Caracterizarea personajului din perspectiva examenului de bacalaureat

Subiectul al II-lea

Consideraţii teoretice

Termenul personaj provine de la latinescul persona – „masca de teatru, rol,

actor."1Reprezintă o categorie fundamentală specifică operelor epice şi dramatice. El ocupă locul
principal în cadrul operei literare, alături de alte categorii precum istorie, discurs, spaţiu şi timp.
În DEX, personajul este definit ca "fiecare dintre persoanele care figurează într-o operă literară,
erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică." 2 Dicţionarele franceze oferă
definiţii diferite. În Petit Robert, personajul este definit ca "o fiinţă umană reprezentată într-o
operă de artă"3, iar în Larousse ca "o persoană imaginară reprezentată într-o operă de ficţiune; rol
jucat de un actor, persoana fiind o fiinţă umană, individ." 4
În caracterizarea unui personaj dintr-o operă literară şi , mai ales, dintr-un fragment, este
necesar să se stabilească tipul acestei instanţe narative. Teoria literară oferă numeroase criterii
pentru clasificarea personajului literar: rolul jucat ( principal, secundar, episodic); calităţile
morale (pozitiv, negativ); gradul de evoluţie(plat sau rotund, cf. E. M. Forster), dar şi perspectiva
sociologică( individual sau colectiv).
Următoarea etapă este portretizarea ce presupune prezentarea trăsăturilor fizice, morale,
dar şi psihice ale personajului, cu scopul individualizării acestuia. De aceea, trebuie bine
cunoscute aceste trei componente pentru a se configura un portret complex.
1. Porteretul fizic se construieşte pe o componentă exterioară, fiind importante
fizionomia personajului, dar şi elementele de vestimentaţie, autorul folosind termeni
din sfera anatomiei şi fizionomiei.

1
Al Săndulescu (coord), Dicţionar de termeni literari, Editura Academiei Socialiste România,
Bucureşti, 1976, p. 328.
2
DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 782.
3
Le Petit Robert, Apud Vasile Popovici, Lumea personajului, Editura Echinox, Cluj-Napoca, p.
1997, p. 11.
4
Grand Larouse encyclopedique en dix volumes, tome huitieme, Paris, 1963, p.362.
1
 2. Portretul moral surprinde calităţile/ defectele sufleteşti, trăsături caracteriale şi
morale/etice, termenii utilizaţi intrând în sfera eticii, conştiinţei şi sentimentelor.
3. Portretul psihic se referă la temperamentul , personalitatea, gândurile care
configureză conştiinţa acestei instanţe. Termenii reprezentativi vor acoperi sfera
abstractă a gândirii, cunoaşterii, psihicului.
Cel de-al treilea pas constă în identificarea şi comentarea modalităţilor de
caracterizare: directă şi indirectă, susţinute, bineînţeles, de mijloacele specifice.
Caracterizarea directă este discursul realizat de către narator, la persoana a III-a; de
către alte personje, la persoana a II-a şi a III-a şi autocaracterizarea, la persoana I.
Caracterizarea indirectă este un discurs bazat pe sugestie, confirmând sau infirmând
caaracterizarea directă. Se iau în evidenţă: comportamentul personajului (faptele, ideile,
atitudinile); mediul în care trăieşte acesta; limbajul folosit; vestimentaţia; numele şi, mai ales,
cognomenul, dar şi relaţia personajului cu sine şi cu ceilalţi.

2
 Schemă de caracterizare a personajului dintr-un fragment epic, la prima
vedere
INTRODUCERE:

Personajul literar este instanţa narativă, înzestrată cu biografie proprie, care participă la
acţiune. Numită şi fiinţă de hârtie de către Roland Barthes, aceasta dă iluzia că acţionează
independent de voinţa autorului, însă, în realitate, este un mijloc de a-şi exprima gândurile, ideile
şi sentimentele.

CUPRINS:

Fragmentul din textul x de y îl are în centru pe ..../îi surprinde pe.......discutând

despre.............
Protagonistul fragmentului este şi personaj eponim (dacă se regăseşte în titlul textului),
îndeplinind totodată şi rolul de narator subiectiv, homodiegetic( dacă observăm că naraţiunea
este la pers I).
În portretizarea acestuia, autorul apelează la cele două modalităţi de caracterizare
clasice: directă şi indirectă. Astfel, încă de la începutul fragmentului, i se conturează, în mod
direct personajului statutul social de .......sau portertul fizic, naratorul insistând pe detaliile
privind statura etc sau portretul moral (citatele semnficative), ce pun în lumină, mai ales ......
(trăsăturile). Toate aceste particularităţi sunt relevante pentru încadrarea personajului X în tipul
adolecentului visător/ al îndrăgostitului/ al ţăranului muncitor, al curajosului, al parvenitului etc.
De asemenea, X( numele personajului) este caracterizat direct şi de alte personaje,
trăsătura( o numim: hărnicia, curajul, ambiţia, delăsarea, lenea etc.) fiind apreciată de ........în
momentul....( povestim contextul şi transcriem citatul).
Nu lipsesc nici mijloacele de caracterizare indirectă, gesturile lui..../ atitudinea faţă
de.../ , dar şi/ sau faptele sale de a........accentuează ( trăsătura sau trăsăturile: demnitatea,
respectul, modestia , orgoliul, inadaptarea socială etc.), aşa cum reies din dialogul cu …....
despre....... (citatul)
Pe de altă parte, caracterizarea indirectă, prin descrierea vestimentaţiei (citatul)
denotă starea materială sau condiţia lui precară/ bună sau de rang înalt sau accentuează

3
rafinamentul, delicateţea tipic feminină.( !!!!!Sunt exemple posibile, nu trebuie să le scriem dacă
nu le găsim, nu se potrivesc pentru personajul nostru)
Un alt mijloc de caracterizare directă este şi autocaracterizarea, personajul
recunoscându-şi slăbiciunea sau slăbiciunile/având o imagine de sine ridicată, crezând în puterile
sale sau, putem zice, fiind conştient de calităţile sale, aşa cum reiese din replica adresată lui....sau
din monologul său interior.(citatul)
ÎNCHEIERE
Astfel, personajul X, din fragmentul dat, atrage atenţia prin..... sau impresionează
prin .........(numim trăsăturile pozitive, calităţile) faţă de care autorul îşi exprimă, indirect,
admiraţia/compasiunea/ dezacordul( daca sunt defecte).

4
 Schemă de caracterizare a personajului dintr-un fragmentul dramatic, la
prima vedere

INTRODUCERE:
Personajul literar (lat.,,persona”-mască de teatru, rol, actor) este instanţa prin intermediul
căreia autorul îşi exprimă indirect gândurile, ideile şi concepţiile în opera literară dramatică.
Într-un astfel de text, intrarea personajelor în scenă este anunţată de către dramaturg, prin
intermediul notaţiilor.
CUPRINS:
Fragmentul din textul x de y face parte din scena...., actul.... şi îl are în centru pe ..../îi
surprinde pe.......discutând despre.............
În portretizarea acestuia, dramaturgul apelează la cele două modalităţi de caracterizare
consacrate textului dramatic: directă şi indirectă. Astfel, încă de la începutul fragmentului, i
se conturează, în mod direct personajului statutul social de .......sau portertul fizic sau
portretul moral ( citatele semnficative), ce pun în lumină mai ales ......(trăsăturile). Acest statut
este evidenţiat şi prin metoda indirectă, a descrierii mediului de lucru( citatul), a
vestimentaţiei (citatul).
Trăsăturile de caracter ale lui ........reies indirect, îndeosebi din gesturile sale, din
fapte, atitudini sau din relaţia cu celelalte personaje. Acestea sunt relevante pentru încadrarea
în tipul adolecentului visător/ al îndrăgostitului/ al stăpânului autoritar sau şefului, al
subordonatului sau servilului, supusului, al curajosului, al parvenitului, al incultului.
De asemenea, dialogul, ca mod de expunere fundamental în textul dramatic, devine o
formă prin care personajul nu numai comunică, ci, mai ales, se comunică. Astfel, X se
caracterizează indirect prin atitudinea sa faţă de......., dar şi prin gestul de a...... când aude
sau când află, vede etc., demonstrându-şi autoritatea, sau orgoliul !!!!(adică trebuie să numim
trăsăturile ce reies prin mijloacele anunţate de noi). Citatul...
În altă ordine de idei, personajul este caracterizat direct de către dramaturg în
indicaţiile scenice, sintetizând trăsătura dominantă ce reiese dintr-un anumit context ( citatul, de
ex. furios, emoţionat).
Nu in ultimul rând, ............(trăsăturile ) sunt apreciate direct şi de Y, Z, când......( se
povesteşte momentul)

5
ÎNCHEIERE
Astfel, personajul X, din fragmentul dat, atrage atenţia prin sau impresionează prin .........
(numim trăsăturile pozitive, calităţile) faţă de care autorul îşi exprimă, indirect,
admiraţia/compasiunea/ dezacordul( dacă sunt defecte).

6
 Bibliografie:

1.Alina Manea, Adrian Nicolae Ramonţi, Textul nonliterar, textul literar. Concepte teoretice şi
fişe de lucru, clasele IX-XII, Editura Delfin, 2017
2.Al Săndulescu (coord), Dicţionar de termeni literari, Editura Academiei Socialiste România,
Bucureşti, 1976, p. 328.
3 .DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 782.
4. Le Petit Robert, Apud Vasile Popovici, Lumea personajului, Editura Echinox, Cluj-Napoca, p.
1997, p. 11.
5.Grand Larouse encyclopedique en dix volumes, tome huitieme, Paris, 1963, p.362.