Gala Galaction

A fost scriitor, preot ortodox și profesor universitar de religie, jurnalist și

S-a născut pe 16 aprilie 1879, în satul Dideşti din Teleorman, fiind primul fiu al
familiei Pişculescu. Tatăl, Nicolae, provenea dintr-o familie bogată de macedoni, iar
mama era fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul bisericii Sf. Teodor din
Rosiorii de Vede. Tatăl, mama și vizitiul familiei erau renumiți prin darul povestirii;
multe dintre narațiunile scriitorului își au sursa în istorisirile lor. Acesta a fost atras de
biserică încă de mic copil, prin prisma mamei sale, care i-a insuflat dragostea de
Dumnezeu. După absolvirea şcolii generale, a plecat la Bucureşti şi s-a înscris la
Liceul ”Sf Sava”. Aici l-a cunoscut pe poetul Tudor Arghezi, cel cu care va rămâne
bun prieten vreme de 60 de ani. Arghezi era cu un an mai mic şi, ca să poată fi colegi
de clasă, Gala Galaction a rămas un an repetent. Datorită lui Arghezi și-a descoperit
pasiunea pentru literatură , și are primele încercări literare. Dupa absolvirea liceului,
intră la Facultatea de Litere, din București, dar după un an va abandona studiile
filologice și se va inscrie la facultatea de teologie, fiind atras de viața monahală. La
scurt timp, după intrarea la Facultatea de Teologie, cu ocazia unui pelerinaj la
Mănăstirea Neamţ, Grigore Pişculescu a văzut scris pe un perete numele Galaction şi
așa a ales pseudonimul cunoscut astăzi. Tânărul student avea intenţia de a se călugări,
iar ”Galaction” ar fi trebuit să fie numele de monah. Dar, nu s-a întâmplat așa... Într-o
vizită la Mănăstirea Agapia, însoţit de N.D. Cocea, a cunoscut-o pe verişoara acestuia,
Zoe Marcoci. S-a îndrăgostit de ea şi s-au casatorit în anul 1903, renunțând astfel la
viața monahală. La doar treizeci de ani, obține licența în Teologie.

În anul 1909, Gala Galaction este numit defensor ecleziastic pentru Episcopia
Olteniei si a Curtii de Arges. În această calitate, avea misiunea să cerceteze și să
ancheteze la fața locului singur sau împreună cu organele judiciare oficiale, diferitele
abateri săvârșite de fețele bisericesti din cuprinsul episcopiei. Aceasta funcție a jucat
un rol important în evoluția destinului scriitoricesc al lui Gala Galaction: "Aceasta
slujba a mea care mă îndatora să străbat țara in lung și în lat, să mă reîntâlnesc cu
holdele din copilarie, să urc plaiurile Mehedințului, să înnoptez langă Olt, langă Jiu și
lângă Dunare, să răzbat padurile Argesului si ale Vâlcei, a făcut să izbucneasca, in
inima mea, de sub frunzele scuturate a zece ani de teologie, pare ca un popor navalnic
de ghiocei si de viorele". (Gala Galaction - Marturisire literara). În 1922 este hirotonit
preot. Totodată, este si misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, funcție ce o
îndeplinește până în 1926, când devine profesor titular la catedra de Noul Testament
de la Facultatea de Teologie din Chișinău. În acest an face și o calatorie la Ierusalim,
din impresiile careia va scrie cartea Scrisori catre Simforoza. Un moment important
pentru cultura românească este apariţia, în 1938, a traducerii integrale
a Bibliei, realizată în colaborare cu Vasile Radu.

În anul 1955 suferă un atac vascular cerebral care-l lasă partial paralizat și afazic.
Următorii șase ani de viață vor fi ani de suferință fizică și sufletească. La 8 martie
1961, scriitorul trece in eternitate, fiind înmormantat, conform dorintei sale, la
manastirea Cernica.

Opera lui Gala Galaction are la bază iubirea de oameni, sentimentul carității șial
toleranței (De la noi, la Cladova, Roxana, Doctorul Taifun). Opera sa de prozator
cuprinde, in principal, nuvelele si povestirile din volumele: "Clopotele din Manastirea
Neamtu" (1916), "De la noi la Cladova" (1924), "Caligraful Tertiu" (1929), "Nuvele
si schite" (1934) si romane: "Roxana" (1930), "Papucii lui Mahmud" (1932, Premiul
S.S.R.), "Doctorul Taifun" (1933), "La raspantie de veacuri" (2 vol., 1935). A lasat un
amplu "Jurnal", publicat postum in trei vol. masive (1973-1980). Galaction este si
autorul unui mare numar de lucrari cu caracter teologic. A tradus singur "Noul
Testament" (1927) si, in colaborare cu preotul V. Radu, "Biblia" (1938). Galaction
si-a strans publicistica in mai multe vol.: "La tarmul marii" (1916), "O lume noua"
(1919), "Raboji pe bradul verde" (1920), "Toamne de odinioara" (1924), "Mangalia"
(1947), "Oameni si ganduri din veacul meu" (1955), a scris o biografia "Eminescu"
(1914), o carte despre Vlahuta (1944) si a tradus din Shakespeare si Anatole France.
 Despre acest mare om de cultură, Camil Baltazar afirmă într-un articol din
revista Viaţa literară: “Şi, deşi l-aşi fi vrut dăruit complect literaturii, pentru glasul
său şi pentru misticul său farmec personal, Gala Galaction are în cuprinsul ţinutului
bisericii un teren amplu şi frumos ca să-şi cheltuiască personalitatea lui umană.”

Bibliografie

1. I. Trivale, Cronici literare, 1914;

2. E. Lovinescu, Critice, VI;

3. Perpessicius, Mentiuni, II, III, IV; E. Lovinescu, Memorii, I, 1930;

4. D. Caracostea, Expresivitatea limbii romane, 1942; idem, Critici literare, I, 1943;

5. T. Vargolici, Gala Galaction, 1967;

6. S. P Dan, Proza; GALACTION Ibraileanu, Opere, II;

7. M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976; D. Pillat, Iti-nerarii

8. Gala Galaction- antologie si pref. de T. Vargolici, 1978;

9. Gh. Cunescu, Pe urmele lui Gala Galaction, 1982;

10. Al. Sandulescu, Portrete si analize literare, 1982;