Plumb de George Bacovia

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui text
poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-
un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat;
– analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de
exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, figuri semantice, elemente de prozodie
etc.).

1. Introducere
Simbolismul este un curent literar care a apărut în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea,
ca o reacţie împotriva romantismului, a parnasianismului şi a naturalismului. Primul manifest
literar poate fi considerat sonetul „Corespondenţe” al lui Charles Baudelaire. Scriitorul credea că
rolul poetului ar fi să descifreze simbolurile, care preced nașterea poemului. Numele acestui
curent a fost dat de către Jean Moréas în articolul-manifest intitulat „Le symbolisme” (1886),
scriitorul francez fiind considerat iniţiatorul mişcării literare. Mallarmé a definit rostul şi rolul
poeziei simboliste: „A numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea pe care ţi-o
dă un poem, plăcere care constă în bucuria de a ghici încetul cu încetul; a sugera, iată visul.”
În România, simbolismul a apărut sub auspiciile revistei „Literatorul” a lui Al.
Macedonski, cel care s-a evidenţiat mai ales ca teoretician al acestui curent. Printre reprezentanţii
români ai simbolismului se numără: George Bacovia, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, Ştefan
Petică, Elena Farago.
George Bacovia (1881-1957) este cel mai mare artist simbolist român şi cel mai liber în
tratarea modalităţilor poetice simboliste, obţinând în opera sa inconfundabilă ceea ce se poate
defini drept re-scrierea lirică a unor teme şi motive. Bacovia şi-a creat un univers din dezolare şi
solitudine, dar o parte a prezenţei eului se leagă de sentimentul insuportabil al fiinţei. Poezia
„Plumb” deschide volumul de debut, cu acelaşi nume, apărut în 1916. Poezia se înscrie în
universul liric specific bacovian, al „atmosferei de plumb, în care pluteşte obsesia morţii şi o
descompunere a fiinţei organice” (E. Lovinescu).

2. Cuprins
a) Trăsăturile simboliste
Nicolae Manolescu a afirmat că „George Bacovia reprezintă punctul cel mai înalt al
simbolismului românesc, situându-se totodată prin valoare, mai presus de simbolism și de orice
curent literar, în universalitate.” Temele fundamentale ale liricii bacoviene sunt lumea oraşului
de provincie, a târgului sufocant, singurătatea (solitudinea), natura bacoviană, care este de fapt
o stare de spirit, iubirea şi moartea. E. Lovinescu scria că „Bacovia se bucură de rarul privilegiu
al originalităţii”.
Alexandru Macedonski susţinea că muzica, imaginile şi culoarea reprezintă singura poezie
adevărată. Muzicalitatea versurilor este prezentă în poezia simbolistă fie prin prezenţa
instrumentelor muzicale, a orchestrelor sau a simfoniilor, fie prin muzicalitatea interioară a
versurilor (creată de sonorităţi verbale, repetiţii, refren, aliteraţii), fie prin interjecţii şi verbe
auditive. În poezia „Plumb”, muzicalitatea este exterioară și interioară. Cea exterioară este
realizată prin repetarea simetrică a simbolului plumb, plasat ca rimă la primul şi ultimul vers al
fiecărei strofe. Simbolul se repetă de şase ori în poezie, repetiţia fiind o tehnică predilectă în
poezia bacoviană. De asemenea, repetarea anumitor sintagme sau verbe contribuie la
muzicalitatea poeziei: dormea/dormeau, flori de plumb, stam singur. Rima masculină cu accentul
pe ultima silabă, frecvența consoanelor dure și a vocalelor închise (u,i,î), dau o sonoritate gravă
poeziei. Muzicalitatea interioară este dată de verbele auditive cu sonoritate stridentă care
sugerează disperarea, să strig, sau starea de nevroză, scârţâiau.
Cromatica joacă un rol important în poezia simbolistă, aceasta putând fi exprimată direct,
prin culori cu valoare de simbol, sau sugerată prin corespondenţe. În poezia „Plumb” atmosfera
creată de poet este monotonă, uniformă, deoarece totul este de plumb, gri. Cromatica este numai
sugerată în poezie prin prezenţa elementelor funerare: negrul prin veşminte funerare, iar
policromia florilor şi a coroanelor „de plumb” devine ternă, cenuşie, anulând orice formă a
vitalităţii.

b) Imagini poetice
Tema poeziei o constituie condiţia de damnat a eului liric într-o societate meschină, care
nu îl înţelege, o societate superficială, neputincioasă să aprecieze şi să înţeleagă valoarea artei
adevărate. Ideea exprimă starea de melancolie, tristeţe, solitudine a eului liric care se simte
încătuşat, sufocat spiritual în această lume care-l apasă, în care se simte închis definitiv, fără a
avea vreo soluţie de evadare. Într-un interviu, Bacovia afirma: „plumbul apasă cel mai greu pe
om […] forţa lui m-a apăsat până la distrugere”.
Mesajul poetic este transmis printr-un limbaj ce demonstrează expresivitate graţie
numeroaselor figuri de stil care conduc la imagini artistice memorabile: „cavoul” şi „sicriul”.
Aceste imagini poetice indică spaţii închise, spaţii minimale în care fiinţa se găseşte izolată şi pot
reprezenta atât casa, oraşul în care locuieşte poetul, lumea meschină, cât şi propriul corp al
sufletului de plumb. Cele două imagini poetice ne trimit la principala temă a liricii simboliste, şi
anume solitudinea totală, tragică a eului liric, o singurătate esenţială care-l plasează într-un spaţiu
metafizic în care fiinţa se închide în propriile trăiri. Metafora „sicriele de plumb” hiperbolizează
starea de captivitate a eului liric, imposibilitatea evadării din acest spaţiu asfixiant. Cavoul este
un simbol al regresiunii ad uterum, prin care putem înţelege retragerea eului liric într-un spaţiu
protector, din faţa agresiunii lumii.

c) Elemente de structură (de ales două din ele)

Viziunea autorului despre lume şi tematica abordată se concretizează prin intermediul
câtorva elemente de conţinut şi imaginar poetic precum titlul, structura poeziei şi relaţiile de
simetrie ale operei.
Titlul este un element paratextual care orientează lectura, plasat în pretext, prin care se
identifică o creație literară și creează un orizont de aşteptare cititorului în raport cu tema poetică.
Din punct de vedere morfologic, titlul operei este alcătuit dintr-un substantiv comun care, în plan
denotativ, reprezintă un metal greu, de o culoare cenuşiu-albăstruie, rău conducător de căldură,
fiind ales de poetul simbolist pentru potenţialul său sugestiv. În plan conotativ, titlul sugerează
stări sufleteşti, atitudini poetice: greutatea metalului ilustrează apăsarea sufletească, culoarea
cenuşie indică monotonia, maleabilitatea metalului simbolizează labilitatea psihică,
dezorientarea, iar muzicalitatea surdă a metalului sugerează închiderea definitivă a spaţiului
existenţial, fără soluţii de ieşire. Din punct de vedere fonetic, ,,cele cinci litere ale cuvântului se
îmbină într-o structură sufocantă: doi pereţi dubli de consoane strivesc o vocală.” (Constantin
Călin, Dosarul Bacovia II)
Poezia este alcătuită din două catrene, fiind prezente două planuri ale existenţei: unul
exterior sugerat de cimitir, cavou, veşmintele funerare şi unul interior sugerat de sentimentul de
iubire care-i provoacă eului liric disperare, nevroză, deprimare, dezolare. Strofa întâi exprimă
simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul, ce poate fi societatea, mediul,
propriul suflet, propria viaţă, destinul sau odaia. Incipitul este marcat de imperfectul verbului
dormeau, care simbolizează absenţa trăirilor interioare, încremenirea psihică, precum şi acţiunile
nefinalizate ale eului liric, întrucât „sicriele de plumb” simbolizează imposibilitatea evadării
dintr-un spaţiu asfixiant, care înăbuşă existenţa. Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales
spaţiul poetic interior, prin manifestarea nefericită a sentimentul de iubire. Eul liric face
eforturi de a se salva din ipostaza de prizonier al lumii de plumb, cu disperarea, „strig”,
provocată de vieţuirea într-o solitudine „stam singur lângă mort”, dragostea nefiind înălţătoare, ci
dimpotrivă, este rece, „frig” şi fără nici un fel de perspective de împlinire, „atârnau aripile de
plumb”. Acest vers sugerează totala dezolare şi prăbuşire sufletească a eului liric.
Relaţiile de simetrie se observă şi prin faptul că primul vers al fiecărei strofe începe cu
imperfectul verbului dormea/u şi are ca rimă simbolul plumb; versul al doilea începe cu
oximoronul flori de plumb, versul al treilea prezintă solitudinea eului liric prin sintagma stam
singur, ultimul vers se termină cu simbolul plumb. Folosirea punctelor de suspensie în al treilea
vers are un triplu rol: sugerează percepţia fragmentară, confuză a lumii, discontinuitatea
gândului, indică un ritm lent şi obsedant al rostirii monologului. Repetarea conjuncţiei copulative
şi contribuie la simetria perfectă, la distribuirea imaginilor prin enumerare.

3. Concluzia
În concluzie, în poezia Plumb de George Bacovia sunt prezente atât elementele simboliste,
cât şi tema generală a poeziilor simboliste, solitudinea eului liric. Stările sufleteşti sunt exprimate
prin simbolul plumb încă din titlul poeziei, acest simbol fiind reiterat de poet de şase ori în
poezie tocmai pentru a exprima apăsarea sufletească, angoasa, solitudinea, nevroza eului liric.
Prin atmosfera creată, prin muzicalitate, folosirea sugestiei şi a simbolului, prin zugrăvirea
stărilor sufleteşti specifice, poezia Plumb, a lui George Bacovia, se încadrează în estetica
simbolistă.