Simbolism – Plumb de George Bacovia

Poezia Plumb, ce deschide volumul sau de debut cu acelasi nume, aparut in 1916, se inscrie in lirica
simbolista prin diverse mijloace artistice precum folosirea simbolurilor, utilizarea repetitiilor, cromatica
si dramatismul eului liric.

Dramatismul este sugerat prin corespondente ce se stabilesc intre materie si spirit. Textul nu cuprinde
niciun termen explicit al angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului.

Tema poeziei o constituie conditia de damnat a poetului intr-o societate meschina, care nu-l intelege,
neputincioasa sa aprecieze valoarea artei adevarate.

Ideea exprima o stare de melancolie, tristete, solititudine a poetului care se simte incatusat, sufocat
spiritual in acea lume care-l apasa, in care se simte inchis fara a avea vreo solutie de evadare.

Titlul poeziei este simbolul “plumb”, cuvant care are drept corespondent in natura metalul ale carui
trasatura specifica sugereaza stari sufletesti, atitudini poetice ; greutatea metalului sugereaz apasarea
sufleteasaca, culoarea cenusie sugereaza monotonia, angoasa, maleabilitatea sa reprezinta labilitate
psihica, dezorientare, sonoritatea surda a cuvintelor ( 4 consoane si o vocala ) sugereaza inchiderea
definitorie a spatiului existential, fara solutii de iesire.

Textul este structurat in doua catrene constituit pe baza simbolului plumb, care este reluat in sase din
cele opt versuri ale poeziei. Cele doua strofe poetice corespund celor doua planuri ale realitatii :
realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir si de cavou si realitatea interioara, subiectiva,
simbolizata de sentimental iubirii, a carui invocare se face cu disperare, fiind si al conditiei de natura
mediului.

Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii: persoana I a verbelor
(“stam”, “am inceput”), persoana I a adjectivelor posesive “meu” din structura “amarul meu”.

Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, sufocant, in care traieste poetul, simtindu-se
claustrat: un cavou, simbolizand universul interior, si in care mediul inconjurator a capatat greutatea
apasatoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt : “sicriele de plumb”, “vestmantul funerar”,
“flori de plumb”, “coroanele de plumb”, artificii funerare de duzina, tipice pentru mica burghezie de
provincie. Repetarea epitetului “de plumb” are multiple sugestii (cromatica, fizica – de apasare),
insistand asupra existentei mohorate, anoste, lipsita de transcendenta sau de posibilitatea inaltarii.
Vantul este singurul elemnt care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci, ale mortii (“Si scartaiau
coroanele de plumb”).

Strofa a II-a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de dispozitia/ moartea afectivitatii
“Dormea intors amorul meu de plumb”. Cuvantul “intors” constituie misterul poeziei. Este vorba,
probabil, de intoarcerea mortului cu fata spre apus, dupa cum remarca L. Blaga. Incercarea de slavare
este iluzorie : “Si-am inceput sa-l strig”. Aceasta strofa ilustreaza mai ales spatial poetic interior, prin
sentimente de iubire care “dormea intors”, sugerand disperarea poetului (“strig”) intr-o solitudine
morbid (“stam singur langa mort”). Dragostea nu este inaltatoare, ci ,dimpotriva, este rece (“frig”) si fara
niciun fel de perspective de implinire (“aripile de plumb”).

Elementele naturii primordial sunt frigul si vantul, care produc disolutia materiei.

Relatia de simetrie este data de prezenta simbolului “plumb” asezat ca rima, de sintagma “flori de
plumb”, aflata la inceputul versului al doilea din fiecare strofa.

Limbajul artistic se caracterizeaza prin tonul elegiac al poeziei, dat de ritmul iambic ce domina aproape
intreaga creatie lirica, alternand cu poemul si amfibrahul.

Muzicalitatea este data de rima in cuvintele cu sonoritate surda, termini in consoane

In concluzie, prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor,