recursului în calitate de intimată deşi avea calitatea de recurentă atrage în
condiţiile art. 100 pct.7C.proc.civ. nulitatea citaţiei şi în consecinţă admisibilitatea contestaţiei-Curtea de Apel
Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia nr. 2537/2000 în Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000,
op.cit., p. 324
666
I.Leş, Tratat, p. 619
667
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 374
668
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 370, nota 2
669
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 419
670
I.Leş, Tratat, op.cit., p. 621
671
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 340

273
 Cea de a doua condiţie de admisibilitate reprezintă o cerinţă importantă
de natură a limita accesul la calea contestaţiei în anulare672, legea interzice
opţiunea între apel sau recurs, pe de o parte, şi contestaţie în anulare, pe de altă
parte673. Dacă motivele prevăzute de lege au fost invocate prin apel şi,
respingându-se apelul, nu au fost reiterate în recurs, contestaţia în anulare este
inadmisibilă674.
De la această regulă, legea instituie însă şi o excepţie în art.504 alin.2
C.proc.civ.:”Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai
sus arătate, în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de
recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau
dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Dacă verificările de fapt sunt posibile pe baza actelor aflate la dosar sau
a înscrisurilor noi ce pot fi folosite în recurs, partea trebuie să valorifice această
neregularitate pe calea recursului, şi numai în măsura în care pentru soluţionarea
căii de atac trebuiau administrate alte probe contestaţia în anulare devine
admisibilă675.
În ipoteza în care recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în
fond, în general se consideră că se poate exercita această cale de atac în toate
cazurile în care recursul a fost respins, anulat sau perimat, deci fără să fi fost
judecat în fond676.

10.2.2. Contestaţia în anulare specială677. Motive şi condiţii de

admisibilitate

Contestaţia în anulare specială este calea extraordinară de atac prin

intermediul căreia partea interesată poate obţine retractarea unei hotărâri
pronunţate de instanţa de recurs pentru motivele expres prevăzute de art.503
alin.2-4 C.proc.civ.:
 când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale;
 când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis

672
I.Leş, Tratat, p. 621.
673
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 376. Neregularitatea procedurii de citare şi a procedurii de comunicare a hotărârii
de prima instanţă a judecătoriei pot fi invocate numai pe calea ordinară de atac a apelului şi nu prin contestaţie
în anulare, întrucât condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 317 C.proc.civ. nu sunt îndeplinite-Curtea de
Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia nr. 2464/2000 în Culegere de practică judiciară în materie civilă
2000, op.cit., p. 325-326
674
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 370, nota 1
675
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 421
676
I.Leş, Tratat, p. 622
677
A se vedea ADDENDA, Anexa 61

274
 din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de
casare.
 când instanţă de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile
declarate în cauză.
Primul motiv are în vedere greşeli materiale săvârşite în legătură cu
examinarea recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii
eronate. Sunt greşeli materiale în sensul art.503 C.proc.civ., respingerea greşită
a unui recurs ca tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca introdus de un
mandatar fără calitate şi alte erori asemănătoare, pentru verificarea cărora nu
este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor678. În schimb,
este inadmisibilă contestaţia în anulare în care se invocă drept greşeală
materială stabilirea eronată a situaţiei de fapt şi necesitatea reaprecierii
probelor, legea având în vedere greşeli materiale cu aspect procedural, în
legătură cu aspectele formale ale judecăţii679. Greşelile la care se referă art.503
C.proc.civ. trebuie delimitate de greşelile la care se referă art.442C.proc.civ.,
deoarece primele sunt greşeli grave de fapt, în legătură cu aspectele formale ale
judecăţii recursului, pe când cele din urmă sunt greşeli materiale vizând numele,
calitatea şi susţinerea părţilor, care pot fi îndreptate nu pe calea contestaţiei în
anulare, ci din oficiu sau în urma unei simple cereri680.
Cel de al doilea motiv pentru care poate fi exercitată această cale
extraordinară de atac se referă la situaţia în care instanţa respingând recursul sau
admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din
motivele de modificare sau de casare. Acest motiv poate fi invocat numai dacă
recursul a fost admis în parte şi numai dacă instanţa a omis să cerceteze un
motiv de recurs formulat în termen de recurent. În cazul în care recursul a fost
admis integral, casarea fiind totală, partea nu are deschisă calea contestaţiei în
anulare, deoarece cu prilejul rejudecării în fond va putea invoca aspectele
omise681.
Pentru exerciţiul contestaţiei în anulare specială, legea impune o singură
condiţie de admisibilitate, care se referă la obiectul acesteia, în sensul că pe
această cale se poate urmări numai desfiinţarea hotărârilor pronunţate de
instanţele de recurs682.

678
C.S.J., sec. de cont. adm., dec. nr. 341/1997, B.J./1997, p. 284 (apud M.Tăbârcă)
679
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1797/2000 în Culegere de practică judiciară în
materie civilă 2000, op.cit., p. 327-328
680
Curtea de Apel Ploieşti, dec. nr. 3481/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999,
Editura Rosetti, pag. 274 (apud M.Tăbârcă)
681
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 347
682
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 343

275
 10.2.3.Procedura de judecată a contestaţiei în anulare

Potrivit art.505 alin.1C.proc.civ.:”Contestaţia se introduce la instanţa a

cărei hotărâre se atacă”. Întrucât contestaţia în anulare este de competenţa
instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, este o cale de atac de retractare683.
În contestaţia în anulare părţile poartă denumiri specifice, respectiv
contestator şi intimat. Contestator, poate fi, oricare dintre părţile care au
participat la judecarea pricinii, în care s-a pronunţat hotărârea atacată. Au
legitimare procesuală activă numai persoanele care au acţionat în justiţie şi cele
împotriva cărora s-a acţionat, succesorii lor în drepturi, precum şi persoanele
care au intervenit voluntar în proces sau au fost introduse la cererea părţilor684.
Nu pot fi părţi în contestaţie persoanele străine de proces în legătură cu
care nu s-au folosit mijloacele procedurale prevăzute de lege pentru a fi atrase
în proces, chiar dacă acestea ar justifica un interes pentru atacarea hotărârii
pronunţate685.
Simpla calitate de parte în proces nu reprezintă o condiţie suficientă
pentru exercitarea acestei căi de atac, fiind necesar ca partea să îndeplinească
toate condiţiile impuse de lege pentru exerciţiul acţiunii civile, cea mai
importantă fiind cerinţa interesului. Astfel, contestaţia în anulare obişnuită
întemeiată pe motivul prevăzut de art.503 alin.1 C.proc.civ., poate fi exercitată
numai de partea care nu a fost legal citată, nu şi de celelalte părţi legal citate686.
În cazul contestaţiei în anulare speciale, interesul aparţine recurentului. Dacă
recurenţii, cu ocazia dezbaterilor au invocat prescripţia dreptului la acţiune şi
instanţa nu a examinat acest motiv, respingând recursul, se impune admiterea
contestaţiei în anulare687.
Contestaţia în anulare poate fi exercitată şi de procuror în temeiul art.92
alin.5C.proc.civ.:”Procurorul poate în condiţiile legii, să exercite căile de atac
împotriva oricăror hotărâri…”.
Deoarece legea nu prevede reguli speciale cu privire la conţinutul
cererii de contestaţie în anulare se aplică dispoziţiile art.148 şi 150 C.proc.civ.
Ca atare, cererea va cuprinde elemente de identificare a părţilor, arătarea
hotărârii atacate, motivarea în fapt şi în drept şi semnătura.
Cu privire la termenul în care se poate exercita contestaţia în anulare,

683
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 373, nota 1
684
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 348-349
685
V.M.Ciobanu, Tratat II, p.427; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 371-372
686
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 372
687
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 349

276
conf. prevederilor exprese ale art.506 alin.1 C.proc.civ. aceasta trebuie
introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu
de un an de la data la care hotărârea a rămas definitivă.
În aprecierea duratei termenului de exercitare a contestaţiei în anulare
împotriva hotărârilor irevocabile nesusceptibile de executare silită, este
important momentul subiectiv la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre.
Astfel, dacă a luat cunoştinţă de hotărâre cu mai puţin de 15 zile înainte de
împlinirea unui an de la dată când hotărârea a rămas irevocabilă, contestatorul
nu va avea la dispoziţie 15 zile pentru exercitarea căii de atac ci numai
intervalul de timp carea rămas până la termenul obiectiv de un an688. Momentul
la care contestatorul a luat cunoştinţă poate fi dovedit atât de contestator, cât şi
de intimatul interesat să invoce tardivitatea, prin orice mijloc de probă689.
Contestaţia în anulare se judecă de urgenţă şi cu precădere, după
regulile aplicabile, după caz, la judecata în faţa instanţei de fond sau de recurs.
Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea
termenului de judecată (art.508 alin.2C.proc.civ.).Contestatorul va lua la
cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei.
Completul de judecata se va constitui ca şi pentru judecarea pricinii în
care s-a dat hotărârea atacată.
Instanţa poate respinge contestaţia în anulare (dacă motivele invocate
de contestator nu sunt întemeiate) sau poate admite contestaţia în anulare,
actuala reglementare prevăzând în mod expres soluţiile pe care aceasta le poate
adopta, cu efectul retractării hotărârii şi rejudecării în etapa procesuală în care s-
a aflat înainte de pronunţarea hotărârii anulate.
Dacă instanţa admite contestaţia pentru motivul prevăzut în art.503
alin.1C.proc.civ., anulează hotărârea atacată spre a rejudeca pricina. În cazul în
care s-a admis contestaţia în anulare pe motivul necompetenţei absolute (art.503
alin.2 pct.1 C.proc.civ.), instanţa va anula hotărârea atacată şi va dispune
declinarea competenţei în favoarea instanţei sau organului cu atribuţii
jurisdicţionale competent potrivit legii690.
În cazul admiterii contestaţiei în anulare speciale, întemeiată pe
existenţa unei greşeli materiale (art.503 alin.3 C.proc.civ.), instanţa va desfiinţa
hotărârea pronunţată în recurs, urmând să rejudece calea de atac. Pentru cel de
al treilea motiv prevăzut de art. 503 alin.2 C.proc.civ., dacă instanţa admite
cererea, în funcţie de natura casării, va anula hotărârea atacată total sau parţial.

688
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 373, nota 2
689
Curtea de Apel Ploieşti, dec.civ. nr. 302/1998, B.J./1998, p. 252 (apud M.Tăbârcă)
690
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 382

277
 Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi
hotărârea atacată (art.508 alin.4 C.proc.civ.).
Contestaţia în anulare poate fi judecată de aceeaşi judecători care au
judecat hotărârea a cărei anulare se cere.

10.3. Revizuirea

10.3.1. Noţiune. Obiectul revizuirii

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, nesuspensivă

de executare691 prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de
lege692. Sediul materiei îl constituie art.509-513 C.proc.civ.
Revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac, atât
motivele pentru care poate fi exercitată, cât şi condiţiile de admisibilitate, fiind
de strictă interpretare şi expres prevăzute de lege.
Această cale de atac oferă posibilitatea instanţei care a soluţionat
pricina în fond să-şi retracteze propria hotărâre în baza motivelor invocate, care
de regulă, s-au ivit după pronunţarea hotărârii. Fiind o cale de atac de retractare
a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive
decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor
probleme de fond, a unor fapte şi împrejurări care au fost discutate de instanţă
cu ocazia rezolvării litigiului în fond693.
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o
reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea
loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege694.
Art.509 alin.1C.proc.civ. limitează obiectul revizuirii la hotărârile
rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, şi la hotărârile instanţei
de recurs atunci când evocă fondul.
Prin urmare, sunt susceptibile de a fi atacate cu revizuire695:
 hotărârile de fond ale primei instanţe, pronunţate cu ocazia primei
judecăţi sau ca urmare a rejudecării după casarea cu trimitere de către
instanţa de recurs;

691
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 353
692
I.Leş, Tratat, p. 632
693
C.S.J., completul de 7 judecători, deciza nr. 41/1993, B.J./1993, p. 158 (apud M.Tăbârcă)
694
C.S.J., sec. de cont.adm., dec. nr. 211/1998, Jurisprudenţa C.S.J.-set.4/1999, p.1 (apud M.Tăbârcă)
695
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 384-385

278
  hotărârile instanţei de apel care evocă fondul, pronunţate în primul ciclu
procesual sau după casarea cu trimitere;
 hotărârile date în fond, după sau o dată cu admiterea altei cereri de
revizuire;
 hotărârile date în fond, ca urmare a admiterii unei contestaţii în anulare;
 hotărârile de fond pronunţate în contestaţiile la executare;
 hotărârile instanţei de recurs care evocă fondul.

Nu pot forma obiect al revizuirii696:

 hotărârile prin care instanţele de fond şi-au declinat
competenţa, deoarece în această situaţie nu a avut loc o
judecată în fond;
 hotărârile pronunţate în cererile de ordonanţă preşedinţială,
pentru că prin astfel de hotărâri nu se prejudecă fondul, astfel
încât, dacă situaţia de fapt se schimbă, instanţa poate reveni
printr-o nouă ordonanţă preşedinţială asupra măsurii luate;
 hotărârea de expedient;
 hotărârea prin care se respinge sau se anulează apelul în temeiul
unei excepţii procesuale;
 hotărârea de constatare a perimării recursului, întrucât instanţa
de recurs nu a soluţionat recursul pe fond;
 hotărârea prin care s-a soluţionat o contestaţie în anulare;
 hotărârea prin care s-a respins o altă cerere de revizuire;
 hotărârea dată în materie de divorţ (art.619 alin.5C.proc.civ.).

10.3.2. Motivele de revizuire

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în

cazurile expres şi limitativ prevăzute de art.509 pct.1-11 C.proc.civ.:
1. Dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au
cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult
decât s-a cerut
Al doilea motiv de revizuire constituie o exigenţă a principiului
disponibilităţii procesuale697, în conformitate cu care instanţa are obligaţia să
respecte cadrul procesual fixat de părţi, însă în limitele acestuia trebuie să

696
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 385; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 356

279
soluţioneze pricina în întregul ei698.
Motivul de revizuire reglementat de art.322 pct.2 C.proc.civ.cuprinde
trei ipoteze. Prima ipoteză vizează situaţia în care instanţa s-a pronunţat extra
petita asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
A doua ipoteză are în vedere situaţia în care instanţa s-a pronunţat
minus petita699, adică nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor formulate în
proces, indiferent de caracterul principal, incidental sau accesoriu al acestora700.
Ultima ipoteză, se referă la situaţia în care instanţa a acordat plus petita
mai mult decât s-a cerut.

2. Dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă701

Acest motiv de revizuire poate fi invocat în ipoteza hotărârilor cu o

singură condamnare, prin care debitorul este obligat la predarea unui bun cert şi
determinat. În cazul hotărârilor cu condamnare alternativă, revizuirea este
lipsită de interes, deoarece în situaţia în care obiectul nu mai există la data
executării, debitorul va plăti suma stabilită de instanţă ca reprezentând
contravaloarea bunului702.
Art.132 alin.2 pct.3 C.proc.civ.oferă reclamantului posibilitatea de a
solicita valoarea obiectului pierdut sau pierit în cursul judecăţii. În ceea ce
priveşte posibilitatea de a acţiona pe calea revizuirii, dacă bunul a dispărut în
timpul judecăţii şi partea nu şi-a modificat cererea solicitând contravaloarea
bunului, opiniile sunt diferite. Majoritatea autorilor703 consideră că este
admisibilă revizuirea întrucât art.322 pct.3 C.proc.civ. nu instituie nici o
restricţie în acest sens, interesând numai ca bunul să nu mai existe la data
introducerii cererii.

697
ibidem 145
698
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 386. În ADDENDA, Anexa 63, este prezentat un model de cerere de revizuire
întemeiată pe acest motiv
699
Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra excepţiilor ridicate de părţi care nu au dedus însă judecăţii
pretenţii concrete, nu se încadrează în acest motiv de revizuire care vizează exclusiv fondul cauzei-Curtea de
Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia 2507/2000 în Culegere de practică judiciară în materie civilă
2000, op.cit., p. 468-469
700
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 358
701
A se vedea ADDENDA, Anexa 64
702
Fl,Măgureanu, op.cit., p. 386-387

280
 3. Dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la
judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la
pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în
cursul său în urma judecăţii

Art.509 pct.4C.proc.civ.704 cuprinde două ipoteze distincte.

Prima ipoteză se referă la situaţia în care soluţia din hotărârea atacată
este rezultatul lipsei de obiectivitate a judecătorului sau a comportării
martorului care a depus mărturie mincinoasă ori a expertului care a denaturat
adevărul în raportul de expertiză705. Revizuirea poate fi exercitată numai în
situaţia în care există o condamnare definitivă706 pentru o infracţiune privitoare
la pricină şi numai dacă infracţiunea săvârşită de judecător, martor sau expert a
fost determinantă pentru soluţia pronunţată în hotărârea a cărei revizuire se
cere707.
Ipoteza a doua vizează situaţia în care hotărârea atacată pe calea
revizuirii s-a bazat pe un înscris declarat fals în cursul său în urma judecăţii.
Dovada săvârşirii infracţiunii de fals se face, de regulă, prin hotărâre penală de
condamnare a autorului708. Pentru a se putea folosi revizuirea este necesar ca
înscrisul să fie determinant pentru soluţia la care s-a oprit instanţa709.

4. dacă soluţia pronunţată în cauză a fost influenţată de

sancţionarea disciplinara definitiva pentru exercitarea cu rea-credinţa sau
gravă neglijentă a funcţiei de către un judecător

Această ipoteză priveşte situaţia în care un magistrat a fost sancţionat

disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în
acea cauză. Prin magistrat se înţelege numai judecătorul, nu şi procurorul sau
magistratul-asistent, deoarece în conformitate cu art.1 din Legea nr.
303/2004710 magistratura este activitatea desfăşurată de judecători în scopul

703
V.M:Ciobanu, Tratat II, p. 439; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 387; I.Leş, Tratat, p. 640
704
Punctul 4 al art.322 C.proc.civ. a fost modificat prin art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005. A se vedea
ADDENDA, Anexa 65
705
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 361
706
Gr.Porumb, op.cit., vol.II, p. 95, nota 11
707
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 440
708
I.Leş, Tratat, p. 642; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 361
709
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 388
710
Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României
Partea I, nr.576 din 29 iunie 2004, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.124/2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1168 din 9 decembrie 2004, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr.71/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 11 aprilie

281
înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale
societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Prin urmare, judecătorul fiind cel care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se
cere, el trebuie să fie cel sancţionat disciplinar, şi nu procurorul sau
magistratul-asistent, chiar dacă acesta din urmă participă la deliberare711.

5. Dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate
dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Această ipoteză se referă la situaţia în care, după pronunţarea hotărârii,

se descoperă înscrisuri doveditoare712, existente la data pronunţării hotărârii a
cărei revizuire se cere, dar care nu au putut fi înfăţişate fiind reţinute de partea
potrivnică sau datorită unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor.
Pentru invocarea acestui motiv se cer a fi îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
 partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în
procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată713;
 înscrisul să fie descoperit, în sensul că el să fi existat la data pronunţării
hotărârii a cărei revizuire se cere, dar să fi apărut numai după darea
acestei hotărâri714;
 imposibilitatea invocării înscrisului în procesul în care s-a pronunţat
hotărârea a cărei revizuire se cere, să se datoreze faptului că acesta a
fost reţinut de partea potrivnică715 sau unei împrejurări mai presus de
voinţa părţilor716;

2005. Legea nr.303/2004 a fost republicată ( în temeiul art.XII al titlului XVII din Legea nr. 247/2005 privind
reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005) în Monitorul Oficial nr.826 din 13 septembrie 2005.
711
A se vedea în acest sens, V.M. Ciobanu, M.Tăbârcă, T.C.Briciu, Comentariu asupra modificărilor aduse
Codului de procedură civilă prin Legea nr.219/2005, în Revista Dreptul nr. 12/2005, p. 31
712
Pentru a fi doveditor, în sensul procedural al termenului, înscrisul depus de revizuient drept “act nou”
trebuie să fie probant prin el însuşi şi nu un înscris ce face trimitere la un alt mijloc de probă-Curtea de Apel
Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1497/2000 în Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000,
op.cit., p. 475
713
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 363
714
Gr.Porumb, op.cit., vol.II, p. 96, nota 12
715
În cazul în care înscrisul nu a fost reţinut de adversar, putând fi depus la dosar prin diligenţele părţii
interesate, nu este îndeplinită condiţia existenţei motivelor independente de voinţa sa, care să o fi împiedicat
să prezinte actul în procesul derulat anterior-Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia nr.
1191/2000 în Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000, op.cit., p. 476
716
I.Leş, Tratat, p. 644; În practică s-a decis că revizuirea este neîntemeiată dacă se bazează pe înscrisuri noi
existente la data când a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, însă aceste înscrisuri s-au aflat în
arhiva unei societăţi comerciale astfel încât nu se poate considera că nu au putut fi produse în proces pentru că

282
  înscrisul să fie determinant, în sensul de a fi apt să conducă la o soluţie
diferită de cea pronunţată717;
 înscrisul nou să fie prezentat de partea care exercită calea extraordinară
de atac718.

6. Dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care

s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere719

Ipoteza se referă la situaţia în care s-a desfiinţat sau modificat hotărârea

unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În acest caz, revizuirea este posibilă, numai dacă hotărârea modificată
sau desfiinţată a fost determinantă în soluţia dată în hotărârea a cărei revizuire
se cere720.

7. Dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de

utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost
apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere721

Revizuirea este admisibilă indiferent de motivul pentru care apărarea

părţii nu s-a realizat722, chiar şi în cazul unei lipse nejustificate a apărătorului723.
În ceea ce priveşte, apărarea cu viclenie, aceasta trebuie să provină de la
cel însărcinat să-l apere pe revizuient şi să constea în manopere dolosive care au
determinat, în mod evident pierderea procesului724. Dacă apărarea s-a exercitat
prin manopere dolosive, dar partea a câştigat procesul, revizuirea nu va putea fi
exercitată725.

au fost reţinute de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare de forţă majoră-Curtea de Apel Braşov, dec. civ.
nr. 1946/1999, B.J./1999, p. 66 (apud M.Tăbârcă)
717
I.Leş, Tratat, p. 644; În acelaşi sens, Fl.Măgureanu, op.cit., p. 389; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 365
718
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 365
719
A se vedea ADDENDA, Anexa 66
720
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 445; I.Leş, Tratat, p. 645
721
Pentru un model de cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv, a se vedea ADDENDA, Anexa 67
722
I.Leş, Tratat, p. 646
723
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 390
724
V.Ciobanu, Tratat II, p. 446, Fl.Măgureanu, op.cit., p. 390
725
I.Leş, Tratat, p. 646

283
 8. Dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de
acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi
persoane având aceeaşi calitate726

Motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 C.proc.civ.poate fi

invocat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii727:
 existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive şi contradictorii, chiar
dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei;
 hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, adică să existe triplă
identitate de elemente (părţi, obiect, cauză);
 hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;
 în cel de al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii lucrului
judecat sau chiar dacă excepţia a fost ridicată, să nu fi format obiect de
dezbatere;
 să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

9. Dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să

înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de
voinţa să

Motivul poate fi invocat numai în situaţia în care partea728 a fost legal

citată, dar dintr-o împrejurare mai presus de voinţa să, nu s-a putut înfăţişa la
judecată şi nici nu a putut înştiinţa instanţa despre această împrejurare729. Dacă
partea nu a fost citată cu respectarea dispoziţiilor legale poate ataca hotărârea pe
calea recursului sau pe calea contestaţiei în anulare730.

10. Dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o

încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei
hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă
să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii
pronunţate

726
A se vedea ADDENDA, Anexa 68
727
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 446-448; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 390
728
Imposibilitatea de prezentare a avocatului părţii în instanţă din motive de boală nu se încadrează în ipoteza
prevăzută de art.322 pct.8C.procc.civ., caz în care cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă-Curtea de
Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia nr. 3041/2000 în Culegere de practică judiciară în materie civilă
2000, op.cit., p. 483; Pentru un model de cerere de revizuire în temeiul acestui articol, a se vedea ADDENDA,
Anexa 69
729
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 448; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 391

284
 Acest motiv de revizuire a fost introdus prin Ordonanţa de Urgenţă
nr.58/2003, privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.
Revizuirea întemeiată pe art.509 pct.10 C.proc.civ.731 este admisibilă
dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
 să existe o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată
unei hotărâri judecătoreşti;
 încălcarea să fie constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
 hotărârea să producă consecinţe grave;
 consecinţele grave produse de hotărâre să nu poată fi remediate decât
prin revizuirea hotărârii atacate.

11. Atunci când Curtea Constituţională, după ce hotărârea a

devenit definitivă, s-a pronunţat asupra unei excepţii invocate în acea
cauză, declarând neconstituţionala prevederea care face obiectul excepţiei

Acest motiv de revizuire are în vedere ipoteza în care instanta a

pronunţat hotărârea în temeiul unei reglementari a legii pentru care fusese
invocată o excepţie de neconstituţionalitate. Acest motiv de revizuire nu se
aplică decât hotărârilor care antamează fondul, deoarece dispoziţiile art.509
alin.2 C.proc.civ, nu îl enumera printre motivele care pot fi aplicate şi
hotărârilor care nu evoca fondul.732

10.3.3. Procedura de judecată . Subiectele revizuirii

În revizuire partea care exercită calea de atac poartă denumirea de

revizuient, iar cea împotriva căreia se introduce cererea, intimat. Revizuient
poate fi oricare din părţile care a figurat în procesul în care s-a pronunţat
hotărârea atacată, cu condiţia de a justifica un interes733. Calea de atac a
revizuirii poate fi exercitată şi de persoane sau organe cărora legea le acorda în
mod expres dreptul la acest beneficiu, precum: procurorul, indiferent dacă a
participat sau nu la judecată734, creditorii chirografari(art.1560 C.civ.),
succesorii universali, cu titlu universal sau titlu particular.

730
În acest sens, I.Leş, Tratat, p. 649
731
A se vedea ADDENDA, Anexa 70
732
G.Boroi, M.Stancu, Drept procesual civil, Ed.Hamagiu 2015, pag.719
733
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 370
734
Potrivit art. 92 alin.4 C.proc.civ., procurorul poate, în condiţiile legii, să exercite căile de atac împotriva

285
 Instanţa competentă

Potrivit art.510 alin.1C.proc.civ., competenţa soluţionării cererii de

revizuire revine instanţei care a soluţionat cauza în fond. De regulă, revizuirea
este o cale de atac de retractare, de competenţa instanţei care a pronunţat
hotărârea a cărei revizuire se cere. Dacă revizuirea se cere pentru contrarietate
de hotărâri, ea devine o cale de atac de reformare735, astfel încât competenţa va
aparţine instanţei mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au
pronunţat hotărâri potrivnice736.
Dacă cele două instanţe care au dat hotărâri potrivnice fac parte din
circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează
să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima
hotărâre (art.510 alin.2 C.proc.civ.).

Termenul de revizuire

Codul de procedură civilă instituie un termen general în care ar putea fi

exercitată revizuirea, de o lună, iar momentul de la care termenul începe să
curgă, este stabilit în art.511 C.proc.civ., după cum urmează:
 în cazurile prevăzute de art.509, alin.1, pct.1, de la comunicarea
hotărârilor definitive;
 în cazul prevăzut de art.509 alin.1, pct.2, de la cel din urmă act de
executare;
 în cazurile prevăzute de art.509, alin. 1, pct.3, din ziua în care partea a
luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a
judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat
fals înscrisul, dar fără a se depăşi termenul de un an de la data rămânerii
definitive a hotărârii penale. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul
curge de la dată când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru
care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre
penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acesteia;
 în cazul prevăzut de art.509 alin.1, pct.4, termenul începe să curgă din
ziua în care s-a luat la cunoştinţă de hotărârea definitivă prin care a fost
sancţionat disciplinar judecătorul, dar fără a se depăşii un an de la data

oricăror hotărâri.
735
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 380, nota 1
736
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 391

286
 rămânerii definitive a acesteia;
 în cazurile prevăzute de art.509 alin.1, pct.5, din ziua în care s-au
descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea
a luat la cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a
întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
 în cazurile prevăzute de art.509 alin.1, pct.6, termenul începe să curgă
din ziua în care partea a luat la cunoştinţă de casarea, anularea sau
schimbarea hotărârii pe care s-a întemeiat cererea de revizuire, dar fără
a se depăşi un an de la data rămânerii definitive a acesteia;
 din ziua în care statul ori altă persoană juridică de drept public a luat la
cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii
definitive a acesteia, conform art.509, alin.1, pct.7
 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărârii conform art.509 alin.1,
pct.8;
iar ca termene speciale Codul de procedura Civilă stabileşte prin art.511
următoarele:
 6 luni în cazul prevăzut de art.509 alin.1 pct.7 de la dată când cel
interesat a luat la cunoştinţă de hotărâre, dar numai în cazul minorilor,
al persoanelor puse sub interdicţie judecătorească sau sub curatela;
 în cazul prevăzut de art.322 pct.9 termenul de revizuire este de 15 zile
şi se socoteşte de la încetarea împiedicării;
 pentru motivul prevăzut la art.322 pct.10-11, termenul este de 3 luni de
la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului,
respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Şi în materia revizuirii se poate solicita repunerea în termen în
condiţiile prevăzute de art.186 C.proc.civ., dacă partea nu a exercitat calea de
atac în termen, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa să737. Revizuirea se
motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sub condiţia ca partea sa
se încadreze în termenul de invocare a motivului respectiv. Nemotivarea cererii
se sancţionează cu nulitatea acesteia.

Judecata cererii de revizuire

Deoarece legea nu stabileşte reguli speciale referitoare la conţinutul

cererii de revizuire se vor aplica dispoziţiile generale prevăzute de art.148-152

287
C.proc.civ.738. Cererea va cuprinde numele şi domiciliul părţilor, indicarea
hotărârii atacate, motivele în fapt şi în drept, mijloacele de probă şi semnătura.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru
cererea de chemare în judecată, în apel sau în recurs (art.513 alin.1C.proc.civ.).
Cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac ce poate fi modificată şi
completată potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în
judecată. Modificarea sau completarea cererii poate fi însă făcută numai în
limitele prevăzute de art.509 C.proc.civ. şi cu respectarea termenului impus de
art.511C.proc.civ.739.
Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile
înaintea termenului de judecată (art.513 alin.2 C.proc.civ.).
La cererea revizuientului instanţa poate suspenda executarea hotărârii a
cărei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni740. Dispoziţiile art.719
C.proc.civ. aplicându-se în mod corespunzător (art.512 C.proc.civ.).
Procedura de judecată a cererii de revizuire se limitează la
admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Admisibilitatea revizuirii se apreciază sub următoarele aspecte741:
 hotărârea atacată este cel puţin definitivă;
 prin această hotărâre a fost cercetat fondul cauzei;
 criticile formulate se încadrează în motivele limitativ prevăzute
în art.509 C.proc.civ.
Dacă instanţa admite cererea de revizuire, va schimba în tot sau în parte
hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, va anula ultima
hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului
hotărârii revizuite (art.513 alin.4 C.proc.civ.).
În legătură cu admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire şi cu
soluţiile pronunţate în funcţie de motivele de revizuire invocate, în literatura de
specialitate s-au făcut următoarele precizări742:
 în cazul primului motiv, instanţa va da o singură hotărâre prin care va
înlocui dispozitivul care cuprindea dispoziţii potrivnice cu un dispozitiv
clar, univoc;
 în cazul invocării celui de al doilea motiv, dacă s-a invocat extra petita

737
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 392
738
I.Leş, Tratat, p. 650
739
Curtea de Apel Bucureşti, sec. a IV-a civilă, dec. nr. 261/1999, Juridica nr.1/2000, p. 38 (apud M.Tăbârcă)
740
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 374
741
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 383, noat 2
742
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 454-456; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 394-395

288
 sau plus petita, instanţa va putea pronunţa o singură hotărâre de
modificare corespunzătoare a dispozitivului hotărârii atacate pe calea
revizuirii. În caz de minus petita, instanţa va soluţiona în fond capătul
de cerere omis şi va pronunţa o nouă hotărâre cu privire la acea
pretenţie743;
 dacă s-a invocat motivul trei de revizuire, instanţa va modifica
hotărârea atacată, în sensul că debitorul-intimat va fi obligat la plata
contravalorii obiectului pierit;
 în cazul motivului patru, dacă se invocă condamnarea judecătorului,
instanţa va da o încheiere de încuviinţare în principiu, prin care va fi
desfiinţată hotărârea atacată, iar după rejudecarea procesului va
pronunţa o nouă hotărâre744. Dacă se invocă faptul că materialul
probator este fals, instanţa prin încheiere interlocutorie admite în
principiu cererea de revizuire, după care va administra noi probe, în
completarea sau în combaterea celor existente745;
 în cazul motivului cinci, dacă se invocă descoperirea de înscrisuri noi şi
instanţa nu poate soluţiona fondul în acelaşi timp, va pronunţa o
încheiere de admitere în principiu a cererii de revizuire, iar dacă, după
administrarea probelor şi ascultarea concluziilor părţilor ajunge la
concluzia că hotărârea atacată este greşită pronunţă o hotărâre prin care
admite cererea de revizuire şi soluţionează fondul pricinii. În situaţia în
care instanţa consideră că soluţia din hotărârea atacată este legală şi
temeinică va respinge cererea de revizuire;
 dacă s-a invocat motivul şase şi se constată lipsa de apărare sau
apărarea cu viclenie, se poate da o încheiere de admitere în principiu a
cererii de revizuire prin care se va desfiinţa şi hotărârea atacată, apoi se
va trece la rejudecarea fondului746;
 dacă s-a invocat motivul şapte, soluţia care se impune este anularea
ultimei hotărâri, întrucât aceasta a fost pronunţată cu încălcarea
principiului autorităţii lucrului judecat747;
 în cazul motivului opt, instanţa va retracta hotărârea atacată şi va trece
la rejudecarea în fond a pricinii748.

743
I.Leş, Tratat, p. 652
744
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 375
745
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 394
746
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 395
747
I.Leş, Tratat, p. 652
748
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 376

289
 Potrivit art.513 alin.5 C.proc.civ.:”Hotărârea dată asupra revizuirii este
supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”. Dacă
partea are deschisă calea de atac a apelului său recursului împotriva hotărârii de
fond, ea va putea ataca în mod corespunzător, prin aceleaşi căi de atac, şi
hotărârea pronunţată în revizuire749.
Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este
recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă (art.513 alin.5 C.proc.civ.750).
Atunci când se invocă hotărâri potrivnice şi se cere revizuirea, recursul va putea
fi exercitat chiar dacă hotărârea a cărei anulare se cere este o sentinţă. Recursul
se exercită potrivit regulilor C.proc.civ. în termen de 15 zile de la data
comunicării hotărârii, putându-se invoca orice motiv de nelegalitate şi
netemeinicie751.

10.4. Recursul în interesul legii. Caracteristici

Recursul în interesul legii reprezintă o cale extraordinară de atac care

are ca scop realizarea unei jurisprudenţe unitare pe întreg teritoriul ţării752.
Exercitarea acestei căi extraordinare de atac urmăreşte să fixeze jurisprudenţa
asupra problemelor de drept care au fost soluţionate în mod diferit, în scopul de
a asigura o interpretare şi aplicare uniformă a legii cu efecte numai pentru
viitor753.
Recursul în interesul legii, reglementat în art.514-518 C.proc.civ.
prezintă următoarele caracteristici754:
 legitimarea procesuală activă aparţine procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate
acţiona din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi
Colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţilor
de apel sau Avocatul Poporului (art.514C.proc.civ.)755. Aceasta
enumerare este limitativa, astfel ca alte persoane de drept public său
privat nu pot exercita direct recursul în interesul legii în schimb pot

749
I.Leş, Tratat, p. 653
750
Aceasta dispozitie legala nu creeaza un drept de recurs la recurs, ci recursul devine admisibil daca
hotararea a fost pronuntata in prima instanta sau apel.
751
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 329
752
I.Leş, Tratat, p. 654
753
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 397
754
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 458-461
755
Alineatul 1 al art.329 C.proc.civ. a fost modificat prin art.I pct.57 din Legea nr. 219/2005

290
 sesiza persoanele cărora legea le recunoaşte acest drept;
 prin această cale de atac se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să
se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit
de instanţele judecătoreşti în scopul interpretării şi aplicării unitare a
legii;
 recursul în interesul legii are ca obiect hotărârile judecătoreşti în care s-
au pronunţat soluţii diferite cu privire la aceleaşi chestiuni de drept;
 în lipsa unei dispoziţii contrare, recursul în interesul legii se poate
exercita oricând;
 termenul de soluţionare este de cel mult 3 luni de la data la care a fost
sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
 deciziile pronunţate nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti
examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese (art.517
alin.1 C.proc.civ.), însă dezlegarea dată problemelor de drept judecate
este obligatorie pentru instanţe (art.518 alin.4 C.proc.civ.756);
 deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţă de Secţiile
Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I (art.329 alin.2C.proc.civ.);

756
Recursul în interesul legii. Art. 517 Conţinutul hotărârii şi efectele ei: (1) Asupra cererii, completul Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţă prin decizie.; (2) Decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are
efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.
(3) Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publică în cel mult 15 zile de
la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.; (4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate
este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

291
CAPITOLUL XI Consideraţii generale privind procedurile
speciale

11.1. Procedura necontencioasă (art.527-540 C.proc.civ.)

Procedura necontencioasă se aplică în cazul cererilor pentru a căror

soluţionare este necesară intervenţia instanţei fără însă să se urmărească stabilirea
unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum şi în cazul cererilor
privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti sau la luarea măsurilor de
supraveghere, ocrotire ori asigurare (art.527 C.proc.civ.).
Această procedură se aplică şi în cazurile în care legea dă în căderea
preşedintelui instanţei luarea unor măsuri cu caracter necontencios (art.537 alin.1
C.proc.civ.).
Procedura necontencioasă se deosebeşte esenţial de procedura de soluţionare a
litigiilor civile, atât datorită materiei supuse judecăţii, cât şi rolului părţilor în
cadrul acestei instituţii757. Ceea ce distinge jurisdicţia graţioasă sau voluntară de
cea contencioasă, este că în această din urmă există conflict de interese între mai
multe persoane şi pretenţii opuse de apărat. În schimb, în jurisdicţia graţioasă nu
se tinde la stabilirea unui drept în contra celeilalte părţi, ci instanţa exercită un
control, o adevărată tutelă judecătorească în privinţa cererilor cu care a fost
sesizată758.
Şi în cazul procedurii necontencioase investirea instanţei se face prin
cerere759 care va cuprinde menţiunile prevăzute de art.530 C.proc.civ.: numele,
prenumele şi domiciliul sau denumirea şi sediul celui care se adresează instanţei
şi ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate în faţa instanţei; arătarea pe
scurt a obiectului cererii; motivarea cererii şi semnătura. La cerere se vor alătura
înscrisurile pe care se întemeiază.
Competenţa de soluţionare a cererii se stabileşte după regulile de drept
comun, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede o altă competenţă.
În aplicarea principiului accesorium sequitur principale, art.528
C.proc.civ.stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor necontencioase care
sunt în legătură cu o acţiune deja introdusă la instanţele judecătoreşti sau pe care
acestea au rezolvat-o ori dacă au ca obiect înscrisuri, titluri sau valori aflate în

757
I.Leş, Tratat, p. 676
758
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 395
759
Pentru un model de cerere necontencioasă, a se vedea ADDENDA, Anexa 71

292
depozitul acelei instanţe. În această situaţie competenţa de a rezolva cererea
necontencioasă aparţine instanţei la care se află dosarul pricinii sau instanţei în
depozitul căreia se află păstrate înscrisurile, titlurile sau valorile.
Instanţa sesizată cu o cerere necontencioasă are obligaţia să-şi verifice
competenţa din oficiu, putând cere părţii lămuririle necesare. Dacă instanţa
constată că nu este competentă va trimite dosarul instanţei în drept să hotărască
(art.529 C.proc.civ.). Trimiterea se va face prin declinarea competentei sau o va
respinge ca inadmisibila, respectiv că nefiind de competenta instanţelor romane,
conform art.132 alin.4 C.proc.civ., care în temeiul prevederilor art.528 alin.2
C.proc.civ. este aplicabil şi în materie necontencioasa.760
Asupra cererii instanţa competentă se pronunţă prin încheiere care
prezintă anumite particularităţi761.
Încheierea pronunţată în prin care se încuviinţează cererea este
executorie de drept (art.534 alin.1 C.proc.civ.) iar apelul nu suspendate drept
executarea silită762.
În temeiul art.534 alin.2 C.proc.civ., încheierea poate fi atacată numai cu
apel, cu excepţia celei pronunţate de un complet al ICCJ, care este definitivă. Ca
particularitate, legea prevede că apelul în materie necontencioasă poate fi
exercitat de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea
cererii şi nu a participat la soluţionarea acesteia (art.534 alin.4 C.proc.civ.).
Apelul împotriva încheierii se judecă în camera de consiliu (art.534 alin.5
C.proc.civ.).
Instanţa de apel poate să dispună suspendarea punerii în executare a încheierii,
numai după plată unei cauţiuni, al cărei cuantum va fi stabilit de instanta în
condiţiile art.718 alin.2 şi 3 C.proc.civ.
O particularitate importantă a încheierii pronunţate în materie necontencioasă
este prevăzută în art.535 C.proc.civ.:”Încheierile nu au puterea lucrului
judecat”, ceea ce înseamnă că dacă se află în faţa unor elemente noi pe care nu
le-a cunoscut cu ocazia soluţionării primei cereri, judecătorul poate da o soluţie
diferită de cea reţinută prin prima încheiere763.
În cazurile prevăzute de art.537 alin.1C.proc.civ, încheierea trebuie să fie
pronunţată de preşedintele instanţei în cel mult 5 zile de la primirea cererii.
Apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de
tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau curţii

760
G.Boroi, M.Stancu – Drept procesual civil 2015 Ed.Hamangiu
761
Pentru amănunte şi aplicaţii ale procedurii necontencioase a se vedea Fl.Măgureanu, op.cit., p. 503
762
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 503
763
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 400

293
de apel se judecă de un complet al instanţei respective (art.537 alin.3
C.proc.civ.764). Spre deosebire de procedura contencioasă în care recursul este de
competenţa instanţei ierarhic superioare, în cazul cererilor referitoare la măsuri
cu caracter necontencios de competenţa preşedintelui instanţei, recursul poate fi
soluţionat chiar de un complet al instanţei respective, în cazul încheierilor
pronunţate de preşedintele tribunalului sau curţii de apel.
De regulă, încheierea pronunţată în materie contencioasă este constitutivă de
drepturi, judecătorul fiind chemat să statueze asupra unor situaţii juridice noi,
luând măsuri pentru viitor765.

11.2. Procedura arbitrală

Elaborarea noului Cod de Procedura Civilă, instituie o nouă abordare în

favoarea arbitrajului de drept privat, realizându-se o reglementare completa şi
convingătoare a arbitrajului, menită să realizeze integrarea acestei instituţii în
contextul legislativ şi doctrinar actual, pe plan mondial. Vechea Carte a IV a, în
concepţia legiuitorului de la 1865, reglementa sumar procedura arbitrajului,
revizuirea acestui capitol fiind de impetuoasa necesitate. În acest context am
încercat să elaborăm un studiu comparativ intre prevederile din Cartea IV a Cod
de procedura civilă de la 1865 şi reglementările impuse de noul Cod de
procedura Civilă. Scopul studiului este de a prezenta noile prevederi legislative
care afectează funcționalitatea instituției juridice a arbitrajului în lumina Noului
Cod de Procedura Civilă766. Arbitrajul constituie o metodă jurisdicţionala,
convenţionala şi facultativa, de soluţionare a unui litigiu patrimonial, având la
bază o procedură în care persoane particulare sunt investite de către părţile
litigante cu pronunţarea unei hotărâri obligatorii pentru acestea.767
Procedura arbitrajului este reglementată în art.541-621 C.proc.civ., sub diferite
forme: arbitraj intern şi arbitraj internaţional, arbitraj ad-hoc şi arbitraj
instituţionalizat, arbitraj în drept şi arbitraj în echitate768.
Arbitrajul intern este acela referitor la un raport juridic ale cărui
elemente (fondul litigiului, cetăţenia părţilor, legea aplicabilă etc.) au toate

764
Alineatul 4 face referire strict la incheierile pronuntate de ICCJ care sunt definitive, neexistand cale de atac
impotriva acestora
765
Gr.Porumb, op.cit., vol.II, p. 128, nota 5
766
Abstract- Consideratii Generale Privind Procedura Arbitrala In Noul Cod De Procedura Civila
Conf.univ.dr. Gheorghe Dinu , drd. Raluca Antoanetta Tomescu
767
Gabriel Mihai, Proceduara arbitralain NCPC- Ed.Universul Juridic 2015
768
D.Clocotici, Consideraţii privind reglementarea arbitrajului privat în legislaţia României, în R.D.C. nr.
6/1993, p. 21-39

294
legătură cu un singur stat769. Dimpotrivă, în cazul arbitrajului internaţional
litigiul supus judecăţii are legătură prin unul sau mai multe elemente cu cel puţin
două sisteme de drept770.
Arbitrajul ad-hoc se caracterizează prin faptul că oferă parţilor largi
posibilităţi, structura şi regulile de procedura sunt variabile întrucât sunt
convenite de către aceştia, pe baza autonomiei lor de voinţă, părţile numesc
arbitrii pentru un caz determinat771, în timp ce arbitrajul instituţionalizat se
efectuează de către instituţii permanente de arbitraj, care funcţionează pe lângă
camerele de comerţ ori marile asociaţii corporative sau profesionale, ca instituţii
specializate772.
Arbitrajul în drept se deosebeşte de arbitrajul de echitate, prin faptul că,
arbitrul în drept are obligaţia să-şi întemeieze soluţia pe norme de drept strict
aplicabile în speţă, iar arbitrul în echitate, judecă numai după principiile de
echitate773.
Procedura arbitrală reprezintă o excepţie de la principiul potrivit căruia
înfăptuirea justiţiei constituie monopol de stat774 şi prezintă următoarele
avantaje775:
 Avantajele unei proceduri flexibile exprimată prin libertatea de voinţă a
părţilor de a determina modul de organizare şi desfăşurare a arbitrajului.
În acest sens, art.544 alin. 2 C.proc.civ., dispune că libertatea părţilor
este îngrădită numai în scopul respectării ordinii publice sau a bunelor
moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii;
 confidenţialitatea. Obligaţia de confidenţialitate există atât pentru arbitrii
care sunt răspunzători dacă publică sau divulgă date de care iau
cunoştinţă în calitate de arbitri, fără a avea autorizarea părţilor (art.565
lit.c C.proc.civ.), cât şi pentru părţi, de a se abţine de la divulgarea
elementelor procesului ori a datelor şi informaţiilor în posesia cărora
intră pe parcursul procesului776;
 celeritatea soluţionării cauzei care se caracterizează prin eficienţa777. În
acest sens, art.567 alin.1C.proc.civ., stabileşte un termen de cel mult 6

769
T.R.Popescu, Dreptul comerţului internaţional, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 476
770
I.Leş, Tratat, p. 686
771
T.R.Popescu, op.cit., p. 483
772
D.Mazilu, Dreptul comerţului internaţional. Partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 403
773
T.R.Popescu, op.cit., p. 497
774
V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 44
775
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 598-599; I.Leş, Tratat, p. 687
776
V.Roş, Arbitrajul comercial internaţional, R.A. Monitorul Oficial, 2000, p. 330 (apud M.Tăbârcă)
777
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 515

295
 luni778 în care tribunalul arbitral trebuie să pronunţe hotărârea, sub
sancţiunea caducităţii arbitrajului.Acest termen poate fi prelungit, pentru
motive temeinic justificate cu maxim 3 luni. Spre deosebire de procedura
de drept comun, procedura arbitrală cunoaşte o singură cale de atac,
acţiunea în anulare.
 Competenta tehnică a arbitrilor, care sunt aleşi de către părţi, în funcţie
de experienţa şi competenţa lor profesională

11.2.1. Convenţia arbitrală

Convenţia de arbitraj exprimă voinţa părţilor de a se adresa arbitrajului

pentru soluţionarea litigiului dintre ele779. Convenţia arbitrală se poate încheia
sub forma unei clauze compromisorii înscrisă în contractul principal sau sub
forma compromisului de arbitraj care reprezintă o înţelegere de sine-stătătoare
(art.549 alin.1 C.proc.civ.).
Clauza compromisorie nu poate există independent de contractul
principal, în sensul că trebuie înscrisă în acel contract780. Clauza compromisorie
este imperfectă, fiind lovită de nulitate, dacă nu prevede modalitatea de numire a
arbitrilor781.
Convenţia arbitrală sub formă de compromis trebuie încheiată pentru
fiecare litigiu în parte, fiind un atribut al dreptului de dispoziţie asupra căilor
procedurale legale pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
persoanei782.
Ad validitatem, convenţia arbitrală se va încheia, în scris, sub sancţiunea
nulităţii (art.548 alin.1C.proc.civ.). Din text, rezultă posibilitatea de a încheia
convenţia arbitrală prin orice înscris. De asemenea este cerută ad validitatem
forma autentică a convenţiei arbitrale când litigiul priveşte transferul dreptului de
proprietate şi/sau constituirea altui drept real. În schimb, compromisul poate fi
încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată783.
Prin convenţia arbitrală, arbitrajul poate fi încredinţat uneia sau mai
multor persoane, investite de părţi cu soluţionarea litigiului784.

778
În situaţii speciale şi cu acordul ambelor părţi, termenul de 5 luni se poate prelungi cu două luni. Deci
termenul maxim poate fi de 7 luni. În arbitrajul internaţional aceste termene se dublează.
779
D.Mazilu, op.cit., p. 410
780
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 411, nota 1
781
Curtea de Apel Bucureşti, sec. com., dec. 2428/1999, Culegere de practică judiciară în materie comercială
pe anul 1999, Editura Rosetti, p. 17 (apud M.Tăbârcă)
782
C.S.J., sec. com., dec. nr. 3600/1998, B.J./1998, p. 282 (apud M.Tăbârcă)
783
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 410, nota 1
784
V.Babiuc, O.Căpăţână, Convenţia arbitrală în dreptul internaţional privat român, Dreptul nr. 9/1995, p. 3-5

296
Conform art.554 alin.1 C.proc.civ statuează regula conform căreia dacă litigiul
pentru care a fost încheiată o convenţie arbitrală se va deduce judecăţii
instanţelor de judecata statale , acestea îşi vor verifica propria competentă,
instanta se va declara necompetenta şi îşi va declina competenţa în favoarea
instituţiei sau organizaţiei abilitate în vederea constituirii tribunalului arbitral.
În conformitate cu art.554 alin.2 C.proc.civ., instanţa va reţine pricina
spre soluţionare dacă: pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă
întemeiată pe convenţia arbitrală; convenţia arbitrală este lovită de nulitate sau
este inoperantă; tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit
imputabile pârâtului în arbitraj.
În situaţia în care apare un conflict de competenţă, acesta va fi soluţionat de
instanţa ierarhic superioară celei aflate în conflict (art.554 alin.3 C.proc.civ.).
Conflictul de competenţă este, în acest caz, limitat numai la posibilitatea
declarării competenţei sau necompetenţei celor două jurisdicţii în raport cu
litigiul cu care părţile au investit tribunalul arbitral şi instanţa de drept comun785.

11.2.2. Constituirea tribunalului arbitral . Desemnarea arbitrilor

Nominalizarea arbitrilor şi constituirea tribunalului arbitral sunt

guvernate de convenţia arbitrală. Tribunalul arbitral se constituie fie dintr-un
arbitru unic, fie din mai mulţi arbitrii, care trebuie să fie întotdeauna în număr
impar. Arbitrii sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform convenţiei arbitrale
(art.558 alin.1C.proc.civ.). Poate avea calitate de arbitru orice persoană fizică, de
cetăţenie română, care are capacitate deplină de exerciţiu.
Litigiul poate fi soluţionat, după cum am mai spus, de un arbitru unic
sau de doi sau mai mulţi arbitri, iar în cazul în care părţile nu au stabilit numărul
arbitrilor, litigiul se va judeca de trei arbitri, câte unul numit de fiecare dintre
părţi, iar al treilea desemnat de cei doi arbitri. Dacă există o coparticipare
procesuală activă sau pasivă, părţile care au interese comune vor numi un singur
arbitru (art.556 alin.3 C.proc.civ.).
Arbitrajul unipersonal poate exista numai pe baza acordului de voinţă a
părţilor786. Acordul de principiu intervenit între reclamant şi pârât ca litigiul să fie
soluţionat de către un tribunal arbitral unipersonal este insuficient prin el însuşi
pentru declanşarea procedurii arbitrale. Se cere să fie îndeplinită încă o cerinţă
adiţională distinctă şi cu obiect specific, constând în nominalizarea arbitrului

785
idem 773
786
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 418, nota 2

297
unic787.
Dacă arbitru unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţia
arbitrală şi nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea să
recurgă la arbitraj invită cealaltă parte, în scris, să procedeze la numirea lor. În
comunicare se menţionează numele, domiciliul, datele personale şi profesionale
ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea să
recurgă la arbitraj, precum şi enunţarea succintă a pretenţiilor şi a temeiului lor
(art.558 alin.2 şi 3 C.proc.civ.).
Partea căreia i s-a făcut această comunicare trebuie să transmită, la
rândul său, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, răspunsul la propunerea
de numire a arbitrului unic, sau, după caz, numele, domiciliul şi, pe cât posibil,
datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de ea (art. 558 alin 4
C.proc.civ.). Dacă partea notificată nu transmite răspunsul în termen de 10 zile
de la primirea comunicării, această împrejurare poate fi considerată ca o piedică
în organizarea arbitrajului, în sensul art.547 C.proc.civ788.
Arbitrii desemnaţi, trebuie să se pronunţe, în scris, în termen de 5 zile de
la primirea propunerii de numire. Dacă acceptă însărcinarea primită, cei doi
arbitri vor numi supraarbitru în termen de 10 zile de la ultima acceptare.
Neînţelegerile dintre părţi, referitoare la desemnarea arbitrilor se
soluţionează, la cererea părţii interesate, de instanţa judecătorească căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în fond. Instanţa se pronunţă prin încheiere în
termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea părţilor. Încheierea de numire, a
arbitrului ori, după caz a supraarbitrului, nu este supusă niciunei căi de atac
(art.561 C.proc.civ.). Intervenţia instanţei este posibilă doar când neînţelegerile
privesc părţi cu poziţie procesuală contrară, iar nu şi atunci când neînţelegerile în
desemnarea arbitrului privesc părţi cu poziţie identică (coparticipare procesuală),
situaţie în care convenţia arbitrală devine inoperantă789.
Potrivit art.566 C.proc.civ., data constituirii tribunalului arbitral este data
ultimei acceptări a însărcinării de arbitru, de supraarbitru sau, după caz data
acceptării însărcinării de către arbitrul unic. Data acceptării este cea a expedierii
prin poştă a comunicării prevăzute de art.559 C.proc.civ.

Recuzarea şi abţinerea arbitrilor

La fel ca în cazul litigiilor care se soluţionează pe calea dreptului comun,

787
O.Căpăţână, Constituirea unui tribunal arbitral unipersonal, în Dreptul nr. 1/1997, p. 3-6
788
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 419, nota 1
789
V.Roş, Arbitrajul comercial internaţional, R.A.Monitorul Oficial, 2000, p. 281 (apud M.Tăbârcă)

298
în cazul în care apar îndoieli justificate asupra imparţialităţii sau independenţei
unui arbitru, acesta poate fi recuzat790.
Cauzele de recuzare sunt cele prevăzute de lege pentru recuzarea judecătorilor şi
cele referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a condiţiilor
privitoare la arbitri prevăzute în convenţia arbitrară.
Partea nu poate recuza arbitru numit de ea decât pentru cauze apărute după
numire.
Potrivit art.563C.proc.civ., recuzarea trebuie cerută, sub sancţiunea decăderii, în
termen de 10 zile de la dată când partea a luat cunoştinţă de numirea arbitrului
sau, după caz, de la survenirea cauzei de recuzare. Cererea de recuzare se
soluţionează de instanţa de judecată, prevăzută de art.547 C.proc.civ., cu citarea
părţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Instanţa se
pronunţă prin încheiere care nu este supusă căilor de atac.
Art.562 alin.3 şi 4C.proc.civ., obligă persoana care ştie că în privinţa să există o
cauză de recuzare să înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitri mai înainte de a fi
acceptat însărcinarea de arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare,
de îndată ce le-a cunoscut. Această persoană nu poate participa la soluţionarea
litigiului decât cu acordul scris al părţilor. Chiar şi în această ultimă situaţie,
arbitrul are dreptul să se abţină de la judecarea litigiului, fără ca abţinerea să
însemne recunoaşterea cauzei de recuzare.

Răspunderea arbitrilor

Răspunderea arbitrilor pentru prejudiciile cauzate, intervine în cazurile şi

condiţiile limitativ prevăzute de art.565 C.proc.civ.:
 dacă, după acceptare, renunţă în mod nejustificat la însărcinarea lor;
 dacă, fără motiv justificat, nu participă la judecarea litigiului ori nu
pronunţă hotărârea în termenul stabilit de convenţia arbitrală sau de lege;
 dacă nu respectă caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau
divulgând date de care iau cunoştinţă în calitate de arbitri, fără a avea
autorizarea părţilor;
 dacă încalcă în mod flagrant îndatoririle ce le revin.
În funcţie de natura abaterilor de care se face vinovat în îndeplinirea
mandatului său, arbitrul poate fi obligat la plata de daune-interese compensatorii
sau moratorii. Unele sancţiuni pot duce până la revocarea arbitrului vinovat.791

790
D.Mazilu, op.cit., p. 417
791
Gabriel Mihai, Proceduara arbitrala in NCPC- Ed.Universul Juridic 2015, pag.144

299
 11.2.3. Procedura arbitrală

În conformitate cu prevederile art.575 C.proc.civ. în întreaga procedură

arbitrală trebuie să se asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale,
egalitate de tratament, respectarea dreptului de apărare şi a principiului
contradictorialităţii. Astfel în mod concret legiuitorul a stabilit în mod neechivoc,
ca autonomia de voinţă a părţilor în materia arbitrajului, nu va deroga de la
respectarea principiilor fundamentale de ordine publică, încălcarea acestora
atrăgând cea mai drastică sancţiune, respectiv anularea hotărârii arbitrale.
Părţile sunt libere să convină asupra locului arbitrajului, iar în lipsa
înţelegerii părţilor, locul arbitrajului se stabileşte de tribunalul arbitral (art.569
C.proc.civ.).
Tribunalul arbitral este sesizat cu cererea arbitrală care trebuie să
cuprindă elementele prevăzute în art.571 C.proc.civ.:
a) numele. Prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, cât şi codul
numeric personal ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi
sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în
Registrul Comerţului, numărul de telefon, contul bancar;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care angajează sau reprezintă
partea în litigiu, anexându-se dovada calităţii;
c) menţionarea convenţiei arbitrale, anexându-se copie de pe
contractul în care este inserată, iar dacă s-a încheiat un compromis,
copie de pe acesta;
d) obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la
determinarea acestei valori;
e) motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se
întemeiază cererea;
f) numele, prenumele şi domiciliul membrilor tribunalului arbitral;
g) semnătura părţii.
Cererea se poate face şi printr-un proces-verbal încheiat în faţa
tribunalului arbitral şi semnat de părţi sau numai de reclamant, precum şi de
arbitri (art.571 alin.2C.proc.civ.).
Spre deosebire de procedura urmată la instanţa de judecată, tribunalul
arbitral nu comunică din oficiu cererea de arbitrare şi înscrisurile anexate, această
obligaţie revenind reclamantului. Reclamantul are această obligaţie şi faţă de
fiecare arbitru.

300
 Art.573 C.proc.civ., acordă pârâtului posibilitatea de a depune
întâmpinare în termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de
arbitrare. Întâmpinarea va cuprinde: excepţiile privind cererea reclamantului,
răspunsul în fapt şi în drept la cererea reclamantului; probele propuse în apărare;
celelalte menţiuni prevăzute în art.57 C.proc.civ., pentru cererea de arbitrare.
Excepţiile şi alte mijloace de apărare, care nu au fost arătate prin
întâmpinare, trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la primul
termen de înfăţişare (art.573 alin.2 C.proc.civ.).
Ca particularitate în materie arbitrală art.573 alin.3C.proc.civ. prevede
posibilitatea ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de arbitrare, dacă prin
nedepunerea întâmpinării litigiul se amână.
Art.574 C.proc.civ. îi conferă pârâtului şi dreptul de a formula pretenţii
prin cerere reconvenţională. Spre deosebire de dreptul comun, unde formularea
cererii reconvenţionale este condiţionată numai de existenţa pretenţiilor pe care
pârâtul le are în legătură cu cererea reclamantului, în litigiul arbitral cererea
reconvenţională poate fi făcută numai dacă pretenţiile pârâtului derivă din acelaşi
raport juridic792.
Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi
cererea principală şi, poate fi depusă cel mai târziu până la primul termen de
înfăţişare (art.574 alin.2C.proc.civ.).
După expirarea termenului pentru depunerea întâmpinării, tribunalul
arbitral verifică stadiul pregătirii litigiului pentru dezbatere şi, dacă va socoti
necesar, va dispune măsurile corespunzătoare pentru completarea dosarului. În
urma acestei verificări şi, dacă este cazul, după completarea dosarului, tribunalul
arbitral fixează termen de dezbatere a litigiului şi dispune citarea părţilor (art.578
C.proc.civ.).
Termenul de dezbatere a litigiului se stabileşte astfel încât să se asigure
un interval de cel puţin 15 zile între acest termen şi data comunicării citaţiei
(art.580 C.proc.civ.).
Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică soluţionarea litigiului, cu
excepţia cazului în care partea lipsă nu va cere, amânarea litigiului. Amânarea se
poate acorda o singură dată şi, poate fi cerută cel mai târziu până în preziua
dezbaterii şi numai pentru motive temeinice (art.582 C.proc.civ.).
Partea care intenţionează să nu participe la dezbateri poate cere în scris
ca soluţionarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe baza actelor de la dosar.
Soluţionarea litigiului este posibilă şi în lipsa ambelor părţi legal citate,

792
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 430, nota 1

301
cu excepţia cazului în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice. În
situaţia în care, tribunalul arbitral apreciază că prezenţa părţilor la dezbateri este
necesară, va amâna judecarea litigiului şi va dispune citarea părţilor (art.584
C.proc.civ.).
Oricare dintre părţi poate cere instanţei judecătoreşti competente, înainte
sau în cursul arbitrajului, să încuviinţeze măsuri asiguratoare şi măsuri
vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de
fapt. Hotărârea instanţei judecătoreşti competente cu privire la aceste măsuri
trebuie adusă la cunoştinţa tribunalului arbitral de partea care le-a solicitat793.
Sarcina probei statuata în Codul civil ca: “Cel ce face o propunere
înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”, se aplică şi procedura arbitrală,
fiecare parte având sarcina să dovedească faptele pe care îşi întemeiază în litigiu
pretenţia sau apărarea. De asemenea, tribunalul arbitral trebuie să manifeste un
rol activ794 în soluţionarea litigiului, putând dispune administrarea oricărei probe
prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc (art.586 C.proc.civ.).
Părţile pot propune probe, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Nepropunerea probelor în termenul prevăzut de lege, atrage sancţiunea decăderii,
afară de cazurile în care necesitatea probei ar reieşi din dezbateri şi administrarea
probei nu pricinuieşte amânarea soluţionării litigiului (art.587 alin.3C.proc.civ.).
Sancţiunea decăderii intervine şi în cazul neinvocării, până cel mai târziu
la primul termen de înfăţişare, excepţiilor privind existenţa şi validitatea
convenţiei arbitrale, constituire tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor
şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de înfăţişare.
Administrarea probelor se efectuează în şedinţa tribunalului arbitral sau
în faţa unui arbitru din compunerea acestuia. Ascultarea martorilor şi experţilor
se face fără prestare de jurământ. Fiind persoane particulare, neînvestite de stat
cu puterea de a judeca, arbitrii nu pot recurge la mijloace de constrângere şi nici
nu pot aplica sancţiuni martorilor sau experţilor. Pentru luarea acestor măsuri
părţile se pot adresa instanţei judecătoreşti căreia i-ar reveni competenţa să
judece pricina în fond795.
Dezbaterile arbitrale trebuie consemnate într-o încheiere de şedinţă care
va cuprinde, potrivit art.593 alin.3C.proc.civ.:
 componenţa nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţării
hotărârii;
 numele părţilor, domiciliul sau reşedinţa lor sau, după caz, denumirea şi

793
D.Mazilu, op.cit., p. 428
794
I.Leş, Tratat, p. 702; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 520

302
 sediul, numele reprezentanţilor părţilor, precum şi al celorlalte persoane
care au participat la dezbaterea litigiului;
 o scurtă descriere a desfăşurării şedinţei;
 cererile şi susţinerile părţilor;
 motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;
 dispozitivul;
 semnăturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art.3602 C.proc.civ.
Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul încheierilor şi de actele
dosarului. La cererea părţilor, încheierea se poate comunica acestora în copie.
Tribunalul arbitral poate completa sau îndrepta încheierea de şedinţă la cererea
părţilor sau din oficiu (art.593 alin.final C.proc.civ.).
După închiderea dezbaterilor, arbitrii deliberează în secret, cu
participarea tuturor membrilor tribunalului arbitral796. În situaţia în care nu se
poate întruni unanimitatea, hotărârea se ia cu majoritate de voturi. Arbitrul care a
avut o altă părere îşi va redacta şi semnă opinia separată, cu arătarea
considerentelor pe care aceasta se sprijină (art.603 alin.2 C.proc.civ.).
Dacă tribunalul arbitral este alcătuit dintr-un număr cu soţ de arbitri şi
aceştia nu se înţeleg asupra soluţiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru
conform înţelegerii dintre părţi. În caz de neînţelegere cu privire la numirea
supraarbitrului se poate cere instanţei judecătoreşti competente să procedeze la
numirea acestuia. Spre deosebire de dreptul comun, unde judecătorul numit
pentru formarea completului de divergenţă nu poate decât să adere la una din
soluţiile propuse de cei aflaţi în divergenţă, în materie arbitrală supraarbitrul
poate să pronunţe o soluţie diferită de cele ale arbitrilor797.

11.2.4. Hotărârea arbitrală şi efectele sale

Potrivit art.360 alin.1C.proc.civ.:”Tribunalul arbitral soluţionează

litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de drept aplicabile”. De
asemenea, tribunalul arbitral are dreptul de a judeca în echitate, pe baza acordului
de voinţă expres al părţilor (art.601 C.proc.civ.).
Hotărârea arbitrală reflectă rezultatul întregii activităţi desfăşurate de
către tribunal şi de către părţi, din momentul încheierii convenţiei de arbitraj până
la ultimul act de procedură care constă în adoptarea hotărârii798.

795
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 521
796
ibidem 33
797
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 442, nota 2
798
D.Mazilu, op.cit., p. 431

303
 Hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă
elementele prevăzute de art.603 C.proc.civ.:
a) componenţa nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţării
hotărârii;
b) numele părţilor, domiciliul sau reşedinţa lor sau, după caz,
denumirea şi sediul, numele reprezentanţilor părţilor, precum şi al
celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;
c) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la
arbitraj;
d) obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor;
e) motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în
echitate, motivele care sub acest aspect întemeiază soluţia;
f) dispozitivul;
g) semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art.602 alin.3 C.proc.civ.
Tribunalul arbitral trebuie să pronunţe hotărârea în termen de cel mult 6
luni de la data constituirii sale, dacă părţile nu au prevăzut altfel (art.567
alin.1C.proc.civ.). Sub condiţia încadrării în termenul de arbitraj, pronunţarea
poate fi amânată cu cel mult 21 de zile (art.602 alin.2 C.proc.civ.).
Hotărârea arbitrală se comunică părţilor în termen de cel mult o lună de
la data pronunţării ei, urmând ca în termen de 30 de zile de la data comunicării,
tribunalul arbitral să depună la instanţa judecătorească prevăzută de
art.547C.proc.civ., dosarul litigiului şi dovezile de comunicare.
În împrejurarea că tribunalul arbitral a omis să se refere asupra unui
capăt de cerere, oricare dintre părţi este în drept să ceară completarea ei, în
termen de 10 zile de la primirea hotărârii. În cazul în care în hotărârea arbitrală se
constată greşeli materiale sau alte greşeli evidente care nu schimbă fondul
soluţiei, ori dacă sunt greşeli de calcul, acestea pot fi rectificate la cererea
oricăreia din părţi sau din oficiu, printr-o încheiere de îndreptare799. Hotărârea de
completare sau, după caz, încheierea de îndreptare se pronunţă cu citarea părţilor
şi fac parte integrantă din hotărârea arbitrală (art.604 C.proc.civ.).
Tribunalul arbitral va trebui să se pronunţe şi asupra cheltuielilor pentru
organizarea şi desfăşurarea arbitrajului. Cheltuielile arbitrale se suportă potrivit
înţelegerii dintre părţi, iar în lipsa unei asemenea înţelegeri, de partea care a
pierdut litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate sau
proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte
(art.595C.proc.civ.).

799
D.Mazilu, op.cit., p. 434

304
 Hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectul unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi valoarea unui ţâţul executoriu.
Hotărârea arbitrală este nu numai definitivă, dar şi obligatorie, fiind
adusă la îndeplinire de bunăvoie de partea împotriva căreia s-a pronunţat, de
îndată sau în termenul arătat în hotărâre (art.614C.proc.civ.)800. Dacă hotărârea
nu se execută de bunăvoie creditorul poate solicita investirea ei cu formulă
executorie801. Încheierea de investire se dă de către instanţa judecătorească
prevăzută de art.547 C.proc.civ., fără citarea părţilor, în afară de cazul în care
există îndoieli cu privire la regularitatea hotărârii arbitrale, când se vor cita
părţile (art.614 alin.2C.proc.civ.).

11.2.5. Desfiinţarea hotărârii arbitrale

Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiunea în anulare.

Acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale are o natură juridică mixtă-
jurisdicţională şi contractuală. Ea nu este o simplă acţiune în anularea unei
convenţii, din care lipseşte orice competenţă jurisdicţională, dar nici cale de atac
împotriva unui act exclusiv jurisdicţional. Acţiunea în anulare este un mijloc
procedural specific de desfiinţare a unei hotărâri arbitrale prin care s-a încălcat,
în principal convenţia arbitrală802.
Acţiunea în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute
de art.608 C.proc.civ.:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie
arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia
arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura
de citare nu a fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului
prevăzut de art.567 ;
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut
sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult
decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data

800
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 523
801
I.Leş, Tratat, p. 711
802
S.Zilberstein, I.Băcanu, Desfiinţarea hotărârii arbitrale, în Dreptul nr. 10/1996, p. 27-34 (apud M.Tăbârcă)

305
 şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri;
h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu se pot
aduce la îndeplinire;
i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori
dispoziţiile imperative ale legii.
Competenţa de a soluţiona acţiunea în anulare revine instanţei
judecătoreşti imediat superioare instanţei judecătoreşti prevăzute de art.547
C.proc.civ., în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul (art.610 C.proc.civ.).
Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data
comunicării hotărârii arbitrale (art.611 C.proc.civ.), şi se judecă în completul
prevăzut pentru judecata în primă instanţă (art. 613 C.proc.civ.803).
Instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare va putea suspenda
executarea hotărârii arbitrale împotriva căreia a fost introdusă acţiunea în
anulare, cu depunerea unei cauţiuni, în cuantumul fixate de ea (art.612
C.proc.civ.). Asupra cererii de suspendare, instanţa se pronunţă prin încheiere,
care poate fi atacată separat cu recurs. În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea,
preşedintele instanţei poate dispune prin încheiere şi fără citarea părţilor,
suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de
către instanţă, prin încheiere care nu este supusă nici unei căi de atac.
Instanţa judecătorească se pronunţă asupra acţiunii în anulare prin
hotărâre de admitere sau de respingere. Dacă admite acţiunea şi litigiul este în
stare de judecată, instanţa se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale.
Dacă, însă, pentru soluţionarea fondului este nevoie de probe noi, instanţa
judecătorească se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă
caz, hotărârea de anulare nu se va putea ataca decât odată cu hotărârea asupra
fondului (art.613 alin.1C.proc.civ.).
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă cu privire la acţiunea în anulare
poate fi atacată numai cu recurs, care se va judeca în completul prevăzut de lege
pentru această cale de atac (art.613 alin.4 C.proc.civ.).

11.2.6. Arbitrajul internaţional

Reglementat în Titlul IV, art.1111 -1133, legiuitorul defineşte caracterul

internaţional al arbitrajului ca rezultat din prezenţa unor elemente de extraneitate
în litigiile supuse arbitrajului804.

803
Art.613C.proc.civ.:” Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru
judecata în primă instanţă.”
804
C.proc.civ. Art. 1.111. Calificare si domeniu de aplicare

306
 Prin convenţia arbitrală referitoare la un arbitraj internaţional, părţile pot
stabili că acesta să aibă loc în România sau într-o altă ţară (art.1111 C.proc.civ.).
Tribunalul arbitral va fi alcătuit dintr-un număr impar de arbitri, fiecare
dintre părţi având dreptul să numească un număr egal de arbitri, partea străină
putând numi arbitri de cetăţenie străină. Părţile pot conveni ca arbitrul unic sau
supraarbitru să fie cetăţean al unui al treilea stat.
În procedura arbitrajului internaţional, potrivit art. 1115 alin.4
C.proc.civ., durata termenelor de procedură referitoare la: acceptarea însărcinării
de arbitru, numirea supraarbitrului de către cei doi arbitri; recuzarea arbitrilor;
intervalul dintre dată primirii citaţiei şi termenul de dezbatere şi termenul în care
se poate solicita completarea hotărârii, se dublează.
Dezbaterea litigiului în faţa tribunalului arbitral se face în limba stabilită
prin convenţia arbitrală. În lipsa acordului de voinţă a părţilor în privinţa limbii
în care se vor desfăşura dezbaterile, tribunalul arbitral va alege între limba
contractului din care s-a născut litigiul şi o limbă de circulaţie internaţională.
Dacă o parte nu cunoaşte limba în care se desfăşoară dezbaterea, la cererea şi pe
cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigură serviciile unui traducător (art.1116
C.proc.civ.).
Exceptând cazurile în care părţile convin altfel, onorariile arbitrilor şi
cheltuielile de deplasare ale acestora se suportă de partea care i-a numit, iar cele
referitoare la arbitru unic sau supraarbitru se suportă de părţi în cote egale
(art.1122 C.proc.civ.).
Potrivit legii, hotărârile arbitrale străine pot fi recunoscute în România,
spre a beneficia de puterea lucrului judecat, prin aplicarea în mod corespunzător
prevederilor Legii cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat805.
Hotărârile arbitrale străine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie
de cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare silită prin aplicarea în mod
corespunzător a prevederilor art.1127 C.proc.civ.806
Art.1132 C.proc.civ. stipulează că hotărârile arbitrale străine, pronunţate
de către un tribunal arbitral competent, au forţă probantă în faţa instanţelor din
România cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată.
Trebuie să remarcăm şi să apreciem contribuţia semnificativă adusă de

„(1) In sensul prezentului titlu, un litigiu arbitral care se desfasoara in Romania este socotit international
daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.”
805
D.Mazilu, op.cit., p. 441
806
Reglementare anterioara: Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat.

307
noul Cod de procedură civilă în materie de arbitraj, fie ad-hoc sau
instituţionalizat . Noile reglementari tinzând să fie adaptate cerinţelor actuale
privind iniţierea şi organizarea arbitrajului, inclusiv a celui internaţional, cerinţe
impuse de integrarea României în spaţiul Uniunii Europene.
Este de aşteptat ca în materie de arbitraj instituţionalizat instituţiile
existente în prezent în România, ce pot fi investite cu soluţionarea litigiilor
arbitrale să îşi însuşească prevederile esenţiale din materia arbitrajului (inclusiv a
celui internaţional) şi să le includă în propriile reguli de arbitrare, eliminând, pe
cât posibil, reminiscenţele vechiului cadru legislative, care a dus la crearea unor
contradicţii dintre aceste reguli proprii, pe de o parte, şi principiile sau uzanţele
devenite obişnuite în practica arbitrală internaţională, pe de altă parte. De
asemenea, consideram că implicarea instanţelor judecătoreşti în litigiile supuse
arbitrajul, atunci când intervenţia instanţei este obligatorie sau reprezintă o
opţiune valabilă pentru părţile în litigiu, este mult mai bine definită în noua
reglementare.
Pentru arbitrii ca şi pentru practicienii în materie de arbitraj, aceste noi
reglementări sunt de natură să contribuie la eficientizarea actului de judecată
arbitrală, cu condiţia de a fi aplicate atât în litera cât şi în spiritul prevederilor
respective.

11.3. Ordonanţa preşedinţială

Ordonanţa preşedinţială constituie o procedură specială, prevăzută în

vederea rezolvării vremelnice al unor cazuri al căror caracter grabnic nu îngăduie
să se aştepte desfăşurarea procedurii de drept comun807. Procedura specială a
ordonanţei preşedinţiale este reglementată în art.996-1001 C.proc.civ.
Prin această procedură legiuitorul a urmărit crearea unui mijloc de
rezolvare rapidă a unui număr mare de litigii, care, dacă ar fi soluţionate prin
procedura de drept comun, datorită formalismului exagerat, până la rămânerea
definitivă a hotărârii, obiectul litigiului ar putea să dispară sau să nu mai prezinte
importanţă808.
Procedura a fost preluată din dreptul francez, unde ordonanţa se pronunţa
de preşedinte, pe baza unui referat scris asupra piedicilor întâlnite, întocmit de
organul de executare sau chiar de partea interesată, care întâmpină dificultăţi în
executarea silită a dreptului sau înscris în titlul executoriu. Deşi ordonanţa nu mai

807
Gr.Porumb, op.cit., vol.II, p. 367, nota 1. Pentru un model de cerere de ordonanţă preşedinţială, a se vedea
ADDENDA, Anexa 72
808
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 505

308
era un atribut exclusiv al preşedintelui instanţei, legiuitorul a păstrat terminologia
tradiţională aceasta judecându-se de către instanţă obişnuită809.

11.3.1. Admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale

Pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale se cer a fi îndeplinite atât

condiţiile generale necesare pentru exercitarea oricărei acţiuni, cât şi anumite
condiţii speciale care rezultă din dispoziţiile legale incidente în materie.
Potrivit art.996 alin.1C.proc.civ.:” Instanţă de judecată, stabilind ca în
favoarea reclamantului exista aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri
provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin
întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara,
precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”.
Prima condiţie specială de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale,
conform acestui text delege, constă în existenţa urgenţei, care urmează a fi
apreciată de instanţă în raport de circumstanţele obiective ale cauzei810, legea
rezumându-se doar la indicarea situaţiilor ce pot face necesară şi posibilă o
intervenţie a justiţiei, respectiv pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin
întârziere, prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, înlăturarea
piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări811.
Urgenţa nu trebuie confundată cu celeritatea, care reprezintă o
caracteristică a unor cauze de a fi soluţionate mai rapid în raport cu alte litigii 812,
în procedura ordonanţei preşedinţiale nu este vorba de urgenţa unei anumite
materii, această procedură fiind îngăduită în orice materie în care se recunoaşte
dreptul la acţiune după dreptul comun, dacă există urgenţa cazului concret813.
Urgenţa la care se referă art.996 alin.1C.proc.civ. este de natura ordonanţei
preşedinţiale, fără a exclude celeritatea procedurii, ci dimpotrivă presupunând
celeritate în soluţionarea cauzei814.
Condiţia urgenţei trebuie îndeplinită pe toată perioada judecăţii, din
momentul sesizării instanţei şi până în momentul pronunţării ordonanţei
preşedinţiale.
Cea de a doua condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale se
referă la caracterul vremelnic (provizoriu) al măsurilor ce pot fi luate pe

809
G.Boroi, M. Stancu Drept procesual civil, Ed.Hamagiu 2015, pag.804
810
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 379
811
I.Leş, Tratat, p. 721
812
I.Leş, Tratat, p. 722
813
Gr.Porumb, op.cit., vol.II, p. 368
814
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 379

309
această cale. Această cerinţă este prevăzută expres de art.996 alin.1C.proc.civ.,
scopul acestei proceduri fiind acela de a da posibilitatea instanţei să “ordone
măsuri provizorii” şi nu măsuri definitive sau care să rezolve fondul litigiului
dintre părţi. În acest sens s-a decis că măsura demolării unei construcţii nu poate
fi dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale, deoarece în acest mod s-ar rezolva
definitiv drepturile şi obligaţiile părţilor, printr-o procedură se pot lua măsuri
provizorii815.
Măsurile luate pe calea ordonanţei preşedinţiale sunt limitate în timp
până la soluţionarea fondului litigiului, chiar dacă hotărârea pronunţată nu face
nici o menţiune în acest sens816. Există însă posibilitatea ca măsurile dispuse de
instanţă pe calea ordonanţei preşedinţiale să rămână definitive dacă părţile nu
mai urmează calea acţiunilor de drept comun817. În alte situaţii este posibil ca
măsura dispusă pe această cale să corespundă măsurii luate după judecarea
fondului litigiului818.
Neprejudecarea fondului pricinii reprezintă cea de a treia condiţie
specială de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale şi rezultă din caracterul
provizoriu al măsurilor ce pot fi dispuse pe această cale. Prin urmare, cu ocazia
soluţionării cererii de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu poate cerceta fondul
litigiului dintre părţi, însă are dreptul de a realiza un examen sumar al cauzei 819,
spre a putea constata de partea cui este aparenţa dreptului. Soluţia se impune în
scopul evitării pronunţării unor hotărâri arbitrare820.
Ordonanţa va putea fi data chiar şi atunci când exista judecata asupra
fondului, sub condiţia de a nu fi prejudiciat acesta, astfel încât prin măsurile
dispuse nu se va rezolva litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai
face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

11.3.2. Domeniu de aplicare

Dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, calea ordonanţei

preşedinţiale poate fi folosită în orice litigiu şi indiferent dacă instanţa este sau nu
sesizată asupra fondului821. Ordonanţa preşedinţială îşi găseşte aplicare în special
în materia raporturilor de familie, de vecinătate şi proprietate, locative,

815
Curtea de Apel Ploieşti, dec. nr. 1180/1999, B.J./1999, p. 363 (apud M.Tăbârcă)
816
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 494
817
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 381
818
Gr.Porumb, op.cit., vol.II, p. 369, nota 10
819
În practica judiciară se foloseşte expresia “instanţa pipăie fondul”
820
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 507
821
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 386

310
comerciale şi de executare silită.
În materia de minori şi de familie, art.920 C.proc.civ., acordă instanţei
posibilitatea de a lua prin ordonanţă preşedinţială măsuri vremelnice cu privire la
stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru
copii şi la folosirea locuinţei. Textul nu cuprinde o enumerare limitativă a
măsurilor ce pot fi luate până la soluţionarea divorţului822, astfel încât această
cale poate fi folosită şi pentru823: reintegrarea în spaţiu a soţului alungat din
locuinţa comună, restituirea bunurilor de uz personal sau necesare exercitării
profesiei, evacuarea provizorie din locuinţă a soţului turbulent etc.
Raporturile de vecinătate dintre proprietari impun respectarea unor
reguli legale sau convenţionale, a căror încălcare poate genera litigii824 ce
reclamă intervenţia promptă a justiţiei825. Asemenea litigii pot avea ca obiect:
sistarea lucrărilor de construcţie, începute începute fără autorizaţie pe un teren a
cărui apartenenţă se află în litigiu826; menţinerea dreptului de servitute, dacă
beneficiarul servituţii de trecere constituită prin convenţia părţilor, este
împiedicat să-şi exercite dreptul prin închiderea drumului de trecere827; sistarea
lucrărilor de instalare a unor cabluri subterane pe terenul proprietatea
reclamanţilor, precum şi autorizarea să dezafecteze terenul de aceste cabluri, pe
cheltuiala pârâtei828 etc.
În materia raporturilor locative, se poate solicita pe calea ordonanţei
preşedinţiale829: constatarea stării locuinţei închiriate; efectuarea unor reparaţii
necesare şi urgente, numai în cazul în care se tinde la încetarea unor acte abuzive,
deoarece numai în acest fel se păstrează caracterul vremelnic al măsurii luate;
reintegrarea locatarilor izgoniţi abuziv din locuinţă; evacuarea persoanelor care
au ocupat o suprafaţă fără contract de închiriere, în schimb, acţiunea în evacuare
pe motiv că închirierea s-a făcut numai pentru o perioadă scurtă de timp, care a
expirat, nu justifică luarea unor măsuri prin ordonanţă preşedinţială, raporturile
locative dintre părţi putând fi lămurite numai în cadrul unei acţiuni de drept
comun830, etc.
Ordonanţa preşedinţială poate fi folosită şi în materie comercială, dacă

822
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 600, nota 1
823
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 387
824
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 511
825
I.Leş, Tratat, p. 728
826
C.S.J., sec. civ., dec. nr. 2327/1993, B.J./1993, p. 150 (apud M.Tăbârcă)
827
Curtea de Apel Iaşi, dec. civ. nr. 710/1999, Jurisprudenţa pe anul 1999, p. 185 (apud M.Tăbârcă)
828
Curtea de Apel Bucureşti, sec. a III-a civilă, dec. nr. 2840/1999, în Culegere de practică judiciară în
materie civilă pe anul 1999, Editura Rosetti, p. 311 (apud M.Tăbârcă)
829
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 511; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 389
830
C.S.J., sec. civ., dec. nr. 654/1998, B.J./1994, p. 115 (apud M.Tăbârcă)

311
sunt îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate prevăzute de lege. Se poate
solicita pe această cale: suspendarea din funcţie a administratorului unei societăţi
comerciale, justificată de iminenţa amplificării prejudiciului cauzat societăţii prin
administrarea defectuoasă exercitată de pârât831; accesul la spaţiile comerciale ce
fac obiectul unui contract de asociere în participaţie832; oprirea unor acte de
concurenţă neloială833 etc.
Ordonanţa preşedinţială este admisibilă în materia executării silite
pentru834: înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări (art.996
alin.1C.proc.civ.); suspendarea executării unei hotărâri definitive atacate cu
recurs (art.450 alin.5 C.proc.civ.). Întoarcerea executării silite, se considera a nu
fi posibilă pe calea ordonanţei preşedinţială, deoarece aceasta nu reprezintă o
măsură provizorie, ci una definitivă.835

11.3.3. Procedura de judecată a cererii de ordonanţă preşedinţială

Instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de ordonanţă

preşedinţială este instanţa competentă să soluţioneze pricina în fond (art.998
Cproc.civ.).
Sesizarea instanţei se realizează prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată
de partea interesată836. Având în vedere caracterul sumar al procedurii, cererea de
ordonanţă preşedinţială nu trebuie să cuprindă toate elementele pe care legea la
prevede pentru cererea de chemare în judecată, ci numai elementele esenţiale ale
actului de sesizare, respectiv numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţă sau
după caz denumire şi sediul parţilor, măsura solicitată a fi ordonată, justificarea
urgenţei, probele invocate pentru susţinerea cererii şi semnătura837.
Cererea de ordonanţă preşedinţiala este supusă procedurii de verificare şi
regularizare prevăzute de art.200 C.proc.civ. şi de asemenea este supusă taxei
judiciare de timbru.
Referitor la formele de intervenţie a terţilor în procedura ordonanţei
preşedinţiale, în literatura de specialitate s-au făcut anumite precizări. De regulă,
formele de intervenţie forţată sunt incompatibile cu procedura ordonanţei

831
Curtea de Apel Braşov, dec. civ. nr. 141/1995, în Culegere de practică judiciară 1995, p. 61 (apud
M.Tăbârcă)
832
Curtea de Apel Piteşti, sec. com. şi de cont. adm., dec. nr. 328/1998, în Culegere de practică judiciară 1999,
p. 167 (apud M.Tăbârcă)
833
A se vedea art.9 din Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale
834
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 512; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 390-391
835
G.Boroi, M.Stancu Drept procesual civil Ed.Hamangiu 2015, pag.819
836
I.Leş, Tratat, p. 731
837
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 384

312
preşedinţiale. Cererea de chemare în judecată a altor persoane constituie o
adevărată acţiune în cadrul căreia se urmăreşte valorificarea unui drept838.
Cererea de chemare în garanţie presupunând o analiză a fondului nu
poate fi admisă în procedura ordonanţei preşedinţiale. Din aceleaşi motive nu
este admisibilă nici cererea de arătare a titularului dreptului839. Intervenţia
voluntară este admisibilă, cu precizarea că intervenientul voluntar nu poate
obţine pe această cale decât luarea unor măsuri urgente şi vremelnice, iar nu
valorificarea definitivă a dreptului său840.
Judecata se desfăşoară potrivit dispoziţiilor de drept comun, cu
derogările prevăzute de lege.
Judecata cererii de ordonanţă preşedinţială se face cu sau fără citarea
părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului (art.999 C.proc.civ.).
Regulă o reprezintă citarea părţilor, lipsa citării fiind expresia urgenţei şi nu a
încălcării drepturilor procesuale ale părţilor841. În acest sens, Curtea
Constituţională prin decizia nr.124/2002842 a stabilit că reglementarea prin acest
text de lege a unei proceduri speciale prin care instanţa de judecată poate ordona
măsuri vremelnice în cazuri grabnice, fără citarea părţilor, nu contravine
prevederilor art.24 alin.1 din Constituţie.
În privinţa probelor, se aplică regulile generale privind admisibilitatea,
administrarea şi aprecierea acestora. Însă, având în vedere urgenţa soluţiei ce
trebuie pronunţată şi caracterul vremelnic al măsurii ce trebuie dispusă, instanţa
nu va încuviinţa administrarea acelor probe care ar tergiversa judecata843.
Hotărârea pronunţată în această procedură specială poartă denumirea de
ordonanţă preşedinţială şi va cuprinde toate elementele unei hotărâri
judecătoreşti. Ordonanţa preşedinţială este vremelnică şi executorie. Datorită
caracterului său special, de urgenţă şi cu precădere, pronunţarea se poate amâna
cel mult 24 de ore, iar motivare se va face în maxim 48 de ore de la pronunţare.
Ordonanţa preşedinţială se bucură de putere de lucru judecat relativă, ea putând fi
revocata sau schimbata printr-o alta ordonanţa preşedinţiala numai faţă de o nouă
cerere, în care situaţia de fapt şi de drept nu este identică celei iniţiale, nu şi faţă
de procesul în fond844.

838
I.Leş, Tratat, p. 731
839
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 580, nota 1
840
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 385
841
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 508
842
Decizia nr. 124/16.04.2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399/11.06.2002 (apud
M.Tăbârcă)
843
ibidem 74
844
Curtea de Apel Bucureşti, sec. a IV-a civilă, dec. nr. 2703/2000 în Culegere de practică judiciară în materie
civilă pe anul 2000, Editura Rosetti, p. 408 (apud M.Tăbârcă)

313
 Cererea de ordonanţă preşedinţiala poate fi transformată într-o cerere de
drept comun, dacă reclamantul solicita expres această, până la închiderea
dezbaterilor în prima instanţă. (art.1001 C.proc.civ.).
Hotărârea pronunţată este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de
la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare dacă s-a dat
fără citarea lor. Instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii cu plata unei
cauţiuni. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor (art.1000
alin.1-3C.proc.civ.).
Potrivit art.1000 alin.5 C.proc.civ.: ”Împotriva executării ordonanţei
preşedinţiale se poate face contestaţie la executare”. În general se admite că
legea se referă nu numai la contestaţia la executare, ci şi la contestaţia în
anulare845. Având în vedere că una din condiţiile esenţiale ale ordonanţei
preşedinţiale este neprejudecarea fondului, calea de atac a revizuirii este
inadmisibilă.

11.4. Procedura partajului judiciar

11.4.1. Noţiune. Formele partajului

Partajul este operaţiunea juridică care pune capăt stării de indiviziune

(coproprietate) prin împărţirea în natură şi/sau prin echivalent, a bunurilor aflate
în indiviziune, având ca efect înlocuirea cu efect retroactiv a cotei-părţi ideale,
indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale fiecăruia dintre coindivizari
asupra unor bunuri (valori) determinate în materialitatea lor846.
Partajul se realizează cu respectarea regulilor prevăzute în Codul de
procedură civilă (art..980-995), care reprezintă dreptul comun în materie, dar
trebuiesc avute în vedere şi prevederile cuprinse în Codul civil (art.669-
686C.proc.civ.) şi în alte acte normative.
Partajul judiciar se va realiza, aşadar, indiferent de formă de proprietate
(proprietate comună pe cote-părţi sau devălmăşie), după normele juridice de
drept comun, excepţie făcând cazurile în care legea prevede expres o alta
procedura (art.980 C.proc.civ.).847
Ieşirea din indiviziune se poate realiza, potrivit legii, prin bună învoială
sau partaj voluntar, fie pe cale judecătorească.

845
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 385
846
Fr.Deak, Tratat de drept succesoral, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1999, p. 551
847
Ex. Il constituie cazul lichidarii persoanei juridice in urma dizolvarii, cu privire la care art.249 C.Civ
stabileste reguli speciale in ceace priveste destinatia bunurilor ramase dupa lichidare.

314
 Partajul voluntar poate interveni indiferent dacă este vorba de sistarea
stării de coproprietate, de împărţirea bunurilor comune ale soţilor ca urmare a
desfacerii căsătoriei sau dacă este vorba de partajul succesoral. De principiu, în
cazul în care părţile nu se înţeleg aceştia vor apela la partajul judiciar. Procedura
partajului judiciar se va declanşa fără a fi necesar a se face dovada neînţelegerilor
care au dus la imposibilitatea realizării partajului voluntar, însă sunt şi cazuri în
care legea prevede expres obligativitatea parţilor de a apela la această procedură,
respectiv:
 Când unul dintre coproprietari lipseşte, (prin interpretarea per a
contrario a art.684 alin.2 C.civ şi art 1144 alin.1 C.civ.);
 Când unul dintre coproprietari este lipsit de capacitate de
exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsa şi nu exista
autorizarea instanţei de tutela pentru partajul voluntar;
 Când se cere de către creditorii personali ai unuia dintre soţi,
partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei
(art.353 alin.2 C.civ.) şi când partajul este cerut de creditorii
unuia dintre coproprietari (art.678 alin.1 C.proc.civ.)848.

11.4.2. Partajul judiciar. Instanţa competentă. Părţile în partaj.

Cererea de partaj

Instanţa competentă

Competenţa în materia partajului se stabileşte după regulile de drept

comun. Pentru determinarea competenţei materiale trebuie avute în vedere
dispoziţiile art.94 pct.1lit.i C.proc.civ849. Astfel, indiferent de valoarea
obiectului cererii, aceasta va fi soluţionată în primă instanţă de judecătorie. Dacă
cererea de partaj este formulata pe cale accesorie sau incidentala (de ex. în cadrul
procesului de divorţ, respectiv în cazul contestaţiei la executare) atunci,
competenţa revine, în temeiul art.123 C.proc.civ., instanţei sesizate cu acţiunea
principală850.
Competenţa teritorială se determina în mod diferit, în funcţie de
felul proprietăţii comune, şi poate să aparţină851:
 instanţei de la domiciliul pârâtului, conform art.107 şi 109

848
Fr.Deak, op.cit., p. 563
849
Art.94 Judecătoriile judecă(...) lit.i) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;
850
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 540
851
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 606, nota 2

315
 C.proc.civ., dacă în masa de împărţit sunt numai bunuri mobile;
 instanţei în a cărei rază se află imobilul supus împărţelii,
conform art.117 C.proc.civ., cu excepţiile prevăzute de lege;
 instanţei ultimului domiciliu al defunctului (art.118 C.proc.civ.),
în cazul partajului succesoral, indiferent dacă în masa
succesorala se afla un bun imobiliar situat în circumscripţia altei
instante;
 instanţei prevăzută de art.915 C.proc.civ., dacă împărţirea
bunurilor comune ale soţilor a fost solicitată în cadrul procesului
de divorţ, pe cale accesorie sau incidentala, său conform
regulilor de drept comun cuprinse în art.107 sau 117 C.proc.civ.
dacă cererea de partaj este făcută pe cale principală şi dacă
printre bunurile partajabile exista şi imobile.

Părţile în partaj

În materie de partaj C.civil dispune în art.669 ca încetarea coproprietăţii

poate fi cerută oricând, nimeni neputând fi obligat a rămâne în indiviziune. Din
această dispoziţie, rezultă că, legitimarea procesuală activă aparţine oricăruia din
titularii dreptului de proprietate comună852. În materie de indiviziune, oricare din
copărtaşi are posibilitatea de a promova acţiunea de partaj853, şi de a chema în
judecată pe toţi ceilalţi copărtaşi, deoarece partajul realizat cu omiterea unui
copărtaş este lovit de nulitate absolută.
În cazul partajului judiciar, subiecţii au o dublă calitate de pârâţi şi
reclamanţi854, cu consecinţe în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac şi
suportarea cheltuielilor de judecată855.
Partajul poate fi cerut şi de creditorii personali ai copărtaşilor şi de
creditorii succesiunii856. În scopul apărării unor interese generale, partajul poate
fi solicitat şi de procuror în condiţiile art.92 alin.1 C.proc.civ. Dacă în procesul
de partajare a bunurilor comune ale soţilor, în timpul căsătoriei, unul dintre soţi
decedează pe parcursul procesului, dosarul se va închide ca rămas fără obiect,
urmând ca lichidarea să se facă intre soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului
decedat, în cadrul procedurii succesorale.

852
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 415
853
I.Leş, Tratat, p. 779
854
ibidem 88
855
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 541
856
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 416

316
 Terţii pot interveni în acţiunea de partaj, fie din proprie iniţiativă, fie la
solicitarea unuia dintre copărtaşi857.
Cererea reconvenţională formulată de parat nu va putea fi disjunsa de
cererea principală, întrucât judecarea ambelor cereri se impune pentru
soluţionarea unitară a procesului (art.210 alin.2 C.proc.civ.)

Cererea de partaj858

Cererea de partaj trebuie să cuprindă pe lângă elementele prevăzute în

art.194 C.proc.civ., şi menţiunile prevăzute de art.980 C.proc.civ. referitoare la
persoanele între care urmează a avea loc împărţeala, titlul în baza căruia se cere
împărţeala, toate bunurile supuse împărţelii, evaluarea lor, locul unde se află,
precum şi persoana care le deţine sau le administrează.
În considerarea dispoziţiilor art.980 C.proc.civ. sunt elemente esenţiale
cele privitoare la persoanele între care urmează să se facă împărţeala, titlul pe
baza căruia se cere împărţeala şi bunurile supuse împărţelii. Lipsa lor va fi
sancţionată cu nulitatea cererii de partaj. Dacă însă în cerere nu este indicată
valoarea masei de împărţit, aceasta poate fi stabilită pe parcursul procesului, prin
expertiză859, dar astfel se exclude posibilitatea stabilirii competentei materiale
după criteriul valoric şi de asemenea nu se va putea stabili taxa judiciara de
timbru .
Dacă starea de indiviziune rezultă din succesiune, cererea va cuprinde
numele defunctului, averea rămasă de la acesta, inclusiv bunurile supuse
raportului şi reducţiunii, numele şi calitatea celor îndreptăţiţi la succesiune şi
cota-parte cuvenită fiecăruia, precum şi datoriile şi creanţele moştenitorilor faţă
de defunct860, cererea va fi însoţită şi de încheierea emisă de notarul public cu
privire la verificarea evidentelor succesorale prevăzute de Codul Civil, lipsa
acesteia atrăgând inadmisibilitatea cererii(art.193 alin.3 C.proc.civ.).
În cazul în care se solicită partajarea bunurilor comune ale soţilor în
timpul căsătoriei, reclamantul trebuie să indice în cerere, motivele temeinice care
justifică partajul. Deoarece împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei nu
se poate face decât pentru motive temeinice, instanţa nu poate trece la
administrarea probelor privind această împărţire mai înainte de a se stabili dacă
există motive temeinice de împărţire. De asemenea, instanţa nu va putea lua act

857
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 542
858
A se vedea ADDENDA, Anexa 73, pentru un model de acţiune în partaj
859
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 607
860
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 543

317
de tranzacţia părţilor şi să dispună împărţirea bunurilor comune fără să
examineze în prealabil existenţa şi temeinicia motivelor invocate861.
Taxa judiciara de timbru, se va calcula în funcţie de valoarea masei
bunurilor de împărţit, conf. art.5 din OUG nr.80/2013.
Potrivit art.669 C.civ., acţiunea în partaj este imprescriptibilă extinctiv,
cu excepţia cererii de reducţiune a libertăţilor excesive sau pentru ingratitudine,
când cererile sunt supuse prescripţiei extintive. Împotriva cererii de ieşire din
indiviziune se pot opune două excepţii, existenţa unui partaj voluntar şi
prescripţia achizitivă862.

11.4.3. Procedura de judecată a cererii de partaj

În cazul în care partajul se realizează prin bună învoială, chiar şi după

introducerea cererii de partaj judiciar, potrivit art.982 alin.2 şi alin 3 C.proc.civ.,
instanţa va hotărî potrivit înţelegerii lor, iar dacă învoiala priveşte doar anumite
bunuri, instanţa va lua act de aceasta învoială şi va pronunţă o hotărâre parţială,
continuând procesul pentru celelalte bunuri.
Înţelegerea parţilor se va încheia în forma scrisă şi va fii însăşi
dispozitivul hotărârii, aceasta putând fi atacată (pentru motive procedurale) cu
recurs la instanta ierarhic superioară. Hotărârea de expedient863 fiind în esenţă un
contract, aceasta va putea fi desfiinţata pentru aceleaşi cauze ca şi contractele,
prin intermediul unor acţiuni de drept comun.
Dacă părţile nu se înţeleg cu privire la împărţirea bunurilor comune,
partajul se va realiza pe cale judecătorească, în condiţiile determinate de lege.
Această procedură parcurge cu caracter facultativ în actuala
reglementare, două etape:
 admiterea în principiu
 partajul propriu-zis.
În cazul în care instanţa va aprecia utilă desfăşurarea judecăţii în două
etape, se va pronunţa mai întâi încheierea de admitere în principiu, prin care se
va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se
cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care
coproprietarii le au unii faţă de alţii. În cazul împărţelii care priveşte o moştenire,

861
I.P.Filipescu, op.cit., p. 141
862
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 554
863
Hotărâre de expedient, act procedural prin care se pune capăt judecăţii în temeiul tranzacţiei intervenite
între părţi.

318
instanţa va stabili şi asupra creanţelor transmise prin moştenire.864
Încheierea de admitere se dă, în principiu, după administrarea probelor şi
după ce au loc dezbaterile în contradictoriu, întocmirea minutei fiind obligatorie,
lipsa acesteia atrăgând nulitatea încheierii de admitere în principiu, precum şi
nulitatea hotărârii finale de partaj.De asemenea tot sub efectul nulităţii, aceasta
trebuie să poarte semnătura judecătorului care a pronunţat-o şi a grefierului.
Încheierea de admitere în principiu se va motiva conform art.425 C.proc.civ, ea
are caracter interlocutoriu şi va putea fi atacată numai cu apel odată cu fondul
(art.986 C.proc.civ.)
În parcursul derulării procedurii de partaj poate intervenii suspendarea
judecăţii, în condiţiile dreptului comun. Suspendarea judecăţii poate fi dispusă la
cererea celui interesat sau din oficiu, legea nefăcând distincţie.
Art.673 C.civ, prevede în materia partajului judiciar, că instanţa sesizată
cu cererea de partaj poate suspenda pronunţarea partajului, dar nu mai mult de un
an, pentru a nu se aduce prejudicii intereselor coproprietari. Această dispoziţie
reglementează un caz particular de suspendare facultativă a judecăţii.
Desfiinţarea hotărârii de partaj pentru necompetenta, impune o nouă
încheiere de admitere pronunţată de instanta competentă, deoarece actele de
procedura împlinite de o instanţă necompetentă sunt nule. De asemenea, dacă se
constată perimarea, într-o nouă cerere de partaj a aceloraşi bunuri, va fi necesară
o alta încheiere de admitere în principiu.
După pronunţarea încheierii de admitere în principiu, se va trece la
partajul propriu-zis.
Partajul poate fi realizat:
 în natură
 Prin atribuirea întregului bun unui copărtaş
 Prin vânzarea bunului (bunurilor)
Ieşirea din indiviziune, presupune formarea loturilor care vor fi atribuite
în proprietate exclusivă fiecărui copărtaş. La formarea şi atribuirea loturilor,
instanţa va ţine seama, după caz, de acordul părţilor, de mărimea cotei părţi ce se
cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărţit, de faptul că unii dintre
coproprietari, înainte de a se cere împărţeala au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu
acordul coproprietarilor sau alte asemenea (art.985 C.proc.civ.865).
În cazul în care, pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de

G.Boroi, M.Stancu – Drept procesual civil, Ed.Hamangiu 2015, pag.796

864
865
Partajul in natura poate interveni si atunci cand masa partajabila este formata dintr-un singur bun (de ex.un
imobil), caz in care fiecare copartas primeste cate o parte materiala din acel bun.

319
măsurare, evaluare şi altele asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente,
va pronunţa o încheiere prin care va stabili elementele menţionate în art.985
alin.1 C.proc.civ. şi va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea
loturilor (art.985 alin.3 C.proc.civ.). Pronunţarea încheierii este obligatorie numai
în măsura în care pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurare şi
evaluare. În cazul în care instanţa are suficiente elemente pentru formarea
loturilor poate să pronunţe direct hotărârea de partaj, nefiind obligatoriu ca, mai
întâi, să dea încheierea care să cuprindă elementele prevăzute de
art.985.proc.civ.866
În scopul formării loturilor, prin această încheiere, instanţa dispune
efectuarea unei expertize. Raportul de expertiză va arăta evaluarea şi criteriile
avute în vedere la stabilirea acesteia, va indica dacă bunurile pot fi comod
partajabile în natură şi în ce mod anume, propunând loturile ce urmează a fi
atribuite (art.984C.proc.civ.).
Dacă după pronunţarea acestei încheieri, dar mai înainte de pronunţarea
hotărârii de partaj se constată că există şi alţi coproprietari sau că au fost omise
unele bunuri care trebuiau supuse împărţelii, fără ca, privitor la aceşti
coproprietari sau la acele bunuri, să fi avut loc o dezbatere contradictorie,
instanţa va da o nouă încheiere, care va cuprinde, după caz, şi coproprietarii sau
bunurile omise. În aceleaşi condiţii, instanţa poate, cu consimţământul tuturor
coproprietarilor, să scoată un bun care a fost cuprins din eroare în masa bunurilor
de împărţit (art.986 C.proc.civ.). O nouă încheiere prin care, fie să se stabilească
şi alţi coproprietari sau să se completeze masa bunurilor de împărţit, fie să se
scoată din această masă un bun cuprins din eroare, poate fi dată la cererea părţii
interesate sau din oficiu867.
Încheierile pronunţate pot fi atacate numai cu apel odată cu fondul, fiind
susceptibile de aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea pronunţată asupra fondului
litigiului (art.987 C.proc.civ.).
Deoarece legea nu prevede reguli speciale referitoare la momentul de la
care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac şi durata acestuia, se
aplică regulile generale.
În ceea ce priveşte modurile de realizare a partajului judiciar, regulă o
reprezintă partajul în natură, fiind inadmisibil ca, fără consimţământul
coindivizărilor, să se atribuie unora dintre ei toate bunurile în natură, iar altora
numai contravaloarea părţii ce li se cuvine, când este posibil să se dea fiecăruia

866
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 609, nota 1
867
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 610, nota 2

320
bunuri în natură868. Posibilitatea împărţirii în natură va fi cu prioritate cercetată
de instanţa de judecată, celelalte modalităţi de partajare urmând a fi luate în
considerare în subsidiar, adică numai dacă partajarea în natură nu este posibilă869.
Dacă partajarea în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o
scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia
economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa prin încheiere, îi poate
atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie
bunul, instanţa va ţine seama de criteriile prevăzute de art.988C.proc.civ. Prin
încheiere se va stabili şi termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit
provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părţi cuvenite
celorlalţi coproprietari (art.989alin.1C.proc.civ.).
În cazul în care coproprietarul a depus în termen sumele cuvenite
celorlalţi coproprietari, instanţa prin hotărâre asupra fondului procesului, îi va
atribui definitiv bunul. Pentru motive temeinice, instanţa va putea atribui bunul,
la cererea unuia dintre coproprietari, direct prin hotărâre asupra fondului
procesului, fără a mai parcurge etapa atribuirii provizorii. Prin aceeaşi hotărâre
instanţa va stabili sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari şi termenul de plată
(art.67310 alin.4C.proc.civ.).
Dacă bunul nu este comod partajabil în natură şi niciunul din
coproprietari nu solicită atribuirea bunului870, ca soluţie extremă de lichidare a
indiviziunii se recurge la vânzarea bunurilor871 prin bună învoială sau prin
executorul judecătoresc.
Potrivit art.991 alin.2 C.proc.civ.:”Dacă părţile sunt de acord ca
vânzarea să se facă de părţi prin bună învoială, instanţa va stabili şi termenul în
care aceasta va fi efectuată. Termenul nu poate fi mai mare de 3 luni, în afară de
cazul în care părţile sunt de acord cu majorarea lui”. Vânzarea bunului prin
bună învoială a coproprietarilor constituie o modalitate deopotrivă echitabilă
pentru toţi, dar şi aceasta trebuie realizată în cadrul unei limite de timp, stabilită
de legiuitor la 3 luni, iar oponenţa unuia dintre coproprietari, pentru motivul că
preţul ce se poate obţine nu este suficient de bun, ar putea leza drepturile şi
interesele celorlalţi872.
În cazul în care vânzarea prin bună învoială nu se realizează în termenul

868
Fr.Deak, op.cit., p. 564
869
B.Dumitrache, M.Nicolae, R.Popescu, Instituţii de drept civil. Curs selectiv pentru licenţă 2001-2002,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 146
870
B.Dumitrache, M.Nicolae, R.Popescu, op.cit., p. 146
871
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 423
872
Decizia Curţii Constituţionale nr. 138/23.04.2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
370/31.05.2002 (apud M.Tăbârcă)

321
prevăzut de lege, instanţa prin încheiere va dispune ca vânzarea să fie efectuată
de executorul judecătoresc. Executorul judecătoresc va proceda la efectuarea
vânzării la licitaţie publică, după rămânerea irevocabilă a încheierii prin care s-a
dispus ca vânzarea bunului să se facă prin licitaţie publică. Executorul va fixa
termen de licitaţie, care nu va putea depăşi 30 de zile pentru bunurile mobile şi
60 de zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii şi va
înştiinţa coproprietarii despre data, ora şi locul vânzării (art.992 alin.1şi 2
C.proc.civ.).
Executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare cu cel puţin 5 zile
înainte de termenul de licitaţie în cazul bunurilor mobile şi cu cel puţin 30 de zile
înainte de licitaţie în cazul bunurilor imobile (art.992 alin.3 şi 4 C.proc.civ.).
În urma licitaţiei, sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor se vor
fi împărţite de instanţă proporţional cu cota-parte a fiecăruia.
Dacă partajul nu se poate realiza în niciuna din modalităţile prevăzute de
lege, instanţa va hotărî închiderea dosarului (art.994alin.3C.proc.civ.).

11.4.4. Hotărârea de partaj

Hotărârea de partaj reprezintă actul final prin care se finalizează

procedura partajului, aceasta fiind supusă condiţiilor de fond şi de forma din
dreptul comun.
Potrivit art.994 alin.1C.proc.civ.: ”În toate cazurile, asupra cererii de partaj
instanţa se va pronunţa prin hotărâre”.
Hotărârea de partaj produce următoarele efecte specifice:
 efectul declarativ - Acest efect, rezultă din art.680 alin.1C.civ.:”Fiecare
coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al
sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data
stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii
actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti.”. Partajul nu are caracter translativ,
ci declarativ de drepturi şi, ca atare retroactivează până în momentul
deschiderii moştenirii873.
Partajul îşi menţine efectul declarativ indiferent de cauza care a generat
starea de indiviziune.
Din efectul declarativ al partajului rezultă următoarele consecinţe874:

873
Fr.Deak, op.cit., p. 576
874
L.Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 144

322
actele de înstrăinare sau de grevare încheiate de unul dintre copărtaşi cu privire la
bunul comun vor fi sau nu eficace, după cum, prin partaj, bunul a revenit în lotul
înstrăinătorului; neexecutarea obligaţiilor, rezultate din partaj, de către un
copărtaş, nu dă dreptul celorlalţi să ceară rezoluţiunea; partajul nu este supus
publicităţii imobiliare; hotărârea de partaj nu poate constitui just titlu pentru
invocarea uzucapiunii de 10 până la 20 de ani.

efectul constitutiv – hotărârea de partaj are efect constitutiv de
drepturiat în ce priveşte drepturile reale care revin fiecărui coproprietar
în urma partajului, cât şi cu privire la sultele sau la sumele cuvenite
celorlalţi coproprietari în urma atribuirii bunului unuia dintre copărtaşi,
respectiv la cele care le revin acestora în urma vânzării bunului ori
bunurilor supuse partajului. Conform art.680 alin.2 C.civ. efectul
constitutiv al hotărârii de partaj se produce numai de la data înscrierii în
cartea funciara a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.875
 efectul executoriu- după epuizarea cailor de atac hotărârea rămâne
definitivă. Hotărârea de partaj rămasă definitivă sau irevocabilă
constituie titlu executoriu, dacă a fost investită cu formulă executorie876,
indiferent dacă prin cererea de partaj s-a solicitat sau nu predarea
efectivă a bunului şi chiar dacă instanţa nu a dispus o atare predare877.
Termenul în care se poate cere executarea silită este de 3 ani, respectiv
10 ani, după cum, hotărârea de partaj se referă la bunuri mobile sau imobile
(art.706 alin.1C.proc.civ.).
Hotărârea de partaj nu este susceptibilă de executare silită dacă părţile
declară în mod expres că nu solicită predarea bunurilor, astfel că în cazul în care
predarea i-a fost refuzată de ceilalţi coproprietari, pentru a intra în posesia
bunurilor atribuite, partea interesată va trebui să exercite acţiunea în
revendicare878.
Hotărârea de partaj este supusă numai apelului, aşadar hotărârea
pronunţată în apel este definitivă. Termenul de apel este, termenul de drept
comun, respectiv cel de 30 zile şi curge de la comunicare.
Dacă cererea de partaj este formulata pe cale accesorie sau incidentala,
atunci aceasta va fi supusă aceloraşi cai de atac ca şi hotărârea data pentru
cererea principală.

875
G.Boroi, M.Stancu – Drept procesual civil, Ed.Hamangiu 2015, pag.803
876
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 425
877
I.Leş, Tratat, p. 792
878
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 426

323
 11.5. Procedura divorţului

Încetarea regimului matrimonial se realizează prin decesul unuia dintre

sorti dar căsătoria se poate desface şi prin divorţ dacă există motive temeinice
care au vătămat grav raporturile dintre soţi879.
Divorţul este supus unei proceduri speciale, reglementate în art.915-935
C.proc.civ., care cuprinde anumite reguli derogatorii de la procedura de drept
comun, în ceea ce priveşte competenţa, conţinutul cererii de divorţ, regimul
probelor, procedura de judecată şi căile de atac880, dar şi dispoziţii referitoare
la procedura necontencioasa a divorţului prin acordul soţilor, pe cale
administrativă sau prin procedura notarială.
Motivele de divorţ pe care le-a avut în vedere legiuitorul sunt prevăzute
în art.373 C.civ. şi anume:
 acordul soţilor;
 când raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei
nu mai este posibilă;
 când exista o cerere în acest sens din partea soţului a cărui stare de
sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei;
 la cererea unuia dintre soţi, după o separare de cel puţin 2 ani.

11.5.1. Competenţa în materia divorţului

În ceea ce priveşte competenţa în materia divorţului, art.915 alin.1

C.proc.civ. prin derogare de la dreptul comun, prevede că:”Cererea de divorţ este
de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă
locuinţa comună a soţilor”.
Dacă soţii nu au avut locuinţa comună sau dacă nici unul din soţi nu mai
locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu
comun, competenţa aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, iar când pârâtul
nu are locuinţă în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia se
află locuinţa reclamantului881.

879
Pentru amănunte a se vedea I.P.Filipescu, op.cit., p. 200-202
880
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 396
881
Pentru stabilirea competentei prezinta importanta data introducerii actiunii. Imprejurarea ca dupa
introducerea cererii de divort, sotii si-au schimbat locuinta in alta localitate, care nu se gaseste in raza
teritoriala a instantei ultimei locuinte comune, nu este de natura sa atraga necompetenta instantei legal

324
 11.5.2. Cererea de chemare în judecată

Cererea de divorţ va cuprinde pe lângă elementele prevăzute de lege

pentru cererea de chemare în judecată şi elementele prevăzute de art.915
C.proc.civ., respectiv: numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau care se
bucură de situaţia legală a copiilor născuţi din căsătorie. Dacă nu există copii
minori născuţi din căsătorie se va face menţiune în acest sens (art.916 alin.
2C.proc.civ.).
La cererea de chemare în judecată se va alătura certificatul de căsătorie şi
certificatele de naştere ale copiilor minori născuţi din căsătorie sau care au
aceeaşi situaţie legală (art.916 alin.3C.proc.civ.) şi dacă exista înţelegerea soţilor
cu privire la desfacerea căsătorie, respectiv la rezolvarea aspectelor accesorii
divorţului materializata printr-un acord de mediere, se va ataşa copie după acesta.
Legea impune în mod imperativ elementele specifice cererii de divorţ dar şi
anexele obligatorii acesteia, astfel ca lipsa lor poate atrage sancţiunea nulităţii
cererii (art.200 C.proc.civ.)
Cererea de divorţ se timbrează, în funcţie de temeiul de drept invocat,
după regulile stabilite prin art.15 lit.a)-c) din OUG nr.80/2013.

11.5.3. Procedura de judecată în faţa instanţei de fond. Elemente

derogatorii de la procedura de drept comun

Cererea de divorţ se poate depune personal, poate fi trimisă prin poştă

sau poate fi depusă printr-un mandatar, potrivit regulilor de drept comun. Aceasta
va fi verificată în cond. art.200 C.proc.civ. şi va fi supusă regularizării în
condiţiile aceluiaşi articol.
Primul termen de judecata se va stabili în condiţiile dreptului comun
(art.201 C.proc.civ.), iar citarea deasemenea.
Întâmpinarea este obligatorie, deoarece legea nu face nici o derogare în
acest sens.
În faţa instanţei de fond părţile au obligaţia de a se prezenta în persoană,
excepţie făcând soţul care execută o pedeapsă privată de libertate, care este
împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie judecătorească, are reşedinţa
în străinătate sau se afla într-o altă asemenea situaţie, aşadar după cum se poate
observa enumerarea din cuprinsul art.921 alin.1 C.proc.civ., nu este una
limitativa.Aceasta obligativitate îşi are justificarea în reglementarea prevăzuta de

sesizate. (G.Boroi, M.Stancu, Drept procesual civil, ed.Hamagiu 2015, pag.757)

325
legiuitor în art.921 alin.2 C.proc.civ, respectiv obligaţia instanţei de a încerca
împăcarea soţilor la fiecare înfăţişare.
Preşedintele instanţei are obligaţia de a-i da reclamantului sfaturi de
împăcare, iar dacă acesta stăruie în cererea sa, va fixa termen pentru judecarea
cauzei.
Dacă procedura de chemare a soţului pârât a fost îndeplinită prin afişare,
iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecată, instanţa va cere dovezi
sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul îşi are domiciliul la locul
indicat în cerere şi, dacă constată că nu domiciliază acolo, va dispune citarea lui
la locuinţa sa, precum şi, dacă este cazul la locul de muncă (art.923 C.proc.civ.).
Această obligaţie se justifică atât în consolidarea deosebită a relaţiilor de familie
cât şi pentru a preveni soluţionarea unor astfel de cereri cu efecte deosebite în
plan familial şi social, fără cunoştinţa celuilalt soţ, parte în proces882.
Prin excepţie de la dreptul comun, care îngăduie părţilor să-şi exercite
drepturile procedurale personal sau prin reprezentant, în materia divorţului,
art.614C.proc.civ. instituie regula înfăţişării personale a părţilor în faţa
instanţelor de fond. Părţile se vor putea înfăţişa prin mandatar, numai dacă unul
dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală
gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate.
Potrivit art.922 C.proc.civ.:”Dacă la termenul de judecată în primă
instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea
va fi respinsă ca nesusţinută”. Prin această dispoziţie, derogatorie de la dreptul
comun, se instituie o sancţiune procedurală specială-respingerea cererii de
divorţ că nesusţinută-ce are drept temei culpa procesuală dedusă din
neînfăţişarea reclamantului la termenul de judecată, în primă instanţă. Sancţiunea
operează numai atunci când, cumulativ, lipsa reclamantului este nejustificată şi
doar pârâtul se înfăţişează la judecată şi se bazează pe prezumţia legală de
renunţare la judecată883.
Lipsa soţului parat nu afectează desfăşurarea judecăţii, aceasta urmând
cursul potrivit regulilor de drept comun.
Dacă ambele părţi lipsesc, în cursul judecăţii, atunci procesul se va
suspenda conform prevederilor art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.
În acelaşi sens, art.928 alin.1C.proc.civ., prevede că apelul reclamantului

882
Curtea de Apel Braşov, dec. civ. nr. 720/1999, B.J./1999, p. 82 (apud M.Tăbârcă)
Dacă soţul pârât doreşte să evite respingerea cererii ca nesusţinută prin absenţa reclamantului, trebuie să
depună o cerere reconvenţională prin care să ceară desfacerea căsătoriei.
883
Deciza Curţii Constituţionale nr. 115/11.04.2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
396/10.06.2002 (apud M.Tăbârcă)

326
va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecată se prezintă numai pârâtul. Sancţiunea
intervine numai în cazul apelului declarat de reclamant. În schimb, apelul
pârâtului va fi judecat chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul (art.928 alin.2
C.proc.civ.).
Legea procesuală, dă posibilitatea şi soţului pârât să ceară desfacerea
căsătoriei prin cerere reconvenţională884, cel mai târziu până la primul termen
de judecata la care a fost legal citat, pentru faptele petrecute înainte de această
dată. Nerespectarea termenului privind introducerea cererii reconvenţionale
atrage sancţiunea decăderii, soţul pârât nemaiputând cere divorţul pentru
motivele proprii avute până atunci885.
Pentru faptele petrecute după această dată, pârâtul va putea face cerere
reconvenţională până la începerea dezbaterilor asupra fondului, în cererea
reclamantului (art.916 alin.1 C.proc.civ.).
Cererea reconvenţională nu este în principiu obligatorie, instanta putând să
pronunţe desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi, chiar şi atunci când numai
unul dintre aceştia a făcut cerere, dacă din probele administrate reiese vinovăţia
ambilor soţi.
Cererea reconvenţională se face la aceeaşi instanţă şi se va judeca
împreună cu cererea reclamantului, fără a fi posibilă disjungerea886, chiar dacă la
data formulării ei cererea principală era în stare de judecată887.
În lipsa cererii reconvenţionale, dacă se constată netemeinicia motivelor
de divorţ invocate de reclamant, căsătoria nu se va putea desface, chiar dacă din
dezbateri rezultă vina soţului reclamant888.
În cursul judecării procesului legea permite luarea, prin ordonanţă
preşedinţială, a unor măsuri vremelnice cu privire la stabilirea locuinţei copiilor
minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei
(art.920 C.proc.civ.). Cu condiţia dovedirii urgenţei, acesta măsuri pot fi dispuse
şi înainte de sesizarea instanţei de divorţ889.
Măsurile ordonate de instanţă sunt: vremelnice, adică pe timpul cât
durează judecarea procesului de divorţ890; provizorii, putând fi modificate sau
revocate pe aceeaşi cale prin care au fost dispuse, ori de câte ori împrejurările

884
I.Leş, Tratat, p. 755
885
I.P.Filipescu, op.cit., p. 213
886
V.M.Ciobanu, Tratat II, p. 518; I.P.Filipescu, op.cit., p. 213; Fl.Măgureanu, op.cit., p. 558; I.Leş, Tratat, p.
755
887
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 598, nota 2
888
I.P.Filipescu, op.cit., p. 213
889
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 560
890
I.Leş, Tratat, p. 760

327
impun aceasta891; valabile numai până la soluţionarea în fond a procesului de
divorţ892.
De asemenea, prin cererea de divorţ sau prin cererea reconvenţională, se
poate solicita soluţionarea unor cereri accesorii893, referitoare la: încredinţarea
spre creştere şi educare a copiilor minori şi contribuţia fiecărui părinte la
cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a acestora;
încuviinţarea purtării numelui avut în timpul căsătoriei şi după desfacerea
acesteia; partajul bunurilor comune; locuinţa familiei;obligaţia de întreţinere sau
prestaţia compensatorie intre foştii soţi; despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile
materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei.
Codul de procedură civilă conţine norme derogatorii de la dreptul comun
şi în privinţa actelor de dispoziţie ale părţilor894.
O primă derogare (art.924 C.proc.civ.) de la dreptul comun se referă la
condiţiile în care reclamantul poate renunţa la judecată895. Spre deosebire de
dreptul comun unde, dacă s-a intrat în cercetarea fondului, renunţarea la judecată
nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi, reclamantul din procesul de
divorţ poate să renunţe la cerere în faţa instanţelor de fond chiar dacă pârâtul se
împotriveşte896. Întrucât legea nu face distincţie, renunţarea se poate face şi în
apel, fără a fi necesar acordul paratului.
Cea de a doua derogare (art.925 C.proc.civ.) priveşte stingerea acţiunii
de divorţ prin împăcarea părţilor în orice fază a procesului, chiar dacă intervine
în faţa instanţei de apel, iar apelul nu este timbrat potrivit legii. Reclamantul
însă va putea porni o cerere nouă pentru fapte petrecute după împăcare, şi în
acest caz se va putea folosi şi de faptele vechi (art.925 alin.2C.proc.civ.). Luând
act de împăcarea soţilor, instanţa va dispune prin hotărâre definitivă închiderea
dosarului, precum şi restituirea taxelor de timbru, dacă acestea au fost achitate.

11.5.4. Hotărârea de divorţ

În procesul de divorţ deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii se

fac, în general, după regulile dreptului comun897. Dacă ambele părţi o solicita,
hotărârea de divorţ nu se va motiva.

891
I.P.Filipescu, op.cit., p. 218
892
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 406
893
Fl.Măgureanu, op.cit., p. 558-559; V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 406-408
894
I.Leş, Tratat, p. 757
895
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 408
896
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 604, nota 1
897
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 409

328
 În cazul divorţului judiciar distingem intre:
 divorţul sancţiune (divorţul din culpă părţilor)
– întemeiat pe dispoziţiile art.373 lit b) sau c)C.civ.
 divorţul remediu:
- prin acordul părţilor (art.373 lit.a) C.civ.);
- din motive de sănătate (art.373 lit.d) C.civ.).
Instanţa de divorţ poate pronunţa următoarele soluţii:
 respingerea cererii de divorţ. Cererea de divorţ că nesusţinută, dacă la
judecată se prezintă numai pârâtul (art.922 C.proc.civ.). Divorţul poate fi
respins şi în situaţia în care din dezbateri rezultă vina exclusivă a soţului
reclamant, iar soţul pârât nu a cerut desfacerea căsătoriei prin cerere
reconvenţională. Aşadar cererea se va respinge ca neîntemeiată, în
condiţiile art.934 alin.3 C.proc.civ.
 desfacerea căsătoriei fără a pronunţa divorţul din vina unuia sau a
ambilor soţi. Această soluţie se aplică în cazul care divorţul se pronunţă
pe baza acordului soţilor în condiţiile art.373 coroborat cu art.374
C.civ.898.
 desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soţului pârât sau din vina
ambilor soţi. Reglementat de art.373 lit.b) C.civ., în principiu, în cazul
dovedirii motivelor de divorţ, acţiunea va fi admisă din vina exclusivă a
soţului pârât. În cazul în care, soţul pârât a formulat cerere
reconvenţională este posibilă desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a
soţului reclamant sau din vina ambilor soţi899.
Divorţul se poate pronunţa numai din vina soţului reclamant, dacă
pârâtul a introdus cerere reconvenţională, iar din dezbateri a rezultat vina
exclusivă a soţului reclamant, astfel că instanţa a respins cererea principală şi a
admis cererea reconvenţională900. Instanţa poate pronunţa divorţul din vina
ambilor soţi, chiar dacă numai unul dintre ei a formulat cerere, dacă din dovezile
administrate reiese vina amândoura (art.934alin.2 C.proc.civ.).
Prin hotărârea de divorţ trebuie soluţionate şi cererile accesorii ale soţilor
sau ridicate din oficiu de instanţa de judecată901. Prin urmare, hotărârea de divorţ
poate cuprinde menţiuni referitoare la: numele pe care soţii îl vor purta după
divorţ; stabilirea pensiei de întreţinere; împărţirea bunurilor comune; atribuirea
locuinţei comune etc. În mod obligatoriu, instanţa se va pronunţa cu privire la

898
M.Tăbârcă, Codul de procedură civilă, p. 603, nota 2
899
I.Leş, Tratat, p. 760
900
I.P.Filipescu, op.cit., p. 218
901
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p. 410

329
încredinţarea copiilor minori şi la contribuţia fiecăruia la creşterea şi educarea
acestora. Hotărârea pronunţată în aceste condiţii este definitivă numai în cea ce
priveşte desfacerea căsătoriei, iar în privinţa soluţiilor date în cazul cererilor
accesorii aceasta este supusă cailor cailor de atac în condiţiile legii.
Regimul matrimonial se considera încetat din ziua când hotărârea de
desfacere a căsătoriei a rămas definitivă (art.382 alin.1 C.civ.).

11.5.5. Căile de atac

Referitor la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii de divorţ,

art.927 C.proc.civ., instituie anumite derogări de la dreptul comun.
Prima derogare vizează căile de atac, hotărârea de divorţ va fi supusă
numai apelului, iar termenul de apel, este acelaşi ca în dreptul comun- de 30 de
zile de la comunicarea hotărârii. Calea de atac este apelul, iar termenul de apel
este acelaşi şi în situaţia în care instanţa, care soluţionează acţiunea de divorţ, se
pronunţă şi cu privire la cererile accesorii referitoare la nume, încredinţarea
minorilor spre creştere şi educare, stabilirea obligaţiilor de întreţinere, partajul
bunurilor comune şi plata cheltuielilor de judecată. Această soluţie se impune în
raport de caracterul unitar pe care îl are hotărârea judecătorească902.
O altă particularitate, în materia divorţului, se referă la respingerea
apelului reclamantului, ca nesusţinut, dacă la judecată se prezintă numai pârâtul
şi la posibilitatea judecării apelului introdus de pârât, chiar dacă se înfăţişează
numai reclamantul (art.927 alin.1 şi 2 C.proc.civ.).
O alta derogare priveşte căile de atac extraordinare de retractare, astfel că
indiferent de soluţia dată în fond, hotărârea în materie de divorţ nu este supusă
contestaţiei în anulare sau revizuirii, dacă unul dintre soţi s-a recăsătorit(art.927
alin.3 C.proc.civ.).

11.5.6. Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin

procedura notarială

Reglementat de art.375 alin.1 C.civ. divorţul prin acordul soţilor pe cale

administrativă sau prin procedura notarială, poate fi constatat şi de ofiţerul de
stare civilă sau de notarul public de la locul căsătoriei sau de la ultima locuinţa
comună a soţilor, acestora fiindu-le eliberat un certificat de divorţ, potrivit legii.
Divorţul prin acordul soţilor se poate obţine pe cale administrativă numai

902
C.S.J., sec. civ., dec. nr. 450/1991, B.J./1991, p. 291 (apud M.Tăbârcă)

330
sub condiţia să nu existe copii minori ai soţilor, născuţi din căsătorie, din afara
căsătoriei sau adoptaţi. În schimb divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat
de notarul public chiar şi în cazul în care exista copii minori, născuţi din
căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă se constată învoiala soţilor
asupra numelui de familie pe care îl vor purta după divorţ, exercitarea autorităţii
părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ,
stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la creşterea şi educarea copiilor,
modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare
dintre copii.
Este esenţial că părţile care apelează la aceste două proceduri
necontencioase extrajudiciare trebui să aibă capacitate deplină de exerciţiu, iar
consimţământul parţilor să fie liber şi neviciat.
Cererea de divorţ se depune de sotii împreună. Ca excepţie cererea poate
fi depusă la notarul public şi prin mandatar cu procura autentică (art.376 alin.2
C.civ.).
Soţilor li se va acorda un termen de reflecţie de 30 de zile, după
înregistrarea cererii, pentru o eventuală retragere a acesteia. Dacă sotii stăruie să
divorţeze şi după expirarea termenului, aceştia se vor prezenta personal la
ofiţerul de stare civilă sau la notarul public, care după ce verifica caracterul liber
şi neviciat al consimţământului lor, va elibera un certificat de divorţ, fără a se
face menţiuni asupra culpei vreunuia dintre soţi, cu privire la desfacerea
căsătoriei.
Dacă ofiţerul de stare civilă sau notarul public vor constata că nu sunt
îndeplinite condiţiile imperative stabilite de art.375 C.civ., cererea de divorţ a
soţilor va fi respinsă. Împotriva acestei respingeri nu exista cale de atac, însă
părţile se pot adresa cu cerere de divorţ instanţei de judecată.
Căsătoria se considera desfăcută de la data eliberării certificatului de
divorţ. Acesta este opozabil terţilor în condiţiile legii.

11.6 Procedura punerii sub interdicţie judecătorească

Interdicţia judecătorească reprezintă o măsură de ocrotire a persoanei

fizice, atunci când se constată că aceasta nu mai dispune de discernământul
necesar pentru a se îngriji de interesele proprii. Interdicţia judecătorească se va
dispune numai de către instanţa şi constă în lipsirea de capacitatea de exerciţiu a
persoanei fizice şi instituirea tutelei.
Procedura de punere sub interdicţie judecătorească este reglementată de

331
art. 935-942 C.proc.civ. şi de art.164-177 C.civ.
Prevederile legale dispun, ca pentru declararea punerii sub interdicţie să
fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond:
 lipsa de discernământ a persoanei ce urmează a fi pusă sub interdicţie;
 lipsa de discernământ să survină fie alienaţiei, fie debilitaţii mintale;
 persoana respectivă să nu se poată îngriji de interesele personale datorită
lipsei de discernământ.
Condiţiile de fond ale punerii sub interdicţie sunt de strictă interpretare şi
aplicare.
Persoanele care pot cere punerea sub interdicţie sunt menţionate în
art.111 C.civ.:
 persoanele apropriate celui care urmează a fi pus sub interdicţie,
administratorii sau locatarii imobilului în care acesta locuieşte;
 serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor precum şi
notarul public în condiţiile expres prevăzute de lege;
 instanţele judecătoreşti;
 organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi
orice altă persoană.
Potrivit art.935 C.proc.civ., competenta de soluţionare a cererii de punere
sub interdicţie judecătorească, aparţine instanţei de tutela în a cărei
circumscripţie îşi are domiciliul persoana fizică lipsită de discernământ.
Competenţa materială aparţine judecătoriei, că instanţa de tutela (art.94 pct.1
lit.a) C.proc.civ.).
Cererea de chemare în judecata va cuprinde elementele prevăzute de
art.194 C.proc.civ, iar suplimentar legea dispune ca aceasta să cuprindă faptele
din care rezultă starea de alienanta sau debilitate mintală, cât şi dovezile ce
urmează a fi administrate de instanţă (art.937 C.proc.civ.). Cererea de punere sub
interdicţie judecătorească se formulează în contradictoriu cu persoana cu privire
la care se solicita luarea acestei măsuri.903Aşadar aceasta fiind parte în proces va
beneficia de prevederile legale privind comunicarea copiilor după cererea dedusă
judecăţii, cât şi după înscrisurile anexate acesteia. Deasemenea copia cererii şi
anexele se vor comunica şi procurorului, atunci când desigur, cererea nu a fost
introdusă de acesta.
Procedura parcurge doua faze: una necontradictorie şi una contradictorie.
Procurorul, direct sau prin intermediul organelor de poliţie va efectua
cercetările necesare, va lua avizul comisiei medicale specializate, cât şi avizul de

332
la unitatea sanitară unde persoana a cărei punere sub interdicţie se cere este
internata, atunci când este cazul.
Atunci când se impune, instanţa va numi în condiţiile prevăzute de Codul
Civil un curator.
Fixarea termenului de judecată, la care părţile vor fi citate, se va fixa de
către instanţă după primirea rezultelor cercetării efectuate de procuror.
Faza contradictorie, este reglementată de art.940 C.proc.civ.,, care
impune la alin.2 următoarele particularităţi:
 ascultarea obligatorie a celui a cărui punere sub interdicţie se cere;
 obligativitatea concluziilor procurorului.
Asupra cererii de punere sub interdicţie, instanţă de judecata se va
pronunţa prin hotărâre. Asupra acesteia se pot exercita căile de atac prevăzute de
dreptul comun, neexistând în această materie vreo normă specială.
După ce hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească rămâne
definitivă, datorită efectelor sale extrem de importante, o copie legalizata după
aceasta va fii înaintată de către instanţă următorilor:
 serviciului de stare civilă la care naşterea celui pus sub interdicţie
judecătorească este înregistrată, pentru a se face menţiune pe marginea
actului de naştere;
 serviciului sanitar competent, pentru ca acesta să instituie asupra celui
pus sub interdicţie judecătorească, potrivit legii, o supraveghere
permanentă;
 biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru notarea în
cartea funciară, când este cazul;
 registrului comerţului, dacă persoana pusă sub interdicţie judecătorească
este profesionist904.
Efectele pe care punere sub interdicţie le produce, sunt:
 lipsirea de capacitate civilă de exerciţiu asupra celui pus sub interdicţie;
 instituirea tutelei interzisului.
Interdicţia produce efecte de la data la care hotărârea judecătorească a
rămas definitivă, dar lipsa de capacitate a persoanei interzise va putea fi opusă
terţelor persoane de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de
Codul de procedura civilă.
Ridicarea interdicţiei este posibilă atunci când cauzele care au provocat
interdicţia încetează, iar instanţă de judecata va constata aceasta şi va pronunţa

903
G.Boroi, M.Stancu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu 2015, pag.775
904
Cod procedura civila, art.940 alin.2

333
ridicarea ei (art.177 alin.1 C.civ.) Cererea de ridicare a interdicţiei se poate face
de către cel pus sub interdicţie judecătorească, de către tutore precum şi de către
persoanele sau instituţiile prevăzute la art.111 C.civ. Hotărârea de ridicare a
interdicţiei judecătoreşti îşi produce efecte de la data la care a rămas definitivă
(art.170 alin C.civ.)

11.7 Hotărârea de declarare a morţii

Declararea judecătorească a morţii este instituţia juridică şi, în acelaşi

timp, mijlocul juridic prin care se determină încetarea capacităţii juridice a
persoanei fizice atunci când moartea acesteia nu poate fi constatată în mod direct,
prin examinarea medicală a persoanei.
Cazul general în care poate fi declarată moartea unei persoane este
reglementat de art.49 C.civ.
Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că trebuie îndeplinite,
cumulativ, trei condiţii de fond pentru a se putea declara moartea persoanei
fizice:
 persoana să fie dispărută;
 să existe indicii că a încetat din viaţă;
 să fi trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau
indicii din care rezultă că era în viaţă.
Trebuie să observăm că nu orice lipsă a persoanei justifică trecerea la
declararea judecătorească a morţii. Este necesar să fie vorba despre o dispariţie,
calificată sub dublu aspect: pe de o parte, ea trebuie să aibă o durată minimă de 2
ani şi, pe de altă parte, trebuie să existe indicii că persoana nu ar mai fi în viaţă.
Condiţiile declarării morţii pot fi dovedite cu orice mijloc de probă admis de
lege, inclusiv cu martori.
Codul civil reglementează două cazuri speciale, în care declararea morţii
unei persoane se poate face fără a mai fi necesară trecerea a cel puţin 2 ani de la
data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care să rezulte că persoana nu
mai este în viaţă.
Primul caz, prevăzut de art.50 alin.1 C.civ. face referire ca cel dispărut în
împrejurări deosebite, cum sunt inundaţiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată
ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare
asemănătoare, ce îndreptăţeşte a se presupune decesul, poate fi declarat mort,
dacă au trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia.
Cel de-al doilea caz reglementat de art.50 alin.3 C.civ, face referire la situaţiile

334
prevăzute în acelaşi articol, dar cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, în acest
caz moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească fără a fi necesară
împlinirea vreunui termen.
Instanţa competenta pentru a judeca în prima instanţă cererea de
declarare a morţii unei persoane este judecătoria (art.94 pct.1 lit.h) C.proc.civ.)
Competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei circumscripţie
persoană dispărută a avut ultimul domiciliu cunoscut(art.943 C.proc.civ.).
Cererea de declarare a morţii unei persoane se poate face de către orice
persoană interesată.
După sesizarea instanţei, conf. art.945 alin.1 C.proc.civ., preşedintele va cere
informaţii cu privire la acesta, primăriei şi organelor poliţiei în a căror raza
teritorială persoana a avut ultimul domiciliu. Excepţie se poate face doar în cazul
în care moartea este sigură, dar cadavrul nu poate fi găsit sau identificat (art.948,
alin.2 C.proc.civ.).
Judecarea efectivă a cererii de declarare a morţii persoanei, se face după
două luni de la efectuarea publicaţiilor şi după primirea rezultatelor cercetărilor,
când se va fixa şi termenul de judecată. La acest termen se va cita şi persoana a
cărei moarte se cere a fi declarată. Citarea acesteia se face la ultimul domiciliu
cunoscut. Participarea procurorului este obligatorie, lipsa concluziilor
reprezentantului Ministerului Public atrăgând nulitatea hotărârii.
Asupra cererii de declarare a morţii instanta se pronunţa prin hotărâre.
Prin aceasta se va stabili în mod obligatoriu, data şi ora morţii. Hotărârea
declarativa de moarte produce efecte retroactive.
Prin grija instanţei care a judecat cererea, se va face publicarea
dispozitivului hotărârii timp de 2 luni la:
 sediul instanţei şi al primăriei comunei, oraşului, municipiului sau
sectorului municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială a avut ultimul
domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum şi la acest domiciliu.
 instanţa de tutelă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort,
spre a se numi un curator, dacă va fi cazul.
 serviciului de stare civilă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui
declarat mort, pentru a înregistra moartea.
De asemenea, dispozitivul hotărârii de declarare a morţii va fi notat în
cartea funciară şi se va înregistra în registrul comerţului, în registrul succesoral,
precum şi în alte registre publice905.
Hotărârea declarativa de moarte se poate anula dacă se dovedeşte că cel

905
Art.946 Cod procedura civila

335
declarat mort este în viaţă. Cererea de anulare se poate face oricând, de către cel
declarat mort, dar care se afla în viaţă, dar şi de către orice persoană interesată.

11.8 Procedura ofertei de plată şi consemnaţiunii

Sediul materiei în acest domeniu îl regăsim în art. 1005-1012 C.proc.civ.

şi se aplică în cazul existenţei unui debitor de buna-credinţă pentru a se libera de
obligaţia pe care o are faţă de creditor, cu respectarea condiţiei ca plata
debitorului să fie refuzată de creditor. Acest refuz indiferent dacă este explicit
sau tacit el trebuie să fie probat. În acest caz, debitorul poate înainta creditorului
o ofertă reală urmată de consemnaţiune. Oferta de plată nu se aplica obligaţiilor
de a nu face.
Actualul Cod civil nu mai cuprinde o dispoziţie expresă cu privire la
condiţiile de validitate ale ofertei de plată, art.1006 alin.1 precizând doar că
oferta trebuie făcută creditorului. Pentru a fi valabilă, oferta de plată trebuie să
îndeplinească condiţiile impuse de lege pentru valabilitatea plăţii, şi anume:
 să fie făcută creditorului, sau după caz reprezentantului sau (legal sau
convenţional)
 să fie făcută pentru valoarea integrală a sumei exigibile, inclusiv
accesoriile creanţei (dobânzi, penalităţi, majorări)
Oferta de plată trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 condiţia suspensivă sub care datoria a fost contractata să se fi împlinit
(creanţa să fie exigibila);
 oferta să fie făcută la locul plăţii (art.1494 C.civ.)
 să fie făcută prin executorul judecătoresc competent.
Pentru validitatea consemnării aceasta trebuie precedată de o somaţie de plată
comunicată creditorului, în condiţiile art.1008 alin.2 şi 3 C.proc.civ., distinctă de
cea prin care s-a făcut oferta de plată. Aceasta trebuie să indice ziua, ora şi locul
unde se va depune sumă sau bunul , iar debitorul va trebui să consemneze
depunerea la orice instituţie de credit sau unitate specializată.
Procedura ofertei reale, urmate de consemnaţiune este reglementată distinct, după
cum această se desfăşoară pe cale principală, din iniţiativă debitorului obligaţiei
de plată/predare şi prin mijlocirea executorului judecătoresc (art. 1006-1009
C.pro.civ.) ori se desfăşoară pe cale incidentală, în timpul derulării unui proces
(art. 1010 C.proc.civ.).

336
Procedura ofertei de plată prin executor judecătoresc

La iniţiativa debitorului, procedura debutează prin comunicarea unei

somaţii către creditor.Comunicarea acesteia se asigura prin intermediul
executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel (iar nu a tribunalului,
astfel cum era statuat în vechea reglementare) unde se găsesc domiciliul ori
sediul creditorului. Prin respectiva somaţie, se formulează invitaţia efectivă
privind primirea prestaţiei datorate dar se şi indica locul, data şi ora predării,
precum şi suma ori obiectul ce urmează a fi predate.
Procedura ofertei reale poate avea trei finalităţi:
 acceptarea acesteia, situaţie în care executorul judecătoresc întocmeşte
proces-verbal prin care constată acceptarea ofertei, acest înscris având ca
efect eliberarea debitorului de obligaţia să;
 creditorul nu se prezintă în vederea primirii bunului ori a încasării sumei
ce fac obiectul datoriei şi
 creditorul refuza primirea sumei ori a obiectului oferit. În aceste din
urmă ipoteze, executorul judecătoresc încheie, de asemenea, un proces-
verbal în care se consemnează împrejurările ivite.
În ultimele două situaţii (neprezentarea sau refuzul creditorului), pentru a
obţine eliberarea de datorie, debitorul are posibilitatea (fiind chiar ţinut de
aceasta, în măsura în care urmăreşte stingerea obligaţiei) de a consemna suma
datorată ori chiar obiectul determinat la orice instituţie bancară, recipisa de
consemnare urmând a fi depusă la biroul executorului judecătoresc ce a transmis
somaţia. Consemnarea sumelor de bani este obligatorie pentru unităţile bancare,
aceasta nefiind condiţionată de existent acordului creditorului906.
După consemnare, executorul judecătoresc va constatat printr-o încheiere
efectuarea platii şi liberarea debitorului. Încheierea se va comunica debitorului în
termen de 5 zile de la întocmirea acesteia. Debitorul se considera liberat de la
data consemnării plăţii.
Creditorul poate contesta încheierea executorului judecătoresc, cerând
anularea acesteia, în termen de 15 zile de la comunicare, pentru nerespectarea
condiţiilor de fond şi de forma ale ofertei de plată sau ale consemnaţiunii.
Soluţionarea cererii de anulare este de competenta judecătoriei în circumscripţia
căreia s-a făcut consemnarea. Hotărârea data se poate ataca doar cu apel, în
termen de 10 zile de la comunicare.

906
“ Procedura ofertei de plată şi a consemnaţiunii”av. Tiberiu PATANCIUS, www.juridice.ro

337
 Procedura ofertei de plată în faţa instanţei

Oferta de plată în faţa instanţei poate fi formulată în timpul procesului, în

faţa oricărei instante, în orice stadiu al judecăţii (art. 1010 alin. 1 C.proc.civ.). În
acest caz, instanţă de judecata emite o încheiere prin care pune creditorul în
întârziere să primească sumă sau, după caz, bunul. Toate încheierile pronunţate
de instanta în legătură cu oferta de plată se ataca numai odată cu fondul, cu
excepţia celor pronunţate în recurs, care sunt definitive (art. 1010 alin. 3
C.proc.civ.).
Se pot ivi trei situaţii:
 creditorul este prezent la judecata şi primeşte prestaţia datorată, caz în
care liberarea debitorului va fi constatata prin încheiere;
 creditorul lipseşte sau
 creditorul refuza primirea prestaţiei, în ambele ipoteze debitorul va
proceda la consemnare potrivit dispoziţiilor art. 1008 alin. 2 C.proc.civ.,
iar recipisa de consemnare va fi depusă la instanta care, prin încheiere,
constata liberarea debitorului.
Oferta reală urmată de consemnare, liberează pe debitor, ţinând loc de plată.

11.9. Procedura ordonanţei de plată

Procedura ordonanței de plată este reglementată la art. 1013-1024 din

noul Cod de Procedură Civilă, ca procedură unică, în scopul accelerării obţinerii
unui titlu executoriu împotriva unui debitor şi, în consecinţă, a satisfacerii cu
celeritate mai sporită a creanţelor astfel recunoscute prin intermediul executării
directe sau silite.
Actele normative care se aplicau în această materie, respectiv OG nr.
5/2001 privind somația de plată și OUG nr. 119/2007907 privind ordonanța de
plată au fost abrogate din 2013, data intrării în vigoare a Noului Cod Procedura
Civilă.
Pe calea procedurii ordonanţei de plată pot fi valorificate doar creanţele

907
O.U.G. nr. 119/2007 a transpus în legislaţia internă dispoziţiile Directivei 2000/35/CE a Parlamentului şi a
Consiliului Uniunii Europene, privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale, în vigoare la
nivel european. Ulterior Directivei 2000/35/CE, Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene, la propunerea
Comisiei Europene, au conceput Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 de instituire a unei proceduri europene de
somaţie de plată (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 30.12.2006), aşa încât potrivit art.
1 alin. (2), acest act normativ este incident în cazul unui litigiu transfrontalier referitor la creanţe pecuniare
necontestate, fără ca reclamantul să fie împiedicat să-şi valorifice o astfel de creanţă pe calea unei alte
proceduri prevăzute de legislaţia unui stat membru sau de legislaţia comunitară.(www.juridice.ro. Noua
procedura a ordonantei de plata, A.Weisman)

338
care obliga debitorul la remiterea unor sume de bani, aşadar potrivit prevederilor
art. 1013 din Codul de procedură civilă, prevederile titlului IX sunt aplicabile
creanţelor certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume
de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un
profesionist şi o autoritate contractantă, constatată printr-un înscris ori
determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin
semnătură, ori în alt mod admis de lege.908 Procedura poate fi aplicată şi
creanţelor care izvorăsc din contractele încheiate între profesionişti şi
consumatori, actuala reglementare nemai făcând nici o distincţie în acest sens.
În ceace priveşte condiţia creanţei certe, lichide şi exigibile, se vor avea
în vedere următoarele:
 creanţa este certa atunci când existenţa ei este neîndoielnică şi rezultă
chiar din înscrisul constatator al creanţei (art.662 alin.2 C.proc.civ.);
 creanţa este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când
titlul conţine elemente care permit stabilirea lui (art.662 alin.3
C.proc.civ.)
 creanţa este exigibila dacă este ajunsă la scadenţă sau dacă aceasta este
decăzut din beneficiul termenului de plată (art.662 alin.4 C.proc.civ.)
O alta condiţie de admisibilitate a procedurii ordonanţei de plată consta
în somarea prealabilă a debitorului anterior introducerii cererii (art.1014
C.proc.civ.), prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare
recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire. Dovada comunicării
somaţiei de plată se va ataşa cererii privind ordonanţa de plată, lipsa acesteia
atrăgând sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibila.
Somaţia de plată comunicată debitorului are ca efect întreruperea
prescripţiei extinctive, dar sub condiţia ca cererea privind ordonanţa de plată să
se facă în cel mult 6 luni de la comunicarea somaţiei (art.2540 C.civ.)

Sesizarea instanţei

Instanţa competenta pentru introducerea cererii în cazul procedurii

ordonanţei de plată este instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei în
prima instanţă (art.1015 C.proc.civ.).

908
Procedura ordonantei de plata nu include creantele si obligatiile care izvorasc din raporturile juridice
guvernate de alte materii, precum drepturi salariale izvorate din contractual individual de munca, plata
pensiilor sau altor drepturi cuvenite asiguratului social,etc. Si tot odata sunt excluse creantele care izvorasc din
contracte ale autoritatii publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea
lucrarilor de interes public sau achizitii publice, etc.

339
 Competenţa materială se va stabili conform regulilor de drept comun,
referitoare la judecarea în prima instanţă a cererilor al căror obiect este evaluabil
în bani.
Competenţa teritorială va fi stabilită deasemenea conform regulilor de
drept comun prevăzute de art.107 C.proc.civ.
Cererea va cuprinde potrivit reglementarilor din art.1016 C.proc.civ.,
următoarele:
 numele şi prenumele, precum şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi
sediul creditorului;
 numele şi prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, şi
domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană
juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, dacă sunt cunoscute,
codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de
înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul
persoanelor juridice şi contul bancar;
 suma ce reprezintă obiectul creanţei, temeiul de fapt şi de drept al
obligaţiei de plată, perioadă la care se referă acestea, termenul la care
trebuia făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea
datoriei;
 suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin
creditorului, potrivit legii;
 semnătura creditorului.
Procedura ordonanţei de plată dă dreptul creditorului şi la recuperarea
prin aceasta modalitate a dobânzilor aferente creanţei. Cuantumul sumei
datorate de debitor cu titlu de dobânzi aferente ale creanţei (sau alte despăgubiri
ce se cuvin creditorului) se stabilesc pe baza convenţiei parţilor, iar dacă aceştia
nu au convenit nivelul dobânzilor pentru plată cu întârziere printr-o convenţie,
atunci se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculata conform dispoziţiilor
legale în vigoare.
Mai mult prin procedura ordonanţei de plată, creditorul poate să pretindă şi
daune interese pentru prejudicial cauzat de debitor.
La cerere se vor anexa înscrisurile ce urmează a fi administrate cât şi
dovada comunicării somaţiei de plată. Acestea se vor se depun în copie, în
atâtea exemplare câte părţi sunt, plus unul pentru instanţă.
Cererea pentru emiterea ordonanţei de plată este supusă taxei judiciare
de timbru, în cuantum fix de 200 ron, conform art.6 alin.2 din OUG nr.80/2013,
legea nefăcând vreo distincţie.

340
Procedura de judecată

Pentru soluţionarea cererii, instanţa va dispune citarea părţilor potrivit

dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente. Dispoziţiile art. 1018 alin. 1 C. proc.
civ. fac referire la prevederile privind citarea şi comunicarea actelor de
procedură, precum şi la cele vizând fixarea primului termen de judecată, potrivit
dreptului comun. Având în vedere caracterul de urgenţă al judecării cererii de
emitere a ordonanţei de plată, legea derogă de la procedura de drept comun,
stabilindu-se termene specifice acestei proceduri.
Astfel, citaţia se va înmâna părţilor cu 10 zile înaintea termenului de
judecată fixat în cauză, iar debitorul este obligat să depună întâmpinarea cu cel
puţin 3 zile înaintea aceluiaşi termen. Întâmpinarea nu se va comunica
reclamantului, care va lua la cunoştinţă de cuprinsul acesteia din dosarul cauzei.
Instanţa citează părţile în scopul de a solicita acestora explicaţii şi
lămuriri, dar şi pentru a stărui în efectuarea plăţii datorate de către debitor, ori
pentru a se ajunge la o înţelegere cu privire la modalităţile de plată. În situaţia în
care creditorul declară că debitorul i-a achitat întreaga sumă datorată, instanţa va
lua act de această împrejurare printr-o încheiere definitivă, încheiere prin care se
va dispune închiderea dosarului.
Potrivit prevederilor art. 1020 C. proc. civ., în cazul în care debitorul
contestă creanţa, instanţa va proceda la efectuarea de verificări cu privire la
temeinicia argumentelor invocate pe această cale, iar când constată că acestea
sunt întemeiate, constatare făcută în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei
şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, va respinge cererea creditorului prin
încheiere.
Dacă apărările pe fond formulate de debitor presupun administrarea altor
probe decât cele prevăzute mai sus, iar acestea ar fi admisibile potrivit legii în
procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea de emitere a ordonanţei
de plată, pronunţând tot o încheiere. În ambele situaţii, creditorul îşi va putea
valorifica creanţa pe calea unei acţiuni de drept comun, încheierea astfel
pronunţată neavând autoritate de lucru judecat.
Dacă instanţa, ulterior verificării cererii în baza înscrisurilor depuse la
dosarul cauzei, precum şi a declaraţiei părţilor constată că pretenţiile creditorului
sunt întemeiate, emite ordonanţa de plată, în dispozitivul căreia se va menţiona
suma şi termenul de plată a acesteia. Atunci când instanţa apreciază ca
întemeiate numai o parte din pretenţiile creditorului, va emite ordonanţa de plată
numai în ce priveşte această parte, urmând ca acesta să introducă o acţiune pe

341
calea dreptului comun pentru valorificarea restului creanţei.
Termenul de plată stabilit prin ordonanţa emisă nu poate fi mai mic de 10
zile, dar nici mai mare de 30 de zile de la data comunicării acesteia, iar instanţa
de judecată nu va putea stabili un alt termen de plată decât dacă părţile se
învoiesc în acest sens (art. 1021 al. 3 C. proc. civ.)909.
În raport de prevederile art. 1022 C. pr. civ., durata procedurii în cazul în
care debitorul nu contestă creanţa prin întâmpinare nu poate fi mai mare de 45 de
zile de la data introducerii cererii, perioadă în care nu intră timpul necesar
comunicării actelor de procedură şi orice întârziere cauzată de creditor, inclusiv
cele cauzate de eventuale modificări sau completări ale cererii iniţial depuse.
Calea de atac împotriva ordonanţei de plată admise este unică, putând fi
formulată doar cerere în anulare. Competenţa de a soluţiona cererea în anulare
aparţine instanţei care a pronunţat ordonanţa de plată.
Ordonanţa de plată este executorie şi are autoritate de lucru judecat
provizoriu, până la soluţionarea cererii în anulare, atunci când este cazul,
punerea în aplicare a ordonanţei înainte de acest termen se face pe riscul
creditorului. Împotriva executării silite, partea interesată, poate face contestaţie
la executare potrivit dreptului comun (art.711 C.proc.civ.).

11.10 Procedura cu privire la cererile de valoare redusă

Procedura cu privire la cererile de valoare redusã reprezintã un nou

mijloc procesual, introdus prin art. 1025-1032 din C.proc.civ. ca o alternativã la
procedura de drept comun şi la cea a ordonanţei de platã pentru soluţionarea cu
celeritate a litigiilor patrimoniale910
, atunci când valoarea obiectului acestora nu depãşeşte 10.000 lei şi nu vizeazã
materiile exceptate de lege (art. 1025 alin. 2 şi 3 C.proc.civ.).
Cererea de valoare redusă trebuie să îndeplinească cumulativ, aşadar,
două criterii pentru determinarea domeniului de aplicare al acestei proceduri,
respectiv:
 valoarea maximă a cererii poate fi de 10.000 lei, menţionându-se expres

909
Ca excepţie de la regula imperativă privind stabilirea termenului de plată, în sensul că, dacă creanţa
reprezintă obligaţie de plată a cotelor din cheltuielile comune faţă de asociaţiile de proprietari, precum şi a
cheltuielilor de întreţinere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafeţelor locative pe care le folosesc ca
locuinţe, instanţa, numai la cererea debitorului şi motivat temeinic, va putea să dispună fie stabilirea unui
termen de plată mai îndelungat, fie plata eşalonată.
910
Fiind o preluare a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 861/2007 privind stabilirea
unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusã, noua preocedurã prezintã un caracter atipic
faţã de concepţia tradiţionalã a procesului civil român, întemeiat pe principii precum citarea pãrţilor şi
oralitatea.

342
 că nu se iau în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte
venituri accesorii (art. 1025 alin. 1 C.proc.civ);
 exceptarea materiilor expres prevăzute la art.1025 alin. 2 C.proc.civ.
(fiscală, vamală sau administrativă, precum şi în ceea ce priveşte
răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării
autorităţii publice) şi respectiv alin. 3 C.proc.civ. (starea civilă sau
capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din
raporturile de familie; moştenire; insolvenţă, concordatul preventiv,
procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane
juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul
muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind
creanţele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse
dreptului de proprietate privată sau altor drepturi care privesc
personalitatea).
Neîmplinirea uneia dintre cele două condiţii face ca procedura specială privind
cererile de valoare redusă să fie respinsă ca inadmisibila.

Sesizarea instanţei

Competenţa de soluţionare a cererii aparţine, în prima instanţă,

judecătoriei. Stabilirea competentei teritoriale se va face potrivit dreptului comun
(art.1027 alin.2 C.proc.civ.)
Instanţa va fi sesizată în scris prin completarea unui formular tip cerere,
aprobat de Ordinul ministrului justiţiei nr 358/C/2013, care trebuie să conţină:
1. identificarea părţilor
2. valoarea pretenţiei şi a accesoriilor
3. indicarea probelor
4. alte elemente necesare soluţionării cauzei
5. precizarea dacă reclamantul doreşte sau nu să aibă loc o dezbatere orală.
Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit şi copii de pe
înscrisurile de care reclamantul înţelege să se folosească. După primirea şi
verificarea formularului, dacă acesta este completat corect, instanţa va transmite
un formular de răspuns paratului, cât şi copii de pe înscrisurile depuse de
reclamant. Paratul în termen de 30 de zile de la comunicare, trebuie să depună
(sau să transmită) formularul de răspuns completat corespunzător, cât şi copii
după înscrisurile de care înţelege să se folosească. Răspunsul paratului poate fi
făcut prin orice alt mijloc prevăzut de lege, folosirea formularului tip nefiind

343
obligatorie (art.1029 alin.4 C.proc.civ.). De asemenea paratul poate întocmi şi o
cerere reconvenţională care trebuie să respecte condiţiile generale şi speciale de
admisibilitate pentru a nu fi disjunsa şi judecata după procedură obişnuită.
Această cerere se va depune odată cu întâmpinarea sub sancţiunea decăderii din
dreptul de a o formula şi se va comunica reclamantului imediat după ce se va
consemna la dosar împreună cu înscrisurile pe care paratul la va depune în
apărarea să.
Valoarea taxelor judiciare de timbru se achită diferenţiat în funcţie de
valoarea cererii , respectiv se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu
depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 2.000
lei.
Procedura de desfăşurare a procesului referitor la acest tip de cerere se va
realiza integral în camera de consiliu, citarea parţilor, este opţionala, iar în căile
de atac se poate realiza în şedinţa publică. Regula este că părţile să nu fie citate la
judecată, dar instanta atunci când considera necesar va putea dispune prezentarea
părţilor din oficiu, sau ele pot solicita acest lucru. Procedura cu privire la cererile
cu valoare redusă este în întregime scrisă.
Instanţa este obligată ca de fiecare dată când impune un termen pentru
îndeplinirea unui act de procedura să aducă în vedere părţii interesate
consecinţele nerespectării acestui termen.
După ce informaţiile au fost primite, probele administrate şi în cazul în
care a fost necesar dezbaterile au avut loc, dacă părţile se înfăţişează instanta se
poate pronunţa şi redacta hotărârea. Ea trebuie să îşi îndeplinească această
obligaţie în termen de 30 de zile, când trebuie să delibereze şi să redacteze
hotărârea. În caz ca întâmpinarea nu a fost depusă partea va fi sancţionata cu
decăderea din dreptul de a propune probe.
Sentinţa poate fi atacată numai cu apel în termen de 30 de zile de la
comunicare fiind executorie de drept. Numai instanţă de apel poate suspenda
executarea pentru motive plauzibile cu respectarea condiţiei de plată a unei
cauţiuni de 10% din valoarea contestată.
Cheltuielile de judecata vor fi suportate de partea “care cade în pretenţii
“ atunci când cealaltă parte o cere.
După ce cererile au fost rezolvate şi finalizate printr-o sentinţă ele vor
putea fi supuse numai apelului la tribunal în termen de 30 de zile de la
comunicare. Hotărârea instanţei de apel se comunica părţilor şi este definitivă. În
cazul în care nu s-a respectat termenul de apel hotărârea dată va fi definitivă şi va
avea autoritate de lucru judecat.

344
 11.11. Procedura evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără
drept

Procedura specială a evacuării în reglementarea noului cod de procedură

civilă prin art. 1033- 1048 C.proc.civ.
Procedura specială a evacuarea în reglementarea noului cod de procedură
civilă se aplica imobilelor folosite sau ocupate fără drept de către foştii locatari
sau de alte personae.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că procedura specială a
evacuării reglementata de art. 1033 – 1048 C.proc.civ. este o procedură
facultativă, reclamantul având alegerea între procedura reglementată de
procedura specială şi procedura de drept comun.
Evacuarea poate fi făcută voluntar sau în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti.
Evacuarea este considerată voluntara dacă ocupantul care a fost
notificat, a părăsit imobilul, proprietarul putând intra în posesia acestuia, de
drept, fără nicio procedură judiciară de evacuare.
Evacuarea în temeiul unei hotărâri judecătoreşti - sesizând instanţă
de judecata în vederea evacuării locatarului sau ocupantului notificat.
Proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea
imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.
Totodată prin demararea procedurii speciale a evacuării în această formă
– o procedură specială şi urgenţă –nu se aduce nicio atingere drepturilor
locatorului sau proprietarului la plata chiriei sau arenzii, la plata de despăgubiri şi
nici altor drepturi născute în temeiul contractului sau al legii, după caz, aceste
drepturi urmând a fi valorificate potrivit dispoziţiilor referitoare la ordonanţa de
plată sau celor privind soluţionarea cererilor cu valoare redusă ori la sesizarea
instanţei competente, în condiţiile dreptului comun.
Competenţa de soluţionare a cererii privind procedura evacuării din
imobilele ocupate sau folosite fără drept aparţine judecătoriei din circumscripţia
căreia se află situat imobilul ocupat fără drept ori, după caz, închiriat sau arendat,
chiar dacă locatarul a părăsit imobilul sau contractul a încetat.
Citarea şi comunicarea actelor procedurale se va face potrivit
dispoziţiilor Codului de procedura civilă, iar ca o derogare de la acestea este
faptul că locatarul şi ocupantul imobilului sunt socotiţi că având domiciliul lor
obligatoriu la imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept (art.1036 C.proc.civ.),
iar în cazul în care se refuza primirea actelor de procedura sau imobilul este

345
închis, toate notificările, citaţiile şi celelalte acte de procedură emise potrivit
procedurii speciale a evacuării vor fi afişate la uşa imobilului.

Judecata cererii de evacuare

Cererea se judecă de urgenţă, cu dezbateri sumare, în camera de

consiliu, citarea parţilor nefiind obligatorie.
Părţile se citează obligatoriu atunci când, reclamantul, solicita prin
procedura specială şi plata chiriei. În această situaţie instanţa, va putea dispune
odată cu evacuarea şi obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor
devenite exigibile în cursul judecăţii.
Pârâtul chemat în judecată nu poate formula cerere reconvenţională, şi
nici cerere de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale
urmând a fi valorificate numai pe cale separată. Pârâtul poate invoca apărări de
fond privind temeinicia motivelor de fapt şi de drept ale cererii, inclusiv lipsa
titlului reclamantului.
Hotărârea de evacuare este executorie şi poate fi atacată numai cu apel în
termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, sau de la
comunicare, când s-a dat fără citarea lor.
Împotriva executării hotărârii de evacuare, cei care dovedesc un interes,
pot introduce contestaţie la executare.
Reglementările cuprinse în art.1044 alin.1 C.proc.civ. dispun ca
executarea hotărârii de evacuare nu va putea fi suspendată. Exista însă şi excepţii
de la această regulă, astfel că în cazul evacuării pentru neplata chiriei sau a
arenzii se va putea dispune în mod excepţional, suspendarea executării hotărârii
în cadrul contestaţiei la executare sau a apelului exercitat de către pârât numai
dacă acesta consemnează în numerar, la dispoziţia creditorului, chiria la care a
fost obligat, suma stabilită pentru asigurarea ratelor de chirie datorate până la
data cererii de suspendare, precum şi cea aferentă ratelor de chirie sau arendă ce
ar deveni exigibile în cursul judecăţii procesului. Suspendarea încetează de drept
dacă, la expirarea termenului pentru care chiria sau arenda a fost astfel acoperită,
debitorul nu cere şi nu depune suma ce se va fixa de instanţa de executare pentru
acoperirea unor noi rate911.
Potrivit reglementarilor cuprinse în art.1045-1048 C.proc.civ. se instituie
o serie de măsuri urgente ce pot fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale.

911
Prelungirea perioadei suspendarii se poate se poate dispune, la cererea debitorului, daca acesta va
consemna suma fixate de instanta de executare pentru acoperirea unei noi rate (art.1044 alin.1 C.proc.civ.)

346
 Astfel că din dispoziţiile expres şi limitative prevăzute art. 1.045 alin. 1
C.proc.civ., rezulta că ori de câte ori locatarul săvârșește abuzuri de folosință cu
privire la imobilul închiriat sau arendat, nerespectând principiile generale
referitoare la folosința bunului său clauzele specifice convenției încheiate, poate
fi obligat pe calea ordonanței președințiale la încetarea abuzurilor și la
restabilirea situației anterioare.
Aceeași cale procedurală urmează se va aplica și împotriva
proprietarului ce perturbă bună conviețuire într-un imobil cu mai multe etaje sau
apartamente, ori aduce atingere folosinței normale a bunurilor din aceste imobile,
aflate în proprietate comună. Conform art. 1.048 C.proc.civ., calitatea procesuală
activă este justificată și de asociațiile de proprietari ce formulează astfel de cereri
împotriva membrilor ce dețin calitatea de proprietari.
Locatarii sau sublocatarii pot fi obligați, pe calea unei ordonanțe
președințiale formulate de locator, la efectuarea reparațiilor ce le incumbă în
conformitate cu dispozițiile legale, la restrângerea folosinței imobilului sau chiar
la evacuarea din acesta, sub justificarea efectuării unor reparații sau lucrări ce
cad în sarcina locatorului. Potrivit art. 1.047 C.proc.civ., pe calea ordonanței
președințiale poate fi obținută și obligarea locatarului sau sublocatarului de a
permite celui îndreptățit să examineze imobilul dat spre folosință912.

11.12 Înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii

Codul de procedura civilă reglementează, în art.1049-1052, procedura

specială privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii.
Potrivit prevederilor Codului civil uzucapiunea imobiliară este de două
feluri:
 uzucapiunea extratabulara
 uzucapiunea tabulară
Invocarea uzucapiunii se poate face pe cale de acţiune, în cazul
uzucapiunii extratabulare şi pe cale de excepţie, în caul uzucapiunii tabulare.
Persoana interesată în a dobândi dreptul de proprietate asupra unui
imobil-teren prin uzucapiune va formula şi va depune o cerere de chemare în
judecată având ca obiect uzucapiunea la judecătoria în circumscripţia căreia este
situat imobilul (art.1050 alin.1 C.proc.civ.). În acest fel, persoana interesată
dobândeşte calitatea de reclamant în dosarul respectiv. Aşadar, competenta de

912
Mihail Dinu, Procedura evacuării din imobile folosite sau ocupate fără drept, 2013

347
soluţionare a cererii de uzucapiune este în prima instanţă judecătoria, iar
competenta teritorială aparţine instanţei locului unde este situat imobilul.
Cererea de înscriere va cuprinde elementele prevăzute de art.194
C.proc.civ., reclamantul având obligaţia să anexeze la cererea de chemare în
judecată şi următoarele înscrisuri, sub sancţiunea anularii cererii (art.1050 alin.2
C.proc.civ.):
 un certificat eliberat de serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor, care atestă că titularul dreptului înscris în cartea funciară
este decedat, precum şi data decesului sau, după caz, un certificat emis
de autoritatea competentă, care atestă faptul că persoana juridică titulară
a dreptului înscris în cartea funciară şi-a încetat existenţa;
 un certificat eliberat de camera notarilor publici, din care să rezulte
faptul dacă moştenirea titularului înscris în cartea funciară a fost sau nu
dezbătută, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au cules
moştenirea respectivă;
 un certificat eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat
imobilul, din care să rezulte că acesta nu face parte din domeniul public
al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale;
 certificatul de rol fiscal, atunci când este cazul;
 înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul şi-a întemeiat
posesia, atunci când este cazul;
 documentaţia tehnică cadastrală a imobilului, realizată pe cheltuiala celui
interesat de o persoană fizică sau juridică autorizată, potrivit legii;
 extrasul de carte funciară pentru informare, cu arătarea titularului înscris
în cartea funciară ori a înscrierii declaraţiei de renunţare la proprietate,
precum şi a faptului dacă imobilul este sau nu grevat de sarcini, eliberat
de biroul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară. În cazul în care
imobilul nu este înscris în cartea funciară în folosul altei persoane şi nici
grevat de sarcini, un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest
fapt, inclusiv faptul că nu a fost alocat un număr cadastral pentru
înscrierea imobilului;
 lista cuprinzând numele, prenumele şi domiciliul a cel puţin doi martori.
Cererea de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii este
supusă taxei judiciare de timbru conform prevederilor art.3 alin.1 din OUG
80/2013.
Procedura de soluţionare a cererii cuprinde două etape. Astfel într-o
primă etapă va avea loc procedura de judecata propriu-zisă iar în cea de-a doua

348
etapă vor fi îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege.
După depunerea cererii introductive de către reclamant, instanţa va
dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înscris în cartea funciară sau a
succesorilor acestuia, dacă sunt cunoscuţi, precum şi emiterea unei somaţii şi
afişarea acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instanţei, al biroului teritorial de
cadastru şi publicitate imobiliară şi la sediul primăriei în raza căreia se află
imobilul, precum şi publicarea ei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel
puţin unul de circulaţie naţională.
Legiuitorul prevede că, în ceea ce priveşte cheltuielile necesare efectuării
formalităţilor de afişare şi publicare, acestea sunt în sarcina reclamantului.
Reţinem că, potrivit art. 1051 alin. 2 C.proc.civ., afişele şi publicaţia vor
cuprinde:
 denumirea instanţei care a emis somaţia, numărul şi data încheierii prin
care s-a dispus emiterea;
 numele, prenumele sau denumirea posesorului şi domiciliul sau, după
caz, sediul acestuia;
 precizarea că acesta invocă dobândirea proprietăţii sau a unui alt drept
real prin uzucapiune;
 indicarea precisă a imobilului, cu adresa poştală şi, dacă este cazul, cu
număr cadastral sau topografic şi a numărului de carte funciară, iar în
lipsa acestora, cu precizarea vecinătăţilor;
 somaţia către toţi cei interesaţi să facă opoziţie, cu precizarea că, în caz
contrar, în termen de 6 luni de la emiterea celei din urmă publicaţii se va
trece la judecarea cererii.
Îndeplinirea acestor formalităţi va fi constatată într-un proces-verbal,
întocmit de grefier, ce se va depune la dosarul cauzei.
Dacă nu s-au făcut opoziţii în termenul prevăzut la art. 1051 alin. 2 lit. e
C.proc.civ. sau dacă cel înscris în cartea funciară este decedat ori şi-a încetat
existenţa juridică sau a renunţat la proprietate, instanţa se va pronunţa în camera
de consiliu, după ascultarea reclamantului şi a martorilor şi verificarea
îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru dobândirea dreptului reclamat în
temeiul uzucapiunii, prin încheiere (art. 1051 alin. 5 C.proc.civ.).Procedura are
caracter necontencios.
În schimb, dacă s-au formulat opoziţii la cererea de uzucapiune, acestea
vor fi comunicate reclamantului, pentru a formula întâmpinare potrivit
dispoziţiilor de drept comun. După primirea întâmpinării se va fixa termen pentru
soluţionarea cererii de înscriere, cu citarea reclamantului şi a oponenţilor, cărora

349
li se va comunica şi câte o copie de pe cererea de înscriere şi întâmpinarea
depusă de reclamant, în acest caz procedura având caracter contencios.
Potrivit art.1051 alin.5 şi alin.8 C.proc.civ, asupra cererii de înscriere a
drepturilor reale imobiliare dobândite prin uzucapiune, instanta se va pronunţa
prin încheiere sau prin sentinţa, în funcţie de caracterul necontencios, respectiv
caracterul contencios al procedurii. Aceasta poate fi atacată numai cu apel.
Termenul de apel este cel prevăzut de dreptul comun, respectiv 30 de zile.
Reclamantul va putea cere înscrierea provizorie a dreptului ce a
uzucapat, în temeiul încheierii date potrivit art. 1051 alin. 5 din C.proc.civ. sau,
după caz, al hotărârii judecătoreşti, de primă instanţă, prin care s-a admis cererea
de înscriere, înainte de rămânerea definitivă a acesteia.
Justificarea înscrierii provizorii se va face pe baza încheierii sau, după
caz, a hotărârii judecătoreşti (rămasă definitivă).
Dacă reclamantul nu solicită înscrierea provizorie a dreptului său, acesta
dobândeşte calitatea de proprietar la data înscrierii în cartea funciară a dreptului
de real dobândit prin efectul uzucapiunii, întemeiat pe încheierea sau, după caz,
sentinţa rămasă definitivă.
Reţinem însă că, în toate cazurile, registratorul de carte funciară nu va
putea dispune înscrierea dreptului, în temeiul uzucapiunii, dacă acesta a fost
intabulat sau înscris provizoriu în folosul unei alte persoane, chiar după
împlinirea termenului de uzucapiune. În cazul în care s-a făcut numai o notare, se
va putea dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie opozabilă celui care
a cerut notarea.
Reclamantul este considerat proprietar de la data înscrierii, în condiţiile
legii, în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit în temeiul
uzucapiunii.
Dreptul real nu se dobândeşte în temeiul încheierii, respectiv al sentinţei,
la momentul rămânerii definitive a acestora, ci doar la momentul intabulării în
cartea funciară a dreptului de proprietate câştigat de reclamant prin uzucapiune.
Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei formate sub imperiul vechiului Cod Civil (fără
a exista un text legal prevăzut că atare în vechiul Cod Civil) dreptul de
proprietate dobândit prin uzucapiune se dobândea cu efect retroactiv, de la dată
când reclamantul a început posesia imobilului, există o schimbare radicală de
viziune, astfel încât, potrivit actualei reglementări impuse de noua procedură
civilă, reclamantul este considerat proprietar de la data înscrierii, în condiţiile
legii, în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit în temeiul
uzucapiunii.

350
 11.13 Procedura refacerii inscrisurilor şi hotărârilor dispărute

Procedura refacerii inscrisurilor şi a hotărârilor judecătoreşti dispărute

este reglementată în art.1053-1055 C. proc. civ. Această procedură îşi găseşte
aplicare doar în acele situaţii de excepţie în care se constată dispariţia unor acte
din dosarul cauzei sau chiar dispariţia hotărârii pronunţate ori chiar a întregului
dosar,refacerea actelor sau a hotărârilor dispărute fiind de maximă importanţă,
spre a se putea proceda în continuare la soluţionarea cauzei sau la finalizarea
executării silite.
Condiţia esenţială a procedurii reglementate de art. 1053-1055 C. proc.
civ. vizează dispariţia actelor sau a dosarului cauzei.
Potrivit reglementarilor menţionate, dosarele sau înscrisurile privitoare la
o pricină în curs de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăşi
instanta investită cu judecarea pricinii.
Legea face referire, aşadar, în primul rând, înscrisurile probatorii, dar
numai acele înscrisuri care au fost folosite în cadrul procesului civil.
Cererea de reconstituire este de atributul instanţei investite cu judecarea
pricinii. Sesizarea instanţei se poate face de însăşi partea interesată în
reconstituirea inscrisurilor sau a hotărârii dispărute. Într-o asemenea împrejurare,
partea va formula o cerere simplă în care va trebui să indice principalele
elemente de identificare a dosarului şi probele ce urmează să fie administrate în
scopul reconstituirii. Instanţa se poate însă autoinvesti.
Cererea se soluţionează cu citarea părţilor.
După administrarea probelor necesare, instanta urmează să se pronunţe asupra
cererii de reconstituire. Soluţiile pot fi de admitere sau de respingere a cererii.
Instanţa se pronunţa printr-o încheiere, în toate cazurile înscrisurile refăcute
ţinând locul originalelor în mod provizoriu, respectiv până la găsirea acestora.
Legea reglementează în mod distinct procedura reconstituirii unei
hotărâri judecătoreşti. Astfel că dacă dosarul său înscrisurile dispărute priveau o
pricină în care se pronunţase o hotărâre de către prima instanţa şi împotriva
căreia se făcuse apel, această hotărâre se va reface după cel de-al doilea exemplar
al hotărârii păstrat de prima instanţă. Din acest text rezulta că legea are în vedere,
în mod neîndoielnic, nu simpla dispariţie a unui înscris, ci chiar a hotărârii
pronunţate.
Mijloacele de probă ce pot fi folosite în această ipoteză sunt limitate de
lege în mod expres, respectiv folosirea celui de-al doilea exemplar al hotărârii,

351
exemplar ce se păstrează de instanta într-o mapă specială. La alte probe se poate
recurge numai în mod subsidiar, respectiv condiţionat de dispariţia şi a celui de-
al doilea exemplar original al hotărârii. În această din urmă ipoteza, acelaşi text
autorizează folosirea copiilor legalizate de pe hotărâre ce s-au încredinţat parţilor
sau altor persoane.
În acest scop, instanţa va dispune să se facă, din oficiu, publicaţii într-un
ziar mai răspândit, cu arătarea ca orice posesor al unei copii de pe hotărâre să o
depună la grefa instanţei care a ordonat publicaţia.
Dacă dosarul, inclusiv hotărârea, nu se pot reface, în aceste condiţii,
instanţă de apel va judeca din nou pricina în fond.
Dacă hotărârea dispărută este găsită, în cursul judecăţii, cererea va fi
respinsă.

11.14 Cauţiunea judiciară

Cauţiune judiciară este o garanţie, reală sau personală, a cărei constituire

este impusă de lege sau este dispusă de către instanţă de judecată, în cazurile
prevăzute de lege, în sarcina părţii care solicita luarea unor măsuri procesuale
care prezintă riscul de a fi prejudiciabile pentru o altă parte din proces913.
Aşadar, aceasta constă într-o sumă de bani ce trebuie depusă de una din
părţile procesului, cu titlul de garanţie, pentru a acoperi eventualele pagube ce ar
rezulta din luarea unor măsuri, la cererea sa, împotriva celeilalte părţi.
Cauţiunea judiciară se depune când se solicită:
 indisponibilizarea, ca măsură asiguratorie, a bunurilor şi veniturilor
debitorului, pentru ipoteza în care reclamantul ar pierde procesul şi
pârâtul ar suferi anumite prejudicii din cauza introducerii intempestive a
acţiunii;
 punerea în executare a unei hotărâri nedefinitive, ca, de exemplu, a unei
hotărâri date cu execuţie provizorie, pentru acoperirea pagubelor
provocate pârâtului ce ar rezulta din executarea pornită împotriva să, în
cazul în care, în apel, s-ar obţine desfiinţarea acelei hotărâri;
 suspendarea executării unei hotărâri pronunţate în primă instanţă,
executorie de drept, până la judecarea apelului, pentru acoperirea
pagubelor ce i s-ar aduce creditorului reclamant, în cazul în care acesta
va fi respins;
 suspendarea executării unei hotărâri definitive sau irevocabile, până la

352
 judecarea unei căi extraordinare de atac, pentru acoperirea pagubelor ce i
s-ar aduce creditorului reclamant, în cazul în care aceasta ar fi respinsă;
 suspendarea executării silite ca urmare a introducerii unei contestaţii la
executare, pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce creditorului
urmăritor, în cazul în care, în final, contestaţia va fi respinsă.
Cauţiunea judiciară se sprijină pe următoarele două idei:
 de risc a părţii care solicită şi obţine din partea instanţei luarea unor
măsuri privind executarea în favoarea sa; şi
 de garanţie anticipată pentru cealaltă parte, pentru faptul că i se pune la
dispoziţie un mijloc sigur în vederea acoperirii pagubelor pe care le-ar
suferi în ipoteza în care măsurile luate împotriva să vor fi, în cele din
urmă, desfiinţate.
Cauţiunea judiciară serveşte în mod exclusiv numai părţii în interesul
căreia a fost depusă; ea nu poate fi urmărită de alţi creditori decât numai în
măsura în care în tot sau numai în parte nu e restituită părţii care a depus-o. Suma
datorată de parte cu titlu de cauţiune se fixează de către instanţă şi se depune,
după caz, la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A.
sau la orice altă instituţie bancară pe numele părţii respective, la dispoziţia
instanţei sau, după caz, a executorului judecătoresc. Dacă legea nu prevede altfel,
cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în
cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va depăşi suma de
2.000 lei. Cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra
acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii
cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin
hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea,
cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că
nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate .

ANEXA 1
Cerere privind instituirea tutelei

913
G.Boroi,M.Stancu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu, 2015, pag.874

353
 Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. __/_____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul ________, domiciliat în ______, în calitate de ________

(reclamant/pârât) în cauza având ca obiect ______ vă solicit să dispuneţi

Instituirea curatelei

pentru numitul/numita ______, ce are calitatea de ______

Motivele cererii sunt următoarele:
Motive de fapt: Învederez instanţei că numitul/numita ______este în vârstă
de ______, şi este lipsit(ă) de capacitate de exerciţiu/are capacitatea de exerciţiu
restrânsă/ există conflict de interese între reprezentat şi reprezentantul ______,
astfel încât se impune numirea unui curator.
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 58 C. proc. civ.
Anexez: înscrisuri, respectiv: ____________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ________________

ANEXA 2
Cerere de recuzare

Instanţa _________
Secţia __________

354
 Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, CNP_______________, cu

domiciliul______________în calitate de _________ (reclamant/pârât) în dosar
nr. ___/_____, având ca obiect _________, vă solicit să luaţi act că înţeleg să
formulez

Cerere de recuzare

împotriva judecătorului _________, membru al completului de judecată în

dosarul sus-menţionat.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Înţeleg să învederez instanţei că judecătorul
_______________
Datorită motivului expus mai sus, judecătorul nu mai poate participa la
judecarea pricinii şi vă solicit să admiteţi cererea, urmând ca judecătorul să fie
înlocuit la judecarea cererii respective de un alt magistrat.
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 42 pct. ___ C. proc. civ.
Probe: Înţeleg să fac dovadă cu _______________
Anexez: chitanţa privind plata taxei judiciare de timbru în valoare de
____________lei, timbru judiciar de ___________lei, precum şi înscrisuri care
dovedesc susţinerile din cuprinsul cererii de recuzare.

Semnătura,____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _______________

ANEXA 3
INTERVENŢIA FORŢATĂ
Cerere de chemare în judecată a altor persoane

Instanţa _________

355
 Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________,CNP_______________ domiciliat în _________, în

calitate de _________ (reclamant/pârât), solicit

Chemarea în judecată

a _________, domiciliat în _________, pentru că hotărârea ce o veţi pronunţa să-

i fie opozabilă acestuia.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motive de fapt: Învederez instanţei că ___________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 67-70 C. proc. civ.
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe ___________
Anexez: copii ale cererii pentru părţile din dosar, copie a cererii de chemare
în judecată, a întâmpinării, înscrisuri şi copii ale înscrisurilor pentru cel chemat
în judecată, certificate pentru conformitate, chitanţa cu plata taxei judiciare de
timbru în cuantum de ______ lei, precum şi timbrul judiciar de ______ lei.

Semnătura,______________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului ______________

ANEXA 4
INTERVENŢIA FORŢATĂ
Cerere de chemare în garanţie

Instanţa _________

356
 Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________,CNP_______________, domiciliat în _________,

în calitate de ___________ (reclamant/pârât) în cauza având ca obiect
_________, formulez prezenta

Cerere de chemare în garanţie

pe _________, domiciliat în _________, pentru ca prin hotărârea ce o veţi

pronunţa să dispuneţi:
– obligarea chematului în garanţie la plata sumei de _______, cu titlu de
______;
– obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că _________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 72-74C. proc. civ. şi art. _______
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe: _________
Anexez: chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de ________
lei, timbru judiciar în valoare de _______ lei.

Semnătura,____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului ________________

ANEXA 5
INTERVENŢIA FORŢATĂ
Cerere de arătare a titularului dreptului

Instanţa _________

357
 Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________,CNP__________, domiciliat în _________, în

calitate de pârât în acţiunea formulată de reclamantul _________, având ca
obiect _________, formulez prezenta

Cerere de arătare a titularului dreptului

prin care solicit introducerea în cauză a numitului _________, domiciliat în

_________, în calitate de titular al dreptului real de _________
(proprietate/servitute/uzufruct), pentru că hotărârea să-i fie opozabilă acestuia.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că _________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 75 C. proc. civ.
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe ________________
Anexez: chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de ______
lei şi timbrul judiciar în valoare de ______ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului __________________

ANEXA 6
INTERVENŢIA VOLUNTARĂ
Cerere de intervenţie în interes propriu

Instanţa _________

358
 Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul ________, CNP__________________, domiciliat în ________

, în calitate de intervenient în dosarul nr. ____ la instanţa ______, cu termen la
_____, formulez prezenta cerere de

Intervenţie în interes propriu

prin care solicit:

- să obligaţi reclamantul/pârâtul la _________________;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că _____________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 61 şi ale art. 62 C. proc. civ.,
precum şi _____________
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe _____________
Anexez: copii ale cererii de intervenţie, câte una pentru fiecare parte,
înscrisuri doveditoare, copii ale înscrisurilor pentru părţi certificate pentru
conformitate, lista cu numele şi adresele martorilor propuşi, chitanţa ce atestă
plata taxei judiciare de timbru în cuantum de ______ lei, timbrul judiciar în
valoare de ______ lei.
Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel

_______________

ANEXA 7
INTERVENŢIA VOLUNTARĂ
Cerere de intervenţie în interesul altei persoane

Instanţa _________

359
 Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________,CNP _____________, domiciliat în _________, în

calitate de intervenient în dosarul nr. _____ la instanţa _________, cu termen la
_________, având ca obiect _________ formulez prezenta cerere de

Intervenţie accesorie

prin care înţeleg să susţin apărarea reclamantului/pârâtului _____________

Motivele cererii sunt următoarele:
Motive de fapt: Învederez instanţei că ______________
Temeiul de drept: Invoc art. 49 alin.3 C. proc. civ. şi ___________
Probe: Înţeleg să solicit proba cu ______________
Anexez: copii ale cererii pentru părţile din dosar, înscrisuri reprezentând
__________ şi copii ale înscrisurilor pentru părţi, certificate pentru conformitate,
chitanţa ce atestă plata taxei judiciare de timbru în valoare de _______ lei,
precum şi timbrul judiciar de _______ lei.

Semnătura,

______________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 8
Contract de asistenţă juridică

Uniunea Naţională a Barourilor din România

Baroul_________

360
 CONTRACT DE ASISTENŢĂ JURIDICĂ
Nr._______Data______
Încheiat între:
1. Denumirea formei de exercitare a profesiei____înfiinţată prin decizia
baroului______nr. ___din____,cu sediul_____şi cont bancar în
____(RON/EURO/USD/etc.)______ nr.________deschis la______prin
avocat________în calitate de________pe de o parte, şi
2. Domnul/Doamna________domiciliat(ă) în_____în calitate de (client,
reprezentant, grad de rudenie, soţ etc.)____pe de altă parte.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat şi ale statutului profesiei de avocat, părţile convin:
Art.1. Obiectul contractului
1.1. Obiectul contractului îl reprezintă_________(după caz, asistarea,
reprezentarea, acordarea de consultaţii juridice, redactarea şi semnarea de acte,
cereri şi alte căi de atac, forme de executare, mediere, operaţiuni fiduciare,
domicilieri de firme precum şi orice alte activităţi prevăzute de Legea
nr.51/1995), pentru clientul cu domiciliu/sediul în ________
1.2. Alte menţiuni:________________
Art.2. Onorariul
2.1. Onorariul convenit este în cuantum
de_____________(RON/EURO/USD/etc.)_
2.2. Alte menţiuni cu privire la onorariu (se poate preciza: onorariul orar,
onorariul fix (forfetar), onorariul de succes, onorariul format prin
combinarea unui sau mai multor tipuri de onorarii anterior menţionate,
moneda de plată, modalităţi de plată etc.):_________________
Art.3. Cheltuieli
3.1. Cheltuielile sunt în cuantum de_________ (RON/EURO/USD/etc.)
3.2. Cheltuielile aferente activităţii sus-menţionate vor fi suportate de client, separat de
plată onorariului.
Art.4. Clauze speciale
4.1. Prezentul contract este titlu executoriu cu privire la sumele datorate de către client
cu titlu de onorariu şi cheltuieli aferente.
4.2. Raporturile dintre părţi nu pot fi dovedite decât cu prezentul contract şi/sau în
condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat.
4.3. Faţă de terţi dovada prezentului contract se face prin împuternicire
avocaţială.Prezentul contract nu poate fi adus la cunoştinţa terţilor decât cu acordul
expres al părţilor.
4.4. Clientul atestă exactitatea şi sinceritatea informaţiilor pe care le furnizează
avocatului şi îşi exprimă acordul ca demersurile făcute de avocat să fie conform
informaţiilor pe care le-a furnizat.
4.5. Executarea obligaţiilor asumate de formă de exercitare a profesiei se realizează de

361
către avocaţii care îşi exercită profesia în cadrul acesteia.
4.6. Neplata onorariului în cuantumul şi la termenele fixate potrivit art.2 din contract,
precum şi neachitarea contravalorii cheltuielilor efectuate potrivit art.3 din contract dau
dreptul avocatului să procedeze la rezilierea de plin drept a prezentului contract fără nici
o altă formalitate şi fără nici o altă procedură judiciară sau extrajudiciară. Prezentul grad
comisoriu de gradul IV îşi produce efectele de la data scadenţei obligaţiei neexecutate.
4.7. Toate litigiile privitoare la naşterea, modificarea, stingerea, interpretarea şi
executarea prezentului contract pot fi supuse regulilor de arbitraj şi regulilor de
procedură prevăzute de lege şi de statutul profesiei de avocat.
Art.5. Alte clauze

Art.6.Locul şi data încheierii. Înregistrarea contractului

Încheiat la (locul încheierii, modalitatea încheierii în cazul încheierii la
distanţă)________, astăzi________, în două exemplare, ambele părţi atestând că
exemplarul original a fost înmânat/comunicat clientului sau reprezentantului acestuia iar
copia a fost păstrată de către forma de exercitare a profesiei şi înregistrat sub
nr.______din__________în registrul de evidenţă a contractelor de asistenţă juridică.

(FORMA DE EXERCITARE A PROFESIEI)

CLIENT/REPREZENTANT,
Atest data, conţinutul actului şi identitatea
...........................................
Semnatarului prezentului contract
Actul de identitate
prin avocat,
..........................................
Semnătura,
Semnătura,

ANEXA 9
Împuternicire avocaţială

362
Uniunea Naţională a Barourilor din România
Baroul_____________________________
Forma de exercitare a profesiei_________

ÎMPUTERNICIRE AVOCAŢIALĂ
Nr._______________

Domnul/doamna avocat__________________________se împuterniceşte de

către clientul____________________________________________________
în baza contractului de asistenţă juridică nr._____din___________, să exercite
următoarele activităţi_______________________________________________
şi să asiste/să reprezinte clientul în faţa_________________________________
________________________________________________________________

Data_________

CLIENT/REPREZENTANT, Atest identitatea părţilor, conţinutul şi

---------------------------------- data contractului de asistenţă juridică în
(semnătura) baza căruia s-a eliberat împuternicirea
FORMA DE EXERCITARE A PROFESIEI
prin avocat,
--------------------------------
(semnătura şi ştampila)

ANEXA 10
Cerere privind acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări,
amânări pentru plata taxelor de timbru

Instanţa _________

363
 Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de _________ în dosarul nr. ___/____,

având ca obiect _________, vă solicit să-mi încuviinţaţi

Scutirea/reducerea/eşalonarea/amânarea plăţii taxei judiciare de timbru şi a

timbrului judiciar

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt: Prin încheierea din data de _______, instanţa _______, în
dosar nr. ______ a stabilit pentru _________ (acţiunea introductivă/apel/recurs
etc.) taxa judiciară de timbru în cuantum de _______ lei şi timbrul judiciar de
______ lei.
Învederez instanţei că _________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art.90 lit. a C. proc. civ.
Probe: În dovedirea cererii, anexez următoarele înscrisuri ________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ____________________

ANEXA 11
Cerere privind apărarea şi asistenţa gratuită prin avocat

Instanţa _________
Secţia __________

364
 Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________,CNP__________, în calitate de _________

(reclamant/pârât) în dosarul nr. ___/___, vă solicit să-mi încuviinţaţi acordarea
de asistenţă judiciară prin delegarea unui avocat de la baroul local pentru
acordarea de apărare şi asistenţă judiciară gratuită.
Motivele cererii sunt următoarele:_______________________________
Motivele de fapt: Învederez instanţei că _________________________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 90 lit.a-b C. proc. civ.
Probe: În dovedirea cererii anexez următoarele înscrisuri _________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 12
Cerere de strămutare

Instanţa _________
Secţia __________

365
 Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________,CNP _______________, în calitate de

_________ (reclamant/pârât) în dosarul nr. ___/_____ având ca obiect
_________, vă solicit să dispuneţi strămutarea dosarului de la instanţa
_________ la o altă instanţă, pentru următoarele motive:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că ________________________

Situaţia deja expusă este de natură să creeze suspiciuni asupra modului de

rezolvare a litigiului aflat pe rolul acestei instanţe, impunându-se strămutarea
judecării cauzei la o altă instanţă de acelaşi grad.

Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art.140-141 C. proc. civ.

Probe: Înţeleg să fac dovadă cu __________

Anexez: chitanţa privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de _____
lei, timbrul judiciar în valoare de ___________lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/ Tribunalului/Curţii de Apel/ Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 13
Cerere de aplicare a amenzii judiciare

Instanţa _________
Secţia __________

366
 Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________,CNP ___________, domiciliat în _________, în

calitate de __________ (reclamant/pârât), în cauza având ca obiect _________,
formulez prezenta cerere prin care solicit obligarea la plata unei amenzi judiciare
a numitului _____________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că _________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 187 pct. ___ C.proc.civ. (sau, după
caz, art. 188 C. proc. civ.)
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe ___________
Anexez: înscrisuri, respectiv: ____________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _______________

ANEXA 14
Cerere de acordare de despăgubiri pentru amânarea nejustificată
a judecării cauzei sau a executării silite

Instanţa _________

367
 Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul ______, domiciliat în ______, în calitate de ________

(reclamant/pârât) în cauza având ca obiect _________, formulez prezenta cerere
pentru acordare de despăgubiri prin care solicit obligarea numitului ______ la
plata sumei de ______, reprezentând despăgubiri pentru amânarea nejustificată a
judecării cauzei/a executării silite.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că ______
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 189 C. proc. civ. raportat la
___________________________________________________________
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe _________________
Anexez: înscrisuri, respectiv _________________________________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 15
Cerere de chemare în judecată

Domnule Preşedinte,

368
 Subsemnatul _________, CNP ___________, domiciliat în _________, în
calitate de reclamant, chem în judecată pe ________, domiciliat în ______, în
calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi:

– obligarea pârâtului la _____________________________________

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt: Învederez instanţei că ________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. ________
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe ________
Anexez: copie acţiune pentru pârât, copii înscrisuri, certificate pentru
conformitate, în _____exemplare pentru comunicare şi un exemplar pentru
instantă, lista cu numele martorilor propuşi şi adresele acestora, chitanţa de plată
a taxei judiciare de timbru în cuantum de ______ lei, timbrul judiciar în valoare
de ______ lei,.

Semnătura,
_________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului _______________

ANEXA 16
Cerere privind alegerea de domiciliu procesual

369
 Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de _________ (reclamant sau, după

caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, revizuient, intimat etc.) în dosarul nr.
____/_____ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de _________, vă
rog să luaţi act că înţeleg să îmi aleg domiciliul procesual la ________________,
ce are următoarea adresă _________, unde urmează să îmi comunicaţi toate
actele de procedură ce se vor efectua în continuare în proces.
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 158 C. proc. civ.

Semnătura,

___________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________________________________

ANEXA 17
Cerere privind schimbarea de domiciliu

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. _______
Termen la data de _________

370
 Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________ în calitate de _________ (reclamant, sau, după

caz, pârât, intervenient etc.) în cauza având ca obiect _________ vă solicit să
luaţi act că mi-am schimbat domiciliul la adresa următoare _________ şi vă
solicit ca în continuare actele de procedură să-mi fie comunicate la noua adresă.
Învederez instanţei că am înştiinţat partea adversă prin scrisoare
recomandată, iar recipisa este anexată prezentei cereri.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________________________________

ANEXA 18
Cerere de modificare a cererii de chemare în judecată

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____

371
 Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul ______, domiciliat în ______, în calitate de reclamant în

dosarul nr. ____/____, având termen la data de ______, la instanţa ______, în
contradictoriu cu pârâtul ______, înţeleg să formulez prezenta cerere de
modificare a cererii introductive de instanţă în sensul că înţeleg să ______ (să
completez motivarea/să modific obiectul acţiunii/să modific cauza acţiunii) şi vă
solicit:
- să luaţi act ca ______ / să dispuneţi obligarea pârâtului la ______ / să
introduceţi în cauză în calitate de pârât pe ______ etc.;
- să-l obligaţi pe pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt: Învederez instanţei că _______________________
În drept: Îmi întemeiez cererea pe art. 204 C. proc. civ., precum şi _____
Probe: Solicit să-mi încuviinţaţi următoarele probe ____________
Anexez: un exemplar al cererii pentru instanţă, o copie pentru a fi
comunicată pârâtului, înscrisuri certificate ca fiind conforme cu originalul,
chitanţa privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de ______lei, precum
şi timbrul judiciar de ______ lei.

Semnătura,
_________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului _______________

ANEXA 19
Întâmpinare

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____

372
 Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, CNP_______, domiciliat în _________, în

calitate de pârât în cauza de faţă, formulez prezenta întâmpinare la cererea de
chemare în judecată având ca obiect _________, formulată de reclamantul
_________ în dosarul nr. ______, prin care vă solicit:
- _______ (să respingeţi acţiunea în totalitate/să admiteţi acţiunea/să
admiteţi în parte);
- să obligaţi reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele întâmpinării:
Excepţii: Invoc următoarele excepţii:
a) de procedură _________
b) de fond _________
Apărări de fond: Învederez instanţei că _________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 205 C. proc. civ. şi _________
Probe: Vă solicit încuviinţarea următoarelor probe _________
Anexez: copie a întâmpinării pentru reclamant, copie înscrisuri,
certificate pentru conformitate, pentru reclamant, lista cu numele şi domiciliul
martorilor.

Semnătura,

____________

Domului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului _________

ANEXA 20
Cerere reconvenţională

Instanţa _______
Secţia ________
Dosar nr. ___/_____

373
 Termen la data de _______

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul ______, domiciliat în ______, în calitate de pârât în

acţiunea având ca obiect ______, formulată de reclamantul ______, formulez
prezenta cerere reconvenţională prin care vă solicit să dispuneţi obligarea
reclamantului la ______, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de
judecată.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că ___________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 209 C. proc.
civ. şi _________
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe _________
Anexez: o copie pentru pârât, copii înscrisuri pentru pârât, certificate
pentru conformitate, lista cu numele şi domiciliul martorilor propuşi, chitanţa ce
atestă plata taxei de timbru judiciar în cuantum de ______ lei, timbrul judiciar
mobil în valoare de ______ lei.

Semnătura,
_________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului _______________

ROMÂNIA ANEXA 21

Citaţie

JUDECĂTORIA/TRIBUNAL/CURTE DE APEL

374
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Str.__________
Dosar nr.__________/An______ Ştampila
cu data prezentării
CITAŢIE

CĂTRE,
Numele şi prenumele
(denumirea)_________________________________________
domiciliul sau reşedinţa (sediul):
str._________nr._________bloc_________scară________
etaj________apart______________________

Recomandata
Localitatea__________________
Nr.________ Judeţul
(Sectorul)_____________
Ştampila cu
Codul_______________________
data sosirii Oficiul
poştal________________

ROMÂNIA
JUDECĂTORIA/TRIBUNAL/CURTE DE APEL
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Str.___________________
Dosar nr.____________Anul__________

375
 CITAŢIE

emisă la_______luna________anul_________

Numele şi prenumele
(denumirea)_________________________________________
din comună, satul
__________________str.______________________________nr.___
oraşul, municipiul
blocul_______scara______etaj__________apart.____, sector ___________este
chemat în
judeţ

această instanţă, camera_____completul___________pentru ziua de _________,

luna_______
anul ___________ora_______, în calitate de__________________în proces
cu____________
______________________________________________________________________
_____

Odată cu prezenţa se comunică şi următoarele

acte_____________________________

Până la termen, sunteţi obligat a depune taxa de timbru în sumă de

__________lei, şi timbru judiciar în suma de_______________lei, sub sancţiunea
anulării cererii.

L.S.PREŞEDINTE, Grefier,

ANEXA 22
Dovadă de îndeplinire a procedurii de citare

Dosar________nr.________/An________
Cu termen la____________/An________

376
 Ştampila
cu data prezentării

Dovadă

CĂTRE,
JUDECĂTORIA/TRIBUNAL/CURTE DE APEL
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Str.__________________Nr._________

Localitatea___________________
Cod_______________
Oficiul poştal___________
Recomandata nr.__________

Ştampila Ştampila
cu data înapoierii cu data sosirii

_________________________________________________________________

JUDECĂTORIA/TRIBUNAL/CURTE DE APEL COMPLETUL_____

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Dosar nr.______________/An_________
TERMEN LA______

377
 Dovadă de îndeplinire a procedurii de citare
PROCES-VERBAL
Subsemnatul________________________agent procedural, având de înmânat citaţia în
dosarul cu nr. de mai sus, emisă de ______________şi următoarele acte________________
m-am deplasat în comună, satul _______________, str. ______________________________
oraşul, municipiul
nr. ________bloc_______scara______etaj_______ap. ______ sector _________la adresa
numitului ___________citat în calitate de _______________în procesul cu ______________
pentru ____________________________în ziua de_______luna _________anul________ora
_____la _______________________________, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de
timbru în sumă de___________lei şi timbru judiciar în sumă de __________________lei, unde:
1. Găsind pe ____________________destinatar, soţ, rudă cu destinatarul, persoană care
locuieşte cu destinatarul, portar, administrator, serviciul de registratură sau funcţionarul
însărcinat cu primirea corespondenţei, serviciul personal, administraţia spitalului,
comandamentul unităţii militare, administraţia locului de deţinere*:
a) acesta a primit semnând în faţa noastră; b) refuzând primirea, am afişat actul; c) primind
actul, a refuzat să semneze de primire; d) primind actul nu a putut să semneze
deoarece__________________________________________________________
2. Am afişat actul pe uşa principală a locuinţei destinatarului; pe uşa principală a clădirii*,
a hotelului*:
a) persoana prevăzută la punctul 1 a refuzat primirea; b) nici o persoană prevăzută la
punctul 1 nu a fost găsită; c) în lipsa persoanelor de la punctul 1, nu s-a putut afla data
când cel citat poate fi găsit; d) persoanei citate, schimbându-şi adresa, nu i s-a putut afla
noua adresă (noua adresă este________________); e) persoana citată, fiind o societate,
s-a refuzat primirea.
Semnătura agentului,
Semnătura primitorului actului,_____
L.S.
Calitatea în care a primit actul,_____
Actul de identitate al primitorului___

ANEXA 23
Cerere de sechestru judiciar

378
 Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________ chem în judecată pe

pârâtul _________, domiciliat în _________, solicitându-vă ca prin hotărârea ce
o veţi pronunţa să dispuneţi instituirea unui sechestru judiciar asupra _________
şi încredinţarea pazei bunului/bunurilor puse sub sechestru către
________________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 973- 975 C.
proc. civ.
Probe: În dovedirea cererii, solicit încuviinţarea probelor cu
____________________________________________________________
Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri
_________, precum şi taxa judiciară de timbru de_________ lei şi timbrul
judiciar de _________lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului _____________

ANEXA 24
Cerere de sechestru asigurator

Domnule Preşedinte,

379
 Subsemnatul _________, domiciliat în _________, chem în judecată pe
pârâtul _________, domiciliat în _________, solicitându-vă ca prin hotărârea ce
o veţi pronunţa să dispuneţi înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor
mobile şi imobile ale pârâtului până la concurenţa sumei de _________ lei.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: ______________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 953 C.
proc. civ.
Probe: În dovedirea pretenţiilor, solicit proba cu _________
Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri
_________, taxa judiciară de timbru de______ lei şi timbrul judiciar
de_______lei, precum şi recipisa de plată a cauţiunii în valoare de _________
lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului ________________

ANEXA 25
Cerere de ridicare a măsurilor asiguratorii

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, solicit ca în

380
contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, să dispuneţi
ridicarea sechestrului asigurător/popririi asigurătorii instituit(ă) de această
instanţă prin încheierea dată în camera de consiliu la data de _________, asupra
următoarelor _________ (bunuri/sume de bani/titluri de valoare etc.).
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _______________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile _________
Probe: În dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probei cu
înscrisuri.
Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri _________,
precum şi taxa judiciară de timbru de _______ lei şi timbrul judiciar de
__________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului ______________

ANEXA 26
Cerere de poprire asiguratorie

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, chem în judecată pe

381
pârâtul-debitor _________, domiciliat în _________, şi pe pârâtul-terţ poprit
_________, domiciliat în _________, solicitându-vă ca prin hotărârea ce o veţi
pronunţa să dispuneţi înfiinţarea unei popriri asigurătorii asupra _________,
până la concurenţa sumei de _________ lei.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: ________________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 597 C. proc.
civ. raportat la art. 953-957 C. proc. civ.
Probe: În dovedirea cererii, solicit încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri _________,
taxa judiciară de timbru de ____________ lei şi timbrul judiciar de _________
lei, precum şi recipisa de plată a cauţiunii în valoare de _________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului ______________

ANEXA 27
Cerere de amânare a judecăţii pentru lipsa de apărare

Instanţa _________
Secţia __________

382
 Dosar nr. _______
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de _________ (reclamant, pârât

etc.) în dosarul nr. _________, din data _______, având ca obiect _________ vă
solicit acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt: Învederez instanţei că _____________________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 222 C. proc. civ.
Probe: În dovedire, anexez ________________________________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ____________

ANEXA 28
Cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare la judecată

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. _______
Termen la data de _________

383
 Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de _________ (reclamant, pârât etc.)

în cauza având ca obiect _________, vă solicit să încuviinţaţi acordarea unui
termen întrucât mă aflu în imposibilitate de prezentare la termenul din data de
___________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că ______________________
Probe: În dovedirea prezentei cereri anexez ___________________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ____________

ANEXA 29
Cerere de încuviinţare a probelor

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. __/_____
Termen la data de _________

384
 Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de (reclamant sau, după caz, pârât,

intervenient, apelant, recurent, intimat) în dosarul nr. _____/____ al acestei
instanţe, cu termen de judecată la data de _________, când este prima zi de
înfăţişare în cauză, vă rog să-mi încuviinţaţi următoarele probe:

- Înscrisuri, pentru a dovedi _________

- Interogatoriul părţii adverse, pentru a dovedi _________
- Martori, pentru a dovedi _________
- Expertiză tehnică în specialitatea _________, pentru a dovedi
_________
- Cercetare locală, pentru a dovedi _________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 30
Cerere pentru depunerea listei cu martori

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. __/_____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

385
 Subsemnatul _________, în calitate de ___________ (reclamant sau,
după caz, pârât, intervenient, apelant, intimat etc.) în dosarul nr. _____/____ al
acestei instanţe, cu termen de judecată la data de ________depun prezenta listă
de martori conform încheierii de şedinţă de la termenul din _________, când mi-
a fost încuviinţată această probă, solicitându-vă să dispuneţi citarea martorilor
pentru termenul din _________
Menţionez că mi-au fost încuviinţaţi ___ martori , ale căror nume şi
adrese sunt următoarele:
1. ____________, domiciliat în ______________________________
2. ____________, domiciliat în _______________________________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel ________

ANEXA 31
Cerere pentru depunerea de înscrisuri probatorii la dosar

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. __/_____
Termen la data de _________

386
 Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de ___________ (reclamant sau,

după caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, contestator, revizuent, intimat) în
dosarul nr. _____/____ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de
_________, depun copii de pe următoarele înscrisuri certificate în ___
exemplare:
1. ____________
2. ____________
3. ____________ etc.
Vă rog să dispuneţi comunicarea a câte un exemplar de pe aceste
înscrisuri către celelalte părţi din proces, la adresa lor, menţionată în _________
(acţiune sau, după caz, în cererea de apel, de recurs, contestaţie, revizuire etc.).

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ___________

ANEXA 32
Asigurarea de dovezi-Cerere de administrare a unei probe

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, chem în judecată pe

pârâtul _________, domiciliat în _________, solicitându-vă
Să procedaţi la administrarea probei cu ______________________,
urmând să constataţi administrată această probă.
Motivele cererii sunt următoarele:

387
 Motivele de fapt _________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 359-360 C. proc.
civ.
Anexez: chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de ........... lei,
precum şi timbrul judiciar de ________lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 33

Asigurarea de dovezi-Cerere de delegare a unui executor judecătoresc

Domnule Preşedinte,

388
 Subsemnatul _________, domiciliat în _________, chem în judecată pe
pârâtul _________, domiciliat în _________, solicitându-vă să încuviinţaţi
delegarea unui executor judecătoresc care să constate la faţa locului starea de
fapt constând în _________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 364 C. proc.
civ.
Anexez: chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de -
__________lei, precum şi timbrul judiciar de __________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel _____________

ANEXA 34
Cerere de suspendare a judecăţii

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

389
 Subsemnatul _________, reclamant în dosarul nr. _____/____ al acestei
instanţe, cu termen de judecată la data de _________, vă rog să dispuneţi
suspendarea judecăţii întrucât am convenit cu pârâtul asupra acestei măsuri în
vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă.
Pentru verificarea acordului pârâtului, vă rog să-l interogaţi pe acesta
sub acest aspect la termenul fixat pentru judecată.
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 411 alin.
(1) pct. 1 C. proc. civ.

Semnătura,

___________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ___________

ANEXA 35
Cerere de suspendare legală de drept a judecăţii

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

390
 Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de ________ (reclamant sau, după

caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, contestator, revizuient, intimat) în
dosarul nr. _____/____ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de
_________, vă solicit să constataţi intervenirea de drept a suspendării judecăţii.

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt: ____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 412 alin.
(1) pct. 1 (sau, după caz, pct. 2-8 C. proc. civ.)
Probe: anexez alăturat înscrisuri, respectiv _________________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _______________

ANEXA 36
Cerere privind introducerea în cauză a moştenitorilor

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ____/_____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

391
 Subsemnatul __________, domiciliat în __________, în calitate de
_______ (reclamant/pârât) în cauza având ca obiect ____________ vă solicit să
încuviinţaţi introducerea în cauză a moştenitorilor autorului ________________,
ce a avut calitatea de reclamant/pârât.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că numitul ____________, ce
avea calitatea de ______ în cauza de faţă, a decedat la data de ______ rămânând
ca moştenitori numiţii ____________, domiciliaţi în __________, în calitate de
______ (descendenţi, soţ supravieţuitor etc.)
Vă solicit să-i introduceţi în cauză şi să-i citaţi la adresele arătate mai
sus, pentru că hotărârea ce va fi pronunţată să le fie opozabilă.
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 412 alin.
(1) pct.1 C. proc. civ.
Anexez: înscrisuri, respectiv: ______________________________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 37
Cerere de suspendare legală facultativă a judecăţii întemeiată
pe dispoziţiile art.413 alin.1 pct.1 C.proc.civ.

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

392
 Subsemnatul ____________, în calitate de ____________ (reclamant
sau, după caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, intimat) în dosarul nr.
_____/_______ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de __________,
vă rog să dispuneţi suspendarea judecăţii.
până la soluţionarea irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr. ______/______ pe
rolul Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel __________/Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că _____________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 413 alin.
(1) pct. 1 C. proc. civ.
Probe: În dovedirea cererii, anexez alăturat certificatul de grefă eliberat
de instanţa pe rolul căreia este înregistrat dosarul în raport de care s-a cerut
suspendarea.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 38
Cerere de suspendare legală facultativă a judecăţii întemeiată
pe dispoziţiile art.413 alin.1 pct.2 C.proc.civ.

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

393
 Subsemnatul __________, în calitate de ____________ (reclamant sau,
după caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, intimat) în dosarul nr.
_____/_______ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de
____________, vă rog să dispuneţi suspendarea judecăţii până la soluţionarea
irevocabilă a plângerii penale pe care am formulat-o împotriva _________ (părţii
adverse sau, după caz, a martorilor, a expertului).
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că ______________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 413 alin. (1)
pct. 2 C. proc. civ.
Probe: Anexez alăturat copia plângerii formulate şi rezoluţia Parchetului
_________ privind începerea urmăririi penale.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ________________

ANEXA 39
Cerere pentru reluarea dezbaterilor după suspendare

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul ________, în calitate de ________

394
(reclamant/pârât/apelant/intimat) în cauza având ca obiect _________ vă solicit
să dispuneţi repunerea cauzei pe rol şi reluarea dezbaterilor întrucât motivele
pentru care s-a dispus suspendarea nu mai subzistă.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că _____________________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 415 C. proc. civ.
Probe: În sprijinul cererii anexez ___________________________
Anexez: chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de
_______ lei, timbru judiciar de _______ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ____________

ANEXA 40
Cerere de perimare

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de ________ (pârât, intimat etc.) în

dosarul nr. ____/_____ al acestei instanţe, vă rog să constataţi şi să dispuneţi
perimarea______________ (acţiunii reclamantului sau, după caz, a cererii de
apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire etc.)

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt: _______________________________________

395
 Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 416 şi
următoarele C. proc. civ.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 41
Cerere de renunţare la judecată

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul ____________, în calitate de ____________ în dosarul nr.

__/____ având ca obiect ______ vă solicit să luaţi act că înţeleg să renunţ la

396
judecata ______________________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 406 C. proc.
civ.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 42
Cerere de renunţare la dreptul pretins

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

397
 Subsemnatul ___________, în calitate de reclamant, în dosarul nr.
___/____, vă solicit să luaţi act că înţeleg să renunţ la dreptul ce face obiectul
cererii de chemare în judecată privind _______________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 408 C. proc.
civ.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ___________

ANEXA 43
Cerere privind pronunţarea unei hotărâri parţiale

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de ________

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul ____________, domiciliat în _____________, în calitate de

398
reclamant în cauza având ca obiect ______, în contradictoriu cu pârâtul ______
vă solicit pronunţarea unei hotărâri parţiale prin care să obligaţi pârâtul la
______________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motive de fapt: Învederez instanţei că _______________________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 436 C. proc. civ.

Semnătura,

___________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului ______________

ANEXA 44
Cerere de a se lua act de tranzacţie

Instanţa _________
Secţia __________
Dosar nr. ___/____
Termen la data de _________

Domnule Preşedinte,

399
 Subsemnatul _________, domiciliat în _________ în calitate de
_________, şi subsemnatul _________, în calitate de _________, vă solicităm să
luaţi act de învoiala noastră şi să pronunţaţi o hotărâre de expedient, care să
consfinţească tranzacţia încheiată între părţi.
Temeiul de drept: Ne întemeiem cererea pe dispoziţiile art. 438 C. proc.
civ.
Anexăm înscrisul ce cuprinde învoiala noastră.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 45
Cerere de investire cu formulă executorie

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, reclamant în dosarul nr. ____/_____ al acestei

instanţe, soluţionat în sensul admiterii acţiunii mele prin sentinţa civilă nr.
____/____, rămasă definitivă şi irevocabilă prin deciziile nr. ____/_____ şi nr.
_____/____ ale Curţii de Apel _________, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, vă rog să dispuneţi investirea cu formulă executorie a acestei ________,

400
pentru a o putea pune în executare.
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 641 C.
proc. civ.
Anexez: copia legalizată a sentinţei civile nr. ____/_____ (sau, după
caz, înscrisul ce se doreşte a fi învestit ), precum şi chitanţa de plată a taxei
judiciare de timbru de ________ lei şi timbrul judiciar de __________lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului ______________

ANEXA 46
Cerere privind suspendarea executării vremelnice

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, în calitate de

_________ (reclamant/pârât) în cauza având ca obiect _________, vă solicit ca
prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi suspendarea executării hotărârii nr.
_____ din data de _________ pronunţată de _________ în dosarul nr. ___/_____
până la soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii pronunţate în primă

401
instanţă.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că ______________________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 450 C. proc. civ.
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe _______________
Anexez: chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de
____________ lei şi timbru judiciar în valoare de____________ lei.

Semnătura,

___________

Domnului Preşedinte Tribunalului/Curţii de Apel _____________

ANEXA 47
Cerere privind suspendarea provizorie a executării vremelnice

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, în calitate de

_________ (reclamant/pârât), în cauza având ca obiect _________, vă solicit ca
prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi suspendarea provizorie a executării
hotărârii nr. ______ din data de _________ pronunţată de _________ în dosarul
nr. ___/_____, pe calea ordonanţei preşedinţiale, până la soluţionarea cererii de

402
suspendare în cadrul apelului exercitat împotriva hotărârii menţionate.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că ___________________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 450 alin.5 C. proc. civ raportat
la art. 997-1000 C. proc. civ.
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe ____________
Anexez: chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de
_________ lei şi timbru judiciar în valoare de ________ lei.

Semnătura,

___________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel ____________

ANEXA 48
Cerere de îndreptare a erorilor materiale

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de _________ (reclamant sau, după

caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, contestator, revizuient, intimat) în
dosarul nr. _____/____ al acestei instanţe, soluţionat prin __________ (sentinţa
civilă sau, după caz, decizia civilă) nr. _____/____, vă rog să dispuneţi
îndreptarea erorilor materiale strecurate în această hotărâre, constând în
________________________
Motivele cererii sunt următoarele:

403
 Motivele de fapt: ______________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 442 C. proc.
civ.

Semnătura,
________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 49
Cerere de lămurire cu privire la înţelesul, întinderea
sau aplicarea dispozitivului hotărârii

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, vă rog ca, în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, să dispuneţi
lămurirea înţelesului/întinderii/aplicării dispozitivului _________ (sentinţei sau,
după caz, deciziei civile) nr. _____/____, pronunţată de _________, în dosarul
nr. _____/____.

404
 Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: ______________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 443 C.
proc. civ.
Anexez copia hotărârii contestate.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 50
Cerere de îndreptarea erorilor şi omisiunilor
cuprinse în dispozitivul hotărârii

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, vă rog ca, în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, să dispuneţi
înlăturarea dispoziţiilor potrivnice cuprinse în dispozitivul _______________
(sentinţei, sau, după caz, deciziei civile) nr. ____/_____, pronunţată de

405
_________, în dosarul nr. ______/___
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 442 C.
proc. civ.
Anexez copia hotărârii contestate.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 51
Cerere de completare a hotărârii judecătoreşti

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, vă rog ca în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, să dispuneţi
completarea sentinţei/deciziei civile nr. ____/____pronunţată de _________, în
dosarul nr. _____/____ prin soluţionarea capetelor de cerere (ori a cererilor
conexe sau incidentale) cu privire la care instanţa a omis să se pronunţe cu
ocazia judecăţii.
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: ____________________________________

406
 Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 444 C.
proc. civ.
Anexez copia hotărârii a cărei completare o solicit.

Semnătura,

___________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 52
APEL
Cerere de aderare la apel sub forma apelului provocat

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________ intimat în dosarul nr.

_____/____ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de _________, în
care s-a atacat sentinţa civilă nr. _________, formulez apel în contra
intimatului_________, domiciliat în _________ solicitându-vă ca, în cazul
admiterii apelului principal, să schimbaţi hotărârea atacată faţă de acest intimat,
în sensul __________________________________________
Motivele apelului sunt următoarele:

407
 Motivele de fapt: _________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 473 C.
proc. civ.
În dovedirea apelului, solicit _________ (refacerea probelor
administrate la fond sau, după caz, completarea acestora ori administrarea de
probe noi).
Anexez alăturat copii certificate de pe înscrisurile probatorii noi,
respectiv _________, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de
_______ lei şi timbrul judiciar de ______lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel _____________

ANEXA 53
APEL
Cerere de aderare la apel sub forma apelului incident

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, intimat în dosarul nr.

____/_____ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de _________, în
termen legal, formulez, prezenta cerere de aderare la apelul părţii potrivnice
declarat împotriva sentinţei civile nr. _____/____, prin care vă solicit să
schimbaţi această hotărâre, în sensul _________________

408
 Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 472 C. proc.
civ.
În dovedirea apelului, solicit _________ (refacerea probelor
administrate la fond sau, după caz, completarea acestora ori administrarea de
probe noi).
Anexez alăturat, în copii certificate, înscrisuri probatorii, respectiv:
_________, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de _______
lei şi timbrul judiciar de ______ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel ____________

ANEXA 54
APEL
Declaraţie de apel

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, în calitate de

_________ (reclamant sau, după caz, pârât, intervenient) în dosarul nr.
_____/____ al acestei instanţe, soluţionat în contradictoriu cu pârâtul
_________, domiciliat în _________, şi cu _________ (intervenientul, dacă o
asemenea parte a figurat în proces) _________, domiciliat în _________, în
termen legal declar apel împotriva sentinţei civile nr. ____/_____, pronunţată în
acest dosar, pe care o consider nelegală şi netemeinică.

409
 Conform art. 471 C. proc. civ., vă rog să înaintaţi apelul împreună cu
dosarul de fond la instanţa competentă.
Motivele apelului le voi depune până la prima zi de înfăţişare, conform
art. 471 alin. (4) C. proc. civ.
Anexez: copii de pe prezenta cerere în numărul de exemplare
corespunzător pentru comunicarea către intimaţi, precum şi chitanţa de plată a
taxei judiciare de timbru de ______ lei şi timbrul judiciar de ______ lei.

Semnătura,

___________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/ Curţii de Apel ____________

ANEXA 55
APEL
Motive de apel depuse prin cerere separată

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, în calitate de _________ (apelant-reclamant

sau, după caz, apelant-pârât, apelant-intervenient) în dosarul nr. ____/_____ al
acestei instanţe, cu termen de judecată la data de _________, conform art. 287
alin. (2) C. proc. civ. depun în dublu exemplar motivele apelului declarat la data
de _________împotriva sentinţei civile nr. ____/_____, pronunţată de
Judecătoria/Tribunalul
___________________________________________________________

410
 Motivele de fapt: ____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 466-482 C.
proc. civ. coroborat cu art. ________________________________
În dovedirea apelului, solicit _________(refacerea probelor
administrate la fond sau, după caz, completarea acestor probe ori administrarea
de probe noi).
În concluzie, solicit ___________________________________
Anexez alăturat înscrisuri probatorii noi, certificate pentru conformitate
cu originalul, respectiv _________, în _______ exemplare şi completarea la taxa
judiciară de timbru, calculată la valoarea contestată prin motivele de apel, în
valoare de _______ lei.

Semnătura,

___________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel _______________

ANEXA 56
APEL
Întâmpinare la apel

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, în calitate de intimat

în dosarul nr. _____/____ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de
_________, depun în _________ exemplare, în termen legal, prezenta
întâmpinare la cererea de apel ce face obiectul prezentei cauze, formulată de
apelantul ___________________________________
Motivele întâmpinării sunt următoarele:
Excepţii:

411
 a. de procedură ________________________________________
b. de fond ____________________________________________
Apărări de fond: Învederez instanţei că ______________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205-
208 C. proc. civ.
Probe: În apărare, solicit încuviinţarea următoarelor probe: _________,
pe aspectele privind _________________________________
Anexez alăturat, în copie certificată, următoarele înscrisuri
_________________________________________________________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel _____________

ANEXA 57
RECURS
Declaraţie de recurs

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________ domiciliat în _________, în calitate de

_________ (reclamant, pârât, apelant sau, după caz, intimat) în dosarul nr.
____/_____ al acestei instanţe, soluţionat în contradictoriu cu _________
(pârâtul, reclamantul, intimatul sau, după caz, cu apelantul) _________,
domiciliat în _________, în termen legal declar recurs împotriva
sentinţei/deciziei civile nr. ___/______, pronunţată în acest dosar, pe care o
consider nelegală.
Motivele de recurs le voi depune printr-o cerere separată, înăuntrul

412
termenului de recurs.
Anexez chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de ______ lei şi
timbrul judiciar de ______ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie _____________

ANEXA 58
RECURS
Motive de recurs depuse prin cerere separată
Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat _________, în calitate de parte care

a declarat recurs împotriva sentinţei/deciziei civile nr. _____/____, pronunţată de
Judecătoria/Tribunalul/Curtea de Apel _________ în contradictoriu cu intimatul
_________, domiciliat în _________, depun în ____ exemplare motivele
recursului solicitându-vă ca, în baza acestora, să dispuneţi _________ (casarea
sau, după caz, modificarea) sentinţei/deciziei atacate, iar în consecinţă
________________________________________
Motivele de fapt: _____________________________________

413
 Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 488 pct.
___ C. proc. civ.
Probe: În dovedirea recursului, solicit proba cu înscrisuri, pe aspectul
____________________________________________________
Anexez alăturat completarea la taxa judiciară de timbru, calculată la
valoarea contestată prin motivele de recurs, de _________ lei, precum şi
înscrisuri probatorii noi, certificate pentru conformitate, respectiv _________, în
dublu exemplar.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie ____________

ANEXA 59
RECURS
Întâmpinare la cererea de recurs

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, în calitate de

intimat în dosarul nr. ____/_____ al acestei instanţe, cu termen de judecată la
data de _________, depun în ____ exemplare, în termen legal întâmpinare la
cererea de recurs ce face obiectul prezentei cauze, formulată de recurentul
_______________________________________
Motivele întâmpinării sunt următoarele:
Excepţii:

414
 a. de procedură: ______________________________________
b. de fond: _________________________________________
Apărări de fond: ___________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez întâmpinarea pe dispoziţiile art. 308
alin. (2) raportat la art. 205-206 C. proc. civ.
Probe: În apărare, solicit încuviinţarea probei cu înscrisuri, pe
aspectul ___________________________________________________
Anexez, în copii certificate, următoarele înscrisuri: ___________

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel/ Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie ________________

ANEXA 60
CONTESTAŢIE ÎN ANULARE
Contestaţie în anulare obişnuită

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal
contestaţie în anulare împotriva sentinţei/deciziei civile nr.
____/_____pronunţată de Judecătoria /Tribunalul/Curtea de Apel
_________/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi

415
anularea acesteia şi __________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: ______________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 503 pct. ___
C. proc. civ.
Probe: În dovedirea formulării în termen a contestaţiei solicit
încuviinţarea probelor cu _________; de asemenea, pentru verificarea motivului
de contestaţie invocat, solicit ataşarea la prezenţa cauză a dosarului în care s-a
pronunţat hotărârea atacată.
Anexez copii de pe următoarele înscrisuri _________, precum şi chitanţa
de plată a taxei judiciare de timbru de ______ lei şi timbrul judiciar de _______
lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 61
CONTESTAŢIE ÎN ANULARE
Contestaţie în anulare specială

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal
contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. ____/_____, pronunţată de
Tribunalul/Curtea de Apel _________/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
solicitându-vă să dispuneţi anularea acesteia şi
___________________________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: ___________________________________

416
 Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 504 C.
proc. civ.
Probe: În dovedirea formulării în termen a contestaţiei, solicit
încuviinţarea probelor cu _________; de asemenea, pentru verificarea motivului
de contestaţie invocat, solicit ataşarea la prezenţa cauză a dosarului în care s-a
pronunţat hotărârea atacată.
Anexez copii de pe următoarele înscrisuri_________, precum şi
chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de ________ lei şi timbrul judiciar
de _________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie ______________

ANEXA 62
REVIZUIRE
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.509 pct.1C.proc.civ.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal,
prezenta cerere de revizuire împotriva sentinţei/deciziei civile nr. ____/_____,
pronunţată de Judecătoria/Tribunalul/ Curtea de Apel _________/Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi
___________________________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _____________________________________

417
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 C. proc.
civ.
Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii şi a temeiniciei
motivului de revizuire invocat solicit ataşarea la prezenţa cauză a dosarului în
care s-a pronunţat hotărârea atacată.
Anexez copia hotărârii atacate, precum şi chitanţa de plată a taxei
judiciare de timbru de ___________ lei şi timbrul judiciar de ________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 63
REVIZUIRE
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.509 pct.2C.proc.civ.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal,
prezenta cerere de revizuire împotriva sentinţei/deciziei civile nr. _____/____,
pronunţată de Judecătoria/ Tribunalul/Curtea de Apel _________/Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi
___________________________________________________________

418
 Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 2
C. proc. civ.
Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii şi a temeiniciei
motivului de revizuire invocat solicit ataşarea la prezenţa cauză a dosarului în
care s-a pronunţat hotărârea atacată.
Anexez copia hotărârii atacate, precum şi chitanţa de plată a taxei
judiciare de timbru de ________ lei şi timbrul judiciar de __________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 64
REVIZUIRE
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.509 pct.3C.proc.civ.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal,
prezenta cerere de revizuire împotriva sentinţei/deciziei civile nr. _____/____,
pronunţată de Judecătoria/ Tribunalul/Curtea de Apel _________/Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi
________________________________________________

419
 Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 3
C. proc. civ.
Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii de revizuire solicit
încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar pentru dovedirea temeiniciei motivului de
revizuire invocat solicit ataşarea la prezenţa cauză a dosarului în care s-a
pronunţat hotărârea atacată, precum şi următoarele probe _________, pe aspectul
___________________________________
Anexez copia hotărârii atacate, copii certificate de pe alte înscrisuri,
respectiv _________ , precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de
_________ lei şi timbrul judiciar de __________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 65
REVIZUIRE
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.509 pct.4C.proc.civ.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal,
prezenta cerere de revizuire împotriva sentinţei/deciziei civile nr. _____/____,
pronunţată de Judecătoria/ Tribunalul/Curtea de Apel _________/Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi
________________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:

420
 Motivele de fapt: ____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 4
C. proc. civ.
Pentru dovedirea formulării în termen a cererii de revizuire şi a
temeiniciei motivului de revizuire invocat solicit ataşarea la prezenţa cauză a
dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată, precum şi încuviinţarea
următoarelor probe _________, pe aspectul _________
Anexez copia hotărârii atacate, copii certificate de pe alte înscrisuri,
respectiv _________, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de
_________ lei şi timbrul judiciar de _________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie _____________

ANEXA 66
REVIZUIRE
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.509 pct.5C.proc.civ.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal,
prezenta cerere de revizuire împotriva sentinţei/deciziei civile nr. _____/____,
pronunţată de Judecătoria/ Tribunalul/Curtea de Apel _________/Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi
___________________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:

421
 Motivele de fapt: ____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 5
C. proc. civ.
Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii de revizuire şi a
temeiniciei motivului de revizuire invocat solicit ataşarea la prezenţa cauză a
dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată, precum şi proba cu înscrisuri.
Anexez copia hotărârii atacate, înscrisurile noi pe care s-a motivat
revizuirea, respectiv _________, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de
timbru de _________ lei şi timbrul judiciar de _________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 67
REVIZUIRE
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.509 pct.6C.proc.civ.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal,
prezenta cerere de revizuire împotriva sentinţei/deciziei civile nr. _____/____,
pronunţată de Judecătoria/ Tribunalul/Curtea de Apel _________/Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi
___________________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 6
C. proc. civ.

422
 Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii şi a temeiniciei
motivului de revizuire invocat solicit ataşarea dosarului în care s-a pronunţat
hotărârea atacată, precum şi următoarele probe ______________
Anexez copia hotărârii atacate, copii certificate de pe următoarele
înscrisuri _________, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de
__________ lei şi timbrul judiciar de __________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 68
REVIZUIRE
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.509 pct.7 C.proc.civ.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal,
prezenta cerere de revizuire împotriva sentinţei/deciziei civile nr. _____/____,
pronunţată de Judecătoria/ Tribunalul/Curtea de Apel _________/Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi
________________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:

423
 Motivele de fapt: _____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 7
C. proc. civ.
Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii şi a temeiniciei motivului
de revizuire invocat solicit ataşarea dosarelor în care s-au pronunţat hotărârile
atacate.
Anexez copia hotărârilor atacate, precum şi chitanţa de plată a taxei
judiciare de timbru de _________ lei şi timbrul judiciar de __________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 69
REVIZUIRE
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.509 C.proc.civ.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal,
prezenta cerere de revizuire împotriva sentinţei/deciziei civile nr. _____/____,
pronunţată de Judecătoria/ Tribunalul/Curtea de Apel _________/Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi
___________________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: ____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 509 C.
proc. civ.

424
 Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii solicit încuviinţarea
următoarelor probe _________, iar pentru dovedirea temeiniciei motivului de
revizuire invocat solicit ataşarea dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată,
precum şi următoarele probe _________
Anexez copia hotărârii atacate, copii certificate de pe următoarele
înscrisuri _________, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de
_________ lei şi timbrul judiciar de _________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel /Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 70
REVIZUIRE
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.509 pct.10 C.proc.civ.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, formulez în

contradictoriu cu intimatul _________, domiciliat în _________, în termen legal,
prezenta cerere de revizuire împotriva sentinţei/deciziei civile nr. _____/____,
pronunţată de Judecătoria/ Tribunalul/Curtea de Apel _________/Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi
__________________________________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: ____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 509 pct.10
C. proc. civ.

425
 Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii solicit încuviinţarea
probei cu înscrisuri, iar pentru dovedirea temeiniciei motivului de revizuire
invocat solicit ataşarea dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată, precum
şi înscrisuri.
Anexez copia hotărârii atacate, Monitorul Oficial al României în care s-a
publicat hotărârea C.E.D.O. pronunţată în legătură cu hotărârea naţională supusă
revizuirii, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de ___________
lei şi timbrul judiciar de ___________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie ______________

ANEXA 71
PROCEDURI SPECIALE

Cerere necontencioasă

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, vă rog să dispuneţi

citarea intimatului _________, domiciliat în _________, urmând ca prin
hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi______________________
Motivele cererii sunt următoarele:

426
 Motivele de fapt: _____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 527-535 C.
proc. civ., respectiv pe art. _______________________________
Anexez copii certificate de pe următoarele înscrisuri _________, taxa
judiciară de timbru de ______ lei şi timbrul judiciar de ______ lei.

Semnătura,

___________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului ______________

ANEXA 72
PROCEDURI SPECIALE
Cerere de ordonanţă preşedinţială

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat în _________, chem în judecată pe

pârâtul _________, domiciliat în _________, pentru ca prin hotărârea ce o veţi
pronunţa să dispuneţi pe cale de ordonanţă preşedinţială obligarea pârâtului la
_______________________________
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt: _____________________________________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 997 C.
proc. civ. ________________________________________________
Probe: Înţeleg să mă folosesc de următoarele probe _________, pe

427
aspectele privind ___________________________________________
Anexez copii certificate de pe următoarele înscrisuri _________, precum
şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de _________ lei şi timbrul
judiciar de _________ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului ______________

ANEXA 73
PROCEDURI SPECIALE
Cerere de partaj

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul (sau, după caz, subsemnaţii) _________, domiciliat în

_________, în calitate de reclamant, chem în judecată pe _________, domiciliat
în _________, şi pe _________, domiciliat în _________, în calitate de pârâţi,
pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi ieşirea din indiviziune
asupra bunurilor aflate în masa de împărţit a defunctului _________, decedat la
data de _________ şi atribuirea acestora către copărtaşi, în funcţie de cotele
succesorale.
Motivele acţiunii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanţei că la data de _________ a
decedat numitul _________, cu ultimul domiciliu în _________, lăsând că

428
 urmaşi pe _______________________________________________
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 980 - 981 C. proc. civ.
Probe: Solicit încuviinţarea următoarelor probe _____________
Anexez: înscrisuri, respectiv ___________ chitanţa de plată a taxei
judiciare de timbru în cuantum de ______ lei, timbrul judiciar mobil în valoare
de ______ lei.

Semnătura,

____________

Domnului Preşedinte al Judecătoriei ___________________________

ANEXA 74
NOTĂ EXPLICATIVĂ
destinată persoanelor care completează un formular de cerere
prezentată conform art. 34 al Convenţiei 

Introducere
Indicaţiile ce urmează sunt destinate să vă ajute să completaţi formularul de
cerere de către Curte. Vi se recomandă să le citiţi mai întâi în întregime şi cu atenţie.
Veţi putea apoi să vă raportaţi la aceste indicaţii în momentul în care veţi completa
fiecare dintre rubricile formularului.
Odată completat, acest formular va constitui cererea dumneavoastră către
Curte, în sensul articolului 34 al Convenţiei, şi va servi la examinarea cazului
dumneavoastră de către Curte. Este deci foarte important ca formularul să fie completat
cu exactitate şi în întregime, chiar dacă acest lucru v-ar obliga să repetaţi
informaţii care figurează deja în corespondenţa dumneavoastră anterioară cu
Grefa.
După cum veţi constata, acest formular conţine opt rubrici. Acestea trebuie

429
completate toate, astfel încât cererea dumneavoastră să conţină toate datele cerute de
către Regulamentul interior al Curţii. Veţi găsi de asemenea, la sfârşitul acestei note,
textul articolelor 45 şi 47 ale Regulamentului interior al Curţii.

CUM SĂ COMPLETAŢI FORMULARUL DE CERERE

I. PĂRŢILE - Articolul 47 părag. la), b) şi c) (1-13)

Dacă există mai mulţi reclamanţi, se vor da pentru fiecare dintre ei informaţiile cerute,
utilizând la nevoie o filă separată.
Orice reclamant poate desemna o persoană pentru a-l reprezenta. Reprezentantul trebuie
să fie un consilier juridic abilitat să exerseze într-unul dintre statele părţi la Convenţie şi
să rezideze pe teritoriul unuia dintre acestea, sau o altă persoană agreată de Curte. În
ipoteza în care reclamantul este reprezentat, toate informaţiile utile privitoare la
reprezentant trebuie furnizate în această rubrică. Grefa va purta în acest caz
corespondenţa numai cu reprezentantul.

ÎI. EXPUNEREA FAPTELOR - Articolul 47 părag. 1d)

(14)
Explicaţi cât se poate de clar şi amănunţit, însă în acelaşi timp concis, faptele de care vă
plângeţi. Străduiţi-vă să descrieţi evenimentele în ordinea în care s-au produs,
menţionând data exactă a acestora. Dacă faptele de care vă plângeţi se referă la mai
multe cereri distincte (de exemplu, mai multe ansambluri de proceduri judiciare), sunteţi
invitat să prezentaţi fiecare cerere în mod separat.

III. EXPUNEREA PRETINSEI VIOLĂRI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI

ALE CONVENŢIEI PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ADUSE ÎN SPIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII - Articolul 47 părag. e)
(15)
Explicaţi în această rubrică, cât mai precis posibil, care sunt motivele plângerii în baza
Convenţiei. Indicaţi care sunt dispoziţiile Convenţiei pe care vă bazaţi şi explicaţi de ce
consideraţi că faptele pe care le-aţi descris la rubrica ÎI au antrenat o violare a acestor
dispoziţii.
Veţi fi constatat că anumite articole ale Convenţiei autorizează, în anumite condiţii,
ingerinţe în exerciţiul drepturilor pe care le garantează [ a se vedea, de exemplu
alineatele a) până la f) ale articolului 5 părag. i), precum şi în paragraful 2 al articolelor
8 până la 11]. Dacă invocaţi unul dintre aceste articole, explicaţi de ce consideraţi că
ingerinţa de care vă plângeţi nu era autorizată.

IV. EXPUNERE ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ARTICOLULUI 35

părag. 1 AL CONVENŢIEI - Articolul 47 părag. 2 a) (16-18)
În această rubrică descrieţi în mod complet recursurile pe care le-aţi exercitat în faţa

430
autorităţilor naţionale. Completaţi fiecare dintre cele trei părţi ale rubricii, separând
răspunsurile pentru fiecare capăt de cerere pe care îl supuneţi Curţii. În dreptul cifrei 18
menţionaţi orice recurs ce ar fi putut constitui un remediu la cererea dumneavoastră, dar
pe care nu 1-aţi utilizat. Dacă un astfel de recurs ar exista, menţionaţi-1 (de exemplu,
numind autoritatea judiciară - sau alta - la care aţi fi putut introduce) şi explicaţi de ce
nu 1-aţi exercitat.

V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII - Articolul 47 părag. 1 g)

(19)
Indicaţi în această rubrică ce aşteptaţi de la procedura pe care o angajaţi în faţa Curţii.

VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU

EXAMINAT CAZUL - Articolul 47 părag. 2 b)
Veţi indica aici dacă aţi supus unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de
reglementare faptele de care vă plângeţi conţinute în prezenţa cerere. Dacă da, furnizaţi
informaţii complete, în special numele organismului internaţional sesizat, orice detalii
cu privire la procedurile urmate, decizii date, cu datele acestora. Ataşaţi o copie după
deciziile date şi după oricare alt document pertinent. Avem rugămintea de a nu capsa,
lipi sau lega prin orice modalitate copiile documentelor dumneavoastră.

VII. PIESE ANEXATE - Articolul 47 părag. 1 h) (NU TRIMITEŢI ORIGINALE,

CI NUMAI COPII)
(21)
Nu omiteţi să ataşaţi la cererea dumneavoastră şi să menţionaţi în această listă toate
hotărârile şi celelalte decizii vizate în rubricile IV şi VI, precum şi orice alt document pe
care doriţi să-1 supuneţi Curţii drept mijloc de probă [procese-verbale ale şedinţelor
(încheieri de şedinţă), declaraţii ale martorilor etc.]. În ceea ce priveşte deciziile
judiciare, trimiteţi motivarea acestora, nu numai dispozitivul lor. Limitaţi-vă totuşi la
documentele pertinente pentru examinarea capetelor conţinute în cererea
dumneavoastră. Avem rugămintea de a nu capsa, lipi sau lega prin orice modalitate
copiile documentelor dumneavoastră.

VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNĂTURA - Articolul 45 părag. 3

(22)
Dacă formularul cererii nu este semnat de către reclamantul însuşi, ci de către
reprezentantul său, el trebuie să fie însoţit de o procură în favoarea acestuia din urmă,
semnată de reclamant şi de reprezentantul/a său/să (cu excepţia situaţiei în care o astfel
de procură a fost deja remisă Grefei).

Formular de cerere către Curte

431
Voir Note explicative Numéro de
dossier
See Explanatory Note File-number
A se vedea nota explicativă Număr de dosar
ROM

COUR EUROPÉENNE DES DROITS DE L’HOMME

EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Conseil de l’Europe - Council of Europe - Consiliul Europei

Strasbourg, France
REQUÊTE
APPLICATION
CERERE

présentée en application de l’article 34 de la Convention européenne des Droits de

l’Homme, ainsi que des articles 45 et 47 du Règlement de la Cour

under Article 34 of the European Convention on Human Rights

and Rules 45 and 47 of the Rules of Court

prezentată în conformitate cu articolul 34 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului,

precum şi cu articolele 45 şi 47 ale Regulamentului Curţii

432
IMPORTANT:
La présente requête est un document juridique et peut affecter vos droits et obligations.
This application îs a formal legal document and may affect your rights and obligations.
Prezenta cerere este un document juridic şi poate afecta drepturile şi obligaţiile
dumneavoastră.

I - LEŞ PARTIES
THE PARTIES
PĂRŢILE

A. LE REQUÉRANT/LA REQUÉRANTE
THE APPLICANT
RECLAMANTUL/RECLAMANTA

(Renseignements à fournir concernant le/la requérant(e) et son/să représentant(e)

éventuel(le))
(Fill în the following details of the applicant and the representative, if any)
(Informaţii cu privire la reclamant/reclamanta şi eventualul/a său
reprezentant/reprezentantă)

1. Nom de famille ……………………. 2. Prénom (s) ………………………….

Surname First name (s)
Nume Prenume

Sexe: masculin/féminin
Sex: male/female
Sex: masculin/feminin

3. Nationalité ……………………… 4. Profession ……………………………..

Nationality Occupation
Cetăţenie Profesia

5. Date et lieu de naissance …………………………………………………….

Date and place of birth
Data şi locul naşterii

6. Domicile ……………………………………………………………………..
Permanent address
Domiciliul

433
7. Ţel. N° ……………………………………

8. Adresse actuelle (şi différente de 6.) ……...

Present address (if different from 6.)
Adresa actuală (dacă diferă de 6)

9. Nom et prénom du/de la représentant(e)* …………………………………...

Name of representative*
Numele şi prenumele reprezentantului/reprezentantei*

10. Profession du/de la représentant(e) ………………………………………….

Occupation of representative
Ocupaţia reprezentantului/reprezentantei

11. Adresse du/de la représentant(e) ………….

Address of representative
Adresa reprezentantului/reprezentantei

12. Ţel. N° ……………………… Fax N° ……………………………………

B. LA HAUTE PARTIE CONTRACTANTE

THE HIGH CONTRACTING PARTY
ÎNALTA PARTE CONTRACTANTĂ
(Indiquer ci-après le nom de l’Etat/des Etats contre le(s)quel(s) la requête est dirigée)
(Fill în the name of the State(s) against which the application îs directed)
(Indicaţi aici numele Statului/Statelor împotriva căruia / cărora introduceţi cererea)

13.

* Şi le/la requérant(e) est représenté(e), joindre une procuration signée par le/la
requérant(e) en faveur du/de la représentant(e).
A form of authority signed by the applicant should be submitted if a representative îs
appointed.
Dacă reclamantul/reclamanta este reprezentat/a, a se anexa o procură semnată de
reclamant/a în favoarea reprezentantului/reprezentantei.

ÎI - EXPOSÉ DES FAITS

STATEMENT OF THE FACTS
EXPUNEREA FAPTELOR
(Voir chapitre ÎI de la note explicative)

434
(See Part ÎI of the Explanatory Note)
(A se vedea Partea a II-a a Notiţei Explicative)

14. ....................................................................
Şi nécessaire, continuer sur une feuille séparée
Continue on a separate sheet if necessary
Dacă este necesar, continuaţi pe o filă separată

ÎI - EXPOSÉ DE LA OU DES VIOLATION(S) DE LA CONVENTION ET/OU DES

PROTOCOLESALLÉGUÉE(S), AINSI QUE DES ARGUMENTS À L’APPUI
STATEMENT OF ALLEGED VIOLATION(S) OF THE CONVENTION AND/OR
PROTOCOLS AND OF RELEVANT ARGUMENTS
EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRII ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU A PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢI

(Voir chapitre III de la note explicative)

(See Part III of the Explanatory Note)
(A se vedea Partea a III-a a Notiţei Explicative)

15. .................................................................

IV - EXPOSÉ RELATIF AUX PRESCRIPTIONS DE L’ARTICLE 35 § 1 DE LA

CONVENTION
STATEMENT RELATIVE TO ARTICLE 35 § 1 OF THE CONVENTION
EXPUNERE ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ARTICOLULUI 35 § 1 DIN
CONVENŢIE

(Voir chapitre IV de la note explicative. Donner pour chaque grief, et au besoin sur une
feuille séparée, leş renseignements demandés sous leş points 16 à 18 ci-après)
(See Part IV of the Explanatory Note. If necessary, give the details mentioned below
under points 16 to 18 on a separate sheet for each separate complaint)
(A se vedea capitolul IV al Notiţei explicative. A se prezenta pentru fiecare capăt de
cerere, şi dacă este nevoie pe o filă separată, informaţiile cerute la punctele 16 până la
18 de mai jos)

16. Décision interne définitive (date et nature de la décision, organe - judiciaire ou autre
– l’ayant rendue)
Final decision (date, court or authority and nature of decision)
Decizia internă definitivă (data şi natura deciziei, organul - judiciar sau altul - care a
pronunţat-o)

435
17. Autres décisions (énumérées dans l’ordre chronologique en indiquant, pour chaque
décision, să date, să nature et l’organe -judiciaire ou autre – l’ayant rendue)
Other decisions (list în chronological order, giving date, court or authority and nature
of decision for each of them)
Alte decizii (enumerate în ordine cronologică, indicând, pentru fiecare decizie, data,
natura şi organul - judiciar sau altul care a pronunţat-o)

18. Dispos(i)ez-vous d’un recours que vous n'avez pas exercé? Şi oui, lequel et pour
quel motif n’a-t-il pas été exercé?
Îs there or was there any other appeal or other remedy available to you which you have
not used? If şo, explain why you have not used it.
Dispuneţi sau aţi dispus de un recurs pe care nu l-aţi exercitat? Dacă da, care şi pentru
ce motiv acesta nu a fost exercitat?
Şi nécessaire, continuer sur une feuille séparée
Continue on a separate sheet if necessary
Dacă este necesar, continuaţi pe o filă separată

V - EXPOSÉ DE L'OBJET DE LA REQUÊTE

STATEMENT OF THE OBJECT OF THE APPLICATION
EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII

(Voir chapitre V de la note explicative)

(See Part V of the Explanatory Note)
(A se vedea capitolul V din Notiţa explicativă)

19.

VI - AUTRES INSTANCES INTERNATIONALES TRAITANT OU AYANT

TRAITÉ L’AFFAIRE
STATEMENT CONCERNING OTHER INTERNAŢIONAL PROCEEDINGS
ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU
EXAMINAT CAZUL

(Voir chapitre VI de la note explicative)

(See Part VI of the Explanatory Note)
(A se vedea capitolul VI al Notei explicative)

20. Avez-vous soumis à une autre instance internaţionale d’enquête ou de règlement leş
griefs énoncés dans la présente requête? Şi oui, fournir des indications détaillées à ce
sujet.

436
Have you submitted the above complaints to any other procedure of internaţional
investigation or settlement? If şo, give full details.
Aţi prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau reglementare
capetele de cerere din prezenţa plângere? Dacă da, furnizaţi indicaţii detaliate cu privire
la acest aspect.

VII. PIÈCES ANNEXÉES (pas d’originaux,uniquement des copies,prière de n'utiliser

ni agrafe, ni adhésif,ni lien d'aucune sorte)
LIST OF DOCUMENT (no original documents,only photocopies, do not staple, tape or
bând documents)
LISTA DOCUMENTELOR (nu trimiteţi originale, ci numai copii; fără a le capsa, lipi
sau lega)

(Voir chapitre VII de la note explicative. Joindre copie de toutes leş décisions
mentionnées sous ch. IV et VI ci-dessus. Se procurer, au besoin, leş copies nécessaires,
et, en caş d’impossibilité, expliquer pourquoi celles-ci ne peuvent pas être obtenues. Ces
documents ne vous seront pas retournés.)
(See Part VII of the Explanatory Note. Include copies of all decisions referred to în
Parts IV and VI above. If you do not have copies, you should
obtain them. If you cannot obtain them, explain why not. No documents will be returned
to you.)
(A se vedea capitolul VII al Notei explicative. Anexaţi copii ale tuturor deciziilor
menţionate la cap. IV şi VI de mai sus. Dacă nu aveţi copii, va trebui să le obţineţi.
Dacă nu le puteţi obţine, explicaţi din ce motive. Aceste documente nu vă vor fi
înapoiate).

21. a)
b)
c)

VIII - DÉCLARATION ET SIGNATURE

DECLARATION AND SIGNATURE
DECLARAŢIA ŞI SEMNĂTURA

(Voir chapitre VIII de la note explicative)

(See Part VIII of the Explanatory Note)
(A se vedea capitolul VIII al Notiţei explicative)

22. Je déclare en toute conscience et loyauté que leş renseignements qui figurent sur la
présente formule de requête şont exacts.
I hereby declare that, to the best of my knowledge and belief, the information I have

437
given în the present application form îs correct.
Declar pe onoare că informaţiile ce figurează în prezentul formular de cerere sunt
exacte.
Lieu/Place/Locul
Date/Date /Data
(Signature du/de la requérant(e) ou du/de la représentant(e))
(Signature of the applicant or of the representative)
(Semnătura reclamantului/ei sau a reprezentantului/ei)

438
 CURTEA EUROPEANĂ
A DREPTURILOR OMULUI

PROCURĂ914

(articolul 36 din Regulamentul Curţii)

Subsemnatul (a) _________________________________________________

(numele şi adresa reclamantului)
dau prin prezenta procura lui ________________________________________
________________________________________________________________
(numele, adresa şi profesia reprezentantului)
în scopul de a mă reprezenta în procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului şi în orice procedură susceptibilă de a interveni în cadrul Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului, în legătură cu cererea pe care am introdus-o, în baza articolului 34
al Convenţiei, împotriva
________________________________________________________________
(Guvernul pârât)

________________________________________________________________
(data scrisorii introductive)

___________________________________________________________
(locul şi data)

___________________________
(semnătura reclamatului)

Accept reprezentarea de mai sus

____________________________
(semnătura reprezentantului)

Acest formular trebuie completat şi semnat de către toţi reclamanţii care doresc să fie
reprezentaţi în faţa Curţii şi de către avocatul sau orice altă persoană desemnată în acest
sens.

439
GRILE PENTRU VERIFICARE A CUNOSTIINTELOR915

1. Mandatul judiciar încetează:

A. prin moartea celui care l-a dat;
B. dacă mandantul a devenit incapabil;
C. dacă este retras de către moştenitorii celui care l-a dat.

2. În materia recuzării:
A. cererea se judecă în camera de consiliu, cu ascultarea părţilor, dacă
instanţa apreciază că este necesar;
B. până la soluţionarea cererii de recuzare nu se va face niciun act de
procedură în cauză;
C. nu se admite interogatoriul, ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.

3. Procurorul poate exercita căile de atac:

A. atunci când a participat la judecată , în condiţiile legii;
B. în orice proces civil, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea
ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor;
C. împotriva hotărârilor pronunţate în acţiuni referitoare la drepturile şi
interesele legitime ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, chiar
dacă nu a pornit el acţiunea civilă.

4. Cererea de chemare în garanţie:

A. poate fi formulată de reclamant sau de intervenientul voluntar numai în faţa
primei instante, până la închiderea dezbaterilor în fond;
B. nu poate fi disjunsă de judecarea cererii principale;
C. obligă instanţa să se pronunţe asupra admisibilităţii ei în principiu.

5. Încheierea prin care se dispune asupra admisibilităţii în principiu a

cererii de intervenţie voluntară:
A. nu se poate ataca decât odată cu fondul, în cazul în care cererea de
intervenţie a fost admisă în principiu;
B. poate fi atacată numai cu apel în termen de 15 zile, care curge de la
pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea
lipsă, în cazul în care prima instanţă respinge cererea de intervenţie ca
inadmisibilă;

915
Admitere Barou , INM:2013;2014;2015

440
 C. poate fi atacată numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în cazul în
care instanţa de apel respinge cererea de intervenţie ca inadmisibilă.

6. În cazul transmisiunii calităţii procesuale prin acte între vii cu titlu

particular:
A. succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are
cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere
ori din oficiu;
B. judecata va continua, î n toate cazurile, numai cu succesorul cu titlu
particula r ,care va fi introdus în cauza la cerere sau din oficiu, înstrăinătorul
fiind scos din proces;
C. hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului nu va produce efecte şi
contra succesorului cu titlu particular, dacă acesta din urmă nu a fost
introdus în cauză, chiar dacă succesorul cu titlu particular a dobândit
dreptul cu rea-credinţa.

7. Judecătoria este competentă să soluţioneze:

A. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu
activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în afară
de cazurile în care legea prevede altfel;
B. cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit
legii;
C. cererile referitoare la orice serviciu sau alte limitări ale dreptului de
proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale
judecătorească .

8. În cererile privitoare la stabilirea filiaţiei:

A. părţile nu pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin
declaraţie verbală în faţa instanţei, ca acestea să fie judecate de alte
instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le
judece;
B. necompetenţa teritorială poate fi invocată doar de către parat prin
întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la
primul termen de judecata la care părţile sunt legal citate în faţa primei
instante;

441
C. cererea poate fi introdusă şi la instanţa domiciliului reclamantului.

9. Conflictul de competenţă:
A. se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, printr-o hotărâre
definitivă;
B. ivit între două instanţe judecătoreşti, se soluţionează de instanţă imediat
superioară şi comună instanţelor aflate conflict ;
C. nu se poate crea cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

10. Spre deosebire de conexitate, în caz de litispendenţă:

A. când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invoca în faţa instanţei
sesizate ulterior;
B. excepţia poate fi invocată şi dacă una dintre pricini se află pe rolul primei
instanţe , iar cealaltă în apel;
C. excepţia poate fi invocată de parţi sau de instanţă, din oficiu.

11. Termenele imperative:

A. sunt acele termene înăuntrul cărora este interzis să se îndeplinească un act
de procedură;
B. pot fi stabilite numai prin lege;
C. în caz de nerespectare atrag, de regulă, sancţiunea decăderii.

12. Citarea prin publicitate presupune în mod obligatoriu şi:

A. afişarea citaţiei la uşa instanţei;
B. afişarea citaţiei pe portalul instanţei de judecată competente;
C. publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României.

13. Hotărârea primei instanţe este executorie de drept atunci când:

A. are ca obiect modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale
cu minorul;
B. prin hotărâre se dispune radierea unui drept din cartea funciară;
C. are ca obiect cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveşte posesia.

14. Formalitatea ,,bun şi aprobat":

A. presupune că înscrisul să fie scris în întregime cu mâna celui care îl subscrie
şi să fie scris cu mâna acestuia ,,bun şi aprobat", cu arătarea în litere a sumei
sau a cantităţii datorate;
B. nu este necesară în raporturile dintre profesionişti;

442
C. nu este necesară în cazul înscrisului sub semnătură privată, prin care o
singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani dacă părţile de
comun acord au depus singurul original la un terţ ales de ele.

15. Sechestrul asigurator:

A. se poate institui şi asupra bunurilor imobile urmăribile ale debitorului, aflate
în posesia unui terţ
B. va fi ridicat, la cererea debitorului, în cazul nedepunerii cauţiunii în
termenul fixat de instanţă;
C. asupra unui bun pe care debitorul îi oferă pentru liberarea să, va putea fi
înfiinţat, chiar fără a exista proces asupra creanţei băneşti a creditorului.

16. Spre deosebire de renunţarea la judecată, în cazul renunţării la dreptul

pretins:
A. aceasta poate avea loc în căile de atac, fără a fi necesar acordul pârâtului;
B. când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate
hotărârile pronunţate în cauză;
C. hotărârea prin care se ia act de renunţare în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie este supusă recursului, care se judecă de completul de 5
judecători.

17. În cazul revizuirii pentru hotărâri potrivnice:

A. cererea se judecă de instanţă mai mare în grad faţă de instanţa care a dat a
doua hotărâre;
B. aceasta poate f i cerută şi în cazul în care hotărârile potrivnice au fost date de
aceeaşi instanţa, în dosare diferite;
C. trebuie să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

18. În procedura judiciară a divorţului:

A. cererea de divorţ poate fi semnată de un mandatar comun, cu procură
specială autentică, atunci când este întemeiată pe acordul părţilor;
B. atunci când niciunul dintre soţi nu are o locuinţă în ţară, părţile pot conveni
să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România;
C. cererea de divorţ întemeiată pe culpa soţului pârât se judecă în camera de
consiliu, fără citarea părţilor, dacă soţul pârât recunoaşte faptele care au dus la
destrămarea vieţii conjugale.

443
 19. În materie de partaj judiciar:
A. dacă printre cei interesaţi se află şi dispăruţi, împărţeala nu se poate face
decât prin vânzarea bunurilor la licitaţie publică, prin intermediul executorului
judecătoresc;
B. nu se poate dispune judecarea separată a cererii reconvenţionale prin care se
solicită completarea masei partajabile;
C. în cazul în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalităţile
prevăzute de lege, instanţa va anula cererea de partaj.

20. Spre deosebire de contestaţia la titlu vizând un titlu executoriu

reprezentat de o hotărâre judecătorească, cererea de lămurire a unei
hotărâri judecătoreşti:
A. poate fi formulată şi cu privire la o hotărâre nesusceptibilă de executare silită;
B. se soluţionează potrivit regulilor procedurii necontencioase;
C. este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a
solicitat lămurirea.

21. Contestaţia în anulare pentru motivul că nu a fost legal citat

contestatorul şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecată:
A. poate fi exercitată împotriva sentinţelor nesusceptibile de apel, atacate cu
recurs, prin care a fost invocat acest motiv şi care a fost respins deoarece avea
nevoie de verificări de fapt sau, fără vina părţii, recursul a fost respins fără a fi
cercetat în fond;
B. poate fi exercitată împotriva hotărârilor susceptibile de executare silită, în
termenul de exercitare a contestaţiei la executare;
C. se soluţionează de instanţa a cărei hotărâre se atacă, potrivit dispoziţiilor
procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată.

22. Potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă, referitoare la

aplicarea legii de procedură civilă:
A. hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor
prevăzute de legea în vigoare la data pronunţării lor;
B. procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal
investite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au
început ;
C. administrarea probelor preconstituite se face potrivit legii în vigoare la data
producerii lor.

444
23. Părţile au obligaţia de a probă:
A. textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o
altă modalitate anume prevăzută de lege;
B. dreptul internaţional cutumiar ;
C. prin înscris autentic, orice act juridic, în toate cazurile în care acesta este
atacat pentru fraudă.

24. Încheierea de şedinţă:

A. este întocmită de grefier pentru fiecare şedinţă de judecată, inclusiv
pentru termenul la care au avut loc dezbaterile, hotărârea pronunţându-se în
aceeaşi zi;
B. este semnată numai de preşedintele completului de judecată, dacă judecata a
avut loc în şedinţă publică, fără prezenţa publicului;
C. poate fi atacată separat, în cazurile anume prevăzute de lege.

25. Nulitatea hotărârii judecătoreşti intervine dacă:

A. hotărârea a fost pronunţată înainte de data fixată în acest scop;
B. în cuprinsul hotărârii au fost indicate, greşit, calea de atac şi termenul de
exercitare a acesteia;
C. minuta nu este semnată pe fiecare pagină de către judecători şi, după caz,
de magistratul-asistent.

26. În toate cazurile, nu pot fi ascultaţi ca martori:

A. descendenţii, în pricinile privitoare la starea civilă;
B. medicii şi farmaciştii cu privire la faptele ce le-au fost încredinţate în
exerciţiul profesiei;
C. persoanele lipsite vremelnic de discernământ.

27. Dacă nulitatea este anume prevăzută de lege

A. înseamnă că norma care reglementează nulitatea este imperativă în toate
cazurile;
B. presupune că adversarul celui care invocă nulitatea trebuie să dovedească
lipsa vătămării;
C. înseamnă că nulitatea este necondiţionată în toate cazurile.

28. Comunicarea citaţiei se face prin afişare:

A. când asociaţia sau societatea fără personalitate juridică, pârâta în cauză,

445
refuză primirea citaţiei;
B. în toate cazurile în care partea a făcut alegerea de domiciliu, fără să indice
persoana însărcinată cu privirea actelor de procedură;
C. pentru soluţionarea cererii de preschimbare a termenului de judecată.

29. Sancţiunea decăderii intervine:

A. când partea în drept să invoce decăderea renunţă la acest drept înainte de
expirarea termenului;
B. când partea nelegal citată la penultimul termen de judecată invocă nulitatea
după ce pune concluzii în fond;
C. chiar dacă decăderea nu mai poate fi constantă în procesul respectiv.

30. Cu ocazia fixării primului termen de judecată, preşedintele poate

încuviinţa:
A. măsuri obligatorii, sub rezerva dezbaterii la prima zi de înfăţişare;
B. măsuri pentru asigurarea dovezilor;
C. măsuri pentru constatarea unei situaţii de fapt.

31. Renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată:

A. se constată prin încheiere dată fără drept de apel;
B. făcută după comunicarea acesteia, atrage la cererea pârâtului, obligarea
reclamantului la cheltuieli;
C. în căile de atac poate fi făcută doar prin înscris autentic.

32. Termenul de perimare se întrerupe:

A. cât timp partea este împiedicată să stăruie în judecată din pricina unor
împrejurări mai presus de voinţa sa;
B. prin decesul unei părţi, intervenit în ultimele 6 luni ale termenului de
perimare;
C. prin cererea de redeschidere a judecăţii făcută, în condiţiile legii, de către
partea care justifică un interes.

33. În cazul cheltuielilor de judecată, nu pot fi micşorate sumele care

constituie:
A. cheltuieli de timbru;
B. onorariu avocatului;
C. onorariul expertului.

446
34. Hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor:
A. se dă în camera de consiliu atunci când numai una dintre părţi se înfăţişează
la ziua fixată pentru judecată;
B. se dă fără drept de apel;
C. nu poate fi dată înainte de termenul fixat pentru judecată.

35. Cererea de completare a hotărârii:

A. se poate face atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui
capăt de cerere accesoriu;
B. se soluţionează de urgentă, cu citarea părţilor;
C. se soluţionează prin încheiere care se ataşează la hotărârea, atât la
dosarul cauzei , cât şi la dosarul de hotărâri al instanţei.

36. Încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecaţii în primă

instanţă:
A. nu este supusă niciunei căi de atac;
B. poate fi atacată numai odată cu fondul, atunci când hotărârea ce urmează
să se pronunţe în cauză este susceptibilă numai de revizuire;
C. poate fi atacată cu recurs până la repunerea cauzei pe rol.

37. În cazul renunţării la dreptul dedus judecăţii:

A. este necesar acordul pârâtului atunci când renunţarea are loc în cursul
judecării contestaţiei în anulare;
B. instanţa dă o hotărâre supusă apelului prin care se pronunţă şi asupra
cheltuielilor de judecată;
C. renunţarea poate fi făcută şi verbal, în şedinţă.

38. Partea chemată la interogatoriu:

A. poate obţine să-i fie comunicat interogatoriul la domiciliu, pentru a
răspunde în scris, atunci când dovedeşte că este împiedicată să vină în faţa
instanţei;
B. poate obţine acordarea unui nou termen dacă declară că, pentru a răspunde,
trebuie să verifice înscrisuri;
C. poate refuza să răspundă la întrebările adresate de adversar direct în faţa
instanţei, nescrise în prealabil.

447
 39. Încheierea prin care s-a admis cererea de asigurare a dovezilor:
A. este executorie şi poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la pronunţare, dacă
s-a dat cu citarea părţilor;
B. dacă a fost dată în cursul judecării pricinii ,nu poate fi atacată decât odată
cu fondul;
C. este executorie şi poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.

40. Nulitatea procedurii de citare intervine:

A. dacă citaţia a fost înmânată unui minor sub 14 ani;
B. dacă citaţia a fost înmânată unei alte persoane decât partea citată, care
locuieşte cu aceasta, dacă primitorul citaţiei are şi calitatea de martor în proces;
C. dacă dovada de înmânare poartă o semnătură indescifrabilă şi nu este
arătata calitatea primitorului.

41. Cercetarea la faţa locului:

A. nu se poate efectua fără că părţile să fie legal citate pentru ziua stabilită;
B. se dispune prin încheiere interlocutorie;
C. nu impune prezenţa procurorului, chiar dacă este o cauză la care
participarea acestuia este cerută de lege.

42. Cererea de recuzare a judecătorului va fi respinsă ca inadmisibila

atunci când:
A. din referatul întocmit de către grefierul de şedinţă, înainte de primul
termen de judecată, rezultă că judecătorul nu este incompatibil;
B. partea nu arată probele de care înţelege să se folosească pentru dovedirea
cazului de incompatibilitate;
C. judecătorul recuzat a făcut cerere de abţinere pentru acelaşi motiv, iar
cererea de abţinere a fost admisă.

43. În virtutea principiului contradictorialităţii:

A. obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile părţilor;
B. în condiţiile legii, partea poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse;
C. părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de
afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

44. lntervenientul voluntar principal:

A. poate să solicite, prin cererea de intervenţie sau cel mai târziu până la

448
primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenţie, administrarea
de probe;
B. devine parte în proces din momentul înregistrării cererii sale în dosarul
constituit pentru cererea de chemare în judecată;
C. după admiterea în principiu a cererii de intervenţie, are dreptul să-1 recuze
pe grefierul de şedinţă.

45. Cererea de strămutare pentru motiv de bănuială legitimă:

A. se depune la instanţa competentă să o soluţioneze;
B. este de competenţa curţii de apel învecinate curţii de apel în a cărei
circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea;
C. se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor din proces.

46. Cererea de arătare a titularului dreptului:

A. dacă este admisă în principiu, are ca efect dobândirea de către cel arătat
ca titular al dreptului a calităţii de parte în procesul respectiv;
B. nu trebuie să fie admisă în principiu, pentru ca terţul să devină parte în
proces;
C. se comunică celui arătat ca titular al dreptului după admiterea în principiu
a cererii.

47. În cazul cererii având ca obiect repararea pagubelor produse

consumatorului, poate fi sesizată:
A. exclusiv instanţa de la domiciliul sau sediul profesionistului;
B. exclusiv instanţa de la domiciliul consumatorului;
C. alternativ instanţa de la domiciliul sau sediul profesionistului ori, după
caz, instanţa de la domiciliul consumatorului, la alegerea consumatorului.

48. Hotărârea de partaj:

A. rămasă definitivă, constituie titlu executoriu şi poate fi pusă în
executare chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului;
B. nu este susceptibilă de executare silită când părţile declară în mod expres
că nu solicită predarea bunului;
C. poate fi pusă în executare cu privire la bunurile împărţite în termenul de
prescripţie de 3 ani.

449
 49. În procedura de judecată a contestaţiei:
A. instanţa este obligată să solicite relaţii ş i explicaţii scrise de la
executorul judecătoresc;
B. părţile nu se citează decât dacă se apreciază necesar de către instanţa
de judecată;
C. instanţa va pune în vedere părţii interesate să achite cheltuielile
ocazionate de efectuarea copiilor certificate de pe actele de executare
contestate.

50. lnstanţa de divorţ se pronunţă:

A. asupra exercitării autorităţii părinteşti, când soţii au copii minori, născuţi
înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, chiar dacă acest lucru nu a fost
solicitat prin cererea de divorţ;
B. din oficiu, asupra obligaţiei de întreţinere sau prestaţiei compensatorii
între foştii soţi;
C. la cerere, cu privire la despăgubirea pretinsă pentru prejudicii materiale
sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei.

51. În cazul litigiilor în materia protecţiei consumatorilor:

A. cererile formulate de un consumator, având ca obiect denunţarea
unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist, se pot introduce şi la
instanţa de la sediul profesionistului;
B. cererile formulate de un profesionist împotriva consumatorului se pot
introduce numai la instanţa de la domiciliul consumatorului, afară de cazul în
care părţile au încheiat în mod valabil o convenţie de alegere de competenţă;
C. părţile pot conveni alegerea instanţei competente înainte de naşterea
dreptului la despăgubiri.

52. Cererea având ca obiect stabilirea compunerii masei succesorale şi a

cotelor succesorale, formulată pe cale principală:
A. este de competenţa judecătoriei sau a tribunalului, în funcţie de valoarea
obiectului cererii;
B. nu poate fi primită atunci când partea poate cere partajul;
C. este de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului.

53. În materia recuzării:

450
 A. cererea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară, atunci când, din
pricina recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată pentru soluţionarea
recuzării la instanţa respectivă;
B. încheierea de admitere a recuzării vă arăta în ce măsura actele îndeplinite
de judecătorul recuzat urmează să fie anulate;
C. încheierea prin care s-a admis cererea de recuzare poate fi atacată odată
cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza.

54. Mandatarul neavocat al unei persoane fizice:

A. poate pune concluzii în faţa oricărei instanţe, fără a fi asistat de avocat,
dacă este ruda de gradul al treilea cu partea şi este licenţiat în drept;
B. poate reprezenta în judecată pe mandant în baza unei procuri generale,
atunci când procura este dată unui prepus;
C. poate să îşi justifice calitatea printr-o procură sub forma unui înscris sub
semnătură privată.

55. În materia strămutării:

A. până la soluţionarea cererii de strămutare, instanta poate dispune, dacă
este cazul, suspendarea judecaţii, putând obliga partea care solicită suspendarea
la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă;
B. în cazul în care instanţa de la care s-a dispus strămutarea a procedat
între timp la judecarea procesului, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept
prin efectul admiterii cererii de strămutare;
C. hotărârea prin care se respinge cererea de strămutare este definitivă.

56. Constituie derogare de la principiul disponibilităţii:

A. posibilitatea instanţei de a dispune, din oficiu, îndreptarea erorii
materiale privind numele unei părţi, strecurate în cuprinsul unei hotărâri;
B. posibilitatea instanţei de a introduce forţat în proces, din oficiu, alte
persoane, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege;
C. posibilitatea judecătorului de a pune în discuţia părţilor, din oficiu,
necesitatea administrării altor probe şi de a le ordona, chiar dacă părţile se
împotrivesc.

57. Pe calea contestaţiei la executare nu se poate solicita:

A. anularea încheierii de investire cu formulă executorie;

451
 B. anularea executării silite pentru motive de fapt şi de drept privitoare la
fondul dreptului cuprins în titlul executoriu reprezentat de o hotărâre
judecătoreasca, atunci când aceste motive sunt anterioare pronunţării hotărârii;
C. împărţeala bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau în
devălmăşie.

58. În cazul intervenţiei voluntare accesorii, spre deosebire de cazul

intervenţiei voluntare principale:
A. cererea de intervenţie accesorie poate fi făcută, în prima instanţă, până
la închiderea dezbaterilor
B. intervenientul accesoriu va putea solicita administrarea de probe cel
mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii în principiu a
cererii sale de intervenţie;
C. cererea de intervenţie accesorie poate fi făcută şi în căile extraordinare
de atac.

59. Repunerea în termenul procedural se dispune:

A. numai dacă se dovedeşte că pierderea termenului procedural se
datorează unor motive temeinic justificate;
B. de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul
neexercitat în termen;
C. şi de instanţă, din oficiu, dacă din dosarul cauzei rezultă motivul
pierderii termenului.

60. Nulitatea este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul

încălcării dispoziţiilor legale referitoare la:
A. ordinea de acordare a cuvântului parţilor în cadrul dezbaterilor;
B. reprezentarea procesuală;
C. compunerea sau constituirea instanţei.

61. În cazul cererii de chemare în judecată:

A. comunicarea se va face de instanţă, din oficiu, prin servicii de curierat
rapid, atunci când comunicarea prin agenţii procedurali ai instanţei nu este
posibilă;
B. aceasta nu poate fi comunicată prin afişare, chiar dacă sunt îndeplinite
condiţiile citării pârâtului prin publicitate;
C. la cererea părţii interesate şi pe cheltuiala să, comunicarea se poate

452
face în mod nemijlocit şi prin executorii judecătoreşti.

62. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării

titlului executoriu:
A. se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută,
atunci când titlul executoriu este o hotărâre a unui organ de jurisdicţie;
B. se poate face în termen de cel mult 15 zile de la dată când
contestatorul a luat cunoştinţă de primul act de executare;
C. atunci când priveşte un titlu care nu constituie o hotărâre a unui organ
de jurisdicţie, se soluţionează printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi
de atac.

63. Cererea prin care reclamantul măreşte cuantumul obiectului

cererii de chemare în judecată, solicitând şi ratele ajunse la termen după
sesizarea instanţei:
A. este o cerere adiţională;
B. poate fi formulată numai până la primul termen la care toate părţile
sunt legal citate;
C. atrage declinarea competenţei dacă instanţa iniţial sesizată nu mai
este competentă potrivit dispoziţiilor legale referitoare la competenţa după
valoarea obiectului cererii.

64. În caz de litispendenţă:

A. atunci când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea
instanţei de grad inferior;
B. în orice stare a judecăţii, cererile reunite pot fi disjunse şi judecate
separat, dacă numai una dintre ele este în stare de judecată;
C. încheierea prin care se respinge excepţia are caracter interlocutoriu şi
poate fi atacată numai odată cu fondul.

65. Potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedura civilă,

referitoare la aplicarea în timp a legii de procedură civilă:
A. dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei
în vigoare, şi executărilor silite începute sub legea veche;
B. în caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la
competentă sunt pe deplin aplicabile;
C. în cazul în care instanţa investită este desfiinţată, dosarele se vor

453
trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi.

66. Într-un proces având ca obiect o acţiune în revendicare

mobiliară:
A. pârâtul poate formula, pe calea cererii reconvenţionale, o acţiune
confesorie de uzufruct privind bunul revendicat;
B. reclamantul poate formula, pe cale accesorie, o cerere de sechestru
asigurator pentru indisponibilizarea bunului până la soluţionarea acţiunii în
revendicare;
C. pârâtul poate formula cerere reconvenţională doar împotriva
reclamantului, nu şi a unui alt coproprietar care să fie obligat împreună cu
reclamantul la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse bunului.

67. Fac parte din categoria excepţiilor de fond, absolute şi

peremptorii:
A. excepţia prematurităţii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în
constatare atunci când este deschisă calea acţiunii în realizare, excepţia
conexităţii;
B. excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii
procesuale active, excepţia lipsei de interes;
C. excepţia litispendenţei, excepţia lipsei capacităţii procesuale de
exerciţiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

68. După închiderea dezbaterilor în fond, atunci când s-a amânat

pronunţarea hotărârii:
A. părţile pot depune înscrisuri în dovedirea cheltuielilor de judecată
reprezentând onorariul de avocat achitat ulterior închiderii dezbaterilor;
B. în caz de admitere a unei cereri de strămutare înainte de pronunţarea
hotărârii, părţile vor pune din nou concluzii în faţa instanţei la care s-a
strămutat procesul, chiar dacă au fost păstrate toate actele îndeplinite înainte de
strămutare;
C. procesul se va repune pe rol dacă judecătorul care a luat parte la
judecată a promovat la instanţa superioară între data închiderii dezbaterilor şi
data pentru care s-a amânat pronunţarea, părţile fiind citate pentru a pune din
nou concluzii în faţa completului de judecată legal constituit.

69. Hotărârea prin care judecătoria constată perimarea:

454
 A. unei cereri de ordonanţă preşedinţiala este supusă caii de atac a
apelului în termen de 5 zile de la pronunţare. dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi
de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor;
B. se dă fără motivare, deoarece grefierul este obligat să întocmească
un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea;
C. lipseşte de efecte toate actele de procedura făcute în acea
instanţă,însă probele pot fi folosite de părţi într-un nou proces, chiar dacă a
intervenit o modificare legislativă a competenţei material în favoarea
tribunalului, în măsura în care instanţa astfel învestită socoteşte că nu este
necesară refacerea lor.

70. Reprezintă o trăsătura comună cererii de îndreptare a erorii

materiale, cererii de lămurire şi, respectiv, cererii de completare a
hotărârii:
A. soluţionarea de urgenţă, în camera de consiliu;
B. soluţionarea printr-o încheiere supusă aceloraşi căi de atac ca şi
hotărârea în legătură cu care s-au formulat;
C. suportarea de către stat a cheltuielilor de judecată făcute de parte, în
cazul în care cererea respectivă a fost admisă.

71. Hotărârile primei instanţe sunt executorul de drept când au ca

obiect, printre altele:
A. despăgubiri pentru accidente de muncă, numai dacă s-au acordat sub
formă de prestaţii băneşti periodice;
B. reparaţii grabnice ale unui bun aflat în locaţiune;
C. pretenţii rezultate dintr-un contract de mandat, dacă mandatarul-
debitor este insolvabil şi neexecutarea de îndată este vădit prejudiciabilă pentru
mandantul-creditor.

72. Spre deosebire de revizuire, în cazul contestaţiei în anulare:

A. întâmpinarea nu este obligatorie, întrucât contestaţia în anulare se
soluţionează de urgenţă şi cu precădere;
B. atunci când se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu
operează prorogarea competenţei;
C. cererea se introduce în toate cazurile la instanţa a cărei hotărâre se
atacă.

455
 73. În cazul în care partea interesată a luat cunoştinţă la 01.05.2015
de hotărârea de condamnare, pentru o infracţiune privitoare la pricină, a
unui expert care a luat parte la judecată, condamnare definitivă la
02.02.2015, cererea de revizuire formulată la 01.06.2015 împotriva
hotărârii pronunţate la 03.03.2014 este:
A. tardivă, deoarece a fost depăşit termenul maxim de un an şi o lună de
la data pronunţării hotărârii atacate:
B. formulată în termenul legal de decădere, de trei ani de la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare:
C. formulată în termen, dar inadmisibilă în cazul în care hotărârea
atacată nu evoca fondul.

74. Se poate cere pe cale de ordonanţă prezidenţială :

A. constatarea de urgenţă a stării unor bunuri mobile sau imobile, dacă
este posibil ca proba să fie greu de administrat în viitor;
B. luarea unei măsuri provizorii cu privire la încasarea alocaţiei de stat
pentru copii, în procedura divorţului;
C. încuviinţarea provizorie a suspendării executării provizorii de drept
a unei hotărâri.

75. Este admisibilă proba cu martori propusă de reclamant pentru

dovedirea:
A. viciului de consimţământ al erorii esenţiale asupra calităţilor substanţiale
ale bunului vândut, indiferent de valoarea acestuia;
B. împrejurării de fapt a înmânării citaţiei către pârât la o anumită dată,
atunci când lipseşte data din procesul-verbal întocmit de agentul procedural
privind refuzul pârâtului de a semna dovada de înmânare;
C. unei vânzări a unui bun mobil cu o valoare mai mare de 250 de lei, dacă
pârâtul este un profesionist şi a încheiat actul în exerciţiul activităţii sale
profesionale.

76. În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială:

A. poate fi invocată exclusiv de către părţi, dar numai până la prima zi de
înfăţişare în faţa primei instanţe;
B. poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare
în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor
asupra fondului;

456
C. poate fi invocată direct în faţa instanţei de recurs.

77. Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice

de drept privat se poate face şi la instanţa unde ea are
reprezentanţă pentru:
A. orice obligaţie;
B. obligaţii care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant;
C. toate obligaţiile patrimoniale.

78. Dacă minorul - parte litigantă, împlineşte în timpul procesului

vârsta de 14 ani, atunci:
A. reprezentarea legală se transformă în asistare;
B. minorul va fi citat personal;
C. reprezentarea legală se transformă în asistare, urmând a fi citat părintele
său tutorele.

79. Cererea prin care reclamantul solicită instanţei judecătoreşti să se

constate că a intervenit prescripţia extinctivă a dreptului pârâtului de a
obţine executarea silită a unui debit este:
A. inadmisibilă în toate cazurile;
B. admisibilă numai dacă nu s-a declanşat executarea silită cu privire la
debitul respectiv;
C. admisibilă în toate cazurile.

80. În ceea ce priveşte cererea de recuzare a unui judecător:

A. instanţa va hotărî de îndată, în camera de consiliu, în toate cazurile în
prezenţa pârâţilor;
B. instanţa va hotărî de îndată, cu ascultarea obligatorie a judecătorului
recuzat;
C. instanţa va soluţiona cererea printr-o încheiere pronunţată în şedinţă
publică.

81. Arătarea titularului dreptului, ca formă de intervenţie forţată a

terţilor în procesul civil:
A. poate fi formulată atât de reclamant, cât şi de către pârât, dar numai în
faţa primei instanţe;
B. se poate formula numai în cazul cererilor (proceselor) prin care se

457
 urmăreşte valorificarea unui drept real;
C. presupune pronunţarea, de către instanţa de judecată, a unei încheieri
judecătoreşti de încuviinţare sau de respingere în principiu a acesteia.

82. Cererea de chemare în garanţie:

A. poate fi formulată de pârât, odată cu întâmpinarea, sau dacă
întâmpinarea nu este obligatorie, până la prima zi de înfăţişare, sub
sancţiunea decăderii;
B. trebuie să respecte condiţiile de formă prevăzute pentru cererea de
chemare în judecată şi să fie admisă în principiu;
C. presupune că cel chemat în garanţie dobândeşte independenţă
procesuală, nefiind subordonat părţii care l-a introdus în proces.

83. Intervine nulitatea cererii de chemare în judecată:

A. dacă lipseşte semnătura reclamantului, cu condiţia ca partea care invocă
nulitatea să probeze şi vătămarea;
B. dacă lipseşte obiectul cererii de chemare în judecată, vătămarea la care
face referire art. 105 alin. 2 C.pr.civ. fiind prezumată;
C. în cazul neindicării domiciliului sau reşedinţei pârâtului, vătămarea
fiind prezumată de lege.

84. În ceea ce priveşte decăderea:

A. intervine în cazul nerespectării termenelor judecătoreşti;
B. intervine dacă nu există o derogare expresă de la sancţiunea decăderii;
C. aceasta sancţionează neexercitarea în termen legal peremptoriu a
drepturilor procedurale recunoscute de lege părţilor şi procurorului.

85. În cazul în care cererea reconvenţională nu este formulată în

termenul prevăzut de lege, instanţa:
A. respinge cererea ca tardivă;
B. respinge cererea ca inadmisibilă;
C. dispune judecarea separată a cererii, afară de cazul când amândouă
părţile consimt să se judece împreună cu cererea de chemare în
judecată.

86. Cererea de ridicare a sechestrului asigurător, în cazul în care

debitorul dă garanţie îndestulătoare:

458
A. se soluţionează în şedinţă publică;
B. se soluţionează de urgenţă, cu citarea în termen scurt a părţilor;
C. se soluţionează prin încheiere irevocabilă.

87. Cererea prin care se solicită înfiinţarea sechestrului judiciar:

A. se soluţionează în toate cazurile de instanţa în raza căreia se află bunul
ce urmează a fi pus sub sechestru;
B. se soluţionează de urgenţă, fără citarea părţilor;
C. se soluţionează prin încheiere supusă recursului în termen de 5 zile de la
pronunţare.

88. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia:

A. agentul procedural va afişa citaţia pe uşa locuinţei celui citat, încheind
proces-verbal în acest sens;
B. agentul procedural face proces-verbal şi instanţa va dispune citarea prin
publicitate;
C. agentul procedural va face menţiune despre refuzul de primire, va
restitui în întregime citaţia instanţei, care va judeca procesul fără alte
formalităţi relative la citare.

89. Proba îndeplinirii procedurii de citare se face:

A. numai cu dovada de primire sau, după caz, cu proces-verbal întocmit în
acest sens;
B. prin martori dacă nu există dovadă de primire sau proces-verbal
întocmite în acest sens;
C. prin prezumţii legale relative atunci când agentul procedural nu a
întocmit o dovadă de îndeplinire a procedurii de citare.

90. În cazul asigurării dovezilor:

A. dacă există urgenţă, această procedură poate fi uzitată pentru a se
constata mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor
lucruri, sau pentru a se dobândi recunoaşterea unui înscris, a unui fapt
sau a unui drept;
B. întâmpinarea este obligatorie;
C. în toate cazurile, procedura de asigurare a dovezilor se realizează cu
citarea părţilor.

459
91. În cazul renunţării la judecată:
A. dacă reclamantul renunţă la judecată în intervalul dintre introducerea
acţiunii şi comunicarea ei către pârât, renunţarea produce efectele
specifice, fără acordul pârâtului, reclamantul putând fi obligat la cerere
la cheltuieli de judecată;
B. dacă reclamantul renunţă la judecată în intervalul dintre introducerea
acţiunii şi comunicarea ei către pârât, renunţarea produce efectele
specifice, cu acordul pârâtului, reclamantul neputând fi însă obligat la
cheltuieli de judecată;
C. dacă renunţarea intervine după ce s-a comunicat pârâtului cererea de
chemare în judecată, dar înainte de a se intra în dezbaterea fondului,
dacă legea nu prevede altfel, renunţarea produce efectele specifice, fără
a fi necesar acordul pârâtului, dar la solicitarea acestuia, reclamantul
poate fi obligat la cheltuieli de judecată.

92. Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca

obiect:
A. despăgubiri pentru accidente de muncă;
B. pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;
C. despăgubiri în caz de moarte, dacă despăgubirile s-au acordat sub forma
unei sume fixe.

93. În cazul în care se admite contestaţia în anulare, sunt posibile

următoarele soluţii:
A. dacă s-a reţinut că partea nu a fost legal citată la termenul când a avut
loc judecata, se va anula hotărârea atacată şi se va proceda la
rejudecarea cauzei;
B. dacă s-a constatat necompetenţa absolută a instanţei care a pronunţat
hotărârea atacată, se va anula această hotărâre şi se va proceda la
rejudecarea cauzei, evocându-se fondul;
C. dacă hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale, se
desfiinţează hotărârea pronunţată în recurs şi calea de atac se rejudecă.

94. În procedura specială a divorţului, hotărârea judecătorească a

primei instanţe:
A. este supusă apelului în toate cazurile;
B. nu se motivează dacă una dintre părţi solicită instanţei aceasta;

460
C. va dispune desfacerea căsătoriei în cazul de culpă comună a soţilor,
chiar dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională, dacă din
probele administrate reiese că amândoi sunt vinovaţi de destrămarea
căsătoriei.

95. Debitorul poate invoca în cadrul contestaţiei la executare motive de

fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului dacă:
A. executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti;
B. executarea silită se face în temeiul unei hotărâri arbitrare;
C. executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o
hotărâre judecătorească, numai dacă legea nu prevede în legătură cu
acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

96. În ceea ce priveşte dreptul la apărare:

A. părţile au dreptul, dar şi obligaţia, în tot cursul procesului, de a fi
reprezentate ori asistate în condiţiile legii;
B. părţile pot să conducă procesul personal, în orice fază a acestuia, fără să
fie sancţionate, în nici un caz, dacă nu sunt reprezentate ori asistate de
către avocat;
C. instanţa poate să dispună înfăţişarea personală a părţilor, chiar atunci
când acestea sunt reprezentate;
D. nu cunosc.

97. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat

obligarea pârâtului la plata sumei de 247.000 lei, reprezentând:
debit principal (150.000 lei), penalităţi contractuale (90.000 lei),
cheltuieli de judecată (7.000 lei). Cererea a fost introdusă la
judecătoria locului prevăzut în contract pentru executarea
obligaţiei de plată (altul decât domiciliul pârâtului). În acest
context, vi se solicită o consultanţă juridică, de către pârât, în
vederea invocării prin întâmpinare a unei excepţii de necompetenţă
materială şi teritorială în sensul că cererea de chemare în judecată
trebuia introdusă la tribunalul de la domiciliul pârâtului. În acest
caz:
A. sunt incidente regulile de competenţă teritorială alternativă şi nu se
justifică invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale deoarece
reclamantul are alegere între mai multe instanţe deopotrivă competente;

461
 B. competenţa materială revine judecătoriei, prin urmare nu se justifică
invocarea excepţiei necompetenţei materiale;
C. competenţa materială revine tribunalului, prin urmare se impune
invocarea excepţiei necompetenţei materiale, cel târziu la primul
termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
D. nu cunosc.

98. Excepţia de litispendenţă:

A. poate fi invocată numai de către părţi, în orice stare a procesului, în faţa
instanţelor de fond;
B. se invocă în faţa primei instanţe sesizate, când instanţele sunt de acelaşi
grad;
C. se invocă înaintea instanţei de grad inferior, când instanţele sunt de
grad diferit;
D. nu cunosc.

99. În calitate de avocat, vi se solicită o consultanţă juridică în legătură

cu următoarea situaţie: pârâtul nu a fost legal citat şi nici prezent la
primul termen de judecată. Instanţa nu a sesizat această
neregularitate şi a încuviinţat probele solicitate de reclamant,
acordând un nou termen în vederea administrării acestora. În acest
caz:
A. instanţa a procedat corect, deoarece neregularitatea citării nu ar putea fi
invocată decât de către cel vătămat, în speţă pârâtul;
B. neregularitatea citării putea fi invocată de instanţă din oficiu şi de către
reclamant, însă doar la termenul la care s-a produs;
C. pârâtul va putea invoca la termenul următor la care este legal citat sau
prezent neregularitatea citării sale la termenul anterior;
D. nu cunosc.

100. În cazul transmisiunii, în condiţiile legii, a calităţii procesuale:

A. dacă dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular,
judecata va continua între părţile litigante iniţiale;
B. succesorul cu titlu particular nu este obligat să intervină în cauză dacă
are cunoştinţă de existenţa procesului;
C. hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal
ori cu titlu universal al acestuia nu va produce de drept efecte şi contra

462
 succesorului cu titlu particular;
D. nu cunosc.

101. Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat că pârâtul să fie

obligat, prin hotărâre judecătorească, să restituie suma de 10.000
lei, ce îi datorează în baza contractului de împrumut încheiat între
părţi. În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între părţi s-a
încheiat contractul de împrumut, autentificat la B.N.P. ‘‘D.C.’’ sub
nr. 2/2012, prin care debitorul pârât se obliga să restituie suma
împrumutată la data de 01.11.2013. Deoarece debitorul nu şi-a
îndeplinit obligaţia la scadenţă, creditorul s-a adresat unui executor
judecătoresc, cu o cerere de executare silită. Văzând că procedura
de executare silită nu dă rezultatele aşteptate, în sensul că nu îşi
poate recupera banii, creditorul s-a adresat instanţei de judecată,
prin prezenta acţiune în pretenţii. În aceste condiţii:
A. poate fi invocată excepţia lipsei de interes cu privire la cererea de
chemare în judecată de către pârât sau de către instanţă din oficiu;
B. excepţia lipsei de interes invocată de pârât va fi respinsă deoarece
problema solvabilităţii debitorului nu poate împiedica accesul liber la
justiţie şi este o chestiune care va avea relevanţă doar în faza executării
silite a hotărârii judecătoreşti;
C. în cazul în care se invoca excepţia lipsei de interes a acţiunii, instanţa va
admite excepţia şi va respinge cererea de chemare în judecată ca lipsită
de interes;
D. nu cunosc.

102. Sunt admisibile următoarele acţiuni în constatare:

A. unul dintre moştenitori solicită instanţei să constate calitatea lui de
moştenitor şi compunerea masei succesorale, dacă între moştenitori
există neînţelegeri cu privire la aceste aspecte;
B. reclamantul solicită instanţei să constate că nu are nici o datorie faţă de
pârâţi.
C. debitorul solicită instanţei să constate că a intervenit prescripţia
dreptului de a cere executarea silită, dacă executarea a fost declanşată;
D. nu cunosc

103. Cererea de asigurare a probelor:

463
A. se soluţionează în camera de consiliu;
B. este de competenţa judecătoriei, în cazul în care este formulată pe cale
principală;
C. în cazul în care este respinsă, încheierea este supusă recursului în
termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de la
comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor;
D. nu cunosc.

104. AB a introdus o acţiune în revendicare, în contradictoriu cu

pârâtul CD cu privire la imobilul (teren) aflat în localitatea X. La
primul termen de judecată, terţul TŢ formulează o cerere de
intervenţie voluntară principală, în contradictoriu cu reclamantul
şi pârâtul, invocând un drept propriu de proprietate cu privire la
imobil (teren) aflat în localitatea X, cerere care este admisă în
principiu. La al doilea termen de judecată, reclamantul AB îşi
modifică cererea de chemare în judecată, în sensul că înţelege să
formuleze o acţiune posesorie, în contradictoriu cu pârâtul CD, cu
privire la acelaşi imobil. Pârâtul CD îşi dă acordul expres cu privire
la această modificare a cererii de chemare în judecată, iar
intervenientul TŢ nu îşi exprimă niciun punct de vedere la această
modificare făcută la al doilea termen de judecată. În acest caz:
A. instanţa va lua act de această modificare, neintervenind sancţiunea
decăderii reclamantului din dreptul de a modifica cererea introductivă
având în vedere faptul că pârâtul CD şi-a dat acordul expres în acest
sens;
B. modificarea cererii introductive poate fi făcută la al doilea termen de
judecată doar cu acordul expres al tuturor părţilor, inclusive a
intervenientului TŢ, condiţie care nu este îndeplinită în prezenţa speţă;
C. instanţa va aplica sancţiunea decăderii reclamantului AB din dreptul de
a modifica cererea introductivă, urmând ca procesul să se deruleze în
cadrul procesual iniţial.
D. nu cunosc.

105. În ceea ce priveşte administrarea probelor de către avocaţi:

A. consimţământul pentru administrarea probelor de către avocaţi poate fi
dat şi de mandatarii părţilor dacă aceştia au procură generală de
reprezentare în instanţă;

464
B. pentru derularea acestei proceduri fiecare parte are obligaţia să-şi aleagă
domiciliul la avocatul care o reprezintă;
C. pentru administrarea probelor, instanţa va stabili un termen de până la 6
luni care nu poate fi prelungit;
D. nu cunosc

106. Una dintre parţi a formulat contestaţie în anulare împotriva

hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de strămutare, pe motiv
că nu a fost legal citată şi nici prezentă la termenul când a fost
judecată această cerere. În acest context vi se solicită o consultanţă
juridică referitoare la admisibilitatea contestaţiei în anulare şi
instanţa competentă să o soluţioneze. În acest caz:
A. contestaţia în anulare este inadmisibilă, deoarece hotărârea prin care s-a
soluţionat cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac;
B. contestaţia în anulare este de competenţa aceleiaşi instanţe care a
soluţionat cererea de strămutare;
C. contestaţia în anulare este admisibilă, deoarece hotărârea prin care s-a
soluţionat cererea de strămutare este definitivă;
D. nu cunosc.

107. În cazul în care se dispune disjungerea de cererea de chemare în

judecată:
A. cererea de chemare în garanţie va fi soluţionată de instanţa competentă
din punct de vedere material şi teritorial potrivit regulilor de drept
comun;
B. cererea de chemare în garanţie va fi judecată de instanţa care judecă
cererea principală, operand o prorogare legală de competenţă;
cererea de chemare în judecată va fi soluţionată de instanţa competentă
din punct de vedere material şi teritorial potrivit regulilor de drept
comun, dacă reclamantul renunţă la judecarea cererii principale;
C. nu cunosc

108. AA a chemat în judecată pe BB şi CC, solicitând constatarea

nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la
imobilul proprietatea reclamantului. În cursul judecăţii în primă
instanţă, DD a formulat cerere de intervenţie accesorie, arătând că
înţelege să susţină apărarea pârâtului BB, cumpărătorul

465
 imobilului. În motivarea cererii, DD a susţinut că este proprietarul
apartamentului vecin celui în litigiu, situaţia juridică a celor două
locuinţe fiind similară, iar prin hotărâre judecătorească definitivă
s-a respins o cerere a aceluiaşi reclamant, cu obiect similar,
formulată împotriva sa. În acest context:
A. instanţa nu va admite în principiu cererea de intervenţie accesorie, DD
neinvocând un interes propriu în soluţionarea pricinii;
B. instanţa va admite în principiu cererea de intervenţie accesorie deoarece
aceasta are natură unei simple apărări, DD nefiind obligat să invoce un
drept propriu;
C. cererea de intervenţie accesorie a lui DD ar fi fost admisibilă dacă
acesta ar fi invocat un interes propriu raportat la obiectul pricinii.
D. nu cunosc

109. Competenţa după valoarea cererii de chemare în judecată se va

stabili după următoarele reguli:
A. în cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, întotdeauna
valoarea se va calcula după valoarea prestaţiei anuale datorate;
B. în cererea având ca obiect un drept real asupra unui imobil, valoarea se
va determina întotdeauna după valoarea impozabilă;
C. în cererile în materie de moştenire, valoarea se va stabili fără scăderea
sarcinilor sau datoriilor moştenirii;
D. nu cunosc

110. Prin cererea formulată la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, AA

a chemat în judecată pe BB solicitând instanţei să dispună
desfacerea căsătoriei soţilor din culpă exclusivă a lui BB şi
partajarea bunurilor comune. La al doilea termen de judecată,
pârâtul a formulat cererea reconvenţională solicitând ca pentru
aceleaşi fapte prezentate de reclamantă în cererea de chemare în
judecată instanţa să dispună desfacerea căsătoriei din culpă
exclusivă a lui AA. Reclamanta a invocat excepţia de tardivitate a
cererii reconvenţionale, arătând că aceasta trebuia făcută cel mai
târziu la primul termen de judecată la care pârâtul a fost citat
legal, sub sancţiunea decăderii. De asemenea, în cauză s-a formulat
o cerere de intervenţie voluntară principală de către CC.
Intervenientul CC a solicitat să fie scos din masa bunurilor de

466
 împărţire autoturismul care îi fusese vândut printr-un act sub
semnătură privată de către AA. Reclamanta s-a opus la admiterea
în principiu a cererii de intervenţie motivând că pricina are un
caracter personal. În acest context:
A. instanţa va respinge excepţia de tardivitate invocată de către reclamanta
AA deoarece în procesul de divorţ, în primă instanţă, cererea
reconvenţională poate fi depusă până la începerea dezbaterilor asupra
fondului;
B. instanţa va admite excepţia de tardivitate urmând a respinge cererea
reconvenţională în consecinţă;
C. instanţa va admite în principiu cererea de intervenţie voluntară
principală formulată de CC;
D. nu cunosc.

111. Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti:

A. apare numai în cazul unei hotărâri prin care s-a soluţionat, în tot sau în
parte, fondul procesului;
B. nu poate privi considerentele hotărârii
C. este provizorie în cazul în care hotărârea este supusă apelului său
recursului;
D. nu cunosc;.

112. Comunicarea actului procedural s-a făcut la data de 29 august

2014 (zi de vineri) când a fost înmânat părţii. Exercitarea căii de
atac este de 15 zile de la comunicare. Care este ultima zi a
termenului pentru introducerea căii de atac şi cum se calculează:
A. vineri 12 septembrie 2014, când se împlinesc 15 zile libere;
B. luni, 15 septembrie 2014 pentru că ultima zi cade într-o zi nelucrătoare;
C. se calculează pe zile libere (nu intră în calcul nici ziua în care a început
să curgă, nici ziua când se împlineşte) şi se prelungeşte până la prima zi
lucrătoare care urmează.
D. nu cunosc.

113. În ceea ce priveşte înscrisul autentic:

A. dacă este întocmit fără respectarea formelor legale nu poate avea, în nici
un caz, valoare de înscris sub semnătură privată;
B. dacă este întocmit de o persoană incompatibilă, atunci este lovit de

467
 nulitate absolută, neputând fi folosit ca probă în procesul civil, chiar
dacă este semnat de părţi;
C. face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea ca fals
cu privire la constatările personale ale celui care l-a autentificat;
D. nu cunosc.

114. Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia la executare:

A. este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea judecătorească ce se
execută, în cazul hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia privind
înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu;
B. este supusă recursului în cazul hotărârii prin care s-a soluţionat
contestaţia împotriva executării silite însăşi;
C. este supusă numai apelului în cazul hotărârii prin care s-a soluţionat
contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu
care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie;
D. nu cunosc.

115. Soţul RR a introdus acţiune de divorţ, solicitând desfacerea

căsătoriei din culpă comună a soţilor. La rândul său, soţia PP a
formulat cerere reconvenţională solicitând divorţul din culpă
exclusivă a soţului. În apel, soţul reclamant şi-a manifestat intenţia
de a salva căsătoria; în aceste condiţii, el are posibilitatea:
A. să se împace cu pârâta, dacă şi aceasta consimte; în acest caz, instanţa
va lua act de împăcare şi va dispune, prin hotărâre definitivă, încheierea
dosarului;
B. să se împace cu pârâta, dacă şi aceasta consimte; în acest caz, instanţa
va lua act de împăcare şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea
dosarului, doar dacă au fost plătite taxele de timbru;
C. să renunţe la judecată, chiar dacă pârâta se împotriveşte, dar renunţarea
nu va avea nici un efect asupra cererii reconvenţionale;
D. nu cunosc

116. Competenţa materială a instanţei judecătoreşti în funcţie de

valoarea obiectului cererii introductive de instanţă:
A. se determină după valoarea obiectului cererii arătat în capătul principal
de cerere, la care se adaugă accesoriile pretenţiei principale, dacă
acestea sunt scadente la data sesizării instanţei;

468
B. se determină, în cererea privitoare la executarea unui contract, după
valoarea obiectului acestui contract, chiar dacă reclamantul deduce
judecăţii numai o parte din acest obiect.
C. se determină fără scăderea sarcinilor sau datoriilor moştenirii, în
cererile în materie de moştenire, cu excepţia partajului succesoral;
D. nu cunosc.

117. În cazul conflictului negativ de competenţă:

A. acesta se rezolvă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o
hotărâre definitivă, care are autoritatea de lucru judecat;
B. ivit între două secţii ale unei instanţe, declinările de competenţă între
acestea s-au făcut prin încheieri care nu sunt supuse niciunei căi de
atac;
C. ivit între o curte de apel şi ICCJ, se rezolvă de către Completul de 5
judecători al instanţei supreme;
D. nu cunosc.

118. În ceea ce priveşte capacitatea procesuală a unei persoane:

A. lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu poate fi invocată în orice stare
a procesului;
B. dacă partea are capacitate de exerciţiu restrâns, va fi în mod obligatoriu
citată, dar nu poate sta personal în proces;
C. excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu poate fi invocată
numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite prin consacrarea
sancţiunii anulării actelor de procedură îndeplinite de cel care nu are
exerciţiul drepturilor procedurale;
D. nu cunosc.

119. Reclamantul A introduce o cerere de chemare în judecată în

contradictoriu cu pârâtul B având ca obiect revendicarea unui bun
imobil aflat la adresa X. După cel de-al treilea termen de judecată
cu procedură completă, în faţa primei instanţe, A vinde dreptul
litigios privitor la acest proces lui C. În acest caz:
A. succesorul cu titlu particular C este obligat să intervină în cauză dacă
are cunoştinţă despre existenţa procesului, sau poate să fie introdus în
cauză, la cerere sau din oficiu;
B. pentru a interveni în proces, succesorul cu titlu particular C trebuie să

469
 formuleze o cerere de intervenţie voluntară principală;
C. succesorul cu titlu particular C nu va putea invoca excepţia
necompetenţei materiale a instanţei;
D. nu cunosc.

120. Mandatul judiciar:

A. nu poate înceta prin revocarea sau renunţarea în cursul termenului
pentru exercitarea căilor de atac;
B. conferit unui avocat pentru reprezentarea la prima instanţă, dă dreptul
acestuia de a introduce orice cale de atac împotriva hotărârii
pronunţate, aceasta netrebuind să fie supusă ratificării de către partea
însăşi;
C. în absenţa unei prevederi exprese, este presupus a fi dat pentru tot
procesul iar nu numai pentru o anumită etapă procesuală;
D. nu cunosc.

121. Cererea de recuzare a unui judecător din completul de

judecată învestit cu soluţionarea cererii:
A. determină suspendarea judecăţii dacă se invocă un motiv de
incompatibilitate absolută;
B. se depune într-un singur exemplar;
C. pentru motive de incompatibilitate cunoscute de parte de la începutul
procesului nu poate fi formulată după discutarea mijloacelor de probă,
tardivitatea putând fi însă constatată numai de către un complet din care
nu face parte judecătorul recuzat;
D. nu cunosc.

122. În cazul citării părţii prin publicitate:

A. instanţa este obligată să încuviinţeze această modalitate de citare dacă
reclamantul afirmă, prin cererea de chemare în judecată, că nu a reuşit
să afle domiciliul pârâtului sau alt loc unde ar putea fi citat, potrivit
legii;
B. procedura se socoteşte îndeplinită în a 15-a zi de la publicarea citaţiei;
C. odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa poate numi un
curator dintre avocaţii desemnaţi în acest scop de barou;
D. nu cunosc

470
123. Termenul procedural:
A. pentru exercitarea apelului începe să curgă şi de la data la care partea,
căreia nu i s-a comunicat hotărârea, a introdus o cale de retractare
împotriva acelei hotărâri;
B. nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe
faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu
restrânsă cât timp nu a fost desemnată o persoană care să-l reprezinte
sau să îl asiste;
C. se suspendă când a intervenit moartea reprezentantului părţii, în acest
caz făcându-se din nou o singură comunicare părţii;
D. nu cunosc

124. În etapa regularizării cererii de chemare în judecată:

A. împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată,
reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând
motivat să se revină asupra măsurii anulării, aceasta urmând a fi
soluţionată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un
alt complet al instanţei respective, desemnat aleatoriu;
B. anularea cererii de chemare în judecată nu poate interveni pentru
neîndeplinirea procedurii prealabile impuse de o normă de
imperativitate (de ordine publică);
C. nu este posibilă trimiterea dosarului la o altă secţie specializată, aceasta
urmând a se discuta numai în contradictoriu, la primul termen de
judecată;
D. nu cunosc

125. Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii

derivând din acelaşi raport juridic dedus judecăţii sau strâns legat
de acesta:
A. întotdeauna, pentru a-şi valorifica aceste pretenţii, este obligat să
formuleze cerere reconvenţională;
B. poate formula o cerere reconvenţională care trebuie depusă odată cu
întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai
târziu la primul termen de judecată, sub sancţiunea judecării separate a
acesteia;
C. poate formula o cerere reconvenţională care se va comunica
reclamantului pentru a formula întâmpinare, nefiind aplicabilă

471
 procedura regularizării cererii de chemare în judecată;
D. nu cunosc

126. Litispendenţa şi conexitatea se aseamănă prin aceea că:

A. ambele sunt excepţii de procedură, relative, dilatorii;
B. asupra lor instanţa se pronunţă prin încheiere care poate fi atacată
numai odată cu fondul;
C. pot fi invocate pe cale de excepţie numai în primă instanţă;
D. nu cunosc

127. În ceea ce priveşte perimarea:

A. dacă instanţa constată că perimarea nu a intervenit, pronunţă o încheiere
care este supusă separat recursului, la instanţa ierarhic superioară, în
termen de 5 zile de la pronunţare;
B. dacă instanţa constată că a intervenit perimarea pronunţă o hotărâre care
este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5
zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care perimarea este
constatată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caz în care
hotărârea de perimare este definitivă;
C. aceasta operează şi în cazul cererilor de competenţa unor organe de
jurisdicţie din afara sistemului instanţelor judecătoreşti, în măsura în
care nu există o normă specială care să dispună altfel;
D. nu cunosc

128. Mărturisirea judiciară:

A. poate fi scindată atunci când cuprinde fapte distincte şi care nu au
legătură între ele;
B. nu poate fi niciodată revocată;
C. poate fi revocată dacă se face dovada că a fost urmarea unei erori de
fapt scuzabile;
D. nu cunosc

129. Hotărârea asupra revizuirii:

A. este supusă, în toate cazurile, căilor de atac prevăzute de lege pentru
hotărârea revizuită;
B. este definitivă în cazul în care revizuirea a vizat hotărârea unei instanţe
de apel, dacă potrivit legii nu există recurs cu privire la hotărârea

472
 atacată;
C. este supusă recursului, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri
potrivnice, cu excepţia situaţiei în care revizuirea a fost soluţionată de
una din secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caz în care hotărârea
din revizuire este definitivă;
D. nu cunosc

130. Renunţarea la judecată:

A. se poate face numai prin cerere scrisă;
B. făcută de unul dintre reclamanţi nu este opozabilă celorlalţi reclamanţi,
în caz de coparticipare procesuală activă;
C. se poate face fără consimţământul pârâtului numai până la comunicarea
cererii de chemare în judecată a acestuia;
D. nu cunosc

131. Achiesarea la hotărârea judecătorească pronunţată:

A. nu este revocabilă;
B. poate fi tacită, prin lăsarea trecerii termenului, de către partea care a
pierdut procesul, fără să exercite calea de atac, împotriva hotărârii
judecătoreşti;
C. poate fi tacită, dedusă din executarea de bunăvoie a hotărârii care nu
este executorie, de către partea care a pierdut procesul;
D. nu cunosc

132. În conformitate cu dispoziţiile legale în materie, poate fi atacată cu

contestaţie în anulare:
A. hotărârea dată în recurs, dacă aceasta a fost pronunţată cu încălcarea
normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia
corespunzătoare, instanţa de recurs a respins-o;
B. hotărârea definitivă dată de prima instanţă dacă aceasta a fost
pronunţată de o instanţă necompetentă absolut şi, deşi se invocase
excepţia corespunzătoare, prima instanţa a omis să se pronunţe asupra
acesteia;
C. hotărârea dată în recurs, dacă instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra
unuia dintre recursurile declarate în cauză;
D. nu cunosc

473
133. În procedura necontencioasă:
A. încheierile pronunţate nu au autoritate de lucru judecat;
B. soluţionarea cererii se face întotdeauna cu citarea părţii;
C. instanţa se pronunţă în raport cu toate împrejurările de fapt şi de drept
ale cauzei, chiar dacă nu au fost invocate în cerere sau pe parcursul
procedurii;
D. nu cunosc

134. Hotărârea judecătorească dată în procedura ordonanţei

preşedinţiale:
A. este supusă recursului, în toate cazurile în care competenţa de primă
instanţă aparţine curţii de apel;
B. pronunţată de tribunal, este executorie de drept, dar executarea poate fi
suspendată de instanţa de apel, însă numai cu plata unei cauţiuni al
cărei cuantum se va stabil de către această;
C. în niciun caz nu este susceptibilă de revizuire, pentru hotărâri definitive
potrivnice, în raport cu o alta hotărâre dată în procedura ordonanţei
preşedinţiale;
D. nu cunosc

135. Nu sunt hotărâri judecătoreşti executorii;

A. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în legătură
cu care părţile au convenit să exercite direct recursul;
B. hotărârile date în primă instanţă, cu drept de apel, până la data expirării
termenului de exercitare a apelului;
C. hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel:
D. nu cunosc

136. Potrivit principiului contradictorialităţii:

A. părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau
de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la
proces;
B. instanţa nu are obligaţia de a pune în discuţia părţilor excepţiile de
ordine privată invocate de către părţi;
C. instanţa nu are obligaţia, în materie contencioasă, când raportul juridic
dedus judecăţii o impune, să pună în discuţia părţilor necesitatea
introducerii în cauză a altor persoane;

474
D. nu cunosc

137. În ceea ce priveşte recuzarea:

A. cererea de recuzare va fi soluţionată de instanţă de îndată, în camera de
consiliu, fără prezenţa părţilor, cu ascultarea întotdeauna a judecătorului
recuzat;
B. formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii
cauzei în care s-a formulat această cerere;
C. încheierea prin care a fost admisă recuzarea va arăta în ce măsură actele
îndeplinite de judecător urmează a fi păstrate;
D. nu cunosc

138. Judecătoria este competentă să soluţioneze:

A. cererile de împărţeală judiciară numai dacă valoarea acestora este de
până la 200.000 de lei inclusiv;
B. cererile de evacuare;
C. cererile evaluabile în bani, în valoare de până la 500.000 de lei inclusiv;
D. nu cunosc

139. AB a depus la instanţă o cerere de chemare în judecată prin care a

solicitat evacuarea lui CD din imobilul proprietatea sa, pentru că
acesta a provocat stricăciuni locuinţei. Cererea de chemare în
judecată a fost semnată în numele lui AB de numitul EF care a
precizat, în scris, pe cerere, imediat sub semnătura sa, faptul că este
mandatarul lui AB. Primind cererea, judecătorul a constatat că
aceasta are lipsuri în legătură cu reprezentarea lui AB, sens în care
va putea solicita, în procedura regularizării, ca aceasta să fie
completată cu următoarele, în raport cu calitatea lui EF:
A. în cazul mandatarului neavocat, să se depună procura autentică a
acestuia în original sau în copie legalizată;
B. în cazul mandatarului avocat să se depună împuternicirea avocaţială,
conform legii;
C. în cazul reprezentantului legal să se depună o copie de pe înscrisul
doveditor al calităţii sale, certificată “pentru conformitate cu
originalul”;
D. nu cunosc

475
 140. Excepţiile procesuale:
A. pot fi invocate, întotdeauna, de părţi, procuror sau instanţă din oficiu;
B. constituie apărări de fond;
C. tind la amânarea sau împiedicarea judecăţii;
D. nu cunosc

140. Suspendarea este facultativă şi rămâne la aprecierea instanţei

judecătoreşti;
A. în caz de strămutare, dacă partea interesată solicită suspendarea
procesului pentru care s-a formulat cererea de strămutare;
B. în cazul în care după o amânare a judecăţii în temeiul învoielii părţilor,
ele nu stăruie în judecată:
C. în cazul în care pârâtul nu îndeplineşte obligaţiile stabilite în cursul
judecăţii, potrivit legii;
D. nu cunosc

141. În ceea ce priveşte încheierea cu privire la admisibilitatea în

principiu, în cazul intervenţiei voluntare principale:
A. aceasta se atacă numai o dată cu fondul, indiferent de soluţia pronunţată
B. dacă s-a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă, aceasta poate fi
atacată în termen de 5 zile de la comunicare;
C. aceasta se atacă, dacă s-a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă,
numai cu apel dacă încheierea a fost dată în primă instanţă, respectiv
numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în ipoteza în care
încheierea a fost pronunţată în apel;
D. nu cunosc

142. Nulitatea actului de procedură poate fi invocată:

A. în toate cazurile, de orice parte în proces, de judecător sau de procuror
în orice stare a cauzei;
B. numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a fost
cauzată prin propria faptă, în cazul nulităţii relative;
C. dacă partea interesată nu a renunţat, expres sau tacit, la dreptul de a
invoca nulitatea relativă sau absolută;
D. nu cunosc

476
143. A si B au formulat o acţiune în revendicare împotriva lui C,
pentru o suprafaţă de teren, situată în comuna Z. Pârâtul deţine
terenul în baza unei procuri de administrare dată de proprietarul
terenului, persoana D. În aceste condiţii;
A. pârâtul C are posibilitatea să formuleze o cerere a titularului dreptului
cu privire la D, iar dacă reclamanţii nu consimt la înlocuirea pârâtului,
terţul D va dobândi calitatea de intervenient principal, chiar dacă
recunoaşte susţinerea pârâtului;
B. pârâtul C are posibilitatea să formuleze o cerere a titularului dreptului,
iar dacă terţul D va contesta cele susţinute de pârât, procesul va
continua numai între reclamanţii A, B si pârâtul C;
C. pârâtul are posibilitatea să invoce, prin întâmpinare, excepţia lipsei
calităţii procesuale pasive în ceea ce îl priveşte;
D. nu cunosc

144. Vătămarea se prezumă în cazul în care procesul verbal încheiat

de agentul însărcinat cu înmânarea actului de procedură nu
cuprinde:
A. anul, luna, ziua şi ora când a fost încheiat;
B. numele celui care l-a încheiat;
C. arătarea motivelor pentru care a fost întocmit procesul verbal;
D. nu cunosc

145. Cererea de ridicare a sechestrului asigurător, în cazul în care

debitorul dă garanţie îndestulătoare:
A. se soluţionează în camera de consiliu;
B. dacă se admite cererea, cauţiunea este obligatorie;
C. judecata se face de urgenţă, cu citarea părţilor;
D. nu cunosc

146. În cazul sechestrului judiciar:

A. cererea se judecă în toate cazurile în camera de consiliu;
B. dacă se admite cererea, cauţiunea este obligatorie;
C. judecata se face de urgenţă, cu citarea părţilor;
D. nu cunosc

477
147. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat
administrarea probei cu martori, fără însă a indica numele şi
domiciliul acestora. Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că proba nu
poate fi încuviinţată de către instanţă, din cauza neindicării
numelui martorilor şi a domiciliului acestora. În cauză;
A. reclamantul nu era obligat să indice numele şi domiciliul martorilor,
putând face aceasta în termen de 5 zile după încuviinţarea probei de
către instanţă;
B. proba cu martori era inadmisibilă;
C. indicarea în chiar cererea de chemare în judecată a numelui şi
domiciliului martorilor propuşi reprezintă o condiţie formală de
propunere a probei cu martori impusă în mod expres de Codul de
Procedură Civilă;
D. nu cunosc

148. Cererea de revizuire:

A. poate fi formulată în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii,
în cazul în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au
cerut;
B. se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire
se cere, în toate situaţiile;
C. se soluţionează prin sentinţă sau decizie, după caz;
D. nu cunosc

149. În cazul renunţării la însuşi dreptul pretins judecăţii:

A. renunţarea se poate face numai prin înscris autentic;
B. instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond;
C. efectele renunţării se produc fără a fi necesar acordul pârâtului,
indiferent de momentul procesual în care intervine renunţarea;
D. nu cunosc

150. AB a introdus o cerere de chemare în judecată în contradictoriu

cu pârâtul CD, solicitând instanţei de judecată să-l oblige pe acesta
la plata sumei de 10.000 de lei, reprezentând împrumut acordat şi
nerestituit la scadenţă, plata sumei de 1.000 de lei constând în
dobânzi aferente împrumutului acordat şi acordarea cheltuielilor
de judecată ocazionate de acest proces. Instanţa de judecată admite

478
 cererea de chemare în judecată a reclamantului AB şi îl obligă pe
pârâtul CD la plata sumei de 10.000 de lei (împrumutul nerestituit),
omiţând să se pronunţe pe capetele de cerere privitoare la dobândă
şi cheltuielile de judecată. În acest caz, pentru ca AB să obţină
pronunţarea şi pe cele două capete de cerere omise de instanţă, va
putea:
A. să ceară completarea hotărârii, în acelaşi termen în care se poate declara
calea de atac împotriva respectivei hotărâri;
B. introduce o cerere de chemare în judecată, pe cale separată, în
contradictoriu cu CD, prin care să solicite plata dobânzii şi a
cheltuielilor de judecată ocazionate de primul proces;
C. introduce apel împotriva hotărârii prin care instanţa a omis să se
pronunţe cu privire la cele două capete de cerere;
D. nu cunosc

151. Executarea provizorie judecătorească:

A. se poate dispune numai la hotărârile judecătoreşti ce vizează bunuri;
B. poate fi acordată numai după lata unei cauţiuni;
C. poate fi dispusă şi de instanţă din oficiu;
D. nu cunosc

152. În cazul în care se admite contestaţia în anulare, sunt posibile

următoarele soluţii:
A. dacă s-a reţinut că partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la
termenul când a avut loc judecata, se va anula hotărârea atacată şi se va
proceda la rejudecarea cauzei;
B. dacă s-a constatat necompetenţa absolută a instanţei care a pronunţat
hotărârea atacată, se va anula această hotărâre şi se va proceda la
rejudecarea cauzei, evocându-se fondul;
C. dacă hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale, se anulează
hotărârea pronunţată în recurs şi calea de atac se rejudecă;
D. nu cunosc

153. În cazul procedurii necontencioase judiciare:

A. dacă cererea necontencioasă, prin însuşi cuprinsul ei, prezintă caracter
contencios, instanţa sesizată îşi va declina competenţa în favoarea
instanţei competente potrivit procedurii contencioase;

479
 B. cererea necontencioasă se judecă în camera de consiliu, cu citarea
petentului şi a persoanelor arătate în cerere, dacă legea o impune;
C. încheierile pronunţate în această materie au autoritatea lucrului judecat;
D. nu cunosc

154. Contestaţia la executare poate fi exercitată în termen de 15 zile:

A. de la data când debitorul care contestă executarea însăşi a primit
încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a
luat la cunoştinţă de primul act de executare, în ipoteza în care nu a
primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau
executarea se face fără somaţie;
B. de la data când o terţă persoană care pretinde că are un drept de
proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit a luat cunoştinţă
de primul act de executare;
C. de la data comunicării încheierilor executorului judecătoresc, în cazul
contestaţiilor îndreptate împotriva acestor încheieri;
D. nu cunosc

156. În ceea ce priveşte contestaţia privind tergiversarea procesului:

A. aceasta se poate face în scris sau verbal în şedinţă şi se depune la
instanţa superioară instanţei învestite cu soluţionarea procesului în
legătură cu care se invocă tergiversarea procesului;
B. aceasta se soluţionează de îndată sau în termen de cel mult 5 zile, cu
citarea părţilor;
C. când instanţa apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, va pronunţa o
încheiere nesupusă nici unei căi de atac;
D. nu cunosc

157. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul AA solicită, în

contradictoriu cu pârâtul BB, constatarea nulităţii unui contract
încheiat între aceştia, pentru cauză ilicită. În acest caz:
A. competenţa materială a instanţei se stabileşte în funcţie de valoarea
obiectului contractului, numai dacă se solicită repunerea părţilor în
situaţia anterioară;
B. competenţa materială a instanţei se stabileşte în funcţie de valoarea
obiectului contractului, chiar dacă nu se solicită repunerea părţilor în
situaţia anterioară;

480
 C. reclamantul poate alege, din punct de vedere teritorial, între instanţa de
la dimiciliul pârâtului şi cea a locului prevazut în contract pentru
executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei contractuale;
D. nu cunosc

158. Prin cererea introdusă la Judecătoria Y, reclamantul AA, cu

domiciliul în localitatea X, cheamă în judecată pe pârâtul BB, cu
domiciliul în localitatea Y, solicitând instanţei obligarea pârâtului
la plata unei sume de bani reprezentând despăgubiri rezultate din
săvârşirea de către pârât a unei fapte ilicite pe teritoriul localităţii
Z. La primul termen, verificându-şi competenţa, instanţa constată
din oficiu că nu este competentă teritorial şi, după punerea în
discuţia părţilor a excepţiei necompetenţei teritoriale, declină
competenţa în favoarea Judecătoriei Z, în a cărei circumscripţie s-a
săvârşit fapta ilicită. În acest caz, Judecătoria Y:
A. a procedat corect declinând competenţa în favoarea Judecătoriei Z,
întrucât, potrivit regulilor competenţei teritoriale, în acest caz,
competenţa aparţine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie s-a
săvârşit fapta ilicită;
B. a procedat corect deoarece la primul termen de judecată, în primă
instanţă, la care părţile sunt legal citate, judecătorul este obligat să
verifice, din oficiu, competenţa generală, materială si teritorială;
C. a procedat greşit, întrucât este un caz de competenţă teritorială, iar
reclamantul are alegerea între instanţele deopotrivă competente,
instanţa neputând, din oficiu, să invoce excepţia de necompetenţă
teritorială şi să decline soluţionarea cauzei;
D. nu cunosc

159. Clienta AA se adresează avocatului X, solicitându-i să formuleze

acţiune având ca obiect: “să se constate că AA este singura
moştenitoare a defunctului D, decedat la 10.11.2014, în calitate de
nepoată”. Întrebată fiind, de către avocat, cine ar avea calitatea de
pârât, clienta a arătat că este singura moştenitoare a defunctului şi
nu are cu cine să se judece. În aceste condiţii:
A. avocatul va formula o cerere în procedură necontencioasă, pentru a i se
recunoaşte şi a i se consolida petentei dreptul obţinut prin succesiune;

481
B. avocatul nu va declanşa o acţiune în justiţie, explicându-i clientei sale
că orice cerere de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre
altele, numele şi domiciliul părţilor, sub sancţiunea nulităţii; în speţă,
nu este determinat pârâtul şi, în lipsa acestui element esenţial, o astfel
de cerere ar fi declarată nulă;
C. avocatul va putea formula o cerere în procedură contencioasă, în
contradictoriu cu Statul roman, pentru a i se recunoaşte şi a i se
consolida reclamantei dreptul obţinut prin succesiune.
D. nu cunosc

160. Încheierea prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de

intervenţie voluntară;
A. are caracter interlocutoriu, este motivată si nu poate fi atacată decît
odată cu fondul;
B. are caracter interlocutoriu, este motivată şi poate fi atacată separat
numai cu apel, atunci când cererea de intervenţie s-a făcut în faţa primei
instanţe;
C. nu este supusă nici unei căi de atac;
D. nu cunosc

161. În ceea ce priveşte excepţia de litispendenţă:

A. dacă instanţele sunt de acelaşi grad, aceasta se invocă înaintea primei
instanţe sesizate;
B. dacă instanţele sunt de grad diferit, aceasta se invocă înaintea instanţei
de grad superior;
C. aceasta se va soluţiona printr-o încheiere care poate fi atacată numai
odată cu fondul;
D. nu cunosc

162. În cazul procedurii de asigurare a probelor:

A. încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie şi nu este
supusă nici unei căi de atac;
B. încheierea de respingere a cererii de asigurare poate fi atacată separat,
cu recurs;
C. încheierea prin care se constată administrarea probelor asigurate nu este
supusă nici unei căi de atac;
D. nu cunosc

482
163. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul AA a solicitat
evacuarea pârâtului BB, pentru neplata chiriei şi stricăciuni aduse
locuinţei, proprietatea reclamantului. La al doilea termen de
judecată, pârâtul BB a achitat chiria restantă şi cheltuielile de
întreţinere. La acelaşi termen, reclamantul, observând că din
probele administrate în cauză rezultă că pârâtul a întreţinut
locuinţa în mod corespunzător, a depus o precizare de acţiune prin
care a solicitat evacuarea lui BB pentru lipsa titlului locativ,
invocând faptul că, în realitate, acesta nu avea contract de
închiriere cu proprietarul apartamentului. În acest caz:
A. pârâtul se poate opune la primirea acestei “precizări”, motivând că este
o modificare a cererii de chemare în judecată, facută peste termenul
prevăzut de lege;
B. “precizarea” de acţiune a reclamantului va fi primită de instanţă şi
analizată, pentru că nu reprezintă o modificare a acţiunii ale cărei
elemente esenţiale rămân neschimbate (părţi, obiect, cauză);
C. instanţa va primi modificarea cererii de chemare în judecată peste
termenul prevăzut de lege, dacă pârâtul îşi exprimă acordul expres în
acest sens;
D. nu cunosc

164. În cazul în care intervine nulitatea unui act de procedură:

A. desfiinţarea actului de procedură atrage întotdeauna şi desfiinţarea
actelor de procedură subsecvente actului de procedură afectat de
nulitate:
B. această nulitate nu împiedică faptul că acest act de procedură afectat de
nulitate să producă alte efecte juridice decât cele care decurg din natura
lui proprie;
C. actul de procedură afectat de nulitate este desfiinţat de la data
constatării nulităţii de către instanţa de judecată;
D. nu cunosc

165. După repunerea cauzei pe rol, suspendată pentru lipsa părţilor, în

primă instanţă, pârâtul PP invocă excepţia perimării şi excepţia
litispendenţei. De la termenul la care s-a dispus suspendarea cauzei
din vina părţilor pânâ la data repunerii pe rol au trecut mai mult

483
 de 6 luni, fără ca termenul de perimare să fi fost întrerupt sau
supendat. În acest interval reclamantul RR a introdus o nouă
cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului PP, având
acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, cerere care a fost soluţionată în
primă instanţă şi se află în curs de judecată în apel. Instanţa în faţa
căreia se invocă cele două excepţii:
A. va admite excepţia de litispendenţă, iar dosarul va fi trimis instanţei de
apel;
B. va constata perimarea, însă dosarul va fi trimis instanţei de apel ca efect
al litispendenţei;
C. va constata perimarea, pronunţând o hotărâre în acest sens, această
excepţie trebuind examinată cu prioritate faţă de excepţia de
litispendenţă;
D. nu cunosc

166. Sancţiunea procedurală a decăderii nu intervine:

A. în cazul în care termenul imperativ reglementat de lege este prevăzut
pentru un act ce trebuie efectuat de către procuror;
B. atunci când legea permite părţii care putea invoca decăderea să renunţe
la acest drept;
C. atunci când aceasta priveşte pe una din părţile legate printr-un raport de
solidaritate sau indivizibilitate, iar cel puţin una dintre celelalte părţi a
efectuat actul de procedură în termen;
D. nu cunosc

167. Procesul a fost suspendat prin încheierea dată la termenul din 4

martie 2015, pentru lipsa părţilor legal citate, iar una dintre părţi
decedează la data de 4 octombrie 2015. În aceste condiţii:
A. la termenul din 10 noiembrie 2015, în urma repunerii pe rol, din oficiu,
instanţa va constata că a intervenit perimarea cererii de chemare în
judecată;
B. la termenul din 10 noiembrie 2015, în urma repunerii pe rol, instanţa va
constata că cererea de chemare în judecată nu s-a perimat;
C. cursul termenului de perimare, în acest caz, începe să curgă din nou de
la data decesului părţii;
D. nu cunosc

484
168. Reclamantul AA introduce o cerere de chemare în judecată, în
contradictoriu cu pârâtul BB, având ca obiect revendicarea unui
bun imobil (casă de locuit şi teren aferent). La termenul din 10
martie 2015, termen de încuviinţare a probelor, instanţa de
judecată, la cererea reclamantului, încuviinţează o expertiză
tehnică care avea ca obiective stabilirea datelor topometrice ale
terenului şi suprafaţa acestuia, respectiv valoarea construcţiei
revendicate. Pentru efectuarea expertizei este desemnat expertul
judiciar X. Pârâtul învederează instanţei că ştie că expertul X este
rudă de gradul patru cu avocatul reclamantului AA, dar că are
încredere în acesta, fiind un bun specialist în materie, sens în care
nu se opune acestei desemnări. Pentru efectuarea expertizei şi
depunerea raportului de expertiză se acordă termen în data de 11
aprilie 2015. La acest termen, având în vedere că raportul de
expertiză nu a fost depus, deşi onorariul expertului era achitat:
A. pârâtul BB este în termen sa-l recuze pe expertul X pe motiv că este
rudă de gradul patru cu avocatul reclamantului AA;
B. pârâtul BB nu-l va putea recuza pe expertul X pe motivul că este rudă
de gradul patru cu avocatul reclamantului AA deoarece o asemenea
cerere ar fi inadmisibilă, recuzarea expertului nefiind permisă de Codul
de Procedură Civilă;
C. pârâtul BB nu-l va putea recuza pe expertul X pe motiv că este rudă de
gradul patru cu avocatul reclamantei AA deoarece este decăzut din
acest drept;
D. nu cunosc

169. Cererea de ridicare a sechestrului asigurator:

A. se soluţionează în şedinţă publică, de urgenţă şi cu citarea în termen
scurt a părţilor, dacă debitorul a dat garanţie îndestulătoare;
B. se soluţionează prin încheiere supusă, în toate cazurile, apelului în
termen de 5 zile de la pronunţare;
C. se soluţionează prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor, dacă
cererea principală în temeiul căreia a fost încuviinţat sechestrul
asigurator a fost anulată prin hotărâre definitivă;
D. nu cunosc

170. În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat:

485
A. aceasta poate fi invocată de instanţă din oficiu, în orice stare a
procesului, chiar înaintea instanţei de recurs;
B. aceasta nu poate fi invocată de parte direct înaintea instanţei de recurs
dacă partea nu a fost invocată la instanţa de fond, fiindu-i respinsă;
C. ca efect al admiterii acestei excepţii, părţii i se poate crea în propria cale
de atac o situaţie mai nefavorabilă decât cea din hotărârea atacată;
D. nu cunosc

171. În ceea ce priveşte calea de atac a apelului:

A. aceasta are caracter devolutiv chiar şi atunci când se solicită anularea
hotărârii de primă instanţă şi respingerea cererii de chemare în judecată
ca urmare a invocării unei excepţii peremptorii;
B. în apel va putea fi invocată compensaţia legală;
C. apelantului nu i se poate crea, în nici un caz, în propria cale de atac, o
situaţie mai rea decât cea din hotărârea atacată;
D. nu cunosc

172. AA a introdus o cerere de chemare în judecată, în contradictoriu

cu pârâtul BB, prin care a solicitat instanţei sa-l oblige pe pârât
numai la plata sumei de 3500 de lei reprezentând imprumutul
acordat şi nerestituit la scadenţă conform convenţiei încheiate între
părţi litigante. Instanţa admite cererea de chemare în judecată şi
obligă pe pârâtul BB la plata sumei de 3500 de lei reprezentând
împrumutul nerestituit la scadenţă şi la plata dobânzii legale în
cuantum de X lei aferente perioadei de la scandeţă până la
momentul pronunţării hotărârii. Această hotărâre este comunicată
părţilor în data de vineri, 13 februarie 2015. Întrucât instanţa, prin
soluţia pronunţată, a dat mai mult decât s-a cerut (dobânda legală
nu fusese solicitată de AA), pârâtul BB intenţionează să atace, pe
acest motiv, cu revizuire, hotărârea pronunţată. În acest caz,
revizuirea va putea fi formulată, sub sancţiunea decăderii:
A. cel mai târziu la data de luni, 16 martie 2015;
B. cel mai târziu la data de luni, 2 martie 2015;
C. cel mai târziu la data de vineri, 13 martie 2015;
D. nu cunosc

173. Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii:

486
A. cu citarea părţilor;
B. printr-o încheiere supusă numai recursului dacă cererea este de
competenţa tribunalului;
C. printr-o încheiere supusă recursului ce urmează a fi soluţionat de
completul de 5 judecători de la Î.C.C.J., dacă cu privire la cererea de
restituire a cauţiunii se pronunţă una dintre secţiile Î.C.C.J.
D. nu cunosc

174. AA, în calitate de soţ, introduce o cerere de divorţ în

contradictoriu cu soţia BB (divorţ fără copii minori) prin care
solicită desfacerea căsătoriei din culpă comună, revenirea soţiei la
numele purtat anterior căsătoriei şi plata unei despăgubiri de
10.000 de lei, de către soţia pârâtă BB, reprezentând despăgubire
pentru prejudiciu moral suferit ca urmare a desfacerii căsătoriei.
Pârâta BB depune, în termen legal, întâmpinare prin care solicită
respingerea cererii de divorţ ca nefondată având în vedere faptul că
motivele de divorţ (neînţelegeri majore în plan financiar şi
ocupaţional) invocate nu sunt reale, aspect ce urmează a fi dovedit
prin probe. La primul termen de judecată formulează o cerere de
intervenţie principală CC – mama pârâtei, solicitând evacuarea
reclamantului AA din locuinţa familiei având în vedere faptul că
CC este proprietara imobilului care reprezintă locuinţa familiei şi
că, odată cu declanşarea procesului de divorţ, nu mai este de acord
ca AA să mai locuiască în acest imobil. În acest context:
A. AA va putea obţine despăgubirea de 10.000 de lei pentru prejudiciul
moral suferit ca urmare a desfacerii căsătoriei dacă va proba existenţa
motivelor care să conducă la desfacerea căsătoriei din culpă comună şi
existenţa, respectiv întinderea prejudiciului moral;
B. dacă din probele încuviinţate şi administrate va rezulta culpa exclusivă
a reclamantului, atunci instanţa va pronunţa divorţul din culpă exclusivă
a soţului AA;
C. instanţa va respinge cererea de intervenţie formulată de CC ca
inadmisibilă;
D. nu cunosc

175. AA, în calitate de creditor, a început executarea silită împotriva

debitorului BB, în baza hotărârii judecătoreşti definitive nr.

487
 X/2014, prin care debitorul fusese obligat la plata sumei de 3000 de
lei. După efectuarea mai multor acte de executare silită prin care
fusese recuperată parţial suma de 1500 de lei din cei 3000 de lei,
executarea silită a fost desfiinţată ca urmare a introducerii, de către
debitorul BB, a unei contestaţii la executare. În cadrul acestei
contestaţii la executare, debitorul BB nu a solicitat şi întoarcerea
executării silite. În acest context, debitorul BB:
A. nu mai poate solicita, pe cale separată, întoarcerea executării cu privire
la suma de 1500 de lei deoarece acest capăt de cerere trebuia introdus
obligatoriu odată cu contestaţia la executare;
B. va putea solicita, pe cale separată, întoarcerea executării silite cu privire
la suma de 1500 de lei, printr-o cerere introdusă la instanţa competentă
material potrivit criteriului valoric;
C. va putea solicita, pe cale separată, întoarcerea executării silite cu privire
la suma de 1500 de lei, printr-o cerere introdusă la instanţa de
executare;
D. nu cunosc

488
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Babiuc V., Căpăţână O., Convenţia arbitrală în dreptul internaţional privat

român, în Dreptul nr.9/1995
2. Bacaci Al., Aspecte teoretice şi din practica judiciară ale instituţiei perimării,
în R.R.D. nr.12/1983
3. Beleiu Ghe., Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil, Editura Universul Juridic, Ediţia a VII-a revăzută şi adăugită de
Nicolae M. şi Truşcă P., Bucureşti, 2001
4. Boroi G., Drept civil. Partea generală, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1999
5. G.Boroi, M.Stancu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu 2015
6. Căpăţână O., Constituirea unui tribunal arbitral unipersonal, în Dreptul
nr.1/1997
7. Ciobanu V.M., Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Editura Naţional,
Bucureşti, 1997
8. Ciobanu V.M., Boroi G., Drept procesual civil. Curs selectiv.Teste grilă, Editura
ALL BECK, Ediţia a II-a, Bucureşti, 2003
9. Clocotici D., Consideraţii privind reglementarea arbitrajului privat în
legislaţia României, în R.D.C. nr.6/1993
10. Costin M., Leş I., Minea M., Radu D., Dicţionar de drept procesual civil, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983
11. Deak Fr., Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucureşti, 1999
12. Deleanu I., Aderarea la apel în procesul civil, în Dreptul 2/2001
13. Dinu Ghe., Drept civil. Partea generală, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2003
14. Dumitrache B., Nicolae M., Popescu R., Instituţii de drept civil. Curs selectiv
pentru licenţă 2001-2002, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001
15. Filipescu I.P., Tratat de dreptul familiei, Editura ALL BECK, Ediţia a V-a,
Bucureşti, 2000
16. Leş I., Tratat de drept procesual civil, Editura ALL BECK, Ediţia a II-a,
Bucureşti, 2002

489
17. Leş I., Noile modificări aduse Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, în Dreptul 10/2003
18. Măgureanu Fl., Drept procesual civil, Editura ALL BECK, Ediţia a IV-a,
Bucureşti, 2001
19. Mazilu D., Dreptul comerţului internaţional. Partea specială, Editura Lumina
Lex, Ediţia a II-a, Bucureşti, 2001
20. Tăbârcă M., Codul de procedură civilă comentat şi adnotat cu legislaţie,
jurisprudenţă şi doctrină, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003
21. Muraru I., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti,
1998
22. Pop T., Conţinutul sintagmei depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, în
Dreptul 10/1996
23. Pop L., Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001
24. Popescu T.R., Dreptul comerţului intrenaţional, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1976
25. Porumb Gr., Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1960
26. Roşu C., Fanu-Moca A., Consideraţii referitoare la soluţionarea litigiilor în
materie comercială, în Revista de drept comercial nr. 7-8/2001
27. Stoenescu I., Zilberstein S., Drept procesual civil. Teoria generală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977
28. Zilberstein S., Procesul civil internaţional, Editura Lumina Lex, 2001
29. Bârsan C., Eftimie M., Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Editura
Hamangiu, 2006

490