Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi

particularităţile de construcţie a unui text narativ studiat aparţinând

lui Liviu Rebreanu

INTRODUCERE

Perioada interbelică este caracterizată prin diversitate la toate

nivelurile, fapt vizibil prin coexistența unor direcții romanești( cu a )
distincte. Operele lui L. Rebreanu se impun în literatura română
interbelică prin complexitatea temelor şi prin situaţiile existenţiale
fundamentale în care sunt aşezate personajele.
Romanul „Ion”,publicat în 1920, se remarcă prin noutatea viziunii
realiste asupra țăranului mistuit de ancestralul glas al pământului.
Se înfățișează universul rural transilvănean din perioada dominației
austro-ungare, în mod realist. Nucleul operei are la bază două
nuvele anterioare: ,,Zestrea” și ,,Rușinea”. Opera este un roman
tradițional prin temă și prin urmărirea firului cronologic, realist
obiectiv, dar cu elemente moderne. Obiectivitatea textului este
realizată de perspectiva narativă, remarcându-se omnisciența și
omniprezența naratorului care cunoaşte destinele personajelor, dar
şi soluțiile intrigilor. Înlănțuite temporal și cauzal, faptele sunt
verosimile, iar efectul asupra cititorului este de obiectivitate,
romanul apărând ca o iluzie a vieții. Personajele sunt tipuri umane,
reprezentative pentru o categorie socială, având o singura trăsătură
de caracter dominanta. Se acordă importanţă epicului și mai puţin
analizei psihologice, acţiunile fiind prezentate în ordine
cronologică. Coordonatele spaţio-temporale sunt clar precizate, iar
descrierile au rol explicativ. De asemenea, structura epică este
echilibrată, planurile narative fiind clar delimitate şi respectă
principiul compoziţional al simetriei.
Geneza operei se poate urmări după trei secvențe cu
caracter biografic: o discuție cu un țăran pe nume Ion Pop al
Glanetașului care vorbea cu patimă despre pământ; scena sărutării
pământului de către un țăran îmbrăcat în haine de sărbătoare și
povestea Rodovicăi, o tânără bogată sedusă de un flăcău sărac.
Tema centrală a operei este cea socială, romanul
prezentând dorința ancestrală a țăranului de posesiune a
pământului într-o monografie a satului transilvănean din secolul al
XX-lea. Aceasta se împletește cu alte teme precum: iubirea, familia,
destinul și a condiției intelectualului. Titlul este reprezentat de
prenumele protagonistului, tipul țăranului român din acea perioadă
și are un caracter emblematic.

Compoziţional, romanul are la bază principiul simetriei fiind

alcătuit din doua parti, „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”,
titlurile au valoare rezumativă și reprezintă cele două voci interioare
care determină destinul lui Ion. (Metafora „glasului” este dominantă
în creaţia lui Rebreanu, vine din adâncimi insondabile şi modelează
comportamentele personajelor.) Textul este structurat în
treisprezece capitole, număr nefast, cu titluri sugestive, precum:
,,Începutul”, ,,Rușinea”, ,,Nunta” sau ,,George”. De asemenea,
construcția simetrică reflectă concepția autorului despre roman
înțeles ca un corp geometric perfect. Incipitul și finalul descriu
drumul care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii. Numele
simbolic al satului defineşte condiţia fiinţei legate vremelnic de un
loc şi de un rost; toponimul poate fi şi sugestia unei vieţi trăite în
pripă. Drumul este personificat cu ajutorul verbelor: ,,aleargă”,
,,înaintează vesel”, având semnificația simbolică a destinului unui
personaj. Unele detalii toponimice: Cluj și hidronimice: Someș
conturează cadrul realist. Alte toponime precum: ,,Râpele
Dracului”, ,,Cișmeaua Mortului” au un caracter simbolic anticipativ.
Timpul în care fiinţează această lume străjuită de „crucea strâmbă”
pe care e răstignit „un Hristos de tinichea ruginită” e bivalent:
prezentul etern al satului ca matrice existenţială şi timpul
fragmentar al omului: „Satul a rămas înapoi, parcă nimic nu s-ar fi
schimbat. Câţiva oameni s-au stins, alţii le-au luat locul”.Căldura
excesivă din incipit sporeşte senzaţia pătrunderii într-o lume
neobişnuită, dar care treptat se dezvăluie ca o lume reală:
„nemişcarea şi liniştea din prima parte reprezintă o intuiţie
remarcabilă a romancierului. Ele sunt ca o pauză în marele
spectacol al lumii care permite instaurarea unei durate imaginare.
Timpul vieţii este suspendat pentru a lăsa loc timpului ficţiunii” (N.
Manolescu). Descrierea caselor din Pripas ilustrează condiția
locuitorilor, prefigurând rolul unor personaje precum Herdelea și
Glanetașul.

​Se remarcă o serie de conflicte, astfel conflictul central este

lupta pentru pământ în sat între Ion și Vasile Baciu, dar și între
Herdelea și preotul Belciug. Conflictul exterior este reprezentat de
dorința lui Ion de a deveni bogat, iar cel interior este dragostea lui
Ion pentru Florica. Conflicte secundare au loc între Ion și Simion
Lungu pentru o brazdă de pământ, între Ion și George, la început
pentru Ana, apoi pentru Florica, iar conflictul național este
reprezentat de condițiile stăpânirii austro-ungare.
​Mai multe tehnici realiste sau moderne contribuie la realizarea
imagnii satului românesc din roman precum: tehnica biografică de
tip realist, care utilizează descrierea vieții de familie a unor
personaje precum Zaharia Herdelea, Alexandru Glanetașu și Vasile
Baciu. Biografia lor aduce informații esențiale privitoare la acțiunile
pe care le întreprind și la motivația anumitpr comportamente. De
exemplu, tatăl Anei cunoștea intențiile lui Ion, deoarece și el
procedase la fel pentru a se îmbogăți.
Pe de o parte, tehnica de tip cinematografic cu planuri paralele are
rolul de a prezenta viața țărănimii și a intelectualității din sat, dar și
din orașele aflate sub dominație austro-ungară. Tehnica modernă a
contrapunctului contribuie la realizarea unor corespondențe
neașteptate precum nunta lui Ion și a Laurei Herdelea. De
asemenea, moartea lui Dumitriu Moarcăș și spânzurarea
cârciumarului Avrum îi arată Anei că moartea nu e grea,
dezvăluindu-i modul prin care să o obțină.

​ e de altă parte, tehnica monografică ajută la prezentarea în detaliu

P
a aspectelor satului transilvănean de la începutul secolului al
XX-lea prin descrierea evenimentelor majore: nașterea, nunta,
moartea, dar și a vieții obișnuite, a instituțiilor satului: biserica,
școala. La fel de relevantă este și descrierea jocului popular, a
sărbătorilor și a mentalității rurale. Tehnica detaliului semnificativ
contribuie la conturarea trăsăturilor personajelor și uneori
anticipează anumite evenimente.
 O secvenţă reprezentativă pentru tema romanului este hora,
element monografic şi pretext narativ specific operelor
realiste.Hora este o secvenţă narativă dinamică ce contrastează cu
nemişcarea din prima parte, fiind o descătuşare de energii
clocotitoare. Hora, motiv de sorginte mitică, prin aşezarea
concentrică a oamenilor, configurează un amfiteatru simbolic ce
dezvăluie ierarhia din lumea satului. Jocul popular avea loc în
fiecare duminică, în faţa curţii văduvei lui Maxim Oprea. Naratorul
descrie dansul tradiţional, someşana, elementele de vestimentaţie
şi portretele pitoreşti ale lăutarilor ilustrând şi respectul tăranilor
faţă de familia învăţătorului şi preot. Personajele adunate la horă
sunt modelate de valorile tradiţionale ale lumii satului, dar şi de
circumstanţele unei realităţi social-istorice imediate.

O altă secvență narativă care ilustrează tema romanului

este conflictul dintre Ion şi Simion Lungu. Roman al uni destin,
cartea este construită în jurul lui Ion, personaj realist, tip uman,
eponim, întruchipând idealuri şi mentalităţi străvechi din spaţiul
românesc. Tânăr harnic, dar sărac, Ion trăieşte într-o lume în care
normele morale sunt bine statornicite, romanul având şi un evident
mesaj etic: degradarea fiinţei umane în raport cu ideea de
posesiune a pământului. În procesul de alunecare în afara valorilor
morale, Ion are o structură interioară complicată, cu trăiri
contradictorii. Tulburările lăuntrice ale personajului sunt prezentate
de narator cu sobrietate şi fără complicaţii analitice.Intriga
romanului, gestul lui Ion de a smulge câteva brazde din pământul
lui Simion Lungu, are urmări neprevăzute. Dat în judecată de
acesta, la îndemnul preotului, Ion cere ajutorul învăţătorului
Herdelea, dornic să-l ajute pe flăcăul nedreptăţit. Astfel, lăcomia de
pământ este afirmată prin şiretenie, lipsă de scrupule şi cruzime în
relaţia cu Ana de care se foloseşte pentru a obţine pământurile lui
Vasile Baciu. Patima pentru pământ are atât cauze de ordin social,
cât şi psihologic, explicându-se prin elemente provenite din zona
obscură a subconştientului. Obţinând pământurile cu tenacitate şi
perseverenţă, Ion redescoperă, în partea a doua a romanului,
iubirea pentru Florica. Trăirile contradictorii îl transformă într-un
personaj tragic întrucât trăieşte o dilemă morală din care iese
înfrânt. Ion este o victimă a propriei alcătuiri sufleteşti definit fiind
de tenacitate, voinţă imensă, lăcomie, lipsă de scrupule, dar şi
luciditate, singurul mod de legitimare a existenţei fiind pentru el
posesia pământului. Dacă principalul demers epic îl are în centru
pe Ion, cel de-al doilea urmăreşte: rezolvarea crizei de identitate a
lui Titu Herdelea, un alter-ego al autorului, eforturile preotului de a
construi o biserică pentru românii din Pripas, dar şi
compromisurile făcute de învăţătorul Herdelea. Astfel, prin
intermediul intelectualilor sunt conturate realităţile satului
transilvănean încercându-se o posibilă rezolvare a problemei
naţionale.

Finalul romanului respectă pricipiul circularităţii specific

romanului realist. Sfinţirea bisericii pe care preotul Belciug o
ridicase pentru tăranii din Pripas reuneşte personajele într-un
spaţiu simbolic al sacrului, într-un ceremonial al celebrării lui
Dumnezeu şi a vieţii care merge înainte. Remarcabilă este imaginea
roţilor căruţei lui Herdelea trecând prin pietriş paralel cu imaginea
timpului care se scurge indiferent la evenimentele din sat.

Î​n concluzie, ”Ion” este un roman obiectiv care prezintă în

mod realist existența rurală transilvăneană, în prim plan aflându-se
viața unui tânăr țăran monumental și simbolic prin tragismul său.
Liviu Rebreanu suprinde realist, structurat și diferențiat social, o
realitate complexă și tragică a românilor din Transilvania.