Imperiul Carolingian
Imperiul Carolingian
Imperiul Carolingian
Călărăți carolingieni
La sfărșitul secolului al VIII-lea , în cuprinsul statului
franc se găseau reunite Galia, nordul și centrul Italiei și
nord–estul Spaniei și ținuturi de la est de Rin.
Papalitatea se afla și ea sub protecția suveranului franc.
La 25 decembrie 800, Papa l–a încoronat pe suveranul
franc ca împărat roman.
Renovațio Romani Imperii reprezenta însă numai o
restaurare nominală a Imperiului Roman.
Prin structura sa teritorială și prin instituțiile sale era o
continuare a regatului franc merovingian.El nu
cuprindea decât o parte a Imperiului Roman de
Apus.,dar, în scimb stăpânea teritoriul Germaniei de la
Rin până la Elba.
Cel mai însemnat
personaj istoric
Fiul lui Pepin
al evului mediu
cel Scurt timpuriu
Părinte al Reformator
Carol cel
civilizației al
europene Mare administrației
Reformator al Creator al
justiției și modelului
bisericii statului medieval
timpuriu
Organizarea internă a imperiului, puterea centrală este asigurată de
împărat și prin mijlocirea , „palatului ”, (cu mențiunea că nu mai
există funcția de majordom, pe care suveranul o exercită singur).
Palatul sau curtea regală îndeplinea funcția de centru
politic și administrativ al statului carolingian.
Comitele (contele) era reprezentantul local al autorității
centrale,care îndeplinea atribuții cumulative administrative
,judiciare ,fiscale,militare.
Conducătorii provinciilor care își păstraseră o anumită
autonomie,ca Bretania și Bavaria a se numeau duci.
Provinciile de graniță aveau o organizare militară ,se
numeau mărci și erau conduse de marcgrafi,.
Au continuat să convoace anual ,,adunarea obștească,,
reminiscență a vechi practici germanice a adunării
poporului.
Îndesirea reţelei comiţilor şi comitatelor, subordonarea directă a
acestora prin dispariţia instituţiei ducale mijlocitoare, au generat
necesitatea instituirii unei noi forme de control a administraţiilor
locale din imensul teritoriu.
Această funcţie a fost preluată de aşa-numiţii „împuterniciţi regali”
sau „missi dominici”, trimişi anual în provincii începând din anul
802. Se pare că în acelaşi an, întregul teritoriu a fost împărţit în
regiuni missatice, care fiecare în parte erau vizitate de un
reprezentant laic, de obicei funcţionar şi unul eclesiastic, de obicei
călugăr.
Aceştia îl informau pe suveran asupra problemelor şi situaţiilor
specifice fiecărei regiuni şi aveau în acelaşi timp datoria să facă
cunoscute poruncile monarhului în aceste zone, să supravegheze
administraţia locală şi să ţină scaun de judecată în numele regelui.
De asemenea, în guvernarea imperiului un mare
rol i-a fost acordat bisericii, episcopii sau abații
fiind folosiți ca missi, iar clerul în general
furnizând știutorii de carte necesari pentru
administrare.
Rezultatul acțiunilor întreprinse de Carol cel
Mare și urmașii săi a fost renașterea ideii de
imperiu creștin în Europa apuseană, idee care sub
diferite forme va supraviețui până în epoca
modernă, dând o anume identitate comună
civilizației europene.
duci
Palatul
Marcgrafi sau comitele
curtea regală
Adunarea
obștescă
•Tratatul de la Verdun din 843 cei trei fii rămași în viață ai lui
Ludovic cel Pios, nepoții lui Carol cel Mare, și-au împărțit teritoriile
sale, Imperiul Carolingian, în trei regate.
Deși acest tratat este adesea considerat începutul sfârșitului și a
dizolvării imperiului unitar al lui Carol cel Mare, de fapt reflectă
aderența continuă la ideea francă de moștenire împărțită între urmași,
nu revenită celui mai în vârstă dintre ei.
•Când Ludovic cel Pios a murit în 840, fiul său cel mai mare, Lothar
I, a pretins suzeranitate asupra regatelor fraților săi și a susținut
încoronarea nepotului său Pepin al II-lea ca rege al Aquitaniei. După
ce frații săi, Louis Germanul (sau Ludovic Germanul) și Carol cel
Pleșuv l-au învins la Bătălia de la Fontenay (841) și au încheiat o
alianță prin Jurământul de la Strasbourg, Lothar a acceptat să înceapă
negocierile.
Fiecare dintre frați avea deja un regat al său - Lothar în Italia,
Ludovic Germanul în Bavaria, și Carol cel Pleșuv în Aquitania.
Lothar a primit partea centrală a imperiului - astăzi Țările de Jos,
Lorena, Alsacia, Burgundia, Provence, și Italia, și titlul imperial, mai
mult onorific, fără suzeranitate reală. Ludovic germanul a primit
partea estică, Germania de astăzi, prin intermediul numeroaselor state
ale Sfântului Imperiu Roman. Carol cel Pleșuv a primit partea
vestică, aproximativ Franța de astăzi. Pepin al II-lea a primit regatul
Aquitaniei, sub suzeranitatea lui Carol.
Lothar a primit titlul imperial, regatul Italiei și teritoriile dintre
râurile Rin și Ron. Louis (Ludovic) a primit titlul de rege asupra
tuturor pământurilor la est de Rin și în nordul și estul Italiei, un
precursor al conglomerației medievale de state disparate, cunoscute
sub numele de Sfântul Imperiu Roman, și de aici al Germaniei de
astăzi. Carol a primit tot teritoriul la vest de râul Ron.
Manualele alternative de clasa aV-a;
Radu Manolescu ,Istoria Medie Universală ;
Bogdan Murgescu, Istoria lumii în texte,
Editura Teora, 1999;
Minodora Perovici, Istoria universală în
texte, Corint ,2003;
Imagini Internet;