UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “JUSTINIAN PATRIARHUL” DIN BUCUREŞTI

IMPEDIMENTE LA SFÂNTA TAINĂ A

CUNUNIEI

ÎNDRUMĂTOR:
Arhim. Lect. Dr. VENIAMIN GOREANU
SUSŢINĂTOR:
CĂLIN CONSTANTIN
TEOLOGIE PASTORALĂ
ANUL III, GR. 2

BUCUREŞTI
2013
 Căsătoria este definită din punct de vedere juridic ca fiind actul prin care , pe temeiul
consimţământului viitorilor soţi, constatat de ofiţerul stării civile , aceştia întemeiază o familie, dar şi
statutul juridic dobândit prin încheierea actului juridic al căsătoriei, cuprinzând drepturile şi
îndatoririle care iau naştere în persoana fiecărui soţ.
Pentru ca acest act al căsătoriei să fie valabil trebuie să îndeplinească anumite condiţii: de fond
şi de formă.
Condiţiile de fond sunt:
1. Consimţământul la căsătorie reprezentând consimţământul exprimare liber, neviciat,
exprimat în scopul încheierii căsătoriei.
2. Vârsta matrimonială - înţelegând prin aceasta că soţi trebuie să aibă împlinita vârsta
de 18 ani. Pentru motive temeinice minorul se poate căsători şi la vârsta de 16 ani,
însă în temeiul unui aviz medical. Aceste prevederi sunt prevăzute în Codul familiei1.
3. Comunicarea reciprocă de către viitorii soţi a stării sănătăţii lor.
Condiţiile de formă fac referire la formalităţile de încheiere a căsătoriei. Acestea fiind
împărţite în:
1. Formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei care cuprind : declaraţia de căsătorie care
cuprinde manifestarea liberă a intenţiei viitorilor soţi de a se căsători, fiind făcută
personal de fiecare persoană , şi înregistrarea declaraţiei de căsătorie a delegatului de
stare civilă.
2. Formalităţile privind încheierea căsătoriei cuprinde : solemnitatea inchieirii căsătoriei în
faţa delegatului de stare civilă şi a doi martori, şi publicitatea încheierii căsătoriei
manifestată prin participarea a mai multor persoane la momentul încheierii actului de
căsătorie.

Impedimente la căsătorie.
Este interzisă încheierea căsătoriei în condiţiile în care se opun următoarele aspecte :
· Starea de persoană căsătorită (bigamie)2;
· Rudenia firească3;
· Rudenia civilă rezultată din adopţie4;
· Relaţii rezultate din tutelă5;
· Debilitatea sau alienaţia mintală6;
1 A se vedea Flavius Baias , Marieta Avram, Cristina Nicolae-“Modificarile aduse Codului familiei prin Legea 288/2007” in
“Dreptul” nr. 3/2008, p. 2-29.
2 Potrivit art. 5 din Codul Familiei.
3 Potrivit art. 6 din Codul Familiei.
4 Potrivit art. 7 din Codul Familiei.
5 Potrivit art. 8 din Codul Familiei.
6 Potrivit art. 9 din Codul Familiei.
 1. IMPEDIMENTE CANONICE LA TAINA SFINTEI CUNUNII.

De la început trebuie specificat faptul ce reprezintă sau ce înseamnă termenul de impediment.

Termenul de “impediment” este definit ca fiind în sens restrâns lipsa unor condiţii de fond neexistente
şi care împiedică încheierea căsătoriei. Aceste condiţii de fond recunoscute de Biserică sunt diferenţa
de sex, vârsta legală pentru căsătorie, consimţământul la căsătorie comunicarea reciprocă a stării
sănătăţii viitorilor soţi.
Cercetând colecţia “Canoanele Bisericii Ortodoxe” am reuşit să extrag acele canoane care
opresc pe cei care doresc să primească Taina Sfintei Cununii, atât din punct de vedere moral cât şi
fizic.
Aceste impedimente canonice sunt:
1. Impedimente din punct de vedere al gradelor de rudenie.

Canoanele interzic căsătoria în rândul gradelor de rudenie până la gradul IV- acest impediment
regăsindu-se în canonul 54 de la Sinodul VI Ecumenic, în care este specificat faptul :”să nu intri la nici
o rudă a trupului tău, spre ai descoperi ruşinea ei”(Lev. 18,6). De menţionat faptul că această limită ,
de gradul IV a fost depăşită şi s-a ajuns la gradul VII la rudele de sânge şi la gradul V-VI sau chiar VII
la gradele de cuscrie.
Alte canoane care fac referire la gradele de rudenie sunt: canonul 11 al Sfântului Timonei al
Alexandriei, canonul 2 de la Neocezareea şi canoanele 23, 68, 78, 87 ale Sfântului Vasile cel Mare.
Canonul 11 al Sfântului Timotei al Alexandriei interzice căsătoria nepotului cu mătuşa sa şi
clericul este îndemnat să nu ia parte la o aşa nelegiuire.
Canonul 2 de la Neocezareea face referire la căsătoria încheiată cu fratele primului soţ este
declarată nelegală. Nu numai că este nelegală dar aduce după ea şi scoaterea acesteia din comuniune,
iar reprimirea ei în comuniune va avea loc doar atunci când va renunţa la căsătoria nelegiuită şi se va
pocăi.
Canoanele 23, 78, 87 ale Sfântului Vasile cel Mare- aceste canoane sunt baza unui întreg
tratat, în care Sfântul Vasile cel Mare îi spune lui Diodor de Tars despre faptul că este interzisă
căsătoria a doi fraţi cu două surori, a fratelui pe femeia fratelui său chiar dacă acesta a murit şi luare a
doi fraţi cu două surori chiar dacă acest lucru se întâmplă în timpuri diferite.
Canonul 68 al Sfântului Vasile cel Mare în care se spune: căsătoria între gradele de rudenie
este oprită şi în cazul în care se oficiază este socotită ca adulter şi primeşte epitimia în urma despărţiri ,
să nu se împărtăşească timp de 15 ani.
O altă subcategorie a gradelor de rudenie pe lângă cea de sânge şi de cuscrie o reprezintă
rudenia spirituală care este pusă de Sfinţii Părinţii mai presus decât cea biologică. Canonul 53 de la
Sinodul VI Ecumenic interzice căsătoria naşilor cu mamele văduve ale finilor, deoarece sunt socotite
ca fiind rude de gradul II. Această rudenie spirituală am putea spune că este una puţin exagerată
deoarece această legătură se face la nivelul moral-religios prin intermediul tainei. Acest canon a dat
naştere unor născociri, o nouă metodă de a divorţa prin faptul că tatăl îşi ţine propriul copil la botez,
acesta este obligat să divorţeze de soţia lui. Această născocirea având la bază faptul că între cei doi
neexistând altă legătură decât cea care se realizează la nivelul unei alcătuirii a unui trup spiritual.
Aceasta nefiind nimic altceva decât o răstălmăcire amăgitoare a unui canon dat de Sfinţii Părinţi de la
sinodul al VI-lea, care specifică clar faptul căsătoria între rudeniile de năşie de la botez este interzisă.

2. Impedimente din punctul de vedere religios.

Deosebirea religioasă devine impediment la căsătorie odată cu canonul 14 de la Sinodul al IV-
lea în care se interzice clerului inferior să ia femeie eterodoxă, iar dacă au făcut aceasta din
necunoştinţă de cauză şi au dobândit copii împreună să îi aducă la dreapta credinţă, la împreunarea cu
soborniceasca Biserică.
Alte canoane care fac referire la deosebirea religioasă ca impediment sunt canonul 72 de la
Sinodul VI Ecumenic şi canonul 23 al Sfântului Ioan Postitorul.
Canonul 72 de la sinodul al VI-lea Ecumenic interzice căsătoria bărbatului ortodox cu femeia eretică
dar şi a femeii ortodoxe cu bărbatul eretic , considerându-se acest fapt o însoţire nelegiuită deoarece
nu se cade a amesteca cele ce nu au amestec, iar cel ce încalcă acest canon să se afurisească.
Un lucru este bine să amintim şi anume dacă bărbatul şi femeia nefiind ei număraţi în rândul
ortodocşilor şi unul dintre ei aleargă la lumina adevărului, iar celălalt nedorind acesta şi socoteşte că
este bine să vieţuiască alături de cel credincios să ni fie despărţiţi, deoarece Sfântul Apostol Pavel ne
spune :”Căci bărbatul se sfinţeşte prin femeie , şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbat”( 1
Cor. 7,14).
Canonul 23 al Sfântului Ioan Postitorul interzice căsătoria cu eretici şi afirmă faptul să se
considere fără valoare, şi să se desfacă deoarece este nelegiuită.

3. Impediment temporal.
Un fapt esenţial care nu trebuie neglija atunci când decidem să ne căsătorim este acela că
există impedimente temporale şi nu putem să programăm săvârşirea Sfintei Cununii în orice timp.
Aceste impedimente sunt expuse în canonul 52 de la Laodiceea care face referire la postul paştilor şi
canonul 66 al Sinodului al VI-lea Ecumenic acesta făcând referire la prima săptămână după Paşti.
Canonul 52 de la Laodiceea. Interzice petrecerile în postul mare. Deoarece nu se cuvine să se
ţină nunţi sau zile onomastice în perioada postului mare deoarece este un post al pocăinţei.
 Canonul 66 al Sinodului al VI-lea Ecumenic interzice jocurile obşteşti şi petrecerile şi se
recomandă petrecerea timpului cu citirea din Sfintele Scripturii şi îndestularea noastră cu Sfintele
Taine.

4. Hirotonia şi votul castităţii ca impediment la căsătorie.

Hirotonia este considerată impediment la căsătorie pentru clerici cu excepţia citeţilor şi
cântăreţilor. De starea monahală nu putem vorbi acum deoarece monahismul nu fusese încă oficializat
în Biserică , înse este bine să amintim de starea celibatară care nu ara doar o stare de necăsătorit ci mai
mult o stare de vieţuire în înfrânare şi asceză.
Hirotonia devine impediment ca căsătorie odată cu canonul 26 Apostolic, 6 şi 13 de la Sinodul
VI Ecumenic şi prin canonul 1 de la Neocezareea.
Canonul 26 Apostolic interzice căsătoria după hirotonie deoarece cei care au intrat în cler nu
se mai pot căsători ,excepţie făcând doar citeţii şi psaltii sau cântăreţii. De amintit faptul că Zonara în
comentariul său la acest canon arată că în vremea sa ( sec. XI-XII) cei care doreau să intre în cler erau
întrebaţi dacă vor să se căsătorească şi dacă spuneau că da erau îndrumaţi să o facă înainte de
căsătorie , iar dacă intrau în cler şi apoi se căsătoreau erau caterisiţi.
Canonul 6 de sinodul VI Ecumenic. Acesta canon întăreşte canonul 26 Apostolic şi afirmă
faptul că cei care doresc să intre în cler să se căsătorească înainte de a intra în cler, deoarece dacă va
face legătură legală cu o femeie să fie caterisit. Acest canon a abrogat canonul 10 de la Ancira care
permitea căsătoria după hirotonie.
Canonul 13 al aceluiaşi sinod ecumenic face referire la starea de celibat din Biserica Apusului.
Canonul face mai multe referiri dar noi ne vom opri doar asupra unuia şi anume cel care este căsătorit
şi este vrednic de hirotonie să se hirotonească deoarece nu se cuvine să se despartă deoarece glasul
Evangheliei strigă :”cea ce Dumnezeu a legat omul să nu desfacă”( Mt. 19,6).
Canonul 1 de la Neocezareea interzice căsătoria presbiterului după hirotonie, dacă se va
căsători după hirotonie să se scoată din treaptă sau dacă va comite adulter să se excludă cu desăvârşire.
Votul castităţii ca şi impediment la căsătorie este reglementat prin canoanele : 16 IV
Ecumenic , 44 VI Ecumenic , 19 Ancira şi prin canoanele 6 şi 18 ale Sfântului Vasile cel Mare.
Canonul 16 de la Sinodul IV Ecumenic face referire la faptul că nu îi este îngăduit fecioarei
care s-a consacrat pe sine Domnului de asemenea nici monahiilor să mai încheie o căsătorie. Dacă va fi
prinsă făcând aceasta să se afurisească. Însă este lăsată la aprecierea episcopului uşurarea pedepsei
prevăzute, prin pogorământ.
Canonul 44 de la Sinodul VI Ecumenic face referire păzirea votului castităţii, deoarece sunt
prevăzute pedepse în cazul încălcării votului prin căsătorie.
Canonul 19 de la Ancira interzice vieţuirea fecioarelor cu bărbaţi ca surori. În cazul în care se
încalcă votul fecioriei să se supună hotărârilor pentru cei ce se căsătoresc a doua oară, ca impediment
se dă oprirea de la Sfânta Împărtăşanie timp de un an de zile, acest fapt regăsindu-se şi în canonul al 4-
lea al Sfântului Vasile cel Mare.
Canonul 6 al Sfântului Vasile cel Mare. Sfântul Vasile având în vedere apărarea Biserici în
faţa ereticilor formulează acest canon pentru apărarea cinului monahal, prin faptul că recomandă ca să
nu li se dea voie să trăiască cu persoană cu c are a căzut în acel păcat şi mai puţin că încheie căsătorie
legală cu aceea.
Canonul 18 al Sfântului Vasile cel Mare. În acest canon Sfântul Vasile recomandă ca vârstă
de afierosire Domnului a fecioarelor vârsta de 17 sau cel puţin 16 ani, la care se adaugă şi faptul să fie
conştient, raţionale de fapta ce doresc să o facă. Încălcarea votului este considerat ca fiind desfrâu şi se
supune unei epitimii de 15 ani de oprire de la împărtăşanie.

5. Impedimentul consimţământului.
Pentru a se putea oficializa Sfânta Taină a Cununiei şi pentru a nu exista suspiciunea unei
invalidităţi a acesteia este nevoie de consimţământul părinţilor. Sfântul Vasile reglementează prin
canoane importanţa consimţământului părinţilor sau o stăpânilor în cazul sclavelor prin canoanele 38,
40 şi 42.
Canonul 38 este preluat din legile statului român în care consimţământul era un demers
important şi care s-a păstrat şi în creştinism. Canonul indică faptul că feciorele care se căsătoresc fără
consimţământul părinţilor şi ulterior se împacă cu aceştia totuşi să fie supuse epitimiei de trei ani să fie
oprite de la împărtăşanie.
Canonul 40 şi 42 face referire la femeile care erau sub stăpânire , acelora care era sclave.
Consimţământul era unul important deoarece lipsa acestui consimţământ ducea la desfrânare şi cei
căsătoriţi erau consideraţi desfrânaţi. Prin aceste canoane se arata faptul învoielile sub stăpânire fără
acordul acestora nu aveau nici o putere. În zilele noastre cei aflaţi sub stăpânire sunt minori , cei care
nu pot lua singuri decizii, deciziile lor neavând tărie legală.

6. Impedimentul căsătoriei existente.

Pornind de la ideea că avem o religie monogamă în care este permisă o singură soţie sau un
singur soţ, Sfinţii Părinţi ai sinodului al VI-lea şi Sfântul Vasile cel Mare reglementează prin canoane
existenţa unei căsători în cadrul unei alte căsători.
Canonul 87 de la Sinodul VI Ecumenic. Prin acest canon dorind să se arate faptul că divorţul
fără motiv este socotit adulter, dacă cel care iniţiază aceasta urmăreşte să se recăsătorească. În
conformitate cu învăţătura Biserici căsătoria nu se poate desface, iar divorţul este doar din punct de
vedere legal. Este rânduit de Sfinţii Părinţi ca cel care este părăsit este vrednic de iertare iar cel care
părăseşte este vrednic de certare şi se dau epitimii şi anume un an să plângă , doi ani să facă ascultare,
trei să cadă în genunchi şi în al şaptelea să stea împreună cu credincioşi şi să se învrednicească de
Sfânta Împărtăşanie.
Canonul 93 de la Sinodul VI Ecumenic. Canonul interzice ca vreo femeia să se căsătorească
înainte de a se încredinţa despre moarte soţului dispărut, fiind declarat adulter dacă încalcă acest
canon. Însă se arată îngăduinţă faţă de acele femei care s-au recăsătorit după un timp mai îndelungat,
aceeaşi situaţie se aplică şi femeilor care se căsătoresc cu bărbaţi despre care nu ştiu că sunt căsătoriţi.
Însă după părerea mea aşa cum se afirmă şi în canonul acesta , de preferat ar fi dacă ar rămâne aşa ,
adică să nu să recăsătorească.
Canonul 46 al Sfântului Vasile cel Mare. Este bine de specificat faptul că atât canonul 46 cât
şi canonul 9 al Sfântului Vasile cel Mare tratează acelaşi subiect, de observat faptul că în canonul 9
este tratată femeia care se duce la un alt bărbat şi îşi lasă bărbatul iar acesta se recăsătoreşte , femeia cu
care se recăsătoreşte nu este vinovată. Cea care părăseşte face adulter iar cel părăsit este vrednic de
iertare. În canonul 46 o declară desfrânată pe femeia care din neştiinţă sa încurcat cu un bărbat al cărei
femeie l-a lăsat şi apoi a revenit şi s-a împăcat cu aceasta. Cea declarată defrânată nu va fi oprită de la
a se căsători însă ar fi mai bine dacă ar rămâne aşa.
Canonul 77 al Sfântului Vasile cel Mare. Acest canon recomandă pocăinţa pentru păcatul
adulterului. Ca epitimie de îndreptare pentru cel ce face adulter rămâne aceeaşi ca la canonul 87 de la
Sinodul VI Ecumenic.
Canonul 80 al Sfântului Vasile cel Mare. Canonul 80 osândeşte poligamia celor cu multe
femei. Potrivit doctrinei canonice doar prima căsători rămâne valabilă iar celelalte sunt considerate
nule. Cel ce face poligamie, face un păcat mai grav decât desfrânarea. Pornind de la acest canon putem
afirma învăţătura Bisericii care spune că doar prima căsătorie este sfântă şi binecuvântată de
Dumnezeu , a doua este admisă , dar cei ce o contractează sunt supuşi epitimiei şi sunt opriţi de la
împărtăşanie timp de un an de zile ( canonul 4 al Sfântului Vasile cel Mare). A treia este considerată
necurăţie şi este numai tolerată, pentru că se consideră că este mai de suportat aşa decât să se facă
desfrâu nestăpânit (can 4 şi 50 al Sfântului Vasile cel Mare ). Pentru reprimirea lor în Biserică Sfântul
Vasile cel Mare în acest canon menţionează epitimia de 4 ani, însă Zonara nu consideră această durată
întreagă pentru a putea primi împărtăşania ci aceşti 4 ani sunt doar pentru primele două trepte de
pocăinţă. Asta înseamnă că cei patru ani sunt pentru pocăinţa sunt doar pentru reprimirea lor în
Biserică alături de credincioşi iar de aici totul depindea de toleranţa episcopului şi de starea lui de
pocăinţă pentru păcatul săvârşit.

7. Logodna ca impediment.
Căsătoria cu logodnica altuia este oprită prin canonul 98 al Sinodului VI Ecumenic şi canonul
22 al lui Ioan Postitorul.
 Canonul 98 al Sinodului VI Ecumenic. Cel ce ia în căsătorie pe logodnica altuia fiind în
viaţă logodnicul acesteia săvârşeşte adulter. Săvârşea adulter deoarece logodna era socotită în multe
privinţe cu căsătoria deoarece aceasta se înfăptuia pe baza unor promisiuni care echivalau cu
consimţământul făcut la căsătorie, ca treaptă premergătoare căsătoriei. Această rupere a logodnei este
considerată şi în Biserică de astăzi ca impediment şi la hirotonie deoarece se consideră a fi ca a doua
căsătorie. Pedeapsa pentru cei care rupeau logodna este asemănătoare cu acelora că rupeau o căsătorie.
Canonul 22 al Sfântului Ioan Postitorul. Reglementează acelaşi lucru ca şi canonul 98 de la
Sinodul VI Ecumenic şi anume faptul că cel care rupe logodna şi se căsătoreşte cu aceasta săvârşeşte
adulter.

8. Răpirea ca impediment.
Răpirea ca impediment este reglementată prin canoanele 27 de la sinodul IV Ecumenic ,
canonul 92 de la sinodul VI Ecumenic şi prin canoanele 22, 30 ale Sfântului Vasile cel Mare.
Canonul 27 de la sinodul IV Ecumenic afirmă faptul că cei care săvârşesc răpirea unei femei
în pragul nunţii să fie anatematizati deoarece comit o crimă, de asemenea se pedepsesc şi complici.
Răpitorilor li se interzice căsătoria cu femeile răpite de ei, “acesta fapt este precizat şi în Novela 143 a
lui Justinian din anul 563, prin care este declarată ilegală căsătoria cu femeia răpită”7
Canonul 92 de la Sinodul VI Ecumenic. Întocmai ca şi canonul al 27-lea de la Sinodul IV
Ecumenic şi prezentul canon interzice căsătoria cu femeia răpită iar aceştia să cadă sub anatemă.
Canonul 22 al Sfântului Vasile cel Mare. Acest canon completează pe cele anterioare şi
spune că răpitorii să fie reprimaţi doar atunci când femeile sunt redate logodnicilor lor. Sfântul Vasile
dă ca epitimie patru ani de îndreptare după care să fie reprimiţi în Biserică alături ce ceilalţi
credincioşii. În primul an să se tânguiască la uşa Bisericii, în al doilea an să fie primit spre ascultare, al
treilea an să spre pocăinţă iar al patrulea să stea împreună cu tot poporul.
Canonul 30 al Sfântului Vasile cel Mare. În cadrul acestui canon Sfântul Vasile cel Mare face
diferenţa între răpirea fecioarelor prin constrângere şi a acelora fără constrângere. Pentru primul caz
este recomandată o epitimie de doi ani pentru răpitor şi pentru cei care au contribuit la acest fapt.
Pentru al doilea caz nu sunt prevăzute epitimii. Acesta canon a fost modificat prin canonul 27 de la
Sinodul IV Ecumenic şi prin canonul 92 de la sinodul VI Ecumenic. Sfântul Vasile cel Mare în
canonul prezent aminteşte şi de femeile văduve considerându-l pe acestea “stăpâne pe sine”, acestea
nefiind luate în considerare. Tot în canonul prezent Sfântul Vasile dă ca epitimie scoaterea făptaşilor
din rugăciunile Bisericii timp de trei ani, însă canonul 27 de la Sinodul IV Ecumenic şi canonul 92 de
la Sinodul VI Ecumenic vin în completarea canonului Sfântului Vasile şi se afirmă că dacă răpitorii
sunt laici să fie daţi anatemei, iar dacă sunt clerici să fie decăzuţi din treaptă
.

7 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca ,Canoanele Bisericii Ortodoxe, editia a III-a, Sibiu, 2005, p.101.
 9. Alienarea mintală impediment religios şi impediment legal.
Un impediment esenţial şi anume alienarea mintală, aceasta fiind impediment şi pentru
administrarea celorlalte Sfinte Taine, deoarece lipsa consimţământului este un factor esenţial în
conştientizarea mărturisirii credinţei şi a faptului că eşti un primitor al Sfintelor Taine.
Cu privire la acest impediment, dar vorbind despre administrarea tainelor, canoanele 2,3,4 ale
Sfântului Timotei la Alexandriei, însă aceste vorbeşte despre administrarea Tainei Botezului, dar
care este valabilă şi în cazul cununiei deoarece după cum bine ştim în primele veacuri creştine botezul
era administrat maturilor şi era nevoie de o mărturisire a păcatelor premergătoare botezului şi se cerea
luciditate şi o conştientizare a tainelor pentru ca aceştia să nu trădeze Taina. Ca etapă premergătoare
Sfintei Cununii, mărturisirea păcatelor este un pas obligatoriu şi aici intervine luciditatea.
Codul familiei din România prin art.9 interzice oficierea căsătoriei alienaţilor şi debililor
mintali, precum şi a celor care sunt lipsiţi vremelnic de facultăţile mintale , cât timp nu au
discernământul faptelor lor.

10. Comunicarea reciprocă a stării de sănătate.

Starea de sănătate a celor doi soţi este una esenţială pentru încheierea căsătoriei atât din punct
de vedere religios cât şi legal. O căsătorie nu se poate încheia în cazul în care unul dintre soţi suferă de
o boală contagioasă care pune în pericol viaţa partenerului de viaţă 8. Asupra acestui impediment nu am
găsit un canonic însă am găsit unul legal, şi anume potrivit art. 94 lit. b Legea nr. 3 din 10 iulie 1978,
care interzice căsătoria în cazul în care nu este eliberat certificatul prenupţial în vedere căsătorie. Iar
dacă acest certificat interzice căsătoria din punct de vedere medică, căsătoria nu se oficiază nici legal
nici religios.
“În dreptul canonic oriental sunt opriţi a se căsători cei ce suferă de boli contagioase” 9, prin
aceasta arătându-se ocrotirea integrităţi corporale în sânul unei famili.
Lipsa facultăţilor sau a însuşirilor fizice necesare care fac referire la împlinirea îndatoririlor
conjugale este un impediment care îşi găseşte fundamentul canonic atunci când vorbim de
administrarea Sfintelor Taine, şi anume să nu primească administrarea tainelor castraţii şi cei cu
defecte fizice majore. Canoanele care interzic sunt 21,22,23,24 Apostolic, care afirmă faptul că cei
care s-au automutilat să nu primească Tainele Bisericii.
Atât stare de sănătate cât şi lipsa facultăţilor fizice necesare împlinirii îndatoririlor conjugale nu
primesc sau nu pot primi dispensă. Acestea devin impedimente deoarece nu pot atinge scopul fizic şi
anume naşterea de prunci (Facere 1,28)

Concluzie

8 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, legislatiesi administratiebisericeasca, Vol. II, Ed. IBMBOR,
Bucuresti, 1990, p.77 .
9 Constantinescu , Iulian Mihai, Biserica si institutia casatorie...i, p.134.
 Religia creştină nu a venit să desfiinţeze cea ce era, ci a venit ca să împlinească şi să îl repună
pe om pe cale pentru care a fost creat, pe cale cea către Dumnezeu, Însuşi Mântuitorul ne spune :”Nu
am venit să stric legea sau prooroci, nu am venit să stric ci să împlinesc”. Aceste impedimente nu sunt
altceva decât lipsa unor condiţii de fond, care sunt foarte importante în alcătuirea unei familii, fie ele
de natură religios-morale fie legale. Versetul din Facere 1,28 este o poruncă esenţială în cadrul unei
familii, deoarece în gândirea vechi testamentară lipsa copiilor era socotită ca o pedeapsă a lui
Dumnezeu asupra acelei familii.
Aceste impedimente nu trebuiesc privite ca fiind ziduri, ci trebuiesc privite ca indicatoare ce ne
poartă pe cale lui Dumnezeu , pe cale morală. Respectarea acestor canoane , impedimente ne va face
pe noi să îl cunoaştem pe Dumnezeu şi să primim binecuvântarea Lui, care este fundamentală , este
temelia unei familii creştine, iar nerespectarea lor va aduce pedepsele lui Dumnezeu peste noi. Aceste
impedimente ne fac să mergem pe calea firii având drept scop final naşterea de prunci.
 BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. IMBOR, Bucureşti, 1991

2. Floca , Arhid. Prof. Dr. Ioan N., Drept canonic ortodox, legislatiesi
administratiebisericeasca, Vol. II, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1990.
3. Floca , Arhid. Prof. Dr. Ioan N. ,Canoanele Bisericii Ortodoxe, ediţia a III-
a, Sibiu, 2005.
4. Codul Familiei.
5. Constantinescu, Iulian Mihai, Biserica şi instituţia căsătoriei: studiu
juridico-canonic, ed. Cristiana, Bucureşti, 2010.
6. Flavius Băiaş , Marieta Avram, Cristina Nicolae-“Modificările aduse
Codului familiei prin Legea 288/2007” în “Dreptul” nr. 3/2008.
7. Gavrilă , Pr. Dr. Vasile , Cununia - viaţa întru împărăţie, Fundaţia”Tradiţia
Românească”, Bucureşti, 2004
8. Stanioae , Pr. Prof. Dumitru, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol III, ed. a
II-a.
9. Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Sfântul Ioan,
trad. rom. De Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, PSB vol. 41, ed. EIBMBOR,
Bucureşti 2000.