I.1.

Rezonând cu ,,spiritul veacului”, descrierea ,,exemplarului” în mediul

literatura modernismului interbelic ambiant, acordându-se o mare
manifestă o preocupare constantă pentru importanță ,,vizuinei”, care influențează
reflectarea lumii și a sufletului omenesc. obiceiurile făpturii adăpostite în ea.
Într-un timp relativ scurt, romanul Personajele sunt reprezentative pentru
românesc traversează vârste diferite, categoria umană din care fac parte,
trecând de la realismul epic și descriptiv întruchipând tipuri morale (parvenitul,
(Liviu Rebreanu) sau de la cel balzacian avarul, aristocratul generos, fata bătrână
(George Călinescu), la realismul subiectiv etc.). Tema este balzaciană, în centrul cărții
(Hortensia Papadat-Bengescu), interesat să aflându-se istoria unei moșteniri și lupta
descopere realitatea infinit mai complexă a pentru înavuțire. Tema paternității îl
spiritului. Astfel, romanul interbelic pune obsedează pe George Călinescu, fiind
în discuție marile teme existențiale: prezentă și la Balzac. În ,,Enigma Otiliei”,
limitele condiției umane, paternitatea, sensul paternității este economico-social,
moștenirea, inadaptarea intelectualului, personajele fiind atât de apropiate de
creația, cunoașterea, iubirea, războiul, viața modelul lor real, încât fac
și moartea. Una dintre condiționările concurență ,,stării civile”. Acest aspect este
creației literare este de a configura o nouă este susținut și prin titlul inițial al
viziune asupra lumii și asupra condiției romanului, ,,Părinții Otiliei”, autorul
umane, prin combinarea și transpunerea propunându-și să reflecte lumea în raport
unor materiale preexistente. George cu principiul paternității. Cu toate acestea,
Călinescu, remarcabil critic și istoric critica literară vorbește despre
literar, este, în acelați timp, și un romancier un ,,balzacianism fără Balzac”,
de valoare, manifestând o preferință semnificativ în acest sens fiind punctul de
constantă față de realismul de tip vedere al lui Nicolae Manolescu.
balzacian, formulă estetică pe care și-o Referindu-se la acestă particularitate,
asumă atât mimetic, cât și polemic. criticul opinează: ,,Balzacianismul
romanului călinescian nu este numai
I. 2. Reprezentativ pentru concepția
polemic, ci, prin excelență, critic”. Astfel,
artistică a autorului este romanul ,,Enigma
acesta consideră că la Călinescu, metoda
Otiliei”, apărut în anul 1938, un roman de
este ,,artificială și extravagantă”. De
sinteză estetică, în care realismului
asemenea, dacă Balzac ,,are vocația de a
balzacian i se asociază elemente clasice,
crea viață, George Călinescu o are pe aceea
romantice, dar și moderne. Balzacianismul
de a o comenta”. Călinescu subminează
acestei scriituri poate fi evidențiat prin
principiile realismului balzacian și prin
referire la: metoda de lucru, personaje,
hipertrofierea amănuntului grotesc, prin
tema paternității și a moștenirii. Astfel,
gustul pentru situațiile absurde atât de
metoda de lucru se raportează la modul în
frecvente în teatrul lui Eugen Ionescu (a se
care este reflectată viața socială, studiată în
vedea scena în care Giurgiuveanu suferă
spiritul științelor naturale, cu sentimentul
atacul cerebral). Alături de elemente
unității ansamblului și cu intenția
realiste, de factură balzaciană, romanul
clasificării pe ,,specii sociale”. Se face
valorifică și elemente clasice, fapt descrierii ample, balzaciene de la început îi
evidențiat prin arhitectura epicului, prin corespunde imaginea sintetică din final.
tipologie și caracterologie. Printre reperele După modelul balzacian, romanul începe
romantice, putem enumera: gruparea prin fixarea coordonatelor temporale și
personajelor pe principiul antitezei spațiale ale acțiunii. Aceasta este plasată
(altruismul lui Pascalopol este în într-o geografie reală a capitalei românești
contradicție cu zgârcenia lui Costache); și într-un timp istoric precis: Într-o seară de
analiza sentimentului se realizează după la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte
modelul sthendalian, prin surprinderea de orele 10, un tânăr de vreo optsprezece
tuturor etapelor și prin ideea că ani, îmbrăcat cu uniformă de licean, intra
protagoniștii au șansa ca prin dragoste să în strada Antim, venind dinspre strada
se situeze dincolo de aspectele murdare ale Sfinții Apostoli...”. Portretul ințial al
lumii; descrierea Bărăganului devine o eroului este constituit din detalii
pagină dominată de efuziuni lirice, tabloul vestimentare, din elemente semnificative
redând un spațiu anistoric. George de fizionomie și sugestia liniei de forță a
Călinescu nu rămâne, totuși, străin unor caracterului. Modelul comportamental
experiențe narative moderne: interesul asociat primei apariții a eroului este cel al
pentru procesele psihice, personajele străinului. Dezvoltarea acestui motiv literar
distingându-se prin ambiguitatea structurii susține artistic transferul de instanță
lor interne, caracterizarea lor realizându-se narativă lui Felix, care devine observator și
prin tehnici moderne (tehnica personaj reflector în raport cu lumea
pluriperspectivismului, a necunoscută pe care o ia în stăpânire.
comportamentismului). Descrierea casei din strada Antim este
realizată din perspectiva personajului, care
II.1. Generic, tema, categorie
își începuse călătoria inițiatică într-un
macrostructurală și cadru care permite
spațiu străin, într-o lume a necunoscutului.
unificarea unor elemente textuale
Totodată, cele două tablouri care
diferențiate, se definește prin referire la
marchează intrarea și ieșirea din universul
existența unei societăți ancorate într-un
cărții propun un motiv de mare
spațiu geografic, Bucureștiul antebelic, și o
modernitate, cel al lui ,,Nimeni”. Replica
perioadă istorică, începutul secolului al
lui Costache Giurgiuveanu, absurdă la
XX-lea. Putem identifica un inventar de
început - ,,Aici nu stă nimeni” – are putere
teme, dezvoltate pe trei arii semantice:
de destin; ea se încarcă în final de o tristețe
tema moștenirii, tema paternității ți tema
existențială, de sensuri adânci privind
iubirii. Acest aspect este bine evidențiat la
trecerea prin lume ,,a omului fără însușiri”,
nivelul relației dintre incipit și final,
,,devenirea întru devenire”, vană, fără sens
reprezentative pentru crearea imaginii unei
și fără a lăsa urme. În final, cu adevărat nu
lumi. Intrarea și ieșirea din universul cărții
mai apare nimeni din clanul Giurgiuveanu
se realizează prin principiul simetriei și al
sau Tulea, mărturie a existenței lor
circularității. Cele două tablouri care au
derizorii rămânând doar casa în ruină.
același decor – casa din strada Antim –
Astfel, în decorul casei din strada Antim,
evidențiază însă și o tehnică a contrastului,
acum, cu adevărat părăsită, ecoul vorbelor Stănică, ceea ce îi va provoca moartea
lui Costache Giurgiuveanu, răsunând în bătrânului. Dacă tema moștenirii
amintirea lui Felix , are putere de adevăr prilejuiește evidențierea componentei
tragic, părând rostite de destinul însuși. economice a existenței burgheziei
bucureștene, tema paternității înlesnește
II. 2. Două elemente de compoziție și de
dezbaterea asupra componentei morale.
structură semnificative pentru temă și
Toate personajele romanului se raportează
viziune despre lume sunt: structura
la Otilia ca posibili părinți. În chip
romanului și complexitatea personajului
simptomatic, nici unul dintre ele nu
feminin Otilia Mărculescu.
personifică ipostaza ideală de părinte. Cel
a.Structura romanului însumează trei de-al doilea plan narativ urmărește
planuri. Planul epic principal care povestea de iubire dintre Felix și Otilia,
urmărește destinul clanului familial, eroii surprinși în devenire, în confruntarea
alcătuit din familiile înrudite cu lumea și cu ei înșiși. Lor li se adaugă
Giurgiuveanu, Tulea, Rațiu. . El se Leonida Pascalopol care trăiește revelațiile
organizează în jurul istoriei moștenirii, unei iubiri târzii. Conflictul acestui plan
fiind deci dinamizat de un conflict este interior – un conflict psihologic -, care
economic. Tema paternității, dezvoltată tot se rezolvă prin opțiunea clasicilor: triumful
în acest plan, reliefează un conflict de rațiunii asupra pasiunii. Astfel, povestirea
ordin moral. Acest planurmărește lupta romantică de iubire dintre cei doi
clanului Tulea pentru a moșteni averea lui adolescenți - Felix și Otilia – urmărește
Costache Giurgiuveanu. Acesta întârzie s-o monografic dilemele primei iubiri, de la
înfieze pe otilia Mărculescu, fiica lui fascinația atracției spontane la
vitregă, neasigurându-i astfel dreptul la incertitudinile sentimentului deja
succesiune, întârzie să-i depună la bancă ce cristalizat, de la inițierea erotică la
300 000 de lei obținuți din vânzarea unor opțiunea lucidă care pune capăt idilei.
case. Când este doborât de primul atac al Sfârșitul acestei povești de dragoste
bolii de inimă, Aglae și familia ei ,,ocupă vorbește despre caracterul iluzoriu al
casa militărește”. Scena este antologică, libertății de a alege și a-și asuma iubirea
evidențiind odiosul, grotescul și tragicul într-o lume în care totul este determinat de
unei lumi în care oamenii sunt iremediabil mecanismul economic și social. Otilia
claustrați în cercul strâmt al unui univers înțelege atotputernicia acestui mecanism,
lăuntric precar, dominat de o obsesie. După de aceea renunță la visul fericirii prin
cel de-al doilea atac al bolii lui moș iubire. În mijlocul unei lumi corupte, Felix
Costache, rapacele clan Tulea începe și Otilia își apără candoarea, puritatea pe
să ,,care” din casă toate lucrurile de care nu le pot salva decât despărțindu-se.
valoare. Revenindu-și și acum, Costache Dragostea lui Pascalopol presupune
Giurgiuveanu îi dă lui Pascalopol o treime generozitate, redându-i Otiliei libertatea
din banii de sub saltea, pentru a-i deschide când înțelege că fata nu mai este fericită.
Otiliei un cont în bancă. Cele 200 000 de Planul-cadru conturează, monografic,
lei rămase îi vor fi smulse cu forța de existența burgheziei bucureștene la
începutul veacului al XX-lea. Tema III. În concluzie, prin arta construirii
parvenirii, definitorie pentru această lume, personajelor, prin arta narativă, prin stilul
în care Stănică Rațiu este un învingător, intelectualizat, adecvat mediului citadin
accentuează conflictul de ordin moral. Fără căruia îi aparțin eroii, romanul călinescian
nicio intenție vizibilă de frescă socială, ăți demonstrează virtuțile de ,,sinteză
romanul evocă un București inedit în estetică”, constituind o izbândă a prozei
literatura noastră, cu o viață ascunsă în românești interbelice.
case mohorâte, în izolări de grădini cu
ziduri înalte. Deși în acest spațiu citadin
oamenii se întâlnesc pe străzi, la
restaurante, se salută și discută, ei sunt
iremediabili singuri, ,,orfani” în chip
simbolic.

b. Otilia Mărculescu este cel mai modern

personaj al romanului, prezență complexă
și enigmatică, în continuă devenire,
reprezentativă pentru ,,eternul
feminin”.Despre aceasta, autorul afirmă
că ,,în planul poematic, Otilia este eroina
mea lirică [...] e fondul meu de ingenuitate
și copilărie”. Relativizarea personajului se
realizează prin tehnica
pluriperspectivismului, concretizată prin
însumarea unorperspective divergente
asupra Otiliei. Pentru Giurgiuveanu,
aceasta este ,,fe-fe-fetița mea”, ,,Otilica” sa
cea scumpă, care îi luminează bătrânețea și
singurătatea. Pentru Pascalopol, este tânăra
strălucitoare, cu suflet capricios de artistă
dezinteresată în latura pragmatică a vieții.
Pentru Felix, ,,este o fată admirabilă, o fată
superioară pe care n-o înțeleg. Pentru
Stănică, e femeia deșteaptă care știe să se
descurce în viață. Pentru Aglae și Aurica
este fata stricată, ,,dezmățata ce sucește
mințile bărbaților”. Otilia se judecă cu
luciditate, descoperindu-și natura
dilematică: ,,Eu sunt o zăpăcită, nu știu ce
vreau”, ,,sunt o ușuratică, mi-e frică”.
 devenire, înscriindu-se în ,,eternul femini
și în clipă” (Constantin Ciopraga).

II.1. Eroina lui Călinescu reușește să se

salveze de datele generice ale personajelor-
obiecte, care populează romanul, tocmai
prin raportarea la conștiință, percepută ca
realitate primordială. Astfel, ea se
I.1. Constituind chiar elementul-cheie al singularizează nu numai prin statutul social
operei epice, supranumit și ,,ființă de al adolescentei orfane, al cărei viitor este
hârtie” (R. Barthes), personajul dă viață stabilit de străini, ci prin codul ei moral și
textului, dar trăiește exclusiv în lumea comportamental. În lumea în care trăiește,
ficțiunii. Fie că se desprinde din realitate, Otili este elementul de contrast, în relație
fiind o valorificare a unui tip uman, fie că cu ea devenind și mai evidente
este prin excelență imaginar, eroul se mediocritatea, zgârcenia, lăcomia,
individualizează prin fapte, dar se meschinăria celor care aparțin clanului
unicizează prin resorturi sufletești. Tulea. Fire romantică și boemă, Otila nu
este interesată de averea lui moș
I.2. În secolul al XIX-lea, personajul este Costache(spre deosebire de intregul clan
puternic ancorat în istorie, fiind alcătuit din Tulea), ci de o valoare spirituală,
altoirea a două forțe: interioară/ dragosteaAstfel, ea este surprinsă în
psihologică și exterioară/ socială. Astfel, procesul maturizării, experiența primei
discursul narativ realist este antropocentric, iubiri având un rol formativ. Această
având ca schemă fundamentală dimensiune a personalității eroinei este
protagonistul, povestirea fiind concepută bine conturată prin dezvoltarea celui de-al
ca un poem biografic. Un concept doilea plan narativ, dinamizat de un
fundamental al realismului este tipicul, conflict sentimental, dezvoltat pe o dublă
personajul fiind o chintesență a unei dimensiune: exterioară, constituită în jurul
realități localizate. În viziunea lui Balzac, triunghiului conjugal, alcătuit din otila,
un astfel de personaj prinde contur ,,prin Felix și Pascalopol, și interioară,
reunirea trăsăturilor mai multor caractere psihologică, care se rezolvă prin triumful
omogene. rațiunii asupra pasiunii, prin acceptarea
I.3. În romanul ,,Enigma Otiliei”, apărut în căsătoriei cu Leonida Pascalopol. Pentru
1958, George Călinescu își creează Otilia, dragostea este un sentiment boem,
personajele pornind de la tiparul realist- care s-ar destrăma sub povara libertății
obiectiv de tip balzacian, căruia îi asociază îngrădite și a luptei dure pentru existență.
elemente clasice, romantice, dar și În mijlocul unei lumi care ar putea s-o
moderniste. Personajul care întrunește schimbe în rău, otilia se teme că dragostea
aceste calități este Otilia Mărculescu, lui Felix s-ar transforma în reversul ei și
prezență complexă, enigmatică, în continuă hotărăște să-și apere visul de iubire,
despărțindu-se de cel care l-a inspirat.
II.2. Fata pe care însuși autorul o povestea de iubire dintre Felix și Otilia,
numește ,,exuberantă și reflexivă, cultă, eroii fiind surprinși în devenire, în
nebunatică, serioasă, furtunoasă, confruntarea cu lumea și cu ei înșiși. Lor li
meditativă” reflectă toate contradicțiile se adaugă Leonida Pascalopol care trăiește
vârstei adolescenței, dar și toate revelațiile unei iubiri târzii. Conflictul
neputințele și victoriile omului modern. acestui plan este interior – un conflict
Comportamentul Otiliei este derutant, psihologic -, care se rezolvă prin opțiunea
părând capricioasă, instabilă. Acesta clasicilor: triumful rațiunii asupra pasiunii.
trădează, însă, o mare luciditate, o judecată Astfel, povestirea romantică de iubire
matură, o justă apreciere a circumstanțelor dintre cei doi adolescenți - Felix și Otilia –
și a oamenilor. Cu o intuiție remarcabilă, urmărește monografic dilemele primei
Otilia se comportă adecvat fiecărei situații, iubiri, de la fascinația atracției spontane la
fiecărui om. În relație cu Pascalopol, este incertitudinile sentimentului deja
copilăroasă și jucăușă, episoadele călătoriei cristalizat, de la inițierea erotică la
la Paris sau la moșia din Bărăgan fiind opțiunea lucidă care pune capăt idilei.
semnificative. Față de Felix manifestă o Sfârșitul acestei povești de dragoste
grijă tandră și protectoare, ajutându-l să se vorbește despre caracterul iluzoriu al
adapteze noului mediu și vieții de student. libertății de a alege și a-și asuma iubirea
Este grijulie cu moș Costache, dar ironică într-o lume în care totul este determinat de
și distantă față de clanul Tulea. mecanismul economic și social. Otilia
înțelege atotputernicia acestui mecanism,
II.3.a În ipostaza de personaj central,
de aceea renunță la visul fericirii prin
principala funcție a protagonistului este de
iubire. În mijlocul unei lumi corupte, Felix
ordin narativ/diegetic, evidențiată prin
și Otilia își apără candoarea, puritatea pe
participarea acestuia la acțiune. Astfel,
care nu le pot salva decât despărțindu-se.
Călinescu creează o eroină modernă care
Dragostea lui Pascalopol presupune
se sustrage încadrărilor tipologice,
generozitate, redându-i Otiliei libertatea
personajul fiind construit la confluența
când înțelege că fata nu mai este fericită.
planurilor narative, la intersecția tuturor
liniilor de conflict. Deși este eroina II.3.b. Funcția axiologică a personajului
eponimă a romanului, Otilia nu apare Otilia se realizează prin caracterizare.
direct în incipitul ce fixează reperele Aceasta începe prin alegerea numelui,
spațiale și temporale și nici în finalul antroponimul Otilia fiind un prenume
romanului. Aceste secvențe sunt centrate femini modern, împrumutat pe cale cultă
asupra lui Felix și Pascalopol, sugerându- din onomastica apuseană. Din acest
se caracterul enigmatic și complex al moment, caracterizarea axiologică a erolui
protagonistei. Otilia este punctul de urmează două căi, ea putând fi directă și
convergență a temelor romanului, Otilia indirectă. Fațetele personalității
fiind legată direct de tema paternității, a protagonistei sunt reconstituite prin tehnica
moștenirii și a iubirii. Identitatea acesteia pluriperspectivismului, concretizată prin
este bine conturată la nivelul celui de-al caracterizare directă de către alte personaje
doilea plan narativ, care urmărește și prin autocaracterizare. Pentru
Giurgiuveanu, aceasta este ,,fe-fe-fetița
mea”, ,,Otilica” sa cea scumpă, care îi
luminează bătrânețea și singurătatea.
Pentru Pascalopol, este tânăra strălucitoare,
cu suflet capricios de artistă dezinteresată
în latura pragmatică a vieții. Pentru
Felix, ,,este o fată admirabilă, o fată
superioară pe care n-o înțeleg. Pentru
Stănică, e femeia deșteaptă care știe să se
descurce în viață. Pentru Aglae și Aurica
este fata stricată, ,,dezmățata ce sucește
mințile bărbaților”. Otilia se judecă cu
luciditate, descoperindu-și natura
dilematică: ,,Eu sunt o zăpăcită, nu știu ce
vreau”, ,,sunt o ușuratică, mi-e frică”.
Această reflectare caleidoscopică
în ,,oglinzile” mișcătoare ale conștiinței
celorlalți pulverizează unitatea
personajului, conturându-i imaginea unui
personaj contradictoriu.

III. În concluzie, Otilia este unul dintre

personajele feminine cele mai complexe
din literatura noastră, prezență
memorabilă, cu un farmec inefabil,
amestec de candoare și rafinament, de
copilărie și maturitate, de capriciu și
devotament.