UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS”, GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA: DREPT
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

REFERAT
Logodna
la disciplina Regimuri matrimoniale

Student: Victoria Bulgac,

anul IV, grupa 1

Galați, 2022
 CUPRINS
Capitolul 1. Definiţia şi natura juridică a logodnei...............................................1
Capitolul 2. Istoric legislativ.................................................................................2
Capitolul 3. Caracterele juridice ale logodnei.......................................................4
Capitolul 4. Condiţiile de fond pentru încheierea logodnei..................................5
Capitolul 5. Condiţiile de formă pentru încheierea logodnei................................8
Capitolul 6. Răspunderea pentru ruperea logodnei...............................................9
Concluzii.............................................................................................................11
Bibliografie..........................................................................................................12

1
 Capitolul 1. Definiţia şi natura juridică a logodnei
Logodna este un legământ solemn a două persoane de sex diferit de a se căsători în viitor.
Logodna reprezintă o promisiune reciprocă pe care două persoane și-o fac, de a se căsători 1. Ea se
referă și la acea perioadă de timp care se scurge între promisiunea de căsătorie și căsătoria propriu-zisă,
perioadă care poate fi mai lungă ca durată, sau foarte scurtă, în dependenţă de anumite situaţii. În
această perioadă se spune despre un cuplu că sunt logodiți.

Din punct de vedere sociologic, logodna are semnificaţia trecerii de la celibatar la căsătorie.

Actualmente, instituţia de drept civil „logodna” este reglementată de prevederile art. 266-270
cuprinse în Cartea a II-a Despre familie, Capitolul I - Logodna, Titlul II – Căsătoria, ale Legii nr. 287
din 17 iulie 2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare2.

Logodna constituie, în viziunea Noului Cod Civil, o relaţie cu caracter social, moral şi cultural cu
posibile consecinţe juridice în plan patrimonial în cazul ruperii unilaterale şi abuzive.

Instituţia logodnei, precum şi celelalte norme şi instituţii care reglementează din punct de vedere
juridic „viaţa familială”3 sunt deja obiect al preocupărilor practicienilor şi doctrinei de specialitate.

Logodna este o instituţie de drept civil cuprinsă şi tratată în noua configurare juridică a
reglementărilor privind „viaţa familială”. Potrivit opiniei, larg răspândită în doctrina de specialitate, se
consideră că logodna nu este un contract, ci un simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte
extrinseci căsătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale şi abuzive.

Logodna este un act juridic sui generis, care atrage un anume statut legal pentru persoanele
logodite – fiind de acord cu definiţia astfel atribuită logodnei potrivit căreia aceasta este o „stare
juridică facultativă, premergătoare căsătoriei, izvorâtă din promisiunea reciprocă intervenită, în
condiţiile legii, între un bărbat şi o femeie, de a încheia căsătoria”. În prezent logodna are loc între
concubini, astfel încât aceștia nu se limitează la a conviețui, ci își promit reciproc unul altuia și
căsătoria.
1
Art. 266 alin 1, Cod civil.
2
Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată
prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011. A fost republicată, în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie
2011. A se vedea şi O. U. G. nr. 79 din 28 septembrie 2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011.
3
Cu privire la interpretarea sintagmei „viaţa familială”, a se vedea Terzea Viorel, „Noul Cod Civil”, vol. I (art. 1-1.163),
Adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 107 şi urm.
2
 Capitolul 2. Istoric legislativ
Instituţia logodnei revine în peisajul noii legislaţii civile româneşti cunoscut fiind şi faptul că are
rădăcini adânci în istoria dreptului autohton4.

În Evul Mediu căsătoria era un act important din punct de vedere familial și economic, în unele
situații patrimonial și, câteodată, politic. Potrivit tradiției romano-germanice, căsătoria implica două
formalități civile: logodna și căsătoria propriu-zisă. Logodna, constând esențialmente într-o
promisiune, într-un angajament care avea valoare juridică, era un contract încheiat între logodnic și
părintele sau tutorele fetei.

Atunci când se preocupă de relaţiile de familie, legiuitorul poate să privească logodna din două
puncte de vedere diametral opuse. Există, astfel, sisteme de drept care tratează logodna ca fiind un
simplu act al vieţii private care scapă reglementărilor juridice, dreptul urmând să se ocupe cu formarea
familiei doar din momentul încheierii căsătoriei, aşa cum s-a întâmplat în dreptul nostru în
reglementarea Codului familiei de la 1954, sau să privească logodna ca fiind primul pas pentru
încheierea căsătoriei şi, prin urmare, o instituţie a dreptului familiei, aşa cum se întâmplă în actuala
reglementare, dovadă fiind faptul că instituţiei logodnei i-a fost rezervat locul de debut al normelor ce
reglementează dreptul familiei.

Logodna, cu semnificaţia trecerii de la starea de celibat la căsătorie se regăseşte încă din cele mai
vechi timpuri, chiar în Vechiul Testament, fiind desemnată prin termenul „aras”, însemnând în ebraică
„legământ de căsătorie” sau „angajament de căsătorie”5 . Nici în reglementările din dreptul nostru,
logodna nu prezintă o noutate, astfel în vechile legiuiri autohtone 6 , încă de la primele pravile scrise în
limba română, continuând cu Codurile Calimach, Caragea şi Donici, căsătoria era întotdeauna
precedată de logodnă, cunoscută şi sub denumirea de „făgăduinţă” sau „învoială”.

Potrivit Codului Calimach, „logodna este făgăduinţa pentru următoarea însoţire şi se face
desăvârşit sau nedesăvârşit”. Logodna era desăvârşită, când se întocmeau acte oficiale, putându-se
încheia doar cu consimţământul viitorilor logodnici cu îndeplinirea unor cerinţe privind vârsta minimă
a acestora, respectiv 14 ani pentru bărbaţi şi 12 ani pentru femei şi cu încuviinţarea părinţilor lor .

4
Voicu, A. V., „Elemente de dreptul familiei şi protecţia copilului”, Ed. Inter-Tonic, ClujNapoca, 1997, p. 80
5
D. Lupaşcu, R. Gâlea, Unele consideraţii privind reglementarea logodnei în noul Cod civil român şi în unele legislaţii
străine, în Lex et Scientia International Journal, nr. XVII, vol. 1/2010, p. 177.
6
Pravila lui Matei Basarab şi Pravila lui Vasile Lupu în vigoare între anii 1652-1711.
3
 Logodna era nedesăvârşită atunci când era rezultatul unei tocmeli însoţite de o dare de arvună,
încheierea acesteia nefiind neapărat urmată de încheierea căsătoriei7 .

Legiuirea Caragea reglementa logodna ca „mai întâi cuvântare de tocmeală a nunţii”, stabilind care
erau cazurile în care logodna putea fi desfăcută, precum şi ce se întâmpla cu darurile făcute între viitorii
soţi cu prilejul încheierii logodnei, ca stare juridică premergătoare căsătoriei.

Codul civil de la 1864 nu a mai reglementat instituţia logodnei, aceasta neregăsindu-se nici în
reglementarea Codului familiei de la 1954. Noul Cod civil reia o parte din dispoziţiile anterioare şi
reglementează logodna în art. 266-270 cuprinse în Capitolul I, Titlul II „Căsătoria” din Cartea a II-a
„Despre familie”, integrarea promisiunilor de căsătorie în cadrul dreptului familiei de către legiuitorul
român semnificând recunoaşterea dimensiunilor sociale şi juridice ale acestei instituţii8.

Prin urmare, nici caracterul informal al logodnelor, care pot fi încheiate într-o intimitate absolută şi
nici obstacolele legate de mijloacele de probă nu au constituit suficiente contraargumente în a nu
integra instituţia logodnei în noua reglementare a „vieţii familiale”9.

Aplecarea legiuitorului asupra logodnei are la bază considerentul că nu doar căsătoria, ci tot ceea
ce ţine de viaţa familială reprezintă o componentă fundamentală a vieţii omului, justificând astfel
nevoia unei protecţii speciale.

Logodna se situează astfel, la jumătatea drumului dintre căsătorie şi concubinaj, amestecând într-
un mod propriu, aproape perfect, caracteristicile instituţionale şi contractuale, într-o mişcare de osmoză
ce se poate constata între uniunea formală legalizată şi uniunea informală, ignorată de drept.
Romanii sunt cei ce au inventat inelul de logodnă ce avea aproximativ aceeaşi semnificaţie cu cea
de astăzi. Plecând de la inelele purtate de persoane pentru a le lega de clasa lor socială s-au gândit că un
inel ar putea lega şi partenerii de căsătorie. Pentru ei, ceremonia de logodnă era mai importantă decât
căsătoria deoarece logodnicul dădea un inel simplu de fier familiei miresei ca simbol al angajamentului
său şi al capacităţii sale financiare. Căsătoria era doar o simplă împlinire a promisiunii logodnei10.

7
A. Rădulescu, Al. Costin, V. Grecu, V. Gaftoescu, C. Tegăneanu, Gh. Vlădescu-Răcosa, E. Herovanu, Adunarea
izvoarelor vechiului drept românesc scris – Codul Calimach, Ediţie critică, vol. III, Ed. Academiei RPR, Bucureşti, 1985, p.
90 şi urm.
8
C.C. Hageanu, Dreptul familiei şi actele de stare civilă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 14.
9
V. Terzea, Noul Cod Civil, vol. I, (art. 1-1.163), adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2011, p. 107 şi urm. 8
10
http://www.euroavocatura.ro/articole/2206/
Logodna__Evolutie__Conditii_de_valabilitate__Efecte_juridice__Exemple_practice accesat la data de 17.01.2022, ora
20:17.
4
 Capitolul 3. Caracterele juridice ale logodnei.
a) Logodna este o uniune între două persoane de sex opus – adică se poate logodi doar un bărbat
cu o femeie, având ca singur scop comun încheierea în viitor a unei căsătorii. Logodna dintre
persoane de acelaşi sex este interzisă. În orice situaţie în care scopul ar fi altul decât încheierea
căsătoriei, logodna putând fi lovită de nulitate pentru fictivitate.
b) Logodna este monogamă – caracter împrumutat de la instituţia căsătoriei, pe care o precede,
niciunul dintre cei logodiţi nefiind îndreptăţit să fie logodit în acelaşi timp cu mai multe
persoane, situaţie care ar putea atrage nulitatea logodnei, pentru neîndeplinirea condiţiilor de
fond la încheierea acesteia, care sunt similare cu cele de la încheierea căsătoriei, conform art.
266 alin. (2) C. civ. Dacă în cazul căsătoriei, încălcarea principiului monogamiei este calificată
de legea penală ca fiind infracţiune şi pedepsită ca atare, (art. 303 C. pen. – bigamia) în situaţia
logodnei simultane multiple, legea penală nu prevede nicio sancţiune.
c) Logodna este liber consimţită –bărbatul şi femeia care îşi promit reciproc încheierea căsătoriei
dându-şi consimţământul în acest sens, liber de orice constrângere, fiind aplicabile dispoziţiile
privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei.
d) Logodna este consensuală – ea se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor care au
libertatea de a-şi alege modul concret în care îşi vor exprima consimţământul, legiuitorul
neimpunând nicio formalitate, spre deosebire de căsătorie, pentru existenţa acesteia fiind
necesare îndeplinirea anumitor formalităţi [art. 266 alin. (3) C. civ.].
e) Logodna se încheie până la căsătorie – dacă în vechile reglementări din dreptul nostru logodna
trebuia să fie urmată de căsătorie, actuala reglementare nu stabileşte niciun termen în acest sens,
ceea ce face ca o logodnă să fie valabil încheiată şi în condiţiile în care la momentul încheierii
s-a stabilit o dată concretă a încheierii căsătoriei, sau, dimpotrivă, urmează ca această dată să se
stabilească în viitor. Este de menţionat, însă, faptul că logodna nu poate supravieţui momentului
încheierii căsătoriei.
f) Logodna se întemeiază pe egalitatea în drepturi şi obligaţii a celor doi logodnici – având la
bază principiul egalităţii dintre bărbat şi femeie care se regăseşte în toate domeniile vieţii
sociale, şi care este garantat de Constituţia României în art. 16 alin. (1), care prevede că
„cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
Astfel, logodnicii sunt egali în faţa legii, au aceleaşi drepturi şi obligaţii stabilite de lege.

5
 Capitolul 4. Condiţiile de fond pentru încheierea logodnei
Potrivit prevederilor art. 266 alin. (2) C. civ., „dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru
încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia avizului medical şi a
autorizării instanţei de tutelă”. Prin urmare, se vor aplica prin analogie prevederile art. 271-277 C. civ.,
logodna fiind considerată valabil încheiată dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond pentru căsătorie, cu
excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de tutelă şi să nu existe impedimente la căsătorie,
acestea fiind totodată piedici la încheierea valabilă a logodnei.

Condiţiile de fond pentru încheierea logodnei se prezintă sub două forme, şi anume11:

1. Condiţii pozitive – cerinţe de fond care trebuie să existe pentru a se putea încheia logodna;

2. Condiţii negative – impedimente („impedimente la logodnă”), stări de fapt sau de drept – care nu
trebuie să existe pentru a se putea încheia logodna.

Cerinţe de fond necesare încheierii căsătoriei:

1.Consimţământul la logodnă reprezintă manifestarea de voinţă a bărbatului şi a femeii în vederea

încheierii logodnei, realizându-se un acord de voinţă, diferit atât de cererea în căsătorie, cât şi de
acceptarea acestei cereri, datorită modului în care acesta poate fi exprimat, precum şi datorită faptului
că legea nu cere îndeplinirea niciunei formalităţi.

Pentru ca să fie valabil, consimţământul la logodnă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 Să provină de la o persoană cu discernământ, lipsa discernământului atrăgând după sine

nulitatea relativă a logodnei. În cazul în care lipsa discernământului se datorează alienaţiei sau
debilităţii mintale, suntem în prezenţa unui impediment dirimant la încheierea căsătoriei şi, prin
urmare, şi la încheierea logodnei, sancţiunea fiind nulitatea absolută.
 Consimţământul trebuie să fie exprimat personal de către bărbatul şi femeia care vor să se
logodească, nefiind admisă încheierea logodnei prin reprezentare.
 Să fie liber, în sensul ca să nu existe nicio piedică în alegerea logodnicului, cum ar fi limitările
de castă, rasiale, religioase, juridice etc.12, precum şi să nu fie afectat de vicii de consimţământ
sau de modalităţi.
 Să fie exprimat neîndoielnic.

11
Florian Emese, Dreptul familiei, Ediţia 4, în reglementarea NCC, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2011, p14.
12
D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.42.
6
  Să fie exteriorizat, exteriorizarea consimţământului la logodnă putând avea loc verbal, în scris,
sau chiar tacit, prin gesturi ori fapte concludente, cum ar fi purtarea verighetelor, oferirea şi
acceptarea inelului de logodnă, care nu lasă nicio îndoială cu privire la intenţia de a promite
încheierea căsătoriei13.

2. Vârsta necesară pentru logodnă. Bărbatul şi femeia se pot logodi dacă au împlinit vârsta de 18 ani,
prin excepţie putând fi încuviinţată şi logodna minorului care a împlinit 16 ani cu încuviinţarea
părinţilor sau a tutorelui, după caz, însă numai dacă există „motive temeinice”, pe care legiuitorul nu le
defineşte. Încuviinţarea logodnei de către ocrotitorii legali reprezintă o componentă a ocrotirii
părinteşti, iar în caz de refuz sau de divergenţă între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă, având în vedere
interesul superior al minorului. Întrucât legea nu prevede nicio formă privind încuviinţarea logodnei de
către părinţi, considerăm că aceasta se poate da nu numai în scris, ci şi verbal.

La fel ca şi în cazul căsătoriei, nu există vreo limită de vârstă maximă, fiind valabilă şi logodna in
extremis vitae, şi nicio condiţie privitoare la diferenţa de vârstă dintre logodnici.

3. Diferenţa de sex. Ca şi în cazul căsătoriei, logodna poate fi încheiată numai între un bărbat şi o
femeie. Deşi legiuitorul prevede în mod expres în art. 266 alin. (2) C. civ., că dispoziţiile privind
condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător şi logodnei,
probabil datorită scăpării pe care a avut-o legiuitorul Codului familiei de la 1954, în care nu s-a
prevăzut în mod expres faptul că se poate încheia căsătoria doar între un bărbat şi o femeie, în noul Cod
civil s-a subliniat acest aspect în art. 266 alin. (5), care prevede că „logodna se poate încheia doar între
bărbat şi femeie”. Sexul fiecărei persoane este precizat în actul de naştere şi se regăseşte şi în
certificatul de naştere care se prezintă ofiţerului de stare civilă în momentul depunerii declaraţiei de
căsătorie.

Impedimente la căsătorie

1. Starea de persoană căsătorită sau logodită. Având în vedere că art. 273 C. civ. reglementează
bigamia ca impediment la încheierea căsătoriei faţă de prevederile art. 266 alin. (2) C. civ., fiind
vorba de aplicarea prin asemănare a prevederilor privind condiţiile de fond ale încheierii
căsătoriei putem interpreta că nu se poate logodi atât persoana care este căsătorită, cât şi

13
C. Ghiţulescu, În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească în secolul al XVIII-lea,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 170 şi urm.
7
 persoana care are calitatea de logodnic într-o logodnă care nu a fost ruptă sau nu a încetat prin
moartea celuilalt logodnic.
2. Rudenia firească şi rudenia civilă. În ceea ce priveşte rudenia firească este oprit a se logodi
bărbatul şi femeia care sunt legaţi între ei printr-o rudenie firească sau adoptivă în linie dreaptă
ascendentă sau descendentă indiferent de grad, precum şi în linie colaterală până la gradul al
IV-lea inclusiv. Menţionăm că, în conformitate cu prevederile art. 274 C. civ., bărbatul şi
femeia care sunt rude colaterale de gradul al IV-lea se pot logodi, cu autorizarea instanţei de
tutelă a căsătoriilor, dacă există motive temeinice şi în baza unui aviz medical eliberat special în
acest sens. În ceea ce priveşte rudenia civilă care se naşte prin adopţie, logodna este oprită între
adoptat şi rudele sale din adopţie în aceleaşi condiţii ca şi între rudele fireşti, întrucât potrivit
art. 451 C. civ.: „adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între
adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului”.
3. Tutela. Potrivit art. 275 C. civ., este oprită căsătoria între tutore şi persoana minoră care se află
sub tutela sa, ceea ce înseamnă că în lumina acestei prevederi este oprită şi încheierea logodnei
între persoane aflate în relaţia de tutore – minor.
4. Alienaţia sau debilitatea mintală. Potrivit art. 276 C. civ., „este interzis să se căsătorească
alienatul mintal şi debilul mintal”, prin urmare persoanele care suferă de alienaţie sau debilitate
mintală nu se pot logodi, indiferent dacă sunt puse sau nu sub interdicţie judecătorească.
Nota autorului (Terzea, V.): Conform art. 211 LPA (Legea nr. 71/2011), prin expresiile
«alienaţie mintală» sau «debilitate mintală» se înţelege o boală psihică ori un handicap psihic ce
determină incompetenţa psihică a persoanei de a acţiona critic şi predictiv privind consecinţele
social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile.

Statutul juridic al logodnicilor. Odată cu încheierea logodnei, bărbatul şi femeia, părţi ale actului
juridic respectiv, dobândesc calitatea de logodnici. Dobândirea statutului juridic de logodnic este un
efect al încheierii logodne. Efectele stării de logodnă sunt:

– dreptul logodnicilor de a rupe logodna [art. 267 alin. (1) coroborat cu art. 269 alin. (1) C.civ.]; –
dreptul logodnicilor de a fi despăgubiţi (art. 269-270 C.civ.);

– obligaţia logodnicului care a rupt logodna de a restitui darurile primite (art. 268 C.civ.);

– dreptul logodnicului deţinut de a avea relaţii de viaţă privată cu logodnicul aflat în libertate, potrivit
art. 8 din Convenţia europeană.

8
 Capitolul 5. Condiţiile de formă pentru încheierea logodnei
Potrivit art. 266 C. civ., încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită
prin orice mijloc de probă. Conform doctrinei şi jurisprudenţei majoritare, logodna se consideră
încheiată fără niciun fel de formalitate fiind suficient acordul de voinţă al bărbatului şi femeii dat într-o
manieră concludentă. Datorită acestui aspect deseori se poate confunda logodna cu concubinajul, ceea
ce ar putea fi periculos în cazul ruperii relaţiei. Motivul cel mai răspândit pentru a trăi în uniune liberă
este cel de a testa soliditatea şi armonia legăturilor de cuplu, adevărate „căsătorii de probă”.

Chiar dacă nu se cere nicio formalitate la încheierea logodnei, nimic nu opreşte părţile să încheie
logodna într-un cadru solemn, cum ar fi prin încheierea unui act autentificat de un notar public,
consemnându-se astfel în scris promisiunea de căsătorie, situaţie în care notarul public va verifica dacă
sunt îndeplinite condiţiile de fond pentru încheierea logodnei cu excepţia avizului medical şi a
autorizării instanţei de tutelă14.

Considerăm alături de alţi autori15, că în cazul în care logodna îmbracă forma scrisă, actul poate
cuprinde clauze cum ar fi: data şi locul încheierii căsătoriei, cuantumul contribuţiei materiale a
logodnicilor la cheltuielile ocazionate cu sărbătorirea evenimentului, clauze cu privire la ruperea
logodnei, mai puţin clauza penală etc.

Dovada logodnei se poate face cu orice mijloc de probă admis de lege. Trebuie însă precizat că în
practică nu este deloc simplu, în lipsa unui înscris, să se probeze ce anume şi-au promis bărbatul şi
femeia, deoarece de cele mai multe ori relaţiile dintre cei doi sunt destul de greu de calificat de către
terţi.

Efectele logodnei. Odată logodiţi un bărbat şi o femeie, aceştia dobândesc un statut juridic special,
statut care dă naştere unor consecinţe, pe de o parte morale şi pe de altă parte, juridice.

În fapt, există două „logodne”, una civilă, reglementată de Codul civil şi alta religioasă,
reglementată prin prevederile canonice. Logodna poate să ia sfârşit din 4 motive: prin căsătorie, prin
moartea unuia dintre logodnici, prin consimţământul logodnicilor sau prin ruperea unilaterală a
logodnei. Scopul încheierii logodnei este acela de a încheia în viitor o căsătorie, scop care este atins
doar în momentul celebrării căsătoriei.

14
D. Rotaru (coord.), Codul civil al României. Îndrumar notarial, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, vol.
I, Ed. „Monitorul Oficial”, Bucureşti 2011, p. 93.
15
C. Roşu, A. Fanu-Moca, Reglementarea logodnei în noul Cod Civil, în Dreptul nr. 1/2012, p. 80.
9
 Capitolul 6. Răspunderea pentru ruperea logodnei
Promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria nu înzestrează cu puterea unei obligaţii juridice de
rezultat – fiecare dintre logodnici sau aceştia de comun acord, sunt liberi să renunţe la proiectul de
căsătorie până în momentul celebrării căsătoriei ţinuţi fiind de eventuale consecinţe de natură
patrimonială angajate în sarcina lor.

Sunt două categorii de efectele patrimoniale ale ruperii logodnei:

1. obligaţia de restituire a darurilor;

2. răspunderea pentru ruperea abuzivă sau, după caz, pentru determinarea culpabilă a ruperii logodnei.

Obligaţia de restituire a darurilor. Ea există oricare ar fi cauza eşecului proiectului marital, fie că
ruptura e consimţită de ambii logodnici, fie că e reproşabilă numai unuia dintre ei; se înţelege, obligaţia
de restituire a darurilor obţinute în urma încheierii logodnei nu îşi are rostul dacă părţile s-au căsătorit.
Nu există o atare obligaţie în cazul încetării logodnei prin moartea unuia din logodnici

Sunt supuse restituirii „darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe
durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite” [art. 268 alin. (1) C. civ.], pe
scurt, darurile de logodnă lato sensu – subînţelegem, indiferent dacă sunt daruri făcute de logodnici
unul altuia sau primite de aceştia ori unul dintre ei de la terţe persoane – cu excepţia darurilor obişnuite.
Donaţiile având o cauză străină de promisiunea de căsătorie sunt sustrase incidenţei acestui text.

În doctrina română s-a considerat că donaţia este făcută sub condiţia rezolutorie ca donatarul să se
căsătorească cu donatorul – o asemenea condiţie nu este incompatibilă cu principiul irevocabilităţii
donaţiilor, nefiind o condiţie potestativă din partea donatorului16. Prin urmare, dacă cel care rupe
logodna este donatarul, acesta va fi obligat să restituie donatorului darurile primite în vederea
căsătoriei. Darurile vor fi restituire în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, în măsura îmbogăţirii
[art. 268 alin. (2) C. civ.].

Răspunderea pentru ruperea logodnei. Potrivit art. 269 C. civ., „partea care rupe logodna în mod
abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în
măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate.

16
Avram, M., Nicolescu, Regimuri matrimoniale, 2010, p. 76 cu trimitere la Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte
speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 104–107, cu privire la principiul irevocabilităţii donaţiilor.
10
 Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la
despăgubiri. Legiuitorul reglementează răspunderea pentru ruperea abuzivă a logodnei pe ideea de
culpă. Dacă, în ceea ce priveşte restituirea darurilor pe care şi le-au făcut logodnicii în timpul logodnei,
aceasta se poate face, fie prin bună învoială, fie printr-o acţiune în justiţie, despăgubirile datorate în
cazul ruperii logodnei în mod abuziv vor putea fi obţinute doar pe cale judecătorească.

Din punct de vedere al răspunderii, nu interesează faptul că s-a produs ruperea logodnei, ci
circumstanţele în care a avut loc această ruptură, astfel încât nu contează care dintre logodnici nu a mai
dorit încheierea căsătoriei, ci care dintre ei este în culpă. Pentru a putea stabili când este abuzivă
ruperea logodnei, ar trebui, mai întâi să stabilim dacă legiuitorul a avut în vedere abuzul de drept, care
atrage răspunderea civilă, transformând-o într-un delict civil, sau este vorba despre o răspundere
contractuală.

Considerăm că atunci când vorbim despre ruperea abuzivă a logodnei, ar trebui să avem în vedere
faptul că aici abuzul priveşte doar maniera, modul în care a avut loc ruperea logodnei, fără a interesa
temeiul deciziei. Astfel, circumstanţele ce înconjoară exerciţiul dreptului sunt vizate mai mult decât
exerciţiul dreptului însuşi17.

Aşadar18, sursa răspunderii este caracterul imputabil al rupturii (iar nu ruperea logodnei în sine),
dacă şi în măsura în care prin aceasta s-a cauzat un prejudiciu, moral sau material, logodnicului
nevinovat de ruptură. De lege lata, temeiul îl constituie regulile dreptului comun în materia răspunderii
civile delictuale. Soluţia este aceeaşi şi dacă se împărtăşeşte teoria contractualistă asupra logodnei,
răspunderea nefiind contractuală, ci tot delictuală, dacă se constată că denunţarea – ca manifestare
unilaterală de voinţă – a fost abuzivă.

Sunt elemente ce creionează structura răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzută
de art. 1357 alin. (1) C. civ.: „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu
intenţie sau din culpă, este obligat să îl repare”. Considerăm necesar de a menţiona că textul de lege
reia dispoziţiile instituite iniţial prin art. 998-999 C. civ. din 1864 şi configurează condiţiile generale
ale răspunderii pentru fapta proprie şi anume: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu;
existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi nu în ultimul rând, existenţa
vinovăţiei, în oricare din formele sale, conform art. 16 alin (4) C.civ. (NCC).

17
A se vedea Ph. Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munch, Droit civile: Les obligations, 3e éd., Defrénois, Paris, 2007, p. 62.
18
http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2012-1-2/11.pdf accesat la data de 17.01.2022, ora
21:45.
11
 Concluzii
Logodna, în trecut, era văzută ca „mai întâi cuvântare de tocmeală a nunţii”, iar în prezent ea
reprezintă o promisiune oferită de două persoane de sex opus de a se căsători. Logodna se situează
astfel, la jumătatea drumului dintre căsătorie şi concubinaj, amestecând într-un mod propriu, aproape
perfect, caracteristicile instituţionale şi contractuale, într-o mişcare de osmoză ce se poate constata între
uniunea formală legalizată şi uniunea informală, ignorată de drept.

Prin reglementarea instituţiei logodnei legiuitorul a dorit sa îi facă atenţi pe cei care îşi promit
căsătoria asupra drepturilor şi obligaţiilor la care se supun, prin faptul că formează o comunitate
apropiată de cea a căsătoriei, aceste două instituţii fiind intim legate una de cealaltă.

Totodată, legiuitorul a avut în vedere, pe de o parte, faptul că instituţia logodnei nu şi-a pierdut
actualitatea, în sensul că în fiecare zi, un număr important de cupluri încheie un asemenea angajament,
şi, pe de altă parte, faptul că logodna se aseamănă şi uneori chiar se suprapune peste relaţia de
concubinaj.

Astfel, Codul civil se preocupă de a arăta cine şi în ce condiţii se poate logodi, definind logodna,
fără să îi stabilească, însă natura juridică, arătând modurile în care se poate pune capăt logodnei şi care
sunt consecinţele pe care le produce încetarea, dar mai ales ruperea logodnei.

Alături de alţi autori suntem de părere ca ar fi de dorit ca de lege ferenda să se procedeze la

separarea efectelor ruperii logodnei de ideea de culpă sau abuz, aşa cum se întâmplă şi în alte sisteme
de drept, unde „evoluţia jurisprudenţei şi a reglementării a fost în sensul eliminării unei aprecieri
subiective asupra unor elemente atât de sensibile cum sunt relaţiile interumane şi în sensul probării mai
stricte, nu cu orice mijloc de probă, a unei promisiuni de căsătorie, atunci când de aceasta depind efecte
precum angajarea răspunderii juridice”.

Logodna nu este o obligaţie, ci doar o promisiune de încheia ulterior căsătoria. Chiar dacă un
cuplu se logodeşte, acest lucru nu garantează faptul că ei vor încheia în viitor o căsătorie. Logodna este
importantă, fiecare popor având numeroase obiceiuri referitoare la acest eveniment, unele au dispărut
cu timpul, altele mai continuă să existe şi în prezent.

12
 Bibliografie
Cărți, monografii, tratate:

I. A. Rădulescu, Al. Costin, V. Grecu, V. Gaftoescu, C. Tegăneanu, Gh. Vlădescu-Răcosa, E.

Herovanu, Adunarea izvoarelor vechiului drept românesc scris – Codul Calimach, Ediţie
critică, vol. III, Ed. Academiei RPR, Bucureşti, 1985.
II. Avram, M., Nicolescu, C., Regimuri matrimoniale., 2010, cu trimitere la Fr. Deak, Tratat de
drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, cu privire la principiul
irevocabilităţii donaţiilor.
III. C. Roşu, A. Fanu-Moca, Reglementarea logodnei în noul Cod Civil, în Dreptul nr. 1/2012.
IV. C. Ghiţulescu, În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara
Românească în secolul al XVIII-lea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004.
V. C.C. Hageanu, Dreptul familiei şi actele de stare civilă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.
VI. D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
VII. D. Lupaşcu, R. Gâlea, Unele consideraţii privind reglementarea logodnei în noul Cod civil
român şi în unele legislaţii străine, în Lex et Scientia International Journal, nr. XVII, vol.
1/2010.
VIII. D. Rotaru, Codul civil al României. Îndrumar notarial, Uniunea Naţională a Notarilor Publici
din România, vol. I, Ed. „Monitorul Oficial”, Bucureşti 2011.
IX. Florian Emese, Dreptul familiei, Ediţia 4, în reglementarea NCC, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,
2011.
X. Ph. Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munch, Droit civile: Les obligations, 3e éd., Defrénois,
Paris, 2007.
XI. Terzea Viorel, „Noul Cod Civil”, vol. I (art. 1-1.163), Adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
XII. Voicu, A. V., „Elemente de dreptul familiei şi protecţia copilului”, Ed. Inter-Tonic,
ClujNapoca, 1997.

Acte normative, coduri:

I. Cod civil;
II. Legea nr. 287/2009;
III. Pravila lui Matei Basarab şi Pravila lui Vasile Lupu în vigoare între anii 1652-1711.

Adrese web:

I. http://www.euroavocatura.ro/articole/2206/
Logodna__Evolutie__Conditii_de_valabilitate__Efecte_juridice__Exemple_practice
II. http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2012-1-2/11.pdf

13