Biserica Stavropoleos

Biserica Stavropoleos este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, în centrul

orașului București. Hramul bisericii este Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele Stavropoleos
este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”.

Biserica Stavropoleos este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de
clasificare B-II-a-A-19464.
ISTORIC
Stauropolis (lb. gr.) sau Orașul Crucii este unul dintre cele mai importante edificii din frumosul
nostru oraș si Sector 3. Mânăstirea își primește cu porțile deschise deopotrivă vizitatori sau
enoriași de peste 290 de ani. Începutul său aparține unei epoci de mult apuse și farmecul său
este dat prin faptul că se remarcă înconjurată fiind de cu totul și cu totul altă arhitectură.
În 1724, grecul originar din Epir, arhimandritul Ioanichie Stratonikeas ridică o biserică. Acesta a
zidit în curtea hanului său biserica și o mănăstire, susținută economic din veniturile de la han.
Numele este dat de faptul că starețul a fost ales mitropolit al Stavropolei.

Istoria din păcate nu a fost blândă cu mânăstirea, hanul și anexele mănăstirii au fost demolate
la sfârșitul secolului al XIX-lea. Natura nu a fost nici ea prea liniștită și astfel biserica a fost
afectată de cutremure, care au șubrezit turla până la cădere. Totuși trebuie remarcat faptul că
picturile turlei au fost restaurate însă la începutul secolului al XX-lea.
Astăzi din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care există o construcție
de la începutul secolului al XX-lea, de remarcat faptul că noua construcție a fost ridicată după
planurile arhitectului Ion Mincu.
Pe 6 aprilie 1722, arhimandritul cumpără de la jupâneasa Despa pământul pe care va urma să
fie construite biserica și hanul său; o situație des întâlnită în acea epocă deoarece foloseau
venitul obținut din primirea oamenilor la han pentru întreținerea bisericii. Pe 30 octombrie
1724, pisania scrisă în limba română și în limba greacă arăta că biserica era gata. În anul 1733,
ctitorul Ioanichie pune să se zidească piatra îngrijit sculptată cu numele ctitorilor și își face
testamentul, prin care închină Mănăstirea și hanul Stavropoleos. Acesta moare la vârsta de 61
de ani, fiind înmormântat în biserica sa.
În jurul anilor 1840-1841, autoritățile, determinate de starea precară a construcției, somează în
repetate rânduri conducerea mănăstirii să dărâme turla bisericii, care amenința să cadă. Turla
este dărâmată în 1841. Picturile turlei au fost restaurate însă la începutul secolului al XX-lea.
Hanul și anexele mănăstirii au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Din anul 1991 biserica este păstorită de părintele Iustin Marchiș, primul ieromonah al bisericii în
ultima sută de ani. Comunitatea monahală de aici, alături de slujbele zilnice, se ocupă cu
restaurarea de carte veche, icoane și haine sacerdotale. Corul bisericii cântă muzică
neobizantină, acum rar întâlnită în bisericile din România.
In octombrie 1998 au fost inițiate lucrări pentru construirea unui punct de transformare a
energiei electrice. Acestea au dus la descoperirea unor substrucții în mijlocul străzii
Stavropoleos, în vecinătatea bisericii. Sondajele arheologice, care au început la acea data, au
condus la degajarea unor tronsoane fragmentare de ziduri aparținând probabil mai multor
etape de edificare a hanului Stavropoleos.
La 26 martie 2008 s-a reînființat Mănăstirea Stavropoleos ca mănăstire de maici cu hramul Sf.
Arhangheli Mihail și Gavriil și Sf. Iustin Martirul și Filosoful. Pe 4 iunie 2012 a fost resfințită
biserica Mănăstirii Stavropoleos de către patriarhul Daniel.
b. PLANUL ARHITECTURAL

Releveul bisericii 1941

Biserica Stavropolcos in 1860. Desen A. Lancel

C. INTERVENȚIILE DE RESTAURARE
Deşi a trecut prin lungi perioade în care a fost lăsată în paragină, toate elementele originale se
păstrează până în prezent.
În partea superioară a pridvorului s-a păstrat o frescă originală bine conservată, iar la intrare se
află o pisanie bilingvă, în grecă și în slavonă, dar redată cu caractere chirilice.
Catapeteasma, cu ușile împărătești și cu cele două iconostase mici, din lemn, sculptate artistic,
sunt bine păstrate.
Icoanele sunt originale, pictate foită de aur.
În Biserica Stavropoleos se păstrează scaunul original al domnitorului fanariot Nicolae
Mavrocordat sculptat în lemn, având în partea de sus cele două steme ale Ţării Românești și
Moldovei, semn că a domnit în ambele Principate. Imediat, în dreapta scaunului domnitorului,
se află scaunul original al ctitorului, arhimandritul Ioanichie.

Prezentarea generala a monumentului: arhitectura, decoratia fatadelor.

Biserica Stavropoleos se afla in ambianță specifică a unui han bucureștean din veacurile XVIII-
XIX, caracterizată printr-o incintă patrulateră, amintind de zidirile monastice cu chilii rânduite la
parter si etaj. Un pridvor de lemn, așa cum mai putem vedea astăzi la Hanul lui Manuc, dadea
ocol cladirilor. În interiorul acestei incinte biserica aparea asemenea unui chivot pretios, de
dimensiuni modeste, atrăgătoare însa prin armonia proporțiilor. Ridicată întâi pe un plan
dreptunghiular, fără abside laterale si cu o turla pe naos, biserica aparținea epocii “a doua” a
veacului al XVIII-lea, care, conform caracterizării făcute de N. Ghika Budesti, se întinde de la
moartea lui Brancoveanu (1714) si începutul domniilor fanariote până la mijlocul veacului. La
câtiva ani de la ctitorie, in 1730, biserica mitropolitului Ioanikie devine un triconc prin
prelungirea absidei altarului si construirea absidelor laterale. În același timp, biserica se
prelungeste la vest prin adăugarea pridvorului sprijinit pe coloane din piatră sculptate.
Ceea ce face, însa, din biserica Stavropoleos o incununare a experienței meșterilor munteni din
secolul al XVIII-lea este decorația fațadelor. Acestea se caracterizează printr-o desavarșită
îmbinare a decorației sculptate cu relieful policrom in stuc si pictura murală. Supusă restaurarii
concepută de arhitectul Ion Mincu, de la începutul secolului XX, pictura exterioară nu mai
pastreaza decât in zona pridvorului decorația murală autentică. Refacerea picturii fațadelor într-
o tehnica cu mult mai fragilă decât fresca originală pune astazi, in condițiile climatice ale
Bucureștilor probleme de conservare deosebit de grave.

Refacerea bisericii Stavropoleos, intre 1730-1733, prin largirea absidei altarului si adaugarea
absidelor laterale si a pridvorului a implicat si o refacere a ansamblului decoratiei exterioare.
Cutremurele care au lovit Bucurestii catre sfarsitul secolului XVIII-lea si inceputul secolului
urmator, au adus biserica Stavropoleos intr-o asemena stare de degradare incat, catre mijlocul
secolului al XIX-lea, s-a pus in mod insistent problema demolarii ei si a reconstructiei. In 1841,
dupa repetate insistente din partea autoritatilor orasului, turla bisericii, ce ameninta cu
prabusirea, este demolata.
In conditiile unei structuri de rezistenta slabite, solutia demolarii bisericii tindea sa se impuna in
fata consolidarii bisericii in autenticitatea sa. Printre aparatorii consolidarii si conservarii
bisericii in autenticitatea sa s-a aflat arhitectul Schlater care cerea la 1858 ca biserica "sa fie
restaurata in stilul ei primitiv, impreuna cu decoratii si cu cele trebuincioase pe dinauntru".
Cateva decenii mai tarziu, arhitectul Ion Mincu, autorul proiectului de restaurare a ansamblului
Stavropoleos, revine la solutia reconstructiei monumentului, considerand ca "singurul mijloc de
a conserva viitorul acestui monument ar fi o reconstructie ingrijita, in care sa se intrebunteze
toate materialele vechi de piatra bine conservate si sa se reproduca cu fidelitate formele si
dimensiunile cladirii actuale" (Raportul din 5 ianuarie 1900). Aceasta conceptie promovata de
Ion Mincu a dus la interventii radicale ce au insemnat inlocuirea materialelor originale cu
materiale noi si la schimbari mai mult sau mai putin radicale de aspect.
In ceea ce priveste biserica acesta a insemnat:

 refacerea fundatiilor bisericii, consolidate pana la o adancime insemnata;

 inlocuirea structurii din lemn a acoperisului cu o structura metalica;
 transformarea sarpantelor originale in placi de beton pe care su fost fixate in ciment
olanele;
 inlocuirea elementelor decorative din stuc ale fatadelor cu copii executatedin piatra;
 refacera in intregime a picturii exterioare dupa extragerea cu mare dificultate a unor
fragmente din pictura originala care au servit ca model;
 construirea unei noi turle deasupra naosului, dupa proiectul arhitectului Ion Mincu.
Conceptia de restaurare adoptata de Mincu, in care conservarea este dublata de
refacere, a fost insusita si de pictorul Demian, restauratorul picturilor murale. Din datele
de arhiva aflam ca pictorul Demian a realizat urmatoarele operatiuni:
 a curata intreaga pictura interioara si exterioara a bisericii;
 a consolidat marginile desprinse ale suportului picturii;
 a refacut pictura pe suprafetele nou zidite, ca spre exemplu turla;
 a refacut pictura in zonele lacunare.
Lucrarea pictorului Demian a nemultumit la un moment dat specialisti de felul arhitectului N.
Ghica-Budesti datorita dezacordului intre tonalitatile vechilor fresce si cele ale noilor suprafete
pictate realizate in tehnica fresco-secco. Dupa o intrerupere asupra retusului ce urma a se
reduce la "minimum posibil". A urmat o noua intrerupere a lucrarilor datorata razboiului. In
1924 aflam din studiul prof. G. Nedioglu ca restaurarea "este aproape sfarsita, prin asezarea
tamplei, a stranelor, a usii, a scaunului domnesc si arhieresc, toate artistic retusate sub
conducerea d-lui profesor C. Dumitrescu".

Iconostasul
Chituire exterioara cu mortar cu rugozitate mare.
Am observat existenta eroziunilor stratului pictural al picturii exterioare.
Chituire la nivel urmata de Integrare cromatică

Pictură interioară absida dreaptă din naos

Chipurile sunt destul de greu de observat.
fisuri în stratul de tencuiala. 

Abraziuni, lacune nechituite,