Aci sosi pe vremuri

Poezia “Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este o poezie de factura traditionalista specifica
Introducere

viziunii lui Pillat care “canta bucuriile simple, savurate in cadrul bucolic al peisajului natal,
satisfactiile natal, satisfactiile vietii patriarhale”, poezie publicata in volumul “Pe Arges in sus” in
anul 1923.

Traditionalismul este o miscare literara ce se manifesta cu precadere in perioada interbelica. S-

a manifestat pentru prima data in Franta la sfarsitul secolului al XVII-lea. Din trasaturile acesteia
fac parte descrierile spatiilor rurale, religia, prezenta arhaismelor, teme specifice.

Traditionalismul in poezia “Aci sosi pe vremuri” se remarca prin descrierea spatiului rural in
care are loc intalnirea dintre bunici, dar si intalnirea eului liric. Religiosul unei sensibilitati
Incadrare

metafizice este evidentiat prin simbolul clopotului, iar metafora centrala a casei parintesti, un
adevarat axis mundi, figureaza im centru existential al eului liric ce pastreaza legatura cu
stramosii. In text sunt prezente arhaisme ( “poteri” “pridvor”), dar si cuvinte populare (“se
urzea”).

Ca specie literara, poezia este o elegie prin melancolia prin care este evocat trecutul si prin
evidentierea trecerii ireversibile a timpului in raport cu fiinta umana.

Poezia este o meditatie nostalgica pe tema timpului asociata cu cliclicitatea vietii, care se
Tema

completeaza cu trecerea ireversibila , tema ce se completeaza cu tema iubirii, experienta de

viata fermecatoare ce se repete peste generatii.

Viziunea despre lume este una profund traditionalista. In opinia autorului, specificul autentic
romanesc si spiritul taranului roman sunt singurele realitati generatoare de viata de opere
Viziunea

originale. Mediul rural nealterat asigura autenticitatea trairilor, a sentimentelor, favorizeaza o

continuare a generatiilor. In opozitie, mediul urban instraineaza omul, il indeparteaza de
adevarata sa natura.

Titlul, element de recurenta, fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocat prin indici
de spatiu (“aci”), de timp(“pe vremuri”) si forma verbala de perfect simplu (“sosi”). “Aci” este
Titlu

elementul semantic definitor in raport cu eul liric vazut din perspectiva timpului “ieri” –
“acum”.
 Compozitional poezia contine 19 distihuri si 1 monostih in final si este impartita in 3 secvente.

Prima secventa ilustreaza iubirea bunicilor. In incipit, eul liric obiectiv prezinta imaginea casei
bunicilor, un centru al universului (axis mundi) sufletului uman. Desi acum este parasita,
paianjenii fiind stapanitorii locurilor, ea reprezinta un spatiu aparte, de stabilitate pentru fiinta
poetului, emanand un mister ce parca asteapta sa fie descoperit. Idila bunicilor se desfasoara
dupa un ritual: sosirea bunicii care calatoreste prin lanul de secara intr-o berlina, cu o talie
subtire, imbracata in crinolina, cu ochii de peruzea. Bunicul este romantic si ii recita poezii din
lirica romantica ( Lamartine, Heliade-Radulescu) intr-o atmosfera paradisiaca. Se remarca
prezenta clopotului “din vechiul turn din sat”, simbol atemporal al echilibrului, al protectiei
divine asupra locuitorilor satului in decursul generatiilor.
Secvente

Secventa a doua, constituita din secventele 11-12, functioneaza ca o meditatie pe tema trecerii
timpului si ca un liant intre povestea trecutului si prezent. Incepe cu o exclamatie retorica: “Ce
straniu lucru: vremea!”, reflectie a autorului asupra trecerii timpului. Aceasta secventa
accentueaza caracterul elegiac al poeziei.

Ultima secventa este o confesiune a eului liric, a iubirii prezente. Se repeta scenariul primei parti,
constituindu-se pe alocuri niste relatii de opozitie: trecut-prezent, bunica vine in berlina-iubita in
trasura, bunicul recita din poeti romantici- iubitul din simbolisti. Atmosfera redevine romantica,
natura blanda si paradisiaca. Prin reluarea imaginilor din prima secventa se accentueaza ideea
traditionalista a legaturilor profunde intre generatii si a principiului ancorarii in realitatile
trecutului.

Asadar, “Aci sosi pe vremuri” este un text poetic traditionalist, un elogiu adus pamantului
Concluzie

spiritualizat in vreme si timpul materializat in amintiri care opune povestii de ieri a bunicilor,
povestea de azi a nepotului, cele doua elemente unindu-se prin toposul neschimbat al poeziei,
casa parinteasca.