Genul Dramatic ( Comedie ) Epoca Marilor Clasic

O scrisoare pierduta
de I.L.Caragiale

Piesa „O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale a fost reprezentată pe scenă în

1884 și este o comedie de moravuri , o capodoperă a genului dramatic, având ca
temă aspecte din viața politica în contextul alegerilor.
Comedia este o specie a genului dramatic , care provoacă râsul prin
surprinderea moravurilor sociale , a unor tipuri umane sau a unor situaţii
neaşteptate , având un final fericit şi deseori , un rol moralizator.
Tema comedie o constituie prezentarea unor aspecte din viaţa social- politică a
unor reprezentanţi ai politicianismului românesc de la sfârşitul secolui al XIX –
lea.
Titlul ilustreaza obiectul care declanseaza conflictul dramatic. Pretinsa lupta
pentru puterea politica se realizeaza , de fapt , prin lupta de culise, avand ca
instrument al santajului politic „o scrisoare pierduta”, reprezentand astfel ,
pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indica atat banalitatea
intamplarii , cat si repetabilitatea ei.
Din punct de vedere compozitional , comedia „O scrisoare pierdută”  este
structurata în patru acte care evidentiaza jocul politic , primele trei urmărind o
acumulare gradată de tensiuni şi conflicte , iar cel de-al patru lea act anulând
toată agitaţia stârnita în jurul scrisorii pierdute. Modul principal de expunere
este dialogul sub forma replicilor , îmbinat cu monologul şi aparteul , care
exprimă discrepanţa dintre ceea ce spune un personaj şi ceea ce gândeşte.
Finalul comediei aduce împăcarea tuturor, şi totul se termină într-o atmosferă
de sărbătoare. Odată ce reintră în posesia scrisorii, Zoe devine triumfătoare si se
comportă ca o doamnă, în timp ce Tipătescu se retrage ca şi mai înainte în
umbra ei.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a
doua fete opuse: reprezentantii partidului aflat la putere si gruparea
independenta constituita in jurul lui Nae Catavencu , ambitios avocat si
propietar al ziarului „Racnetul Carpatilor”.
 Actiunea comediei este plasata „in capitala unui judet de munte , in zilele
noastre” , adica la sfarsitul secolului al XIX – lea , in perioada campaniei
electorale , intr-un interval de 3 zile.

Tema si viziunea despre lume

Intriga piesei porneste de la o intamplare banala: pierderea unei scrisori
intime, compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat la putere
si gasirea ei de catre adversarul politic , care o foloseste ca arma de santaj. Acest
fapt ridicol starneste o agitatie nejustificata si se rezolva printr-o impacare
generala neasteptata.
In actul I , pierderea scrisorii de amor s-a produs inainte de inceperea
comediei, astfel ca expozitiunea si intriga se reconstituie din repilicile
personajelor.
Actul II , care reprezinta si desfasurarea actiunii , declanseaza conflictul
secundar al piesei si ne prezinta incercarile amorezilor Tipatescu si Zoe
Trahanache de a smulge scrisoarea santajistului.
În actul III , care constituie şi punctul culminant , acţiunea se mută în sala
mare a primăriei, moment de maximă încordare , în care cei doi posibili
candidaţi , Farfuridi şi Caţavencu , isi rostesc discursuri antologice.
Actul IV reprezinta deznodământul si aduce rezolvarea conflictului iniţial
pentru că scrisoarea ajunge la Zoe , iar Catavencu se supune conditiilor ei.
Dandanache este ales in unamitate , dupa vointa celor de la Centru si cu
sprijiniul lui Trahanache , iar la festivitate condusa de Catavencu , adversarii se
impaca.
În comedia se întâlnesc următoarele clase tipologice: tipul încornoratului
(Zaharia Trahanache), tipul primului-amorez (Ştefan Tipătescu), tipul cochetei şi
al adulterinei (Zoe), tipul politic şi al demagogului (Tipătescu, Caţavencu,
Farfuridi), tipul cetăţeanului (Cetăţeanul turmentat), tipul funcţionarului
(Pristanda).
Comicul este o categorie estetică având ca efect râsul, declanşat de conflictul
dintre aparenţă şi esenţă. In functie de sursele comicului, putem distinge mai
multe tipuri de comic, si anume: comicul de situatie (pierderea repetata a
scrisorii), comicul de caracter (demagogul, “femeia voluntara”), comicul de limbaj
(„renumeratie mica”), comicul de nume: Tipatescu „tipa-tipa” , Trahanache:
“trahana).
 Comicul de nume evidentiaza domianta de caracter, originea sau rolul
personajelor in desfasurarea evenimentelor.
In concluzie , piesa „O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale se incadreaza in
specia dramatica a comediei prin prezenta comicului , a ironiei si a finalului
fericit , dar si prin apelul la personaje care intruchipeaza tipuri umane ale caror
trasaturi de caracter devine repere si surse ale comicului.

Evolutia personajului principal ( Zaharia Trahanache )

Zaharia Trahanache este tipul incoronatului simpatic pentru ca refuza sa
creada din „enteres” sau din diplomatie in autenticitatea scrisorii de amor si in
adulterul sotiei sale.
Principala sa caracteristica este ticaiala, fapt sugerat de prenumele Zaharia,
care denota zahariseala, ramolismentul si de formula stereotipa „Aveti putintica
rabdare”, rostita in rarele momente de enervare proprie sau cand altii isi pierd
cumpatul.
„Venerabilul”, cum ii spun alte personaje, este calm, imperturbabil, de o
viclenie rudimentara, dar eficienta. Stie sa disimulese si sa manevrese intrigi
politice. Cand este santajat, isi pastreaza calmul si raspunde cu un
contrasantaj, descoperind polita falsificata de Catavencu.
Recunoaste existenta coruptiei la nivelul societatii, dar practica frauda,
falsificand listele de alegeri. Nu accepta imiralitatea in familie, sustinand senis
ca scrisoarea de amor este o plastografie.
Acesta este un personaj ridicol, principalele trasaturi rezultand din
manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta
si aparenta. Prezidentul este numai aparent naiv, fiind in esenta un politician
abil, care dirijeaza cu o mana puternica interesele partidului.
Caracterizarea personajului se realizeaza in mod direct, de catre alte personaje
si prin indicatiile scenice, iar in mod indirect, prin fapte, atitudini, gesturi,
limbaj si respectiv prin relatia cu alte personaje. Trasaturile sale de caracter
sunt puse in evidenta prin diferitele surse ale comicului, cum ar fi cel de situatii,
de caracter, de limbaj si de nume.
Notatiile autorului din actul I, scena IV, care insotesc discutia cu Tipatescu
despre scrisoarea de amor aflata in posesia santajistului Catavencu, dovedesc
mai degraba viclenia si disimularea politicianului abil decat naivitatea.
 Caracterizarea prin nume este si o sursa a comicului. Numele Trahanache este
derivat de la cuvantul „trahana”, o coca moale, usor de modelat, deciziile
personajului fiind „modelate„ de „enteres”, de Zoe sau cei de la centru.
Comicul de situatie este evidentiat in scena IV din actul I, in care Trahanache
vine la Tipatescu, aducandu-i vestea santajului. Comica este convingerea lui
Trahanache ca scrisoarea de amor detinuta de Catavancu este o plastografie si
teama ca Zoe sa nu afle de acuzatiile avocatului, pentru ca este „simtitoare”.
Prin comicul de caracter sunt ironizate cele doua ipostaze incompatibile ale
sale: sotul inselat este in acelasi timp un politician abil. Trahanache nu face
parte din categoria aviristilor, sper deosebire de candiidatii la mandat, el are
deja o situatie sociala si politica, dar pe care vrea sa o pastreze.
In concluzie, putem spune ca Zaharia Trahanache este unul din personajele
principale individuale ale acestei comedii, tipul politicianului abil, care sub
masca unei amanari permanente isi realizeaza interesele.

Relatia dintre doua personaje

Ştefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu persoanele de la începutul
piesei în funcţia de prefect al judeţului. La adăpostul autorităţii politice, el îşi
foloseşte avantajele în propriile lui interese. În acelaşi timp, el întruchipează în
comedie tipul primului amorez.
Zoe Trahanache este tipul cochetei si al femeii voluntare. Unicul personaj
feminin al comediei, apare ultima pe lisa cu Persoanele de la inceputul piesei.
În comparaţie cu celelalte personaje, Tipătescu este cel mai puţin marcat
comic, fiind, spre deosebire de toţi ceilalţi, un om instruit, educat, dar cu toate
acestea si impulsiv, după cum îl caracterizează în mod direct şi Trahanache: „E
iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face
pentru un prefect.”.
In fond, Tipatescu traieste o drama. De dragul unei femei, pe care este nevoit
sa o imparta cu altcineva, sacrifica o carieara promitatoare la Bucuresti.
Zoe, în schimb, în ciuda văicărelilor şi a leşinurilor, dar şi a faptului că este
considerată o damă „simţitoare”, în realitate este o femeie voluntară, stăpână pe
sine, care ştie foarte bine ce vrea şi care îi manipulează pe toţi în funcţie de
propriile dorinţe.
 Dincolo de aparente, in cuplul pe care Zoe il formeaza cu Tipatescu, femeia
este polul rational, puternic si care detine controlul asupra relatiei. Tipatescu ii
propune Zoei o solutie disperata si romantica, aratandu-se gata sa renunte la
tot de dragul ei: „Sa fugim impreuna..”. Ea intervine insa energic si refuza,
nevrand sa renunte cu niciun pret la pozitia de prima doamna a orasului de
provincie.
In concluzie, Ion Luca Caragiale se dovedeste a fi cel mai mare comediograf
român, atât prin viziunea sa realistă si moralizatoare asupra lumii, in proză dar
si in teatru, cât si prin crearea numeroaselor tipuri de personaje, el fiind
considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română.