Capitolul 1

Bazele teoretico-metodologice ale

analizei economico-financiare
a întreprinderii

Cuprinsul capitolului

1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză economico-financiară. Conținutul procesului

de analiză economico-finnciară
1.2. Sistemul de indicatori ai analizei economico-financiare
1.3. Metodologia analizei economico-financiare

Obiectivele capitolului
 cunoaşterea conţinutului şi tipologiei analizei economico-financiare;
 prezentarea sistemului de indicatori ai analizei economico-financiare.
 deprinderea studenţilor cu metodele, tehnicile şi procedeele analizei economico-
financiare.

1.1 Obiectivele şi definirea analizei economico-financiare. Tipuri de

analiză economico-financiară. Conținutul procesului de analiză
economico-finnciară

1.1.1 Obiectivele și definirea analizei economico-financiare

Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau desfacerea

unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale componente, procedând la
identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care l-au generat şi, respectiv, influenţat.
Analiza economico-financiară1 reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici,
procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea
formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia economico-financiară a unui agent
1
Maria Niculescu, Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 22.
economic, identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat-o, precum şi a
rezervelor interne de îmbunătăţire a acesteia, din punctul de vedere al utilizării eficiente a
resurselor umane, materiale şi financiare.
Complexitatea2 studierii relaţiilor cauză – efect este amplificată, în condiţiile analizei
fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit de complex al acestor fenomene.
Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din care derivă caracterul complex al analizei
cauzale:
 acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
 efecte diferite se pot combina, dând o rezultantă a complexului de acţiuni sau forţe;
 complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea
fenomenului dat, ci şi calitatea lui;
 în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le avusese nici un element al
fenomenului;
 în realitatea obiectivă însuşirile esenţiale se amestecă cu cele neesenţiale, secundare
sau întâmplătoare.
Avand in vedere complexitatea activităţilor firmelor și caracterul dinamic și tot mai
competitiv al mediului economic, analiza economico-financiara devine un sistem extrem de
util de prelucrare a informaţiilor in vederea atingerii următoarelor obiective3:
 Orientarii deciziilor managementului pe baza unui diagnostic;
 Stabilirea deciziei strategice a companiilor;
 Adoptarea unor decizii corecte privind finantarea unei intreprinderi;
 Stabilirea unor decizii corecte si profitabile privind investirea in capitalul
companiilor sau alte instrumente financiare emise de companii;
 Analiza comparativă în timp şi spaţiu a performanţelor firmei cu cele ale altor
competitori.

În decursul timpului, elementele definitorii ale cadrului conceptual-metodologic al

analizei economico-financiare au avut o evoluţie impresionantă, începând cu revoluţia
industrială şi până în prezent. „Îmbogăţirea“ treptată a patrimoniului analizei economico-
financiare s-a realizat prin intermediul unor autori de marcă ca: Charles Babbage, Frederic
Taylor, Frank şi Lilien Gilbert, H.B. Maynard, Pierre Conso, Gerard Charreux, E. Cohen, Ph.
Avare, G. Legros ş.a., subliniind, în acelaşi timp, contribuţia şcolii economice româneşti, în
principal, prin Catedra de Analiză Economico-Financiară din cadrul ASE Bucureşti, dar şi a
altor colective de cadre didactice din celelalte centre universitare din țară.
Suportul dezvoltării analizei economico-financiare din ultimele trei decenii l-a constituit
activitatea economico-financiară concretă, al cărei principal pivot este întreprinderea.

1.1.2 Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere şi varietatea situaţiilor

întâlnite privind conţinutul, nivelul şi caracteristicile performanţelor economico-financiare ale
acesteia reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi structurate după
mai multe criterii:
a) În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi
momentul desfăşurării fenomenului, distingem:

2
Dumitru Mărgulescu (coord.), Analiză economico-financiară, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994,
pag. 13-14.
3
V.Robu, I.Anghel, E.C. Șerban- Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică, București, pag.26.
  Analiza postfactum, postoperativă sau analiza realizării obiectivelor constituie
un element de „supraveghere şi reglare“ a modului de funcţionare a unei
întreprinderi.
Postfactum, ca sens noţional, defineşte o activitate, proces sau eveniment care a avut loc
sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior producerii lui.
Analiza postfactum presupune cercetarea rezultatelor acesteia potrivit relaţiilor cauzal-
funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a întreprinderii prin aceea că
furnizează informaţii privind gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv încadrarea
sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate ca fiind normale. Aprecierea în sine nu
poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile menite a
contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere.
 Analiza previzională sau prospectivă presupune determinarea evoluţiei viitoare a
unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a
acţiunii lor în perspectivă (inclusiv cu luarea în considerare şi a altor factori decât
cei cunoscuţi).
Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii
economico-financiare a întreprinderii. Ea este utilizată de către centrele de decizie pentru
stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare. În condiţiile economiei de piaţă,
angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu elaborarea de scenarii prin care se
prefigurează rezultatele viitoare ale realizării acesteia.
Între cele două tipuri de analiză, analiza postfactum şi analiza previzională, există o serie
de particularităţi generate de faptul că analiza activităţii se bazează pe variabile certe, cunoscute,
în timp ce analiza previzională se bazează pe variabile incerte, presupuse. De aici rezultă deosebiri
de ordin metodologic datorate faptului că analiza activităţii economico-financiare studiază o
singură variantă a fenomenului, şi anume cea de execuţie, prevalând legăturile de tip determinist,
în timp ce analiza prospectivă studiază mai multe variante şi apar frecvent legături de tip stohastic.
b) Din punctul de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale ale fenomenelor,
deosebim:
 Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, caracteristicile sale fundamentale.
Rolul analizei calitative constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt
surprinse elementele esenţiale ale fenomenului.
 Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări
comensurative exprimate prin greutate, volum, suprafaţă, număr, durată etc.
În determinarea modificării fenomenelor şi cuantificarea (măsurarea) influenţei
factorilor asupra fenomenelor analizate, sunt utilizate metodele matematice. Subliniem
primatul analizei calitative, care prin modelarea proceselor economice creează premisele
aplicării metodelor matematice în analiza variabilelor unui fenomen economico-financiar.
Viabilitatea soluţiilor oferite, urmare a utilizării metodelor matematice, este condiţionată de
rigurozitatea modelării proceselor economice, ca rezultat al analizei calitative.
c) După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:
 Analiza microeconomică cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul
întreprinderii sau al compartimentelor funcţionale din cadrul structurii sale
organizatorice. Acest tip de analiză vizează relevarea comportamentului acesteia
privind realizarea produselor, lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului
de activitate, în raport cu obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu
beneficiarii, performanţele economico-financiare realizate etc.
 Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau
al ramurii de activitate în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii
concurenţiale a acesteia etc.
  Analiza macroeconomică presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei
naţionale sau al economiei mondiale (conjunctura internă şi internaţională, legislaţie
şi reglementări, factori demografici, de cultură şi credinţă, nivel de dezvoltare,
probleme sociale, factori climaterici etc.), operând preponderent cu mărimi globale
sau agregate ca, de exemplu, produs naţional brut, produs intern brut etc.
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:
 Analiza statică studiază fenomenele, precum şi elementele şi factorii care
influenţează asupra lor la un moment dat, relevând, pe baza relaţiilor existente între
aceştia, o anumită poziţie a fenomenului supus analizei.
Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei (la un moment dat) şi nu
de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.
 Analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele economice în mişcarea şi
condiţionarea lor reciprocă, relevând poziţia pe care o deţin şi modificările survenite
în diferite momente ale evoluţiei lor. Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii
care au determinat aceste schimbări, precum şi tendinţele evoluţiei lor viitoare.
e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul, distingem:
 Analiza pe termen scurt serveşte managementului întreprinderii pentru conducerea
operativă a activităţii pe perioade de timp de până la un an de zile. Acest tip de
analiză operează preponderent cu modele de tip determinist.
 Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc termenul de un an,
utilizând în acest scop modele de tip statistic sau stocastic. În ţările cu economie de
piaţă, se operează frecvent, la nivel microeconomic, cu modele în care intervalul de
timp analizat este de trei-cinci ani.
f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:
 Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu cel economic. Acţiunea de
creştere a producţiei fizice este rezultatul unei analize tehnico-economice efectuate
de specialişti cu cunoştinţe tehnice şi economice (în mod similar, pot fi tratate şi
acţiunile care vizează la nivel de produs reducerea costului sau cele privind creşterea
rentabilităţii pe produs).
 Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre activitatea economică (de
exploatare) şi cea financiară (analiza riscului financiar trebuie corelată cu analiza
riscului de exploatare).
 Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se formează la
nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a capitalului etc.
g) În funcţie de poziţia analistului, distingem:
 Analiza internă are un caracter practic, facilitatea efectuării acesteia rezidă din
faptul că analistul are o poziţie privilegiată deoarece beneficiază de o serie de
informaţii despre întreprinderea analizată. Pe baza acestor informaţii, analistul poate
detecta stările de dezechilibru din diferite domenii ale activităţii întreprinderii,
precum şi cauzele acestora, stabilind, totodată, măsurile care se impun în vederea
remedierii.
Elaborarea acestor analize serveşte conducerii întreprinderii atât pentru cunoaşterea
stării de fapt reflectate prin nivelul performanţelor economico-financiare şi exercitarea pe
această bază a controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate, cât şi pentru
fundamentarea activităţii viitoare.
Diferitele categorii de utilizatori folosesc informaţiile financiare, precum şi alte
informaţii oferite de evidenţa contabilă, statistică şi operativă a întreprinderii în vederea
diagnosticării activităţii acesteia, iar pe această bază să-şi poată fundamenta deciziile
economice şi financiare.
 Analiza externă se efectuează de partenerii externi. În fundamentarea deciziilor lor,
partenerii externi ai întreprinderii se bazează pe informaţiile furnizate de analiza financiară.
Exemplul clasic îl constituie procedura utilizată de bănci pentru studierea cererilor
întreprinderii privind acordarea de credite, care urmăresc capacitatea acestora de a-şi achita
datoriile.
În acelaşi mod, partenerii de afaceri (furnizori, clienţi etc.), statul, reprezentat prin
autorităţile locale, guvern şi organizaţiile cvasiguvernamentale, precum şi organele de
urmărire penală sau instanţele de judecată sunt interesate în a-şi forma o imagine asupra
dezvoltării viitoare a afacerilor întreprinderii, situaţiei economico-financiare şi securităţii
financiare a acesteia.
Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi proceselor economice, în
procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de analiză în vederea
fundamentării ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a performanţelor economico-
financiare ale întreprinderii.

1.1.3. Conţinutul procesului de analiză

economico-financiară
Drumul parcurs de analiză este inversul evoluţiei reale a fenomenului studiat. Analiza
porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori, procedând la
descompunerea întregului în părţile sale componente.
Procesul în sine are un caracter evolutiv şi constă în îmbinarea unitară a rezultatelor
analizei cu sinteza, ceea ce dă conţinut şi condiţionează caracterul ştiinţific al analizei.
Conţinutul procesului de analiză economico-financiară, inclusiv îmbinarea acesteia cu
sinteza, presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) Fixarea obiectului analizei constă în identificarea anumitor fapte, fenomene,
rezultate, care se exprimă sub forma indicatorilor economico-financiari.
Delimitarea obiectului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ, utilizând anumite
metode de evaluare şi calcul.
b) Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat. Această etapă
presupune cunoașteea profundă a fenomenului cercetat și a legii de formare a acestuia.
c) Identificarea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul
analizat, pe de o parte, precum şi dintre diferiţii factori care acţionează asupra acestuia,
pe de altă parte.
Această etapă presupune stabilirea relației cauză-efect, la nivelul fenomenului studiat și
a relatiilor de condiționare dintre factori.
Descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se stabilesc în mod
succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect (prin intermediul celor
cu acţiune directă), până la stabilirea cauzelor finale. Potrivit principiului descompunerii în trepte,
procesul cunoaşterii este adâncit de la o esenţă mai puţin profundă, către alta mai profundă.
Parcurgerea acestor două etape conduce la elaborarea modelelor de analiză ale
proceselor şi fenomenelor analizate.
d) Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau factori asupra
fenomenului analizat. În această etapă intervine analiza cantitativă, care, pe baza unei
metodologii proprii, permite măsurarea influenţelor, dimensionarea rezervelor interne şi
aprecierea cât mai exactă a rezultatelor.
e) Sinteza rezultatelor analizei constituie etapa stabilirii concluziilor şi aprecierilor asupra
activităţii desfăşurate (în funcţie de obiectul analizei).
 f) Elaborarea măsurilor, respectiv a deciziilor menite a contribui la utilizarea optimă a
factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente maxime ale utilizării acestora în vederea
asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii întreprinderii.
Caracterul ştiinţific al analizei ca metodă a cunoaşterii este condiţionat de parcurgerea
acestor etape. Respectarea etapelor este obligatorie, iar parcurgerea lor se impune cu ocazia
analizei oricărui fenomen economico-financiar.
Desfăşurarea procesului de analiză este prezentată în figura 1.1 4 care permite
evidenţierea relaţiilor dintre fenomen, elemente, factori şi cauzele finale, fixând, totodată,
conceptul „ordine de analiză“, faţă de evoluţia reală a fenomenului.
Evoluţia reală a fenomenului

Ordinea de analiză
Fenomenul X Elemente
1 3

Factori de gr. I
(direcţi)

Figura 1.1. Schema desfăşurării procesului de analiză economico-financiară

Factori de gr. II
(indirecţi)

Schema mai sus prezentată permite, pe de o parte, sesizarea condiţiilor în care acţionează un
fenomen, precum şi a elementelor sau factorilor care influenţează asupra acestuia, iar, pe de altă
parte, pune în evidenţă două tipuri principale de analiză: analiza structurală
Cauze (prin elemente) şi
finale
analiza factorială (prin factori).
Elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat (de exemplu, costul
produsului pe articole de calculaţie sau pe elemente primare de cheltuieli), în timp ce factorii
reprezintă forţele motrice care provoacă sau determină un fenomen (de exemplu, numărul
mediu faţă de cifra de afaceri).
În ceea ce priveşte cauzele, acestea reprezintă fenomene care, în anumite condiţii,
provoacă şi respectiv explică apariţia unui fenomen (fie fenomenul analizat, fie un factor care
acţionează asupra acestuia). Termenul „factori“ este utilizat în general pentru fenomene mai
complexe decât „cauzele“.
Cauzele finale reprezintă ultimele cauze descoperite în procesul de analiză, având în
vedere limitele sferei de cercetare a analizei respective. În procesul de analiză, acestea apar
drept cauze finale deoarece procesul de analiză reprezintă inversul evoluţiei reale a
fenomenului. Din punctul de vedere al apariţiei şi dezvoltării oricărui fenomen, ele sunt cauze
primare.
4
D. Mărgulescu (coord.), Analiza economico-financiară – metode şi tehnici, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 1994, pag. 20.
 BIBLIOGRAFIE

1.V.Robu, I.Anghel, E.C. Serban (coordonatori)- Analiza economico-financiara a firmei,

Ed. Economica, 2014
2.I.M. David-Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare, Ed. Universitara,
2015
2. G. Valceanu, V.Robu, N. Georgescu-(coordonatori)- Analiza economico-financiara,
editia a doua, Ed. Economica, 2005