Documentul prezintă poezia „Leoaica tânără, iubirea” de Nichita Stanescu. Poezia tratează sentimentul iubirii printr-o metaforă, iubirea fiind comparată cu o „leoaică tânără”. Natura este descrisă ca fiind transfigurată de sentimentele poetului. Iubirea îi permite poetului să treacă dincolo de real în lumea ideală.
0 evaluări0% au considerat acest document util (0 voturi)
63 vizualizări3 pagini
Documentul prezintă poezia „Leoaica tânără, iubirea” de Nichita Stanescu. Poezia tratează sentimentul iubirii printr-o metaforă, iubirea fiind comparată cu o „leoaică tânără”. Natura este descrisă ca fiind transfigurată de sentimentele poetului. Iubirea îi permite poetului să treacă dincolo de real în lumea ideală.
Documentul prezintă poezia „Leoaica tânără, iubirea” de Nichita Stanescu. Poezia tratează sentimentul iubirii printr-o metaforă, iubirea fiind comparată cu o „leoaică tânără”. Natura este descrisă ca fiind transfigurată de sentimentele poetului. Iubirea îi permite poetului să treacă dincolo de real în lumea ideală.
Documentul prezintă poezia „Leoaica tânără, iubirea” de Nichita Stanescu. Poezia tratează sentimentul iubirii printr-o metaforă, iubirea fiind comparată cu o „leoaică tânără”. Natura este descrisă ca fiind transfigurată de sentimentele poetului. Iubirea îi permite poetului să treacă dincolo de real în lumea ideală.
Descărcați ca RTF, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca rtf, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3
Leoaica tanara, iubirea
Ce este poezia? Un fior, un joc viu al gandului. Ce este versul? Structura
geometrica a gandului, o lentila care mareste intensitatea cuvantului. Ce este tehnica poetica? Nu inseamna ca sunt poet daca inteleg si definesc; tocmai pentru ca mai exista cremenea si amnarul, poti sa stii cum sa faci scanteie, dar trebuie sa ai si puterea harului. Ciocnirea cuvintelor, partea hipnotica, magicul, impletirea care consolideaza 'cuvinte potrivite'(T. Arghezi) pentru veacuri- iata cateva dintre elemente ale unei orchestratii simfonice armonioase, vals si jazz-band de stari sufletesti. Dupa o perioada arida in domeniul literaturii, isi face loc in diacronie si stagnare o 'restaurare goetheeana' un modernism sui-generis- neomodernismul- aduce cu sine o lirica antropocentrica axata pe problematica eului, universul gravitand in jurul fiintei creatoare dandu-i aceasteia iluzia situarii intr-un spatiu privilegiat. Astfel ca apare cel care a desavarsit libertatea lexicala, sfaramand toate barierele, desfacand toate chingile, deznodand toate nodurile, cuvantul fiind alfa si omega creatiei sale- Nichita Stanescu. I. L. Caragiale definea omul ca fiind un suveran glorios de coroana lui care este gândirea, şi tot atât de sceptrul lui care este expresia, insa numai iubirea ii confera avantul de a-si depasi limitele. De la aceeasi intensitate pleaca si poetul Nichita cand scrie poezia Leoaica tanara, iubirea. Sentimentul iubirii este tratat in penita gratioasa, cu delicatetea si fragezimea desenului metaforic, iar intreaga natura capata irizari ale fantasticului, se transfigureaza sub imperiul trairii erotice: 'Leoaica tanara, iubirea/mi-a sarit in fata'. Iubirea este metaforizata intr-o 'leoaica tanara', plina de energii ascunse, de amenintari teribile la adresa poetului, aflat la varsta tumultoasa a primelor iubiri: 'Ma pandise-n incordare/mai demult. Se disting doua planuri ale dinamicii poetice: cel al sentimentului iubirii, ce proiecteaza pentru o clipa fiinta umana in spatiul atemporal si cel al eului liric ca martor care inregistreaza din amintire momentele acestei 'neobisnuite intamplari a fiintei'. Inocularea cu iubire pare un act de sublima ferocitate: 'Coltii albi mi i-a infipt in fata/m-a muscat, leoaica, azi, de fata'. Poetul are, cum observa si Mihail Petroveanu, capacitatea de a redimensiona elementele, de a le conferi o lumina aparte: 'Ca si fiinta, universul se dilata. Pamantul si cerul capata elasticitate, extinzandu-se si comprimandu-se dupa voie. Luna, stelele, soarele stau la indemana beneficiarului'. Natura se modifica in jurul poetului, printr-un vulcanic proces de energizare: 'Si deodata-n jurul meu natura/ se facu un cerc, de-a dura,/ cand mai larg, cand mai aproape/ ca o strangere de ape'. Cercul are semnificatia repetarii de care vorbea si M. Eliade cand definea timpul sacru ca fiind 'circular, reversibil si recuperabil'. Trecerea intr-o staza atemporala este posibila numai cand iubirea se manifesta plenar in forme de actiune multiple si imprevizibile. Spatiul fluctuant ce-si modifica permanent dimensiunile este modalitatea prin care poetul se proiecteaza in imaterial si isi pierde statutul de homo terrestrus, traind plenar ca un homo cosmicus. Desprinse din invelisul material, simturile 'noului corp' sunt capabile de explorari altfel imposibile. Metafora 'curcubeu taiat in doua' exprima existenta 'Unului' in toate si a 'Totului' in Unicul Principiu. Spatiul care se extinde si se inchide in el insusi este o dovada a trecerii dincolo de real. Erosul, realizeaza prin actiunea sa de transcedere a datelor senzoriale, o idealizare a fiintei indragostite, o sacralizare a sa: 'Mi-am dus mana la spranceana,/la tampla si la barbie,/dar mana nu le mai stie', pentru ca totul a disparut 'intr-o strangere de ape'. Agresiunea 'lumii indepartate, originare' vine din toate directiile, copleseste si hipnotizeaza, lucru subliniat prin reluarile: 'in fata', 'de fata'. Eul licric traieste un proces de cunoastere proiectat in absolut. Mai mult, 'privirea-n sus tasni', intr-un efort de recastigare a conditiei paradiziace, primordiale. Auzul, la randul sau, se intensifica la maximum, intalnindu-se intr-un punct inalt intr-o perfecta sinestezie, cu privirea care vizualizeaza un inedit proces al creatiei, 'si-o-ntalni/ tocmai langa ciocarlii'. Dincolo de metafora violenta a iubirii, femeia mult asteptata nu are chip concret, intrupandu-se ca o Fata Morgana, intr-o iubire intensa, abstracta, insa, in forma sa pura, nealterata de lumea profana. Sensul descatusarii simturilor poate fi si cel de revalorizare a 'cunoasterii totale'. La sfarsit, 'leoaica tanara' trece mai departe: 'Si aluneca-n nestire/pe-un desert in stralucire', amintirea fascinanta a evenimentului persistand 'inc-o vreme/si-nca-o vreme'. Prelungirea la nesfarsit a clipei, eternitatea de care se inconjoara leoaica face distinctia finala intre universul banal , populat de idei fara posibilitate de materializare si lumea ideala, fara limitari si fara tristete. In aceasta tornada erotica, orientata ascensional, nu numai spatiul poetic este modificat, ci si expresivitatea versurilor; scriitorul utilizeaza metafore si comparatii putin obisnuite, 'curcubeu taiat in doua', 'ca o strangere de ape', sintagma 'desert in stralucire' incluzand notiunea de lume plina de forta, de viata, transfigurata de energiile extreme, ascunse ale Universului. La o cercetare sub lupa a scrisului sau remarcam ca sintagmele inovatoare pe care poetul le-ar numi 'necuvinte' care nu sunt altceva decat cuvintele in deplina libertate estetica si remarcabila, o 'comuniune intru sunet, interferenta sui generis a undelor ce se propaga de la o entitate la alta, raspuns al eului ca ecou la apelul universului si ecou al lumii externe la mesajele subiectului' (Ion Pop- Nichita Stanescu-spatiul si mastile poeziei).Poetul roman, 'afectat in tinerete ca a gasit toate locurile ocupate, a inventat un nou spatiu, numai al lui, care insa a devenit imediat si al nostru, al tuturor', scria Alex. Stefanescu, iubitor de versuri nichitastanesciene, in Introducere in opera lui Nichita Stanescu, de care se bucura generatiile ulterioare.