Mărturiseşte cu sinceritate că a avut mereu de învăţat la rândul său de la elevi,

că sunt cei graţie cărora a prins înţelesurile comunicării cu ei. Le admiră puterea
de muncă, efortul şi sacrificiile pe care le fac pentru a reuşitele din competiţii.

„Trebuie să-i simţi, să ştii să descoperi modul în care gândesc, puterea de

muncă, dorinţa lor de rezultate de excepţie. Legătura dintre profesor şi
elevii olimpici este deosebită, foartă strânsă şi din punct de vedere
emoţional, căci trebuie să te apropii de sufletul lor“, mărturiseşte profesoara
Colegiului Naţional Carol I.

Mulţi dintre foştii săi elevii au luat drumul strănătăţii, urmând facultăţi din Europa
şi SUA. Carmen Georgescu este coautor al mai multor cărţi, printre care se
numără „Matematica pentru bacalaureat – teste şi soluţii“, „Jocul în spaţiul
educaţional“ sau „Probleme de matematică pentru concursurile şcolare“.Când
vine vorba de calităţi pe care le consideră într-adevăr trainice la oameni pune
sinceritatea înainte de toate. Citeşte foarte mult, îi place să călătorească şi este
pasionată de artă. La elevii săi îşi doreşte să îi vadă perseverenţi.
O dezamăgeşte felul în care este privit şi judecat astăzi învăţământul, maniera în
care se vorbeşte despre profesori. O întristează faptul că părinţii elevilor sunt
mult prea ocupaţi pentru a-şi mai putea supraveghea îndeaproape copiii.
Este o povară performanţa?
Nu-mi imaginez viaţa fără ea. Mi-ar lipsi. Trebuie să simţi că ai făcut ceva în
viaţă, aă laşi ceva în urma ta. Nici nu o poţi privi ca pe o povară în colegiul în
care predau eu, pentru că aici performanţa este o stare de normalitate.

Grigore Moisil afirma că “un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare”. André Gide
susține că “un profesor bun are această grijă statornică: îi învață pe discipoli să se lipsească de el”.Nicolae Iorga
este de părere că “este profesor orice om de la care poți să înveți ceva”. Thomas Carruthers susține că ”un profesor
este cineva care se face treptat inutil”.
Există nenumărate afirmații cu privire la menirea unui profesor, cele mai multe fiind subiective, reflectând părerile
fiecărei persoane în parte. Însă ceea ce mă face pe mine să îmi doresc să aparțin acestui mediu este plăcerea de a
fi cea care ține pumnii mici ai fiecărui elev și de a-i învăța să facă “a” și un “A”. Predarea este o chemare specială,
deoarece această meserie nu se potrivește oricui. Trebuie să ai un minim de iubire față de a împărtăși ceea ce știi cu
ceilalți. Să îți dorești să inițiezi pe cineva, așa cum au făcut și alții cu tine și să oferi elevilor șansa de a te vedea ca
pe un model .Ca profesor, cea mai mare responsabilitate este aceea de a le asigura studenţilor sau elevilor bagaje
de cunoştinţe academice. Profesorul este solocitat să predea, pentru a facilita studenţilor acumularea de cunoştinţe.
El trebuie să stimuleze, să dezvolte şi să încurajeze minţile tinere.
Este bine ştiut faptul că meseria de profesor conferă deţinătorului prestigiu social. În societatea românească
tradiţională, alături de preot, medic şi poliţist, dascălul era o autoritate locală: membri comunităţii vedeau în
profesor/învăţător un stâlp al societăţii, persoana care putea oferi soluţii şi sfaturi pertinente. Şi astăzi profesorul este
unul dintre membri marcanţi ai societăţii. Chiar dacă dezinteresul față de a învăța a scăzut enorm până-n zilele
noastre. Educaţia a fost şi rămâne o prioritate pentru orice societate care îşi planifică viitorul, şi de aceea, profesorii
sunt esenţiali pentru a îndruma fiecare elev în parte în vederea formării sale intelectuale și spirituale. Sunt multe
persoane care aleg să devină profesori, în lipsa unei altei surse de venit, fără a se descoperi în aceasta, făcând astfel
o mare greşeală, atât pentru ei, cât și pentru elevi.
Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, ci se urmează numai dacă are vocaţie, nu doar atunci când viaţa
ne refuză în alte locuri. Este adevărat că, în multe domenii de activitate, oamenii sunt răsplătiţi în mod egal cu efortul
depus. În educaţie nu este aşa; dai întotdeauna mai mult decât poţi obţine. Profesorul are în faţă suflete, minţi,
perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre el. Un bun profesor modelează mintea celor cu care
lucrează. Îi formează, le aranjează gândirea, îi învaţă cum să gândească nu ce să gândească. Pentru aceasta
profesorul are nevoie nu doar de răbdare, ştiinţă şi inteligenţă, ci și de dăruire.
Un profesor adevărat nu se gândeşte numai la stăpânirea disciplinei lui, ci și la felul în care studentul sau elevul
foloseşte în mod independent ceea ce a învăţat, profesorul fiind mândru de activitatea sa doar în momentul în care
elevul îl întrece în ceea ce privește volumul de cunoștințe.
Mi-am ales meseria de profesor în ideea de a da dovadă de iscusinţă, talent, răbdare și multă dăruire, făcând o
pasiune pentru munca cu copiii, dar și pentru munca în echipă alături de ceilalți colegi și totodată oameni de la care
pot învăța continuu,deoarece sunt oameni cu experiență, la fel de dornici ca și mine să împărtășească ceea ce știu.
Unui elev îi rămâne întipărit în minte atât portretul fizic cât şi moral al unui profesor îndrăgit şi stimat,ce ştie să îşi
apropie cu căldură umană pe cei din jurul său. Profesoratul nu e una din acele meserii pe care le practici pentru bani
sau pentru faimă chiar dacă un pedagog înnăscut nu se dă uitării de generaţii întregi datorită respectului său față de
meserie.
A fi profesor te învață mai presus de toate să fii OM pentru cei mici,dar și pentru cei mari. Cu toții știm că geniile se
nasc la şcoala unde predă cel ce se dăruieşte pe sine, având ca rezultate minţi sclipitoare de elevi ce nu îl vor da
uitării, iar cunoştinţele acumulate de la acesta le va fi de folos în viaţă.
Ceea ce este foarte interesant în activitatea de profesor este faptul că, deși și mie mi-au fost insuflate cunoștințe,
nimeni nu m-a învățat să fiu profesor. Această deprindere am dobândit-o pe parcursul anilor de liceu, dar și de
academie. Am avut deosebita plăcere să fiu mereu înconjurată de profesori cărora această meserie li s-a potrivit ca
o mănușă, făcându-mă să realizez cât de plăcut poate fi să interacționezi cu ceilalți.
În opinia mea, încrederea elevilor trebuie câștigată treptat, la fel cum trebuie câștigat și respectul din partea elevilor.
Ca profesor nu stârneşti teamă, ci impui stimă, nu constrângi, ci convingi, trebuie să eviți favoritismul, trebuie să
simți fiecare elev și fiecare elev să te simtă pe tine, să se creeze acea chimie între cei doi, care denotă o stare
benefică pentru ambele categorii, ceea ce nu este deloc greu pentru mine.
Din punctul meu de vedere , una dintre cele mai importante abilităţi ale unui profesor este aceea de a relaţiona cu
elevii, de a lega o prietenie bazată pe respect reciproc. Atunci când pronunţ cuvântul “profesor” nu mă gândesc
neapărat la cineva care stă in spatele unei catedre şi îndrumă un student în rezolvarea unei probleme. Din contră.
Profesor e echivalentul cuvântului mamă, prietenă, și de ce nu…soră mai mare. Deși sunt conștientă de faptul că
mulți o văd ca pe o meserie statică și că a fi profesor nu înseamnă decât să stai în spatele catedrei și să
supraveghezi asupra bunei desfășurări a orei, nu e doar atât. A fi profesor înseamnă să fii într-o evoluție continuă,
să lărgești orizontul cunoaşterii şi să completezi informaţii pe care le ai și tu la rândul tău, de la alți profesori.
Motivația pentru această meserie e de cele mai multe ori intrinsecă, deoarece simți că vrei să fii pentru alții ceea ce
au fost și profesorii tăi pentru tine. De asemenea , apare și satisfacția profesională care parcă îți dă aripi când vezi
că reușești ceea ce ți-ai propus. A fi profesor are un efect generator și activator, dar și director, deoarece reușește
să îmi îndrepte comportamentul spre ceea ce vreau să fiu în continuare.
Norocul meu a fost că am avut în jur doar oameni care m-au ajutat să îmi croiesc acest drum în viață…mama,
profesoară de engleză…mătușa, învățătoare la ciclul primar, deși mi-au dat și exemple negative legate de acest
sistem al învățământului, mă simt în stare să schimb ceva, să modelez elevi, să le ofer o nouă șansă de a învăța, să
le ofer şansa de a vedea lucrurile din alte unghiuri, să învețe să fie ei înșiși, să nu se simtă cobai, chiar dacă acesta
e singurul lucru cu care mai pot fi comparați elevii în ziua de azi.
Chiar dacă universul educației a fost invadat de lipsa de echilibru, sistemul de învățământ nu trebuie să devină unul
în care elevul trebuie să fie tocilar și nu deștept.
Cu ajutorul nostru, al profesorilor tineri, se poate recrea acel sistem în virtutea căruia am crescut , unul în care aveam
timp să respirăm aerul științei, unul în care să poți folosi voința de fier pe care ne-am creat-o de-a lungul anilor, unul
în care să fie mereu cineva care să te ghideze și să te sfătuiască, un sistem care să fie unica alternativă pentru a ne
crește copiii, un sistem al minților tinere capabile să ii facă pe elevi să fie mai atenți și mai interesați de ceea ce scrie
pe tablă.
Un dascăl bun este acea persoană care dovedește, în egală măsură, umanism (în general) și dragoste de copii (în
special), spirit de obiectivitate, dreptate, principialitate, cinste, curaj, corectitudine, răbdare, optimism, modestie,
fermitate, stăpânire de sine. La acestea se adaugă toate calitățile aptitudinale (empatică, organizatorică, tact
pedagogic, măiestrie pedagogică). Un dascăl care dovedește măiestrie pedagogică este mai mult decât un reputat
profesionist, este artistul desăvârșit în meseria lui. El este cel care are conștiința responsabilității și a misiunii sale,
care înseamnă să arzi ca o lumânare pentru a-i lumina pe alții, adică să te dăruiești în totalitate, în mod dezinteresat,
să fii oaza de verdeață într-un deșert nesfârșit sau sarea în bucate.
Și dacă la sfârșitul fiecărei zile de școală te privești în oglindă și vezi portretul dascălului mai sus prezentat, poți
spune cu mândrie: Misiune îndeplinită! Continuă!