Cum Să Strunești Casa A XII-A, La Propriu
Cum Să Strunești Casa A XII-A, La Propriu
Cum Să Strunești Casa A XII-A, La Propriu
(partea I)
26/01/2021 admin
Articolul are la bază conferința susținută de autoare în cadrul Congresului AAR din 3 noiembrie
2019.
Preambul
Ca mamă și astrolog, mă lupt constant cu desișul de emoții și așteptări care ascunde
harta fiului meu de privirile-mi iscoditoare. Are patru planete importante în casa a XII-
a. Ce-ai să faci tu cu toate astea-n doișpe, micuțule? m-am surprins întrebând cu voce tare.
căluț de jucărie, cu care m-a pocnit. Jucăria era dintr-un material tare iar copilul m-a
moștenit, are mână grea, așa că gestul lui n-a rămas fără urmări: o ascuțită durere în
Am urcat copilul în mașină și l-am dus la cea mai apropiată herghelie. Iată, calul!
Așa am ajuns să întreprind o cercetare pe hărțile a sute de călăreți, practicanți ai
din bălegar bici. Kakos Daimon (Spiritul Rău, Bucuria lui Saturn) o numeau vechii greci,
Dacă harta reflectă viața, undeva ea trebuia să facă loc și acestor experiențe.
Așadar, la origine, casa a XII-a e o casă rea, una în care n-ai vrea să te afli. Dar, odată
(Domus Dei, Casa Zeului, Bucuria Soarelui), care este tradițional casa spiritualității, a
legăturii cu Divinul, și ale casei a XI-a (Agathos Daimon, Spiritul Bun, Bucuria lui Jupiter),
au fost puse laolaltă cu închisorile și ospiciile… Uite așa, pur și simplu! Izolarea liber
consimțită, mai ales din motive spirituale, un atribut al Casei Captivității, al Spiritului
Delimitările cât mai clare între semnificațiile caselor sunt absolut necesare pentru a
putea citi corect o hartă. Pe de altă parte, să nu uităm că ele sunt teoretice! În practică,
planetele din casa a XII-a se află aici ca mesageri ai altor case, ai altor domenii ale
Dar să revenim, deocamdată, la teorie. Dacă a XII-a casă e nenorocită per se, întrebarea
ar fi ce caută calul aici.
Iată grajdurile hărții natale! Tot aici, înaintașii noștri au băgat sclavii și servitorii.
calitate etc.), care depinde de un altul pentru a supraviețui dar care poate servi unui
scop superior, unei realizări notabile, iar intenția asta se reflectă în relațiile
armonioase (de trigon, respectiv sextil) pe care le au aceste case cu casa a X-a.
Vremurile s-au schimbat, avem animale de casă, pe care le iubim și le tratăm ca pe
membri ai familiei. Își mai găsesc ele locul în aceste case? Da! Pe de-o parte, practica
orară dovedește asta necontenit: casa a VI-a este folosită frecvent, cu succes, pentru
numi ființă liberă. În cele din urmă, chiar și când se dovedește a fi mai nobil decât unii
dintre semenii noștri, pe scara evoluției, el rămâne inferior omului. Așadar, chiar dacă
trăim alte vremuri, vom continua să considerăm animalele fie în casa a VI-a, fie într-a
XII-a.
Cum facem împărțeala? După mărime. Animalele mici intră în casa a VI-a, cele mari în
casa a XII-a; drept reper, William Lilly (sec. XVII) ne propune capra. Casa a XII-a
găzduiește toate animalele pe care omul încalecă (cai, măgari, tauri, cămile, elefanți
etc.) spune Ibn Ezra (sec. XII) sau care induc frica prin dimensiunile lor, e de părere
am observat următoarele[2]:
• Casa a XII-a[3] apare ca fiind bine reprezentată la nivelul grupului investigat, majoritatea călăreților
au cel puțin o planetă, dintre cele 7 tradiționale[4], în casa a XII-a. De fapt, întreaga triadă angulară
XII – I – II iese în evidență și, de asemenea, casa a XI-a; vezi fig. 1.
• Casa a XII-a apare cel mai adesea în zodiile guvernate de Luminători (mai ales de Soare) sau de
Mercur (mai ales Fecioara); vezi fig. 2.
• Distribuția stăpânului casei a XII-a în zodii e destul de uniformă; zodiile jupiteriene, însă, atrag
atenția prin faptul că găzduiesc foarte rar stăpânul casei a XII-a. Vezi fig. 3.
• În schimb, Jupiter apare frecvent în casa a XII-a! Vezi fig. 4
• Marte ori Saturn sunt în demnitate esențială (în domiciliu sau exaltare)[5] sau accidentală (angulari)
; vezi fig. 5
[6]
• Zodia Rac este reprezentată la nivelul grupului mai bine decât alte zodii. Și mă refer la prezența în
Rac a unor repere importante: Ascendent, Mijlocul Cerului, planete așa-zis personale[7], Fortuna.
Vezi fig. 6.
• Aspectele Saturn-Neptun și Lună-Marte sunt ceva mai frecvente decât alte aspecte[8].
Desigur, când vorbim despre casa a XII-a sau despre echitație, pericolele pândesc la
tot pasul, o manevră greșită pe cal te poate trimite direct în spital[9]. AstroDataBank
mi-a afișat un diagnostic medical (boală, accident major, adicții sau alte probleme
psihologice) în cazul a doar 3% dintre călăreții cercetați – cel mai probabil ca acest
medicale, cum mi-ar plăcea să cred! Din păcate, o manifestare pozitivă a planetelor
din casa a XII-a nu e neapărat o garanție că nu vei trăi și alte tipuri de experiențe
atribuite acestei case. Neavând, însă, prea multe opțiuni fericite la îndemână, aș zice
Terapia cu cai
Echitația psihoterapeutică este o formă de terapie disponibilă și în țara noastră. Mai
Păcurar, psihoterapeut format în Spania în terapia cu cai. Citiți și decideți dacă relația
”Calul te ajută pe mai multe categorii de terapie. Una este cea fizică, pe partea
de recuperare sau de stimulare pentru persoane cu dizabilități. Calul e singurul
animal confortabil de călărit și are mersul tridimensional, exact ca omul, are
oscilațiile de bazin pe care le are și omul. Atunci, o persoană cu dizabilitate
urcată pe cal merge ca un om normal. (…) Fie o reabilitare fizică, după anumite
accidente, fie o reabilitare emoțională după diverse traume sau tulburări. Sunt
oameni care vin la terapie și ca să se pregătească pentru un anume eveniment,
cum ar fi o operație. (…)
Sunt persoane care nu funcționează la alt tip de terapie dar reacționează
spectaculos la terapia cu calul. Mai ales categorii precum discriminații,
defavorizații, exclușii. (…)
De foarte multe ori, caii au fost folosiți în terapia cu adolescenții problematici, cu
tulburări grave de comportament, sau cu infractori. Au fost folosiți în închisori,
pe partea de reabilitare socială. Când lucrezi cu un cal, te responsabilizezi față
de el și, încet, încet, devii o persoană mai responsabilă. (…)
Apoi sunt tulburările alimentare și adicțiile, care țin de autocontrol. (…)
Apoi, funcționează în cazul persoanelor agresive sau care au tendința de a fi
abuzivi cu ceilalți. Totodată, persoanele autiste pot relaționa mai bine cu
animalele decât cu oamenii. Creând o relație bună cu animalele, copiii cu
autism pot s-o transforme apoi într-o relație cu oamenii. (…)
Apoi, funcționează în cazul tulburărilor de stres posttraumatic, depresie, anxietate
și abilități de viață. Sunt persoane care, din anumite motive, ori de boală, ori
sociale, nu au fost antrenate pentru viață, iar alături de cal învață să fie
responsabile, atente. În momentul în care ajungi să ai grijă de cal, înveți să ai
grijă și de tine.”
Anda Păcurar
(Interviul a fost realizat în martie 2013 de Ionuț Dulămiță și merită să fie citit integral –
data-in-romania/)
În final, permiteți-mi o recomandare generală: dacă aveți planete în casele a XII-a sau
a VI-a, sau stăpânii lor sunt proeminenți în harta voastră, luați-vă un animal de
companie sau, dacă aveți spațiu și cochetați deja cu ideea asta, creșteți și îngrijiți
animale la curte. Multe dintre suferințele voastre vor scădea în intensitate sau chiar
În ediția următoare a revistei Astrele, vom urmări cu degetul pe hartă relația dintre casa
a XII-a și echitație. Am să vă arăt câteva hărți interesante din eșantionul meu și promit
să vă lansez și o provocare!
Va urma…
DIANA SPINEAN,
Despre Diana
Figurile 1-6:
Fig. 1
Fig. 2
Fig. 3
Fig. 4
Fig. 5
Fig. 6
Object 1
Note
Note
Nativi care practică echitația sau diverse sporturi ecvestre, s-au născut între 1900-1996 și au ore
de naștere sigure (rating AA sau A); majoritatea sunt bărbați. Hărțile au fost construite în sistem
↑1
de case pe semne întregi (Whole) și am lucrat cu stăpânii tradiționali ai zodiilor (Marte pentru
Scorpion, Jupiter pentru Pești, Saturn pentru Vărsător).
Am considerat ca fiind semnificative rezultatele care fie depășesc 50%, fie depășesc
↑2
probabilitatea standard de apariție de cel puțin 2,5 ori.
Casa a XII-a în sistem Whole corespunde în întregime celei de a 12-a zodii de la zodia
↑3
Ascendentului.
↑4 Lună, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter, Saturn.
Marte se află în domiciliu în Berbec și Scorpion și, în exaltare, în Capricorn. Saturn se află în
↑5
domiciliu în Vărsător și Capricorn și, în exaltare, în Balanță.
↑6 În casa I, a X-a, a VII-a sau a IV-a.
↑7 Lună, Mercur, Venus, Soare, Marte.
↑8 Aspectele văzute ca relație de la zodie la zodie, fără a lua orbul în considerare.
↑9 Fiindcă tot am pomenit de spital, mărturisesc că mi s-a părut interesant să văd și câteva hărți ale
unor medici veterinari și am constatat că mai mult de jumătate dintre ei (11 din 14) au axa
caselor VI – XII populată cu planete.
Articolul are la bază conferința susținută de autoare în cadrul Congresului AAR din 3 noiembrie
2019.
În prima parte a acestui material vă povesteam cum am ajuns să întreprind o cercetare
calul și, prin extensie, călărețul și-ar afla sălaș în casa a XII-a. Vă prezentam rezultatele
la care am ajuns și, în plus, vă vorbeam despre ”terapia cu calul” sau echitația
departe.
Urmează să vă prezint hărțile unor nativi din eșantionul cercetat, oameni care au făcut
loc cailor în viața lor. Mai corect spus, s-au dedicat trup și suflet relației cu caii –
grupul studiat este format din sportivi ecveștri. Firește, nu toți ajungem sportivi după
ce ne suim pe un cal! Dar, dacă avem planete în această casă sau stăpânul ei este
puternic în harta noastră, merită să ne facem viața mai frumoasă prin practicarea
echitației sau, pur și simplu, prin crearea unei legături semnificative cu un animal (vezi
În finalul articolului, găsiți o scurtă provocare sau o temă de gândire, așa cum v-am
promis.
distanță (fizică sau emoțională), de a te dedica unei cauze sau unei rațiuni de a fi. Am
activau (vezi, spre exemplu, Nadia Comăneci, harta în Whole). Mi-am propus să înțeleg
mai bine componenta vocațională a casei a XII-a[2] pentru că, evident, există una din
moment ce această casă stabilește o relație (sextil, pe semne întregi) cu casa a X-a. Pe
provocările și nu răspundem chemării, planetele din casa a XII-a devin sursa celor mai
negre coșmaruri. Oricare ar fi provocarea sau chemarea din această casă, este
anumite domenii ale vieții să fie evidente. Hărțile au fost construite în sistem de case
pe semne întregi (Whole), așadar casa a XII-a corespunde în întregime celei de a XII-a
pentru Scorpion, Jupiter pentru Pești, Saturn pentru Vărsător), iar aspectele dintre
planete le-am văzut ca relații între zodiile în care ele se află, fără a le limita neapărat la
un anumit orb.
William (Bill) Steinkraus a fost primul american câștigător al Aurului la proba
individuală într-o disciplină ecvestră (săritură record, 1968). A câștigat patru medalii
și a fost ofițer de cavalerie în Al Doilea Război Mondial. S-a retras din concursuri la 47
călărie, membru al juriului la Jocurile Olimpice din 1992, comentator sportiv, editor,
scriitor etc. De asemenea, era violonist și evaluator de cărți vechi și mobilă veche. La
ani, acasă.
În harta sa, Saturn este deopotrivă stăpânul Ascendentului (Vărsător) și stăpânul casei
a XII-a (Capricorn), ca și cum nativul și calul ar fi o singură entitate. Saturn este într-o
poziție de forță, în casa a X-a, și ne arată cum a făcut carieră și s-a bucurat de
casa a XII-a (ne amintim, din articolul trecut, că Jupiter poate să apară frecvent în casa
a XII-a a acestor sportivi), într-o relație strânsă, armonioasă, cu Saturn. Corelând harta
cum sunt Marte, stăpânul casei a VI-a sau Pluton, nu au funcționat ca opreliști și nu i-
au grăbit sfârșitul, ci reflectă tocmai energia și hotărârea cu care s-a dedicat acestui
descoperi singuri.
Fritz Thiedemann a fost unul dintre cei mai buni sportivi ai timpului său (săritură și
dresaj), posesor al patru medalii olimpice. A fost ales Sportivul anului 1958 în Germania.
Și aici îl găsim pe Saturn ca stăpân al casei a XII-a, de data asta împreună cu Neptun, în
casa a VI-a, într-o configurație provocatoare cu Venus din casa a XII-a și Luna, care
este aici stăpâna casei a V-a. Venus, deși stăpână a casei morții (a VIII-a), nu i-a adus
sfârșitul în lagărul rusesc (casa a XII-a) ci i-a oferit o a doua șansă, pe care a folosit-o
obstacole. În 2017, a fost numit cel mai bun antrenor al Federației Anjou Maine.
Cei care ați răspuns la provocarea ”Privește-i chipul, găsește-i harta!” veți constata că harta
lui vă este foarte familiară. De data aceasta, însă, ne interesează casa lui a XII-a. O
găsim în Fecioară cu stăpânul ei, Mercur, plasat în casa a X-a, alături de Venus,
stăpâna Ascendentului. Mai mult, avem o recepție mutuală între stăpâna casei a X-a,
Luna, și stăpânul casei a XII-a, Mercur. Vedem din nou cum legătura celor doi stăpâni
se manifestă într-o carieră în domeniul ecvestru. Dar Luna, stăpâna casei a X-a, nu
numai că este în casa a XII-a, ci este și în relații strânse cu maleficii, Marte și Saturn,
atât?!
Mai departe, haideți să vedem hărțile unor jochei despre care nu avem prea multe
Sylvain Bellanger îl are pe Marte în casa a XII-a, care îi vine acolo ca stăpân al casei a VI-
a. Marte este în exil (Taur) și îi domină, prin careu superior, pe stăpânul Ascendentului
(Mercur) și pe stăpânul casei a VIII-a (Saturn). Printre puținele informații pe care le am
despre acest jocheu, se numără aceea că, în noiembrie 2011, a fost implicat într-o
jocheu și-a pierdut viața. Bellanger s-a ales (doar) cu clavicula ruptă. Cum spuneam și
neapărat o garanție că nu vei trăi și alte tipuri de experiențe atribuite acestei case
se află stăpânul ei. Revenind la hartă, mai observăm și că stăpâna casei a XII-a (Venus)
șade în Ascendent, alături de stăpânul casei a X-a (Jupiter); cu alte cuvinte, stăpâna
casei a XII-a este cu Marele Benefic; cu alte cuvinte, cei doi benefici sunt în Ascendent
(driver), stând într-o trăsură ușoară, pe două roți (numită sulky). Nu am alte informații
despre activitatea lui, dar trebuie să fi fost un om interesant! S-a născut în preajma
unei eclipse anulare de soare, care i se forma tocmai în casa a XII-a. Și tot acolo îl
Ascendentului iar Luna stăpânește casa a XII-a, fiind în Rac. Ea este și într-o relație
strânsă cu Mijlocul Cerului (pe care îl stăpânește prin exaltare) și consolidează astfel
unul dintre cei mai buni și mai rapizi cai de curse de la începutul anilor ’80. Vedem că
Soarele din XII este și stăpânul casei a X-a și este într-o relație strânsă și armonioasă
oricum ci în recepție mutuală cu stăpâna casei a XII-a, Venus. Despre Jupiter din casa a
XII-a trebuie să menționez că este într-o condiție specială numită Hayz (planetă
diurnă, în hartă diurnă, deasupra orizontului) și este stăpânul casei a V-a, a copiilor.
Din păcate, marele Iris de Vandel era castrat și nu a putut lăsa urmași dar Roland
Dersoir a avut un fiu care i-a călcat pe urme și a ajuns un sportiv premiat, Jean-Loïc
Dersoir.
au planete în casa a XII-a sau nu au planete personale acolo, au avut chemare către
în anul 2000. Iar, cu patru ani înainte, era medaliată cu bronz la Olimpiadă. Alexandra
câștigă prima cursă pe un ponei și la 11 începe cursele de cai. Un joc video îi poartă
numele (din 2001), de asemenea o linie de haine sport pentru femei, o carte de benzi
desenate, patru romane pentru tineret, o linie de papetărie școlară și un meniu de top
Și unde îl găsim pe stăpânul casei a XII-a în harta ei? Tocmai în Ascendent, în relație
strânsă cu stăpânul casei a X-a, Mercur, cel din urmă fiind nu numai angular ci și în
domiciliu. Mai mult, stăpânul Ascendentului și al casei a IV-a (familia de origine) este
nimeni altul decât Jupiter, plasat în casa a X-a, în relație cu ceilalți doi actori importanți
(Marte și Mercur) și cu Soarele. Aceste legături între casele I–a (imaginea nativei) – a
XII–a (caii) – a X–a (cariera) – a IV–a (familia) schițează frumos povestea Alexandrei. În
plus, popularitatea de care se bucură este întărită de relația dintre Jupiter (SAS) din
casa a X-a și luminători, dintre care Luna este în exaltare. Succesul financiar poate fi
descoperit din alăturarea lui Jupiter cu Pluton și din relația de la semn la semn pe care
Marele Benefic o stabilește cu stăpânii celor două case financiare ale hărții, stăpâna
casei a VIII-a (Luna) și stăpânul casei a II-a (Saturn). Și Venus contribuie la succesul
câștigat o cursă cu miză mare. Și a fost a doua soție a lui Fred Astaire; când s-au
cunoscut, el avea 81 de ani, ea, 35. Fred a văzut-o la o cursă, a pariat 10.000 dolari pe
calul ei și a câștigat. Mai târziu, spre marea lui surprindere, ea l-a scos la cină! Robyn a
avut o copilărie nefericită (părăsită, dată în plasament, adoptată, din nou luată de
către mamă) iar, ca adult, prefera compania cailor mai degrabă decât pe cea a
Și în acest caz, stăpânul casei a XII-a este Marte, pe care îl găsim în casa amorului, a V-
a, ilustrând pasiunea ei pentru cai și pentru Fred. Mai mult, Marte este conjunct cu
stăpânul casei a V-a (Mercur), care este totodată și stăpân al finanțelor (casa a II-a), și
este împreună cu Venus (SAS) și cu Jupiter (stăpân al unei case financiare, a VIII-a) și în
(Saturn). Cu alte cuvinte, stăpânul casei a XII-a e în relații cu cei mai importanți pioni ai
hărții.
Tema de gândire
Închei cu hărțile a doi jochei născuți la o zi diferență, ratingul hărților fiind bun, AA.
zi la următoarea, doar Luna a schimbat semnul. Care credeți că este harta jocheului
Despre Diana