Scheme, planuri teoretice dezvoltate şi aplicaţii pentru compunerile

argumentative bazate pe texte literare la prima vedere

Clasele V – VIII şi Evaluarea Naţională
Cuprins

1. Argumentarea apartenenţei unui text la genul liric

2. Argumentarea încadrării unui text în specia lirică pastelul
3. Argumentarea apartenenţei unui text la genul epic
4. Argumentarea încadrării unui text în specia epică schiţa
5. Argumentarea încadrării unui text în specia epică fabula
6. Argumentarea încadrării unui text în specia epică basmul
7. Caracterizarea unui personaj
8. Opinia despre mesaj/semnificaţii (genul liric sau genul epic)
9. Explicaţia titlului (genul liric sau genul epic)

1. Argumentarea apartenenţei unui text la genul liric

Schemă pe ciornă

1. Definiţia genului liric.

2. Primul argument / Prima trăsătură: mărcile lexico-gramaticale ale prezenţei
eului liric – exemple din text şi interpretarea acestora.
3. Al doilea argument / A doua trăsătură: figurile de stil şi imaginile artistice
– exemple din text şi interpretarea acestora.
4. Un alt argument / O altă trăsătură: modurile de expunere specifice –
descrierea artistică subiectivă şi/sau monologul confesiv/confesiv adresat
(exemple din text şi interpretarea acestora).
5. Concluzia – se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul, asumând vocea
eului liric, îşi exprimă în mod direct, prin confesiune, fondul reflexiv-afectiv / ideile şi
sentimentele / viziunea asupra lumii, apelând la procedeele expresivităţii artistice şi
imprimând discursului caracter subiectiv.
Textul ... (titlul), de ... (autorul), aparţine genului liric, deoarece se remarcă trăsături
precum: prezenţa eului poetic subiectiv/confesiv/contemplativ, utilizarea limbajului
artistic (figuri de stil, imagini artistice), modurile de expunere specifice (descrierea
artistică subiectivă, monologul confesiv / confesiv adresat), exprimarea directă a
fondului reflexiv-afectiv / a ideilor şi sentimentelor.
O primă caracteristică / un prim argument prin care se ilustrează apartenenţa acestui
text la genul liric constă în prezenţa eului reflexiv/subiectiv/confesiv/ contemplativ, ce
se susţine prin mărci lexico-gramaticale, precum: verbe şi forme pronominale de
persoana I (arată confesiunea) sau/şi a II-a (arată adresarea directă), substantive în
vocativ şi verbe la imperativ, care marchează adresarea directă, interjecţii afective

1
(exprimarea sentimentelor) sau de adresare, interogaţii retorice / poetice şi exclamaţii
retorice / poetice.
(aici se dau exemple din text pentru mărci lexico-gramaticale şi se interpretează pe
scurt – ce idee exprimă sau ce sentiment dezvăluie)

O altă trăsătură / un alt argument ce demonstrează că textul dat se încadrează în

genul liric este utilizarea procedeelor expresivităţii artistice, adică a figurilor de stil, a
imaginilor artistice, a simbolurilor şi a elementelor de versificaţie (strofă, rimă, ritm,
măsură). Acestea au rolul de a reda, în mod sugestiv, ideile şi sentimentele/trăirile
interioare ale eului liric sau de a contura aspecte deosebite ale unui cadru natural,
sensibilizând şi impresionând receptorul.
(aici se dau exemple de figuri de stil şi de imagini artistice din text, câteva din
fiecare, şi se interpretează una-două din fiecare categorie)
De asemenea, prezenţa modurilor de expunere specifice, precum descrierea
artistică subiectivă şi monologul confesiv / confesiv adresat, dovedeşte apartenenţa
textului citat la genul liric. Descrierea artistică se ilustrează prin prezenţa tehnicii
picturale, care presupune utilizarea, în conturarea tabloului, a unor elemente vizuale şi
auditive, atât din plan terestru / teluric / chtonian, cât şi din plan cosmic / celest /astral
/ uranian. Astfel, se remarcă grupurile nominale – perechile substantiv-adjectiv,
specifice descrierii, în care adjectivele au valoare stilistică de epitete.
(aici se dau exemple de perechi substantiv-adjectiv, care să contureze elemente ale
cadrului natural din ambele planuri, terestru şi cosmic, şi se explică pe scurt una-două)
Monologul confesiv / confesiv adresat se susţine prin versurile în care sunt
exprimate direct sentimentele, atitudinile, emoţiile, impresiile poetului, precum ...
(exemplu de vers / versuri din textul dat). Acest vers sugerează / dezvăluie ... (se
menţioneză sentimentele), sentiment / trăire provocat(ă) de ... (se explică pe scurt
versul).
Aşadar, textul ...(titlul), de ... (autorul), aparţine genului liric, fiindcă se regăsesc
trăsături specifice, precum: (se enumeră din nou cele argumentate) prezenţa eului
poetic subiectiv, utilizarea figurilor de stil şi a imaginilor artistice, descrierea şi/sau
monologul confesiv ca moduri de expunere.

Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa textului următor la genul liric:

Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie

Tăcută se lăsase cu seara peste vie;
Prin codrul de rugină, pe pajiştea pustie,
Simţeam acelaşi freamăt în suflete că-nvie.

Era un vaier dulce şi dureros, un cânt

Ce-n inimi se născuse şi-n ele ni s-a frânt.
Apropiaţi deodată şi fără un cuvânt,
Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt.

Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire,

2
Mi-ai spus: - Să ne rămână trecutul nălucire,
Când clipa veşniciei mi-o dai cu o privire…
De ce în umbră glasul părea o amintire?

(Ion Pillat, Târziu de toamnă)

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul, asumând vocea
eului liric, îşi exprimă în mod direct, prin confesiune, fondul reflexiv-afectiv, viziunea
asupra lumii, apelând la procedeele expresivităţii artistice şi imprimând discursului
caracter subiectiv.
Textul Târziu de toamnă, de Ion Pillat, aparţine genului liric, deoarece se remarcă
trăsături precum: prezenţa eului poetic subiectiv, utilizarea limbajului artistic (figuri de
stil, imagini artistice), modurile de expunere specifice (descrierea artistică subiectivă,
monologul confesiv), exprimarea directă a ideilor şi sentimentelor.
Un prim argument care arată încadrarea textului dat în genul liric este prezenţa
mărcilor lexico-gramaticale ale eului confesiv, precum: verbe de persoana
I plural (mergeam, simţeam), forme pronominale de persoana I plural (ni, ne), care
sugerează ideea de cuplu şi evidenţiază tema iubirii, accentuând ideea împlinirii omului
prin această experienţă afectivă fundamentală. De asemenea, se remarcă verbe de
persoana a II-a (ai spus, dai), forme pronominale de persoana a II-a (ta), care arată
caracterul adresat al monologului confesiv, eul liric încercând să restabilească relaţia
de comuniune cu fiinţa iubită, dincolo de trecerea timpului, prin intermediul amintirii.
Un alt argument prin care se ilustrează apartenenţa acestui text la genul liric este
utilizarea figurilor de stil şi a imaginilor artistice, pentru conturarea unui cadru natural
şi pentru exprimarea unor idei, emoţii şi sentimente. Dintre figurile de stil se remarcă
inversiunea a toamnei melodie – imagine auditivă, epitetele melodie tăcută, codrul de
rugină, pajiştea pustie – ultimele două fiind imagini vizuale, metafora un cânt ce-n
inimi se născuse – imagine auditivă, oximoronul un vaier dulce şi dureros – imagine
auditivă. Acesta din urmă sugerează farmecul, misterul şi intensitatea sentimentelor de
dragoste care îi unesc pe cei doi, armonia lăuntrică prin iubire, precum şi suferinţa
provocată de presimţirea pierderii acestei clipe frumoase, de înţelegerea efemerităţii
acestei trăiri, supuse inevitabil trecerii ireversibile a timpului.
Aşadar, textul Târziu de toamnă, de Ion Pillat, aparţine genului liric, deoarece
există mărci ale prezenţei eului subiectiv, se folosesc figuri de stil şi imagini artistice,
iar sentimentele sunt exprimate direct, într-un discurs confesiv.

2. Argumentarea încadrării unui text în specia lirică pastelul

Schemă pe ciornă

1. Definiţia pastelului.
2. Primul argument / Prima trăsătură: descrierea – mod fundamental de expunere;
precizarea obiectului descrierii, încadrat spaţial şi temporal, planurile terestru
şi, respectiv, cosmic – exemple de elemente surprinse, perechile substantiv-
adjectiv – exemple şi interpretarea acestora.
3. Al doilea argument / A doua trăsătură: utilizarea procedeelor artistice – exemple
de figuri de stil şi imagini artistice şi interpretarea acestora, cu accent pe
aspectele deosebite ale tabloului.
3
 4. Un alt argument / O altă trăsătură: prezenţa eului contemplativ, susţinută prin
mărci lexico-gramaticale – exemple de mărci şi interpretarea acestora;
exprimarea directă a emoţiilor şi impresiilor eului poetic în faţa peisajului
descris – exemple de structuri / versuri şi prezentarea sentimentelor transmise.
5. Concluzia – se reiau argumentele expuse.

Plan teoretic dezvoltat

Pastelul este specia genului liric în care se descrie un peisaj, cu ajutorul procedeelor
expresivităţii artistice, prin prisma subiectivităţii eului contemplativ, care îşi exprimă direct
emoţiile şi impresiile faţă de tabloul surprins.
Textul / Fragmentul citat din textul ... (titlul), de ... (autorul), este o poezie lirică
descriptivă, în care se regăsesc trăsăturile pastelului.
Un prim argument prin care se ilustrează încadrarea textului dat în specia pastel
este utilizarea descrierii ca mod fundamental de expunere, în conturarea unui tablou de ...
(anotimpul), într-un peisaj de (munte, deal, câmpie), la (răsărit, apus, dimineaţa, seara –
timpul descrierii, în cadru diurn / nocturn). Astfel, tabloul se structurează pe cele două
planuri – teluric/terestru şi celest/cosmic, fiind prezentate aspecte deosebite ale naturii. De
exemplu, în plan terestru sunt surprinse elemente ale tabloului precum (ex: florile, izvorul
etc.), iar în plan cosmic, atenţia eului contemplativ este reţinută de (ex: lună, stele, nori
etc.). Aceste aspecte se evidenţiază, la nivel morfologic, cu ajutorul grupurilor nominale,
specifice descrierii, adică al perechilor substantiv-adjectiv, acestea din urmă având valoare
stilistică de epitete, precum: (exemple de perechi substantiv-adjectiv şi interpretarea a două
dintre ele).
Un alt argument prin care se susţine faptul că textul este un pastel constă în
utilizarea procedeelor expresivităţii artistice, în conturarea peisajului de (anotimpul), adică
a figurilor de stil, a imaginilor artistice şi a elementelor de versificaţie, al căror rol este de
a transmite sugestiv ideile şi sentimentele eului liric contemplativ. Astfel, se remarcă,
dintre figurile de stil, ... (se dau exemple din text pentru diferite figuri de stil, urmând a fi
interpretate două dintre ele). Epitetul ... sugerează ... (se prezintă emoţia, sentimentul,
impresia şi/sau aspectul deosebit al tabloului). Personificarea ... exprimă ... (aceleaşi
explicaţii). Dintre imaginile artistice, se evidenţiază cele vizuale (exemple din text),
auditive (exemple), olfactive (exemple), motrice/de mişcare (exemple). Imaginea vizuală
... surprinde ... (se prezintă aspectul deosebit al tabloului şi emoţia generată de acesta).
Imaginea auditivă ... sugerează ...(aceleaşi explicaţii).
O altă trăsătură a pastelului, identificată în textul dat, este prezenţa eului liric
contemplativ, susţinută de anumite mărci lexico-gramaticale, precum ... (exemple din text
pentru următoarele) verbe şi forme pronominale de persona I (arată confesiunea) sau/şi a
II-a (arată adresarea directă), substantive în vocativ şi/sau verbe la imperativ care
marchează adresarea directă, interjecţii afective (exprimarea sentimentelor), interjecţii de
adresare, interogaţii retorice/poetice şi exclamaţii retorice/poetice.
(aici se dau exemple din text pentru mărci şi se interpretează pe scurt – ce idee
exprimă sau ce sentiment dezvăluie)
De asemenea, eul contemplativ îşi exprimă în mod direct emoţiile şi impresiile în
faţa tabloului conturat, ca de exemplu în structura/versul ...(exemplu de structură/vers din
text) care sugerează / evidenţiază ... (se prezintă emoţii, sentimente, impresii).

4
 Aşadar, textul ... (titlul), de ... (autorul), este un pastel şi aparţine genului liric,
deoarece se descrie un peisaj, faţă de care eul contemplativ îşi dezvăluie emoţiile şi
impresiile, apelând la procedeele artistice.

Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa textului următor la specia lirică pastelul:

S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării,

S-au dus zilele Babei şi nopţile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.

Lumina e mai caldă şi-n inimă pătrunde;

Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute şopotind,
Şi mugurii pe creangă se văd îmbobocind.

O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde!

În câmpul veşted iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel,
Şi sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.

Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,

Un gândăcel, un flutur, un clopoţel în floare,
După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit,
Aprind un soare dulce în sufletul uimit!

(Vasile Alecsandri, Sfârşitul iernei)

Pastelul este specia genului liric în care se descrie un peisaj, cu ajutorul procedeelor
expresivităţii artistice, prin prisma subiectivităţii eului contemplativ, care îşi exprimă direct
emoţiile şi impresiile faţă de tabloul surprins. Textul Sfârşitul iernei, de Vasile Alecsandri,
este o poezie lirică descriptivă, în care se regăsesc trăsăturile pastelului.
Un prim argument care arată încadrarea textului dat în specia pastel este prezenţa
eului contemplativ, care îşi exprimă direct emoţiile şi sentimentele, ceea ce se susţine prin
interjecţia afectivă O!, interjecţia de adresare din exclamaţia poetică iată-un flutur ce prin
văzduh se perde!. De asemenea, referirea la fiinţa umană se face şi prin termenii inimă şi
suflet, iar toate acestea sugerează uimirea şi încântarea poetului în faţa tabloului naturii
renăscute, deoarece odată cu venirea primăverii şi eul liric se simte eliberat şi regenerat
sufleteşte, plin de optimism şi speranţă, vitalitate şi entuziasm, asemenea fluturelui care se
înalţă spre cosmic.
Un alt argument ce ilustrează apartenenţa poeziei la specia pastel este utilizarea
descrierii ca mod fundamental de expunere, ceea ce se remarcă prin numeroasele imagini
vizuale şi auditive, cu ajutorul cărora se conturează tabloul începutului de primăvară, ca de
exemplu: zăpada albă, cărări uscate, umedul pământ – vizuale, Pâraiele umflate curg iute
şopotind – auditivă. Imaginea vizuală Aprind un soare dulce în sufletul uimit! conţine un
epitet atribuit astrului zilei şi o metaforă a renaşterii spirituale a fiinţei umane, prin
revărsarea luminii solare din plan cosmic, în plan teluric, în interiorul sufletesc.

5
Enumeraţia Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,/Un gândăcel, un flutur, un clopoţel
în floare reprezintă o imagine vizuală, cromatică (verde) şi tactilă (-ncălzitoare) şi
evidenţiază elemente ale peisajului de primăvară, care sugerează începutul unui nou ciclu
vital al naturii, renaşterea, precum şi splendoarea tabloului scăldat în lumina soarelui.
Aşadar, poezia Sfârşitul iernei, de Vasile Alecsandri, este un pastel, deoarece eul
contemplativ îşi exprimă direct emoţiile şi sentimentele în faţa peisajului conturat, modul
de expunere fundamental fiind descrierea, susţinută de figuri de stil şi imagini artistice.

3. Argumentarea apartenenţei unui text la genul epic

Schemă pe ciornă

1. Definiţia genului epic.

2. Primul argument / Prima trăsătură: acţiunea derulată pe momentele
subiectului – identificarea momentului/momentelor subiectului
prezent(e) în text.
3. Al doilea argument / A doua trăsătură: personajele implicate în
acţiune/care participă la întâmplări – identificare, clasificare şi
prezentarea unor trăsături de caracter, exemplificate pe text şi
comentate.
4. Un alt argument / O altă trăsătură: utilizarea modului de expunere
specific – naraţiunea, eventual îmbinată cu dialogul, care se realizează
la persoana a III-a (perspectivă obiectivă) sau la persoana I (perspectivă
subiectivă).
5. Concluzia – se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul îşi exprimă
în mod indirect ideile şi sentimentele, viziunea sa despre lume, prin intermediul
personajelor, al acţiunii şi al vocii naratorului, care povesteşte evenimentele.
Textul ... (titlul), de ... (autorul), aparţine genului epic, deoarece se regăsesc
anumite trăsături, precum: acţiunea care constă într-o serie de întâmplări relatate într-o
anumită ordine temporală, respectând succesiunea momentelor subiectului, personajele
implicate în acţiune şi antrenate în conflicte, prezenţa naratorului, utilizarea modurilor de
expunere specifice (naraţiunea – perspectivă obiectivă, relatare la persoana a III-a sau
perspectivă subiectivă, relatare la persoana I, îmbinată cu secvenţe de dialog şi, eventual,
pasaje descriptive).
Un prim argument care arată apartenenţa textului dat la genul epic este
acţiunea desfăşurată pe momentele subiectului, existenţa firului epic. În acest text se
remarcă, dintre momentele subiectului, expoziţiunea (se precizează coordonatele spaţiale
şi temporale ale acţiunii şi se prezintă personajele)/intriga (se regăsesşte cauza care
declanşează conflictul/evenimentele) /o secvenţă din desfăşurarea acţiunii (aceste
6
întâmplări sunt urmarea unei cauze)/punctul culminant (se regăseşte cel mai tensionat,
încordat moment din desfăşurarea acţiunii)/deznodământul (conflictul se rezolvă). (se
alege ceea ce corespunde textului dat şi se menţionează motivele pentru care se recunoaşte
un anumit moment al subiectului, apoi se prezintă pe scurt evenimentele).
Un alt argument prin care se ilustrează încadrarea textului citat în genul epic
este prezenţa personajelor implicate în acţiune şi între care se stabilesc diferite relaţii. (se
enumeră personajele din text, clasificate conform criteriilor cunoscute:
principale/secundare/episodice/figurante, pozitive/negative, individuale/colective, rotunde
sau dinamice, care evoluează, respectiv plate sau statice, tipice, care nu îşi schimbă
comportamentul şi modul de gândire; apoi se caracterizează pe scurt personajele ce apar în
fragment, prin identificarea unor trăsături şi exemplificarea acestora cu trimitere la text şi
comentarea lor, cu menţionarea mijloacelor de caracterizare).
De asemenea, utilizarea unor moduri de expunere specifice epicului
dovedeşte apartenenţa textului la acest gen literar.
a) Astfel, se remarcă naraţiunea obiectivă, realizată la persoana a III-a, din
perspectiva unui narator neimplicat, detaşat, impersonal, care este omniscient şi
omniprezent, deoarece ştie totul despre personaje şi evenimente şi se află în toate planurile
narative. Mărci ale prezenţei naratorului obiectiv sunt verbele şi formele pronominale de
persoana a III-a sg şi pl, precum...(exemple din text) sau
b) Astfel, se remarcă naraţiunea subiectivă, realizată la persoana I, din
perspectiva unui narator implicat, care se suprapune pe instanţa personajului principal,
participând la evenimente şi exprimând un punct de vedere personal asupra acestora,
mărturisind şi propriile atitudini, impresii, trăiri provocate de anumite evenimente. Mărci
ale prezenţei naratorului subiectiv sunt verbele şi formele pronominale de persoana I sg şi
pl care arată implicarea directă în faptele relatate, precum:... (exemple din text).
Se remarcă, în afară de naraţiune, prezenţa dialogului, care are mai multe
funcţii: actualizează acţiunea, astfel încât receptorul are impresia participării directe la
derularea evenimentelor, conferă caracter scenic naraţiunii, este un mijloc de caracterizare
a personajelor prin limbaj, accelerează ritmul desfăşurării evenimentelor. (se menţionează
ce personaje participă la dialog şi ce trăsături ale acestora se evidenţiază prin dialog).
Descrierea creează cadrul desfăşurării întâmplărilor (stabileşte cronotopul) şi conturează o
anumită atmosferă generală a acţiunii, respectiv se constituie în secvenţe de portret pentru
anumite personaje (se menţionează, prin exemplificare pe text, ce aspecte ale cadrului
natural sunt surprinse şi, dacă sunt portrete, ce trăsături ale personajelor sunt ilustrate).
Aşadar, textul ... (titlul), de ... (autorul), aparţine genului epic, deoarece se
remarcă anumite trăsături, precum acţiunea, personajele, naratorul şi modurile de expunere
specifice.

Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa fragmentului următor la genul epic:

Când Tudor intră în satul strămoşilor lui, la Şoimăreşti, parcă i se luă un văl de pe
frunte (...) Acum vântul dimineţii îl deştepta încet, încet. Îl deşteptau şi amintirile vechi.

7
- Fraţilor, zise el cuprinzând mâinile tovarăşilor lui, acesta-i satul meu!
- E un sat ca oricare altul... îi răspunse Cantemir.
- Se poate, dar acesta-i al meu şi nu l-am văzut de douăzeci de ani. (...)
Satul cu casele mari acoperite cu stuh, case curate, răzăşeşti, se întinde într-o vâlcică,
sub poală de pădure. Apa Răutului curgea pe vale, subţire şi limpede, scăzută de secetele
verii. Nuci mari se ridicau din vii şi un grangure cânta în pacea satului, în lumina
dimineţii. Era o zi de duminică şi toaca începu să sune în clopotniţa bisericii albe c-o
duruire melodioasă. Şoimaru se opri, îşi decoperi capul cu plete scurte, creţe, şi-şi făcu
încet cruce.
- De învăţătura aceasta veche a bunicului uitasem... zise el încet.
Apoi descălecă, şi prietenii punând şi ei piciorul pe pământ, porniră tustrei pe cărarea
din marginea drumului, lăsând slujitorilor frâiele. (...)Când apucară pe poteca bisericii,
unul dintre răzeşi, om cărunt cu obrazul brăzdat, se abătu spre ei şi le pofti ziua-bună.
Apoi grăi:
- Domnilor, să nu vă fie cu bănat. Eu sunt vataman în sat aicea. V-aş întreba pe cine
căutaţi...
Şoimaru stătu în loc zâmbind. Apoi zise către vataman:
- Ai să înţelegi îndată ce caut în sat la dumneavoastră, când ţi-oi spune cum mă
cheamă... Dumnealor sunt numai prieteni ai mei...
- Dar dumneata cine eşti?
- Pe mine mă cheamă Tudor Şoimaru! zise oşteanul privind în juru-i.
Îndată se stârni zarvă între răzeşi; oamenii se apropiară cu murmur. (...)
- Sunt Tudor, feciorul lui Ionaşcu...răspunse mişcat Şoimaru; dintre toţi pribegii, eu
singur mă întorc înapoi.
Deodată glasurile răzeşilor, a tuturor neamurilor lui se ridicară şi braţe multe se
întinseră spre el ca să-l îmbrăţişeze. Deodată oşteanul îşi simţi pieptul înfierbântat de o
căldură necunoscută.
(Mihail Sadoveanu, Neamul Şoimăreştilor – fragment de roman)

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul îşi exprimă
în mod indirect ideile şi sentimentele, viziunea sa despre lume, prin intermediul
personajelor, al acţiunii şi al vocii naratorului, care povesteşte evenimentele.
Fragmentul citat din romanul Neamul Şoimăreştilor, de Mihail Sadoveanu,
aparţine genului epic, deoarece se identifică trăsături specifice, precum: acţiunea
desfăşurată pe momentele subiectului, personajele care participă la întâmplări, naratorul
care povesteşte evenimentele şi modurile de expunere specifice.
Un prim argument care arată încadrarea textului dat în genul epic este
existenţa firului epic, a acţiunii desfăşurate pe momentele subiectului. În fragmentul citat
se remarcă o secvenţă care poate fi considerată punctul culminant, deoarece momentul este
tensionat, fiind vorba despre întoarcerea în satul natal a lui Tudor Şoimaru şi regăsirea
emoţionantă a rudelor, care l-au primit cu afecţiune deosebită.
Un alt argument care ilustrează aprtenenţa fragmentului la genul epic este
prezenţa personajelor implicate în acţiune şi între care se stabilesc diferite relaţii.
Personajul principal este oşteanul Tudor Şoimaru, personaj pozitiv, definit la nivel moral
prin trăsături precum: sensibilitatea faţă de tradiţie (îşi face cruce, amintindu-şi de
învăţăturile bunicului său), afecţiunea pentru familie şi ceilalţi săteni (este cuprins de
emoţie la vederea vechilor cunoştinţe), ataşamentul deosebit faţă de locurile natale, unde
îşi regăseşte rădăcinile spirituale (îi spune prietenului său că satul în care urmează să intre
are o valoare afectivă aparte fiindcă este locul unde şi-a petrecut copilăria)

8
 Aceste trăsături ale personajului se evidenţiază prin mijloace directe de
caracterizare, din perspectiva naratorului, care observă tensiunea interioară a personajului
la revederea sătenilor, precum şi prin mijloace indirecte, prin fapte, gesturi, limbaj,
atitudine, relaţia cu celelalte personaje şi mediul social
De asemenea, utilizarea naraţiunii ca mod fundamental de expunere arată
încadrarea fragmentului în genul epic, relatarea se face la persoana a III-a, din perspectiva
obiectivă a unui narator neimplicat în evenimente, omniscient şi omniprezent. Se remarcă
şi secvenţe de dialog, precum cea între Şoimaru şi prietenul său, Cantemir, respectiv cea
între Şoimaru şi vatamanul din sat. Dialogul dinamizează derularea întâmplărilor şi
contribuie la caracterizarea personajelor prin limbaj, ca de exemplu în cazul lui Tudor,
fiindu-i evidenţiate emoţia, sensibilitatea şi afecţiunea faţă de săteni la revederea locurilor
natale.
Există şi pasaje descriptive, precum cel în care se conturează imaginea
satului privit din depărtare, în lumina dimineţii, în apropierea unui râu. Rolul descrierii este
de a contura cadrul evenimentelor, dar şi de a contura o atmosferă care sugerează nostalgia
personajului principal, care îşi aminteşte cu bucurie, dar şi cu tristeţe de trecutul său.
Aşadar, fragmentul citat din romanul Neamul Şoimăreştilor, de Mihail
Sadoveanu, aparţine genului epic, deoarece există acţiune, personaje şi moduri de expunere
specifice.

4. Argumentarea încadrării unui text în specia epică schiţa

Schemă pe ciornă

1. Definiţia schiţei.
2. Primul argument: unitatea de loc, timp şi acţiune – exemple din text,
identificarea momentelor subiectului.
3. Al doilea argument: personajele tipice, reprezentând categorii umane –
trăsăturile dominante, exemplificate şi comentate pe text.
4. Un alt argument: modurile de expunere – naraţiunea şi dialogul.
5. Un alt argument: modalităţile de realizare a comicului – exemplificate şi
comentate pe text.
6. Concluzia: se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Schiţa este o operă epică în proză, de mici dimensiuni, în care se prezintă un singur
episod semnificativ din viaţa câtorva personaje, episod relevant pentru caracterizarea
acestora din perspectivă morală.
Trăsăturile schiţei, pe care le putem identifica în textul... (titlul), de ... (autorul),
sunt următoarele: unitatea de loc (acţiunea se petrece într-un singur loc), de timp (acţiunea
durează cel mult o zi) şi de acţiune (se prezintă un singur eveniment semnificativ), numărul
restrâns al personajelor, personajele plate/statice, care nu evoluează (nu îşi modifică modul
de gândire şi nici comportamentul), fiind reprezentative pentru anumite categorii umane,
datorită faptului că sunt construite pe baza unei trăsături morale dominante (personaje
tipice), modurile de expunere specifice (naraţiunea şi dialogul).
O primă caracteristică prin care se ilustrează apartenenţa texului dat la specia schiţă
este unitatea de loc, de timp şi de acţiune. Astfel, în acest fragment este prezentat (se
menţionează evenimentul, de exemplu vizita naratorului la familia Popescu, în schiţa
9
Vizită..., de I. L. Caragiale, sau călătoria cu trenul spre Bucureşti, în schiţa D-l Goe..., de
I. L. Caragiale), acţiunea având loc în (se precizează spaţiul, de exemplu casa familiei
Popescu sau compartimentul de tren), în (se precizează timpul, de exemplu în ziua de Sf.
Ioan, respectiv la aniversarea băiatului familiei).
În acest text se remarcă, dintre momentele subiectului, expoziţiunea (se precizează
coordonatele spaţiale şi temporale ale acţiunii şi se prezintă personajele)/intriga (se
regăseşte cauza care declanşează conflictul/evenimentele) /o secvenţă din desfăşurarea
acţiunii (aceste întâmplări sunt urmarea unei cauze)/punctul culminant (se regăseşte cel
mai tensionat, încordat moment din desfăşurarea acţiunii)/deznodământul (conflictul se
rezolvă); (se alege ceea ce corespunde textului dat şi se menţionează motivele pentru care
se recunoaşte un anumit moment al subiectului, apoi se prezintă pe scurt evenimentele).
O altă trăsătură prin care se evidenţiază faptul că textul dat face parte dintr-o schiţă
este prezenţa personajelor în număr restrâns, personaje care nu îşi schimbă comportamentul
şi modul de gândire pe parcursul întâmplărilor, construite prin accentuarea unei trăsături
morale datorită căreia personajele devin tipuri, reprezentând categorii umane. Astfel,
personajul ... (se numeşte un personaj) este principal, deoarece în jurul său se structurează
întreaga acţiune, întruchipează tipul (de exemplu tipul copilului obraznic şi needucat),
trăsăturile sale fundamentale fiind ... (se numesc trăsăturile), care se evidenţiază atât în
mod direct, cât şi indirect (se exemplifică o modalitate de caracterizare directă sau
indirectă); (se prezintă pe scurt personajele fragmentului dat, menţionând tipurile pe care
le reprezintă şi trăsăturile lor, susţinute cu exemple din text comentate).
Un alt aspect care arată că textul citat aparţine unei schiţe este utilizarea modurilor
de expunere specifice, naraţiunea obiectivă, realizată la persoana a III-a, din perspectiva
unui narator neimplicat afectiv în evenimentele relatate (care participă la acţiune, fiind
musafir în casa familiei Popescu de exemplu), detaşat de întâmplări, impersonal, ironic,
critic, având intenţie moralizatoare. Naraţiunea este utilizată pentru prezentarea faptelor şi
întâmplărilor în care sunt implicate personajele, având în schiţă un ritm deosebit de alert,
asigurat de numeroasele verbe dinamice (se dau exemple din text). Dialogul are un rol
important în accelerarea ritmului narativ, asigură caracterul scenic al întâmplărilor, conferă
cititorului impresia de participare directă la evenimente şi contribuie la caracterizarea
personajelor prin limbaj (exemplu din fragment de secvenţă dialogată, din care să reiasă
anumite trăsături ale interlocutorilor).
De asemenea, se pot identifica şi modalităţile de realizare a comicului: comicul de
situaţie, de limbaj, de intenţie, de caracter, de moravuri, de nume. De exemplu, o situaţie
comică este aceea în care ...(se prezintă situaţia din text şi se comentează efectul comic).
Aşadar, fragmentul citat din opera ... (titlul), de ... (autorul), face parte dintr-o
schiţă, deoarece există unitate de loc, de timp şi de acţiune, personajele puţine la număr
sunt tipuri umane, modurile de expunere specifice sunt naraţiunea şi dialogul şi se pot
identifica modalităţile de realizare a comicului.

Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa fragmentului următor la specia epică schiţa:

M-am dus de Sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria Popescu, o veche prietenă, ca
s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaş foarte drăguţ de
vreo opt anişori. N-am voit să merg cu mâna goală şi i-am dus băieţelului o minge foarte
mare de cauciuc şi foarte elastică. Atenţiunea mea a făcut mare plăcere amicei mele şi mai

10
ales copilului, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de roşiori în uniformă de mare ţinută.
După formalităţile de rigoare, am început să convorbim despre vreme, despre sorţii
agriculturii — d. Popescu tatăl este mare agricultor — despre criză ş.cl. Am observat
doamnei Popescu că în anul acesta nu se prea vede la plimbare, la teatru, la petreceri...
Doamna mi-a răspuns că de la o vreme i se urăşte chiar unei femei cu petrecerile, mai ales
când are copii.

— Să-ţi spun drept, cât era Ionel mititel, mai mergea; acu, de când s-a făcut băiat mare,
trebuie să mă ocup eu de el; trebuie să-i fac educaţia. Şi nu ştiţi dv. bărbaţii cât timp îi ia
unei femei educaţia unui copil, mai ales când mama nu vrea să-l lase fără educaţie!

Pe când doamna Popescu-mi expune părerile ei sănătoase în privinţa educaţiei copiilor,

auzim dintr-o odaie de alături o voce răguşită de femeie bătrână:

— Uite, coniţă, Ionel nu s-astâmpără!

— Ionel! strigă madam Popescu; Ionel! vin' la mama!

Apoi, cătră mine încet:

— Nu ştii ce ştrengar se face... şi deştept... Dar vocea de dincolo adaogă:

— Coniţă ! uite Ionel! vrea să-mi răstoarne maşina !... Astâmpără-te, că te arzi!

— Ionel! strigă iar madam Popescu; Ionel ! vin' la mama!

— Sări, coniţă! varsă spirtul! s-aprinde!

— Ionel! strigă iar mama, şi se scoală repede să meargă după el. Dar pe când vrea să iasă
pe uşe, apare micul maior de roşiori cu sabia scoasă şi-i opreşte trecerea, luând o poză
foarte marţială. Mama ia pe maiorul în braţe şi-l sărută...

— Nu ţi-am spus să nu te mai apropii de maşină când face cafea, că dacă te-aprinzi, moare
mama? Vrei să moară mama?

(Ion Luca Caragiale, Vizită…)

Schiţa este o operă epică în proză, de mici dimensiuni, în care se prezintă un singur
episod semnificativ din viaţa câtorva personaje, episod relevant pentru caracterizarea
acestora din perspectivă morală.
Trăsăturile schiţei, pe care le putem identifica în textul Vizită..., de Ion Luca
Caragiale, sunt următoarele: unitatea de loc, de timp şi de acţiune, numărul restrâns al
personajelor, personajele plate/statice, care nu evoluează, fiind reprezentative pentru
anumite categorii umane, datorită faptului că sunt construite pe baza unei trăsături morale
dominante (personaje tipice), modurile de expunere specifice (naraţiunea şi dialogul),
modalităţile de realizare a comicului.

11
 Un prim argument este dat de faptul că acţiunea se petrece într-un singur loc, anume
casa familiei Popescu, întâmplările durează cel mult o zi, în acest caz fiind vorba doar de
câteva ore, şi se prezintă un singur episod semnificativ, vizita naratorului la doamna
Popescu, la onomastica fiului acesteia, Ionel. Acţiunea se petrece în ritm alert, respectând
ordinea momentelor subiectului, iar expoziţiunea şi intriga se suprapun, deoarece
întâmplările sunt concentrate. Astfel, încă din primul paragraf naratorul ne oferă datele
expoziţiunii: reperul temporal – de Sf. Ion, reperul spaţial – acasă la doamna Popescu,
personajele – principal, Ionel, respectiv secundare – doamna Maria Popescu, prietenă a
naratorului şi naratorul, musafir. De asemenea, în primul paragraf, alături de datele
expoziţiunii, se evidenţiază şi intriga textului, anume vizita.
Un alt argument pentru a arăta că fragmentul dat face parte dintr-o schiţă este
prezenţa în număr restrâns a personajelor, care sunt tipice, reprezentând categorii general-
umane, având o trăsătură morală dominantă, pe care naratorul o critică, dezvăluindu-şi
intenţia moralizatoare. Ionel Popescu este tipul copilului obraznic şi needucat, neglijat de
familie, în ciuda aparenţelor. Copilul este agitat permanent, se joacă violent şi zgomotos în
locuri nepotrivite precum bucătăria, cu personaje de la care nu are ce învăţa, precum
slujnica, îi lipsesc modelul şi autoritatea paternă, tatăl fiind mereu plecat pentru afaceri.
Ionel nu ţine cont de prezenţa musafirului şi îşi urmează activităţile obişnuite, care nu sunt
deloc educative, nu îi stimulează nici inteligenţa, nici sensibilitatea (se joacă în bucătărie,
incomodând servitoarea, riscând să provoace un accident cu maşina de făcut cafea).
Deşi mama sa afirmă că a dedicat tot timpul personal educaţiei băiatului, în
realitate, se deduce faptul că nu s-a ocupat de acesta în primii şapte ani de viaţă, adică
tocmai atunci când ar fi fost necesar pentru a-i fixa copilului anumite repere
comportamentale, după reguli şi principii clare. De aceea, doamna Popescu reprezintă tipul
snobului, fiind construită pe baza constrastului dintre aparenţă şi esenţă, contrast cu efect
comic: deşi se vrea o doamnă rafinată, din înalta societate, care frecventează spaţii culturale
precum teatrul, în realitate personajul se dovedeşte lipsit de educaţia elementară (permite
lui Ionel să deranjeze musafirul şi consideră aceasta o manifestare a inteligenţei precoce a
băiatului), interesat exclusiv de aparenţe (îl îmbracă pompos pe Ionel, în costum de maior),
pentru a arăta apartenenţa la o clasă socială superioară şi pretinsa grijă faţă de copil.
De asemenea, se pot identifica şi modalităţi de realizare a comicului, precum cel de
situaţie (joaca lui Ionel), de limbaj (mama apelează la şantajul sentimental în relaţia cu
Ionel: Nu ţi-am spus să nu te mai apropii de maşină când face cafea, că dacă te-aprinzi,
moare mama? Vrei să moară mama?), comicul de moravuri, rezultat din contrastul între
aparenţă şi esenţă (în cazul doamnei Popescu) etc.
Aşadar, fragmentul citat din opera Vizită…, de Ion Luca Caragiale, face parte dintr-
o schiţă, deoarece există unitate de loc, timp şi acţiune, expoziţiunea şi intriga se suprapun,
personajele sunt puţine şi reprezintă tipuri umane, se regăseşte comicul.

5. Argumentarea încadrării unui text în specia epică fabula

Schemă pe ciornă

1. Definiţia fabulei.
2. Primul argument: structura compoziţională – cele două secvenţe: întâmplarea
şi morala; prezentarea întâmplării şi comentarea moralei.

12
 3. Al doilea argument: personajele întruchipând tipuri umane, având câte o
trăsătură morală dominantă şi fiind construite prin alegorie şi personificare –
identificarea tipurilor, a trăsăturilor, exemplificate şi comentate pe text.
4. Concluzia: se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Fabula este o operă epică în versuri / proză, în care sunt satirizate defecte omeneşti,
prin prisma personajelor ce poartă măşti animaliere, construite prin procedeul alegoriei şi
al personificării, personaje care întruchipează categorii umane şi care participă la o
întâmplare semnificativă, din care se desprinde o morală.
Un prim argument care ilustrează apartenenţa textului ... (titlul), de ... (autorul), la
specia fabulă este faptul că se pot identifica, la nivelul structurii compoziţionale, cele două
părţi/secvenţe specifice, întâmplarea şi morala. Acţiunea este concentrată şi are un ritm
alert, iar întâmplarea prezintă ... (ideea principală a fabulei); se adaugă rezumatul
întâmplării. Cea de a doua secvenţă a textului, de regulă mai restrânsă decât întâmplarea şi
delimitată grafic aceasta, conţine morala fabulei, adică învăţătura sau lecţia de viaţă care
se poate desprinde din întâmplarea cu personaje animaliere. Astfel, morala se referă în acest
caz la ideea că ... (se comentează ideile desprinse din morală, menţionându-se atitudinea
critică, ironică a naratorului).
Un alt argument prin care se susţine încadrarea textului dat în specia fabulă este
prezenţa personajelor construite prin procedeul alegoriei animaliere şi al personificării,
personaje care întruchipează anumite categorii umane şi se definesc printr-o trăsătură
morală dominantă, satirizată de către narator, fiindcă este un defect omenesc. Personajele
acestei fabule sunt ... (se numesc personajele şi se clasifică) reprezentând omul ...
(exemplu: rău şi viclean, demagog, ipocrit, tiran, naiv, parvenit etc.); (aici se detaliază
prezentarea personajelor, prin comentarea aspectelor semnificative din text care ilustrează
caracterul fiecăruia, cu precizarea mijloacelor de caracterizare).
Aşadar, textul ... (titlul), de ... (autorul), este o fabulă, deoarece se remarcă, la nivel
compoziţional, cele două părţi/secvenţe specifice, întâmplarea şi morala, respectiv se
regăsesc personajele animaliere, care întruchipează categorii umane definite caracterologic
printr-o trăsătură morală dominantă, satirizată de către narator cu scopul de a fi corectată,
fiindcă este un defect uman.

Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa textului următor la specia epică fabula:

Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,

Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,

13
 Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."

Aceasta între noi adesea o vedem,

Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

(Grigore Alexandrescu, Câinele şi căţelul)

Fabula este o operă epică în versuri/proză, în care sunt satirizate defecte omeneşti,
prin prisma personajelor ce poartă măşti animaliere, construite prin procedeul alegoriei şi
al personificării, personaje care întruchipează categorii umane şi care participă la o
întâmplare semnificativă, din care se desprinde o morală.
Un prim argument care arată că textul Câinele şi căţelul, de Grigore Alexandrescu,
este o fabulă, constă în prezenţa celor două secvenţe inegale la nivelul structurii
compoziţionale, anume întâmplarea cu personaje animaliere şi morala. Întâmplarea se
derulează în ritm alert, este concentrată şi se pot identifica momentele subiectului: mai întâi
se regăseşte intriga, adică monologul dulăului Samson, adresat boului, pe tema egalităţii
între membrii unei societăţi democratice, în care originea şi rangul nu sunt criterii de

14
apreciere a unui individ; apoi se regăsesc datele expoziţiunii – prezentarea personajelor:
câinele Samson, un dulău de curte, boul, care rămâne pasiv, respectiv căţelul Samurache;
lipsesc reperele spaţiale şi temporale, fiindcă situaţia prezentată este tipică, iar intenţia
naratorului este de a generaliza. Desfăşurarea acţiunii constă în intervenţia prietenoasă a
lui Samurache, convins de discursul lui Samson, iar punctul culminant este dat de reacţia
violentă a dulăului, care îl ameninţă pe căţel, arătându-i inferioritatea în care se află.
Deznodământul fabulei se subînţelege, fiind înlocuit prin morală, adică lecţia de viaţă,
învăţătura care se poate desprinde din întâmplarea prezentată. Aici morala dezvăluie
atitudinea critică a naratorului faţă de anumite defecte morale, precum ipocrizia,
demagogia, ilustrate prin faptul că Samson face promisiuni mincinoase, disimulând,
mimând umilinţa, modestia şi respingând aroganţa, superioritatea dată de originea nobilă
sau de rangul social: Aceasta între noi adesea o vedem,/Şi numai cu cei mari egalitate
vrem.
Un alt argument este prezenţa personajelor construite prin alegoria animalieră şi
personificare, personaje tipice, reprezentând categorii umane şi având o trăsătură morală
dominantă, criticată pentru că este un defect. Dulăul Samson este tipul omului ipocrit, al
demagogului (Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place),
care convinge prin discurs abil construit, manipulând pe cei slabi, naivi, precum
Samurache, pentru a-şi împlini interesul personal, adică parvenirea, ascensiunea în ierarhia
socială – el doreşte să fie egal cu cei care îi sunt superiori ca forţă, inteligenţă, origine
(Adevărat vorbeam,/Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,/Că voi egalitate, /dar nu
pentru căţei).Căţelul Samurache întruchipează omul naiv, cu o inteligenţă redusă, uşor de
indus în eroare de promisiunile false şi de vorbele frumoase, păcălit de aparenţe, incapabil
să vadă esenţa lucrurilor. De aceea, el crede că Samson vrea să îi fie apropiat şi prieten şi
se arată uimit de reacţia violentă, grosolană, agresivă a acestuia, atunci când îi numeşte
fraţii mei.
Aşadar, textul Câinele şi căţelul, de Grigore Alexandrescu, este o fabulă, deoarece
la nivelul structurii compoziţionale se identifică întâmplarea şi morala, iar personajele sunt
construite prin alegoria animalieră şi personificare, reprezentând tipuri umane.

6. Argumentarea încadrării unui text în specia epică basmul

Schemă pe ciornă

1. Definiţia basmului.
2. Primul argument: conflictul dintre bine şi rău; personajele înzestrate cu puteri
supranaturale, care participă la întâmplări fabuloase/miraculoase – exemplificate
pe text şi comentate prin trimitere la elemente semnificative din fragment.
3. Al doilea argument: tiparul narativ specific/scenariul epic – se identifică şi se
comentează pe scurt etapele narative din fragment; clişeele compoziţionale –
formulele narative (iniţială, mediană, finală)

15
 4. Alt argument: situaţiile tipice/motive/invarianţi, precum triplicarea, călătoria,
probele, metamorfoza, căsătoria etc. – se identifică şi se comentează pe fragment.
5. Concluzia – se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Basmul este o operă epică în proză, în care se relatează întâmplări fabuloase, la care
participă personaje înzestrate cu trăsături supranaturale, reprezentând forţele binelui şi pe
cele ale răului, aflate în conflict, deznodământul fiind pozitiv, promovând valorile morale
din sfera binelui, prin reuşita protagonistului.
Un prim argument care ilustrează încadrarea textului ... (titlul), de ... (autorul) în
specia basm este existenţa conflictului, care implică polarizarea morală între bine şi rău,
conflict concretizat prin confruntarea dintre protagonistul ... (se numeşte personajul
principal/eroul, de exemplu, Făt-Frumos) şi antagonistul (oponentul), ... (de exemplu,
zmeul). Personajele îşi dezvăluie însuşiri supranaturale, precum ... (de exemplu,
capacitatea de a se metamorfoza, în mod miraculos, printr-o formulă magică sau printr-un
act magic, cu ajutorul unui obiect magic, fermecat); (aici se comentează confruntarea
personajelor, cu evidenţierea trăsăturilor acestora).
Un alt argument care susţine apartenenţa textului dat la specia basm este
a)tiparul/scenariul narativ specific (etapele schemei narative: echilibrul iniţial
dintre forţele binelui şi cele ale răului; perturbarea echilibrului prin intervenţia forţelor
răului sau printr-o lipsă; încercările eroului, concretizate în probe pe parcursul unei
călătorii, de a reface echilibrul dintre bine şi rău; confruntarea decisivă a eroului cu forţele
răului reprezentate de antagonist; victoria protagonistului şi recompensarea acestuia, de
regulă, prin căsătorie); dintre acestea, se recunosc aici următoarele etape... (aici se prezintă
în rezumat conţinutul fragmentului, evidenţiind etapele narative tipice);
b) prezenţa unor situaţii şi elemente tipice, precum: cifrele magice, obiectele
magice, adjuvanţii (personajele care sprijină binele), donatorii (personajele care oferă ceva
important eroului), clişeele compoziţionale (formula narativă iniţială, formula mediană,
formula narativă finală şi rolurile acestora), motivul probelor, motivul călătoriei,
metamorfoza miraculoasă, superioritatea mezinului, absenţa moştenitorului, naşterea
miraculoasă, superioritatea mezinului, triplicarea (cifra trei cu valoare simbolică). (aici se
identifică trăsături ale basmului, precum cele enumerate mai sus şi se comentează
semnificaţia acestora pentru fragmentul citat).
Aşadar, textul ... (titlul), de ... (autorul), este un basm, deoarece se prezintă
întâmplări miraculoase, este ilustrat conflictul dintre forţele binelui şi cele ale răului, prin
confruntarea unor personaje fabuloase, înzestrate cu trăsături supranaturale şi există situaţii
tipice.

Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa fragmentului următor la specia epică basmul:

A treia zi de dimineaţă, toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-
Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mână, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă
ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la

16
ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face
călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni
calului, ieşi pe poartă ca vântul, şi după dânsul carăle cu merinde, cu bani şi vreo două
sute de ostaşi, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoţească.

După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos

îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi
pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a
dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o
mulţime de oase de oameni.

Stând să se odihnească, îi zise calul:

– Să ştii, stăpâne, că aici suntem pe moşia unei Gheonoaie, care e atât de rea, încât
nimeni nu calcă pe moşia ei, fără să fie omorât. A fost şi ea femeie ca toate femeile, dar
blestemul părinţilor pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie Gheonoaie; în
clipa aceasta este cu copiii ei, dar mâine, în pădurea ce o vezi, o s-o întâlnim venind să te
prăpădească; e grozavă de mare; dară să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul ca să o
săgetezi, iar paloşul şi suliţa să le ţii la îndemână, ca să te slujeşti cu dânsele când va fi de
trebuinţă.

Se deteră spre odihnă; dar pândea când unul, când altul.

(Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte)

Basmul este o operă epică în proză, în care se relatează întâmplări fabuloase, la care
participă personaje înzestrate cu trăsături supranaturale, reprezentând forţele binelui şi pe
cele ale răului, aflate în conflict, deznodământul fiind pozitiv, promovând valorile morale
din sfera binelui, prin reuşita protagonistului.
Un prim argument care arată că fragmentul din textul Tinereţe fără bătrâneţe şi
viaţă fără de moarte face parte dintr-un basm este existenţa conflictului dintre bine şi rău,
polarizarea morală fiind concretizată prin confruntarea dintre protagonistul Făt-Frumos,
reprezentantul binelui, şi, respectiv, Gheonoaia, antagonistul, mostrul care întruchipează
răul, iar în esenţă moartea. De asemenea, Făt-Frumos este un personaj specific basmului,
prin excelenţă pozitiv, înzestrat exclusiv cu trăsături morale din sfera binelui, precum
bunătatea, demnitatea, curajul, sensibilitatea, fiind un model comportamental, un ideal de
frumuseţe prin caracterul său exemplar. Aceste trăsături se ilustrează prin faptul că se
desparte de familia sa cu părere de rău, se aventurează singur în necunoscut, bazându-se
doar pe propriile puteri, este ambiţios şi dornic să-şi atingă ţinta şi să-şi împlinească
destinul şi nu se fereşte de încercările dificile pe parcursul călătoriei. Drumul cu probele la
care este supus, precum înfruntarea Gheonoaiei, reprezintă o situaţie tipică în basm, prin
care eroul îşi pune în valoare calităţile deosebite, având şi sprijinul adjuvantului, Calul,
întruchipare simbolică a înţelepciunii şi îndeplinind rolul unui ghid în iniţierea
protagonistului.
Un alt argument este constituit de identificarea unor clişee compoziţionale, precum
formula narativă mediană s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, al cărei rol este de
a face conexiunea între două secvenţe narative, arătând, de asemenea, ieşirea eroului din
universul familiar şi pătrunderea în necunoscut. Se adaugă la aceasta un alt element tipic
basmului, motivul triplicării, concretizat în apariţia cifrei trei cu valoare simbolică, în

17
formula mediană citată, sugerând drumul spre desăvârşire al protagonistului, aspiraţia spre
un ideal dincolo de sfera umanului obişnuit. Eroul are la dispoziţie obiecte care îi conferă
putere supraomenească, precum arcul cu săgeţile şi paloşul, pe care le foloseşte în lupta cu
monstrul.
Aşadar, fragmentul din textul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte face
parte dintr-un basm, deoarece se regăseşte personajul excepţional, înzestrat exclusiv cu
trăsături din sfera morală a binelui, conflictul dintre bine şi rău, precum şi situaţiile tipice
şi clişeele compoziţionale.

7. Caracterizarea unui personaj

Schemă pe ciornă

1. Definiţia personajului şi a caracterizării.

2. Încadrarea personajului conform criteriilor de clasificare cunoscute şi
argumentarea includerii acestuia în anumite categorii – principal/secundar,
tipic/complex, pozitiv/negativ etc.
3. Exemplificarea şi comentarea trăsăturilor pentru mijloacele directe de
caracterizare.
4. Exemplificarea şi comentarea trăsăturilor pentru mijloacele indirecte de
caracterizare.
5. Concluzia – se reiau trăsăturile fundamentale evidenţiate.

Plan teoretic dezvoltat

Personajul literar este o individualitate ficţională, rod al imaginaţiei autorului şi

ilustrând viziunea sa asupra lumii, este o „fiinţă de hârtie” (Roland Barthes), care capătă
existenţă în universul operei şi trece prin diferite experienţe, fiindu-i evidenţiate anumite
trăsături fizice şi/sau morale, calităţi şi/sau defecte.
Caracterizarea unui personaj se constituie din totalitatea mijloacelor directe şi/sau
indirecte utilizate pentru surprinderea însuşirilor acestuia.
Personajul ...(se numeşte personajul) din textul ... (titlul), de ... (autorul), este
principal/secundar/episodic, individual/colectiv, pozitiv/negativ, rotund-dinamic/plat-
static, complex/tipic, eponim (numele lui apare în titlul textului). ...(numele personajului)
este personaj principal, deoarece în jurul său se structurează întreaga acţiune şi el participă
la cele mai importante evenimente.
Este pozitiv, fiindcă acţionează în numele binelui şi respectă principiile morale,
respectiv este negativ, deoarece încalcă anumite norme etice. ... (numele personajului) este
personaj rotund-dinamic, deoarece este urmărit în evoluţie pe parcursul desfăşurării
evenimentelor, îşi modifică modul de gândire şi comportamentul, este personaj complex,
caracterizat prin surprinderea mai multor trăsături / este personaj plat-static, pentru că nu
evoluează, nu îşi modifică modul de gândire sau comportamentul, este construit unilateral,
pe baza unei trăsături morale dominante, ceea ce îl face tipic, adică reprezintă o anumită
categorie umană (se alege ceea ce corespunde personajului avut în vedere, conform
criteriilor de clasificare prezentate).
18
 (aici se poate face rezumatul întâmplărilor din fragmentul dat în care este implicat
personajul caracterizat)
Personajul ... (numele acestuia) este caracterizat atât prin mijloace directe, cât şi
indirecte. În mod direct, trăsăturile sale sunt evidenţiate din perspectiva naratorului, din
perspectiva celorlalte personaje (intercaracterizare) şi prin autocaracterizare, iar în mod
indirect, trăsăturile reies din fapte, limbaj, gesturi şi mimică, atitudini, mentalitate, nume,
vestimentaţie, relaţia cu celelalte personaje şi mediul social în care apare.
În mod direct, din perspectiva naratorului, personajul ...(numele) este caracterizat
ca fiind ... (se enumeră trăsăturile), deoarece naratorul afirmă că ... /surprinde aceste
însuşiri în secvenţa ....(exemplu din text şi se poate comenta pe scurt caracterul
personajului); din punctul de vedere al celorlalte personaje, se ilustrează direct trăsături
precum ... (numeşte trăsăturile), care sunt subliniate de către ... (numele altor personaje) în
secvenţe cum sunt ... (exemple din text unde apar trăsăturile personajului din perspectiva
celorlalţi, un exemplu poate fi comentat pe scurt).
În mod indirect, trăsăturile personajului ... (numele său) se evidenţiază prin faptele
acestuia. Astfel, el se dovedeşte a fi ... (se enumeră trăsături rezultate din fapte), deoarece
... (se menţionează faptele din text la care ne referim şi se comentează pe scurt); de
asemenea, limbajul este relevant în conturarea portretului moral, ca de exemplu în secvenţa
... (exemplu din text – o replică a personajului), din care se dezvăluie ... (se numesc
trăsăturile şi se comentează pe scurt); (se procedează asemănător pentru celelalte mijloace
indirecte de caracterizare, în funcţie de ceea ce se poate ilustra pe textul dat – atitudini,
gesturi, mimică, vestimentaţie, nume, relaţia cu celelalte personaje, mediul social).
Aşadar, personajul ... (numele acestuia) din textul ... (titlul), de ... (autorul), este
principal,... (se adaugă şi celelalte posibilităţi de clasificare după criteriile cunoscute), iar
trăsăturile sale dominante sunt ...(se enumeră câteva dintre cele surprinse mai sus).

Aplicaţie

Caracterizaţi personajul principal din fragmentul următor:

Uneori numai pe înserate, când rămânea singur ascultând şuierele trenurilor

străpungând slăvile, ca nişte plopi sonori, îi pierea zburdălnicia. (...) Dorea ceva; nu ştia
ce. (...)
Dorul de pribegie zvâcnea în el ca vântul mării în pânzele unui însufleţit catarg:
îngândurându-i ochii, bombându-i fruntea, fluturându-i visurile, aplecându-i tinereţea
spre viaţă. (...)Urma să plece în ţară străină, să-şi întregească mintea, să se călească.
Dorul de pribegie i se împlinea. „Eşti bărbat de-acum”, îi spuneau părinţii. „Tot copil
eşti, măi băieţelule!” oftau bunicii.

19
 Era în ajunul plecării. Lăsase pe mama să-i rânduiască lucrurile şi ieşise afară să-
şi răcorească fruntea în largul vântului. Zburau cocorii goniţi de toamnă, gornind. Cădeau
frunzele, prea grele de aur pentru istovul crengilor. Apunea soarele, prea greu de lumină
pentru creanga zării.
Îl purtau paşii spre poartă. Ajuns acolo, îşi sprijini coatele de poartă, îşi cuprinse
capul în palme. Era atâta povară în falnica bucurie care-i umplea sufletul, de-i părea că
palmele lui sprijineau un soare de asfinţit. Şi sufletu-i cânta de nădejdi ca cerul toamnei
de cocori. (...) Se înserase de-a binelea. Deodată se trezi faţă în faţă cu bunicul care se
întorcea acasă. Nu-l auzise venind; tresări. Un scâncet scârţâitor: portiţa. Bunicul îl privi
lung, oftând: „Pleci mâni, măi băieţelule...”. I se strânse inima.
Răsăritul lunii îl prinse tot la portiţă. Se apropiau paşi grăbiţi; era tata. Iarăşi
scâncetul scârţâitor. Tata intră, îl dezmierdă cu privirea, cu mâinile: „Te duci de-acum,
măi băiete...” I se umeziră ochii.
Rămase la portiţă cu ochii înlăcrimaţi. Uitase de uliţă şi ea îi vorbise: „Vezi! Toţi
vin spre casă, numai tu te duci!”. În lumina lunii o pietricică zărită printr-o lacrimă sclipea
ca o lacrimă. Şi trupul lui fără să vrea se aplecă. Şi mâinile lui fără să vrea se opriră
deasupra uliţii, în locul unde, odinioară, abia ajungea creştetul copilului prea mic să se
încumete pe uliţă. Şi sufletul lui dezmierdă prin noapte, jos, aproape de pământ, capul unui
copil care plângea: Copilăria lui.
(Ionel Teodoreanu, Uliţa copilăriei – fragment)

Personajul literar este o individualitate ficţională, rod al imaginaţiei autorului şi

ilustrând viziunea sa asupra lumii, este o „fiinţă de hârtie” (Roland Barthes), care capătă
existenţă în universul operei şi trece prin diferite experienţe, fiindu-i evidenţiate anumite
trăsături fizice şi/sau morale, calităţi şi/sau defecte.
Caracterizarea unui personaj se constituie din totalitatea mijloacelor directe şi/sau
indirecte utilizate pentru surprinderea însuşirilor acestuia.
Personajul principal al fragmentului citat din opera Uliţa copilăriei, de Ionel
Teodoreanu, este nepotul care se pregăteşte să plece la studii, părăsind satul natal şi
despărţindu-se de familie şi mai ales de universul ideal al vârstei inocenţei. În jurul său este
structurată acţiunea fragmentului, el este, de asemenea, un personaj rotund, tridimensional,
dinamic, deoarece este urmărit în evoluţie, trecând de la copilărie, la adolescenţă şi astfel
maturizându-se, prin pătrunderea în necunoscut, în viaţă.
Nepotul este caracterizat atât în mod direct, cât şi indirect. Din perspectiva
naratorului, se evidenţiază în mod direct starea de confuzie a personajului (Dorea ceva; nu
ştia ce), care se desprinde pentru totdeauna de lumea copilăriei sale şi nu ştie către ce
anume se îndreaptă, ce îl aşteaptă în locul în care urmează să plece pentru a învăţa. El simte
că îşi pierde veselia, bucuria jocului (îi pierea zburdălnicia), în acelaşi timp naratorul
subliniază faptul că băiatul este totuşi dornic să treacă într-o nouă etapă a devenirii sale,
descoperind lumea pe cont propriu şi astfel cunoscându-se pe sine: Dorul de pribegie
zvâcnea în el ca vântul mării în pânzele unui însufleţit catarg.
Tot în mod direct, din perspectiva celorlalte personaje, se conturează şi alte trăsături
ale personajului. Părinţii îi sugerează că a venit timpul să fie responsabil pentru soarta sa
şi să se gândească serios la viitor, să fie puternic şi demn şi să înfrunte necunoscutul vieţii
(„Eşti bărbat de-acum”, îi spuneau părinţii), în timp ce bunicii au o viziune diferită. Ei nu
îşi ascund ataşamentul afectiv faţă de băiat şi îl consideră încă un copil fraged, nepregătit
pentru dificultăţile maturităţii („Tot copil eşti, măi băieţelule!” oftau bunicii), ceea ce arată
că nepotul are o relaţie afectivă foarte apropiată şi profundă cu bunicii săi, aceştia fiind
capabili să-i citească parcă în suflet („Pleci mâni, măi băieţelule...”).

20
 În mod indirect, se evidenţiază sensibilitatea nepotului (I se strânse inima),
ataşamentul faţă de familie şi locurile natale, faţă de întreg universul copilăriei, uliţa care
a fost primul său drum către lume, către viaţă (Uitase de uliţă şi ea îi vorbise: „Vezi! Toţi
vin spre casă, numai tu te duci!”). Acestea se conturează prin comportamentul
personajului, atitudinea şi gândurile acestuia, gesturile şi mimica (Şi mâinile lui fără să
vrea se opriră deasupra uliţii, în locul unde, odinioară, abia ajungea creştetul copilului
prea mic să se încumete pe uliţă). Tensiunea sufletească provocată de pierderea copilăriei
şi intrarea în maturitate se dezvăluie prin lacrimile băiatului, care pare a-şi lua rămas bun
de la uliţa unde a început cunoaşterea şi unde şi-a găsit fericirea ideală (Rămase la portiţă
cu ochii înlăcrimaţi). Imaginea din finalul fragmentului citat este sugestivă în acest sens şi
susţine trăsăturile enunţate: are loc o dedublare simbolică a personajului, care se vede pe
sine copil şi înţelege că devenirea este inevitabilă, la fel cum este şi desprinderea de
copilărie (Şi sulfetul lui dezmierdă prin noapte, jos, aproape de pământ, capul unui copil
care plângea: Copilăria lui).
Aşadar, personajul principal din fragmentul citat din opera Uliţa copilăriei, de Ionel
Teodoreanu, este nepotul, care se simte profund ataşat de tot ceea ce înseamnă universul
copilăriei sale, dar în acelaşi timp îşi simte fiinţa cuprinsă de dorinţa cunoaşterii, este
înfiorat de dorul de a se aventura în necunoscutul vieţii, pentru a descoperi lumea.
.

8. Opinia despre mesaj/semnificaţii (genul liric sau genul epic)

Schemă pe ciornă

1. Enunţarea temei/temelor textului.

2. Formularea opiniei despre mesajul textului, prin raportare la temă/teme.
3. Primul argument: ilustrarea mesajului printr-un exemplu din text, ale cărui
semnificaţii se vor comenta pe scurt – procedeu artistic în genul liric, respectiv
situaţie/faptă a personajului în genul epic.
4. Al doilea argument: ilustrarea mesajului printr-un exemplu din text, ale cărui
semnificaţii se vor comenta pe scurt – procedeu artistic în genul liric, respectiv
situaţie/faptă a personajului în genul epic.
5. Concluzia – se reia mesajul, întărit de ideile reieşite din exemplele comentate
la argumente.

Plan teoretic dezvoltat

Fiind o operă lirică/epică, textul ... (titlul), de ... (autorul), prezintă

a) confesiunea eului poetic subiectiv, care îşi exprimă sentimentul dominant
de ... (numeşte sentimentul), provocat de... (explică sentimentul), tema
textului fiind ... (numeşte tema/temele, de exemplu, natura concretizată
într-un peisaj de ... (anotimpul), descris din perspectiva eului
contemplativ cu ajutorul procedeelor expresivităţii artistice, atmosfera
dominantă fiind de ... (trăsături ale acesteia);
b) o experienţă de viaţă a unui personaj/situaţia în care personajul ... (se
enunţă ideea principală a textului), iar tema care se evidenţiază este... (se
numeşte tema – de exemplu, copilăria, iubirea, moartea, cunoaşterea,
devenirea, timpul, familia, mediul social, relaţiile dintre clase sociale,
lupta dintre bine şi rău etc.)
21
 În opinia mea, mesajul pe care îl transmite textul citat se referă la faptul că /
evidenţiază ideea că ... (se enunţă mesajul textului, care este reprezentat de ideea sau
semnificaţiile generale ce se transmit la receptor în legătură cu tema textului, de exemplu,
dacă tema este natura, iubirea sau timpul, ce înţelege receptorul în legătură cu acestea?
Răspunsul este mesajul: natura este considerată un spaţiu compensatoriu, unde fiinţa
umană se reintegrează spiritual în armonia universală, sau iubirea este o modalitate prin
care omul se detaşează de timpul limitat şi pătrunde în eternitate, sau omul este mereu
angajat în experienţe de cunoaştere, a sinelui şi a lumii, experienţe care îi modelează
caracterul şi îi definesc personalitatea – sunt posibile variante de formulare a unui mesaj
prin raportare la tema textului dat ).
Mesajul se susţine cu ajutorul unor elemente ale limbajului artistic, în genul liric,
respectiv prin anumite situaţii în care sunt implicate personajele, în genul epic.
a) pentru poezie – În primul rând, la nivelul figurilor de stil se remarcă anumite
structuri semnificative, care contribuie la conturarea mesajului acestui text, precum
comparaţia ... (exemplu din text), care sugerează ... (comentariu pe scurt) şi personificarea
... (exemplu din text), care se referă la ... (comentariu pe scurt).
În al doilea rând, la nivelul imaginilor artistice se observă elemente poetice prin
care se evidenţiază mesajul textului, precum imaginea auditivă .... (exemplu din text), care
exprimă ... (comentariu pe scurt), sau imaginea vizuală ... (exemplu din text), care surprinde
...(comentariu pe scurt).
b) pentru proză – În primul rând, un element semnificativ care evidenţiază mesajul
textului este reprezentat de situaţia în care ... (exemplu – o faptă semnificativă a
personajului sau un eveniment care ilustrează ideea ce constituie mesajului, ca de exemplu,
nunta protagoniştilor, în basm, sau o experienţă pe care o trăieşte personajul). Astfel, se
evidenţiază ... (comentarea pe scurt a exemplului citat).
În al doilea rând, un alt eveniment / o altă faptă semnificativă pentru sublinierea
mesajului acestui text este ... (exemplu din text), ceea ce surprinde ... (se comentează
semnificaţiile exemplului dat).
Aşadar, consider că mesajul transmis de textul ... (titlul), de ... (autorul), se referă
la ideea / faptul că ...(mesajul se enunţă din nou aici, incluzând eventual şi ideile de la
exemplele comentate).

Aplicaţie

Exprimaţi-vă opinia despre mesajul/semnificaţiile fundamentale ale textului

următor:

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,

Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă

Fără să spui nimic, niciun cuvânt...

22
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare

Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta

Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

(Radu Stanca, Nu mă-ntreba…)

Poezia Nu mă-ntreba..., de Radu Stanca, este o specie a genului liric, o elegie, în

care se identifică timpul şi iubirea, ca teme principale, respectiv natura şi moartea, ca teme
secundare. Acestea se susţin prin motive artistice precum trecerea ireversibilă a timpului,
motivul cuplului şi, paradoxal, solitudinea, frunzele ca sugestie a efemerităţii şi somnul ca
presimţire a morţii.
În opinia mea, mesajul pe care îl transmite această poezie se referă la faptul că omul
resimte dureros limitarea existenţei sale în timp, degradarea fiinţei materiale fiind corelată
metaforic cu descompunerea naturii toamna, ca sugestie a sfârşitului implacabil. De
asemenea, este vorba şi despre faptul că erosul reprezintă o soluţie compensatorie, care
creează un univers securizant, un refugiu pentru fiinţa umană, atenuând fiorul morţii şi
suferinţa provocată de conştiinţa apăsătoare a trecerii timpului.
În primul rând, mesajul se conturează cu ajutorul unor procedee artistice, precum
figurile de stil: repetiţia versului-refren, din finalul fiecărei strofe, unde modificările
sugerează creşterea progresivă a intensităţii suferinţei, a senzaţiei de ameninţare şi a
dorinţei de a găsi protecţie în iubire: Să nu văd frunzele cum cad din ram...;
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...; Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem.... Imaginile
artistice vizuale frunzele cum cad din ram, frunzele cum zboară-n vânt, respectiv cea
auditivă frunzele, sub paşi, cum gem conturează o atmosferă generală de nelinişte, tristeţe,
melancolie neagră, spaimă şi singurătate, fiindcă simbolul frunzelor arată efemeritatea
materiei ce se descompune haotic, parcă în preajma unui sfârşit de lume, iar eul poetic se
simte alunecând neputincios în neant şi, de aceea, caută refugiul în
preajma fiinţei iubite.
În al doilea rând, mesajul este susţinut de mărcile lexico-gramaticale ale prezenţei
eului liric, acestea având rol expresiv în context: forma negativă a imperativului din titlu,
Nu mă-ntreba, reluată şi în primul vers, arată caracterul adresat al monologului confesiv
şi sugerează o rugăminte a celui care doreşte să păstreze tăcerea în ceea ce priveşte misterul
timpului şi al morţii. Ilustrează, de asemenea, atitudinea meditativă a eului subiectiv, care
se interiorizează, pentru a-şi regăsi armonia şi echilibrul interior în prezenţa iubitei, care îi
induce o stare de somnolenţă, echivalentă cu iluzia ieşirii din timp.
Aşadar, consider că mesajul transmis prin poezia lui Radu Stanca evidenţiază ideea
că, prin experienţa iubirii, omul se poate sustrage trecerii ireversibile a timpului şi
poate atenua starea de angoasă provocată de presimţirea morţii.

23
 9. Explicaţia titlului (genul liric sau genul epic)
Schemă pe ciornă

1. Definirea titlului.
2. Componenţa morfologică a titlului.
3. Valoarea stilistică a titlului.
4. Conexiunea titlu-temă/titlu-motiv artistic/titlu-personaj/titlu-conflict etc.
5. Comentarea a două elemente de limbaj artistic prin raportare la titlu – în genul
liric, respectiv a două situaţii/fapte semnificative prin trimitere la titlu – în genul
epic.
6. Concluzia – se reiau ideile care constituie semnificaţiile fundamentale ale
titlului, evidenţiate prin exemplele comentate.

Plan teoretic dezvoltat

Titlul reprezintă un element de paratext şi se constituie într-o valoroasă cheie de

lectură pentru receptor, orientând intuiţia şi aşteptările acestuia în procesul interpretării,
astfel încât titlul deschide calea către semnificaţiile fundamentale ale operei.
Titlul acestui text ... (se enunţă titlul textului) este alcătuit, la nivel morfologic, din
... (părţile de vorbire care compun titlul), iar din punct de vedere stilistic, este un simbol/o
metaforă/o sintagmă cu epitet etc., şi trimite la tema textului/conturează o variantă de
interpretare a mesajului/surprinde un motiv artistic important/evidenţiază personajul
principal sau sugerează conflictul central al operei (se alege ceea ce corespunde, în funcţie
de textul dat şi se comentează valoarea expresivă a termenilor care alcătuiesc titlul).
Ideile sugerate de titlu /termenii care compun titlul se evidenţiază prin intermediul
a) semnificaţiilor unor procedee ale expresivităţii artistice, precum figurile de stil şi
imaginile artistice – în genul liric; sau b) faptelor personajelor şi prin anumite evenimente
semnificative în care acestea sunt implicate – în genul epic.
a) pentru poezie – În primul rând, comparaţia ... (se alege ceea ce are legătură cu
ideea exprimată în titlu; de exemplu, dacă titlul este Noapte de iarnă, se selectează o figură
de stil şi o imagine artistică referitoare la noapte, respectiv o figură de stil şi o imagine
artistică referitoare la iarnă, sau dacă titlul este compus dintr-un singur termen, se iau mai
multe procedee, două-trei eventual) sugerează ... (se comentează pe scurt exemplul dat).
În al doilea rând, imaginea vizuală / auditivă ... (exemplu din text) evidenţiază ...
(se comentează aspecte deosebite ale cadrului natural sau idei şi sentimente ale eului liric,
atmosfera generală, aşa cum rezultă din exemplul dat).
b) pentru proză – În primul rând, un element care conturează ideea exprimată de
titlu este ... (aici se menţionează o situaţie sau o faptă semnificativă a personajului
principal, care să aibă legătură cu titlul – de exemplu, călătoria pe care o face
personajul/lupta protagonistului cu ...) evidenţiază ... (se comentează anumite trăsături ale
personajului, semnificaţii ale devenirii acestuia, ale unor experienţe prin care trece
personajul, precum iubirea, moartea, lupta cu forţele răului etc.)
În al doilea rând, se remarcă un alt aspect important care se află în strânsă legătură
/aflat în conexiune cu ideile sugerate de titlul textului, acesta fiind (se menţionează un

24
eveniment în care este implicat personajul). De aici, reiese .... (prezentarea semnificaţiei
evenimentului).
Aşadar, titlul ... (se enunţă titlul) al operei lui ... (autorul), se află în legătură cu
tema textului (se menţionează din nou tema/temele) şi constituie o deschidere în
interpretare spre semnificaţiile fundamentale ale discursului liric /epic, evidenţiind ideea
că ...(se reiau semnificaţiile fundamentale ale titlului – de exemplu, titlul surprinde ideea
de împlinire a omului prin iubire/ mesajul referitor la faptul că trecerea timpului este
ireversibilă şi că fiinţa umană este neputincioasă şi nesemnificativă în faţa acestuia etc.).

Aplicaţie

Comentaţi titlul operei din care este citat fragmentul următor, prin raportare
la semnificaţiile fundamentale ale acestuia:

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa
părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt,
de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când
începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii,
de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi
saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii
şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau
de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare,
de parcă era toată lumea a mea! Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi
copilăros ca vântul în tulburarea sa. (…)
Dar vremea trecea cu amăgeli, şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi
zburau prin cap, şi alte plăceri mi se deşteptau în suflet, şi, în loc de înţelepciune, mă
făceam tot mai neastâmpărat, şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi înşelător
este gândul omului, pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit şi nu te lasă în pace, până
ce intri în mormânt! Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa
la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în urâcioasa întristare! Hai mai bine
despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind,
acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii,
la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire.
Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal de cei mai straşnici,
pe care aleargă, cu voie bună, şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul, şi răcneşte
la el din toată inima, de-ţi ia auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi
descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa
cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.

(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)

Titlul reprezintă un element de paratext şi se constituie într-o valoroasă cheie de

lectură pentru receptor, orientând intuiţia şi aşteptările acestuia în procesul interpretării,
astfel încât titlul deschide calea către semnificaţiile fundamentale ale operei.
Titlul Amintiri din copilărie, al operei lui Ion Creangă, este alcătuit, la nivel
morfologic, din două substantive nearticulate, care generalizează semnificaţiile pe care le
dezvăluie, fiind vorba despre trăsături fundamentale ale vârstei de aur, când fiinţa umană
pare a se bucura de fericirea ideală, având iluzia atemporalităţii

25
 Termenul amintiri sugerează evocarea unor momente semnificative din copilăria
naratorului, care încearcă astfel să proiecteze în eternitate frumuseţea şi farmecul unic al
acestei etape a devenirii omului, păstrând în universul său interior bucuria dată de trăirea
inocenţei. De asemenea, amintirile implică nostalgia naratorului, provocată de
conştientizarea trecerii ireversibile a timpului, de imposibilitatea recuperării copilăriei, de
aceea amintirile creează un spaţiu compensatoriu, unde suferinţa şi regretul adultului se pot
atenua.
Aceste semnificaţii ale titlului sunt susţinute de anumite situaţii din fragmentul
citat, precum evocarea jocurilor copilăreşti şi a modalităţilor de explorare a lumii la vârsta
definită prin curiozitate, imaginaţie, fantezie: stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu
motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de
care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când
ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul
copilăresc. Toate acestea redau sugestiv bucuria recuperării momentelor fericite prin
intermediul amintirii, armonia unei lumi pline de strălucire, puritate, farmec, situată parcă
în afara timpului concret, astfel încât fiinţa umană la vârsta copilăriei se situează în centrul
unui univers ideal: şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era
toată lumea a mea!
De asemenea, se stabileşte un contrast între două viziuni diferite asupra lumii:
perspectiva copilului, lipsit de griji şi preocupat doar de plăcerea descoperirii, şi respectiv
viziunea adultului, care nu mai are puterea de a visa, fiind copleşit de presiunile existenţei
cotidiene în realitatea concretă: Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la
neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri
pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal de
cei mai straşnici, pe care aleargă, cu voie bună.
Aşadar, titlul Amintiri din copilărie, al operei lui Ion Creangă, se referă la
frumuseţea unică a primei vârste umane, evidenţiind nostalgia adultului, care poate totuşi
retrăi în universul său interior momentele semnificative ale devenirii sale, momente care
au contribuit la formarea caracterului, la modelarea sensibilităţii, la extinderea orizontului
cunoaşterii.

26