TEMA 1 – Literaturã, tabel sinoptic

Nr. Curent literar Perioada de Caracteristici generale Reprezentanți în Reprezentanți din Cadrul artistic-nume importante în
crt. manifestare literatura literatura națională celelalte arte
universală
1. Renașterea- Secolele - promova o culturã laicã ; W.Shakespeare Botticelli
Umanismul XIV - XVI - milita pentru dezvoltarea armonioasã a personalitãţii umane; Miguel de Leonardo da Vinci
renascentist - se baza pe redescoperirea valorilor antichitãţii greco-latine; Cervantes Michelangelo
- punea accentul pe raţiunea, libertatea şi demnitatea omului; G.Boccaccio
- Omul Renașterii tinde să realizeze o armonie între el și natură; Dante Alighieri
-
2. Umanismul Secolul -aşază omul în centrul preocupărilor sale ; G. Boccacio Udriște Năsturel Filipo Brunelleschi
XVII - admiraţia faţã de valorile antichităţii greco-latine; L. Ariosto C. Cantacuzino M. Buonarotti
- încrederea în raţiune; F. Rebelais Grigore Ureche Rafael Sanzio
- natura este considerată un model al artei; F. Petrarca Ion Neculce Albrecht Durer
- contesta dogmatismul ṣi abuzurile bisericeṣti Miron Costin
(anticlericalismul); Dimitrie Cantemir
- creaţiile din aceastã perioadã devin surse de inspiraţie pentru Nicolae Milescu
ceilalţi scriitori, dar ṣi pentru artiṣtii plastici.
3. Iluminismul Secolele -combaterea dogmelor si a bisericii (anticlericalismul) Voltaire Ienăchiță Văcărescu Ricardo Sanz
XVII - XIX - promovarea rațiunii; Jean-Jacques Ion Budai Deleanu Rocco
- susținerea toleranței inter-etnice; Rousseau Anton Pann
- atitudine anti-democratică, anti-feudală și anti-religioasă; Immanuel Kant Samuil Mincu
- idealul politic este “monarhul luminat”; Daniel Defoe Gheorghe Șincai
- are un spirit raţionalist ṣi materialist; Thomas Jefferson
- propune accesul poprului la educaţie ṣi emanciparea lui prin Denis Diderot
culturã. Jonathan Swift
Johann Wolfgang
Goethe
4. Iluminismul Secolul -pornește de la ideea de inovație; Petru Maior
românesc XVIII - mișcarea în sine detesta trecutul pentru caracterul său irațional, Samuil Mincu
“Școala ignorant și pentru toată întunecimea pe care o întruchipează; Gheorghe Șincai
Ardeleană” - reformarea societății, o societate nouă ce se declară a fi Ion Budai Deleanu
rațională, luminată și plină de culturalitate;
- introducerea publicațiilor scrise în limba română;

5. Romantismul Secolele - respinge regulile impuse de clasicism, libertatea Victor Hugo Mihai Eminescu Johannes Brahms
XVIII – de creaţie; Aleksandr Pușkin Vasile Alecsandri Richard Wagner
XIX -cultivã sentimentul, sensibilitatea umană, înlãturã raţiunea; P.B.Shelly George Coșbuc Salvador Rosa
- susţine exprimarea individualitãţii, a originalitãţii, a Octavian Goga William Turner
spontaneitãţii; Dimitrie Bolintineanu Eugène Delacroix
- amestecã genurile, speciile ṣi stilurile; Costache Negruzzi
- izvoarele de creaţie sunt mult largite, dậndu-se atenţie istoriei,
tradiţiei, folclorului;
- personajele sunt luate din toate categoriile sociale;
- romanticii iṣi manifestã preferinţa pentru personajele
excepţionale;
- predilecţia spre cosmic, magic și fantastic, spre nocturn ;
- folosirea unor motive specifice;
 - procedeu compoziţional specific: antiteza;
- limbaj: metaforic, vocabular bogat, categorii estetice ca urậtul,
grotescul;
- lãrgeṣte ṣi îmbogãţeṣte limba literarã prin elemente de limbaj
popular, arhaic etc.

6. Realismul Secolul - reflectarea veridicã , obiectivã a realitãţii/ a scocietãţii Costache Negruzzi

XIX contemporane; Honoré de Balzac Mihail Kogălniceanu Gustave Courbet
- impersonalitatea; Stendhal I.L.Caragiale Theodore Rousseau
- respinge imaginea artificialã a romantismului în folosul observaţiei Gustave Flaubert Liviu Rebreanu Jean Francois Millet
directe; Charles Dickens Ioan Slavici Honore Daumier
- determinarea socialã , valoarea documentarã, analiza psihologicã;
Lev Marin Preda
- lipsa de idealizare; mimesis;
- sobrietate, obiectivitate; NikolaeviciTolsto Ion Creangă
- pune în discuție teme sociale: parvenitismul, avariția, i Nicolae Filimon
imoralitatea, singurătatea, etc. Dostoievski G. Călinescu
- perspective obiectivă, narrator omniprezentși omniscient
- ton impersonal, neutru;
- reflectarea criticã a societãţii epocii;
- se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a
mediului etc.

7. Simbolism Secolul XIX -utilizarea simbolurilor cu o funcție sugestivă, ceea ce oferă Stephane George Bacovia Vincent Van Gogh
posibilitatea unor interpretări multiple; Mallarmé Ion Minulescu Paul Gaugain
- cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt scoase în evidență Stuart Merrill Ștefan Petică Maurice Denis
stări sufletești vagi, confuze, de melancolie, de plictisealã; Albert Samain Alexandru Gustave Moreau
- corespondenţe care se stabilesc între obiecte, între obiecte şi Jean Moréas Macedonski
oameni, între natură şi sentimente;
- versul liber, rima fiind considerată o simplă convenţie, accentul
punându-se pe forma şi ritmul versului;
- cromatica joacă un rol important;
- cultivarea sinesteziei ce presupune perceperea simultană a mai
multor senzaţii (auditive, vizuale, olfactive…)
-impunerea poemului în proză;

8. Realismul Secolul XIX -pune în discuție teme sociale: parvenitismul, avariția, Honoré de Balzac Costache Negruzzi Gustave Courbet
imoralitatea, singurătatea, etc. Stendhal Mihail Kogălniceanu Theodore Rousseau
- perspectivaobiectivă, narrator omnipresent și omniscient Gustave Flaubert I.L.Caragiale Jean Francois Millet
- ton impersonal, netru; Charles Dickens Liviu Rebreanu Honore Daumier
- personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex Lev Ioan Slavici
caracterizate și reprezintă tipuri umane dominate de o trăsătură NikolaeviciTolsto Marin Preda
principalã de character; i Ion Creangă
- se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a Dostoievski Nicolae Filimon
mediului; G. Călinescu
- se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj;
- prezentarea moravurilor unor epoci;
- elemente reale de cronotop;
- geneză reprezentată de fapte reale;

9. Modernismul Secolele --negarea valorilor poetice; Edgar Allan Poe Lucian Blaga Kazimir Malevich
XIX - XX - ruptura de trecut; Charles Eugen Lovinescu Piet Mondrain
 - refuzul capodoperei ṣi al ideii de frumos, de perfecţiune; Baudelaire Tudor Arghezi Wassily Kandinsky
- revolta ṣi libertatea de exprimare; Arthur Rimbaud Ion Barbu Erick Hakel
- originalitatea ṣi tendinţa de a ṣoca; T.S. Eliot Mircea Eliade Ernest Ludwig Kirchner
- starea de conflict între luciditatea conṣtiinţei ṣi spaimele Camil Petrescu Guillaume Appolinaire
necunoscutului; Anton Holban
- utilizarea unui limbaj încifrat;
- predilecţia pentru stãri limitã: coṣmar, halucinaţie, ridicol,
grotesc;
- drama tristeţii metafizice, a omului problematic înstrãinat de
tainele genezice ale universului;
- coborârea poeziei în realitatea concretă, apropierea ei de
contingent;
- discontinuitate la nivelul expresiei și a limbajului;
- apar simboluri personale;
- noutatea metaforei;
- vers liber, măsură variabilă, ingambament etc.

10. Neomodernismul Anii 1960 - -reinterpretarea miturilor; Nichita Stãnescu Henry Moore
1980 - ambiguitatea mesajului și a referentului poetic; Gellu Naum Alberto Giacometti
-lupta sinelui cu sinele, confruntarea dintre creator ṣi gậnditor; Marin Sorescu Germaine Richier
- poetul modernist manifestă o viziune poetică modern construită Adrian Păunescu Francis Bacon
prin structuri sintactice șocante, simboluri multiple și sintaxa Ana Blandiana Maria Lassnig
versurilor; Lucian Freud
- descrierea de tip portret se asociază cu elemente de narativitate Georg Baselitz
poetică; SigmarPolke
- utilizarea sugestei și a ingambamentului; Anselm Kiefer
- ironia, spiritual ludic;
- revenirea la formele de expresie ale poeziei: limbajul ambiguu,
metaforele subtile, imaginile insolite;
- se abordează marile teme poetice: reflecția filosofică, ironia și
intelectualismul;
- transferul dintre concret ṣi abstract funcţioneazã bivalent,
punậnd în discuţie relaţia dintre conṣtiinţã ṣi existenţã etc.

11. Postmodernismu Anii '60 – -în poezie se combină lirismul cu narativul John Fowles Mircea Cărtărescu Andy Warthol
l prezent -poezia este deschisă către real, cotidian, în ea apărând realitatea Mario Vargas Ioan Groșan Robert Rauschenberg
străzii Llosa Mircea Daneliuc
- banalul este scos în evidență și valorificat Umberto Ecco Gheorghe Crăciun
- se renunță la clișee G.G. Marquez StelianTănase
- accentul cade pe spiritul ludic și parodie Michael Butor Simona Popescu
- se preferă jocurile de limbaj, oralitatea expresiei, pastișa, Daniel Pișcu
colajul Horia Gîrbea
- se permite amestecul genurilor literare
- se includ stilurile nonficționale și literatura noncanonică
- stilul ermetic și impersonal este abandonat
Consideraţii personale:

1. Fragmentul “Oratio de dignitate hominis” de Pico della Mirandola se încadreazã umanismului renascentist deoarece ilustreazã ideea de caracter perfectibil (omul) pe care “Creatorul suprem
[...] îl luã ṣi-l facu dupã chipul sãu” ( trãsãturã umanistã); de asemenea, o altã caracteristicã specificã umanismului este ruperea de tradiţie: aici este exprimatã printr-o libertate de alegere pe care omul obiṣnuit o
poate face “ te poţi cizela cum doreṣti” sau “ conform judecãţilor tale” . Textul susţine o idee ambiţioasã asupra existenţei omului obiṣnuit : urcậnd pe trepte superioare, acesta poate ajunge la “Creatorul
suprem”.

2. Cele douã fragemente date fac parte din “ Letopiseţul Ţãrii Moldovei” de Grigore Ureche ṣi aparţin umanismului.
Trãsãtura care le încadreazã în curentul menţionat este reprezentatã de ideea unitãţii de origine, de neam ṣi de limbã a tuturor romậnilor: “ Toţi de la Rậm se trag “ ( fragmentul a.); tot specificã umanismului este
ideea de “preamãrire” a întemeietorilor; în fragmentul b. sunt evidenţiate calitãţile acestora ṣi faptele lor mãreţe - de exemplu, Ştefan –Vodã era “ un om nu mare de statu […]
dar care se ridica deasupra biruitorilor” fãrã a-ṣi pierde speranţa.

3. Fragmentul dat e fost extras din lucrarea lui Imanuel Kant , “Ce este iluminismul?’ ṣi se încadreazã în curentul ideologic ṣi cultural cu acelaṣi nume ( iluminismul). Extrasul dat aduce în atenţia cititorului
importanţa raţiunii ṣi a ṣtiinţei, a progresului cultural, vãzute ca libertãţi absolute ce conduc la maturitatea intelectualã , la emancipare, aceasta fiind ṣi ideea de bazã a acestui curent ideologic.

4. “Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae” ( fragment tradus) aparţine unui memoriu pe care reprezentanţii Scolii Ardelene l-au adresat împãratului Leopold al II-lea ( 1771).
Fragmentul susţine ideea greṣitã a puritãţii entice conform cãreia romậnii ar fi descendenţii direcţi ai romanilor ( ṣi afirmậnd cã dacii ar fi fost exteminaţi de-a lungul rãzboaielor) : “naţiunea romậnã […] îṣi
trage orgininea de la coloniile romane duse de împãratul Traian “- idee pe care reprezentanţii Şcolii Ardelene au discutat-o în diferite lucrãri istorice, filologice ṣi demografice privind originea, continuitatea ṣi
unitatea etnicã a poporului romận ( ṣi care apare în fragmentul aflat în discuţie).

5. Versurile din poezia “ Dorinţa” de Mihai Eminescu aparţin romanitismului deoarece pun în luminã sentimente profunde exprimate în mod artistic: iubirea purã, idealizatã care are ca ṣi cadru de
manifestare spaţiul romantic al naturii; relaţia om-naturã este redatã printr-o multitudine de procedee artistice specifice creaţiei romantice eminesciene.

6. Fragmentul face parte din romanul “ Ion “ de Liviu Rebreanu, surprinde o scenã de horã în care erau prinṣi tinerii satului ṣi curentul literar în care se încadreazã este realismul.
O trãsãturã uṣor identificabilã specificã acestui curent ( ṣi în care se încadreazã fragmentul, evident) este tehnica detaliului care aici este folositã cu scopul de a reda cật mai fidel ritmul instabil al horei, detaliile
fine ale jocului, modul în care flãcãii “ trec fetele pe sub mậnã”, cum ele “ ţopãie […] îṣi ciocnesc cãlcậiele “ – trãsãturã rebrianã de facturã realist.

7. Versurile fac parte din poezia “ Acuarelã” de Ion Minulescu ṣi se încadreazã în estetica simbolistã întrucật poetul foloseṣte simbolul ploii( motivul ploii), mediul citadin conturat este marcat de
monotonie (trãsãturi specific curentului menţionat): atmosfera apãsãtoare este produsã de ploaie “ umede de-atậta ploaie”-versul amplificã sentimentul de monotonie, starea de spleen; de asemenea, versul refren
este reluat de douã ori pe parcursul strofei date, conferã simetrie , leagã ideile poetice ,toate acestea fiind caractristice simbolismului.

8. Fragmentul face parte din nuvela “ O facile de Paṣte” de Ion Luca Caragiale ṣi poate fi asociat realismului.
Aspecte realiste prezente în acest fragment sunt: observaţia directã fãcutã de personaj ( Zibal) atunci cậnd privea fenomenele neobiṣnuite ce se petreceau în jurul sãu “priveste fãrã sã clipeascã procesul de
descompunere a mậinii […] era prea interesant ce vedea”; tot ceea ce vedea Zibal era trecut prin filtrul personal, analiza psihologicã fiind o altã trãsãturã specificã realismului care studiazã adậncimile sufletului
omenesc .

9. Versurile date fac parte din poezia “ Flori de mucigai” scrisã de Tudor Arghezi .
Modernismul este curentul literar recunoscut cãruia îi aparţine aceastã creaţie, trãsãturile moderniste observate fiind: estetica urậtului prin care se vede olume decãzutã , lipsitã de speranţã “ Pe întuneric, în
singurãtate” ; a doua trãsãturã modernistã constã în noua formulã de tipul monologului liric- o confesiune a unui eu poetic ce îṣi asumã condiţia de artist ,chiar dacã actul creator i-a adus suferinţã, el va continua
sã scrie “ Cậnd mi s-a tocit unghia îngereascã / […] m-am silit sã scriu cu unghiile de la mậna stậngã”.

10. Versurile îi aparţin lui Nichita Stãnescu din poezia “Lecţia despre cub”, o creaţie neomodernistã pe tema concepţiei despre perfecţiunea artisticã, în relaţie dublã: poet-creaţie, cititor- creaţie.
 Prin spargerea colţului cubului “ ṣi brusc se fãrậmã un colţ al cubului” ia naṣtere imperfecţiunea ( viziune neomodernistã). Pentru cã poetul neomodernist reinterpreteazã noţiunea de frumos, acesta ironizeazã
preferinţele oamenilor “ Toţi, dar absolut toţi, zice-vor/ - Ce cub perfect ar fi fost acesta/ de n-ar fi avut un colţ sfãrậmat “ , versurile fiind reprezentative în acest sens ( toţi= ceilalţi, oamenii obiṣuiţi).

11. Fragmentul din “Orbitor. Aripa stậngã” îi aparţine lui Mircea Cãrtãrescu , curentul , miṣcarea în care poate fi încadrat numindu-se postmodernism .
Dintre numeroasele trãsãturi ale acestui curent, pentru texul nostru observ cã : acesta cultivã expresia ṣi comentariul aluziv, citatul, anacronismul, amestecul de stiluri într-un fel de dialog cu trecutul deoarece “
Cu toţii avem memoria trecutului…”.; se face trimitere( în prima parte a textului) la un moment trecut prin tehnica discursului , se aduc în atenţie episoade de evenimente , dar ṣi întregul din care acelea erau “
rupte” – partea ṣi întregul- care nu pot funcţiona separat, aṣa cum suntem întrebaţi la final : “ Dar cum putem zbura cu o singurã aripã?”.

Textele suport folosite :

1. `` Creatorul suprem...îl luă pe om şi-l făcu după chipul său, îl aşeză în centrul lumii ca să-ţi permită să vezi mai bine ce se întâmplă aici. Nu eşti nici de origine divină, nici pământeană, muritor sau nemuritor...
precum propriul tău creator, te poţi cizela cum doreşti. Ai putea să decazi la nivelul brutelor şi să renaşti într-o ordine divină, conform judecăţii tale.”

(Pico della MIRANDOLA, Oratio de dignitate hominis- 1486)

2. a) „Rumânii, câţi să află lăcuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc suntu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag.”
„...de la râmleni, ce le zicem latini, pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro, găină, ei zicu galena, muieria, mulier, fămeia, femina, părinte, pater, al nostru, noster şi alte multe din limba latinească.”
b) „Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi degrabu vărsătoriu de sânge nevinovat, de multe ori la ospeţe omoriea fără judeţu. Amintrilea era om ȋntreg la hire, neleneşu, şi lucrul său ȋl
ştiia a-l acoperi, şi unde nu gândiiai acolo ȋl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie ȋnsuşi se viriea, că văzându-l ai săi, să nu ȋndărăpteze. Şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia
alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-se căzut jos, se rădica deasupra biruitorilor…”. (1642-1647)

3. “Epoca maturităţii intelectuale a omului nu presupune nimic altceva decât libertatea, anume libertatea cea mai puţin vătămătoare dintre toate libertăţile, aceea de a face uz public de raţiune. Sapere aude!”
(Immanuel KANT, Ce este Iluminismul?- 1784)

4. „Naţiunea română este mai veche decât toate naţiunile, cu mult mai înainte de aceste vremuri, din moment ce este sigur şi dovedit prin documente istorice , prin tradiţia neîntreruptă, prin asemănările de limbă şi
obiceiuri, că ea îşi trage originea de la coloniile romane duse de împăratul Traian, la începutul secolului al II-lea, ca să apere provincia Dacia cu un număr foarte mare de veterani...”
Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (traducere din limba latină)-1792
5. „Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund. [...]

Vom visa un vis ferice,

Ingâna-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blânda batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.” (1876)
6. „(...) De tropotele jucătorilor se hurduca pământul. Zecile de perechi bat someşana cu atâta pasiune că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltoreşte, se aşază
în straturi groase pe feţele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală şi de mulţumire. Cu cât Briceag înteţeşte cântecul, cu atât flăcăii se îndârjesc, îşi înfloresc jocul, trec fetele pe sub mână, le dau drumul să se
învârtească singure, ţopăie pe loc ridicând tălpile, îşi ciocnesc zgomotos călcâiele, îşi plesnesc tureacii cizmelor cu palmele năduşite... Glasurile se îneacă în norul de praf ce-i îmbrăţişează pe toţi...Numai arar
vreunul mai ţanţoş începe o chiuitură, în tactul zvăpăiat al jocului, cu ochii pe dos, cu gâtul răguşit. Dar după două-trei versuri o sfârşeşte într-un iuit aspru, istovit. Apoi jocul urmează tăcut, din ce în ce parcă mai
sălbatic (...)”. (1920)

7. „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână

Orăşenii, pe trotuare,
 Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare (...)” (1920)
8. „Pe un scaun de lemn, cu coatele pe genunchi şi cu barba rezemată în mâini, sta Zibal. Ca un savant care, în amestecul unor elemente, ar căuta să prinză un secret subtil al naturii ce de mult îi scapă şi-l necăjeşte,
Zibal ţine ochii aţintiţi asupra unui lucru spânzurat, negru şi inform, sub care, pe un alt scaun, la o potrivită înălţime, arde o făclie mare.
Zibal priveşte fără să clipească procesul de descompunere a mâinii ce desigur nu l-ar fi cruţat pe dânsul. - El n-auzise urletele de afară ale nenorocitului: era acum prea interesant ce vedea ca să mai auză. Zibal
urmărise cu nesaţiu toate contorsiunile, toate crispaţiile stranii ale degetelor, apoi amorţeala cuprinzându-le încet pe unul câte unul - erau parcă labele unui gândac, care se zgârcesc şi se întind, se agită în mişcări
extravagante, tare, mai încet, încet de tot şi apoi înţepenesc sub jocul unui copil crud.
Era sfârşit. Mâna cocea şi se umfla încetinel fără mişcare. ” (1899)

9. “Le-am scris cu unghia pe tencuială

Pe un părete de firidă goală
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.” (1931)

10. „Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!” (1979)
11. „Înainte să se construiască blocul de vizavi şi totul să devină ecranat şi irespirabil, priveam nopţi întregi Bucureştiul de la tripla fereastră panoramică a camerei mele din Ştefan cel Mare. Fereastra reflecta de
obicei mobilierul sărac al încăperii, un dormitor de lemn gălbui, o toaletă cu oglindă, câteva plante, aloe şi asparagus, în ghivece de argilă, aşezate pe masă. Lustra cu abajururi de sticlă verzuie, unul dintre ele
ciobit de mult timp. Spaţiul galben al camerei devenea şi mai galben adâncindu-se în uriaşa fereastră, iar eu, un adolescent ascuţit şi bolnăvicios, în pijama rufoasă şi cu un fel de vestă lăbărţată deasupra,
stăteam toată după-amiaza aşezat cu fundul pe lada de la studio, pivind în ochi, ca hipnotizat, reflectul meu din oglinda străvezie a ferestrei. Picioarele le ţineam pe caloriferul de sub geam, care iarna îmi ardea
tălpile, dându-mi un amestec pervers, subliminal, de plăcere şi suferinţă. Îmi vedeam în geamul galben, sub floarea triplă a fantomei lustrei, faţa subţire ca o lamă şi ochii cu cearcăne violete sub ei.”
“Cu toţii avem memoria trecutului, dar câţi dintre noi ne putem aminti viitorul? Şi totuşi stăm între trecut şi viitor ca un corp vermiform de fluture între cele două aripi ale sale. Pe una o putem folosi la zbor,
căci ne-am trimis filamentele nervoase pînă către marginile ei; cealaltă ne este necunoscută, de parcă ne-ar lipsi ochiul din partea dinspre ea. Dar cum putem zbura cu o singură aripă?” (Mircea Cărtărescu,
Orbitor. Aripa stângă, 1996)

SARCINĂ de LUCRU:
Pe baza textelor indicate, realizaţi un tabel cronologic al succesiunii curentelor literare prezente în literatura română.
ÎNCADRAŢI FIECARE FRAGMENT LITERAR ÎN EPOCĂ ŞI ÎN UNIVERSUL DE CREAŢIE AL AUTORULUI SĂU.
TABELUL VA CUPRINDE URMĂTOARELE RUBRICI: vezi sus tabelul