Cursa Broscuțelor
Cursa Broscuțelor
Cursa Broscuțelor
Cursa broscuțelor
Se trasează pe sol două linii paralele, la distanță de 2-3 m una față de cealaltă. Se
formeză 3-4 șiruri de copii. Aceștia vor fi așezați în spatele primei linii (linia de plecare).
La semnal, primul din fiecare șir va parcurge spațiul până la a doua linie sărind ca
broasca, dus și întors. Șirul care termină mai repede câștigă jocul. Este obligatoriu ca
fiecare copil să parcurgă traseul integral. Pentru varietate, se poate cere elevilor să sară
ca iepurele, să meargă ca piticul, să zboare ca fluturașul, etc.
2. Mingea pe pod
3. Buchețelele
4. Prinde mingea
Doi jucători, așezați la 10 m unul de altul, își pasează mingea. Între ei se află un al
treilea care încearcă să intercepteze pasele. Dacă reușește, schimbă locul cu cel care a
aruncat mingea.
5. Crabii și creveții
Jucătorii sunt așezați pe două rânduri, spate în spate, pe centrul terenului. În fața
fiecărei echipe, la 10-15 m se trage o linie care reprezintă ”casa”. Una din echipe
reprezintă crabii, cealaltă creveții.
Conducătorul jocului strigă numele unei echipe. Echipa strigată trebuie să fugă spre
casă, fiind urmărită de jucătorii celeilalte echipe. Fiecare jucător atins înainte de de
atrece linia aduce un punct echipei adverse.
7. Culesul cartofilor
Se împarte colectivul în mai multe echipe. Pe sol se trasează o linie în spatele căreia
stau echipele. La o distanță de 15-20 m se desenează trei-patru cercuri la distanțe
egale, iar în interiorul fiecărui cerc se pun diferite obiecte (pietricele, eșarfe, creioane,
etc).
La semnal, primul jucător din fiecare echipă aleargă și culege din fiecare cerc (cuib)
obiectele pe care le aduce următorului jucător. Acesta are sarcina de a le așeza la locul
lor. Câștigă echipa care termină prima ”culesul cartofilor”.
8. Stăpânul apelor