revistă culturală editată de Uniunea Scriitorilor din România

finanțată cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale

Anul LXX * nr. 10 (852) * octombrie 2019

EDITORIAL Adrian Popescu DUBLA ANIVERSARE 3

Gelu Hossu REVISTA STEAUA ÎNTRE POLITICĂ LITERARĂ
GRUPAJ ȘI LITERATURĂ POLITICĂ. V: 1976-1981 5
Steaua 70 Constantin Tonu O ISTORIE DIN MEMORII A REVISTEI STEAUA (II) 10
b A.E. BACONSKY ÎN CORESPONDENȚĂ INEDITĂ (prezentare
de Lucian Vasiliu) 15
Alina Bako POEZIA LUI AUREL GURGHIANU 17
Milo de Angelis [POEME] (traducere și prezentare de Adrian Popescu) 20
Anca Hațiegan MESSIRELE 22
GRUPAJ Maria Barbu DE CE NU ARD MANUSCRISELE? 24
Ion Vartic: 75 Diana Capotă UMBRELE TRECUTULUI ȘI NEVOIA RECUNOAȘTERII 25
Alexandra Cengher CIORAN RĂTĂCIT ÎN TIMP 26
b CU ION VARTIC, LA ȘI DESPRE TEATRU (interviu de Liviu Malița) 27
Ioan Es. Pop [POEME]  30
Irina Petraș „POVESTEA CARE-ȚI MERGE PE URME” 31
CRONICA LITERARĂ Victor Cubleșan CALIGRAFIE 32
Ion Pop POEZIA LUI NICOLAE COANDE 34
Autoportret în oglinda convexă (40): Mary Oliver
(traducere și prezentare de Alex Văsieș)  37
Maria Chiorean ANTI-ISTORIE 39
Daiana Gârdan HOȚII ȘI VARDIȘTII: DESPRE CIRCULAȚIA ELEMENTELOR
IDENTITARE 40
Veghea lui Morfeu (5): Léon d’Hervey de Saint-Denys (traducere
și prezentare de Laurențiu Malomfălean)  42
Florin Balotescu PARADIGME, DISCURS TRANSGRESIV, ARTĂ
ȘI CERCETARE 44
Simona-Grazia Dima [POEME]  47
Eva Sărășan LOST IN TRANSLATION, VARIANTA BERLINEZĂ 48
RECENZII Eva Sărășan BERLIN, CAUZĂ ȘI EFECT 48
Vlad Lupescu ÎN DIALOG CU FUNDOIANU/ FONDANE 49
Octavian Perpelea [POEME]  50
ARTE b CU GÁBOR TOMPA, CARMENCITA BROJBOIU ȘI MARCEL IUREȘ
DESPRE FURTUNA DE W. SHAKESPEARE LA TEATRUL NAȚIONAL
DIN CLUJ-NAPOCA 51
Adrian Țion CARTEA DE MAGIE A REGIZORULUI 55
Ioan-Pavel Azap LA GOMERA 57
Radu Toderici ÎNAPOI ÎN ANII ’90 (PRIN ANII ’80) 58
Cristina Pascu EMOȚII ȘI GÂNDURI DE TOAMNĂ: FESTIVALUL
INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU, EDIȚIA A XXIV-A 60
JAZZ CONTEXT Virgil Mihaiu REÎNTÂLNIRI LA PETROVAC JAZZ FEST 62
 Ilustrația numărului și a copertei: Dan Beudean

Director: Adrian Popescu Redactor şef: Ruxandra Cesereanu

Redactori: Victor Cubleşan, Vlad Moldovan, Radu Toderici

Redactor asociat: Virgil Mihaiu

Consiliul consultativ: Aurel Rău, Ion Pop, Irina Petraș, Titu Popescu, Nicolae Prelipceanu, Ion Vlad

http://revisteaua.ro/

Revista se găseşte de vânzare la sediul redacției din Cluj-Napoca, str. Universității nr. 1
și la Librăria Diverta, Piața Unirii nr. 31-33, Cluj-Napoca.
Abonamente se pot face la Uniunea Scriitorilor din România, Calea Victoriei nr. 133, Bucureşti
(contact: steluta.pahontu@gmail.ro şi dl. Eugen Crişan tel. 0212127988 sau 0727872276)

Revista Steaua încurajează dezbaterile de idei, polemicile principiale, dar nu se identifică

neapărat cu opiniile exprimate de acestea.
Potrivit art. 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor.

ISSN 0039 – 0852

 EDITORIAL

Dubla aniversare
Adrian Popescu

D ouă volume, datorate Irinei

Petraș, 70 și Viața literară în
imagini 1949-2019, ne reamintesc
autentică asupra specificului epo-
cii, a presiunilor ideologice exer-
citate împotriva scriitorilor ne-o
istorico-literare, două priorități
majore emergente în paginile
Stelei. Prima: reintroducerea în cir-
dubla aniversare din acest an, dă apoi un document, amintit de cuitul național a unor interbelici,
înființarea celor două instituții profesorul Ion Vlad, document ca Lucian Blaga, Vasile Voiculescu,
esențiale pentru viața literară a publicat de George Corbu-junior, Adrian Maniu. Desigur, un merit
Transilvanei: Filiala Cluj a Uniunii un „jurnal de bord“ stelist, aflat în aparte în publicarea poeziei de
Scriitorilor și revista Almanahul posesia lui Ion Brad, dăruit spre maturitate a lui Lucian Blaga, în
literar/Steaua. După cuvântul îna- publicare... Steaua anilor 1959-60, le revine
inte al autoarei acestei cuprinză- Dialogul cu Ion Agârbiceanu, lui A.E. Baconsky și lui Aurel Rău,
toare antologii de texte memoria- Ion Vlasiu, Ion Negoițescu, practic care vor mijloci, la foruri, aproba-
listice, evocări, eseuri, deschidem cu toată floarea intelectualității rea reapariției în presă a numelui
paginile la Ion Brad, secretar al interbelice, ostracizată sau numai marelui scriitor, după tăcerea ne-
Filialei între 1953-55, la Ion Vlad, marginalizată, este considerat dreaptă care i-a fost impusă.
„Erau ziare, evenimente“, text de majoritatea comentatorilor, Evocările lui Horia Bădescu,
care reface pentru cititori filmul a celor care au trăit în contextul „Pașii profetului“, despre Festivalul
anilor de început ai Almanahului social-politic al vremii (deceniile internațional de la Cluj, organizat
literar, figurile de neuitat ale unor cinci, șase, șapte) drept revita- de Societatea Lucian Blaga, sau
prieteni, A.E. Baconsky, Aurel Rău, lizant estetic. Miron Scorobete cele despre actualele generații
Aurel Gurghianu, D.R. Popescu, „New-York à la Cluj“, Constantin de scriitori transilvani, evocări
Victor Felea, Virgil Ardeleanu, Cubleșan, „Tempi passati. O du- făcute de Elena Abrudan, Andrei
activi în „deceniile care reprezin- minică de iarnă“, Virgil Stanciu, Moldovan, Olimpiu Nușfelean,
tă acum istorie“. O perspectivă „Arizona literară“, interviul lui George Vulturescu, Gheorghe
Aurel Rău, luat de Lucia Negoiță, Pârja, Săluc Horvat, Daniel Săuca,
Mircea Tomuș, „În redacția revis- dau seama despre o continuitate
tei Steaua“, Petru Poantă,„Două re- a vieții culturale din aceste locuri.
viste de cultură“, Mircea Popa, „De Spiritul marilor clasici ardeleni,
la Almanahul literar la Steaua“, sau neprovincial, lecția lor de temei-
Virgil Mihaiu, cu „Binecuvântarea nicie, de patriotism discret, dar
prin Steaua. Steaua-25“, ori Cseke real, vocația lor constructivă,
Péter, „Reviste literare maghiare onestitatea lor morală nu au
din 1949“, readuc în fața tinerilor, încetat niciodată.
mai ales, nu numai culoarea unei Cronologia, utilă în primul
epoci, absurdul ei, ingerințele rând cercetătorilor, date despre
politicului în cultură, dar și inge- Societatea Lucian Blaga, mențio-
niozitatea scriitorului de a ocoli narea saloanelor de artă ale scri-
STEAUA 10/2019

politica oficială. itorilor completează conținutul

Un punct de vârf al reco- unui volum-antologie aniversar
nectării cu modernismul, opus solid, echilibrat, necesar. Nu
proletcultismului, împreună cu mai puțin albumul cu fotogra-
încercarea de normalizare a cli- fii Viața literară în imagini stă
matului literar îl reprezintă pro- mărturie unei desfășurări de forțe
gramul revistei Steaua. Se im- intelectuale remarcabile. Asistăm
pun observatorului atent, din la evocarea unor personalități de
aceste rememorări sau analize anvergură națională. 
3
STEAUA Texte de Gelu Hossu
ºi Constantin Tonu,
corespondenþã ineditã
de A.E. Baconsky
7o

Aurel Rău
 Revista Steaua
între politică literară
și literatură politică
V: 1976-1981
Gelu Hossu

„C onexiunile creației lite-

rar-artistice cu sfera poli-
ticului sunt foarte complexe și
Monroe, arheologia dacică, esteti-
ca produselor industriale, premiul
Herder. În primele pagini ale
fără moarte”, filosoful executând
în această „operă în proză a
geniului românesc” săpături
extrem de nuanțat mediate, iar numărului din februarie, Eugen minuțioase de-a lungul fiecărui
simplificarea lor n-a adus foloase Uricaru formulează câteva reco- filon de manifestare a ființei. În
pe niciun plan”, nota Francisc mandări Literaturii de inspirație căutarea Simetriilor structurale ale
Păcurariu în 1981. Universul lite- istorică, iar Fănuș Băileșteanu tra- Decameronului, Alexandru Balaci
rar, ca orice univers, este guvernat tează Romanul ironic, în topul aces- procedează în aceeași manieră. În
de legile unui dumnezeu propriu tei specii plasându-se, evident, ediția lunii mai, Aurel Șorobetea
și ale unui darwin pe măsură. Groapa și Principele. În articolul extrage cititorul din sferele în-
Primul, protector al ideii, vistier al Avataruri lirice, Liviu Petrescu alte ale filosofiei și îl coboară
spiritului literar, cel de-al doilea, urmărește evoluția poeziei ste- pe pământ, vorbindu-i despre
gropar al celor văduviți de harul liste. Mai exact, poeții publicației Sinterizare, cadmiere, electroerozi-
creator, dar licențiați în tehnici și clujene sunt cei care au re-liricizat une în procesele tehnologice ale
tehnologii literare bine plătite de poezia, ca reacție la de-liricizarea fabricii Sinterom. În numărul 6, Ion
statul protector. În acest sistem specifică deceniului al șaselea. În Arcaș anunță cititorii revistei că
politic-literar, locurile comune cadrul rubricii Mențiuni și opinii, „în prezența tovarășului Nicolae
descrise în nesfârșite pagini de pseudonimul „M.N.” se arată en- Ceaușescu [...], astăzi, vineri, 18
marii zimbri ai literaturii româ- tuziasmat de serialul-documentar iunie 1976, a început construcția
ne au ajuns obiect de spaimă T.V. Ascensiunea omului, însă este Întreprinderii de utilaj greu din
pentru subiecții examenelor de deranjat de comentariile de final municipiul Cluj-Napoca”. Pe urmă-
bacalaureat și s-au transformat ale lui Răzvan Teodorescu, „o des- toarele două pagini, redacția Stelei
treptat în maculatură pentru to- fășurare vijelioasă de nonsensuri evocă Umanismul și spiritul revolu-
pit la patarâtul post-modernității. și observații neîntemeiate; doar ționar, plasând simetric în pagină
Energia genetică disipată de cor- vocea vorbitorului e bine studi- un citat din Eminescu și un extras
nutele mari ale literaturii române ată, atentă la efecte, dovedind o dintr-o cuvântare a lui Ceaușescu:
s-a dovedit în timp recesivă și a vădită plăcere de a se reproduce”. „Dorim o artă care să redea cele
lăsat în urmă un întins deșert. Ediția lunii martie este încălzită de mai nobile sentimente ale con-
Câtă energie au consumat acești Augustul cailor, o poezie dedicată structorilor noii orânduiri sociale
zimbri în ondulatoriul vale-deal de Nichita Stănescu lui Aurel Rău: dar care, totodată, să biciuiască
STEAUA 10/2019

pentru a edifica orașe pustii cu „Pasărea care zboară/ E însăși mentalitățile înapoiate, să dezvă-
străzi care le poartă numele! mama mea alăptându-mă/ Numai luie lipsurile și greșelile, dând ma-
1976. Articolele primului nu- cine moare/ Mă naște/ Numai cine selor o perspectivă însuflețitoare
măr Steaua din anul 1976 tratează mă alăptează/ Mă paște!”. de muncă și luptă, pentru progres
teme variate: lirica și publicistica Numărul 4 al Stelei îi oferă și civilizație”. În pagina 23, redacția
lui Eminescu, unirea Principatelor lui Constantin Noica un spațiu solicită în mod public Libertate lui
Române, „complexul Blaga”, cartea tipografic substanțial pen- Kim Chi Ha!, poetul condamnat la
astronautului Michael Collins, lite- tru O interpretare a basmului moarte de regimul sud-corean.
ratura română interbelică, Marilyn „Tinerețe fără bătrânețe și viață Redacția face și o scurtă precizare:
5
 „Chim Chi Ha a fost acuzat de co- pentru reprezentarea formelor inaugurând practica vizitelor de lu-
munism, lucrurile totuși nu stau posibile de existență”. cru „salvatoare” în zonele calamita-
astfel. Kim este catolic...”. 1977. „Mai buna cunoaștere a te. Luna aprilie îl aduce în paginile
În articolul de fond al lunii României peste hotare, promova- Stelei pe Cornel Nistorescu, cu un
iulie, Eugen Uricaru revine cu rea prieteniei cu alte popoare” este reportaj „la ordinea zilei”: Ploieștiul
noi Înțelesuri pentru un termen: obiectivul stabilit la Congresul al după 4 martie și povestea fraților
realismul. Liviu Petrescu citează XI-lea al P.C.R. și publicat în primul Litera. În drum spre Rohia, Nicolae
definiția literaturii în viziunea lui număr al anului 1977. Sub titlul Steinhardt intră preț de două pa-
Nicolae Manolescu: „A povesti, ca Literatura română în lume..., Gavril gini în Fantasticul lui Mircea Eliade.
act liminar, elementar, înseamnă Scridon prezintă contribuția lui și În iunie, Virgil Ardeleanu are din
deja a imagina, prin introducerea a lui Nicolae Manolescu la noua nou prilejul de a comenta creația
unui sens care nu se găsea în fap- ediție a dicționarulului Kindlers lui Marin Preda: „Un cal mort,
tele de povestit”. Camil Mureșan Literatur Lexikon: eliminarea auto- aruncat într-o vâlcea, înconjurat
prezintă evenimentele și principi- rilor români obscuri și adăugarea de o haită hămesită. Fiecare fiară
ile care au stat la baza Declarației celor consacrați. În aceeași notă, ar vrea să smulgă o halcă, dar
de independență a Statelor Unite Virgil Mihaiu amintește de recenta niciuna n-are curajul să sfârtece
ale Americii, la împlinirea a 200 Antologie de poezie românească prima imensa pradă”. Concluzia
de ani de la semnarea acesteia. în R.F.G., care-i include pe Lucian este surprinzătoare: „Viața ca o
Aniversarea este marcată de Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu, pradă este confesiunea unui mare
asemenea de Virgil Stanciu, prezentați într-un studiu intro- prozator”. Criticul adaugă produc-
care indică Sensurile majore ale ductiv de Mircea Zaciu. În paralel ției lui Preda Orgoliile lui Augustin
literaturii americane, de Leonida cu promovarea literaturii române Buzura: „S-ar putea chiar susține
Neamțu, care semnează un arti- peste hotare, Cântarea României că avem de a face cu două romane
col despre opera lui Hemingway, ia amploare pe plan intern, Steaua deosebite. Unul este cel despre
și de publicarea creațiilor unor oferind „fenomenului” o rubrică care am vorbit, celălalt e rezervat
poeți americani. Pe ultima pagi- nouă. În mai vechea Cronica lite- delatorilor profesorului Cristian”.
nă a numărului sunt prezentate rară, Petru Poantă prezintă doi În articolul din luna iulie, Locuințe
ecourile în presa internațională poeți: Mircea Dinescu, Proprietarul variate pentru oamenii din 2001, un
ale notei 10 obținute de Nadia de poduri, și Eta Boeriu, aflată în referat imaginar pentru un congres
Comăneci. „Să-i acordăm și lui Risipă de iubire. „P.P.” (Petru Poantă) real al UNESCO, Constantin Noica
Cristian Țopescu nota 10”, propu- explică de ce revista Flacăra con- enumeră condiționalitățile locuirii:
ne Aurel Gurghianu în numărul dusă de Adrian Păunescu este atât foamea, frica, erosul și logosul.
lunii august. de citită: „mai degrabă succesul La 1 august 1977 minerii din
În ediția din septembrie, decât valoarea unei reviste se mă- Valea Jiului intră în grevă. În scurt
Nicolae Manolescu compară cine- soară după tirajul ei”. Ediția lunii timp, mișcarea este reprimată, iar
tica literatură-critic(ă) cu desfășu- februarie este marcată de titlul lui Ceaușescu i se atribuie titlul
rarea evenimentelor din Casa de retoric formulat de Nicolae Balotă de „miner de onoare”. Cu ocazia
păpuși a lui Ibsen: „La început, un „în fața mijloacelor de comunicare Zilei Minerului, Leonida Neamțu le
cămin aparent fericit […], oameni audio-vizuală triumfătoare”: Amur- transmite ortacilor NOROC BUN! În
care trăiesc închiși în iluzie ca în- gul „Galaxiei Gutenberg”?. articolul Ideea și argumentele unui
tr-un torace; apoi, cineva bate la „Vom munci, ne vom reface” „protocronism românesc”, Fănuș
ușă […]; este mesagerul adevăru- este îndemnul tipărit pe coperta Băileșteanu analizează cu verb
lui; nimicitorul iluziei”. În numărul numărului 3 din 1977. Vineri, 4 usturător recenta carte publicată
11, Cornel Pop publică un interviu martie, la ora 21.21, s-a cutremurat de Edgar Papu, Din clasicii noștri. În
cu D.D. Roșca, Adrian Popescu pământul. Pe scena revistei Steaua luna septembrie, Petru Poantă for-
stabilește legătura dintre Poezie își face apariția Mihai Tatulici, cu mulează o întrebare, Protocronism
și public, iar Aurel Șorobetea dea- Viața, care nu se uită, o cronică sau sincronism?, considerând că ce-
STEAUA 10/2019

pănă amintiri din Parcul Sportiv, minuțioasă și alertă a efectelor le două modele se exclud reciproc,
reabilitându-l pe fondatorul aces- seismului. Câteva pagini sunt critica literară fiind astfel obligată
tuia, Iuliu Hațieganu. În cadrul consacrate unui bilanț provizoriu să pășească ori pe drumul bătăto-
rubricii Teme, Nicolae Manolescu al deceselor din lumea literară: A.E. rit de Călinescu, ori pe cel deschis
își continuă drumul printre iluzii Baconsky, Veronica Porumbacu, de Paul Anghel. În același număr,
și realități, iar Nicolae Balotă cer- Mihai Gafița, Mihail Petroveanu, Mircea Zaciu publică o cronică
cetează legătura dintre poezia și Savin Bratu și Virgil Gheorghiu. pentru Cele patru anotimpuri ale
geometria lui Ion Barbu, ambele Sunt publicate fotografii cu soții Anei Blandiana, „o execuție mo-
deținând „o anumită simbolică Ceaușescu în mijlocul sinistraților, dernă a unei partituri clasice, un
6
play-Vivaldi cu amare disonanțe”. a doua, doar o rubrică în sprijinul puteți spune despre «ierarhiile
Pe prima pagină a ediției de noiem- criticului. Nicolae Manolescu asea- literare»?”. Vasile Igna: „Grave sunt
brie este publicat noul imn de stat mănă criticul cu Tăietorul de lemne cazurile când ierarhiile literare
al Republicii Socialiste România, dintr-un basm japonez, căruia i s-a se suprapun automat și în bloc
Trei culori, care îl înlocuiește pe cel năruit un vis din pricina curiozită- ierarhiilor administrative, ceea ce
vechi, Te slăvim, Românie!. ții. Manolescu spune că ar proceda duce la situația paradoxală ca, la
1978. Prima pagină a Stelei din la fel: „Cel puțin aș vedea cu ochii un moment dat, să avem tot atâția
ianuarie 1978 este rezervată unui mei iluzia, n-aș rămâne naiv toată poeți, prozatori, critici valoroși
text omagial adresat lui Nicolae viața”. Continuând să stoarcă idei câți redactori-șefi, directori de
Ceaușescu la împlinirea a 60 de profunde din subiecte aparent editură, șefi de secții, membri în
ani de viață și a 45 de ani de acti- neînsemnate, Andrei Pleșu emite conducerea Uniunii Scriitorilor
vitate revoluționară. Dintr-o foto- câteva Considerațiuni polemice sau chiar subalterni are literatu-
grafie, conducătorul le zâmbește despre grădini și plimbări: „Orice ra noastră”. „5. Care sunt poeții
cititorilor cu vădită satisfacție. grădină, chiar și cea mai «firească», supralicitați de critica noastră
Următoarele trei pagini îi sunt e o afectare și, de fapt, o grimasă”. literară și care cei pe nedrept
puse la dispoziție lui Gheorghe Pe coperta lunii iulie sunt minimalizați?”. Ștefan Augustin
Tomuța, decanul Facultății de tipărite câteva titluri, două din- Doinaș: „Poeții supralicitați de
istorie și filosofie, pentru a oma- tre acestea, nefericit alăturate: critică nu e nevoie să fie numiți:
gia aceleași cifre rotunde. În Farmecul utopiei și Cum nu trebuie oricine poate să-i recunoască
plasa cultului personalității sunt citit Marx. Alte titluri trădează pro- după aerul infatuat, magisterial
prinși redactori, șefi de instituții, tocronismul conținutului: Voltaire cu care apar în lume”. Gheorghe
muzicieni, pictori, oameni de li- și principele luminat al Moldovei, O Grigurcu: „Un vlahuțolatru ne
tere, umoriști și tipografi, care se paralelă posibilă: Bacovia-Ensor, apare în ultima vreme Adrian
întrec în construcția metaforelor Eminescu și Laplace. Editorialul li- Păunescu, moralizator și versifica-
și epitetelor lingușitoare. În luna terar al lunii august aduce în prim- tor de locuri comune, sub semnul
februarie, Constantin Trandafir sa- plan o temă mai veche, Calitatea unei frenezii jurnalistice care și-a
crifică teoria literaturii în favoarea morală a poetului. „Trebuie oare ieșit din matcă. Bombasticismul
noilor teme național-comuniste: să ne intereseze calitatea morală său este expresia unei persona-
Eugen Lovinescu, de la sincronism a unui poet?”, se întreabă Adrian lități eminamente prozaice, care
către... protocronism. În ediția din Popescu. Poeți și critici despre nu ne-a convins decât de faptul
martie, Andrei Pleșu redactează poezie se intitulează chestionarul că mentalitatea lui A. Toma a
un Fals tratat de drumeție, contra- realizat de redacția Stelei în nu- trecut într-o nouă calitate. Omul-
riat de impasibilitatea copiilor și mărul din septembrie. „1. Rilke trompetă reprezintă, se pare, o
paznicilor în fața marilor opere de spunea: scrieți poezii numai dacă permanență”. „6. Ce părere aveți
artă din muzeele europene. încercând să nu scrieți poezii con- despre festivalurile de poezie?”.
Nae Antonescu realizează în statați că nu puteți să nu scrieți Adrian Popescu: „Invitații nu sunt
numărul lunii aprilie o revistă a re- poezii. Cum vedeți producția reprezentativi, ci decorativi, adică
vistelor literare clujene: Gândirea, lirică românească de azi în raport nu spun nimic nou, incitant, ci își
Evoluția, Ardealul teatral și artistic, cu un asemenea deziderat?”. Ioan poartă «gloriola» ca pe o medalie
Hyperion, iar Aurel Șorobetea evo- Alexandru: „Este ca o iubire lăsată uriașă, câștigată la un concurs
că Întâmplări din Piața Muzeului, din milă ca să revii asupra ei pen- de popice”. „7. Poezia pătrunde și
pornind de la inscripțiile de pe tru totdeauna”. „2. Poezia noastră prin mijloacele mass-media. Ce
edificiile, zidurile și monumente- a fost «citită» de critică în modul implică pentru poezie această
le din jur. La rubrica Mențiuni și cel mai potrivit, atent, nuanțat?”. difuzare preferențială față de
opinii, „T. Tudor” anunță laureatul Șerban Foarță: „Când vrea, critica alte genuri?”. Nicolae Manolescu:
Premiului Herder pentru anul noastră îi citește «nuanțat», cu „Veleitarul e mai rapid decât poe-
1977: Eugen Barbu. Ediția de mai luare aminte, grijuliu […], cu tul în a folosi momentul oportun,
STEAUA 10/2019

debutează cu editorialul politic ochelari din sticlă nu prea fină, ba căci lui îi este indiferent despre ce
semnat de Ioan Bojan, care de- putem spune că și… cabalini”. „3. și cum scrie: totul e să apară ce-
scrie vizita cuplului Ceaușescu în Vorbiți, vă rugăm, dacă nu despre ea ce scrie”. În numărul 10, Petru
China, Coreea de Nord, Vietnam poezie ca limbaj, cel puțin despre Poantă reînvie Spiritul însetat de
și Laos. În editorialul literar, Cu aspecte particulare ale limbajului real, însă Ana Blandiana îl contra-
ură dragostea mea, recenzia, Petru poetic”. Florin Mugur: „Poemele: zice prin poezia Luntre. Numărul
Poantă evidențiază diferențele ți le crești ca baba vacile, înju- 11 amintește subtil de împlinirea
dintre recenzie și cronică, prima, o rându-le și dând cu bățul după a zece ani de la evenimentele
specie literară care aparține criticii, ele, să nu se rătăcească”. „4. Ce ne din 1968 și de întâlnirea dintre
7
 Nicolae Manolescu emite în Temele
lunii iulie un aforism potrivit
jurnalismului românesc: „Uneori,
polemica bazată pe adevăr și
aceea bazată pe manipularea
conștiinței se împletesc”. Mircea
Popa demontează schematismul
și simplificările „obsedantului de-
ceniu” căruia i-au căzut pradă mari
prozatori ca Mihail Sadoveanu,
Camil Petrescu și Cezar Petrescu,
mai puțin Marin Preda. Irina Petraș
găsește în personajul Moromete
Plăcerea rostirii: „Satul însuși se or-
ganizează în jurul artei de a vorbi”.
„Orice încercare de periodizare
a literaturii are, mai cu seamă în
stabilirea limitelor de demarcație,
un caracter ușor convențional”
apreciază Liviu Petrescu în nu-
mărul 8. Astfel, criticul stabilește
Mircea Tomuș, Aurel Gurghianu, Aurel Rău, ca limită de demarcație între
Victor Felea, Virgil Ardeleanu
literatura proletcultistă și cea con-
Nicolae Ceaușescu și Iosip Broz des idées et des croyances religi- temporană anul 1965. În numărul
Tito. Tot acum se împlinesc 60 de euses. Totul pare posibil: „Eliade 9, Viorica Guy Marica trece De la
ani de la Marea Unire, considerată consideră compatibilă «religio- expresionismul abstract la Pop Art,
de Liviu Maior o Izbândă a luptei zitatea» cu... ateismul”. Articolul iar Ioana Em. Petrescu participă la
maselor populare din țara noastră. este însoțit de o pictură a lui Ion Cina cea de taină a ideii, căutând
Aflat în misiune diplomatică la Sima care înfățișează Catedrala în „meniu” rolul ochiului și al pri-
Bonn, generalul Ion Mihai Pacepa greco-catolică „Schimbarea la virii în lirica lui Nichita Stănescu.
solicită azil politic în Statele Unite. Față”, aflată vremelnic în posesia Numărul din noiembrie este pre-
1979. Steaua: La mulți ani! „religiozității” oficiale. Nicolae sărat cu articole despre Congresul
Acest prim articol al numărului Steinhardt găsește Farmecul cri- al XII-lea al Partidului. Printre aces-
din ianuarie 1979 nu omagiază ticii, categorisind studiile acestui tea, se strecoară articolul lui Leon
revista la 30 de ani de la prima domeniu: „a) cele erudite, […] Munteanu, Nouă pătrare de veac
apariție, ci pe Nicolae Ceaușescu peste măsură de minuțioase, de la deschiderea școlilor din Blaj.
la împlinirea a 61 de ani de viață. pierzându-se în noianul de in- În decembrie, în articolul Steaua în
Pe aceeași pagină, Gheorghe formații și note, b) cele plăcute timp, Aurel Rău face o scurtă ana-
Marcu, directorul Institutului de la citit, însă viciate de superficial, liză revistei la împlinirea a 30 de
Chimie din Cluj-Napoca, dez- impresionism, grabă ori dorință ani de existență: „rememorări de
voltă latura feminină a cultului de a fi elegante și deștepte”. În etape, de momente conflictuale
personalității. Articolul este în- luna martie, redacția Stelei adu- sau numai constructive, de intrări
soțit în pagina 9 de o tapiserie ce un nou Omagiu președintelui și ieșiri ale unor nume, tendințe,
realizată de Ileana Balotă, în țării, la „sărbătorirea împlinirii a generații...”.
care chipul Elenei Ceaușescu cinci ani de la instituirea sceptru- 1980. În debutul anului 1980,
este suprapus peste imaginea lui prezidențial”. Liviu Petrescu revine la tema dog-
unui combinat chimic. În același Numărul 5 marchează două matismului deceniului șase, des-
STEAUA 10/2019

număr, identificând cronotopii evenimente legate de ziua de 1 pre care spune că a „pregătit tere-
din opera lui Camil Petrescu, mai, unul din 1939, când a avut loc nul pentru marea explozie literară
Irina Petraș aplică o lovitură ful- așa-zisa demonstrație antifascistă, din deceniul următor”. Omar Lara
gerătoare realismului citându-l altul din 1944, când s-a format oferă un omagiu inedit, atât lui
pe Sartre: „Numai un cub ima- așa-zisul front unic muncitroresc. Eminescu, cât și revistei, prin tra-
ginat are șase fețe”. În februarie, Articolul este însoțit de un tablou ducerea poeziei La steaua: „Hasta
Dumitru Micu întoarce pe toate (ne)reușit al pictorului Grigore la estrella que surgió/ Hay tan
fețele cel de-al doilea volum al Dejeu, care îl înfățișează pe Nicolae largo camino/ Que miles de años
cărții lui Mircea Eliade, Histoire Ceaușescu citind o cuvântare. demoró/ La luz que ahora nos
8
vino”. În numărul 2, în articolul consacrate 22 de pagini. Bazil I din Cluj lipsește foaia de obser-
Configurarea de adâncime a ima- Gruia îi oferă o pagină lui Lucian vație nr. 18 a lui Lucian Blaga, în
ginii, Ioana Em. Petrescu întărește Blaga, care ar fi împlinit doar 85 timp ce foile de observație nr. 17
teoria prezentată de soțul ei, Liviu de ani. În pagina cu numărul 28 și 19 sunt la locul lor. O simplă
Petrescu, în numărul precedent, este amplasată o fotografie în dispariție?”.
aplicând criticii modelul Greimas- chenar cu profilul unui bărbat 1981. Partidul – centrul vital al
Rastier, care stabilește sensul care poartă ochelari cu dioptrii societății noastre, Mult stimate și
construirii obiectelor culturale multiple. Mai jos, Eugen Uricaru iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu,
de la imanență la manifestare. În și Fănuș Băileșteanu anunță: „A Efigie, Omagiu, Multiple și reale
Temele sale, Nicolae Manolescu murit Marin Preda!”. Pe pagina ur- semnificații, sunt primele titluri ale
analizează Justițiarii antropofagi: mătoare, Ștefan Augustin Doinaș ediției lunii ianuarie. Următoarele
„O justiție oficială neputincioasă și Octavian Șchiau aduc o altă articole îi sunt dedicate lui
naște totdeauna justițiari absoluți veste mortuară: s-a stins profeso- Eminescu: Studii eminesciene
[…]. Fanatismul pândește deopo- rul Henri Jacquier. (Ioana Em. Petrescu), Note la o po-
trivă pe judecători și pe clienții Istoricii români își fac datoria etică a vederii (Dan C. Mihăilescu),
lor. Unde sunt victime sunt și deopotrivă, atât din punct de Eminescu la „Timpul” în 1877 (D.
călăi”. Irina Petraș continuă dru- vedere științific cât și național Vatamaniuc). În numărul 3, în
mul imanenței spre manifestare patriotic este titlul-citat al in- articolul Critica, la ora prefacerilor,
explorând Senzualitatea privirii la terviului realizat de Ovidiu Liviu Petrescu constată „înfrânge-
Camil Petrescu. În același număr Mureșan în ediția lunii iulie cu rea treptată a unor precauțiuni și
3, redacția Stelei deschide o dis- academicianul Ștefan Pascu. rețineri – destul de tenace – față
cuție publică despre Dezvoltarea Articolele lunii august alternează de manifestările de anvangardă
științei și literatură. Aurel Rău: „Pe între cronica ideologică și critica ale criticii literare europene”.
măsură ce descoperă și aplică, ști- literară: Istoria și propășirea nați- Nicolae Manolescu este declarat
ința are în alte dimensiuni conști- onală (Redacția), Eros și Thanatos învingător. Pe pagina următoare,
ința limitelor sale”. Liviu Petrescu: la Laurențiu Fulga (Mircea Popa) Virgil Lazăr se întreabă „de ce în
„Expansiunea, în literatură, a spiri- Marea Cordialitate (Adrian Arion), condițiile de sol și climă ale ju-
tului științific a fost și este saluta- Conștiința imaginară (Cristian dețului Cluj, cooperativa agricolă
ră. Dar, câtă vreme nu este lezată Livescu), Vocație raționalistă și din Luna bate toate recordurile
specificitatea însăși a domeniu- umanism constructiv în filosofie (I. din zonă?”. În Bucuria metaforei,
lui”. D.R. Popescu: „Literatura este Maxim Danciu), Transparența ideii Irina Petraș găsește infirmitatea
și ea, cred eu, o mică avuție. Dacă (Adrian Popescu). În luna sep- medelenismului tocmai în... meta-
nu dă întotdeauna omului o stare tembrie, Ion Pop analizează sim- forizarea excesivă.
de beatitudine, îi dă măcar dureri bolismul acvatic la Lucian Blaga Literatura și politicul este tema
de dinți. Și vine atunci știința și inventariind cuvintele-cheie: râul, ediției din luna mai. Fodor Sándor:
rezolvă durerile de dinți, organi- marea, izvorul, fântâna, cumpă- „Literatura și politicul sunt două
zând în învățământul superior și o na. Nicolae Manolescu dezvoltă noțiuni legate ca printr-o căsni-
facultate de dinți și măsele”. Victor o nouă Temă: „Prostia nu poate fi cie. Căsnicie care poate fi fericită,
Mercea: „Am auzit un american fără margini decât într-un singur dar și insuportabilă, în care soții
spunând că la ei automobilul a sens: adică foarte mare. Căci pri- nu pot trăi nici fără, nici cu celă-
rezolvat problemele sexuale ale ma particularitate a prostiei este lalt”. Nicolae Manolescu, citându-l
tineretului”. tocmai mărginirea”. Mircea Popa pe Alexandru Ivasiuc: „Cine vrea
În aprilie, Henri Zalis revine în își refulează ura față de bolșevism să facă acum un roman balzacian
Actualitatea eseului, iar Nicolae în articolul publicat în octombrie: trebuie să se ocupe nu cu averile
Manolescu aduce O interpretare „Obsedantul deceniu nu este o lui Père Goriot, ci cu puterile lui
nouă asupra poeziei lui Ion Barbu, invenție, ci o realitate, o epocă Père Goriot”. Grigore Zanc: „A dis-
Mod, pornind de la „treptele neagră de fărădelegi și abuzuri”. cuta despre relația dintre literatu-
STEAUA 10/2019

viziunii” lui Tudor Vianu. Ediția În numărul 11, Geo Vasile pre- ră și politică înseamnă de fapt a
lunii mai abundă în „comemo- zintă versiunea italiană a Mioriței discuta însăși condiția literaturii”.
rări”, „încetări din viață” și „treceri (Mioriza): „Su un piè di collina/ Aurel Șorobetea: „O literatură
în neființă”. Uniunea Scriitorilor qual bocca divina/ vengono sul politică presupune o politică lite-
din R.S.R. transmite condolean- calle/ scendono a valle/ tre gre- rară, sau invers?”. În Steaua cu nu-
țe Uniunii Scriitorilor din R.S.F. ggi d’agnelli/ con tre pastorelli”. mărul 6, redacția salută apropiata
Iugoslavia: a murit Iosip Broz Tito. În ultimul număr al anului 1980, Conferință a scriitorilor. Abordând
La împlinirea a 100 de ani de la Ștefan Hărăguș notează: „Un fapt tema ispitei refuzate în poezia
naștere, lui Tudor Arghezi îi sunt curios: din arhiva Clinicii Medicale eminesciană, Nicolae Manolescu
9
 promovează un tânăr absolvent: țări, care n-au nicio contingență are meșteșug, iar o artă nu există
„Motivul acesta, în paranteză fie cu realitățile noastre, cu specificul fără meșteșug, adică fără acea
zis, a prilejuit poetului Mircea național”, le transmite Nicolae techne, ce înseamnă deopotrivă
Cărtărescu, în teza lui de licență, o Ceaușescu scriitorilor români par- artă și meșteșug la greci”. După
foarte convingătoare interpretare ticipanți la conferința națională câteva pagini, un alt Nicolae,
psihanalitică a liricii eminesciene, (nr. 7, 1981). Steinhardt, își exprimă indignarea
care ar merita să fie tipărită”. Un În numărul 8 sunt prezenți trei față de blasfemia enunțată de
alt tânăr poet, Emil Hurezeanu, foști deținuți politic cu prenumele Paul Valéry: „Eu nu sunt din lu-
publică două poezii surori: Adio șefului statului: Nicolae Balotă, mea aceasta”. În ultimul număr
la moarte și Adio la viziune. „Critica Nicolae Carandino și Nicolae al anului 1981, Cristian Livescu
trebuie să ia poziție hotărâtă față Mărgineanu. Cei trei sunt urmați în decretează: „Gabriel Liiceanu ne
de ideile și orientările greșite din numărul 9 de „colegul” Constantin apare drept cel mai conștiincios
anumite lucrări literare, inclusiv Noica, supărat că poeții tineri nu discipol – dacă nu singurul «cu
împotriva tendințelor de a imita știu Ce înseamnă cultura de perfor- stofă» de veritabil filozof în el – al
unele «mode» trecătoare din alte manță: „Poezia contemporană nu lui Constantin Noica”.

O istorie din memorii

a revistei Steaua (II)
Constantin Tonu

Aura unei reviste selecte dată Baconsky, cu statura lui înal- mai mică Victor Felea, ce avea o
tă, puternică și frumoasă, care se constituție sufletească aparte, așa

P rotestele redactorilor de la
Steaua din anii ’50 împotriva u-
nei literaturi vetuste, anchilozate,
îmbrăca întotdeauna elegant, în
costume din stofă fină, și a cărui
„ținută demnă, învestită cu o anu-
cum reiese și din jurnalul său –,
adăugând un plus de demnitate
în statură și țintind o vestimenta-
șablonarde, împotriva „anecdotei mită mândrie”, reflecta întru totul ție aleasă, mereu îngrijită. Pe lân-
versificate”, a limbajului „de aristocrația spiritului de care dă- gă programul lor estetic curajos,
cea mai pedestră speță” (Aurel dea dovadă în planul ideatic și în aceste aspecte (comportamenta-
Gurghianu, Terasa și alte confesi- cel al relațiilor interumane. (Aripile le și vestimentare) au contribuit
uni, Dacia, Cluj-Napoca, 1978, pp. demonului, p. 307) În Jurnalul unui substanțial la distanțarea de vulg,
93-94), și curajul lor de a milita poet leneș, Victor Felea afirmă, dar și de ceilalți scriitori (evidentă
pentru estetic și pentru un lim- de exemplu, că Baconsky e un mai ales la Baconsky), și la obține-
baj poetic adecvat sensibilității poet mare nu doar în privința a rea „statutului” de grupare elitistă,
contemporane, de a traduce din ceea ce scrie, ci și a modului său restrânsă, exclusivistă, aproape
marile nume ale literaturii uni- de a fi, încât „e unul dintre aceia ezoterică, conform percepției
versale și de a le reabilita pe cele căruia îi stă bine să-i spui vrăji- generale. „Prin sălile redacției, de
autohtone au contribuit rapid torul” (p. 29). Prin aceeași grilă fapt, simple camere, ei începuse-
STEAUA 10/2019

la creșterea prestigiului revistei estetizantă, Petre Stoica vede în ră să fie percepuți, atât de ceilalți
conduse de A.E. Baconsky, atât la persoana maestrului un „apostol colegi, cât și de colaboratori și
Cluj, cât și în restul țării. cu figură hieratică” (Amintirile vizitatorii pasageri, ca poeți în-
Noua modalitate de a scrie po- unui fost corector. Însemnările cul- conjurați de o anumită aură” (p.
ezie „începuse să fie vizibilă și în tivatorului de mărar, Humanitas, 308) – notează Mircea Tomuș.
noua condiție de poet”, asumată București, 2019, p. 66). Pe urmele Așadar, odată cu popularitatea
de către steliști inclusiv în planul redactorului-șef pășeau și ceilalți crescândă, în jurul „grupului disi-
vestimentației, constată Mircea poeți ai Stelei, Aurel Rău și Aurel dent” de la Steaua a început să se
10

Tomuș. Etalonul era și de această Gurghianu – poate într-o măsură contureze un nimb deopotrivă
eroic, mistic și sacral, despre ca- apologetici, la superlativ, ca des- al anilor ’60”, în Steaua, nr. 1/2019,
re depun mărturie majoritatea pre o etapă atât de frumoasă, p. 15). Începutul anilor ’70 adaugă
textelor memorialistice. Cea mai încât frizează indicibilul, trăirile un element important mecanis-
sensibilă, entuziastă și receptivă mistice. Considerând potențe- melor de seducție ale revistei
la prestigiul revistei era generația le de exprimare ale limbajului clujene, și anume un aspect grafic
tânără, în special studenții de „profan” drept deficitare pentru atractiv, datorat deciziei inspirate
la Litere, cu atât mai mult cu cât descrierea respectivelor experi- a lui Aurel Rău de a-l aduce în co-
Facultatea de Filologie fusese ențe, autorul recurge la limbajul lectivul redacțional pe graficianul
instalată, de curând, în clădirea metaforic – evidențiind faptul că Octavian Bour (care va fi respon-
vechiului colegiu Marianum, pe este vorba de o „metaforă vie, ca- sabil de grafica revistei aproape
strada Horea 31, la doar câteva re mă cuprinde și în care trăiesc” – jumătate de secol). Virgil Mihaiu
case distanță de redacția revistei atunci când așază, pe firmamen- povestește, spre exemplu, despre
(pe Horea 17). Astfel, aceștia aveau tul microuniversului stelist, „aștrii „senzația bulversant-admirativă”
frecvent ocazia de a-i întâlni în luminători și călăuzitori” ai vieții pe care a trăit-o atunci când a
persoană pe promotorii unui nou lui intelectuale: Lucian Blaga (în descoperit, în vitrina unei tutun-
mod de a face și de a scrie despre frunte), urmat de A.E. Baconsky, gerii de pe strada Horea, prima
literatură, eroii care făcuseră sen- Kiss Géza, Henri Jacquier, Eugeniu copertă a noii serii a Stelei. „Fusese
zație la Congresul Scriitorilor din Sperantia ș.a. (pp. 344-346). concepută de Octavian Bour la
1956. „Erau momentele în care se În comparație cu boema modul aproape șocant, din litere
configurau vagi contururi ale unei alcoolică la care adera cea mai purpurii, ireverent amplasate pe
mitologii literare locale, cu destu- mare parte a literaților vremii – un fond negru-compact” („Mult-
lă reverberație pe tot cuprinsul abstinența de la moda băuturii râvnita oază întru frumusețe”, în
țării” (p. 308), adaugă Tomuș. zilnice, aproape ritualice, per- Steaua, nr.7/2019, p. 15).
În acea perioadă, pentru petuată de breasla scriitorilor, Pe fundalul tern al celorlalte
aspirantul la glorie și la înaltele putând atrage dizgrațierea și publicații culturale românești ale
culmi ale spiritului, publicațiile proscrierea – și la care, în Cluj, vremii – caracterizate printr-un
clujene Steaua și Tribuna con- excelau cei de la Tribuna, boemii aspect funcțional sau neutru –,
stituiau autoritatea absolută și de vocație de la Steaua „erau talentul lui Octavian Bour confe-
infailibilă. Petru Poantă poves- solitari și melancolici”, distingân- rea Stelei aura unei unei reviste
tește cum, student fiind, trecea du-se printr-un nivel mai elevat al selecte. „Din 1971 până în 1989,
aproape zilnic pe lângă redacția sintaxei comportamentale, măr- Steaua a fost cea mai elegantă
revistei Steaua, „tulburat de mis- turisește Petru Poantă. „La Steaua revistă literară a vremii”, constată
teriosu-i prestigiu. Aveam intuiția exista un mediu mai rafinat. Poeții Petru Poantă, evidențiind calități-
obscură că accesul dincolo ar fondatori ai revistei purtau încă o le estetice care îi acordau statutul
însemna trecerea celui mai dificil aură eroică, fiind cei dintâi care unei publicații de lux: format
prag al ritualului inițiatic în care îl denunțaseră, la un Congres atipic și nonconformist, coperți
mă aventurasem. În spațiul literar, al Scriitorilor, pe Dan Deșliu, un colorate din carton, hârtie velină,
trăiam cu un sentiment cultic, lider al proletcultismului. Steliștii paginația imaginativă, titlurile în
fără a bănui nici prezența unei cultivau eleganța și un compor- lucrătură rafinată, și, în fiecare nu-
ideologii, nici superficialitatea tament discret, aveau un cerc de măr, o reproducere în culori după
ori dezinteresul celor care mă vor colaboratori selecți și sfidau viața o operă de artă, sub forma unei
judeca. Imaginea redacției ca un frustă a tribuniștilor.” („Revistele planșe, atașată pe o pagină liberă
fel de incintă sacră n-ar fi chiar o aveau politica lor”, p. 8) („Revistele aveau politica lor”, p.
exagerare. Eu îmi reprezentam Fascinația pe care o exercita 11). Dacă, după 1989, nimbul din
idealizat lumea literară, și încă această revistă nu a dispărut însă jurul Stelei s-a mai rarefiat, aceas-
într-un orizont de religiozitate. la sfârșitul deceniului cinci (odată ta nu a avut loc din cauza vreunor
Nici când am ridicat vălul de pe cu mutarea forțată a lui Baconsky carențe ale colegiului de redacție,
STEAUA 10/2019

realitate, acest pietism nu m-a pă- la București), Vasile Fanache ci a faptului că, între timp, multe
răsit complet” („Revistele aveau vorbind despre pulsul cultural al alte publicații au urmat exemplul
politica lor”, în Steaua, nr. 1/2019, Clujului anilor ’60 dat de revistele fericitului „mariaj dintre conținut
pp. 8-9). Experiența cultică, reli- Steaua și Tribuna în termeni la fel și formă” realizat de revista clujea-
gioasă a lui Petru Poantă nu este de elogioși: „noi, tinerii aspiranți nă, împărțind astfel cu ea gloria
un caz singular, în volumul 3 din în ale scrisului, simțeam o atracție excelenței („Mult-râvnita oază
Aripile demonului Mircea Tomuș irezistibilă față de aceste reviste, întru frumusețe”, p. 16; Mircea
povestind despre acei ani (până la care ne invitau să aducem propria Popa, „De la « Almanahul literar »
11

plecarea lui Baconsky), în termeni noastră colaborare” („Clujul literar la « Steaua »”, p. 153). Mărturisirile
 elogioase ale lui Virgil Mihaiu, de mărime apreciabilă), și despre aceste lovituri provocau rănile ce-
pildă, care ne vorbește despre ambiția (mai degrabă falsă a) le mai dureroase, pentru că [erau]
intensitatea cu care aștepta fie- acestora „de a se constitui într-o usturătoare, șfichiuind ca biciul,
care număr și despre „indicibilele bisericuță, intolerantă și ridicolă ori rănind împrăștiat, ca șrapnelul,
jubilări” pe care le trăia ori de câte prin provincialismul ei” (Jurnal, organul cel mai sensibil al oricărui
ori îi apărea vreun text în paginile vol. 3, Editura Albatros, București, aspirant la gloria literară, care nu
revistei, denotă faptul că presti- 1996, pp. 127, 195-196). este altul decât atât de sensibilul
giul Stelei a rămas constant și în Așadar, aura ezoterică a gru- său orgoliu” (Ibidem, p. 346).
perioada postcomunistă (Ibidem, pării steliste ce, pe de o parte, Centrul de atracție al tutu-
p. 15) – când redacția a început stârnea fascinație, declanșa, pe ror semnalelor negative venite
să fie mai moderată în privința de altă parte, adversități, ură dinspre inamici era, în primul
publicării poeziei, excelând în și antipatie. „Îi dușmăneau, în rând (și în mod previzibil), A.E.
schimb la capitolul memorii, primul rând, toți «refuzații» și ve- Baconsky, iar ceilalți abia prin
jurnale, amintiri, texte de ficțiune, leitarii, mai ales clujeni, dar și din extensie sau prin generalizare.
în special datorită dinamismului alte părți, care puneau neșansa La un prim nivel, mecanismul
benefic adus de Ruxandra publicării lor în revistă tocmai de defăimare funcționa în for-
Cesereanu, care a venit la Steaua pe caracterul închis și exclusivist mele cele mai rudimentare ale
în 1991 (Adrian Popescu, „Steaua al grupului. Dar îi dușmăneau și bârfei, iar calomniile vizau mai
după 1989”, în Steaua, nr. 3/2019, componenții unui cerc mai larg mult sintaxa comportamentală
p. 3). de literați, unii chiar de autentică și vestimentația redactorului-șef
valoare, care, de asemenea, cla- decât activitatea lui literară.
Criticii și inamicii Stelei mau, fiecare în felul lui, împotriva În ochii celor mulți – cărora
exclusivismului Stelei. Iar ofici- Baconsky știa să le întrețină vie

L iniile directoare ale revistei,

care i-au adus un număr im-
presionant de admiratori și prie-
alitățile găseau, în toate aceste
manifestări de nemulțumire,
destule argumente pentru inter-
ranchiuna, printr-o atitudine
de superioritate (dozată uneori
chiar cu dispreț) pe care o afișa
teni devotați, au reușit în același venții critice, «puneri la punct» cu frecvent – prestanța intelectuală
timp să determine apariția unui aer de principialitate comunistă” și mândria maestrului nu puteau
front de inamici și critici ai Stelei, (Aripile demonului, vol. 3, p. 308). să treacă decât drept trufie (ex-
de la invidioși și frustrați până la Pentru a se delimita inclusiv la presia fiind: „se ține cu nasul pe
persoane cu mare autoritate pe nivelul interacțiunii curente din sus”), iar vestimentația elegantă
arena literară și culturală a vremii. cadrul redacției de adversarii lor, și manierele distinse, drept sno-
Printre cei mai cunoscuți se nu- steliștii utilizau ceva ce ei numeau bism. În Jurnalul unui poet leneș,
mără: Dan Deșliu, Teofil Bușecan, limbajul contra, „în care cei de la Victor Felea analizează necruță-
tribuniștii, în frunte cu Dumitru partid, ăștia (activiștii clujeni) sau tor fenomenul, atunci când spu-
Mircea și Alexandru Căprariu (la ăia (cei de la București), formau ne că încercarea de a-l devaloriza
Tribuna cultivându-se în special o persoană a treia colectivă”, net pe Baconsky, de a-l coborî, prin
dușmănia personală împotriva distinctă de eu și tu – redactorii intermediul bârfelor, la un nivel
lui A.E.B., menționează Tomuș), și colaboratorii revistei (Ibidem, cât mai de jos, se datora faptului
foștii membri ai Cercului literar p. 172). În plus, pentru a-și lansa că poetul reprezenta o „perpetuă
de la Sibiu: Ion Negoițescu, și ei contraofensiva, la începutul amenințare la adresa propriei lor
Ștefan Augustin Doinaș și I.D. anului 1956 a fost inițiată (de că- mediocrități”. (p. 38) Programul
Sîrbu, Mihai Beniuc și „slujitorii tre Baconsky) o nouă rubrică, inti- său estetic și ideatic i-a adus (din
săi zeloși” (după spusele lui tulată „Mențiuni și opinii” (care va partea Securității) titulatura de
Victor Felea): Ion Brad (redactor rezista însă doar până la mijlocul reacționar, aerul său aristocratic
câțiva ani la Almanahul literar), lui 1957, fiind foarte deranjantă). și nesupunerea sa consecventă
Pop Simion, Titus Popovici, și În planurile strategice, dar mai – acuza de „dușman al culturii
STEAUA 10/2019

chiar Mircea Zaciu – a cărei lungă ales tactice ale Stelei, povestește noastre” (Amintirile unui fost
inamiciție cu steliștii se datora Mircea Tomuș, această rubrică corector, p. 78), așa încât, chiar
unui articol în care profesorul „avea rolul trupelor de hărțuială și după plecarea sa la București,
clujean îi vexase pe mai tinerii dintr-un plan de război: să atace, poeții de la Steaua erau înfierați,
săi colegi, vorbind despre „su- de cele mai multe ori neașteptat, la ședințele de la Regiunea de
pradimensionarea poeților de la dar ținte precise, iar ca armament, partid (pe tema „greșelile Stelei”)
Steaua”, „absorbiți de model”, pe muniția aparent ușoară a glumei, pentru propagarea ideilor „ne-
care îi socotea simpli imitatori ai ironiei, humorului. Spun numai faste” ale lui Baconsky (Jurnalul
12

lui Baconsky (singurul poet de aparent, pentru că, în realitate, unui poet leneș, p. 68).
 Asemenea reuniuni „pri- „adică nu are destule ode, destu- colaboratorii să plătească acest
etenoase”, transformate în le declarații entuziaste, destule „tribut cezarului”, iar ei, la rândul
spectacole penibile, nu au fost mărturii festive”, punctează Victor lor, aveau perspicacitatea necesa-
puține (ședințe, conferințe, con- Felea. Din perspectiva partidului, ră de a surprinde mobilurile din
grese), majoritatea dușmanilor întregul an devine o succesiune spatele acestor decizii, executân-
așteptându-le cu ardoare pentru de sărbători, continuă poetul, du-se. Multe astfel de hotărâri se
a-și lansa artileria grea împotriva „așa că revistele trebuie să fie ne- soldau uneori cu așa-zisele „nopți
redactorilor de la Steaua. Alții contenit saturate de o atmosferă de creație” cu tematică specia-
însă, ca Dumitru Mircea (poreclit solemnă și dulceagă” (Jurnalul lă, în cadrul cărora poeții de la
de către steliști „Dumnezeu”), nu unui poet leneș, p. 97). Steaua încercau adevăratul „chin”
se reduceau doar la ele; redac- al scrisului, povestește Ion Brad
torul-șef de la Tribuna „nu lăsa „Tribut cezarului” (Aicea, printre ardeleni, p. 253),
să-i scape nici un prilej în care o fiind obligați să inventeze îm-
diatribă publică sau privată, chiar
câte-o scurtă apostrofă, referire
sau epitet, aplicate lui Baconsky,
N u de puține ori, din cauza
criticilor, invectivelor, con-
damnărilor și amenințărilor ex-
preună versuri de pură extracție
proletcultistă. Alteori, redactorii
făceau de serviciu la „caraulă”
i-ar fi putut crea un avantaj”, cedentare ale inamicilor, redacția pe rând, câte unul de la fiecare
amintește Mircea Tomuș. Exista Stelei a fost nevoită – pentru a nu secțiune (poezie, proză și critică
însă și varianta ludică a inamiciți- periclita existența revistei – să- literară/articole) trebuind să alcă-
ei, prin intermediul satirei, a cari- și pună cenușă în cap, căutând tuiască texte la comandă, pentru
caturii și a versurilor parodice, sau justificări pertinente pentru „aba- ca ceilalți să poată veni cu scrieri
prin încercarea acestor scriitori terile periculoase”. „Asta e muzica într-adevăr valoroase. Mai erau și
indezirabili (care aveau interdic- și după ea trebuie să defilăm”, cazurile în care redactorii schițau
ție de a publica în Steaua) de a obișnuia să spună, cu privire la orientarea de suprafață („corec-
strecura în paginile revistei vreun aceste situații, Aurel Gurghianu tă”) a numărului prin publicarea
text bine camuflat sub un pseu- (Aripile demonului, vol. 3, p. 197), în revistă, „din motive strategice,
donim. Celebru, datorită acestor conștient de jocul dublu căruia de consolidare”, a unor nume din
strategii ludice, persiflante, a de- trebuiau să i se supună cu toții prim-planul literaturii oficiale,
venit Ion Motoarcă (un presupus – joc rezumat de Mircea Tomuș oameni „cu trecere la curte”, bine
student de la Chimie), care a luat prin expresia: „una gândesc și văzuți de partid, sau care ocupau
premiul I la un concurs literar cu alta vorbesc, respectiv scriu și funcții importante în conducerea
tematica dedicată „construirii so- publică”. (p. 229) În încercarea Uniunii Scriitorilor. Pentru un nu-
cialismului”, organizat de revista de a evita pe cât posibil măsurile măr articulat după aceste criterii,
Steaua în 1950 și „dotat” cu premii represive din partea partidului, a ne dezvăluie Mircea Tomuș, în jar-
consistente – nume sub care se autorităților, redactorii au recurs gonul redacției circula o formulă
ascundea de fapt Ștefan Augustin la o paletă întreagă de strategii și expresivă: E beton! – adică e un
Doinaș, după cum dezvăluie Ion subterfugii, prin intermediul că- număr care are o valoroasă încăr-
Brad (Aicea, printre ardeleni, p. rora urmăreau trecerea cu succes cătură literară și culturală, dar și o
189). a fiecărui număr de mecanismele solidă pavăză ideologică (Aripile
O altă serie de critici venea cenzurii. Cheia reușitei o consti- demonului, vol. 3, p. 285).
de la Partid și de la Uniunea tuia o manevrare iscusită a „esen- Tot din motive strategice, ca
Scriitorilor, vizând atât activitatea țelor” și „aparențelor”, un dozaj măsură de precauție, dar și ca
redactorilor, cât și textele publi- bine gândit între textele bune, punct de sprijin, este introdu-
cate. Dincolo de pericolul elitis- însă care puteau trezi suspiciuni să, în septembrie 1950, rubrica
mului (care li se reproșa din toate și aduce pagube revistei, și cele „Carnetul sovietic”, afirmă Aurel
părțile), steliștii erau acuzați de menite să asigure dimensiunea Rău („Un « jurnal » redacțional
cosmopolitism, evazionism, in- ideologică și politică, servind ca document de timp”, p. 94). Or, sub
STEAUA 10/2019

timism, apolitism, de nefrecven- scut protector. auspiciile acestui titlu colorat ide-
tarea cursurilor de marxism-leni- Un exemplu de asemenea ologic, redactorii își permiteau tot
nism, de selecția neriguroasă a strategie de compromis era „aten- felul de libertăți. Spre exemplu,
traducerilor, de estetism, de lipsa ția acordată aniversărilor și eveni- Baconsky își publică însemnările
unei scări axiologice (potrivite), mentelor politice”, spune Mircea despre vizita sa la Moscova, unde
de polemizare excesivă, de grave Tomuș (Aripile demonului, vol. 3, nu numai că povestește doar des-
lipsuri! – ceea ce însemna că un p. 232), A.E. Baconsky posedând pre muzeele din capitala Uniunii
oarecare număr nu era suficient abilitățile diplomatice necesare Sovietice (neglijând realitatea
13

închinat unui eveniment sau altul, pentru a-și convinge redactorii și social-politică), dar, atunci când
 atunci când trebuia respectată dădea Aurel Rău sau cei doi șefi
linia ideologică a partidului de secție: Aurel Gurghianu, de la
(Jurnalul unui poet leneș, p. 52). poezie, și George Munteanu, la
Aurel Gurghianu ne vorbește, în critică. Munca era una migăloa-
Terasa și alte confesiuni, despre să, iar numărul corecturilor și al
timpul petrecut la Steaua ca dactilografierilor putea atinge
despre unul al clarificărilor inte- cifre impresionante, spre dispe-
lectuale, artistice, al discuțiilor rarea unora: remedieri înainte de
interesante, al ceasurilor risipite paginație, după paginație, după
în comentarea unei metafore, al observațiile primite de la Direcția
orelor de fermecătoare frondă Presei, cenzura din Cluj, dar și
poetică, al farselor nevinovate, de la Secție, adică cele preluate
făcute sub semnul talentului și-al telefonic de la comitetul central
unei confrerii genuine și sincere etc. Au fost cazuri, și nu foarte
(p. 160), pe când Victor Felea, în rare, povestește Mircea Tomuș,
maniera lui caracteristică, declară când (în urma indicațiilor) au fost
Zaharia Stancu la aniversarea Steaua
că (pentru el) fiecare zi petrecută scoase materiale întregi, redac-
ajunge să vorbească despre marii în redacție putea la fel de bine torii fiind nevoiți să aibă întot-
artiști reprezentați în acele mu- însemna și neliniște, nevroză, deauna texte de rezervă, pentru
zee, se mai și limitează să menți- plictis, inhibiție, stare de neputin- a suplini lacunele survenite. După
oneze, pe lângă o serie întreagă ță, infecunditate și nemulțumiri asemenea „suplicii”, momentul fi-
de nume din țările occidentale, (Jurnalul unui poet leneș, p. 61 et nal, al apariției fiecărui număr, era
un singur rus, pe sculptorul Rodin passim). perceput drept o binecuvântare,
(Ibidem, pp. 320-321). În volumul 3 din Aripile demo- o bucurie trăită integral, cu toate
Cel mai trist, la acest capitol, nului, Mircea Tomuș descrie cu simțurile: „ajungem și la bucuria
este că însuși Baconsky, cel care de-amănuntul felul în care decur- finală, când pot să duc la redacție
a stabilit liniile directoare ale re- geau zilele în cadrul redacției, sub cele cinci exemplare semnal [...]
vistei, s-a întors împotriva Stelei conducerea lui Baconsky. Orice și să asist cum domnul Rău rupe
după ce a fost obligat să plece de zi avea două părți principale. hârtia de ambalaj și scoate revis-
la conducerea ei, criticând-o „mai Până la amiază (în jur de ora 12) tele proaspete, cu coperta lor, cu
întâi pe șoptitelea, apoi cu oare- se desfășura activitatea redacți- pata de galben curat, cu textul
care vehemență”. Or, tâlcul acestei onală propriu-zisă, care pentru negru, mărunt, ușor sclipitor din
mânii, spune Petre Stoica, „se cere unii începea – în dependență de cerneala lui proaspătă, cu miros
căutat în sentimentul frustrării, funcția lor la redacție, dar și de pătrunzător, aproape îmbătător”
al orgoliului rănit” al maestrului, modul lor de a fi – mai devreme (p. 196).
binecunoscute de cei apropiați (dactilografa, domnișoara Sia, fe- După ce se încheia activitatea
(Amintirile unui fost corector, p. 72). meia de serviciu, Ida-neni, corec- strict redacțională, începeau să
torii), iar pentru alții, de la Aurel apară colaboratorii, „cei ocazionali
O zi din viața redacției Rău și până la redactorul-șef, mai intrând cu oarecare sfială dar și cu
târziu. De altfel, existau diferențe un fel de conștiință secretă că ar

S imultan cu victoriile sau în-

frângerile care se petreceau în
afară, pe câmpul de bătălie major
semnificative și în ceea ce priveș-
te felul în care fiecare membru își
făcea apariția: de la mersul sigur,
avea cu sine ceva de preț, de felul
unui ou de aur, cu care nu prea
știu ce să facă, și cei numiți perma-
al literaturii și culturii române, în fără grabă, executat cu o anumită nenți, cu un aer de familiaritate
interiorul redacției se desfășura o mândrie, al lui Baconsky, până la modelat după personalitatea fie-
muncă minuțioasă pentru scoa- dinamismul cu un mare potențial căruia” (p. 157). În această a doua
terea la tipar a fiecărui număr, cu exploziv al Fakirului (Leonida parte, când se adunau cu toții în
STEAUA 10/2019

bucuriile și nemulțumirile ine- Neamțu), „al cărui mers pe stradă una dintre camerele redacției,
rente. În memoriile lor, redactorii și a cărui evoluție prin redacție începeau discuțiile, pe cele mai
depun mărturie despre ambele seamănă, cel mult, cu zborul ușor, variate teme, dar stând mereu sub
situații: aflăm că lucrul la redacție legănat, dar niciodată sigur direc- două semne majore: rememora-
era, „în mare, o adevărată plăcere” ționat, al unui fluture”. (pp. 154- rea și visul, adică „ce a fost și ce
(Aripile demonului, vol. 3, p. 155), 156) În acest interval de timp, se întrezărește că ar putea fi”. Cei
dar și că orice articol ce trebuia mașina de scris țăcănea întruna, tineri mai mult ascultau, lăsându-i
scris putea fi un chin, iar orice domnișoara Sia dactilografiind pe cei „bătrâni”, poeții Stelei sau
14

poezie, o renunțare rușinoasă, de zor materialele pe care i le vreun colaborator devotat, cu

vocație de povestaș, care se nime- (Alcinous și zarva pețitorilor, p. apariția întreg corpusului de texte
rea acolo, să epuizeze timpul ace- 28) Prietenii revistei, care știau care formează memorialistica re-
lor după-amiezi. Veneau adesea foarte bine programul Stelei, „tre- vistei Steaua. Pentru unii, vitalita-
pe la redacție Eugeniu Sperantia, ceau uneori pe la redacție măcar tea și potențele de creativitate ale
Kiss Géza, Henri Jacquier, Nicolae pentru un « bună dimineața » ori publicației clujene stau închise în
Dunăre, Ion Lungu și chiar Lucian pentru ardelenescul « servus! Ce aceste memorii, pentru alții însă,
Blaga, care sosea neanunțat, mai faceți, fraților? ». (Terasa și alte ele constituie și acum o realitate
dădea mâna cu toți și le spunea confesiuni, p. 56) Acest tip de efer- pregnantă, ce poate fi urmărită
cordial pe nume, și accentuat, vescență culturală, perpetuată, cu atât la sediul redacției de pe str.
scandat: „Dragă Baconsky”, „Ce anumite variații de intensitate, pe Universității nr. 1, cât și în paginile
faci Felea?”, „Gurghene”, „Răule”. parcursul a 70 de ani, a determinat revistei.

A. E Baconsky
în corespondență inedită
În arhiva Muzeului de Literatură din Iași (astăzi Muzeul Național al Literaturii Române, cu sediul la Casa Pogor,
unde au avut loc celebrele ședințe ale Junimii lui Maiorescu și Eminescu), se află două scrisori inedite, expediate
de la Cluj de A.E. Baconsky (1925 – 4 martie 1977, București) scriitorului și prietenului ieșean Ion Istrati (1921-1977).
Ambele sunt înregistrate cu nr. inventar 8023/1-2.
Prima epistolă datează din 1955, la un an după ce Almanahul literar clujean devenise Steaua. Este anul când
autorul Fluxului memoriei, redactor-șef (1953-1959), publică în revista Steaua un consistent eseu, menit să
reconstituie, pentru prima oară, în acea perioadă, poezia lui Bacovia, este anul în care A.E. Baconsky primește
Premiul de stat pentru volumul Cântec de zi și de noapte.
A doua misivă, purtând însemnarea „Poetul Tolea Baconsky îmi scrie din Cluj” (aparținând lui Ion Istrati), e din
1958, an în care poezia sa este supusă unor critici tot mai vehemente. Din tonul scrisorii nu transpare iritarea auto-
rului, ci, dimpotrivă, interesul pentru cultivarea unor bune relații ale scriitorilor din țară cu Steaua (în cazul nostru,
eseistul și poetul ieșean de rafinată cultură, Gh. Mărgărit).
Cele două scrisori adaugă date noi la imaginea unui A.E. Baconsky frământat de tensiuni spirituale și sociale, sub
semnul Iașului, invocat cu dulce melancolie.
(prezentare și note: Lucian Vasiliu)

Cluj, 4 nov. [1]955 din această categorie. În prezent nici nu se mai pune
problema că ar fi chiaburi. Dealtfel (sic!) în tot timpul
Dragă Istrati, ei au funcționat ca învățători la școala elementară.
O încurcătură foarte penibilă mă face să-ți adresez o Se vede treaba însă că cine știe ce canalie locală a
rugăminte care comportă maximă urgență. E vorba scris la lași – cadrelor de la filologie că părinții lui
de Leti. În urma unei referințe venite dela (sic!) un Leti (au fost) totuși chiaburi – ceea ce pe ortodocșii
imbecil din satul lui socru-meu – cadrele dela (sic!) de acolo i-a pus pe gînduri și astfel vor să-i ia dreptul
facultate i-au pus în vedere că nu mai poate (avea de a locui în cămin și a mînca la cantină.
STEAUA 10/2019

– n.n.) beneficiul căminului și cantinei contra cost Dacă m-aș simți mai bine aș veni eu însumi la Iași
cum avea pînă acum. Cum au motivat? Socrul meu e – slăbiciunile mele fiind vechi și oarecum publice
învățător și soacră-mea la fel. Au avut – fiind oameni față de somptuoasa cetate crepusculară a Moldovei
mai în vîrstă – neșansa de a fi împroprietăriți prin – dar în toamna asta ulcerul mi-a cam dat de lucru și
1918 – mi se pare cu 6 hectare de pămînt – fapt pen- astfel mă simt – deocamdată oprit aici. Cred însă că
tru care în perioada stîngismului românesc au fost tu vei putea rezolva situația apelând la nenumărații
considerați chiaburi. După ce însă lucrurile au fost oameni de bine pe care-i cunoști pe-acolo. Explică-
arătate așa cum sunt, s-a constatat că era o prostie și, Ie stupiditatea și roagă-i să revină asupra acestei mă-
15

de 2-3 ani dacă bine-mi aduc aminte – au fost scoși suri. Sper că nu e o rugăminte complicată și gîndesc
 că prestigiul tău acolo poate gira un adevăr pe care Pînă una alta mai dă-ne nouă ceva (ilizibil – n.n.).
în urmă aparatul competent n-are decît să-l verifice. Poate mai încolo spre venirea totalei despuieri a
Mi-a povestit trimisul meu extraordinar și plenipo- copacilor totuși mă voi ivi pe la Iași mai mult ca o
tențiar – Gurghianu despre discuțiile de o splendidă umbră la dezmățul toamnei.
inutilitate în jurul organismului vostru literar – și Te salut cu dragoste și-ți mulțumesc. Rugîndu-te să
ceea ce m-a amuzat a fost boala ta din acele zile per- transmiți cele cuvenite din partea mea și a Clarei –
fect acordată la natura desbaterilor (ilizibil – n.n.). doamnei Istrati – rămîn al tău
N-avem ce face, vor înțelege odată că în acest oraș
trebuie să apară în sfîrșit o revistă. A.E. Baconsky

(Cluj) 10.III.[1]958 nu pot găsi condiții interioare și exterioare de a se

manifesta. În curînd – adică în vară sau toamnă –
Dragă Nică, sper să-ți pot expedia un volum al meu tradus în
Am primit scrisoarea ta și volumul pentru care îți limba italiană – conform propunerii unei case edito-
mulțumesc și te anunț ca a și fost încredințat cro- riale din patria lui Leopardi.
nicarului literar al Stelei (revista – n.n.). Am citit Deocamdată – visînd mereu spre orașul cramelor
deasemenea (sic !) cronica lui G. Mărgărit și am și purtat de mistuitoare nostalgii moldovenești prin
avut o satisfacție pentru care te rog să-i transmiți care se răzbună pe mine fantomele strămoșilor – te
mulțumirile și saluturile mele cele mai cordiale. Ți-a salut cu dragoste și te rog să transmiți Doamnei
plăcut sondajul mai profund al acestui autor pentru Istrati omagiile mele
care am o veche și justificată slăbiciune – și tonul de al tău
distinsă intelectualitate al cronicii. Ce păcat cu unii
oameni capabili de asemenea acte de critică literară A.E. Baconsky
STEAUA 10/2019
16
 Poezia
lui Aurel Gurghianu
Alina Bako

U n moment important în poe-

zia românească a fost consti-
tuit de atitudinea luată de gru-
cântă, Liniștea creației, Biografii
sentimentale, Strada vântului,
Poartă cu săgeți, Temperatura
coordonatele poetice fixându-se
sub semnul discretului. O altă
componentă este legată de lipsa
parea de la revista Steaua, critica cuvintelor, Curenții de seară, Orele zgomotului, de înscrierea viziunii
românească identificându-l drept și umbra, Numărați caii amurgului pe o orbită a tăcerii și a mișcării
o frondă la adresa liricii angajate și postumele Diagnosticul străzii, fără ritm, aproape sterile. Poetul
politic, un act curajos, ferm și rați- Strofe prin timp, Călărețul din somn, mărturisește, pe alocuri, în
onal rezultat din acțiunea câtorva Mistuitoarele ruguri mărturisesc stilul lui Radu Stanca, de la care
dintre intelectualii din cadrul lui. despre un efort poetic susținut în împrumută viziunile gigantești,
Dintre aceștia, amintim numele curbe sinusoidale. Liniile de forță destul de rare, însă, în poezia sa
câtorva dintre poeții impuși prin ale poeziei lui Gurghianu sunt și la care adaugă simplitatea unui
publicare în paginile revistei: date, în viziunea noastră, de două discurs al singurătății: „Era o tă-
A.E. Baconsky, Aurel Gurghianu, elemente: unul care construiește, cere, în care puteam auzi/ istoria
Victor Felea, Petre Stoica, Aurel într-o discreție ce se apropie de pașilor ce sute de ani au trecut”
Rău, Leonida Neamțu, Ion Brad, disoluție, un spațiu și un timp al (...) „Beat de vinul lunar,/ pe brațe
Ion Horea, Tiberiu Utan, Al. începuturilor, al originilor, neatin- duc cozi de păun/ și-n palme –
Căprariu. se încă, comentat de majoritatea stele patetice” (Strada vântului).
Alături de alții, lui Aurel criticilor și un altul care se referă Remarcăm că imaginile se arti-
Gurghianu, redactor-șef adjunct la o corporalitate maladivă, ce culează în jurul unei axe centrale,
al revistei Steaua din 1959, i s-a devine motor al evenimentului generate de obsesia orașului-ce-
dedicat antologia O sută și una poetic. tate, dar care este expandat
de poezii, apărută la Editura într-o formulă de de tip conglo-
Academiei Române, în 2019, în- Organogeneza poetică merat cosmologic, singulară în
tocmită de Liliana Danciu (căreia poetica lui Gurghianu. Scrisul
îi aparțin prefața, fișa biobliogra-
fică și selecția reperelor critice).
Poezia lui Aurel Gurghianu se
O mișcare spre sine, o organo-
geneză în sens întors a com-
ponentelor materiei reprezintă
se face la îndemn, în solitudine,
într-un spațiu protector, iar ima-
ginile sunt frânturi de realitate,
constituie astfel într-un deme- raportarea indirectă la procesul efecte ale gestului simplu de
rs axat pe câteva coordonate creației: „Chiar orele-au ieșit din situare în lume: „Așază-te la scris.
fundamentale, identificate de matca lor firească” (Osmoză). Închide ușa./ Torentul de imagini
majoritatea criticilor: „lirică a dis- Se produce o proiecție a ființei e doar părul/ Ce-ți cade, tandru,
creției programate a atitudinii” poetului în spațiul exterior, căci peste foaia albă” (Imbold de
(Ion Pop), „subordonat descripti- „Pe mine m-ascult în ritmuri im- toamnă). Sentimentalismul care
vismului” (Constantin Cubleșan), perceptibile/[...]/Ascult vibrația inundă versurile este evident, iar
STEAUA 10/2019

„sămănătorist invers” (Gheorghe materiei” (Ascult strada). Această cele două spații în care se mișcă
Grigurcu), „discurs alb” (Petru încetineală a procedeului liric a imaginarul poetic sunt satul și
Poantă), „calmul său structural” fost remarcată și de E. Negrici, orașul, în virtutea unui neasumat
(Victor Felea). Se remarcă ast- căci „retina nu înregistrează tradiționalism: „am cântat satul,
fel constituirea unei poetici în nimic disonant, strident, gro- bolnav de lirismul lui” (Mâini).
care fundamentele sunt date tesc și însăși trecerea spre zona E o formă de exprimare a celor
de un discurs egal cu sine, fără reflexivității și spiritualizarea două impulsuri ce dirijează ființa
variații majore. Volumele publi- instantaneelor de viață se fac umană, a sufletului întors spre
17

cate antum Drumuri, Zilele care discret, fără zvâcnet retoric”, inima satului (s-a discutat de un
 „sămănătorism invers” al poetu- asemeni „rotocoalelor de fum”: lunii” (Somn). Actul poetic reven-
lui), dar și a gândirii generatoare „Aceste rotocoale [...] vin către dică întruparea prin coborâre, o
de imagini forte, regăsită într-un bolnava mea retină” (Onirică, I). mișcare descendentă, situată sub
spațiu citadin „cu înțelepți”. Imposibilitatea unei priviri clare semnul imperfectului, „strâmbu-
Clasica și redundanta opoziție asupra lucrurilor reiese din mala- lui”: „Cuvântul a coborât/ cu pasul
inimă/rațiune în virtutea unei dia retinei, așadar imaginea nu se strâmb [...]/ bolnav” (Întruparea
moșteniri pascaliene determină mai formează, este inconsistentă, cuvântului). În prefața antologiei,
astfel de efuziuni. De la „marile se pierde. Fără glas și fără privire, Liliana Danciu constata că fiind
cuvinte”, încărcate de semnificații poezia gurghiană își refuză orice „adept al simplificării formulei
moderniste, poezia lui se con- act de transcendere, rămânând poetice de reziduuri retorice și
struiește într-un fel de rocadă, în în cotidianul realității. Chiar și în metaforice bombastice (..), poe-
care discreția ia locul glasului, iar ipostaza de devorator, poetul re- tul Stelei mizează pe emoție, au-
depozitara gândurilor și imagini- duce tensiunea lirică, adăugând tenticitate și comunicare de sine”.
lor devine o simplă „vază de lut o corporalizare a gândului, fără a Privirea devine doar rezultatul
smălțuit”. Dimov devenea el în- provoca suferință sau, mai degra- unui fenomen discret, această
suși în poezia Eternitate o „glastră bă, trăindu-și durerea subtil, fără simbioză între văz și auz colpor-
zmălțuită”, pe când Gurghianu o emfază: „și-ți voi mânca oasele tând sensuri poetice, neidenti-
folosește ca simbol al întoarcerii gândului/ încorporându-te, fără ficate altfel. Ochii sunt bolnavi,
la obiectul primar, reprezentativ dureri,/ trecerii mele prin lume” glasul este stins, un strigăt mut
al satului românesc: „Iertate-mi (De șoptit, noaptea). Bântuit de în care se pot identifica unele ele-
fie marile cuvinte./ Tonul discret insomnii, de nevralgii ancestrale, mente expresioniste, dar numai
mi-e mult mai potrivit./Îți voi își imaginează un cui de argint, cele născute din această imposi-
trimite câteva tufănele/ Pentru care asemeni unui glonț magic de bilitate de a striga, de a-și expri-
vaza de lut smălțuit” (Revedere). argint ar fi putut releva adevărata ma suferința: „Dacă și tăcerea s-ar
În același stil, în versurile dedica- natură a celui posedat. „O reverie auzi/[...]/ ca un bandaj uscat/ de
te părinților, mărturisește, para- rostită transformă singurătatea pe ochii orbilor/ ce-au început să
doxal, lipsa sonorității cuvintelor, visătorului singuratic într-o vadă” (În scoica de apă). Corpul
ba, mai mult, imposibilitatea tovărășie deschisă spre toate servește drept instrument de
exprimării sentimentelor: „și te ființele lumii. Visătorul vorbește auto-analiză: „Venele mici/ n-au
recompun din imagini/[...]/mut cu lumea și lumea îi răspunde. loc pentru acul siringilor [...] nu-
ca o limbă legată, de clopot” Așa cum dualitatea privit-privitor mai auzul, de trei ori mărit [...]
(Elegie). Procedeul recompunerii se aureolează într-o dualitate ascultând creșterea unghiilor/
din imagini echivalează cu o Cosmos-Argus, și dualitatea mai și-o boală ce vine din adâncuri”
selecție, ordonare și valorizare a subtilă Voce-Sunet se înalță la (Vanitas), maladia având rădăcini
amintirilor, în măsură să creeze nivelul cosmic al unei dualități adânci. Apar și personaje precum
un portret viu, în lipsa inspirației. suflu-vânt” scria Bachelard în „Consulul orb” (Vis translucid)
Formă a unei viziuni din stirpea Poetica reveriei, antamând o „Un câine-a murit pe masa de
blagiană, propune o reînnodare discuție complexă despre suflu/ operație” (Evenimente) sau „iubi-
a firului poetic al poeziei șaizecis- vânt/boare/adiere. La Aurel rile [...] ca privighetoarele oarbe”
te cu modernitatea interbelică. Gurghianu apare ipostaza vân- (Acest oraș), în care orbirea este
tului de noapte, unul misterios, dominanta textuală. La fel se
Poetica maladiei menit să aducă somnul, ca o întâmplă în versurile: „Nervul
binecuvântare: „El îmi va smulge meu optic a devenit slut/ Orb te

S emn al unei suferințe pro-

funde, poeziile lui Gurghianu
conduc analiza imaginarului spre
cu dinții/ din creștet/ un cui de
argint” (Insomnie). Obsesia pen-
tru corporalitate se manifestă
pipăi cu degetele/ Și cancerul
sângelui tău îl sărut [...] Acolo vei
fi întrucâtva mioapă [...] Oasele
sfera unei corporalități maladi- prin gesturi neobișnuite: „Aveam albe scânci-vor încet/ [...] Lacrima
STEAUA 10/2019

ve. Obsesia fundamentală este capul strâns de-un ștergar alb/ ta mi-a făcut o plagă pe mână”
aceea a orbirii, căci o regăsim căci fusese mușcat de șoarecele/ (Love Story). Lexicul din domeniul
în diferite forme în multe dintre ieșit din buzunarul șorțului tău” medical concură la organizarea
poemele sale. Se constată mereu (Laguna Opus 5). Renunțarea unui material liric ce exprimă o
un proces care e pe cale să se la logică, la calcule și, implicit, neputință de a trăi, o tristețe me-
desfășoare, dar se întrerupe la la viziunea matematică asupra tafizică: „voi bate cuie în carnea
jumătate, este încetinit, obiectul existenței se face prin recursul la de piatră [...] chipul/, gambele și
nu este identificat pe deplin. imagini onirice: „Apoi vom scur- rotula/ în splendida lor diformita-
18

Vocile sale lirice sunt stinse, ta/ c-o riglă de calcul/picioarele te” (Interior). Durerea se manifestă
organic, versurile coagulând o s-a umplut de lepră” (Așteptând) slabă a bietului om” (Dincolo). Nu
poetică a corporalului. sau „Adam bolește la marginea putem vorbi despre o evoluție
O altă formă de boală este raiului” (Octombrie) sau „Un praf propriu-zisă în ceea ce privește
cea identificată de Negrici în malefic pândește pe undeva/ volumele lui Aurel Gurghianu.
Literatura română sub comunism: gata s-atace plămânii și ochii” Mai degrabă, am putea spune
1948-1964, Volumul 1, atunci (Somnul rațiunii) sau „Un ochi că sunt salturi și regrese, sunt
când discută despre grupul de la mare/ palpează din umbră som- zvâcniri în care apar imagini
Steaua: „Cu adevărat memorabile nul făpturii” (Himeră montană). atent lucrate, expresive și ima-
vor rămâne intervențiile grupu- De la organogeneza pe care o gini anodine. Partea cea mai
lui poetic de la Steaua, întrucât identificam în cazul formării ima- relevantă, promițătoare pentru o
aceștia puneau diagnostice ginilor poeziilor, într-o discreție analiză exhaustivă se dovedește
precise bolilor poeziei de partid”. a metamorfozelor, în ultimele cea în care corporalul capătă o
Este vorba despre atitudinea pe volume Gurghianu trece la un importanță extinsă, prin care
care o adoptă poeții cu privire la soi de histogeneză, o privire în materia chinuită se transformă,
amendarea subiectelor poeziei profunzimea organelor, a țesutu- naște cuvinte, chiar dacă glasul
proletcultiste. Ipostazele pe care rilor. Privirea acționează aproape este mut. Este reliefată astfel o
le găsim pentru maladia genera- chirurgical: „Dincolo de ceea poetică a corporalului, viabilă,
tă de sistemul politic ori de orice ce se vede/ încep mușchii care care devine o călătorie în carnea
altă constrângere poate fi intuit acoperă oasele./ în carcasa tora- poeziei, identificată cu obârșiile
în versuri precum: „Obrazul lumii celui/ se ascunde partea cea mai ființei înseși. 

STEAUA 10/2019
19
 Un poet al fragmentului nelimitat

I nvitați de un vechi prieten, Dimitris Kanellopoulos, profesor la

Atena, editor și redactor la o revistă de sinteză a spațiului cultural
balcanic, Oropedio, subsemnatul împreună cu Vasile Igna am
participat la Festivalul internațional de poezie de la Patras. Acolo,
unul dintre cei mai cunoscuți poeți italieni contemporani, Milo De
Angelis, a avut amabilitatea, alături de Viviana Nicodemo, actriță,
regizoarea filmului documentar Sulla punta di una matita (În vârful
creionului) să ne acorde o colegială, spontană prietenie, astfel că
noi, cei pomeniți mai sus, plus distinsul poet egiptean Rifaat Sallam,
formam o echipă, alcătuită pe temeiul unor afinități, inexplicabile
altfel decât prin solidaritatea celor care scriu versuri de o viață. Am
primit, conform promisiunilor, la întoarcerea acasă din Peloponez,
antologia masivă a lui Milo De Angelis, Tutte le poesie 1969-2015, cu
o postfață de Stefano Verdini, apărută la editura Mondadori, alături
de un volum de interviuri despre poezie, biografie, locuri predilecte,
Parola data (Cuvântul dat), un volum îngrijit de Luigi Tassoni.

MILO DE Surpriza de a descoperi la Milo De Angelis (inclus, de altfel, de

regretatul Marin Mincu în Antologia poeziei italiene moderne, tradus
de Eliza Macadan mai recent) un lirism interiorizat, cu note bacoviene,
ANGELIS preferând periferiile milaneze centrului strălucitor, stilul dens, care trece
de la „biografic la universal, de la corpul uman la elementul cosmic, într-
un fel de du-te-vino”, ne-a bucurat mult. Autorul volumelor Somiglianze
(1976), Millimetri (1983), Terra del viso (1985), Distante un padre (1985),
Biografia sommaria (1999), Tema dell addio (2010), Incontri ed agguati
(2015) este favorabil receptat de critica literară peninsulară, elogiat
adeseori, de F. Fortini, M. Cucchi, R. Musappi, A. Baldacci etc. Un poet
de importanța lui Piero Bigongiari (pe care l-am cunoscut, norocos,
luându-i un interviu în holul unui hotel somptuos, acum vreo 25 de
ani, la Rimini) afirma despre Milo de Angelis: „el focalizează în cadrul
câmpului vizual, prin intermediul cuvântului, chiar printr-un singur
cuvânt, spațiul referențial”. Eminentul poet florentin apropiindu-l, dar și
despărțindu-l, tehnic, de Ungaretti. Din confesiunile poetului Milo De
Angelis (vezi Parola data, p. 17) să reținem neapărat următorul credo:
„fragmentul cel mai mic, aproape invizibil, al experienței noastre...
poate să se încarce de această greutate destinală și să arunce o
lumină asupra numelui portului nostru”... Portul invocat trimite la un
vers ungarettian, la „il porto sepolto” („portul îngropat”), destinație
a poetului... Traducător din franceză, Baudelaire, Maurice Blanchot
(eseistul preferat), M. Maeterlinck, Jean Racine, Drieu la Rochelle,
comentator avizat al lui Lucrețiu (în De rerum natura descoperă o
prezentare și traducere de modernă tensiune existențială, angoasa similară lumii lui Kafka, nu și a
Adrian Popescu lui Beckett), Milo De Angelis are datele unui autentic poet european.
STEAUA 10/2019

Pietre în noroiul călduț și vede mărul sălbatic, pădurea de plopi

păsările cărora nu le cunoaștem rostul
S-a râs odinioară, când vântul nici necesitatea de a renaște
serii aduce o minune dar ele adâncesc în aer o direcție
ce nu se vede, dar va reîncepe corectă, curentul
20

în profilul umbrelor și pângărește pactul ce se eliberează în ocean este același

chiar acum învinge clipa descriam roșul numai dacă era palid
stejari și plopi totul era astfel încât eu eram aceste decizii.
ca războinica dormind „Angelo, spune-mi dacă într-adevăr a plecat
în moleșeala unei laude sau mi-ai spus o minciună, ca să surâd?”
devenind mai densă spre sfârșit-deja „Totuși nu a avut niciodată intenția de a vă face bine”.
musca prinsă „Dar ce știi despre noi, despre partea noastră secretă?”
se eliberează în zbor „Nu te agita. Totul e definibil sau nu există”.
o melodie a apei și a scoicii
un gest care o preface-n experiență [Din volumul Somiglianze, 1976]
înăuntrul unui întreg, deodată
după ce-a fugit printre ramuri Camera
uite, strada prăfoasă, câmpul
Vara nu se sfârșise. O văduvă
salvarea
Mergea la cimitir. Crucile strigau ca pisicile.
ce înoată spre un calm luminos
„Frate de golf, de copil, nu vreau să merg singură
adăpost pentru iepurii
în locul de care mi-i frică, tu ai înțeles... astă-seară
obosiți după milenii de capcane
te aștept la mine acasă... astă-seară.
și furtuna, înseninarea
Mintea mea rătăcea în tren. Alte femei
toate sunt atât de singure
Aveau corzi pentru a urca sau a coborî.
încât pot deveni orice.
Îmi amintesc bine chipul său, doamnă-
ochii albaștri ai acelui fazan agonizând
Schimbare în ea reînviau extrem de limpezi.
Visând faptul de a culege
acest muscat prăfos și dulce [Din volumul Distante un padre, 1989]
între furnici
care urmează sudoarea XXX
de pe spinare, grăbindu-se Vivianei Nicodemo
spre soarele ce uscă totul
în vreme ce câmpia se dilată și Am înțeles, prietenă a mea,
ceva ce mi se părea enorm dispare că ai fost într-o situație extremă
alunecând de la teroare la necaz și eu
până devine indiferent, până la ultimul în intervalul unei mari, singure morți
fior, nimic. dormeam în case de la țară
unde se culege iarna
Gara fără trenuri cu vorbe în răspăr și ferme
Nu putem să ne prefacem că nu vedem nimic, ale multor idei-intra o mireasmă de struguri târzii
a repune pe roți mașinăria și zăpadă a întâlnirii, ea a simțit noaptea mea
pentru excursii în provincie în noaptea ta.
și biserici în ruină, dar și
pentru stranii treceri, vecini, furtuni, [Din volumul Quel andarsene nel buio del cortile, 2010]
„iartă-mi iubirea, care de-acum este un fapt”.
Astfel, victoria-i aparține celui
care i se dedică și uită.
Și vine cineva cu o altă idee, nebunia
de a sta împreună la banchet.
Există o graniță imperceptibilă
între lamentația ta
STEAUA 10/2019

și crima ta.
după-amiaza de duminică
unii-s în agonie
alții se compromit
nu e ușor să te distrugi în întunericul
unei camere
și contează numai cine
iese primul.
21

Încercam să fiu dificil Vasile Igna, Milo De Angelis, Adrian Popescu

 ION

75
VARTIC

Messirele*
Anca Hațiegan

M i-a fost profesor în intervalul

1996-2000, pe vremea când
urmam cursurile catedrei de tea-
înhățat broșura pomenită și am
devorat-o acasă pe nerăsuflate.
Eram uimită! Scrisul acesta nu se-
tru a Facultății de Litere clujene, măna deloc cu comentariile mai
din cadrul Universității „Babeș- degrabă inepte din manualele de
Bolyai” (nucleul viitoarei Facultăți literatură pe care eram nevoiți să
de Teatru și Televiziune). Mi-a fost le studiem la școală și depășea în
coordonator de licență și, ulteri- subtilitate majoritatea condeielor
or, de doctorat. Mi-a fost (și încă criticilor la modă în învățământul
îmi mai este) mentor. Dar, în toți preuniversitar. Am avut, încă de la
acești ani, mi-a fost în primul rând început, sentimentul că mă aflu
– îndrăznesc să spun – prieten, în fața excepției, sentiment care
păstrându-și, firește, ascendentul avea să se întărească pe parcurs.
datorat nu atât vârstei sau poziției Nu trebuie, cred, să mai spun cât
(acestea fiind, ca într-o replică din de încântată am fost să aflu că
Noaptea iguanei citată din memo- autorul care mă cucerise atât de
rie, „doar circumstanțele lui, nu rapid avea să-mi devină profesor,
omul în sine”), cât în primul rând fiind, la acel moment, chiar șeful
inteligenței și erudiției sale cople- catedrei de teatru anterior po-
șitoare, trecute prin filtrul unei ex- menite! Cu fondul său ultra-sen-
traordinare sensibilități. Ceea ce sibil (camuflat sub masca acidă,
nu știe dl. Profesor Ion Vartic este precum în cazul preferatului său,
că am început să-i descopăr, fasci-
nată, calitățile enumerate mai sus * Am preluat pe vremuri porecla
înainte să-l întâlnesc față în față, „Messirele” de la Ruxandra Cesereanu,
la examenul de admitere. Eram care, însă, a recunoscut că a greșit atunci
când l-a proiectat pe Profesorul Vartic în
prin clasa a unsprezecea de liceu, rolul lui Woland (căruia lumea i se adre-
când, printr-o pură întâmplare,
STEAUA 10/2019

sează cu apelativul „Messire” în romanul

mi-a căzut în mână, în casa unei lui Bulgakov), realizând pe parcurs că
cunoștințe din lumea teatrului, o personajul care i se potrivește ca o mă-
nușă este Koroviev, dublul întunecat
broșură conținând rezumatul te- al romancierului și copia fotografică în
zei sale de doctorat, cea care a stat negativ a Maestrului (în interpretarea cri-
la baza cărții Ibsen și „teatrul invi- ticului). Mie însă mi-a plăcut formularea
zibil”. Cum tocmai terminasem de și am păstrat-o: o folosesc mai cu seamă
în corespondența telefonică pe care o
citit câteva piese de-ale marelui port uneori cu Profesorul, pigmentată, de
dramaturg norveg, primind per- altfel, cu tot soiul de porecle livrești, care
22

misiunea să o iau împrumut, am de care mai năstrușnice.

Caragiale), Profesorul reacționa sub ochii noștri dilatați în încar- prieten și coleg Marian Papahagi
prompt la atmosfera din sala de narea histrionului-model ima- (la mijlocul lunii ianuarie a anului
curs și se închidea ermetic în sine ginat de Caragiale și creionat în 1999). Profesorul era complet de-
dacă se simțea întâmpinat cu pieseta Începem (scrisă pentru busolat, absent. Nu s-a adresat de-
dezinteres, lipsă de înțelegere, su- inaugurarea Companiei Davila), fel sălii; rostea cuvintele mecanic,
perficialitate, însă, de cum capta o prin vocea personajului Doamna fără participare, ca și cum ar fi dat
privire în care sclipeau inteligența Abracadabrantă: „actorii... când doar din buze, făcându-se numai că
și curiozitatea, o undă de simpa- ies pe scenă, [trebuie] să fie niște vorbește; părea că există în spatele
tie, intra în rezonanță cu publicul posedați; să aibă un demon în ei; unui perete gros de sticlă. Nu mai
acesta receptiv și prindea aripi, prin ochi, prin sprâncene, prin țin minte dacă a fumat mai mult
devenind cuceritor. Asemenea gură, prin vârful degetelor, prin ca de obicei – bănuiesc că da! (Pe
momente de vervă scânteietoare toți porii, să scoață pe demonul vremea aceea regulile în privința
puteau fi generate și de subiectul acela și să-l sufle asupra mea. O fumatului în clădirea facultății erau
propriu-zis al prelegerii, când, clipă să nu-l ierte pe spectator mult mai laxe, iar Profesorul avea
purtat de pasiunea pentru vreu- a-și veni în fire, a-și da seama de momente când suda țigară de la
nul dintre autorii discutați (Ibsen, ce vor cu el: să-l ia repede, să-l țigară, scrumând într-o tabacheră
Caragiale...) sau pentru vreun con- zguduie, să-l amețească, să-l far- elegantă, rotundă…) A ieșit din
cept („recunoașterea” hegeliană), mece, să-l vrăjească, mai știu eu sala de curs la fel cum intrase, fără
Profesorul, altfel nu foarte locvace cum să zic?”… Mai târziu, citind să salute, cu coada lungă a hainei
(și dintr-o timiditate și emotivita- scrisoarea pomenită, și apoi de negre, pe care nu și-o dăduse jos
te doar parțial domesticite, care-i fiecare dată când am reluat-o, nu în timpul orei, fâlfâind în urmă,
mai joacă din când în când feste), am mai reușit să detașez rândurile prin ușa rămasă întredeschisă, din-
se lansa în câte un discurs ce așternute pe hârtie de intonațiile spre care am perceput foarte clar
avea darul să te lase cu gura căs- Profesorului. Îl aud mai cu seamă venind o senzație de răcoare și de
cată. (În descrierea acelui „com- atunci când ajung spre finalul pustiu – un „cavaler violet, sumbru,
portament contrastant: când apoteotic, în care Delavrancea, cu chipul mohorât, care nu zâm-
expansiv și histrionic, când taci- muiat, după ce a abuzat de oareș- bea niciodată”, am gândit mai
turn, accesele teatrale de elan și ce licori bahice, i se adresează „du- târziu, așa cum apare Koroviev
entuziasm fiind urmate de că- ios” intransigentului nenea Iancu: în finalul romanului Maestrul și
derea «într-un fel de prostrație»”, „Iancule! a’s’bem o șampanie! // - Margareta al lui Bulgakov, după
pe care Profesorul îl identifică Nu! zice Iancu, că pierdem trenul! smulgerea măștilor.
la autorul romanului Maestrul și (à la Nottara) Te așteaptă copilul Văd însă că alunec în anecdo-
Margareta, aveam să-i recunosc tău! nu-nțelegi?”… Ce probă mai tic și temerile mele din momentul
imediat portretul...). consistentă de talent pentru un în care m-am apucat să aștern
Astfel, nu pot să uit cursul la actor decât asta – să devină în rândurile de față pe hârtie se
care dl. Profesor Vartic ne-a vorbit conștiința publicului una cu per- adeveresc: că nu voi reuși ni-
despre – sau, mai degrabă, ne-a sonajul sau personajele interpre- ciodată să surprind personajul
reprezentat, intrând pe rând în tate?! „Actorul” nostru electrizat în integralitatea lui, cu umorul,
pielea fiecărui personaj! – scrisoa- (și electrizant!) reușise însă, ca să ghidușia, melancolia, timiditatea,
rea lui I.L. Caragiale către Alceu zic așa, o dublă performanță: să-și sensibilitatea, inteligența mereu
Urechia despre vizita prietenului (contra)puncteze „reprezentația” iscoditoare, vie, intuiția excep-
lor comun, Barbu Delavrancea, la cu foarte succinte și pertinente țională, vulnerabilitatea, dar și
Berlin. O performanță antologică, observații critice referitoare la cerebralitatea, bravura, ironia,
comparabilă, după mine, cu cele jocul, nu tocmai inocent, de-a sarcasmul dur, izbucnirile lui cole-
mai mari creații actoricești pe ca- victima și agresorul al autorului rice, îndeobște regretate ulterior,
re mi-a fost dat să le văd vreodată! epistolei, menit să stârnească și să adică tot acest melanj inextricabil
Îmi vine acum în minte, drept evidențieze „teatralitatea sponta- care îi este specific și care face din
STEAUA 10/2019

termen de comparație, schița nă” a interlocutorului său, aban- Profesorul Vartic, atât în ipostaza
Căldură mare, în interpretarea donat după consumarea crizei „ca sa cotidiană, de ființă în carne și
actorilor Toma Caragiu și Marin o lămâie stoarsă”. Curat Artaud oase, cât și în cea auctorială, cri-
Moraru (moment șters din arhiva placat pe Brecht – și viceversa! ticul cel mai „artist” pe care mi-a
TVR și pierdut pentru totdeauna!), O altă secvență care îmi vine fost dat să îl cunosc vreodată.
deși acolo jocul se desfășura în în minte, la fel de percutantă, dar Dacă în viața reală personalitatea
ralenti, pe când Profesorul nostru, din cu totul alte motive, este cursul lui „complexă și contradictorie”
dezlănțuit, pradă unei inspirații ținut de dl. Profesor Vartic după (cu un clișeu, iată, justificat de
23

ludice feroce, se transformase dispariția prematură a bunului său astă dată) nu are cum să fie
 comodă, nici pentru sine, nici de o vână foarte puternică de un studiu detaliat, care a fost
pentru cei apropiați, în scris cred artist – adâncimea și finețea ana- inclus în volumul Echinox 50, apă-
că tocmai ghemului acestuia de lizei: harul blestemat al oricărui rut sub coordonarea lui Ion Pop
contradicții interioare îi datorează creator autentic! (Scrierilor pro- și Călin Teutișan, Editura Școala
criticul – dublat, cum spuneam, fesorului Ion Vartic le-am dedicat Ardeleană, 2018.)

De ce nu ard
manuscrisele?
Maria Barbu

E ste mai mult decât oportun,

la ceas aniversar, să ne reîn-
dreptăm atenția asupra celebrei
au loc atunci când „atotputernicul
Stalin” dă un simplu telefon - se
amestecă și provoacă un vârtej de
Bulgakov, care oscilează între a fi
serios, taciturn și a afișa o teatra-
litate spontană, izvorâtă dintr-un
Interpretări figurale la Maestrul și stări pentru care scriitorul vede, spirit histrionic și expansiv, îl
Margareta, realizată de Ion Vartic ca unică soluție posibilă, crearea leagă pe acesta de maestru și de
și intitulată sugestiv Bulgakov unei fantezii compensatorii. După Koroviev, scriitorul rus conturând
și secretul lui Koroviev (apărută, cum observă cu minuțiozitate cele două personaje în ipostaza
în ediția adăugită, la editura Ion Vartic, această nevoie vine unor dubluri ale sale. Observațiile
Apostrof, Cluj-Napoca, 2006). mai ales pe fundalul ideii potrivit eseistului și criticului de teatru
Figură reprezentativă a școlii cri- căreia „artistul nu e un erou și nu român se opresc și asupra dife-
tice clujene, scriitorul propune, trebuie transformat într-un erou: ritelor simbolistici existente în
în cadrul acestui eseu structurat el trebuie să creeze, nu să moară. roman (precum cea a numerelor,
în patru părți și o Addendă, atât o Înfricat-neînfricat, el spune adevă- a spațiilor de trecere, a acțiunilor
analiză a romanului bulgakovian rul și apoi îl apucă groaza”(p.31). diavolilor sau a Margaretei), astfel
din punct de vedere compozițio- Astfel, pentru a fi protejat, încât cititorii sunt puși față în față
nal, ideatic și simbolic, cât și o in- Bulgakov va face un oarecare pact cu o cercetare exhaustivă a sub-
terpretare a conexinilor existente cu sistemul, dar, în momentul în tilităților bulgakoviene, care însă
între biografia autorului rus și care va înțelege că partea adversă nu îngreunează deloc procesul de
întâmplările din carte. De-a lun- nu își va respecta promisiunile, va lectură, ci îl stimulează mereu cu
gul celor patru părți (Telefonul lui răspunde prin „dinamitarea sis- problematizări și răspunsuri date
Stalin, Mihail Bulgakov și secretul temului opresiv” și prin o reacție nedumeririlor stârnite de parcur-
lui Koroviev, Romanul maestrului și punitivă față de inamici în cadrul gerea romanului.
romanul despre maestru, Telefonul capodoperei sale literare. Magia Maestrul și Margareta este,
lui Stalin și sursele miracolului), neagră înlocuiește așadar instru- așadar, „un roman despre cobo-
autorul îmbină stilul erudit cu mentarul bolșevic, iar „Woland se rârea și revărsarea sacrului peste
finețea relatării epice și prezintă substituie lui Stalin și acționează lume” (p.109), iar studiul lui Ion
aspecte esențiale ale poveștii spre binele scriitorului”(p.38). Vartic se înscrie pe lista pilonilor
moscovite prin prisma câtorva Un alt aspect subliniat de de susținere ai acestui text, care
STEAUA 10/2019

teme recurente. Ion Vartic este ingeniozitatea cu contribuie la răspândirea semni-

Una dintre ele este marca pe care Bulgakov își construiește ficațiilor profunde ale romanului.
care regimul totalitar o are asu- personajele, realizând un „ro- Totodată, prin privirea critică
pra artiștilor și asupra libertății man figural” a cărei „descifrare cu ajutorul căreia cercetătorul
lor de exprimare: viața chinuită figurală” scoate la iveală o serie trasează corespondențe între
și dominată de neliniște a lui de conexiuni ce se stabilesc în elementele narative și diferite
Bulgakov, situațiile kafkiene în permanență între întâmplări și aspecte biografice bulgakoviene,
care este prins din cauza cenzurii actanții lor. Triunghiul principal, cartea oferă explicații pertinente
24

și micile miracole bolșevice care bazat pe dubla personalitate a lui în legătură cu motivele pentru
care romanul pare scris dintr-o demonstrează că o operă există și restul ideilor subliniate în car-
suflare, deși a fost modificat și întotdeauna și dincolo de pagina te, nu sunt transmise cititorilor
rescris timp de doisprezece ani. scrisă și că ea poate fi distrusă doar cu erudiție, ci și cu multă
Consider că una dintre cele fizic, dar nu și din interiorul celui naturalețe, cartea lui Ion Vartic
mai importante întrebări la care care o scrie, astfel încât nici maes- reprezentând astfel o lectură
răspunde studiul lui Ion Vartic trul nu se va putea elibera de ro- captivantă și un punct perfect de
este tocmai cea din titlu: de ce manul său înainte de a-l termina, pornire pentru cei interesați de
nu ard manuscrisele? Scriitorul nici Bulgakov. Aceasta, precum capodopera bulgakoviană.

Umbrele trecutului
ºi nevoia recunoaºterii
Diana Capotă

U n remarcabil studiu compa-

ratist despre dramaturgia lui
Henrik Ibsen este reprezentat
Henrik Ibsen este unul dintre
dramaturgii exponențiali ai tea-
trului universal, deoarece alături
secol de critică literară o aură de
intangibilitate.
Luând ca punct de referință
de cartea profesorului Ion Vartic, de antici, Shakespeare și autorii teatrul ibsenian, profesorul Vartic
Ibsen și teatrul invizibil. Preludii la absurzi acesta a redefinit, la tim- observă evoluția tangențială a
o teorie a dramei. În acest volum, pul său, teatrul occidental, orien- structurilor teatrale consacrate,
asemeni dramaturgului a cărui tând nucleul subiectului dramatic drama analitică și teoria recunoaș-
operă o descifrează, Ion Vartic pro- înspre imaginarului social, cu terii în teatru, ca mecanisme prin
pune o redefinire a teatrului și mai scopul de a pune pe scenă, în fața intermediul cărora emerge în text,
ales o regândire a mecanismelor publicului, criza omului modern, și ulterior pe scenă, situația drama-
și a grilelor conceptuale prin care care va obseda imaginarul teatral tică. Aceste tehnici decisive, pe de
este perceput teatrul universal până în prezentul contemporan, o parte drama analitică care este
și implicit cel ibsenian. Nu înca- fără să își piardă din intensitate. menționată pentru prima dată ca
pe nicio îndoială în legătură cu Fascinația pentru opera marelui procedeu în sine de către Schiller,
bivalența pe care o presupune norvegian, după cum îl numeș- în corespondența sa cu Goethe,
munca unui teatrolog, deoarece în te profesorul Vartic, a condus și pe cealaltă parte teoria hegeli-
interpretarea unei piese de teatru la întocmirea unei bibliografii ană a recunoașterii în teatru, sunt
este necesar să se ia în considerare critice vaste, din acest motiv conservate în memoria teatrului
cele două moduri de existență exegeza care gravitează în jurul drept procedeele fundamentale
ale dramaticului, textul operei și dramaturgiei ibseniene poate fi de elaborare a textului dramatic și
respectiv actul performativ. De intimidantă pentru un neinițiat respectiv de concepere a ceea ce
aceea, această carte despre Ibsen în momentul oricăror încercări de va constitui în momentul actului
se concentrează în primă instanță abordare, impasul datorându-se performativ realitatea scenică.
asupra aspectelor textuale ale dra- multitudinii de viziuni care fie se Ceea ce Ion Vartic va realiza prin
maturgiei autorului avut în vizor, infirmă, fie se revendică una de la intermediul acestei metode inedite
STEAUA 10/2019

explicând prin intermediul unei cealaltă. Cartea profesorului Ion de abordare a teatrului ibsenian
rețele conceptuale labirintice mo- Vartic propune însă o nouă direc- constă în demonstrarea faptului
mentele cheie de emergență ale ție de interpretare a teatrului ib- că deriziunea imaginarului colec-
dramaticului în poetica ibseniană, senian, atât în interiorul unei po- tiv european nu se va soluționa în
ca în final să recurgă la o analiză etici autonome, cât și în contextul perioada post ibseniană. Absurdul
directă a jocului scenic, urmărin- teatrului universal, clarificând existențial devine nucleul ideatic
du-se evoluția spectacolelor de prin inovație și lejeritatea scriiturii arhetipal din care se revendică
teatru ibsenian pe scenele teatre- opera unui autor căruia ibseniții poeticile teatrale ale dramaturgilor
25

lor românești între anii 1976-1994. i-au construit de-a lungul unui secolului XX în încercările de a da
 sens unei existențe descentrate Ibsen reprezintă de fapt un studiu cu o miză concretă, anunțată în
sau în tentativele de împăcare cu arhetipal, o modalitate originală prefață și susținută sistematic
neantul. Astfel, în condițiile în care de la care se poate porni în desci- prin demonstrații comparatiste
nucleul de inspirație dramatică este frarea mecanismelor dramatice și pe tot parcursul studiului. Astfel,
comun se vor putea observa diferi- a poeticilor teatrale ale autorilor ceea ce dovedește această carte
tele modalități de întrebuințare a totemici. Ibsen și teatrul invizibil este faptul că dramele ibseniene
celor două teorii teatrale pe fondul pune bazele unei teorii dramatice redau criza sisifică a omului mo-
scheletului teatrului universal, de inovatoare, fapt ce se datorează în dern, care nu se pliază doar pe
la antici, la Shakespeare și Ibsen, la cea mai mare proporție multitu- contemporaneitatea sa, ci se pro-
Ionesco și Beckett, sau chiar la no- dinii de cunoștințe erudite împăr- pagă sub diferite valențe pe tot
uăzeciști precum Sarah Kane. tășite de către magistrul Ion Vartic parcursul teatrului modern, până
Teza profesorului Ion Vartic cititorului său, pe care reușește să în prezent, Ibsen fiind într-adevăr
despre dramaturgia lui Henrik și-l apropie prin scrisul aerisit, contemporanul nostru.

Cioran rãtãcit în timp

Alexandra Cengher

N imeni nu poate nega calitatea

de eseist-detectiv a criticului
Ion Vartic. Toate volumele sale
bine decât oricine altcineva, im-
pactul covârșitor pe care scrieri
precum Scriitorii ruși de Dmitri
mânat veșnic de dorința de a se
reîntoarce. Unde? Într-o stare
primordială, înainte de naștere.
reușesc un parcurs hermeneutic Sergheievici Merejkovski ori Într-o Românie paradisiacă, a
meandric, în care filosofia, litera- romanul lui Jakob Wassermann, câmpiilor edenice din Rășinari.
tura și arta se împletesc mereu Cazul Maurizius, le-au avut asupra La limita aproape indistinctibilă
pentru a da naștere unui mozaic unei minți ce își dorea să ajungă în dintre viață și sinucidere, unde,
opulent și totuși de o claritate de- miezul problemelor filosofice prin după cum afirma în Pe culmile
osebită. Cioran naiv și sentimental experimentul asupra propriului disperării, „simți că mori din cau-
(Biblioteca Apostrof, Cluj, 2000) suflet, iar nu prin filosofia distantă za vieții”. Ori poate în mansarda
nu constituie o excepție, dar se și rece a marilor abstracțiuni. Se sa din Paris, această pivniță a lui
face remarcat printr-o altă tușă știu prea multe, demonstrează Kafka răsturnată, care își capătă
lucidă care face din el nu numai o Ion Vartic, despre trăirile fluctu- materialitatea prin suprapunerea
cercetarare biografică amănunți- ante, ce jonglau mereu la limita sutelor de odăi scriitoricești zidite
tă, care abundă în detalii inedite extremului, despre celebrele in- prin anii de exil autoimpus în spe-
ci, totodată, și o puternică proble- somnii în care Cioran își construia ranța decorporalizării, a atingerii
matizare a timpurilor de trecere un altfel de demiurg confident, ori apogeului.
recurente din istoria României pe despre poziția sa antinaționalistă; Adevăratul potențial al aces-
care le trăim la rândul nostru chiar și se știu mult prea puține despre tor observații, însă, se relevă
și în ziua de azi. întregul demers aproape științific în capitole precum Vestitorii lui
Pornind de la scrisorile din prin care Cioran fora în interiorul Euphorion sau „Don Quijote” și
tinerețe adresate lui Bucur Țincu, propriului eu, dezvăluind acea „Miorița”, mituri ale vinovăției în
Ion Vartic reconstruiește prin gândire rusească, uneori barocă, care disputatele opinii ale lui Emil
STEAUA 10/2019

autobiografia sa străzile Sibiului, alteori „rebel-pragmatică” pentru Cioran devin mai nuanțate, sub
ale Bucureștiului sau mansarda a convinge că orice edificiu spi- lupta scrutătoare a hermeneutu-
modestă pariziană ticsită de ritual începe, în primul rând, cu lui Ion Vartic. Subiect cunoscut al
cărți din tinerețea tânărului propria inchiziție interioară. polemicilor ulterioare, care a atras
Cioran, insuflându-le viață prin Figura lui Cioran este astfel adesea critici acide din partea
prisma volumelor și a trăirilor reîntregită, reconturată odată generaților imune la climatul din
stârnite de acestea în persoana cu definirea lui drept un ultim care scrieri precum Schimbarea
viitorului filosof. Aceasta întrucât romantic, cel din urmă cavaler al la față a României emerg, con-
26

criticul recunoaște, poate mai sentimentalului și al pateticului, cepția filosofului despre o țară a
cărei renaștere nu constă într-o din care o nouă cultură își poate unui influent gânditor român,
birocratizare liniștită și servilă, găsi punctul de pornire. El vede în a cărui figură a fost de multe ori
complăcută în atingerea idea- Don Quijote figura emblematică trasată în mod nedefinit, unila-
lului reîntregirii, ci în zbucium, ce consolidează întregul argu- teral, ci și datorită faptului că își
în nebunie și asumarea poziției ment pe care se sprijină reprezen- găsește resursele pentru a pune
decăzute pe care spiritualitatea tarea lui Cioran, a unei națiuni ce în balanță două limite extreme
o resimte în urma atingerii (și, în se sprijină pe mituri, însă numai relevante și pentru situația în
același timp, a pierderii) acestui dacă acestea sunt regândite și care se găsește orice țară aflată
ideal este privită, și de această reevaluate astfel încât să îndepăr- la tranziția dintre idealuri. În
dată, prin lentila literaturii. Ion teze orice urmă de resemnare, de prezența lui Emil Cioran, eseistul
Vartic iscodește amprenta indefi- htonic care țintuiesc spiritualul în găsește un zbucium și o vitalitate
nită a „eroului nebun” prezentă în arhaic. reprezentative, poate, pentru ge-
gândirea tânărului filosof printre Cartea lui Ion Vartic este un nerațiile care vor fi ademenite de
scrierile lui Unamuno și Ramiro de reper nu numai datorită minuți- literatura epocii, fie ea autohtonă
Maeztu, căutând în simptomatica ozității cu care împletește firele sau străină, dinspre vechi iluzii
declinului spaniol tărâmul roditor literaturii pentru a izbuti portretul înspre noi culmi.

Cu Ion Vartic,
la ºi despre teatru
INTERVIU

Liviu Malița: Cum ați ajuns la cu ajutorul lor, mi-am dat arama și în repetiții și apoi, repercutat,
teatru? pe față! „Pehlivănriile lui Vartic”, la sală. Aveai și un public mult
Ion Vartic: Dintr-o ereditate grea! cum zicea, acuzator, directorul mai bun decît publicul obișnuit.
E limpede că e vorba, în primul revistei, deși el însuși se ocupa de Marea majoritate erau tot filologi.
rînd, de o chestiune care venea avangardiști! Ce prostie am zis! Și nu protestezi,
din familie, unde trei (membri) – deși ai fost acolo, datorită ție s-a
frații Stanca, Radu și Horia, apoi L.M.: Care a fost prima piesă pe cristalizat a doua trupă. De fapt,
Zoe – erau foarte implicați… care ați pus-o în scenă cu studenții? era un public foarte divers, tînăr,
La fel și Dominic. Cei din familia I.V.: Liviu Petrescu mi-a dat să ci- disident, care reacționa prompt
Stanca aveau cu toții acest in- tesc piesele lui Dumitru Popovici. la disidență, entuziast, chiar vi-
stinct teatral… Cred că interesul Am pus în scenă, într-un mod olent! Erai deja în trupă atunci
pentru teatru mi s-a dezvoltat și destul de naturalist și de stîn- cînd am prezentat „Răsuflarea” lui
datorită unei mătuși din partea lui gaci, Regele de la „Salamandra”. Beckett, care ținea vreo treizeci
taică-meu. Ea venea de la Brașov, Acesta a fost debutul. Au urmat de secunde?
o dată sau de două ori pe an, la Vițelul de aur, după Ilf și Petrov
STEAUA 10/2019

Cluj, unde stătea o lună și mergea (cu Hurezeanu – Ostap Bender), L.M.: Sărind etapele: cum poate
la Operă. Mergeam cu ea. Citeam D-ale carnavalului și, după cum fi explicată opțiunea dvs. pentru
mult teatru. știi, Cîntăreața cheală, reluată, mai direcțiunea Teatrului Național din
După ce m-am instalat bine la tîrziu, cu generația ta, Caragiale, Cluj? Ați fost director general între
Echinox, m-am obișnuit și i-am Temă și variațiuni… Nu știu cum 2000-2011.
obișnuit și pe ceilalți cu „teatrul în m-am apucat de teatru?! Era, I.V.: Aveam o reverie tot mai in-
existență”. Apoi, odată cu promo- desigur, și fascinația imediatului, tensă a teatrului și nu ar fi fost bine
ția lui Groșan și Țeposu, ulterior nu doar a succesului. Să vezi, să să-mi rămînă numai reverie. După
27

a lui Emil [Hurezeanu]... Pe scurt, simți, efectul imediat. Îl vedeai atîtea „spectacole interioare”
 pentru salvarea secției. Numai abia se mai ținea în două-trei
Apostrof-ul știe cît a plătit pentru spectacole... Dar cu asemenea
telefoanele pe care le-am dat, din probleme mă obișnuisem, în anii
redacție, pentru aceeași secție. Iar nebuni de după decembrie 89,
eu n-am avut vreodată un birou la Ministerul Culturii. Altceva mă
în această facultate, nici măcar un deprima: lăcomia de bani din
scaun al meu... jur. Or, eu veneam dintr-o lume
complet opusă, în care scriitorii,
L.M.: Și, totuși, cum ați ajuns la după ani de muncă, scoteau cărți
„Național”? importante, fără să ceară vreun
I.V.: Pur și simplu. Datorită lui ban. Îmi dădeam seama că cu
Balotă, care m-a propus lui bugetul risipit pe un spectacol
Caramitru, iar Caramitru – exce- oarecare ai fi putut să ții în viață
lent ministru, de altfel, a făcut rost un an întreg o revistă literară. Nu
de subvenții pentru cultura scri- mă puteam împăca cu gîndul
aveam neapărat nevoie de un să! – a acceptat pe loc. Ministerul că mari scriitori – cărora cultura
contact nemijlocit cu realitatea a considerat că numirea mea ca națională le rămîne datoare –
teatrală. În 93, cînd tot visam la director la „Național” e o victorie trăiesc strîmtorați, în vreme ce
asta împreună cu Miriam Cuibus împotriva lui Funar. De altfel, cît colaboratori de mîna a doua și a
și Marius Bodochi, încă mi s-ar fi a mai fost primar, acesta n-a mai treia ai teatrului – fie ei regizori,
potrivit bine. La sfîrșitul iernii, în călcat prin teatru. scenografi, coregrafi, ilustratori
acel an, Cristian Hadji-Culea, di- Înainte de a spune cîte ceva muzicali – încasează onorarii
rectorul instituțiilor de spectacole despre directoratul meu, vreau nemeritate. Pe deasupra și plini
din minister, m-a întrebat dacă să clarific un lucru. Acum cîtva de un egocentrism zgomotos, ne-
vreau postul. Pe urmă, imediat, timp, făcînd aluzie la ceva ce măsurat. În literatură e un singur
mi-a telefonat Mircea Albulescu... numai el știe, Mihai [Măniuțiu] Breban, în lumea scenei, „Brebani
mi-a zis că mulți au început prin a teatrali” pe toate cărările! Pe urmă
L.M.: Actorul? iubi teatrul și au sfîrșit prin a-l urî. m-au deranjat adeseori simpto-
I.V.: Da, i se dăduse rolul de mi- Mihai se înșală pentru că vrea să mele clare de malscenă...
nistru adjunct. Mi-a zis: „Sîmbătă se înșele. Dacă spun adevărul nu
vin la Cluj cu numirea. Pînă atunci înseamnă deloc că nu mai iubesc L.M.: Poate vă explicați!
duceți-vă pe la Funar și arătați-vă teatrul. Atîta doar că oglinda în I.V.: Ei, da, cum am zis, simptome-
prin teatru...” care îl văd s-a făcut mai „realistă”: le de malscenă din multe mon-
s-a produs dezvrăjirea. Iar dovada tări. „Malscena” – concept creat
L.M.: Și v-ați „arătat”? că nu sînt subiectiv mi-o dă exce- de Philippe Beaussant, expert în
I.V.: Nu m-am „arătat”. La naiba, lentul, sarcastic, jurnal de director estetica muzicală barocă – de-
doar nu era să-l fac pe revizorul de teatru al lui Cornel Ungureanu, finește patologia conținută de
lui Gogol! Între timp, [Anton] în care am găsit destule situații numeroase spectacole de teatru
Tauf, demisionarul – pe care, cul- similare cu cele trăite de mine la și operă, atunci cînd textul sau
mea, eu îl pusesem director cînd „Naționalul” clujean. Bine. Acum muzica spune, apăsat, un anume
eram în minister – împreună cu pot să-ți spun că, în unele sensuri, lucru, iar montarea, în mod abe-
[Dorel] Vișan, rivalul lui, au fugit am regretat venirea în teatru. Era rant, exact contrariul. De ce n-am
la Funar, cerîndu-i să nu ș.a.m.d. atunci, în iunie 2000, o instituție zice și noi „malscenă”, odată ce zi-
Pe atunci, PUNR-ul parcă sprijinea demodată, mai rău decît provinci- cem „malnutriție”? Să-ți dau două
guvernul... Pe scurt, cabotin și laș, ală, avea chiar un aer „rural”, pom- exemple. Unul în care nu există
Albulescu a dat înapoi, a rupt nu- pat zilnic de directorul adjunct, simptome de malscenă. În spec-
mirea și a înghițit-o. fost „lucrător cu munca politică”, tacolul cu Alcesta al lui Măniuțiu,
STEAUA 10/2019

De aici știi ce a fost. Am tot încer- venit tocmai din acea „societate construit, cu minuție de prozator,
cat să țin la suprafață Secția de dramatică națională rurală” in- ca o dramă magică, timpul mitic al
Teatru a Facultății de Litere, cînd ventată de Caragiale. Nu numai eroilor se întretaie cu timpul de azi
cu ani buni (cînd decani au fost demodată instituția, ci și dărăpă- al turiștilor de la Phera; tragedia
Liviu Petrescu și Ion Pop), cînd cu nată la propriu! Trupa de actori, lui Euripide rămîne în puritatea ei
ani răi (cînd decan a fost Mircea descompletată, deșirată, pe dea- nedesfigurată, iar simultaneitatea
Muthu). Numai Marta Petreu de supra și amețită de cap, pe par- celor două timpuri dă și un sens
cîte ori nu s-a dus la rector să ple- curs, de Pittichio și Rinoceronte, nou privitor la spectacolul tragic
28

deze, la modul ei precis-patetic, un cuplu foarte nociv. Repertoriul de azi. Un paradox semnificativ:
la un moment dat, o turistă cam țară normală, aș fi ajuns director bine teatraliștilor să învețe aici
năucă (Irina Wintze), fără să-și de teatru, ar fi fost cu totul altceva. să analizeze în mod adecvat un
dea seama, aproape îl atinge pe Degeaba venise Bianca Balotă de text. De altfel, dacă îți amintești,
Herakles (Marius Bodochi), cele la Paris cu o piesă de succes, spe- unii dintre studenții primelor
două timpuri sînt gata să devină rînd să mă ispitească s-o montez. promoții au urmat, simultan, și o
unul singur, faptul ăsta miraculos Deja, cînd am ajuns la Național, specializare filologică.
totuși nu se întîmplă, ele rămîn depășisem această etapă și nu am
paralele, necomunicante. Iată mai îndrăznit să propun actorilor L.M.: Să înțeleg că unul dintre
și celălalt exemplu, tipic pentru să lucrez cu ei. Oricum, ar fi fost marile dvs. regrete este că nu ați
malscenă. În ciuda protestelor destui care să nu creadă, iar dacă reușit să lucrați cu o trupă de teatru
mele – prea politicoase față de nu cred, nu iese nimic. profesionistă?
un regizor care merita doar un Am, de aceea, senzația, că am I.V.: Regretul meu este că trupele
scurt: „amice, ești idiot!” – în fi- mers mereu în paralel. Dar atunci mele nu au ajuns să fie cunoscute
nalul spectacolului cu Scaunele, cînd jucam cu voi [studenții], și recunoscute la fel de bine pe
Oratorul, în loc să scoată celebre- eram destul de nebun ca să-mi cît ajunseseră să joace. Sigur, nu
le sunete nearticulate, ține din doresc să jucați și într-un teatru puteau să joace orice. Dar, ceea
podul scenei un stupid discurs profesionist, să ajungeți în teatru. ce li se potrivea, ajungeau să joa-
articulat. Sensul piesei, anulat. Totuși, prea juca bine trupa [de ce la un nivel absolut excepțional.
După spectacol, doamna Sanda actori amatori]... Și veneau actori Ideea de „teatru de amatori” a fost
Manu mi-a zis: „Nu mă așteptam profesioniști de două-trei ori și se compromisă în comunism, iar
ca dumneavoastră să permiteți uitau la spectacol. Înseamnă că se asta ne face să uităm că, începînd
așa ceva...”. Mi-a fost rușine. Dar juca foarte bine! Actorii filologi din veacul de mijloc și pînă azi,
am folosit reproșul ca argument aveau și un atu: puteau dezvolta asemenea mișcări artistice din
să cenzurez „originalul” final. De ușor știința de a spune un text. Or, afara teatrului instituționalizat au
altfel, cred că regia de teatru și totuși, foarte puțini actori profe- produs schimbări radicale în arta
de operă a devenit, pretutindeni, sioniști știu să spună cu adevărat spectacolului.
un fenomen manierist. Folosesc un text. De aici și ideea de a înfi-
cuvîntul nu în sensul lui comun, ința o Secție de Teatru în cadrul [Liviu Malița în dialog cu Ion Vartic
ci în acela consacrat mai ales în Facultății de Litere. Le prindea – fragment, septembrie 2014]
estetica artelor plastice. Regizorul
a ajuns, astăzi, să fie un manierist
(nu întotdeauna, însă, și un artist
manierist), obsedat să șocheze,
să rivalizeze cu creatorul prim
(dramaturgul), contrazicîndu-l
și desfigurîndu-l mizanscenic.
Transpunerea scenică e prea ade-
seori doar o oglindă convexă sau
concavă a piesei de teatru.

L.M.: Da. Observația îl trădează pe

filologul care sunteți.
I.V.: Dezabuzarea mi-a dizolvat
entuziasmul. Mi-am dat seama că
nu ne potrivim: eu cu ei [actorii
Naționalului] și nici ei cu mine. Am
înțeles, de fapt, ce înseamnă acest
STEAUA 10/2019

lucru aparent banal: „o trupă”. Să

ai, să-ți faci o trupă. Trupa crede în
tine, iar tu crezi în ea, creîndu-se
ceva unitar, trup și suflet. Mi-am
dat seama chiar comparînd cu fe-
lul în care am lucrat cu cele două
promoții de studenți filologi-ac-
tori. Am înțeles că, dacă atunci, la
29

vîrsta pe care o aveam [40], într-o

IOAN TURNIRUL DE POEZIE
DE LA ALICANTE (SPANIA),

ES. POP ORGANIZAT DE UNIUNEA

SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA,
28 SEPTEMBRIE – 5 OCTOMBRIE 2019
câștigător al Turnirului

într-o grădină de aproape, frații

mai norocoși încă rămân pe ram,
crezându-se urmașii altei nații,
precum pe vremuri însumi mă credeam,
muind în ură și în imprecații
făptura care mă pândea pe geam.

asta e toată lecția pe care

am învățat-o și apoi am râs,
văzând că-i doar atâta și că doare
și că în lumea asta tot mai mare,
bolnavă de năluci și de oroare,
străine mi-s și cele ce nu mi-s.

Cu Sandra Cibicenco durerea i se înfășurase pe spirala ADN

(premiul de popularitate) în așa fel încât el, cel puțin, nu mai putea fi
fericit, iar generația de după el
putea să fie oricum, dar nu cu mult altfel.

triumfase în eșecurile lui așa cum alții

triumfă în carele lor de război.
un șobolan duce-n spinare crucea
în locul celui care trebuia s-o ducă.

oare tatăl șobolanului știe?

și îl va salva măcar în ultima clipă?
dacă nu, atunci nici șobolani, nici oameni
nu vor fi vreodată mântuiți.

durerea nu are patrie, iar rozătoarele sunt peste tot

și se înfruptă din codul genetic al omului de parcă
trăind cât omul, ar dobândi nemurirea –
și râd în hohote toată noaptea, ca la orice priveghi.

mere crude poezia seamănă cu pălinca:

dintru-nceput, aceste mere crude din zece kile de prune, faci un litru de tărie,
prin care întunericul aude din zece pagini scrise, scoți una de poezie
nu se mai coc, ci cad bolind în spini, sau poate nici măcar atât.
părând că țin în burțile lor ude
nemuritoare și trufașe rude iar eu atâta mai pot să zic: de boală am scăpat,
cu boturi înverzite de venin. dar cu sănătatea o duc tot mai prost.
 CRONICA LITERARĂ
Cartea numerilor) sunt reconstituiri mai apoi unii împotriva celorlalți?
istorice care utilizează, cu talent și Și atunci cine mai trimitea oști
„Povestea forță, paleo-plastica romanescă,
adăugând, altfel spus, carne sche-
împotriva otomanilor? Care era de
fapt marea miză a nesfârșitelor răz-

care-ți merge letului istoric. Descrierea introduce

„dibuirea” indefinită cu valențe
boaie care se purtau în Europa? Nu
dreapta credință, asta îi era din ce

pe urme”
retrospective, dar și prospective, în ce mai limpede”), și de cea a lui
asigurând re-locuirea cu tâlc actua- Da Capestrano. Victoria e de mare
lizat a unor locuri ale memoriei. De însemnătate și consemnată ca de-
Irina Petraș adăugat că Simona Antonescu co- cisivă pentru soarta lumii creștine
laborează și la seria Istoria povestită (atunci s-ar fi introdus și obiceiul
copiilor lansată de Editura Nemira, tragerii clopotelor la prânz). Dar
cu cărți despre Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara moare.

S criind despre Hanul lui Manuc,

spuneam că romanele Simonei
Antonescu (vezi Fotograful Curții
Decebal, Litovoi, Menumorut,
Aeticus, Regina Maria etc.
Cartea cea nouă, Ultima cruci-
Povestea folosește acest che-
nar documentar și își desfășoară
faldurile în seama unui convoi de
Regale, Darul lui Serafim) se înscriu adă (Polirom, Iași, 2019, Colecția proscriși, luptători români, care
în ceea ce am numit altă dată însoțesc spre casă trupurile mor-
(Oglinda și drumul. Prozatori ro- ților: un călău, Silip, dornic să
mâni contemporani, 2013) roman reintre în rândul oamenilor; Maria
cu întoarceri și fugi. Observam că Descântata sau Hăruita, o rebelă
romanul „istoric” tradițional își re- fugită de acasă („Cine era femeia
lativizează ancorările, el nu se mai aceasta învinuită a-și fi părăsit co-
(con)centrează pe reconstituirea piii și a fi fugit de-acasă? Luptase
unei Mari Povești căreia i se asigură alături de ea într-o cruciadă și fuse-
un minimalist fundal de epocă, ci, seră clipe în care viața lui și a celor-
oarecum dimpotrivă, cercetează în lalți atârnase de ea. Fusese nevoit
detaliu recuzita unei perioade, așa să-i încredințeze taine însemnate,
cum se răsfrânge ea în documen- iar ea nu-l trădase și nu se dăduse
tele la îndemână, iar readucerea în lături de la niciuna dintre sarci-
secvenței temporale în atenția nile care ar fi putut îndoi un băr-
cititorilor de azi se asigură prin Fiction LTD, 304 pagini), perfecțio- bat mai slab de înger”), un preot
recursul la o mică poveste cu sus- nează rețeta adăugându-i o ritma- răspopit, Avram, văr al lui Iancu,
pans, care să te țină aproape de bo- re poematică rafinată care îmbracă pe care îl va cerceta aspru („– Ești
găția de miresme, gusturi, gesturi, istoria în vestimentație mitic-arhe- mare acum, Iancule, vorbi Avram
costumații, cutume, „mărunțișuri” tipală, aș zice. Prozatoarea alege atunci când rămaseră singuri. Ești
cu tâlc ale oamenilor acelei epoci un an, 1456, plin de semne și rege. Mai ești român? lovi el cu o
revolute. Întoarcerea nu e doar re- evenimente: an al Cometei Halley, întrebare care nu-i dădea pace de
fugiu în imaginar, ci și fugă, în sens citită ca prevestitoare a asediului când îi văzuse tunica din catifea
muzical, căci vocile trecutului și ale Belgradului de către otomani, dar cu mâneci înfoiate împărătește
prezentului interferează canonic, și a ciumei. Papa Calixtus III ține pe la umeri. – Tu ce crezi, fratele
polifonic, în structuri adesea baro- predici împotriva cometei și accep- meu? îi răspunse Iancu, privindu-l
ce. Se asigură astfel valabilitatea și tă ideea unei cruciade. Armata tur- drept. Mai sunt? Aerul sălii înalte
STEAUA 10/2019

atracția acestui gen de roman frec- că e înfruntată de oastea lui Iancu din piatră se încordă […] Iancu
ventat – în variante strict personali- de Hunedoara, regent al Ungariei, ridică atunci de pe pupitrul spriji-
zate – de Simona Sora, Filip Florian, armată întreținută pe cheltuială nit într-un picior un mănunchi de
Diana Adamek, Ioana Pârvulescu, proprie (chiar dacă nu e ocolit de danii, înfășurate și pecetluite, gata
Andreea Răsuceanu, de pildă, dar îndoieli la descoperirea intrigilor să fie înmânate celor de afară, și-l
și de Tracy Chevalier sau Donna de culise: „Cei mai înalți prelați ai arătă lui Avram: – Pământul este
Tartt. Într-un fel, și cele două mari lumii, în frunte cu însuși succesorul al celor care luptă, spuse regentul.
„Cărți” din istoria recentă a roma- Sfântului Petru, încheiau contracte Daniile astea cu pecetea regatului
31

nului românesc (Cartea șoaptelor și pentru mercenari ca să-i trimită leagă pământul de românii noștri
 care au luptat. Ce e greșit aici? niciodată aceeași. Ea face parte proza românească. Volumul
– Poate că ar fi fost mai bine să din Povestea cea mare, căreia este bine scris, dens, fără ezitări
rămâi la credința ta, vorbi Avram nimeni nu-i poate cunoaște înce- sau stîngăcii care să sugereze
cu îndrăzneală […] Arată-mi unul putul și sfârșitul, căci Povestea a un autor nerodat în mînuirea
singur care a rămas la credința fost aici dinaintea oamenilor și a cuvintelor. Din acest punct de
lui, iar astăzi este nobil și stăpân timpului. Ascultă”. Ea, Povestea, vedere, Editura Humanitas me-
de pământ acasă la el, îi răspunse are aproape o sută de apariții în rită toate laudele, a pariat pe un
Iancu. Nu ai să găsești niciunul”), text, deloc supărătoare, ci întreți- autor valoros. Însă nu totul este
Gădălin, un ucenic săbier cu nând suspansul ca într-un ritual: perfect, iar editura are o mare
mințile rătăcite, care vede grifoni „Tabăra simți Povestea în nări vină. Titlul. Nu știu dacă ideea
și inorogi („Fără veste, adormite și o amușină cu poftă, ridicând acestuia aparține autoarei sau
de lucrurile care se repetă, tălpile frunțile către cerul umed și închi- editorului, dar, cu siguranță,
lor aveau să se desprindă de pă- zând pleoapele ca să-și ascută este cel mai neinspirat pe care
mânt și să pășească prin văzduh, alte simțuri. Aceea fu clipa în care l-am întîlnit în ultima decadă,
un întreg convoi întors victorios Povestea se închegă, din cețuri și cel mai nepotrivit cu textul pe
de la ultima cruciadă, trecut din întrebări șoptite temător, din om care-l anunță/sumarizează/evo-
nebăgare de seamă de pe lumea în om. – Ce-i? – Nu se știe. E ceva”; că, cel mai comercial-aiurea lipit
aceasta direct în Poveste”), și doi „Tulburată din nemișcarea ei de peste un text care nu are niciun
băietani braconieri, nevinovați, roiurile de înțelesuri care șerpuiau fel de valențe dintre cele ce par
socotesc ei, căci „furaseră” de pe tăcut prin aerul încărcat al sălii a fi sugerate de copertă. Dacă
pământuri care le fuseseră luate dietei, Povestea se înfățișă de în- titlul îi aparține autoarei, edito-
cu japca. Povestea unei epoci dată, împletindu-se cu poveștile rul ar fi trebuit să insiste pentru
de frământări, intrigi, dușmănii celor prezenți și cercetându-le, a fi schimbat. Dacă îi aparține
și minciună se reface pas cu pas privind toate viitorurile posibile editurii, atunci Humanitas ar
din Cântece ale convoiului („Poate și așteptând”; „Povestea nu-i mai trebui să plece capul cu rușine
că totuși Povestea cea mare, a în- părăsise de când intraseră pe și să promită solemn că nu va
tregului convoi, coborâse demult pământ românesc, depănând mai încerca trucuri comerciale
printre oameni și le purta deja pa- oamenii, alegându-i ca pe fire ieftine. Romanul nu are nimic
șii după cum erau țesute firele ei, din caierul timpului. Oamenii de-a face cu aventurile sexuale
numai ei nu pricepeau încă asta”) trec, Povestea rămâne”. Tot astfel, sau cu cine știe ce alte tribulații
alternând cu cântece ale perso- Sfârșitul cărții este și el discretă promiscue, așa cum se lasă în-
najelor, căci „Faptele, înțelesul și pledoarie în numele povestirii țeles (și nu cred că sînt singurul
Povestea rareori se întâlnesc de ca vistiernic și temelie identitară: dus în eroare, toți cei interogați
la început… Întâmplarea singură „Povestea va fi aici câtă vreme vor au receptat Trilogia sexului rătă-
nu poate arăta cu adevărat cum exista oameni și dincolo de ei. […] citor în aceeași cheie). Desigur,
au fost lucrurile. Abia povestită Povestea este singura mărturie că odată citit romanul, înțelegi că
pe rând de fiecare dintre cei care ei toți au existat. Că tu ai existat. este povestea convolută (de
au luat parte la ea, întâmplarea Dacă nu lași în urmă o poveste, nu aici rătăcitorul) a trei (de aici
se dezvăluie întreagă. Personajul ai trăit, ci ai fost ca nisipul risipit chestiunea trilogiei) femei (de
principal, cel care impune ritmul de vânt. Privește din când în când aici sexul, adică cel feminin)
și sugerează tâlcuri, e Povestea în spate și caută povestea care-ți derulată în trei epoci frămîn-
însăși. Ea dă drumului spre casă merge pe urme”. tate, războiul, comunismul și
rotunjimea deschisă a unui Han Încă o carte foarte bună care o tranziția.
al Ancuței, căci, deși în mișcare așază pe autoare pe raftul întâi al Cristina Vremeș se înscrie
de locuri și timpuri („Când cineva prozei de azi. perfect pe o direcție tot mai
istorisește o poveste, se formea- marcată a prozei noastre, cea a

Caligrafie
ză vârtejuri în râul timpului, iar textului contemplativ, descriptiv
STEAUA 10/2019

vremurile se amestecă între ele”), și explicativ, care favorizează

creează spațiul potrivit unor re- meditația și atmosfera, punînd
constituiri cu înțeles adânc și cu în plan secund acțiunea, nara-
farmec al rostirii. Începutul cărții Victor Cubleșan țiunea alertă, dialogul. Texte în
„sloboade” deja cuvânt și țese o care acțiunea nu lipsește, dar
melodie magică: „povestea con- evenimentul, oricît de important
voiului și a proscrișilor ultimei
cruciade îi va schimba pe toți cei C u romanul Trilogia sexului
rătăcitor, Cristina Vremeș
sau spectaculos, are în economia
textului o importanță mult dimi-
32

care o ascultă, iar ei nu vor mai fi are un debut spectaculos în nuată în comparație cu efectele
acțiunii, efecte psihologice cînd oarecum apropiate, dar totuși pe de o parte o extensie a eve-
se reflectă asupra personajelor, diferite, iar reușita în acest caz nimențialului, un amplificator
efecte de atmosferă atunci cînd este deplină. Totul în acest ro- al trăirilor interioare, pe de altă
se răsfrîng asupra cadrului. man pare să se întoarcă spre un parte un veritabil personaj în
Prozatoarea nu mizează pe con- singur calificativ – finețe. Ca un sine, descrierea conturînd o
strucția unei cronici a vieților fii- exercițiu meticulos de caligrafie întreagă Românie a trecutului
cei, mamei și bunicii (Ada, Liliana în care frazarea a fost constru- imediat și, în fine, jucînd parțial
și Mariana), ci pensulează un ită cu o grijă care se reflectă în pe cartea textului care are ca
detaliat, emoționant și colorat ritm, în alegerea cuvintelor, în rațiune lectura savuroasă, plă-
triptic, trei portrete complexe muzicalitatea curgerii frazei, cerea singulară de a te afunda
aparținînd unor femei puternice în lentoarea voluptuoasă cu în paragrafele atent forjate ale
care se formează prin încercări care ochiul baleiază descrierile, unui text care ademenește prin
dificile. Nu sînt vieți excepționa- poposind cu tandrețe aproape simpla sa eleganță.
le, nu sînt marcate de încercări pe detalii, jucîndu-se cu mici Trilogia sexului rătăcitor este
excepționale și nu produc per- asonanțe, construind mici pa- genul de roman care va suscita
sonaje remarcabile. Din contră, ragrafe la marginea poeticului, în primul rînd atenția criticii.
în mod clar, alegerea autoarei cochetînd cu o savoare aproape Calitatea scriiturii îl impune
este de a diseca ceea ce poate balzaciană de a lua în posesie fără îndoială în această postură.
fi numit cotidianul încercărilor, întreaga lume pusă în pagină. Cu siguranță îi vor fi găsite sau
de a se opri asupra unor figuri Prozatoarea descrie orice cu atribuite o serie de conexiuni cu
reprezentative, nu unele singu- aceeași savoare, de la o înmor- alte romane mai mult sau mai
lare. Aceste portrete feminine puțin similare apărute în ultima
au o subtilitate și o veridicitate decadă. Nu știu dacă o legă-
a construcției care le plasează în tură directă îi poate fi impusă.
postura unor pagini de referință Cu siguranță există mai multe
pentru poziția femeilor în lite- titluri care par să construiască
ratura română. Nu este nicăieri în aceeași direcție și uzînd de
un singur paragraf care să aibă metode similare, dar rezultatele
măcar aroma unei propagande cred că sînt diferite. Din acest
feministe, dar, totuși, complexi- punct de vedere, romanul este
tatea și finețea analizei, precum indiscutabil original. Pe de altă
și caracterul reprezentativ al parte, el acoperă acea zonă
eroinelor pun romanul în grupul contemplativă despre care vor-
nu foarte bogat al textelor care beam la început, o zonă în care
vorbesc în literatura română autorii par oarecum să se piar-
convingător și credibil despre mîntare la o uliță sau o toaletă dă. Există puțini cititori și, mai
femei, feminitate și ce a însem- de țară. Imaginea curge, parcă ales, există puține posibilități de
nat și continuă să însemne a fi e un ulei aruncat pe pagină, a fi remarcabil în această zonă.
femeie într-o Românie (destul lucind în diferitele lumini care Romanele care se grupează aici
de) machistă. se aruncă asupra sa în irizații sînt romane care vor rămîne,
Pentru o debutantă care, să diferite. Chiar și gesticulația cea cred, memorabile prin atmosfe-
admitem, nu se remarcase, an- mai banală poate lua cîteodată ră, dar puțin semnificative prin
terior acestui roman, cu mare lu- langori senzuale. Frazarea nu e orice altceva. Cristina Vremeș
cru în literatură, Cristina Vremeș facilă și nu oferă o lectură rapidă. și-a făcut un debut remarcabil,
are o scriitură de mare siguranță Propozițiile se cer descoperite și dar discret. Rămîne de văzut ce
și eleganță. Autoarea își con- cucerite, cuvintele pronunțate se va întîmpla cu următoarele
struiește cu subtilitate volumul, și degustate ca sonoritate și cu- titluri. 
STEAUA 10/2019

jucîndu-se cu diferite paliere ale loare. Paginile sînt dense, apă-

narațiunii, întercalînd puncte sate, solicitînd o permanentă
de vedere diferite, voci narative atenție și conexiune din partea
și reușind ca voce naratorială cititorului.
să rămînă într-un fundal foarte Cristina Vremeș construiește
retras, fără a renunța totuși la o nu o simplă recuzită de decor,
prezență clar marcată stilistic. ci face din fundal un actor
Nu este ușor să delimitezi cu de prim rang al romanului.
33

finețe vocile unor personaje Atmosfera este crucială, ea fiind

 Poezia
lui Nicolae Coande
Ion Pop

C u vreo zece ani în urmă, înce-

pusem să glosez pe marginea
poeziei lui Nicolae Coande, tipă-
neglijată – primea la el un sprijin
substanțial din partea topicii, a
unei ordini, și studiate, și firești, a
unor Vasile Petre Fati, Adrian
Popescu, apoi Vasile Baghiu ori
Ioan Milea, voci ale comuniunii
rită până atunci în patru cărți, cuvintelor, a unei sintaxe în care și blândei, elegiacei înstrăinări
adică până la Folfa inclusiv, din contiguitățile metonimice echi- la care obligă, în scrisul noului
2003. Nu știu, pur și simplu de librau balanța limbajului pro- poet, universul de «scamatori»
ce m-am oprit, poate luat de priu-zis figurat. Cultura poetică din jur, într-un «secol agonic», cu
curentul altor lecturi. Reiau acum substanțială îl ajuta, în mod sigur, o «umanitate indiferentă școlită
începutul acelui comentariu, pro- să ajungă repede la un nivel re- în abatoare», într-un «timp ames-
vocat și de apariția recentă a al- marcabil al «artei combinatorii», tecat cu sânge (și) mercenari
tor două volume, Plagiator, 1962 deloc spectaculoasă la suprafață, dedați la metafizici obscure» și
(Ed. Tracus Arte, 2017) și Memoria însă vibrantă în profunzime. într-o «țară cu alexandrini ju-
unui mort e memoria mea (Casa Subiectul liric conturat de acele gulați de topica urlată a haitei».
de Editură Max Blecher, 2019). poeme era mai degrabă unul Un discurs anti-emfatic («nimic
Scriam atunci: „Am în față toate rămas discret în marginalitatea din aerul tare al înălțimilor în
cele patru cărți de versuri ale lui programatică, neimplicat, poemele mele»), poezia ca «slavă
lui Nicolae Coande, citit, iată cu aparent, în tulburările și tensiuni- de noapte», a unui «om din pod,
o întârziere oarecum vinovată, le vremii, atent la permanențele ascuns în propriul creier» și care
căci îmi trimisese, cu o anume reverberate în evenimentul care scrie «pentru morți... cu-aceeași
încredere, placheta de debut, În trece, asistat, acesta, mereu de mână dusă la gură», declarând
margine (Editura Ramuri), încă în o relație deloc retorică cu mari- a avea «trei sau patru / cel mult/
1995. Or, îmi dau seama astăzi, le substanțe și tipare. Dar și cu prieteni: dar numai printre invi-
citindu-l de la un cap la altul, că e tiparul, cu Textul, peste ale cărui zibili»... Tocmai aceste amprente
vorba de unul dintre poeții care șapte zile ale Genezei, poemul ale invizibilului le descoperă ori
contează cu adevărat și care ar își plimbă, într-un loc «limbile sugerează poemele. Unul dintre
merita cu mult mai multă atenție multiple». Simplificând, am pu- ele, «Muzică oprită», evocă, lângă
decât i s-a acordat, chiar dacă în- tea spune că Nicolae Coande se o comună «miriște», o «scară fără
tâmpinarea scrisului său a fost, în anunța a fi poetul micului mira- trepte pe care urc ușor/ neauzit/
genere, pozitivă. Când îi prefața col cotidian, al întâmplărilor su- ca sfântul Duh în cuibarul de sub
debutul, Liviu Antonesei avuse- fletești revelatoare, provocate în grindă să-și petreacă/ acolo/ o
se curajul să spună că era chiar circumstanțe modeste: un tablou noapte – întors în aur vechi în
«poetul care vine», îndreptățit să care luminează într-o «încăpere paie scumpe care au văzut», altul
ocupe un loc «dintre cele mai im- săracă», unde «un copil pâlpâia refuză expunerea femeii iubite
STEAUA 10/2019

portante», deși ajungea la linia de cum pâlpâie o lumânare», un «în vitrine luminoase în arbori
start doar la vârsta de treizeci și «ținut (în care) un țipăt dobân- exotici/ unde papagalii lucioși
doi-treizeci și trei de ani. Cred, la dea corpul astral/ al poemului fac gură» («Ea urcă încet»)...”.
rându-mi, că încă de la acel înce- surdo-mut», un univers, până la De la data scrierii acestor
put Nicolae Coande făcea proba urmă, în care subiectul însuși se rânduri, poetul a mai tipărit vreo
unei poeticități care, vorba tot a declară a «licări» «ca-n depăr- patru culegeri – o antologie din
prefațatorului său, ținea într-o în- tări o stea/ pe care o iubești și 2012, VorbaIago, selecta exigent
semnată măsură de «neobișnuita ți-a răspuns» («Ca-n depărtări o parte din scrisul său – în care a
știință a frazării». Adică metafora o stea»). Se anunța a fi cineva atras tot mai mult atenția ceea ce
34

– căci în poezia sa ea nu e deloc din familia de sensibilitate a Octavian Soviany numea „eposul
burlesc și parodic”, antrenând nașterii poetului intrarea într-un catifea unde se cacă musca, gran-
elemente biografice și ghidat de univers alterat de la origini, pe ca- doarea/ Unui centaur obosit care
un „program” manifest. Acesta, re amprenta digitală a autorului, se întinde să doarmă în groapa
au remarcat și alții mai apoi, reprodusă pe copertă (reluând tatălui său” („Gesturi de curvă”).
evidenția notele sarcastice ce îm- gestul sfidător al avangardistului Că trăim într-o lume de replici
ping discursul în deriziune, fără Geo Bogza din Poemul invectivă), calpe și încremenite („vânați din
a-i ascunde tragismul de fond îl „certifică” în mod ironic: un cer- tablouri”) într-o nație care e „o
(Claudiu Komartin); s-a vorbit tificat de... inautenticitate! Dacă aplecare demnă spre plăcinte”, că
chiar, poate exagerat, de „cel mai lumea e, platonician și poeticește aici domină inerția somnolentă
sever mistic (al poeziei, dar nu vorbind, o copie a copiei copiei, și impură („râsul jegos al pietrei
numai) dintre poeții de azi”, cu „plagiatul” intră, din principiu, în din care e făcut patul/ Unde
imprecații generate de „ultrajul ordinea (viciată) a lucrurilor. A-l cuminți dormim până la capăt
idealurilor prea febrile și prea mărturisi cu o franchețe incisivă, nici morți nici vii nici părăsiți nici
radicale” (Al. Cistelacan), ori de o cum face poetul nostru, devine îmbrățișați/ Estropiați și caduci”),
„thanathofilie atent controlată” aproape o datorie, o obligație de ne spun, când mai direct, când
(Ștefan Borbély). E mult adevăr în a demasca falsul și nu mai puțin pe ocolite, cam toate „sonetele”
toate aceste caracterizări: Nicolae un prilej de elegie cu privire la următoare.
Coande propune un discurs propria condiție de om-scriitor. O ironie acidă colorează me-
liric complex articulat, în care De la acest punct încolo, poetul taforele ori „situațiile” poetice,
primează accentele confesiv-re- e liber să fie trist, decepționat, cu uz oximoronic de asociații
flexive, asociind lirismul filtrat melancolic, revoltat și furios („încruntata lume a mucegaiului
al mărturisirii tandre (trimiterile și – ca o supapă relativ salva- virtuos”) și metafore prelungite
la vârsta curată a copilăriei sunt toare – nostalgic după o vârstă în comparații extinse ad libitum
numeroase) cu expresia ironică, de aur, copilărească, pe care nu ce învecinează simboluri transpa-
adesea tăioasă, a celui revoltat de contenește s-o (sub)înțeleagă ca rente cu numitele situații poetice:
spectacolul grotesc al comediei sol nutritiv al unei vieți cât de cât e un fel de plăcere a întârzierii în
mundane, cu falsificări grosolane apărate de șocurile vremii ieșite imaginea cât mai cuprinzătoare
și jignitoare de adevăruri eviden- din țâțâni. Sumarul volumului cu- în sugestiile ei, deliciu ce e și al
te și o cruzime abia mascată de prinde „33 de quasi sonete + un celui care gustă, adesea cu amă-
verva superficial-spectaculoasă epitaf” – poeziile sunt într-adevăr răciuni, „plăcerile textului”: „Nu se
a gesticulației. O face și cu con- niște texte care nu respectă decât poate să nu bănuim că suntem
știința mărturisită a convenției în chip foarte relativ structura pe zi ce trece tropii/ De pe frun-
literare, a faptului că lucrează în clasică: paisprezece versuri or- tea unei sperietori înconjurată
spațiul limbajului și cu uneltele ganizate majoritar „sahakespea- de spirite și ciori/ Îndrăgostită
lui, pasibile de cele mai neaștep- rian”, fără respectarea ritmului de un nor care-aducea pe seară
tate manevre și manipulări. E o și a rimelor (acestea apar numai cu acordeonul/ Unui copil care-a
perspectivă dezabuzată asupra întâmplător), amintind cumva, trecut cândva pe câmp în timp ce
lumii, care atrage un procent de în plan formal, de „sonetariul” lui tremura/ La gândul că ar putea fi
discreditare și asupra poeziei Mircea Ivănescu. Într-un discurs întrebat de omul cu pălăria spar-
prinse în automatismele cotidi- lax, dar alimentat de fermități ale tă ce/ Cântec l-a eliberat și dacă
ene. Mobilitatea imaginativă – și reflecției care mențin permanent are frați”... Cu trimitere la René
a imaginației lingvistice –, uzând tensiunea amar-nesupusă a co- Char, un text vorbește despre
de formule extrem-concentrate, municării, subiectul („plagiator al „arta singuraticului grangur”, care
cvasi-aforistice, și aproximarea morții”) intră într-un fel de dialog ar fi și a poetului nostru, ce mul-
destinsă a ambianțelor ce antre- cu cititorul, ca altădată Baudelaire tiplică metaforele însingurării, ale
nează corelative obiective dez- cu seamănul-frate ipocrit, doar că obsesiei morții și derizoriului, în
voltate, lent-acumulative, cu inge- acum lectorul e asimilat și el co- versuri îndeajuns de complicate,
STEAUA 10/2019

niozități verbale barochizant-ma- pistului, unui soi de scrib ce reia ca la orice „manierist” care se
nieriste, asigură tot timpul un soi mecanic textul poemului, furând respectă. De exemplu: „Viață de
de vervă, când exuberantă, când „tăcut ardoarea din îmbrățișarea câine cap-sec-în-nori am fost un
punctată de posomorâte umori unei copii/ în vreme ce viața re- brobdingnag pe catalige/ Surfer
negre. petă gesturile ieftine ale viului”. pe Styx cu căpățâna muiată în
Poemele recent apărute nu Metafore puternice traduc, între refuz fragmente obscure și-n/
fac excepție de la aceste „reguli”. derizoriu și grandoarea exte- Vremea asta soarta prinsă-n zme-
Plagiator, 1962 sugerează deja nuată, această stare ambiguă: ie lansate de copii în cerul gurii//
35

din titlul care trimite la data „Încordată teroare, un soi de Prins în deghizările timpului
 ca Evangheliile în Rorschachul naiv-copilărească a sensibilității mărimi glaciare”; și adaugă, ceva
Domnului/ Lumea era alături și apare imediat ca posibil remediu mai jos: „e ca la teatru – aceste
lângă ea cuțite așezate în biblio- al acestei dezabuzări, totuna cu roluri sunt scrise pentru unii
teci”... Senzația de fals și contra- recuperarea autenticității – „Să și nu numai”... („Duhul plictisit
facere rămâne constantă, cu va- fiu uitat și apoi regăsit ca orice se plimbă prin culise”). Chiar și
riațiuni îndemânatic-artizanale, copil ieșit din casa mamei lui”, frumusețea iubitei e calificată
vorbind, de pildă, de „sulemenita „pofta de a mânca pământ și drept „oximoronică”, în versuri ce
înfățișare a lucrurilor printre care litere în același sendviș făcut de nu ascund prezența regizorului
te miști/ În rutina lor decolorată mama”, a unui „Băiat rămas în textual („Mintea să pătrundă
în care rezistă doar copiii și proș- duminica lui” (frumos vers!) ... încet în spatele textului”) care-și
tii”. Câteodată, versurile cumu- Poetul propune aici un fel de ținut păstrează mereu un spațiu de li-
lează chiar în exces prețiozități himeric – aluzie la, și reală apro- bertate față de „tivul materiei”, ba
livrești (ca în versurile citate), piere de „himerismul” unui Vasile chiar declară că e „Mai bine poet
cu gust de avangardist căutător Baghiu, aprobat și de Constantin de afară decât vierme/ În mărul
ingenios de asocieri insolite: Abăluță – „Atunci când am ajuns radios din care mușcă prostit/
„Luna Sudanului de care spân- în Himerica le-am arătat poezii/ Eroul cu fildeșul frunții crăpat”.
zură Profetul oarba Lanternă-a în loc de pașaport”, „i-am citit „Jocul cu vorbele” e recunoscut
lui Borges/ Amarul gând Nibiru pe marii/ poeți himericani iar ei altundeva ca un mod de căutare
visat de Făt în burta Fecioarei păreau să mă placă”... „Himeristă” a unei identități puse mereu sub
iubită lent în Fa Diez/ De Piatra este, în fond, și imaginea copilă- semnul întrebării. Arogându-și
pierdută de masoni Centaurul riei, evocată tandru, sub delicate asemenea libertăți, deopotrivă
cu catea Amantul & Ideea rasă// aure: „Visezi o elice a copilăriei față de lumea în continuă altera-
Paharul cu vin din care am băut uitată pe țiglele casei bătrâne/ re și de limbajul de care uzează
odată această Fiere-a lumii-n În podul ei rătăcită prințesa citea spectatorul ei nonconformist,
care eu creez/ Argintu-ntunecat singura carte/ Neatinsă de scor- Nicolae Coande lasă mereu liberă
al Țestei în care toate nălucirile pia hârtiei”... Sau: „Încă mai știu mișcarea imaginației, dar își con-
au fost același chip odată”... Câte un petec de copilărie în mintea trolează la fel de atent expresia,
un început de invectivă la adresa mea și nu-l voi ceda nimănui [...] face și poezie a poeziei, asociind
inerției generale ne reamintește Sunt băiatul ieșit din încercuire discursului metaforic/ metonimic
de spiritul civic care a fost, mai acum trage sufletele după el din pigmentul reflexiv care îl împie-
ales în ultimele cărți, foarte viu la focul inamic: soarta”... Pe de altă dică să uite de natura conven-
Nicolae Coande: „Sunt un bărbat parte, introducând un personaj țională a acestuia, în simetrie
nehotărât și nu am condus popo- sui generis, Harum-Scarum, se re- cu realitatea/irealitatea lumii la
rul la nicio victorie/ Întrucât popo lativizează, de fapt, orice ipostază care se raportează. Comunicarea
nu vrea victorii ci doar să fie lăsat a subiectului poetic – o nesupu- cu universurile poetice semni-
în pace – pace ție/ Nație cuminte nere la convenția eului imobil, su- ficative e, în aceeași logică, și ea
în vreme ce îți cânți frumos spai- gerându-se mai curând oscilația, relativizată: ultimul poem din
ma și mica ticăloșie”... Melancolia deplasările de linii ale portretului sumar, structurat anaforic, apasă
marginalizării discursului ce me- interior, o notă de inconstanță și pe ideea că nu omul-poet, prins
ditează grav asupra sorții într-o de „sălbăticie”, de iresponsabilita- în epoca lui (aici e invocat comu-
lume profund degradată e mereu te aparentă a celui care refuză să nismul), contează în primul rând,
prezentă, poetul însuși înfățișân- se supună unei ordini exterioare, ci „fantoma” lui, aura spirituală ca
du-se ca practicant al unei „arte impuse. Imaginea bufonului se expresie a întrupării în cuvânt și
periferice”, solidar cu „Bătrâni(i) poate asocia astfel acestei figuri nu în carnea concretă a individu-
esteți exfoliați umili postscriitori cvasifantomatice (un omagiu lui creator. E ceea ce-i permite să
ai propriei vieți care nu se dă / lui Cristian Simionescu cu al său se autocaracterizeze în final drept
Prinsă în platitudinile vremii”... Ținut al bufonilor e prezentă încă „un docetist blând”. Numai că
STEAUA 10/2019

Putem înțelege acum mai în dedicația cărții). Discursul po- sub această blândețe nu dispare
bine sensul titlului cărții urmă- etic răspunde în linii mari acestei niciun moment fermitatea vocii
toare, Memoria unui mort este mobilități relativizante a tot și protestatare, refuzul categoric
memoria mea. Este și elegie, dar a toate în care intră „de unele și al oricărui compromis cu lumea
și un licăr de speranță în aceste de altele” (ca în definiția sintag- gregară și agresivă din jur: „Să-mi
versuri de ultimă oră, în care vag- mei horum harum, prezentă și la amintesc mereu să refuz când
eminesciana sete de repaos – aici Eminescu). „Da, sunt un perife- mă vor lua cu asalt mitocanii/ Cu
uitarea – ajunge ca o briză me- ric” – poate declara poetul – „În blândă ironie nu ursuz să-ntind
36

lancolică. Dorința de reînnoire constelația unde toți se visează un deget palid lung – Afară!”. 
 autoportret
în oglinda
convexă
traducere și prezentare de Alex Văsieș 40
Mary Oliver (1935-2019) este unul dintre cele mai Și oricum
cunoscute nume ale literaturii americane postbe- eram atât de plină de energie.
lice, câștigătoare, printre altele, a Premiilor Pulitzer Alergam întruna de colo colo, uitându-mă
și National Book Award. Scriitoare prolifică, autoare la una și la alta.
a numeroase cărți de poezie și proză, Oliver a abor-
Dacă mă opream
dat intersecția dintre lumea naturală și cea umană,
durerea
construind, în cuvintele Jeanettei McNew, „o subiec- era insuportabilă.
tivitate care nu depinde de separarea de lumea
obiectelor”. Dacă mă opream și mă gândeam, poate că
lumea
August nu poate fi salvată,
durerea
Vecina noastră, înaltă și blondă și viguroasă, mamă a mulți era insuportabilă.
copii, e bolnavă. Noi nu știam că e bolnavă, dar a venit la gard
pășind ca o femeie care leagănă o sabie înăuntrul corpului În sfârșit, observasem destul.
ei, și părul lung, cândva lung, e acum scurt și, dintr-o dată, Peste tot în jurul meu moliile albe
cărunt. Nu o recunosc. Ba chiar îmi trece prin minte că s-ar pluteau în pădure.
putea să fie mama ei. Dar e vocea ei ascuțită de râs, pe care
am auzit-o ani de zile peste gardul viu. Cât timp trăiesc ele, fluturând
în și afară din întuneric?
Toată vara, copiii, acum adulți și unii având chiar ei copii,
vin în vizită. Înoată, fac plimbări lungi de-a lungul portului, Nu ești mare lucru, i-am spus
pregătesc cine pentru doisprezece, cincisprezece, pentru într-o zi reflexiei mele
douăzeci. Dimineața devreme, două fiice ies în grădină și dintr-un iaz verde,
trec încet prin mișcările exacte și silențioase de T’ai Chi. și am rânjit.

Toți zâmbesc. Și tatăl lor zâmbește și construiește castele pe Aripile moliilor prind lumina soarelui
mal cu copiii și conduce înapoi în oraș și conduce înapoi la și ard
țară. Este angajat un dulgher – un acoperiș este reparat, o atât de intens.
verandă reconstruită. Tot ceea ce poate fi reparat.
În unele nopți,
Iunie, iulie, august. În fiecare zi, le auzim râsetele. Mă se strecoară printre lobii roz
gândesc la pictura lui van Gogh, cu bărbatul care stă pe ai florilor de papucul doamnei și stau acolo până în zori,
scaun. Totul greșit și nicăieri de mers. Cu mâinile peste ochi. nemișcate,
în saloanele întunecate ale mierii.
Moliile
Ce este acolo?
STEAUA 10/2019

Există un fel de molie albă, nu știu

ce fel, care pâlpâie
pe la mijlocul lui mai Cine poate spune,
în pădure, chiar când este o egretă de zăpadă
apar sau o floare albă
florile roz de papucul doamnei. stând

Dacă observi ceva, la marginea lucioasă

te face să observi a iazului
mai mult cu crini și plin de broaște?
37

și mai mult. Acum câteva ore soarele portocaliu

 a deschis cupele crinilor Broaștele îngheață
și broaștele leopard în umbre perfecte de cinci
au început să dea din degete, dar floarea are deodată
mușchii lungi, ochi de culoarea focului

brasând puternic și una dintre umbre dispare.

ca niște pitici verzi E clar, acum, că floarea e o pasăre.
sub acoperișul apei Își ridică capul,
bogate, de culoarea fierului. își ridică articulațiile

Acum ouăle aripilor de zăpadă,

moi de salamandră aruncând o clipă de lumină
încep să tremure în fiecare direcție,
din învelișurile lor gelatinoase. ca un candelabru,

Sunt sătule de somn. și apoi rămâne încă o dată nemișcată.

Au o nouă idee. Salamandrele,
Vor să înoate departe ca niște păsărele blocate în formație,
în lume. coboară în zbor în misterele nesfârșite

Cine le-ar putea opri? ale apei transformatoare,

Cine le-ar putea spune și cum ar putea cineva să creadă
să meargă cu prudență, să curgă încet că ceva în această lume
pe sub pernițele crinilor? e doar ceea ce pare a fi –
Duse sunt,
că ceva e vreodată finit –
sute din ele,
ca amprentele că ceva, în ciuda absenței sale,
negre ale ploii. moare vreodată
o moarte perfectă?
STEAUA 10/2019
38
 Anti-istorie
Maria Chiorean

L a aproape două decenii de

la apariția ultimului volum
de versuri al Danielei Crăsnaru,
texte reprezentative. Colecția se
deschide, într-adevăr, cu poezia
spațiului de grație (așa cum era
forța necesară pentru a neutrali-
za alte nuclee tematice, aruncân-
du-le în derizoriu.
Poezii. Antologie (1973-2002) numit și volumul din 1976): un Așa poate fi înțeleasă, de al-
(Tracus Arte) aduce la un loc teritoriu imaginar, lingvistic, tfel, și senzația de fragilitate din
texte din toate etapele de cre- intensiv, congruent cu procesul poezia conotată politic. Trecerea
ație ale autoarei, permițând, de creație și definit nu de limitele spre ironia acidă la adresa unui
dincolo de simpla survolare a sale, ci de tipul de percepție care regim cinic, mecanizat și lipsit
unui univers poetic cu trans- îi dă consistență (lăsându-se doar de repere morale nu este perce-
formări interne semnificative, întrezărită/ de-un simț al nostru, pută ca eliberare sau luptă, ci ca
repunerea în discuție a rapor- deghizat și rebel). E vorba despre rezultat al contaminării dintre
tului problematic dintre poezie o conectare sinestezică la lume, imaginarul individual (populat
și realitatea istorică, respectiv căci experiențele viscerale – du- de variații ale iubirii și de senzații
dintre construcția unui imaginar rerea, teama – se leagă aici de aproape incomunicabile) și cel
propriu și contextul ideologic. culori sau de lumină. Totuși, spre colectiv, încadrat istoric (nimeni
Daniela Crăsnaru debutează în deosebire de dereglarea progra- nu strigă nimeni nu iese din rând/
anii ’70, într-o perioadă literară matică a simțurilor pe care o prac- în raiul de la mine din gând). Deși
dominată de mize așa-zis sociale, tica Rimbaud și care trebuia să Ion Pop susține, în prefața anto-
de patriotismul patetic devenit declanșeze algoritmic o viziune logiei, că antifraza intervine în
normă estetică și, totodată, de poetică altfel inaccesibilă, intra- lirica Danielei Crăsnaru inclusiv
prezența sufocantă a cenzurii. rea în zona poeziei e resimțită ca refuz al unor categorii femi-
S-ar putea specula, prin urmare, mai degrabă ca accident în lirica nine practicate anterior (tipul
că primele volume – axate pe Danielei Crăsnaru. De aceea, fe- de percepție, dozarea afectului),
scenarii erotice, pe senzorialitate nomenul desprinderii de materie subiectul poetic din primele
exacerbată, pe postularea obsesi- va depinde întotdeauna de un volume nu se reclamă niciodată
vă a unui spațiu psiho-emoțional tu mijlocitor, imaginat mai ales de la o anumită condiție de gen
devotat exclusiv poeziei și des- ca sprijin capabil să ducă povara (nici din punct de vedere social,
prins de mundan – ar reprezenta poeziei și ca instanță neafectată nici existențial), astfel încât auto-
o încercare subversivă de a păstra de posibilitatea eșecului în vama ironia ulterioară ar putea deriva și
intacte intimitatea și indepen- cărnii (trupul tău, ca mai demult, din privirea critică asupra iluziei
dența sinelui. Urmând același fir părea/ neînvățat cu legile căderii). clișeizate a poeziei suspendate
logic, textele de maturitate, în Mai mult, pericolele înregistrate deasupra realității perisabile.
care stridența înlocuiește diafa- tranșant începând cu Crângul Tensiunea fundamentală din
nul, iar starea de vulnerabilitate a hipnotic (descompuneri atroce, zil- lirica Danielei Crăsnaru se va
eului se transformă în sarcasm și nice decapitări) sunt prefigurate acumula, așadar, între luciditatea
în fragmentarism nu ar însemna aici de permanentul sentiment al bufonului pus față în față atât cu
STEAUA 10/2019

altceva decât o exteriorizare a instabilității (o rănire care avea să propria mască dezonorantă, cât
revoltei de mult anunțate. vină, stele în cădere, fiara cu aripi). și cu o curte de nobili nebuni (de
Tranziția de la intimismul În intervențiile ei explicative, unde figura mimului, actor mut)
inițial la atmosfera sumbră și la Crăsnaru va respinge însă ideea și existența depersonalizată care
lexicul dur de mai târziu nece- unui escapism voluntar, motivat îl amenință.
sită însă o explicație nuanțată, politic, accentuând (în cadrul
iar funcția antologiei din 2018 proiectului Poetry delivery de la Daniela Crăsnaru, Poezii. Antologie
ar putea fi tocmai punerea în Cluj, iunie 2019) modul în care (1973-2002), București, Tracus Arte,
39

perspectivă comparativă a unor discursul erotic a avut mereu 2016

 UNGHIURI ȘI ANTINOMII

Hoții și vardiștii: despre

circulația elementelor identitare
Daiana Gârdan

S istemul teoretic propus de către

cercetătoarea Pascale Casanova
în a sa Republică mondială a litere-
Coordonatoarele volumului
pornesc de la premisa necesității
unei regândiri a rolului limbilor
și, în consecință, se revoltă în fața
modei, în fața pieței, în fața gus-
tului cititorului, în fața esteticilor
lor a avansat o suită de rezolvări marginale în sistemul mondial. Ele prevalente ale unui loc și timp dat.
inedite în cadrul studiilor literare semnalează, în introducerea pe Păstrarea normei, pe de altă parte,
și culturale globale, formând, care o co-semnează, aspectul mai ocupă poziția deja existentă, cea
împreună cu cercetările lui David puțin discutat al presiunii transfor- care dorește menținerea și împlini-
Damrosch și Franco Moretti, o mării limbii engleze în sfera litere- rea normei dominante, respingând
triadă centrală evoluției disciplinei lor într-o lingua franca, și anume schimbarea. În anumite cazuri, păs-
World Literature. Dihotomia cen- riscul anihilării din listele produse- trătorul normei, (un soi de cenzor),
tru-periferie (o grilă tot mai func- lor globale – a operelor care intră în a operat în contexte ideologice
țională în studiile literare recente, circuitul așa-zisului canon mondial date, care presupuneau un grad
grație celor trei teoreticieni men- – a acelor culturi care se manifestă ridicat de control politic. Așa cum
ționați, cărora i-aș mai adăuga pe artistic în limbi foarte greu accesi- vom demonstra, considerăm că, în
Itamar Even-Zohar și pe Immanuel bile și a discursurilor foarte adânc cazul transferurilor literare în cul-
Wallerstein), dublată de instaurarea înfipte în realități locale, naționale, turile periferice, rolul mediatorilor
drept centralitate literar-culturală a deci greu traductibile. Din acest ce acționează drept contrabandiști
spațiului francez, la Paris, a devenit punct, „volumul de față, notează este cel mai însemnat”.
subiectul unor controverse inter- autoarele introducerii, își propu- Contribuțiile reunite în volumul
naționale, cu mize de (re)ordonare ne să se despartă de dihotomia de față sunt mai degrabă eterogene
a setului de compuși și elemente centralităților inovatoare și a peri- în termeni de metodologii utilizate,
care generează literatura globală. feriilor mimetice și să urmărească materializându-se fie ca segmente
Cu toate acestea, notațiile critice importul și exportul cultural ca teoretice, fie ca segmente de ana-
ale cercetătoarei franceze stau, fără proces. Mai specific, ne propunem liză de carte sau refacerea unor
îndoială, la baza multiplelor mani- să analizăm rolul mediatorilor cul- biografii cu mize teoretice. Primul
festări la scară mondială ale noului turali („contrabanda” vs „păstrarea studiu (semnat de Ondřej Vimr) se
val teoretic în literatura comparată. ordinii”) în țările periferice”. plasează în sfera cercetărilor miș-
Un astfel de demers este cel coor- Cei doi termeni, contrabanda cării traducătorilor și a traducerii,
donat de cuplul de cercetătoare (the smugglers) și, la antipod, păs- urmărind biografia traducătorului
Roig-Sanz/Meylaerts, din seria New trarea ordinii, a normei (the customs Emil Walter, cu scopul de a realiza
Comparisons in World Literature, officers) joacă un rol important în o radiografie a situației traducerilor
tributară viziunii lui Casanova. economia comentariilor celor care și a circulației importului literar în
Volumul colectiv reunește cerce- contribuie cu texte în volumul de perioada interbelică, o perioadă
tări care pun în lumină circulația față, definițiile lor de lucru fiind ur- „de o efervescență fără precedent
STEAUA 10/2019

importului literar, în speță prin mătoarele: „Contrabanda, așa cum a transferurilor culturale, susținute
traducere, fie între „centralitățile o înțelegem noi și așa cum urmea- de entități statale și suprastatale”.
creatoare” (Franța, Germania ș.a.) și ză să fie utilizată în contribuțiile Tot dedicat unei biografii, de data
periferiile care imită, fie între peri- reunite în acest volum, promovea- aceasta a traducătorului Edoardo
ferii, un circuit „inter-periferic”, care ză schimbarea și creează adesea Weiss, care activa ca mediator
are drept finalitate chestionarea propriile sale reguli, circuite, canale cultural în secolul al XX-lea, este
rolului, cât mai aproape de realita- și forme pentru a o obține. Ea con- și contribuția următoare, semnată
te, al literaturilor minore în peisajul ține, intrinsec, un simț al responsa- de Sherry Simon. Suprapunerea
40

global. bilității față de cultură și literatură celor două forțe – contrabanda și

păstrarea ordinii – în cazul tradu- ca practică în câmpul politic. carte internațională, conchizând că
cătorilor este, probabil, unul dintre Traducerea, ca mediator, notează orice proces de export este, în fapt,
cele mai interesante aspecte pe autorii, se petrece în diferite câm- o negociere între numeroși factori,
care le analizează cei doi autori. puri – al religiei, al literaturii, al de la strategiile de marketing la
Bilingvismul sau plurilingvismul pieței de carte etc. Discuțiile des- piața editorială, directorii de târg
unor personalități care iau contact pre modalitățile în care politicile de carte și scriitorii însuși.
cu literatura-sursă facilitează, fie și statale modelează procesul de tra- Tot în sfera politicilor medierii
la nivelul unor structuri subsidiare, ducere sunt, notează autorii, prea culturale și a traducerilor se înscriu
diverse transferuri culturale, de lim- puține, rolul pe care aceste politici și ultimele contribuții din volumul
bă și imaginar, în literatura-țintă. le joacă în rezultatele transferului de față, cu la fel de multe deschi-
Mai departe, o bună parte din- cultural fiind deloc neglijabile. În deri teoretice, care se concretizează
tre texte analizează fenomenul țările periferice sau semi-periferice, însă în studii de caz precum tradu-
pătrunderii unor opere din cano- notează autorii, politicile statale cerea Fatmei-Zäida a Coranului sau
nul mondial în țările asiatice sau urmăresc aproape exclusiv expor- operele lui André Brink. Cu texte
africane, prin traducere, care, în tarea literaturilor lor naționale pe care ating probleme dintre cele
funcție de calitatea sa, poate ge- scene internaționale, apelând la mai urgente ale culturilor periferice
nera un proces de aclimatizare a diferite strategii de marketing cul- în termeni de reprezentare literară
acestor opere, sau dimpotrivă, de tural. Miza centrală a acestui stu- și circulație a elementelor de artă și
introducere a unor elemente stră- diu, prin prisma a două exemple de cultură, volumul de față este în pri-
ine, dar preluate de cititori drept manifestare a traducerii sub sem- mul rând un instrument de interes
universale, însușite, asumate. La nul politicului (literaturile daneză pentru cercetătorii care activează
antipod, sunt retrasate și parcur- și flamandă), este o radiografie a în domeniul studiilor postcoloniale,
surile operelor așa-zis minore, ale tensiunilor care există acolo unde dar și o lectură critică ce are toate
culturilor periferice, în alte culturi, elementele naționale nu reușesc să șansele să devină una de referință
la rândul lor, periferice. treacă, prin traducere, spre export, în sfera traductologiei descriptive.
Dintre cele mai ofertante contri- autorul ridicând în final întrebarea:
buții ale volumului o amintesc pe ce face o literatură națională: limba
Diana Roig-Sanz, Reine Meylaerts
cea a lui Johan Heilbron și Gisele sau elementele de identitate cul- (eds.), Literary Translation and
Sapiro, Politics of Translation: How turală? Totodată, studiul celor doi Cultural Mediators in „Peripheral”
States Shape Cultural Transfers, ale cercetători ridică și întrebări de or- Cultures. Customs Officers or
cărei mize se leagă de o discuție din mai degrabă logistic, legate de Smugglers?, Palgrave Macmillan,
dedicată manifestării traducerii medierea culturală și de piața de Cham, 2018.

STEAUA 10/2019
41
 V
l
M
e

o
g

r
u
h

f
e

e
a

u
i
5
O rubrică de traduceri cu țintă directă visele. Pasaje din diverși autori, care fie au
scris despre vise, fie și-au transpus propriile vise în scris, fie s-au inspirat din ele, scriind
poeme sau proză onirică. Pentru că zeul viselor nu dă pace de la Ovidiu încoace.
traducere și prezentare de Laurențiu Malomfălean

Léon d’Hervey de Saint-Denys (1822-1892) a fost un nobil francez, profesor

de limbă chineză și onirolog autodidact. Volumul său Les Rêves et les moyens
de les diriger. Observations pratiques (1867) pornește de la un jurnal de vise
conștiincios, ajungând să forjeze termenul de vis lucid.

Relatarea unui vis destul de remarcabil și pe care îl poți face întotdeauna atunci când simți că
concluziile de tras din ea ai adormit și, fără să le las acestor impresii atât de vii
timpul să se șteargă, m-am grăbit să le consemnez și să

D e-acum intrasem într-o perioadă în care nu mai

visam deloc fără să fiu perfect conștient de asta.
Am avut un vis […] în timpul căruia îmi închipuiam că
le desenez cu mare grijă toate detaliile. […] Am așteptat
cu o nerăbdare de nedescris perioada când familia mea
urma să se afle în Belgia. Momentul a venit. Am alergat
mă aflu la Bruxelles […]. Mă plimbam liniștit, străbătând la biserica Sainte Gudule, ce mi-a părut o cunoștință
o stradă dintre cele mai pline de viață, mărginită de nu- veche; când am căutat strada firmelor multiforme și a
meroase buticuri ale căror firme pestrițe își întindeau buticului visat însă, nu am văzut nimic, absolut nimic
marile brațe pe deasupra trecătorilor. „Iată ceva cât se asemănător. […]
poate de ciudat;“ îmi spuneam, „nu prea e de crezut că S-au scurs mai mulți ani. Aproape uitasem acest
imaginația mea inventează cu desăvârșire atâtea detalii. episod al preocupărilor mele de adolescent, când am
[…] Și cu toate astea n-am vizitat niciodată Bruxelles- fost nevoit să străbat diverse părți ale Germaniei, unde
ul, și cu toate astea uite chiar în față faimoasa biserică fusesem deja în anii mai tineri. Mă găseam, așadar, la
Sainte Gudule, pe care o cunosc pentru că am văzut Frankfurt […]. Am dat în Judengasse [Aleea Evreiască,
gravuri cu ea. Nu am nicidecum sentimentul că aș fi n.t.], și un întreg ansamblu de reminiscențe nelămuri-
străbătut vreodată strada asta, în niciun oraș. […].“ Am te a început să pună vag stăpânire pe mintea mea. Mă
început imediat să examinez cu o atenție extremă unul străduiam să aflu cauza acestei impresii ciudate; din-
dintre buticuri, în așa fel încât, dacă mi s-ar fi întâmplat tr-odată, mi-am adus aminte scopul plimbărilor mele
să-l recunosc într-o zi, să nu-mi poată rămâne nici cea inutile prin Bruxelles. Cu siguranță, Sainte Gudule nu
mai mică îndoială. Ținta ochilor minții mele, deschiși se mai ivea în față; însă era tocmai strada desenată în
asupra acestei lumi imaginare, a devenit acela al unui jurnalul de vise; erau aceleași firme neobișnuite, același
STEAUA 10/2019

negustor de tricotaje, în fața căruia îmi închipuiam public, și aceeași mișcare ce altădată mă uimise atât de
că mă aflu. Am remarcat mai întâi, drept firmă, două tare în somn. […] Închipuiți-vă mirarea, și în același
brațe încrucișate, unul roșu și altul alb, ieșind în stradă, timp bucuria mea, când m-am văzut înaintea unei
și dominate în chip de cunună de o căciulă uriașă de case într-atât de întocmai cu cea din vechiul vis, încât
bumbac în dungi. Am citit de mai multe ori numele aproape mi se părea că am făcut o întoarcere de șase
negustorului pentru a-l ține bine minte; am remarcat ani înapoi și că nu m-am trezit nicidecum încă. […]
numărul casei, precum și forma ogivală a unei ușițe, Evident, străbătusem deja această stradă prima
garnisită în partea de sus cu o cifră înlănțuită. Apoi, oară când fusesem la Frankfurt, adică înainte cu trei
42

am zgâlțâit somnul prin acel efort cumplit de voință sau patru ani de perioada în care am avut visul, și […]
toate obiectele expuse vederii mi s-au fixat instanta- și această stradă din Frankfurt, una dintre amintirile
neu în memorie, cu o precizie admirabilă. Cu toate mele vii. Poate că liniuța de unire se va dezvălui, chiar
astea, [...] atenția trebuie să îmi fi rămas numaidecât pe vreo gravură, în reprezentarea a două firme mari ce
străină de misteriosul travaliu ce avea loc spontan, garnisesc fațada caselor vecine bisericii și care oferă
fiindcă nu păstrasem nici cea mai neînsemnată amin- multe analogii cu cele de care este mărginită strada
tire sensibilă. […] din Frankfurt. […] O primă idee chemând o a doua,
Primul lucru de examinat ar fi raportul ce s-a putut imaginile corespunzătoare s-au ivit imediat, punând
stabili, prin asocierea ideilor, între faimoasa biserică laolaltă într-un același tablou de ansamblu două
din Bruxelles, al cărei aspect îl cunoșteam din gravuri, amintiri unite subit. 

STEAUA 10/2019
43
 Paradigme, discurs
transgresiv, artă și cercetare
Florin Balotescu

Impactul pe care l-au avut mișcă-

rile de avangardă, mai cu seamă
prin dadaism și suprarealism, a
care ar fi legitimitatea unei istorii
literare descriptive a perioadelor
recente, cum ar putea beneficia
(para-dogmatic ar fi un termen
care merită luat în considerare),
pentru înțelegerea locului pe care
luat cu vremea aspectul unei ma- criticul sau teoreticianul literar de îl ocupă discursul artistic în perioa-
nifestări progresive. Dacă privim ipotezele formulate fragmentar în da actuală, ca și pentru demersuri
forme de creație actuale, de tipul diverse contexte nu neapărat de ale cercetării încadrate ca umaniste
experiențelor sau experimentelor specialitate (de exemplu, în medi- sau, în limbaj internaționali(zat), în
artistice imersive, putem vedea ile virtuale), cum ar putea fi valori- Arts and Humanities.
că idealurile avangardei legate de ficate și „recitite” astăzi contextele
eliberarea artei și, mai departe, de în care au fost posibile mișcări de Canoane sau transformări
o libertate nelimitată, de sondare a avangardă. Ne putem întreba, în
moleculare
inconștientului și a hazardului sau aceste condiții, dacă nu cumva im-
de captare a potențialului poetic al
lumii sunt astăzi niște „motoare” de
căutare veritabile. Ascendența lor
portanța unei prezențe cum este
cea a lui Gellu Naum, autor supra-
realist de anvergură, transcende
S chimbarea de paradigmă este
una dintre cele mai seducătoare
idei atât pentru teoreticieni, cât și
poate fi urmărită în avatarurile pe semnificativ contextul relativ insu- pentru creatorii înșiși. Rareori, însă,
care le îmbracă avangarda ca revo- lar – în ciuda impactului său epocal aceasta se produce în mod real și
luție de cursă lungă. Așa cum ară- – reprezentat de avangardă. simultan cu receptarea operei sau
tam cu alte ocazii, una dintre cele Sigur, la fel de bine pot fi evoca- a teoriei, mai cu seamă că, în ciuda
mai reprezentative serii de acest te, probabil, și alte nume de autori avansului transdisciplinarității,
fel se constituie prin prezența lui „nodali” – o rețea este, nu?, poten- gândirea umană păstrează încă
Gellu Naum. Constituite într-un tot țial infinită. Opera lui Gellu Naum două iluzii majore: una a instituirii
ale cărui substanțe sunt din ce în ce oferă un teren de studiu unic, dat unei tradiții, eventual deschise spre
mai greu de separat, opera și per- fiind faptul că este parte a unui pro- o presupusă eternitate, cealaltă
sonalitatea autorului suprarealist ces complex petrecut de-a lungul legată de disocierea privativă între
Gellu Naum se regăsesc celebrate unui segment temporal esențial uman-umanist, artistic, filosofic,
cu forțe notabile în ultimii ani. Pe (cca 1930-2000). Afirmarea, contes- pe de parte, și real-realist, științific,
de o parte, bibliografia naumia- tarea, redescoperirea se produc în pragmatic, pe de altă parte. În
nă – implicit suprarealistă și, prin preajma unor fenomene esențiale așteptarea unor teorii și aplicații
extensie, de avangardă – crește din perspectivă artistică, socială deschise în mod real, susținute și
prin ediții critice, teze de doctorat, sau politică. Vorbim despre un au- create, adică, simultan de artiști,
studii și cronici care evocă zone tor care păstrează filtrul suprarea- teoreticieni, cercetători, oameni
poetice de o complexitate mereu lismului în timp ce se afirma înche- de știință, putem observa că mo-
surprinzătoare, relecturi, reevalu- ierea și istoricizarea avangardei, în dificările de percepție și de discurs,
STEAUA 10/2019

ări, recontextualizări critice și dra- timp ce asista, pe rând, la profețiile explorările unor realități mentale,
matizări, pe de altă parte, asistăm modernismului, neomodernismu- virtuale, cotidiene, onirice văzute
la o serie de evenimente ca lecturi lui sau postmodernismului sau era până atunci ca periferice erau
publice, festivaluri, momente de afectat, uneori cât se poate de di- operate de ceva vreme de către au-
performance sau evocări subiecti- rect, de imperativele a cel puțin trei torii avangardei (așa cum se poate
ve. Toate acestea atestă prezența regimuri politice diferite. Este ceea urmări la Tristan Tzara sau la poeții
unui teren de cercetare care invită ce face ca suprarealismul naumian din Cercul Suprarealist). Este limpe-
la urmărirea unor teme importante să fie un punct de plecare pentru de că validarea unei schimbări de
44

în discursul cultural contemporan: transformări de tip paradigmatic paradigmă este un proces destul
de complicat, dar ceea ce putem multiplane își vor „obliga” recepto- mai are legătură în cazul lui Gellu
reține este că avangarda nu aduce rii să ia parte la o eliberare totală, la Naum doar cu încălcarea inițială
în primul rând o transformare de transgresări succesive. Aparentele a normelor (așa cum se petrecuse
tip estetic. Critica acerbă a gândirii destabilizări provocate de mani- cu Drumețul incendiar în 1936, cu
comune sau a contextului istoric, festările avangardei este posibil să manifestul colectiv Critica Mizeriei
ca și creația în sine care, intuind conțină mecanismele restabilizării din 1945 etc.) sau cu șocul pe
existența unor zone cheie ale uma- individului contemporan, ame- care opera îl produce asupra re-
nității, își conține mecanismele de nințat permanent de clișeizarea ceptorului, ci cu accesarea unui
(auto)regenerare, sunt importante valorii, disoluție sau emergența nou spațiu poetic, ca dimensiune
nu doar printr-o valoare care, din unor ideologii extremiste, în para- alternativă și autonomă.
obiectul contestărilor „absolute”, lel cu o dezvoltare fără precedent a
devine în câteva decenii un stan- creativității. Poetică și cercetare
dard în literatură și artă. Ceea ce se
produce este o mutație de gândire
care va schimba practic evoluția lu-
Discursul transgresiv
N u trebuie să înțelegem de aici
că modificările paradigmatice
mii moderne. Agitând subsolurile
psihismului creativ uman, asistând
la ororile celor două războaie,
Î n acest sens, ce se poate observa
și în opera lui Gellu Naum, ca și
în cazul avangardei vizuale (picto-
și transgresivul nu se pot urmări
decât în creația naumiană, mai ales
că ideea de restricție rămâne stră-
alunecând uneori spre ideologii poezia, de pildă), este că aceasta ină în arte și disciplinele teoretice
îndoielnice – cazuri analizabile, de nu a produs mutații formale, cano- din jurul acestora. Dat fiind, însă,
fapt, individual și nu fără multiple nice, morale dependente strict de spuneam, segmentul istoric de câ-
nuanțe – sau destabilizând diverse un context istoric. Ea anticipează teva decenii pe care putem urmări
sisteme în funcție de contextul și influențează evoluții particulare o linie de evoluție semnificativă
geografic, socio-politic și cultural, care s-au identificat cu postmo- a suprarealismului într-o cultură
avangarda marchează, de fapt, dernismul sau neo-avangarda, destul de reticentă la manifestă-
finalul unei gândiri de tip ierarhic până spre literatura contempora- rile transgresive, cel puțin până la
și, imediat, o nouă percepție asu- nă. Sursa evidentă a acestei atrac- un punct, putem spune că avem
pra timpului, spațiului, sensibili- ții este discursul de tip transgresiv de a face cu reprezentări esenți-
tății, atitudinii sau arhetipurilor. pe care îl putem înțelege, în acest ale ale unor categorii distincte,
Structurile pe care le propune, context, ca „naumianism”: rein- „conective”; acestea fac legătura
de la frază sau imagine, până la ventarea categoriilor de spațiu și atât cu manifestări epocale, de-
manifeste, poeme și narațiuni mai timp, reînvestirea cotidianului cu terminante în istoria culturii, cât
ample, sunt întrepătrunse, multi- subiectivitate, multiplele alinenări și cu realizări contemporane care
plane, polisenzoriale. Topografia ale discursului, mediumnitatea postulează tot mai clar necesitatea
este simultan geometrică, fluidă etc. Ipoteza pe care o formula redefinirii unor concepte ca real,
sau polimorfă. Determinările sunt Anthony Julius în Transgresiuni: virtual, spiritual sau poetic. Ultima
în mai multe dimensiuni, sistemul ofensele artei (2002, trad. în lb. ediție de până acum a Festivalului
de referință se schimbă permanent română de Tania Șiperco, Vellant, „Gellu Naum” (descrisă pe larg de
– „noi care cântărim cu precizie 2008) privitoare la necesitatea I.B. Lefter, în publicația Reporter
natura semnificantului”, scrie Gellu redefinirii conceptului de trans- Global, 10 august 2019) care a in-
Naum în Copacul-animal (Opere I. gresiv, devenit aproape un clișeu clus, pe lângă lecturi ale unor poeți
Poezii, 2011, p. 272). al gândirii moderne, era corectă din generații diferite, discuții criti-
În aceste condiții, canoanele se și fundamentată cu nenumărate ce, împreună cu alte manifestări
confruntă cu o serie de provocări: exemple, multe din suprarealism – cu profil artistic și/sau teoretic
să devină permeabile, să adopte (Max Ernst, René Magritte, Man – destul de frecvente traduc o ne-
ideea de evoluție sau de perma- Ray). Mai mult, întreaga teorie voie aproape vitală de completare
nentă mutație, să accepte filtrele poate fi extinsă spre textele lui a câmpului formelor de expresie
STEAUA 10/2019

avangardei dincolo de care, ade- Gellu Naum (dar și Tristan Tzara, cu linii de cercetare puternice și cu
sea, rămân zone crepusculare, am- Urmuz ș.a.) pentru că, dacă la ni- revizitarea discursului specializat,
bigue, punând mereu la îndoială vel vizual trangresivul își găsește teoretic. Nu doar pentru că studiul
sisteme, concepte, granițe. Aceasta imediat un răspuns – de obicei suprastratificărilor din opera lui
pentru că discursurile artistice ale unul de tip contestatar –, în text Gellu Naum sau din opera altor
avangardiștilor operează, prac- acesta devine o categorie multi- autori „ai transgresivului” (formula
tic, la nivel „molecular”, de tipare dimensională, implicând instanțe lui A. Julius) este în sine un proiect
mentale profunde: refuzând orice diverse, limbaje diferite, multiple de viață, ci și pentru că, în spațiul
45

formă de limitare, aceste discursuri niveluri de sens. Transgresivul nu actual, „cercetarea critică” (de care
 vorbea, de altfel, Titu Maiorescu transfrontaliere sau hub-uri, „lu- iluminarea fericită a unor tradiții,
în secolul al XIX-lea!) face adesea mea” are în avangardă un teren ci și o înțelegere și o redescoperire
corp comun cu artele, cu obiectele de cercetare și un set de „filtre” a conceptului de umanitate în sine
cercetării lor, cu noile tehnologii. aproape vital. Nu este exclus ca care, de multă vreme, pare că nu se
La limita obsesiei pentru ideile de aici să înceapă nu doar o expe- mai află la începutul niciunuia din-
labirintice de proiect, rețea, uniuni riență estetică impresionantă sau tre demersurile omului actual. 
STEAUA 10/2019
46
poezie Simona-Grazia
Dima

Liman
Vor fi copaci și-o apă verde,
golumbi se vor pleca să bea,
cu ochii jucând în miere și lacrimi,
seara târziu vom sosi, atent călăuziți,
vom arunca vechi straie, hărțile, povara
și ne vom așeza la masă – delfinul înghețat,
cu pâine de văpaie pe spinare. Va fi iar muzică,
îngerul își va atinge harfa, lumini va dărui din mers,
Potir când roba lui de in scârțâitor va mătura pietrișul,
se vor învolbura culori, o ploaie moale, deasă
Preaplin de băutura ta eram... ne va tăia întoarcerea pe cale, din pâinea de pe masă
acum, aproape golit, aștept iar vom mușca, degeaba ne vom teme: cel care mișcă
să mă umplu, pietrele întruna pe noi nu ne va mai strămuta.
așa cum crai-nou
tânjește să se facă lună plină.
Hultan
Iar până-atunci sunt vânat ori neștiut,
în locul acesta recent, Bântuie-n noi un hultan negru și lacom,
străvechi în devenire, însă... ne-nchide sau ne deschide obraznic
De-aceea, până când tainica licoare porțile interioare, trântește zaruri de foc
va fi repusă-n drepturi între ziduri, caută cu ochi aprig o stâncă,
de-arheologi ce vinu-l spre-a pogorî pe ea cu aripi moi,
vor sorbi cu saț și rost, s-o-mbrățișeze, să o absoarbă lent.
în așteptare, cu somnul Speriați, simțim creasta-i tăioasă
mă-ndeletnicesc, cum ne împunge sufletul și urcă,
sub frunze veștede, netulburat, am vrea să-l alungăm și nu știm cum
castană ocrotită-n coajă – sau, încă și mai bine, să-l facem
neîncețoșată sticlă, veselă, să contenească din zbor și să se-așeze
firească, umplută până-n margini în cuibul inimii ca să depună,
și revărsată la soroc. cald, un ou de piatră.

Fruct
Trezire
Copacul orbitor, trăznit întruna,
dar făr-a fi atins, strunește calm Jale hieratică acoperă cu licărirea
lucruri aprinse cu zgomot, arbitrar, firmamentul, asemenea durerii pure
până le-nvață o combustie blândă, ce naște frumusețea perlei, încât abia
fără sunet, ca foșnetul de iarbă, mai deslușești obrazul înstelat,
și-atunci, adevărata vâlvătaie, nedumerit și fix, sub lacrimile mute.
Nu părăsi, nemlădiată în singurătate,
STEAUA 10/2019

suverană, mult prea puternică

pentru-a dori să strice, cu demăsura, tristețea aceasta scumpă, ci încâlcește-i
dulceața locului, se va zări pe cer, stelele cu drag, mângâie-aurifera lână
trandafirie, în seara cu privighetori, cu firul lung scurgând, impenetrabil,
purificată de grabă și sălbăticie, apa, căci soarele, berbecele trezit,
când razele-i pătrund, neîntrerupt, va răsări decis din adâncime,
perdeaua norilor și filamentele pe umeri cu hlamida, larg deschisă,
cuvintelor, subpământene, a cerului fluid, deodată strânsă-n sine,
eliberată, ea se face fluviu, fruct zemos, apoi boltită ca o floare: în clipa aceea,
47

imens și-n lume arde-acum un singur foc. de la sine, plânsul, furtunile tăcerii se vor opri.
 RECENZII
sau virtual, singurul lucru salvator ca un lost in translation european.
rămâne să legi toate spațiile pe care L-am văzut la Jean-Lorin Sterian
Lost in le porți în tine: „pentru a marca
succesul regresiei/ în general, duc
(home alone 3), îl vedem și la Krista
Szöcs – aproape în dialog – în ber-
translation, viața unui băiat de 14 ani, ameste-
când bucuriile ei cu neîmplinirile
lin (ed. Nemira, 2019), al doilea ei
volum de poezie, la fel de visceral
varianta unui băiat de aproape 34/ tânjind
spre versiunea curată a celui care
ca primul, însă mult mai echilibrat
și atent lucrat. Un discurs confesiv,

berlineză se plimba prin cișmigiu” (p. 46).

Nomadismul afectiv și comunica-
de renegociere a granițelor din
câmpul domestic al singurătății,
rea știrbită lasă loc altor feluri de în care sunt despicate propriile
Eva Sărășan apropiere de celălalt, prin obiectele ficțiuni și obsesii, propria excesivi-
sale, prin link-urile împărtășite de tate în „cumințenia ei” introvertită,
Prozator și performer, Jean-Lorin pe youtube, prin ritmul roților de ca o distrugere programată din
Sterian debutează în 2018 cu poe- biciclete, printr-o „tastatură neagră interior, departe de acasă. Ce
zie, deviată dintr-un performance uzată: singurul obiect mângâiat” (p. pune în mișcare acest traseu po-
efervescent în propriul apartament, 12) – uneori ultima care duce înspre etic? Abandonul de sine, excesul,
ca formă de documentare, pe de-o conexiuni intense. obsesia, repetiția și refugiul, toate
parte, a singurătății, pe de alta, a Stilul incert, cât și mixtura tonu- formulându-se meticulos în încer-
obiectelor singurătății. Volumul lui confesiv, supus autoflagelării, cu carea de a te apropia de celălalt.
său, Home Alone 3/ Singur acasă 3 inserții tăioase, autoironice și cinice, Când acestea eșuează, apropierea
(ed. Vellant, 2018), se construiește hașurează zone ale vulnerabilității devine experiment social, nu
în două părți, cu un traseu imprecis dificil de atins în poezie, cel puțin, experiență personală. Este exact
al propriei solitudini: de acasă, din cât aceasta să rămână sinceră și traseul de la „am vrut sinceritate
București, pe berlineza rigaer strasse valabilă. Volumul lui Jean-Lorin palma pe umăr și o/ singură idee
(1), cu micile eșecuri și iluzii tardive, Sterian confirmă că una dintre de comunitate” (p. 11) la „vreau
de acolo pe mai nordica isländiske formele singurătății este încercarea creierul meu să fie mai gol decât
strasse (2), cu toată resemnarea de a te apropia de oameni de la pușculița unui copil de zece ani” (p.
și recontextualizarea formelor de distanță, de a-i cunoaște pe ceilalți 10). berlin afirmă o nevoie intensă
singurătate în intersecțiile platfor- prin formele lor de solitudine. de narativitate și repetiție, care să
melor virtuale. Este, practic, traseul Poetul face acest lucru jucându-se scoată introvertitul din casă, să-l
celui-care-pleacă (din nevoia de cu zonele liminale dintre ficțiunile plimbe pe străzi, printre oameni,
a fi singur) și care se transformă în personale, detaliile concrete, rigidi- între job și baruri, între autobuze
cel-care-așteaptă (suspendat în tatea nemțească și fluiditatea me- și mâinile întinse ale altora. Acolo
incertitudine, prin nevoia de a fi în moriei, o joacă de-a cine-i cel mai unde narativitatea se fisurează,
așteptarea cuiva care nu sosește). vulnerabil?, cine-i cel mai singur la golurile sunt umplute cu decu-
Fie că plasează singurătatea într-un el acasă?, într-un oraș străin. paje muzicale de pe youtube sau
spațiu domestic, fie urban, sau chiar vizuale, prin poeme de tip colaj,
virtual, Home Alone 3 este un exem- Jean-Lorin Sterian, Home Alone 3/ copy-paste (de exemplu, sunetul de
plu de arhivă personală (aproape Singur acasă 3, Editura Vellant, 2018 sau exces și continuă să crezi), și spa-
fotografică) care vorbește despre țieri abuzive ale versurilor. Barierele

Berlin, cauză
memoria locurilor în care ai fost și lingvistice, sociale sau afective ale
care rămân în tine cu amprentele Berlinului duc la o asumare a vul-
STEAUA 10/2019

și efect
lor, purtând detalii afective ale nerabilității și a destrămării, în final,
relațiilor convexe, ale conflictelor a refugiului: „sau atunci când cine-
și golurilor, numărul de sticle pe va îți lipsește atât de mult încât ai
care le-ai golit în clubul Berghain gura uscată, te întinzi pe canapea
Eva Sărășan și numeri de câte ori soarele a venit
sau atingerile virtuale la viteză 3G.
Ratarea nu își are locul când ești și a plecat de la fereastră. Câmpul
deja lost in translation, sugerează
Sterian, iar în lipsa dezarmantă a B erlinul ca laitmotiv spațial și
circumstanțial este în trend în
singurătății este, cu siguranță, cel
domestic” (p. 35) – aici stă toată
48

unui cod comun, lingvistic, social ultimii ani în literatura românească, forța volumului, de fapt.
 Volumul Kristei Szöcs este bi- însoțește pe poet în periplul său prietenilor), scrisori, conversații,
ne stăpânit și structurat, ghidând infernal: de la dificultățile financia- întrevederi – în toate acestea,
cititorul atât vizual, cât și auditiv re care îl bântuie constant, până la Monique Jutrin găsește căi de ac-
printr-un Berlin răvășit și excesiv detenția ca prizonier în război; de ces în pădurea labirintică a ideilor
în solitudinile sale multiple – când la suferința provocată de pierderea poetice și filosofice fondaniene,
cauză, când efect –, unde ultime- cumnatului și bunului său prieten, oferind cititorului piste hermene-
le lucruri precise vin din interior: Armand Pascal (căruia îi va dedica utice sigure. Autoarea lasă însă,
„sentimentul că acum e bine. ca poemul Ulysse), până la hăituirea uneori, întredeschisă ușa propriu-
o mână din interiorul meu care se de către autoritățile naziste și, în lui laborator de creație, astfel încât
așază peste organe și le calmea- final, deportarea. Chiar Fondane se poate întrezări asidua studiere a
ză” (p. 49). „Continuă să crezi” este oferă o idee despre măsura gre- arhivelor în căutarea efuzivă a ace-
laitmotivul insinuat discret în vo- utăților prin care trecea când le lui partener de dialog de „dincolo
lum de poeta exceselor cuminți, scrie prietenilor care l-au chemat de Istorie”. Ceea ce rezultă este lu-
pentru Berlinul ca halou în care în Argentina „Când nu poți plăti o crarea de față, o „biografie” din care
„rutina poate fi acoperită cu răb- carte de poezie, cu atât mai puțin persoana a doua și adresările di-
dare/ unde frumusețea s-ar mări te poți salva în Americi, împreună recte nu lipsesc, în care înlănțuirea
pe construcții de beton” (p. 9). cu familia ta”. evenimentelor urmează uneori
În cazul lui Fondane, biografia ritmul natural al conversației, iar
Krista Szöcs, berlin, București, și bibliografia au fost strâns legate, nu diacronia, și care este scrisă cu
Editura Nemira, 2019 cum la puțini scriitori mai întâl- un profund simț al responsabilită-
nești. În această privință, Monique ții față de memoria lui Benjamin

În dialog cu
Jutrin are grijă să coreleze fiecare Wechsler, zis Fundoianu sau, natu-
secvență din viață cu operele aflate ralizat, Fondane.

Fundoianu /
în curs de scriere în acea perioadă.
Nimic din laboratorul de creație Monique Jutrin, Cu Benjamin

Fondane
al lui Fondane nu îi scapă autoa- Fondane dincolo de istorie sau
rei: marginalii de pe manuscrise, Carnetele lui „Ulysse” (1924-1944),
consemnări diaristice (nu doar ale trad. de Gabriela Cocora și Țicu
Vlad Lupescu autorului, ci și ale soției sau ale Goldstein, București, Hasefer, 2018

D upă ce în 1989 a publicat

Benjamin Fondane sau pe-
riplul lui Ulysse, Monique Jutrin
îi consacră scriitorului româno-
francez un nou studiu, tradus
și apărut la Editura Hasefer în
2018. În Cu Benjamin Fondane
dincolo de istorie sau Carnetele lui
„Ulysse” (1924-1944), scriitoarea
franceză încearcă o reconstituire
a tumultoasei vieți a autorului din
documente de arhivă și mărturii,
însă, după cum recunoaște și ea
în Postfață, cartea nu se vrea a fi
o biografie per se, ci mai degrabă
o incursiune bazată pe dialogul
STEAUA 10/2019

dintre cercetător și manuscrise în

viața și opera lui Fundoianu.
După cum anunță și titlul, este
revizitată etapa franceză de creație
a autorului, de la sosirea acestuia
la Paris, până la moartea tragică
în lagărul de exterminare de la
Auschwitz-Birkenau. Asemenea u-
49

nui Vergiliu, Monique Jutrin îl

 poezie Octavian
Perpelea

Strada Sergent Iriceanu Ion 18, bl. 160, ap. 45 Str. Panselelor, nr 2, bl. 57, ap. 31
nea Cornel era omul cel mai îndrăgit nea Gelu mecanicu’
de copiii din bloc era singurul bețiv pe care femeile cumsecade
nu era adult care să nu-l respecte nu-l priveau chiorâș
& chiar și cele câteva babe muncea de dimineața până seara la un garaj improvizat
ce-l vorbeau pe la spate cu tarife la juma’ de preț
îi zâmbeau larg atunci când îl întâlneau uneori era plătit în alcool
era atât de frumos nea Cornel cele două gemene cu sindromul Down și nevasta
atunci când cobora din tir pensionată
cu marfă din Occident pe caz de boală
& aducea bomboane tigări cafea erau cecul în alb în fața comunității
apoi a venit revoluția & treptat când s-a îmbolnavit vecinii i-au ajutat cu mâncare și
a început să fie ignorat de toată lumea haine
după câțiva ani a început să vorbească gros la moartea lui comitetul blocului
apoi tot ce putea să scoată era un hârâit a strâns o sumă frumușică pentru familie
când s-a întors din spital apoi fiecare și-a
avea un buton în gât văzut de ale lui
nu după multă vreme s-a retras la țară
de rușine Str. Frumușani, nr.14, bl 99, ap 53

Str Tulnici, nr.37, bloc 84 a considerat mereu realitatea

o afacere prea complicată
nu a mai rămas niciun băiat care se va termina cu un faliment
din ăia vechii de la blocul 84 nici măcar prea spectaculos
cinci în Spania asta a și făcut ca întreaga lui existență
patru în Anglia să pară o ratare exemplară
doi în Germania pentru cei care încă se mai raportează la
unul în Malta superstiția reușitei
câțiva s-au însurat & s-au mutat în alte cartiere lungi perioade în care a fost absent
Țuchi a murit în accident de mașină până din propria viață
să împlinească 18 ani funcționar obscur
pe vremuri nimeni nu pleca necaftit dacă trecea poet bovaric
pe lângă scara lor ba histrion
acum în fața blocului stau două babe ba căzut într-o tristețe destul de kitschoasă
care discută despre celibatar înrăit
tratamentele naturiste probabil din ranchiună față
de o societate pe care a simțit-o mereu ostilă
Strada Stânjeneilor 2, bl 49, ap 28 și căreia nu a vrut să-i cedeze
îmbrățișîndu-i obiceiurile
când tot cartierul doarme
STEAUA 10/2019

nicio urmă pe zăpada asta murdară

petrecăreții de la etajul 3 obișnuia să spună
din blocul turn sunt cuprinși ca să-și justifice neimplicarea
parcă mai tare de frenezie a urât viața
chiote & buftnituri iar viața nu
o muzică în care l-a iertat pentru asta
pulsează viață
& siluete care dănțuie sau se clatină
când ceilalți dorm
50

ei își trăiesc visul

 TEATRU

Cu Gábor Tompa, Carmencita

Brojboiu și Marcel Iureș despre
Furtuna de W. Shakespeare la
Teatrul Național din Cluj-Napoca
R epetițiile la spectacolul Furtuna
de W. Shakespeare, în regia
lui Gábor Tompa, scenografia
se numește Evoking Shakespeare
and Forgetting în care spune clar
că asta nu înseamnă că noi putem
Carmencitei Brojboiu și Marcel să-l traducem în vorbele noastre de
Iureș în rolul lui Prospero, începute fiecare zi. Este o mare greșeală să
în luna iunie 2019 s-au finalizat cu credem că ne este permis să intro-
două avanpremiere – în 24 sep- ducem în textul lui Shakespeare „fii
tembrie și 6 octombrie – premiera atentă, mă fată!” sau „dragul meu”.
spectacolului având loc în cadrul Nu se poate, pentru că la el este în momentul în care descojim și
IIC 2019, în 11 octombrie 2019. A o poezie densă și nici pe vremea apoi re-clădim acest limbaj poetic,
fost un bun prilej pentru a le adre- lui, nimeni nu a vorbit ca Hamlet, care începe să funcționeze cu mii
sa câteva întrebări realizatorilor sau Lear, sau Julieta, sau Ofelia. de analogii în contemporaneitate.
spectacolului. Nimeni dintre contemporanii lui
Shakespeare nu a vorbit așa, nici E.S.: Limbajul lui Shakespeare, de
Regizorul Gábor Tompa un rege, nici un prinț. Nimeni nu a o „densitate poetică extremă”, atât
spus to be or not to be that is the qu- de plin de sensuri nu se lasă „ajus-
E.S.: Vă simțiți bine în compania estion. Și acest discurs trebuie să ni-l tat”, adus în cotidian. Așa stând
lui Shakespeare. La a câta montare asumăm, noi, cei care interpretăm lucrurile, Shakespeare nu prea este
din Shakespeare vă aflați? personajele lui și să știm că, pentru contemporanul nostru.
G.T.: Mă simt foarte incomod. ei, acesta este limbajul lor natural. G.T.: Nu. Sigur că nu. El nu este con-
Hamlet-ul l-am montat de trei ori, Pentru omul contemporan, acest temporanul nostru la nivel narativ.
la Cluj, la Craiova și la Glasgow. Am sistem de gândire, de limbaj – să- El este contemporanul nostru la
făcut Cum vă place, Visul unei nopți și ucidă tatăl? să-și ucidă sau nu nivel de model al lumii. Nu știu ce
de vară, Regele Lear de două ori, unchiul? – e foarte greu de înțeles. s-ar întâmpla dacă am priva textul
Troilus și Cresida, Richard al III-lea, Cum pot să mă duc cu gândul la shakespeareean de această formă
Neguțătorul din Veneția și urmează acele monologuri? De aici vine poetică, care în engleză nu sună
să fac Richard al II-lea la Teatrul de dificultatea. Scria foarte frumos ca o poezie. În momentul în care
Comedie din Budapesta. A fost George Banu că actorul în scenă se creează pe scenă o lume, cu un
o întâmplare ca în doi ani să fac nu folosește propriile cuvinte, ci sistem de relații și de situații, acest
trei, patru piese de Shakespeare. totdeauna comunică prin vorbele text devine extraordinar, o poezie
STEAUA 10/2019

Este enorm și copleșitor. Din toate altora. Acest lucru trebuie asumat. transmițând niște adevăruri foarte
punctele de vedere, atât fizic, cât E foarte greu. Sunt spectacole în dense, altfel comunicate, care nu
și spiritual. Nu există o traducere care textul e mai nedefinitivat sau, se pot înlocui. Forța poeziei constă
fidelă a textului shakespearean. de la bun început, are o structură în revelarea unui adevăr, adăstând
Peter Brook spunea că șansa sau flexibilă și în care putem improviza. în străfundurile ființei noastre, pe
neșansa englezilor este că nu există Dar aici, când e vorba de o poezie care nimeni nu l-a mai formulat așa.
Shakespeare tradus, deci e același atât de densă... Problema este să Cum poți înlocui, de exemplu, „eu
limbaj cu multe expresii arhaice, dar reușim să reprezentăm cât mai fidel nu strivesc corola de minuni a lu-
și poetice. Dar, în același timp, Peter înțelesul original, care nu este unic. mii”? Nu există alte cuvinte pentru
51

Brook are și un caiețel subțire care Această bogăție de sensuri apare așa ceva. Problema e a traducerilor.
 Toată această nebunie a limbilor cu forțe oculte. Sunt foarte multe să se întâmple pe o insulă pustie,
diferite, în care singurul lucru care posibilități și foarte multe straturi, unde nu mai există, probabil, nici
trebuie evitat e cotidianul. În mo- care nu trebuie neapărat eliminate. o perspectivă pentru viitor. Este în
mentul în care aud un Shakespeare Trebuie, cumva, asumate și păstrate gol. Atentatul nu mai are obiect.
contemporaneizat, adorm. Este o în interiorul acelui mister propriu Este și motivul colonialismului:
cârjă inutilă, care trebuie cât de re- pe care, poate, nimeni nu reușește crezând că venim dintr-o civilizație
pede înlăturată, chiar dacă într-un să îl deslușească, nici chiar în ceea superioară, am distus foarte multe
monolog interior, într-o anumită ce privește reflectarea asupra pro- culturi băștinașe. Avem dreptul să
fază a procesului poate ajuta acto- priei personalități. Spun că sunt facem educație cu forța? Nici vorbă!
rul. Altfel este o fundătură fără ieși- foarte multe straturi. Cum reușim Foarte complex totul. Apoi, ca tată,
re. Și asta e valabil nu doar pentru să ne stăpânim gândul, spiritul? Prospero are niște responsabilități
Shakespeare. Încercați să înlocuiți La ce le folosim? La ce folosim ta- și temeri. Ar vrea să o protejeze pe
cuvintele din Cântăreața cheală. Nu lentul? Prospero pendulează între Miranda de această lume imorală,
se poate. În mod normal, fiecare re- starea de copil și un om deosebit infectată de atentate. Dar se poate?
plică din Cântăreața cheală este un de înțelept și matur. Pentru el e o Nu se poate. Se poate ține o ființă
nonsens. Dar piesa este construită miză foarte mare această furtună. umană izolată de restul societății?
muzical în așa fel încât sărind, evi- Este o realizare foarte importantă, Oare ce consecințe are? Și vine pri-
tând, eliminând prea mult text te care îl fură din când în când, ca și mul om. E formidabilă această com-
duce la același rezultat ca și cum ai talentul creator. plexitate a piesei. De aceea cred că
scoate note dintr-o partitură muzi- din punct de vedere teatral, într-un
cală. Fiecare tăiem din Shakespeare E.S.: Din cele spuse actorilor, am timp foarte scurt este de parcurs un
pentru că nu se poate juca integral, mai notat și faptul că totul poate drum foarte lung. Forța dramatică
dar problema este foarte delica- căpăta o altă formă, cu excepția este extraordinară la Shakespeare
tă. Ceea ce se poate face este să laturii morale a vieții. pentru că scena nu este niciodată
se substituie cuvinte, eventual, G.T.: Da, așa e. Dacă nu există ele- narativă. Totdeauna este dramatică.
dar păstrând forța poetică a lor. mentul etic, moral în creație, atunci Se pleacă de departe ca să ajungi la
Cotidianul nu ajută aici la nimic. se poate ajunge la lucruri aberante. final, unde trebuie să ajungi. Chiar
Acest principiu este valabil atât în direcția opusă. În momentul în
E.S.: În timpul repetițiilor vorbeați pentru savanți, cât și pentru artiști. care am cea mai mare dezamăgire
de faptul că pentru dumneavoas- Să dau un exemplu: dacă un critic și setea mea de răzbunare ajunge
tră Furtuna lui Shakespeare în- are un condei extraordinar, dar îl la apogeu, atunci realizez că nu are
seamnă, pe lîngă multe alte lucruri, folosește la denigrare și la atacuri nici un rost și că trebuie să iert, că
și un tratat despre dualitatea lumii. personale intră în zona diavolului, și eu sunt doar un om care nu are
G.T.: Da, și despre dualitatea ființei a imoralității, nu? În slujba a ce îmi forța de a schimba. Că arta nu este
umane. Pentru că se duce o luptă pun talentul? În același timp bucu- o poveste unilaterală. Am scris o
în interiorul acestui personaj și ria asta infantilă în momentul când piesă sau fac un spectacol de teatru
nu numai, ci, într-un fel, al tuturor mă fascinează ce am realizat. E și re- și am schimbat lumea. Nu. Depinde
personajelor. Niciunul dintre noi gie. În acest Prospero e un artist as- de fiecare dintre noi, și de cel care
nu este născut bun sau rău. Toți cuns. Vorbește de o baghetă. E și un receptează opera de artă. Și pe
avem o șansă egală. Așa ne-a creat dirijor; nu dirijează doar o orches- mine acest spectacol m-a adus mai
Dumnezeu. Totul depinde de cum tră, ci o lume. Ajungem în preajma aproape de cunoașterea lumii și a
destinul și noi înșine ne adminis- puterii. Are nevoie arta să posede propriei mele ființe. Am descoperit
trăm aceste forțe. Deși victimă a puterea, alta decât cea a expresiei? în mine însumi niște lucruri pe care
tiraniei, Prospero e nevoit să devi- Prospero face descoperiri din mers. nu le bănuiam. Și nu sunt un om
nă un tiran. Acest traseu îl putem Descoperă inclusiv eșecul pedago- mai deosebit decât alții. Sunt la fel.
parcurge fiecare dintre noi... Din gic – Caliban este forța brută care
acest punct de vedere este o piesă nu poate fi educată. El este și un E.S.: Este Miranda, într-un fel, o
STEAUA 10/2019

profund creștină. Nu se poate înțe- pedagog care vrea să dea o lecție. variantă feminină a lui Kaspar
lege altfel. Adică porunca supremă: În patru ore, pe o insulă mică, care Hauser?
iubirea și iertarea. Ca și Hamlet, este scena, dacă vrem, se prezintă, G.T.: Duce în altă direcție. Eu îl
Prospero pleacă de la această pu- se derulează în fața noastră, com- privesc pe Kaspar și prin prisma
ternică dorință de răzbunare, tot primată, întreaga istorie a lumii. De filmului lui Herzog, cu acel actor
prin artă. Însă Hamlet vrea să afle fapt, o istorie care se repetă pentru extraordinar Bruno S. Aici sunt
adevărul, nu neapărat să se răzbu- că acei conspiratori continuă să foarte multe lucruri mai complexe.
ne. Prospero ajunge în posesia unui urzească planuri de preluare a Educația pe care Miranda o primeș-
52

talent, a unei magii. Are o relație puterii. Ceea ce este chiar absurd te este o așa numită educație home
school și sunt exemple foarte multe cred că asta e. Repetăm ciclul aces-
în lume, în care părinții își educă ta al vieții și al morții prin teatru.
singuri copiii, neavând încredere în
educația publică. Știu un exemplu Scenografa Carmencita
senzațional: fetele Polgár. Geniale
Brojboiu
la șah. Fiecare a fost campioană
olimpică sau mondială la șah. Tatăl E.S.: În ce măsură ți-a fost de fo-
lor, în anii ’80 a hotărât să nu le dea los în crearea locului în care se va
deloc la școală. A declarat că vrea petrece această furtună, perioada
să educe genii. Și a reușit. Iată, este de „penitență” – cum ai numit-o orizont – așa se numea spațiul de
o reușită foarte rară pentru că sunt într-un interviu – petrecută în stu- exploatare – din cauza încordării
riscuri foarte mari aici. Întorcându- denție pe tărâmul geologiei și ge- aveam o serioasă febră musculară.
ne la Furtuna - Miranda învață mul- ofizicii și ce înseamnă acel „spațiu În acele momente mă gândeam că
te lucruri și chiar încearcă să-l edu- imaculat al memoriei” despre care poate așa e coborârea în afundul
ce pe Caliban. Există la Prospero vorbeai la primele repetiții, când ai pământului. În infern. Senzația asta
această tentativă de a o ține izolată făcut prezentarea cadrului sceno- de necunoscut, de alunecare, de
de lumea vicioasă. Singura speran- grafic al spectacolul ? nesiguranță a ceea ce atingi, m-a
ță a lui Prospero este că ea va reuși C.B.: E o distanță uriașă între lucrul urmărit multă vreme. Întotdeauna
să trăiască într-o lume diferită. Dar cu roci în adâncul pământului și pericolul este asociat cu necunos-
și asta, pusă sub semnul întrebării această mare provocare, o încerca- cutul. Orice loc nou te face să fii
pentru că Shakespeare introduce, re atunci când visezi la spații efe- atent, te neliniștește, te sperie. În
viclean, o scenuță în care îl prinde mere, cum este scenografia. Acest același timp, orice loc nou îți oferă
pe Ferdinand trișând la șah. Și nu spațiu curat, clar, imaculat – spațiul alte perspective, alte așteptări.
se știe ce va fi. Iarăși e o problemă memoriei, al conștiinței – este opu- Poate chiar speranțe. Știi, uitân-
care rămâne deschisă pentru că ne sul, se află la antipodul pământului, du-mă la repetiții mi-a venit în min-
sugerează că și acolo e vorba de al tenebrelor în care am prospectat, te gândul că, de fapt, nimeni nu a
decizii. Și de ce fel de hotărâri și de fapt, o scurtă perioadă de timp. văzut insula lui Prospero. Nimeni
compromisuri facem în viața noas- Singurul element care îmi aminteș- nu știe cum este. Pentru că am
tră. Ce încerc să spun este faptul că te de acea perioadă este roca pe vorbit de adâncurile pământului,
nu se poate duce la extremă nici care o are unul dintre personaje de spaimă, de teamă, Caliban cam
ideea că ceea ce eu nu pot rezolva la un moment dat și care apare de acolo vine. Din acel puț în care
rezolvă Cel de sus. în imaginile proiectate pe pereți. am coborât demult. Era frig, ume-
Uneori mi-am dorit să fie meteoriți zeală și în același timp sufocant.
E.S.: Liviu Ciulei spunea că pentru și roci inexistente pe Terra. Cam as- M-am gândit la toate astea când
el regia „nu înseamnă altceva, ta ar fi legătura sau, poate, și modul Gábor Tompa mi-a propus varianta
decât ilustrare în mișcare”. Pentru în care am învățat atunci, acolo, să de spațiu imaculat al memoriei.
dumneavoastră? mă adresez foarte concret oameni- Curățenia peste care să se vină cu
G.T.: La un moment dat spuneam, lor. Cred că asta m-a ajutat în sce- proiecțiile - magiile lui Prospero,
când eram tânăr, că, asemenea nografie, am devenit mai precisă în de fapt. Cu cât pătrundeam mai
unui personaj ca Hamlet, regizorul ceea ce cer la ateliere, de exemplu. mult în atmosfera repetițiilor, mă
încearcă prin teatru să stabilească Asta ar fi așa, ca o paranteză, legată gândeam că insula este teatrul și
o ordine în lume. Astăzi, sigur că de „penitența” mea geologică. că Prospero își creează un teatru
pentru mine e și mai puțin și mai Îmi aduc aminte de o experiență din în teatru. El este un fel de demiurg,
mult de-atât. Adică este o perma- perioada de prospecțiuni, când am regizor, scenograf, compozitor și
nentă căutare a propriei identități. coborât la zeci de metri în adânc, are în preajmă spiritele nevăzute -
Probabil, pentru mulți e cel mai pe niște scări din lemn foarte în- pe Ariel și zeițele. Nu vreau să cad
bun mijloc de a te exprima. Este guste, într-un spațiu foarte strâmt. în teoretizări, spun ceea ce simt
STEAUA 10/2019

în același timp și o formă de viață A fost prima coborâre într-un puț. acum, în repetiții. Mi se pare că
care pendulează între colectiv și Aveam în mână un lămpaș, care s-a spiritele și Ariel și Prospero sunt
singurătate. Pentru că e foarte fru- stins, pentru că pereții erau foarte cu toții nevăzuți. Poate că singurul
mos momentul acela de căutare și umezi, fiind zăcăminte fieroase. Și personaj concret, real de pe insulă
chinuri comune cu realizatorii unui senzația asta de coborâre, parcă în este Caliban. Cumva, Prospero își
spectacol, dar după aceea revii în abis, neștiind până unde... Singurul creează acest teatru, acest cine-
singurătate și faci tot felul de re- element stabil era peretele de care ma al lui, umplându-l cu propria
petiții generale pentru propria ta îți sprijineai spatele sau coatele. Țin imaginație, dorințe, prospecțiuni,
fantasme și care la finalul piesei se
53

trecere în neființă, prin teatru. Deci, minte că atunci când am ajuns la

 dezintegrează pentru că Prospero acesta de caleidoscop, dar te și

fotografii de Nicu Cherciu

pleacă din acest spațiu și se întoar- apasă, cumva. Îți cere precizie și
ce în lumea reală. Dar, în același o alegere. Altfel, trăim pe o mare
timp, ceea ce e frumos aici, de agitată – vorbesc de această me-
fiecare dată când se va juca specta- serie – urcăm munții ăștia culturali,
colul, insula se va re-crea. care, câteodată, te tentează cu tot
În urmă cu patru ani, când am felul de lucruri. Însă, după o anu-
făcut Livada de vișini la Maribor mită vârstă și experiență, ajungi la
tot cu Gábor, George Banu, care dimensiuni normale – ale tale ca
a fost dramaturgul spectacolului persoană și ale muntelui cultural Nu putem să intrăm în intimitatea
vorbea despre bibliotecă și despre pe care vrei să-l urci. acestui fenomen pentru că e greu
inutilitatea ei. Despre faptul că ea de povestit. Nu poți povesti cum
pare să fie pe cale de dispariție în E.S.: Sunteți un magician aici. faci un rol. Nu cred că e cineva
lumea modernă. Tot așa, de zeci M.I.: Așa e scris de Shakespeare. capabil, la modul cinstit, să explice
de ani se discută despre starea Iar în viziunea lui Gábor Tompa, cum face el Hamlet sau Prospero.
teatrului și dacă mai e nevoie de Prospero este o mașinărie ferme- Și-atunci e foarte greu să răspund
teatru. Și, cumva, Prospero este cată, care încearcă să descopere printr-o propoziție sau un șir de
artistul acela care se refugiază în lucruri despre el însuși, despre propoziții, că după ce am trecut
teatru, își creează propriul teatru lumea înconjurătoare, despre prin atâtea roluri sunt mai bun sau
pentru că el are nevoie de teatru. lumea în care a fost și în care tre- că unele m-au crispat și mi-au lăsat
Și mă gândesc că atâta timp cât buie să se întoarcă mai curat. Să-și un chist în inimă. Sau, dimportivă,
Prospero are nevoie de teatru și regleze etic și spiritual relația de m-au vindecat de spaime. Cred
de insula asta de teatru, probabil întoarcere. Totul petrecându-se că fac parte dintr-o mică familie
că teatrul va exista și mai departe. într-o convenție uriașă, care, la de inși, care-și trăiesc spaimele
final, se limpezește, se dă pe față și neputințele, dar și momentele
în lumini de serviciu și lumini de înălțătoare. Actoria este o meserie
Actorul Marcel Iureș
sală și spune: „Asta e. Eu nu mai care are în comun cu viața, lipsa
E.S.: Ați întrupat, de-a lungul am putere. S-a terminat specta- de concluzii. Nu există concluzii în
anilor, un șir lung de personaje colul, arta, magia. Acum ziceți meseria de artist de orice fel. Dacă
shakespeareene, de la Jacques dumneavoastră!”. E foarte unitar i-a folosit cuiva ceea ce ai făcut pe
Melancolicul, la Richard al III-lea, totul la Shakespeare. „Încercați scenă, nu se poate verifica pentru
Richard al II-lea, Hamlet și iată-vă să nu mă țintuiți aici, că nu mai că nu poți fi martorul fascinat al
acum în chipul lui Prospero. Ce este are sens.” Nu se poate trăi în siajul propriei tale vieți. Poți fi martor al
Prospero pentru dumneavoastră? unei iluzii. De-acuma intrăm în concluziei vieții tale. Nu mă preo-
M.I.: O provocare. E un joc perpe- ce? Ziceți? În ce credeți că intrăm cupă deloc concluziile: ce s-a înțe-
tuu de oglinzi, sensuri, impresii după ce se termină arta și magia les, cui i-a folosit. Unul din bunicii
care se schimbă. Oferta de sensuri și... Poate într-o altă iluzie. În care mei îmi spunea: „Măi băiete, să faci
la Shakespeare este foarte mare. jucăm personaje pe care le nu- binele în viață, cât te duce capul și
Tentația de a simplifica este și ea mim altfel decât teatru. Cam aici sufletul. Îl pui într-o batistă, strângi
foarte mare, când ai o asemenea e oglinda ținută de Shakespeare. bine și o pui pe marginea drumu-
bogăție în față. La Shakespeare lui. Să nu te pună cumva dracu’ să
trebuie să arunci în joc foarte E.S.: De-a lungul carierei ați avut te uiți înapoi, să vezi cine l-a luat!”
multe unelte. Dacă ai norocul să multe întâlniri cu oameni remarca- Și-atunci ești liniștit. Eu sunt liniștit
prinzi înțelesul, atunci trebuie să te bili. Cum v-au modelat ei, ce urme din punctul acesta de vedere. Nu
întrebuințezi. Să fii pe scenă. Și asta au lăsat în dumneavoastră, ce cred în nici un fel de posteritate.
e destul de greu, la orice vârstă schimbări au făcut înlăuntrul ființei Un actor nu are cum, pentru că
și la orice experiență. Ai de trăit dumneavoastră? nici nu are suportul, cu excepția
STEAUA 10/2019

multe lucruri în ficțiunea asta, care M.I.: Greu să faci o poveste coeren- celui sufletesc, empatic al specta-
e magnifică. Superbă. Dar un lucru tă. Nu se poate povesti cât de pro- torilor. Poate pozele, până nu se
e sigur – nu pornesc cu ideea de fund ai luat un lucru în tine pentru îngălbenesc.
marele creator, demiurgul care în- că dacă ai un organism sănătos el
vârte astre și creează, și dă depen- se regenerează cumva. Are me- (A consemnat Eugenia Sarvari)
dență la nivel de destin, de soartă. tabolismul osului, adaugă încet. Și-
Nu. Asta e și frumusețea acestei atunci zici că ești modificat în bine (Interviurile au apărut într-o
meserii. Ești invitat să te prefaci în sau în rău. Depinde de om, de con- formă restrînsă pe site-ul
54

fel și chip. Îți și face plăcere tipul text, cât înțelege și dacă înțelege. Teatrului Național din Cluj)
 TEATRU

Cartea de magie
a regizorului
Adrian Țion

P remiera cu piesa shakespearia-

nă Furtuna, în regia lui Tompa
Gábor, mă duce cu gândul înapoi
Cuibus era prezență filmată în
proiecțiile mirobolante de pe
pereții peșterii lui Prospero. Era
la zilele de aur ale teatrului clu- chiar malefica vrăjitoare Sycorax,
jean, când, de pildă, Gina Patrichi, care l-a închis pe Ariel într-un
invitată de onoare, evolua pe copac pentru că n-a vrut să-i slu-
scena Teatrului Național din Cluj jească. Dar Ariel a fost eliberat de
alături de Anton Tauf în Antoniu Prospero și odată cu acest spirit
și Cleopatra, spectacol din 1988 jucăuș magiile au inundat scena.
regizat de Mihai Măniuțiu sau Magiile lui Ariel, ale lui Prospero
chiar mai departe, când, în 1969, cel „neîntrecut în liberele arte”

Marcel Iureș în rolul Prospero

George Motoi, devenit blond pes- sau ale regizorului afin Tompa
te noapte pentru rolul Caligula Gábor, mânuitor de adevărată
din piesa lui Albert Camus, mon- magie scenică. Magia cărților lui
tată de Vlad Mugur, se plimba pe Prospero, duce de Milan exilat pe
străzile Clujului atrăgând atenția insula pustie, arta lui, se conjugă
prin podoaba lui capilară... sau la modul complementar cu iluzia
mă gândesc la alte înfăptuiri tea- teatrală susținută la cote înalte de
trale remarcabile când... tensiune dramatică.
Poate că au revenit acele zile O peșteră geometrizată pro- apar chipurile hidoase ale per-
bune pentru teatrul clujean, pune regizorul, pe ale cărei pa- sonajelor lui Hieronymus Bosch
îmi spuneam, tocmai în acest nouri se perindă imagini de o ex- și detalii din imaginara lui lume
an aniversar, când Marcel Iureș presivitate tulburătoare. Nu decor picturală, bizară și captivantă, ser-
onorează din nou scena noastră greoi, sofisticat, așa cum ne-am vită ca decor pentru insula fantas-
întruchipându-l pe Prospero în- obișnuit să vedem în montări mai melor unde viețuiește de 12 ani
tr-un fastuos spectacol, după ce la vechi cu piese shakespeariene, Prospero cu fiica lui Miranda. Da,
sfârșitul anilor ’70 a fost angajat al nu exuberanță îmbrăcată în stil peștera e lumea, scena e lumea
teatrului. Desigur, plimbându-se romantic sau neoclasic, ci sim- (nu spun noutăți!) și pe tavanul
acum și el pe străzi ca altădată, plitate și funcționalitate maximă claustrării în această lume de
petrecut din privirile pline de ad- propune scenografia și costumele miracole și fărădelegi regizorul a
mirațe ale trecătorilor, în această Carmencitei Brojboiu. Cu ajutorul așezat un ochi viu, al destinului,
toamnă „nebun de frumoasă la proiecțiilor video, mesajul artistic care ne privește de sus, poate
Cluj”. Dar pe stradă, chiar înainte primește augmentări de proporții acuzator, poate nepăsător, poate
de începerea spectacolului cu 20 halucinante. În acest sens, scena doar mirat, o privire din depărtări
STEAUA 10/2019

de minute, am văzut-o pe actrița furtunii, excelent sugerată prin astrale, ca ochiul peștelui uriaș
Miriam Cuibus îndreptându-se imagini și sunet, are forța drama- de pe plajă, din finalul filmului lui
grăbită spre teatru și am rămas si- tică necesară descătușării firelor Fellini La dolce vita.
derat. Figura pe afiș în distribuție narative care împletesc realul cu Marcel Iureș îmbracă în
și ea era încă pe stradă în loc să fantasticul în vălurile misterului blândețe și vicleană manipulare
fie în cabină! Așa ceva nu era cu și ale feeriei. Când ducele de trăsăturile volitive ale perso-
putință! Doar în timpul spectaco- Milan evocă momentul alungării najului, oferind un Prospero
lului de aproape trei ore line, ne- sale de către fratele uzurpator apropiat uman structurii de
55

stresante, m-am dumirit. Miriam Antonio, pe panourile laterale cărturar melancolic ce practică
 vrăjitoria. Un Prospero plăpând, Radu Lărgeanu și Adrian Cucu în spre fabulosul romanitic și feeric
sensibil, aproape discret. La po- Stephano și Trinculo, doi bețivi e asigurată și remodelată uni-
lul opus apare monstrul Caliban clevetitori. Ioan Isaiu pune în evi- form. Înțelegem că Furtuna lui
în interpretarea tăios-strălucită dență caracterul sobru și hotărât Tompa Gábor se insinuează ca
a lui Cristian Grosu, cu un facies al lui Alonso, rege de Napoli, sinteză a artei scenice în care în-
standard desprins din filmele ajuns pe insulă în urma furtunii. vățăturile din cărțile lui Prospero,
de groază. Între sălbăticia lui Din grupul naufragiaților fac preluate subtil de regizor, se răs-
și rafinamentul lui Prospero se parte Gonzalo (Petre Băcioiu), frâng asupra actorilor cu harul
interpun cărțile: „Luați-i cărțile și Adrian (Dan Chiorean), Francisco unui adevărat magician.
va muri!” strigă el grupului care (Ruslan Bîrlea) și cei doi cârcotași Să ne amintim. La 1 decembrie
pregătește conspirația. Anca uzurpatori, Antonio, fratele lui 1919, pe scena Teatrului Național
Hanu face din Ariel un spiriduș Prospero, și Sebastian, fratele lui din Cluj se rosteau primele cuvin-
simpatic, plin de solicitudine, un Alonso, interpretați în forță com- te în limba română „S-a potolit
fel de baghetă a magicianului. bativă de Cătălin Herlo și Mihai- furtuna.” Este replica de înce-
Sânziana Tarța în Miranda se Florian Nițu. Lor li se adaugă put din piesa Poemul Unirei de
abandonează suavităților unei cele trei spirite Iris, Ceres, Juno, Zaharia Bârsan, primul director
ingenue. Un îndrăgostit la fel întruchipate grațios, muzical al teatrului. Da, într-adevăr, prin
de ingenuu este Matei Rotaru în și coregrafic de Elena Ivanca, spectacole de asemenea calibru
rolul Ferdinand, fiul lui Alfonso. Angelica Nicoară și Romina putem spune că s-a potolit furtu-
Un duo comic savuros obțin Merei. În felul acesta, extincția na și s-a așezat ARTA. 

Lansarea revistei de literatură

Cuvânt românesc
Î ntre 6 și 8 septembrie 2019, La Târgu Mureș, în cadrul Colocviilor revistelor mureșene de cultură și de științe
umaniste, ediția a VI-a, a fost lansată revista de literatură Cuvânt românesc.
Revista a fost publicată la editura Ego liberum, aflată sub egida Uniunii Lucian Blaga a Scriitorilor și Artiștilor
Români din Spania.
Publicația s-a născut în prezența directorilor și editorilor unor reviste renumite de literatură din țară precum:
Luceafărul, Neuma, Mișcarea literară, Antares, Poesis și multe altele.
„Pornind de la ceea ce afirma Liviu Rebreanu: «cuvântul este merindea sufletului», țin să precizez că revista de
literatură Cuvânt românesc s-a născut din dorința de a oferi cititorilor fragmente de cultură, de frumos, de min-
te și de timp ale sufletului românesc ca pe cea mai aleasă hrană spirituală”, a afirmat directorul și redactorul-șef
al revistei, poetul, prozatorul și publicistul Ovidiu Constantin Cornilă.
Strânsa colaborare dintre oamenii de litere din România, Republica Moldova și Spania face posibile expunerea,
valorificarea, îmbogățirea și răspândirea patrimoniului cultural-literar de care suntem mândri și pe care avem
datoria de a-l lăsa, la rândul nostru, ca moștenire generațiilor care vor veni. Astfel, revista Cuvânt românesc
se adaptează necesității de a oferi un produs nou, o compilație de creații literare, produs care are ca scop
STEAUA 10/2019

propagarea valorilor literare românești oriunde este vorbită și scrisă limba română.
Revista de literatură Cuvânt românesc a fost prezentată și în cadrul Ambasadei României din Regatul Spaniei, în
prezența unor reprezentanți de marcă ai culturii românești din această țară, dar și a oficialităților locale.
Numărul inaugural al revistei conține o serie de articole despre marele poet, filosof, estetician și dramaturg
Lucian Blaga, personalitatea care a dat numele Uniunii Lucian Blaga a Scriitorilor și Artiștilor Români din
Spania, dar și proză, poezie, traducere, editorial, recenzie, exegeză blagiană și eseu filosofic.
„Avem speranța ca această revistă să devină o referință în cultura românească atât din țara-mamă, cât și de
pe teritoriul iberic și cât mai multe ediții să vadă lumina tiparului. Aceasta este datoria noastră de onoare,
56

respectul și conștiința de a fi român oriunde în lume”, a mai declarat Ovidiu Constantin Cornilă. 
 CINEMA

La Gomera
Ioan-Pavel Azap

D upă câteva scurtmetraje în

care și-a făcut mâna, Corneliu
Porumboiu debutează cu A fost
sau n-a fost? (2006), care îl plasea-
ză, fără ezitări, în „loja” cineaștilor
europeni, film despre Revoluție,
dar și despre condiția umană din-
colo de evenimențial. Oricât de
tragice sau de radicale ar fi eveni-
metele istorice, în timp faptele se
estompează, se metamorfozează,
dobândesc valențe nebănuite,
devin tot mai mult „ficțiune”. Dacă
fiecare moare singur, nu mai pu-
țin adevărat este și că fiecare tră-
iește singur, în propria realitate.
Este ceea ce relevă, prin cele trei
personaje tragi-comice – nicioda- Cristi (Vlad Ivanov), un polițist bu- „tablouri” – filmul este compus
tă grotești, niciodată ridicole –, A cureștean corupt, este racolat de o din câteva părți complementare,
fost sau n-a fost?, film ce își dezvă- organizație internațională de tra- dar a căror ordine aproape că nu
luie, la fiecare nouă vizionare, alte fic de droguri cu scopul de a pune contează – lipsite de ritm, de oa-
și alte nuanțe. De o austeritate la cale evadarea unui interlop rece suspans putem vorbi doar în
dusă la limită, următorul „op” al ci- român, intermediar al traficanților partea a doua a filmului, ceea ce
neastului, Polițist, adjectiv (2009), care a sustras de la aceștia câteva nu prea are darul de a reține aten-
este un exercițiu stilistic, dar și o zeci de milioane de dolari, dar a ția spectatorului. Finalul apoteotic
dezbatere morală defel optimistă, fost arestat înainte de a reuși să poate fi „citit” în cheie ironică, dar
care poate să placă sau nu, dar ca- dispară. Nimic deosebit până aici, nu e sigur că zecile de minute ce
re nu lasă indiferent spectatorul. găselnița lui Porumboiu, care sem- îl preced merită suportate doar
Din, probabil, dorința de a evita nează și scenariul, este alta. Pentru pentru atât. Și, pentru ca tacâmul
manierismul, dar și de a-și expune a comunica fără riscul interceptă- să fie complet, și interpretarea lasă
principiile teoretice ale demersu- rii, Cristi este dus pe La Gomera, o de dorit. Vlad Ivanov – rigid până
lui regizoral, Când se lasă seara insulă spaniolă, unde este învățat la sațietate; Rodica Lazăr – mai
peste București sau metabolism să comunice prin fluierături ce mult decât previzibilă; Catrinel
(2013) este mai degrabă un eseu imită cântecul păsărilor, un limbaj Marlon – o prezență decorativă
cinematografic în care demon- pe care îl mai practică doar câțiva ș.a.m.d. De reținut, totuși, pour le
strația sufocă epicul, pentru ca băștinași inițiați. Toată povestea connaisseurs, reverența, nu lipsită
STEAUA 10/2019

următorul film, Comoara (2015), gravitează în jurul acestei idei năs- de ironie, dar fără a fi acidă sau
să fie doar plat. trușnice, și numai talentul regizo- injurioasă, la adresa comisarilor
În La Gomera, selectat în com- rului Corneliu Porumboiu salvează lui Sergiu Nicolaescu, cel care a
petiția oficială la Cannes 2019 de la ridicol ideea scenaristului făcut în cinematografia română,
și propunerea Românie la Oscar Corneliu Porumboiu. La Gomera cu decenii în urmă, filme de gen,
2019, Corneliu Porumboiu abor- este, în cea mai mare parte, o aglo- am spune – parafrazând o replică
dează filmul de gen, respectiv merare de clișee, narate cinemato- din A fost sau n-a fost?: „Am făcut
policierul, dar într-o cu totul altă grafic într-o manieră sobră, rigidă și noi Revoluția cum s-a putut...” –
57

manieră decât în Polițist, adjectiv. pe alocuri, o succesiune plată de așa „cum (s-)a putut”. 
 CINEMA

Înapoi la anii ’90

(prin anii ’80)
Radu Toderici

A rest de Andrei Cohn e, în nișa

lui, o capodoperă minimalistă
și întârziată. E filmul despre co-
care doresc condamnarea fără apel
a fostului regim. Violența verbală
și fizică, dozată treptat în scenariu,
în ierarhia regimului comunist și
cărora le sunt reliefate foarte clar
ori violența, ori lipsa de cultură, sau
munism care nu le-a ieșit nicicum n-are cum să nu-i umple pe acești ambele. Intelectualii sunt în aceste
regizorilor români în anii ’90. Poate spectatori de oroare justițiară. E o filme victimele, iar agresorii lor de
e grăitor faptul că au trebuit să reacție normală, Arest are un im- abia așteaptă, dintr-un fel de râcă a
treacă vreo 30 de ani pentru ca ci- pact foarte puternic, reușește să fie celor lipsiți de educație pe cei culți,
neva să poată face un film simplu și visceral și inteligent în același timp. să-i pună la punct, să-i umilească,
puternic și (mai mult sau mai puțin Cumva însă, pe parcursul acestui să-i lovească, chiar să-i ucidă. În
subtil) anticomunist, folosind cam atac eficient și pertinent la adresa linii mari, acestea sunt și taberele
aceleași idei care ieşeau în evi- represiunii comuniste, Arest ajunge din Arest. Acțiunea filmului se
dență atât de strident în cinemaul să recicleze una din ideile cele mai petrece aproape exclusiv în celula
de la începutul anilor ’90. Ce s-a rezistente și mai puțin chestionate pe care o împart Vali, un infractor
schimbat între timp? A apărut și s-a ale anticomunismului românesc, condamnat pentru tâlhărie și omor
canonizat Noul Cinema Românesc, reluată aproape fără nuanțe de la (interpretat de Iulian Postelnicu),
de la care filmul lui Cohn își preia film la film în anii ’90 și oarecum și Dinu (Alexandru Papadopol), un
principiile estetice și abordarea. mai marginală în cele două decenii arhitect reținut pentru niște vini
Ideile din Arest nu diferă mult de ulterioare – prin inversarea ierarhi- foarte vagi (se sugerează că, într-un
cele ale unui generic film antico- ei sociale, sugerează această teză, fel sau altul, ar fi uneltit împotriva
munist realizat în primii ani după comunismul i-ar fi lăsat pe intelec- regimului); timp de aproape două
revoluția din 1989. Stilul neutru și tuali pe mâinile plebei grosolane și ore, Arest pune în scenă tocmai
distant pe care îl adoptă Cohn, aju- violente. modul în care regimul comunist îi
tat de directorul de imagine Andrei Poate exemplul cel mai tipic de asmute pe răufăcători împotriva
Butică, le șterge însă într-o oarecare film cu o astfel de teză e Cel mai intelectualilor care nu se confor-
măsură, le face mai puțin bătătoare iubit dintre pământeni de Șerban mează, transformându-l pe Vali în
la ochi. Cu toate acestea, Arest nu e Marinescu (1993), cu segmentul lui torționarul lui Dinu. Vag inspirat din
un film neutru. Spre deosebire, de din anii ’50 în care apar doi ancheta- cazul inginerului Gheorghe Ursu,
exemplu, de 4 luni, 3 săptămâni și tori brutali și cinici de la Securitate filmul ar putea părea un studiu de
2 zile al lui Cristi Mungiu, care se (interpretați de Gheorghe Dinică și caz, o relatare a unui episod izolat.
folosea destul de evaziv de cadrul George Constantin), dar mai ales Doar că informațiile strecurate în
istoric – pe undeva, comunismul grobianul și sadicul comandant al scenariu ici-colo dau de înțeles
și decretul 770/1966, prin care se lagărului, poreclit Duiosul (interpre- exact contrariul. Între două bătăi
interzicea avortul, funcționează în tat de Dorel Vișan). Oarecum în ace- pe care i le administrează lui Dinu,
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile ca niște eași cheie funcționează și Divorț... Vali mărturisește la un moment dat
STEAUA 10/2019

cauze inițiale și îndepărtate care din dragoste (1991) de Andrei că nu e prima dată când face așa
produc conflictul din film, sunt un Blaier, cu acțiunea lui care se petre- ceva; când se aud, în toiul nopții,
soi de clopot de sticlă sub care se ce undeva la sfârșitul anilor ’80. Ce urlete dintr-o celulă apropiată,
întâlnesc de nevoie protagoniștii unește aceste filme, altfel destul de Vali spune că îl recunoaște (după
filmului –, Arest e polemic la modul diferite, e felul în care sunt trasate stil și brutalitate) pe deținutul
cumulativ, strecoară subtil dovadă taberele – pe de o parte protagoniș- care, se subînțelege, torturează
după dovadă împotriva regimului tii, care sunt intelectuali, pe de alta la rândul lui pe cineva. E o schiță
comunist. Nu-i greu de crezut că cei de pe urma cărora au de suferit, subtilă a ceea ce chiar Vali numeș-
58

filmul îi va face să jubileze pe cei personaje cu o poziție favorabilă te în film, eufemistic, un „regim
restrictivo-represiv”, extins indefi- Arest ar fi, așadar, un film care istorice, de genul celor făcute de
nit, menit să scoată prin violență mai încearcă să reechilibreze ba- Sergiu Nicolaescu. Față de cărțile
informații de la presupușii opozanți lanța, să arate că violența celor care interzise pe care le menționează
ai regimului. Inteligența scenariului n-au împotriva celor care știu n-o fi Dinu, cum e Maitreyi, are atitudinea
lui Cohn ține de faptul că pune ea justificată, dar nici nu e sponta- refractar-libidinoasă a cuiva care
oarecum pe picior de egalitate nee sau cu totul irațională. Sau așa reduce cultura de orice tip la câțiva
cele două categorii sociale care se ar părea, dacă n-ar exista liniile mai numitori comuni („e cu buleală, e
confruntă simbolic în acest context subtile care delimitează pozițiile porno?”, întreabă el de cartea lui
– ceea ce era exclus în cinemaul celor doi protagoniști. Neluându-și Mircea Eliade). Pe scurt, pare să-și fi
românesc al anilor ’90. Mai întâi, și sarcina de a relua punctual cazul însușit criteriile estetice ale regimu-
Vali, și Dinu apar ca niște outsider-i Gheorghe Ursu, Andrei Cohn schi- lui, excluzând din start ce se zice că
în raport cu regimul; au încălcat țează în scenariul lui două portrete e dăunător și apreciind sincer ames-
legi diferite, desigur, și n-au cum generice – un intelectual lipsit de tecul de sentimentalism și exaltare
să aibă parte de aceeași simpatie curaj și un borfaș sadic, dar care cu națională care domina atunci
din partea spectatorilor, dar, după greu își poate ascunde micimea în cultura oficială. (Merită spus, ca o
cum reiese din discuțiile lor, ambii lanțul trofic al celor care au putere notă, că Iulian Postelnicu, în rolul
consumă cam aceeași cultură neo- în și în afara închisorii. Primul e lui Vali, joacă formidabil naivitatea
ficială și interzisă (sau, mai corect, evaziv, vorbește corect și își presară agresivă a interlopului care pare să
Dinu consumă și genul de cultură frazele cu neologisme (casa lui are, ia de bună propaganda regimului.
pe care o cunoaște Vali, dar invers da, o curte, zice el, dar „perimetrul E minunat să-l vezi stâlcind poezii
nu) și au de altfel toate motivele să e insignifiant”), într-un fel care și patriotice sau de amor clasice.) E și
se ferească de ochii autorităților. E o pe la mijlocul anilor ’80 ar fi părut un portret verosimil, și al naibii de
complicitate șubredă care de-abia probabil desuet. Al doilea e mai comod – dintre cei doi, doar Vali,
acoperă distanța imensă care îi la per tu, prietenos-amenințător, cel influențat de propaganda ofici-
separă. Spre deosebire de alte filme iar neologismele pe care le știe și ală, se dovedește a fi pe deasupra
cu tentă anticomunistă, Arest nu cu care ripostează – de aici și una și rasist sau antisemit. Problema e
pune accentul numai pe diferen- din sursele de umor ale filmului – că ceea ce consumă Dinu e cultura
țele de educație între intelectual și țin toate de jargonul polițienesc, recuperată după 1989, pe când
cel ce are putere asupra lui. Vali are pe care l-a învățat probabil la cultura consumată de Vali e pre-
și el biografia lui, resentimentele închisoare (în fața muțeniei lui Dinu zentată în film drept ridicolă sau
lui, nu lipsite de justificare. Iar și iar, cu privire la așa-zisele lui adunări atinsă de propagandă. Și atunci,
el îl acuză pe Dinu că face parte din- conspirative, Vali schimbă vorba și nici nu mai știi de ce râzi în scena
tr-o clasă privilegiată. Chiar dacă îl întreabă care e gemul lui preferat, în care Dinu, strâns cu ușa să zică ce
insistă cinic că loviturile pe care i le adăugând imediat, sarcastic, că muzicieni ascultă la Europa Liberă,
administrează lui Dinu n-au nimic „gemul nu e cu încadrare” – adică nu începe să pună din burtă, după
personal, că el numai face ce-a fost e interzis prin lege să consumi așa Gary Moore, un Truman Capote, un
pus să facă, devine destul de clar ceva). Ambii au crescut cu rarefiata Thomas Mann, un James Joyce – e
pe parcursul filmului că violența cultură populară și/sau oficială a râsul nervos de acel bully care, chiar
lui e măcar în parte violența celui epocii ceaușiste – de la Rahan la în timp ce te lovește, nu s-a prins
care a crescut la bloc față de cel ce filme din seria „epopeii naționale” că și-a luat și el o palmă simbolică
a crescut la casă, răzbunarea celui și poezii patriotice de manual –, peste cap, sau e râsul retrospectiv și
crescut în lipsuri în fața bunăstării dar n-o iau la fel de în serios și nu compensatoriu al celui educat, care
moștenite (dacă familia lui Dinu a o valorifică la fel. Și aici apar acele știe că imediat după anii ’80 se vor
fost obișnuită cu tacâmuri și veselă, subtile demarcații, bazate pe forme schimba vremurile și puterea celor
plusează teribilist Vali, părinții lui au diferite de consum cultural, care needucați se va sfârși?
fost nevoiți să mănânce de pe jos), refac un clișeu comod, menit să În anii ’90, astfel de opoziții
năduful celui care a trebuit să se explice cam ce s-a întâmplat în co- în cinema puteau fi văzute ca un
STEAUA 10/2019

descurce singur față de omul care munist. Și Vali, reiese din dialoguri, debușeu – față de anii de dictatură,
are și banii, și contactele necesare ascultă Europa Liberă, dar pe el nu-l față de alegerea neașteptată a lui
pentru a mai fenta regimul (așa interesează politica, o face pentru Iliescu, față de mineriade. 30 de ani
cum reiese în a doua jumătate a muzică, pentru că, adaptându-se mai târziu, nu știu ce scuze (și ce
filmului, un frate al lui Vali a murit cererii, mai poate înregistra și vinde intenții probabile) mai are un film,
din cauza neglijenței medicilor, pe muzică interzisă. De citit, nu prea altfel scris extrem de inteligent
când Dinu a avut la îndemână banii citește („mă enervez numai când le și foarte puternic ca impact, să
și a știut pe cine trebuie pentru ca văd grosimea”, zice el despre cărți), rafineze, cu toate nuanțele lui, cam
59

soția lui să poate face un avort). în schimb e înnebunit după filme aceeași poveste convenabilă. 
 MUZICĂ

Emoții și gânduri de toamnă:

Festivalul Internațional
George Enescu, ediția a XXIV-a
Cristina Pascu

„Despre bucurie în Est și mari artiști, cu atât mai mult cu prin intermediul măsurii juste.
Vest” cât trăim într-o societate în care Personal, asta e ceea ce încerc în
se promovează tot mai mult non dirijare“. Și reușește. Iar orchestra

S eptembrie vibrează cu inten-

sitatea emoției de toamnă
invocată de Nichita Stănescu,
sau pseudovalorile, vanitatea și
epigonismul.
Am remarcat discreția lui Kirill
îi răspunde cu responsabilitate,
asumare, prezență și concentrare
totală, eforturi conjugate în per-
dublată de cea a regalulului mu- Petrenko, trăsătură cardinală a fectă armonie și echilibru. O lecție
zical enescian, grație Festivalului personalității sale și detectabilă muzicală (cu conotații civice) de
Internațional consacrat marelui din prima clipă, de la felul în care implicare în actul artistic.
compozitor român (de altfel, eti- intră și iese de pe scenă, maniera Am fost martori duminică sea-
monul latinesc festivus, care în- în care dirijează, felul parcimo- ra la câteva momente emoționan-
seamnă sărbătoare, regal, ne con- nios în care își dozează aparițiile te, după concertul susținut de vi-
duce spre această idee). media și toată interacțiunea cu olonista Patricia Kopatchinskaja,
Am avut bucuria să asist la publicul. Cu toate acestea, nu care a interpretat dificilul Concert
primele zile ale sărbătorii mu- este un artist lipsit de personali- pentru vioară şi orchestră op. 36
zicale, zile care au coagulat o tate. Dimpotrivă. De la gândurile de Arnold Schönberg. Artista l-a
pleiadă de nume, desigur, impor- sale cu privire la noua funcţie invitat pe Laurenţiu Dincă, singu-
tante ale artei interpretative: Kirill (expuse în puținele sale prezențe rul violonist român al Orchestrei
Petrenko (recent învestit în func- la conferințele de presă), de la Filarmonicii din Berlin, să inter-
ția de dirijor-şef al Filarmonicii raportul echilibrat, democratic preteze împreună bisul, „Baladă
din Berlin), violonista Patricia și elegant pe care îl abordează şi joc“ de György Ligeti, ca recu-
Kopatchinskaja, soprana Diana vizavi de muzică și orchestră, noaștere și celebrare a celor 35
Damrau acompaniată de harpis- discreția lui Petrenko este aceea de ani de carieră ai instrumen-
tul Xavier de Maistre, mezzoso- a unui artist umil, perseverent tistului în prestigiosul ansamblu
prana Joyce DiDonato și pianistul şi complet dedicat pasiunii sale. german. Gestul violonistei a fost
David Zobel. De altfel, acesta mărturisea în- de rară nobleţe, completat la
De la bun început aș vrea să tr-un interviu că în demersul său sfârşitul concertului de însuşi
punctez că acest articol nu este dirijoral urmărește aşa-numita Kirill Petrenko, care i-a oferit lui
o cronică, nici un gest gazetăresc „măsură justă”, concept despre Laurențiu Dincă buchetul de flori
prin care să evaluez prestația ar- care vorbeşte Aristotel în Etica primit în dar.
STEAUA 10/2019

tiștilor de top amintiți. Este inutil, nicomahică și pe care îl foloseşte Aceste momente mi-au adus
aproape nelegitim să dezbatem, în definirea virtuţii etice. „Am citit, aminte de un episod faimos,
la acest nivel, tehnica, frazarea, acum nu multă vreme, Etica ni- devenit un reper artistic al pri-
stilul, interpretarea. Ele au fost, comahică a lui Aristotel… Încerc mei ediții a Festivalului, în care
desigur, sursele primare, temelia să găsesc măsura justă la toate violoniştii Yehudi Menuhin şi
evidentă pe care s-a construit în- nivelurile, nu doar între prea tare David Oistrah au interpretat
tregul eșafodaj artistic. Dar aș vrea şi prea delicat, între prea rapid şi împreună, în afara programului
să subliniez câteva aspecte care prea lent. Asta nu exclude a mer- anunţat, Concertul în re minor
60

m-au impresionat la toți acești ge la limită. Dar trebuie s-o faci pentru două viori şi orchestră de
Johann Sebastian Bach. Totul a publicului. Neafectată în cânt și lume (și care pot fi urmărite gra-
pornit de la o dispută între cei doi deschisă în întâlnirea cu specta- ție tehnologiei moderne) este o
violoniști, care discutau aprins, torii, împărțind cu generozitate prezență tonică. Stilul american,
lăudându-şi fiecare sonoritatea bisuri, Diana Damrau este bucuria degajat, se particularizează în
propriei viori Stradivarius. „Ce-ar revelatoare a oricărui spectator. Şi aparițiile sale scenice, artista
fi să împăcăm Estul cu Vestul în atunci când unei asemenea voci fiind și un entertainer desăvârșit.
Dublul de Bach?” – a întrebat ma- şi personalităţi i se alătură un in- Desigur că repertoriul abordat
estrul George Georgescu. Atunci strument cu rezonanţe, harpa, nu (Haydn, Mozart, Bellini, Rossini,
Yehudi Menuhin i-a propus lui se poate decât să rezulte o perfor- Berlioz, Pablo Luna, Reynaldo
Oistrah să schimbe între ei viorile manţă unică şi memorabilă. Căci Hahn), i-a permis solistei să în-
Stradivarius şi să cânte celebrul Xavier de Maistre a dovedit o for- carce interpretarea cu mai mult
Concert în seara de 18 septem- ţă, o eleganţă şi o virtuozitate ca- dramatism, să accentueze jocul
brie 1958. După ultimul acord al re le-au completat perfect pe cele de scenă, într-un flux-reflux
lucrării, tăcere. Apoi în sală a iz- ale sopranei. În cele trei momente atent conjugat cu stilul piesei.
bucnit o furtună de aplauze; și pe solistice („Le Rossignol” de Liszt, Dar de menționat: nimic forțat
fundalul acelor aplauze, Oistrah aranjament de Henriette Renie, la Mozart, nimic prea mult la
se îndreaptă către Menuhin și îl „Allegro de concert” de Enescu Händel. Joyce este, de fapt
ia în braţe; o frumoasă întâlnire şi „Légende” de Henriette Renie), re-joice (bucuria) auditivă, vizu-
între Est şi Vest pe teren sonor, harpistul a dat măsura talentului ală, a fiecărui meloman. Artista
pe care publicul a înţeles-o în său incontestabil. a fost acompaniată la pian de
adevărata sa semnificaţie. De alt- Se observă chimia artistică pe remarcabilul David Zobel (vocal
fel, această punte artistică între care cei doi o au pe scenă şi faptul coach, rafinat, sensibil și cu o
Est și Vest este valabilă și astăzi, că ştiu să-şi echilibreze foarte bi- vastă experiență interpetativă).
tocmai prin artiști precum Patricia ne şi în mod inteligent evoluţiile. Și, revenind la ideea de înce-
Kopatchinskaja și Laurenţiu Dincă, Dovadă este şi reacţia spectatori- put, există un numitor comun al
muzicieni care s-au născut și lor de la finalul serii, care au reuşit celor două interprete, calitate pe
format (parțial) în Est și și-au per- să îi readucă pe protagonişti pe care am remarcat-o, de altfel, și
fecționat măiestria interpretativă scenă pentru trei bisuri minunate: în cazul altor mari artiști și care
în Vest. liedurile „Nichts” şi „Wiegenlied” este apanajul celor aleși, al celor
de Richard Strauss şi chanson-ul distinși: onestitatea, modestia,
Frumoasele străine „Villanelle” de Eva Dell’Acqua. bucuria de a cânta de dragul ar-
Joyce DiDonato, la fel de tei, iubire pentru muzică, respect

S oprana Diana Damrau și mez-

zosoprana Joyce DiDonato,
„frumoasele străine” – cum ar
plăcută și carismatică precum
în cursurile de măiestrie și in-
terviurile pe care le susține în
pentru public. Nimic ostentativ,
demonstrativ, revendicativ. Ci to-
tul în justa măsură nicomahică a
spune Cărtărescu, au susținut universități și opere din întreaga lui Aristotel. 
duminică, respectiv luni, două re-
citaluri, două evenimente – regal,
pledoarii pentru talent, eleganță,
aristocrație artistică.
Primul recital, cu inedit acom-
paniament de harpă (Xavier de
Maistre), a revelat o interpretă
expresivă, sigură și luminoasă,
cu o versatilitate și o fluiditate a
vocii impresionante. Și cel mai
frumos, există în Diana Damrau
STEAUA 10/2019

o onestitate artistică incontes-

tabilă a actului muzical, pusă în
valoare de un repertoriu complex
(Felix Mendelssohn-Bartholdy,
Serghei Rachmaninov, Reynaldo
Hahn, Vladimir Vlasov şi Francis
Poulenc) și bucuria aproape co-
pilărească pe care o manifestă în
61

fața aplauzelor necontenite ale

 JAZZ CONTEXT

Reîntâlniri
la Petrovac Jazz Fest
Virgil Mihaiu

Vinko Mihajlovic – strategul ei moral, mult-râvnita mea pre-

surâzător zență în această țară de vis ar fi fost
imposibil de materializat.

Î n actuala multitudine de festiva-

luri jazzistice, cel din Petrovac/
Muntenegru și-a constituit un
Din fericire, Vinko mi-a facilitat
accesul la câteva reușite recitaluri
ale ediției de anul trecut. În acel
profil aparte. Inițiat în 2007 de context, la sugestia aceluiași
surâzătorul promotor Vinko director al Festivalului, jurnalista
Mihajlovic, evenimentul s-a des- Marija Vasic avu bunăvoința să
fășurat anul acesta pe o durată de realizeze un interviu cu subsem-
11 zile. Să recunoaștem: un feno- natul, publicat în numărul din
men rar întâlnit printre reuniunile 6 octombrie 2018 al principa-
de gen, chiar și în țări economica- lului cotidian independent din Vinko Mihajlovic
mente infinit mai puternice. Muntenegru, Vijesti.
Deși Vinko avusese, încă de la Pe lângă caracteristicile deja potențiale… raporturi reciproc
bun început, gentilețea să mă in- menționate, aș sublinia strategia avantajoase cu domeniile turis-
vite a-i cunoaște nemijlocit perfor- managerială – agilă, bine adap- mului și ale modei. De altfel, di-
manța organizatorică, abia în 2018 tată specificului local – pusă în rectorul Vinko Mihajlovic a reușit
reușii să ajung la fața locului. Ca fer- practică de Vinko Mihajlovic: să extindă Festivalul și pe scena
vent admirator al Muntenegrului, inserția propriului proiect în situ- de pe terasa elegantului Hotel
nu aveam dubii că locația în sine re- ații promoționale de anvergură Mogren din Budva. Cum se vede,
prezintă un atu imbatabil. Petrovac mondială (prin participarea sa Petrovac Jazz Festival anvizajează
e una dintre perlele litoralului mun- directă la mega-reuniuni jazzis- acțiuni implicit legate de orien-
tenegrean, situată (cum altfel?) în tice, precum cele de la Bremen tarea economiei muntenegrene
spațiul îngust, cedat cu parcimonie sau Beijing); promovarea valorilor către valorizarea statutului de
Mării Adriatice de către maiestuoșii autohtone – ceea ce explică pre- destinație privilegiată, capabilă
munți dintre Budva și Bar. Pentru zența interpretativă, la Petrovac, a să concilieze agrementul cu înalta
ca surpriza să fie totală, principala corifeului jazzului muntenegrean cultură.
scenă a galelor e amplasată pe Nikola Mitrovic, în anii dinaintea Ediția a 13-a, desfășurată între
spectaculosul promontoriu încun- tragicei sale morți premature; 30 august-9 septembrie 2019, mi-a
unat de fortăreața-emblemă a ur- prioritatea acordată schimburilor purtat noroc. Deși descinderile
bei, purtând numele Fort Castello. jazzistice cu țările din vecinătate, mele muntenegrene nu depășesc
Ca atare, muzica e acompaniată de
STEAUA 10/2019

nu doar cele ex-iugoslave, ci și ale niciodată o săptămână, de data

foșnetul valurilor, iar spectatorii se arealului balcanic sau meditera- asta avui șansa să prind probabil
pot delecta cu peisajul misterios nean. Apropo de acest din urmă cea mai interesantă dintre gale
al nocturnelor maritime. Evident, aspect, sunt demne de laudă ini- (deși pierdusem inaugurarea
și experiența mea petrovaciană e țiativele lui Mihajlovic menite să Festivalului, când concertase pu-
un fel de „efect colateral” al cola- încurajeze înmugurirea jazzului ternicul big band Budapest Jazz
borării de aproape două decenii cu în Albania. Există, de asemenea, Orchestra, prin bunele oficii ale
Maja Popovic, organizatoarea Lunii momente dedicate celor mai ti- Ambasadei Ungariei; oare când
Aprecierii Jazzului în Muntenegru. neri spectatori, ateliere, prelegeri, voi putea relata despre un big
62

În absența sugestiilor și ajutorului expoziții. Sunt luate în calcul și band românesc, susținut de vreo
ambasadă de-a noastră?). În des- Toni Kitanovski – compoz- Kitanovski! Prin amabilitatea direc-
chiderea programului la care am improvizator torului Vinko Mihajlovic, speranța
asistat a cântat grupul Kind of că-l voi reîntâlni cândva pe amicul
Blues, originar din Niksic (al doilea
oraș ca mărime al Muntenegrului).
Numele face aluzie la legendarul
P e Toni Kitanovski, ghitaristul
născut la Skopje în 1964, îl
cunoscusem tot cu ocazia Lunii
meu macedonean s-a concretizat.
Și, ca o încununare, muzica oferită
de ghitaristul-compozitor împre-
album al lui Miles Davis din 1959, Aprecierii Jazzului, la Podgorica/ ună cu discipolii săi de la Stip mi
Kind of Blue, însă totodată și la anno 2016. De la bun început mi-a s-a părut a fi compatibilă cu per-
orientarea fermă spre blues a celor fost clar că era vorba despre un formanțele de clasă mondială ale
patru instrumentiști. Între aceștia important muzician și, totodată, jazzului actual. Partenerii lui Toni
l-am recunoscut pe ghitaristul de o persoană cu alese însușiri. Cu în acest admirabil demers fură: Kiril
Milorad Jovovic; participase la alte cuvinte: un Om cu care e un Kuzmanov/alto sax; Ivan Bejkov/
prelegerea despre Rolul actual al privilegiu să fii amic. Din fericire, bas; Viktor Filipovski/baterie. La fel
femeii în jazz, pe care o ținusem în Providența (ajutată de complici- ca în urmă cu trei ani, compozițiile
2018 la Colegiul de Muzică și Balet tatea Majei Popovici, zâna bună a lui Kitanovski radiază în continuare
Vasa Pavic din Podgorica, după jazzului muntenegrean) ne-a fost energii pozitive, generate de conlu-
care îi admirasem formația într-un favorabilă. La una dintre prelegerile crarea quasi-osmotică a celor patru
recital la Clubul Radio Skadar din mele, programate de Maja, Toni și-a interpreți. Inventivitatea postmo-
centrul capitalei. Între timp, fiica adus studenții de la Atelierul pe ca- dernă a liderului pe ghitara elec-
sa – keyboardista Sara Jovovic – își re îl conducea sub egida JAM (Jazz trică își află o stimulativă comple-
continuă studiile la celebra facul- Appreciation Month/Montenegro). mentaritate în evoluția discipolilor
tate de jazz din Berklee / Boston. În fapt, era vorba despre o extensie săi. Aceștia strălucesc prin intuitivi-
Părintele ei m-a impresionat plăcut a activităților Departamentului de tate și flexibilitate. Muzica se naște,
prin ponderat-savuroase divagații Jazz condus de același bravisim crește și își captivează auditorii
bluesistice pe pian electric și orgă. ghitarist și jazz-educator la Univer- grație unui permanent inteplay,
În această postură, el alege să-și sitatea din Stip/Macedonia (de balansând cu succes între expresi-
estompeze propria expansivitate Nord). Toni Kitanovski apăruse și vitatea individuală și cea colectivă.
ghitaristică, cedând prioritatea într-un recital special, la Hard Rock Alt punct forte al programului este
scenică excelentului improviza- Café din Podgorica, împreună cu diversitatea sa constitutivă. Nimic
tor pe acel instrument, Edwin Vasil Hadzimanov/ claviaturi și tern, abulic sau repetitiv.
Maksuti. Tandemul ritmic, alcătuit Peda Milutinovic/ baterie. Mo- Consemnez câteva secvențe
din basistul Zdenko Pekic și bate- mentul surpriză a survenit când semnificative: piesa intitulată Adis
ristul Zoran Cetkovic (membru și trio-ului i s-a alăturat David Abeba își trage farmecul dintr-o
în Mediteranski Revijski Orkestar), Binney – unul dintre cei mai activi temă cu caracter oriental, ce
a funcționat, la rândul său, în para- reprezentanți ai jazzului actual cred că nu i-ar fi displăcut nici
metri de maxim profesionalism. american, la categoria saxofon lui Mulatu Astatke (patriarhul
Cea de-a doua parte a serii alto. Au urmat câteva demonstrații jazzului etiopian). Începutul, de o
a fost o revelație în sine, având de improvizații colective, la care discretă serenitate, lasă totuși să se
ca protagoniști pe membrii gru- publicul a reacționat în mod întrevadă substraturi mai adânci.
pului condus de ghitaristul Toni specific mediteranean, nu doar cu Acestea nu întârzie să se reveleze
Kitanovski, un nume de referință al aplauze, bătăi din palme, interjecții, prin intermediul solo-ului edificat
scenei jazzistice macedonene. ci și prin dans. de Kitanovski, într-un măiastru
Din ungherul meu transilvan Ulterior avui șansa de a-l reîn- crescendo. Meditația e retopită în
– Steaua/Jazz Context – îi adresez tâlni pe Toni în urbea sa natală, cu materie epică, resuscitând senzații
lui Vinko Mihajlovic călduroase ocazia renumitului Festival de Jazz din… o mie și una de nopți. În altă
mulțumiri pentru generozitatea Skopje 2016 (la care nu aș fi ajuns bucată, tema săltăreață trimite
cu care mi-a oferit accesul spre fru- fără cooperarea automobilistică, la savorile ritmice ale folklorului
STEAUA 10/2019

musețile promovate de Petrovac fotografică & jazzistică, a talentatu- macedonean, cu accentele sale
Jazz Festival. Continuu să sper că, lui nostru artist vizual Mircea Sorin pronunțat asimetrice (pentru care
printre organizatorii numeroaselor Albuțiu). Au trecut deja trei ani muzicologul Constantin Brăiloiu
festivaluri similare din România, de atunci. Aflându-mă la început instiuise termenul de aksak). Chiar
există unii ce vor avea inspirația de septembrie în Kotor, îmi arun- dacă asocierea se produce sublimi-
să antameze colaborări cu acest cai privirea asupra programului nal, ea furnizează un plus de origi-
mare sufletist, aflat în sinergie cu anunțat de Petrovac Jazz Festival. nalitate unei abordări de maximă
sensurile autentice ale artei pe care Culmea e că, exact în acea seară, dezinvoltură, similară de altminteri
63

o promovează. cap de afiș era formația condusă de cu cele mai noi performanțe de
 velocitate și precizie ale jazzului
contemporan. Ca atare, pot fi
întrevăzute chiar scurte episoade
de extaz colectiv (în care, totuși,
fiecare dintre cei patru interpreți
își menține luciditatea).
Pe un palier, să zicem, mai con-
ceptual se situează muzica gândită
de Kitanovski pentru pelicula Cuiul
din prag, debutul cinematografic
al lui Ivan Marinovic (propunerea
muntenegreană pentru categoria
„Cel mai bun film în limbă străină”,
la ediția 2017 a așa-numitelor
Academy Awards). Aici, Kitanovski
alternează sunetele seci, obținute
cu pana pe coardele ghitarei, și
efectele atmosferice, generate
prin pedale electronice. Acestea Toni Kitanovski (stânga) și cvartetul său la Petrovac
consună și se întrepătrund cu
„fâșiile sonore” emise în spirale de bune auspicii – ca elev al „părint- Revenind la album, Big City
saxofonistul Kuzmanov, amintind elui jazzului macedonean”, Dragan Scare stă sub semnul deconstru-
de zborurile eliberatoare ale in- Gjakonovski-Shpato (nu pot trece irii sentimentului de teamă, ce-i
comparabilului Vladimir Cekasin. cu vederea că fiul acestuia, con- afectează pe locuitorii megalopoli-
Fiecare dintre compozițiile lui trabasistul Martin Gjakonovski, a surilor contemporane. Un alt fel de
Kitanovski, colorate asemenea colaborat intens cu importantul terapie prin muzică, dacă se poate
carpetelor din celebrul bazar de la nostru jazzman Nicolas Simion). În zice așa. Pertinentul text semnat de
Skopje, se bazează pe melodii care ultimul deceniu al secolului trecut Kitanovski în broșura din interiorul
îl prind pe ascultător (= catchy), își perfecționează studiile la faimo- CD-ului se încheie cu următorul pa-
sporind coeficientul de densitate sul Berklee College of Music. Acolo ragraf: „Teama e doar o iluzie, atâta
muzicală. Maestru al comping-ului este distins cu Charles Mingus timp cât nu trăim în locuri sfâșiate
ghitaristic, liderul trupei vădește el Award pentru realizări muzicale de război, sau lovite de foamete,
însuși (dar le transmite și discipoli- deosebite. Îi place să se definească unde însăși bunătatea devine o ilu-
lor săi) o admirabilă dexteritate în drept compozitor care cântă la ghi- zie. Iar dacă ne putem reaminti asta
utilizarea unei largi palete de pro- tară, dar însușirea sa de căpătâi este mai frecvent, sunt sigur că vom
cedee stilistice, asezonate cu swing talentul improvizatoric. A efectuat avea parte de mai multe «zile fără
contaminant (dacă mi se permite studii de compoziție și aranjament pereche» (titlul uneia dintre piese
pleonasmul). Fundalul îngemănea- cu Denis Grillo (student al lui Paul este One Day Like No Other, n.m.).”
ză concentrarea și energiile reținu- Hindemith), și a participat la semi- Iar textul se termină cu acest citat
te, dar cu atât mai convingătoare, narii cu Gyorgy Ligeti și Luciano din Charles Mingus: „Nu vă temeți
ale bateristului Filipovski și contra- Berio la New England Conservatory – clownul se teme și el.”
basistului Bejkov. și Harvard University. A com- Pe lângă multe preferințe și an-
Asemenea calități sunt recogno- pus pentru Big Band-ul lui Greg tipatii comune cu ale mele, pe care
scibile și pe cel mai recent album, Hopkins și pentru orchestra de jazz le-am descoperit la Toni Kitanovski,
conceput de Kitanovski sub titlul condusă de Herb Pomeroy. În 1997 ar fi de amintit o caracteristică
Big City Scare. Muzica e interpretată revine la Skopje și își formează esențială: atașamentul fiecăruia
de un cvintet numit Panda 5. Lui propriul grup, Luna. Colaborări cu dintre noi pentru urbea sa natală.
STEAUA 10/2019

Kitanovski, Kuzmanov și Filipovski nume definitorii ale jazzului con- Cred că asta l-a și determinat să se
li se alătură alți doi muzicieni pe temporan: Steven Bernstein & Sex repatrieze, după anii petrecuți aiu-
măsură: trompetistul Trajce Velkov Mob, Gustavo Aguilar, Vinny Golia, rea pe Glob. Poate fi văzut într-un
și basistul Kiril Tufekcievski. O con- Charlie Mariano… Pe lângă cariera videoclip promoțional, pe Youtube,
cisă trecere în revistă a biografiei interpretativă, are la activ piese vorbind entuziast și orgolios des-
liderului trupei explică, pe cât po- simfonice, muzică de film, dans pre Skopje. Aș proceda și eu la fel
sibil, nivelul artistic la care a ajuns: contemporan, teatru, iar actual- cu referire la Cluj, dacă făcătorii
Kitanovski și-a început educația mente e decan al Secțiunii Jazz a noștri de imagine ar ține cont și de
64

muzicală în 1979 – sub cele mai Academiei de Muzică din Stip. opiniile jazzologilor. 