LP 3 - METODE DE ANALIZĂ

1. ANALIZĂ VOLUMETRICĂ
1.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Volumetria sau titrimetria este o metodǎ chimicǎde analizǎ cantitativǎ

Ea se bazeazǎ pe mǎsurarea exactǎ a volumului unei soluţii de reactiv de concentraţie cunoscutǎ care
reacţioneazǎ cantitativ cu substanţa de analizat (de dozat).
În analiza volumetricǎ este necesar sǎ se cunoascǎ exact concentraţia şi sǎ se mǎsoare precis volumul
de soluţie de reactiv analizat.
Principiul general al volumetriei: peste substanţa chimicǎ de dozat, aflatǎ într-un volum bine determinat de
soluţie, se adauga treptat soluţia unui reactiv corespunzǎtor, cu concentraţie cunoscutǎ (soluţie titratǎ), pânǎ
la modificarea aspectului exterior al soluţiei de analizat. Se mǎsoarǎ volumul soluţiei titrate consumate şi,
cunoscâdu-i-se concentraţia şi raportul stoechiometric, se calculeazǎ cantitatea de substanţǎ din soluţia de
dozat.
Operatia principala folositǎ în volumetrie este titrarea. Prin titrare se înţelege operaţia de adaugare
treptatǎ, picǎturǎ cu picǎturǎ a soluţiei de reactiv de concentraţie exact cunoscutǎ peste soluţia de analizat,
pânǎ la atingerea punctului de echivalenţǎ.
Sfârşitul reacţiei, respectiv stadiul titrǎrii în care toatǎ cantitatea din componentul de dozat a recţionat cu
soluţia de concentraţie cunoscutǎ adaugatǎ, se numeşte punct de echivalenţǎ şi reprezintǎ momentul în care
substanţele au reacţionat total în condiţii de echivalenţǎ.
Pentru stabilirea punctului de echivalenţǎ se utilizeazǎ una din proprietǎţile soluţiei, care la punctual de
echivalenţǎ sau foarte aproape de acesta, suferǎ o schimbare bruscǎ ce poate fi sesizatǎ fie vizual, fie cu
ajutorul unui instrument de mǎsurǎ. Momentul în care se percepe o schimbare fizicǎ a sistemului:
 schimbare de culoare,
 apariţia sau dispariţia unui precipitat,
 variaţia bruscǎ a potenţialului sau conductibilitǎţii soluţiei etc.,
se numeşte punct final al titrǎrii.
Punctul de echivalenţǎ se evidenţiazǎ cu ajutorul indicatorilor chimici, substanţe care, în acest
moment al reacţiei, îşi modificǎ una din proprietǎţile caracteristice.
Volumul de reactiv utilizat la titrare se mǎsoarǎ cu ajutorul biuretei. Înainte de a se efectua operaţia
de titrare se noteazǎ diviziunea V1 tangentǎ la partea inferioarǎ a meniscului în cazul soluţiilor incolore, sau
la partea superioarǎ a meniscului în cazul soluţiilor colorate. Dupǎ titrare se noteazǎ în acelaşi mod
diviziunea V2. Diferenţa V2 – V1 reprezintǎ volumul (în ml) de reactiv folosit la titrare.
Deoarece mǎsurarea volumelor de soluţii titrate se face de obicei cu biureta, trebuie luate în considerare
erorile de mǎsurare:
a) Eroarea de picǎturǎ – titrantul se adaugǎ din biuretǎ în picǎturi succesive care se desprind de la partea
efilatǎ a biuretei; în ultima picǎturǎ de titrant poate exista o cantitate mai mare de substanţǎ decât cea
necesarǎ stoechiometric. Se face astfel o eroare în plus a determinǎrii punctului de echivalenţǎ,
dependentǎ de mǎrimea volumului ultimei picǎturi.
b) Eroarea de curgere – la curgerea soluţiei din biuretǎ viteza de curgere este mai mare in vecinǎtatea
pereţilor biuretei decât în centru. Volumul soluţiei care aderǎ la pereţi rǎmâne în biuretǎ, deşi aparent
a ieşit (biurete cu diametru mare).
Recomandǎri de ordin practic:
1. dupǎ curgerea ultimei picǎturi care marcheazǎ momentul echivalenţei se recomandǎ sǎ se aştepte
30 sec şi apoi sǎ se citeascǎ volumul,
2. sǎ se foloseascǎ aceeaşi biuretǎ şi la determinarea lui F şi la efectuarea determinǎrii cu titrantul
respectiv.
c) Eroare de citire – citirea trebuie sǎ fie perpendicularǎ pe gradaţie; în caz contrar, apare eroarea de
paralaxǎ.
d) Eroare de temperaturǎ – biuretele sunt etalonate la o temperaturǎ datǎ şi trebuie folosite în practicǎ la
temperature de calibrare înscrisǎ pe biuretǎ.
TIPURI DE REACTII CE STAU LA BAZA ANALIZELOR VOLUMETRICE

1. Reacţii ionice de dublu schimb

- reacţia de neutralizare
- reacţia de precipitare
2. Reactii de oxidoreducere (redox)
3. Reactii de complexare
Existǎ:
1. Metode bazate pe reacţii de neutralizare:
 acidimetria (cu soluţie de acid tare, de concentraţie exact cunoscutǎ, se dozeazǎ bazele tari, bazele
slabe şi sǎrurile cu hidrolizǎ alcalinǎ).
 alcalimetria (cu ajutorul unei soluţii de hidroxid tare, de concentraţie cunoscutǎ exact, se dozeazǎ
acizi tari, acizi slabi şi sǎrurile cu hidrolizǎ acidǎ).
2. Metode de precipitare bazate pe reacţia de precipitare
3. Metode de oxidoreducere
– permanganometria
– iodometria
4. Metode complexometrice bazate pe reacţia de complexare

VOLUMETRIE BAZATĂ PE REACŢII DE NEUTRALIZARE

Acizii pot fi dozaţi prin titrarea soluţiei respective cu o soluţie de bazǎ de concentaţie cunoscutǎ; între
acid şi bazǎ are loc o reacţie de neutralizare:
HCl + NaOH  NaCl + H2O
Bazele pot fi dozate prin titrarea cu o soluţie de acid:
NaOH + HCl  NaCl + H2O
Sfârşitul titrǎrii corespunde momentului în care cantitǎţile de acid şi bazǎ care au reacţionat sunt
echivalente. În cursul neutralizǎrii unui acid cu o bazǎ şi invers, pH-ul soluţiei se modificǎ foarte mult şi într-
un ritm diferit de la un moment la altul al titrǎrii.
Într-o reacţie de neutralizare a unui acid tare cu o bazǎ tare, pH-ul variazǎ foarte puţin pânǎ se ajunge
la punctul de echivalenţǎ. În acest moment o cantitate micǎ de bazǎ adǎugatǎ determinǎ un salt rapid al pH
care, la rândul sǎu, determinǎ schimbarea culorii indicatorului evidenţiind sfârşitul reacţiei. Indicatorul este
astfel încât punctual de echivalenţǎ şi sfârşitul titrǎrii sǎ fie cât mai apropiate posibil.
Reprezentarea graficǎ a variaţiei pH-ului soluţiei în funcţie de cantitatea de reactiv de titrare adǎugatǎ
se numeşte curbǎ de titrare şi are un aspect caracteristic pentru diferitele tipuri de reacţii de neutralizare (acid
tare-baza tare, acid slab-bazǎ tare, bazǎ slabǎ-acid tare).
În cazul titrǎrii unei soluţii de HCl (0,1N) (acid tare) cu o soluţie de NaOH (bazǎ tare) se observǎ cǎ:
 pH-ul soluţiei în cursul titrǎrii NU variazǎ uniform cu volumul de bazǎ adǎugat;
 la începutul titrǎrii au loc variaţii mici de pH pentru volume mari de bazǎ, pe când în apropierea punctului
de echivalenţǎ au loc variaţii foarte mari de pH pentru volume foarte mici de bazǎ adǎugate (0,2 ml
NaOH adǎugaţi  pH-ul creşte de la 4 la 10).
Sfarsitul titrarii se determina indirect prin determinarea saltului de pH cu ajutorul indicatorului de
neutralizare.
De exemplu: rosu de metil, fenolftaleina, metil oranj cu zona de viraj intre pH 4 si 10.
In laboratorul clinic metoda de dozare a acizilor si bazelor prin reactii de neutralizare o intalnim la:
- determinarea N2 total din ser
- determinarea aciditatii sucului gastric cu NaOH cu concentratie cunoscuta in prezenta indicatorului
Topffer-Linossier.

2
 ACIDIMETRIA

Acidimetria este metodă volumetrică de dozare a bazelor tari, bazelor slabe şi sărurilor cu hidroliză bazică
prin neutralizare cu un volum determinat din soluţia titrată a unui acid. În mod curent se utilizează soluţii ale
unor acizi ca: C2H2O4, HCl, H2SO4.

DOZAREA ACIDIMETRICĂ A NaOH

Principiul metodei: Un volum bine determinat dintr-o soluţie de NaOH de analizat se titrează cu o soluţie de
HCl de concentraţie cunoscută, utilizând ca indicator de neutralizare fenolftaleină sau metil-orange.
Modul de lucru: Într-un pahar Erlenmeyer se introduc 10ml soluţie NaOH de analizat şi se adaugă 2-3
picături de soluţie de fenolftaleină. Se adaugă din biuretă, in porţiuni mici, soluţie de HCl 0,1N până la
virajul indicatorului de la roşu-violet la incolor; se notează volumul de HCl utilizat la titrare cu V.
Calcul: Se calculează cantitatea de NaOH conţinută în probă, astfel:
Acidul şi baza reacţioneaza echivalent la echivalent:

Vbază x CN bază = Vacid x CN acid

Vacid x CN acid
Putem calcula CN bază = ——————
Vbază
md bază
Dar CN bază = ——————
Eg bază x Vs(l)
de unde md bază = CN bază x Eg bază x Vbază(l)
Vacid x CN acid
md bază = —————— x Eg bază x Vbază(l) = Vacid x CN acid x Eg bază
Vbază
Astfel formula de calcul este:

md bază = Vacid x CN acid x F acid x Eg bază

unde F = factorul de corecţie al soluţiei aproximativ de 0,1N

În practică, în analiza volumetrică se utilizează soluţii cu concentraţii normale deoarece ele reacţionează între
ele în cantităţi proporţionale cu echivalenţii lor. Consecinţe:
1. În cazul reacţiilor dintre soluţii cu normalitate egală vor fi utilizate volume egale de soluţii.
2. În cazul reacţiilor dintre soluţii cu normalităţi diferite, volumele lor sunt invers proporţionale cu
normalităţile respective, adică:
V1 CN2 Va CNb
—— = —— —— = ——
V2 CN1 Vb CNa

3
LP4 - REACTII DE IDENTIFICARE A GLUCIDELOR

1. Caracterul reducator
Principiul metodei: Proprietatile reducatoare ale glucidelor sunt evidentiate prin introducerea lor in solutiile
unor saruri complexe ale unor metale tranzitionale (Cu, Ag) si ale Bi. Ionii acestor metale sunt redusi la
valente inferioare. In conditiile testelor amintite, glucidele sufera oxidari complexe cu ruperea catenei de
atomi de carbon, obtinandu-se diferiti produsi de reactie (aldehide, formaldehida, metilglioxal, acid acetic
etc.)

Reactia Nylander:
Principiul metodei:
Bi3+ → Bi0 ↓ negru-brun ce se depune pe peretii eprubetei
tºC
Modul de lucru: 2-3 ml solutie oza + cateva picaturi de reactiv Nylander → pp negru-brun de Bi

Reactia Tollens
Principiul metodei: reducerea la cald a azotatului de argint amoniacal (Ag+) la Ag metalic ce se depune pe
peretii eprubetei sub forma de oglinda de argint.
O O
║ ║
C–H C – OH
│ │
(HCOH)4 + 2 [Ag(NH3)2]OH → (HCOH)4 + 2 Ag ↓ + 4 NH3 + H2O
│ │
CH2OH CH2OH
Glucoza acid gluconic
tºC
Modul de lucru: 2-3 ml solutie glucid + 2-3 ml solutie [Ag(NH3)2]OH → peretele eprubetei se acopera cu un
strat fin de argint sau se obtine un precipitat de argint fin divizat.

Testele Fehling si Benedict:

Cu2+ (complexati de tartrat sau citrat) → Cu1+ (Cu2O↓) precipitat rosu-caramiziu de oxid cupros
O O
║ ║
C–H C – OH
│ │
(HCOH)4 + 2 CuSO4 + 4 NaOH → (HCOH)4 + Cu2O ↓ + 2Na2SO4 + 2H2O
│ │
CH2OH CH2OH
Glucoza acid gluconic

Reactia Fehling
Modul de lucru
Reactivi 1 2
Glucoza 2% 2 ml -
Lactoza 2% - 2 ml
Solutie Fehling (I+II) 2 ml 2 ml
Se incalzesc eprubetele pe baie de apa la fierbere cateva minute

4
Rezultate si interpretare: Se observa aparitia unui precipitat rosu caramiziu de oxid cupros (Cu 2O↓).
Cantitatea precipitatului si intensitatea culorii sunt proportionale cu concentratia glucidului reducator.
Reactia este utilizata pentru identificarea glucozei in lichidele biologice

Reactia Benedict este o modificare a testului Fehling si prezinta avantajul ca este mai sensibil.
Modul de lucru: tºC
2 ml solutie glucoza 2% + 2 ml reactive Benedict → pp rosu caramiziu de Cu2O

Reactia Barfoed – face diferentierea dintre monoglucide si diglucide.

Principiul metodei: Monoglucidele reduc reactivul Barfoed (acetat de cupru in acid acetic) la oxid cupros
rosu caramiziu. Diglucidele nu reactioneaza decat daca sunt hidrolizate prin fierbere prelungita.
Modul de lucru:
Reactivi 1 2
Glucoza 2% 1,00 ml -
Lactoza 2% - 1,00 ml
Reactiv Barfoed 0,50 ml 0,50 ml
CH3COO-Na+ 0,25 ml 0,25 ml
Se incalzesc eprubetele pe baie de apa la fierbere 2-3 minute

2. Reactia glucidelor in prezenta acizilor minerali tari

Monoglucidele sunt solubile la fierbere cu acizi minerli diluati.
Solutiile acide concentrate determina deshidratarea glucidelor cu producere de furfurali, derivati aldehidici de
la furan; astfel pentozele se transforma in furfural prin pierderea intramoleculara a 3 molecule de H 2O, iar
hexozele se transforma in hidroxifurfural.
Compusii ciclici rezultati condenseaza cu diversi fenoli (rezorcina, α-naftol, orcinol), rezultand substante
diferit colorate.

Reactia Molisch
Principiul metodei: Pentozele sau hexozele tratate cu H2SO4 concentrat formeaza furfural, respective
hidroxifurfural, care, condensandu-se cu α-naftolul, conduc la compusi colorati din clasa triarilmetanului.
Modul de lucru: 2-3 ml solutie glucoza 2% + 2 picaturi de reactiv Molisch + 1-2 ml H 2SO4 conc. (pe
peretele eprubetei inclinate intr-un anumit unghi) astfel incat rezulta 2 straturi de lichid.
Rezultate si interpretare: la limita de separare intre cele 2 straturi apare un inel rosu-violet a carui culoare
se intensifica in timp si care indica prezenta ozei respective.

Reactia Seliwanoff diferentiaza aldozele de cetoze. Sub actiunea HCl concentrate cetozele sunt cu mult mai
repede transformate in hidroximetilfurfural decat aldozele.
Principiul metodei: Cetozele (fructoza) in mediu acid (HCl), tratate cu rezorcina, la cald, formeaza compusi
colorati in rosu. In aceleasi conditii, aldozele dau numai o coloratie slab-roz, reactia fiind specifica pentru
cetoze.
Modul de lucru: 2-3 ml solutie fructoza 2% reactiv Seliwanoff; se incalzeste eprubeta si se observa aparitia
unei coloratii rosii.

Reactia Bial diferentiaza pentozele de hexoze, reactia find specifica pentru pentoze. Intr-o prima etapa a
reactiei, pentozele sub actiunea HCl si la cald se deshidrateaza trnsformandu-se in furfural. Apoi acesta se
condenseaza cu orcinolul in prezenta ionilor Fe (III) rezultand un compus colorat in albastru –verde.
Rezultate: In prezenta pentozei, reactia este pozitiva, rezultand o coloratie verde. In prezenta hexozei, reactia
este negativa. Aceasta reactie este utilizata pentru dozarea colorimetrica a pentozelor intr-un produs biologic
si pentru dozarea pentozelor din acizii nucleici sau chiar a acizilor nucleici.

5
3. Reactii de identificare a poliglucidelor
Reactii de identificare a amidonului si glicogenului
Amidonul si glicogenul sunt insolubile in apa rece; la cald formeaza solutii omogene, opalescente. Aceste
poliglucide se pot identifica si diferentia prin reactia de culoare caracteristica pe care o dau in prezenta
iodului.

Reactia de culoare cu iodul

Cele 2 componente ale amidonului (amiloza si amilopectina) glicogenul si produsii lor de hidroliza
(dextrinele) formeaza cu I2 compusi de incluziune, avand culori diferite, caracteristice:

Poliglucid Culoare prin reactia cu iodul

amidon Albastru
amiloza albastru-cenusiu
amilopectina rosu-purpuriu
amilodextrine Violet
eritrodextrine Rosu
flavodextrine Galben
acrodextrine Incolor
glicogen rosu-brun
Modul de lucru:
Reactivi 1 2
amidon 1 ml -
glicogen - 1 ml
Solutie Lugol (I2/KI) 2-3 pic 2-3 pic

Rezultate: in eprubeta 1 apare culoarea albastra, specifica amidonului, care dispare prin incalzire si reapare
dupa racirea solutiei; in eprubeta 2 culoarea este rosu-brun, specifica glicogenului.