Cuplaje Intermitente
Cuplaje Intermitente
Cuplaje Intermitente
1
CARACTERIZARE. FUNCŢII ÎNDEPLINITE
CLASIFICARE
2
cuplajele intermitente comandate (ambreiaje). Pentru limitarea sarcinii sau a
turaţiei si pentru transmiterea mişcării într-un singur sens, se folosesc cuplajele
intermitente automate.
În situaţii funcţionale speciale, ca de exemplu şocurile multiple sau
suprasarcini, se folosesc cuplaje cu funcţii multiple (combinate), formate prin
înserierea, într-o ordine, care sa permită
realizarea subansamblului funcţional, a cuplajelor cu funcţii simple.
SARCINA DE CALCUL
3
se exprima sub forma unui produs de coeficienţi parţiali, daţi în standarde sau
cataloage de firma.
Momentele nominale de torsiune Mtn, indicate în documentaţia tehnica a
firmelor producătoare de cuplaje sau în standarde, corespund valorilor maxime
care pot fi preluate de cuplaj, în regim static de funcţionare. În regim dinamic,
cuplajul trebuie sa preia si suprasarcinile care apar în timpul demarajului,
precum si şocurile care pot apare în timpul funcţionarii sistemului echipat cu
cuplaj.
Cuplajele se aleg din standarde sau din cataloagele firmelor producătoare, în
funcţie de momentul de torsiune nominal Mtn, respectând condiţia Mtn Mtc,
calculul acestora reducându-se la verificarea elementelor componente.
CUPLAJE INTERMITENTE
4
În ceea ce priveşte natura frecării, ea este determinata de condiţiile de
funcţionare (mediu,
sistem de comanda etc.) si determina, la rândul ei, natura materialelor de
fricţiune utilizate. La frecarea în condiţii de ungere, deşi coeficientul de frecare
– si în consecinţă momentul de torsiune capabil al cuplajului – este mai mic,
condiţiile de evacuare a căldurii rezultate în procesul de cuplare sunt favorabile,
ceea ce este foarte important în cazul cuplajelor cu frecventa mare de lucru.
Numărul suprafeţelor de frecare influenţează direct capacitatea de transmitere
a momentului de torsiune al cuplajelor cu fricţiune, utilizarea suprafeţelor
multiple ducând la reducerea gabaritului diametral deci a momentului de inerţie
si, indirect, la reducerea costului cuplajului.
Asupra performantelor cuplajelor cu fricţiune influenţează mult atât calitatea
materialelor
utilizate pentru materializarea suprafeţelor de frecare, prin care se transmite
momentul de torsiune, cât si geometria acestor suprafeţe.
Materialele folosite pentru realizarea suprafeţelor de frecare trebuie sa
răspundă unor cerinţe speciale:
- coeficient de frecare cât mai mare – valoarea coeficientului de frecare depinde
de cuplul de materiale în contact, micro si macrogeometria suprafeţelor, starea
de mişcare relativa a suprafeţelor în contact si, eventual, calităţile uleiului dintre
suprafeţele care funcţionează cu ungere;
- caracteristici stabile, în domenii largi de variaţie a condiţiilor de lucru –
coeficientul de
frecare variază în funcţie de unii parametrii funcţionali (viteza relativa,
temperatura si
presiunea pe suprafeţele de contact); se recomanda, pentru o buna funcţionare,
utilizarea de materiale cu variaţii minime ale coeficientului de frecare;
- durabilitate ridicata – uzare redusa, la un număr mare de cicluri de funcţionare
si
menţinerea caracteristicilor funcţionale iniţiale;
- adaptare pe suprafaţa suport si compatibilitate reciproca – asamblarea
garnitura de
fricţiune-piesa suport trebuie sa reziste atât la solicitările mecanice cât si la cele
termice iar materialele aflate în contact nu trebuie sa prezinte agresivitate
chimica reciproca sau cu mediul ambiant;
- conductibilitate termica ridicata – în special pentru cuplajele care
funcţionează în regim de cuplări frecvente sau de patinare continua;
- greutate cât mai redusa si cost scăzut.
De regula, una din suprafeţele de frecare se realizează din fonta sau otel,
cealaltă putând fi din acelaşi material sau o garnitura speciala, care, de regula,
se realizează din materiale sinterizate sau din materiale metalo-ceramice.
5
Fig.1
6
Distribuţia presiunii pe suprafeţele de frecare (în contact) –esenţiala în calculul
acestor cuplaje – nu poate fi riguros evaluata, motiv pentru care, de obicei,
aceasta se admite, pe baza unor ipoteze: ipoteza distribuţiei uniforme a presiunii
sau ipoteza uzării uniforme.
Se pot însa stabili relaţii de calcul cu valabilitate generala, relaţii ce se vor
particulariza atunci când se adopta una sau cealaltă din ipotezele amintite.
Se considera cazul general al unei suprafeţe de frecare conice
(fig..2). Ţinând seama ca uzura U este direct proporţională cu presiunea si este
dependenta de viteza
Distribuţia uniforma a presiunii se apropie de realitate doar în cazul
suprafeţelor de frecare în stare noua sau în cazul construcţiilor la care exista un
element elastic ce menţine – în tot timpul exploatării – presiunea uniform
distribuita. Pentru cuplajele uzuale, pe măsura exploatării acestora, distribuţia
presiunii se modifica, de la cea uniforma către cea corespunzătoare uzării
uniforme.
Pentru deducerea relaţiilor – cu caracter general – referitoare la capacitatea de
transmitere a momentului de torsiune de către cuplajele cu suprafeţe de frecare
conice sau plane, se utilizează schema de calcul din fig. 2.
Elementul de arie al suprafeţei de frecare se poate scrie sub forma
Fig. 2
7
Proiectarea în ipoteza distribuţiei uniforme a presiunii poate duce, în
exploatare, la deteriorarea rapida a suprafeţelor de frecare, în cazul în care
aceasta ipoteza nu corespunde fenomenelor reale, de exemplu în cazul
cuplajelor cu garnituri rigide (caz general), deteriorarea datorându-se depăşirii
presiunii admisibile între suprafeţele în contact.
Ipoteza uzării uniforme fiind acoperitoare, apare raţional ca dimensionarea
cuplajelor cu fricţiune sa se facă pornind tocmai de la aceasta ipoteza.
Pentru dimensionarea cuplajelor cu suprafeţe plane, în faza iniţială sunt
cunoscute: momentul de torsiune de calcul Mtc; coeficientul de frecare între
suprafeţele în contact presiunea admisibila între aceste suprafeţe pa. Se adopta:
numărul suprafeţelor de frecare i; coeficientul de lăţime al suprafeţei de frecare.
Cu notaţiile din figura.3, relaţiile de dimensionare se stabilesc pornind de la
determinarea diametrului mediu Dm=(De+Di)/2 al suprafeţelor de frecare. Din
relaţia pentru α=90º, rezulta relaţie din care, înlocuind razele cu diametrele,
presiunea maxima cu cea admisibila si multiplicând cu numărul suprafeţelor de
frecare, se obţine.
8
Fig. 3
9
răspunde cerinţelor impuse, maşina funcţionând în deplina siguranţă, elementele
componente ale transmisiei fiind dimensionate astfel încât sa se utilizeze la
maxim proprietăţile mecanice ale materialelor din care sunt executate.
Utilizarea cuplajelor de siguranţă este justificata în următoarele situaţii: în
transmisiile maşinilor la care sarcina acţionează cu soc; în transmisiile cu mase
inerţiale mari; în transmisiile maşinilor care prelucrează medii neomogene
(excavatoare, maşini agricole etc.); în transmisiile maşinilor automate; în
lanţurile cinematice cu mai multe ramuri etc.
Condiţiile pe care trebuie sa le îndeplinească cuplajele de siguranţă sunt:
fiabilitate si funcţionare sigura; precizie de limitare a momentului de torsiune, la
o anumita valoare impusa; sensibilitate la decuplare; posibilitatea reglării
momentului de torsiune transmis; posibilitatea restabilirii automate a fluxului
cinematic, după încetarea acţiunii suprasarcinii.
În funcţionarea cuplajelor de siguranţă, se deosebesc trei situaţii funcţionale
distincte:
Situaţia de funcţionare complet cuplat, când momentul din transmisie Mt tr
este mai mic decât momentul de torsiune capabil a fi transmis de cuplaj: Mt =
Mtr ≤ Mt0;
- procesul de decuplare, care începe când momentul de torsiune din transmisie
Mt
depăşeşte momentul de torsiune Mt0 si între semicuplaje apare o mişcare
relativa; momentul transmis de cuplaj Mt = Mtd variază după o anumita lege,
care depinde de tipul cuplajului, stabilizându-se, la sfârşitul procesului, la o
valoare Mtr, numit moment de torsiune remanent;
- procesul de cuplare, care se desfăşoară automat, prin egalizarea vitezelor
unghiulare ale semicuplajelor, ca urmare a micşorării momentului de torsiune
din transmisie sau printr-o intervenţie exterioara – comanda de cuplare,
înlocuirea ştiftului rupt etc.; la sfârşitul procesului de cuplare se obţine, din nou,
situaţia de funcţionare complet cuplat.
În figura.4 se prezintă variaţia momentului de torsiune Mtd, în procesul
decuplării, în următoarele situaţii posibile: cu întreruperea transmiterii
momentului de torsiune (fig.4, a); cu întreruperea temporara a transmiterii
momentului de torsiune (transmitere intermitenta – fig.4,b); cu transmiterea
continua a momentului de torsiune (fig.4, c).
Variaţia momentului de torsiune după diagrama din fig.4, a (cu întreruperea
transmiterii momentului de torsiune) este caracteristica cuplajelor de siguranţă
cu elemente de rupere (ştifturi solicitate la forfecare sau tracţiune) sau
cuplajelor echipate cu sisteme de întrerupere a legăturii cinematice în cuplaj. La
momentul când Mtd = Mt0, se produce decuplarea legăturii între cele doua
semicuplaje (ruperea ştifturilor), iar momentul la semicuplajul condus devine
Mtd = Mtr =0.
10
Fig. 4
11
mari. Simplitatea constructiva si gabaritul redus au determinat folosirea pe scara
larga a acestor cuplaje, cu toate ca pentru repunerea în funcţiune a cuplajului
este necesara înlocuirea ştiftului forfecat.
Fig.5.
Soluţiile constructive existente pot realiza legătură între capetele a doi arbori
(fig.5., a) sau între o roata dinţata, de curea sau de lanţ, si arborele pe care
aceasta este montata (fig.5.,b). Ştifturile, executate din otel cu conţinut mediu de
carbon, pot fi lise (v. fig.5., a si b), crestate (fig.5., a) sau crestate si cu mai
multe tronsoane (fig.6, b).
Fig. 6
12
unde: z reprezintă numărul ştifturilor de forfecare; D0 – diametrul de dispunere
a ştifturilor (D0=(2,5, ... 3)d); rf = r – tensiunea de rupere prin forfecare; D-
coeficientul tensiunii de rupere prin forfecare, valoarea acestuia depinzând de
diametrul ştiftului, de forma acestuia (neted sau crestat) si de caracteristicile
materialului (D=0,7 ... 0,8 – pentru ştifturi netede; D=0,85 – pentru ştifturi
crestate); Tr – tensiunea de rupere prin tracţiune a materialului ştiftului.
Diametrul obţinut pentru ştifturile de forfecare nu se va rotunji la valori
standardizate, pentru a nu se modifica valoarea sarcinii la care ştiftul trebuie sa
se rupă.
Cuplaje de siguranţă cu găleţi. Aceste cuplaje fac parte din categoria cuplajelor
de siguranţă cu transmiterea intermitenta a sarcinii. În procesul decuplării,
transmit intermitent momentul de torsiune (v. fig.4, b) si se utilizează, cu
precădere, la maşini agricole, fiind încorporate în transmisia cardanica dintre
tractor si maşinile agricole.
La aceste cuplaje, momentul de torsiune se transmite, între semicuplajele 1 si
3, prin intermediul galeţilor 2 (fig.7), dispuşi radial sau axial, pe unul sau mai
multe rânduri. Construcţia acestor cuplaje nu permite reglarea continua a valorii
momentului de torsiune transmis, modificarea acestuia putându-se obţine doar
prin schimbarea arcurilor 4 (v. fig.7, a).
Fig. 7
1- semicuplaj
2- galeţilor
3- semicuplaje
4- arcuri
Cuplaje de siguranţă cu fricţiune. Fac parte din categoria cuplajelor de
siguranţa care transmit în mod continuu momentul de torsiune (v. fig.7, c). Se
13
executa într-o multitudine de variante constructive, fiind folosite pe scara larga,
datorita multiplelor avantaje pe care le au, comparativ cu alte tipuri de cuplaje
de siguranţa; dintre acestea, cele mai importante sunt: transmit momente de
torsiune mari, la gabarite relativ mici; au durabilitate ridicata; pot funcţiona
uscat sau cu ungere; permit schimbarea garniturilor de fricţiune, în cazul uzării
acestora.
Cuplajele de siguranţă cu fricţiune pot fi cu suprafeţe plane (cu discuri), cu
suprafeţe conice, cu suprafeţe cilindrice sau cu suprafeţe combinate.
Materialele folosite pentru garniturile de fricţiune, prin calităţile pe care le
poseda, determina, în principal, dimensiunile de gabarit ale cuplajelor. Dintre
aceste calităţi, doua sunt importante: coeficientul de frecare static si
durabilitatea.
Coeficientul de frecare static trebuie sa fie cât mai mare si mai stabil, în
domenii largi de variaţie a condiţiilor de funcţionare, pentru mărirea preciziei si
sensibilităţii la decuplare a cuplajului.
Rezistenta la uzura a elementelor de fricţiune trebuie sa fie cât mai mare,
asigurând, în acest fel, o durabilitate ridicata si permiţând alegerea unor presiuni
admisibile mari între suprafeţele de frecare.
Una din suprafeţele de fricţiune este, de obicei, din otel călit sau fonta, iar
cealaltă poate fi de aceeaşi natura sau formata dintr-o garnitura de fricţiune,
executata din bronz sinterizat sau materiale metaloceramice.
Cuplajele de siguranţă cu discuri de fricţiune sunt utilizate în cazul turaţiilor si
momentelor de torsiune mari, în cazul acţionarii unor suprasarcini de scurta
durata si frecventa ridicata sau în cazul suprasarcinilor cu caracter de soc.
Fig. 8
1- semicuplaj canelat interior 5- arc central
2- semicuplaj canelat exterior 6- piuliţa secţionata
3- discuri de fricţiune canelate la exterior 7- şurub împotriva autodesfacerii
4- discuri de fricţiune canelate la interior
14
discurile de fricţiune 3 – canelate la exterior si solidarizate de semicuplajul 1 –
si discurile de fricţiune 4 – canelate la interior si solidarizate de semicuplajul 2.
Apăsarea discurilor se realizează cu ajutorul arcului central 5, a cărui forţa se
poate regla cu ajutorul piuliţei secţionate 6, asigurata împotriva autodesfacerii
prin şurubul 7.
Varianta reprezentata în figura 9 se foloseşte la momente de torsiune mari,
forţa de apăsare fiind asigurata de mai multe arcuri, dispuse periferic.
La aceste cuplaje, momentul de torsiune se transmite prin frecarea dintre
suprafeţele discurilor, iar atunci când momentul de torsiune din transmisie
depăşeşte valoarea momentului de torsiune limita Mt lim, discurile patinează,
surplusul de moment transformându-se – prin frecarea dintre discuri – în
căldura; se evita astfel deteriorarea transmisiei în care este încorporat cuplajul.
Momentul de frecare – pentru i suprafeţe de frecare – în ipotezele ca presiunea
p este uniform distribuita si coeficientul de frecare static este constant, se
determina cu relaţia
Fig. 9
15
care se limitează numărul perechilor suprafeţelor de frecare la 6 – în cazul
funcţionarii uscate – si, respectiv, la 16 – în cazul funcţionării cu ungere.
Cuplaje limitatoare de turaţie (centrifugale)
Aceste cuplaje fac parte din categoria cuplajelor intermitente automate, care
realizează legătură
între doua elemente ale unui lanţ cinematic în momentul în care turaţia
elementului conducător atinge o valoare (iniţial stabilita) la care, prin frecare,
turaţia elementului condus, treptat si fără şocuri, ajunge la turaţia elementului
conducător, transmiţându-se integral momentul de torsiune.
Principiul de funcţionare al acestor cuplaje este asemănător cuplajelor
intermitente
(ambreiajelor), forţa de cuplare fiind data de forţa centrifuga a elementelor
centrifugate, motiv pentru care se mai numesc si ambreiaje centrifugale. Se
folosesc atât ca ambreiaje de pornire –situaţie în care, practic, motorul este
accelerat în stare neâncărcată
– cât si ca ambreiaje de siguranţă, care protejează – prin alunecarea celor doua
semicuplaje, în condiţii de suprasarcina – atât maşina motoare cât si cea
antrenata.
Soluţiile constructive sunt multiple, elementul care, centrifugat, creează
legătura cinematica între cele doua semicuplaje putând fi: element (material) de
umplere, sub forma de pulberi sau bile; saboţi, în diverse forme constructive.
Caracteristica principala a acestor cuplaje este turaţia – indicata în cataloagele
firmelor – la care cuplajul transmite o anumita valoare a momentului de
torsiune, în funcţie de natura elementului centrifugat si de masa acestuia.
Una din variantele constructive de cupaj centrifugal este prezentata în fig.8.
Varianta de cuplaj centrifugal cu saboţi se executa într-o mare diversitate de
soluţii constructive. De regula, odată cu creşterea forţei centrifuge, saboţii se
rotesc în jurul unei articulaţii, materializata printr-un bolţ sau printr-un punct de
reazem între semicuplajul conducător si saboţi (v. fig.10), readucerea saboţilor
în poziţia decuplat putându-se realiza prin greutatea proprie a acestora sau cu
ajutorul unor arcuri elicoidale de tracţiune, ca în fig.10.
Calculul acestor cuplaje se reduce la stabilirea forţei cu care un sabot
acţionează asupra carcasei, în funcţie de forţa centrifuga a acestuia si (daca este
cazul) de forţa arcurilor de readucere. Aceasta forţa serveşte la dimensionarea
suprafeţelor în contact. Arcurile se dimensionează la o forţa stabilita funcţie de
turaţia la care se doreşte a fi
realizata cuplarea (arcuri moi
pentru turaţii mici si arcuri tari
pentru turaţii mari).
16
Fig.10
Fig. 11
17
Fig. 12
Corpurile de blocare pot fi executate sub forma unor role cilindrice sau sub
forma unor piese profilate. De regula, corpurile de blocare sunt montate în
colivii, excepţie făcând corpurile de blocare sub forma rolelor cilindrice, care
pot funcţiona în colivii (fig.12, b) sau individual (fig.12, c).
Cel mai frecvent se folosesc cuplajele unisens cu role cilindrice (fig.12, a), de
fapt role de rulmenţi, spaţiul în forma de pana realizându-se prin intermediul
unor suprafeţe profilate, executate pe unul din cele doua inele.
Aceste cuplaje – transmiţând mişcarea într-un singur sens – au un domeniu de
folosire limitat: transmisii ale laminoarelor; transportoare cu role; transmisii ale
meselor rotitoare si instalaţiilor de ridicat; sisteme de avans pentru presele de
debitat; cutii de viteze pentru autovehicule, când este necesara cuplarea
automata a unei trepte de viteza, la decuplarea alteia, într-o situaţie cinematica
în care este satisfăcuta condiţia intrării în funcţiune a cuplajului; transmisii fata
ale autovehiculelor cu doua punţi motoare, în scopul evitării circulaţiei parazite
de putere etc.
De regula, cuplajele unisens se aleg din cataloagele firmelor producătoare,
verificându-se la contact suprafeţele funcţionale si la solicitări compuse inelul
exterior.
18
PROTECŢIA MUNCII
Dispoziţii generale:
Art. I:
1. Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionalizate având
ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă:
apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi altor persoane
participante la procesul de muncă.
2. Normele de protecţie a muncii stabilite prin prezenţa legii reprezintă un
sistem unitar de măsuri şi aplicabilitate tuturor participanţilor la procesul de
muncă.
3. Activitatea de protecţie a muncii asigură aplicarea criteriilor economice
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi pentru reducerea efortului fizic
precum şi mărimi adecvate pentru munca femeilor şi a tinerilor.
Art.II:
1. Prevederile prezenţei legii se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice la
care activitatea se desfăşoară cu personal angajat pe bază de contract individual
de muncă sau în alte condiţii prevăzute de lege.
2. În sensul prezenţei legii, prin persoane juridice şi fizice se înţelege:
agenţii economici din sectorul public.
Art.III:
1. Normele de protecţie a muncii se aplică salariaţilor, persoanelor angajate cu
convenţii civile, ucenicilor, elevilor, studenţilor.
Art. IV:
1. Ministerul Muncii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, prin organele lor de
specialitate organizează, controlează şi coordonează activitatea de protecţie a
muncii.
2. Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale,
precum şi autoirzarea din punct de vedere al protecţiei muncii a unităţii din
subordonarea
ministerului şi serviciilor menţionate se efectuează de către organele proprii.
Art. V:
1. În reglementele privind organizarea şi funcţionarea persoanelor juridice vor fi
stabilite obligaţii şi răspunderi în domeniul protecţiei muncii în conformitate cu
prevederile prezenţei muncii.
2. În funcţie de natura, complexitatea şi riscurile specifice activităţii
desfăşurate, precum şi de limbă salariaţilor, persoanele juridice vor stabili
19
personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii sau după caz vor organiza
compartimente de protecţie a muncii.
Art. VI:
1. Desfăşurare activităţii de producţie sau a prestaţiilor de servicii este
condiţionată de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al p.m.
emisă de către inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii din
subordinea organelor şi a serviciilor prevăzute în articolul IV aliniatul 2.
Art. VII:
1. Cheltuielile oferite realizării măsurării de protecţie a muncii sunt finanţate
integral din costurile de producţie a persoanelor juridice finanţate de la bugetul
de stat, respectiv din bugetul local.
Art. VIII:
1. Activităţile de interes naţional în domeniul protecţiei muncii şi surselor de
acoperire a cheltuielilor necesare realizării acestora se aprobă de către Guvern la
propunerea M.M. şi P.S.
2. Activităţile de cercetare ştiinţifică în domeniul protecţiei muncii de
interes naţional se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea potrivit
legii.
Art. IX:
1. În sensul aplicării legii sunt: maşinile, utilajele, instalaţiile, aparatura,
dispoziţiile, uneltele şi alte mijloace asemănătoare, necesare în procesul muncii.
2. Echipamentele tehnice trebuie să corespundă prevederile din normele,
standardele şi din reglenemtări referitoare la protecţia muncii şi să nu reprezinte
pericol pentru sănătatea sau viaţa salariaţilor, a persoanelor aflate în unitate în
interes de serviciu, sau a altor persoane care se asigure protecţia muncii potrivit
prevederilor din articolul III.
3. Echipamentele tehnice din produncţia internă şi din import trebuie să
fie dotate cu aparatură de măsură şi control al parametrilor tehnologiei, precum
şi de prevenire şi avertizare a stărilor de pericol.
4. Echipamentele tehnice pot fi fabricate, importate, comercializate şi
folosite numai dacă îndeplinesc condiţii de protecţia muncii, certificate de
organele competente potrivit legii.
20
Art. XI:
1. În sensul prezenţei legii echipamentul de protecţie individual cu care este
dotat fiecare participant în procesul de muncă pentru a fi protejat împotriva
factorilor de risc.
2. Echipamentul individuala de protecţie se acordă obligatoriu şi gratuit
salariaţilor, precum şi altor categorii de persoane ce desfăşoară activităţi la
persoanele juridice sau fizice prevăzute la articolul II.
3. În cazul degradării echipamentului individual de protecţie respectiv al
pierderii calităţii de producţie, se acordă obligatoriu un nou echipament.
4. Degradarea sau pierderea echipamentului individual de protecţie
înainte de termenul de utilizare, prevăzut din vina purtătorului, atrage
răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii.
Art. XII:
1. În sensul prezenţei legii, individual de lucru, reprezintă mijloacele pe care
persoanele juridice şi fizice le acordă unui salariat în vederea utilizării lor în
timpul procesului de muncă pentru a le proteja îmbrăcămintea şi încălţămintea.
2. Echipamentul individual de lucru se acordă de către persoane juridice
în condiţii negociate prin contractele colective de muncă.
3. Cheltuielile necesare achiziţionării echipamentului individual de lucru
sunt suportate, în proporţie de 50% către persoana juridică, din costurile de
producţie, sau din buget pentru unităţi finanţate de la bugetul de stat, respectiv
din bugetele locale, iar diferenţa se suportă de către beneficiari.
Art.XIII:
1. Unităţile de producţie de echipament individual de protecţie şi de echipament
individual de lucru sunt obligate să respecte condiţiile de realizare a
sortimentelor prevăzute în standardele române corespunzătoare.
2. Introducerea în fabricaţie a sortimentelor noi de echipament individual
de protecţie şi de lucru se poate face numai după avizarea prototipurilor de către
M.M. şi P.S.
3. Sortimentele de echipament individual de protecţie şi de lucru, din
import, pot fi comercializate şi utilizate numai după certificare calităţii de
producţie a acestora de către M.M. şi P.S.
Art. XIV:
1.Alimentaţia de protecţie se acordă obligatoriu şi gratuit de către persoane
juridice şi fizice, persoane care lucrează în locuri de muncă cu condiţii grele şi
vătămătoare, pe baza normelor elaborate de către M.S., M.M. şi P.S.
Art. XV:
21
1. Materialele igienico-sanitare se acordă obligatoriu şi gratuit de către persoane
juridice şi fizice, persoane care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă al
căror specie impune o igienă personală deosebită.
2. Categoria de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă
care impun acordarea acestora se stabilesc pe baza normelor elaborate de M.S.
Accidentele de muncă şi bolile profesionale
Prin accident de muncă se înţelege vătămarea evidentă a organismului,
precum şi intoxicaţia acută profesională care au loc în timpul procesului de
muncă, sau în îndepărtarea îndatoririlor de serviciu indiferent de natura
contractului, în baza căruia se desfăşoară şi care provoacă incapacitate
temporară de muncă de cel puţin 3 zile, invaliditate, ori deces.
BIBLIOGRAFIE
22
1. Gheorghe Zgura s.a.
Utilajul si tehnologia lucrărilor mecanice
Editura Didactica si Pedagogica Bucureşti 1979
3. D. Petrosel sa
Desen Tehnic
Editura Sigma 2000
4. M. Anastasiu s.a.
Tehnologia prelucrării metalelor
Editura Didactica si Pedagogica 1978
Cuprins
23
Argument……………………………………………………
Sarcina de calcul…………………………………………….
Cuplaje intermitente………………………………………..
Protecţia muncii…………………………………………….
Bibliografie………………………………………………….
24