Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                

Anatomia Corpului Energetic

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 6

TURNUL continuă să prezinte noi elemente despre adevărul ființei umane.

Adevărul decriptat este


un serial marca TURNUL prin care se demonstrează faptul că ființa umană a fost creată de
extratereștri printr-un program de inginerie genetică extrem de elaborat. În episodul de față vei afla
aspecte extrem de interesante despre unul din cele 7 corpuri umane: corpul energetic.

Corpul energetic se întrepătrunde cu corpul fizic

Pentru mine, corpul energetic reprezintă o structură aparte a materiei negative, ce face parte din fiinţa
energetică om, datorită situaţiei diferită în care se află după “moartea cea dintâi” (moartea somatică), în
raport cu restul materiei negative din noi. În realitate nu putem face o reprezentare netă a acestui corp,
deoarece el se întrepătrunde atât cu corpul fizic, somatic, chiar dacă acesta este constituit în materie
pozitivă, cât şi cu C.S. (corpul spiritual). Racordul realizat de corpul energetic cu celelalte două corpuri
este un racord complex, care astăzi poate fi parţial înţeles. Subiecţii care au percepţii extrasenzoriale şi
pot vedea aurele corpurilor, percep acest corp ca pe un ţesut luminos, în diverse culori, ce variază în
funcţie şi de explorator, dar mai ales de starea de sănătate a celui investigat şi de starea sa de afect.
Culorile variază: gri, verde, bleu, violet, iar strălucirea este mai mult sau mai puţin intensă. Corpul
energetic, asemenea unui scut protector, îmbracă corpul somatic până la o distanţă de 15-20 cm.
Structura sa, bine îmbinată cu cea a corpului somatic, realizează la suprafaţa somei un câmp protector ale
cărui linii de forţă sunt perpendiculare pe somă. Câmpul poate fi pus în evidenţă electronografic, prin
fenomenul Kirlian. Tehnica constă în descărcarea unui curent electric, într-un sistem viu şi înregistrarea
grafică a câmpului energetic, pe o placă fotografică. Tehnica a fost perfecţionată de mai mulţi autori. În
România, dr. ing. Ioan Mămulaş are o contribuţie esenţială în dezvoltarea tehnicii şi în interpretarea datelor
oferite de electronografie. Metoda se foloseşte cu succes, în diagnosticul diverselor afecţiuni, la Centrul de
Acupunctură Bucureşti.

Corpul energetic MODULEAZĂ PERMANENT INFORMAȚIA ADN!

Am constatat mai devreme că informaţia A.D.N. este deosebit de complexă, înregistrând


secvenţialitatea nucleotidelor celor peste 100.000 gene răspunzătoare de morfologia şi fiziologia
corpului somatic. Ar putea, oare, corpul energetic să fie alcătuit mai simplu? NU! Organizarea viului în
materie negativă a fost pe măsură şi asta nu întâmplător! După părerea mea, corpul energetic ce racordează
corpul somatic reuşeşte acest racord pentru fiecare funcţie, organ, celulă ce corespunde corpului somatic.
De ce? Cum este posibil? Simplu! El, CORPUL ENERGETIC, MODULEAZĂ PERMANENT
ACEEAŞI INFORMAŢIE : INFORMAŢIA A.D.N.! ACEASTA ESTE, DUPĂ PĂREREA MEA,
FUNCŢIA CORPULUI ENERGETIC. Această supoziţie are un caracter de noutate în abordarea viului
în general, a fiinţei umane în particular, dar nu ar avea nicio valoare, dacă nu ar putea fi dovedită! Să
încerc să vă conving.

“ Anatomia” corpului energetic

Dacă privim mai atent, mai detailat, racordul corpului energetic cu corpul somatic, respectiv dacă disecăm
corpul energetic, observăm că “anatomia” sa este deosebit de complexă, pe măsura informaţiei A.D.N. Ea
conţine:

- 7 chakre energetice primare – veritabili centri energetici primari de control al fiziologiei corpului
somatic;
- 21 de chakre secundare;
- 361 de centri terţiari de control, ce corespund punctelor de acupunctură – adevărate porţi
somatoenergetice, despre care vom discuta pe larg. Conform învăţăturii yoghine, acest sistem energetic
este completat de o reţea de canale energetice - cele 72.000 (şaptezeci şi două demii) de nadisuri, canale
energetice înlănţuite inteligent, fiziologic, ce realizează un adevărat scut energetic al somei (corpului
somatic).
Chakrele primesc frecvențele energiilor de la Corpul Spiritual, recodate în stimuli pentru sistemul
neuroendrocrin

Chakrele energetice îşi datorează denumirea aspectului lor de vârtejuri energetice, vârtejuri de M.N
(materia negativă). În hindusă, termenul de chakră înseamnă roată. Cei ce posedă capacitatea de
percepţie extrasenzorială vizualizează chakrele ca depresiuni circulare la suprafaţa corpului
energetic. Deoarece în fiecare chakră energia vibrează cu o frecvenţă diferită, fiecare va fi vizualizată în
altă culoare. Cu cât o fiinţă umană atinge un grad de deschidere spirituală mai mare, se pare că vârtejurile
cresc viteza de rotaţie, aceasta însemnând că sunt deschise (Patrrick Drouot). Sensul de rotaţie este sensul
acelor de ceasornic. La nivelul chakrelor, frecvenţele energiilor primite de la nivelul energetic
superior (C.S.) sunt decodate şi recodate în semnale stimul pentru sistemul neuroendocrin (somatic),
la nivelul căruia se obţine un răspuns biologic adecvat, tradus în eliberarea de neurohormoni şi alte
substanţe biologic active.Cunoaştem din medicina clasică, occidentală, importanţa capitală a sistemului
neuroendocrin în homeostazia organismului şi mai ştim că endocrinologia, neurofiziologia, imunologia
sunt câteva dintre ştiinţele medicale în care volumul de informaţie creşte spectaculos, pe măsură ce se
adânceşte cunoaşterea în biologie moleculară, genetică, informatică, biofizică. Domeniile acestea sunt
extrem de importante, deoarece hormonii, mediatorii chimici umorali reprezintă, de fapt, baza sistemului
de control al fiziologiei corpului somatic. Despre acest lucru se poate scrie la infinit şi nu este cazul în
această lucrare. Important este că astăzi, cei ce încearcă să dea oconcepţie unitară, logică, fiinţei energetice
om, consideră că chakrele energetice modulează, de fapt, de activitatea glandelor endocrine principale.
Fiecare chakră este în relaţie directă cu o glandă endocrină din punct de vedere anatomic, energetic şi
fiziologic.

Cele 21 de chakre secundare sunt asociate anatomic şi fiziologic cu alte organe şi structuri
anatomice.

Centrii terțiari sunt punctele de acupunctură

Centrii terțiari energetici descrişi de vechii hinduşi corespund punctelor de acupunctură descrise de
chinezi, puncte pe care eu le-am denumit porţi somato-energetice. Dedic un spaţiu mai larg discutării
acestor centri deoarece în acest domeniu am un cuvânt de adăugat, rezultat din propria-mi experienţă. În
mare, organizarea sistemului energetic legat de aceşti centri terţiari energetici cuprinde 12 meridiane şi
două vase mediane, ce conţin cele 361 de puncte de acupunctură descrise. Dintre aceste puncte 309, care
aparţin celor 12 meridiane principale sunt duble (pereche), deci întotal vor fi 309x2=618 puncte. Cele două
vase mediane deţin 52 de puncte. În afara acestora mai sunt descrise încă 36 de puncte situate
extrameridian. În total vor fi deci, 618+52+35=706 puncte. Cele 12 meridiane principale şi cele două vase
mediane reprezintă scheletul energetic de bază al corpului energetic. Acest lucru este sugerat cu putere de
denumirea lor în chineză: Jing Zheng (Zheng = cel mai important, care guvernează, principalul). Fiecare
meridian principal are traiect longitudinal şi câte două segmente:
- unul superficial, de suprafaţă, periferic, pe care sunt înşirate punctele
- un segment intern sau profund, prin care fiecare meridian vine în contact cu un organ parenchimatos
(Zang) sau cu un viscer cavitar (Fu).

În acest fel realizăm mai bine că racordul M.P. (materie pozitivă) -M.N. (materie negativă) este
extrem de intim, că M.P. şi M.N. se întrepătrund în fiinţa energetică om.

În afara scheletului energetic de bază mai sus descris, echipamentul energetic este completat de
meridianele secundare, ce realizează derivaţii, conexiuni între meridianele principale şi organele
interne, ţesuturi etc. Aceste meridiane secundare sunt:
- meridianele tendinomusculare (centripete);
- meridianele distincte (divergente);
- meridianele Lo longitudinale;
- meridianele Lo transversale;
- cele 8 meridiane extraordinare, care împrumută puncte ale meridianelor principale, realizând o
ţesătură între ele.
Între cele 12 meridiane principale se pot face consideraţii de polaritate yin-yin; yang-yang sau yang-yin;
care duc la constituirea celor 6 loji energetice şi celor şase axe energetice. Pentru lucrarea de faţă nu are
nici o importanţă descrierea meridianelor, ci complexitatea sistemului energetic al fiinţei umane.

Acupressure Natural Holistic

De unde ştim că există cu adevărat? Scepticii de astăzi nu se mai pot numi aşa, ci mai degrabă
ignoranţi, deoarece astăzi, tehnica modernă reuşeşte să pună în evidenţă aceste meridiane. Cel mai
spectaculos smoment al acestor căutări consider că este tehnica de punere în evidenţă a meridianelor
principale de acupunctură cu radionuclizi - Techneţiu radioactiv. Prin injectarea marker-ului în
punctele distale Jing, s-au pus în evidenţă în anii trecuţi 11 dintre cele 12 meridiane. Deşi tehnica a fost
imaginată şi pusă în practică pentru prima dată în România, de către dr.Bâgu Virgiliu de la Galaţi, premiera
a fost semnată de o echipă de autori francezi. Substanţa marker nu a migrat după traseele anatomice
(somatice), ci a urmat traseele energetice descrise de anticii chinezi. Cine ignoră existenţa meridianelor
principale după această informaţie, este rupt de realitatea înconjurătoare În privinţa stabilirii proprietăţilor
fizico-chimice ale punctelor de acupunctură, sarcina a fost mai uşoară, deoarece la investigarea materiei
pozitive ne pricepem ceva mai bine, legile fizicii cunoscute fiind valabile în bună parte pentru aceste
puncte. Am subliniat cuvintele de mai sus pentru a subînţelege că ceea ce se întâmplă în poarta somato-
energetică este mai greu de surprins cu tehnicile actuale. Vorbim despre caracteristici electrice, magnetice,
măsurabile; ştim de asemenea că la nivelul porţii are loc o traducere a frecvenţelor unui câmp magneto-
electric în semnale electrice ce vor determina stimuli în a elibera sau în a opri producţia de ceva: hormoni,
enzime, prostaglandine, leucotriene, în general, substanţe biologic active. Cred, însă, cu putere, că în
prezent nu avem încă posibilitatea tehnică de a surprinde evenimentul cel mai important şi de a-l măsura.
Evenimentele surprinse de noi în poarta somato-energetică sunt după părerea mea perifenomene. Totuşi,
evidenţierea şi măsurarea lor a fost importantă prin faptul că ne-au permis reidentificarea punctelor şi
înţelegerea la nivelul tehnicii actuale a ceea ce se întâmplă în punct. În principal, porţile somato-energetice
se diferenţiază de punctele indiferente ale pielii prin:
- potenţiale electrice crescute – până la 300mV;
- valori mari ale capacităţii electrice - până la 1 uF;
- rezistenţă electrică scăzută - 20-250 m
- respiraţie cutanată crescută evidenţiabilă prin emisie crescută de bioxid de carbon;
- temperatură locală mai mare;
- emisie fotonică crescută de 1,5 ori faţă de punctele indiferente (ştim că anticii au “văzut” energia băltind
în punctele de acupunctură);
- emisie de semnale sonice cu frecvenţa de 2-15 Hz.

Punctul are 1-2 mm suprafaţă, iar aspectul pe secţiune este de trunchi de con, cu baza mare situată în
profunzime la 1-3 cm subcutanat. În profunzime, punctul se caracterizează prin:
- prag scăzut de electropercepţie;
- poate stoca o cantitate mare de sarcini electrice;
- are electrorezonanţă cu alte puncte (senzaţie de meridian);
- are electrorezonanţă cu energiile din mediu;
- conductibilitate electrică crescută;
- migrare crescută a radionuclizilor.

Chinezii au denumit aceste puncte: Qi Xue, adică orificii ale energiei sau mai sugestiv: Kong Xue – găuri
de transport. Sistemul energetic este în continuă activitate, iar nivelul acesteia este în funcţie de integrarea
în mediu, de starea de sănătate. Boala modifică fiziologia şi morfologia punctului care suferă variaţii de
dimensiune (se deschide sau se închide) şi caracteristicile fizice enunţate mai sus. Cu aceste date, sper că
v-am convins că nu vorbesc despre “cai verzi pe pereţi”, ci despre ceva măsurabil prin tehnici de care
dispunem în prezent.

Cum poți simți propriul corp energetic


Corpul energetic este “măsurabil” şi cu propriile simţuri. Fiind alcătuit din M.N. cea mai densă şi
antrenând sarcini electrice (ce ţin de M.N. a corpului somatic), corpul energetic poate fi “palpat” la o
distanţă de până la 15-20 cm de corpul somatic. Percepţia tactilă a corpului energetic este mai facilă de-a
lungul meridianelor de acupunctură. Dacă vreţi să încercaţi, aveţi puţină răbdare. Insistaţi mai multe
minute în şir cu palma dreaptă, degetele răsfirate deasupra aceleiaşi zone, făcând mişcări fine de
rotaţie în sensul acelor de ceasornic! Pentru început, încercaţi percepţia tactilă între cele două palme
sau cu palma dreaptă situată deasupra unei chakre energetice. După câteva mişcări, percepţia tactilă
va fi tradusă în senzaţie de căldură şi parestezii (furnicături). Încercaţi şi veţi reuşi. Toţi avem cam acelaşi
echipament energetic. Toţi trebuie să reuşiţi! Pentru cei ce practică zilnic acest lucru, palparea meridianelor
de acupunctură le poate aduce informaţii privitoare la starea corpului energetic. Pentru cei ce practicaţi
acupunctura, veţi observa cum acele amplifică mult percepţia tactilă.

Dacă tot m-am pus pe scris, aş vrea să vă prezint o parte din experienţa proprie în acupunctură,
acea parte a activităţii care mi-a permis concluzionarea unor idei...nu ştiu cât de noi.

Observaţiile mele nu fac altceva decât să vă ajute mai mult la înţelegerea funcţionării fiinţei energetice
globale – OM.

Pacienții în comă se pot mișca prin presarea punctelor de acupunctură

Am observat la pacienţii aflaţi în comă profundă, cu reflexe abolite, că pot obţine anumite mişcări ale
membrelor prin stimularea unor puncte de acupunctură. Spre exemplu, am montat ace în punctul R1
(rinichi 1), situat bilateral în aria plantară (talpă), relativ central, în dreptul articulaţiei metatarsofalangiene
II-III. Acest punct este folosit deseori în reanimare, indicaţia lui precizată de antici fiind: comă, şoc, stop
cardiorespirator, convulsii. Acest punct stimulat la pacienţii în comă, cu reflexe abolite, determină flexia
piciorului şi uneori chiar a gambei pe coapsă. Au fost situaţii în care retracţia membrului inferior a fost
completă. Am denumit manevra: reflex de ac. Situaţia este mai interesantă la cei hemiplegici în urma unui
accident vascular cerebral. Înţeparea şi stimularea punctului R1 de partea bolnavă, cu reflexe abolite, duce
la evidenţierea reflexului de ac mai ales în primele zile de la accident. În zilele, săptămânile următoare,
reflexul se diminuează, hemiplegia devine veche, pacientul prezintă atrofie de nervi şi muşchi, însă
înregistrează stimularea produsă de ac ca pe o senzaţie de neplăcere, durere. Cum se explică acest lucru
ţinând cont că acţionez pe un membru inferior deconectat central atât din punct de vedere motor cât şi
senzitiv? Cred că este vorba de un reflex prin feedback negativ energo-somato-energetic. Acest tip de
reflex m-a inspirat în a denumi punctele de acupunctură porţi somato-energetice. Corpul energetic
rămâne activ pe un segment somatic deconectat central motor şi senzitiv. Stimularea energetică este
posibilă prin canale specifice energetice, care asigură un răspuns somatic. Aceste canale rămân accesibile.
Pentru a adânci observaţiile anterioare am făcut un studiu pe un lot semnificativ, omogen.

Am practicat rahianestezie la acelaşi nivel, la 30 de pacienţi şi am încercat combaterea efectelor secundare,


adică a bradicardiei şi a hipotensiunii arteriale, folosind strict acupunctura şi numai punctele din interiorul
supus rahianesteziei (denervării preganglionare). La cei mai mulţi dintre pacienţi am reuşit corectarea
efectelor secundare, chiar dacă nu la fel de eficient comparativ cu terapia clasică.

Concluzia celor două experienţe este următoarea: într-un teritoriu (segment somatic) denervat de la
orice nivel (central sau periferic) corpul energetic rămâne activ.

Următorul pas al studiului meu a fost determinat de întrebarea: cât timp după moartea corpului somatic se
păstrează reflexele de ac? Învăţăturile orientale ne informează că aşa-zisul corp energetic colabează
progresiv după moartea somei în aproximativ 40 de zile. Creştini au şi ei la 6 săptămâni un parastas, despre
care eu cred că semnifică acelaşi lucru. Colabarea corpului energetic cred că are loc în timp după o curbă
exponenţială, prăbuşirea având loc brusc în primele ore, apoi lent. De fapt fiecare ţesut, organ va avea
propria curbă de colabare energetică, în relaţiedirectă cu rezistenţa la lipsa acută de oxigen. Anoxia (lipsa
oxigenului) ucide celulele diferenţiat în timp în funcţie de ţesutul din care face parte (celula nervoasă
moare 5 minute, miocardul în 20 minute, ţesutul renal în 120 minute ş.a.m.d.) Curiozitatea m-a împins
spre cel mai spectaculos eveniment al carierei mele modeste, de altfel, în acupunctură. Este cazul unei
femei tinere – 40 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral masiv prin ruptură de
anevrism. Coma profundă s-a instalat rapid, iar moartea cerebrală a putut fi definită prin criteriile
clinice ale medicinei occidentale în primele ore de comă. Totuşi, această pacientă a rămas protezată
respirator aproximativ 60 de ore. După momentul deconectării de la plămânul artificial, cordul, anterior
sănătos, a continuat să bată timp de aproape 20 de minute (fusese hiperventilată anterior cu oxigen 100%
pentru testul de apnee).După 20 de minute s-a instalat linia izoelectrică continuă pe monitorul EKS. După
alte 20 de minute, stimularea punctului R1 a dus la reapariţia complexelor QRS largi. Asta se întâmpla pe
un corp somatic cu moarte cerebrală de mai bine de două zile, cu tot ce implică acest fapt: tendinţă la
hipotermie, la hipotensiune, devitalizare progresivă a ţesuturilor! La început, fiecare stimulare era urmată
de apariţia complexelor QRS largi, rare. După aproximativ 10 minute nu am mai obţinut complexe, ci
numai activitate electrică rudimentară. Atunci am montat ace în punctele Cord 7, indicate în aritmii.
Stimulând toate cele patru puncte Rinichi 1 şi Cord 7 am obţinut pentru 30-40 de secunde ritm
ventricular. La 40 de minute de la instalarea liniei izoelectrice am sistat stimularea În uimirea generală,
nici eu şi nici nimeni altcineva nu a verificat dacă activitatea electrică cardiacă a avut şi un răspuns
mecanic. Personal, cred că a fost o disociaţie electro-mecanică, dar asta nu mai este important. Un alt fapt
devine însă extrem de important: să respectăm ceea ce chinezii vechi ştiau de milenii. Ei spuneau: “nu este
medic cel ce cunoaşte numai medicamentele, după cum nu este medic cel ce cunoaşte numai
acupunctura, ci doar cel ce le practică pe amândouă”. Cu alte cuvinte, întotdeauna terapia somatică
trebuie însoţită de cea energetică. Pe de altă parte, o bună terapie energetică poate fi profilactică şi astfel
boala, nu afectează soma. Aşa înţelegem de ce acupunctorii antici chinezi erau plătiţi de comunitate atât
timp cât toţi membrii ei erau sănătoşi... În cazul de faţă rezultă două idei:
1. Corpul energetic este activ imediat după moartea somei, răspunsul somatic la stimularea energetică
fiind condiţionat de viabilitatea ţesuturilor, determinată de toleranţa fiecăruia la lipsa acută de oxigen.
2. Resuscitarea cardio-pulmonară trebuie să cuprindă întotdeauna pe lângă respiraţia artificială, masajul
cardiac extern,defibrilare, droguri (terapie somatică) şi terapia energetică practicată simultan. Aceasta va
oferi suportul energetic necesar obţinerii unui rezultat superior.

Anestezia acupuncturală

Sunt sigur însă, că va mai trece mult timp, până la introducerea terapiei energetice în algoritmul de
resuscitare cardio-pulmonară şi în protocoalele medicinei de urgenţă în general, deoarece lumea medicală
nu este receptivă la informaţii ce se află dincolo de baza informaţională a medicinei occidentale. Am
constatat cu stupoare că nici acupunctura românească prin unii reprezentanţi ai ei, nu a putut îngurgita
observaţiile mele deoarece, lucrările ce vizau aceste aspecte nu s-au putut prezenta la Congresul naţional
de acupunctură Arad 1995. Dar toate acestea au trecut şi eu cred că trebuie să privim spre victorii ale lumii
medicale. Cel mai semnificativ fapt în acest sens consider a fi confruntarea hărţii A.D.N.M.P. cu harta
A.D.N.M.N! Sunt multe studii astăzi, care stabilesc relaţii clare între activitatea diverselor enzime şi
modularea energiei în poarta somato energetică corespunzătoare. Cu mândrie trebuie să subliniez că şcoala
românească de acupunctură are un rol important în, cred eu, realizarea hărţii A.D.N.M.N. Colectivul dr,
Florin Brătilă - dr. Corneliu Moldovan - Centrul de Acupunctură Bucureşti, are lucrări foarte importante în
acest nou domeniu. Modularea energiei în punct produce variaţii măsurabile ale activităţii enzimatice
urmărite, modifică nivelul elementelor figurate ale sângelui, scade temperatura cutanată sau determină
eliberări de hormoni. De exemplu, eliberarea de peptideopioide endogene prin stimularea anumitor puncte,
stă astăzi la baza tehnicilor de anestezie acupuncturală. Acestea ocupă un procent de 80% din totalul
anesteziilor practicate în China!

De ce vă spun toate acestea? Ca să realizaţi că astăzi tindem să decodăm o hartă A.D.N. a corpului
energetic, mai exact o modalitate de a modula relaţia de fiziologie a corpului somatic ce este menţinută
ştim bine şi în A.D.N.M.P., folosind însă echipamentul corpului energetic. Rolul acestui corp este de a
menţine în homeostazie standard informaţia A.D.N. a fiinţei energetice totale.Ca o altă idee referitoare la
corpul energetic, am speranţa că într-un viitor ce ne va aparţine, progresul tehnic va face posibilă
vizualizarea corpului energetic, scanarea, tomografierea lui; diagnosticul energetic va fi unul tehnic,
computerizat, având la bază o scanare cu înregistrare grafică, vizuală. Sper că, în mare, racordul corpului
energetic cu cel somatic a fost înţeles, dar pentru ca fiinţa să fie vie, nu este suficient doar atât. Corpul
energetic există pentru a racorda şi C.S., pentru a fi de fapt liantul între corpul somatic şi cel spiritual.
Înţelegeţi mai bine acum că, de fapt, corpul energetic nu deţine informaţie A.D.N. proprie, ci
modulează, mediază racordul între cele două corpuri somatic şi spiritual, ce deţin aceeaşi informaţie
complexă, exprimată însă în forme fizico-energetice diferite. În esenţă este doar o diferenţă de frecvenţă
vibratorie!
Scris de geneticianul Toni Victor Moldovan în cartea ”Programul Terra - un atentat extraterestru asupra
omenirii”

S-ar putea să vă placă și