Prezentarea istorica a simbolismului european

a. Scoala franceza

Simbolismul a fost un curent cosmopolit de afirmare a spiritului

european. Centrul de dezvoltare a miscarii a fost in Franta , mai exact,
Parisul; multi dintre reprezentantii ei erau insa straini : grecul Jean
Moreas ( Ioannis Papadiamantopoulos) , iar din Belgia francofona
Georges Rodenbach , Emile Verhaeren , teoreticianul Albert Mockel
s.a.

Ca scoala literara , cu program , sistem , polemici , simbolismul s-a

dezvoltat intens in deceniul 1885-1895 : grupul simbolist si-a desemnat
atunci predecesorii ( in primul rand , pe Charles Baudelaire ) si ca
maestri si-a ales contemporani deja afirmati (Paul Verlaine ,
Stephanemallarme) . autorii reprezentativi pentru scoala simbolistica
franceza au ramas in istoria literara ca poeti de talent : Jules Lafargue
, Jean Moreas , Maurice Rollinat , Charles Cros , Gustave Kahn , Henri
de Regnier , Stuart Merrill , Francis Vielle-Griffin , Albert Samain ,
Francis Jammes etc.

Denumirea curentului. Termenul simbolism intra in circulatie dupa

1886 , cand Jean Moreas pubilca un manifest literar intitulat Le
Symbolisme (in suplimentul literar al ziarului Le Figaro) ; poetii care
imparteau aceleasi idei si dorinte de schimbare estetica se
recunoasteau pana atunci mai ales prin eticheta de „ decadenti”.

Orentari dintre diferitele orientari trebuie amintit instrumentalismul

initiat de Rene Ghil , care porpune o tehnica de transpunere a muzicii
in poezie prin folosirea sugestiilor muzicale produse de sunetele limbii.

b. Genuri literare

In teatru , cel mai cunoscut reprezentatnt al miscarii este belgianul

Maurice Maeterlinck , creatorul dramei simboliste : specie lirica ,
mizand pe punerea in scena a abstractiilor si pe crearea unei
admosfere magice.
 Proza simbolista timde sa se apropie de poezie prin lirism si
preocupare pentru forma volumul lui J. K. Huysmans Arebours (1884).
Simbolistii cultiva si forma mixta a poemului in proza.

c. Simbolismul in pictura si in muzica

Curentul s-a manifestat si in pictura. Pictorul cel mai

important ,depasind prin originalitate curentul , este Paul Gauguin.

Cea mai directa continuare a simbolismului plastic a constituit-o , la

inceputul secolului nostru , stilul Artnouveau (numit si Jugendstil in
varianta germana , sau in cea austriaca – seccession), care a tratat
teme si motive simboliste intr-o maniera predominant decorativa.

In muzica impresionismul , reprezentat de compozitori precum

Claude Debussy , Maurice Ravel se inrudeste cu tehnica sugestiei
simboliste.

Baudelaire Charles

Baudelaire, Charles (-Pierre) (09.04.1821, Paris, Franţa – 31.08.1867,

Paris).   Poet, traducător şi critic literar şi de artă francez, faimos
îndeosebi datorită lucrării Florile răului (Les Fleurs du mal, 1857), care
a fost, poate, cea mai importantă şi mai influentă colecţie de poezii
publicată în Europa în sec. XIX. În mod similar, Mici poeme în
proză (Petits poèmes en prose, 1868) a fost cel mai reuşit şi mai
inovator experiment de poeme în proză din timpul său.

Tatăl său ,François Baudelaire, a murit în februarie 1827 şi, vreme de

18 luni, Baudelaire şi mama sa au trăit împreună la periferia Parisului,
în condiţii pe care avea să şi le reamintească mereu. Aceasta perioada
s-a încheiat brusc în noiembrie 1828, când mama sa ,Caroline, s-a
căsătorit cu Jacques Aupick, un soldat care avea sa devena senator în
Al Doilea Imperiu Otoman.

Baudelaire s-a arătat un elev cu perspective şi a început să îşi scrie

primele poeme, dar profesorilor săi li s-au părut un exemplu de
depravare precoce, care adopta ceea ce ei numeau „o afectare
nepotrivită vârstei lui”. A început să manifeste o tendinţă spre
melancolie şi a devenit conştient că era o fire solitară.

În 1847, Baudelaire a început sa traduca poezii de-ale lui Poe si să

studieze opera teoreticianului conservator Joseph de Maîstre, care,
împreună cu cea a lui Edgar Alian Poe, i-a indus un mod de gândire din
ce în ce mai antinaturalist şi antiumanist.

Reputaţia lui Baudelaire ca traducător al lui Poe şi critic de artă i-a

permis să publice câteva dintre poemele sale. În iunie 1855, Revue
des deux mondes a publicat o serie de 18 poeme ale sale sub titlul Les
Fleurs du mal. Poemele, pe care Baudelaire le alesese pentru stilul lor
original şi temele surprinzătoare, i-au adus notorietate. În anul
următor, Baudelaire a semnat un contract cu editorul Poulet-Malassis
pentru publicarea sub acelaşi titlu a unei colecţii de poezii complete. 

La publicarea primei ediţii din Les Fleurs du mal în iunie 1857,13 din

cele 100 de poeme au declanşat acţiuni în tribunal, fiind considerate o
ofensă la adresa religiei şi moralităţii publice. După un proces de o zi,
la 20 august 1857, s-a hotărât scoaterea din volum a şase dintre
poeme, considerate obscene, iar Baudelaire a fost obligat să suporte o
amendă de 300 de franci . Cele şase poeme au fost publicate pentru
prima dată în Belgia în 1866, în colecţia Epavele (Les Épaves), iar
interzicerea lor a fost revocată abia în 1949. Les Fleurs du mal au
devenit un simbol al depravării, morbidităţii şi obscenităţii. Astfel s-a
născut legenda care-l înfăţişează pe Baudelaire drept disident
condamnat şi poet pornografic.

După ce şi-a pierdut cunoştinţa în biserica Saint-Loup din Namur, a

fost lovit de paralizie şi de afazie şi nu şi-a mai revenit niciodată.
Baudelaire a murit la 46 de ani la Paris, în casa în care a fost îngrijit în
ultimul an al vieţii. În momentul morţii, multe dintre scrierile sale
rămăseseră nepublicate, iar cele care fuseseră publicate se
epuizaseră din librării. Acest lucru avea să se schimbe însă curând. 
Ceasornic

Ceasornic! Zeu amarnic, nepăsător, c-un deget

Pe fiecare ameninţi spunâdu-i „Nu uita!”
Durerile în freamăt curând s-or împlânta
În inima-ţi ca-n tina lovită fără preget.

Plăcerea ca un abur în zare va pieri

Cum în culise-şi pierde silfida legănarea
Oricare clipă soarbe un strop din desfătarea
Ce tututor ni-e dată cât timp vom mai trăi.

De trei mii şase sute de ori pe ceas. Secunda

Şopteşte: „Ţine minte!” Cu glasul lui mărunt
De greier, spune – Acuma: tot Altădată sunt
Sugând cu trompa-i hâdă viaţa ta ca unda!

Remember! Esto memor! Tu mână spartă! Vezi!

(Vorbeşte-n orice limbă gâtleju-mi de metal)
Minutele sunt scumpe, nebune – mineral
Al cărui dram de aur se cade să nu-l pierzi!

Adu-ţi aminte: Timpul ce tot mai lacom joacă

Nemăsluind, câştigă oricând, e scris aşa
Dar ziua scade; noaptea e mare; nu uita!
Genunea e-nsetată; clepsidra tot mai seacă.

Curând suna-va ceasul când şi Norocul viu

Şi vrednica Virtute, soţia ta fecioară
Şi chiar Căinţa (hanul de cea din urmă oară!)
Ţi-or spune: „Mori bătrâne mişel! e prea târziu!”
Ion Manolescu

Ion Minulescu, poet si prozator roman, reprezentant important al

simbolismului romanesc, s-a nascut pe 6 ianuarie 1881 la Bucuresti si
a murit pe 11 aprilie 1944. 

In anul 1897 Ion Minulescu isi publica primele productii poetice sub
pseudonimul (I. M.) Nirvan in revista “Povestea vorbei”, iar in anul 1898
publica in "Foaia pentru toti" sub semnatura I. Minulescu-Nirvan.

1890 poetul pleaca la Paris spre a urma dreptul. Renunta insa curand
la studiile juridice, fiind fascinat de viata boema si artistica a
Parisului. Minulescu ia cunostinta cu literatura simbolista, citind cu
pasiune pe Baudelaire, Nerval, Aloysius Bertand, Lautreamont,
Verlaine, Rimbaud, Laforque.

In 1904 Ion Minulescu se intoarce in tara si publica in anul 1905 

versuri si fragmente de proza (Din jurnalul unui pribeag) in revista
"Viata noua" a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai
insemnate ale miscarii simboliste.

In 1920 apare un nou volum de proza al lui Minulescu: Masti de bronz si

lampioane de portelan. Un an mai tarziu, Minulescu isi face debutul ca
autor dramatic: pe scena Nationalului se joaca piesa Pleaca berzele si
comedia intr-un act Lulu Popescu. In 1922 poetul este numit Director
General al Artelor in Ministerul Artelor si Cultelor, si detine aceasta
functie pana in 1940.

In 1924 apare romanul Rosu, galben si albastru, unul din marile

succese literare ale vremii, dupa ce fusese in prealabil publicat in
paginile  Vietii romanesti. In 1939 apare  Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani
mai tarziu, in 1930, apare volumul Strofe pentru toata lumea. Apare o
culegere de nuvele (intre care regasim unele fragmente din Cetiti-le
noaptea) sub titlul: Cine-i autorul acestui roman senzational? Se
tipareste a doua editie definitiva, cu adaugari, a versurilor "Fundatia
pentru literatura si arta". 
Ecce homo

Eu sunt o-mperechere de straniu

Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine

Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucişare de harfe

Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză

Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres -
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne'nţeles!...