Universitatea ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Facultatea de Istorie şi Filologie

MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE.

Marco Polo

Student: Ancuţa Maria Pop

Specializarea: Arheologie
Anul I
 2011

Marco Polo

2
 "Când un om călătoreşte noaptea prin deşert şi din anumite motive ar
adormi sau orice altceva - el este departe de tovarăşii săi şi ar vrea să îi reîntâlnească, el
aude voci şi spirite vorbindu-i, ca şi cum acestea ar fi tovarăşii lui, uneori chiar
strigându-l pe nume.

3
Adesea, aceste voci îl ademenesc departe de la drum şi el niciodată nu îl mai găseşte, şi
mulţi călători s-au pierdut şi au murit din această cauză.
Uneori,călătorii, aud în noapte un zgomot ca şi zăngănitul de la o companie de
călăreţi, departe de drum; în cazul în care consideră că acestea sunt din propria
companie şi se iau după zgomot, aceştia se vor afla în mari probleme când se revarsă
zorii şi realizează greseala lor.
Au fost unii care, traversând deşertul, au văzut o
mulţime de oameni venind spre ei şi, suspectând că erau hoţi, întorcându-se, au plecat pe
un drum greşit...
Chiar şi către zorii zilei, bărbaţii aud aceste voci, spirite, şi de multe ori ascultă
fantezia, auzind multe instrumente, mai ales tobe, şi bătăi din
palme.Din acest motiv, cetele de călători se înţeleg să rămână cât mai apropiaţi.
Înainte de a merge la culcare au înfiinţat un
semn îndreptat în direcţia în care trebuie să se deplaseze,iar la gâtul tuturor animalelor
care îi însoţesc, ei pun mici clopoţei şi ascultă sunetul lor,iar toate astea în fac să nu
piardă calea”.
Marco Polo, Călători

Marco Polo (s-a născut în anul 1254 în Veneţia - şi a decedat în 8

ianuarie 1324 în Veneţia) a fost un navigator veneţian, care s-a făcut cunoscut prin
relatările sale despre o călătorie în China.

În cartea sa menţionează anul 1271 ca dată de plecare în lunga călătorie către

China. A pornit la drum împreună cu tatăl şi cu unchiul său. Acolo a câştigat rapid

4
încrederea conducătorului mongolez Kublai Khan care domnea pe atunci peste Peking,
executând în misiunea sa călătorii de afaceri. 1295 a fost anul reîntoarcerii la Veneţia, dar
a fost trimis în 1298 în închisoarea de război genoveză. În închisoare, l-a rugat pe
scriitorul Rustichello să noteze trăirile lui Marco din China.

Când a fost eliberat, a descoperit că relatările sale din călătorie “Il milione” au
cunoscut o răspândire rapidă.

Încă din timpul vieţii sale şi până astăzi au existat îndoieli despre autenticitatea
relatărilor. Ipoteza că Marco Polo nu ar fi călătorit în China se sprijină pe faptul că în
relatările sale de călătorie nu sunt menţionate nici zidul chinezesc, nici tiparul, ce era
răspândit în China în acea perioadă. De asemenea absenţa denumirilor chineze şi
mongole în operă, cât şi o serie de neclarităţi susţin această ipoteză. În plus, au fost
adăugate părţi semnificative din operă mai târziu, până în secolul XVI.

Cunoscută sub mai multe titluri - “Diversitatea Lumii”, “Cartea Minunilor” sau
“Milionul”, lucrarea veneţianului Marco Polo este una dintre marile scrieri de călătorie
din Evul Mediu şi prima care dezvăluie Occidentului European lumea imensă şi
fabuloasă a Chinei şi a Asiei. Plecând în 1271, la numai 17 ani, împreună cu părintele
său, Niccolo, şi fratele acestuia, Maffio, spre Asia, Marco Polo a ajuns în 1275 la curtea
mongolă a lui Kubilai-Han. Functionar, apoi ambasador al dinastiei mongole Yuan,
Marco Polo revine în Europa la 1295, după 24 de ani de şedere în Asia. Luat prizonier de
genovezi, rivalii Veneţiei, în 1298, Marco Polo dictează în închisoare istoria călătoriei
sale, care se va bucura curând de un imens succes. Recent, o serie de autori germani şi
englezi au pus sub semnul îndoielii călătoria lui Marco Polo în China dar şi călătoriile
prin Asia ale negustorilor veneţieni din familia Polo.

Au ajuns până la noi prea puţine date despre fraţii Niccolo şi Maffio Polo, tatăl şi
unchiul lui Marco, dar ştim că ei au străbătut Asia de trei ori, de două ori de la apus spre
răsărit şi odată invers.

Marco Polo avea numai 17 ani când s-a alăturat acestora pentru cea de-a doua
călătorie, care a început în 1271. Cei trei au traversat podişul Anatoliei şi Armenia, apoi,
Kurdistanul, coborând în valea râului Tigru, urmând firul apei, prin Mosul şi Bagdad,
până la Basra. De aici s-au îndreptat spre Tabriz, străbătând Iranul pana la Ormuz, în
Golful Persic. Renunţând la călătoria pe mare, veneţienii au revenit spre nord, şi după
Iran şi deşertul Dash-i-Lut, de-a lungul coastelor sudice ale munţilor Hindukus, au ajuns
până la poalele Pamirului, de unde au coborât spre oaza Kasgar, ocolind apoi pe la sud

5
deşertul Takla-Makan şi ajungând în nord-vestul Tibetului. De aici, pe valea râului
Sulehe, sosesc în portul Ganzu sau Giazu (dispărut azi).

După un popas lung de un an, veneţienii trec prin ţinuturile tanguţilor (populaţii
tibetane din nord-estul podişului) şi pătrund în la Kai-Ping Fu, reşedinţa de vară a marelui
han Kubilai (1214-1294), nepotul de fiu al lui Gensis-Han şi întemeietorul dinastiei Yuan
(1280-1368). Această reşedintă se afla la nord de Hanbalak (Beijing).

Cei trei italieni au intrat în slujba lui Kubilai-Han şi au rămas în China din 1275
până în 1290. Se întorc la Veneţia pe mare, urmând ruta maritima care ocolea Asia pe la
sud, cu popasuri în insula Sumatra (cinci luni), apoi Insulele Nicobare şi Andamane,
Ceylon şi ţărmurile sudice ale Iranului, până la Ormuz.

După fabuloasa călătorie asiatică, Marco Polo s-a întors la Venetia în 1295, iar în
1298 se afla într-o închisoare din Genova, rivala Veneţiei.

Cauzele întemniţării sale nu ne mai sunt cunoscute astăzi, dupa mai bine de sapte
secole. Poate a participat la batalia navala din 7 septembrie 1298, când, lângă coasta
Dalmaţiei, flota genoveză a zdrobit-o pe cea veneţiană, luând numeroşi prizonieri. Însă în
ultima frază a prologului cărţii se menţionează că ea a fost finalizată în 1298. Ar trebui să
admitem, în acest caz, că manuscrisul a fost terminat în mai putin de trei luni, în spaţiul
unei celule, fără documente sau însemnări. Pare mult mai probabil ca Marco să fi ajuns în
temniţa genoveză curând după întoarcerea din călătorie, în 1296 sau 1297, chiar dacă nu
mai este posibil să precizăm motivele. Ele rămân, de altfel, secundare, atâta vreme cât
ştim că şi-a dictat întâmplările din cursul călătoriei asiatice colegului său de celulă,
Rusticello din Pisa. Este posibil să fi cerut şi să fi primit din Veneţia unele documente,
deşi între cele două puteri maritime exista o rivalitate acerbă.

Marco Polo vorbea dialectul veneţian al limbii italiene, iar pisanul Rusticello pe
cel toscan, italiana cea mai pură şi cea mai melodioasă; era însă un om cult şi a pus pe
hârtie istoriile lui Marco Polo într-o franceză, dacă nu perfectă, măcar acceptabilă. Deci
manuscrisul original al “Descrierii lumii” este în limba franceză veche şi s-a păstrat la
Biblioteca Naţională din Paris, fiind publicat abia în 1824. Dar, alături de versiunea lui
Rusticello, există şi alte manuscrise, mai noi, din secolele următoare, al XIV-lea si al XV-
lea, în italiană.

Marco Polo a fost eliberat din închisoare în 1299 şi a trăit până în 1324,
stingându-se la vârsta de 70 de ani. Cetăţean înstărit şi de seama al cetăţii Dogilor, Marco
Polo şi-a repetat, probabil, de mai multe ori povestirile, care au fost aşternute pe hârtie şi
traduse în numeroase limbi. Se cunosc astăzi cam 80 de manuscrise, textele lor fiind

6
diferite în ceea ce priveşte amănuntele. Cartea lui Marco Polo a cunoscut un enorm
success, a fost tradusă în toate limbile europene şi în multe altele, fiind un îndrumar de
bază pentru geografii, călătorii şi negustorii din perioada Renaşterii.

Cristofor Columb a avut şi el un exemplar, din 1485, în versiunea latină, pe care

l-a adnotat. Savanţi şi mari erudiţi s-au aplecat asupra textului dictat de Marco Polo,
publicând ediţii însoţite de comentarii şi note, încercând să stabilească itinerarul destul de
neclar al călătoriei, concordanţele dintre denumirile date de veneţian, şi transcrise după
ureche, şi cele reale sau actuale.

În 1966 un specialist german din Muchen, Herbet Franke, a publicat un articol în

care avansa idea că voiajul lui Marco Polo nu ar fi avut loc în realitate. După opinia lui
Franke, datele despre imperiul celest furnizate de veneţian, erau împrumutate dintr-o
enciclopedie arabă, al cărei text s-a pierdut. Studiul său a fost republicat în Anglia, în
1994, iar un an mai tarziu, în 1995, la Londra a apărut cartea “Did Marco Polo go to
China?”.

Autoarea, Frances Wood, este o englezoaică erudită care conduce Departamentul

Chinez al celebrei British Library. Ea crede că cei trei membrii ai familiei Polo au stat la
Constantinopol, de unde au plecat doar în jurul Mării Negre. În sfârşit, ultima lucrare pe
care o amintim este o masivă enciclopedie apărută la Graz, în Austria, în perioada 1997-
1999 ( Enzyklopadie der ientdeckar und Erfarscher der Erde, Enciclopedia descoperirilor
şi explorarilor Pământului). Pe spaţiul a nu mai puţin de 225 de pagini, Dietmar Henze
se străduieşte să demonstreze lipsa de veridicicitate a mărturiilor lui Marco Polo şi ajunge
la concluzia că avem de-a face cu o gigantică escrocherie.

Principalele argumente aduse de cercetătorii menţionaţi se pot grupa în mai multe

categorii, care se referă la :

• absenţa oricărei menţiuni a familiei Polo din Analele chineze, Herbert

Franke subliniind că acestea nu au înregistrat nici prima vizită a fraţilor
Polo la Kubilai-Han, din mijlocul anilor ’60 ai scolului al XIII-lea, nici
prezenţa celor trei italieni în perioada 1275-1292.
• omisiuni ciudate în textul dictat de Marco Polo, Frances Wood
consacrând patru capitole ale cărţii sale pentru a enumera aceste lacune.
Iată câteva dintre ele: lipsa oricărei semnalări privind ceremonialul
ceaiului, nimic despre picioarele bandajate ale chinezoaicelor şi, mai ales,
strania absenţă a Marelui Zid, desi Marco Polo a stat câţiva ani buni la
Hanbalak, situat destul de aproape de colosala construcţie.
• afirmaţii false, de pilda participarea alături de armata mongolă la asediul
oraşului Xiangyang (Saianzu la Marco Polo), ca fabricant de catapulte.

7
 Asediul a luat sfârşit în 1273, deci înainte de sosirea veneţienilor în China.
În capitolul 143 al cărţii, Marco Polo spune că a fost timp de trei ani
guvernator al oraşului Yangzhu, dar faptul nu se află menţionat în nici un
document chinez.
• încertitudini privind itinerarul, care nu este nici clar, nici coerent.
• probleme de onmastică, majoritatea numelor de personae şi de localităţi
nu apar în cartea lui Marco Polo sub formă chineză, ci persană, într-o
grafie foarte apropiată de cea utilizată de marele istoric persan Rashid al-
Din, în a sa Istorie Universală.
• locuri nevizitate şi totuşi descrise sau evocate, precum Samarkandul,
Birmania, Bengalul, Japonia (Gypangu).
• legende prezentate drept fapte reale – oameni cu cap de câine, pasărea
Ruk, care putea ridica în ghiare un elefant, carpaciul care deplasa muntele.

În apărarea veneţianului.

Fără îndoială, se pot găsi explicaţii pentru lacunele şi neclarităţile din cartea lui
Marco Polo şi acest lucru a fost deja făcut de către marii erudiţi care au editat textul de la
sfârşitul secolului al XIII-lea. Colonelul englez Henry Yule, orientalistul francez Henri
Cordier, italianul Leonardo Olschki, iar foarte recent australianul Igor de Rachewiltz şi
italianul Ugo Tucci, profesor la Universitatea din Padova şi eminent cunoscător atât al
Extremului Orient, cât şi al istoriei “falnicei Veneţii”.

Concluziile acestora scot clar în evidentă caracterul excepţional şi unic al

mărturiilor lui Marco Polo; cartea sa nu este, ca altele, un simplu itinerarium sau un
manual de comerţ, ci mult mai mult. Ea evoca locuri, obiceiuri, practici religioase, fapte
etnografice, ciudăţenii, într-un mod cuceritor şi fermecător în acelaşi timp. O capodoperă
care a dezvăluit europenilor o lume necunoscută, exotică, cu ciudăţeniile şi minunile ei,
cea a vechiului şi misteriosului spaţiu asiatic, într-o vreme când puţini călători reuşiseră
să-i depăşească graniţele.

Eu cred că a fost voia lui Dumnezeu, că noi a trebuit să ne

întoarcem înapoi, astfel încât oamenii să ştie de
lucrurile care sunt în lume, deoarece, după cum am spus în primul capitol al acestei
cărţi, nici un alt om, Creştin sau Saracen, Mongol sau Păgân, nu a explorat atât de
mult din această lume ca şi Messer Marco, fiul
lui Messer Niccolo Polo, mare şi nobil cetăţean al oraşului Veneţia. "
Marco Polo

Bibliografie

Cartea lui Messer Marco Polo, zis şi milionul, cetăţean al Veneţiei în care se istorisesc
minunăţiile lumii, traducere Emanuel Groza, Bucureşti, 2004.

8
100 de personalitati. Oameni care au schimbat destinul lumii: MARCO POLO,
Deagostini, nr. 17, 29 MDL.
Hart, Henry, Marco Polo: Venetian Adventurer. University of Oklahoma Press, 1967.

Komroff, Manuel, The Travels of Marco Polo .The Heritage Press, New York, 1934.

Wood, Frances, Did Marco Polo Go to China? . Westview Press, Colorado, 1996.

Internet: http://www.silk-road.com/artl/marcopolo.shtml