MOTIVAREA ELEVIILOR

Motto: ,,Motivaţia este gradul în care o

persoană doreşte şi alege să se angajeze spre un
anumit comportament specificat.’’
Ce este motivaţia?

Absenţa acţiunii Existenţa acestuia

Motivaţia
Relaţia dintre motivaţie-motiv-a motiva

 Motivaţia – care activează, declansează, orientează

şi susţine energetic aceea activitate, fie ea de
învăţare, de muncă, de joc.

 Motivele – duc individul în stare de acţiune, îi susţin

activitatea şi pot determina individul să urmarească
un scop sau altul.

 Motivarea – metode prin care cineva determină pe

altcineva să-şi stabilească o poziţie cât mai apropiată
de maxim.
 Motivaţia cheia succesului
Motivaţia este cheia succesului în predare şi învăţare
pentru:
Părinţi
Profesori

Experţi în domeniul
ştiinţei educaţiei.
 Tipuri de motivare:
• Motivaţia negativa:
• Motivaţie slabă
• Elevul este distras de la muncă
• Comportament pasiv

• Motivaţia pozitivă:

• Stimulează
• Încurajează
• Îi asigură starea de bine
 Tipuri de motivare
A. Pozitivă
 este eficientă
 materială: cîștiguri materiale – bursa, cărți
 psihosocială: respect şi statut social al postului, prestigiul clasei, participarea la luarea
deciziilor, notorietate

B. Negativă: puţin eficientă

 a)formale: mustrarea scrisă, destituirea
 b)informală: materiale: neoferirea de cadouri, prime
 sociale: critica, dispreţul, blamul

C) Zero: ignorarea=ineficientă

-
 Tipuri de motivare:

• Motivaţia intrinsecă:
Satisfacţie; curiozitate; plăcerea de care
se bucură elevul, atunci când duce o
sarcină la bun sfârsit.

• Motivaţia extrinsecă.
Minore:
Un simplu zâmbet, recunoaştere,
laudă.

Majore:
Daruri, recompense,note bune.
Motivaţia intrinsecă
 işi are sursa în însăşi activitatea desfasurată, determinând individul
să participe la o activitate pentru plăcerea şi satisfacţia pe care
aceasta i-o procură, fără a fi constrâns de factori exteriori.

Motivaţia extrinsecă
 elevul se încadrează în disciplina şcolară fără un interes direct
pentru ceea ce se predă, elevul învaţă pentru a primi recompense:
note bune, laude, cadouri din partea părinţiilor.
 Dorinta de afiliere: aici se manifestă dorinţa de conformism: dorinţa
de a fi împreună cu unii copii din cartier, de a face ceea ce ei fac,
dorinţa de a corespunde aşteptărilor profesorului, dorinţa de a face
plăcere părinţiilor.
Motivaţia extrinsecă

 Tendinţe normative: părinţii, profesorii, societatea cer copilului să se

supună la norme, la obligaţii.

 Teama consecinţelor: intervine frica, fiind însoţită de supunerea la

obligaţii.

 Ambiţia: dorinţa de a fi printre primii. In societatea noastră asistăm

la rivalităţii nesănătoase între elevii, care se finalizează prin
ostilitate. Părinţii, profesorii ar trebui să stimuleze mai mult
,,întrecerea cu sine’’, dorinta de a obţine rezultate bune, fără a privi
cu invidie la performanţele altora (Cosmovici, 2008)

 Pe lângă cele două tipuri de motivaţie a fost propus şi

conceptul de amotivaţie (Deci; Ryan, 1985), desemnând
absenţa oricărei forme a motivaţiei, elevul nefiind capabil să
stabilească legătura dintre acţiunile sale şi rezultatul primit.
 Tipuri de motivare:

• Motivaţia afectivă:

• Este motivaţia la baza careia stau nevoile de a

obţine recunoştinţa celorlalţi.(învăţarea pentru a
primi bursă, a nu supăra părinţii, a obţine
beneficii)
 Cât de puternică trebuie să fie
motivaţia?
Submotivare

K.O.

Supramotivare
Submotivarea şi supramotivarea
 Submotivarea
 motivarea prea scăzută a eleviilor
 conduce la o insuficientă mobilizare energetică şi la
tratarea cu superficialitate a sarcinilor
 poate duce la rezultate slabe şi chiar la eşec.

 Supramotivarea
 motivarea prea intensă a elevilor
 determină o mobilizare energetică maximă şi o
tensiune emoţională ce pot avea drept consecinţă
blocajul psihic, stresul, dezorganizarea conduitei şi în
final eşecul.
Legea optimumului motivaţional
- legea Yerkes-Dodson

 oferă răspuns la problema optimului motivaţional,

spunând că creşterea performanţei este proporţionala
cu intensificarea motivaţiei numai până la un punct,
dincolo de care urmează stagnarea şi chiar regresul,
momentul declinării depinzând de complexitatea şi
dificultatea sarcinii. Pe lângă dificultatea sarcinii mai
trebuie luat în vedere emotivitatea, echilibrul,
stăpânirea de sine.

 Profesorul va atinge nivelul optim de motivaţie dacă îl

va obişnui pe elev să aprecieze corect dificultatea
sarcinii didactice cu care se confruntă.
 Nivelul optim al motivaţiei

Nu depinde numai de dificultatea sarcinii

Particularităţile psihice individuale

Emotivitate
Echilibru

Stăpânire

Eficienţa activităţii este maximă, la o anumită mărime al intensităţii motivaţiei, numită:

Optimum motivaţional
Comportamente care indică probleme de
motivaţie

 elevul amână cât mai mult momentul începerii lucrului;

 are dificultăţi în a se decide;
 îşi fixează scopuri greu de atins;
 alege calea cea mai dificilă şi rapidă pentru a îndeplini
o activitate;
 crede că şansele sale de succes sunt reduse;
 refuză să încerce să execute o nouă activitate;
 îşi face munca rapid şi fără a fi atent;
 abandonează repede o activitate;
 explică eşecurile sale prin propria incapacitate de a
face lucrurile cerute;
 pretinde că a încercat să lucreze, dar nu a ieşit nimic.
 Bandura (1989) şi Zimmerman (1991) formulează
următoarele strategii de autostimulare:
 copiii trebuie învaţaţi să folosească limbajul interior pentru a-şi
redimensiona motivaţia ( de ex. repetiţia unor fraze cum ar fi ,,voi face mai
bine data viitoare’’

 copiii pot şi trebuie să fie învăţaţi să-şi facă cunoscute şi să-şi argumenteze
părerile în public. Discuţiile deschise din timpul orei permit observarea de
către profesor a modului de gândire a eleviilor şi împărtăşirea acestora la
nivelul clasei de elevi. Acest fapt permite profesorului să cunoască
comportamentul elevului şi modul său de a gândi, din punct de vedere socio-
interacţional şi motivaţional

 copiii pot şi trebuie să fie învăţaţi să-şi schimbe reprezentările despre stilul
şi metodele proprii de învăţare, adecvându-le unor principii general-
valabile.

 copiii pot şi trebuie să înveţe strategii ce implică colaborarea şi participarea

activă

 copiii pot şi trebuie să fie învăţaţi să-şi pună întrebări despre ceea ce au
citit şi să rezume unele paragrafe.
Dinamica motivationala: E.L.Deci
 Reglarea externă, aflat la nivelul cel mai scăzut, corespunzand motivaţiei
extrinseci, este nivelul la care activitatea de învaţare e reglată exclusiv de
stimuli externi, recompense şi pedepse.

 In cazul interiorizării, aflat la cel de al doilea nivel, sursa de control al

comportamentului este externă, dar e interiorizată treptat, de ex. dacă un
elev işi face temele şi învaţă pentru că s-ar simţi vinovat dacă nu ar face acest
lucru sau pentru a arăta celorlalţi că e capabil să îndeplinească o sarcină.

 La nivelul identificării, tot pe scala extrinsecă avem identificarea, unde elevul

îndeplineşte o activitate pentru că estimează că aceasta va avea consecinţe
importante pentru el, de ex. când învaţă pentru admiterea la facultate.

 Ultimul nivel, cel al integrării este cel mai aproape de motivaţia intrinsecă,
desemnează acel moment în care un elev se angajează în activităţi de învăţare
pentru că ele corespund propriilor scopuri şi aspiraţii.
 Datorită nivelurilor intermediare dintre cele două poli, ar fi de dorit ca
elevii să atingă cel puţin nivelul identificării, pentru că ei percep în general,
activitătiile şcolare ca activităţi care le sunt impuse şi în care nu se angajează
cu plăcere.
 Motivația realizăilor în mediul școlar

 Ausbel şi Robinson (1981) - motivaţia realizărilor în mediul şcolar are trei componente:

 Impulsul cognitiv este centrat pe trebuinţa de a cunoaşte şi de a înțelege, de a stăpâni

cunoştiinţele, de a formula şi rezolva probleme.

 Trebuinţa afirmării puternice a eului este orientată spre obţinerea unui randament
şcolar ridicat, deorece aceste realizări asigură un anumit prestigiu, o anumită poziţie
în cadrul grupului scolar.

 Trebuinţa de afiliere este orientată spre realizară care să-i asigure individului
aprobarea din partea unei persoane sau a unui grup cu care el se identifică, în sensul
dependenţei faţă de aceştia.
- este mai pronuntată în perioada micii şcolarităti, când elevii se străduiesc să obtină
rezultate bune la invătătură.
 Perceptia valorii unei activitati este judecata pe care un elev o
face asupra importanţei şi interesului unei activităţi pentru scopurile
pe care le urmăreşte.

 Unii elevi valorizează o activitate şcolară pentru că ea le permite să

aprofundeze materialul, în timp ce alţii valorizează o activitate
pentru primirea unor recompense. Elevii ar trebui să aibă aspiraţii
clare şi scopuri bine fixate, pentru că în acest fel ei sunt în măsură să
perceapă valoarea unei acţiuni, şi vor fi mai motivaţi.

 Percepţia elevului asupra propriei competenţe de a îndeplini o

activitate este legată de procesul de autoevaluare, în baza căruia un
individ apreciează capacitatea lui de a îndeplini o sarcină.

 Elevii care au o opinie bună despre competenţa lor vor alege să se

angajeze într-o sarcină şi să persevereze până la atingerea
obiectivului fixat. In schimb, elevii care au o opinie defavorabilă
despre capacitatea lor de a reuşi într-o activitate vor căuta să evite
aceea activitate sau o vor abandona rapid.
 Perceptia controlului

 pe care elevul crede că îl exercită asupra desfaşurării şi

consecinţelor asupra unei activităţi, este iarăşi o latură
importantă a motivaţiei, deoarece un elev care estimează
că strategiile pe care le utilizează pentru a rezolva o
problemă îi vor permite s-o rezolve în mod satisfăcător se
va simţi capabil de a controla derularea acelei activităţi.

 Elevii care cred că au un control asupra activitatii de

învaţare propuse abordează materia mai în profunzime,
stabilesc legături între diferitele părti ale materiei şi caută
să-şi găsească structura logică. Invers, cei care
estimează că au un control redus asupra sarcinii de
învaţare se limitează la încercarea de a memora
cunoştiinţele cât mai bine posibil.
Strategii de autostimulare a eleviilor
Viau (1997, pg.128)
 începeţi predarea printr-o anecdotă, o istorioară insolită legată de teoria ce
urmează a fi predate sau printr-o problemă de soluţionat

 chestionaţi elevii asupra cunostiinţelor lor anterioare în legatură cu fenomenul

ori teoria ce urmează a fi explicate

 prezentaţi planul cursului sub formă de întrebări (acest mod de a prezenta

materialul îi obligă pe elevi să-şi focalizeze atenţia asupra aspectelor
importante şi să caute să afle raspunsurile la întrebările puse)

 organizaţi cunostinţele sub formă de scheme, care permit evidenţierea

legăturilor dintre concepte

 daţi exemple care să îi intereseze pe elevi

 utilizaţi analogii (astfel îi determinăm pe elevi să stabilească legături între un

domeniu pe care îl cunosc bine şi altul nou)