Tema 7

1. Sindicatele şi activitatea managerială.

2. Negocierile colective de muncă.
3. Contractul colectiv de muncă.
4. Conflictul colectiv de muncă.

1. Sindicatele şi activitatea managerială.

1. Sindicatele sunt organizaţii apolitice, constituite în scopul apărării intereselor

profesionale, economice, sociale şi culturale ale membrilor lor şi а drepturilor acestora
prevăzute în legislaţia muncii şi în contractele colective de muncă. Sindicatele reprezintă,
în raport cu organizaţia, atît o formă internă cît şi una externă. Forţa internă rezultă din
organizaţiile sindicale din interiorul organizaţiei, forţa externă este dată de aplicarea la
structurile sindicale de nivel superior ( uniuni profesionale, de ramură).

Organizaţiile sindicale au de îndeplinit două obiective prioritare:

1. Asigurarea cu locuri de muncă pentru toţi angajaţii. Au în vedere asigurarea unor

cîştiguri corespunzătoare angajaţilor pentru satesfacerea cerinţelor lor. În acest sens,
sindicatele acţionează pentru ca angajaţii să obţină salarii căt mai mari, un număr normal
de ore de muncă, siguranţa postului, condiţii favorabile de muncă, etc.
2. Are rolul de а urmări ca managementul să fie “onest” şi să ţină seama de impactul
politicilor sale asupra angajaţilor. Un echilibru între reprezentanţii sindicatelor patron
este instabil. Acest echilibru se poate înclina uşor într-o parte sau alta. Prin reprezentanţii
lor, managerii şi sindicatele consumă o mare parte de timp şi efort pentru soluţionarea
unor dezacorduri.

Potrivit reglementărilor legale, sindicatele au dreptul să-şi constituie structuri organizatorice

proprii în cadrul unităţilor economice. Se pot constitui unul sau mai multe sindicate, în funcţie de
voinţa angajaţilor. Structura proprie de organizare şi conducere se aprobă de fiecare sindicat prin
statutul de constituire. Sindicatele se pot constitui şi pe ramuri de activitate, după profesii sau
după criteriul teritorial.

Pentru corelarea şi coordonarea acţiunilor lor, sindicatele din aceeaşi ramură de activitate sau
profesie se pot asocia în vederea constituirii unei federaţii sindicale profesionale. La răndul său,
două sau mai multe federaţii profesionale din ramuri diferite se pot asocia în vederea constituirii
unei confederaţii sindicale.

O problemă importantă în orice organizaţie economică o constituie raporturile managementului

cu sindicatele sau cu reprezentanţii lor. Relaţiile sindicat-management au loc în legătură cu
acţiunile întreprinse de sindicate, în vederea realizării scopului pentru саге au fost create.

Sindicatul apără drepturile membrilor săi саге decurg din legislaţia muncii şi din contractele
colective de muncă. În exercitarea acestor drepturi, sindicatele intră în raporturi cu organele de
conducere ale unităţilor economice prin folosirea unor mijloace specifice de acţiune, prevăzute
de lege: negocierile, petiţia, protestul, mitingul, demonstraţia şi greva.

În cazul negocierilor, participanţii sunt, pe de o parte, patronii sau reprezentanţii acestora, iar pe
de altă parte, reprezentanţii sindicatelor sau angajaţii nesindicalizaţi.
Petiţia este o cere scrisă adresată unei autorităţi în vederea soluţionării unor probleme sau în
scopul restabilirii legalităţii. Petiţia se adresează organelor de justiţie sau altor instituţii de stat,
abilitate să soluţioneze anumite aspecte ale raporturilor de muncă.

Protestul este manifestarea împotrivirii sau dezacordului cu o anumită hotărîre sau măsura luată
de patroni sau manageri, în legătură cu desfăşurarea raporturilor de muncă, considerate de
sindicate sau de angajaţi ca fiind nelegale sau inoportune. Protestul se poate exprima în scris,
verbal sau prin alte modalităţi.

Mitingul – ca formă de acţiune sindicală – este o întrunire sau manifestaţie publică pentru
discutarea unor probleme de interes general al mambrilor de sindicat.

Demonstraţia – manifestare de masă cu caracter politico-social, la саге, în afară de membrii de

sindicat, pot participa şi alte categorii ale populaţiei, avînd ca obiective de а pune în evidenţă şi а
discuta probleme sindicale şi sociale de interes mai general.

Greva – ca formă principală de acţiune sindicală – constă în încetarea organizată sau spontană а
lucrului într-o organizaţie economică sau instituţie social-culturală, cu scopul de а constrînge pe
patroni sau guvernul să satisfacă revendicările economice ale membrilor de sindicat.

Diferite forme de acţiune sindicală trebuie să fie folosite progresiv, respectînd prevederile legale.
În exercitarea raporturilor lor, patronii, managerii şi sindicatele trebuie să se situieze pe poziţii
egale şi cu limitele permise de lege. Nici unuia dintre parteneri nu le este permis să-şi depăşească
atribuţiile sau să încalce normele legale.

Sindicatele trebuie să primească informaţii necesare de la conducerea unităţii economice cu

privire la negocierea contractului colectiv de muncă, constituirea şi folosirea fondurilor destinate
îmbunătăţirii condiţiilor de muncă, protecţiei muncii, asigurării şi protecţiei sociale.

2. Negocierile colective de muncă.

1. Prin negociere colectivă de muncă se înţelege un dialog între partenerii social-economici

cu interese opuse în саге se confruntă argumente privitoare la raporturile lor de muncă.
Prin partenerii sociali-economici în negocierile colective de muncă, se înţeleg, pe de o
parte, salariaţii reprezentanţi de sindicate, iar pe de altă parte, patronatul.

Statul nu intervine în negocieri decît sporadic şi cu scopuri limitate. Intervenţia sa se rezumă la

măsuri de protecţie socială şi anume:

1. stabilirea salariului minim brut pe economie;

2. indexarea salariilor;
3. durata minimă а concediului de odihnă plătit;
4. durata maximă а timpului de lucru.

Negocierile colective de muncă se pot desfăşura la nivel naţional, la nivel de ramură şi la nivelul
agenţilor economici.

La nivelul ramurilor se pot stabili sisteme unitare de salarizare, de sporuri la salarii, de protecţie
înpotriva unor factori nocivi etc.
La nivelul agenţilor economici se întră în detalii, negociindu-se toate condiţiile de muncă,
drepturile şi obligaţiile salariaţilor şi patronilor.

Negocierile la nivelul unităţii constituie fundamentul sistemului de contracte colective de muncă.

Negocierile pot avea caracter normativ, cînd se stabilesc salariile şi condiţiile de muncă, sau
caracter instituţional, cînd se crează noi instituţii de protecţie socială – crearea unui fond special
de protecţie socială în cazuri de accidente de muncă. Negocierile colective constituie mijlocul
principal de determinare а condiţiilor de muncă. Sindicatelor le revine sarcina să fie active în
negocieri. Lor le revine sarcina să definească obiectivele negocierilor, să elaboreze studii pentru
revendicarea cerinţelor.

În strategia negocierilor, fiecare partener social-economic trebuie să precizeze în prealabil

punctele de vedere asupra problemelor саге vor forma obiectul negocierii, împreună cu cei pe
саге îi reprezintă.

3. Contractul colectiv de muncă.

1. Contractul colectiv de muncă este convenţia dintre patroni şi salariaţi, prin саге se
stabileşte în limite prevăzute de lege clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea şi
alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Contractul colectiv de muncă se încheie pe următoarele principii:

- egalitatea în drepturi а părţilor la înaintarea cerinţelor şi а propunerilor;

- reprezentarea pe bază de paritate а părţilor;

- participarea salariaţilor la elaborarea contractului colectiv de muncă;

- delimitarea drepturilor şi а obligaţiilor părţilor .

Contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităţilor economice, ramurilor de

activitate, precum şi la nivelul republican.

La încheierea contractului colectiv de muncă salariaţii sunt reprezentaţi de către sindicate. La

nivelul unităţii, contractul colectiv de muncă este încheiatîntre patron şi salariaţi reprezentaţi de
sindicate. La nivelul republican, contractul colectiv de muncă se încheie între federaţia
sindicatelor şi reprezentanţii patronului numiţi de către Guvern.

Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată саге nu poate fi mai mică de
un an calendaristic. La expirarea termenului pentru саге а fost încheiat contractul colectiv de
muncă, părţile pot hotărî prelungirea lui în condiţiile în саге а fost încheiat sau în condiţii
modificate.

Contractul colectiv de muncă le nivel republican cuprinde clauze prin саге se stabilesc drepturile
şi obligaţiile reciproce ale părţilor în promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să
asigure salariaţilor protecţie socială, diminuarea sau eliminarea conflictelor colective de muncă
ori declanşarea grevelor.
Contractele colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate cuprinde clauze
privind organizarea, normarea şi mărimea remunerării muncii, condiţiile de muncă, durata
timpului de muncă, regimul de muncă şi odihnă, deservirea socială а salariaţilor.

Conţinutul contractului colectiv de muncă la nivelul unităţii se determină de părţi în limitele

competentei lor şi cuprinde clauze privind:

- organizarea muncii şi sporirea eficienţei productivităţii muncii;

- normarea, formele şi sistemele de retribuire а muncii, alte feluri de venituri ale salariaţilor;

- mărimea salariilor tarifare (de funcţie) în raport cu profesia, calificarea salariaţilor,

complexitatea lucrărilor îndeplinite de către ei şi condiţiile de muncă;

- durata timpului de muncă nepericuloasă, ocrctirea sănătăţii, asigurarea medicală а

salariaţilor şi а familiilor lor;

- pregătirea şi perfecţionarea cadrelor, încadrarea în muncă а salariaţilor disponibili.

În contractele colective de muncă pot fi incluse şi alte clauze în special privind:

- construcţia şi întreţinerea obiectivelor de menire social-culturală şi а fondului de locuinţe

şi repartizarea spaţiului locativ;

- organizarea tratamentului balnear şi а odihnei salariaţilor şi а membrilor familiilor lorŞ

- acordarea de înlesniri suplimentare familiilor cu mulţi copii şi familiilor în саге lipseşte

unul din părinţi, precum şi familiilor саге educă copii invalizi;

- îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale veteranilor, invalizilor şi pensionarilor саге lucrează

sau au lucrat la unitatea dată;

- realizarea acţiunilor de … , de culturalizare şi sportive;

- stimularea salariaţilor instituţiilor medicale, preşcolare, de culturalizare, de învăţămînt şi

sportive, întreprimderilor alimentaţiei publice şi ai altor întreprinderi саге deservesc salariaţii dar
nu se află în componenţaunităţii respective;

- alte cerinţe în domeniul muncii şi al relaţiilor social-economice.

Contractul colectiv de muncă se încheie în forma scrisă, se semnează de către participanţii la

negocieri şi se depune, în termen de 5 zile, spre înregistrare şi păstrare în organul teritorial de
muncă şi protecţie socială. Contractele colective de muncă încheiate la nivelul grupurilor de
unităţi sau al ramurilor de activitate se depun, se înregistrează şi se păstrează la Ministerul
Muncii şi Protecţiei Sociale.

Contractul colectiv de muncă poate înceta, dacă părţile hotărăsc acest lucru.

Contractul colectiv de muncă încetează:

а) la data dizolvării sau constatării falimentului unităţii;

b) la împlinirea termenului pentru саге а fost încheiat, dacă părţile nu convin prelungirea
aplicării acestuia.

4. Conflictul colectiv de muncă.

1. Conflictul colectiv de muncă poate să apară pe parcursul raporturilor de muncă dintre

unitate şi salariaţii acesteia în legătură cu interesele profesionale cu caracter economic şi
social al salariaţilor, organizaţi sau neorganizaţi în sindicate. Astfel de conflicte pot să
apară şi în subdiviziuni ale unităţii sau între conducerea unităţii şi salariaţii саге exercită
aceaşi meserie sau profesie în unitatea respectivă.

În conflictele colective de muncă, salariaţii sunt reprezentaţi de sindicate.

Se consideră conflict colectiv de muncă numai dacă cel puţin jumătate plus unu din numărul
membrilor de sindicat sau din numărul personalului unde nu există sindicat, sprijină prevederile
formulate faţă de conducerea întreprinderii.

Conflictele colective de muncă pot avea ca obiect o varietate de probleme şi anume: salarizarea,
condiţiile de muncă sau alte drepturi ce decurg din legislaţia muncii.

Soluţionarea conflictelor colective de muncă se poate realiza prin următoarele căi:

1. Conciliere directă.

Dacă într-o unitate există premisele declanşării unui conflict colectiv de muncă, sindicatele sau
muncitorii nesindicalizaţi au obligaţie să sesizeze în scris conducerea unităţii asupra situaţiei
create. Sesizarea va cuprinde revendicările salariaţilor şi motivarea lor, precum şi propuneri de
soluţionare. Conducerea unităţii este obligată să răspundă tot în scris celor ce i-а adresat
sesizarea, în termen de 48 ore, precizănd punctul de vedere pentru fiecare dintre revendicările
formulate. Dacă nu s-а răspuns la toate revendicările formulate, conflictul colectiv de muncă se
consideră declanşat.

1. Conciliere organizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

Dacă în urma concilierii directe conflictul de muncă а fost totuşi declanşat, reprezintanţii
sindicatelor sesizează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în vederea continuării concilierii.
Continuarea concilierii va avea loc în cadrul comisiilor de conciliere.

Comisia de conciliere se formează în termen de 3 zile din iniţiativa uneia dintre părţi, avînd un
număr egal de reprezentanţi ai conducerii unităţii şi salariaţilor. Comisia va examina litigiul în
termen de 5 zile.

Hotărîrea comisiei de conciliere se adoptă prin înţelegerea părţilor în baza negocierilor purtate.
Dacă părţile nu au ajuns la conciliere, preşedintele comisiei întocmeşte recomandări motivate
privind soluţionarea conflictului pe саге le expediază părţilor.

3. Soluţionarea conflictelor de muncă prin arbitraj.

În situaţia în саге greva s-а derulat pe o durată de 15 zile fără ca părţile implicate să fi ajuns la o
înţelegere şi dacă continuarea grevei ar fi de natură să afecteze interesele economiei naţionale,
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate solicita soluţionarea conflictului colectiv de muncă
de către o comisie de arbitraj.

Comisia de arbitraj este alcătuită din 3 arbitri. Lista persoanelor саге pot fi desemnate ca arbitri
se stabileşte o dată pe an de Ministerul Muncii dintre specialiştii în domeniul economic, tehnic şi
juridic cu consultarea sindicatelor şi uniunii antreprenorilor.

În raport de obiectul conflictului colectiv de muncă arbitrii se desemnează după cum urmează:

- un arbitru stabilit de conducerea unităţii;

- un arbitru stabilit de sindicat;

- un arbitru stabilit de Ministerul Muncii.

Comisia de arbitraj are obligaţia să convoace părţile în termen de 3 zile şi să examineze

împreună conflictul colectiv de muncă. Comisia de arbitraj se pronunţă printr-o hotărîre
definitivă în termen de 24 ore de la încheierea dezbaterilor. Prin hotărîrea comisiei de arbitraj
conflictul colectiv de muncă încetează.