AMELIORAREA VIŢEI DE VIE

• activitatea de ameliorare este concretizata prin cele

peste 12.000 de soiuri de viţă de vie cunoscute în
prezent care constituie baza plantaţiilor viticole din
toate ţările care cultivă această plantă.
• In acelaşi timp, ele constituie un fond de
germoplasmă inestimabil ca valoare, necesar
lucrărilor prezente şi viitoare de ameliorare a viţei
de vie.
• Catalogul oficial 2013 cuprinde:
– 31 soiuri de masa
– 5 soiuri apirene
– 68 soiuri de vin
– 10 plantatii de agrement
– 17 portaltoi
 Originea şi sistematica viţei de vie
- familia Vitaceae Lindlay – 11 (12, 14-18) genuri (Vitis, Partenocisus, Ampelocisus,
Cissus, etc.)
V. rotundifolia
Genul Vitis - două subgen Muscadinia – 3 sp. amer. V. munsoniana
V. popenoei
Euvitis 1 sp. eurasiatica – V. vinifera

40 sp. asiatice - V. amurensis

- V. davidii
- V. thunbergii
- V. lanata
- etc.
28 sp. americane - V. riparia
- V. rupestris
- V. berlandieri
- V. labrusca
- V. cinerea
- V. candicans
- V. aestivalis
 Originea şi sistematica viţei de vie
Genul Vitis – subgen. Euvitis - sp. V. vinifera – 3 subsp. – sativa (maj.sp. de vita de vie)
- silvestris
- caucasica

subsp. – sativa – 3 Prolesuri orientalis subproles - antasiatica Afuz Ali

Katta Kurgan
Nimrang
Sultanina, etc
caspica Muscat alb
Terbaş
occidentalis Pinot gris Tacveri, etc
Pinot blanc
Saugvinon
Chardonay
Pinot noire
Merlot
pontica subproloes georgica Saperavi
Dodrelabi

balcanica Ceauş
soiuri - Galbena Feteasca
- Zghihara Furmint
 Centre de origine:
1 - euro-asiatic - majoritatea soiurilor de viţa de vie cultivate
aparţinând speciei V. vinifera;

2 – asiatic – specii caracterizate printr-o mare rezistenţă la ger:

V. davidii şi V. amurensis;

3 - nord-american - specii sălbatice şi cultivate:

V. candicans, V. labrusca, V. bicolor, V. aestivalis, V. cinerea,
V. rupestris etc;

4 – centramerican - speciile V. rotundifolia, V. caribaea,

V. californica etc.
Subgenul Muscadinia

Vitis rotundifolia

Vitis munsoniana
 Subgenul Euvitis

40 Specii asiatice

Vitis amurensis
400oCC
--40
Vitis amurensis
- rezistenţă bună la fainare şi excesul de umiditate
- rezistenţă mai slabă la secetă şi filoxeră

Vitis davidii
Subgenul Euvitis
28 Specii americane:
V.riparia – utilizata în ameliorarea portaltoilor rezistenţi la filoxeră şi mană
(Riparia Gloire, Riparia Portalis)
- hibrizi dintre aceste forme şi alte specii americane ale genului Vitis
(Berlandieri x Riparia, Riparia x Rupestris)
- nu suportă solurile prea calcaroase
V. rupestris - forme rezistente la filoxeră dar sensibile la fainare
- slabă coacere a lemnului în condiţiile din România.
- portaltoii rezistenţi la filoxeră (Riparia x Rupestris 3309, 3306; Aramon x Rupestris)

V. berlandieri - forme cu o foarte bună rezistenţă la filoxeră, dar o slabă coacere a lemnului
- obţinerea de portaltoi: - în combinaţie cu alte specii americane:
Berlandieri x Riparia 8B, Berlandieri x Riparia 5BB
- în combinaţie cu soiuri ale speciei europene:
Chasselas x Berlandieri 41 B
Portaltoii suportă destul de bine solurile calcaroase dar, de regulă, înrădăcinează slab

V. labrusca - soiuri cultivate şi forme semirustice cu o calitate destul de bună a strugurilor.

- sunt folosite în încrucişări cu soiurile speciei V. vinifera, pentru obţinerea de
descendenţi rezistenţi la mană, filoxeră şi cu o calitate superioară a strugurilor
V. rotundifolia – este imună la filoxeră şi mana
- este mai puţin folosită în lucrările de ameliorare, datorită dificultăţilor mari
la încrucişarea ei cu soiurile europene aparţinătoare speciei V. vinifera
 Particularităţile citogenetice şi biologice
• Speciile genului Vitis
 Forme diploide:
– subgen. Euvitis, 2n = 2x = 38 cromozomi (x = 19)
– subgen. Muscadinia au 2n = 2x = 40 cromozomi (x = 20)

 Forme tetraploide de viţă de vie (2n = 4x = 76) aparute spontan sau induse artificial
- au ciorchini si boabe mai mari si de calitate superioara

 Forme triploide (2n = 3x = 57) naturale sunt mult mai rare, însă ele pot fi obtinuţe prin
încrucişarea formelor diploide cu cele tetraploide (2x x 4x = 3x)
- vigoare mare; coacere buna a lemnului (portaltoi); boabe fara seminte sau cu
seminte putine (Perlette)

• Inmulţirea: pe cale sexuată, prin seminţe

pe cale vegetativă (altoire, butăşire, marcotaj)

• In cadrul genului Vitis, plantele pot avea cinci feluri de flori:

1. Flori hermafrodite morfologic si functional

2. Flori morfologic hermafrodite, funcţional femele
3. Flori morfologic hermafrodite, funcţional mascule
4. Flori morfologic şi funcţional mascule
5. Flori morfologic şi funcţional femele

Tehnica hibridarii artificiale – vezi lucrari practice

 Obiectivele ameliorării viţei de vie
1. Productivitatea
2. Calitatea
3. Epoca de coacere a strugurilor
4. Rezistenţa la ger şi iernare
5. Coacerea lemnului
6. Rezistenţa la mană (Plasmopara viticola)
7. Rezistenţa la secetă
8. Rezistenţa la filoxeră (Phylloxera vastatrix)
9. Obţinerea soiurilor de struguri de masă fără seminţe
sau cu seminţe foarte puţine
10. Obţinerea soiurilor cu flori hermafrodite
11. Pretabilitatea la recoltarea mecanizată
12. Ameliorarea portaltoilor
 Productivitatea

Elementele de productivitate:
1. Vigoarea plantelor
2. Numărul de lăstari fertili pe butuc
3. Numărul de ciorchini pe butuc
4. Mărimea ciorchinilor
5. Mărimea boabelor
6. Randamentul în must
 1. Vigoarea plantelor
• de aceasta depinde numărul de butuci la unitatea de
suprafaţă

• viţa de vie are o crştere nedeterminată, de liană, formând, în

stare liberă, butuci foarte viguroşi, înalţi şi ramificaţi.

• nu se cunosc forme de viţă de vie cu o creştere determinată şi

o ramificare compactă, ci doar forme cu o vigoare de creştere
mai redusă, mai ales în cadrul unor specii americane:
– V. aestivalis,
– V. candicans
• din punct de vedere ereditar, vigoarea de creştere este
determinată poligenic, cu puternice efecte de dominanţă
2. Numărul de lăstari fertili pe butuc
• este un element de productivitate care depinde direct de
vigoarea butucului

• influenţează în mod hotărâtor încărcătura de rod ce va

putea fi lăsată, prin tăieri, pe fiecare butuc

• din punct de vedere ereditar, vigoarea de creştere este

determinată poligenic, cu puternice efecte de dominanţă
3. Numărul de ciorchini pe butuc
• este reglat prin tăieri
• în general, se respectă următoarea regulă:

– soiurile destinate producţiei de struguri de masă

trebuie să formeze un număr mai mic de
ciorchini/butuc, dar de dimensiuni mai mari

– soiurile cele destinate pentru struguri de vin să

formeze un număr mare şi foarte mare de
ciorchini/butuc, însă de dimensiuni mai reduse
 4. Mărimea ciorchinilor
• caracter determinat poligenic, aproape în
exclusivitate de efectele aditive

• este corelat negativ cu numărul

ciorchinilor/butuc şi cu desimea boabelor
în ciorchine
 5. Mărimea boabelor
• se exprimă prin greutatea acestora

• este un caracter moştenit poligenic, în principal datorită efectelor aditive

• este corelată negativ atât cu mărimea ciorchinelui cât şi cu densitatea în

boabe a acestuia

• de regulă: - soiurile pentru struguri de masă au boabe mari, aşezate

pe ciorchini mari şi răsfiraţi şi pot fi folosiţi cu succes pentru
transmiterea acestor caracteristici în programele de
ameliorare a unor soiuri de struguri pentru masă (Cardinal, Italia,
Perlette)

- soiurile de struguri pentru vin au boabe mai mici,

aşezate pe ciorchini de dimensiuni mai mici şi mai
denşi, caractere pe care le transmit eu destulă fidelitate
descendenţilor (Pinot gris, Sauvignon, Riesling,
Fetească etc.)
 6. Randamentul în must
• se determină la soiurile de strugurii pentru vin

• ereditatea acestui caracter a fost mai puţin studiată

• caracter corelat cu epoca de coacere a soiurilor:

– soiurile cu o coacere mai precoce au un randament în must mai scăzut decât
cele cu o coacere tardivă şi semitardivă

• La majoritatea soiurilor pentru vin se urmăreşte obţinerea unui randament în

must de minimum 75l/100 kg struguri

• Concluzie:
– aprecierea productivităţii butucilor elită şi clonilor, aflaţi în diferitele verigi ale
procesului de ameliorare, se face prin cântărire

– la elite, în momentul recoltării, se numără ciorchinii recoltati, astfel că poate fi

stabilită, după cântărirea producţiei, şi greutatea medie a unui ciorchine

– orientativ, se consideră ca elită doar butucii care au producţia minimă de 5

kg/butuc (pentru strugurii de masă) şi 3 kg/butuc pentru selecţia unor soiuri de
struguri pentru vin
 Calitatea
Elemetele de calitate:

1. Conţinutul în zahăr şi aciditate

2. Culoarea fructelor (boabelor)
3. Forma fructelor (boabelor)
4. Aroma strugurilor
 1. Conţinutul în zahăr şi aciditate
• conţinutul în zahăr şi aciditate sunt caracteristici de calitate ce se
moştenesc, la viţa de vie, poligenic şi independent una de cealaltă

• se stabileşte prin analize chimice

• raportul zahăr/aciditate dă indicaţii destul de precise asupra

destinaţiei unui viitor soi

• la soiurile speciei V. vinifera există o corelaţie directă şi pozitivă

între precocitatea coacerii strugurilor şi conţinutul lor în zahăr

• recomandări:
– genitori pentru un conţinut ridicat în zahăr şi mai scăzut în aciditate
soiurile din prolesurile Orientalis şi Pontica: Corinth, Muscat de
Alexandria, Tămâioasă, Grasă

– genitori ce vor produce struguri cu o aciditate mai ridicată sunt soiurile

din proles Occidentalis: Riesling, Cabernet, Neuburger
 2. Culoarea fructelor
• culoarea fructelor este o caracteristică de calitate cu o
ereditate relativ simplă

• culoarea boabelor e dată de două perechi de gene cu

acţiune epistatică:

– B - o genă majoră dominantă pentru culoarea neagră a boabelor

– R - o genă dominantă pentru culoarea roşie a boabelor

– datorită epistaziei celor două gene:

• genotipurile BBrr şi Bhrr - boabe negre
• genotipurile RRhb şi Rrbb - boabe roşii
• genotipurile bbrr boabe albe
• genotipurile BBRR - boabe de culoarea cea mai închisă
 3. Forma fructelor (boabelor)
• forma fructelor prezintă importanţă calitativă doar la strugurii pentru
masă influenţând aspectul comercial al acestora

• există trei categorii principaleale formei boabelor:

– Rotund globulos (R) Muscat Hamburg, Italia
– Ovoidal (Ov) Cardinal
– Oval (O)

• ereditatea formei boabelor este monogenică în care:

– forma rotund-globuloasă este dominantă asupra celei ovoide care, la
rândul ei, este dominantă asupra celei ovoidale

– cercetări mai noi consideră că anumite forme ale boabelor (alungită sub
forma de ţurţure, rotund-turtită) ar fi determinate de alte gene majore
 4. Aroma strugurilor
• aroma strugurilor poate spori sau diminua calitatea
acestora atât în consumul în stare proaspătă cât şi în urma
transformării în vin

• dintre arome, mai căutată este cea "tămâioasă" (muscat),

atât pentru vinuri cât şi pentru struguri de masă.

• este determinată genetic de cinci gene dominante

complementare ceea ce înseamnă că este suficient ca
unul din genitori sa aibă boabe cu această aromă pentru
ca majoritatea descendenţilor să manifeste acest caracter

• Genitori:
– soiuri pentru vin - Muscat Ottonel, Tămâioasă românească
– soiuri pentru struguri de masă - Muscat de Hamburg, Chasselas
muscat, Regina viilor, Perla de Csaba
 3. Epoca de coacere a strugurilor
• pentru soiurile de masă - trebuie să asigure o perioadă de consum în stare
proaspătă cât mai mare

• la soiurile pentru vin - o epocă de coacere mai timpurie este de preferat, deoarece
asigură maturarea completă a strugurilor chiar şi în toamnele mai reci şi ploioase

• ereditatea epocii de coacere - poligenic, cu efecte aditive importante

• s-au identificat şi efecte de natură citoplasmatică, în hibridări ciclice cu soiul Traminer

roz utilizat ca tester matern şi patern

• genitori valoroşi pentru o de coacere timpurie a strugurilor:

– Perla de Csaba
– Augusta
– Muscat timpuriu de Bucureşti
– Muscat timpuriu de Bucureşti
– Timpuriu de Cluj
– Timpuriu de Pietroasa
– Centenar Pietroasa
– Sultanina
– Regina viilor
– Muscat de Ungaria
 4. Rezistenţa la ger şi iernare
 Rezistenţa la ger – importantă atât pentru soiurile roditoare cât si pentru portaltoi –
avantaj - producţii mari şi constante de la un an la altul

 Soiurile europene de viţă de vie rezistă relativ bine la geruri de iarnă

-15°C -20°C

 Speciile americane V. riparia şi V.labrusca, precum şi cea asiatică

V. amurensis, rezistă chiar şi la temperaturi de - 40°C

 Ereditatea rezistenţei la ger este de tip poligenic, în care par a fi implicate un număr
relativ mic de gene minore

 Pentru obtinerea unor forme hibride rezistente la ger, se pot folosi încrucişările între:
- speciile americane (V.riparia, V.labrusca) sau asiatice (V.amurensis, V.davidii)
X
- soiurile speciei vinifera (Coarnă neagră, Riesling de Rin, Aligote, Pinot gris, Perla de
Csaba etc.)
 5. Coacerea lemnului
 De coacerea lemnului depinde: - rezistenţa la ger
- gradul de prindere la altoire
 Ereditatea caracterului se presupune că este cu un determinism
poligenic si cu o heritabilitate scurta

 In condiţiile din România:

 soiuri cu coacere foarte timpurie a lemnului: Perla de Csaba, Ischia şi
Pinot gris

 soiuri cu coacere timpurie: Grasă, Galbenă de Odobeşti, Chasselas

muscat, Muscat Ottonel, Traminer şi Oporto

 soiuri cu coacere târzie şi foarte târzie: Ceauş, Muscat Hamburg, Afuz-

Ali, Braghină şi Băbească neagră

 La portaltoi:
 cea mai bună coacere a lemnului şi cea mai bună rezistenţă la ger o
prezintă Riparia Gloire motiv pentru care acesta este folosit ca etalon în
aprecierea rezistenţei la ger şi a gradului de coacere a lemnului la ceilalti
portaltoi.
 cea mai slabă rezistenţă la ger şi cea mai tardivă coacere a lemnului o
manifestă, portaltoii Teleki 8 B şi Kober 5 BB
 6. Rezistenţa la secetă
 constituie un obiectiv de ameliorare a viţei de vie mai ales pentru
zonele cu deficit de precipitaţii şi lipsite de posibilităţi de irigare

 specii cu o rezistenţă bună şi foarte bună la secetă:

V. lincecumii
V. aestivalis var. bourquiniana
V. rotundifolia

 soiuri tolerante la secetă:

Burgund mare
Coarnă albă
Oporto
Clairette dore
Cinsant

 soiuri cu o rezistenţă la secetă foarte scăzută: Riesling Italian,

Neuburger, Cadarcă, Fetească regală, Furmint, Ardeleancă
7.Rezistenţa la mană (Plasmopara viticola)
7.Rezistenţa la mană (Plasmopara viticola)
• obiectiv major de ameliorare a viţei de vie – combaterea
chimică - dificilă şi costisitoare; reducerea poluării mediului

• Din punct de vedere ereditar, rezistenţa la mană este

determinată de două sisteme genice:
- un sistem monogenic pentru apariţia necrozelor în ţesuturile
stomatelor (sp.V. vinifera este homozigot recesivă pentru acest
locus)
- un sistem poligenic de inhibare a dezvoltării miceliului în
frunzele plantei gazdă

• Genitori:
– speciile americane rezistente la această boală: V. riparia, V.
berlandieri, V. rotundifolia, V. cinerea
– Soiurile cu toleranţă sau chiar cu o relativă rezistenţă la mană
sunt: Pinot, Negru vârtos, Băbească, Traminer, Riesling de Rin
 8. Rezistenţa la filoxeră
(Phylloxera vastatrix / Dactylosphaera vitifoliae)
în 1863 apare în Anglia apoi în Franta si în anul 1879 în Satu-Mare
8. Rezistenţa la filoxeră (Phylloxera vastatrix)
principala cale de prevenire a atacului de filoxeră este
 altoirea soiurilor nobile (V. vinifera) pe portaltoi rezistenţi la acest
parazit, cum sunt: V. riparia, V. berlandieri, V. cinerea
 crearea de hibrizii dintre aceste specii şi soiurile speciei V.vinifera

 portaltoi valoroşi obtinuti la noi sunt:

 Crăciunel 2 (Berlandieri x Riparia Kober 5 BB)
 Crăciunel 71 (Berlandieri x Riparia)
 Crăciunel 26 (Berlandieri x Riparia Kober 5 BB)

 Determinismul genetic al caracterului de rezistenţă la

filoxeră implică mai multe gene, specia V. vinifera fiind
considerată ca homozigotă pentru sensibilitate

 soiuri cu o oarecare toleranţă faţă de atacul de filoxeră:

Zghihara, Cabernet Sauvignon, Braghină, Băbească neagră
 9. Obţinerea soiurilor de struguri de masă
fără seminţe sau cu seminţe foarte puţine
• obiectiv important de ameliorare pentru:
– consumul strugurilor în stare proaspătă
– pentru producătorii de stafide

• lipsa seminţelor este dată de o singură genă recesivă, în stare

homozigotă
– Mortensen (1964) validează această concluzie, adăugând existenţa a cel
puţin doi factori modificatori, care permit şi apariţia de boabe cu seminţe
foarte puţine

• In ţara noastră, Neagu şi Georgescu (1973) au obţinut doi hibrizi de

perspectivă (Rondel şi Augusta) în urma încrucişării unor soiuri cu
seminţe puţine (Ceauş, Nimrang, Cata-Curgan) cu soiuri cu boabe
complet lipsite de seminţe (Kâş-Mâş, Corinth etc.).

• genitori pentru caracterul “boabe fără seminţe” sunt soiurile americane:

Thompson Seedless, Perlette, Delight, Beauty Seedless, Emerald
Seedless şi Ruby Seedless.
 10. Obţinerea soiurilor cu flori
hermafrodite
• obiectiv tot mai actual de ameliorare la viţa de vie, pentru
înfiinţarea unor plantaţii pure care să dea recolte ridicate şi
constante de la un an la altul capabile să se autopolenizeze

• în determinismul genetic este implicată o singură genă

majoră unde:
- alela dominantă - florilor hermafrodite
- alela recesivă în stare homozigotă - florilor femele

• unele soiuri (Muscat Hamburg, Madeleine Royale,

Riesling Italian, Chasselas dore etc.) transmit foarte
puternic caracterul de hermafroditism al florilor,
recomandându-se folosirea lor ca genitori
 11. Pretabilitatea la recoltarea
mecanizată
• un obiectiv tot mai important de ameliorare a viţei de vie, datorită
lipsei forţei de muncă din agricultură

• Soiurile pretabile la recoltarea mecanizată vor trebui să aibă câteva

însuşiri specifice:
– o coacere foarte uniformă a ciorchinilor pe butuc şi a boabelor pe
ciorchine
– o cădere timpurie şi într-o perioadă de timp scurtă a tuturor frunzelor,
imediat după maturarea fructelor
– o aderenţă mai slabă a boabelor la ciorchine, însă nu atât de slabă încât
să favorizeze scuturarea
– un sistem radicular puternic, care să ofere o bună ancorare a butucilor în
sol
• Până în prezent nu au fost obţinute soiuri de viţă de vie care să
întrunească, la nivel ridicat, toate cerinţele enumerate

• Soiul Concord este unul dintre soiurile cu cea mai bună adaptare la
recoltarea mecanizată, provenit din specia V. Labrusca
 12. Ameliorarea portaltoilor
Principalele însuşiri ce trebuie să caracterizeze un bun portaltoi pentru viţa
de vie sunt următoarele:

- o bună adaptare la condiţiile de climă şi sol ale diferitelor podgorii;

- o cât mai ridicată afinitate la altoire cu soiurile nobile;
- o coacere cât mai deplină a lemnului care să asigure o bună rezistenţă la
ger şi un grad ridicat de prindere la altoire;
- rezistenţă mare sau chiar imunitate la atacul de filoxeră, mană şi alte
boli;
- rezistenţă mare la secetă, exteriorizată prin dezvoltarea unui sistem
radicular profund, a unui foliaj mai redus şi a unui coeficient de
transpiraţie redus;
- o capacitate mare de lăstărire, corelată cu o capacitate redusă de
emitere a copililor;
- o creştere rapidă şi viguroasă a lăstarilor, care să asigure o
productivitate mare, exprimată în butaşi STAS la unitatea de suprafaţă;
Portaltoi înscrisi în Catalogul Oficial al soiurilor:

Berlandieri x Riparia Craciunel 2 (Cr.2)

Berlandieri x Riparia 125 AA

Berlandieri x Riparia Craciunel 26 Bl (Cr.26)

Berlandieri x Rupestris Ruggeri 140 (Rul40)

Berlandieri x Riparia Craciunel 71 Bl (Cr.71)

Berlandieri x Rupestris 140 Ruggeri 59 VI

Berlandieri x Riparia Selectia Oppenheim 4 (SO 4)

Berlandieri x Riparia Selectia Chasselas x Berlandieri 41 B (41 B)

Oppenheim 4 - 4 Bl. (SO 4 - 4)

Precoce

Berlandieri x Riparia Kober 5 BB (5 BB)

 Metode de ameliorare a viţei de vie
 Selecţia în masă

 Selecţia clonală

 Inducerea mutaţiilor

 Hibridarea intraspecifică

 Hibridarea interspecifică

 Retroîncrucişarea

 Consangvinizarea şi heterozisul
 Selecţia în masă
• la viţa de vie se aplică, selecţia în masă pozitivă, cu una
sau mai multe alegeri

• Selecţia în masă nu duce la obţinerea unor soiuri noi,

dar poate purifica şi îmbunătăţi substanţial vechile soiuri
sau populaţii locale neomogene:
– Negru vârtos, Băbească, Fetească albă, Grasă, Tămâioasă,
Galbenă

• Poate fi eficientă şi la unele soiuri străine, mai polimorfe:

– Muscat Ottonel, Chasselas, Furmint,Cabernet Sauvignon etc.

• uneori, aceste îmbunătăţiri sunt atât de evidente, încăt

ajung să deosebească fundamental noua selecţie de
populaţia iniţială din care provine
 Selecţia clonală
• este o metodă tipică de ameliorare a viţei de vie

• poate fi folosită:- pentru crearea unor noi soiuri

- pentru îmbunătăţirea şi
omogenizarea unor soiuri vechi

• Variaţiunile mugurale constituie punctul de plecare în

obţinerea unor noi soiuri prin aceasta metodă

• purificarea şi îmbunătăţirea valorii biologice a vechilor

soiuri şi populaţii locale (în special cele care prezintă un
polimorfism accentuat) - selecţia clonală este solutia,
caz in care, selecţia clonală se aplică în paralel cu
selecţia în masă sau ca o continuare a acesteia
 Inducerea mutaţiilor
• este o metodă larg utilizată în vederea obtinerii unui material iniţial cu o variabilitate
cât mai pronunţată

• In acest scop se folosesc agenţi mutageni chimici şi fizici

• Tratamentele pot fi aplicate:

- mugurilor în repaus sau în stadiu de diferenţiere
- grăunciorilor de polen
- seminţelor uscate sau germinate
- vîrfurilor de creştere
- plantulelor tinere obţinute din seminţe

• Eficienţa metodei mutaţiilor este mare atunci când se urmăreşte modificarea unor
caracteristici morfologice uşor de sesizat vizual:
– deficienţe clorofiliene în frunze
– modificări ale mărimii boabelor
– apariţia de boabe fără seminţe
– maturizare mai precoce

• Apar mai rar şi sunt mai greu de depistat mutaţii care afectează aroma fructelor,
productivitatea, fertilitatea etc.
 Hibridarea intraspecifică
- una din metodele de bază folosite în ameliorarea viţei de vie în vederea obţinerii unui material
iniţal valoros

- căi de utilizare a hibridărilor intraspecifice:

a) Fecundarea liberă a unor soiuri vinifera valoroase, urmată de selecţia celor mai valoroşi
hibrizi F1

E1 - fecundare liberă F1 – selecţia hibrizilor

- asa a fost obţinut soiul Crâmpoşie selecţionată, prin selecţie din hibrizii F1 obţinuţi prin
polenizarea liberă a soiului Crâmpoşie

b) Incrucişarea dirijată a două soiuri vinifera, urmată de alegerea hibrizilor de perspectivă în

generaţia F1:

E1 x E 2 F1 (E1E2) – selecţie
(In acest mod au fost obţinute soiurile Select, Triumf, Regner)

c) încrucişarea dirijată a două soiuri vinifera, urmată de selecţia descendenţilor valoroşi în

generaţia F2:

E1 x E 2 F1 (E1E2) autopolenizare F2 – selecţie

(asa s-au obţinut soiurile Forta şi Noblessa)

d) Incrucişarea dirijată a două soiuri vinifera, urmată de retroîncrucişarea hibrizilor F1 cu unul din părinţi (de
obicei, cel mai valoros) şi selecţia elitelor de perspectivă în generaţia BC1:

E1 x E2 F1 (E1E2) x E1 (sau E2) BC1 – selecţie

(asa au fost obţinute soiurile Albalonga şi Osiris)

e) Incrucişarea hibridului F1 dintre două soiuri vinifera cu un al treilea soi vinifera, urmată de selecţia aplicată
în prima generaţie a hibridului triplu:

E1 x E2 F1 (E1E2) x E3 F1 (E1 E2 E3) - selecţie

(asa au fost obţinute soiurile Gloria şi Faber)

f) Incrucişarea între ei a doi hibrizi simpli, urmată de selecţia descendenţilor valoroşi în prima generaţie a
hibridului dublu:

(E1 x E2) x (E3 x E4) F1 [(E1E2 )(E3E4)] – selecţie

(asa s-au obtinut soiurile Optima şi Bachus)

- posibilităţile de utilizare a hibridărilor intraspecifice sunt mult mai numeroase decat schemele prezentate

- foarte multe soiuri valoroase au fost obţinute cu ajutorul unor astfel de metode: Perla de Csaba, Pobeda,
Cardinal, Optima etc.

Hibridarea intraspecifică prezintă perspective şi în viitor, mai ales în ceea ce priveşte selecţia unor
transgresiuni pozitive privind productivitatea, calitatea strugurilor, rezistenţa la mană şi filoxeră şi
rezistenţa la ger.
 Hibridarea interspecifică
• Obiectivele principale urmărite prin utilizarea acestei metode sunt:
– obţinerea hibrizilor producători direcţi, de calitate superioară şi
rezistenţi la mană şi filoxeră
– obţinerea portaltoilor rezistenţi la filoxeră, ger şi secetă.

– Aceste caracteristici vor fi luate, o parte, de la soiurile valoroase

de V. vinifera, iar cele de rezistenţă de la soiurile/speciile
americane sau asiatice

• prin încrucişările interspecifice se urmăreşte obţinerea unor hibrizi

cu struguri de calitatea soiurilor europene, şi cu rezistenţa la boli a
speciilor americane.

• La portaltoi, această metodă încearcă să combine rezistenţa la boli

a speciilor americane, cu o bună coacere a lemnului specifică
soiurilor vnifera, şi cu o rezistenţă la ger căt mai mare, caracteristică
speciilor asiatice.
 Hibridarea interspecifică
Concluzii edificatoare privind eficienţa acestei metode:
• Alegerea genitorilor, pentru hibridările interspecifice la viţa de vie, trebuie
făcută pe baza valorii lor de ameliorare, valoare ce diferă de la o specie la
alta şi de la un soi la altul

• Generaţia F2 a hibrizilor interspecifici de viţă de vie prezintă o variabilitate

mai mare decât generaţia F1, de aceea selecţia se va aplica, cu precădere,
începând din F2.

• De asemenea, pentru retroîncrucişări şi încrucişări multiple vor fi folosite ca

genitori plante valoroase alese în F2 (aşa numiţii “genitori de profesie”)
care dau, în descendenţă, un procent ridicat de plante rezistente la filoxeră
şi mană

• Pentru restaurarea fertilităţii unor hibrizi interspecifici de tipul V. vinifera x

V. rotundifolia, se pot folosi cu succes următoarele metode:
– folosirea soiului V. vinifera, ca genitor matern, în stare hibridă;
– retroîncrucişarea hibrizilor F1 parţial sterili cu soiul vinifera folosit ca părinte
recurent;
– încrucişarea între ei a hibrizilor F1 parţiali fertili.
 Retroîncrucişarea
• îşi găseşte o aplicabilitate largă ca metodă de ameliorare a viţei de
vie

• Ea se utilizează atât în urma unor hibridări intraspecifice cât, mai

ales, în urma unor hibridări interspecifice care urmăresc obţinerea
unor hibrizi rezistenţi la mană şi filoxeră, dar cu struguri de calitate
superioară

• In descendenta F2 predomină indivizii cu caractere rustice

• Sunt necesare cel putin 2-3 generatii de retroincrucisare pentru a

obtine descendenti rezistenti la mana si filoxera si cu o calitate
asemanatoare soiurilor vinifera
Prin aplicarea retroincrucisarii
in urma hibridarilor interspecifice,
s-au obtinut soiurile Ares si
Siegfriedrebe rezistente la mana,
filoxera si cu o calitate a strugurilor
apropiata de cea a soiurilor europene

Soiuri obtinute la Cluj:

Napoca,
Timpuriu de Cluj,
Transilvania
 Consangvinizarea şi heterozisul
• Sunt metode de ameliorare mai puţin aplicate, în forma lor “clasică”,
la viţa de vie.

• Caracteristicile biologice ale acestei plante perene fac ca obţinerea

liniilor consangvinizate şi apoi realizarea formelor heterozis, prin
încrucişarea acestor linii, să fie procese anevoioase şi de foarte
lungă durată. Din aceste motive, la viţa de vie se caută depistarea,
în cadrul descendenţelor F1 ale unor hibridări intra- sau
interspecifice, a acelor indivizi care manifestă un heterozis evident
al producţiei şi al rezistenţei la boli.

• Permanentizarea unei astfel de vigori hibride este apoi posibilă prin

înmulţirea vegetativă a indivizilor respectivi.

• Prin depistarea, selecţia şi înmulţirea formelor heterozis, din

generaţia F1 a unor hibrizi intraspecifici, a fost obţinut soiul de
struguri de masă Cardinal (selecţie din Ahmer x Alphonse Lavalee).
Ingineria genetica si biotehnologiile
• Cultura in vitro de tesuturi si celule
• Variabilitatea somaclonala
• Crioprezervare si infiintarea “bancilor de gene”
• Cultura de embrioni
• Soiuri apirene
• Cultura de protoplasti si hibridarea somatica
• Incompatibilitatea dintre speciile cu numar diferit de cromozomi
• Biologia moleculara:
• Selectia asistata de markeri
• Izolare, clonare, secventializare si transfer a genelor