Muntean Liuba

Masterat, anul I

Studiu de caz
Forme si ipostaze ale modernismului romanesc
in perioada interbelica
Perioada interbelică cuprinde anii 1918-1944. Pe plan naţional se
realizează unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare. În
literatură tendinţele  moderniste, care domină în epocă coexista cu cele
traditionaliste . În acest contest se impun personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Liviu
Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion
Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.
In perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului si al
traditionalismului. Modernismul denumeste tendinta inovatoare intr-o anumita
etapa a unei literaturi. Acest curent apare in literatura secolului al XX-lea,
opunandu-se traditionalismului si proclamand noi principii creatiei. Tendinta
modernista sustine:
 europenizarea (sincronizarea) literaturii nationale cu literatura Europei;
 promovarea scriitorilor tineri;
 teoria imitatiei;
 eliminarea decalajului in cultura;
 trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspiratie urbana;
 cultivarea prozei obiective;
 evolutia poeziei de la epic la liric si a prozei de la liric la epic.
In literatura romana Eugen Lovinescu teoretizeaza asupra modernismului in
revista “Sburatorul” si in cenaclul cu acelasi titlu. Aceasta publicatie apare la
Bucuresti intre anii 1919-1922 si apoi intre 1926-1927, avandu-l ca si conducator
pe Eugen Lovinescu. Cenaclul “Sburatorul” are o existenta mai indelungata : intre
1919 si 1947. Obiectivele gruparii erau:
 promovarea tinerilor scriitori;
 imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane.
Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil
Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Pompiliu Constantinescu. Al doilea
obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de constituire. Eugen Lovinescu isi
dezvolta conceptiile sale moderniste in lucrarile Istoria civilizatiei romane
moderne si Istoria literaturii romane contemporane. In aceste lucrari modernismul
lovinescian porneste de la ideea ca exista:
  un spirit al veacului explicat prin factori materiali si morali, care imprima un
proces de modernizare a civilizatiilor de integrare intr-un ritm de dezvoltare
sincronica
 teoria imitatiei care explica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti
 principiul sincronismului care in literatura inseamna acceptarea schimbului de
valori a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar.
Dintre colaboratorii la revista “Sburatorul” amintim pe Ion Barbu, Ilarie Vorunca,
Tristan Tara si altii.
Perioada interbelică reprezintă o etapă
de efervescenţă creatoare pentru poezie, caredobândeşte „o conştiinţă de
sine şi, deci, o existenţă proprie”. (Nicolae Manolescu)Ca urmare a tensiunii
între originalitatea spiritului creator al unei generaţii de
poeţivaloroşi şi orientările literare/culturale dominante în epocă (mode
rnismul, tradiţionalismul,avangarda), poezia română se înnoieşte şi
cunoaşte o diversitate tematică, stilistică şi de viziune.În aceasta perioada s-
au dezvoltat mai multe curente literare printre care se numără şimodernismul.
Acesta cuprinde toate acele mişcari artistice care exprimă o ruptură de tradiţieşi
are în vedere principalele elemente noi în poezie,proză şi în critica
literară. Modernismuln u   s -
a manifestat numai în domeniul literaturii, ci 
ş i   î n   a r t ă .   F i i n d   t o t a l   o p u s tradiţionalismului, acesta
reprezintă o manifestare radicală şi îndrăzneaţă, a celor mai noiforme
de exprimare în planul creaţiei. Această tendinţă susţine
teoria imitaţiei, promovareat i n e r i l o r scriitori, care au o
imaginaţie bogată şi care creează cu uşurinţă o poezie,
d e asemenea susţine şi trecerea de la o literatură cu tematică rurală la o
literatură de inspiraţieurbană, şi evoluţia de la epic la liric.Printre
modernişti se numără George Bacovia, Lucian Blaga,Ion Barbu şi Tudor
Arghezi.Aceştia s-au impus prin originalitatea creatoare.Ca urmare a manifestării
simbolismului şi a teoretizării sincronismului de către EugenLovinescu, dar şi
datorită unor autori cu o puternică individualitate creatoare.
Modernismul,tradiţionalismul, avangarda sunt orientări literare şi culturale care pot
oglindi experienţele şivarietatea lirismului interbelic, dar care nu definesc în mod
exclusiv creaţia marilor poeţi
aiv r e m i i   u n d e   c o e x i s t a   t e n d i n ţ e   d i v e r s e ,   e x p r e s i e   a   t e n s i u n i i   î n t
r e   o r i g i n a l i t a t e a   s p i r i t u l u i creator şi orientările dominante în cultura
vremii.
Destinul literaturii in anii `20 - `30 a fost profund marcat de doua fenomene:
manifestarea simbolismului, care precede poezia modernista interbelica, si
teoretizarea sincronismului. Prin sincronismul lovinescian se explica, in parte,
dezvoltarea intregii literaturi a epocii, inclusiv a romanului modern, experienta
simbolismului european devinde punctul de pornire al poeziei interbelice. Dar si
romanul si poezia sunt expresia unei noi sensibilitati, citadine, care modifica relatia
dintre om si lume, felul in care artistul se intelege acum pe sine si in raport cu
lumea exterioara.
Poezia moderna rezulta din simbolism si simbolismul reprezinta el insusi,
intr-o masura, o experienta suficienta in sine, inchisa. Simbolismul e nu doar un
inceput, ci si un sfarsit. Refuzand retorica, didacticul, anecdoticul, poetul simbolist
incearca sa intemeieze poezia nu pe ce exprima, nici pe functia ei, ci pe ea insasi,
ca un mic univers intr-un raport de paralelism cu universul real, coerent si autonom
prin ritmul interior de care se lasa condus.
Dincolo de relatia pe care criticul o stabileste cu simbolismul, este cazul sa
observam o caracteristica esentiala a poeziei interbelice, aceea de a-si constitui
propiul domeniu si univers imaginar - de teme, motive, viziune, stil - de a deveni, o
experienta suficienta siesi. Astfel, principiile simbolismului devin utilizarea
simbolului, a corespondentelor, a sugestiei, a imaginilor neclare, incetosate,
diafane, combaterea retorismului, promovarea muzicalitatii versului, folosindu-se
laitmotivul, refrenul, repetitiile si versul liber; temele si motivele simboliste sunt
conditia poetului inadaptat societatii, natura, ca loc al corespondenteleor, iubirea ca
reverie sau asociata cu moartea, orasul de provincie si monotonia lui, marea
plecare, simbolismul culorilr si al instrumentelor muzicale, amurgul, florile(rozele
mai ales), plictisul, vagabondajul, toamna (anotimpurile in general), frigul, vantul,
tusea, ceata, ploaia, corbii.
In acest context, rolul contestatar al avangardei va fi important, daca nu la
nivelul constituirii unui univers imaginar coerent, atunci, in mod sigur, la nivelul
limbajului poetic pe care il va revolutiona.
Teoria sincronismului şi cea a mutaţiei valorilor estetice sunt legate de
numele lui Lovinescu şi au stârnit discuţii în epocă. Teoria sincronismului porneşte
de la premisa că literatura unui popor trebuie să se dezvolte simultan cu literaturile
mai avansate, astfel încât să nu apară diferenţe calitative majore. Eugen Lovinescu
dezvoltă teoria imitaţiei, susţinând ideea că uneori este necesar ca o literatură care
a evoluat mai puţin să împrumute modele din literaturile mai avansate, astfel încât
să înregistreze un progres. Eugen Lovinescu îşi elaborează teoria într-un moment
în care, fără a imita, literatura română nu ar mai fi evoluat.
Principiul sincronismului în literatură înseamnă acceptarea schimbului de
valori, a elementelor care conferă originalitate şi modernitate fenomenului literar.
În esenţă, modernismul lovinescian porneşte de la ideea că există un spirit al
veacului, explicat prin factori materiali şi morali, care impune omogenizarea
civilizaţiilor, integrarea într-un ritm de dezvoltare sincronă. În condiţiile în care
există diferenţe între civilizaţii, cele mai puţin avansate suferă influenţa
binefăcătoare a celor mai avansate. Influenţa se realizează în doi timpi: mai întâi se
adoptă, prin imitaţie, forme ale civilizaţiei superioare, apoi se stimulează crearea
unui fond propriu. Prin modernizare, Lovinescu înţelege depăşirea unui „spirit
provincial”, deci nu opoziţia faţă de tradiţie, de specificul naţional. Polemica lui cu
tradiţionalismul nu conduce la combaterea factorului etnic în crearea de cultură, ci
la sublinierea necesităţii de înnoire.
În consecinţă, pentru sincronizarea literaturii cu „spiritul veacului”, sunt
necesare câteva mutaţii esenţiale în plan tematic şi estetic. Aceste mutaţii constau
în: trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de
inspiraţie urbană, cultivarea prozei obiective, evoluţia poeziei de la epic la liric;
intelectualizarea prozei şi a poeziei; dezvoltarea romanului analitic.
Polemica lui Eugen Lovinescu, purtată cu sămănătoriştii şi poporaniştii, s-a axat pe
faptul că aceştia susţineau realizarea, în continuare, a creaţiilor literare cu temă
rurală, care să reflecte simpatia exagerată pentru ţărani, în timp ce criticul luptă
pentru modernizarea literaturii române prin crearea prozei obiective, a prozei de
analiză psihologică, precum şi conturarea personajului intelectual, mult mai
interesant prin „speculaţiile intelectuale şi sentimentale, jocurile complexe de
sentimente”.
Eugen Lovinescu a fost o personalitate de înaltă ţinută intelectuală ce a
exercitat o influenţă remarcabilă asupra emancipării şi dezvoltării literaturii
române.
Simbolismul este punctul de plecare al tuturor manifestarilor moderniste.
Dupa cum afirma Nicolae Manolescu in Metamorfozele poeziei @poezia moderna
rezulta din simbolism@. Comune sunt particularitatile liricii moderne si cele ale
simbolismului:
 Preocuparea pentru o poezie de cunoaştere, care vizează metafizicul şi îşi
propune să fie o ,,nouă etică” sau chiar o nouă religie – ex. Lucian Blaga,
vol. ,,Poemele luminii” (Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid/
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori
morminte.// Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în
adâncimi de întuneric,/ dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină...)
 Apelul la funcţia simbolică a limbajului (ex. Tudor Arghezi, Lucian Blaga,
Ion Barbu, George Bacovia)
 Principiul disonanţei (nepotrivirii) care se manifestă între conţinut şi formă,
întreg şi părţile lui sau părţile aceluiaşi întreg. El se manifestă, de asemenea,
la nivelul eului poetic, prins între trăiri antagonice, între care nu există nicio
posibilitate de conciliere (ex. Tudor Arghezi – Psalmi; Lucian Blaga –
cunoaşterea luciferică /vs./ cunoaşterea paradisiacă; George Bacovia –
spleenul, dorinţa de evaziune /vs./ agorafobie)
 Fragmentarismul – poemul modernist se constituie din secvenţe fără legături
evidente între ele, între care există mai degrabă tensiuni decât consonanţe
(ex. poezia avangardistă)
 Depersonalizarea: Edgar Allan Poe arată că sentimentul (cultivat de
romantici) reprezintă o ,,intoxicaţie a inimii” şi este impropriu în ttavaliul
artistic, care trebuie să fie o elaborare ,,la rece”. Sub influenţa lui Poe, Ch.
Baudelaire considera, la rândul său, că poetul trebuie să renunţe la
,,sensibilitatea inimii”, înlocuind-o printr-o ,,sensibilitate a imaginaţiei”. Se
ajunge astfel la o lirică depersonalizată, in care eul poetic tinde să fie o
prezenţă tot mai discretă.
 Dezumanizarea: reprezintă faza accentuată a depersonalizării, se manifestă
mai ales în modernismul sec. al XX-lea. Termenul a fost introdus de
filosoful spaniol Jose Ortega y Gasset în eseul ,,Dezumanizarea artei”. El
 consideră arta modernă o artă dezumanizată, din care subiectul uman a
dispărut sau e plasat într-o poziţie periferică, fiind înlocuit de obiecte, iar
marile teme artistice (dragostea, moartea, timpul) sunt parodiate.
 Estetica urâtului: Charles Baudelaire spunea: ,,E un miraculos privilegiu al
artei că oribilul, artistic exprimat, devine frumuseţe şi că durerea ritmată şi
cadenţată umple spiritul cu o bucurie liniştită.” Se consideră, de asemenea,
că nu există cuvinte frumoase (poetice) şi urâte (nepoetice). Frumuseţea
cuvintelor rezultă din context şi din ceea ce noi dorim ca ele să exprime
(Tudor Arghezi – vol. Cuvinte potrivite, Flori de mucigai; poezii –
Testament, Psalmi, Tinca, Sici Bei etc.)
 Principiul fanteziei dictatoriale: poetul modernist nu mai ,,redă” /
,,exprimă”, ci îşi propune să creeze universuri posibile, care se supun doar
propriei sale imaginaţii (Ion Barbu – Uvedenrode; Tudor Arghezi – Flori de
mucigai)
 Indiferenţa la gustul publicului comun (numită de Hugo Friedrich ,,plăcerea
aristocratică de a displăcea”). Ex. – George Bacovia, Tudor Arghezi, Ion
Barbu
 ,,Noul limbaj”, caracterizat prin:
- ambiguitate;
- metaforism (metafore foarte îndrăzneţe, care asociază termenii cei mai
îndepărtaţi – ex. Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia)
- sintaxa eliptică sau contorsionată (ex. Ion Barbu, Tudor Arghezi)
- preferinţa pentru versul alb (ex. Lucian Blaga)
 

 
 Modernismul autohton
Voiculescu este un perfect traditionalist. Numai ca traditionalismul lui nu e unul de
substranta, ci unul de stil: el nu e un taran, un suflet rural, ci un intelectual care si-a
gasit o formula, o maniera. Limba chiar il da de gol; folosind motivele lui N
Crainic (din Sesuri natale), vara toropitoare, secetoasa, el e de la inceput mai putin
greoi, mai liber de cuvinte.
Fara indoiala, poetul isi alegea cuvintele cu grija, facand o opera lucida. Plictisit sa
calce in "pulberea de vorbe tocite", el isi scoala gandul "slabanog, deprins numai la
ses", promitandu-i sa-l poarte "prin vorbele cele mai colturoase", care sa-l
inglodeasca si sa-l doara. Era, asadar, de asteptat ca tocmai V.Voiculescu sa
sistematizeze cel mai bine stilul ortodoxist. Poemele cu ingeri sunt, in intregime,
rezultatul unor rabdatoare artificii: ingerii prezenti la Voiculescu chiar din primele
poezii devin acum niste locuitori banali ai satelor si ai campurilor. Vacarul e un
inger, oamenilor le scresc aripi, strainul din poarta:
Era cu parul ca aurora,
Aripile, cu pene de lumina,
Linced le tira la piicoarele tuturora
Prin pulbere si tina.
Prin urmare, un stil a inlocuit pe altul. In Ultimele sonete.., publicate dupa ani de
tacere, prefacerea poetului nu e deloc asa de mare cum s-a afirmat. Tema lui V.
Voiculescu nu este de fapt iubirea, ci poezia iubirii. Avem de-a face, cum a sesizat
Adrian Marino, cu o forma de poezie a poeziei. Poetul isi ia un punct de plecare
livresc si isi inventeaza o noua maniera: zadarnic vom cauta un fior existential in
aceste sonete desavarsite in felul lor, pure discursuri despre iubire.
Tot in linia traditionalismului gandirist, Vasile Voiculescu scrie o poezie puternic
influentata de spiritul religios, desi "ortodoxismul" este la el doar un element
conventional, nu unul de structura. Semnele traditionalismului sau se puteau lamuri
inca din volumul de debut cind poetul evoca viata satului, casa parinteasca, peisajul
tinutului natal intr-o maniera semanatorista. Simbolurile religioase, tot mai
frecvente in poezia sa devin repezentari iconografice, capatand sensuri morale,
general-umane, eliberate de orice umbra de misticism. Ingerii din poemele sale
sunt metafore ale unor idei abstracte sau se indeletnicesc cu lucruri care au un
caracter foarte profan, participand la muncile campului, de exemplu. Se realizeaza
astfel un transfer intre sacru si profan, universul se diafanizeaza, dar totul tine de
un program, care este nu numai al sau, ci al intregii grupari pe care o reprezinta.
            Inceputurile poetice ale lui Vasile Voiculescu sunt mistuite de setea de
cunoastere, manifestata in cautarea Creatiunii, in dorinta de obiectivare a ei.
Meditatia religioasa se asaza mereu alaturi de cea filozofica; Modalitatea artistica
principala este imbinarea motivelor crestine cu cantecele lumesti. Esenta
crestinismului vine din "intrepatrunderea dureroasa intre stihiile lumii si
senzualitatea grasa, umila a pamantului". Acest poet religios, hranit din substanta
evangheliilor carora le da forma de alegorie sau de parabola, se intoarce mereu
catre sufletul stramosesc, reinviind "cumintenia" pamantului si frumusetea parguita
de soarele de peste veac al credintei "crestine". Poezia lui devine cuminecatura
pentru sufletul ce cauta dincolo de aparentele inselatoare ale vietii.
            Arhaicul catre care tinde constant poezia sa il face sa indrageasca tot ce a
fost creat de mana lui Dumnezeu si pastrat astfel. Imaginile ingerilor, prezente in
toata lirica poetului nu pledeaza pentru incadrarea sa in sfera ortodoxismului, dar
"ortodoxismul lui V. Voiculescu este anterior aceluia al Gandirii" - (G. Calinescu).
In poezia sa apar ingeri profani, redusi la simple elemente de decor. Ei sunt
dematerializati pana la abstractizare, uneori ramanand simple nume. In general,
poezia de inspiratie a lui Voiculescu acuza cerebralitatea si meditatiile.
            Propensiunea catre o figuratie biblica, componenta esentiala a
traditionalismului voiculescian se manifesta plenar in poemul "In gradina
Ghetsimani'. Radacinile poemului se afla in universul copilariei, unde religia era
pravila, enciclopedie a vietii practice. Cartea oamenilor de la tara era Biblia.
Inspiratia religioasa isi fixeaza limitele in scena biblica a ultimei nopti pe care Fiul
Domnului o petrece impreuna cu apostolii. Tabloul narativ se estompeaza sub
cautarea infrigurata a simbolului. Cu o inversunare de cautator de comori, de rob in
faurirea poeziei, poetul arunca in joc toate armele stilistice pentru evitarea cararilor
batute. Tema ramane in ultima instanta cea a constiintei umane: posibilitatea
pacatului respins chiar si in ideea de posibilitate. Iisus incarneaza pe de o parte
neputinta omeneasca de a-si depasi limitele in miscare spre inalt, sacrificiul
dureros, sfant, in fata cerului inchis si pe se alta ispita infranta, doborarea pacatului
prin moarte.
            Tendinta generala este cea de hiperbolizare, pentru ca astfel sa se sublinieze
si mai mult efortul de a ocoli ispita. Strigarea lui Iisus e "amarnica", cupa e
"grozava", setea "uriasa". Refuzand paharul cu bautura, alegand calea rugaciunii si
forta pe care o da credinta, Iisus a trecut dincolo de moarte.
            Catre final, poemul ofera un contact cu natura, dar un contact in primul
rand vizual. Perceputa cu ajutorul privirii, natura emotioneaza producand voluptate
estetica si curiozitate intelectuala vie.
            Meritul de necontestat al creatiei voiculesciene este acela de a face sa
traiesti concomitent in spatiul arhaic al lumii biblice, sa traiesti concomitent intr-un
"atunci" si intr-un "acum" care pastreaza sensul puritatii crestine.

Referinte bibliografice:

1. BOTE, Lidia. Simbolismul romanesc. Bucuresti, 1966. 493 p.

2. BURLACU, Alexadru. Literatura romana din Basarabia: anii 20-30.
Chisinau, 2002. 226 p.

3. MANOLESCU, Nicolae. Metamorfozele poeziei. Resita, 1996. 144 p.

4. POPESCU, Florentin. Pe urmele lui Vasile Voiculescu. Buzau, 1994. 314 p.

5. ZAHARIA FILIPAS, Elena. Introducere in opera lui Vasile Voiculescu.
Bucuresti, 1980. 233 p.

6. http://www.slideshare.net/MioaraCimpan/simbolismul-european-cimpan-
mioara-colegiul-militar-campulung-moldovenesc