Semnificațiile textului dramatic

Comedia: ”Take, Ianke și cadâr”, de Victor Ion Popa

Genul dramatic este unul din cele trei genuri literare și cuprinde operele reprezentate pe
scenă ( piesa de teatru).
Specii literare: drama, comedia si tragedia.

Are ca trăsături structura specifica: acte,scene si tablouri ( exp din text actul I, scena 12);
dialogul mod de expunere dominant (ex. din text ”TAKE: chiar așa! IONEL: Ei, eu nu cred…”);
prezența didascaliilor: informații dintre paranteze au rolul de a preciza elementele nonverbale și
paraverbale din jocul actorilor și replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește.

https://www.examenultau.ro/blog/genul-dramatic-trasaturi-generale/

https://www.examenultau.ro/blog/lectii-online/lectii-online-romana/

https://www.examenultau.ro/blog/structura-textului-dramatic-lectie-lb-romana-clasa/

Om de teatru total (autor, regizor, scenograf, cronicar etc), Victor Ion Popa a lăsat în
urma sa o opera dramatica pe cat de valoroasa, pe atat de inegală. Dintre piesele care au rezistat
în confruntarea cu timpul sunt de amintit Ciuta, Muscata din fereastra și, desigur, Take, Ianke și
Cadîr, considerată chiar drept capodopera a creatiei sale dramatice. De altfel, autorul arată
convins de calitatea scrierilor sale dramatice, atunci cand marturisea:

"Dacă se va alege ceva de toata truda mea, cred că teatrul va fi acela care nu mă va
uita. Prea mi-am pus toata viata în el" (Virgil Carianopol, Scriitorii au devenit
amintiri, 1973).

Victor Ion Popa a acționat, în baza unui program coerent la temelia căruia stătea un crez
artistic urmat aproape cu sfințenie:

"Pledez, asadar, pentru o creatie romaneasca. Un spor de creatie romaneasca in ceea ce

priveste literatura dramatica, fie ca piese originale, fie ca localizari. Pledez si pentru romanizarea
actorului roman pentru necesitatea unei formulari dramatice romanesti Stim doar bine toti ca
trebuie sa aiba bune radacini in pamant copacul care vrea sa fie vazut peste zid. Pledez deci
pentru necesitatea unei formule dramatice romanesti pentru ca numai de la ea incolo vom putea
intra in marea arta teatrala".
 Pana la data reprezentarii comediei Take, Ianke si Cadir lui V. . P. i se jucasera cele doua
piese de rezistenta ale dramaturgiei sale: Ciuta si Muscata din fereastra, amandoua fiind bine
primite de critica si de publicul spectator. La o lectura atenta se poate observa ca, mai ales intre
Muscata din fereastra si Take, Ianke si Cadir, exista numeroase puncte de intalnire.

Ele izvorasc din filosofia de viata a autorului, din valorile in care acesta credea si pe care
le regasim la personajele pieselor sale. S-ar putea spune ca avem de-a face cu reminiscente ale
viziunii samanatoriste sau chiar poporaniste, dar n-ar fi exclus sa (ic vorba si de niste ecouri
(Valeriu Rapeanu) ale teatrului francez din epoca respectiva. Valorile pentru care pledeaza in
piesele sale Victor Ion Popa (inclusiv, mai voalat, in Take, Ianke si Cadir) sunt valorile etice
traditionale, care au fost create si care mai pot fi conservate doar in provincie, ca loc privilegiat
al manifestarii lor. Ele dau personajelor din piesele sale forta de a depasi dificultatile ivite in
calc, de a infrunta viata si de a birui, apropiindu-si, in cele din urma, "o stare de impacare si de
fericire".

Personajele aspira la libertate si la frumusete morala, Ia puritate sufleteasca, luptand in

disperare cu prejudecatile semenilor pentru a-si atinge idealurile. Desi in registru "sentimental si
comic cu peripetii de qui-pro-quo" (Tudor Vianu), Take, Ianke si Cadir reia cateva dimensiuni
ale pieselor si chiar ale unor proze publicate anterior de Victor Ion Popa. Se adauga, arata
comentatorii, o dimensiune noua care coloreaza in chip inedit intreaga evolutie a faptelor.

Victor Ion Popa ataca, nu fara curaj, o problema de mare sensibilitate la vremea
respectiva, anume a nationalitatii, a etniei, asa cum era ea perceputa de comunitatile care populau
lumea targurilor moldovenesti. Problema (conflictul dintre generatii "cauzat de prejudecati
rasiale" - Stefan Cristea) mai fusese abordata, dar in registru grav in Nathan inteleptul de
Lcssing, iar la noi de Ronetti Roman in Manasse, dar Victor Ion Popa schimba unghiul de
impact, perspectiva urmarind relatiile de acest tip la nivelul omului obisnuit, comun. El insista
asupra omenescului personajelor, relevand gradul inalt de umanitate existent in lumea oamenilor
obisnuiti. De altfel, daca patrundem bine resorturile comediei, vom constata ca nu problema rasei
(asa cum gresit s-a spus) intereseaza, ci, mult mai adanc, aceea a religiei, a credintei,
fundamentala in conturarea statutului identitar individual sau de grup.
La romani (dar, in egala masura, si la ceilalti), religia (citeste credinta) era egala cu
legea, cu norma esentiala de comportament, in alti termeni, cu insesi fundamentele existentei. A
schimba credinta, adica legea, devenea dintr-o data sinonim cu a renunta la statutul tau identitar,
cu a te transforma in altceva, cu a deveni altcineva. Pus in fata unei asemenea alternative, insul
ezita, explicabil, ca in fata oricarei decizii capitale, de viata si de moarte, chiar daca moartea va fi
numai una simbolica.
Tema comediei Take, lanke ti Cadir nu este una complicata, ci dimpotriva. intr-un orasel
de provincie (moldoveneasca lanke aminteste la un moment dat de apa Barladului) isi duc traiul
tihnit trei mici negustori de etnii diferite: Take, care este roman, lanke, evreu, si turcul Cadir.
Fiecare dintre ei tine cate o pravalie modesta in una din mahalalele de la periferia oraselului
amintit, acoperind micile nevoi ale locuitorilor, romani sau evrei. Viata celor trei se desfasoara
dupa niste ritmuri parca ancestrale, lent, Iara evenimente majore, intr-un soi de placuta toropeala,
ba este statornicita pe o prietenie indelung verificata (lanke marturiseste ca il leaga de Take o
prietenie de treizeci de ani) si reconfirmata in fiecare zi, prin gesturi semnificative. Casele le sunt
identice, Take si lanke vand cam aceleasi produse, isi "imprumuta" unul altuia clienti pentru a nu
se concura si a nu castiga unul in defavoarea celuilalt. Cadir isi deschide pravalia (coloniale, de
care nu vindeau ceilalti doi) cu bani imprumutati de la si pe un teren dat de acesta; Take si lanke
iau masa pe terasele din spatele caselor lor, aproape lipite, mancand fiecare din mancarea lui
"ovreiasca" sau "romaneasca", dar neezitand sa-i ofere si celuilalt din bucatele sale (stiuca
umpluta, lanke; tocana si sarmale de purcel, Take).

Cu toate acestea, pentru a respecta cutuma, Ianke declara:

"Ovreiu sa manance la masa lui ovreiasca si crestinul Ia masa lui crestineasca, zice lanke".

Echilibrul acesta perfect, curgerea tihnita a zilelor sunt brusc amenintate de venirea Anei
(fiica lui lanke) si a lui Ionel (fiul lui Take), care se aflau la studii la Bucuresti, la Academia
Comerciala. Nu atat sosirea lor complica lucrurile, cat hotararea acestora de a se casatori. Socul
este resimtit intai de Take si de lanke (mai ales de acesta din urma), care, desi isi iubesc copiii si
se straduiesc din rasputeri pentru "fericirea" lor, trebuie sa lupte mai intai cu ei insisi si, toca mai
inversunat, cu gura mahalalei care n-ar accepta o asemenea deviere de la pattemurilc de
comportament indatinate. Lui Take ii este frica de "bocluc", iar lui lanke de falimentul afacerii
sale in situatia in care evreii ar mai inceta sa targuiasca de la el (si tot asa, romanii de la Take).